CUPRINS

1.Caracteristica criminologică a criminalității feminine .......................................p.4

2. Etiologia criminalită ții feminine.....................................................................................p.6
2.1. Factorii care contribuie la apariția criminalită ții feminine.........................p.6
2.2. Teorii criminologice privind cauzalitatea criminalită ții feminine...........p.7
2.2.1.Teorii criminologice tradiționale.......................................................................p.7
2.2.2. Teoriile criminologice moderne........................................................................p.8
2.2.3. Teorii criminologice elaborate pentru explicarea criminalită ții
feminine..........................................................................................................................................p.
9
3. Pruncuciderea-unica infracțiune care poate fi comisă numai de femei......p.11
Bibliografie.................................................................................................................................p.13
1.Caracteristica criminologică a criminalității feminine

Starea criminalită ții feminine este în mare mă sură indicatorul să nă tă ții

morale a societă ții, a spiritualită ții sale și a atitudinii față de valorile morale
esențiale. Criminalitatea feminină este strîns lagată de criminalitatea generală
și, în special, de cea a minorilor. Totodată , are particularită ți distincte
determinate de caracteristicile social-psihologice și biologice ale femeilor.
Criminalitatea feminină are indici cantitativi specifici, particularită ți de
structură și tipuri de infracțiuni, metode și instrumente deosebite de comitere
a infracțiunilor.
Diferenţele anatomice, fiziologice, psihologice, morale, intelectuale şi
sociale dintre sexe sunt relevante şi pentru criminalitate. Caracterele,
însuşirile speciale ale sexelor influenţează , neîndoielnic, asupra formei,
genului criminalită ţii. Există , astfel, într-o mă sură oarecare, o criminalitate
specifică fiecă rui sex. Studiile criminologice au neglijat foarte mult subiectul
comportamentului criminal feminin. Acest lucru se datorează , în mare parte,
înregistră rii reduse a ratei criminalită ţii feminine comparate cu cea
masculină . Pe mă sură ce corpul de date ş investigaţii privind criminalitatea
feminină a crescut, s-a simţit nevoia consideră rii acestui subiect în vederea
cunoaşterii acestui fenomen.
În ultima perioadă se observă creșterea numă rului infracțiunilor comise
de femei. A sporit, totodată , și procentul acestora din cadrul infracționalită ții
generale.
Criminalitatea femeilor se deosebește de cea a bă rbaților. Între bă rbat şi
femeie există diferenţe de ordin anatomic, fiziologic, psihologic, intelectual şi
moral, determinate de sex, care are o influenţă aparte asupra criminalită ţii,
prin urmare, nu trebuie neglijat.
Caracterele anatomice, fiziologice, psihologice, intelectuale mai conturate
ale bă rbatului îl fac pe acesta superior femeii. Această superioritate îi asigură
bă rbatului şi superioritate socială şi juridică . Sexul mai tare, în mod arbitrar,
tiranic, impune femeii umilinţa inegalită ţii şi a subordonă rii. Astfel,
criminalitatea feminină se manifestă şi în funcţie de opresiunea socială pe
care bă rbatul o exercită asupra femeii.
Unii cercetă tori consideră că la baza acestor diferenţe de ordin anatomic,
fiziologic şi psihologic dintre sexe, stă tratamentul lor. Bărbatul şi-a creat şi
menţinut o situaţie superioară , de dominaţie, în timp ce femeia este condusă
de instincte proprii, fiind supusă hazardului, capriciului. Alţi cercetă tori

2
consideră că deosebirile dintre sexe sunt numai cantitative şi pot fi înlă turate
prin instruirea femeii.
Cert este că toate aceste diferenţe dintre sexe încearcă să explice
inferioritatea criminalită ţii feminine, bazâ ndu-se pe indici psihologici şi
biologici. Însă , aceste date sunt relative, întrucît fiecare fenomen diferă de la
caz la caz, şi operînd cu elemente noi, este imposibilă evaluarea precisă a
criminalită ţii feminine. Se poate deduce, de exemplu, că în viitor prin egalarea
situaţiei sociale, juridice, economice a sexelor, devine posibilă şi egalitatea în
ceea ce priveşte proporţia criminalită ţii sexelor.
Criminalitatea feminină are unele particularită ți, și anume:
 specializare mult mai îngustă și mai limitată în comparație cu infractorii
bă rbați;
 pericol antisocial scă zut în comparație cu activitatea infracțională a
bă rbaților;
 criminalitatea feminină întinerește pe contul creșterii numă rului de
infracțiuni comise de fetele minore, care adeseori au caracter grav.

3
 2. Etiologia criminalității feminine

2.1. Factorii care contribuie la apariția criminalității feminine

În literatura de specialitate este subliniat faptul că factorii care

favorizează comportamentul delincvent pot fi atît individuali, cît și sociali.
Dacă examină m etiologia delincvenței din această perspectivă , constată m
existența a două tipuri de teorii: teorii constituționale, potrivit că rora
criminalitatea este un fenomen care își are originea în individ, în
personalitatea sa și teoriile mediului social, care atribuie cauzele criminalită ții
influenței exclusive a mediului social.
Factorii interni. Rolul eredită ții în formarea personalită ții criminale a
fă cut obiectul a numeroase teorii criminologice. În timp ce unele acordă
eredită ții criminale, care se transmite de la ascendenți, rolul prioritar în
să vîrșirea actului criminal, altele îi acordă un rol secundar, fă ră a-i nega însă
importanța. Potrivit acestor teorii, comportamentul social este un
comportament moștenit, iar indivizii care moștenesc predispoziții deviante
sunt incapabili să se adapteze la viața normală . O evaluare generală a teoriilor
eredită ții, realizată de Ș coala biologică de la Granz, a concluzionat că genele
criminale ale ascendenților nu sînt transmise prin ereditate, ci numai
tendințele care se gă sesc la baza lor (excitabilitate, agresivitate) și care pot fi
considerate criminogene.
Factorii externi. Influența factorilor externi în formarea personalită ții
delincvente a femeilor poate fi explicată prin examinarea tipurilor de mediu.
Mediul ineluctabil este mediul format din relațiile familiale, de rudenie și
de vecină tate, circumstanțele negative ale că rora provoacă femeile la
comiterea de infracțiuni. În acest mediu femeile comit, în majoritatea
cazurilor, infracțiuni violente (omoruri, vă tă mă ri a integrită ții corporale și a
să nă tă ții).
Mediul ales sau acceptat este definit de autorii studiilor criminologice ca
mediul personal care include mediul profesional, reprezentat de locul de
muncă sau de exercitare a profesiei, și mediul extra-profesional, adică locurile
frecventate în timpul liber. Mediul profesional influențează uneori decisiv
conduita delincventă , în special în ceea ce privește comiterea infracțiunilor de
acaparare: furt, delapidare, înșelarea cumpă ră torilor, acte de corupere etc.
Studiile criminologice au ară tat că mediul extra-profesional poate influența
formarea unor conduite delincvente pentru femeile care le frecventează .

4
 Mediul impus este reprezentat de locurile special amenajate în care sunt
ținute în mod forțat persoanele care comit infracțiuni: penitenciare, centre de
reeducare. Indicele recidivei femeilor nu este mai puțin impună tor decît cel al
bă rbaților. Mai mult decît atît, resocializarea femeilor recidiviste are loc mult
mai dificil.

2.2. Teorii criminologice privind cauzalitatea criminalității feminine

Prin teorie se înțelege un ansamblu sistematic de idei sau cunoștințe sau ,

așa cum arată Karl Popper, teoriile sunt plasele pe care le aruncă m pentru a
prinde ceea ce numim „lumea”, pentru a o raționaliza, a o explica și a o stă pîni.

2.2.1.Teorii criminologice tradiționale.

Primele teorii care și-au propus să ofere o explicație științifică

comportamentului delincvent apar la sfîrșitul sec. al IX-lea. Scrierile despre
femei, infracțiunile comise de acestea și auzele producerii acestor fapte
aparțin unor genuri extrem de diferite. Indiferent însă de gen, toate sunt
importante, fiindcă vorbesc despre reacția socială , juridică , religioasă cu
privire la delincvența feminină , în diferite contexte sociale, politice și
științifice.
Primele explicații ale criminalității feminine. Perioada de sfîrșit a Evului
Mediu și de început a Renașterii este descrisă de Ruggiero ca o perioadă de
alternanță între toleranță și incriminare a prostituției, principala formă de
manifestare a actelor deviante în rîndul femeilor. Inițial prostituția era
încurajată și protejată de că tre municipalită ți pentru a combate
homosexualitatea masculină . Mai tîrziu însă , eceleași municipalită ți care au
tolerat prostituția au închis casele de toleranță și au transformat faptele de
prostituțieîn cazuri penale. În ceea ce privește adulterul, ecesta era interzis în
cazul femeii și tolerat în cazul bă rbatului. Femeile infidele erau tratate dur. În
ceea ce privește moartea nou-nă scuților, din cele mai vechi timpuri aceasta
era trecută în responsabilitatea mamelor.
Femeile delincvente în criminologia clasică. În sec. al XVIII-lea femeia este
reprezentată ca fiind total dependentă de tată sau de soț, pe plan economic,
social și politic. Printre infracțiunile comise de femei persistă adulterul care
nu poate fi comis de că tre soț. Uciderea nou-nă scutului este considerată a fi
rezultatul inevitabil al alternativelor în care se află o femeie care a cedat din

5
cauza slă biciunii sau care a fost victima violenței. În ceea ce privește
prostituția a fost propusă decriminalizare infracțiunilor fă ră victime.
Criminalitatea feminină din perspectiva criminologiei pozitiviste. Sec. al
XIX-lea este marcat de activitatea „pă rintelui criminologiei” Cesare Lombroso,
care a descris femeile criminale și prostituate înnă scute, criminale de ocazie,
pasionale, delincvente – toate acestea prezentînd diferențe în raport cu femeia
care nu comite infracțiuni. Studiul prostituatelor, bazat pe date
antropomerice, medico-legale și statistice, arată o deplasare spre tipul
masculin. Delincvența sexuală la femei este considerată o manifestare a
structurii criminale, analogă nevoii de a ucide în cazul bă rbaților. Lombroso
afirmă că femeile sunt ținute sub control de unele tră să turi biologice, ca
pasivitatea, dar atunci cînd devin criminale, ele sunt mai rele decît bă rbații.

2.2.2. Teoriile criminologice moderne

În categoria teoriilor criminologice moderne sunt incluse teoriile

formulate în sec. XX. Aceste teorii au continuat tradiția școlii pozitiviste.
Teorii de orientare biologică. Aceste teorii susțin că diferențele dintre
posibilită țile bă rbaților și femeilor de a deveni politicieni, artiști sau
intelectuali sunt cauzate de factorii bilogici. Un exemplu al diferențelor de sex
a fost includerea mai multor varietă ți de „iubire” în sistemul nervos al
femeilor. Există o nevoie intensă a femeilor de a da și primi iubire, ceea ce le
conduce spre crimă . Teoriile pzitiviste descriu femeia ca un instigator la
crimă . Femeile manipulează bă rbații în vederea comiterii de infracțiuni fă ră a
exista probe empirice. Alte teorii biologice moderne identifică sindromul
premenstrual ca o cauză datorită că reia femeile devin exagerat de violente și
criminale.
Teorii de orientare psihiatrică-psihologică. Orientarea psihologică
pornește de la ipoteza că delincvența este rezultatul unui Ego sau Super-ego
slab. Sigmund Freud a explicat comportamentul delincvent al femeilor ca
avînd o cauză diferită de cea a bă rbaților. Ca urmare, femeia deviantă este o
femeie care vrea să devină bă rbat. Ea recurge la crimă ca perversiune sau ca
semn de rebeliune împotriva rolului feminin natural. Criminalitatea feminină
este în mare mă sură sexuală deoarece provine din tulbură ri emoționale. Alte
infracțiuni comise de femei sunt explicate ca avînd drept cauză narcisismul
lor.
Teorii de orientare sociologică. Aceste teorii pornesc de la ipoteza că
indivizii recurg la crimă din cauza factorilor sociali. Susțină torii acestei

6
orientă ri resping ideea conform că reia criminalii sunt diferiți și consideră că
toți cei care sunt expuși acestor factori pot deveni criminali. Quetelet susține
că diferența dintre criminalitatea în rîndul bă rbaților și cea a femeilor se
referă la diferența dintre puterea fizică a bă rbaților și slă biciunea femeilor.
Una dintre cele mai cunoscute teorii ale controlului social, teoria înfrînă rii
pornește de la ideea că toate persoanele sunt afectate de o varietate de forțe
care le împing spre comportamente care încalcă norma juridică și o altă
varietate care le rețin de la delincvență . În prima categorie de forțe intră
presiunile sociale: condițiile de viață dificile, șomajul, insecuritatea
economică , conflictele familiale, inegalită țile sociale. Împulsurile psihologice
care pot conduce la delincvență constau în agresivitate, ostilitate, reacții de
nemulțumire, sentimente de inferioritate. În a doua categorie de forțe intră
mediul apropiat al individului, familia, anturajul și include factori ca:
moralitatea, disciplina, simțul apartenenței la proprietate. Teoria controlului
social susține că cea mai mare parte a oamenilor are tendințe antisociale.
Explicația pentru diferența sexelor în rata criminalită ții are ca suport ipoteza
că femeile comit mai puține infracțiuni pentru că au mai multe legă turi cu
societatea. Teoria conflictelor de cultură pune accent pe fenomenul de
migrație, cercetă rile relevă nd că fenomenul de delincvență este mult mai
frecvent în comunită țile să race de imigranți. Pentru Sellin, conflictele de
cultură sunt conflicte de sensuri, de semnificație cu privire la norme, inerese
și valori sociale. Abert Cohen pornește de la diferența de statut social,
economic și cultural. Fetele sunt percepute ca avînd ambiții reduse,
concentrate asupra bă rbaților. Bă rbații sunt activi, raționali, obțin venituri și
reprezintă tot ceea ce este productiv. Lumea femeilor este undeva la margine.
Ele există pentru a ține companie bă rbaților. Cohen susține că delincvența în
rîndul femeilor se manifestă prin promiscuitate sexuală .

2.2.3. Teorii criminologice elaborate pentru explicarea

criminalității feminine

Teoria masculinizării forțate. Parson a prezentat o teorie psihologică în

care a definit rolul de gen ca fiind cauza principală a diferențelor constatate
între crimele comise de bă rbați și femei. Conform acestei teorii, criminalitatea
mai redusă în rîndul femeilor se datorează unei figuri feminine de care
adolescentele sunt atașate și după care se modelează . Parson menționează că
femeile sunt în mare mă sură responsabile pentru socializarea generației
urmă toare. Teoria conduce la predicția conform că reia bă rbații au tendința de

7
a deveni infractori în mare mă sură dacă mama este capul familiei, iar femeile
sunt mult mai înclinate spre delincvență dacă provin dintr-o familie
dezorganizată , fă ră o mamă care să constituie un model pozitiv.
Teoriile rolului de gen susțin că socializarea diferită dintre bărbați și femei
este motivul participă rii mai reduse a femeilor la delincvență . Diferențele
biologice sau psihologice nu sunt înnă scute, ele fiind rezultatul unui proces de
învă țare.
Teoria liberalizării a fost elaborată de Freda Adler care a asociat
criminalitatea cu masculinitatea, apoi a lansat ipoteza că liberalizarea femeilor
le-a determinat pe acestea să adopte tră să turi stereotipe masculine, precum
agresivitatea și competitivitatea.
Teoria oportunității. Rita Simon a lansat ipoteza că posibilită țile de
angajare a femeilor în activită ți economice creează oportunită ți în privința
comiterii unor acte delincvente, iar femeile vor profita de aceasta și le vor
folosi.
Teoria controluli puterii. Conform acestei teorii, structura clasei familiale
constă din configurațiile puterii între soți, care derivă din din pozițiile pe care
aceștia le ocupă în cadrul activită ților desfă șurate în interiorul și exteriorul
că minului. Hagan afirmă că fetele și bă ieții sunt controlați în mod diferit de
că tre pă rinți, cei din urmă fiind încurajați să își asume riscuri care pot
conduce la delincvență .
Comportamentul infracțional este de o mare complexitate, iar gă sirea
unui ră spuns valabil pentru o problemă atît de dificilă este aproape
imposibilă . Marea diversitate a acțiunilor criminale face ca nici o teorie să nu
fie universal valabilă .

8
 3. Pruncuciderea - unica infracțiune care poate
fi comisă numai de femei

Sfera infracțiunilor prevă zute de Codul Penal al RM în care subiect

calificat poate fi numai femeia este foarte restrînsă , ea limitîndu-se la o
singură infracțiune – pruncuciderea.
Pruncuciderea sau neonaticidul, termeni sub care este cunoscută în
literatura de specialitate uciderea noului nă scut de că tre mamă , este o faptă
întîlnită în toate ță rile, indiferent de perioada istorică . În funcție de epoci,
acestei fapte i s-au dat interpretă ri diferite: de la acceptare și nesancționare
penală , pînă la pedepsirea ei ca omor să vîrșit în circumstanțe agravante sau
atenuante. În culturile antice forma cea mai cunoscută a pruncuciderii a fost
sacrificarea noului nă scut în cinstea forțelor supranaturale și divinită ților.
În dreptul roman pruncuciderea nu era pedepsită în cazurile în care era
comisă de Pater Familias, iar Legea celor XII Table îl obliga pe acesta să -și
omoare copilul care se nă ștea cu deficiențe fizice vizibile.
Creștinismul a creat, pentru prima oară , obstacole eficiente pentru
împiedicarea comiterii infracțiunii de pruncucidere. Începînd cu secolul al
XVIII-lea pruncuciderea este pedepsită la fel ca și omorul.
În secolul XX în 29 de state au fost adoptate legi care prevedeau pedepse
mai blînde pentru pruncucidere, fiind luată în considerație influența
procesului nașterii asupra psihicului mamei.
Codul Penal în vigoare al RM incriminează pruncuciderea în art. 147,
precizînd că , omorul copilului nou-nă scut, să vîrșit în timpul nașterii sau
imediat după naștere de că tre mama care se afla într-o stare de tulburare
fizică sau psihică , cu diminuarea discernă mîntului, cauzată de naștere, se
pedepsește cu închisoare de pînă la 5 ani.
Infracțiunea de pruncucidere are ca obiect juridic special relațiile sociale
care ocrotesc dreptul la viață al copilului nou- nă scut. Subiectul infracțiunii
este calificat unic și nu poate fi decît mama copilului nou-nă scut.
Pentru ca suprimarea vieții copilului de că tre mamă să poată fi
considerată infracțiune de pruncucidere, trebuie să rezulte că uciderea a fost
să vîrșită în timpul sau imediat după naștere, iar mama să fie într-o stare de
tulburare pricinuită de naștere.
Sub aspectul laturii subiective, este necesar ca intenția de a ucide să se fi
nă scut ca urmare a stă rii de tulburare,consecutiv nașterii.

9
 Criminalitatea reală ă n ceea ce privește pruncuciderea depă șește, după
aprecierile criminologilor, cu aproape jumă tate criminalitatea depistată , la
aceasta adă ugîndu-se și faptele nejudecate datorită decesului mamei.
Unii autori au susținut necesitatea reglementă rii gravidită ții, nașterii și
ală ptă rii copilului ca circumstanțe atenuante, invocînd studiile medicale care
au stabilit că aceste stă ri specifice femeii au consecințe fiziologice. Astfel,
graviditatea influențează funcționarea ficatului și a glandelor endocrine,
provocînd tulbură ri mintale și stă ri nervoase. În perioada sarcinii, psihicul
femeii poate fi influențat sau chiar serios alterat. Condițiile fiziologice
particulare sunt reale și știința penală nu le poate ignora.

10
 Bibliografie

1. Bă lan A., „Criminalitatea feminină”, Ed. C.H. Beck, București, 2008;

2. Bîrgă u M., „Criminologie”, Ediția a II-a, Chișină u, 2010;
3. Gladchi G., „Criminologie generală”, Ed. Museum, 2001;
4. Iacobuţă I., „Criminologie”, Ed. Junimea, Iaşi, 2005;
5. Cioclei V., „Criminologie etiologică”, Ed. Actami, București, 1996;
6. Stă noiu R.M., „Introducere în criminologie”, Ed. Academiei, București,
1989.

11