Sunteți pe pagina 1din 3

TEMA: Responsabilitatea - drept și provocare

Partea teoretică

Drepturile omului nu pot fi tratate ca fiind fără limite – drepturile întotdeauna


vin împreună cu responsabilitățile. În timp ce avem drepturi, avem de asemenea
și anumite responsabilități, care asigură respectarea drepturilor celorlalte
persoane. De exemplu, avem dreptul de a ne exprima liber opinia și de a fi
ascultați. În același moment avem responsabilitatea să ascultăm și să respectăm
opiniile altor persoane, să oferim și celorlalți posibilitatea să-și spună părerile.

Responsabilitatea este o asumare benevolă a individului de a efectua un lucru,


de a răspunde de ceva, de a suporta și accepta consecințele. Fiecare drept
implică responsabilități corespunzătoare, iar unele din ele devin obligații în fața
legii.

Deci, responsabilitățile sunt o consecință logică a drepturilor omului.

Dacă fiecare persoană ar ar deveni mai responsabilă chiar și în cele mai mici
aspete ale vieții sale, ar crește nivelul de responsabilitate la nivel social și s-ar
transmite un comportament bazat pe responsabilitate chiar și în instituțiile
statului.

Sursa TIC: https://www.youtube.com/watch?v=SUkdtTflLKo

Partea practică:

Studiu de caz: “Milan alege”

Milan aproape își terminase pregătirile pentru a pleca la școală, când tatăl său
a intrat în bucătărie. „Milan, chiar am nevoie de ajutorul tău azi la câmp. Nu
poți rămâne acasă, să nu te duci la școală? Recoltele vor avea de suferit dacă
le mai lăsăm pe câmp.” Milan nu era încântat. „Tată, chiar trebuie să mă duc
la școală azi”, spuse el, „este prima întâlnire a Consiliului elevilor și eu
tocmai am fost ales să fiu unul dintre reprezentanții clasei a opta.” „Dar nu o
să fii singurul, nu?”, spuse tatăl, „nu va conta dacă nu te duci. Mai sunt și alți
reprezentanți ai clasei a opta, nu?” „Da, dar dacă nu mă duc ar însemna să
dezamăgesc oamenii care m-au ales. În plus, avem ora de științe azi. Nu
vreau să o pierd. Trebuie să trec examenele, dacă vreau să fiu admis la
universitate.” Tatăl lui Milan mormăi dezaprobator. „Vorbești despre plecatul
la universitate ca și când familia nu ar conta. De ce nu îți dai seama că avem
nevoie de tine acasă? Ce fel de ajutor ne vei da dacă pleci la universitate? Și
unde o să te duci după ce îți iei diploma? E puțin probabil că te vei întoarce
aici, asta-i sigur.” „Ar trebui să te bucuri că vreau să mă descurc în viață,”
strigă Milan înfuriat, „spre deosebire de majoritatea băieților de pe aici. Nu
au nicio ambiție. Vor sfârși prin a face ce au făcut tații lor.” „Nu există nimic
greșit în a avea puțin respect pentru generația mai în vârstă,” răspunse tatăl
lui Milan, din ce în ce mai enervat. „Toată vorbăria asta despre educație în
ultimul timp mă scârbește. Mi se pare că ai uitat valorile strămoșești, atunci
când aveam un țel comun. Te interesezi numai de tine.” Milan oftă. Mai
auzise toate astea și înainte. „Tată, dacă obțin o slujbă bună, nu voi uita de
tine și de familie. Cum poți să crezi că aș face așa ceva? Chiar vrei să renunț
la școală și să nu mai realizez ce știu că sunt în stare să fac? Toți profesorii
mei spun că aș putea fi un bun om de știință. Poate, într-o bună zi, voi face
descoperiri care vor ajuta întreaga lume.” Tatăl lui Milan bătu în masă.
„Prima ta datorie este față de familie și comunitatea asta, mai ales acum, când
vremurile sunt așa de grele. Ți-ai umplut capul cu vise. Cum nu îți pasă de
lumea reală?” Aceste cuvinte îl durură pe Milan, dar nu vru să o arate. Preț de
o secundă, se uită fix la tatăl său, într-o tăcere sfidătoare. Apoi, bătrânul se
întoarse și ieși din casă, trântind ușa la plecare. Milan se așeză și oftă. Se
gândi un minut și se hotărî. Apucă geanta de școală și se îndreptă spre ușă.
Apoi se opri, scoase o foaie de hârtie și se așeză și scrise un bilet tatălui. A
fost cel mai greu lucru pe care l-a făcut în viața lui.

Sarcina individuală:

1. Cum credeți, ce i-a scris Milan tatălui său?


2. Ce ați fi scris Dvs. într-o situație similară?
1. ,, Tată,chiar dacă în acest moment o să mă crezi un nemernic pentru
cum am făcut,eu continui să aleg școala,pentru a-mi realiza visul și
scopul vieții.Pot să te ajut la câmp chiar și după ore!Vreau mult ca să
îmi respecți dreptul meu de a merge la școală.’’

2. ,,Dragă tată,te respect și îmi pare rău în ce situație enervantă te afli


acum.Sper măcar odată să mă înțelegi și pe mine.Faptul că doresc să
merg la universitate este o alegere!Nu am să mă conduc după vorba
,,cum îți este destinul,așa-i’’.Vreau ca această frază să dispară
definitiv!Destinul eu am să îl construiesc!Faptul că câțiva ani nu pot
să te ajut la câmp se datorează scopului că vreau să devin OM în astă
viață.Dacă acum îmi respecți alegerea și visul meu,promit!.. după o să
te ajut înmiit...și o să îți duc faima în sat,chiar dacă acum nu crezi în
mine.”