Diploma - WWW - Tocilar

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Analiza efectuarii perchezitiei, a ridicarii de obiecte si inscrisuri
CAPITOLUL 1
CHESTIUNI PREALABILE
Organizarea statală presupune existenţa unor reguli de conduită, care alcătuiesc

ordinea de drept în acel stat şi în baza cărora se desfăşoară întreaga viaţă socială.
Un loc aparte îl ocupă regulile de conduită de drept penal a căror încălcare constituie
infracţiune.
Săvârşirea unei infracţiuni cu vinovăţie duce la naşterea unui raport juridic concret de
drept penal (raport de conflict) în baza căruia statul are dreptul de a trage la răspundere pe
făptuitor, iar acesta este obligat să suporte consecinţele faptei sale.
Pentru realizarea acestui obiectiv este nevoie de existenţa unor organe specializate ale
statului care să soluţioneze conflictul ivit între stat şi infractor, iar astfel prin preluarea
raportului de drept penal de aceste organe, în vederea tragerii la răspunderea penală a
făptuitorului pe calea justiţiei într-un proces penal, dă naştere la un raport juridic procesual
penal, care se desfăşoară între subiecţii procesului penal.
Aceste organe specializate potrivit dreptului de procedură penală sunt denumite
generic organe judiciare, din care fac parte instanţele de judecată de la toate nivelele şi
organele de urmărire penală (procurori, organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi
organe de cercetare penală speciale).
Pentru realizarea justiţiei, este necesar desfăşurarea unui întreg lanţ de activităţi care
încep cu descoperirea infracţiunii, identificarea făptuitorilor, strângerea şi administrarea
probelor şi terminându-se cu trimiterea în judecată şi judecarea făptuitorului care în această
fază capătă calitatea de inculpat.
Strângerea şi administrarea probelor este una din sarcinile principale ce revin
organelor de urmărire penală şi se realizează printr-o multitudine de acte, de urmărire penală
Pagina 1 din 119

a căror executare este reglementată prin norme juridice prevăzute în Codul de Procedură
Penală.
Principalele acte de urmărire penală prin care se realizează strângerea probelor sunt:
cercetarea la faţa locului, reconstituirea, percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri etc.
Percheziţia şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri în cursul procesului penal îşi găsesc
reglementarea juridică în Codul de Procedură Penală, iar organele judiciare abilitate trebuie
să acţioneze în aşa fel încât aceste activităţi să-şi aducă aportul la strângerea de probe
necesare descoperirii infracţiunilor, identificarea făptuitorilor şi stabilirea vinovăţiei acestora.
În dreptul procesual penal român, aceste acte de urmărire penala au fost reglementate
în primul Cod de Procedură Penală intrat în vigoare la 02.11.1864, în Principatele Unite sub
A.I. Cuza, urmat de Codul de Procedură Penală al României adoptat la 19.03.1936 şi actualul
Cod de Procedură Penală al României intrat în vigoare la 01.01.1969 cu modificările
ulterioare dintre care cele mai substanţiale intervenind după anul 1989.
De specializarea şi profesionalizarea organelor judiciare în executarea actelor de
urmărire penală, de-a lungul timpului s-au ocupat două mari ştiinţe: ştiinţa dreptul procesual
penal şi criminalistica.
În timp ce dreptul procesual penal explică cadrul legal în care se execută actele de
urmărire penală, criminalistica elaborează mijloacele tehnico-ştiinţifice pe care le aplică
organele judiciare cu ocazia executării acestora pe teren sau în laborator.
Percheziţia şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri sunt prin urmare acte de urmărire
penală şi mijloace tehnico-ştiinţifice criminalistice de teren, folosite de organele judiciare.
Ambele acte de urmărire penală atât percheziţia cât şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri
sunt activităţi procedurale care se execută de către organele judiciare, pe parcursul procesului
penal şi reprezintă imixtiuni în intimitatea persoanei şi domiciliul acestuia ca excepţii de la
dreptul persoanei la libertatea individuală şi la inviolabilitatea domiciliului şi corespondenţei
acestuia.
Inviolabilitatea domiciliului exprimă juridic interdicţia de a pătrunde în domiciliul
persoanei, iar respectul personalităţii umane implică astfel şi respectul care trebuie acordat
mediului în care acesta îşi desfăşoară viaţa de zi cu zi, domiciliul său.
În dreptul constituţional noţiunea de domiciliu are un conţinut mai larg, cuprinzând
practic atât domiciliul în sensul dreptului civil cât şi reşedinţa unei persoane fizice, cuprinde
nu numai camera în care doarme, camerele unde trăieşte persoana fizică ci şi dependinţele,
curtea, grădina, anexele gospodăreşti sau orice loc împrejmuit ţinând de acestea.
Pagina 2 din 119

Noţiunea de domiciliu nu are nici o legătură cu cea de proprietate sau de proprietar,

pentru că o locuinţă este domiciliul persoanei fizice chiar dacă acesta nu este proprietar, dar o
ocupă în mod legal putând fi chiar şi o cameră de hotel, cameră de cămin studenţesc sau orice
locuinţă sau spaţiu locativ închiriat.
Constituţia României prevede: “Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu
poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia”.
De la aceste prevederi se poate deroga prin lege numai în următoarele condiţii:
pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;
pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei
persoane;
pentru apărarea siguranţei naţionale sau a ordinii publice;
pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.
A deroga de la prevederea inviolabilităţii domiciliului, înseamnă a face excepţie de la
regulă.
Efectuarea percheziţiei şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri, presupune pătrunderea
organului de urmărire penală în domiciliul sau reşedinţa persoanei fizice sau persoanei
juridice.
Nu trebuie confundată pătrunderea în domiciliul persoanei cu efectuarea actului de
urmărire penală în sine “percheziţia”, deoarece:
pătrunderea înseamnă, pur şi simplu o intrare în spaţiul legal, deţinut de o persoană
fizică sau juridică, putând avea diferite scopuri;
percheziţia reprezintă actul de urmărire penală care se execută şi urmează pătrunderii
pe baza autorizaţiei emisă de magistrat.
În cazul persoanelor fizice se poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa acestora pe
cale convenţională sau forţată.
Pătrunderea convenţională se realizează fie la solicitarea persoanei respective, fie cu
consimţământul acesteia, atunci când se solicită luarea de către organele judiciare a unor
măsuri de constatare şi sancţionare a unor fapte prin care se încalcă normele de convieţuire
socială, a ordinii şi liniştii publice, ori pentru executarea unor sarcini de serviciu, în timp ce
pătrunderea forţată se realizează în cazul efectuării percheziţiilor, a ridicării silite de obiecte
şi înscrisuri dar numai în baza autorizaţiei emise de judecător.
Modul de reglementare a pătrunderii în domiciliul şi reşedinţa persoanei fizice sau
juridice, percheziţia şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri a făcut, dar face şi în prezent obiect de
preocupare şi reflecţie judiciară, legiuitorul acordă o mare atenţie modului şi împrejurărilor
Pagina 3 din 119

executării acestora, iar în dreptul procesual penal român, restricţiile au diferit de la o etapă la
alta, aspectele care vor fi dezbătute în capitolele următoare.
Organului de urmărire penală şi instanţei de judecată îi revine sarcina aflării
adevărului sub toate aspectele ceea ce determină obligaţia acestora de a lămuri cauza penală
sub toate aspectele.
Lămurirea cauzei penale sub toate aspectele se realizează prin probe, care constituie
orice element de fapt ce poate servi la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la
identificarea persoanei ce a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa
soluţionare a cauzei1.
Constatarea elementelor de fapt ce pot servi ca probă sunt: declaraţiile învinuitului sau
ale inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile
civilmente, declaraţiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile,
mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale şi
expertizele2.
Administrarea probelor în procesul penal cade în sarcina organului de urmărire penală
şi instanţei de judecată, care foloseşte în acest scop anumite procedee probatorii.
Mijloacele materiale de probă, numite uneori şi “martori muţi” sunt obiecte care
conţin sau poartă o urmă a faptei săvârşite, precum şi orice alte probe care pot servi la aflarea
adevărului (ex. înscris contrafăcut, obiecte care poartă urme digitale, de încălţăminte,
biologice etc.)3.
De asemenea sunt considerate mijloace de probă obiectele care au fost folosite sau au
fost destinate să servească la săvârşirea unei infracţiuni, precum şi obiectele care sunt produse
ale infracţiunii4.
Potrivit art.65 din Codul de Procedură Penală, la cererea organului de urmărire penală
ori a instanţei de judecată, orice persoană care cunoaşte vreo probă sau deţine vre-un mijloc
de probă, este obligată să le aducă la cunoştinţă, sau să le înfăţişeze.
Predarea de către orice persoană fizică sau juridică de obiecte şi înscrisuri aflate în
posesie care pot servi ca mijloc de probă, se face potrivit art.97 din Codul de Procedură
Penală sub luare de dovadă.
În cazul în care obiectele şi înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul
penal, nu sunt predate de bună voie de către persoana fizică sau juridică în posesia căreia se
1
Legea nr. 45/1993 privind modificarea Codului de Procedură Penală.
2
Art.63 Codul de Procedură Penală, reprodus astfel cum a fost modificat prin art.1 pct.38 din Legea nr.38/2003.
3
Art.94 Codul de procedură Penal
4
Art. 95 Codul de procedură Penală
Pagina 4 din 119

află, organele de urmărire penală şi instanţa de judecată pot recurge la anumite procedee
probatorii cum ar fi “ridicarea de obiecte şi înscrisuri” sau percheziţia”.
Administrarea de către organele de urmărire penală şi instanţa de judecată a obiectelor
şi înscrisurilor care pot constitui mijloace materiale de probă, se poate realiza şi prin alte
procedee probatorii, cum ar fi de exemplu cercetarea la faţa locului, scotocirea în locuri
deschise-publice, cazuri în care, de regulă, ridicarea acestora se efectuează fără posibilitatea
vreunei opuneri.
Între aceste procedee probatorii şi percheziţia ori ridicarea de obiecte şi înscrisuri sunt
unele asemănări, dar şi deosebiri substanţiale determinate de particularităţile şi modalităţile
practice prin care se execută, însă toate aceste procedee au ca scop obţinerea probelor
necesare pentru temeinicia şi justa soluţionare a cauzei penale.
Aceste chestiuni vor fi abordate în capitolele următoare, în care se va face o
prezentare de detaliu a percheziţiei şi a ridicării de obiecte şi înscrisuri.
CAPITOLUL 2
PERCHEZIŢIA
2.1. NOŢIUNI GENERALE
Cuvântul „percheziţie” provine din cuvântul francez „perquisition” activitatea

propriu-zisă este privită la modul general ca o „scotocire”. Din punct de vedere al
Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, percheziţia este cercetarea făcută de organele de
cercetare penală sau de procuror asupra unei persoane sau în locuinţa acesteia, pentru găsirea
şi ridicarea probelor materiale ale infracţiunii sau pentru descoperirea infractorului5.
Prin urmare, a percheziţiona înseamnă a scotoci, a căuta peste tot, amănunţit, asupra
unei persoane sau în domiciliul acestuia, a cerceta minuţios şi în detaliu fiecare veşmânt cu
care este îmbrăcată persoana şi în orice loc din locuinţa acesteia.
Ca activitate procesuală, percheziţia este o activitate desfăşurată de organele de
urmărire penală, sau de instanţa de judecată, în scopul scoaterii la iveală a unor obiecte sau
5
DEX, ed1996, pag 776
Pagina 5 din 119

înscrisuri care sunt „ascunse” şi care fiind descoperite pot contribui la aflarea adevărului într-
o cauză penală6.
Percheziţia este o activitate desfăşurată de organele judiciare în scopul descoperirii şi
ridicării de obiecte, documente sau anumite valori materiale, care prezintă importanţă pentru
cauza cercetată, precum şi în vederea descoperirii persoanelor care se sustrag urmăririi
penale.
De asemenea percheziţia mai asigură repararea prejudiciului cauzat prin săvârşirea
infracţiunii, având menirea de a descoperi şi ridica bunuri sau valori care aparţin părţii
vătămate prin infracţiune. Percheziţia constituie astfel, procedeul judiciar prin care se
realizează repararea pagubei pricinuite părţii vătămate prin infracţiune, iar în unele cazuri
când infractorii nu deţin bunuri sau valori de care să poată fi legal indisponibilizaţi, constituie
singura şansă de a mai putea recupera ceva din prejudiciul cauzat părţii vătămate.
Din punct de vedere procedural percheziţia este o activitate ce se caracterizează prin
relaţii procesuale ce se nasc între părţile procesului penal, care derivă din dreptul la
despăgubire, la repararea pagubei create părţii vătămate prin infracţiune şi necesitatea
administrării probaţiunii penale, deziderate care se realizează şi prin ridicarea silită de
obiecte, valori, documente sau înscrisuri, care după caz se pot afla asupra unor persoane ori în
locuinţele acestora, persoane care pot avea calitatea de făptuitori, complici, tăinuitori sau
martori, chiar dacă sunt sau nu dobânditori cu bună credinţă.
Din cele prezentate putem spune că percheziţia reprezintă procedeul probator care
constă în cercetarea efectuată asupra corpului şi îmbrăcămintei unei persoane, sau la locuinţa
acesteia, cu scopul de a găsi şi ridica obiecte sau înscrisuri, cunoscute organului judiciar, dar
nepredate de bună voie, precum şi în vederea eventualei descoperiri a unor alte mijloace de
probă necesare soluţionării cauzei penale7.
Conţinutul percheziţiei îl formează o cercetare cu caracter de constrângere a unor
persoane şi a dreptului lor de folosinţă a unor clădiri sau porţiuni de teren cu acces limitat.
2.2. SCOPUL PERCHEZIŢIEI
6
Dicţionar de termeni juridici – Colecţia Juridică ed. 2000
7
Drept procesual penal, partea generală – Dongoroz, vol.I, pag.237
Pagina 6 din 119

Percheziţia ca act de urmărire penală este activitatea care vine în conflict cu drepturile
şi libertăţile individuale respectiv, cu libertatea şi inviolabilitatea persoanei, cu libertatea şi
inviolabilitatea domiciliului.
Nimeni nu va fi supus unor imixtiuni în viaţa sa particulară, în familia sa, în
domiciliul lui sau în corespondenţa sa, nici la atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale.8
Art.27 din Constituţia României consacră faptul că „domiciliul şi reşedinţa sunt
inviolabile”, iar percheziţia este o ipoteză legală de excepţie.
Din aceste considerente percheziţia trebuie întotdeauna să fie o activitate motivată a
cărui scop trebuie dinainte stabilit.
Magistratul care autorizează sau dispune efectuarea unei percheziţii trebuie şi are
obligaţia de a cântări cu responsabilitate, gestul său, care va avea la bază existenţa condiţiilor
şi împrejurărilor care impun cu necesitate executarea acestuia, scopul pentru care se execută.
Situaţiile şi împrejurările în care organele judiciare pot încălca dreptul persoanei la
inviolabilitatea domiciliului sunt reglementate de art.27, alin.2 din Constituţia României unde
sunt prevăzute excepţii derogatorii de la art. 27, alin1, privind inviolabilitatea persoanei, a
domiciliului acestuia.
Aceste excepţii sunt:
pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei
persoane;
pentru apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice;
pentru răspândirii unei epidemii.
Prin intermediul percheziţiei se pot descoperi probe care să contribuie decisiv la
soluţionarea cauzei penale.
Putem aprecia că scopul pentru care se execută o percheziţie poate fi:
reţinerea şi cercetarea persoanelor pe numele cărora au fost eliberate mandate de
arestare preventivă sau de executare a închisorii;
apărarea vieţii, integrităţii corporale, a sănătăţii sau bunurile persoanei;
prevenirea şi descoperirea actelor, prin care se aduce atingere securităţii naţionale;
descoperirea şi ridicarea unor obiecte, valori şi înscrisuri care pot constitui probe
importante în soluţionarea temeinică şi legală a unei cauze penale, uneori acestea constituind
unicele indicii referitoare la modul de comitere a faptei9;
8
Declaraţia Universala a Drepturilor Omului – 1948, art.12, M.O. - Broşura nr.0 din 10.12.1948
9
Dongoroz I, pag.236;
Pagina 7 din 119

descoperirea şi ridicarea de obiecte, valori şi înscrisuri, care aparţin părţii vătămate

prin infracţiune, în vederea recuperării prejudiciului cauzat;
Obiectele căutate prin executarea de percheziţii sunt diverse, fiind determinate de
natura infracţiunii cercetate şi de împrejurările concrete în care s-a comis fapta respectivă.
Astfel în cazul infracţiunilor de omor se vor urmări descoperirea şi ridicarea
obiectelor folosite la săvârşirea faptei, ca de exemplu: cuţit, topor, armă de foc, substanţe
toxice etc. pe când la cercetarea unui furt se vor căuta obiecte, valori şi înscrisuri sustrase.
Din cele prezentate rezultă că prin percheziţie se vor căuta următoarele obiecte:
obiectele care au fost scopul infracţiunii cercetate;
obiectele care au servit la comiterea infracţiunii;
obiectele care constituie urme ale infracţiunii;
obiectele care nu pot fi deţinute, prin natura sau cantitatea lor, în posesiune
particulară;
orice obiecte care pot servi la lămurirea împrejurărilor infracţiunii cercetate sau să
ajute la demascarea infractorului;
învinuitul care se ascunde;
obiectele care au servit la ascunderea infracţiunii sau a persoanei învinuitului10.
Obiectele produs al infracţiunii şi cele care au servit la comiterea
infracţiunii, sunt denumite “corpuri delicte” şi au o deosebită importanţă deoarece
prin ele se dovedeşte, uneori, direct, săvârşirea infracţiunii.
Din cele prezentate putem aprecia că în raport cu natura cauzei cercetată, prin
efectuarea percheziţiei se poate realiza mai multe scopuri după cum urmează:
descoperirea de obiecte ce conţin sau poartă urmele infracţiunii;
descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori destinate să servească la săvârşirea
infracţiunii ori au fost folosite în acest scop;
găsirea şi ridicarea de obiecte, înscrisuri sau valori produs al infracţiunii;
identificarea obiectelor şi valorilor procurate cu sumele de bani rezultate din
infracţiune;
descoperirea unor bunuri sau valori primite în vederea săvârşirii unei infracţiuni în
legătură cu serviciul (exemplu – infracţiunile de luare şi dare de mită, trafic de influenţă etc.);
descoperirea de cadavre, a părţilor din cadavre sau a persoanelor dispărute de la
domiciliu sau reşedinţă;
10
Criminalistica-Camil Suciu, 1972, pag.539;
Pagina 8 din 119

descoperirea unor persoane care se sustrag de la urmărirea penală sau executarea

pedepsei;
descoperirea unor bunuri, înscrisuri sau valori susceptibile de indisponibilizare prin
măsuri asiguratorii;
descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori deţinute contrar dispoziţiilor legale în
vigoare, ori provenite din infracţiuni săvârşite anterior a căror autori nu au fost descoperiţi.
2.3. Reglementarea juridică a percheziţiei

şi limitele acesteia
2.3.1. Reglementarea juridică a percheziţiei
Percheziţia fiind o imixtiune în drepturile şi libertăţile individuale, o activitate prin

care se încalcă inviolabilitatea persoanei şi a domiciliului acesteia, a stat permanent în atenţia
organismelor regionale şi naţionale care au căutat să legifereze norme juridice prin care să
facă posibilă aplicarea percheziţiei.
Din totdeauna organele judiciare au apelat la efectuarea percheziţiilor pentru
descoperirea şi ridicarea unor mijloace de probă ori pentru recuperarea prejudiciului cauzat
printr-o încălcare de lege.
Prima reglementare juridică a instituţiei procesuale “percheziţia” în dreptul procesual
român, a apărut în Codul procesual penal din 02.11.1864, apoi în Codul de procedură penală
din 19.03.1936 şi în cele din urmă în actualul Cod de procedură penală intrat în vigoare la
01.01.1969 cu modificările ulterioare.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Proclamată de Adunarea Generală a
Naţiunilor Unite la 10.12.1948, la art.12 consacră inviolabilitatea persoanei şi a domiciliului
prin aceea că “nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa sa personală în familia sa,
în domiciliul său, în corespondenţa sa”.
Consiliul Europei, prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale din 04.11.1950, republicat în M.O. nr.135 din 31.05.1994 acordă de asemenea
o mare importanţă, inclusiv dreptului la respectarea domiciliului şi a corespondenţei
persoanei.
Pagina 9 din 119

Astfel în art.8 din această convenţie se prevede că “orice persoană are dreptul la
respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale”.
Amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept nu este admis decât
numai în măsura în care, acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care,
într-o societate democratică este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică,
protejarea sănătăţii sau moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor persoanei.
Din aceste considerente instituţia percheziţiei şi-a găsit reglementarea în codurile de
procedură penală naţionale inclusiv a celui român.
În prezent percheziţia în dreptul procesual penal român este reglementată juridic în
art.100-110 din Codul de procedură penală în vigoare.
Art.100 al.1, din Codul de procedură penală că executarea percheziţiei poate fi
dispusă atunci când persoana căreia i s-a cerut să predea vre-un obiect sau vre-un înscris
dintre cele arătate la art.98 din acelaşi act normativ, tăgăduieşte existenţa sau deţinerea
acestora, precum şi ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziţii este
necesară pentru descoperirea şi stingerea probelor, într-o cauză penală.
Efectuarea unor percheziţii fără respectarea prevederilor stipulate de Codul de
procedură penală atrage în sarcina organului judiciar care o execută răspunderea penală
pentru încălcarea dreptului la inviolabilitatea persoanei şi inviolabilitatea domiciliului
acestuia.
De asemenea trebuie precizat faptul că normele juridice procesual penale prevăzute în
art.100 şi următoarele până la art. 110 inclusiv din Codul de procedură penală prevede şi o
serie de condiţii şi reguli care trebuie respectate de către organele judiciare, iar nerespectarea
lor pot atrage răspunderea penală în sarcina organelor judiciare care execută percheziţia.
2.3.2. Limitele percheziţiei
Percheziţia ca act de urmărire penală presupune şi existenţa unor anumite limite legale
în care poate fi dispusă şi efectuată, astfel:
ca act de urmărire penală percheziţia poate fi dispusă şi efectuată numai în cadrul
existenţei unui proces penal; prin urmare dispunerea şi executarea unei percheziţii fie ea
corporală sau domiciliară, nu poate avea loc decât numai într-o cauză penală aflată în lucru.
Pagina 10 din 119

percheziţia poate fi dispusă şi efectuată în orice cauză penală, dar numai atunci când
persoana căreia i s-a cerut de către organele judiciare să predea vre-un obiect sau înscris care
prezintă interes pentru cauza cercetată, tăgăduieşte existenţa sau deţinerea acestora, precum
atunci când există indicii temeinice că efectuarea percheziţiei se impune pentru descoperirea
şi strângerea probelor necesare pentru soluţionarea temeinică şi legală a cauzei respective;
legiuitorul a prevăzut funcţie de tipul de percheziţie şi anumite limite în timp care
trebuie avute în vedere de organele judiciare.
Astfel dacă percheziţia corporală poate fi efectuată la orice oră din zi şi noapte,
percheziţia domiciliară poate fi efectuată numai în intervalul de timp cuprins între orele
06.00-20.00, iar în celelalte ore numai dacă percheziţia urmează să fie efectuată în localuri
publice sau în cazul infracţiunilor flagrante.
Prin excepţie legea prevede posibilitatea continuării percheziţiei şi pe timpul nopţii
numai dacă ea a început între orele 06.00-20.00 şi nu a fost finalizată până la ora 20.00.
De menţionat că legiuitorul a lăsat să se înţeleagă faptul că percheziţia domiciliară
începută între orele 06.00-20.00 poate fi întreruptă la ora 20.00 şi reluată ulterior, de exemplu
a doua zi după ora 06.00.
Din activitatea practică a organelor judiciare se desprinde ideea că percheziţia
domiciliară începută între orele 06.00-20.00 a continuat şi pe timpul nopţii, deci s-a finalizat
după ora 20.00 atunci când continuarea acestei activităţi a fost determinată de existenţa unor
anumiţi factori obiectivi cum ar fi:
interesul operativ al organelor judiciare de a finaliza percheziţia într-un interval de
timp, deoarece de rezultatul acesteia depinde luarea, menţinerea sau întreruperea unor măsuri
procesuale cum ar de exemplu de reţinerea sau arestarea preventivă a învinuiţilor sau
inculpaţilor etc.;
prevenirea alterării ori dispariţiei obiectelor sau înscrisurilor care urmează a fi
identificate şi ridicate cu ocazia percheziţiei.
scopul percheziţiei este limitat şi el, astfel se va urmări numai descoperirea şi
ridicarea obiectelor, valorilor şi înscrisurilor care provin din săvârşirea unor infracţiuni ori
care au servit la săvârşirea acesteia. Prin urmare nu se va ridica de la cel percheziţionat
bunuri a căror provenienţă este justificată în mod legal şi care nu prezintă interes în cauza
cercetată. Deci prin aceasta se înţelege că pot fi ridicate şi bunuri care sunt deţinute în mod
legal de către persoana percheziţionată, însă acestea pot prezenta interes în cauza cercetată,
având valoare de probă ori obiect purtător ale urmelor infracţiunii cercetate (ex: un articol de
Pagina 11 din 119

îmbrăcăminte purtat de învinuit sau inculpat în timpul săvârşirii infracţiunii, cu valoare de

probă în identificarea autorului faptei).
percheziţia corporală se execută numai asupra corpului persoanei prevăzute în actul
de dispunere emis de organele de urmărire penală sau instanţa de judecată, iar percheziţia
domiciliară numai la locul şi la adresa stabilită expres de judecător în autorizaţia de
percheziţie.
În practică putem întâlni situaţii când persoana faţă de care s-a dispus percheziţia
poate să locuiască şi la alte adrese, ori să lucreze la mai multe societăţi, organizaţii sau
instituţii.
Confundarea persoanei sau a locului cu ocazia efectuării percheziţiei poate atrage
răspunderea penală a organului judiciar respectiv, iar în situaţia când acesta constată că este
necesară extinderea percheziţiei domiciliare şi la alte adrese trebuie din nou să solicite
motivat autorizaţia judecătorului conform procedurii în vigoare.
f. percheziţia corporală presupune şi anumite limite personale, din punct de vedere al
modalităţii, ea putând fi efectuată numai de persoane de acelaşi sex cu persoana
percheziţionată. Astfel în cazul percheziţiei efectuată asupra unei femei, trebuie să se apeleze
la serviciile unei alte femei, poliţist, martor etc., dacă este dispusă de un organ judiciar de gen
masculin, şi invers.
2.4. Clasificarea percheziţiei
A. După natura lor, în literatura de specialitate11 s-a apreciat că percheziţiile se pot

clasifica în:
percheziţii judiciare;
percheziţii extrajudiciare.
Percheziţiile cu caracter judiciar, sunt acele percheziţii care constau în restrângerea
dreptului la inviolabilitatea domiciliului, ori a persoanei pe timpul desfăşurării unui proces
penal.
Percheziţiile extrajudiciare sunt acele acte care constau în diferite activităţi de control
executate asupra persoanelor, bunurilor acestora, impuse de anumite circumstanţe speciale.
11
Volonciu II, pag.380
Pagina 12 din 119

Exemplu controlul vamal şi controlul poliţienesc efectuat asupra persoanelor, bagajelor,

autovehiculelor etc.
Percheziţia extrajudiciară constituie un act administrativ şi poate fi efectuat de către
organele vamale, organele poliţieneşti sau alte organe administrative, care pot să nu aibă
calitatea de organ de urmărire penală.
Nu trebuie confundată percheziţia judiciară cu astfel de acte administrative, chiar dacă
uneori în practica organelor de urmărire penală şi instanţa de judecată poate reţine
valabilitatea actelor întocmite prin recunoaşterea probelor deţinute în acest mod, în
coroborare cu probele administrate prin intermediul percheziţiei judiciare sau altor procedee
probatorii.
B. Din punct de vedere al obiectului asupra căruia se acţionează, literatura de
specialitate apreciază că percheziţia poate fi de două tipuri:
percheziţia persoanei;
percheziţia locului12.
Percheziţia persoanei la rândul ei se împarte în:
percheziţia corporală;
percheziţia îmbrăcămintei.
Percheziţia locului se împarte în:
percheziţia locurilor deschise;
percheziţia locurilor închise (a clădirilor, încăperilor).
Fiecare variantă de percheziţie, a persoanei sau a locului, presupune metode diferite
de cercetare, determinate de particularităţile caracteristice ale acestora precum şi de existenţa
unor anumiţi factori externi, ori care ţin de psihologia persoanei percheziţionate.
Ultima clasificare care o putem face percheziţiei, este din punct de vedere procesual
penal, având în vedere faptul că în Codul de procedură penală sunt reglementate juridic două
tipuri de percheziţie:
percheziţia corporală;
percheziţia domiciliară13.
Din punct de vedere al dreptului procesual penal, prin percheziţia corporală se
înţelege atât cercetarea corpului persoanei cât şi a îmbrăcămintei acesteia, iar percheziţia
domiciliară presupune cercetarea tuturor locurilor închise sau deschise de la domiciliul
persoanei faţă de care este dispusă acest act de cercetare penală.
12
Criminalistica, Camil Suciu – Ed.1972, pag.545.
13
art.100, Codul de procedură penală.
Pagina 13 din 119

Percheziţia domiciliară nu se referă în mod strict numai la noţiunea de domiciliu,

putându-se efectua şi la locul de muncă, în camera de hotel, în spaţii deschise, depozite,
garaje etc.14
2.5. Percheziţia corporală
2.5.1. Reglementare, definiţia şi conţinutul percheziţie corporale
Percheziţionarea unei persoane fizice constituie o imixtiune în viaţa personală şi

potrivit art.12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală
a ONU la data de 10.12.1948, şi se face apel la toate statele membre, pentru luarea tuturor
măsurilor de asigurare a dreptului persoanelor la protecţie legală împotriva unor asemenea
imixtiuni.
Această prevedere este preluată ulterior şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată de Consiliul Europei la data de 04.11.1950, act
ratificat de România prin Legea nr.30 din 1994.
Dat fiind importanţa pe care statul român o acordă inviolabilităţii drepturilor şi
libertăţilor legale ale persoanei, în atenţia organelor în drept a stat permanent şi această
preocupare.
Astfel în 1991, Parlamentul României, a adoptat “Constituţia României” în care la
art.23 face referiri distincte cu privire la libertatea individuală.
Potrivit prevederilor art.23 pct.1 din Constituţia României libertatea individuală şi
siguranţa persoanei sunt inviolabile.
Totuşi la pct.2 din acelaşi articol se prevede şi excepţiile de la această regulă, apoi în
punctele următoare, condiţiile ce trebuie respectate cu ocazia acestor imixtiuni.
Percheziţionarea persoanei fizice prevăzută astfel la pct.2 din art.23 al Constituţiei
României, este prin urmare un act de constrângere şi se poate executa numai în cazurile şi cu
procedura prevăzută de lege.
Codul de procedură penală, reglementează instituţia percheziţiei prin art.100 şi
următoarele, făcând precizări distincte privitoare la dispunerea şi modul de executare a
acesteia, cazurile şi condiţiile în care organele judiciare pot recurge la această măsură de
constrângere.
14
N. Volonciu – tratat de Procedură Penală, Partea generală, Ed.1999, pag.381.
Pagina 14 din 119

Prin urmare percheziţia persoanei nu poate fi folosită decât numai în situaţiile şi cu

procedura stabilită de Codul de procedură penală, în caz contrar cel care o execută poate
comite după caz, infracţiunea de abuz în serviciu, cercetare abuzivă sau alte fapte penale prin
care se realizează imixtiunea fără drept, în dreptul la libertatea individuală şi siguranţa
persoanei, în drepturile la onoarea şi demnitatea acesteia.
Organele judiciare au dreptul legal de a recurge la măsura percheziţiei corporale,
numai atunci când persoana căreia i s-a cerut să predea vre-un obiect care poate servi ca
mijloc de probă, refuză predarea sau tăgăduieşte existenţa sau deţinerea şi posesia acestora,
precum şi atunci când există indicii temeinice că efectuarea unei astfel de percheziţii este
necesară pentru descoperirea şi strângerea probelor în cazul constatării infracţiunilor
flagrante, ori când persoana ar avea posesia unor obiecte sau înscrisuri interzise la deţinere
prin lege.
Percheziţia ca activitate procesuală desfăşurată de organele de urmărire penală sau de
instanţa de judecată în scopul scoaterii la iveală a unor obiecte sau înscrisuri care se află
ascunse ori a căror predare de bună voie este refuzată la cererea justificată a organelor în
drept, poate contribui la aflarea adevărului într-o cauză penală.
Din punct de vedere a obiectului percheziţionat, după cum am văzut în capitolele
anterioare percheziţia poate fi de două feluri:
percheziţia persoanei;
percheziţia locului.
Această clasificare este acceptată în literatura de specialitate de majoritatea
criminaliştilor care într-un mod sau altul le definesc asemănător şi le stabilesc conţinutul.
Prin percheziţia persoanei în sensul larg al cuvântului se înţelege cercetarea
amănunţită atât a corpului persoanei cât şi a îmbrăcămintei acesteia. De altfel, din punct de
vedere criminalistic percheziţia persoanei este clasificată în percheziţia îmbrăcămintei şi
percheziţia corporală15.
În dreptul procesual penal percheziţia persoanei este reglementată ca percheziţia
corporală care cuprinde atât percheziţia corporală propriu-zisă dar şi percheziţia
îmbrăcămintei.
Percheziţia corporală este reglementată prin art. 100 şi următoarele din Codul de
Procedură Penală.
15
Criminalistica, Camil Suciu – Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1972, pag.558;
Criminalistica, Ion Mitrea - Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1978, pag.165.
Pagina 15 din 119

Prin urmare percheziţia corporală putem aprecia, din punct de vedere procedural, că
are în conţinut o cercetare complexă, care priveşte atât corpul persoanei cât şi articolele de
îmbrăcăminte purtate de persoana percheziţionată în momentul efectuării percheziţiei.
Din punct de vedere juridic percheziţia corporală constă în inspectarea îmbrăcămintei
şi ridicarea lucrurilor aflate asupra persoanei percheziţionate care pot contribui la aflarea
adevărului într-o cauză penală16.
Percheziţia corporală ca şi percheziţia în general ce se execută într-o cauză penală
reprezintă un act de constrângere, în sensul că aceasta se execută fără consimţământul
persoanei percheziţionate, deci fără voia acesteia.
În unele cazuri bine motivate şi întemeiate, percheziţia corporală poate avea ca obiect
identificarea unor urme particulare ale infracţiunii, prezente pe corpul persoanei
percheziţionate, care pot contribui la identificarea autorului acesteia şi care pot constitui
probe directe în stabilirea vinovăţiei acesteia şi în coroborare cu alte probe.
Practica judiciară a demonstrat că în unele situaţii foarte izolate, percheziţia corporală
poate constitui şi o examinare în interiorul corpului persoanei perchiziţionate, care intenţionat
poate îngurgita unele obiecte de teamă să nu fie găsite asupra sa, de către organele judiciare,
înainte sau chiar în momentul efectuării percheziţiei corporale.
Putem defini percheziţia corporală ca fiind acea activitate procesuală desfăşurată de
organele judiciare într-oi cauză penală, constând din cercetarea amănunţită a îmbrăcămintei şi
corpului persoanei faţă de care se dispune, în scopul descoperirii de obiecte, înscrisuri sau
valori care au legătură cu cauza cercetată.
De precizat că organele judiciare au obligaţia să ridice în vederea cercetărilor şi alte
obiecte, înscrisuri sau valori, care chiar dacă nu au legătură cu cauza cercetată, sunt interzise
de lege la deţinere ori este interzis portul lor de către persoanele fizice.
Conţinutul percheziţiei corporale rezultă chiar din definiţia acesteia şi cuprinde:
cercetarea amănunţită a îmbrăcămintei persoanei percheziţionate, care de altfel
constituie şi prima formă a percheziţiei corporale;
cercetarea sau examinarea corpului persoanei care după caz poate cuprinde atât
cercetarea exterioară cât şi interioară a corpului persoanei percheziţionate. Practica judiciară a
scos în evidenţă faptul că pielea corpului poate fi purtătoare de mesaje - semne particulare
(tatuaje, desene, cicatrice etc.) dar şi urme ale infracţiunii (excoriaţii, plăgi etc.), provocate în
timpul comiterii faptei, acestea putând constitui probe indubitabile în identificarea autorului
şi stabilirea vinovăţiei acesteia.
16
Dicţionar de termeni juridici – Colecţia juridică, Emil şi Pavel Abraham – Ed. 1999, pag.460.
Pagina 16 din 119

Examinarea interioară se poate efectua numai cu sprijinul unor medici specialişti –

cum ar fi prin supunerea corpului persoanei percheziţionate unei radiologii, prin care se pot
pune în evidenţă pe tubul digestiv prezenţa unor obiecte din metal, hârtie, material plastic
etc., iar pentru recuperarea lor se pot administra substanţe purgative pentru a fi eliminate sau
se poate interveni chirurgical, dacă eliminarea acestor obiecte nu este posibilă altfel, dar
numai în situaţia în care aceste obiecte îngurgitate ar pune în pericol viaţa persoanei
percheziţionate..
2.5.2. Particularităţi ale percheziţiei corporale
Percheziţia corporală este o activitate procesuală, distinctă, un procedeu procedural,

prin intermediul căruia se urmăreşte descoperirea unor probe, care să ajute la aflarea
adevărului într-o cauză penală.
Uneori această activitate poate constitui cea mai importantă modalitate prin care
organele judiciare pot obţine probaţiunea existenţei unei infracţiuni. Ex: în cazul furturilor
din buzunare descoperirea obiectului furat asupra persoanei indicate de partea vătămată sau
de către martori ca autor, constituie cea mai importantă probă în cauză, prin care se
demonstrează existenţa laturii obiective a infracţiunii respective şi implicit a vinovăţiei
infractorului.
Ca procedeu probator, în cursul procesului penal, percheziţia corporală prezintă unele
particularităţi distincte, care o individualizează de celelalte acte de urmărire penală, în cadrul
cărora se caută şi se ridică obiecte, înscrisuri sau valori, ce prezintă importanţă pentru
descoperirea împrejurărilor infracţiunii sau pentru demascarea infractorului, cum ar fi:
cercetarea la faţa locului, percheziţia domiciliară etc.
Principalele particularităţi ale percheziţiei corporale sunt:
Obiectul percheziţiei corporale nu poate fi decât numai o persoană fizică – omul privit
ca individ – percheziţia corporală fiind o activitate procesuală cu caracter personal, care
vizează omul ca individ şi îmbrăcămintea acestuia.
Măsura percheziţiei corporale poate avea caracter individual sau de grup astfel că
organul judiciar prin acelaşi act de dispunere, poate hotărî ca această activitate să se execute
separat, individual, pentru fiecare persoană fizică ce prezintă interes într-o cauză penală, sau
asupra unui grup de persoane (2 sau mai multe persoane fizice) caz în care activitatea de
Pagina 17 din 119

percheziţionare se poate desfăşura simultan asupra tuturor membrilor grupului respectiv, ori
pe rând, într-o ordine stabilită funcţie de priorităţi sau alte criterii.
Cu alte cuvinte putem concluziona că obiectul percheziţiei corporale nu poate fi decât
corpul omenesc şi îmbrăcămintea acestuia, cu toate că în unele situaţii se cercetează
concomitent locul şi împrejurările unde se află persoana percheziţionată pentru descoperirea
şi ridicarea unor bunuri, înscrisuri sau alte valori, pe care aceasta le-a abandonat înainte sau
în timpul efectuării percheziţiei corporale.
Scopul percheziţiei corporale – poate fi privit sub mai multe aspecte în funcţie de
momentul sau împrejurările în care se efectuează această activitate.
Potrivit art.100 pct.1 din Codul de procedură penală, percheziţia corporală are ca scop
principal descoperirea şi strângerea probelor, adică descoperirea şi ridicarea obiectelor care
conţin sau poartă o urmă a faptei săvârşite precum şi orice obiecte care pot servi la aflarea
adevărului în cauza cercetată.
În subsidiar însă de multe ori cu ocazia percheziţiei pe lângă interesul de a descoperi
obiecte ca mijloace de probă, se urmăreşte şi recuperarea prejudiciului cauzat printr-o
infracţiune, adică fie a bunurilor care au făcut obiectul infracţiunii, care au fost folosite la
săvârşirea infracţiunii, sau a celor care au fost obţinute prin valorificarea bunurilor produs al
infracţiunii.
De menţionat că în unele cazuri percheziţia corporală pe lângă scopurile menţionate,
poate avea şi un caracter preventiv în sensul că la persoana percheziţionată se caută şi se
ridică toate obiectele (arme de foc, arme albe etc.) a cărui port este interzis prin lege şi cu
care acesta ar putea să comită un act de violenţă asupra persoanelor din jur, ori asupra celor
care execută cercetarea ori judecarea persoanei respective. Ex: percheziţia corporală efectuată
înainte de introducerea în arestul poliţiei sau în sala de judecată.
Practica judiciară a scos în evidenţă nenumărate cazuri în care anumiţi infractori cu
comportament violent au comis acte de agresiune asupra unor poliţişti, procurori sau
judecători, datorită faptului că nu au fost percheziţionaţi corporal în scop preventiv. Au fost
foarte multe cazuri în care unii infractori au recurs la acte de mutilare în aresturi sau locuri de
deţinere, ca urmare a faptului că nu s-au efectuat percheziţii corporale ori acestea s-au
efectuat cu superficialitate de cei în drept. Ingeniozitatea infractorilor în ascunderea unor
obiecte de acest gen s-a dovedit a fi foarte diversificată. Astfel în cazul unor infractori
violenţi s-au găsit ascunse sub limbă obiecte tăioase, înţepătoare (cuie, lame de bărbierit etc.)
care ulterior intenţionau să le folosească în vederea răzbunării pe anumite persoane, ori
pentru a-si asigura evadarea sau pentru a se automutila şi a îngreuna cercetarea sa.
Pagina 18 din 119

Din alt unghi de vedere scopul percheziţiei corporale, legat de momentul în care se
execută, poate fi:
- constatarea infracţiunii flagrante;
- probarea unei fapte penale aflate pe rol şi recuperarea prejudiciului cauzat prin
această faptă.
Acest aspect face ca percheziţia corporală faţă de alte acte procesuale prin care se
administrează probe într-o cauză penală, să prezinte o particularitate distinctă în ceea ce
priveşte momentul când aceasta poate fi dispusă şi executată de către organele judiciare.
Prin urmare, după cum rezultă, acest aspect uneori este condiţionat de scopul urmărit
– astfel că percheziţia corporală poate fi dispusă şi înaintea existenţei pe rol a unei cauze
penale – în cazul constatării infracţiunii flagrante.
O particularitate distinctă a percheziţiei corporale o prezintă şi “competenţa”
organelor judiciare care pot dispune această măsură şi “calitatea ori sexul” persoanei care o
execută.
Astfel dacă percheziţia domiciliară poate fi dispusă numai de către judecător prin
încheiere motivată, percheziţia corporală poate fi dispusă după caz, de organele de cercetare
penală, de procuror sau de judecător.
Datorită faptului că în practica judiciară măsura percheziţiei corporale de multe ori se
impune a fi luată şi în mod neprevăzut, adică spontan, legiuitorul a apreciat că ea poate fi
dispusă de toate organele judiciare, care au atribuţii de cercetare şi judecare a cauzelor penale
(organele de cercetare penală, procuror şi judecător).
În ce priveşte persoana care practic execută percheziţia corporală, legea prevede o
anumită condiţie obligatorie de respectat.
Astfel percheziţia corporală se efectuează de către organul judiciar care a dispus-o sau
de persoana desemnată de acest organ.
Această prevedere legală dă posibilitatea ca percheziţia corporală să fie executată pe
de o parte de către organul judiciar care a dispus-o (organ de cercetare penală, procuror sau
judecător), dar poate fi executată şi de o altă persoană desemnată de organul judiciar care a
dispus-o cum ar fi: organele de cercetare penală ale poliţiei, atunci când este dispusă de
procuror sau judecător.
Problema competenţei organelor judiciare de a dispune şi efectua percheziţia
corporală trebuie analizată şi din punct de vedere al competenţei organelor de urmărire penală
în partea specială art.207 şi următoarele.
Pagina 19 din 119

Potrivit art.200 din Codul de Procedură penală – urmărirea penală are ca obiect
strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor
şi la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună
trimiterea în judecată, iar potrivit art.201, această activitate se desfăşoară de către procuror şi
organele de cercetare penală.
Competenţa organelor de cercetare şi a procurorului, după materie, este stabilită prin
normele incriminate în art.207, art.208 şi art.209 din Codul de procedură penală.
Conform acestor prevederi, urmărirea penală este stabilită în competenţa organelor de
cercetare ale poliţiei judiciare, organelor de cercetare penală speciale şi a procurorului.
Legiuitorul a avut în vedere la stabilirea acestei competenţe, nu numai natura
infracţiunilor cercetate ci şi calitatea făptuitorului, care la rândul său poate avea sau nu
calitatea de funcţionar public ori în această calitate datorită unor circumstanţe personale
cercetarea penală trebuie efectuată în mod obligatoriu de un anumit organ de cercetare penală
sau de procuror.
Prin urmare – organele de cercetare ale poliţiei judiciare sau organele de cercetare
speciale nu pot efectua cercetarea penală a unui procuror, magistrat, avocat sau alt funcţionar
a cărui cercetare este reglementată în mod special.
Din acest punct de vedere percheziţia corporală ca activitate de cercetare penală
trebuie efectuată şi funcţie de circumstanţele personale ale persoanei percheziţionate,
organele de cercetare penală putând efectua această activitate numai asupra persoanelor a
căror cercetare le este atribuită prin lege.
De menţionat faptul că această competenţă în executarea percheziţiei corporale legea
o stabileşte şi în funcţie de sexul persoanei percheziţionate corporal.
Astfel legea stabileşte în mod clar că “percheziţia corporală se face numai de o
persoană de acelaşi sex cu cea percheziţionată”.
Această normă juridică a avut la bază respectarea unuia din principiile moralităţii
sociale, dar şi din considerente de a nu lăsa loc de interpretare cu privire la scopul efectuării
percheziţiei corporale şi prevenirea unor situaţii bizare.
Vă închipuiţi ce ar însemna ca un poliţist, procuror sau judecător bărbat să execute o
percheziţie corporală prin dezbrăcare totală şi examinare exterioară a corpului unei femei şi
invers, ori această măsură să fie efectuată în prezenţa unor martori asistenţi de sex opus.
Această activitate executată în acest mod, ar aduce atingere onoarei şi demnităţii celui
percheziţionat.
Pagina 20 din 119

De asemenea din motive jenante persoana de sex opus care ar executa percheziţia, nu
ar efectua o căutare completă pe tot corpul persoanei percheziţionate, ocolind astfel unele
regiuni ale corpului, unde ar pute fi ascunse obiectele sau înscrisurile ce se urmăresc a fi
descoperite şi ridicate cu ocazia acestei activităţi.
Totuşi în practica judiciară sunt cazuri când percheziţia corporală poate fi executată
de persoane de sex opus atunci când este necesar a se lua măsura reţinerii sau arestării
preventive şi nu există posibilitatea de delegare a unei persoane de acelaşi sex pentru
executarea percheziţiei, ori în cazul constatării infracţiunii flagrante când de regulă
percheziţia corporală se rezumă la doar descoperirea bunului – obiect al infracţiunii comise
iar, organul judiciar nu are posibilitatea de a apela la serviciile unei persoane de acelaşi sex,
fie ea chiar martor asistent. De regulă în astfel de situaţii percheziţia se va repeta cu
respectarea tuturor regulilor de procedură şi condiţiilor impuse de lege.
Practica judiciară a scos în evidenţă exemple concrete, când unii infractori au ascuns
obiecte, înscrisuri sau valori, sustrase de la locul de muncă, în anumite ambalaje
confecţionate special pe care la-au înfăşurat în jurul corpului, sau le-au legat în jurul
organelor genitale, socotind că persoana care va efectua percheziţia corporală o va face mai
superficial, din motive de pudoare.
O altă particularitate pe care percheziţia corporală o prezintă este şi aceea cu privire la
“locul şi timpul executării” acesteia.
Dacă percheziţia domiciliară se va executa numai în locul sau la adresa menţionată în
autorizarea dată de judecător, percheziţia corporală poate fi efectuată în orice loc unde s-ar
afla persoana percheziţionată (locul depistării, sediul organelor judiciare, locul de reţinere sau
deţinere etc.).
De asemeni percheziţia corporală nu este interzisă a se efectua între anumite ore , ea
putând fi executată la orice oră din zi şi din noapte, faţă de percheziţia domiciliară care se
poate executa numai între orele 06.00 – 20.00 cu excepţiile prevăzute de lege, aceasta din
urmă fiind limitată în timp.
Din cele prezentate şi potrivit reglementărilor legale în vigoare, percheziţia corporală
nu este limitată în timp şi spaţiu, aceste noţiuni fiind lăsate la alegerea şi aprecierea organului
judiciar, funcţie de calitatea procesuală a persoanei percheziţionate, psihologia,
comportamentul sau alţi factori care ţin de persoana percheziţionată, sau de condiţiile şi
împrejurările în care se execută această activitate.
Chiar dacă legea nu prevede o anumită limită cu privire la locul de efectuare a
percheziţiei corporale, totuşi practica judiciară recomandă pe cât posibil să se evite efectuarea
Pagina 21 din 119

acestei activităţi în locuri publice din necesitatea prevenirii apariţiei unor situaţii neprevăzute
ori din probleme de moralitate socială.
Percheziţia corporală prezintă unele particularităţi şi în ceea ce priveşte modalitatea
concretă de executare, mijloacele şi metodele folosite de către organele judiciare.
Regulile tactice de executare a unei percheziţii corporale diferă total de regulile
tactice valabile în executarea percheziţiei domiciliare.
2.5.3. Procedura de efectuare a percheziţiei corporale
Percheziţia corporală fiind o activitate cu caracter de constrângere , deci care de

regulă se efectuează fără consimţământul persoanei percheziţionate trebuie să fie executată în
aşa manieră încât prin modul practic de realizare să nu se aducă atingere onoarei şi demnităţii
persoanei percheziţionate.
Organul judiciar va fi preocupat permanent, pentru a nu depăşi limitele legale permise
unei astfel de activităţi şi de a nu ridica de la persoana percheziţionată decât numai obiecte
care au legătură cu cauza cercetată, ori pentru care deţinerea sau portul lor este interzis prin
lege.
Efectuarea percheziţiei corporale presupune parcurgerea a două etape şi anume:
etapa pregătitoare;
etapa in care practic se efectuează percheziţia în concret.
Etapa pregătitoare a percheziţiei corporale presupune:
stabilirea şi identificarea persoanei asupra căreia urmează a se executa percheziţia;
alegerea condiţiilor de timp şi loc în care urmează a se efectua percheziţia corporală;
fixarea în mod clar a scopului pentru care se va executa percheziţia corporală şi
stabilirea în concret a obiectelor, înscrisurilor şi valorilor care se vor căuta şi ridica cu ocazia
efectuării percheziţiei corporale;
stabilirea efectivelor necesare executării acestei activităţi şi a mijloacelor ce se vor
folosi pentru deplasarea acestora;
indicarea specialiştilor care vor fi folosiţi şi a modului de alegere a martorilor
asistenţi, care urmează să ajute ori să asiste la executarea percheziţiei corporale;
realizarea unei cunoaşteri anticipate dacă este posibil cu privire la comportamentul şi
psihologia persoanei care va fi percheziţionată;
Pagina 22 din 119

instruirea efectivelor care vor efectua această activitate şi stabilirea activităţilor ce vor
fi desfăşurate de fiecare membru al echipei operative care realizează percheziţia corporală
dispusă.
O atenţie deosebită se va acorda în cazul când persoana percheziţionată este cunoscută
ca violentă, ori nu este cunoscută sau atunci când percheziţia va viza un grup de persoane.
Înainte de percheziţionare, i se va cere persoanei în cauză să predea obiectele căutate,
iar dacă refuză sau pretinde că nu le are asupra sa, se va proceda la căutarea lor.
Percheziţia corporală pentru a fi recunoscută ca act de urmărire penală, iar rezultatul
să fie apreciat ca probă, trebuie să se efectueze în prezenţa a cel puţin a doi martori asistenţi.
Instanţa de judecată din oficiu sau la cerere, poate socoti ca nulă orice percheziţie
corporală, care nu s-a efectuat în condiţiile prevăzute de lege, considerent din care organul
judiciar care execută această activitate, îi revine sarcina să asigure prezenţa martorilor
asistenţi17.
Percheziţia corporală se poate efectua în două moduri de căutare – de jos în sus, sau
de sus în jos însă de regulă în practica judiciară se uzitează metoda căutării de sus în jos adică
plecând de la cap spre picioare.
Înaintea începerii executării percheziţiei propriu-zise, organul judiciar va proceda în
prealabil la legitimarea şi la identificarea persoanei ce urmează să fie percheziţionată, apoi i
se explică acesteia motivul pentru care a fost dispusă această măsură.
Pentru a se preveni unele acte de violenţă, opunere sau de viclenie a persoanei
percheziţionate organele judiciare care execută percheziţia, vor fi constituite în echipe de
cercetare compuse din cel puţin doi membri, din care unul va executa percheziţia, iar celălalt
va supraveghea cu atenţie toate mişcările persoanei percheziţionate şi la nevoie va interveni
pentru imobilizarea acesteia, dacă va fi cazul, sau pentru a preveni un eventual atac asupra
celui ce efectuează percheziţia şi a observa bunurile pe care percheziţionatul le abandonează
pentru a nu fi găsite asupra sa.
Persoana care execută supravegherea persoanei percheziţionate, precum şi martorii
asistenţi, nu se vor interpune între persoana percheziţionată şi cel care efectuează percheziţia
corporală.
În cazurile când persoana percheziţionată este cunoscută cu un comportament violent,
ori există suficiente indicii că aceasta va încerca să fugă, sau să nu permită efectuarea corectă
şi completă a percheziţiei corporale, se vor lua măsuri care să prevină astfel de fapte.
17
Art.104 pct.3 din Codul de procedură penală.
Pagina 23 din 119

De regulă persoanei percheziţionate i se va solicita să se aşeze într-o poziţie cât mai

incomodă, i se va cere să ridice mâinile, să se sprijine de un zid, copac, autovehicul, stâlp sau
alte obiecte ce pot fi folosite în acest scop şi să depărteze picioarele.
Practica judiciară a scos în evidenţă faptul că adoptarea unei asemenea poziţii pune
persoana percheziţionată în imposibilitatea, sau dificultatea de a ataca persoana care execută
percheziţia, sau de a fugi pentru a se sustrage de la executarea percheziţiei corporale, oferind
astfel o poziţie mai eficace organelor judiciare să poată recurge la dezechilibrarea şi
imobilizarea acesteia în caz de nevoie.
Percheziţia persoanei începe cu percheziţia îmbrăcămintei, după ce în prealabil cel
percheziţionat este dezarmat18.
Prin dezarmare se înţelege ridicarea de la persoana ce urmează a fi percheziţionată
corporal a armelor de foc, armelor albe şi a altor obiecte sau materiale cu care aceasta ar
putea ataca persoana care efectuează percheziţia.
În acest scop înainte de a se trece la cercetarea amănunţită a persoanei
percheziţionate, se face mai întâi o palpare a hainelor, buzunarelor şi corpului acesteia, pentru
a se descoperi eventuale, arme cu care ar putea să atace persoana care execută percheziţia.
Prin cuvântul arme, se înţelege orice armă de foc şi obiect contondent – care ar putea
folosi pentru împuşcare, lovire, tăiere sau înţepare etc.
Cercetarea amănunţită a persoanei percheziţionate corporal va începe cu obiectele
care acoperă capul (căciulă, pălărie, şapcă batic etc.) şi se continuă cu îmbrăcămintea, apoi
încălţămintea.
O atenţie deosebită trebuie să se acorde coafurii femeilor care în unele cazuri pot
constitui un loc sigur de ascundere şi care fiind la vedere
dă mai puţin de bănuit (Foto 1).
18
Criminalistica - Camil Suciu, Ed.1972 pag.558.
Pagina 24 din 119

Foto 1.
În realitate, după ce i s-a îndepărtat peruca s-a constatat că în partea occipitală avea
fixată o capsulă în interiorul acesteia având ascunse pachete cu heroină (Foto2).
Foto 2.
Pagina 25 din 119

Se va cerceta fiecare buzunar în parte, toate despărţiturile şi cusăturile îmbrăcămintei,

căptuşeala etc.
În practica judiciară, au fost cazuri când asupra persoanelor percheziţionate s-au
descoperit ascunse între cusături, sub căptuşeală sau în orice alt loc al îmbrăcămintei diferite
obiecte, de regulă de dimensiuni mici, cum ar fi: metale preţioase, corespondenţă secretă,
pastile sau plicuri cu substanţe toxice sau stupefiante etc. pentru descoperirea cărora a fost
necesară o atenţie deosebită din partea persoanei care a efectuat percheziţia.
Între căptuşeala hainelor şi stofă sau pernuţele de la umeri pot fi ascunse pe lângă
obiectele precizate mai sus şi bancnote (valută), tablouri de pânză etc.
Cu ocazia percheziţiei se va urmări localizarea exactă a locului unde s-au găsit
bunurile, înscrisurile sau valorile căutate.
Este important a se reţine locul unde s-a găsit de exemplu plicul cu bancnote în cazul
unei luări de mită, având ca bază şi punct de plecare, împrejurările în care infractorul pretinde
că i-a strecurat în buzunar plicul respectiv.
O atenţie deosebită trebuie să se acorde posibilităţii de ascundere a obiectelor,
înscrisurilor şi valorilor căutate, pe care persoana percheziţionată le poate ascunde prin
înfăşurarea direct pe corp sau prinse cu bandă adezivă, sub maiou sau cămaşă, introduse în
pungi de plastic sau alte materiale adaptabile pentru înfăşurare (Foto 3,4).
Foto 3. Pachete ascunse sub

maiou
Pagina 26 din 119

Foto 4.
Materiale adaptabile pentru înfăşurare
Se va cerceta în continuare curelele, centurile sau brâul de încingere al pantalonilor

sau fustelor, buzunarele acestora, manşetele, toate cusăturile care pot fi folosite pentru
ascunderea unor obiecte (Foto 5).
Foto 5. Mod de fixare a

pachetelor la centura pantalonilor
Pagina 27 din 119

Foto 6. Mod de fixare a pachetelor pe sub tricou la brâu
Se continuă apoi cu cercetarea amănunţită a îmbrăcămintei. În acest sens se va solicita

persoanei percheziţionate să se descalţe apoi va fi controlat la ciorapi şi şosete, iar
încălţămintea va fi examinată foarte atent atât la interior cât şi la exterior.
În activitatea practică organele judiciare au constatat că unele persoane, chiar şi femei,
pot recurge la ascunderea în chiloţi (şort), zona dorsală care este mai bine mascată de o fustă
largă, ori în cele mai multe cazuri, anumite pachete de regulă cu dimensiuni mici se ascund la
şosete (Foto 7,8).
Foto 7. Mod de ascundere în

zona dorsală
Pagina 28 din 119

Foto 8. Mod de ascundere la

şosete şi cu ajutorul dresurilor
Se va acorda atenţie tocurilor şi tălpilor încălţămintei care pot servi ca rezervor de

ascundere a unor obiecte dar şi căptuşelilor interioare unde pot fi ascunse de regulă obiecte
mărunte, bancnote şi înscrisuri.
Practica judiciară a scos în evidenţă că unii infractori pentru ascunderea bunurilor
sustrase şi-au confecţionat articole de încălţăminte în mod special, astfel fiind descoperite
bunuri în tocurile goale sau tălpile duble ale unor pantofi.
Foto 9. Talpa încălţămintei servind ca rezervor de ascundere
În aceste situaţii, riscul organului judiciar este mare deoarece trebuie să cântărească
cu mare atenţie dacă va proceda la desfacerea tocului sau a tălpii încălţămintei, iar dacă se va
recurge la o astfel de manoperă se vor utiliza şurubelniţe ori alte instrumente confecţionate
special în acest scop (Foto 9).
Se vor percheziţiona cu grijă toate bunurile purtate de persoana percheziţionată în acel
moment, cum ar fi ceasurile de mână, portmoneele, brichetele, pachetele sau tabacherele cu
Pagina 29 din 119

ţigări, umbrele, bastoane, poşetele şi alte bagaje aflate asupra celui percheziţionat, aceste
putând constitui locuri de ascundere al obiectelor, înscrisuri şi valori căutate ori pot servi ca
arme camuflate. Au fost cazuri când asupra unor persoane percheziţionate s-a descoperit un
telefon mobil care prin dislocarea unei părţi scoate la iveală un mini-pistol (Foto 10).
Foto 10. Mini-pistol
În cazurile mai complicate când se presupune că obiectele căutate sunt înghiţite, ori
sunt introduse în incizii sub păr, sau sub coroana dentară, participarea medicului este absolut
necesară.
O atenţie deosebită se va acorda în cazul persoanelor percheziţionate, care poartă
proteze de mână sau de picior, protezele respective vor fi cercetate cu mare grijă, dat fiind
faptul că în practica judiciară s-au constatat cazuri, când astfel de proteze au fost prevăzute
din momentul confecţionării cu anumite locuri destinate ascunderii unor obiecte, înscrisuri
sau valori.
În cazul când asupra persoanei percheziţionate sunt găsite arme deţinute ilegal se
recomandă încătuşarea de îndată a acesteia, presupunându-se că este violentă apoi se continuă
percheziţia.
În situaţia când se presupune că persoana percheziţionată are înfăşurate pe corp
anumite bunuri sau dacă se impune cu necesite şi cercetarea corpului acesteia se va proceda
la dezbrăcarea persoanei în cauză. În astfel de situaţii se recomandă ca persoana
percheziţionată să rămână totuşi cu organele genitale acoperite.
Organele judiciare îşi pot forma presupunerea că unele persoane pot avea pe corp
anumite bunuri sustrase prin luarea în calcul a unor indicii legate de:
Pagina 30 din 119

disproporţia mărită între volumul îmbrăcămintei purtate şi dezvoltarea fizică a

persoanei;
mersul greoi al unei persoane – prin bandajare, mutarea greoaie a picioarelor ori
şchiopătând;
poziţia anormală a porţiunilor din vestimentaţie;
umflături neobişnuite;
etc.
Din exemplele prezentate, care scot în evidenţă o parte din modurile de ascundere, la
care pot recurge persoanele ce urmează a fi percheziţionate corporal, rezultă faptul că, de
regulă organele judiciare trebuie ca înaintea de trecerea la executarea percheziţiei corporale,
să cunoască bune obiectele, înscrisurile sau valorile ce vor fi căutate, pentru că în funcţie de
natura şi mărimea acestora, poate aprecia şi locurile dar şi modul de ascundere, de fixare pe
corp.
În cazul furturilor din buzunare, trebuie să se manifeste o deosebită atenţie şi a se
interveni asupra făptuitorului într-un moment când să se asigure prezenţa portmoneului
sustras – fie în buzunarele vestimentaţiei, pe mâneca hainei ori în alt loc (borsetă, servietă,
ziar etc.), caz în care de regulă intervenţia trebuie să debuteze cu imobilizarea braţelor pentru
a nu da posibilitatea ca persoana în cauză să arunce bunul căutat.
Dezbrăcarea persoanei percheziţionate se va realiza numai în locuri închise fără
accesul publicului, decât numai cu participarea organului judiciar care execută percheziţia şi
a martorilor asistenţi.
La cererea persoanei percheziţionate pot participa ca asistenţi la efectuarea
percheziţiei corporale anumite peroane cum ar fi unii membri de familie şi apărătorul ales.
De precizat că prezenta apărătorului ales este obligatorie, atunci când percheziţia
corporală se execută asupra persoanelor care au calitatea procesuală şi pe timpul cercetărilor
au recurs la angajarea unui apărător în conformitate cu prevederile legale în materie de
asistenţă juridică.
Persoana percheziţionată va fi chestionată cu privire la provenienţa şi scopul deţinerii
sau portului obiectelor, înscrisurilor şi valorilor descoperite asupra sa, cu accent mai deosebit
asupra celor ce urmează să fie ridicate în vederea cercetărilor.
Nu vor fi ridicate de la persoana percheziţionată obiectele, înscrisurile şi valorile care
nu au legătură cu cauza cercetată şi care sunt deţinute şi purtate în mod legal.
Pagina 31 din 119

Art.105 pct.2 din codul de procedură penală legiferează faptul că, organul judiciar
este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor şi înscrisurilor care au legătură cu
fapta săvârşită ori a obiectelor şi înscrisurilor a căror circulaţie sau deţinere este interzisă.
Prin urmare pe timpul efectuării percheziţiei corporale şi pe măsura descoperirii unor
bunuri şi înscrisuri pentru a se hotărî ridicarea acestora organele judiciare trebuie permanent
să facă legătura acestora cu fapta cercetată.
Practica judiciară a demonstrat însă că nu întotdeauna organul judiciar care efectuează
percheziţia corporală, poate stabili această legătură din primul moment, ci numai după o
analiză amănunţită a acestor obiecte şi înscrisuri şi după cunoaşterea mai amplă a
împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea cercetată.
Din aceste considerente cu ocazia percheziţiei corporale pot fi ridicate pe lângă
obiectele şi înscrisurile precis determinate şi unele obiecte ori înscrisuri care au legătură cu
activitatea obişnuită a persoanei percheziţionate, cum ar fi: carneţele cu diferite însemnări,
agende telefonice, fotografii, corespondenţă etc., care pot oferi date şi informaţii privind
activitatea anterioară şi prezentă a celui percheziţionat sau legăturile acestuia cu alţi
participanţi la săvârşirea infracţiunii cercetate, ori alte persoane care pot avea calităţi
procesuale în cauza cercetată.
La terminarea percheziţiei corporale persoana percheziţionată este lăsată să se
aranjeze singură un anumit timp, căutându-se în jurul acesteia pentru a se constata dacă
percheziţionatul nu a aruncat obiecte, înscrisuri sau valori, care interesează cauza, apoi după
caz, dacă este necesar se poate relua sau repeta percheziţia corporală.
De regulă repetarea percheziţiei este necesară atunci când prima percheziţie a trebuit
să se facă în condiţii, atmosferice sau de iluminat, improprii, sau când nu s-a dispus la prima
percheziţie corporală, de mijloacele sau persoanele specializate necesare.
Se recomandă ca la repetarea percheziţiei corporale să asiste şi unul din martorii
asistenţi care au participat la prima percheziţie corporală, având în vedere că unele constatări
vor fi o continuitate a celor precedente.
De asemenea se recomandă ca percheziţia corporală să nu se execute în locuri
aglomerate, deoarece este mai dificil a se lua toate măsurile necesare pentru a preveni fuga
persoanelor ce urmează a fi percheziţionate ori pentru prevenirea apariţiei unor factori
negativi care pot afecta calitatea şi atingerea scopului percheziţiei respective, cum ar fi:
intervenţia unor persoane care pot simpatiza cu persoana percheziţionată din diferite motive
personale (rudă, complice etc.) sau care de regulă prin comportamentul lor manifestă
ostilitate faţă de prezenţa organelor judiciare.
Pagina 32 din 119

Organele judiciare care vor proceda la efectuarea percheziţiei corporale, trebuie să

manifeste o atenţie deosebită în alegerea martorilor asistenţi. Se recomandă pe cât posibil ca
martorii să nu fie aleşi din rândul membrilor de familie, ori a persoanelor despre care se ştie
sau se poate bănui că fac parte din anturajul apropiat al percheziţionatului, ori pot avea
participaţie la fapta comisă de cel percheziţionat.
Percheziţia corporală propriu-zisă în cazuri motivate, poate fi completată cu o micro-
percheziţie care constă în cercetarea cu lupa a urmelor lăsate de manevrarea obiectelor ce
formează obiectul percheziţiei, situaţie în care de regulă se apelează la serviciul unui lucrător
criminalist, care îşi desfăşoară activitatea pe lângă organele de cercetare ale poliţiei şi
parchetului.
Percheziţia corporală propriu-zisă poate fi efectuată simultan cu o cercetare
criminalistică atunci când îmbrăcămintea sau corpul persoanei percheziţionate conţine urmele
unei capcanări chimice.
În practica judiciară au fost nenumărate cazuri când infractorii au comis furtul unor
bunuri sau valori pe care anterior s-au aplicat anumite substanţe chimice criminalistice,
pentru a nu mai da posibilitatea infractorului de a motiva în alt fel provenienţa şi posesia
acestor bunuri sau valori în a-şi crea alibiul de apărare şi a scăpa nepedepsit.
Astfel de exemplu, atunci când se va efectua percheziţia corporală a unei peroane
bănuite de furtul unei sume de bani dintr-o casă de bani care anterior a fost capcanată chimic,
ori când ar fi sustras bunuri sau valori tratate cu astfel de substanţe se va apela la serviciul
unui criminalist care va folosi lampa cu raze UV în scopul punerii în evidenţă a prezenţei
substanţelor respective.
La fel se va proceda şi în cazul prinderii în flagrant organizat, în cazul infracţiunilor
de luare de mită când de regulă bancnotele folosite se marchează cu cerneală “simpatică”.
Ulterior după clarificarea situaţiei tuturor obiectelor, înscrisurilor şi valorilor ridicate
cu ocazia percheziţiei corporale, cele care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei
căreia îi aparţin chiar şi înainte de soluţionarea definitivă a procesului penal.
De menţionat că, nu se restituie obiectele care sunt supuse confiscării – parte din
acestea putând servi ca mijloc de probă în chiar cauza cercetată, sau care fac obiectul unor
legi speciale potrivit cărora fapta deţinerii, procurării ori folosirii cade sub incidenţa acestei
legi.
Modul de executare şi rezultatul percheziţiei corporale, sunt menţionate într-un proces
verbal pe care, organul judiciar care a efectuat percheziţia este obligat să-l întocmească, act
ce va fi semnat de către toţi participanţii, inclusiv de cel percheziţionat.
Pagina 33 din 119

Procesul verbal de percheziţie corporală se va întocmi cu respectarea prevederilor

art.91 şi art.108 din codul de procedură penală şi va trebui să conţină date concrete, în
principal cu privire la:
organul judiciar care a executat percheziţia;
identitatea persoanei percheziţionate şi a martorilor asistenţi;
data, timpul şi locul executării;
condiţiile în care obiectele şi înscrisurile au fost descoperite;
menţiuni cu privire la obiectele şi înscrisurile ridicate şi neridicate;
menţiuni cu privire la descrierea amănunţită a obiectelor şi înscrisurilor descoperite,
pentru a fi uşor de identificat şi recunoscut.
Cuprinsul procesului verbal va trebui să conţină menţiuni privind condiţiile în care s-a
efectuat percheziţia corporală, situaţiile care au intervenit pe parcursul executării şi în mod
cronologic toate activităţile desfăşurate cu această ocazie, cu precizarea exactă a locului şi
modului în care s-a găsit fiecare obiect sau înscris.
Procesul verbal de percheziţie corporală va fi întocmit în două exemplare din care
unul se va înmâna celui percheziţionat, va fi semnat de toţi participanţii pe fiecare pagină
(Model nr.2, Anexă).
2.6. Percheziţia domiciliară
2.6.1. Reglementarea juridică, definiţia, formele şi etapele percheziţiei domiciliare
2.6.1.1. Reglementarea juridică şi definiţia percheziţiei domiciliare
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a

Organizaţiei Naţiunilor Unite la data de 10.12.1948, a recomandat tuturor statelor membre să
nu precupeţească nici unul din mijloacele care le stau la dispoziţie pentru recunoaşterea şi
apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Acest act normativ cu valoare
internaţională consfinţeşte la art.12 printre altele, faptul că “Nimeni nu va fi supus imixtiunii
arbitrare în viaţa sa personală, în fiinţa sa, în domiciliul său, în corespondenţa sa, nici la
atingeri aduse onoarei şi reputaţiei sale.”
Pagina 34 din 119

România este membră a O.N.U. iar constituţia României prin art.7 legiferează
“inviolabilitatea domiciliului”, consacrând faptul că: “domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile
şi că nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori reşedinţa unei persoane fără
învoirea acesteia”.
Dreptul la inviolabilitatea domiciliului, izvorăşte din respectul faţă de personalitatea
umană care include şi respectul ce trebuie acordat şi mediului în care acesta îşi desfăşoară
viaţa de zi cu zi, domiciliul său.
Ca măsură de corijare a persoanelor care încalcă această prevedere, legiuitorul a
stabilit prin art.192 din Codul Penal faptul că aceste persoane săvârşesc infracţiunea de
“violare de domiciliu”. Această prevedere stabileşte faptul că pătrunderea fără drept în orice
mod într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acesta, fără
consimţământul persoanei care le foloseşte, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia,
constituie infracţiunea de violare de domiciliu şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la
4 ani.
Legea prevede şi forme agravante ale infracţiunii de violare de domiciliu atunci când
fapta se săvârşeşte de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, în
timpul nopţii sau prin folosirea de calităţi mincinoase cazuri în care pedeapsa aplicată este
închisoare de la 3 la 10 ani.
În dreptul constituţional, noţiunea de domiciliu are o accepţiune largă, cuprinzând
practic atât domiciliul în sensul dreptului civil, cât şi reşedinţa unei persoane fizice. În ambele
forme domiciliul cuprinde camera în care doarme, camerele în care trăieşte persoana fizică
cât şi dependinţele acestora, curtea, grădina, garajul sau orice loc împrejmuit ţinând de ele. În
practica judiciară noţiunea de domiciliu al persoanei fizice, care nu are nici o legătură cu
dreptul de proprietate sau calitatea de proprietar, au fost incluse orice locuinţă ocupată în mod
legal, cum ar fi şi camerele de hotel, camera dintr-un cămin studenţesc, orice cameră
închiriată, precum şi orice loc destinat pentru traiul acesteia.
Din cele prezentate rezultă că percheziţia domiciliară este de fapt o activitate prin care
se intervine în domiciliul persoanei, cu sau de cele mai multe ori fără voia persoanei
posesoare cu orice titlu a domiciliului respectiv şi în cazul percheziţiei domiciliare legea face
o derogare de la regula generală a inviolabilităţii domiciliului.
În art.27 pct.2 din Constituţia României sunt prevăzute situaţiile în care este permisă
pătrunderea în domiciliul persoanelor fără consimţământul acestora astfel:
Pagina 35 din 119

în caz de necesitate, pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică
sau bunurile unei persoane;
pentru executarea unor activităţi prin care se realizează apărarea securităţii naţionale
sau a ordinii publice;
când se impune luarea unor măsuri necesare pentru prevenirea răspândirii unei
epidemii.
Conform art.27 pct.3 din Constituţia României, revizuită, percheziţia domiciliară
poate fi ordonată exclusiv de magistrat şi se poate efectua numai în formele prevăzute de
lege, adică de Codul de procedură penală.
În actele normative anterioare era prevăzut faptul că percheziţia domiciliară putea fi
efectuată atât cu autorizarea organului competent (procuror, judecător) cât şi cu
consimţământul persoanei ori în cazul infracţiunilor flagrante fără consimţământul persoanei
şi fără autorizarea organului competent.
Prin restricţiile impuse de normele legale în vigoare, legiuitorul a urmărit întărirea
dreptului persoanei privind inviolabilitatea domiciliului, obligând organele judiciare să
cântărească mult mai profund luarea deciziei de efectuare a percheziţiei domiciliare ca
excepţie de la prevederea constituţională de inviolabilitatea domiciliului, dând garanţia că
motivul invocat este absolut legal şi temeinic, care de altfel este apreciat numai de către
magistrat, la propunerea procurorului sau din oficiu.
Prin aceste restricţii, legiuitorul a urmărit cu deosebit interes prevenirea unor abuzuri
sau comiterea altor fapte din diferite motive, la care uneori recurgeau organele judiciare, dar
şi din necesitatea scoaterii în evidenţă a respectului pe care legea îl acordă mediului în care
persoana îşi desfăşoară viaţa de zi cu zi, domiciliul său.
Practica judiciară a scos în evidenţă că astfel de percheziţii s-au executat şi fără temei,
astfel că percheziţiile domiciliare uneori au constituit şi acte de abuz, prin care se aduceau
atingere onoarei şi demnităţii persoanei percheziţionate în domiciliu, ori i se încălcau voit
unele drepturi din răzbunare, în principal profitându-se de unele imperfecţiuni ale normelor
de reglementare în materie.
Percheziţia domiciliară este o activitate procesuală deoarece poate fi executată numai
într-o cauză penală.
Potrivit art.100 pct.3 din Codul de procedură penală, percheziţia domiciliară poate fi
dispusă numai în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii şi nu poate fi dispusă decât
numai după măsura începerii urmăririi penale, aşa cum a fost stabilit prin Legea nr. 281 din
2003 care a modificat conţinutul art.100 din Codul de procedură penală.
Pagina 36 din 119

Conform reglementărilor anterioare percheziţia domiciliară putea fi efectuată şi în

faza actelor premergătoare fazei de urmărire penală, cu şi fără consimţământul persoanei
percheziţionate.
Percheziţia domiciliară îşi regăseşte reglementarea legală în normele juridice
prevăzute de Codul de procedură penală art.100 şi următoarele.
Percheziţia domiciliară prin natura, împrejurările şi conţinutul său constituie o
activitate complexă, cu rol deosebit în activitatea judiciară şi se caracterizează în principal
prin următoarele trăsături principale, astfel:
este un act cu caracter judiciar, care constă în restrângerea dreptului la inviolabilitatea
domiciliului persoanei, fiind astfel considerat un act de constrângere socială, în sensul că se
efectuează fără a ţine cont de consimţământul persoanei;
are la bază respectarea principiului legalităţii şi al aflării adevărului, în sensul că se
dispune şi se desfăşoară în condiţii clare stabilite de lege şi numai în scopul aflării adevărului.
Prin intermediul percheziţiei domiciliare se pot descoperi probe care să contribuie hotărâtor la
soluţionarea cauzei penale. Astfel obiectele şi înscrisurile descoperite şi ridicate în urma
percheziţiei pot avea o deosebită relevanţă în aflarea adevărului19.Prin reglementarea strictă a
actului de dispunere şi executare a percheziţiei domiciliare i se imprimă un caracter strict
judiciar şi nu poate fi dispusă şi executată altfel decât numai în condiţiile şi situaţiile
prevăzute de lege.
este un act de urmărire penală şi constituie un procedeu probator în sensul că se
execută numai în cadrul procesului penal, în legătură cu o cauză penală, cu precizarea că, se
poate dispune şi efectua numai după momentul începerii urmăririi penale şi pe timpul
judecăţii penale. Astfel art.100 pct.3 din Codul de procedură penală stabileşte faptul că
percheziţia domiciliară poate fi dispusă numai de către judecător, prin încheiere motivată, în
cursul urmăririi penale, la cererea procurorului sau în cursul judecăţii, iar prin norma juridică
de la pct.6 din acelaşi articol stabileşte faptul că percheziţia nu poate fi dispusă înainte de
începerea urmăririi penale. Fiind un act de urmărire penală, percheziţia domiciliară trebuie
dispusă şi executată în mod obligatoriu după o anumită procedură penală, stabilită strict prin
normele juridice din art.100 şi următoarele ale Codului de procedură penală, aspecte care vor
fi dezvoltate în capitolul “Procedura de efectuare a percheziţiei domiciliare”.
este o activitate de teren a organelor judiciare şi cuprinde activităţi de căutare şi
cercetare a obiectelor şi înscrisurilor, care au legătură cu o cauză penală, iar din punct de
vedere criminalistic este considerată un procedeu probator, alături de alte activităţi specifice
19
Drept procesual penal, ION NEAGU – Editura Global Lex Bucureşti 2002 pag 370.
Pagina 37 din 119

cum ar fi: cercetarea la faţa locului, percheziţia corporală etc., iar procesul verbal prin care se
fixează modul de desfăşurare şi rezultatul percheziţiei domiciliare constituie mijloc de probă
în procesul penal.
percheziţia domiciliară are un caracter relativ, în sensul că nu se va executa în mod
obligatoriu în toate cauzele penale, ci numai în anumite cauze penale şi numai atunci când se
refuză predarea ori se tăgăduieşte existenţa sau deţinerea unor obiecte şi înscrisuri, a căror
prezentare şi predare a fost cerută în mod expres de organele judiciare şi care pot servi ca
mijloc de probă într-o anumită cauză aflată în curs de cercetare sau de judecată.
Prin urmare percheziţia domiciliară nu se va mai dispune atunci când persoana în
cauză consimte de bună voie să predea, sub luare de dovadă, obiectele şi înscrisurile care au
legătură cu cauza cercetată la cererea expresă a organelor judiciare.
Din cele prezentate putem defini percheziţia domiciliară ca fiind un act judiciar, un
act de urmărire penală şi un procedeu judiciar care constă în cercetarea efectuată în locuinţa
unei persoane şi a tuturor dependinţelor acesteia în scopul de a găsi şi ridica obiecte sau
înscrisuri, cunoscute organului judiciar dar nepredate de bună voie, precum şi în vederea
descoperirii unor alte mijloace de probă necesare soluţionării cauzei penale20.
Formele şi etapele percheziţiei domiciliare
Percheziţia domiciliară, în ştiinţa “Criminalistică” este cunoscută drept “percheziţia

locului” care la rândul ei se împarte în:
percheziţia locurilor deschise;
percheziţia clădirilor.
Unii criminalişti în locul percheziţiei clădirilor au folosit termeni ca: percheziţia
locurilor închise ori percheziţia încăperilor.
Necesitatea împărţirii percheziţiei domiciliare a fost determinată de faptul că fiecare
din aceste variante se desfăşoară după metode diferite de cercetare iar în ştiinţa criminalistică
acestea sunt tratate separat.
Din punct de vedere criminalistic noţiunea “loc deschis” cuprinde terenurile cu acces
limitat cum sunt: curtea, grădina din jurul casei sau alte terenuri îngrădite şi cu acces limitat21.
20
Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român – Partea Generală, Vintilă Dongoroz şi alţii vol.I,
Editura Academiei Bucureşti 1975 pag. 237.
21
Criminalistica, Camil Suciu, Editura 1972, pag.556.
Pagina 38 din 119

Noţiunea de loc închis din punct de vedere criminalistic se referă la: încăperile de
locuit, dependinţele şi locul de muncă22.
Percheziţia domiciliară fiind o activitate complexă necesită în mod obligatoriu pentru
efectuarea ei, parcurgerea a cel puţin 3 etape şi anume:
etapa pregătitoare, care include măsurile preliminare luate înainte de începerea
percheziţiei propriu-zise;
etapa repartizării sarcinilor de cercetare şi pază;
cercetarea detaliată şi fixarea rezultatului percheziţiei domiciliare, care reprezintă de
fapt executarea propriu-zisă a percheziţiei domiciliare.
Aceste etape se parcurg în mod firesc şi în cadrul percheziţiilor corporale, însă în
cazul percheziţiilor domiciliare ele ocupă o preocupare mult mai distinctă în activitatea
judiciară prilejuită de executarea acestora.
În etapa preliminară a percheziţiei domiciliare, organele judiciare vor lua următoarele
măsuri:
studierea dosarului cauzei;
planificarea percheziţiei sau percheziţiilor;
informarea cu privire la persoana percheziţionată şi a membrilor familiei acestuia, a
persoanelor cu care acesta locuieşte împreună;
informarea asupra locului ce urmează a fi percheziţionat, asupra intrărilor şi ieşirilor
acesteia;
informarea cu privire la mijloacele de legătură de care dispune cel percheziţionat, a
vecinătăţilor şi raporturilor cu vecinii;
informarea asupra obiectelor şi înscrisurilor ce trebuie căutate şi ridicare cu ocazia
percheziţiei;
organizarea echipei operative de percheziţie cu stabilirea rolului fiecărui membru al
echipei şi modul de deplasare la locul percheziţiei;
stabilirea mijloacelor tehnice necesare în efectuarea percheziţiei;
stabilirea modului de pătrundere în locul unde se va efectua percheziţia şi de asigurare
a participării martorilor asistenţi, în unele situaţii aceştia pot fi dinainte stabiliţi;
organizarea pazei căilor de acces în locul ce urmează a fi percheziţionat;
stabilirea primelor măsuri care se vor lua după pătrunderea în locul ce urmează a fi
percheziţionat, cum ar fi:
22
Criminalistica, Camil Suciu, Editura 1972, pag.550.
Pagina 39 din 119

reţinerea pe loc a tuturor persoanelor găsite în locul respectiv până la terminarea

percheziţiei;
imobilizarea persoanelor care vor avea un comportament agresiv ori vor încerca sub
orice formă împiedicarea efectuării percheziţiei;
solicitarea celui percheziţionat să prezinte toate cheile de la încăperile care sunt
încuiate;
identificarea tuturor persoanelor găsite la locul percheziţiei şi stabilirea statutului
acestora şi a legăturii cu persoana percheziţionată;
dacă se va socoti ca necesar în această fază se va proceda la percheziţionarea
corporală a tuturor persoanelor găsite la locul percheziţiei, după care vor fi grupate într-un
singur loc, unde vor fi supravegheate de membrii desemnaţi din echipa de percheziţie şi li se
va interzice deplasarea de bună voie, decât numai la solicitarea celui care efectuează
percheziţia propriu-zisă;
în unele situaţii pentru o mai mare eficienţă şi obiectivitate se poate proceda la
încuierea şi sigilarea iniţială a încăperilor care se vor deschide şi desigila ulterior pe măsura
desfăşurării percheziţiei propriu-zise.
De menţionat că înainte de deplasarea la locul percheziţiei, echipa de percheziţie va fi
instruită de către şeful echipei cu privire la modul de executare a percheziţiei şi rolul pe care
fiecare membru îl va avea pe timpul executării percheziţiei.
Etapa a doua a percheziţiei domiciliare are loc după măsurile preliminare şi în această
etapă funcţie de situaţiile concret ivite la locul percheziţiei, şeful echipei de percheziţie, va
proceda la completarea sarcinilor membrilor echipei de percheziţie, se va indica metoda de
lucru ce va fi folosită în executarea propriu-zisă a percheziţiei şi se vor repartiza în concret
sarcinile de căutare şi cercetare a locului percheziţionat.
Etapa a treia a percheziţiei domiciliare coincide cu efectuarea propriu-zisă a
percheziţiei care constă în căutarea şi cercetarea în detaliu a locului percheziţiei şi a tuturor
obiectelor şi înscrisurilor aflate în acest loc.
Metodele de căutare şi cercetare se vor trata în mod mai amplu la capitolele privind
particularităţile percheziţiei în loc deschis şi în loc închis, acestea fiind total diferite şi
specifice fiecărei forme de percheziţie domiciliară.
Cercetarea locului percheziţiei poate fi efectuată simultan în toate încăperile,
dependinţele, împrejmuirile aferente etc. sau separat într-o ordine stabilită funcţie de
efectivele care vor compune echipa de percheziţie.
Pagina 40 din 119

Unii criminalişti includ în această etapă şi activitatea de fixare, de materializare a

rezultatelor percheziţiei, prin întocmirea procesului verbal în care se vor menţiona cronologic
modul de efectuare a percheziţiei şi constatările făcute, iar alţii au considerat că acest moment
ar fi de fapt o a patra etapă a percheziţiei domiciliare.
De precizat că în practica judiciară, atunci când percheziţia domiciliară se efectuează
într-un loc mai mare ca întindere, cu mai multe încăperi, dependinţe şi împrejmuiri mai
numeroase s-a uzat de întocmirea procesului-verbal de percheziţie domiciliară în mod
simultan cu activitatea de căutare şi cercetare, numai dacă acest lucru a fost posibil şi pentru a
fi siguri că se va face menţiunile cu privire la toate aspectele şi nu vor fi scăpări care să poată
da naştere la unele interpretări negative din partea persoanei percheziţionate ori a altor
persoane interesate.
2.6.2. Planificarea percheziţiei domiciliare,

şi mijloacele tehnice necesare în efectuarea acesteia
Din punct de vedere etimologic prin “planificare” se înţelege a planifica o anumită

activitate care urmează a se desfăşura, a programa, a organiza şi conduce o anumită activitate
şi de regulă se realizează prin întocmirea unui plan.
Organele judiciare pentru a asigura reuşita unei percheziţii domiciliare, procedează la
o planificare cu grijă a acesteia, ţinând cont în detaliu de caracteristicile locului, a timpului
programării percheziţiei, de natura obiectelor căutate, de persoana la care se caută, de
posibilităţile de pătrundere în locul percheziţiei, de persoanele care iau parte la percheziţie, de
mijloacele tehnice necesare, precum şi de alţi factori care pot influenţa într-un anumit fel
desfăşurarea şi rezultatul acestei activităţi.
În toate cazurile când percheziţia nu se execută imediat după descoperirea infracţiunii,
este necesar să fie pregătită cu grijă, căci repetarea ei se face întotdeauna în condiţii grele, de
vreme ce persoana percheziţionată este prevenită şi are timp să-şi ia toate măsurile pe care le
crede necesare.
Principalii factori de care se va ţine cont în planificarea percheziţiei domiciliare sunt:
„urgenţa” efectuării percheziţiei domiciliare. În cazul în care percheziţia domiciliară
nu poate fi amânată ea se va executa în regim de urgenţă, pentru a se preveni dispariţia ori
distrugerea unor obiecte sau înscrisuri, care constituie probe foarte importante în stabilirea
Pagina 41 din 119

vinovăţiei autorului faptei. De regulă se recurge la această procedură, în cazul în care

persoana în cauză este reţinută sau arestată, ori în cazul când urmează a se lua o astfel de
măsură.
Urgenţa acestei activităţi este dată în unele cazuri şi de faptul că prin natura
infracţiunii cercetate, percheziţia ar reprezenta procedural actul prin care s-ar obţine
mijloacele de probă principale, sau uneori singurele mijloace de probă necesare justei
soluţionări a cauzei cercetată.
Exemplu: - valorile care fac obiectul infracţiunilor de luare de mită;
- obiectele care prezintă unele caracteristici de individualizare supuse degradării
datorită trecerii timpului şi a condiţiilor de păstrare existente în locul unde au fost depozitate
sau ascunse etc.
Urgenţa presupune executarea percheziţiei în timpul cel mai scurt, din momentul
obţinerii datelor cu privire la existenţa bunurilor sau înscrisurilor care au legătură cu cauza
cercetată.
“timpul” când se poate pătrunde cel mai uşor la locul percheziţiei, este de asemenea
unul din factorii importanţi de care trebuie să se ţină seama.
De regulă acest timp se alege dimineaţa la prima oră, începând cu ora 06.00,
asigurând astfel alături de pătrunderea mai uşoară, atât lumina zilei în timpul căutării cât şi
timpul necesar terminării acesteia până la ora 20.00.
Este necesar a se ţine cont de acest factor datorită, în primul rând al faptului că, în
Codul de procedură penală se prevede în mod expres, că percheziţia domiciliară se poate
efectua între orele 06.00-20.00.
Cu toate că art.27 pct.4 din Constituţia României prevede că percheziţiile pe timpul
nopţii sunt interzise, excepţie făcând infracţiunile flagrante, iar art.103 Codul de procedură
penală prevede că:
percheziţia începută între orele 06.00-20.00 poate continua şi în timpul nopţii;
procurorul poate efectua percheziţia şi în timpul nopţii în cazuri justificate.
Alegerea timpului privind momentul cel mai potrivit de a pătrunde în locul unde
urmează a se efectua percheziţia, depind şi anumite elemente strict necesare desfăşurării
percheziţiei cum ar fi: găsirea la domiciliu a persoanelor în cauză, posibilitatea asigurării
participării martorilor etc. uneori acest moment este precedat de o pândă executată la uşa
apartamentului persoanei percheziţionate atunci când se presupune că acesta nu va deschide
uşa.
Pagina 42 din 119

Condiţiile cele mai favorabile de căutare a obiectelor. Acest factor are o importanţă
deosebită în asigurarea descoperirii obiectelor şi înscrisurilor căutate cu ocazia percheziţiilor
domiciliare.
Se cunoaşte că această activitate se efectuează cel mai bine la lumina naturală a zilei,
astfel că în unele cazuri este recomandat ca percheziţiile să se execute pe timp de zi având în
vedere că în unele anotimpuri se luminează mai târziu de ora 06.00 şi se întunecă mult mai
devreme de ora 20.00.
Acest factor prezintă o importanţă deosebită atunci când anumite bunuri trebuie
identificate, din alte bunuri de acelaşi gen, după unele caracteristici particulare de
identificare, dar nu numai, practica judiciară demonstrând că percheziţia la lumina artificială,
la lumina becului, lanternelor sau alte astfel de surse de iluminare, prezintă şi unele dificultăţi
în asigurarea pazei şi supravegherii corespunzătoare a locului percheziţionat şi a persoanelor
participante la percheziţie.
Un alt factor de care trebuie să se ţină cont sunt intenţiile cunoscute sau măcar bănuite
a celui percheziţionat.
De mare importanţă este a se cunoaşte dacă persoana percheziţionată poate deveni
violentă, ori poate să recurgă la aruncarea pe ferestre sau la distrugerea unor obiecte şi
înscrisuri, care sunt urmărite de organele judiciare şi de a căror găsire depinde într-o măsură
sau alta stabilirea vinovăţiei autorilor faptei.
De asemenea nu este de neglijat faptul că unii membri din familie sunt violenţi, pot
recurge la atitudini şi acte prin care pot îngreuna sau chiar pot face imposibilă efectuarea
percheziţiei, ori pot distruge sau sustrage obiecte şi înscrisuri ce interesează organele
judiciare, ori pot recurge la diverse manifestări, prin care pot determina întreruperea
percheziţiei cum ar fi: autoincendierea, incendierea locuinţei, automutilare etc.
Pentru executarea în condiţii cât mai favorabile şi cu eficienţa scontată a percheziţiei
domiciliare, este necesar ca în cadrul planificării, organele judiciare să realizeze în principal
următoarele sarcini:
culegerea de informaţii necesare pentru cunoaşterea în detaliu a locului unde urmează

a se efectua percheziţia, cum ar fi:
adresa exactă a locului (localitate, stradă, număr, bloc, scară, etaj, apartament etc.);
destinaţia concretă dată prin folosinţă a locului respectiv;
numărul de persoane care locuiesc sau folosesc efectiv locul în cauză;
limitele precise ale locului;
Pagina 43 din 119

căile de comunicare cu exteriorul, felul şi numărul acestora, dacă dispun de telefon

sau alte mijloace de legătură;
caracteristicile generale şi speciale ale locului deschis sau ale clădirilor aflate în acest
loc.
etc.
cunoaşterea personalităţii persoanei la care urmează a se efectua percheziţia

domiciliară.
În acest sens se vor obţine date cu privire la antecedente, profesie, loc de muncă,
anturajul şi locurile frecventate.
De asemenea se vor stabili membrii de familie şi alte persoane împreună cu care
locuieşte percheziţionatul, felul vieţii de familie, relaţiile cu vecinii, rudele şi natura
legăturilor cu acestea.
Nu este lipsit de importanţă a se cunoaşte comportamentul persoanei percheziţionate,
dacă deţine la domiciliu obiecte sau înscrisuri care interesează cauza cercetată, eventual şi
locul de ascundere al acestora.
Se va insista pentru cunoaşterea programului zilnic al percheziţionatului şi al
persoanelor împreună cu care acesta locuieşte.
Toate aceste date sunt necesare pentru a şti când trebuie efectuată percheziţia şi pentru
a stabili componenţa echipei de percheziţie, mijloacele necesare şi metoda de lucru.
identificarea obiectelor şi înscrisurilor care trebuie căutate şi ridicare, a

caracteristicilor de individualizare şi recunoaştere a acestora, locul sau locurile probabile ori
pretabile de ascundere.
Nu este lipsit de importanţă a se cunoaşte din timp, anterior momentului declanşării
percheziţiei, obiectele şi înscrisurile care pot fi descoperite cu ocazia percheziţiei precum şi
importanţa lor în procesul penal.
Această cunoaştere se poate realiza din studierea tuturor actelor procedurale existente
la dosar, procese verbale de constatare, declaraţii ale părţilor vătămate ale martorilor şi ale
făptuitorilor, care de foarte multe ori sunt completate cu date şi informaţii obţinute prin
măsuri specifice caracteristice muncii operative a organelor de cercetare penală (verificări,
investigaţii etc.).
Pagina 44 din 119

Cunoaşterea caracteristicilor obiectelor care urmează a fi descoperite şi ridicate cu

ocazia percheziţiilor domiciliare face posibilă recunoaşterea acestora din multitudinea unor
obiecte de gen.
Exemplu:
combină muzicală marca SONY care ar fi descoperită împreună cu alte bunuri
similare, ar putea fi identificată după tipul şi seria acesteia, anumite semne particulare care au
apărut ca urmare unor reparaţii etc.
o bancnotă de 100 de EURO ar putea fi identificată după serie şi după cerneala
simpatică folosită pentru marcarea acesteia cu cuvântul “MITĂ”;
etc.
Asigurarea eficienţei unei percheziţii domiciliare depinde şi de faptul dacă se
cunoaşte dinainte locurile în domiciliul persoanei percheziţionate unde aceasta a ascuns
bunurile da valoare, de regulă obiecte de volum mic cum ar fi: bijuterii, sume de bani,
înscrisuri compromiţătoare, înregistrări magnetice şi video etc.
Este posibil ca astfel de obiecte să fie ascunse în picioarele unei anumite mese, în
pământul din curte sau grădină, în interiorul unor aparate electrice sau electronice, care de
regulă nu sunt demontate cu ocazia unor percheziţii domiciliare ori în locuri special create şi
zidite în pereţi, pardoseală sau tavanul încăperilor.
altă sarcină sau problemă de lămurit care trebuie rezolvată înainte de trecerea la
efectuarea percheziţiei este şi stabilirea metodelor de cercetare cele mai eficiente, a
mijloacelor şi forţelor necesare.
Metoda de cercetare se stabileşte în funcţie de caracteristicele tehnice ale locului ce
urmează a fi percheziţionat.
De exemplu:
în cazul unui loc deschis metoda de cercetare poate fi căutarea de la exterior spre
interior, ori de la centru către periferie, sau se recurge împărţirea locului în mai multe
sectoare de căutare;
în cazul unor clădiri, se alege metoda cercetării progresive, începând cu prima
încăpere de la uşa principală de acces şi se termină cu ultima cameră, situată pe latura clădirii
opusă uşii de acces;
în cazul clădirilor cu mai multe etaje se poate dispune căutarea de jos în sus, sau de
sus în jos ori simultan din cele două extremităţi;
etc.
Pagina 45 din 119

De precizat că în cazul când trebuie descoperite obiecte sau înscrisuri marcate chimic
cu substanţe criminalistice, din categoria mijloacelor necesare, nu trebuie să lipsească lampa
cu raze ultraviolete, iar în cazul când se impune demontarea ori dezmembrarea unor obiecte,
care constituie ascunzători, trebuie să fie procurate unelte şi scule necesare unei astfel de
operaţiuni.
În practica judiciară au fost cazuri când în astfel de situaţii au fost folosiţi specialişti
în domenii ca: tâmplărie, lăcătuşărie, electronică etc.
De menţionat că în general fiecare percheziţie domiciliară prezintă unele
particularităţi de caz, funcţie de care problemele ce trebuiesc lămurite şi rezolvate cu ocazia
planificării şi activităţilor de pregătire sunt foarte diverse, practica judiciară demonstrând că
nu s-au întâlnit percheziţii domiciliare identice care să se suprapună din toate punctele de
vedere.
planificarea percheziţiei trebuie să lămurească şi problema referitoare la persoanele

care iau parte la percheziţie.
În cazul când se impune participarea făptuitorului sau a persoanei care este arestat
preventiv, ori reţinut, trebuie să se asigure prezenţa acestuia şi în plus prezenţa apărătorului
ales ori desemnat din oficiu, conform regulilor de procedură penală.
În toate cazurile când se impune găsirea la domiciliu al unei anumite persoane, este de
mare folos a se cunoaşte timpul când acesta se află la domiciliu.
De asemenea organul de urmărire penală care conduce percheziţia trebuie să cunoască
din timp efectivele care îi sunt puse la dispoziţie în vederea efectuării percheziţiei
domiciliare, pentru a putea stabili şi planifica din timp sarcinile fiecărui membru din echipă.
Problema martorilor asistenţi de asemenea trebuie prevăzută, se vor stabili metode
clare de rezolvare, pentru că în unele situaţii nu se poate pierde vremea odată ajunşi la locul
de percheziţionat, pentru găsirea unor martori asistenţi, dat fiind şi faptul că foarte multe
persoane refuză din anumite cauze şi principii să participe la percheziţie în această calitate.
Dacă percheziţia domiciliară urmează să se execute la sediul unei societăţi comerciale
ori într-o altă anexă a acesteia (depozit, atelier etc.) este necesar a se cunoaşte reprezentanţii
acesteia,de regulă managerul acesteia ori înlocuitorul legal al acestuia, ştiind faptul că
prezenţa lor este necesară pentru simplul fapt că în conformitate cu prevederile legale
trebuiesc informaţi cu privire la prezenţa organelor judiciare activităţile ce urmează a fi
efectuate, motivaţia şi baza legală a acestei activităţi.
Pagina 46 din 119

În funcţie de anumite caracteristici ale locului percheziţionat şi de anumite situaţii

deosebite ce pot apare, cel care conduce percheziţia, trebuie să-şi prevadă şi dacă este sau nu
necesar un personal auxiliar ajutător care să ia parte la percheziţie, având în vedere că de
multe ori trebuiesc stabilite şi persoanele care să asigure supravegherea ori paza locului
percheziţionat, atât pentru a preveni un eventual atac asupra celor care execută în concret
percheziţia domiciliară, dar şi pentru a preveni şi întâmpina manevra unor persoane de a
sustrage obiecte şi înscrisuri, de a le ascunde ori pur şi simplu de a le distruge, pentru a
împiedica descoperirea şi ridicarea lor în scopul folosirii ca probe în procesul penal.
Numărul persoanelor programate pentru o percheziţie domiciliară şi trecute în planul
percheziţiei nu trebuie să rămână neschimbat, după caz acesta poate fi completat cu alte
persoane dacă acest lucru va fi necesar.
De exemplu atunci când nu este găsită persoana percheziţionată, care eventual s-a
sustras, ori a fugit pur şi simplu de la locul percheziţiei, atunci trebuie asigurată prezenţa unui
alt membru de familie sau a altei persoane majore care locuieşte împreună cu aceasta ori
prezenţa unui vecin major.
În practica judiciară au fost efectuate percheziţii şi fără participarea martorilor
asistenţi, dar numai în cazurile când a participat procurorul, însă este recomandat a nu renunţa
la prezenţa martorilor asistenţi, declaraţiile acestora la nevoie putând combate orice alibi
creat ulterior de cel percheziţionat.
Martorii asistenţi, de regulă, sunt aleşi din rândul persoanelor majore neinteresate în
cauza respectivă, care nu au suferit condamnări penale şi nu fac parte din personalul
organului de urmărire penală care efectuează percheziţia.
Astfel nu vor fi folosiţi ca martori asistenţi persoanele care au făcut reclamaţii în
cauza cercetată, care au fost vătămate prin infracţiunea comisă, sunt rude cu cel
percheziţionat ori au calitatea de coautor ori complice la fapta cercetată.
În practica judiciară s-au întâmplat cazuri când organele de cercetare penală au ales
greşit ca martori asistenţi – rude apropiate ale făptuitorului ori complici ai acestuia, iar pe
timpul efectuării percheziţiei domiciliare în momentul când s-au descoperit unele corpuri
delicte, aceştia au recurs la imobilizarea organelor de cercetare penală, iar unul din martori a
dispărut cu obiectele respective, făcând astfel imposibil de atins scopul percheziţiei respective
şi în plus a fost pusă în pericol sănătatea şi chiar viaţa unor membri din cadrul echipei de
percheziţie, lipsind astfel cauza de unica probă uneori a faptei comise.
De asemenea sunt cazuri când este impusă o anumită calitate a martorilor asistenţi.
Astfel în cazul efectuării unei percheziţii într-un loc unde se păstrează documente secrete se
Pagina 47 din 119

recomandă a se folosi ca martori asistenţi numai persoane din rândul salariaţilor care au acces
la aceste documente.
Se recomandă ca organele judiciare care efectuează percheziţia domiciliară, să asigure
după caz participarea în anumite cazuri şi a unor specialişti ca martori asistenţi.
De exemplu în cazul cercetării furtului unor obiecte de cult să fie necesară prezenţa
unui martor asistent care poate cu uşurinţă să identifice un anumit obiect de cult – tablou,
icoană etc.
Tot în cadrul activităţii de planificare trebuie stabilite şi sarcini privind întocmirea

formalităţilor necesare pentru obţinerea autorizaţiei de percheziţie domiciliară.
În acest sens se vor stabili legătura dintre organul de cercetare penală – procuror şi
magistrat.
Eliberarea autorizaţiei de percheziţie domiciliară parcurge o anumită procedură
specială.
Astfel mai întâi organul de cercetare penală va înainta procurorului dosarul cauzei
însoţit de o adresă (Model nr. 3, Anexă) prin care motivează necesitatea efectuării
percheziţiei şi solicită procurorului sesizarea instanţei competente.
Procurorul care supraveghează cauza penală respectivă primind dosarul însoţit de
adresa motivată întocmită de organul de cercetare penală, va verifica motivele care stau la
baza solicitării şi dacă în urma unei analize ajunge la concluzia oportunităţii, percheziţiei va
întocmi un referat cu propunere de eliberare a autorizaţiei de percheziţie domiciliară şi va
înainta dosarul cauzei împreună cu referatul instanţei competente a soluţiona cererea
respectivă (Model 4, 5, Anexă).
Autorizaţia de percheziţie domiciliară se va elibera de judecător potrivit competenţei
materiale şi teritoriale prin încheiere motivată(Model 5, Anexă).
Judecătorul, în cursul urmăririi penale dispune efectuarea percheziţiei domiciliare în
camera de consiliu, fără citarea părţilor în procesul penal, cu precizarea că participarea
procurorului este absolut obligatorie, conform art.100 alin.4 din Codul de procedură penală.
Pentru valabilitate, autorizaţia de percheziţie domiciliară trebuie să cuprindă
următoarele:
antetul cu denumirea instanţei din care face parte judecătorul care a autorizat
efectuarea percheziţiei;
titlul actului (Autorizaţie de percheziţie domiciliară), numărul acestuia şi data
emiterii;
Pagina 48 din 119

temeiul legal şi baza în care s-a procedat la examinarea motivaţiilor din dosar care au
stat la baza solicitării acestui act;
faptul că se autorizează efectuarea percheziţiei domiciliare;
numele şi prenumele percheziţionatului precum şi locul unde se va efectua
percheziţia.
Tot în autorizaţie se va menţiona că percheziţia se va efectua cu respectarea
dispoziţiilor art.101, 103-108 şi 111 din Codul de procedură penală şi faptul că rezultatul
acesteia va fi încunoştinţat de îndată, în scris instanţei care a emis autorizaţia.
Lipsa din această autorizaţie a organului emitent, numele şi prenumele persoanei
percheziţionate şi a locului unde se va efectua percheziţia, atrage nulitatea absolută a acesteia.
Legea procesuală nu limitează în timp valabilitatea efectuării percheziţiei domiciliare
pe bază de autorizaţie emisă de judecător, însă în practica judiciară judecătorul, în conţinutul
autorizaţiei poate face menţiuni ca:
prezenta autorizaţie este valabilă un anumit număr de zile de la data emiterii, de
regulă 2-3 zile;
percheziţia se va efectua în perioada …(Exemplu: 12-16 august 2005).
2.6.3. Procedura de efectuare a percheziţiei domiciliare
2.6.3.1. Reguli generale de procedură
Potrivit art.100 din alin.3 din Codul de procedură penală, raportat la art.27 alin3 din
Constituţia României, efectuarea percheziţiei domiciliare se dispune exclusiv de către
judecător.
Judecătorul poate dispune efectuarea percheziţiei domiciliare prin încheiere motivată,
din oficiu în faza de judecată şi la cererea procurorului în cursul urmăririi penale.
Percheziţia domiciliară se execută de regulă de către procuror sau organele de
cercetare penală însoţit de lucrători operativi.
Instanţa de judecată poate proceda la efectuarea unei percheziţii domiciliare cu ocazia
unei cercetări locale iar în celelalte cazuri dispoziţia de a se efectua, se comunică
procurorului în vederea efectuării.
Pagina 49 din 119

Dacă percheziţia domiciliară se va efectua de organele de cercetare penală, procedura

impune existenţa unei autorizări prealabile din partea judecătorului.
Prin urmare percheziţia domiciliară nu poate fi efectuată de către organele de
cercetare penală fără autorizarea judecătorului.
Nu este legală, iar procesul verbal de percheziţie este nul – şi nu produce efecte
juridice – dacă percheziţia domiciliară este efectuată de organele de cercetare penală cu
acordul de voinţă al celui percheziţionat, fără autorizarea procurorului.
Percheziţia domiciliară poate fi efectuată numai între orele 06.00 – 20.00, aşa cu
prevede art. 103 din Codul de procedură penală, iar în celelalte ore numai în caz de
infracţiune flagrantă sau când percheziţia urmează să se efectueze într-un local public.
Pot fi continuate după ora 20.00 şi în timpul nopţii toate percheziţiile începute între
orele 06.00 – 20.00.
Organul judiciar care efectuează percheziţia domiciliară, este obligat ca în prealabil,
să se legitimeze şi să prezinte autorizaţia eliberată de judecător23.
Percheziţia domiciliară se efectuează în prezenţa persoanei de la care se ridică
obiectele sau înscrisurile, ori la domiciliul căreia se efectuează, iar în lipsa acestora în
prezenţa unui reprezentant legal, a unui membru de familie sau a unui vecin având
capacitatea de exerciţiu.
Participarea la efectuarea percheziţiei a persoanei căreia i se face percheziţia, sau a
reprezentantului său legal, este necesară şi îşi are motivaţia în dreptul său de a asista la
efectuarea percheziţiei pentru aşi asigura respectarea drepturilor.
Persoana percheziţionată are dreptul să asiste la toate acţiunile percheziţiei, ocazie cu
care va putea lua cunoştinţă despre toate obiectele descoperite şi ridicate, putând face anumite
observaţii care vor fi menţionate în procesul verbal.
Art.104 alin.3 din Codul de procedură penală, percheziţia domiciliară se efectuează de
către organele judiciare în prezenţa unor martori asistenţi.
Este de preferat ca martorii asistenţi să nu ia parte direct la acţiunile de căutare pentru
a-şi putea păstra obiectivitatea observaţiilor şi o viziune de ansamblu asupra percheziţiei
domiciliare24.
În timpul efectuării percheziţiei, organul judiciar care o execută are dreptul să
deschidă toate încăperile sau alte mijloace de păstrare în care s-ar putea găsi obiectele sau
înscrisurile căutate, dacă cel îndreptăţit să le deschidă, refuză acest lucru.
23
Codul de procedură penală art.104 alin.1, aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr.109 din 2003.
24
Pagina 50 din 119

În conformitate cu art.105 alin.2, din Codul de procedură penală, organul judiciar care
efectuează percheziţia domiciliară este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor şi
înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârşită dar şi a obiectelor sau înscrisurilor a căror
circulaţie sau deţinere este interzisă.
De asemenea se vor lua măsurile necesare pentru ca faptele şi împrejurările din viaţa
personală a celui la care se face percheziţia şi nu au legătură cu cauza să nu devină publice.
Se va proceda în aşa fel încât pe timpul percheziţiei să nu se provoace distrugerea
obiectelor şi înscrisurilor de orice fel, cu atenţie deosebită asupra celor care prezintă o
anumită valoare faţă de persoana la care se efectuează percheziţia domiciliară, iar dacă se
produc astfel de urmări, ele vor fi descrise în procesul verbal din oficiu sau la cererea
persoanei percheziţionate.
Obiectele şi înscrisurile descoperite şi ridicate se vor prezenta celor care asistă, pentru
a fi recunoscute şi a fi însemnate de către acestea pentru a se preveni schimbarea lor, după
care se etichetează şi se sigilează.
În cazul obiectelor care nu pot fi însemnate, ori pe care nu se pot aplica etichete şi
sigilii, se vor împacheta pe cât posibil laolaltă, apoi pachetele respective se vor sigila.
Obiectele, care din diferite motive nu se ridică în vederea cercetărilor, vor fi lăsate în
păstrare fie în posesia celui la care se află, fie a unui custode.
Dacă se impune luarea unor probe pentru analiză acestea se vor lua în dublu – probă şi
contraprobă - şi se sigilează, iar una se lasă celui de la care se ridică.
Modul de efectuare a percheziţiei domiciliare rezultatul constatărilor făcute şi
măsurile luate vor fi consemnate într-un proces verbal cu respectarea prevederilor art.108 din
Codul de procedură penală, momentul încheierii acestui act juridic reprezentând şi finalul
percheziţiei domiciliare, act care va fi semnat pe fiecare pagină de către toţi participanţii la
percheziţia domiciliară efectuată.
2.6.3.2. Reguli speciale de procedură
În afara regulilor generale de procedură, la efectuarea percheziţiei domiciliare

organele judiciare trebuie în mod obligatoriu să respecte şi anumite reguli speciale, astfel:
percheziţia începută între orele 06.00 – 20.00, poate continua şi în timpul nopţii25;
25
Constituţia României, art.27, Cod.Proc.pen. art.103 alin.3.
Pagina 51 din 119

când percheziţia se efectuează într-o uitate publică sau la sediul unei persoane
juridice, de faţă va trebui să fie şi reprezentantul acesteia;
dacă percheziţia se efectuează într-o unitate publică sau juridică, martorii asistenţi pot
fi persoane care fac parte din salariaţii unităţii respective;
regulile privind participarea apărătorului sau a interpretului se aplică în mod
corespunzător;
dacă bunurile se predau unui custode, procesul verbal de percheziţie se va întocmi în
trei exemplare din care unul se va lăsa acestuia;
cu ocazia percheziţiei se vor ridica în mod obligatoriu bunurile perisabile, metalele
sau pietrele preţioase, mijloacele de plată străină, titlurile de valoare internă, obiectele de artă
şi de muzeu, colecţiile de valoare, sumele de bani ce fac obiectul acuzei26;
cu excepţia infracţiunilor flagrante, deputaţii şi senatorii nu pot fi supuşi
percheziţiei27.
2.6.3.3. Efectuarea percheziţiei în loc închis
Este considerat loc închis orice imobil sau clădire care va cuprinde de regulă
încăperile de locuit, dependinţele acestora (terasă, balcon, baie – WC, bucătărie, debara,
magazie etc.) şi locul de muncă (atelier, garaj, depozit etc.).
Pot face parte din categoria locurilor închise casa de locuit, apartamentul situat într-un
bloc de locuinţe, camera de hotel ori într-un complex studenţesc.
Ca orice percheziţie domiciliară şi aceasta parcurge cele 3 etape.
În etapa preliminară, de exemplu, în cazul când urmează a se efectua percheziţia
domiciliară într-un apartament se va stabili cu claritate adresa apartamentului – localitate,
strada, numărul, blocul, scara, etajul şi numărul de ordine al apartamentului.
De asemenea se va stabili numărul de camere de locuit şi celelalte dependinţe,
comunicarea acestora cu exteriorul (uşi sau ferestre), vecinii de apartament atât de pe acelaşi
nivel cât şi nivelurile primul superior şi primul inferior, urmându-se identificarea acestora şi
natura relaţiilor cu persoana percheziţionată.
26
Cod.proc.pen. art.165.
27
Constituţia României, art.69 alin.2.
Pagina 52 din 119

În practica judiciară au fost întâlnite situaţii când între vecini şi percheziţionat au

existat relaţii infracţionale şi relaţii foarte apropiate, care le-au înlesnit posibilitatea aruncării
din balcon în balcon, a unor obiecte pentru a nu fi descoperite în locuinţa celui percheziţionat.
Cunoaşterea vecinilor prezintă importanţă pentru organele judiciare şi în activitatea de
alegere a martorilor asistenţi, care vor fi identificaţi şi invitaţi să asiste la efectuarea
percheziţiei domiciliare.
În cadrul acestei etape se vor executa toate activităţile care ţin de planificarea
Deplasarea la locul unde se va efectua percheziţia se va face cu mare atenţie, pentru a
nu alarma pe cel percheziţionat şi pe vecinii acestuia.
Această alarmare ar conduce la punerea în gardă a percheziţionatului, care ar putea
recurge la blocarea căilor de pătrundere în clădire cu intenţia de a se sustrage de la efectuarea
percheziţiei. ori nu s-ar mai realiza momentul surprinderii.
De regulă în practica judiciară, se recomandă ca apariţia echipei de percheziţie să
constituie o surpriză pentru cel percheziţionat.
Dacă deplasarea echipei se face cu un autoturism este recomandat să nu fie oprit chiar
în faţa imobilului, clădirii etc., care urmează a fi percheziţionată. Autoturismul se va opri la o
distanţă apreciabilă de locul percheziţiei, eventual pe o stradă din vecinătate iar membrii
echipei se vor deplasa în grupuri mici, de numai două sau trei persoane.
Echipa de percheziţie nu se va deplasa în grup compact, iar în cazul când locul
percheziţiei se află într-un bloc sau clădire similară, o parte din membrii echipei se vor
deplasa cu liftul dacă clădirea este prevăzută cu un astfel de mijloc.
O atenţie deosebită se va acorda câinilor de pază care eventual există în locul unde se
va efectua percheziţia, situaţie în care se va folosi un vecin sau o altă persoană cunoscută de
aceasta, ori se va utiliza anumite procedee de blocare şi imobilizare a acestora.
Înainte de pătrunderea în clădire vor fi luate măsuri de pază şi supraveghere a ieşirilor
şi ferestrelor, iar intrarea echipei de percheziţie se va face in urma sunării sau baterii la uşa
persoanei căreia i se va face percheziţia.
Dacă uşa de la intrare este blocată iar în clădire locuiesc mai multe familii se va suna
la apartamentul unuia dintre vecini pentru a li se deschide uşa de acces (exemplu: blocurile
care sunt prevăzute cu interfon care de regulă au uşile închise fără posibilitatea de a fi
deschise prin exterior).
În cazul în care persoana percheziţionată va deschide uşa imobilului, clădirii,
apartamentului etc. organul judiciar după ce se va legitima, va aduce la cunoştinţă
Pagina 53 din 119

percheziţionatului faptul că urmează a se efectua percheziţia domiciliară, i se va explica

motivul executării şi baza legală în care se execută.
După ce se face cunoscut scopul percheziţiei, organul judiciar va solicita persoanei
percheziţionate să predea de bună voie obiectele şi înscrisurile căutate.
Dacă aceste obiecte şi înscrisuri sunt predate, organul judiciar va analiza şi aprecia
dacă se va mai efectua sau nu percheziţia.
În practica judiciară au fost situaţii când organul judiciar a insistat pentru executarea
percheziţiei şi a fost surprins de faptul că a descoperit şi ridicat alte obiecte şi înscrisuri de a
căror existenţă nu avea cunoştinţă şi care au constituit probe importante în soluţionarea
cauzei. Datorită acestui fapt se recomandă efectuarea percheziţiei chiar şi în cazul când cel
percheziţionat a acceptat şi predat de bună voie obiectele şi înscrisurile solicitate.
Au existat şi cazuri în care cu ocazia percheziţiei sau găsit obiecte şi înscrisuri prin
care s-a demonstrat comiterea de către cel percheziţionat şi a altor fapte, altele decât cele în
care era cercetat în acel moment, fapte care se aflau în evidenţa cu autori necunoscuţi ori care
încă nu fusese reclamate.
Dacă după ce se va suna sau bate la uşa persoanei percheziţionate, uşa nu va fi
deschisă vom avea două situaţii:
ori în locuinţa respectivă nu se află nici o persoană;
ori persoana percheziţionată sau în lipsa acesteia, celelalte persoane care locuiesc
împreună cu aceasta, din anumite motive nu deschid.
În această situaţie organul judiciar se va informa la vecini dacă persoana respectivă
este plecată de acasă, sau dacă din anumite motive nu vrea să deschidă uşa.
Dacă se va stabili că cel percheziţionat este plecat de la domiciliu (la serviciu, la piaţă
etc.) şi în locuinţă nu se află nici o altă persoană, organul judiciar va recurge la trimiterea
unui echipaj după persoana ce urmează a fi percheziţionată dacă poate fi găsită, ori va aştepta
sosirea acesteia prin asigurarea pazei locuinţei cu lucrători operativi.
În cazul când se va stabili că cel percheziţionat se sustrage în mod vădit de la
efectuarea percheziţiei ori nu poate fi găsit percheziţia se va executa în prezenţa unui alt
membru de familie sau a unui vecin cu capacitatea de exerciţiu.
Atunci când uşa nu va fi deschisă de bună voie va fi forţată de organul judiciar, care
efectuează percheziţia în prezenţa martorilor asistenţi şi a persoanei care participă la
efectuarea acesteia.
Pagina 54 din 119

După forţarea uşii şi pătrunderea în locuinţă, organul judiciar din nou poate fi pus în
faţa a două situaţii – în locuinţă să existe persoane chiar şi persoana percheziţionată ori în
interior nu se află nici o persoană.
În ambele cazuri se va trece la efectuarea percheziţiei cu respectarea regulilor
procedurale şi a celor de tactică criminalistică.
După pătrunderea în locuinţă este recomandat ca organul judiciar însoţit de celelalte
persoane găsite la locul percheziţionat dar şi în prezenţa martorilor asistenţi, va efectua o
primă verificare (cercetare) a tuturor încăperilor prin observare pentru a preveni distrugerea
obiectelor şi înscrisurilor căutate, descoperirea altor persoane care nu s-au arătat în prima
fază, ori pentru a preveni încercările acestora de semnalizare, ori de a folosi telefonul în
scopul de a face cunoscută operaţiunea, ori din alt interes personal dar care ar putea avea
unele efecte asupra percheziţiei şi rezultatului acesteia.
Se va acorda în această fază o mare atenţie sobelor şi WC-urilor, unde persoanele
interesate pot arde, distruge ori arunca unele obiecte sau înscrisuri căutate de organul judiciar.
Tot în prima fază a percheziţiei, de cercetare – observare a locului de percheziţionat,
organul judiciar ia cunoştinţă de numărul încăperilor de locuit, numărul persoanelor aflate în
locuinţă, poziţia încăperilor, existenţa unor bunuri ce interesează cauza cercetată, poziţia şi
starea acestora, în general aspectul încăperilor în care se va efectua percheziţia.
Dacă este necesar, tot în această fază se poate efectua fotografii judiciare de orientare
a locului percheziţionat, de orientare sau schiţă ori pentru a imortaliza aspectul general al
încăperilor şi poziţia iniţială a bunurilor aflate în acest loc cu accent pe obiectele şi
înscrisurile căutate.
În cazul când în locul ce urmează a fi percheziţionat sunt găsite mai multe persoane
toate persoanele respective vor fi strânse într-un singur loc, de regulă în încăperea unde nu
pot acţiona asupra obiectelor căutate, după care se va proceda la legitimarea acestora, ocazie
cu care se va stabili motivul prezenţei lor în acest loc şi relaţiile ori legăturile acestora cu
persoana percheziţionată.
Din acest loc îi va fi permisă deplasarea numai a celui percheziţionat, care împreună
cu martorii asistenţi vor asista organul judiciar pe tot timpul efectuării percheziţiei, iar
celelalte persoane vor fi păzite şi supravegheate de lucrători operativi care însoţesc echipa de
percheziţie.
Persoanelor care sunt oprite la locul percheziţiei inclusiv martorilor asistenţi şi celui
percheziţionat li se atrag atenţia că nu au voie să se deplaseze din locul unde au fost strânse,
Pagina 55 din 119

să nu mute nici un obiect de la locul lui fără aprobarea conducătorului percheziţiei şi în

principiu să nu întreprindă nici un fel de activitate fără acordul acestuia.
Persoanele găsite la locul percheziţiei precum şi cele care vor sosi pe parcursul
efectuării percheziţiei, vor fi reţinute în acest loc până la terminarea acestei activităţi.
Excepţie de la această regulă fac persoanele care vin în interes de serviciu cum ar fi: medici,
poştaşi, casieri colectori la energie electrică etc. dar şi acestora înainte de plecare li se pune în
vedere să nu divulge nimic cu privire la prezenţa şi motivul prezenţei organului judiciar în
acel loc.
De asemenea în primă fază se continuă cu efectuarea unei percheziţii corporale a
tuturor persoanelor aflate la locul percheziţiei, care de regulă se execută prin palparea
îmbrăcămintei şi controlul în buzunare, poşete, genţi, borsete etc.
Tot imediat după pătrunderea în locuinţă, clădire etc., locul ce urmează a fi
percheziţionat, conducătorul percheziţiei va redistribui sarcinile fiecărui membru al echipei
de percheziţie şi va stabili modul concret în care va efectua percheziţia domiciliară
respectivă.
După ce organul judiciar a executat aceste activităţi care fac parte din prima fază a
percheziţiei şi s-a asigurat că are acces în toate încăperile şi dependinţele locuinţei sau clădirii
respective ce urmează a fi percheziţionată, se va trece la faza a doua a percheziţiei
domiciliare.
Această fază presupune, executarea propriu-zisă a percheziţiei domiciliare, care
cuprinde activitatea de căutare şi cercetare în detaliu a fiecărei încăperi a obiectelor şi
înscrisurilor aflate la locul percheziţiei.
În general activitatea de căutare a obiectelor, începe de la intrare continuând cu
încăperile imediat apropiate şi dependinţele.
Căutarea sistematică a obiectelor percheziţiei se poate face după mai multe metode, în
raport de natura obiectului căutat şi de posibilităţile de ascundere a acestuia. Se are în vedere
dimensiunile şi utilitatea obiectelor căutate.
De exemplu un autoturism va fi căutat în garaj sau obiectele de uz casnic (cuţit, secure
etc.) se vor căuta în bucătărie etc.
Obiectele mărunte de valoare sau bijuteriile vor fi căutate în încăperi de regulă prin
casete, vaze de flori, bomboniere, poşete sau alte asemenea bunuri unde astfel de obiecte pot
fi păstrate sau ascunse.
Pagina 56 din 119

O încăpere poate fi cercetată mergând consecvent în sensul unei mâini, pornind de la

intrare, sau se poate face la întâlnire, când încăperea este cercetată de doi lucrători şi au
început ambii dintr-un loc dar în sensuri opuse.
Este necesar a se respecta această regulă pentru a nu se omite de la cercetare anumite
porţiuni ale încăperii sau parte din bunurile aflate în aceasta.
După cercetarea bunurilor dispuse pe lângă pereţii încăperii, se va continua cu
cercetarea spre centrul camerei unde de regulă sunt mai puţine bunuri de obicei masa cu
scaunele.
Sub conducerea şi coordonarea şefului percheziţiei, cercetarea locului percheziţiei se
poate face şi în paralel când mai mulţi lucrători din cadrul echipei de percheziţie se pot ocupa
de mai multe încăperi simultan.
De regulă unele obiecte corp delict ca – haine furate, topoare, arme de foc etc. se
caută cu mare atenţie în dulapuri, poduri, sub duşumele, în pivniţe, debarale, boxe, sub paturi,
în saltele şi chiar în pereţi mai ales dacă se descoperă urme mai recente de zidărie, reparaţii
etc.
Descoperirea ascunzătorilor în duşumele se realizează după aspectul florii cuielor, a
prafului pe duşumele, a spaţiului diferit dintre scânduri, precum şi după sunetul deosebit în
locul unde se află spaţiul gol.
Metoda de cercetare nu diferă numai după mărime sau folosinţa obiectelor căutate, ci
şi din considerentul dacă acestea după ascundere au rămas întregi, ori au fost desfăcute în
subansamble sau piese componente, modificate ori distruse.
Pe parcursul percheziţiei vor fi efectuate fotografii judiciare privind obiectele
descoperite – atât cele căutate cât şi cele care fac obiectul ridicării potrivit legii, precum şi a
locurilor sau ascunzătorilor unde aceste obiecte au fost găsite.
Una din problemele ce trebuie rezolvate de cel care face percheziţia, este de a stabili
criteriul după care vor fi ridicate obiectele descoperite în cursul percheziţiei.
De regulă obiectele şi înscrisurile care fac obiectul percheziţiei, vor fi ridicate, sigilate
şi ambalate, după caz, în ordinea cronologică a descoperirii lor, rămânând la finalul
percheziţiei şi stabilirea celorlalte categorii de obiecte - care vor fi ridicate – respectiv cele
care nu sunt permise de lege la deţinerea precum şi alte obiecte care nu au legătură direct cu
cauza cercetată.
Din această categorie fac parte acele obiecte şi înscrisuri care sunt deja “poate”
permise la deţinerea din punct de vedere legal neputându-se face imediat legătură cu cauza
cercetată, este necesar o analiză ulterioară şi după o cunoaştere mai amplă a împrejurărilor
Pagina 57 din 119

percheziţiei. Exemplu, în cazul unei infracţiuni în care sau folosit obiecte de tip secure, topor,
vor fi ridicate toate obiectele de acest fel, neputându-se stabili obiectul folosit decât după o
continuare a cercetărilor în urma unei constatări traseologice efectuate ulterior în laboratorul
criminalistic. De asemenea, în cazul unui furt al unor articole de îmbrăcăminte care nu s-au
descoperit cu ocazia percheziţiei, se vor ridica eventual unele fotografii sau casete video, în
care persoana percheziţionată ori membrii săi de familie apar îmbrăcate cu astfel de articole.
Pe tot timpul percheziţiei organul judiciar va acorda o atenţie deosebită modului de
comportare şi stărilor sufleteşti parcurse de cel percheziţionat, având în vedere faptul că în
multe cazuri anumite trăiri emoţionale ale acestuia au trădat de regulă locul ascunderii
obiectelor căutate.
Exemplu:
unele persoane percheziţionate au emoţii mai puternice chiar tremură sau îşi freacă
mâinile atunci când organul judiciar se apropie de locul unde sunt ascunse obiectele sau
înscrisurile căutate;
în unele cazuri persoana percheziţionată scoate câte un oftat de uşurare, atunci când
organul judiciar a trecut de ascunzătoare şi nu a descoperit obiectul sau înscrisul căutat.
După finalizarea activităţii de căutare şi cercetare a tuturor încăperilor şi
dependinţelor, organul judiciar va întocmi un proces verbal în care va consemna modul în
care s-a desfăşurat percheziţia cronologic toate activităţile desfăşurate, bunurile şi înscrisurile
descoperite care au fost ridicate.
De asemenea în acest act se vor face menţiuni şi cu privire la obiectele ridicate de
persoanele participante, de regulă cel percheziţionat şi martorii asistenţi.
Ulterior percheziţiei se vor întocmi planşe fotografice cu aspectele de la locul
percheziţionat şi se vor dispune unele constatări tehnico-ştiinţifice dacă este cazul, funcţie de
urmele pe care le conţin obiectele ridicate.
În cazul înscrisurilor, de regulă pot fi dispuse ulterior ridicării lor constatări
criminalistice, pentru a identifica autorul înscrisului sau chiar o examinare cu lupă pentru
descifrare ori traducerea acesteia atunci când este scris într-o limbă străină.
În funcţie de particularităţile şi caracteristicile de construcţie a încăperilor,
accesoriilor şi mobilierului pot fi folosite şi alte metode pe care organul judiciare le va socoti
ca necesare pentru atingerea scopului percheziţiei.
Ca metode de căutare folosite de organele judiciare la percheziţia domiciliară în locuri
închise mai putem enumera:
Pagina 58 din 119

pereţii încăperilor vor fi cercetaţi atât sub aspectul grosimii dar şi prin batere cu
ciocanul pentru a se descoperi eventualele goluri.
folosirea unei sonde metalice şi proba cu apă pentru a descoperi unele ascunzători în
pământul aflat sub duşumea – astfel sonda va pătrunde mai uşor iar apa va fi absorbită de un
pământ mai puţin bătătorit care poate indica locul unde s-a efectuat o săpătură mai recentă şi
care poate constitui o ascunzătoare folosită de cel percheziţionat. Metoda cu sonda metalică şi
proba cu apa nu dau rezultate în cazul unei ascunzători adânci şi mai vechi.
scările atât din lemn cât şi din plăci de beton vor fi încercate pentru a stabili dacă au
joc, caz în care se va insista pentru controlul cu atenţie a acestora. La unele scări din lemn
treptele pot fi dublate iar între ele se pot ascunde diferite obiecte din categoria celor căutate
de organele judiciare.
De asemenea, balustradele scărilor care pot fi scobite sau prevăzute cu goluri unde pot
fi ascunse obiecte sau înscrisuri, cazuri în care dacă sunt date ori informaţii care trădează o
astfel de ascunzătoare, va necesita demontarea lor.
În acelaşi mod se poate proceda şi în cazul cercetării unor plafoane sau pardoseli
confecţionate din lemn.
În cazul parchetului dacă prezintă un joc între piese sau diferă ca montaj, trădează în
mod sigur faptul că ulterior montării s-a umblat în acest loc şi poate constitui semnul unei
ascunzători fie în piesele parchetului sau sub acesta, situaţie în care se va proceda la
demontarea acestuia în porţiunea respectivă.
folosirea căutătorului de matale – instrument de detectare a unor obiecte metalice care
interesează cauza sau au fost ascunse de cel percheziţionat în diferite locuri din incinta
locuinţei;
folosirea unei lanterne de buzunar, pentru căutarea în locuri greu accesibile şi
neiluminate, cum ar fi: grătarele de ventilaţie, pivniţe neiluminate, anumite colţuri din
încăperi slab iluminate etc.;
folosirea lupei pentru descifrarea unor înscrisuri;
folosirea metodei de pipăire cu mâna a tapiseriilor unor bunuri – canapele, fotolii,
scaune etc.;
observarea cu atenţie a unor ferestre, în deosebi a pervazurilor acestora care pot fi
dublate şi pot ascunde în spatele dublurii o nişă. La fel se va proceda şi în cazul uşilor şi a
tocurilor acestora.
în cazul cărţilor din biblioteci se va folosi metoda scuturării sau răsfoirii filă cu filă a
acestora;
Pagina 59 din 119

metoda mutării corpurilor mobilierului pentru a descoperi unele eventuale zone mai
groase ce pot trăda prezenţa unor pereţi dubli. Au fost găsite astfel de ascunzători în cazul
unor dulapuri metalice, şifoniere din lemn etc.
examinarea atentă a picioarelor mobilierului din lemn la care pot fi făcute unele găuri
ce pot servi ca ascunzători;
cercetarea cu atenţie a obiectelor care prezintă pe verso o căptuşeală ataşată, cum ar fi
de exemplu: la tablouri, icoane, oglinzi etc., iar spaţiul dintre obiectul în sine şi căptuşeală
poate servi ca ascunzătoare. Se va folosi metoda detectării obiectelor căutate prin înţepare cu
ac metalic (sondă din oţel) prin căptuşeala acestor obiecte.
La fel se va proceda şi în cazul obiectelor împăiate – păsări sau diferite animale.
În practica judiciară s-au descoperit obiecte mărunte în special bijuterii sau valută în
astfel de ascunzători.
în cazul unor instrumente muzicale se va cerceta interiorul acestora sau husele
acestora (vioară, chitară etc.);
folosirea metodei cercetării cu lampa cu raze ultraviolete pentru identificarea
obiectelor purtătoare de înscrisuri cu cerneală invizibilă (simpatică), ori care pot fi
contaminate cu substanţe criminalistice folosite în capcanarea chimică a unor obiecte;
privirea în zare a bibelourilor din porţelan, sticlă sau material plastic;
scuturarea şi cântărirea cutiilor de conserve care pot fi recapsate după folosirea
conţinutului iniţial;
în cazul mijloacelor de transport aflate în garaje se va utiliza cunoştinţele avute
privind datele tehnice ale acestora pentru a se putea aprecia toate locurile unde se presupune
că pot fi ascunse obiecte sau înscrisuri, cum ar fi: portierele autoturismelor, rezervoarele de
combustibil, cadrul bicicletelor confecţionate din ţeavă etc.
2.6.3.4. Percheziţia la locul de muncă
Este o situaţie specială de practicare a percheziţiei domiciliare a locurilor închise.

De regulă la locul de muncă, unii infractori pot ascunde atât obiecte sustrase de la
locul de muncă cât şi obiecte provenite din alte furturi care au fost aduse şi ascunse la locul
de muncă pentru mai multă siguranţă.
Pagina 60 din 119

În general percheziţia la locul de muncă se efectuează simultan cu percheziţia locului

de domiciliu, odată cu sau ulterior percheziţiei corporale, pentru ca obiectele ascunse aici să
nu fie îndepărtate sau distruse de vreun complice sau alte persoane interesate.
Cea mai dificilă problemă care trebuie lămurită de organul judiciar în cazul
percheziţiei la locul de muncă este delimitarea precisă a locului percheziţiei.
Acest loc poate fi limitat la un dulap ţinut sub cheie la un sertar sau poate cuprinde o
suprafaţă mai mare – un atelier, depozit etc., unde persoana percheziţionată are acces în
virtutea sarcinilor de serviciu.
Pentru a se asigura succesul percheziţiei este necesar a se cunoaşte din timp
configuraţia terenului, amplasamentul atelierului, halei de lucru etc., a amenajărilor din
interiorul acestora, a instalaţiilor sau alte accesorii ce pot fi folosite de cel percheziţionat
drept ascunzătoare.
Percheziţia în birouri se limitează la căutarea în sertare, dulapuri, coşuri de gunoi,
vestiare – cuprinzând cercetarea tuturor obiectelor aflate în interiorul biroului folosit de
persoana percheziţionată.
Percheziţia la locul de muncă se efectuează în prezenţa unor reprezentanţi ai societăţii
sau instituţiei respective care au şi calitatea de specialişti, aceştia folosind pe de o parte ca
martori asistenţi dar şi pentru a da unele indicaţii de specialitate privind locurile probabile de
ascundere ce pot fi folosite de persoana percheziţionată.
De precizat că informarea conducătorului societăţii sau instituţiei respective şi a
persoanelor care îl reprezintă, este obligatorie, însă organul judiciar va executa percheziţia
indiferent de acordul acestuia, acesta având un caracter silit.
La percheziţionarea locului de muncă vor fi respectate toate celelalte reguli valabile
Percheziţia la locul de muncă uneori poate conţine şi percheziţia unor locuri deschise
– terenuri, în care cel percheziţionat îşi desfăşoară serviciul.
2.6.3.5. Efectuarea percheziţiei în loc deschis
Prin loc deschis se înţelege curtea, grădina din jurul casei sau alte terenuri îngrădite şi
cu acces limitat.
Pagina 61 din 119

Locurile deschise dar cu acces general, nu constituie obiect al percheziţiei domiciliare

chiar dacă aparţine persoanei căreia i se face percheziţia, cercetarea acestor locuri intrând în
sfera activităţilor operative, sau eventual de cercetare a locului săvârşirii infracţiunii.
Din aceste considerente putem preciza că locul deschis, privit ca posibilitate de loc al
percheziţiei domiciliare, poate fi orice teren aflat în posesia persoanei percheziţionate, cu
orice titlu, dar numai cu condiţia ca acesta să fie cu acces limitat. În acest loc trebuie să aibă
în mod normal, acces numai persoana percheziţionată, şi persoanele care locuiesc împreună
cu aceasta, iar prin excepţie şi în diferite condiţii alte persoane.
Accesul limitat în locul deschis percheziţionat prezumă faptul că obiectele sau
înscrisurile descoperite şi ridicate au fost ascunse (depozitate) de către percheziţionat ori altă
persoană interesată în cauza cercetată. Astfel se limitează numărul persoanelor care ar fi avut
posibilitatea de ascundere, de depozitare a obiectelor şi înscrisurilor căutate de organul
judiciar, iar cel percheziţionat este lipsit de puterea de a pretinde existenţa întâmplătoare a
acestora în locul respectiv.
Percheziţia domiciliară în locurile deschise parcurge ca şi percheziţia locurilor închise
cele trei etape:
etapa preliminară;
etapa repartizării sarcinilor de cercetare şi pază:
cercetarea detaliilor şi fixarea rezultatelor obţinute.
Regulile tactice şi de procedură după care se desfăşoară percheziţia domiciliară în loc
deschis, sunt aceleaşi ca şi la percheziţie locurilor închise, însă diferă metodele de cercetare
folosite de organele judiciare.
Executare propriu-zisă a percheziţiei domiciliare în loc deschis, presupune în primă
fază recunoaşterea terenului şi stabilirea ordinii cercetării, iar în a doua fază se realizează
cercetarea în detaliu la locul respectiv.
În primă fază se va stabili particularităţile locului care urmează a fi percheziţionat, se
face un examen general, o privire de ansamblu a acestuia, pentru a-i stabili în mod concret
limitele şi acoperămintele.
Metodele de cercetare vor fi stabilite şi în funcţie de utilitatea locului respectiv, care
după caz poate fi o curte, un ocol cu diferite bunuri materiale depozitate (lemne de foc, fân
etc.) sau chiar teren agricol cultivat.
În toate situaţiile este indicat ca locul deschis care urmează a fi percheziţionat, să fie
împărţit în mai multe sectoare, ţinându-se cont de scopul percheziţiei, numărul persoanelor
găsite în acest loc şi de delimitările naturale existente.
Pagina 62 din 119

Se va căuta pe cât posibil, ca aceste sectoare să nu fie prea mari, şi să fie precis
delimitate în aşa fel încât să nu rămână porţiuni de teren necercetat.
Ca metodă de cercetare propriu-zisă a locului se poate utiliza cercetarea în linie
dreaptă, în spirală sau prin insistarea numai asupra unor anumite puncte.
Dacă terenul percheziţionat are o întindere mai mare, se poate utiliza metoda
greblatului, adică prin dispunerea unei grupe de persoane în lanţ.
Tot în prima fază se pot executa fotografii de ansamblu al locului percheziţionat şi se
întocmesc schiţe ale acestuia pe care sunt prevăzute sectoarele stabilite, precum şi ordinea
cercetării acestora.
În a doua fază se va trece la cercetarea minuţioasă a locului, ţinând cont de ordinea
cronologică a sectoarelor stabilite şi de metoda de cercetare aleasă.
Atunci când odată cu căutarea obiectelor se urmăreşte şi reţinerea ori arestarea
infractorului, se recomandă ca paza locului să se execute de o altă grupă diferită de cea care
execută percheziţia, grupă care va fi însărcinată numai cu atribuţii de pază şi de reţinerea
persoanei în cauză.
Pe terenurile deschise se va examina:
suprafaţa terenului;
pereţii fundul fântânilor deschise;
gropilor de gunoi şi haznalele;
ruinele unor construcţii dărâmate;
stogurile de paie sau fân;
aglomerările de nisip, pietriş sau gunoi de grajd;
suprafaţa marginilor sau fundul unor lacuri sau iazuri artificiale;
etc.
Dacă percheziţia are drept scop găsirea unor persoane, faţă de care urmează a se lua
măsura reţinerii sau arestării preventive, se vor folosi şi câini de însoţire iar când se vor căuta
anumite substanţe, cadavre etc., pot fi folosiţi câini de urmă specializaţi pe categorii de miros.
Pentru obiectele care sunt căutate la suprafaţa solului, ordinea căutării va începe cu
trecerea mai întâi a câinelui de urmărire cu însoţitorul acestuia, urmat de lucrătorul care va
mânui detectorul de matale dacă s-a stabilit şi o astfel de cercetare, apoi în cele din urmă va
executa cercetarea echipa stabilită şi dispusă în linie dreaptă sau spirală după caz care va
căuta pas cu pas în fiecare porţiune de teren.
Pentru descoperirea ascunzătorilor căutate pe suprafeţele de teren, organele judiciare
se vor folosi de unele elemente orientative ca:
Pagina 63 din 119

urmele de încălţăminte ori de picioare;

resturi de pământ spălat;
straturi de pământ de adâncime ajuns la suprafaţă;
denivelări de teren sub formă de ridicături sau gropi;
ofilirea vegetaţiei;
bolovani dislocaţi;
etc.
Pentru descoperirea obiectelor îngropate în pământ la îndemâna organului juridic stau
o serie de mijloace de căutare cum ar fi:
folosirea câinelui de urmărire atunci când există presupunerea îngropării unor cadavre
sau persoane aproape de suprafaţă;
în cazul îngropării unor obiecte mai la adâncime se folosesc:
detectorul de metale pentru descoperirea armelor de foc, cuţitelor, topoarelor şi altor
asemenea obiecte care sunt confecţionate din metal;
sondele de metal şi sondele stetoscopice.
După folosirea acestor mijloace locurile de ascundere a unor persoane, cadavre,
obiecte sunt fixate şi însemnate prin baterea unor ţăruşi şi marcarea cu numere de ordine, apoi
în ultima fază se folosesc “săpători” care vor săpa în locurile marcate până când ajung la
ascunzătoare.
Pot fi şi cazuri când organele judiciare cad în situaţia unor erori de marcaj, dar în
astfel de cazuri săpătorii vor disloca pământul pe o adâncime apreciabilă funcţie de natura şi
volumul obiectelor căutate, iar dacă nu vor fi descoperite obiecte căutate vor continua cu
săparea celorlalte locuri marcate.
Pentru căutarea în ape curgătoare, locuri şi iazuri se folosesc “căngi” şi “plase” pentru
drenare, iar în cazul apelor mai adânci se pot folosi şi scafandri cu ajutorul cărora se va
cerceta fundul şi malurile apelor respective.
În cazul descoperirii unui cadavru în submersie, scafandrii pot folosi dispozitive
speciale pentru fotografierea subacvatică în scopul fixării urmelor infracţiunii sau locul unde
cadavrul unui înecat a fost agăţat de o rădăcină ori de un alt obiect aflat pe fundul apei.
Stogurile de fân şi paie vor fi cercetate cu atenţie în locurile care prezintă semnele mai
recente de mişcare, dislocare sau reaşezare.
De obicei în aceste locuri fânul sau paiele au o culoare mai deschisă decât restul
stogului a cărui culoare iniţială a fost modificată de acţiunea razelor solare şi a intemperiilor.
Pagina 64 din 119

Cercetarea aglomerărilor de nisip, pietriş şi resturi animale se va efectua cu atenţie

sporită în locurile unde acestea indică o modificare recentă a suprafeţelor exterioare, iar la
nevoie acestea pot fi mutate din locul iniţial în cazul în care sunt date certe că acestea
constituie o ascunzătoare a obiectelor căutate.
Tot în această fază (a doua) de efectuare a percheziţiei propriu-zise, dacă se va socoti
necesar vor fi efectuate fotografii judiciare de detaliu, schiţe ori desene prin care se fixează
obiectele găsite şi locurile unde au fost descoperite.
La terminarea percheziţiei se va întocmi procesul verbal, la fel ca şi în cazul
percheziţiei domiciliare în locuri închise.
Obiectele descoperite vor fi descrise după locul unde au fost găsite, forma,
dimensiunile, greutatea, culoarea, gradul de uzură, natura materialului din care sunt
confecţionate etc.
Nu se va face menţiuni în procesul verbal cu privire la faptul că unele obiecte sunt
confecţionate din aur, argint, platină, cristal etc., metale foarte scumpe şi care în cursul
timpului au fost cazuri când meşterii au imitat astfel de materiale şi organele judiciare pot
cădea într-o eroare de material ceea ce nu ar fi dorit.
De exemplu în cazul obiectelor ce par a fi confecţionate din aur se va face menţiunea
că sunt din “metal galben” ori în cazul obiectelor din argint se va menţiona că sunt din “metal
alb-argintiu” dar în fiecare caz se vor face şi menţiunile celelalte de identificare menţionate
mai sus.
Fixarea rezultatelor percheziţiei

şi măsurile ce se iau cu privire la obiectele ridicate
Fixarea rezultatelor percheziţiei
Atât în cazul percheziţiei corporale cât şi în cazul percheziţiei domiciliare, organul

judiciar care a efectuat percheziţia, are obligaţia în conformitate cu prevederile art.108 alin.1
din Codul de procedură penală să întocmească un proces verbal, în care va consemna modul
de desfăşurare a percheziţiei şi rezultatele acesteia.
Pagina 65 din 119

Procesul verbal de percheziţie corporală/domiciliară întocmite de organul de cercetare

penală, procuror şi instanţa de judecată sunt mijloace de probă, conform art.90 alin.1 din
Codul de procedură penală, aşa cum a fost modificată prin Legea nr.141 din 1996 (Model nr.
2, 7, Anexă).
Practica judiciară şi tehnica criminalistică a scos în evidenţă faptul că procesul verbal
de percheziţie constituie actul procedural şi mijlocul de fixare principal al rezultatului
percheziţiei, însă în unele situaţii se impune şi folosirea unor mijloace secundare, cum ar fi:
fotografia judiciară de ansamblu şi de detaliu, având rolul de a fixa locul percheziţiei,
etapele principale de desfăşurare, obiectele descoperite şi locul de ascundere al acestora etc.
schiţa, planul sau desenul locului percheziţionat, care va cuprinde schematic poziţia în
spaţiu al locului percheziţiei, cu limitele exterioare şi vecinii acestuia, iar în cadrul locului
percheziţionat vor fi indicate punctele unde au fost descoperite persoanele, obiectele ori
înscrisurile căutate. De regulă acestea sunt reprezentate prin anumite semne convenţionale a
căror explicaţie va fi prevăzută într-o legendă scrisă în subsolul schiţei sau desenului
întocmit.
Principalele semne convenţionale folosite la întocmirea schiţelor, planului sau
desenelor sunt reprezentate conform figurii alăturate.
Pagina 66 din 119

Fig. Semne convenţionale,

pentru legendarea schiţei.
Distanţa între obiectele descoperite ori între acestea şi alte repere fixe din locul
percheziţionat, poate fi reprezentată la scară redusă sau prin aproximaţie în metri sau paşi.
Schiţa sau desenul locului percheziţionat este recomandat a fi fixat şi funcţie de
punctele cardinale care pot fi stabilite din ochi sau busolă.
În situaţia când sunt fotografiate obiectele descoperite, este recomandat a se menţiona
şi direcţia luminii pentru ca ulterior să poată fi justificate anumite cazuri de umbră care pot,
mai mult sau mai puţin, să afecteze claritatea imaginii.
Fotografiile judiciare vor fi grupate într-o planşă fotografică, pentru autentificare fiind
ştampilate şi semnate într-un colţ de către organul judiciar care le-a întocmit.
Procesul verbal de percheziţie pentru a fi valabil întocmit trebuie să îndeplinească
anumite condiţii de fond şi formă.
În conformitate cu prevederile art.91 alin.1 din Codul de procedură penală, procesul
verbal de percheziţie din privinţa condiţiilor de fond trebuie în mod obligatoriu să cuprindă:
a) data şi locul unde este încheiat;
Pagina 67 din 119

b) numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie;

c) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi;
d) descrierea amănunţită a celor constatate, precum şi a măsurilor luate;
e) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal,
obiecţiile şi explicaţiile acestora;
f) menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.
Cu privire la condiţiile de formă, art.91 alin.2 din Codul de procedură penală prevede
că procesul verbal de percheziţie trebuie semnat pe fiecare pagină şi la sfârşit de către cel care
îl încheie, precum şi de martorii asistenţi, persoana percheziţionată şi după caz persoanele
depistate la locul percheziţiei.
Toate persoanele participante la percheziţie sunt obligate să semneze procesul verbal
de percheziţie, iar în situaţia când una din aceste persoane nu poate să semneze ori refuză
semnarea procesul verbal de percheziţie se va menţiona expres acest fapt. Refuzul semnării
trebuie motivat.
Neîndeplinirea condiţiilor de fond şi formă ale proceselor verbale de percheziţie
prevăzute art.91 alin.1 şi alin.2 din Codul de procedură penală, conduce la nulitatea absolută
sau relativă a acestora, după caz.
În cazul când procesul verbal este întocmit de un organ incompetent, acesta este lovit
de nulitate absolută, în conformitate cu prevederile art.197 alin.2 din Codul de procedură
penală, iar dacă anumite vicii conţinute în procesul verbal de percheziţie nu încalcă
dispoziţiile acestui articol, actul respectiv va putea fi supus nulităţii relative.
Nulitatea relativă va fi dispusă numai dacă prin întocmirea procesului verbal de
percheziţie s-a cauzat vreuneia dintre părţile participante în procesul penal o vătămare care nu
ar putea fi înlăturată în alt mod.
Ca mijloc criminalistic de fixare a rezultatelor percheziţiei dar şi din punct de vedere
procedural, ca mijloc de probă, procesul verbal va cuprinde în principal următoarele rubrici
conform model28 (Model nr.2,7):
titlul (procesul verbal de percheziţie domiciliară);
data întocmirii (anul, luna, ziua);
locul întocmirii (satul, comuna, oraşul, municipiul şi judeţul);
calitatea (gradul), numele şi prenumele, unitatea din care face parte cel care-l
întocmeşte şi componenţa echipei de percheziţie;
datele de identificare ale persoanei percheziţionate;
28
Îndreptarul de cercetare penală, MAI-IGPR, Bucureşti 1994, pag 147.
Pagina 68 din 119

temeiul legal în baza căruia se efectuează percheziţia (art.100 şi 101 din codul de
procedură penală), menţionându-se şi autorizaţia judecătorului;
numele, prenumele, vârsta, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi;
locul, timpul şi condiţiile în care obiectele, înscrisurile sau valorile au fost descoperite
şi ridicate;
enumerarea şi descrierea obiectelor, înscrisurilor sau valorilor, amănunţit, pentru a
putea fi recunoscute;
indicarea obiectelor, înscrisurilor sau valorilor care nu au fost ridicate fiind lăsate în
custodie până la finalizarea cercetărilor;
declaraţia pe scurt a celui percheziţionat cu privire la obiectele, înscrisurile sau
valorile găsite cu ocazia percheziţiei;
ora la care a început percheziţie şi s-a terminat;
eventualele obiecţii sau observaţii ale percheziţionatului, a martorilor asistenţi ori a
altor persoane participante la percheziţie, cu privire la modul în care s-a desfăşurat
percheziţia sau cu privire la menţiunile consemnate în procesul verbal după citirea acestuia;
dup caz, se va menţiona numele, prenumele, vârsta şi adresa persoanei (alta decât cel
percheziţionat), la care se vor lăsa în custodie anumite obiecte, înscrisuri sau valori;
menţiunea că procesul verbal s-a întocmit în 2 sau 3 exemplare, din care câte un
exemplar se va lăsa percheziţionatului şi custodelui;
semnătura organului care a efectuat percheziţia, percheziţionatului, a martorilor
asistenţi, după caz a specialiştilor sau a altor persoane participante, pe fiecare pagină a
procesului verbal şi la sfârşit.
Codul de procedură penală nu limitează numărul minim de exemplare, în care se va
întocmi procesul verbal de percheziţie însă prevederile art.108 alin.4 din Codul de procedură
penală lasă să se înţeleagă în mod tacit că acesta se va întocmi în două exemplare, din care
unul se va folosi de organul judiciar în procesul penal, iar un alt exemplar sau copie se va lăsa
persoanei percheziţionate ori reprezentantului acestuia după caz unui membru de familie şi în
lipsă celor cu care locuieşte percheziţionatul, unui vecin sau custodelui.
În procesul verbal de percheziţie conform prevederilor art.108 alin.3 din Codul de
procedură penală se va face menţiuni şi despre obiectele care nu au fost ridicate şi cele lăsate
în păstrarea percheziţionatului până la finalizarea cercetărilor.
În procesul verbal vor fi indicate toate metodele folosite în cazul percheziţiei şi
motivele pentru care sau aplicat.
Pagina 69 din 119

Astfel se vor face menţiuni cu privire la faptul dacă au fost forţate anumite uşi, dacă
sau demontat anumite obiecte, dacă sau spart uşi, zidul sau încuietorile unor încăperi.
Se vor face menţiuni cu privire la fiecare obiect şi înscris descoperit şi ridicat, modul
de împachetare şi sigilare precum şi după caz cui au fost date în păstrare.
Procesul verbal de percheziţie domiciliară nu poate constitui şi mijloc de instituire a
măsurii de sechestrare de bunuri, chiar dacă bunurile care fac obiectul acestei măsuri au fost
identificate cu ocazia percheziţiei. În cazul când cu ocazia percheziţiei se va institui şi măsura
sechestrului se va întocmi un proces verbal separat conform prevederilor art.166 raportat la
art.163, 164,165 din Codul de procedură penală.
Lăsarea în custodie a unor obiecte cu ocazia percheziţiei domiciliare nu trebuie
confundată cu sechestrul ca măsură asiguratorie în procesul penal, însă în linii generale
această măsură obligă persoana custode în a administra, păzi ori păstra anumite obiecte care
pot prezenta interes într-o cauză penală, iar măsura ridicării acestora cu ocazia percheziţiei nu
s-a impus ori nu s-a putut realiza din lipsa mijloacelor şi condiţiilor necesare.
În practica judiciară neîndeplinirea obligaţiilor de către custode faţă de obiectele
lăsate în custodie a atras răspunderea penală pentru săvârşirea după caz a infracţiunilor de
„sustragere de sub sechestru” ori „ruperea de sigilii” fapte prevăzute şi sancţionate de art.244
şi respectiv art.243 din Codul penal.
Răspunderea custodelui este realizată prin menţionarea expresă în procesul verbal de
percheziţie că i s-a atras atenţia despre faptul că nu are voie să întrebuinţeze şi să distrugă,
după caz să folosească bunurile lăsate în păstrare şi pază sau administrare.
În situaţia când se impune deschiderea sau demontarea unor obiecte de către un
specialist pentru descoperirea unor ascunzători ale obiectelor şi înscrisurilor căutate se va lua
măsura ridicării acestora în forma şi starea găsită, iar când acest lucru nu este posibil se va
lăsa în custodie. În procesul verbal se va menţiona că ridicarea şi după caz păstrarea acestor
obiecte este necesară pentru a fi deschise/demontate de un specialist în cel mai scurt timp, de
regulă în următoarele 24 de ore de la terminarea percheziţiei.
Nu vor fi omise de la consemnarea în procesul verbal de percheziţie şi apariţia unor
împrejurări negative care au avut loc pe parcursul percheziţiei şi care într-un mod sau altul au
influenţat desfăşurarea ori rezultatul acestuia.
O atenţie deosebită se va acorda consemnării în procesul verbal de percheziţie a
faptului dacă persoana percheziţionată a încercat sau a comis vreo faptă în timpul
percheziţiei,dacă s-a opus cercetării efectuate, ori a distrus obiecte din categoria celor căutate
de organele juridice.
Pagina 70 din 119

Pentru asigurarea unei cercetări cât mai obiective, se va acorda atenţie consemnării
declaraţiilor pe scurt făcute de cel percheziţionat, în prezenţa martorilor asistenţi cu privire la
obiectele sau valorile descoperite.
În situaţia persoanelor percheziţionate corporal în alt loc decât cel al depistării unde
de regulă se recurge la un control sumar corporal, procesul verbal de percheziţie va fi
precedat de un alt procesul verbal în care se va consemna actul de depistare şi conducere la
locul percheziţionării a celui în cauză (Model nr.14, Anexă).
Măsuri ce se iau cu privire la obiectele şi înscrisurile

ridicate cu ocazia percheziţiilor
Regimul obiectelor şi înscrisurilor ridicate de către organele judiciare cu ocazia

percheziţiei, este reglementat în mod expres prin normele juridice prevăzute în art.109 din
Codul de procedură penală.
Organul JUDICIAR care a efectuat percheziţia, va analiza de îndată importanţa
fiecărui obiect sau înscris în legătură cu cauza cercetată, luând în primul rând măsuri de
conservare şi păstrare a acestora în starea lor, pentru a preveni alterarea, modificarea
structurii şi a caracteristicilor de identificare, distrugerea sau dispariţia acestora.
Art.109 din Codul de procedură penală reglementează principalele măsuri procedurale
care se pot lua cu privire la obiectele ridicate cu ocazia percheziţiei astfel:
obiectele şi înscrisurile ridicate care constituie mijloace de probă se pot ataşa la dosar
ori pot fi păstrate în alt mod;
obiectele şi înscrisurile ridicate care nu se pot ataşa la dosar, vor fi fotografiate, iar
fotografiile se vizează şi se ataşează la dosar;
obiectele şi înscrisurile ridicate care nu vor fi ataşate la dosar şi au calitatea de
mijloace de probă, vor fi păstrate de organul de urmărire penală sau instanţa de judecată la
care se găseşte dosarul până la soluţionarea definitivă a cauzei;
obiectele şi înscrisurile ridicate în urma percheziţiei şi care nu au legătură cu cauza se
restituie persoanei căreia îi aparţin pe bază de dovadă (Model nr.9, Anexă);
obiectele supuse confiscării, nu se restituie;
obiectele şi înscrisurile ridicate ce servesc ca mijloc material de probă, dacă nu sunt
supuse confiscării, pot fi restituite persoanei căreia îi aparţine chiar înainte de soluţionarea
Pagina 71 din 119

definitivă a procesului, afară de cazul când prin această restituire s-ar putea stânjeni aflarea
adevărului.
Ca o măsură de precauţie organul de urmărire penală sau instanţa, odată cu restituirea
obiectelor şi înscrisurilor din această categorie, obligă persoana căreia i-au fost restituite, să
le păstreze până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Din reglementarea dată de legiuitor prin art.109, cu privire la bunurile şi înscrisurile
ridicate cu ocazia percheziţiei şi care constituie mijloc de probă rezultă un dublu scop al
acestei activităţi.
În primul rând se face precizarea că aceste bunuri servesc ca mijloc de probă, pentru
dovedirea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a
săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.
În al doilea rând, parte din bunurile şi înscrisurile ridicate cu ocazia percheziţiei, pe
lângă faptul că servesc ca mijloc de probă, pot fi restituite persoanei căreia îi aparţin, potrivit
prevederilor art.109 alin.5 din Codul de procedură penală. În acest mod de regulă în practica
judiciară se realizează şi recuperarea în natură a prejudiciului, sau a unei părţi din aceasta,
care a fost produs prin infracţiune.
În unele cazuri obiectele şi înscrisurile identificate şi ridicate cu ocazia percheziţiei,
ce constituie mijloc de probă, dar dacă au şi valoare pentru recuperarea prejudiciului, se va
proceda şi la punerea acestora sub măsura asiguratorie de aplicare a sechestrului.
Astfel în art.110 din Codul de procedură penală se precizează că obiectele ce servesc
ca mijloace de probă şi ridicate cu ocazia percheziţiei, dacă sunt dintre cele arătate în art.165
alin.2 din Codul de procedură penală şi dacă nu este cazul a fi restituite, se conservă sau se
valorifică potrivit dispoziţiilor acestui articol.
Prin prevederile art.165 alin.2 din Codul de procedură penală se instituie ridicarea în
mod obligatoriu a obiectelor căutate cu ocazia percheziţiei care fac parte din categoria
bunurilor perisabile, obiectele din metal sau piese preţioase, mijloace de plată străine, titlurile
de valoare interne, obiectele de artă şi de muzeu, colecţiile de valoare, precum şi sumele de
bani care fac obiectul sechestrului.
Aşa cum am precizat, asupra acestor bunuri dacă fac şi obiectul sechestrului, ulterior
executării percheziţiei sau concomitent se poate aplica şi măsura asiguratorie de sechestru,
prin întocmirea separat a unui procesul verbal în conformitate cu prevederile art.166 din
Codul de procedură penală.
Pagina 72 din 119

Art.110 din Codul de procedură penală obligă organele de urmărire penală instanţa
care a procedat la ridicarea obiectelor şi înscrisurilor într-o cauză penală să ia toate măsurile
necesare prin care să se asigure conservarea şi valorificare acestora.
2.8. Psihologia percheziţionatului şi

a persoanei care face percheziţia
Activitatea desfăşurată de organele de urmărire penală şi instanţele de judecată în

rezolvarea cauzelor penale, inclusiv pe timpul efectuării percheziţiei, a scos în evidenţă
necesitatea cunoaşterii şi punerii în practică a unor cunoştinţe de psihologie judiciară.
Astfel în cursul percheziţiei atât persoana percheziţionată cât şi cel care face
percheziţia, încearcă să gândească unul pentru celălalt, persoana care va face percheziţia
încearcă să-şi imagineze acţiunile celui care a ascuns obiectele şi înscrisurile căutate şi ce
motive puteau să-l determine să folosească un loc sau altul. Pe de altă parte persoana care
face percheziţia va trebui permanent să pătrundă felul de a gândi al percheziţionatului.
În acest sens cel care face percheziţia trebuie să ţină cont de cunoştinţele profesionale
ale percheziţionatului, de natura obiectului căutat şi să se transpună în condiţiile psihice ale
celui percheziţionat.
Practica judiciară a scos în evidenţă faptul că uneori obiectele căutate sunt ascunse în
locuri îndepărtate şi greu accesibile, sau în locuri foarte murdare, contând pe repulsia naturală
faţă de aceste locuri, alteori obiectele sunt ascunse în locuri accesibile pentru a fi la îndemână
sau aşezate la vedere considerând că cel care face percheziţia le socoteşte ascunse mult mai
bine şi pe fondul unei superficialităţi nu le va observa, sau nu le va acorda atenţie.
Pe tot timpul efectuării percheziţiei, echipa de percheziţie trebuie să urmărească cu
atenţie reacţiile psihice ale percheziţionatului, şi stările emotive a căror exteriorizare este mai
greu de stăpânit cum ar fi: răguşirea vocii, schimbarea la faţă, tulburări de respiraţie, mişcarea
necontrolată a mâinilor etc.
Importanţa deosebită constă în observarea acestor reacţii din momentul declanşării,
raportat la timpul percheziţiei şi locul unde se caută în acel moment, pentru a se insista mai
mult şi cu atenţie sporită în căutarea şi cercetarea locurilor respective.
Studierea permanentă a psihologiei percheziţionatului în foarte multe cazuri a dus la
descoperirea obiectelor căutate. Astfel în cazul unei infracţiuni de tâlhărie ocazie cu care
Pagina 73 din 119

victima a fost deposedată de nişte bijuterii trecându-se la percheziţia locuinţei celui bănuit de
comiterea faptei, s-a constatat că acesta a fost liniştit o parte de timp, însă în momentul când
echipa de percheziţie a pătruns în bucătărie a devenit agitat. În această situaţie echipa de
percheziţie ţinând cont de această reacţie a celui percheziţionat, a manifestat o mai mare
preocupare şi atenţie în căutarea bijuteriilor, care au fost găsite într-o găleată cu gunoi
menajer.
Pus în faţa acestei descoperiri persoana a fost nevoită să-şi recunoască vinovăţia.
Specialiştii criminalişti, recomandă ca pe timpul percheziţiei să se stea permanent de
vorbă cu percheziţionatul, punându-i-se diferite întrebări în legătură cu locurile, bunurile
aflate în locuinţă, starea şi poziţia acestora solicitându-i chiar să deschidă anumite încăperi ori
bunuri (dulapuri etc.) sau să le mute în alt loc pentru a putea urmări mai uşor reacţiile
emotive ale acestuia.
În practica judiciară s-a constatat uneori tendinţa persoanei percheziţionate de a evita
anumite încăperi ori bunuri, căutând permanent distragerea atenţiei celui care face percheziţia
şi invitându-l chiar să caute în anumite locuri crezând că în acest fel, amabilitatea lui
demonstrează falsa problemă29, că nu ar avea nici o legătură cu fapta cercetată.
Se recomandă ca organele judiciare în astfel de situaţii să nu dea curs acestor invitaţii,
respingând cu politeţe gestul celui perchiziţionat, dar trebuie să ţină cont de momentul şi
locul unde se afla când s-a făcut invitaţia pentru a-şi spori atenţia în căutarea pe care o face.
Au fost situaţii când unele persoane percheziţionate au încercat să descurajeze
echipele de percheziţie, ori să le determine în a proceda mai superficial la efectuarea
percheziţiei, invocând faptul că percheziţionarea este inutilă, că în anumite locuri nu are nici
un sens să se facă, că efectuarea percheziţiei o socoteşte o jignire adusă cinstei lui de cetăţean
onest, să se folosească de anumite calităţi socio-profesionale, ori de anumite relaţii cu
personalităţi care pot convinge că ar fi persoana la care nu ar trebui efectuată percheziţie.
Aceste argumente se recomandă ca organele judiciare să le respingă cu amabilitate şi
cu tact, să lămurească pe cel în cauză că, chiar dacă percheziţia se socoteşte a fi inutilă,
trebuie totuşi efectuată având în vedere necesitatea punerii în aplicare a actului de dispoziţie
şi a respectării procedurii legale.
În activitatea practică a organelor de urmărire penală au fost situaţii când persoana
percheziţionată, evita discuţia ori î-şi căuta anumite preocupări cum ar fi: udatul florilor,
ştersul prafului etc., tocmai datorită faptului că era conştient că nu-şi poate stăpâni anumite
stări emoţionale în alt fel, ori că prin această comportare – acţiuni fără sens pe timpul unei
29
Pagina 74 din 119

percheziţii – poate îngreuna într-un fel sau altul munca celui care face percheziţia. În acest
mod se poate distrage atenţia organului judiciar, ori persoana percheziţionată î-şi poate chiar
crea situaţii în care poate să ascundă unele bunuri, sau chiar să le distrugă pentru a nu fi
descoperite şi a nu putea fi folosite astfel pentru dovedirea vinovăţiei sale.
Tocmai din aceste considerente se va solicita în permanenţă celui percheziţionat să
însoţească pe cel ce face percheziţia peste tot şi să nu facă decât ceea ce i se va cere.
Un exemplu edificator în acest sens este cazul unei persoane percheziţionate, care
nesocotind indicaţiile date de echipa de cercetare şi profitând de neatenţia acesteia a introdus
în sobă un înscris important pentru lămurirea cauzei, distrugând astfel un important mijloc de
probă.
Persoanele care fac parte din echipa de percheziţie, trebuie să aibă un simţ de
observaţie foarte bine dezvoltat, pentru a fi în măsură să intervină la timp în prevenirea unor
astfel de urmări.
Spiritul de observaţie dezvoltat este absolut necesar pentru a putea reţine toate
caracteristicile obiectelor căutate şi pentru a le putea identifica din conglomeraţia de obiecte
chiar de acelaşi gen găsite la locul percheziţiei.
Practica judiciară, din acest punct de vedere, a demonstrat, că cea mai bună şcoală în
efectuarea percheziţiei este experienţa de lungă durată.
Astfel din acest considerent, se recomandă ca din membrii percheziţiei să facă parte şi
cadre judiciare cu experienţă în domeniu.
Pe tot timpul percheziţiei, cel care o face, trebuie să ştie să se orienteze în orice
moment în ansamblul locului percheziţiei, să poată examina cu atenţie locurile probabile de
ascundere a obiectelor şi înscrisurilor căutate şi să caute în aceste locuri, să aibă capacitatea
de analizare rapidă a caracteristicilor obiectelor descoperite, pentru a putea concluziona dacă
prezintă sau nu interes în cauza cercetată şi să observe în permanenţă reacţiile persoanei
percheziţionate şi să facă legătura justă - căror stări psihice aparţin şi motivul care ar sta la
baza acestor reacţii.
De mare importanţă pe timpul efectuării percheziţiei este şi urmărirea reacţiilor
celorlalte persoane, care au fost găsite în locuinţă împreună cu percheziţionatul, astfel se va
ţine cont de orice acţiune a acestora, de conversaţiile purtate ori anumite semne pe care
acestea le fac între ele, ori cu cel percheziţionat, pentru că în multe situaţii acestea au trădat
prin comportamentul lor, locul de ascundere al unor obiecte sau înscrisuri căutate de organele
judiciare.
Pagina 75 din 119

La percheziţiile care durează un timp mai îndelungat, membrii echipei de percheziţie

pentru a-şi păstra stabilitatea atenţiei, trebuie să asigure o oarecare variaţie în cercetare prin
schimbarea alternativă a obiectelor căutate, dar numai după ce o anumită căutare a fost dusă
până la sfârşit.
Acest fapt este necesar pentru a se asigura în primul rând că percheziţionatul ori
celelalte persoane aflate la locul percheziţiei, nu pot interveni într-un fel, pentru a slăbi
atenţia organelor judiciare cu privire la anumite bunuri şi a omite consemnare lor in procesul
verbal şi ridicarea pentru cercetări.
Practica judiciară s-a confruntat cu situaţii când unele percheziţii s-au desfăşurat pe
durate de timp îndelungat, depăşind chiar 10-15 ore, iar condiţiile s-au modificat pe durata
percheziţiei – de regulă aceasta începând la luminarea zilei şi continuând pe timpul nopţii.
Organelor de urmărire penală şi instanţelor de judecată, pe timpul efectuării
percheziţiei au fost nevoite în unele cazuri, să facă faţă unor situaţii greu de rezolvat, create
de regulă cu ştiinţă de cel percheziţionat ori alte persoane interesate pentru a descuraja.
Se recomandă de asemenea să se acorde atenţie deosebită locurilor care pot prezenta
ascunzători duble, astfel cel care caută să nu se lase înşelat pentru că de regulă în astfel de
ascunzători la suprafaţă vor fi puse obiecte de mai mică importanţă, sau care se încadrează
într-o infracţiune cu pericol social redus iar, aceiaşi ascunzătoare să servească de fapt pentru
ascunderea la al doilea nivel a unor obiecte de importanţă mare pentru infracţiunea cercetată.
Din cele prezentate se poate trage uşor concluzia că organele judiciare care participă
la efectuarea percheziţiilor trebuie în mod necesar să posede şi cunoştinţe de psihologie
judiciară pentru că de regulă reuşita percheziţiei este asigurată şi prin aplicarea în practică a
cunoştinţelor de acest fel.
Aceste cunoştinţe pot fi căpătate printr-o pregătire profesională continuă şi printr-o
experienţă îndelungată în activitatea de cercetare.
Specialiştii criminalişti în domeniu, nu pot indica un anumit model de urmat în acest
sens, dat fiind faptul că fiecare caz de cercetare prezintă particularităţi distincte, iar în
practică nici o percheziţiei nu este identică cu alta, datorită în primul rând a trăsăturilor de
caracter şi a psihologiei individuale a celui percheziţionat.
CAPITOLUL 3
RIDICAREA DE OBIECTE ŞI ÎNSCRISURI
Pagina 76 din 119

3.1. Noţiunea şi reglementarea juridică
3.1.1. Noţiunea – ridicării de obiecte şi înscrisuri
Ridicarea de obiecte şi înscrisuri, ca şi percheziţia este un act de urmărire penală, care

se aseamănă cu percheziţia având unele reguli comune de desfăşurare şi asigurând acelaşi
scop.
Totuşi ridicarea de obiecte şi înscrisuri se deosebeşte fundamental de percheziţie
constituind o activitate independentă de percheziţiei deşi în practică aceste două activităţi
procesuale le întâlnim deseori împreună.
Astfel în cazul percheziţiei, căutarea se face cu scopul de a ridica orice obiecte sau
acte ce interesează cauza respectivă, chiar dacă acestea nu sunt cunoscute dinainte, pe când în
cazul ridicării de obiecte şi înscrisuri acestea sunt precis determinate, cunoscându-se locul
unde se găsesc şi deţinătorul lor30.
Ridicarea de obiecte şi înscrisuri este un act de constrângere, urmat de percheziţie în
caz că actele sau înscrisurile nu sunt predate de bună voie.
Ridicarea de obiecte şi înscrisuri este o activitate procedurală de sine stătătoare, care
are ca finalitate asigurarea obiectelor şi înscrisurilor ce pot servi ca mijloc de probă în
procesul verbal. Totuşi dacă ridicarea obiectelor şi înscrisurilor se realizează de bună voie a
acestora la solicitarea expresă a organelor judiciare, constituie act de urmărire penală, iar
dovada de predare primire întocmită cu această ocazie constituie înscris cu valoare de mijloc
de probă în procesul penal.
Predarea de bună voie a unui obiect găsit, sau indicarea din proprie iniţiativă a locului
unde se găsesc obiecte ce interesează cercetarea, determină o simplă ridicare a obiectului,
acţiune ce nu poate fi confundată cu actul de urmărire penală a ridicării de obiecte şi
înscrisuri, care presupune elementul de constrângere.
Conform prevederilor art.65 alin.2 din Codul de procedură penală, la cererea
organelor de urmărire penală ori a instanţelor de judecată, orice persoană care cunoaşte vreo
probă sau deţine vreun mijloc de probă este obligat să le aducă la cunoştinţă sau să le
înfăţişeze.
30
Camil Suciu, Criminalistica,Ed. Didactică şi Pedagogică - Bucureşti pag.538.
Pagina 77 din 119

De asemenea, din art.97 alin.1 din Codul de procedură penală prevede că orice
persoană fizică sau persoană juridică în posesia căreia se află un obiect sau înscris ce poate
servi ca mijloc de probă, este obligată să-l predea şi să-l prezinte sub luarea de dovadă,
organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, la cererea acesteia.
Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are obligaţia potrivit prevederilor
art.96 din Codul de procedură penală să ridice obiectele şi înscrisurile ce pot servi ca probă în
procesul penal.
Prin urmare putem scoate în evidenţă caracterul imperativ al activităţii de ridicare de
obiecte şi înscrisuri, ca act de urmărire penală, impunând categoric obligaţia expresă a
organelor judiciare pentru a proceda la ridicarea obiectelor şi înscrisurilor ce au legătură cu
cauza penală.
Constatăm că alături de obligaţia organelor de urmărire penală şi a instanţelor de
judecată, de a ridica obiectele şi înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă, legea procesual
penală instituie şi obligaţia de predare acestora de către persoana fizică sau juridică în posesia
cărora se află.
În afara aspectelor prezentate pentru a putea defini “ridicarea de obiecte şi înscrisuri”
trebuie să arătăm şi scopul acestei activităţi procedurale.
Astfel raportat la specificul fiecărei cauze penale în parte scopul acestei activităţi
poate fi:
ridicarea obiectelor şi înscrisurilor care pot servi ori au fost destinate să servească la
comiterea infracţiunii;
ridicarea de obiecte şi înscrisuri, produs al infracţiunii;
ridicarea obiectelor şi înscrisurilor ce poartă urmele infracţiunii comise;
ridicarea de orice alte obiecte şi înscrisuri ce por servi la aflarea adevărului într-o
cauză penală;
ridicarea de obiecte şi înscrisuri care potrivit legii sunt interzise la deţinere, ori care
provin din săvârşirea altor infracţiuni a căror autori nu au fost descoperiţi încă.
Ridicarea de obiecte şi înscrisuri o putem defini ca activitatea de urmărire penală care
se desfăşoară de către organele de urmărire penală sau instanţa de judecată în mod obligatoriu
pentru asigurarea obiectelor şi înscrisurilor ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal.
3.1.2. Reglementarea juridică a ridicării

de obiecte şi înscrisuri
Pagina 78 din 119

Ridicarea de obiecte şi înscrisuri fiind o activitate independentă, de sine stătătoare, ca

act de urmărire penală îşi găseşte şi o reglementare expresă în procedura penală.
Codul de procedură penală stabileşte cadrul legal în care poate fi desfăşurată
activitatea de ridicare a obiectelor şi înscrisurilor ce pot servi ca mijloc de probă în procesul
penal prin dispoziţiile art.96-99, rezervând acestei activităţi prima parte din Secţiunea VIII a
acestui act normativ.
Organele de urmărire penală sau instanţa de judecată, cu ocazia ridicării de obiecte şi
înscrisuri ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal, pot întâlni următoarele situaţii:
predarea de bună voie a obiectelor şi înscrisurilor cerute;
ridicarea de obiecte şi înscrisuri de la unităţile poştale sau de transport;
refuzul de a preda de bună voie obiectele şi înscrisurile cerute.
Pentru fiecare situaţie din cele prezentate legiuitorul a instituit norme juridice
procedurale distincte, astfel:
a) Predarea de bună voie a obiectelor şi înscrisurilor cerute.
Art.97 alin.1 din Codul de procedură penală prevede că “orice persoană fizică sau
persoană juridică, în posesia căreia se află un obiect sau un înscris ce poate servi ca mijloc de
probă, este obligată să-l prezinte şi să-l predea, sub luare de dovadă, organului de urmărire
penală sau instanţei de judecată, la cererea acestora.”
In situaţia predării de bună voie a obiectelor şi înscrisurilor, organul de urmărire
penală sau instanţa judecătorească procedează la ridicarea acestora pe bază de dovadă de
predare-primire, ce se întocmeşte în două exemplare, din care unul se lasă persoanei de la
care s-a ridicat.
În dovada de predare-primire (Model nr.8, Anexă), fiecare obiect sau înscris trebuie
să fie descris în mod detaliat, evidenţiindu-se caracteristicele de individualizare cum sunt:
denumirea, seria, numărul, anul de fabricaţie, data eliberării, numărul de exemplare, numărul
de file, dacă reprezintă originalul sau copia, starea în care se află, culoarea etc.
Potrivit prevederilor art.97 alin.2 din Codul de procedură penală, organul de urmărire
penală sau instanţa de judecată dacă apreciază că şi o copie de pe un înscris poate servi ca
mijloc de probă, reţine numai copia înscrisului respectiv.
Înscrisurile care au caracter secret sau confidenţial vor fi prezentate sau predate după
caz, în condiţii care să asigure păstrarea secretului (art.97 alin.3 din Codul de procedură
penală).
Pagina 79 din 119

b) Ridicarea de obiecte şi înscrisuri de la unităţile poştale de transport.

Ridicarea de obiecte şi înscrisuri ce pot servi ca mijloc de probă, din posesia unităţilor
poştale sau de transport, poate fi efectuată de organele de urmărire penală sau de instanţa de
judecată dar numai cu respectarea strictă a regulilor procedurale stabilite prin lege.
Art.98 alin.1 din Codul de procedură penală prevede că “instanţa de judecată, la
propunerea procurorului, în cursul urmăririi penale, sau din oficiu, în cursul judecăţii, poate
dispune ca orice unitate poştală sau de transport să reţină şi să predea scrisorile, telegramele
şi oricare altă corespondenţă, ori obiectele trimise de învinuit sau inculpat, ori adresate
acestuia, fie direct, fie indirect.”31
Prin această reglementare se stabileşte că, competenţa de a dispune măsura ridicării de
obiecte şi înscrisuri de la unităţile poştale şi de transport, ce pot servi ca mijloc de probă
revine în exclusivitate instanţei de judecată.
Instanţa de judecată dispune această măsură prin încheiere motivată la propunerea
procurorului în cursul urmăririi penale sau din oficiu în cursul judecăţii.
Procedura de iniţiere, analiză şi dispunere a măsurii de ridicare a obiectelor şi
înscrisurilor este aceeaşi ca şi în cazul obţinerii autorizaţiei de efectuare a percheziţiei
domiciliare.
La dispoziţia instanţei de judecată, aducerea la îndeplinire a măsurii de ridicare a
obiectelor sau înscrisurilor de la unităţile poştale şi de transport poate fi făcută de către
organele de cercetare penală sau de procuror, după caz.
Ca excepţie de la prevederile alin.1 art.98 din Codul de procedură penală care
stabileşte în competenţa instanţei actul de dispunere a ridicării de obiecte şi înscrisuri ce pot
servi ca mijloc de probă într-o cauză penală, în alin.1 2 din acelaşi articol se prevede că şi
procurorul poate dispune în scris prin ordonanţă această măsură dar numai în cazuri urgente
şi temeinic justificate. În această situaţie procurorul este obligat ca de îndată să informeze
instanţa despre măsura dispusă.
Prin urmare organul de cercetare penală în cazuri urgente poate solicita procurorului
printr-o adresă, avizarea măsurii de ridicare a obiectelor şi înscrisurilor ce pot servi ca mijloc
de probă, din posesia unităţilor poştale sau de transport (Model nr.10,11 Anexă).
31
Art.98 alin.1 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 281/2003, publicată în
M.Of. nr.468 din 01.07.2003. În vechea reglementare art.98 alin-1 avea următorul conţinut “Organul de
cercetare penală, cu încuviinţarea procurorului, ori instanţa de judecată, dacă interesul urmăririi penale sau al
judecăţii cere, poate dispune ca orice unitate poştală sau de transport să reţină şi să predea scrisorile, telegramele
şi oricare altă corespondenţă, ori obiectele trimise de învinuit sau inculpat, ori adresate acestuia fie direct, fie
indirect.”
Pagina 80 din 119

Procurorul dispune prin rezoluţie aplicată direct pe adresa organului de cercetare

penală ori prin act separat care se trimite cu adresa organului de cercetare penală pentru
punerea în aplicare (Model nr.15,16, Anexă),
Trebuie să facem precizarea că normele legale în vigoare prevăd în mod expres, că
obiectele şi înscrisurile care pot fi ridicate de la unităţile poştale şi de transport, trebuie să fie
trimise de învinuit sau inculpat ori să-i fie adresate acestuia ceea ce face să se înţeleagă că
această măsură poate fi dispusă numai după începerea urmăririi penale, fază în care
făptuitorul capătă calitatea de învinuit sau inculpat (după punerea în mişcare a acţiunii
penale).
Deci putem concluziona că măsura ridicării de obiecte şi înscrisuri ce pot servi ca
mijloc de probă într-o cauză penală, de la unităţile poştale sau de transport, nu poate fi
dispusă şi executată pe timpul actelor premergătoare ce se întocmesc într-o cauză penală, ci
numai în faza urmăririi penale şi în faza de judecată a cauzei. Potrivit art.224 alin.1 din Codul
de procedură penală, organul de urmărire penală, în vederea începerii urmăririi penale poate
efectua acte premergătoare, însă ridicarea de obiecte şi înscrisuri de la unităţile poştale sau de
transport nu poate fi dispusă şi executată în cadrul actelor premergătoare.
Din acest considerent dacă această activitate s-ar desfăşura înainte de momentul
începerii urmăririi penale, actul de fixare al acestei activităţi este nul de drept şi instanţa nu ia
în considerare probele procurate astfel.
Măsura ridicării de obiecte şi înscrisuri de la unităţile poştale sau de transport este o
excepţie de la prevederile art.28 din Constituţia României, potrivit căruia secretul scrisorilor,
al telegramelor şi altor trimiteri poştale este inviolabil. Această măsură de excepţie fiind o
activitate procesual penală care aduce atingere secretului corespondenţei trebuie efectuat
numai în cazurile strict necesare.
Dispoziţia specială care potrivit legii este dată unităţilor de poştă şi de transport, cu
obligaţia de a reţine şi a preda scrisorile, telegramele şi orice altă corespondenţă, ori obiecte
trimise de învinuit sau inculpat ori adresate acestuia în orice mod prin aceste unităţi, poate fi
luată numai în cazul când vor fi îndeplinite conform art.98 alin.1 combinat cu art.91 din codul
de procedură penală, următoarele condiţii:
să existe indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru
care urmărirea penală se face din oficiu;
reţinerea şi predarea să se impună pentru aflarea adevărului – adică, dacă stabilirea
situaţiei de fapt sau identificarea făptuitorului nu poate fi realizată în baza altor probe.
Pagina 81 din 119

După cum putem observa, măsura ridicării de obiecte şi înscrisuri de la unităţile de

poştă şi de transport, prin excepţie poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale dar
numai în cazuri de constatare indubitabilă a unor infracţiuni flagrante, cu un pericol social
ridicat. Exemplu, trafic de droguri, de persoane, de armament etc.
Termenii juridici folosiţi de către legiuitor, privind existenţa unor indicii temeinici
privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni, arată faptul că momentul solicitării şi
dispunerii unei astfel de măsuri este anterior momentului constatării propriu-zise a
infracţiunii, însă în acelaşi timp presupune existenţa sesizării faptei şi la probe incipiente care
conduc la convingerea juridică a faptei penale viitoare.
Această situaţie este mai des întâlnită în cazul infracţiunilor recidivişti, cunoscuţi ca
mod de operare la adresa cărora sunt formulate plângeri ori denunţări, care constituie acte de
sesizare şi de declanşare a procesului penal.
O atenţie deosebită trebuie să se acorde ridicării de obiecte şi înscrisuri cu caracter
secret ori confidenţial, deoarece prezentarea sau predarea acestora se face în condiţii care să
asigure păstrarea secretului sau a confidenţialităţii (art.97 alin.3 din Codul de procedură
penală).
Organul de urmărire penală şi instanţa de judecată au obligaţia să cerceteze de îndată
conţinutul corespondenţei şi obiectelor care au fost predate de unităţile de poştă şi transport în
acest mod şi să reţină doar ceea ce este necesar pentru lămurirea cauzei, iar corespondenţa şi
obiectele care nu au legătură cu cauza se vor preda destinatarului în conformitate cu
prevederile art.98 alin.12.
Ridicarea obiectelor şi înscrisurilor de la unităţile poştale şi de transport se va efectua
pe bază de procesul verbal (Model nr. 10, 11, Anexă), care se va încheia în două exemplare
din care unul va rămâne la unitatea care a făcut predarea, pentru ca aceasta la rândul ei să
poată justifica neexecutarea obligaţiei de predare către destinatarul scrisorii, telegramei sau
obiectului expediat sau sosit pe adresa acestuia. Prin urmare legea nu indică vreo obligaţie
expresă, privind unitatea poştală, de la care pot fi ridicate obiectele şi înscrisurile, măsura
putând fi pusă în executare la unitatea de expediţie, de tranzit ori de destinaţie sau chiar pe
timpul transportului.
c) Refuzul de a preda de bună voie obiectele şi înscrisurile căutate.
Aceasta fiind una dintre cele trei situaţii ce pot fi întâlnite de organele judiciare în
ridicarea de obiecte şi înscrisuri ce pot servi ca mijloc de probă într-o cauză penală, îşi
găseşte reglementarea distinctă în procedura penală.
Pagina 82 din 119

Potrivit art.99 din Codul de procedură penală, în această situaţie organele judiciare pot
recurge la ridicarea silită de obiecte şi înscrisuri, activitate ce se realizează prin metode de
constrângere (prin activitatea de ridicare silită a obiectelor, înscrisurilor, ori prin efectuarea
de percheziţii).
Această măsură este dispusă de către judecător la cererea procurorului în cursul
urmăririi penale sau din oficiu în cursul judecăţii.
În primul caz procurorul poate solicita încuviinţarea măsurii de ridicare silită a
obiectelor şi înscrisurilor pe parcursul urmăririi penale din oficiu sau la propunerea organelor
de cercetare penală.
Potrivit art.99 alin.2 din Codul de procedură penală, ridicarea silită de obiecte şi
înscrisuri, dispusă de judecător în cursul judecăţii se comunică procurorului care este obligat
să ia măsuri de aducere la îndeplinire prin organele de cercetare penală.
Prin urmare, procurorul în ambele situaţii, atât în cursul urmăririi penale cât şi în
cursul judecăţii, va asigura măsuri de ridicare silită a obiectelor şi înscrisurilor prin organele
de cercetare penală, însă acesta poate el însuşi în calitate organ de urmărire penală să
procedeze în consecinţă.
În situaţia ridicării silite a obiectelor şi înscrisurilor, organele judiciare pot întâlni
două aspecte, şi anume:
1. Organul de cercetare penală, procurorul sau judecătorul cunoaşte exact locul unde
se află obiectul sau înscrisul ce urmează a fi ridicat, însă deţinătorul refuză să-l predea.
În acest caz obiectele sau înscrisurile aflându-se la vedere se ridică silit (adică fără
consimţământul celui care le deţine), iar în caz de nevoie putându-se proceda şi la
deschiderea încăperilor ori descuierea încuietorilor dacă aceasta se impune.
Organul de cercetare penală, procurorul sau judecătorul ştie că obiectele şi înscrisurile
ce urmează a fi ridicate se află în locuinţa deţinătorului ori dependinţele acestuia, însă nu
cunoaşte exact locul unde sunt ascunse iar cel în cauză neagă existenţa lor.
În acest caz ridicarea silită se va realiza prin efectuarea unei percheziţii, aceasta, după
caz, poate fi corporală, domiciliară ori la sediul persoanei juridice şi se vor respecta întocmai
toate dispoziţiile legale care reglementează percheziţia.
În ambele cazuri, ridicarea silită de obiecte şi înscrisuri se face în prezenţa a cel puţin
doi martori asistenţi pe bază de procesul verbal, în care trebuie să se consemneze şi motivele
care au determinat ridicarea silită sau efectuarea percheziţiei.
Pagina 83 din 119

Procesul verbal va fi întocmit în două exemplare, din care un exemplar se va lăsa

deţinătorului obiectului sau înscrisului de la care s-a ridicat în mod silit (Model nr.13,
Anexă).
3.2. Particularităţi privind ridicarea de obiecte şi înscrisuri

utilizate în domeniul electronicii
Problema ridicării obiectelor şi înscrisurilor din domeniul electronicii ce pot constitui

mijloc de probă în procesul penal, nu-şi găseşte o reglementare specială în Codul de
procedură penală, însă având în vedere complexitatea acestui domeniu, este necesară o tratare
în mod separat pentru a se putea scoate în evidenţă particularităţile distincte care le prezintă
această activitate.
Trebuie să precizăm că datele în formă electronică sunt reprezentări ale informaţiei
într-o formă convenţională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării
acesteia prin mijloace electronice – cum ar fi: software şi hardware, proiectare, realizare,
testare, implementare şi modificare de sisteme informatice ce conţin software ca principală
componentă.
În condiţiile actuale societatea românească se caracterizează printr-o creştere
permanentă a volumului de activitate procesată electronic.
Noutatea acumulării de date în format electronic, impune şi adoptarea procedurilor
tehnice de utilizare a informaţiilor stocate electronic, având în vedere că în unele cazuri
echipamentul de stocare poate conţine sau poate purta urmele faptelor penale săvârşite,
situaţie în care acestea pot reprezenta un mijloc material de probă în procesul penal.
Menţionăm faptul că au crescut cazurile în care mijloacele electronice sunt folosite
sau destinate ele însele să servească la săvârşirea de infracţiuni ori pot fi produsul unei
infracţiuni.
Organul de urmărire penală şi instanţa de judecată în conformitate cu art.96 din Codul
de procedură penală, are obligaţia să ridice obiectele şi înscrisurile ce pot servi ca mijloc de
probă în procesul penal.
Prin urmare această dispoziţie procesual penală, obligă organele judiciare să ridice
inclusiv obiectele şi înscrisurile chiar sub formă electronică, pe orice suport de stocare, în
măsura în care acestea pot servi ca mijloace de probă în procesul penal.
Pagina 84 din 119

Din categoria acestor obiecte fac parte toate echipamentele electronice utilizate pentru
prelucrarea, stocarea sau transmiterea informaţiei.
Aceste obiecte pot ele însele să constituie obiecte ale unei infracţiuni de furt iar
caracteristicile tehnice ale acestora ori înscrisurile (informaţiile) electronice deţinute pot
dovedi fapta respectivă.
Pe de altă parte înscrisurile electronice pot prezenta interes în aflarea adevărului,
acestea putând fi utilizate de către deţinătorul tehnicii electronice în comiterea unor
infracţiuni (evidenţe false, furturi electronice etc.).
Un înscris sub formă electronică – reprezintă o colecţie de date în formă electronică
între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere
cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic.
Înscrisul sub formă electronică căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o
semnătură electronică, este asimilat în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale cu înscrisul
sub semnătură privată.
Utilizarea calculatorului a scos în evidenţă faptul că oferă posibilităţi multiple şi care
au fost utilizate de unii infractori pentru falsificarea de acte, falsificări de monedă,
înşelăciune ori alte fapte cu caracter penal.
Exemplu: Astfel ingeniozitatea infractorilor în comiterea unor infracţiuni lasă uneori
organele de anchetă descumpănite. Chiar dacă o anumită infracţiune este cunoscută – ca mod
de operare – mijloacele neaşteptate folosite de infractor fac din probaţiune o muncă
laborioasă de cercetare. Cazurile cele mai des întâlnite sunt cele în care infracţiunile de fals
privind identitatea (art.293 din Codul penal – apare în concurs cu cea de fals material în
înscrisuri oficiale – art.288 din Codul penal), lezând una din valorile fundamentale protejate
de lege – FIDES PUBLICA – încrederea de care se bucură un anumit document ce serveşte la
stabilirea identităţii, ca atribut al persoanei fizice.
Mijloacele digitale uşurează munca falsificatorului şi îngreunează mult procesul de
probaţiune judiciară.
S-a ajuns la situaţia punerii în circulaţie a unor astfel de documente contrafăcute prin
mijloace digitale la un nivel calitativ chiar mai bun decât documentele originale de acelaşi
tip.
Reţeaua “internet” pe lângă numeroasele aplicaţii legale poate fi folosită şi în scopuri
ilegale. Adresele pe internet cu denumiri sugestive pot atrage “clienţi” interesaţi de
achiziţionarea unor buletine, cărţi de identitate, paşapoarte sau permise de conducere false,
Pagina 85 din 119

fapt ce îi motivează pe falsificatori în contrafacerea prin folosirea tehnicii electronice a unor

astfel de documente care să poată trece drept autentice.
Pentru astfel de cazuri infractorii folosesc ca procedeu realizarea unei matriţe (desenul
formularului original) cu ajutorul calculatorului folosindu-se programe de prelucrarea digitală
a imaginii (Corel Drawn, Adobe, Paint Shop Pro etc.) înserarea fotografiei şi a datelor de
stare civilă pe desenul formularului, apoi multiplicarea cu ajutorul unei imprimante color şi
plastifierea rezultatului.
Au fost cazuri când infractorii au procedat la falsificarea documentelor de identitate
prin “scanarea” unui document autentic, schimbarea fotografiei titularului, prin înserarea unei
alte fotografii iar în unele cazuri şi a datelor de stare civilă, multiplicarea cu ajutorul unei
imprimante color şi plastifierea rezultatului.
Pentru probarea acestui gen de infracţiuni comise prin acest mod de operare, impune
cu necesitate însuşirea de către organele de urmărire penală şi instanţele de judecată a tehnicii
de lucru pe calculator, pentru a realiza studiul personal al dosarelor în cauză şi a înţelege
pachetele de programe în diferite categorii de infracţiuni.
Instrumentarea unui acest gen de cauze penale, dat fiind complexitatea problematicii
modului de săvârşire a infracţiunii, impune desfăşurarea urmăririi penale în echipe formate
din procurori alături de organe de cercetare penală (poliţişti etc.) specializate în domeniul
electronicii, iar cercetarea se va realiza pe bază de plan de anchetă, care să cuprindă dinamic
şi minuţios ipoteze şi versiuni de lucru, multiple activităţii operative concrete care să fie
executate în anumiţi termeni şi care să aibă ca finalitate verificarea ipotezelor şi versiunilor
de comitere a infracţiunii cercetate.
De exemplu în cazul agenţilor economici înscrisurile electronice pot dovedi existenţa
unei evidenţe contabile incompletă, falsă, ori întocmită în aşa fel încât să permită fraudarea
legii, privind în primul rând neplata unor taxe şi impozite, ori comiterea altor fapte penale
prin care se poate realiza un câştig injust.
Practica judiciară a scos în evidenţă că au fost cazuri de înregistrare în evidenţa
contabilă a unor operaţiuni fără documente justificative, nereale, care au influenţat negativ
atât drepturile şi obligaţiile agentului economic dar şi bugetul public naţional.
O frecvenţă foarte mare s-a constatat în cazurile instrumentate pe linia înregistrării cu
foarte multe nereguli a dimensiuni aportului la capitalul social, operaţiunile de compensare
între importuri şi exporturi.
Pagina 86 din 119

Acest gen de operaţiuni deficitare, conduc la creşterea datoriei publice şi a obligaţiei

bugetului prin transferul nelegal şi nejustificat pe seama acestuia al influenţelor nefavorabile
de curs în cazul operaţiunilor valutare.
Ori de câte ori se impune ridicarea obiectelor şi înscrisurilor pe format electronic,
organul judiciar trebuie să se limiteze de regulă la o copie de pe obiectul ce poate servi ca
mijloc de probă, pentru nu bloca activitatea curentă, în cazul persoanelor juridice. (Exemplu:
copia de pe o dischetă).
Operaţiunea de copiere, fixarea materialului probator, trebuie adusă la cunoştinţa
proprietarului ordinatorului şi să se facă în prezenţa acestuia şi a apărătorului, efectuându-se
totodată reaudierea şi revizualizarea materialului copiat.
În cazuri concrete organul judiciar poate solicita predarea de bună voie a suportului
original de stocare a datelor ce interesează cauza cercetată iar dacă deţinătorul refuză, poate
urma procedura de ridicare silită a obiectului respectiv – purtător de înscrisuri sub format
electronic ce constituie probă într-o cauză penală.
În situaţia când deţinătorul tăgăduieşte existenţa sau deţinerea suportului de stocare a
datelor – cerut de organul judiciar – se urmează procedura de dispunere şi efectuare a
percheziţiei, ocazie cu care se va căuta şi ridica în mod silit obiectul în cauză.
Ridicarea prin predarea de bună voie, ridicarea silită cât şi ridicarea prin efectuarea
percheziţiei a obiectelor şi înscrisurilor pe format electronic urmează aceeaşi procedură
obişnuită reglementată în Codul de procedură penală prin dispoziţiile art.96,97 şi 99, aspecte
care au fost detaliate anterior la punctul 3.1.2.
O altă particularitate prezintă ridicarea obiectelor şi înscrisurilor pe format electronic,
o constituie şi aceea că organul judiciar are obligaţia să ia toate măsurile ca faptele şi
împrejurările din viaţa personală a deţinătorului înregistrate pe suport electronic ridicate care
nu au legătură cu cauza, să nu devină publice.
Cu ocazia percheziţiei efectuate în scopul ridicării obiectelor şi înscrisurilor pe format
electronic, vor fi ridicate în mod obligatorie şi fişierele a căror circulaţie sau deţinere este
interzisă prin lege.
În cazul infracţiunilor referitoare la înscrisurile pe fond electronic vor fi ridicate
numai suporturile care conţin înscrisuri ce au legătură cu cauza cercetată, iar în cazul
furturilor de componente electronice se vor ridica toate componentele electronice rezultate
din aceste fapte.
În cazul când nu se vor ridica în original, suportul electronic cu date înregistrate se va
ridica ca probă o copie a acestuia. Proba se recomandă a fi realizată în dublu exemplar, din
Pagina 87 din 119

care unul se va lăsa celui la care se află originalul conform art.107 alin.4 din Codul de
procedură penală, sau uneia dintre persoanele arătate în art.108 din Codul de procedură
penală, adică după caz persoanei de la care s-au ridicat obiectele şi înscrisurile, ori
reprezentantului acestuia sau a unui membru de familie şi în lipsa celor care locuiesc
împreună cu percheziţionatul, la un vecin şi dacă este cazul custodelui.
Despre efectuarea percheziţiei, respectiv a ridicării de fişiere – se va întocmi un
proces verbal, care cuprinde amănunţit descrierea celor constatate şi măsurile luate, precum şi
obiecţiile făcute de persoanele aflate de faţă, cel de la care s-a făcut ridicarea sau la care s-a
efectuat percheziţia şi martorii asistenţi.
Se va acorda o mare atenţie modului de consemnare a condiţiilor în care fişierele au
fost descoperite în calculator şi copiate.
Când este cazul organul judiciar poate apela la cunoştinţele unui specialist în
domeniu, care poate fi folosit chiar din momentul realizării activităţii de ridicare a obiectelor
şi înscrisurilor în format electronic, ori prin dispunerea şi efectuarea ulterioară a unor
constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize.
Tot ca particularitate este faptul că partea interesată poate să solicite ca pe lângă
persoana numită ca expert, să participe pe socoteala sa, un expert sau un specialist
nominalizat de ea, care să asiste la efectuarea expertizei.
Cu privire la obiectele şi înscrisurile pe fond electronic ridicate de organele juridice
într-o cauză penală se vor aplica măsurile stabilite după procedura obişnuită conform
dispoziţiilor art.109 coroborat cu art.110 din Codul de procedură penală.
Dispoziţiile art.111 din Codul de procedură penală, se aplică în mod corespunzător
dacă obiectele şi înscrisurile pe fond electronic urmează să fie ridicate de la unităţile publice
şi alte persoane juridice.
Regulile ridicării de obiecte şi înscrisuri
Ca şi în cazul percheziţiei, ridicarea de obiecte şi înscrisuri ca activitate procesuală de

sine stătătoare, impune anumite reguli de care organul judiciar trebuie să ţină cont, pentru a
asigura atingerea scopului în care s-a dispus executarea acestei măsuri.
S-a prezentat anterior, ce se înţelege prin “ridicarea de obiecte şi înscrisuri” care este
scopul procesual al acestei activităţi, însă înainte de a se prezenta regulile de care trebuie să
Pagina 88 din 119

ţină cont este necesar să arătăm care sunt condiţiile care trebuie să fie îndeplinite, pentru a
face posibilă dispunerea şi executarea ridicării de obiecte şi înscrisuri într-o cauză penală.
Condiţiile care se impun a fi îndeplinite, pentru a se dispune ridicarea de obiecte şi
înscrisuri sunt:
a. condiţii generale:
- obiectele şi înscrisurile cerute de organul de urmărire penală sau instanţa de judecată
să constituie mijloace de probă în procesul penal;
- organul de urmărire penală sau instanţa de judecată să fi adresat persoanei fizice sau
juridice în posesia căreia se află obiectele sau înscrisurile ce constituie mijloace de probă,
cererea de a le prezenta şi preda.
b. condiţii speciale:
când cererea se adresează unităţilor de poştă sau de transport trebuie ca acestea să
posede ori să aibă posibilitatea intrării în posesia obiectelor şi înscrisurilor cerute;
când cererea de reţinere şi predare a obiectelor şi înscrisurilor ce pot servi ca mijloc
de probă în procesul penal, se va adresa unităţilor de poştă sau de transport, dacă este
solicitată de organul de cercetare penală, cererea trebuie să aibă autorizarea instanţei de
judecată dată la solicitarea procurorului (art.98 alin.1 din Codul de procedură penală).
Ca excepţie de la această condiţie, în cazuri urgente şi temeinic justificate cererea
adresată unităţilor de poştă sau de transport de către organele de cercetare penală, trebuie să
fie însoţită şi de dispoziţia scrisă dată de procuror, caz în care acesta are obligaţia de a
informa de îndată instanţa despre măsura luată;
în cazul dispunerii reţinerii şi predării corespondenţei ori a coletelor trimise de
învinuit sau inculpat, ori adresate acestuia prin intermediul unităţii de poştă sau de transport,
în conformitate cu prevederile art.99 alin.1 raportat la art.911 alin.1 din Codul de procedură
penală, trebuie să mai fie îndeplinite şi următoarele condiţii:
- să existe date sau indicii tehnice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni,
pentru care urmărirea penală se face din oficiu;
- reţinerea şi predarea să se impună pentru aflarea adevărului – adică stabilirea
situaţiei de fapt sau identificarea făptuitorului să nu poată fi realizată în baza altor probe.
în cazul ridicării silite, cererea făcută de organul judiciar să fi fost refuzată de
persoana fizică sau persoana juridică căreia i-a fost adusă, ori aceasta să tăgăduiască existenţa
şi deţinerea obiectelor şi/sau înscrisului cerut, caz în care este necesar autorizarea instanţei de
judecată pentru ridicarea silită sau pentru efectuarea percheziţiei domiciliare.
Pagina 89 din 119

Regulile de care trebuie să ţină cont organul judiciar care execută măsura de ridicare a
obiectelor şi înscrisurilor, sunt:
ridicarea de obiecte şi înscrisuri ce pot servi ca mijloc de probă constituie o obligaţie
pentru organul judiciar32.
iniţiativa acestei activităţi revine după caz fie organului de cercetare penală sau
procurorului, fie instanţei de judecată;
ca şi în cazul percheziţiei organul judiciar are obligaţia de a se legitima în prealabil
faţă de persoana de la care urmează să ridice obiectele şi înscrisurile ce interesează cauza,
chiar dacă legea procesual penală nu prevede în mod expres acest fapt;
la ridicarea silită de obiecte şi înscrisuri – fie ca activitate independentă fie cu ocazia
percheziţiei – organul judiciar trebuie să asigure prezenţa persoanelor prevăzute de lege
(persoana de la care se ridică sau la care se efectuează percheziţia iar în lipsa acesteia un
reprezentant un membru de familie sau un vecin cu capacitatea de exerciţiu) precum şi a
martorilor asistenţi;
organul judiciar este obligat să se limiteze numai la ridicarea obiectelor şi înscrisurilor
care au legătură cu fapta săvârşită33;
când ridicarea de obiecte şi înscrisuri se efectuează într-o unitate publică sau alte sau
alte persoane juridice, acestea trebuie să se facă în prezenţa reprezentantului unităţii publice
sau a persoanei juridice respective, iar martorii asistenţi pot face parte din angajaţii acestora;
când ridicarea silită de obiecte şi înscrisuri se va realiza prin efectuarea unei
percheziţii – corporale, domiciliare sau la sediul unei persoane juridice – se va ţine cont de
regulile procedurale specifice în cazul percheziţiei;
în cazul predării de bună voie a obiectelor şi înscrisurilor, organul judiciar va
materializa rezultatul activităţii de ridicare, prin întocmirea unei dovezi (Model nr.8, Anexă),
în două exemplare (art.97 din Codul de procedură penală), iar în cazul ridicării silite se va
întocmi procesul verbal cu respectarea condiţiilor de fond şi formă ca în cazul percheziţiei
(Model nr.13, Anexă);
restituirea obiectelor şi înscrisurilor – dacă se va efectua se va face pe bază de dovadă
întocmită în două exemplare (numai atunci când restituirea nu îngreunează aflarea adevărului
în cauză şi dacă obiectele şi înscrisurile nu sunt supuse confiscării ori nu au legătură cu
cauza)(art.109 alin.4 şi alin.5 din Codul de procedură penală (Model nr.9, Anexă).
32
V. Dongoroz, Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român, partea generală, Bucureşti, ediţia
1975, pag.244-245
33
Art.105 alin.2 din Codul de procedură penală
Pagina 90 din 119

Fixarea rezultatului ridicării

de obiecte şi înscrisuri
Organul de urmărire penală şi instanţa de judecată, care procedează la ridicarea de

obiecte şi înscrisuri ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal va materializa rezultatul
acestei activităţi procedurale în mod diferenţiat în funcţie de situaţiile în care se realizează
această activitate.
a. În cazul predării de bună voie a obiectelor şi înscrisurilor, organul judiciar va
consemna măsura prin întocmirea unei dovezi în două exemplare, din care un exemplar se va
înmâna persoanei de la care s-a ridicat obiectele şi înscrisurile.
Dovada respectivă (Model nr.8, Anexă), va trebui să cuprindă menţiuni din care să
rezulte:
data şi locul întocmirii;
calitatea, numele şi prenumele celui care procedează la ridicarea obiectelor şi
înscrisurilor, precum şi organul judiciar din care face parte;
temeiul legal (art.97 din Codul de procedură penală), în baza căruia s-a făcut
ridicarea;
numele, prenumele, calitatea, iar când este cazul, adresa şi ocupaţia persoanei de la
care se ridică obiectele şi înscrisurile;
descrierea amănunţită a obiectelor şi înscrisurilor ridicate – în aşa fel încât oricând
acestea să poată fi recunoscute;
menţiunea privind numărul de exemplare în care s-a întocmit dovada şi repartizarea
lor;
semnătura de primire a organului judiciar;
semnătura celui care a efectuat predarea.
b. În cazul ridicării obiectelor şi înscrisurilor de la unităţile de poştă sau de transport
materializarea se face prin întocmirea unui procesul verbal (Model nr. 10,11, Anexă), ce se va
încheia în două exemplare din care unul se va lăsa la reprezentantul unităţii respective.
Procesul verbal va trebui să cuprindă:
- data şi locul întocmirii;
- calitatea, numele şi prenumele celui care face ridicarea şi organul judiciar din care
face parte;
Pagina 91 din 119

- temeiul legal al ridicării (art.96,97 alin.1 şi 98 alin.1 din Codul de procedură penală);
- baza legală a solicitării (nr. adresei şi data întocmirii acesteia prin care s-a cerut
reţinerea şi predare);
- unitatea poştală şi de transport căreia i s-a cerut reţinerea şi predarea corespondenţei
şi a obiectelor;
- numele şi prenumele reprezentantului unităţii de poştă sau de transport care face
predarea ;
- modul de identificare şi descrierea obiectului sau corespondenţei ridicate.
În cazul coletelor,acestea se vor desface şi se vor identifica obiectele din conţinut a
căror descriere amănunţită se va face în procesul verbal, după care coletul se sigilează.
- menţiunea că procesul verbal după redactare a fost citit de către reprezentantul
unităţii de poştă sau de transport şi observaţiile care au fost făcute de către acesta asupra
modului în care s-a procedat şi cu privire la conţinutul procesului verbal;
- menţiunea că procesul verbal s-a întocmit în două exemplare, din care un exemplar
s-a lăsat reprezentantului unităţii;
- semnătura de primire a organului judiciar şi semnătura de predare a reprezentantului
unităţii de poştă sau de transport, pe fiecare pagină şi la sfârşit;
c. În cazul ridicării silite de obiecte şi înscrisuri se va întocmi procesul verbal (Model
nr.13, Anexă) din care trebuie să rezulte:
- data şi locul întocmirii;
- calitatea, numele şi prenumele celui care execută ridicarea silită şi organul judiciar
din care face parte;
- temeiul legal al ridicării (art.99 din Codul de procedură penală);
- baza legală, când există autorizarea judecătorului sau după caz dispoziţia scrisă a
procurorului;
- numele, prenumele, calitatea iar când este cazul, adresa şi ocupaţia persoanei de la
care se ridică silit obiectele şi înscrisurile;
- numele, prenumele, vârsta, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi;
- menţiunea că organul judiciar după ce s-a legitimat a adus la cunoştinţa persoanei în
cauză obligaţiile ce le are conform legii cu privire la obiectele si înscrisurile ce pot servi ca
mijloc de probă şi că aceasta a refuzat să le predea în cazul când ridicarea silită se face fără
autoritatea instanţei de judecată sau a dispoziţiei scrisă a procurorului;
- menţinerea când este cazul, a numărului şi data de înregistrare a autorizaţiei instanţei
de judecată sau a dispoziţiei procurorului;
Pagina 92 din 119

- menţiunea că s-a procedat la ridicarea silită a obiectelor şi înscrisurilor şi descrierea

în amănunt a acestora;
- locul unde s-a descoperit obiectele şi înscrisurile;
- menţiunea că în afară de obiectele şi înscrisurile enumerate şi descrise în procesul
verbal nu s-au ridicat altele;
- declaraţiile pe scurt ale persoanei de la care s-au ridicat silit obiectele şi înscrisurile,
cu privire la cum justifică posesia, deţinerea ori existenţa lor în locul găsirii, provenienţa lor
etc.;
- menţiunea că procesul verbal a fost citit de către persoana de la care s-a ridicat silit
obiectele şi înscrisurile, dup caz de către cel percheziţionat şi martorii asistenţi;
- eventualele obiecţii ale persoanelor de mai sus, privitor la constatările făcute şi
menţiunile din procesul verbal;
- de asemenea în cazul ridicării silite de obiecte şi înscrisuri prin efectuarea
percheziţiei, în procesul verbal se va trece obligatoriu ora începerii şi ora terminării având în
vedere regula specială că se efectuează numai între orele 06.00-20.00, iar prin excepţie poate
continua, pe când ridicarea silită ca act de sine stătătoare poate fi efectuată la orice oră din zi
şi din noapte, dar în practica judiciară se recomandă a se efectua pe timp de zi şi numai dacă
situaţia impune cu necesitate se va realiza şi pe timpul nopţii;
- menţiunea că procesul verbal s-a încheiat în două exemplare şi modul de repartizare
a acestora;
- semnătura organului judiciar care a executat activitatea de ridicare silită, semnătura
martorilor asistenţi şi a celui de la care s-a ridicat silit obiectele şi înscrisurile, pe fiecare
pagină şi la sfârşit.
d. Atunci când ridicarea silită se va efectua cu prilejul executării unei percheziţii
domiciliare, se va întocmi proces verbal de percheziţie domiciliară conform procedurii care
reglementează această activitate (Model nr. 7, Anexă). Procesul verbal va cuprinde aceleaşi
rubrici ca şi la percheziţia domiciliară.
CAPITOLUL IV
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
4.1. ROLUL ŞI IMPORTANŢA
Pagina 93 din 119

- Percheziţiei şi a
- Ridicării de obiecte şi înscrisuri;
Procesul penal din momentul declanşării şi până la rămânerea definitivă a hotărârii

judecătoreşti, pune în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată, problema
rezolvării fondului cauzei, care nu se realizează decât numai cu ajutorul probelor.
La temelia hotărârii judecătoreşti, stau probele şi dovezile administrate de organele de
urmărire penală şi instanţa de judecată34.
Probele sunt acelea care fac posibilă pătrunderea în misterul dramelor penale, în
secretul faptelor penale şi în sufletul atât de complicat al omului.
Probele fac posibilă demascarea neadevărului, a diversiunii şi a simulaţiunii,
constituind şi temeiul de înlăturare a îndoielii.
Administrarea de probe, atât în acuzare cât şi în apărare, are la bază principiul
înfruntării, pe parcursul procesului penal dintre acuzare şi apărare.
Administrarea probelor se realizează prin intermediul următoarelor procedee
probatorii:
ascultarea părţilor şi a martorilor;
ridicarea de obiecte şi înscrisuri;
efectuarea de percheziţii;
efectuarea cercetării la faţa locului;
constatarea infracţiunii flagrante;
efectuarea de constatări tehnic-ştiinţifice, criminalistice şi medico-legale;
etc.
Fiecare din procedeele enumerate îşi au rolul şi importanţa lor funcţie de
particularităţile specifice fiecărui caz în parte.
Probele administrate prin aceste procedee luate individual, nu au valoare dinainte
stabilită, aprecierea fiecărei probe, se face de organul de urmărire penală, sau de instanţă de
judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului35.
Percheziţia, indiferent de natura ei, şi Ridicarea de obiecte şi înscrisuri, sunt
considerate în dreptul procesual penal ca procedee auxiliare de administrare a probelor.
34
Traian Pop – Drept Procedural Penal – volumul III, pagina 157, Tipografia Naţională Cluj 1948.
35
Art.63 alin.2 din Codul de procedură penală – aşa cum a fost modificată prin art. 1. pct. 38 din Legea nr. 281
din 2003.
Pagina 94 din 119

In situaţia în care percheziţia sau ridicarea de obiecte sau înscrisuri, au avut ca

finalitate descoperirea şi ridicarea unor mijloace de probă, actele întocmite (dovezi de
ridicare, procese verbale) cu aceste ocazii pot servi la aflarea adevărului, în măsura în care se
coroborează cu celelalte probe şi mijloace materiale de probă, administrate în aceeaşi cauză şi
prin alte procedee probatorii.
În unele cazuri probele administrate prin intermediul percheziţii sau ridicării de
obiecte şi înscrisuri, pot avea rol hotărâtor în stabilitatea vinovăţiei făptuitorului.
De asemenea rezultatul pozitiv pentru cauza cercetată, obţinut cu ocazia percheziţiei
sau a ridicării silite de obiecte şi înscrisuri, pot avea un rol determinant in motivarea
făptuitorului de a-şi mărturisi faptele şi de a colabora cu organele judiciare în stabilirea
adevărului cauzei cercetate.
Astfel în situaţia când făptuitorul tăgăduieşte comiterea faptei, iar la locuinţa sa, sau
asupra sa, sunt descoperite obiecte sau înscrisuri, care sunt produs al infracţiunii cercetate, a
căror provenienţă nu o poate justifica, de regulă are un efect deosebit în modificarea poziţiei
acestuia faţă de învinuirea ce i se aduce, prin mărturisirea faptei comise.
Urmele descoperite pe obiectele ridicate cu ocazia acestor activităţi, ori datele şi
informaţiile din conţinutul înscrisurilor ridicate, au condus în multe cazuri la identificarea
făptuitorilor şi a complicilor acestora.
Rolul şi importanţa percheziţiei sau a ridicării de obiecte şi înscrisuri trebuie privite şi
sub aspectul că, pot fi în acelaşi timp procedee prin care pot fi recuperate obiectele şi
înscrisurile care au fost produs al infracţiunii ce pot avea rol de martori muţi, dar şi procedee
prin care se poate realiza şi sarcina de recuperare a prejudiciului cauzat prin infracţiunea
cercetată.
De asemenea, având in vedere faptul că legea procesual penală prin dispoziţiile art.
105 al. 2, teza 2, stabileşte că „obiectele sau înscrisurile a căror circulaţie sau deţinere, este
interzisă, se ridică întotdeauna”, cu ocazia efectuării percheziţiei, această activitate poate
prezenta astfel o anumită importanţă şi un anumit rol în stabilirea şi probarea întregii
activităţi infracţionale a făptuitorului. In astfel de cazuri obiectele şi înscrisurile ridicate pot
constitui probe materiale în procesul penal, posibilităţi de recuperare a prejudiciului, ori după
caz contravaloarea acestora poate constitui venit la bugetul de stat.
În situaţia când percheziţia are drept scop, descoperirea şi reţinerea unor persoane
care se sustrag urmăririi penale, sau de la executarea pedepsei închisorii, în caz pozitiv,
aceasta poate avea şi un rol preventiv.
Pagina 95 din 119

Astfel, prin descoperirea şi reţinerea unor persoane din această categorie, percheziţia
este actul, ce pune capăt fărădelegilor comise de aceste persoane, care fiind reţinute cu acest
prilej, sunt împiedicate de a mai comite şi alte fapte penale, de a-şi continua activitatea ilicită
şi de a produce noi pagube, noi victime.
Practica judiciară, în materie, a scos în evidenţă că în astfel de cazuri persoanele care
se sustrag de la urmărirea penală, sau de la executarea pedepsei închisorii, fac parte din
mediul celor care au un comportament total antisocial şi continuă să comită fapte ilicite până
în momentul prinderii şi reţinerii, considerând că oricum ajung în penitenciar şi vor fi private
de libertate.
4.2. PROPUNERI DE “LEGEA FERENDA”
Percheziţia şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri, ca acte de urmărire penală şi procedee

probatorii reglementate de codul de procedură penală, se constată că prezintă un rol deosebit
în activitatea organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată.
Din practica judiciară a rezultat că în unele cazuri cercetate, percheziţia şi ridicarea de
obiecte înscrisuri,au fost procedeele unice aflate la îndemâna organelor judiciare de
administrare a probelor necesare, pentru stabilirea împrejurărilor în care sa comis infracţiunea
şi pentru identificarea persoanelor care au săvârşit-o.
Astfel de situaţii sunt cel mai des întâlnite in cercetarea infracţiunilor comise prin
moduri de operare deosebite, când făptuitorii de regulă, nu lasă urme la faţa locului.
În cazul infracţiunilor flagrante, făptuitorii fiind identificaţi la scurt timp de la
comiterea faptei, pot deţine la domiciliu obiecte şi înscrisuri obţinute prin acea infracţiune,
ori prin alte infracţiuni, iar recuperarea lor au o deosebită importanţă în probarea faptei şi
stabilirea vinovăţiei acestora.
Procedura greoaie specifică „birocraţiei româneşti’’, de obţinere a autorizaţiei de
percheziţie în cazul percheziţiei domiciliare are ca efect, de regulă, pierderea momentului
operativ în administrarea probelor iar probarea faptei poate fi compromisă.
Semnificativ în acest sens este cazul cercetării infracţiunilor flagrante, constatate în
afara orelor de program al instanţelor de judecată, când autorizaţia de percheziţie se obţine de
regulă a doua zi, timp în care făptuitorul, ori în cazul când acesta a fost reţinut, rudele lui sau
Pagina 96 din 119

alte persoana interesate, au timp suficient sa acţioneze pentru a face dispărute de la domiciliul
celui în cauză, obiectele şi înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă.
În practica judiciară au fost suficiente cazuri când organele judiciare au fost puse în
imposibilitatea efectuării operative a percheziţiei, situaţie care a dus la lipsa probelor
necesare dovedirii vinovăţiei suspecţilor, faţă de care existau indicii temeinice că sunt autorii
faptei. Activitatea infracţională a acestora neputând fi astfel probată a avut ca efect
imposibilitatea tragerii la răspunderea penală, iar fapta penală respectivă a rămas în evidenţă
cu autori necunoscuţi, riscând astfel să rămână în această stare, chiar până la intervenţia
prescripţiei răspunderii penale.
În practica instrumentării dosarelor penale de către organele de cercetare penale,
acestea, pot propune procurorului să solicite instanţei eliberarea autorizaţie de efectuare a
percheziţiei domiciliare numai după începerea urmăririi penale.
Putem observa astfel că procedura de iniţiere a intenţiei de efectuare a percheziţiei
domiciliare şi până la dispunerea de către instanţă prin eliberarea autorizaţiei, parcurge trei
etape care permit scurgerea unei anumite perioade de timp, suficientă pentru a fi luate
măsurile de precauţie de către persoanele interesate, iar percheziţia dacă se efectuează de
regulă va avea rezultat negativ.
Putem exemplifica cazul cercetării unui infractor prins şi reţinut în flagrant, de
organele de cercetare penală în jurul orelor 17.00 (în afara programului instanţei), iar primele
cercetări prin care s-a creat o clarificare a situaţiei de fapt a durat până în jurul orelor 23.00 şi
pentru completarea probaţiunii penale, era necesară efectuarea unei percheziţii domiciliare. În
atare situaţie percheziţia nu s-a putut efectua în mod operativ decât a doua zi, după obţinerea
autorizaţiei de percheziţie, când la domiciliul făptuitorului nu s-au mai descoperit obiectele şi
înscrisurile căutate şi care puteau constitui probele unice ce aveau valoarea de dovedire a
faptei şi vinovăţiei făptuitorului. Mai grav în astfel de situaţii este imposibilitatea
administrării probelor prin această activitate, când făptuitorii au fost deja reţinuţi, procedura
greoaie poate fi privită ca o favorizare a infractorului, iar punerea acestora în libertate poate
constitui un pericol public şi în acelaşi timp de regulă infractorii în cauză ulterior se sustrag
urmăririi penale, îngreunând astfel cercetarea.
Procedura anevoioasă pe care trebuie să o parcurgă organul de cercetare penală până a
avea posibilitate de solicitare şi obţinere a autorizaţiei de efectuare a percheziţiei domiciliare
poate avea ca efect:
rămânerea în evidenţă a unui număr mare de fapte penale cu autori necunoscuţi;
Pagina 97 din 119

rămânerea în libertate a unor infractori, care putem aprecia că sunt astfel favorizaţi
permiţându-le timpul necesar de a face să dispară de la domiciliul lor obiectele şi înscrisurile
ce pot conduce la dovedirea faptelor săvârşite;
imposibilitatea recuperării uneori a prejudiciului cauzat prin infracţiune;
îngreunarea cercetării, prin oferirea de timp suficient făptuitorului de a-şi lua măsuri
de precauţie, în scopul creării de alibiuri ori după caz pentru sustragerea de la urmărirea
penală şi de la executarea pedepsei;
punerea în libertate a făptuitorilor reţinuţi, datorită probelor concludente ce puteau fi
administrate prin intermediul percheziţiei.
Trebuie să recunoaştem că atât percheziţia, cât şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri,
sunt activităţi cu caracter de constrângere, care aduc atingere unor valori apărate de lege
(inviolabilitatea persoanei, domiciliului şi a corespondenţei acestora).
Prin Legea 281/2003, credem că legiuitorul a urmărit îngrădirea pe cât mai mult a
posibilităţilor de încălcare a acestor valori prin efectuarea percheziţiei şi preîntâmpinarea
luării pripite a unor decizii în acest sens.
Prin introducerea unei proceduri speciale de obţinere a autorizaţiei de efectuare a
percheziţiei domiciliare, credem că s-a urmărit în primul rând întărirea dreptului persoanei
privitor la inviolabilitatea domiciliului. În acest fel se determină cu necesitate şi în mod tacit
obligaţia organelor judiciare de a analiza mult mai profund luarea unei astfel de decizii.
Pentru garantarea acestui drept, legiuitorul a urmărit ca temeinicia şi legalitatea
efectuării percheziţiei să fie numai de competenţa judecătorului, care la propunerea
procurorului sau din oficiu, după ce analizează motivele, poate lua decizia de autorizare sau
de neautorizare a percheziţiei.
Conform vechii reglementări procedura percheziţiei domiciliare era condiţionată de
consimţământul persoanei în primul rând, apoi de autorizarea procurorului, iar ca excepţie în
cazul infracţiunilor flagrante aceasta putea fi executată fără consimţământul persoanei şi fără
autorizarea procurorului.
Considerăm că această reglementare cu toate efectele ei negative, era mai eficientă
privită sub aspect operativ, însă practica judiciară a scos în evidenţă suficiente exemple când
percheziţia s-a efectuat în mod abuziv.
Apreciem totuşi că, în cazul infracţiunilor flagrante ar trebui să se revină asupra
dispoziţiei procedurale actuale pentru a face posibil efectuarea percheziţiei doar cu
autorizarea procurorului, care la rândul său să aibă obligaţia de înştiinţare de îndată în scris a
instanţei competente de măsura dispusă. Această modalitate este posibilă în mod operativ cu
Pagina 98 din 119

efecte pozitive în cercetarea penală, datorită faptului că nu se pierde timp inutil, iar
procurorul ca organ de urmărire penală cu caracter operativ, are posibilitatea să dispună o
astfel de măsură la orice oră (24 din 24 de ore), indiferent dacă este sau nu în timpul
programului normal de lucru, procedura fiind mult mai simplă în acest mod.
ANEXĂ
Model nr. 1
Ministerul Administraţiei şi Internelor

Inspectoratul General al Poliţiei Române
Inspectoratul ...................
Poliţia..............................
Dosar..............................
APROB,
ŞEFUL POLIŢIEI
PLANUL
percheziţiei ce urmează a se efectua
la locuinţa numitului ..........................
1. MOTIVAŢIE
La data de 14.03.205 autori necunoscuţi au sustras din locuinţa numitului Petru Vasile
din Galaţi str. Iasomiei nr.400, mai multe bunuri în valoare de peste 200 milioane de lei
printre care şi un televizor color marca SONY având seria 123456 fabricat în China şi un ceas
de mână marca DOXA confecţionat din aur de 14K.
Pagina 99 din 119

Din declaraţiile martorilor Stan Ion şi Ion Vasile, existente la dosarul cauzei rezultă că
televizorul şi ceasul de mână menţionate mai sus se găsesc la locuinţa numitului Pavel Ionel
fiul lui Ion şi Maria, născut la data de 14.02.1977 în Galaţi cu acelaşi domiciliu stabil, str.
Mioriţei nr.258.
De asemenea din datele existente rezultă că numitul Pavel Ionel are antecedente
penale, suferind mai multe condamnări anterioare tot pentru comiterea unor furturi din
locuinţe iar în prezent se sustrage urmăririi penale fapt ce se probează cu actele de căutare
existente la dosar.
Faptul că Pavel Ionel este autorul acestei sustrageri se probează prin declaraţiile
martorilor oculari Stoian Irimia şi Gheorghiţă Ion şi prin constatarea tehnico-ştiinţifică
criminalistică dactiloscopică din care rezultă că 3 urme papilare ridicate din locuinţa
reclamantului cu ocazia cercetării la faţa locului aparţin numitului Pavel Ionel probe în baza
cărora la data de 25.03.1005 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de aceasta pentru
infracţiunea de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art.208-209 lit. g şi lit. i din Codul
Penal.
2. SCOPUL PERCHEZIŢIEI
De a verifica declaraţiile martorilor Stoian Irimia şi Gheorghiţă Ion privind existenţa
la domiciliul numitului Pavel Ion a televizorului color marca SONY cu seria 123456 şi a
ceasului de mână marca DOXA confecţionat din aur de 14K, bunuri care au fost sustrase din
locuinţa numitului Petru Vasile.
În cazul că va fi depistat numitul Pavel Ionel se va proceda la reţinerea acestuia în
vederea cercetărilor cu privire la furtul din locuinţa numitului Petru Vasile.
La terminarea percheziţiei se va ridica în vederea cercetărilor:
- televizorul color marca SONY cu seria 123456 ;
- ceasul de mână marca DOXA confecţionat din aur de 14K;
- alte bunuri şi înscrisuri care pot avea legătură cu furtul din locuinţa numitului Petru
Vasile;
- obiecte a căror deţinere este interzisă prin lege (arme, substanţe toxice, substanţe
stupefiante etc.)
3. MODUL DE DESFĂŞURARE
a) faza preliminară.
Se va efectua investigaţii şi verificări la domiciliul lui Pavel Ionel pentru a stabili:
Pagina 100 din 119

- dacă este la domiciliu;

- cu cine mai locuieşte;
- când poate fi găsit la domiciliu;
- comportamentul acestuia;
- din ce se compune locuinţa;
- dacă există locuri pe unde numitul Pavel Ionel ar putea dispare de la domiciliu în
momentul sesizării echipei de percheziţie;
- cine sunt vecinii acestuia şi în ce relaţii se află cu Pavel Ionel;
- alte date de interes operativ care ar putea ajuta la realizarea în condiţii optime a
scopului percheziţiei.
se vor stabili persoanele care pot fi folosite ca martori asistenţi la efectuarea
percheziţiei domiciliare (vecinii de la est şi vest ai numitului Petru Ion).
se vor efectua toate activităţile necesare obţinerii autorizaţiei pentru efectuarea
percheziţiei domiciliare, înaintarea dosarului la parchet cu propunerea de a se solicita
eliberarea unei autorizaţii de percheziţie domiciliară la locuinţa lui Petru Ion de către
Judecătoria Galaţi.
stabilirea necesarului de forţe – tăria echipei de percheziţie – şi mijloacele tehnice
necesare efectuării percheziţiei.
b. faza repartizării sarcinilor de cercetare şi pază.
Echipa de percheziţie va fi compusă din comisar RV – şeful echipei şi agenţii şef
Valeriu Ion şi Iancu Sorin toţi cadrul Serviciului Judiciar al I.P.J. Galaţi.
Echipa de pază va fi compusă din agenţi de poliţie S.I, V. Gh, S.H, I.C, toţi din cadrul
Biroului de ordine publică al Poliţiei Municipiului Galaţi.
Instruirea efectivelor se va face la data de ................ ora............, în sala de şedinţe a
I.J.P. Galaţi de către şeful echipei de percheziţie comisar R.V.
c. faza de căutare şi cercetare, percheziţia propriu-zisă se va efectua de echipa de
percheziţie, va începe cu casa de locuit începând cu sala, camera de la stradă, camera de
mijloc şi bucătăria apoi se continuă cu magazia, coteţul de păsări, grajdul şi stiva de lemne
dispuse toate în curtea imobilului.
Se va trece apoi în ocolul casei unde vor fi cercetate şura de paie, cele 4 căpiţe de fân
şi căruţa, apoi se vor continua căutările în grădină începând de pe latura de nord circular pe
lângă gardul împrejmuitor apoi către centru până la nucul ce se află situat la mijlocul grădinii
după care echipa se va retrage cărarea care duce la nuc spre poarta de ieşire din grădină pe
unde s-a intrat.
Pagina 101 din 119

Nu se vor folosi sonde metalice sau alte mijloace deoarece acestea nu sunt necesare
întrucât nu sunt date din care să rezulte că bunurile căutate ar fi îngropate.
4. DATA ŞI LOCUL PERCHEZIŢIEI

În conformitatea cu autorizaţia de percheziţie domiciliară nr. ......., din ................,
emisă de Judecătoria Galaţi, percheziţia se va efectua la data ......................, începând cu
ora .................... la locuinţa numitului P.V. din Galaţi str. Iasomiei nr. 400.
5. FIXAREA REZULTATULUI PERCHEZIŢIEI

Pentru fixarea rezultatului percheziţiei se va întocmi procesul verbal după ce se va
epuiza toate activităţile de căutare.
Actul se întocmi în sala casei de locuit unde există o masă pe care se pot face
înscrisuri – loc în care vor fi aduse toate bunurile descoperite şi care urmează a fi ridicate şi
menţionate în procesul verbal.
Se va întocmi un desen al locului de către agentul de poliţie V.I, care va fixa locurile
unde au fost descoperite obiectele căutate.
Un exemplar al procesul verbal de percheziţie se va înmâna numitului Petru Vasile.
Organ de cercetare penală
Comisar
Radu Viorel
Model nr. 2
PROCES VERBAL
de percheziţie corporală
Anul ……… luna …………… ziua ………… în ……………………

(gradul,
…………………………………………………………………………………
calitatea, numele şi prenumele organului judiciar )
din cadrul …………………………………………………………………….

(Judecătoria, Tribunal, Parchet, organ de poliţie etc.)
Pagina 102 din 119

În temeiul art.100 alin.6 şi art.106 alin.1şi alin.2 din Codul de procedură penală, am
procedat la efectuarea unei percheziţii corporale asupra numitului
……………………………………….fiul lui…………….. şi al ……………………născut la
data de ………… în …………………… jud. …………………… cu domiciliul în
………………… str. ……………. nr. ….. bloc. ………… ap. ……… jud.
……………………, posesor al B.I/C.I seria ……….. nr. ………. eliberată de
……………………la data de …………. şi al C.N.P. …………………………. .
Percheziţia s-a efectuat în prezenţa martorilor asistenţi:
………………………………………. de ani ……, din ……………
(numele şi prenumele) (vârsta)
str. ……………………………….., nr. ……, bl. …………, ap. ……….. jud.

………….. ;
………………………………………. de ani ……, din ……………
(numele şi prenumele) (vârsta)
str. ……………………………….., nr. ……, bl. …………, ap. ……….. jud.

………….. ;
După ce ne-am legitimat şi i-am explicat numitului
…………………………………… despre faptul că avem dispoziţia de a-i efectua percheziţie
o corporală, i-am solicitat să ne predea următoarele acte şi înscrisuri:
…………………………………………………………, obiecte şi înscrisuri în concret
ce au legătură cu cauza;
alte obiecte care potrivit legii sunt interzise la deţinere.
Numitul ……………………………….. a declarat că nu posedă asupra sa obiectele şi
înscrisurile menţionate mai sus şi în continuare s-a trecut la efectuarea percheziţiei corporale
ocazie cu care asupra acestuia s-au găsit următoarele:
…………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………...36 .
Numitul …………………………………. fiind întrebat cu privire la provenienţa
obiectelor şi înscrisurilor găsite asupra sa şi menţionate mai sus, a declarat verbal
………………………………………………….
………………………………………………………………………………….
36
Se va descrie fiecare obiect, înscris, locul unde s-a descoperit, cu toate caracteristicile de
individualizare şi identificare precum şi starea acestuia
Pagina 103 din 119

…………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………… .37
Au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor următoarele …
………………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………….. .38
Persoana percheziţionată şi martorii asistenţi au făcut următoarele obiecţiuni
………………………………………………………
………………………………………………………………………………….
……………………………………………………………………….. .39
Pentru care am încheiat prezentul proces verbal în două exemplare, din care un
exemplar s-a înmânat numitului …………………………….. .
(persoana percheziţionată)
Organ judiciar Martori asistenţi Persoana percheziţionată

1.
2.
NOTĂ: Procesul verbal se va semna pe fiecare pagină şi la sfârşit.
Model nr.3
Ministerul Administraţiei şi Internelor

Inspectoratul General al Poliţiei Române
Inspectoratul .....................
Serviciul Judiciar
Nr. ......... din .....................
37
Se va menţiona date cu privire la fiecare obiect şi înscris găsit asupra persoanei, din categoria celor căutate
mai întâi şi apoi din categoria celor interzise la deţinere prin lege.
38
Se va menţiona obiectele şi înscrisurile ridicate. Se va menţiona modul de sigilare, ambalare.
39
Cu privire la modul de efectuare a percheziţiei, obiectele şi înscrisurile ridicate şi cu privire la cele
consemnate în prezentul proces verbal de percheziţie.
Pagina 104 din 119

CĂTRE,
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAŢI
Vă înaintăm, alăturat, dosarul penal cu numărul de mai sus privind reclamaţia

numitului ……………………….......................... care a sesizat faptul că persoane
necunoscute i-au sustras bunuri în valoare ........................... ......................................... lei, în
vederea eliberării unei autorizaţii de percheziţie la domiciliul
numitului ............................................................., din ...................................,
strada ................................................, număr ................, bloc
........................apartament ..............., despre care se deţin date că s-ar afla la domiciliul sau
bunurile sustrase din ............................................................ .
Şeful Serviciului Judiciar

Comisar
XXXX XXXXX
Model nr. 4
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
JUDECĂTORIA GALAŢI
Nr. din
CĂTRE,
Pagina 105 din 119

Vă înaintăm, alăturat, dosarul penal cu numărul de mai sus privind reclamaţia

numitului ……………………….......................... care a sesizat faptul că persoane
necunoscute i-au sustras bunuri în valoare ........................... ......................................... lei,
împreună cu referatul motivat, în vederea eliberării unei autorizaţii de percheziţie la
domiciliul numitului ................................................................................,
din ..................................., strada ........................................................................,
număr ................, bloc ........................apartament .......... .
Din conţinutul materialelor existente la dosar rezultă că numitul deţine la domiciliul
său bunurile sustrase din locuinţa persoanei vătămate.
PRIM PROCUROR
al Judecătoriei Galaţi
Model nr. 5
MINISTERUL PUBLIC
Nr. din
REFERAT
Cu solicitarea de efectuare a unei percheziţii domiciliare
adresate Judecătoriei Galaţi
În conformitate cu dispoziţiile art. 100 Cod procedură penală vă solicităm să dispuneţi

efectuarea unei percheziţii la domiciliul numitului:
…………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………
În fapt, se reţine că învinuitul ………………………………… în baza
Pagina 106 din 119

unei înţelegeri prealabile şi cu ajutorul inculpaţilor

……………………………………….……………………………....…………
……………………………………..………………….......................................
precum şi cu învinuitul ………………………………...….. au sustras de la partea
vătămată ...………………………………………………………....două rulouri din tablă LBC
în valoare totală de 882.638.000 lei.
Din datele de anchetă rezultă că la domiciliul suspecţilor se află probe care
demonstrează participarea la comiterea faptei a învinuitului ………………………….. cât şi a
celorlalte persoane cercetate în cauză.
Menţionăm că învinuitul ……………………………………………...… se sustrage
de la urmărirea penală.
În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul …………...……….
………………………… la data de 21.07.2004.
Precizăm că dosarul cauzei se află pe rolul Judecătoriei Galaţi sub nr.2499/P/2004
fiind înaintat cu cererea de prelungire a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii arestaţi
în cauză. Din verificările efectuate rezultă că pe rolul Tribunalului Galaţi dosarul a fost
înregistrat sub nr. 2047/P/2004 în vederea judecării recursului declarat de inculpaţi împotriva
încheierii pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. 2499/P/2004.
PRIM PROCUROR,
XXXX XXXXX
Model nr. 6
Dosar nr. ……………….

Nr. ……… din data de ……………..
TRIBUNALUL/JUDECĂTORIA ………………..
AUTORIZAŢIE DE PERCHEZIŢIE
Pagina 107 din 119

În baza încheierii nr. …………………din data de …………………. Pronunţată în

dosarul nr. ………………..al acestei instanţe, ca urmare a solicitării transmise cu adresa nr.
……………din data de ….……….a Parchetului de pe lângă Tribunalul/Judecătoria
……………………după examinarea lucrărilor prezentate, se autorizează efectuarea
percheziţiei domiciliare la locuinţa numitului ……….…….……………… situată în
…………...….….str. ………………..nr. ……bl. ……..ap…….. jud.………………..
Percheziţia se va efectua cu respectarea art.101, 103-105 şi art.111 din Codul de
procedură penală.
Prezenta autorizaţie este valabilă ……...………. de la data emiterii.
Despre rezultatul percheziţiei domiciliare se va încunoştinţa de îndată în scris instanţa
care a emis autorizaţia.
Data astăzi ...............ora........
JUDECĂTOR
Numele şi prenumele
Semnătura şi ştampila
Model nr. 7
PROCES VERBAL
de percheziţie domiciliară
Anul 2005, luna iunie, ziua 02, în comuna Nicolaie Bălcescu, satul Corbi, judeţul
Vîlcea.
Agent Chirea Gheorghe şi agent Iliescu Constantin, ambii din cadrul Poliţiei
Municipiului Rîmnicu Vâlcea, judeţul Vîlcea.
În temeiul art.100 şi 101 alin.1 C.proc.pen., şi având în vedere autorizaţia (ordinul)
Parchetului de pe lângă Judecătoria Rîmnicu Vîlcea, cu nr.123/p, emisă la data de
01.06.2005, cu privire la efectuarea unei percheziţii la locuinţa învinuitului Diaconu
Constantin, fiul lui Constantin şi Ioana, născut la data de 07.12.1972 în municipiul Rîmnicu
Vîlcea, de profesie tâmplar la SOCOM S.A. Rîmnicu Vîlcea, domiciliat în comuna Nicolaie
Pagina 108 din 119

Bălcescu, sat Corbi, nr.127, judeţul Vîlcea, astăzi data de mai sus, ne-am deplasat la locuinţa
sa, unde, găsindu-l, în prezenţa martorilor asistenţi:
1. Drăguşin Vasile, acar la C.F.R. Rîmnicu Vîlce, domiciliat în comuna Nicolaie
Bălcescu, sat corbi, nr.113, judeţul Vîlcea;
2. Grigore Alexandru, muncitor la ferma Vărzorul, domiciliat în comuna Nicolaie
Bălcescu, sat corbi, nr.121, judeţul Vîlcea, după ce ne-am legitimat, i-am arătat scopul venirii
şi i-am prezentat autorizaţia de percheziţie, i-am solicitat să ne prezinte obiectele ce provin
din săvârşirea infracţiunii de furt calificat în paguba cetăţeanului Amandi Nicolaie din
municipiul Rîmnicu Vîlcea, în noaptea de 26/27.05.2005 şi alte obiecte ce le deţin contrar
legii.
Întrucât acesta a declarat că nu are astfel de obiecte la locuinţa sa, am procedat la
efectuarea percheziţiei domiciliare, rezultatul acesteia fiind următorul:
Locuinţa celui în cauză se compune dintr-un imobil de locuit cu hol, trei camere, o
bucătărie de vară, una magazie pentru diferite materiale, un coteţ pentru porci şi un coteţ
pentru găini.
În magazia pentru depozitarea diferitelor materiale, într-o putină, am găsit un rucsac
de culoare albastră în care se aflau piese de motoretă marca Mobra şi anume:
un cilindru motor;
un far complet;
un tambur complet de mână;
una şa;
un telescop;
un manşon de cauciuc pentru pedală.
După putina respectivă, mai exact între aceasta şi perete am găsit ascunse două roţi
complete pentru motoreta marca Mobra.
Obiectele găsite au fost prezentate percheziţionatului şi martorilor asistenţi, în locurile
unde au fost descoperite, după care au fost fotografiate.
Fiind întrebat de provenienţa pieselor de motoretă marca Mobra găsite ascunse în
locuinţa sa, învinuitul Diaconu Constantin a declarat:
“În noaptea de 26/27.05.2005 în jurul orelor 24.00, fiind sub influenţa alcoolului, am
pătruns pe scara unui bloc din municipiul Rîmnicu Vîlcea, strada Diamantului şi într-un
uscător aflat la parter am furat o motoretă marca Mobra. Am adus-o la domiciliu, am
demontat-o, o parte din piesele componente le-am vândut la diferite persoane, iar o parte au
fost găsite de organele de poliţie ascunse la locuinţa mea.”
Pagina 109 din 119

Continuând percheziţia în restul locuinţei învinuitului, n-am mai găsit obiecte sau
valori care să prezinte suspiciuni că provin din săvârşirea vreunei infracţiuni.
Toate obiectele menţionate mai sus au fost luate din locurile unde au fost descoperite,
etichetate spre neschimbare şi introduse într-un sac din iută ce a fost legat cu sfoară, pe care
s-a aplicat sigiliul metalic rotund, tip M.I. cu nr.12345. în final, am procedat la ridicarea
obiectelor respective în vederea restituirii acestora părţii civile.
Alte obiecte, înscrisuri sau valori nu s-au ridicat.
Percheziţia s-a efectuat în prezenţa învinuitului Diaconu Constantin, a început la orele
10.30 şi s-a terminat la orele 12.00.
Toate cele menţionate mai sus, au fost citite percheziţionatului şi martorilor asistenţi,
care n-au făcut obiecţii cu privire la modul în care s-a efectuat activitatea de percheziţie şi
nici asupra celor consemnate.
Pentru care am încheiat prezentul procesul verbal în trei exemplare, din care unul s-a
lăsat percheziţionatului, iar celelalte două au răma organului de cercetare penală.
ORGAN DE CERCETARE PERCHEZIŢIONAT,

PENALĂ,
1. Ag. Chirea Gheorghe Diaconu Constantin
2. Ag. Iliescu Constantin
MARTORI ASISTENŢI
1. Drăguşin Vasile
2. Grigore Alexandru
NOTĂ: Procesul verbal se va semna pe fiecare pagină şi la sfârşit.

Model nr. 8
DOVADA
de predare - primire
Pagina 110 din 119

Anul .............., luna ......................, ziua ..................,

în ...................... .................................................................... din ..............................................
(gradul, numele şi prenumele) (organul de poliţie)
În temeiul art.97 din C.pr.pen. am primit de la
numitul ...................... ...................................... domiciliat în .......................,
str. ............................., nr. .........., bl. ................., scara ................, etaj ............, ap. .............,
judeţul (sectorul) ..........................., posesor al B.I./C.I. seria ........ nr. ....................., eliberat
de ............................., la data de ......................., următoarele obiecte
(înscrisuri): ...................................................................................................... ...........................
............................................................................................... ......................................................
............................................... .
Prezenta dovadă s-a încheiat în două exemplare, din care un exemplar s-a lăsat
numitului ...................................................................... .
Am primit Am predat
Model nr. 9
DOVADA
de restituire
Anul .............., luna ......................, ziua ..................,

în ...................... .................................................................... din ..............................................
(gradul, numele şi prenumele) (organul de poliţie)
În temeiul art.109 din C.pr.pen. am restituit
numitului ........................ ...................................... domiciliat în .......................,
str. ............................., nr. .........., bl. ................., scara ................, etaj ............, ap. .............,
judeţul (sectorul) ..........................., posesor al B.I./C.I. seria ........ nr. ....................., eliberat
de ............................., la data de ......................., următoarele obiecte
(înscrisuri): ....................................................................................................... ..........................
Pagina 111 din 119

................................................................................................ .....................................................
................................................ .
Numitului ............................................... i s-a pus în vedere că are obligaţia să păstreze
obiectele (înscrisurile) primite până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Prezenta dovadă s-a încheiat în două exemplare, din care un exemplar s-a lăsat
numitului ...................................................................... .
Am primit Am predat
Model nr. 10
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Prahova

Poliţia Municipiului Câmpina
Biroul Pază şi Ordine
Nr. 123456 din 01.06.2005
30.05.2005
În temeiul art.98 alin.1 C.proc.pen.,
încuviinţez măsura solicitată
Procuror,
Pândichei Ion
Către,
Oficiul Poştal Câmpina I
- serviciul mesagerie -
În interesul soluţionării unei cauze penale de către unitatea noastră de poliţie în

temeiul art.98 alin.1 C.proc.pen., veţi reţine şi veţi preda coletul poştal expediat de către
Pagina 112 din 119

Prisnic Eugen din Gura Ocniţei, judeţul Dâmboviţa, destinat numitului Soare Virgil din
oraşul Câmpina, str. Griviţei nr.18, jud Prahova.
De asemenea, solicităm şi chitanţa de mesagerie din registrul F.1 ce se referă la
coletul poştal respectiv.
Şeful Unităţii de Poliţie,
Model nr. 11
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Prahova

Poliţia Municipiului Câmpina
Biroul Pază şi Ordine
Nr. 123456 din 01.06.2005
30.05.2005
În temeiul art.98 alin.1 C.proc.pen.,
încuviinţez măsura
Procuror,
Pândichei Ion
Către,
S.C. ATLASIB S.A.
Bucureşti
În interesul soluţionării unei cauze penale de către unitatea noastră de poliţie în

temeiul art.98 alin.1 C.proc.pen., veţi reţine şi veţi preda coletul expediat de către Prisnic
Eugen din Gura Ocniţei, judeţul Dâmboviţa, destinat învinuitului Soare Virgil din oraşul
Câmpina, str. Griviţei nr.18, jud Prahova.
Pagina 113 din 119

Coletul va fi predat din Italia, oraş Milan şi va fi transportat până în Bucureşti cu

autocarul marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare B-01-ATB.
Solicităm ca odată cu acest colet să ne fie predată şi recipisa de bagaje care a fost
întocmită de către delegatul unităţii dumneavoastră în momentul preluării coletului pentru
transport.
Şeful Unităţii de Poliţie,
Model nr. 12
PROCES VERBAL
Anul 2005, luna iunie, ziua 01, orele 09.00 în oraşul Câmpina, jud. Prahova.
Agent CONDRUŢ STEREA din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpina, biroul pază şi
ordine, judeţul Prahova.
Azi, data şi ora de mai sus, ne-am deplasat la Oficiul Poştal Câmpina I, serviciul
mesagerie şi, în temeiul art.96,97 alin.1 şi 98 alin.1 din C.proc.pen., am procedat la ridicarea
coletului poştal expediat de către PRISNIC EUGEN din comuna Gura Ocniţei, judeţul
Dâmboviţa, destinat numitului Soare Virgil din oraşul Câmpina, str. Griviţei nr.18, judeţul
Prahova.
Pentru aceasta, împreună cu şeful serviciului mesagerie, numitul Braneş Valentin din
oraşul Câmpina, str. Griviţei nr.27, judeţul Prahova, am identificat coletul poştal respectiv şi
l-am cântărit. Am constatat că are greutatea de 4,900kg.
Ambalajul coletului este dintr-o cutie de carton lipită cu scotch şi procedând la
desfacerea lui, am găsit în interior următoarele acte:
două faruri de autoturism;
două lămpi din spate din autoturism;
un carburator;
patru bujii;
una pompă de benzină;
un capac de delco.
Pagina 114 din 119

De menţionat că toate piesele de mai sus sunt pentru autoturism marca Dacia 1310.
Am reintrodus piesele în cutia de carton ce formează ambalajul coletului şi le-am
ridicat în vederea cercetărilor.
După redactare, procesul verbal a fost citit de către reprezentantul unităţii poştale,
care nu a avut de făcut obiecţiuni sau observaţii asupra modului în care s-a desfăşurat
activitatea de ridicare a coletului poştal şi nici cu privire la cele consemnate în acesta.
Pentru care am încheiat prezentul procesul verbal în două exemplare, din care unul s-a
lăsat numitului Braneş Valentin.
ORGAN DE CERCETARE PENALĂ, ŞEFUL SERVICIULUI

Agent MESAGERIEI,
Condruţ Sterea Braneş Valentin

Model nr. 13
PROCESUL VERBAL
de ridicare silită
Anul 2005, luna iunie, ziua 05, orele10.00, în municipiul Turda, judeţul Cluj.
Agent Mândru Ioan şi Agentul Furdui Sorin, ambii din cadrul Poliţiei Municipiului
Turda, judeţul Cluj.
Azi, data şi ora de mai sus, ne-am deplasat la locuinţa numitului Costea Iosif, situată
în municipiul Turda, str.Margaretelor nr.11, judeţul Cluj şi găsindu-l, în prezenţa martorilor
asistenţi:
1. Gărduş Ioan, muncitor la S.C. Sticla S.A. Turda, domiciliat în comuna Călăraşi,
satul Bogata nr.163, judeţul Cluj;
2. Hacicu Vasile, muncitor la S.C. Sticla S.A. Turda, domiciliat în comuna Călăraşi,
satul Bogata nr.71, judeţul Cluj, după ce ne-am legitimat şi i-am arătat scopul venirii, i-am
solicitat să ne predea cele două suluri de polietilenă sustrase de la S.C. Sticla S.A., despre
care cunoaştem precis că se află în locuinţa sa ambala în două plase din rafie.
Deşi i-am făcut această precizare, i-am arătat cele două suluri de folie polietilenă ce se
aflau la vedere în holul de la intrare în locuinţă şi i-am adus la cunoştinţă obligaţiile ce le are
potrivit legii, cel în cauză a refuzat să le predea.
Pagina 115 din 119

Având în vedere situaţia ivită şi, în temeiul art.99 alin.1 C.proc.pen. am procedat la
ridicarea silită a celor două suluri de polietilenă ce se aflau în plase de rafie rezemate de
peretele din partea dreaptă a holului de la intrarea în locuinţa lui Costea Iosif.
În afară de bunurile menţionate mai sus, nu s-au ridicat alte obiecte, înscrisuri sau
valori.
Fiind întrebat de provenienţa celor două suluri de folie polietilenă acesta n-a putut
oferi o justificare credibilă, însă n-a formulat obiecţii sau observaţii cu privire la ridicarea
acestora ori în ceea ce priveşte cele menţionate în procesul verbal, după ce l+a citit în
întregime.
Martorii asistenţi, de asemenea, n-au avut de făcut obiecţiuni sau observaţii cu privire
la activitatea desfăşurată ori referitor la cele consemnate în procesul verbal, dup citire.
Pentru care am încheiat prezentul proces verbal în două exemplare, din care unul i s-a
lăsat persoanei în cauză, iar unul la organul de cercetare penală.
ORGAN DE CERCETARE MARTORI ASISTENŢI ÎNVINUIT,

PENALĂ,
1.Ag. Mândru Ioan 1. Gărduş Ioan Costea Iosif
2. Ag. Furdui Sorin 2. Hacicu Vasile

Model nr.14
PROCES-VERBAL
de depistare
Anul ………luna …………ziua …….în .............judeţul.....................

din cadrul ............................................................
(gradul, numele şi prenumele)
am depistat pe raza municipiului ........................................ str. ......................... nr. ......

bl. ......, scara ......, etaj ........., ap. ......., jud. (sectorul) .........................., fără a-şi justifica
prezenţa, pe numitul ................................. fiul lui................şi al.................... născut la data
de ............................. în .......................... domiciliat in ......................... str. ........................
Pagina 116 din 119

nr. ...... jud. ............................ posesor al actului de identitate ...................... seria ...........
nr. .............. eliberat de ...................... ............................ la data de .........................................
Asupra sa au fost găsite următoarele obiecte şi valori .............................
Sus-numitul declară
că ............................................................................. ...................................................................
......................................................................................................................................................
.........................................................................................................................
Datorită faptului că nu au existat condiţiile necesare pentru efectuarea amănunţită a
percheziţiei corporale s-a dispus conducerea numitului ............... .................................. la
sediu .................................. .
Pentru care am încheiat prezentul proces-verbal.
PROCUROR PERSOANA DEPISTATĂ

/ORGAN DE POLIŢIE
NOTĂ: pentru alte situaţii se va înscrie în cuprinsul procesului-verbal activitatea

desfăşurată, conduita avută de cel în cauză în momentul depistării, sau cauza care a impus
luarea acestei masuri.
Model nr.15
MINISTERUL PUBLIC
Nr. din
Către,
Poliţia Municipiului Galaţi
Biroul Cercetări Penale –
Pagina 117 din 119

La adresa dumneavoastră nr. ........................................., prin care a-ţi solicitat

instituirea în regim de urgenţă a măsurii de ridicare silită
a ................. .............................................................................................................................
expediat de ........................................... şi adresate
numitului ............................ ................................ vă trimitem alăturat rezoluţia prin care s-a
dispus executarea acestei măsuri.
Luaţi măsuri de punere în aplicare, iar rezultatul să fie comunicat de îndată acestei
unităţi, în referire la numărul de mai sus.
Prim Procuror
Model nr.16
MINISTERUL PUBLIC
Nr. din
REZOLUŢIE
Anul ..................., luna ....................., ziua ........., în ..............................

Procuror ...................................................... din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria
Galaţi.
Azi data de mai sus am procedat la studierea dosarului de cercetare penală
nr. ................................, privind ............................................................. şi analizând solicitarea
biroului de cercetare penală, din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi prin adresa
nr. ................................... , în temeiul art.98 alin.12 din C.proc.pen.
DISPUN:
Pagina 118 din 119

ridicarea (scrisorilor, telegramelor, coletelor), de la Oficiul Poştal nr. ........ Galaţi,

care sunt adresate numitului ....................................................... .
Dispoziţia de ridicare este valabilă pentru ziua de ..................... între
orele .................. .
Organ De Urmărire Penală

Procuror
Pagina 119 din 119

Diploma - WWW - Tocilar

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Diploma - WWW - Tocilar

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Analiza efectuarii perchezitiei, a ridicarii de obiecte si inscrisuri

Organizarea statală presupune existenţa unor reguli de conduită, care alcătuiesc

Pagina 1 din 119

Pagina 2 din 119

Noţiunea de domiciliu nu are nici o legătură cu cea de proprietate sau de proprietar,

Pagina 3 din 119

Pagina 4 din 119

2.1. NOŢIUNI GENERALE

Cuvântul „percheziţie” provine din cuvântul francez „perquisition” activitatea

Pagina 5 din 119

2.2. SCOPUL PERCHEZIŢIEI

Pagina 6 din 119

Pagina 7 din 119

descoperirea şi ridicarea de obiecte, valori şi înscrisuri, care aparţin părţii vătămate

Pagina 8 din 119

descoperirea unor persoane care se sustrag de la urmărirea penală sau executarea

2.3. Reglementarea juridică a percheziţiei

2.3.1. Reglementarea juridică a percheziţiei

Percheziţia fiind o imixtiune în drepturile şi libertăţile individuale, o activitate prin

Pagina 9 din 119

2.3.2. Limitele percheziţiei

Pagina 10 din 119

Pagina 11 din 119

îmbrăcăminte purtat de învinuit sau inculpat în timpul săvârşirii infracţiunii, cu valoare de

2.4. Clasificarea percheziţiei

A. După natura lor, în literatura de specialitate11 s-a apreciat că percheziţiile se pot

Pagina 12 din 119

Exemplu controlul vamal şi controlul poliţienesc efectuat asupra persoanelor, bagajelor,

Pagina 13 din 119

Percheziţia domiciliară nu se referă în mod strict numai la noţiunea de domiciliu,

2.5. Percheziţia corporală

2.5.1. Reglementare, definiţia şi conţinutul percheziţie corporale

Percheziţionarea unei persoane fizice constituie o imixtiune în viaţa personală şi

Pagina 14 din 119

Prin urmare percheziţia persoanei nu poate fi folosită decât numai în situaţiile şi cu

Pagina 15 din 119

Pagina 16 din 119

Examinarea interioară se poate efectua numai cu sprijinul unor medici specialişti –

2.5.2. Particularităţi ale percheziţiei corporale

Percheziţia corporală este o activitate procesuală, distinctă, un procedeu procedural,

Pagina 17 din 119

Pagina 18 din 119

Pagina 19 din 119

Pagina 20 din 119

Pagina 21 din 119

2.5.3. Procedura de efectuare a percheziţiei corporale

Percheziţia corporală fiind o activitate cu caracter de constrângere , deci care de

Pagina 22 din 119

Pagina 23 din 119

De regulă persoanei percheziţionate i se va solicita să se aşeze într-o poziţie cât mai

Pagina 24 din 119

Pagina 25 din 119

Se va cerceta fiecare buzunar în parte, toate despărţiturile şi cusăturile îmbrăcămintei,

Foto 3. Pachete ascunse sub

Pagina 26 din 119

Se va cerceta în continuare curelele, centurile sau brâul de încingere al pantalonilor

Foto 5. Mod de fixare a

Pagina 27 din 119

Foto 6. Mod de fixare a pachetelor pe sub tricou la brâu

Se continuă apoi cu cercetarea amănunţită a îmbrăcămintei. În acest sens se va solicita

Foto 7. Mod de ascundere în

Pagina 28 din 119