Sunteți pe pagina 1din 2

Statutul conţinuturilor

instructiv-educative în cadrul curriculumului şcolar.

Conţinuturile învăţământului reprezintă un capitol consacrat al didacticii. A cerceta


conţinuturile învăţământului înseamnă a cerceta ce anume se propune spre învăţare
cursanţilor. Întrebările perene ale pedagogiei clasice şi moderne, al căror răspuns indică
întotdeaunaconţinuturile învăţării, pot fi astfel formulate:
„Ce este mai valoros pentru a fi însuşit in şcoală?"
„Ce merită mai mult să fie învăţat in şcoală ?".
În didactica tradiţională, conţinuturile procesului de învăţământ se exprimau în general
în cunoştinţe sau, altfel spus, se defineau prin fondul de valori preponderent informativ-
cognitiveale învăţământului.
 În pedagogia contemporan ă aria semantică a conceptului de conţinuturi instructiv-
educative se reconstituie prin valorificarea conceptului de curriculum
şi prin definireaconţinuturilor ca o componentă distinctă a curriculum-ului, aflată în relaţii de
inter – determinare cu celelalte componente ale acestuia (obiectivele educaţionale, principiile
predării şi învăţării, metodologice de predare şi de evaluare, modalităţile de organizate
a experienţelor de învăţare).Astfel, alături de cunoştinţe, sunt incluse în conţinuturile
învăţământului şi ale educaţiei capacităţile şi atitudinile vizate prin experienţele de învăţare
planificate de şcoală, in acord cuidealul şi cu finalit ăţile educaţionale. Se subliniază, astfel,
nu numai funcţiile informative, ci şicele formative ale conţinuturilor şi se contextualizează
conţinuturile atât în interiorul sistemuluide proiectare didactică.
Aplicarea conceptului de curriculum pentru analiza câmpului educaţional nu semnifică
numai o simplă raliere la terminologia pedagogică internaţională actuală. Recursul la teoria şi
dezvoltarea curriculum- ului semnalează însuşirea unei noi concepţii as upra actului paideutic.
Conceptul de curriculum propune o reconsiderare a interdependenţelor dintre componentele
didacticii şi, în plan mai general, o nouă viziune asupra proiectării experienţelor instructiv
-educative. Perspectiva curriculară asupra proce sului instructiv-educativ propune un nou
termen - conţinutul curricular: „Termenul de conţinut curricular se referă la anumite fapte,
idei, principii, probleme ş.a.m.d., incluse într - un program de studii. Fiecare conţinut poate
viza diferite obiective ins trucţionale, şi reciproc, fiecare obiectiv poate fi atins prin
conţinuturi diferite." - The International Encyclopedia of Education, 1994.
Deşi nu există încă, in literatura pedagogic ă actuală, un consens asupra unei definiţii
unice a conceptului de curriculum, s- a conturat totuşi, cu claritate, cadrul său referenţial :
Curriculum desemnează ansamblul coerent de conţinuturi, metode de învăţare şi metode de
evaluare a performanţelor şcolare, organizat în vederea atingerii unor obiective determinate.
Curriculum, în accepţiunea largă în care este vehiculat astăzi, presupune un sistem complex
de „procese decizionale, manageriale sau de monitorizare care preced, însoţesc şi urmează
proiectarea, elaborarea, implementarea, evaluarea şi revizuirea permanentă şi dinamică a
setului de experienţe de învăţare oferite în şcoală. În sens restrâns, curriculum, desemnează
ansamblul documentelor de tip reglator sau de altă natură în cadrul cărora se consemnează
experienţele de învăţare"
Perspectiva curriculară asupra procesului instructiv-educativ propune un nou termen:
conținutul curricular. Conținuturile curriculare reprezintă un sistem de valori selecționate din
cunoașterea savantă, din practicile sociale și din cultura școlară sui-generis, acumulate de
societate până la un moment de referință, și care sunt transpuse didactic în termeni de
cunoștințe, abilități și atitudini și sunt integrate în curriculumul pentru educație timpurie/
primar etc.
La nivelul învăţământului preşcolar şi primar, curriculumul reflectă realităţi diferite şi
prezintă câteva aspecte ce particularizează atât direcţiile de dezvoltare a educabilului,
previzionate la nivelul politicii educaţionale, cât şi oferta experienţelor de învăţare oferite.
Astfel, curriculumul pentru educație timpurie prezintă o abordare sistemică, în vederea
asigurării: continuităţii în interiorul aceluiaşi ciclu curricular; interdependenţei dintre tipurile
de activităţi de învăţare din învăţământul preşcolar şi disciplinele şcolare (clasele I-II);
deschiderii spre module opţionale de instruire. În plus, actualul curriculum pentru
învățământul preșcolar promovează conceptul de dezvoltare globală a copilului, accentuând
importanţa domeniilor de dezvoltare a copilului,  în contextul în care, în societatea de azi,
pregătirea copilului pentru şcoală şi pentru viaţă trebuie să aibă în vedere nu doar
competenţele academice, ci şi abilități, deprinderi, atitudini ce ţin de dezvoltarea socio-
emoţională, dezvoltarea cognitivă, dezvoltarea  fizică, în acord cu particularităţile sale de
vârstă şi individuale.
Curriculumul pentru învăţământul primar asigură continuitatea experienţelor
educaţionale oferite de grădiniţă, dar la un nivel superior; permite educabilului acumulări
cantitative şi calitative; facilitează trecerea spre celelalte cicluri curriculare; stimulează
curiozitatea epistemică; iniţiază educabilii în disciplinele umaniste, ştiinţifice, artistice etc,
oferind accesul la o cunoaştere superioară.
Integrarea conţinuturilor este așadar, o necesitate şi un deziderat. Predarea și învăţare
integrată, precum şi nivelurile la care aceastea se realizează sunt condiţionate de o multitudine
de factori, de natură obiectivă dar şi subiectivă, acestea având avantaje, dar şi dezavantaje.
Conținuturile (în conformitate cu noul curriculum național centrat pe competențe –planuri
cadru și programe școlare) reprezintă decupaje didactice relevante pentru domeniul de studiu
respectiv și sunt corelate cu tendinţele actuale ale domeniului; sunt utile, aplicabile în diferite
contexte de învăţare, adecvate la contextul actual; sunt organizate pentru a fi accesibile
elevilor și se corelează cu interesele de cunoaştere ale acestora; sunt necesare pentru
dezvoltarea competenţelor specifice la nivelul fiecărui an de studiu; reprezintă baza de
operare (mijloacele informaţionale) prin care se structurează competenţele specifice.
Conţinuturile devin astfel, puncte de plecare în acţiunea complexă de instruire
modernă, interactivă şi de formare; accentul se pune pe valorificarea valenţelor informative şi
formative ale acestora, pe flexibilitatea, adaptabilitatea și pe nivelurile integrării acestora;