Dreptul transporturilor - Transporturile maritime.

Contractul de transport de mărfuri pe

mare1 în trafic internaţional

Transporturile maritime

I) Precizări preliminare

În privinţa transportului maritim, reţin atenţia două categorii de contracte:

a) contracte având ca obiect transportul maritim în trafic intern şi internaţional
b) contracte având ca obiect o navă, respectiv:
b.1) contracte translative de proprietate cu privire la o navă
b.2) contracte de închiriere a unei nave (navlosire)
b.3) contracte de construire a unei nave
b.4) contracte de împrumut maritim

II) Contractul de transport de mărfuri pe mare în trafic internaţional

1. Sediul materiei

- Convenţia Naţiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare (Hamburg, 1978) –

România a devenit parte la această Convenţie prin Decretul nr. 343/1981.

Observaţii:
1) Convenţia menţionată este cunoscută sub denumirea „Regulile de la Hamburg”
2) Normele juridice ale Convenţiei au caracter imperativ, nepermiţând derogarea în ceea ce
priveşte contractele de transport maritim şi documentele de transport maritim aferente
(derogarea atrage sancţiunea nulităţii parţiale)

2. Definiţie.

contractul de transport de mărfuri de mărfuri pe mare in trafic internaţional (în sensul

Regulilor de la Hamburg) reprezintă contractul prin care o parte, numită cărăuş, se obligă faţă
de cealaltă parte, numită încărcător, contra plăţii unui navlu, să realizeze o deplasare de mărfuri
pe mare, cu vehicule adecvate, de la portul de încărcare aflat într-un stat, la portul de descărcare
aflat într-un alt stat. (art. 1 pct. 6 coroborat cu art. 2 pct. 1)

OBS – caracterul internaţional al contractului este dat de faptul că portul de plecare şi cel de
destinaţie se află pe teritoriul a două state diferite. Regulile de la Hamburg exclud relevanţa altor
criterii precum cele referitoare la naţionalitatea navei, a cărăuşului, a încărcătorului sau a
destinatarului în ceea ce priveşte stabilirea caracterului internaţional al contractului (art. 2 pct. 2)

Stănesc
u
3. Caractere juridice

Contractul de transport de mărfuri pe mare în trafic internaţional prezintă următoarele

caractere juridice principale:
a) contract consensual
b) contract sinalagmatic
c) contract cu titlu oneros

Cu privire la caracterul consensual – Regulile de la Hamburg nu prevăd expres faptul că un

contract de transport de mărfuri pe mare în trafic internaţional se încheie prin simplul acord de
voinţă. Caracterul consensual al contractului a fost stabilit pe cale de interpretare. Argumente în
favoarea caracterului consensual:
a) definiţia nu face referire decât la asumarea de obligaţii reciproce de către părţile contractante,
nu şi la obligaţia de întocmi un înscris ori de a preda mărfurile
b) Regulile de la Hamburg permit interpretarea conform căreia documentul de transport se
emite având la bază un contract de transport, ca act juridic distinct. In susţinerea interpretării
pot fi invocate prevederile art. art. 15 pct. 1 lit. e) şi f) din Regulile de la Hamburg conform
cărora completarea documentului de transport sub aspectul portului de încărcare şi celui de
descărcare se face în conformitate cu cele prevăzute în contractul de transport. Pentru a
dovedi faptului că Regulile de la Hamburg concep documentul de transport şi contractul de
transport ca acte juridice distincte pot fi invocate şi prevederile art. 23 pct. 1 care le enumeră
ca entităţi juridice diferite.
c) Regulile de la Hamburg nu permit interpretarea conform căreia contractul de transport ar fi
real întrucât predarea mărfurilor este asociată cu întocmirea documentului de transport, nu cu
încheierea contractului de transport, în condiţiile în care Regulile de la Hamburg pornesc de
la premisa că acestea sunt două acte juridice distincte

Cu privire la caracterul sinalagmatic, potrivit Regulilor de la Hamburg contractul de transport

implică naşterea de obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina ambelor părţi, respectiv
cărăuşul şi încărcătorul. (art. 1 pct. 6)

Cu privire la caracterul oneros, potrivit Regulilor de la Hamburg, contractul de transport se

caracterizează prin aceea că fiecare dintre părţi urmăreşte obţinerea unui folos în schimbul
obligaţiei asumate. Astfel, cărăuşul urmăreşte încasarea navlului (contra prestaţiei sale de a
deplasa mărfuri), iar încărcătorul urmăreşte realizarea deplasării mărfurilor (contra prestaţiei sale
de achitare a navlului) (art. 1 pct. 6)

4. Încheierea contractului – Întocmirea documentului de transport

Contractul de transport de mărfuri în trafic internaţional pe mare, în reglementarea Regulilor de

la Hamburg, se încheie prin simplul acord de voinţă. Potrivit acestora, dovada existenţei
contractului de transport se poate face cu documentul de transport.

Documentul de transport întocmit în baza unui contract de transport de mărfuri în trafic

internaţional, în reglementarea Regulilor de la Hamburg, poate să îmbrace două forme:
a) forma conosamentului
 b) forma „altui document de transport” (regulile de la Hamburg nu detaliază sub acest
aspect, în literatura de specialitate fiind reţinută posibilitatea de a emite o scrisoare de
transport maritimă)

Alegerea în ceea ce priveşte documentul de transport maritim aparţine încărcătorului (art. 14 pct.
1). Principala deosebire între emiterea conosamentului şi emiterea altui document de transport s-
ar putea regăsi sub aspectul posibilităţii de a transmite dreptul de a solicita predarea mărfurilor.

In cazul în care se emite o scrisoare de trăsură, dreptul de a solicita predarea mărfii este conferit
iniţial de către expeditor destinatarului menţionat în scrisoarea de trăsură. Acesta nu poate însă
transmite mai departe dreptul de a solicita predarea mărfii decât dacă destinatarul este şi titularul
dreptului de a da un contraordin. În această situaţie, totuşi, destinatrul iniţial poate să transmită
dreptul de a solicita predarea mărfii către un alt destinatar, dar acesta din urmă nu il poate
transmite mai departe.

In cazul în care se emite un conosament dreptul de a solicita predarea mărfii este conferit
persoanei care prezintă documentul de transport şi în legătură cu care se poate dovedi dobândirea
acestuia prin gir sau simpla tradiţiune, după cum documentul de transport a fost emis la ordin ori
la purtător. Numărul de transmiteri deja realizate nu influenţează în nici un fel posibilitatea de a
mai transmite încă o dată dreptul de a solicita predarea mărfii către o altă persoană. Această
posibilitate a condus la calificarea conosamentului ca fiind un titlu reprezentativ al mărfii.

4.1 Conosamentul

Conosamentul are un conţinut reglementat prin art. 15. Lipsa unora dintre menţiuni nu afectează
natura sa juridică, dacă din cuprinsul său rezultă:
a) pe de o parte faptul că a fost asumată, de către cărăuş, obligaţia de a livra marfa contra
prezentări documentului
b) pe de altă parte faptul că documentul a fost emis la ordin sau la purtător, permiţând
transmiterea sa nelimitată

Conosamentul are două funcţii principale:

a) funcţia de mijloc de probă
b) funcţia de titlu reprezentativ al mărfurilor

Cu privire la funcţia de mijloc de probă, conosamentul face dovada cu privire la:

a) contractul de transport
b) predarea mărfii către cărăuş în starea descrisă în conosament (sau în stare bună, dacă în
conosament nu este descrisă starea aparentă a mărfurilor)
c) încărcărea mărfii la bordul vasului de către cărăuş în starea descrisă în conosament (sau în
stare bună, dacă în conosament nu este descrisă starea aparentă a mărfurilor)

OBS:
- contractul de transport poate fi dovedit şi prin alte mijloace de probă, Regulile de la
Hamburg făcând referire la redactarea în formă scrisă a contractului de transport (art. 23)
 - funcţia de mijloc de probă cu privire la predarea mărfii este scindată de cea de mijloc de
probă cu privire la încărcarea mărfii la bordul vasului pe baza prevederilor art. 15 alin.
(1) şi (2) coroborate cu art. 14. Potrivit acestora, doar un conosament pe care este trecută
menţinea „îmbarcat” face dovadă şi asupra predării mărfii către cărăuş şi asupra încărcării
mărfii pe vas. Raţiunea scindării este dată de obligaţia de a emite un conosament de la
momentul la care mărfurile sunt luate în primire de către cărăuş coroborată cu
posibilitatea ca, în anumite situaţii, marfa să nu fie predată încărcată pe vas. (Importanţa
distincţie s-ar regăsi la FAS, FOB) Pornind de la această situaţie, conosamentul a fost
clasificat în conosament de preluare şi conosament de îmbarcare.

Cu privire la funcţia de titlu reprezentativ al mărfurilor, aceasta rezultă din posibilitatea de

transmitere de un număr nelimitat de ori a dreptului de a solicita predarea mărfii la destinaţie.

4.2 Alte documente de transport

Cu privire la aceste documente de transport, Regulile de la Hamburg consacră doar funcţia de

mijloc de probă, conosamentul face dovada cu privire la:
a) contractul de transport
b) preluarea mărfii către cărăuş în starea descrisă în documentul de transport

5. Efectele juridice ale contractului de transport de marfă pe mare în trafic internaţional

Contractul de transport de marfă pe mare în trafic internaţional dă naştere la drepturi şi obligaţii

în sarcina părţilor, precum şi a destinatarului. Potrivit art. 1 alin. (4) din Regulile de la Hamburg,
destinatarul este persoana îndreptăţită să preia marfa.

5.1 Principalele obligaţii ale încărcătorului

a) obligaţia de a preda marfa (rezultă pe cale de interpretare, din faptul că acest contract este
consensual)

b) obligaţia de a plăti navlul (art. alin. (6))

OBS – potrivit art. 15 lit. k), în conosament este înscris navlul numai în măsura în care acesta
urmează a fi plătit de către destinatar

5.2 Principalele obligaţii ale cărăuşului

a) obligaţia de luare în primire a mărfii (prin interpretarea art. 4 alin. (2) lit. a))

OBS – data la care marfa a fost luată în primire trebuie menţionată în conosament întrucât
marchează momentul la care se naşte obligaţia de conservare a mărfii (art. 4 alin. (2) lit. a))

b) obligaţia de încărcare a mărfii

c) obligaţia de a realiza deplasarea de marfă cu respectarea termenului stabilit (prin
interpretarea art. 5 alin. (1))

OBS – în măsura în care părţile nu au prevăzut o dată sau o perioadă de timp în care să se
realizeze livrarea mărfurilor, aceasta trebuie să aibă loc într-un termen rezonabil (potrivit art.
15, termenul rezonabil este acela care poate fi pretins cărăuşului diligent ţinând cont de
împrejurările de fapt)

d) obligaţia de conservare a mărfii (prin interpretarea art. 5 alin. (1))

OBS – obligaţia de conservare a mărfii se naşte din momentul în care marfa a fost preluată de
la încărcător şi până la momentul la care marfa a fost predată destinatarului

e) obligaţia de descărcare a mărfii (prin interpretarea art. 4 alin. (2) şi (3))

f) obligaţia de livrare a mărfii prin predarea acestora către destinatar (prin interpretarea art. 4
alin. (2) lit. b))

5.3 Principalele obligaţii ale destinatarului

a) obligaţia de a plăti navlul, dacă a fost înscris în conosament

6. Răspunderea contractuală a cărăuşului

Potrivit art. 5 din Regulile de la Hamburg este consacrată atât răspunderea contractuală a
cărăuşului pentru fapta proprie, cât şi cea pentru fapta altei persoane (prepuşi ori mandatari).

Pentru a se angaja răspunderea contractuală a cărăuşului trebuie îndeplinite toate cele 4 condiţii
ale răspunderii: faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate şi vinovăţie. Regulile de la
Hamburg vizează, în principal, răspunderea pentru două fapte ilicite, respectiv încălcarea
obligaţiei de conservare şi a obligaţie de a realiza deplasarea cu respectarea termenului stabilit
sau a unui termen rezonabil.

Cauze exoneratoare de răspundere sunt prevăzute prin art. 5.

6.1 Răspunderea pentru pierderea mărfurilor

Fapta ilicită – încălcarea obligaţie de conservare. Pentru a se dovedi încălcarea obligaţiei de

conservare trebuie probate două elemente:
a) dispariţia mărfurilor
b) faptul că dispariţie mărfurilor a avut loc în perioada de timp cât cărăuşul avea obligaţia de
a le conserva

Cu privire la dispariţia mărfurilor, aceasta poate fi o pierdere efectiv constatată sau o pierdere
prezumată. Regulile de la Hamburg instituie o prezumţie de pierdere a mărfii – potrivit art. 5
alin. (3) nelivrarea mărfii în termen de 60 de zile consecutive de la expirarea termenului de
livrare permite celui îndreptăţit să considere mărfurile pierdute

Prejudiciul – ca regulă, acoperirea prejudiciului este limitată. Prin excepţie, limitele pot fi
depăşite

Cu privire la limitele acoperirii prejudiciului, potrivit art. 6 din Regulile de la Hamburg,

acoperirea daunelor este limitată la o sumă echivalentă cu 835 DST/colet sau altă unitate de
transport sau la 2,5 DST/kg de greutate brută a mărfurilor pierdute, oricare dintre acestea ar fi
mai mare.

Cu privire la depăşirea limitelor despăgubirilor, potrivit art. 8 şi a art. 6, aceasta este posibilă
dacă se dovedeşte intenţia în ceea ce priveşte producerea prejudiciului sau dacă a fost agravată
răspunderea prin convenţia părţilor.

6.2 Răspunderea pentru avarierea mărfurilor

Ca regulă, aceasta este supusă unui regim juridic similar celui incident în caz de pierdere a
mărfii.

6.3 Răspunderea pentru întârzierea la livrea mărfurilor

Fapta ilicită – încălcarea obligaţiei de a realiza deplasarea cu respectarea termenului stabilit sau
a unui termen rezonabil.

Prejudiciul – ca regulă, acoperirea prejudiciului este limitată. Prin excepţie, limitele pot fi
depăşite

Cu privire la limitele acoperirii prejudiciului, potrivit art. 6 din Regulile de la Hamburg,

acoperirea daunelor este limitată la o sumă echivalentă cu de două ori şi jumătate valoarea
navlului plătibil pentru mărfurile livrate cu întârziere, fără a depăşi însă navlul total plătibil
contractului de transport maritim al mărfurilor.

Cu privire la depăşirea limitelor despăgubirilor, potrivit art. 8 şi a art. 6, aceasta este posibilă
dacă se dovedeşte intenţia în ceea ce priveşte producerea prejudiciului sau dacă a fost agravată
răspunderea prin convenţia părţilor.

7. Aspecte privind angajarea răspunderii

- în caz pierdere sau avariere a mărfii, potrivit art. 19, destinatarul trebuie să notifice cărăruşul
în legărură cu pierderea sau avarierea suferită, cel mai târziu în ziua lucrătoare care urmează
zilei când mărfurile i-au fost predate (pierderea sau avarierea aparentă) sau în termen de 15
zile consecutive începând cu ziua următoare celei in care mărfurile au fost predate
destiantarului
o Sancţiunea: prezumţia relativă că mărfurile au fost predate de către cărăuş aşa
cum sunt descrise în documentul de transport sau în bune condiţii
- în caz de întârziere, potrivit art. 19, destinatarul trebuie să notifice cărăuşul în legătură cu
întârzierea în termen de 60 de zile consecutive incepând din ziua următoare celei in care
mărfurile au fost predate către destinatare.
o Sancţiunea: decăderea din dreptul de a mai solicitat depuăgubiri pentru întârziere