Sunteți pe pagina 1din 9

LEGE nr.

268 din 28 mai 2001 (*actualizată*)privind


privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri
proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie
agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului**)
EMITENT  PARLAMENTUL
Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 7 iunie 2001

----------**) Titlul legii a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 226 din 17 noiembrie 2016,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 937 din 22 noiembrie 2016.Parlamentul României adoptă
prezenta lege.Capitolul I Dispoziţii generaleArticolul 1Prin prezenta lege se reglementează:a) cadrul
juridic privind privatizarea societăţilor comerciale agricole care deţin în exploatare terenuri cu
destinaţie agricolă, constituite în conformitate cu Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor
economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale;b) statutul juridic al Agenţiei Domeniilor
Statului;c) administrarea societăţilor comerciale şi regimul concesionării sau arendării terenurilor
proprietate publică şi privată a statului, aflate în exploatarea acestora. Articolul 2(1) Prevederile
prezentei legi se aplică şi societăţilor comerciale rezultate în urma divizării sau fuziunii societăţilor
comerciale care deţin în exploatare terenuri cu destinaţie agricolă, precum şi societăţilor naţionale
care funcţionează sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.(2) Prin terenuri cu
destinaţie agricolă se înţelege: terenuri agricole productive - arabile, vii, livezi, pepiniere viticole,
pomicole, plantaţii de hamei şi duzi, păşuni, fâneţe, sere, solarii, răsadniţe şi altele asemenea -, cele
cu vegetaţie forestieră, dacă nu fac parte din amenajamente silvice, păşuni împădurite, cele ocupate
cu construcţii şi instalaţii zootehnice, amenajări piscicole şi de îmbunătăţiri funciare, drumuri
tehnologice şi de exploatare agricolă, platforme şi spaţii de depozitare care servesc nevoilor producţiei
agricole şi terenuri neproductive care pot fi amenajate şi folosite pentru producţia agricolă.
(3) Prevederile prezentei legi reglementează regimul juridic al terenurilor cu destinaţie agricolă,
proprietate publică sau privată a statului, aflate în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului. Articolul
3(1) Privatizarea societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi 2 se face de către Agenţia Domeniilor
Statului, în numele statului, prin vânzarea de acţiuni, vânzarea de active şi prin privatizarea
managementului către persoane fizice şi juridice, române sau străine.(2) Terenurile pentru care
societăţile comerciale au obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului de
incintă, eliberat de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, cu aplicarea prevederilor legale
privind reevaluarea imobilizărilor corporale şi modificarea capitalului social, fac parte din capitalul
social al societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi 2.(3) Terenurile care urmează să fie retrocedate
în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, şi ale Legii nr. 1/2000pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.
18/1991şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, se transmit, la cererea
comisiilor judeţene, comisiilor locale.-----------Alin. (3) al art. 3 a fost modificat de pct. 1 al art. I din
LEGEA nr. 549 din 14 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 17 octombrie
2002.(4) Terenurile cu destinaţie agricolă, altele decât cele prevăzute la alin. (2), nu fac parte din
capitalul social al acestor societăţi comerciale.Capitolul II Înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului şi
delimitarea patrimoniului acesteiaSecţiunea 1 Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei
Domeniilor StatuluiArticolul 4(1) Agenţia Domeniilor Statului, instituţie publică cu personalitate juridică,
finanţată integral de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, are
următoarele atribuţii:(la 11-06-2017, Partea introductivă a Alineatului (1) din Articolul 4, Sectiunea 1,
Capitolul II a fost modificată de Punctul 1, Punctul IX, Punctul 7, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 129 din
31 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 08 iunie 2017 )a) exercitarea în numele
statului a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând
domeniului privat al statului;b) gestionarea şi exploatarea eficientă a patrimoniului de stat, al cărui
proprietar mandatat este, precum şi privatizarea societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi
2;c) administrarea terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului public şi privat al statului,
aflate în exploatarea societăţilor naţionale, a institutelor şi staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă
şi a unităţilor de învăţământ agricol şi silvic;c^1) prin excepţie de la prevederile art. 21^1-21^6,
concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinaţie agricolă, libere de contract, în suprafaţă
maximă de 50 ha, aparţinând domeniului public şi privat al statului, aflate în administrarea Agenţiei
Domeniilor Statului, prin atribuire directă, tinerilor de până la 40 de ani, absolvenţi ai învăţământului
de profil, în vederea înfiinţării de ferme; în situaţia în care suprafeţele de terenuri disponibile sunt mai
mici decât cele solicitate, se aplică procedura concurenţială reglementată de prezenta lege;----------
Lit. c^1) a alin. (1) al art. 4 a fost introdusă de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 226 din 17 noiembrie
2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 937 din 22 noiembrie 2016.d) concesionarea sau
arendarea terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului public sau privat al statului, aflate
în exploatarea societăţilor naţionale, a institutelor şi staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă şi a
unităţilor de învăţământ agricol şi silvic;e) concesionarea, arendarea sau închirierea bunurilor aflate în
administrarea Agenţiei Domeniilor Statului.------------Lit. e) a art. 4 a fost modificata de pct. 2 al art. I
din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 30 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
772 din 15 noiembrie 2012.f) cumpărarea sau schimbul de terenuri cu destinaţie agricolă, în vederea
concesionării sau arendării acestora, pentru realizarea de exploataţii agricole optime; schimbul de
terenuri cu destinaţie agricolă se admite numai în cadrul aceluiaşi judeţ.-----------Lit. f) a alin. (1) al
art. 4 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 549 din 14 octombrie 2002, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 17 octombrie 2002.g) aplicarea prevederilor legale referitoare la
renta viageră agricolă din titlul XI al Legii nr. 247/2005privind reforma în domeniile proprietăţii şi
justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare*);-----------Lit. g)
a alin. (1) al art. 4 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 4 din 9
februarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 14 februarie 2006.h) comasarea
terenurilor cu destinaţie agricolă, în numele statului, din domeniul public sau privat al statului, în
vederea concesionării sau arendării acestora, pentru realizarea de exploataţii agricole de tip ferme
familiale. Concesionarea şi arendarea către ferme familiale se vor face prin metodele prevăzute de
lege şi aprobate de Comitetul de privatizare, concesionare şi arendare al Agenţiei Domeniilor
Statului.-----------Lit. h) a alin. (1) al art. 4 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE
URGENŢĂ nr. 125 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie
2010, prin înlocuirea sintagmei "Consiliul de administraţie" cu sintagma "Comitetul de privatizare,
concesionare şi arendare".(2) Structura organizatorică, statul de funcţii şi regulamentul de organizare
şi funcţionare ale Agenţiei Domeniilor Statului se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi
dezvoltării rurale, la propunerea directorului general al agenţiei.(la 11-06-2017, Alineatul (2) din
Articolul 4 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, Punctul IX din Punctul 7, ARTICOL
UNIC din LEGEA nr. 129 din 31 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 08 iunie
2017 )Articolul 5(1) Agenţia Domeniilor Statului este condusă de un director general, ajutat de un
director general adjunct.(2) Directorul general şi directorul general adjunct sunt numiţi şi revocaţi prin
ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.(3) Directorul general şi directorul general adjunct
îşi desfăşoară activitatea pe baza unor criterii de performanţă stabilite de ministrul agriculturii şi
dezvoltării rurale, incluse în contractul de muncă.(4) Activitatea directorului general şi a directorului
general adjunct este evaluată semestrial de către o comisie desemnată prin ordin al ministrului
agriculturii şi dezvoltării rurale.(5) Directorul general, în exercitarea atribuţiilor sale, emite decizii şi
instrucţiuni în condiţiile legii.(6) Directorul general are calitatea de ordonator terţiar de credite.
(7) Directorul general reprezintă Agenţia Domeniilor Statului în raporturile cu celelalte organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, cu alte persoane juridice şi fizice, precum şi în
justiţie.(la 11-06-2017, Articolul 5 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Punctul IX
din Punctul 7, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 129 din 31 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.
422 din 08 iunie 2017 )Articolul 5^1(1) Privatizarea societăţilor comerciale agricole care deţin în
exploatare terenuri cu destinaţie agricolă, constituite în conformitate cu Legea nr. 15/1990, cu
modificările ulterioare, administrarea acestora până la privatizare şi concesionarea sau arendarea
terenurilor proprietate publică şi privată a statului, aflate în exploatarea acestora, se coordonează de
către Comitetul de privatizare, concesionare şi arendare, denumit în continuare Comitet, organism
fără personalitate juridică, constituit în cadrul Agenţiei Domeniilor Statului.(2) Din Comitet fac parte
reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului, ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
ai Agenţiei Domeniilor Statului, ai Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, ai Autorităţii
Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, ai Ministerului Apelor şi Pădurilor şi ai
Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Componenţa nominală
a Comitetului se stabileşte prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, la propunerea
instituţiilor reprezentate. Atribuţiile, modul de funcţionare şi remunerarea membrilor se stabilesc prin
ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.(la 11-06-2017, Alineatul (2) din Articolul 5^1 ,
Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3, Punctul IX, Punctul 7, ARTICOL UNIC din LEGEA
nr. 129 din 31 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 08 iunie 2017 )(3) Membrii
Comitetului sunt remuneraţi din bugetul Agenţiei Domeniilor Statului, aprobat de ordonatorul principal
de credite, respectiv de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Cuantumul maxim al indemnizaţiei
lunare va fi stabilit prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, fără a putea depăşi 20%
din nivelul indemnizaţiei lunare acordate prin lege pentru funcţia de secretar de stat.(la 11-06-2017,
Alineatul (3) din Articolul 5^1 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3, Punctul IX,
Punctul 7, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 129 din 31 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 422
din 08 iunie 2017 )Articolul 6(1) Beneficiarii contractelor de concesiune, arendă şi ai altor contracte de
exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă, încheiate de Agenţia Domeniilor Statului, au
obligaţia de a declara şi de a plăti trimestrial sumele reprezentând redevenţe rezultate din contractele
de concesiune, arendă şi alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă.
(2) Beneficiarii contractelor au obligaţia să depună la organul fiscal competent o declaraţie care
cuprinde toate sumele datorate, potrivit alin. (1), ale căror termene de plată sunt scadente în
trimestrul de referinţă. În declaraţie nu se cuprind amenzile, penalităţile sau alte sume stabilite ca
urmare a nerespectării clauzelor contractuale.(3) Sumele prevăzute la alin. (1) se declară şi se plătesc
trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează, şi
constituie venit la bugetul de stat.(4) Sumele prevăzute la alin. (1) se achită de beneficiarii
contractelor în conturi distincte de disponibilităţi deschise la Trezoreria Statului pe numele Agenţiei
Domeniilor Statului, în cadrul contului sintetic 50.32 «Disponibil din sume colectate pentru bugetul de
stat», codificate cu codul de identificare fiscală al beneficiarilor contractelor.(5) Sumele colectate de
Agenţia Domeniilor Statului în conturile prevăzute la alin. (4) se transferă în conturile corespunzătoare
de venituri ale bugetului de stat, în funcţie de natura acestora, în termen de cel mult două zile
lucrătoare de la încasare, pe baza ordinelor de plată pentru Trezoreria Statului întocmite distinct
pentru fiecare beneficiar de contract.(6) În ordinele de plată pentru Trezoreria Statului prin care
Agenţia Domeniilor Statului transferă în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului de stat
sumele colectate, la rubrica «Data debitării» se va înscrie «data plăţii» din extrasul conturilor
prevăzute la alin. (4) în care au fost încasate sumele respective.(7) Plata sumelor cuvenite
beneficiarilor prevăzuţi la alin. (1) cu titlu de susţinere financiară a agriculturii de către stat, aprobate
anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi având ca sursă
de finanţare exclusiv bugetul de stat, se efectuează într-un cont de disponibil distinct deschis la
Trezoreria Statului. Beneficiarii pot utiliza sumele din contul de disponibil numai după achitarea
redevenţei restante.------------Art. 6 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ
nr. 64 din 30 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 15 noiembrie
2012.Secţiunea a 2-a Acţiuni pentru delimitarea patrimoniului Agenţiei Domeniilor Statului Articolul
7(1) De la data intrării în vigoare a prezentei legi Agenţia Domeniilor Statului va inventaria terenurile
cu destinaţie agricolă aflate în exploatarea societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi 2 şi terenurile
deţinute în administrare de institutele şi staţiunile de cercetare şi producţie agricolă, de universităţi şi
de unităţile de învăţământ agricol şi silvic, prevăzute în anexa nr. 2, şi a societăţilor naţionale care
funcţionează sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, prevăzute în anexa nr.
4.-----------Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 549 din 14 octombrie
2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 17 octombrie 2002.(2) Procedura de inventariere
a terenurilor prevăzute la alin. (1), precum şi componenţa comisiilor de inventariere se vor stabili prin
ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor.(3) Planurile cadastrale ale terenurilor cu
destinaţie agricolă, cu delimitarea suprafeţelor pe categorii de folosinţă, se vor întocmi de către oficiile
de cadastru agricol şi organizarea teritoriului agricol şi vor fi avizate, pentru conformitate, de comisia
de inventariere şi de Direcţia cadastru şi îmbunătăţiri funciare.(4) În vederea stabilirii dreptului de
proprietate publică sau privată a statului, după caz, pe baza planurilor cadastrale întocmite potrivit
alin. (3) şi a Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, în termen de 90 de zile de la
definitivarea lucrărilor de cadastru Agenţia Domeniilor Statului va depune cererea de înscriere a
dreptului de proprietate al statului în Cartea funciară, la biroul de carte funciară al judecătoriei în a
cărei rază teritorială este situat terenul.(5) Predarea-preluarea terenurilor prevăzute la alin. (1) şi
trecerea lor în patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului se fac pe bază de protocol între societăţile
comerciale, institutele şi staţiunile de cercetare şi producţie agricolă, universităţile şi unităţile de
învăţământ agricol şi silvic şi societăţile naţionale, pe de o parte, şi Agenţia Domeniilor Statului, pe de
altă parte, în termen de 15 zile de la data inventarierii lor.(6) La data predării-preluării bunurilor care
fac obiectul prezentei legi se va întocmi de către Agenţia Domeniilor Statului balanţa terenurilor pe
fiecare unitate prevăzută la art. 1, 2 şi în anexele nr. 1-4, iar terenurile care nu fac obiectul
retrocedării, în conformitate cu prevederile legilor în domeniu, vor fi declarate terenuri aparţinând
domeniului public sau privat al statului şi vor putea fi concesionate sau arendate în condiţiile legii.
(7) Agenţia Domeniilor Statului, împreună cu Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, va
inventaria terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit Legii nr. 18/1991,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 1/2000, cu modificările şi
completările ulterioare, şi le va preda pe bază de protocol comisiilor locale, în vederea eliberării
titlurilor de proprietate şi punerii în posesie a celor îndreptăţiţi.-----------Alin. (7) al art. 7 a fost
modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 549 din 14 octombrie 2002, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 759 din 17 octombrie 2002.(8) În situaţia în care Agenţia Domeniilor Statului constată că
au fost săvârşite abuzuri comise prin acte administrative în aplicarea Legii nr. 18/1991, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare,
aceasta se poate prevala de prevederile art. 60-62 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, sau poate sesiza instanţele judecătoreşti în a căror rază teritorială este
situat terenul.-----------Alin. (8) al art. 7 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 549 din 14
octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 17 octombrie 2002. Articolul
8(1) Terenurile agricole aparţinând domeniului privat şi public al statului, aflate în exploatarea
institutelor sau staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă, universităţilor şi unităţilor de învăţământ
agricol şi silvic, a companiilor sau societăţilor naţionale, vor fi concesionate direct către acestea în
schimbul unei redevenţe.(2) Institutele şi staţiunile de cercetare şi producţie agricolă şi unităţile de
învăţământ agricol şi silvic sunt scutite de plata redevenţei pentru terenurile concesionate ce aparţin
domeniului public, în scopul realizării obiectivelor cercetării.(3) Până la privatizarea societăţilor
comerciale cu capital majoritar de stat, a companiilor sau societăţilor naţionale, precum şi a
institutelor sau staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă acestea vor avea un drept de preemţiune
în concesionarea terenurilor deţinute în exploatare, aparţinând domeniului privat al statului, drept ce
va putea fi exercitat în maximum 45 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al
României, Partea I.Capitolul III Vânzarea acţiunilor societăţilor comerciale ce deţin în exploatare
terenuri cu destinaţie agricolă, precum şi concesionarea bunurilor proprietate publică sau privată
a statului şi a activităţilor ori serviciilor aparţinând domeniului public al statului Secţiunea
1 Pregătirea privatizăriiArticolul 9(1) La primirea din partea unui investitor interesat a unei scrisori de
intenţie pentru concesionarea terenului aflat în exploatarea societăţilor comerciale ce intră sub
incidenţa prezentei legi, aparţinând domeniului privat al statului, intrat sau prevăzut să intre în
administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, aceasta este obligată să efectueze studiul de oportunitate
al concesionării şi, concomitent, evaluarea acţiunilor deţinute la respectiva societate.(2) În cazul în
care investitorul interesat de concesionarea sau arendarea terenului cu destinaţie agricolă solicită şi
cumpărarea de acţiuni, cele două contracte se vor negocia în conformitate cu metodele şi prevederile
de privatizare prevăzute în prezentul capitol.(3) În cazul în care investitorul este interesat numai de
concesionarea sau arendarea terenului cu destinaţie agricolă şi nu solicită şi cumpărarea de acţiuni,
vor putea fi concesionate sau arendate numai acele terenuri care, potrivit studiului de oportunitate
întocmit, nu sunt necesare societăţilor comerciale pentru desfăşurarea activităţii, potrivit obiectului lor
de activitate.Secţiunea a 2-a Vânzarea de acţiuniArticolul 10(1) În termen de 30 de zile de la data intrării
în vigoare a prezentei legi Agenţia Domeniilor Statului va întocmi liste cuprinzând societăţile
comerciale care fac obiectul privatizării, respectiv ale căror terenuri deţinute sunt oferite spre
concesionare sau arendare. Aceste liste vor fi aprobate prin ordin al ministrului agriculturii,
alimentaţiei şi pădurilor.(2) Listele prevăzute la alin. (1) vor fi publicate în Monitorul Oficial al
României, Partea a IV-a, şi vor cuprinde:a) datele de identificare a agentului economic - denumirea
societăţii comerciale, sediul, codul fiscal, numărul de înmatriculare la oficiul registrului
comerţului;b) capitalul social şi structura acţionariatului;c) procentul din capitalul social supus
vânzării;d) suprafaţa totală de teren agricol ce urmează să fie concesionată;e) termenul limită de
declanşare a procesului de privatizare-restructurare. Articolul 11(1) În vederea asigurării unui proces de
privatizare, respectiv de concesionare, eficient şi transparent, pentru fiecare societate comercială
scoasă la privatizare şi nominalizată în lista Agenţia Domeniilor Statului va publică în mijloacele de
informare în masă anunţul publicitar elaborat pentru vânzarea acţiunilor şi concesionarea terenurilor
din domeniul public sau privat al statului, deţinute în exploatare de aceste societăţi.(2) Anunţul
publicitar va fi întocmit în baza dosarului de prezentare şi a studiului de oportunitate întocmit de
Agenţia Domeniilor Statului.(3) Anunţul publicitar va cuprinde informaţii minime cu privire
la:a) denumirea şi sediul societăţii comerciale;b) numărul de înmatriculare la oficiul registrului
comerţului şi codul fiscal;c) obiectul de activitate;d) capitalul social şi numărul de acţiuni puse în
vânzare;e) structura acţionariatului;f) suprafaţa terenului care urmează să fie concesionată;g) locul şi
data limită de cumpărare a caietului de sarcini;h) locul de unde se pot obţine alte date;i) locul şi data
limită a depunerii ofertelor;j) alte date considerate importante. Articolul 12Persoanele fizice sau juridice
interesate în cumpărarea de acţiuni emise de societăţile comerciale care deţin în exploatare terenuri
cu destinaţie agricolă şi/sau în concesionarea şi arendarea terenurilor aparţinând domeniului public
sau privat al statului, inclusiv a bunurilor, activităţilor sau serviciilor accesorii ale acestor bunuri, vor
înregistra la sediul Agenţiei Domeniilor Statului o scrisoare de intenţie. Articolul 13(1) Vânzarea de
acţiuni emise de societăţile comerciale care fac obiectul prezentei legi se va face în baza unui raport
de evaluare, la preţul de piaţă stabilit de cerere şi ofertă.(2) Pentru societăţile comerciale ce fac
obiectul prezentei legi, care au datorii reprezentând mai mult de jumătate din capitalul social al
acestora şi care au fost scoase la vânzare de două ori fără să se înregistreze vreo ofertă, din comisia
de negociere vor face parte şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice, astfel încât investitorii
interesaţi să poată negocia atât valoarea acţiunilor, cât şi valoarea totală a datoriilor şi modul de
stingere a acestora.Articolul 14(1) Vânzarea acţiunilor către investitorii interesaţi prevăzuţi la art. 3 alin.
(1) se va face prin următoarele metode:a) ofertă publică de vânzare;b) negociere directă cu
preselecţie.c) negociere directă;-----------Litera c) a alin. (1) al art. 14 a fost introdusă de pct. 5
al art. I din LEGEA nr. 549 din 14 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 17
octombrie 2002.d) licitaţie publică cu strigare.-----------Litera d) a alin. (1) al art. 14 a fost introdusă
de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 549 din 14 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759
din 17 octombrie 2002.(2) În cazul vânzării de acţiuni prin ofertă publică salariaţii şi membrii
conducerii societăţii comerciale au dreptul să cumpere, în termen de 30 de zile, anterior deschiderii
ofertei publice, până la 20% din acţiunile scoase la vânzare, cu reducere de până la 30% faţa de
preţul prevăzut în oferta făcută de Agenţia Domeniilor Statului.(3) În cazul vânzării de acţiuni prin
negociere directă cu preselecţie asociaţia salariaţilor, constituită conform art. 16 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr.
44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi societăţile agricole, asociaţiile agricole şi
alte forme asociative din agricultură, cu personalitate juridică, vor avea dreptul de cumpărare
preferenţială a acţiunilor, în situaţia în care oferă un preţ cu cel mult 40% mai mic decât cel mai mare
preţ oferit.(3^1) În cazul vânzării prin negociere directă, asociaţia salariaţilor, constituită conform art.
16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997privind privatizarea societăţilor comerciale,
aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi societăţile
agricole, asociaţiile agricole şi alte forme asociative din agricultură, cu personalitate juridică, au
dreptul să cumpere acţiuni scoase la vânzare, conform prevederilor alin. (3).-----------Alin. (3^1) al
art. 14 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 549 din 14 octombrie 2002, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 17 octombrie 2002.(3^2) În cazul vânzării de acţiuni prin licitaţie
publică cu strigare, membrii conducerii societăţii comerciale au dreptul să cumpere acţiuni scoase la
privatizare, conform prevederilor alin. (2).-----------Alin. (3^2) al art. 14 a fost introdus de pct. 6
al art. I din LEGEA nr. 549 din 14 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 17
octombrie 2002.(4) Condiţiile de participare la cumpărare de acţiuni prin negociere directă cu
preselecţie, în condiţiile prevăzute la alin. (3), pentru societăţile agricole, asociaţiile agricole şi alte
forme asociative din agricultură, cu personalitate juridică, vor fi prevăzute în mod expres în normele
metodologice de aplicare a prezentei legi.(5) Criteriul de departajare a ofertanţilor în cadrul ofertei
publice este preţul/acţiune, iar în negocierea directă cu preselecţie este preţul/acţiune şi pregătirea de
specialitate pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice, experienţa în exploatarea
terenului. În cadrul negocierii se vor stabili clauze pentru păstrarea obiectului de activitate şi protecţia
salariaţilor.(6) Criteriul de departajare a ofertanţilor în cadrul vânzării acţiunilor prin metoda de
licitaţie cu strigare este preţ/acţiune, iar în cadrul vânzării prin negociere directă, criteriile sunt
preţ/acţiune, cuantumul redevenţei oferite, pregătirea de specialitate pentru persoanele fizice,
respectiv capacitatea tehnică şi financiară şi experienţa în exploatarea terenului, pentru persoanele
juridice, precum şi alte criterii stabilite prin caietul de sarcini. În cadrul negocierii se vor stabili clauze
pentru păstrarea obiectului de activitate şi protecţia salariaţilor.-----------Alin. (6) al art. 14 a fost
introdus de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 549 din 14 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL
nr. 759 din 17 octombrie 2002. Articolul 15Asociaţiile constituite în conformitate cu art. 16 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi societăţile comerciale agricole, asociaţiile agricole şi alte forme asociative din
agricultură, cu personalitate juridică, pot cumpăra acţiuni emise de societăţile comerciale prevăzute la
art. 1 şi 2, beneficiind de următoarele facilităţi: plata în rate, eşalonate pe o perioadă de maximum 5
ani de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cu avans de minimum 20% din preţul de
adjudecare şi cu o dobândă de 10% pe an.Articolul 16(1) Dividendele aferente acţiunilor dobândite de o
asociaţie dintre cele prevăzute la art. 15 sunt neimpozabile pe durata executării contractului de
vânzare.(2) Veniturile obţinute potrivit alin. (1) se transferă asociaţiei şi se utilizează exclusiv pentru
plata ratelor, a dobânzilor şi pentru rambursarea creditelor contractate de asociaţie în vederea
cumpărării de acţiuni.Articolul 17(1) Acţiunile dobândite în conformitate cu prevederile art. 15 se înscriu
în registrul acţionarilor societăţilor comerciale, iar asociaţiile vor figura în registrul acţionarilor şi vor fi
înscrise în registrul comerţului la poziţia "Acţionari", până la plata integrală a preţului, având drept de
vot în adunarea generală a acţionarilor corespunzător cu numărul de acţiuni deţinute.(2) Pentru
acţiunile vândute cu plata în rate acţiunile neachitate se constituie gaj şi se eliberează de sarcini pe
măsura achitării lor.Secţiunea a 3-a Concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinaţie agricolă,
precum şi concesionarea bunurilor proprietate publică sau privată a statului şi a activităţilor şi
serviciilor publiceArticolul 18(1) Iniţiativa concesionării o poate avea concedentul sau orice investitor
interesat, conform Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor.(2) Persoanele fizice sau juridice
române ori străine, inclusiv asociaţiile constituite în conformitate cu art. 16 din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare,
precum şi societăţile agricole, asociaţiile agricole şi alte forme asociative din agricultură, cu
personalitate juridică, care doresc să concesioneze terenurile ce fac obiectul acestei secţiuni, vor
adresa o scrisoare de intenţie concedentului, respectiv Agenţiei Domeniilor Statului.(3) După
înregistrarea scrisorii de intenţie Agenţia Domeniilor Statului va întocmi în termen de 30 de zile studiul
de oportunitate conţinând o evaluare tehnico-economică şi caietul de sarcini al concesiunii, pe care îl
va depune spre aprobare Comitetului de privatizare, concesionare şi arendare al Agenţiei Domeniilor
Statului.-----------Alin. (3) al art. 18 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ
nr. 125 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010, prin
înlocuirea sintagmei "Consiliul de administraţie" cu sintagma "Comitetul de privatizare, concesionare şi
arendare".(4) Hotărârea Comitetului de privatizare, concesionare şi arendare al Agenţiei Domeniilor
Statului privind aprobarea concesionării va cuprinde şi procedura de concesionare, care poate
fi:-----------Partea introductivă a alin. (4) al art. 18 a fost modificată de pct. 3 al art. I din
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 125 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888
din 30 decembrie 2010, prin înlocuirea sintagmei "Consiliul de administraţie" cu sintagma "Comitetul
de privatizare, concesionare şi arendare".a) licitaţie cu plic închis, dacă investitorul interesat nu a
condiţionat concesionarea terenului agricol de cumpărarea de acţiuni ale societăţii comerciale în
exploatarea căreia se afla acest teren;b) negociere directă cu preselecţie, dacă investitorul interesat
condiţionează concesionarea terenurilor de cumpărarea de acţiuni ale societăţilor comerciale ce deţin
în administrare aceste terenuri.c) negociere directă;-----------Litera c) a alin. (4) al art. 18 a fost
introdusă de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 549 din 14 octombrie 2002, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 759 din 17 octombrie 2002.d) licitaţie publică cu strigare.-----------Litera d) a alin. (4) al
art. 18 a fost introdusă de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 549 din 14 octombrie 2002, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 17 octombrie 2002.A. Procedura concesionării prin licitaţie cu plic
închisArticolul 19(1) Procedura concesionării prin licitaţie cu plic închis se face într-o singură etapă şi are
drept scop concesionarea bunurilor, activităţilor sau serviciilor aparţinând domeniului privat al statului
şi se aplică atunci când investitorul nu condiţionează concesionarea terenurilor de cumpărarea
acţiunilor societăţilor comerciale ce deţin în administrare aceste bunuri.(2) Selectarea ofertelor se va
face în baza grilei de punctare aprobate în caietul de sarcini, care va avea ca principale
elemente:a) redevenţă oferită;b) capacitatea tehnică de a exploata bunul ce face obiectul
concesiunii;c) valoarea investiţiilor propuse şi posibilităţi financiare de realizat. Articolul
20(1) Concedentul va încheia contractul de concesiune cu ofertantul cel mai bine plasat, în baza grilei
de punctare. Condiţiile care au condus la declararea drept câştigător al concesiunii vor fi obligatoriu
clauze în contract.(2) Contractul de concesiune va cuprinde clauza referitoare la împărţirea
responsabilităţilor de mediu între concedent şi concesionar.(2^1) Bunurile mobile corporale prevăzute
în contractul de concesiune, uzate fizic şi moral, trec din domeniul public în domeniul privat al statului
şi pot fi casate, cu acordul concesionarului, potrivit prevederilor legale în vigoare, iar sumele rezultate
din valorificarea activelor corporale casate se virează în contul Agenţiei Domeniilor Statului şi se fac
venit la bugetul de stat.------------Alin. (2^1) al art. 20 a fost introdus de pct. 1 al articolului unic din
LEGEA nr. 295 din 28 septembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 645 din 1 octombrie
2009.(3) La expirarea contractului de concesiune beneficiarul este obligat să restituie liber de orice
sarcini bunul încredinţat prin contract, inclusiv investiţiile realizate, cu excepţia bunurilor care au fost
casate potrivit alin. (2^1).------------Alin. (3) al art. 20 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din
LEGEA nr. 295 din 28 septembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 645 din 1 octombrie
2009.(4) Pentru investiţiile nerecuperate părţile vor conveni modul de recuperare a
acestora.B. Procedura concesionării sau arendării prin negociere directă Articolul 21Procedura
concesionării prin negociere directă se aplică în cazul în care investitorul interesat condiţionează
cumpărarea acţiunilor societăţilor comerciale care fac obiectul acestei legi de concesionarea sau
arendarea terenurilor deţinute în exploatare de către aceste societăţi comerciale.C. Procedura
concesionării prin atribuire directă-------------Litera C din Secţiunea a 3-a, Cap. III a fost introdusă de
articolul unic din LEGEA nr. 249 din 10 iunie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 414 din 13
iunie 2003.Articolul 21^1(1) Terenurile cu destinaţie agricolă, care nu fac parte din capitalul social al
societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi art. 2 alin. (1), vor fi atribuite direct spre concesionare
investitorilor care au cumpărat acţiuni sau active ce implica necesitatea exploatării unui teren cu
destinaţie agricolă, astfel cum este definit la art. 2 alin. (2).(2) Pentru capacităţile de producţie din
zootehnie, suprafaţa de teren cu destinaţie agricolă atribuită direct prin concesionare se stabileşte în
funcţie de efectivul mediu de animale deţinut şi de capacitatea de exploatare.(3) Dispoziţiile alin. (1)
şi (2) se aplică şi investitorilor care au cumpărat acţiuni sau active de la societăţile comerciale ce deţin
în administrare terenuri agricole sau aflate permanent sub luciu de apă.(4) Prevederile alin. (1) şi (2)
se aplică şi în cazul bunurilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2001privind
punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, îngrăşării şi exploatării
animalelor, precum şi a fabricilor de nutreţuri combinate dezafectate, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 387/2002, cu modificările ulterioare.-------------Art. 21^1 a fost introdus de articolul
unic din LEGEA nr. 249 din 10 iunie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 414 din 13 iunie
2003.Articolul 21^2Concesionarea prin atribuire directă se face pe perioada existenţei mijlocului fix sau a
activului, dar nu mai mult de 49 de ani.-------------Art. 21^2 a fost introdus de articolul unic din
LEGEA nr. 249 din 10 iunie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 414 din 13 iunie 2003. Articolul
21^3În cazul procedurii de concesionare prin atribuire directă, nivelul redevenţei se aprobă de către
Comitetul de privatizare, concesionare şi arendare al Agenţiei Domeniilor Statului.-----------Art. 21^3
a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 125 din 28 decembrie 2010,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010, prin înlocuirea sintagmei "Consiliul
de administraţie" cu sintagma "Comitetul de privatizare, concesionare şi arendare". Articolul 21^4Agenţia
Domeniilor Statului va concesiona prin atribuire directă bunurile imobile - clădiri şi terenuri aferente -
proprietate privată a statului persoanelor fizice/persoanelor juridice organizate în formele prevăzute
de legislaţia în vigoare, care desfăşoară activităţi sanitar-veterinare de interes public naţional şi care
au fost selectate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor potrivit
procedurii privind achiziţiile publice prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
34/2006privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări
publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
337/2006, cu modificările şi completările ulterioare.------------Art. 21^4 a fost introdus de articolul
unic din LEGEA nr. 118 din 15 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 429 din 20 iunie 2011,
care completează art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 125 din 28 decembrie 2010, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010, cu pct. 2^1. Articolul 21^5Concesionarea prin
atribuire directă a bunurilor imobile - clădiri şi terenuri aferente - proprietate privată a statului, potrivit
art. 21^4, se face pe perioada atribuirii contractelor de achiziţie publică al căror obiect este
reprezentat de activităţile sanitar-veterinare de interes public naţional, la propunerea direcţiilor
sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti.------------Art. 21^5 a fost introdus de articolul unic din LEGEA nr. 118 din 15 iunie 2011,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 429 din 20 iunie 2011, care completează art. I din ORDONANŢA
DE URGENŢĂ nr. 125 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30
decembrie 2010, cu pct. 2^1.Articolul 21^6În cazul concesionării prin atribuire directă potrivit art. 21^4,
persoanelor fizice/persoanelor juridice care desfăşoară activităţi sanitar-veterinare de interes public
naţional şi care au fost selectate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa
Alimentelor, nivelul redevenţei se aprobă de către Comitetul de privatizare, concesionare şi
arendare.------------Art. 21^6 a fost introdus de articolul unic din LEGEA nr. 118 din 15 iunie 2011,
publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 429 din 20 iunie 2011, care completează art. I din ORDONANŢA
DE URGENŢĂ nr. 125 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30
decembrie 2010, cu pct. 2^1.Secţiunea a 4-a Procedura vânzării acţiunilor societăţilor comerciale şi a
concesionării terenurilor cu destinaţie agricolă Articolul 22(1) În cazul în care un investitor este interesat
în cumpărarea acţiunilor unei societăţi comerciale ce face obiectul prezentei legi, solicitând în
scrisoarea de intenţie şi concesionarea sau arendarea terenului aparţinând domeniului public sau
privat al statului, deţinut în exploatare de această societate, Agenţia Domeniilor Statului, în baza
raportului de evaluare şi apreciere al experţilor, întocmeşte, în vederea aprobării:a) dosarul de
prezentare a societăţii comerciale;b) nota de preţ privind evaluarea acţiunilor;c) caietul de sarcini.
(2) Agenţia Domeniilor Statului întocmeşte studiul de oportunitate şi îl supune spre aprobare
Comitetului de privatizare, concesionare şi arendare. Comitetul de privatizare, concesionare şi
arendare hotărăşte asupra conţinutului caietului de sarcini şi totodată specifică:-----------Partea
introductivă a alin. (2) al art. 22 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr.
125 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010, prin
înlocuirea sintagmei "Consiliul de administraţie" cu sintagma "Comitetul de privatizare, concesionare şi
arendare".– durata concesiunii;– modul de calcul al redevenţei şi modalitatea de plată;– investiţii
făcute de concesionar;– condiţii de exploatare a concesiunii;– obligaţii de mediu;– regimul bunurilor la
încetarea concesiunii.(3) Comisia de negociere numită prin decizia Comitetului de privatizare,
concesionare şi arendare al Agenţiei Domeniilor Statului va negocia condiţiile celor două contracte, în
baza caietelor de sarcini aprobate.-----------Alin. (3) al art. 22 a fost modificat de pct. 3 al art. I din
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 125 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 888
din 30 decembrie 2010, prin înlocuirea sintagmei "Consiliul de administraţie" cu sintagma "Comitetul
de privatizare, concesionare şi arendare".(4) Departajarea ofertelor se va face în baza unei grile de
punctare comune, care va cuprinde:a) preţul pe acţiune şi modalitatea de plată;b) condiţiile caietului
de sarcini al concesiunii.Capitolul IV Vânzarea de active aparţinând societăţilor comerciale ce deţin
în administrare terenuri cu destinaţie agricolă Secţiunea 1 Pregătirea pentru vânzareArticolul
23(1) Dacă în urma ofertării unei societăţi comerciale şi a oferirii de facilităţi, conform art. 15 din
prezenta lege, nu au fost înregistrate cereri de cumpărare de acţiuni, se poate proceda la divizarea
societăţii comerciale pe ferme şi centre de profil, în baza unui studiu de fezabilitate şi cu aprobarea
adunării generale a acţionarilor, potrivit mandatului special acordat de Agenţia Domeniilor Statului,
sau la restructurarea societăţii, prin vânzare de active, concesionare ori arendare de terenuri, în
conformitate cu prevederile prezentului capitol.-----------Alin. (1) al art. 23 a fost modificat de pct. 9
al art. I din LEGEA nr. 549 din 14 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 17
octombrie 2002.(2) Ferma de producţie agricolă, definită ca fiind unitatea de producţie ce însumează
infrastructura investiţională şi terenurile aferente necesare în vederea desfăşurării procesului de
producţie agricolă, constituie cea mai mică subdiviziune a unei societăţi agricole supuse privatizării.
Ferma de producţie agricolă poate fi divizată numai în cazurile de dizolvare sau lichidare,
conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.
99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice.(3) În cazul reorganizării
judiciare a societăţilor comerciale care deţin în administrare terenuri cu destinaţie agricolă Agenţia
Domeniilor Statului împreună cu creditorii se vor pronunţa asupra planului de reorganizare
propus.Secţiunea a 2-a Vânzarea de active cu plata integralăArticolul 24(1) Vânzarea activelor
societăţilor comerciale se va face în baza unui studiu de oportunitate, la propunerea consiliilor de
administraţie ale societăţilor comerciale, avizat de Agenţia Domeniilor Statului şi aprobat de adunarea
generală a acţionarilor.(2) Vânzarea activelor prevăzute la alin. (1) se efectuează pe bază de licitaţie
cu strigare sau în plic închis cu adjudecare, la preţul cel mai bun oferit.(3) Procedura prevăzută la alin.
(1) şi (2) se aplică şi în cazul perfectării unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de
vânzare, dacă în contractul de leasing nu s-a prevăzut altfel.(4) Reprezentanţii în adunarea generală a
acţionarilor şi în consiliile de administraţie ale societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri
cu destinaţie agricolă au obligaţia să întocmească lista cuprinzând activele neutilizate, în vederea
avizării acesteia de către Agenţia Domeniilor Statului şi publicării ei în presă. Articolul 25(1) La
cumpărarea de active aparţinând societăţilor comerciale ce fac obiectul prezentei legi nu au dreptul să
participe membrii adunării generale a acţionarilor sau ai consiliului de administraţie al societăţii
vânzătoare.(2) Sumele realizate din vânzarea activelor societăţilor comerciale care fac obiectul
prezentei legi vor fi utilizate de către acestea pentru:a) rambursarea datoriilor;b) efectuarea de
investiţii;c) finalizarea activităţii din principalul obiect de activitate.(3) Sumele prevăzute la alin. (2)
nu pot fi utilizate pentru plata drepturilor salariale. Articolul 26(1) Societăţile comerciale care fac obiectul
prezentei legi şi care au în derulare contracte de locaţie de gestiune, de închiriere pentru activele
societăţii, altele decât terenurile cu destinaţie agricolă, pot vinde prin negociere directă sau pot încheia
contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare cu locatarii sau chiriaşii, dacă aceştia
au efectuat investiţii în activele utilizate şi nu au obligaţii restante faţa de societate.(2) Contractul de
vânzare sau de leasing se încheie în baza raportului de evaluare acceptat de părţi şi cu scăderea
valorii investiţiilor efectuate de chiriaş, respectiv de locatar.(3) Încheierea contractelor de vânzare sau
de leasing este condiţionată de aprobarea prealabilă de către Agenţia Domeniilor Statului. Secţiunea a
3-a Vânzarea de active cu plata în rateArticolul 27Societăţile comerciale care fac obiectul prezentei legi
pot vinde, cu aprobarea prealabilă a Agenţiei Domeniilor Statului, în condiţiile stabilite de adunarea
generală a acţionarilor şi de consiliul de administraţie, active cu plata în rate salariaţilor, precum şi
societăţilor agricole, asociaţiilor agricole şi altor forme asociative din agricultură, cu personalitate
juridică, în următoarele condiţii:a) avans minim de 20% din preţul aprobat de adunarea generală a
acţionarilor şi consiliul de administraţie, cu aprobarea Agenţiei Domeniilor Statului, dar nu mai mic
decât valoarea contabilă a acestuia;b) rate eşalonate pe un termen de până la 5 ani;c) dobândă
anuală de 30%.Articolul 28Contractele de vânzare-cumpărare de active vor avea clauze ferme pentru
respectarea legislaţiei în vigoare privind protecţia mediului. Capitolul V SancţiuniArticolul
29(1) Constituie contravenţii la prezenta lege, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să
constituie infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei următoarele
fapte:a) nepublicarea listei cuprinzând societăţile comerciale care se privatizează potrivit anunţului
publicitar;b) nerespectarea metodei de privatizare stabilite în oferta de vânzare sau în studiul de
oportunitate;c) neincluderea anumitor bunuri din patrimoniul societăţii comerciale în oferta de vânzare
şi în raportul de evaluare ori includerea unor bunuri fictive în oferta de vânzare, cu scop vădit de a
induce în eroare investitorul sau;d) neincluderea în caietul de sarcini a situaţiilor reale privind situaţia
bunului care urmează să fie concesionat, în scopul tulburării dreptului de exploatare a
concedentului;e) neîntocmirea raportului de evaluare sau a studiului de oportunitate pentru formarea
preţului de ofertă sau stabilirea redevenţei ce stau la baza negocierii;f) atribuirea dreptului de
cumpărare/concesionare sau de arendare unei persoane în dauna alteia care a formulat o ofertă mai
avantajoasă;g) divulgarea de informaţii confidenţiale unor terţi, în vederea influenţării preţului de
ofertă sau redevenţei.(2) Contravenţiilor prevăzute în prezenta lege le sunt aplicabile
dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002.-----------Alin. (2) al art. 29 a fost modificat de pct.
10 al art. I din LEGEA nr. 549 din 14 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 17
octombrie 2002.Capitolul VI Dispoziţii tranzitorii şi finaleArticolul 30În termen de 30 de zile de la data
publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi
Pădurilor va întocmi normele metodologice de aplicare, care vor fi supuse spre aprobare
Guvernului.Articolul 31În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Agenţia
Domeniilor Statului va prelua, prin protocol, de la Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea
Participaţiilor Statului, acţiunile societăţilor comerciale care nu au fost preluate în baza Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare
terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, şi a Hotărârii Guvernului nr.
97/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 198/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau
terenuri aflate permanent sub luciu de apă, precum şi acţiunile societăţilor naţionale care funcţionează
sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. Articolul 32Anexele nr. 1-4 fac parte
integrantă din prezenta lege.Articolul 33Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă
prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societăţilor
comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 13 decembrie 1999, Hotărârea
Guvernului nr. 97/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri
agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 66 din 16 februarie 2000, Hotărârea Guvernului nr. 46/2000 privind atribuţiile şi structura
organizatorică ale Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
30 din 26 ianuarie 2000, precum şi orice alte dispoziţii contrare prevederilor prezentei legi.Această
lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 2 mai 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1)
din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 10 mai 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din
Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU

S-ar putea să vă placă și