Sunteți pe pagina 1din 6

Universitatea ,,Ovidius” din Constanța

Facultatea de Științe Economice


Economia firmei
Anul III

Managementul Calității
Serviciilor Medicale

1
Realizator
Barbu Elena Nicoleta

MANAGEMENTUL CALITĂȚII
SERVICIILOR MEDICALE

Calitatea, ca și concept, a fost abordată în diferite domenii de specialitate,


însă în definirea clară a acesteia există încă păreri diferite. Pentru menținerea unei
stări de echilibru în condițiile constrângerilor interne și externe este nevoie de o
unitate organizatorică pentru atingerea scopului, și anume, obținerea de profit.
Aceste organizații au în prim-plan strategiile manageriale astfel încât eforturile să
fie focalizate pe client și pe satisfacerea nevoilor și cerințelor acestuia. Sistemul de
management orientat spre calitate, reprezintă latura fundamentală a sistemelor de
management actuale, îndreptat spre soluționarea eficientă a problemelor,
verificarea rezultatelor și implementarea planurilor de acțiune, într-un proces activ
de adaptare la mediul extern și intern.[5]

În general, serviciile de sănătate sunt considerate ca fiind un sistem de


instituții care sunt recunoscute oficial și sunt implicate profund în crearea
condițiilor materiale de existență a omului, respectiv creșterea nivelului calității
vieții. [3] Implementarea acestui tip de management are scopul de a îmbunătăți
calitatea serviciilor medicale, de a satisface nevoile așteptate ale tuturor celor
implicați, respectiv de eficientizare a relației dintre furnizorul de servicii medicale
și beneficiar.

Politica în domeniul calității, în concordanță cu viziunea, misiunea și


valorile organizației, definește direcția de dezvoltare a acesteia, utilizarea optimă a
resurselor, adaptarea continuă la mediul intern și extern, astfel încât să satisfacă
cerințele pieței serviciilor de sănătate, prin stabilirea de obiective și activități
pentru realizarea acestora. Rezultatul final al dezvoltării acestei politici
impulsionează oferta serviciilor medicale performante, atât asupra pacientului

2
căruia i se adresează în mod direct, cât și asupra stării de sanatate a întregii
populații.

Grupurile țintă sunt pacienții cu afecțiuni acute și cronice care au nevoie


de servicii medicale complexe de diagnostic, tratament și recuperare.

Planificarea strategică are la bază analiza fundamentală a mediului și a


riscurilor, se raportează la aspectele financiare, procesele de funcționare,
perspectiva beneficiarului, adică a pacientului, și necesitatea dezvoltării adaptate la
cerințele populației.

Managementul riscurilor: Documentul de bază este reprezentat de


Registrul de riscuri în al cărui cuprins se regăsesc informațiile operaționale:
definirea, natura și factorul generator al riscului; probabilitatea de apariție;
gravitatea, nivelul de risc; măsuri de diminuare a riscului; responsabilul de risc;
planul de intervenție la apariția riscului. [1]

Modul de organizare al serviciilor de sănătate, dimensiunile rețelei


unităților sanitare, dotarea tehnică și personalul de specialitate sunt câteva dintre
elementele care ajută la evoluția stării de sănătate. Donabedian, specialist de
renume în domeniul asigurării calității, definește calitatea îngrijirilor medicale ca
pe ,,tipul de îngrijire de la care se așteaptă să maximizeze o dimensiune a
bunăstării, luând în considerație balanța câștigurilor și pierderilor care afectează
procesul îngrijirlor de sănătate în întregul lor”. În opinia acestuia, calitatea
serviciilor medicale este dependentă de modul în care se aplică știința și tehnologia
medicală, astfel încât beneficiile îngrijirilor să fie optime, fără a crește riscurile.[2]

Donabedian a fost primul care a indicat existent două dintre componentele


calității îngrijirilor medicale, și anume, calitatea tehnică-raportată la competența
tehnică, folosirea măsurilor de control al infecțiilor și respectarea protocoalelor
clinice și a ghidurilor de practică, toate acestea creând rezultate pozitive ale
tratamentului, satisfacție din partea pacientului, respectiv, calitatea interpersonală,
care conduce la comportamente pozitive din partea pacientului precum acceptarea
recomandărilor, continuitatea si scăderea ratei de abandonare a tratamentului, etc.
[5]

Sistemul sanitar în România

3
Toți medicii din spitale, inclusiv specialiștii care oferă asistență
ambulatorie în spitale, precum și asistenții medicali, atât cei din instituțiile publice,
cât și din cele private sunt personal salariat. În regiunile defavorizate, și nu numai,
există un deficit de personal medical. Numărul de medici și asistenți medicali este
relativ scăzut comparativ cu mediile UE: 2,8 doctori per 1000 locuitori m,
comparativ cu 3,5 în UE, asistenți medicali per 1000 de locuitori vs. 8,4 în UE. Doi
factori care influențează în mod direct acest deficit de personal medical sunt
lucrătorii care au emigrat în ultimul deceniu și scăderea salariilor în sectorul public
în urma crizei economice. Un alt factor distructiv este infrastructura subdezvoltată-
numărul total de paturi din spitale a scăzut, reducând semnificativ numărul
paturilor pentru cazuri acute în ultimele decenii. [1]

Înainte de 1989, România a avut un sistem focalizat pe societate în care


Ministerul Sănătății controla tot, de la numărul de medici, la construcția de
policlinici în orașe și sate și la importul sau producția de medicamente. La
momentul actual, România are o abordare asemănătoare în ceea ce privește
administrarea centralizată la nivelul ministerului si Casei Naționale de Asigurări de
sănătate. Deși este denumit ,,sistem de sănătate bazat pe solidaritatea socială”, ne
întrebăm adesea despre ce solidaritate este vorba, întrucât, banii strânși de la
populație pentru sănătate sunt alocați frecvent în alte scopuri, și mai putin pe baza
analizelor riguroase și obiective. Deci, sistemul centralizat, focalizat pe societate
aduce o serie de avantaje-politici sanitare centralizate, forța de negociere cu
furnizorii de servicii și medicamente, dar, în aceeași măsură, un sistem axat pe
binele general poate desconsidera pacienții cu probleme extreme de sănătate pentru
că acesta este interesat ca în medie lucrurile să meargă bine, și nu punctual, la
nivelul fiecărui individ.[1]

Sistemul asigurărilor de sănătate a fost introdus prin Legea nr.145/1997,


cu ajutorul acestuia renunțându-se la modelul de finanțare de către stat și
adoptându-se sistemul sanitar bazat pe asigurările de sănătate, așa-numitul sistem
Bismarkian, denumirea provenind de la numele celui care l-a introdus în Germania
la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acest sistem presupune obținerea de venituri prin
contribuții obligatorii și modalități specifice de redistribuire și de alocare a
fondurilor în sistemul de sănătate. Din întreaga populației a României, 11 milioane
de locuitori nu achită contribuții la asigurările sociale de sănătate, fie că sunt scutiți
în mod formal de plată- pensionarii, șomerii, deținuții, personalul militar,
4
persoanele aflate în concediu medical și concediu de maternitate și elevii/studenții,
fie pentru că activează în sectorul muncii la negru. Pentru cei angajați legal, rata
globală a contribuției la asigurări, calculând angajatorii si angajații la un loc, este
în prezent de 10,7% din salariul unui contribuabil. [2]

În cealaltă extremă, reprezentată de Norvegia, sistemul de sănătate nu


deține nici un fond special, iar finanțarea acestuia, în general, se face prin
intermediul taxelor colectate direct din salarii. Administrația Naționala a
Asigurărilor, Trydectaten, este responsabilă pentru Schema națională de asigurare-
NIS, un program de asigurări de stat care garantează tuturor același nivel de
susținere. Acest program oferă asistență în caz de boală, accidente, handicap fizic,
sarcină, dizabilități, deces și pierdere a persoanei ale cărei venituri susțineau
familia, precum și în caz de pierdere a locului de muncă și îmbătrânire. În
comparație cu Italia, Spania, Japonia sau Franța, Norvegia are sistemul medical cel
mai centralizat. Toți cetățenii care trăiesc sau muncesc în Norvegia trebuie să
contribuie la NIS. Potrivit normelor UE, angajații și free-lancerii devin membri ai
sistemului de asigurări sociale prin plata asigurării naționale, iar, cei care nu se
încadrează în aceste categorii, pot adera voluntar la NIS dacă rămân în Norvegia
mai mult de trei luni. În ceea ce privește sectorul privat, acesta este limitat ca
acoperire, întrucât sistemul medical de stat oferă standarde ridicate. Conform
statisticilor, cheltuielile publice pentru sănătate se ridică la 7,6% din PIB, pe când
în sfera privată, acestea reprezintă 1,5% din PIB. [6]

Strategia națională de sănătate 2014-2020


Obiectivele propuse pentru perioada 2014-2020 sunt îmbunătățirea sănătății
și nutriției mamelor și copiilor; reducerea mortalității si morbidității cauzate de boli
transmisibile; încetinirea ritmului de creștere a bolilor netransmisibile. Serviciile
de sănătate urmaresc asigurarea accesului egal la servicii de înaltă calitate și
accesibile din punct de vedere al costurilor, în timp ce la nivel de sistem se
urmărește o modalitate de planificare benefică, atât la nivel organizațional
(național, regional, local), cât și pentru domeniile operaționale, cum ar fi controlul
cancerului, serviciile spitalicești și resursele umane. Implementarea acestei
strategii reprezintă una dintre condițiile pentru accesarea unei noi finanțări de la
UE. În prezent, se fac eforturi pentru a face strategia operațională, inclusiv prin

5
inițierea unor planuri specifice pentru prioritățile de prevenire, cancer, diabet, boli
cardiovasculare si boli rare.[4]

Bibliografie

[1]Berghea F., 2018, ,, Sistemul sanitar din România: ce primim pentru ce


plătim?’’[online],< https://republica.ro/sistemul-sanitar-din-romania-ce-primim-
pentru-ce-platim-si-mai-ales-cine-va-avea-curajul-sa-puna-degetul> [accesat la 5
Decembrie 2019]

[2]Farm D., 2019, ,, Sistemul asigurărilor de sănătate în România”[online],


<https://www.pharma-business.ro/sistemul-asigurarilor-sociale-de-sanatate-in-
romania/>[accesat la 4 Decembrie 2019>

[3]Niculae L., 2008, ,, Asigurarea calității serviciilor de sănătate’’[online],


<https://biblioteca.regielive.ro/referate/management/asigurarea-calitatii-serviciilor-
de-sanatate-61725.html>[accesat la 30 Noiembrie 2019]

[4]OECD/European Observatory on Health Systems and Politicies, 2019,


,,Romania: Country Health Profile 2019, [online],<
https://www.oecd.org/publications/romania-country-health-profile-2019-f345b1db-
en.htm>

[5]Roman M., 2019, ,, Managementul calității serviciilor medicale” [online],


<https://www.academia.edu/39505608/MANAGEMENTUL_CALIT
%C4%82%C5%A2II_SERVICIILOR_MEDICALE>[accesat la 2 Decembrie
2019]

[6]Serban S., 2014, ,,Evaluarea nivelului de calitate al serviciilor medicale


private”[online],
<https://www.academia.edu/9814154/Evaluarea_nivelului_de_calitate_al_serviciil
or_medicale_private> [accesat la 29 Noiembrie 2019]