Cristian Terran

Cristian Terran
Planeta
arhonților
© Cristian Terran.
2
Moto:
O carte nu trebuie să dezvăluie lucruri,

o carte trebuie pur și simplu să ne ajute să le
descoperim.
Jorge Luis Borges
3
Cristian Terran – Planeta arhonților
În loc de introducere
Trăim într-o lume plină de povești. Religiile,

politicienii, oamenii de știință, mass-media, toți spun
povești. Masele de oameni reacționează foarte bine la
povești. Cu cât povestea e mai bine spusă, cu atât oamenii o
cred mai mult. Cu cât povestea e mai simplă, cu atât nu
trebuie să o dezbatem pentru a o înțelege. Cu cât povestea e
mai des repetată, cu atât e crezută mai mult. Masele de
oameni au nevoie de povești pentru a-și crea realitatea în
care trăiesc. Povestitorii au nevoie de povești pentru a ține
masele sub control.
Inventatorii religiilor au fost primii povestitori.
Iscusiți, tenace, geniali, fără scrupule, și-au îndeplinit
scopul de-a lungul mileniilor. Regii și împărații au făcut
pact cu ei pentru a conduce împreună masele. În timp ce
societatea se schimbă, se schimbă și povestea. Sistemul de
Control pare că se mulează în funcție de conceptele
oamenilor, iar Povestitorul știe cum să adapteze povestea
pentru a se alinia ideilor fiecărei epoci.
În timpurile arhaice erau povești care puteau fi
asimilate de către oamenii acelor timpuri. În antichitate,
acestea s-au schimbat pentru a suplini nevoile oamenilor. În
urmă cu două milenii, povestitorii știau că trebuie să
schimbe povestea pentru a merge mai departe.
Monoteismul a luat locul politeismului și povestea a
continuat. În urmă cu vreo trei sute de ani, Povestitorul a
schimbat oarecum capitolele narațiunii și a împins cursul
poveștii către un alt drum. În scenă intra știința care
trebuia, deocamdată, să coexiste cu religia. Apoi știința a
4
luat modelul religios și a creat o imagine și un început al

Universului care putea să susțină și ideea religiei.
În lumea conspirațiilor, subiectele abordate nu sunt
abordate în alb și negru, există întotdeauna posibile
abordări ale griului. Ipotezele pleacă de la zvonuri, știri
privite din alte unghiuri decât cele oficiale, de la
circumstanțe neadecvate evenimentelor. Cu alte cuvinte,
din firimituri lăsate în urmă de manipulatori. Să luăm ca
exemplu întrebarea: cine conduce lumea? Deja e tipic să se
răspundă că evreii conduc sau cele două organizații surori,
Masoneria și Illuminati. În media și chiar în comunitatea
conspiraționiștilor, se spune că americanii conduc lumea,
că sforile trase de Păpușari pornesc din SUA. Dar toate
acestea sunt prea evidente, prea acceptate de canalele de
informații oficiale, care parcă asta doresc, să credem în
veridicitatea lor. Ori, când vorbim de conspirații la tele-
vizor, parcă deja ceva nu mai e cum trebuie să fie. Sau așa
trebuie să fie, noi să privim cu convingere în direcția
greșită.
Înainte de a propune o ipoteză legată de Păpușari,
avem nevoie de câteva clarificări. Cum definim adevărații
conducători ai lumii? În mod vizibil, sunt oamenii politici,
cei aflați efemer sau dictatorial la putere în statele lumii.
Tot în mod oficial, în spatele politicienilor există forțe
economice cu interese comerciale, dar care, prin lobby și
donații, fac posibil accesul înspre structurile politice unor
oameni care evident le vor apăra interesele economice.
Neoficial, se presupune că oamenii care s-au implicat cu
banii în campanii și alte activități aferente politicului, dețin
in facto puterea. Dar aceștia sunt bogații momentului, con-
cerne create de un secol cel mult. Ori noi, când vorbim de
un grup ocult care deține puterea de secole sau chiar
5
milenii, nu putem arăta spre aceștia. Imaginați-vă că mâine

sistemul monetar internațional ar dispărea. Concernele și
marile grupuri bancare ar dispărea instantaneu. Valoarea
lor este exact aceeași cu valoarea hârtiei sau a digitului
electronic. Cine e mai presus de bani?
Probabil că cel mai puternic s-a simțit influența
forțelor oculte pe parcursul secolului XX. Crearea Federal
Reserve Bank la finele lui 1913, crearea statului bolșevic,
Revoluția Chineză, războaiele mondiale, Războiul Rece,
crearea Uniunii Europene – acestea sunt marile eveni-
mente, punctele majore, dar pe lângă care există o întreagă
mișcare browniană ce leagă evenimentele între ele și de
potențialii păpușari. Schema aplicată a fost destul de
simplă, dar evident că a necesitat un plan și o organizare
care poate merge cu secole în urmă. Păpușarii… le simțim
influența, simțim efectele planurilor puse în aplicare, dar ei
nu sunt vizibili. Poate că la final o să urce pe scenă să facă
o plecăciune publicului de aplaudaci.
Suntem într-o perioadă în care Povestitorul schim-
bă din nou cursul narațiunii. În scenă au intrat ființe
extraterestre, ființe de pe alte planete, din alte tărâmuri,
universuri paralele etc., care, ca și daimonii și demonii,
arhanghelii și djinii, zânele și îngerii, vor să ajute sau să
controleze umanitatea. Oamenii au din nou nevoie de Zei,
de Mântuitori, de Ființe Celeste, de Frații Extratereștri, de
Cineva din afară care să le explice încotro să o ia. Oamenii
par să aibă un mare handicap: au mereu nevoie de ajutor
extern. Cel puțin asta ne tot spune Povestitorul din negura
vremii, de când s-a scris istoria oficială și până în prezent.
Dar dacă nu avem nevoie de nimeni să ne ajute?
Dacă suntem destul de maturi, de puternici și de viteji încât
să ne luăm viața în propriile mâini și să mergem mai
6
departe fără poveștile spuse de către Sistemul de Control,

fără manipulare, fără frică? Dacă suntem, de fapt, atât de
puternici, încât suntem ținuți în întuneric tocmai pentru a
nu ne descoperi adevărata valoare? Știu, sună ca un slogan
New Age. Nu vă faceți griji, nu e nimic de genul acesta.
New Age este o altă poveste a Sistemului de Control, o
poveste adaptată la era modernă a secolului XXI. Dacă
suntem cu adevărat foarte puternici, ar trebui să realizăm că
suntem manipulați, mințiți, folosiți. Un leu născut și crescut
la circ va crede că asta e singura lui realitate. O oaie
născută în țarc își va venera Păstorul care o apără de
pericole. Un vultur crescut alături de găini nu va zbura
niciodată, iar o pasăre născută în colivie nu va încerca să
evadeze nici când ușa va fi lăsată larg deschisă.
Dacă oamenilor le plac poveștile, dați-mi voie să vă
spun și eu una. O altfel de poveste a rasei umane, o poveste
în care tu ești eroul/eroina principal/ă, și adevăratul scop al
manipulării întregii rase, o poveste cu sau fără final fericit.
Depinde de tine. Tu ești cheia care poate deschide mintea
întregii umanități și forța care poate descătușa lumea din
Sistemul de Control în care suntem întemnițați.
Tu ești adevăratul scop al Sistemului de Control –
energia vitală a Povestitorului Suprem.
***
Povestea noastră începe cu mii de ani în urmă, când

omul era întreg, când capriciile nu erau considerate nevoi și
moralitatea era mai mult decât o virtute, era un fapt normal;
când oamenii știau că sunt ființe divine și se comportau ca
atare; când omul era în simbioză cu planeta, înainte de a fi
7
transformați în paraziți, înainte de a fi dezbrăcați de haina

moralității universale și îmbrăcați cu hainele religiilor.
Moralitatea este o însușire universală întipărită în
ADN-ul nostru uman. Moralitatea a fost adusă în prim plan,
încă din zorii istoriei oficiale, de către Sistemul de Control,
care a folosit această calitate a noastră pentru a subjuga
persoane, triburi, națiuni, când au inoculat în mintea lor
faptul că a fi moral înseamnă a respecta poruncile zeilor.
Nimic mai fals.
Moralitatea înseamnă neproducerea, alungarea sau
reducerea suferinței, nu doar umane, ci a tuturor ființelor ce
conviețuiesc alături de noi pe această mică sferă numită
Terra. Suntem animale conștiente înzestrate cu o energie pe
care o folosim în scopuri pentru care nu a fost creată.
Orice act violent începe cu o dorință violentă,
începe cu un gând de frecvență joasă, care cuprinde și
tulbură pacea interioară a acelei persoane, înainte de a se
manifesta în acțiune. Acțiune ce va tulbura liniștea și min-
tea altcuiva. Astfel, o persoană se lasă pradă violenței și
urii pe ea însăși întâi și abia apoi începe să îi infecteze și pe
cei din jur. Abia apoi va putea să își canalizeze energia
negativă împotriva altcuiva. Exact ca un virus contactat și
împrăștiat fără voia noastră.
Suntem conștienți de infectarea noastră sau a celor
din jur? Uneori da, de cele mai multe ori, nu. Suntem, deci,
produsul gândurilor noastre, în mare parte negative. Dar
sunt oare aceste gânduri ale noastre? Putem da vina pe
altcineva, altceva pentru acțiunile noastre sinistre? Poate că
da, după cum vom vedea de-a lungul acestei cărți.
Este asta o scuză pentru faptele noastre macabre?
Mai mult ca sigur, nu. Suntem în aceeași măsură vinovați
de crimele noastre ca și cei care ne împing să le comitem,
8
avem mâinile pătate cu sânge exact ca și cei care se hrănesc

cu aceste crime, suntem complici la distrugerea rasei
umane și ne mândrim cu asta; suntem complici la
distrugerea planetei și întoarcem ochii în cealaltă parte cu
ipocrizie, spunând că suntem prea mici pentru a face
diferența; suntem martori la crime împotriva semenilor
noștri și le aplaudăm doar pentru că „ceilalți” au alte
sisteme de credință, au altă poveste în spate; suntem
ignoranți la suferințele semenilor de lângă noi și închidem
ochii instinctiv, pentru că anumite gânduri ne spun o
poveste despre ei, o poveste despre cum ei nu au reușit în
viață și noi da.
Corpul nostru este creat să perceapă realitatea
înconjurătoare într-un număr limitat de culori și forme. Mai
este setat să vadă și să simtă că tot în jur este solid, lichid
sau gazos. La nivel cuantic, de fapt, toate aceste stări sunt
aceleași, ba mai mult, nu există diferențe între atomul de
rocă și cel din materia organică. Percepția și modul în care
le decodificăm cu care am fost noi înzestrați este însă
diferită de la persoană la persoană și de la o specie la alta.
Spre exemplu, marea parte a animalelor nu disting
unele culori. În cealaltă categorie se află cele care văd mai
bine sau diferit decât noi. O albină poate distinge nuanțe ale
spectrului luminii pe care oamenii nu au capacitatea să le
observe. Caii, spre exemplu, văd lucrurile mult mai mari.
Poate de asta sunt atât de speriați și așa de obedienți față de
oameni. Delfinii folosesc un limbaj sono-pictorial și astfel,
folosindu-și ochii și ecolocația, reușesc să aibă o
perspectivă diferită a lumii înconjurătoare. Felinele sunt
cunoscute pentru abilitatea de a vedea la o intensitate
scăzută a luminii. Alte animale se bazează pe alte simțuri
pentru a decoda lumea înconjurătoare, cum ar fi liliecii,
9
care folosesc ecolocația, porumbeii ce folosesc câmpul

magnetic al Pământului pentru a se orienta etc.
Iată că realitatea pe care o cunoaștem, sau credem
că o știm, diferă în funcție de observator și de aparatul de
decodat cu care am fost înzestrați. Există oameni care au
anumite simțuri mai dezvoltate doar pentru că și-au pierdut
unul din cele șase simțuri recunoscute oficial. Există și
persoane care, prin antrenament, au reușit să își extindă
capacitatea de percepție a realității înconjurătoare. Aceștia
afirmă că ceea ce vedem noi, lumea materială, este doar o
mică parte a întregului. Suntem deci limitați atât din punct
de vedere al abilităților, dar și în gândire. De mici ni se
repetă că doar ceea ce putem atinge sau vedea există, iar
asta ne afectează întreaga viață. Refuzăm să credem
anumite aspecte tocmai pentru că am fost programați să
facem asta.
Programați? De către cine? În ce scop? Pare
aberant. Pentru omul obișnuit cu realitatea impusă, da. Este
aberant. Pentru oamenii ce au reușit să treacă de aceste
praguri, nu. Dacă în vechime demonii, zeii, îngerii, dracii
etc., erau imateriali, dar puteau să ia și formă materială
când doreau ei, în prezent, fenomenul OZN se ocupă doar
de latura materială a extratereștrilor. Sunt și excepții, pe
care le voi prezenta. Puține totuși, comparativ cu amploarea
pe care a luat-o fenomenul. Pentru că, de cele mai multe
ori, aceste fenomene au fost corelate cu evenimente
religioase din trecut, iar unii zei din trecut sunt prezentați
ca extratereștrii de azi, o să mergem aproximativ pe aceeași
linie și o să apelăm la istorie, mai exact la o istorie a
religiilor mai puțin predată în școală.
Nici un alt instrument nu a slujit mai bine Agendei
elitelor decât religia. Cele trei religii occidentale –
10
creştinismul, iudaismul şi islamul – s-au născut în aceeaşi

regiune a Orientului Mijlociu şi Apropiat. Scopul acestor
religii era (și încă este) să limiteze mintea oamenilor şi să
controleze emoţiile acestora prin răspândirea sentimentelor
de vinovăţie şi de teamă. Toate au avut la bază figura unui
„Dumnezeu mântuitor” precum Iisus sau Mahomed,
afirmând că numai cei care cred în acesta şi îi urmează
poruncile îl pot găsi pe adevăratul „Dumnezeu” şi pot fi
mântuiţi. Cei care refuzau să creadă povestea lor, erau
condamnaţi să ardă pentru totdeauna în focul iadului.
Celelalte două mari religii – budismul și hinduismul – au
venit cu ideea reîncarnării, în care trebuie să parcurgi
treptele suferinței pentru a ajunge la un nivel superior.
Suferința este, astfel, văzută ca pe ceva normal, ca pe un
lucru care trebuie acceptat fără echivoc. Într-un mod cu
totul incredibil, miliarde şi miliarde de oameni au căzut
de-a lungul timpului în capcana acestei scheme simpliste,
lucru valabil inclusiv la ora actuală.
Analizând de la distanță aceste religii, observăm că
se pune foarte mult accentul pe frică, remușcare, supunere
totală, toate acestea fiind emoții încărcate negativ. Pentru a
afla de ce, trebuie să cunoaștem ceva despre mintea umană.
Trebuie să analizăm gândurile noastre dintr-o perspectivă
externă. Nu e ușor, pentru că avem tendința de a fi păr-
tinitori.
Mintea umană este un instrument foarte puternic.
Atât de puternic, încât necesită atenţie şi conştientizare
pentru folosire. Pentru că aşa cum poate fi folosită pentru a
crea capodopere de o frumuseţe extraordinară, în același
mod poate fi folosită şi pentru a crea metode de suferinţă.
Uitându-ne atent la lumea modernă, putem să afirmăm că
de cele mai multe ori de-a lungul istoriei, mintea umană a
11
fost folosită îndeosebi pentru cea de-a doua categorie. Doar

citind despre metodele de tortură inventate de către orice
sistem care a deținut puterea în orice loc al planetei, putem
să realizăm cât de cruzi sunt în general oamenii, dacă li se
spune că tortura este acceptată de către o autoritate
supremă. Avem totuși senzația că metodele de tortură din
Evul Mediu nu mai sunt folosite, cel puțin nu la scară largă.
Totuși, mintea umană a rămas în același stadiu. Chiar dacă
nu ni se pare normal să mai torturăm alte persoane, cel
puțin nu fizic, continuăm să ne torturăm pe noi înșine și pe
cei din jur, consumând energia interioară într-un macabru
joc în care suntem prinși zi de zi, minut de minut.
Anticii credeau că a fost o vreme în care omul era o
ființă completă, cu o minunată viziune interioară și o
conștiință care, azi, ne par doar legende. Apoi, toate acestea
s-au sfârșit, iar în prezent omul este o creatură slăbită.
Slăbită în ce sens? Confuzie, agitație, incapacitate de
concentrare, grabă, incapacitatea de a fi conștienți de orice
lucru pe care îl facem. Avem tendința de a fi persoane
robotizate cu mii de gânduri ce par a nu ne da pace. Ce e
mai rău, e că nici nu conștientizăm prezența acestor gânduri
ce ne macină.
Se presupune că avem în jur de 50.000-70.000 de
gânduri zilnice, iar peste 75% sunt negative. Mai mult,
probabil peste 90% sunt discuții irelevante avute cu noi
înșine. Discuții care ne storc de energie. Astfel, fără să fim
conștienți, dăm formă și alimentăm egregori sau forme de
energie care nu sunt neaapărat în planul nostru existențial.
Inconștienți, ca niște zombi, indiferent de rasă, țară, sex,
vârstă, cultură etc., manifestăm această caracteristică, ce
poate fi accentuată, mai mult sau mai puțin, în funcție de
particularitățile fiecăruia.
12
Fiind permanent în această stare angoasă, putem

oare să vedem lucrurile cu atenție? Putem vedea clar?
Reușim să ascultăm pe cineva în această agitație personală?
Sau purtăm discuții doar pentru a da răspunsuri? Putem
admira natura în liniștea ei, dacă mintea noastră este în plin
concert fonic? Suntem atenți la ceea ce se întâmplă în jurul
nostru, sau prindem anumite frânturi de idei și ne lăsăm
manipulați tocmai din cauza minții noastre, care ar trebui să
ne fie aliat?
Nu e ciudat că această stare de fapt, acest zgomot
de fond al minții noastre, e ceva normal pentru majoritatea
ființelor ce populează această planetă? E posibil oare ca un
virus să se fi infiltrat în creierele noastre și să ne conducă
destinele? Pare puțin probabil. La urma urmei, suntem
ființe biologice, iar virușii ne afectează corpul în altă
măsură față de cum virușii informatici afectează un
computer. Oare?!
Conform științei oficiale, conștiința este produsul
reacțiilor electrochimice ale creierului. Aceste reacții
biochimice și curenți electrici creează experiența subiectivă
a iubirii, furiei, durerii etc. Când o furtună electrică se
manifestă într-o anumită parte a creierului, experimentezi
furia. Când același proces se desfășoară în altă parte a
creierului, poți avea sentimente de bucurie sau iubire. De
fapt, sunt aceleași conexiuni electrice care excită o parte
sau alta a organului pe care îl numim creier. Astfel,
activitatea unei rețele neuronale complexe poate produce o
poluare mentală, pe care media academică a numit-o
conștiință.
Există vreo modalitate prin care să dovedești că
oricine altcineva în afară de tine are minte, e conștient de
sine însuși? Știi cu siguranță că persoanele din jurul tău au
13
conștiință? Sau pur și simplu presupui? Știi sigur că lumea

există cu adevărat, sau e posibil să fie produsul Visului tău,
în care totul depinde doar de tine? Tu ești personajul
principal al vieții tale, așadar, ce rost au ceilalți? Un rol
secundar pentru a putea pune în scena Piesa ta… Ești
sigur/ă de adevăr? La urma urmei, ceea ce știința ne spune
este că orice experiență pe care o ai este produsul activității
electrice a Creierului tău, așadar, cel puțin teoretic, e
posibil să simulezi o întreagă lume virtuală compusă în așa
fel încât să nu o poți distinge de cea reală. Matematic
vorbind, dacă există doar o lume reală, iar numărul
potențial de lumi virtuale este enorm, probabilitatea ca tu să
trăiești într-o lume reală este aproape zero. Să nu uităm că
viețile majorității oamenilor au însemnătate doar în rețeaua
de povești pe care și le spun unul altuia.
Dar tu știi că e mai mult de atât… trebuie să fie.
Ceea ce ai experimentat la prima dragoste, primul sărut,
fluturii din stomac când vezi persoana iubită… par să fie
mai mult decât reacții bio-electro-chimice. Știința nu știe
nimic, nu-i așa? De fapt, povestea spusă de oamenii pe care
îi considerăm cercetători de top se bazează pe algoritmi. În
prezent se poate prezice orice, de la situații economice,
până la catastrofe naturale, epidemii de viruși, chiar și cum
vor reacționa oamenii la o anumită știre în funcție de ora la
care o văd. Algoritmii marilor corporații pot calcula cu
precizie aproape orice situație viitoare. Inteligența Arti-
ficială a luat locul zeilor. Și nu doar în viața noastră de zi
cu zi, ci și în activitatea întregii planete.
Algoritmii Inteligenței Artificiale susțin sistemele
economice, bancare, bursiere, electronice și mai nou, de
câțiva ani, chiar și viețile noastre sunt conduse de către
algoritmi. De fapt, aceste entități electronice știu despre noi
14
mai multe decât știm noi. Google, Facebook și alte

companii care utilizează aceste forme de sondare în masă,
au date despre noi, date cu caracter personal care spun
povestea fiecăruia dintre noi. Aceste sisteme au fost
încorporate cu abilități psihologice pentru a face un anumit
profil – profile psihologice pentru alegeri, profile psi-
hologice pentru reclamele care să ne apară pe ecran, profile
psihologice pentru a ne trimite știri de care suntem
interesați, profile care spun despre noi totul. Așadar,
suntem conduși, că recunoaștem sau nu, de către o
Inteligență Artificială. Cel puțin, dacă deținem un dis-
pozitiv electronic.
Dar dacă controlul a fost mereu prezent și doar
acum a găsit modalitatea de a îmbrăca o formă materială?
Dacă suntem cumva partenerii unor ființe electronice care
împarte Planeta cu noi de mii de ani și nu am conștientizat
asta?
Să facem un mic exercițiu de imaginație și să ne
închipuim o energie conștientă de sine, o energie ce poate fi
considerată, din anumite puncte de vedere, o Ființă. O
energie veche de milioane de ani, care se poate susține în
stare latentă, până când descoperă o sursă de încărcare sau
o sursă de hrană. Să numim această energie, deocamdată,
Inteligență. Să mergem mai departe și să analizăm cum ar
reacționa această Inteligență dacă ar străbate spațiul dintre
două Universuri și ar rămâne captivă în densitatea noastră.
Sau putem să ne imaginăm că această energie poate
străbate această distanță ori de câte ori dorește. Probabil că,
fiind alcătuită din energie care vibrează în mod diferit față
de energia Universului nostru, pentru orice entitate din
acest univers ar fi invizibilă. Găsind o populație biologică,
15
această Inteligență nu ar avea cum să facă contact cu

indivizii speciei respective din cauza incompatibilității.
Doar dacă… dacă acele ființe ar avea un corp
energetic atașat celui material și conectat la un creier ce
funcționează prin conexiuni electrice. Dacă ființele bio-
logice ar fi persoane conștiente de sine și de mediul
înconjurător, dacă aceste ființe ar fi conectate cu Planeta
Mamă, pe scurt, indiferent cum s-ar comporta aceste ființe,
odată atacate de către această Inteligență, probabil ar începe
să se comporte diferit… Și probabil nici nu și-ar da seama
de virusul cu care au fost infectate.
Voi discuta în această carte preponderent despre
efectul pe care această Inteligență îl are asupra omenirii de
mii de ani. Îi voi demonstra existența? Habar nu am.
Probabil că nu pentru unii; și mai mult ca sigur, alte
persoane vor găsi dovezi în susținerea poveștii Arhonților.
Unele persoane refuză să ia măcar în calcul această ipoteză,
poate și pentru că virusul este adânc înrădăcinat în
sistemele lor de credințe, iar alții știu sigur că ceva se
petrece, ceva e putred în acest colț de galaxie, ceva sinistru
se întâmplă cu oamenii de mii de ani și pare că suntem
aproape de o schimbare de paradigmă. Sunt oameni care
sunt deja convinși că aceste entități ne conduc destinele de
câteva milenii, așa că această carte e posibil să nu fie ceea
ce s-au așteptat. Am să încerc spre final să destăinui câteva
taine care te pot ajuta să dezinstalezi virusul, dar totul
depinde doar de tine.
Nimeni nu te poate ajuta pentru că nimeni nu te
cunoaște cum te cunoști tu… sau cum ar trebui să te
cunoști.
16
Aș vrea să încep totuși mai pozitiv această carte,

fără să vă indispun chiar de la început, fără să vă introduc
în Povestea care stă în spatele Povestitorului oficial.
Totuși, pentru a înțelege în ce stadiu a ajuns
societatea umană, trebuie să coborâm pe străzile lăturalnice
și ne vom murdări puțin. Trebuie să străbatem coridoarele
sediilor guvernelor și ne vom speria de ceea ce vom auzi.
Trebuie să parcurgem laboratoarele marilor corporații și ne
vom minuna de ceea ce ne pregătesc. Trebuie să vizităm pe
ascuns catacombele societăților semi-secrete și sigur ne
vom îngrozi de ceea ce se petrece acolo. Trebuie să facem
față adevărului și aici știi sigur că nu mă refer la ce citești
în ziare.
Apoi trebuie să privim adânc în străfundul ființei
noastre pentru a dezgropa acel diamant ce stă ascuns de
secole în mocirla în care a fost ascuns, trebuie șlefuit și
folosit pentru a lumina calea care ne poate duce, ca rasă și
civilizație, către noi culmi la care nici nu visam.
În această carte nu vă spun nimic nou, vă
reamintesc ceea ce ați uitat…
17
La început…
Pentru început, haideți să vedem ce ne spune

Povestitorul oficial despre cum s-a format Universul.
Povestea nașterii și formării Cosmosului, fără ecuații
matematice și fără limbaj academic. În trecut, Povestea
creării lumii era pusă pe seama zeilor, iar mai târziu a fost
plasată această sarcină în seama unei inteligențe sau ființe
supranaturale atotputernică și atotștiutoare, omnipotentă.
Până în secolul trecut, Povestea științei nu putea să conteste
acest lucru, dar presupunea că Universul a existat
dintotdeauna și că va exista la fel, fără ca o forță să îl
distrugă. De-a lungul timpului au fost propuse mai multe
teorii, și anume: teoria Stead State, teoria Big Bang-ului,
teoria Universului Oscilant și teoria Expansiunii
Universului. În prezent, Povestea oamenilor de știință
spune că există suficiente dovezi (de observare) care să
ducă la concluzia că Big Bang-ul s-a întâmplat cu adevărat,
lăsând totuși goluri de interpretare în modul în care a
început totul sau modul în care s-a format materia. Orice
om de știință care propune o teorie alternativă este con-
siderat a fi neinformat, în cel mai bun caz, și nebun, în cel
mai rău caz. Problema este că o asemenea abordare
dogmatică poate limita foarte mult libertatea de exprimare
a gândurilor și descoperirilor. Urmând povestea oficială, o
să analizăm pe scurt cum a fost transformată teoria Big
Bang-ului, de la apariția ei și până în prezent.
Majoritatea oamenilor cred că astronomul Edwin
Hubble a fost pionierul în cercetarea timpurie a acestei
teorii. În 1929, cercetarea lui Edwin Hubble privind
distanțele crescânde dintre galaxii a arătat că universul se
extinde și acest fapt a devenit temelia teoriei Big Bang.
18
Deși Hubble a jucat rolul important în demon-

strarea noțiunii de extindere a Universului, el nu a fost
primul om de știință care a propus ideea unui univers în
expansiune. Această idee provine de la Georges Lemaître,
un astronom belgian și preot romano-catolic devotat
(observăm cum povestea religiei este completată de către
povestea științei). Lemaître s-a născut în 1894 și a urmat
școala de inginerie de la Universitatea Catolică din
Louvain, dar educația lui a fost întreruptă de începutul
primului război mondial. A devenit preot după ce a
experimentat ororile războiului din poziția de ofițer de
artilerie în armata belgiană. După război, Lemaître a
continuat să-și urmeze pasiunea de astronom. La începutul
anilor 1920 a obținut o diplomă de absolvent în astronomie
de la Universitatea din Cambridge și un doctorat la
Institutul de Tehnologie din Massachusetts. Pe parcursul
anilor 1920, Lemaître a cercetat teoria generală a
relativității a lui Einstein, propusă în 1917. La acel
moment, ipoteza lui Einstein despre un univers static de
dimensiuni reduse, fără început, era teoria cosmologică larg
acceptată. Lemaître a susținut că, conform propriilor
calcule, înainte de nașterea universului nostru, toate
materia, energia și masa în univers erau cuprinse într-un
singur punct infinitezimal, pe care el l-a numit atomul
primal. Lemaître a anunţat teoria sa referitoare la crearea
Universului în 1927 într-un jurnal ştiinţific belgian,
Annales de la Société Scientifique de Bruxelles. Reacţiile
nu au fost pozitive, dar la scurt timp, în 1933, Einstein
însuşi a recunoscut că a greşit şi a acceptat ipotezele
belgianului.
Lemaître a devenit cunoscut foarte rapid în presa
vremii. Ziarele vorbeau despre triumful teoriei sale, ce
19
explică originea Universului. În acest timp, preotul şi-a

început călătoria spre universităţile din SUA, unde susţinea
prelegeri despre descoperirile sale, însoţit de către Einstein.
În 1949, într-o serie de discuţii radio pentru BBC,
astronomul Fred Hoyle a fost primul care a marcat
termenul de Big Bang, referindu-se direct la ipotezele lui
Lemaître şi Hubble. Termenul a rămas neschimbat, devenit
brand două decenii mai târziu, când era deseori folosit în
literatura ştiinţifică.
Povestea Modelului Standard

Cu mult timp în urmă, Universul încă nu exista, nu
exista absolut nimic… Apoi, cu circa 13,8 miliarde de ani
(13,798 ± 0,037, ca să fiu mai precis) în urmă, în acest
imens nimic, a izbucnit o explozie uriașă, din care a luat
naștere Universul (sau implozie, oamenii de știință încă
dezbat acest lucru, depinde desigur din care parte a
baricadei privești lucrurile; dacă erai în cadrul planului
Universului, părea o implozi; dacă erai în afara universului,
putea fi o explozie; dar dacă a fost o explozie, nu putea
exista nimic în afara universului...). Acest Univers primar
era atât de fierbinte, încât conținea doar energie pură. După
numai o secundă, o parte din această energie a fost
transformată în semințele materiei, iar Universul s-a umplut
de o ceață de energie densă. Timp de trei sute de mii de ani,
Universul s-a expandat, iar ceața a început să formeze
atomi. Oamenii de stiință au calculat matematic că, după un
miliard de ani, un nor de ceață a devenit atât de dens, încât
a dat naștere primei stele. Ceilalți nori i-au urmat exemplul,
iar stelele astfel formate s-au grupat încet-încet în galaxii.
Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de
știință au observat cerul cu telescoape mai mult sau mai
20
puțin performante și au luat în calcul vârsta celei mai vechi

stele, care se presupune că este de 12-13,2 miliarde de ani,
adică ea corespunde parţial cu vârsta Universului; analiza
luminii emise de galaxii indică faptul că obiectele din
spaţiu se îndepărtează unele de altele cu o viteză cu atât
mai mare, cu cât sunt mai îndepărtate de Pământ, ceea ce
sugerează faptul că galaxiile erau cândva adunate într-o
regiune unică a spaţiului; în final, în toate regiunile
Universului în care au privit, oamenii de știință au observat
că există şi astăzi o radiaţie de fond foarte slabă, rămăşiţă a
energiilor de căldură şi lumină din primele momente ale
Cosmosului.
Modelul Standard este practic o ecuație matematică
complexă. Tot ceeea ce conține trebuie să fie demonstrat
matematic și apoi urmărit în detaliu, sau invers.
Observațiile făcute de către cosmologi trebuie incluse în
această mare ecuație matematică. Astfel, pentru cosmologi
și fizicieni, Modelul Standard trebuie să funcționeze
perfect. Are însă un mare defect: nu explică absolut totul.
Cu cât oamenii de știință studiază mai intens Universul, cu
atât realizează că Modelul lor Standard nu este o copie
exactă a ceea ce observă și ce s-a descoperit după
formularea teorie. Povestea Big Bang-ului spune că
Universul a fost creat printr-o explozie. Însă, o explozie ar
produce un Univers dezordonat, cu zone ce ar avea
diferențe mari de temperatură între ele. Iar Universul nu
este deloc așa. După toate calculele și observațiile,
temperatura pare a fi aceeași. Din această cauză, au început
să se ridice semne de întrebare în ceea ce privește Modelul
Standard, acest lucru punând probleme grave ipotezei Big
Bang-ului.
21
Oamenii de știință, însă, au venit cu idei care să le

susțină ipoteza lansată recent. În 1980, Alan Guth, profesor
în fizica particulelor, a emis teoria inflației. Prin aceasta,
Guth susține că Universul primordial a început să se dilate
încet, permițând temperaturii să se uniformizeze. Apoi,
într-o fracțiune de secundă, s-a extins brusc, lăsând totul
perfect neted și uniform. Deși teoria lui Guth rezolvă
problema temperaturii, nu poate explica ce anume a cauzat
inflația. Dacă ea a avut loc într-adevăr, ar fi avut nevoie de
o energie mai mare decât ne-am putea imagina. Prin
urmare, se pare că inflația s-a produs într-un mod miraculos
și s-a oprit chiar înainte de a distruge Universul. Dacă
lăsăm deoparte acest aspect, noua teorie a inflației pare să
se încadreze perfect în Modelul Standard. Povestea trebuia
ajustată și, astfel, în noua versiune aflăm că după Big Bang,
într-o fracțiune de secundă, inflația a contractat Universul
de miliarde și miliarde de ori. Când temperatura s-a răcit,
s-au format blocuri de materie, iar gravitația a început să își
facă efectul.
Apoi, povestea Modelului Standard s-a lovit de o
altă problemă: galaxiile par să se învârtă mult prea repede.
Conform legii gravitației a lui Newton, stelele de la
marginea unei galaxii ar trebui să se miște mult mai încet
decât cele apropiate de centru. Acest lucru se observă clar
în sistemul nostru solar: cu cât planetele sunt mai
îndepărtate de Soare, cu atât se mișcă mai încet. Vitezele
planetelor produc o linie numită curbă de rotație. Galaxiile
ar trebui să producă aceeași curbă, însă nu o fac. În mod
surprinzător, când este măsurată viteza stelelor de la
marginea galaxiilor, se observă că acestea se mișcă la fel de
rapid precum cele apropiate de centru. În acest caz, curba
de rotație nu este o curbă, ci o linie dreaptă. Acest lucru ar
22
trebui să ducă la o catastrofă universală, galaxiile

dezbinându-se la asemenea viteze uriașe de rotație. Dar
pentru că acest lucru nu se întâmplă, înseamnă că există
mai multă gravitație. Pentru a avea mai multă gravitație, e
necesară mai multă materie decât cea existentă în Univers.
Oamenii de știință au ajuns într-un impas: ori
Modelul Standard era greșit, ori legile emise de Newton
erau formulate eronat. Cum e normal în lumea științifică,
s-a recurs la o metodă deja cunoscută: s-a modificat
povestea pentru a se mula pe Modelul Standard. Astfel,
oamenii de știință au inventat materia necesară și au numit-
o Materie Neagră. Acest nou concept, pur teoretic, a
rezolvat problema curbelor de rotație. Conform noilor
calcule, materia neagră este de cinci ori mai multă decât
cea obișnuită. Însă și ea are un mare defect: oamenii de
știință nu știu ce este. Nu poate fi materie obișnuită, pentru
că aceasta ori emite lumină, ori o reflectă. Iar materia
neagră ar trebui să fie invizibilă, formată din particule pe
care nu le cunoaștem și să poată trece prin materie
obișnuită. În ciuda faptului că materia neagră pare că nu
poate fi găsită decât în calculele unor oameni de știință, sau
nu avem deocamdată tehnologia necesară pentru a o
măsura, fără ea, Universul nu poate funcționa conform
Modelului Standard.
După introducerea materiei negre în ecuație,
Povestea apariției Universului pare să fie rezolvată. Astfel,
Big Bang-ul se produce, inflația preia controlul și totul se
extinde. După aproximativ un miliard de ani, ia naștere
prima stea. Apărută din neant, materia neagră își face
efectul: creează gravitația, care la rândul ei permite
formarea galaxiilor. Universul își continuă expansiunea și,
23
treptat, treptat, încetinește. Continuând în felul acesta, în

curând, Universul se va opri.
După lungi observații și calcule, s-a descoperit o
nouă problemă în relatarea poveștii – Universul nu își înce-
tinește expansiunea, ci o accelerează. Această problemă su-
gerează că o nouă forță dă putere Universului. Misterioasă,
magică și scoasă exact din buzunarul Povestitorilor, această
energie a fost numită Energie Neagră și, deși nimeni nu știe
ce este, cauzează un fel de anti-gravitație, făcând lucrurile
îndepărtate să se respingă. De ce spuneam că forța este mis-
terioasă și magică? Pentru că nu doar cauzează expansiunea
Universului, dar, cu cât acesta se extinde mai mult, cu atât
se creează mai multă energie neagră pentru a umple
golurile. Ceea ce înseamnă că există ceva care nu a fost luat
în calcul de către oamenii de știință. Conform calculelor
inițiale, vidul dintre galaxii ar fi trebuit să fie gol. Dar se
pare că este plin de energie. Cercetătorii au ajuns astfel în
situația în care trebuiau să recunoască: energia neagră nu
este o soluție, ci descrierea unei probleme la fel ca materia
neagră.
Chiar dacă trecem cu vederea aceste mici probleme
de ordin tehnic, rămâne cea mai importantă întrebare,
punctul de plecare al Modelulului Standard: dacă într-ade-
văr Universul a început cu o explozie uriașă, cum putea ea
să se producă din nimic?
După cum am fost învățați, oamenii de știință au
venit cu o soluție și de această dată: în interiorul vidului, a
apărut un punct de o natură specială (o aşa numită
singularitate), ceva fără dimensiuni, dar cu energie infinită.
Din cauze necunoscute, acel punct a ieşit din starea de
singularitate şi şi-a manifestat uriaşa energie printr-o
explozie de proporţii colosale, explozie ce continuă şi
24
astăzi. Imediat după explozie, Universul era conţinut într-o

sferă de mărime subnucleară. De la creare și până în
prezent, Universul se extinde cu o viteză aflată în continuă
creştere, din cauza prezenţei energiei negre.
Să presupunem că acceptăm Povestea Modelului
Standard și că Universul fizic s-a născut din explozia acelui
punct minuscul şi cu energie infinită. Avem toate motivele
să ne punem întrebarea: ce l-a determinat să iasă din starea
de singularitate?
Răspunsul pare scos din contextul textelor
străvechi: o vibraţie. Vibraţia primordială, ce a dat naştere
primilor atomi acum aproximativ 13,8 miliarde de ani, care
s-au divizat şi s-au extins, ajungându-se la Universul
cunoscut astăzi, a creat explozia de care amintesc legendele
lumii, Big Bang-ul oamenilor de ştiinţă. Dar dacă într-ade-
văr o vibraţie a creat lumea, pe ea ce a creat-o? Ce a creat
din nimic acel punct adimensional care a provocat Big
Bang-ul? Ce a provocat inflația care a permis temperaturii
să se uniformizeze după explozie? Ce provoacă acel
surplus de gravitație, dacă materia neagră există doar în
imaginația cosmologilor? Ce este acea energie care face
Universul să continuie să-și accelereze expansiunea?
După mai multe cercetări, mulţi oameni de ştiinţă
tind să încline în favoarea Universului construit de o
entitate/entități inteligente, concluzie pe care o susţin
anumiţi fizicieni, bazându-se pe faptul că toate forţele
prezente în Univers (de la gravitaţie până la forţa
electromagnetică) au exact valorile necesare pentru a
susţine viaţa. Orice deviere în valorile acestor forţe, oricât
de mică, ar face imposibilă existenţa oricărui organism viu.
Pare un program de calculator (analogia este apropiată
termenilor moderni). Are toate ingredientele necesare pen-
25
tru a ajunge la concluzia că Universul nostru ar putea fi

creat într-un laborator… La această concluzie s-a ajuns și
în urma mai multor experimente create cu acceleratoarele
de particule din toată lumea, dar în special cel de la
Geneva.
Însă şi lumea acestor entități, dacă ar fi fost
materială, ar fi trebuit să fie creată de cineva. Este posibil
să existe mai multe lumi, un multivers? Încercând să gă-
sească explicaţii asupra momentului zero al exploziei ori-
ginale, mai mulţi fizicieni au demonstrat, pe baza teoriei
fizicii cuantice, faptul că o particulă elementară poate fi
detectată în două locuri în acelaşi timp. Ceea ce a generat
ideea că spaţiul şi timpul sunt lucruri abstracte, iluzii ale
gândirii omului. De asemenea, există şi teoria supra-
gravitaţiei, bazată pe faptul că forţa gravitaţională este mult
prea slabă în raport cu forţa electromagnetică sau cu alte
forţe (deşi în Univers ea este atotcuprinzătoare), care spune
că gravitaţia se scurge într-un univers paralel şi că forţa
gravitaţională ce rămâne în Universul nostru este mult di-
minuată. Aceste două teorii au dus la dezvoltarea Teoriei M
(Teoria membranelor), care concluzionează că există mai
multe dimensiuni decât cele trei din Universul nostru.
Spuneam la începutul capitolului că societatea
academică nu acceptă noi modele de formare sau
organizare a universului (din motive știute doar de ei), iar
orice om de știință care propune o teorie alternativă este
considerat a fi neinformat, în cel mai bun caz, și nebun, în
cel mai rău caz. Însă au existat persoane care nu au fost
mulțumite de Modelul Standard, și asta înainte ca toate
materiile și energiile negre prezentate mai sus să fie
inventate pentru a se plia pe matrița științifică ortodoxă a
unor minți luminate.
26
David Bohm, fizician la Universitatea din Londra

și fost elev al lui Einstein, după ani de nemulțumire cu
Povestea Modelulului Standard și lovindu-se de
incapacitatea de a explica toate fenomenele întâlnite în
fizica cuantică, în 1971 propune un Model Holografic de
organizare a universului. Deși la prima vedere nu există
nicio urmă de îndoială – Universul pare tridimensional –,
principiul holografic afirmă că, pentru a-l descrie
matematic, Universul ar trebui să fie bidimensional. Pe
scurt, ceea ce noi percepem ca fiind tridimensional, ar
putea fi doar imaginea unor procese bidimensionale de pe
un imens orizont cosmic.
Totul pleacă de la faptul că, în cadrul fizicii
moderne, a fost definită o lungime, numită lungimea
Planck, fiind limita minimă până la care poate fi împărțit și
observat Universul. Este expresia faptului că nici distanțele
și nici intervalele de timp nu pot fi măsurate cu o precizie
infinită, existând deci un soi de biți ori bule spaţio-tem-
porale mai jos de care Universul nu mai poate fi divizat.
Trăim într-o eră în care toată lumea a văzut o
hologramă. Dar ce este o hologramă? Înregistrarea unei
imagini tridimensionale pe un suport, în general
bidimensional, se numește holograma. Aceeași metodă se
poate aplica și la înregistrarea, redarea și prelucrarea
datelor de altă natură decât cele vizuale. Metoda a fost
descoperită în 1947 de către fizicianul de origine maghiară
Dennis Gabor. Invenția sa nu a putut fi aplicată pe scară
largă decât după 1960, odată cu inventarea laserului,
primele holograme a unor obiecte tridimensionale fiind
obținute în 1962. Diferența dintre o fotografie și o
hologramă este că, în cea din urmă, informația despre
fiecare punct din obiect este distribuită pe întreaga
27
suprafață a hologramei. Spre exemplu, dacă holograma

unei persoane este tăiată în jumătate și apoi iluminată de o
rază laser, fiecare jumătate va conține imaginea întreagă a
persoanei. Și chiar dacă și cele două jumătăți sunt din nou
divizate, fiecare bucată de film va conține o mai mică, dar
intacta versiune a imaginii originale. Spre deosebire de
fotografiile normale, fiecare parte a unei holograme conține
toate informațiile posedate de întreg. Mai mult, holograma
permite observarea obiectului de la diferite distanțe și din
toate direcțiile aflate în interiorul unui anumit unghi solid
impus de poziția relativă a obiectului și a hologramei.
Teoria universului holografic afirmă că anumite
câmpuri de energie sunt decodate de către creierul nostru
într-o imagine 3D, pentru a da iluzia unei lumi fizice.
Percepțiile pe care le observăm pot foarte bine proveni din-
tr-o sursă artificială. Să presupunem că am putea lua
creierul din corpul nostru și, păstrându-l în viață, îl intro-
ducem într-un bol de sticlă. Luăm un calculator în care pot
fi înregistrate toate tipurile de informații, date precum
imagini, sunet și miros, apoi conectăm acest computer la
centrii senzoriali ai creierului aflat în bol și astfel păcălim
creierul că „trăiește” – cel puțin teoretic. Oamenii de știință
care au studiat acest fenomen, nu se află la marginea
comunității științifice, ci sunt persoane ce studiază
fenomenul cu foarte multă seriozitate.
Iată câteva exemple:
– Conceptul a fost propus pentru prima dată de către
Gerard ‘t Hooft și a devenit pentru prima oară o interpreta-
re corectă a teoriei corzilor prin munca lui Leonard
Susskind, care a combinat ideile sale cu cele anterioare ale
lui Gerard ‘t Hooft și ale lui Thorn Charles.
28
– Fizicianul David Bohm era convins că realitatea, așa cum

o vedem, de fapt nu există – în ciuda aparenței sale solidi-
tăți, Universul nu este, de fapt, decât o fantasmă, o holo-
gramă gigantică și splendid detaliată, cosmosul fiind
conținut în fiecare părticică a sa, iar fiecare parte este, de
fapt, o condensare a întregului Univers.
– Leonard Susskind de la Institutul pentru Fizică Teoretică

din Stanford a ținut mai multe prelegeri intitulate Lumea ca
o hologramă;
– Alain Aspect a realizat unul dintre cele mai serioase

experimente în domeniu; echipa sa a descoperit că, în
anumite circumstanțe, particule elementare, precum
electronii, pot comunica instantaneu între ele la o distanță
oricât de mare, indiferent dacă este vorba de 10 metri sau
10 miliarde de kilometri; experimentul pare să contrazică
teoria relativității, care interzice vitezele mai mari decât
viteza luminii;
– Craig Hogan este un profesor de astronomie și fizică la

Universitatea din Chicago și director al Centrului de
Astrofizica Particulelor de la Fermilab; el este cunoscut
pentru teoria sa a „zgomotului holografic”. Potrivit lui
Hogan ar exista o limită fundamentală a continuumului
spațiu-timp, în care spațiul și timpul încep să se dizolve în
„granule”, tot așa cum o imagine dintr-un ziar se
fragmentează în puncte atunci când este mărită.
– Fizicianul american Brian Greene spune că: „Tot ceea ce

vedem și experimentăm, ceea ce noi spunem că reprezintă
familiara noastră realitate tridimensională, poate fi doar o
29
proiecție de informații stocate pe o suprafață

bidimensională minusculă aflată la mare distanță, similar
modului în care informația unei holograme este stocată pe
o bucată subțire de plastic. […] Tind să cred că da,
această lume tridimensională este un fel de iluzie și că
adevărata realitate ultimă este realitatea bidimensională
de la suprafața Universului.” (The Fabric of the Cosmos)
– Continuând studiile lui Einstein, francezul Jean Charon a

elaborat o teorie a relativității complexe, unde universul are
o natură alcătuită dintr-o parte reală și o parte imaginară,
care se întrepătrund și se completează reciproc. Astfel, în
interiorul electronilor, spațiul și timpul sunt diferite de felul
în care le cunoaștem. Asta înseamnă că fiecare electron al
corpului nostru conține, în imagine holografică, datele
noastre complete – cel puțin teoretic.
Până acum teoria nu a fost niciodată testată, însă o
serie de modele matematice recente sugerează faptul că a-
cest principiu ar putea fi adevărat. Potrivit teoriei menţio-
nate, gravitaţia din Univers este provocată de o serie de
coarde subţiri care vibrează. Aceste coarde sunt holograme
ale unor evenimente care se produc într-un Univers mai
simplu, plat. Acest lucru înseamnă că obiectele sunt
depozitate mai degrabă ca „amintiri” sau ca fragmente de
date, decât ca obiecte fizice care există cu adevărat.
Într-un sens mai larg, teoria sugerează că întregul
Univers poate fi considerat o structură bidimensională
proiectată într-un orizont cosmologic sau, în termeni mai
simpli, Universul în care oamenii cred că trăiesc este de
fapt o proiecţie 3D a unui Univers alternativ bidimensional.
Punând problema în alt mod, există dovezi care sugerează
că lumea noastră și tot ce este cuprins în ea, de la fulgii de
30
zăpadă la copaci, de la stele căzătoare la rotația

electronilor, sunt numai imagini fantomatice, proiecții ale
unui nivel de realitate atât de departe de al nostru, încât este
pur și simplu dincolo de spațiu și timp.
Teoria universului holografic dezvăluie existența
unui câmp energetic cosmic universal, în care toate
elementele sunt corelate la nivel subatomic, cuantic. Tot
mai multe teorii științifice conduc spre ideea că ceea ce am
moștenit de la vechile civilizații despre Marele Tot, despre
Marea Conștiință Universală sau Marele Spirit s-ar putea să
fie adevărate. Aceste idei fac știința să se apropie de
concepțiile filosofice legate de existență, îndeosebi ale
Orientului, cât și de cele religioase ale Occidentului.
Astfel, se poate spune că, prin fizica cuantică,
știința își unește principiile cu cele ale spiritualității.
Câmpul unificat ar putea explica experiența iluminării sau
posibilitatea conștiinței de a accesa gene din ADN, care să
nu provoace suferința, îmbătrânire, boli, moarte. Se va
putea explica posibilitatea minții de a schimba realitatea,
puterea minții asupra materiei putând influența viitorul
omenirii.
Dacă teoriile noi sunt adevărate, noi toți facem
parte din holograma universală, o parte indispensabilă din
puzzle-ul cosmic. Întregul cosmos se află în interiorul
nostru, nu numai pentru că suntem parte din holograma
universală, ci și pentru că suntem holografici, prin natura
noastră. Explorând aceste idei, se nasc mai multe întrebări:
dacă bănuim că suntem ființe programate și trăim în
interiorul unei simulări, avem vreo posibilitate să aflăm
dacă este adevărat sau nu? Există posibilitatea să schimbăm
rezultatul jocului virtual? Cine a creat această realitate
virtuală și, mai ales, cu ce scop? Să fie oare posibil ca
31
știința și spiritualitatea să ofere un model de Univers inte-

ligent, conștient de sine, în momentul Big-Bang-ului?
Iată cum poveștile pot fi schimbate și susținute cu
ecuații matematice. În tot acest timp știința și religia se
împletesc, iar vechile povești ale umanității sunt spuse sub
o altă formă cu limbajul aferent perioadei respective. Vom
vedea mai departe că acesta este doar începutul.
***
De mii de ani toate curentele religioase ne-au spus

că omul nu este format doar din trup, ci și din alte două
componente, suflet și spirit. Deoarece spiritul și sufletul
sunt imateriale, corpul reprezintă doar un recipient pentru
ele. Aceleași curente religioase ne spun că la naștere
sufletul vine de undeva, iar după moarte se îndreaptă tot
undeva; putem presupune că locul din care vine și către
care se îndreaptă este o lume imaterială. Ce este această
lume imaterială, nimeni nu știe. Cum nu știm nici ce se
întâmplă acolo, după ce legi este guvernată și de către cine
este locuită. După cum vom vedea în capitolele următoare,
ocultistul californian N. Meadne Layne a numit această
stare a realității Etheria, iar Stanislas de Guaita o numea, în
1897, astral. Pentru hinduși este Akasha, pentru gnostici –
Pleroma, iar pentru creștini, musulmani și evrei – Rai.
Că există sau nu aceste lumi în care sufletul pleacă
și revine după o perioadă, rămâne de văzut. Cert este că
persoanele care se ocupă de ocult, precum și persoanele ce
au mers pe drumul științei, au ajuns la concluzia că există
dimensiuni, lumi, universuri, densități paralele. Cum adică
paralele? Adică vibrează pe o frecvență diferită față de cea
în care vibrează Universul nostru.
32
Omul – varianta 2.1
În continuare, trebuie să facem o mică incursiune

în istorie, mai exact în istoria planetei noastre. Și pentru că,
deocamdată, doar Poveștile oficiale pot fi catalogate drept
veritabile, vom analiza apariția omului pe Terra și drumul
său de la prima maimuță coborâtă din copac, până la stră-
stră-strănepotul ei, care a ajuns să construiască accele-
ratoare de particule. Universul în care trăim se numește
tridimensional pentru că are trei dimensiuni: lungime, lăți-
me și înălțime.
O lume unidimensională ar fi asemenea unui fir de
aţă, iar vieţuirea într-un asemenea univers ar permite
ciudaţilor săi locatari să se deplaseze doar pe direcţia
înainte-înapoi. Ne putem imagina în continuare un areal
bidimensional, acolo unde locuitorii s-ar putea deplasa
asemenea furnicilor pe o foaie de hârtie: înainte, înapoi,
stânga, dreapta, sau chiar trecând de pe o faţă pe cealaltă a
filei. Dacă adăugăm şi a treia dimensiune, atunci furnicile
ar putea părăsi suprafeţele hârtiei pentru a se deplasa pe
direcţia sus-jos.
Cea de-a patra dimensiune a Universului nostru nu
este asemenea celor trei descrise cu ajutorul coordonatelor
spaţiale, ci este cea care ne permite să ne amintim trecutul
şi să simţim trecerea anilor, şi anume timpul. Ştiinţa
modernă a impus conceptul de spaţiu-timp – un construct
matematic care combină cele trei dimensiuni spaţiale cu
cea temporală, în încercarea de a descrie unitar Universul.
Tot știința modernă afirmă că doar oamenii au abilitatea de
a-și aminti trecutul și de a face planuri de viitor. Chiar dacă
personal nu cred asta și consider că sunt și alte animale ce
33
pot face acest lucru, vom merge în continuare pe linia

poveștii oficiale, deocamdată.
După cum am văzut în Povestea Universului,
societatea se pune de acord că tot ceea ce există a apărut în
urma unor evenimente petrecute în urmă cu aproximativ 14
miliarde de ani în urmă. De la formarea primei stele și până
la apariția planetei noastre au trecut vreo 10 miliarde de
ani. Apoi, în urmă cu 4 miliarde de ani, pe planeta noastră
au apărut anumite structuri complexe numite organisme,
atunci când mai multe molecule au început să se combine
într-un tipar. Evoluția apoi a lucrat ca un program de cal-
culator care se îmbunătățește pe sine însuși și a transformat
organismele în funcție de nevoi, de arealul în care trăiau, în
principal în funcție de factorii externi și de necesitatea fie-
cărei specii.
Dar cum lucrează evoluția? Pentru ca Povestea să
fie destul de matematică, oamenii de știință au venit iarăși
cu cea mai puternică armă pe care o au în arsenalul lor –
inventarea noțiunilor și întâmplărilor pentru a se potrivi cu
tema Poveștii.
Avem teoria selecției naturale a lui Darwin, însă,
după anumite cercetări amănunțite, s-a ajuns la concluzia
că nu e destul. Pentru ca selecția să aibă loc, trebuia ca un
factor extern să acționeze asupra speciilor. Păstrând mare
parte din selecția naturală, oamenii de știință au adăugat
mutațiile genetice creatoare de noi forme evolutive care, în
opinia dumnealor, s-ar face absolut la întâmplare. Crea-
torul, acea ființă atotputernică a religiilor, a fost înlocuit de
zeul Hazard.
În urmă cu aproximativ 2,5 milioane de ani, o
maimuță începea să se deosebească de rudele ei, iar genele
ei au dus la nașterea speciei care astăzi se mândrește cu
34
faptul că deține și controlează această mică planetă din

acest mic colț de galaxie. Cum și de ce s-a format această
mutație în rândul maimuțelor este un mister pentru oamenii
de știință. Totuși, pentru a nu rămâne mai prejos nici de
data aceasta, cercetătorii ne-au asigurat că au găsit oarecum
o rezolvare a problemei.
Conform unor teorii recente, moderne, radiațiile
venite din Univers au afectat viața pe Terra, dând naștere la
organismele pe care le cunoaștem astăzi, implicit omului
modern. Combinând selecția naturală cu radiațiile venite
din Univers, mutațiile favorabile s-au transmis urmașilor,
apărând noi forme adaptate mediului, iar mutațiile
nefavorabile au dispărut. Însă cercetătorii aveau o
problemă: Terra este apărată de aceste radiații printr-un
scut – câmpul magnetic al Pământului. Se pare că, totuși,
acest scut are momente când scade brusc. Acest lucru se
întâmplă în momentul în care polii magnetici ai Terrei se
deplasează sau se schimbă, fenomen cunoscut sub
denumirea de inversiune geomagnetică. În acele momente,
planeta noastră ar fi fost mult mai expusă radiațiilor. În
ultimii 3-4 milioane de ani, oamenii de știință afirmă că au
fost patru mari inversări de pol. Astfel, sub acțiunea
radiațiilor cosmice, s-au produs accidente care au condus la
apariția omului modern.
Putem să ne așteptăm la o transformare, evoluție,
surpriză evolutivă prin iradierea omului modern? Conform
oamenilor de știință, da. Tot ceea ce știm este că în
condițiile unei radioactivități crescute, în trecutul îndepărtat
al planetei, o maimuță femelă a dat naștere la două alte
femele; una a primit o mutație și este stră-stră-străbunica
noastră, iar sora ei a continuat să producă urmași pentru
regnul din care făcea parte mama ei, cimpanzeii. Acest gen
35
de mutații au continuat, iar oamenii au apărut acum 2,5

milioane de ani dintr-un gen de maimuțe numit
Australopithecus. Procesul de mutație genetică sau trans-
formare a continuat în funcție de factorii externi, rezultatul
fiind mai multe specii distincte.
Astfel, acest proces al evoluției a continuat,
culminând cu apariția Homo Neanderthalensis, sau
neanderthalieni, și Homo erectus. Paralel cu aceste specii
existau și alte specii care populau planeta dar, care, din
cauze doar de ei știute, au dispărut.
Dacă oamenii din vestul Asiei au evoluat în Homo
neanderthalensis, regiunile estice ale Asiei au fost populate
de Homo erectus. În Indonezia, pe insula Java, a trăit Homo
soloensis, care era adaptat vieții la tropice. Pe alta insulă,
Flores, oamenii au trecut printr-un proces care i-a făcut
pitici – Homo florensiensis. În Siberia, în peștera Denisova,
au fost descoperite rămășițele a unor oameni ce au fost
denumiți Homo denisova. Homo rudolfensis sau homo
ergaster sunt doar alte nume date speciilor ce își făceau
veacul în Africa, înaintea apariției a ceea ce numim astăzi
Homo sapiens (omul înțelept).
Greșeala obișnuită în rândul oamenilor de știință
este că iau aceste specii și le ordonează într-o înșiruire de
descendență anume – Homo ergaster a dat naștere Homo
erectus, care a dat naștere Neanderthalienilor, care au
evoluat până la apariția Homo sapiens. Acest model ne dă
impresia că, în orice moment, Terra a fost locuită de un
singur tip de oameni și că speciile anterioare au fost doar
modele pentru specia noastră. Total eronat. Începând de
acum 2 milioane de ani și până în urmă cu 35.000 de ani,
Planeta a fost martora mai multor specii care trăiau
concomitent și interacționau mai mult sau mai puțin, în
36
funcție de arealul în care s-au dezvoltat, iar dovezile indică

faptul că cel puțin șase specii au cutreierat în același timp
Pământul.
Homo sapiens este singura specie care mai trăiește
astăzi. Homo soloensis a disprut din istorie în urmă cu
50.000 de ani, urmat la scurt timp de Homo denisova, apoi
de neanderthalieni, în urmă cu 30.000 de ani, iar ultimele
urme ale piticilor din Flores au dispărut acum 12.000 de
ani. În urmă cu 70.000 de ani, Homo sapiens a început
colonizarea treptată, dar sigură, a planetei, a asimilat sau
distrus celelalte specii și a devenit stăpânul incontestabil al
Terrei. Cel puțin asta e varianta oficială.
Această scurtă prezentare are rolul de a ne
introduce în subiectul pe care îl vom aborda în acest
capitol, și anume omul în varianta îmbunătățită. Să facem
un mic exercițiu de imaginație și să ne aplecăm asupra
capacităților oamenilor arhaici din perspectiva Poveștii
oficiale. Primii oameni care s-au desprins de regnul animal
pot fi considerați oamenii varianta 1.0. De-a lungul sutelor
de mii de ani, au fost variații de la o specie la alta, apărând
astfel variante de genul 1.2, 1.3, 1.4, ș.a.m.d. Ajungând în
vârful lanțului trofic și rămânând singura specie de
hominizi de pe planetă, putem să încadrăm Homo Sapiens
în varianta 2.0.
Timp de aproximativ 70.000 de ani, oamenii
arhaici, indiferent din ce specie făceau parte, erau vână-
tori-culegători. Toate speciile, incluzând Homo sapiens, cel
care s-a răspândit din Africa de Est în Orientul Mijlociu,
Europa, Asia, Australia și America, continuau să trăiască
culegând plante sălbatice și vânând animale sălbatice. De
ce ai face altceva, când modul tău de viață te hrănește
îndestulător? Acest model de viață a susținut structuri
37
sociale, credințe religioase, alianțe politice între triburi etc.

Și totuși, ceva a intervenit... Totul s-a schimbat în urmă cu
aproximativ 12.000 de ani.
Oamenii de știință au crezut inițial că agricultura
s-a răspândit dintr-un singur punct – Orientul Mijlociu – în
toate părțile globului. Astăzi se pun de acord, după ce au
fost descoperite noi indicii, că agricultura a apărut în alte
părți ale lumii, complet independent. Oamenii din America
Centrală au început să cultive plante fără să știe că și în
Orientul Mijlociu sau în China și Noua Guinee, semenii lor
făceau la fel. A fost o conexiune de tip câmp morfic (vom
discuta acest concept – câmp morfic – într-un alt capitol),
pe care oamenii moderni nu vor să o ia în calcul, însă nu au
nici cea mai mică idee cum să explice fenomenul.
Revoluția agrară a apărut aproape peste noapte în mai toate
locurile în care existau plante și animale care puteau fi
domesticite.
Un salt în evoluție? Au apărut oameni mai
inteligenți? Au salvat oamenii timp pentru activități
personale? Asta ne spune Povestea oficială, însă adevărul
este de departe mai sumbru, iar viețile oamenilor au intrat
într-o lungă sclavie. Versiunea sapiens 2.1 a intrat în era
discrepanței între semeni, era sclavagismului, a înrobirii.
Dacă înainte eram în conexiune cu planeta, într-o
relație de simbioză, după Revoluția Agrară am deschis
drumul către parazitismul de care dăm dovadă azi. Dacă
înainte comunicam cu plantele și animalele, și le
consideram egale, acum am devenit stăpâni peste ele. Am
căzut în capcana luxului, pentru că am muncit de la răsărit
la apus, fără să apucăm să ne bucurăm de el. Am devenit
dependenți de muncă, în special munca în folosul altora.
38
Pentru că timp de sute de mii de ani cei din specia

sapiens avuseseră o dietă bazată pe vânat, plante și fructe
găsite în natură, alimentația oamenilor arhaici era ideală.
Dovezile găsite în siturile în care s-au descoperit schelete
fosilizate, arată că vânătorii-culegători erau mai puțin
expuși la înfometare sau malnutriție și erau în general mai
înalți și mai sănătoși decât urmașii lor, care au urmat calea
agrară. Speranța de viață pare să fi fost în medie 40 de ani,
dar acest lucru se datora incidenței crescute a mortalității
infantile. Astfel, copiii care reușeau să treacă în primii ani
de pericole, puteau ajunge la vârsta de 60 de ani fără
probleme, iar unii ajungeau chiar și la 80. Printre vână-
tori-culegători, femeile puteau atinge ușor 65 de ani și în
jur de 8% din populație trecea vârsta de 60 de ani. Zeci de
mii de ani am dus, ca specie, o viață destul de confortabilă,
culegând plante și vânând animale. Apoi am început să
investim din ce în ce mai mult efort în cultivarea grâului și
creșterea animalelor. După ceva timp, oamenii nu făceau
mai nimic altceva de la răsăritul soarelui și până la apusul
acestuia decât să aibă grijă de plante și de animale.
Poate o să spuneți că acest stil de viață ne-a adus
siguranța economică. Viața unui țăran era mai puțin sigură
decât cea a unui vânător, care se baza pe zeci de specii de
animale pe care le putea întâlni în cale, sau plante pe care le
putea culege. Dacă era secetă sau vreo invazie a lăcustelor,
țăranii mureau cu miile din cauza foametei, în timp ce
vânătorul-culegător se putea muta în alt areal geografic,
fără să îi fie afectată viața. Înaintea Revoluției Agrare,
strămoșii noștri au prosperat fără ajutorul agriculturii.
Resursele naturale ale regiunii erau destule pentru a men-
ține populația la un nivel optim de simbioză cu mediul
înconjurător.
39
Astfel, în vremurile abundente, oamenii aveau mai

mulți copii, iar în cazurile mai puțin îmbelșugate, populația
nu se înmulțea la fel de mult. La fel ca restul animalelor cu
care conviețuiau, oamenii aveau mecanisme hormonale și
genetice care îi ajutau la controlul procreației. Odată cu
mutarea în așezări permanente, populația a început să
crească. Femeile au putut, astfel, să facă un copil în fiecare
an. Putem spune că principalul factor (sau singurul) care a
decurs din această transformare a omului din vânător-cule-
gător în țăran-agricultor a fost înmulțirea semenilor.
Totuși, de ce ar dori un om nomal, care duce o
existență simplă și destul de confortabilă, să își scadă
nivelul de trai doar ca să multiplice numărul de copii ale
Homo sapiens? De ce, după câteva zeci de mii de ani în
care își îmbunătățise arta de a vâna, cunoștea toate plantele
din arealul geografic în care trăia, nu mai avea nici un
secret în materie de supraviețuire în pădure, junglă, câmpie,
șes, a hotărât să are câmpuri, să aducă apa de la rău, să
semene grâu, să facă curat la dobitoace etc.? Nu exista nici
un motiv de îngrijorare în rândul oamenilor arhaici cum că
specia este în prag de dispariție.
Acum 12.000 de ani, înaintea apariției agriculturii,
pe Terra trăiau undeva între 5-8 milioane de vânători-cu-
legători, o cifră care e destul de mare și care nu poate să
conducă la ipoteza dispariției oamenilor în cazul în care nu
ar fi adoptat sistemul agrar. După 70.000 de ani în care își
desăvârșise metodele de supraviețuire, ce sens avea să o ia
de la capăt cu un sistem pe care nu îl stăpânea?
O altă caracteristică importantă a vieții de țăran-a-
gricultor a fost îndreptarea atenției către viitor. Omul
vânător-culegător nu pierdea timpul gândindu-se la vară
sau anul viitor. Își făcea probabil planuri pentru viitor, dar
40
există o limită între planurile pe termen lung și grijile de a

doua zi. Pentru omul arhaic era de neconceput să se
gândească la lucruri pe care nu le putea influența și acest
lucru i-a cruțat pe acești oameni de o mulțime de anxietăți.
Omul arhaic trăia în prezent.
Țăranii-agricultori, în schimb, trăiau cu frică. Frica
de secetă, frica de inundații, frica de epidemii în rândul
animalelor domesticite, frica de apariția unor dușmani din
triburile vecine care să le fure proviziile etc. Stresul pe care
îl aveau agricultorii a avut consecințe destul de ample și a
dus la apariția unor sisteme sociale, politice și religioase,
care au fost precursoarele societății moderne.
Oamenii au început să construiască garduri, apoi
cazemate, palate, cetăți, au început să înființeze armate și
reguli sociale, au început să acapareze tot mai mult teren și
să cucerească alte triburi, formând națiuni și apoi imperii.
Au realizat că pot să îi pună pe alții să muncească în locul
lor, inventând sistemul sclavagist; au trebuit să își reor-
ganizeze sistemele de credințe și au fondat religii care să îi
domesticească și supună pe locuitori, pentru ca o elită
formată dintr-un număr relativ mic de persoane să poată
conduce mii, zeci de mii sau milioane de oameni.
Vânătorul-culegător era într-o relație excelentă cu
natura. Știa care plante sunt bune pentru a fi consumate,
care plante îl ajută să scape de anumite boli, care plante
sunt otrăvitoare. Omul arhaic știa cum să vâneze orice
animal, unde să pună capcane și când să atace sau să se
retragă. Era un observator foarte atent al lumii încon-
jurătoare. Cunoștea capriciile vremii și știa în funcție de
norii de pe cer când să se adăpostească sau să plece la
vânătoare. Avea o condiție fizică de invidiat, chiar și de
către sportivii olimpici moderni. Traiul în natură îl făcea
41
rezistent la intemperii, iar bolile erau aproape inexistente.

Odată cu apariția țăranului-agricultor, aceste capacități au
intrat într-o stare latentă, pentru că noul om trebuia să fie
concentrat la alte aspecte ale muncii sale. Ca un mic robot,
acesta își desfășura activitatea în doar câteva domenii
comparativ cu omul arhaic.
Credința omului arhaic era – prin prisma oamenilor
moderni de știință, care îi analizează comparând datele
obținute de către antropologi de la triburile care nu au avut
contact cu civilizația modernă – o credință a spiritelor care
sălășluiesc pretutindeni, în animale, în copaci, în peșteri,
vârfuri de munte etc. Omul arhaic îi cerea voie animalului
înainte de a-l vâna și își cerea scuze după ce îl sacrifica.
Oamenii arhaici vorbeau cu copacii, cu păsările, cu vântul
și cu norii. Vedeau lumea ca pe un concept diferit față de
agricultor, care s-a declarat mai presus de animale, copaci,
pești și a decis că poate lua totul pentru el.
Agricultura a apărut aproape simultan în mai multe
părți ale lumii, dar asta nu înseamnă că toți au îmbrățișat-o
de la bun început. Pentru a putea convinge mai multe
persoane să se „alăture noului curent”, oamenii s-au folosit
de violență, în cea mai mare parte.
Să presupunem că un șef de trib își dorește mai
mulți muncitori în clanul său. Merge astfel cu cei mai buni
bătăuși, pe care îi are la distanță de câteva zile, prinde și
omoară cea mai mare parte a populației întâlnită pe drum,
păstrează femeile și copiii pentru ei și se întorc în sat.
Acolo, acești noi veniți vor face munca pe care bătăușii
tribului nu voiau să o facă. Continuând astfel timp de
câteva generații, strănepotul șefului de trib are o mică
armată și deține câteva mii de sclavi. Pentru a-i ține sub
control, strămoșii lui creaseră un sistem religios și politic
42
care părea normal în zilele lor, dar care trebuia să înceapă

de undeva. Era o ordine socială imaginată de către vechii
șefi de trib pentru a ține populația sub control.
Dar cum îi faci pe oameni să creadă într-o ordine
nou formată, o ordine socială care nu a existat înainte?
Cum îi faci să accepte reguli de subordonare și o ierarhie
foarte bine structurată, o ierarhie în care cei puțini, din vârf,
se folosesc de resursele și munca celor de jos și mulți,
pentru a duce o viață îmbelșugată? Simplu – aduci divi-
nitatea în ecuație. Primele coduri de legi, începând cu Co-
dul lui Hammurabi, afirmă că ordinea socială își are
rădăcinile în principiile universale dictate de către zei.
Potrivit codului lui Hammurabi, oamenii erau împărțiți în
două genuri și trei clase: oamenii de rang superior, oamenii
de rând sau din popor, și sclavii. În același timp, codul
prevede că femeile sunt inferioare bărbaților și că aparțin
acestora, fie că stăpânul lor e tatăl sau soțul.
Astfel, educând sistematic generație după generație
aceleași principii, oamenii nu mai au proprietatea gândirii
individuale, ci se aliniază standardelor societății. Se ajunge
astfel, în doar câteva zeci sau sute de ani, de la o societate
în care oamenii trăiau liberi și în armonie cu natura, la un
concept de societate ierarhică bazată pe violență, supunere,
manipulare.
Omul arhaic a reușit să trăiască în armonie cu
animalele și plantele din jur, dar ceva l-a determinat să se
creadă deasupra naturii și să o posede. Astfel, Omul 2.0 s-a
transformat peste noapte în Omul 2.1, și, deși se crede că
această transformare i-a adus multe beneficii, cel puțin din
vedere intelectual, lucrurile nu stau chiar așa.
Există unele dovezi că dimensiunea medie a
creierului sapienșilor a scăzut comparativ cu epoca
43
vânătorilor-culegători și până în prezent. Colectivitatea

umană știe mai mult astăzi decât știau cetele arhaice, dar la
nivel individual, vechii sapienși erau oamenii cu cele mai
multe cunoștințe din istorie. Oamenii din vechime
stăpâneau nu doar lumea înconjurătoare a animalelor sau a
plantelor și obiectelor, ci și lumea lăuntrică a propriilor
corpuri și simțuri.
Odată cu apariția agriculturii și mai ales a
industriei, oamenii au început să se bazeze din ce în ce mai
mult pe capacitățile altora pentru a supraviețui, ivindu-se
astfel noi nișe pentru imbecili care au putut astfel să își
transmită genele mai departe cu un minim, sau chiar
inexistent, efort intelectual. Astfel, rasa umană a perpetuat
idioțenia, chiar dacă în regnurile animale se presupune că
doar genele celui mai bun individ ajung să se înmulțească.
Analizând la rece faptele strămoșilor noștri, nu
putem să nu ne întrebăm ce i-a determinat să își schimbe
stilul de viață. De ce acum 12.000 de ani au ales calea
agrară, continuând cu Revoluția Industrială și culminând cu
materialismul modern? Ceva s-a întâmplat... Ceva a
intervenit în evoluția omului... Ceva, sau cineva?
***
„Cu mult timp în urmă, vechii vrăjitori ai
Mexicului au descoperit că avem un tovarăș pe viață. Avem
un răpitor, un animal de pradă venit din adâncurile
cosmosului, care a preluat conducerea asupra vieții
noastre. Ființele omenești sunt prizonierii lui. Răpitorul
este domnul și stăpânul nostru. Ne-a făcut docili și
neajutorați. Dacă vrem să protestăm, ne suprimă protestul.
Dacă vrem să acționăm independent, ne impune să nu o
facem. Există o explicație, care este cea mai simplă
44
explicație din lume. Ei ne-au ocupat pentru că noi suntem

hrana lor – și ne storc fără milă pentru că noi le asigurăm
subzistența. Așa cum noi creștem pui în cotețe de pui,
gallineros, la fel și răpitorii ne cresc pe noi în cotețe de
oameni, humaneros. Astfel, au mâncarea la dispoziție tot
timpul.
Dar cum pot ei să facă asta, don Juan? Ne șoptesc
toate astea la ureche, în timp ce dormim?
Nu, nu așa fac. Ăsta e un mod idiot! Ei sunt infinit
mai eficienți și mai organizați decât atât. Ca să ne mențină
ascultători, supuși și slabi, răpitorii au întreprins o
manevră uluitoare – uluitoare, desigur, din punctul de
vedere al unui strateg de luptă, însă o manevră oribilă din
punctul de vedere al celor care îi suferă efectele. Ei ne-au
dat mintea lor! Mă auzi? Răpitorii ne dau mintea lor, care
devine mintea noastră.
Mintea răpitorului este barocă, plină de
contradicții, morocănoasă și plină de teama că ar putea fi
descoperit în orice clipă. Știu că, deși nu ai suferit
niciodată de foame, a continuat el, ai o neliniște legată de
mâncare, iar asta nu e nimic altceva, decât neliniștea
răpitorului, care se teme că, de la o clipă la alta, manevra
lui o să fie descoperită și el n-o să mai aibă de mâncare.
Prin intermediul minții, care la urma urmei este mintea lor,
răpitorii injectează în viața ființelor omenești tot ce le
convine. În acest fel, ei își asigură un grad de protecție,
care să acționeze ca un tampon împotriva fricii lor.”
Carlos Castaneda – „Latura activă a infinității”
45
Demiurgul
„În 1209, o armată formată din circa treizeci de

mii de călăreţi şi pedestraşi din nordul Europei a năvălit în
trombă asupra Languedoc-ului – acea zonă deluroasă de
la poalele de nord-est ale Pirineilor aflată acum în sudul
Franţei. În războiul ce a urmat ţinutul a fost prădat,
recoltele au fost distruse, oraşele şi cetăţile au fost rase din
temelii şi toată populaţia a fost trecută prin foc şi sabie.
Au fost exterminaţi atât de mulţi oameni încât acel
măcel cumplit poate fi socotit cel dintâi «genocid» din
istoria modernă a Europei. Numai în oraşul Beziers, de
exemplu, cel puţin 15.000 de bărbaţi, femei şi copii au fost
Masacraţi la întâmplare – mulţi chiar în acel sanctuar care
ar fi trebuit să fie biserică.
Când un ofiţer l-a întrebat pe reprezentantul Papei
cum i-ar putea deosebi pe eretici de adevăraţii credincioşi,
răspunsul a fost: Ucideţi-i pe toţi. Dumnezeu va şti să-i
deosebească. Acest citat, deşi foarte cunoscut, s-ar putea
să fie apocrif, cu toate acestea, este reprezentativ pentru
zelul fanatic şi sângele rece cu care s-au săvârşit
atrocităţile.
A fost o cruciadă în adevăratul sens al cuvântului,
pornită la îndemnul Papei însuşi. Aidoma cruciaţilor din
Palestina, participanţii au purtat crucea pe veşmintele lor.
Iar recompensele nu s-au deosebit de cele dobândite în
urma cruciadelor de pe Pământul Sfânt – iertarea tuturor
păcatelor, ispăşirea pedepselor, un loc asigurat în Rai şi
tot ce putea jefui fiecare, în plus, în această cruciadă
nimeni nu a trebuit nici măcar să traverseze marea. Şi,
conform legilor feudale, nimeni nu era obligat să lupte mai
mult de patruzeci de zile – presupunând, bineînţeles, că
46
nimeni nu ar fi fost interesat de pradă. La vremea

încheierii cruciadei, Languedoc-ul era pe deplin
transformat, cufundat iar în barbaria deasupra căreia se
ridicase şi care caracteriza restul Europei.
De ce? De ce a fost nevoie de acest prăpăd, de
această brutalitate, de această devastare? La începutul
secolului al treisprezecelea, zona pe care o numim acum
Languedoc nu reprezenta, în mod oficial, o parte a Franţei.
Era un principat independent, în care limba, cultura şi
instituţiile politice aveau mai puţine lucruri în comun cu
nordul decât aveau cu Spania – cu regatele Leon, Aragon
şi Castilia. Principatul era condus de o mână de familii
nobile, în fruntea cărora se aflau conţii de Toulouse şi
puternicul clan Trencavel. Iar între graniţele acestui
principat a înflorit cultura care, în acea epocă, era cea mai
avansată şi mai sofisticată din întreaga creştinătate – cu
excepţia, poate, a Bizanţului.
De fapt, existau multe asemănări între Languedoc
şi Bizanţ. Educaţia, de exemplu, se bucura de o deosebită
consideraţie, ceea ce nu se întâmpla în nordul Europei.
Filosofia şi celelalte activităţi intelectuale erau în plină
ascensiune; poezia şi dragostea romantică erau proslăvite;
greaca, araba şi ebraica erau aprofundate cu entuziasm.
Cu alte cuvinte, nu se refereau la o biserică, ca aceea a
Romei, unică şi bine definită, având o doctrină şi o teologie
bine puse la punct, o dată pentru totdeauna. Sub aceste
denumiri erau reunite o serie de secte – multe dintre ele
fiind conduse de câte un lider independent, ai cărui
discipoli îi preluau numele. Şi, cu toate că aveau anumite
concepţii comune, în ceea ce priveşte detaliile, sectele erau
în mod radical diferite unele de altele, în plus, multe dintre
informaţiile noastre despre eretici provin din surse
47
ecleziastice, cum ar fi Inchiziţia. Să ne formăm o imagine

despre ei pornind de la astfel de informaţii ar fi similar cu
a descrie Rezistenţa Franceză pe baza rapoartelor SS-ului
sau Gestapo-ului. De aceea este realmente imposibil să
alcătuim o sinteză coerentă şi definitivă a celor ce
constituiau de fapt «doctrina catară».
În general, catarii erau de acord cu teoria
reîncarnării şi acceptau principiul feminin în religie, într-
adevăr, preoţii şi propovăduitorii din congregaţia catară,
cunoscuţi sub numele de parfaits («perfecţi»), erau bărbaţi
şi femei deopotrivă. În acelaşi timp, catarii nu recunoşteau
biserica catolică tradiţională şi contestau validitatea
întregii ierarhii clericale, adică a intermediarilor oficiali şi
hirotonisiţi, dintre om şi Dumnezeu. Iar esenţa acestei
poziţii consta într-un principiu catar de mare importanţă –
respingerea «credinţei» – cel puţin a acelei «credinţe» pe
care Biserica punea accentul.
În locul unei «credinţe» primite «la mâna a doua»,
catarii preferau o cunoaştere directă, personală, o
experienţă religioasă sau mistică percepută «la prima
mână». Această experienţă era numită gnosis (gnoză), de
la cuvântul grecesc însemnând «cunoaştere», iar catarii o
puneau mai presus decât orice crez sau dogmă. Iar pentru
că dădeau o atât de mare importanţă contactului direct şi
personal cu Dumnezeu, preoţii, episcopii şi orice alte
autorităţi ecleziastice erau consideraţi de prisos. Totodată,
catarii erau dualişti. Desigur, toate credinţele creştine pot
fi, în ultimă instanţă, considerate dualiste, deoarece insistă
asupra conflictului dintre două principii opuse – bine şi
rău, suflet şi trup, înălţător şi josnic. Dar catarii duceau
această dihotomie mai departe decât erau catolicii
tradiţionalişti dispuşi să o facă.
48
Pentru ei, oamenii erau săbiile cu care se înfruntau

spiritele, fără ca cineva să poată desluşi cum erau mânuite.
Pentru ei, exista un război perpetuu, purtat, încă de la
începutul Creaţiei, între două principii ireconciliabile –
lumina şi întunericul, spiritul şi materia, binele şi răul.
Catolicismul recunoaşte existenţa unui singur Dumnezeu
suprem, al cărui adversar, Diavolul, îi este, în ultimă
instanţă, inferior.
În schimb, catarii susţineau că nu exista un singur
Dumnezeu, ci doi, al căror statut era mai mult sau mai
puţin comparabil. Unul dintre aceştia – cel «bun» – era cu
totul lipsit de trup, era un principiu sau fiinţă pur
spirituală, nepătată de atingerea materiei. Era un
Dumnezeu al iubirii. Dar iubirea era considerată
incompatibilă cu puterea; iar creaţia materială era o
manifestare a puterii. De aceea, Pentru catari, această
creaţie – lumea însăşi – era, în întregime, o lucrare a
Răului.
Pe scurt, universul nostru era făurit de un
«Dumnezeu uzurpator», Dumnezeul Răului – sau, aşa cum
îl numeau catarii, «Rex Mundi», «Regele Lumii».
Catolicismul se bazează pe ceea ce am putea numi
«dualism etic». Răul, termen care, în ultimă instanţă,
derivă, probabil, de la diavol (în traducere, în linba
engleză, evil înseamnă rău, iar devil – diavol), se
manifestă, în primul rând, prin om şi prin acţiunile sale.
Prin contrast, catarii susţineau un «dualism cosmogonic»,
un dualism prezent în întreaga realitate.
Aceasta era premiza de la care porneau cu toţii,
dar fiecare sectă o dezvolta într-un mod aparte. După unii,
sensul vieţii omului pe Pământ era transcenderea materiei,
renunţarea perpetuă la tot ce avea legătură cu principiul
49
puterii şi aşadar contopirea cu principiul iubirii. După

alţii, menirea omului consta în înfrânarea şi mântuirea
părţii materiale, în transformarea acesteia prin
spiritualizare. Este important să se ţină cont de absenţa
oricărei dogme, doctrine sau teologii prestabilite. Ca în
majoritatea abaterilor de la dreapta credinţă consacrată şi
în cazul de faţă este vorba numai de anumite devieri de la
punctele de vedere predefinite, iar obligaţiile morale ce
derivă din acestea devin subiectul unor interpretări
specifice.
În ochii Bisericii Romano-Catolice, adevărata
erezie a catarilor consta în faptul că priveau creaţia
materială, pentru apărarea căreia se presupune că s-a
jertfit Isus, ca fiind întru totul demonică, şi că sugerau că
Dumnezeu, din al cărui «cuvânt» se zămislise «la început»
lumea, era un uzurpator. Dar cea mai cumplită parte a
acestei erezii era atitudinea lor faţă de însuşi Hristos.
Deoarece materia se confunda cu demonicul, catarii
contestau că Isus avusese o formă materială fiind în
acelaşi timp şi Fiul lui Dumnezeu.
Muritor sau nu, Isus fusese un profet al
principiului iubirii, AMOR. AMOR care, inversat, pervertit
şi preschimbat în putere, însemna ROMA – luxul şi
opulenţa Bisericii Romei, o instituţie în care catarii vedeau
întruparea tangibilă a lui Rex Mundi şi manifestarea
suveranităţii acestuia asupra Pământului. Ca urmare, nu
numai că refuzau să venereze crucea, dar nici nu
recunoşteau taina botezului şi a împărtăşaniei. În ciuda
acestor poziţii teologice subtile, complexe, abstracte şi,
poate, lipsite de importanţă pentru contemporanii noştri,
catarii nu erau nişte apărători fanaticii ai credinţei lor.
50
Astăzi, este apreciată drept dovadă de rafinament

intelectual opinia conform căreia catarii erau o
congregaţie de înţelepţi, o elită mistică iniţiată într-un cult
tainic, ai cărei membri cunoşteau, cu toţii, un important
secret cosmic, în cele din urmă, cei mai mulţi dintre ei erau
oameni mai mult sau mai puţin «obişnuiţi», bărbaţi şi femei
care găseau în credinţa lor un refugiu împotriva stricteţii
cultului catolic – o întrerupere a nesfârşitelor dijme, peni-
tenţe, funeralii, condamnări şi tot felul de alte obligaţii
impuse de biserică. Pe cât de abstractă era teologia lor, pe
atât de realişti erau catarii în viaţa de toate zilele.
De exemplu, condamnau actul procreării, de vreme
ce înmulţirea trupească nu era un serviciu adus
principiului iubirii, ci lui Rex Mundi. Dar nu erau atât de
naivi încât să pledeze pentru abolirea sexualităţii. E
adevărat, exista un «jurământ solemn», specific catarilor,
numit Consolamentum, care impunea castitatea. Totuşi, cu
excepţia preoţilor, care erau, de obicei, bărbaţi şi femei
fără familie, Consolamentum nu le era impus decât
muribunzilor; şi nu e greu să fii cast atunci când eşti pe
moarte, în ceea ce privea întreaga congregaţie, sexua-
litatea era tolerată, nefiind sancţionată în mod explicit.
Dar cum poate fi blamată procrearea fără a fi
condamnată sexualitatea? Există dovezi care sugerează că
erau practicate de către catari atât controlul natalităţii cât
şi avorturile. Când, în secundar, Roma i-a acuzat pe eretici
şi de «practici sexuale împotriva firii», aceasta a fost
considerată o referire la sodomie, însă catarii, conform
mărturiilor care ne-au parvenit, interziceau cu stricteţe
homosexualitatea. Este foarte posibil ca prin «practici
sexuale împotriva firii» să se fi înţeles diferitele metode de
control al naşterii şi avorturile. Cunoaştem care este,
51
astăzi, poziţia Romei în aceste privinţe. Aşadar ne putem

imagina, cu uşurinţă, energia şi stăruinţa vindicativă cu
care îşi impunea punctul de vedere în Evul Mediu.
În general, se presupune că albigenzii îşi aleseseră
un mod de viaţă extrem de simplu şi plin de devoţiune.
Pentru că nu agreau bisericile, toate ritualurile şi serviciile
religioase se desfăşurau sub cerul liber sau în orice clădire
disponibilă – un hambar, o casă, o sală municipală. De
asemenea, practicau ceea ce astăzi am numi meditaţie. Şi
erau absolut vegetarieni, deşi consumul de peşte era
permis. Iar când călătoreau prin ţinut, perfecţii o făceau
întotdeauna câte doi, ceea ce a dat credibilitate zvonurilor
despre sodomie răspândite de duşmanii lor.
ASEDIUL MONTSEGUR-ULUI. Aceasta era

credinţa care se răspândise în Languedoc şi în zonele
învecinate ameninţând să înlocuiască însuşi catolicismul.
Dintr-o serie de motive lesne de înţeles, mulţi nobili o
considerau atractivă. Unii erau încântaţii de toleranţa ei.
Alţii erau oricum porniţi împotriva clericilor. Alţii erau
deziluzionaţi de corupţia bisericii. Alţii nu mai puteau
suporta sistemul de taxe, din cauza căruia veniturile aduse
de proprietăţile lor dispăreau în îndepărtata vistierie a
Romei. De aceea, spre bătrâneţe, foarte mulţi nobili
deveneau perfecţi. Se estimează că treizeci la sută dintre
aceştia proveneau din rândurile nobilimii din Languedoc.
În anul 1145, cu o jumătate de secol înaintea
cruciadei împotriva albigenzilor, Sfântul Bemard, în acele
timpuri un purtător de cuvânt al bisericii catolice
tradiţionaliste, a străbătut el însuşi ţinutul cu intenţia de a
predica împotriva ereticilor, însă, de la bun început, a fost
mai puţin îngrozit de eretici decât de corupţia propriei sale
52
biserici. De cei dintâi, Bernard a fost, pur şi simplu,

impresionat. Nu există morală mai creştină decât a lor, a
declarat, iar principiile lor sunt pure.
Nu mai e nevoie să spunem că, pe la 1200, Roma
era din ce în ce mai alarmată de situaţie. Dar nu ignora
nici invidia cu care baronii din nordul Europei priveau
cetăţile şi pământurile bogate din sud. Pe 14 ianuarie
1208, Pierre de Castelnau, unul dintre legaţii papali din
Languedoc, a fost ucis. După toate aparenţele, ucigaşul
era un răzvrătit împotriva clericilor, fără a fi un adept al
credinţei catare. Cu toate acestea, Roma a considerat că
justificarea aşteptată fusese găsită şi nu a ezitat să dea
vina pe albigenzi. Imediat, Papa Inocentul al III-lea a
ordonat o cruciadă. În secolul precedent, ereticii fuseseră
persecutaţi de mai multe ori, însă, de data aceasta, biserica
şi-a mobilizat, cu hotărâre, toate forţele. Erezia trebuia
stârpită o dată pentru totdeauna.
O armată imensă a fost reunită sub comanda
abatelui de Citeaux. Majoritatea operaţiunilor militare au
fost lăsate în seama lui Simon de Montfort – tatăl celui
care avea să joace un rol crucial în istoria Angliei. Sub
comanda lui Simon, cruciaţii Papei au pornit să distrugă
cea mai avansată cultură din Europa Evului Mediu,
transformând-o în mormane de moloz, în această sacră
întreprindere, de mare ajutor le-a fost noul lor aliat,
Dominic Guzman, un spaniol fanatic, îmboldit de o ură
dementă împotriva ereziei, Guzman a fondat, în 1216, un
ordin monahal care, ulterior, i-a preluat numele:
dominicanii. Iar în 1233, dominicanii au născut o instituţie
şi mai infamă – Sfânta Inchiziţie.
Catarii nu aveau să fie singurele victime ale
acesteia, înainte de cruciada împotriva albigenzilor, mulţi
53
dintre nobilii din Languedoc – cu precădere influentele

case Trencavel şi Toulouse – fuseseră extrem de prietenoşi
cu numeroasa populaţie evreiască din regiune. După
aceea, însă, nobilimea şi-a retras protecţia, respectând
ordinele primite. Simon de Montfort şi-a pierdut viaţa în
1218, în timpul asediului cetăţii Toulouse. Cu toate
acestea, pustiirea Languedoc-ului a continuat, cu scurte
întreruperi, pentru încă un sfert de secol.
Abia în jurul anului 1243 a încetat efectiv orice
rezistenţă organizată – în măsura în care se poate spune că
aşa ceva ar fi existat. Până în acel an, toate oraşele şi
bastioanele catare importante fuseseră cucerite de
invadatorii nordici, cu excepţia câtorva puncte întărite,
îndepărtate şi izolate. Dintre acestea, cel mai de seamă era
Montsegur, ce trona majestuos pe înălţimile muntoase,
părând o arcă celestă plutind deasupra văilor din jur.
Invadatorii l-au asediat vreme de zece luni, timp în care a
ţinut piept numeroaselor atacuri opunând o rezistenţă
dârză, neîntreruptă.
În sfârşit, în martie 1244, fortăreaţa a capitulat şi
astfel erezia catară a dispărut din sudul Franţei, cel puţin
în aparenţă. Dar ideile nu pot fi niciodată stârpite cu
desăvârşire.
De exemplu, în bestsellerul său Montaillou,
Emmanuel Le Roy Ladurie, pornind în exclusivitate de la
documente din acea epocă, face cronica activităţilor
desfăşurate de catarii supravieţuitori vreme de aproape o
jumătate de secol după căderea Montsegur-ului. În munţi
au continuat să existe mici enclave ale ereticilor, care
trăiau în peşteri, îşi păstrau cu fidelitate convingerile
religioase şi continuau să ducă un război de gherilă
împotriva persecutorilor lor. Este cunoscută persistenţa
54
credinţei catare în multe zone din Languedoc – printre care

şi împrejurimile localităţii Rennes-le-Chateau. Şi mulţi
scriitori au urmărit o serie de erezii apărute ulterior în
Europa ca mlădiţe ale învăţăturii catare – de pildă,
waldensienii, buşiţii, adamiţii sau Frăţia Spiritului Liber,
anabaptiştii şi ciudaţii camisarzi, dintre care o parte s-au
refugiat în Londra la începutul veacului al optsprezecelea.”
Fragment din cartea Sfîntul Graal Și Sîngele Sfînt

de Michael Baigent
Originea catarilor. Recent, istoricii au susţinut,

aducând argumente, că ereticii catari erau o ramificaţie a
bogomililor, o sectă activă în Bulgaria în secolele al
zecelea şi al unsprezecelea, ai cărei misionari s-au deplasat
către vest. Nu poate fi pus la îndoială faptul că, printre
ereticii din Languedoc, se aflau şi bogomili. Un cunoscut
predicator al acestora a jucat un rol de seamă în afacerile
politice şi religioase ale vremii. Totuşi, cercetările au scos
la lumină dovezi materiale ce demonstrează că albigenzii
nu s-au desprins din secta bogomililor. Dimpotrivă, ei par
să reprezinte rodul a ceva ce prinsese rădăcini în Franţa cu
câteva secole mai înainte. Se pare că provin, aproape direct,
am putea spune, din ereticii stabiliţi şi înrădăcinaţi în
Franţa încă de la începuturile erei creştine.
Bogomilismul. În secolul al X-lea, Bizanțul se

confruntă cu o mișcare religioasă sectară: bogomilismul –
un curent religios dualist gnostic, ce sintetizează mișcarea
reformatoare a bisericii slave din Bulgaria între 950 și
1396. Bogomil (Cel iubit de Dumnezeu), preot de țară,
55
propovăduia în spațiul bulgar sărăcia, umilința, pocăința și

rugăciunea.
Numărul comunităților crește, cuprinzând
Bizanțul, Asia Mică și Dalmația. Sesizând periculozitatea
mișcării, creștinismul reacționează declanșând – la începu-
tul sec. al XII-lea – represiunea. Bogomilii se retrag în
nordul Balcanilor, misionarii lor plecând în Dalmația, Italia
și Franța. Sunt, însă, momente în care bogomilismul revine
în forță, impunându-se ca religie de stat în Bulgaria și
Bosnia, la începutul sec. al XIII-lea. După cucerirea de
către turci a Peninsulei Balcanice, majoritatea bogomililor
s-au convertit la islam. Totuși, în Europa de Sud-Est,
anumite concepții bogomilice au fost transmise prin texte
apocrife supraviețuind, încă, în folclor.
Dar de unde apăruseră asemenea idei în sânul
Bisericii creștine? Mergând înapoi pe axa timpului, găsim
aceste noțiuni la diverse mișcări religioase sincretice,
constând în variate sisteme de credință unite în învățătura
că oamenii sunt suflete divine închise într-o lume materială
creată de un Dumnezeu imperfect, denumite per ansamblu
Gnosticism.
Gnosticismul. În timpul secolelor al II-lea şi al

III-lea e.n., o mişcare religioasă ezoterică a înflorit şi a
prezentat o provocare majoră pentru Creştinismul ortodox.
Majoritatea sectelor Gnostice au profesat Creştinismul, însă
crezurile lor au deviat în mod ascuţit de cele ale majorităţii
creştinilor din biserica primară. Termenul Gnosticism este
derivat din cuvântul grecesc gnosis („cunoaştere revela-
tă”).
Pentru adepţii săi, gnosticismul a promis o
cunoaştere secretă a tărâmului divin. Scântei sau seminţe
56
ale Fiinţei Divine au căzut din acest tărâm transcendent în

Universul material, care este în întregime rău, şi au fost
întemniţate în trupurile umane. Retrezite de cunoştinţă,
elementul divin din umanitate se poate întoarce la casa sa
adecvată în tărâmul spiritual transcendent.
Pentru a explica originea universului material,
Gnosticii au dezvoltat o mitologie complicată. De la
Dumnezeul original de necunoscut, o serie de divinităţi mai
mici au fost generate prin emanaţie. Ultima dintre acestea,
Sofia („înţelepciune”), a conceput o dorinţă de a cunoaşte
Fiinţa Supremă de necunoscut. Din această dorinţă
ilegitimă s-a produs un dumnezeu deformat, rău, sau
demiurg, care a creat universul.
Scânteile divine care locuiesc în umanitate au
căzut în acest univers sau, de altfel, au fost trimise de
Dumnezeul suprem pentru a răscumpăra umanitatea.
Gnosticii au identificat Dumnezeul rău cu Dumnezeul
Vechiului Testament, pe care ei l-au interpretat ca o
relatare a eforturilor acestui zeu de a menţine umanitatea
cufundată în ignoranţă şi lumea materială, şi de a pedepsi
încercările sale de a dobândi conştiinţă. Așa au înțeles ei
expulzarea lui Adam şi Eva din Paradis, potopul, şi
distrugerea Sodomei şi Gomorei.
Învăţăturile etice ale gnosticilor au fost de la
ascetism la libertinism. Doctrina că trupul şi lumea
materială sunt rele a dus anumite secte să renunţe chiar la
căsătorie şi procreare. Alţi gnostici susţineau aceasta pentru
că sufletele lor erau complet străine faţă de această lume,
nu conta ceea ce făceau ei în ea. Gnosticii, în general, au
respins poruncile morale ale Vechiului Testament,
privindu-le drept parte a efortului dumnezeului rău de a
prinde în cursă umanitatea.
57
O mare parte a cunoştinţei erudite despre

Gnosticism provine din textele creştine anti-gnostice din
secolele al II-lea şi al III-lea, care oferă doar citate
extensive în greacă a textelor gnostice originale.
Majoritatea textelor gnostice care au supravieţuit sunt în
limba Coptă, în care au fost acestea traduse când Gnosticii
s-au răspândit în Egipt, în partea târzie a secolelor al II-lea
şi al III-lea e.n.
În 1945, un ţăran egiptean a găsit 12 codice care
conţineau mai mult de 50 scrieri Gnostice lângă Nag
Hammadi. S-a determinat faptul că aceste codice au fost
copiate în secolul al IV-lea în mănăstirile din regiune. Nu
se cunoaşte dacă călugării erau Gnostici, sau dacă au fost
atraşi de natura ascetică a scrierilor, ori au adunat scrierile
ca un studiu despre erezie.
O mică sectă gnostică ne-creştină, Mandaeanii,
încă mai există în Irak şi Iran, deşi nu este sigur că aceasta
ar fi început ca parte a mişcării gnostice originale. Deşi
sectele antice nu au supravieţuit, aspecte ale perspectivei
gnostice au reapărut periodic în multe forme: religia
dualistă antică numită Manichaeism şi ereziile medievale
înrudite ale Albigenses, Bogomilii şi Paulicienii; filozofia
medievală evreiască cunoscută drept Cabala (Kaballah);
speculaţia metafizică din jurul alchimiei Renaşterii;
teozofia secolului al XIX-lea, existenţialismul şi nihilismul
secolului al XX-lea, şi scrierile psihologului Carl Jung.
Esenţa Gnosticismului s-a dovedit a fi foarte
durabilă: părerea că spiritul interior al umanităţii trebuie să
fie eliberat dintr-o lume care este, în fond, înşelătoare,
opresivă şi rea.
Relația între Gnosticism și Creștinism în timpul
primului și celui de-al doilea secol este vitală în ajutarea
58
noastră pentru a înțelege mai profund doctrinele principale

ale Gnosticismului, în principal, datorită faptului că,
anterior descoperirii Bibliotecii de la Nag Hammadi, mare
parte din ceea ce știm astăzi despre Gnosticism a fost
păstrat doar în învățăturile clerilor Bisericii timpurii.
Potrivit Gnosticilor, credința era pentru cei mulți,
iar cunoașterea pentru puțini. Această cunoaștere, pentru
cei care o meritau, reprezenta mijlocul pentru izbăvire. În-
tr-adevăr, în majoritatea sistemelor Gnostice, era unicul și
suficientul pașaport pentru fericirea perfectă.
Revenind la scrierile descoperite în 1945, unul din
texte – Ipostazele Arhonților sau Realitatea Conducătorilor
– exprimă mitologia gnostică a creației, a cosmosului și a
umanității. Textul datează ca fiind scris în secolul al III-lea
e.n. și se presupune că este originar din perioada
tranzițională în gnosticism, trecerea dintr-o etapă
mitologică, într-una filozofică.
Începutul și concluzia documentului este creștin-
gnostică, însă restul materialului este o narație mitologică.
Lucrarea începe cu un fragment cosmogonic. Deși numele
sugerează contactul cu legendele evreiești, mitul se pare că
este anti-evreiesc. În afară de primul paragraf, lucrarea nu
conține caracteristici non-gnostice. Deoarece textul original
nu a fost descoperit încă, singura versiune disponibilă
astăzi este cea găsită la Nag Hammadi, ceea ce ne conduce
la ideea că asemenea concepte sunt mai vechi… mult mai
vechi.
Astfel, potrivit textelor, în vremurile străvechi,
ființele umane ce populau această planetă erau mult mai
impresionante decât suntem noi azi. Oamenii erau ființe
telepatice, multidimensionale, putând să perceapă și să
navigheze în mai multe dimensiuni. Au fost construite
59
orașe mari și clădiri imense, folosind tehnologii ce

funcționau în armonie cu câmpurile energetice ale Terrei.
În această perioadă de pace și prosperitate, textele spun că
în lumea oamenilor au apărut ființele energetice.
A fost practic o invazie, doar că nu una așa cum e
prezentată în filmele manipulatoare de la Hollywood.
60
Povestea reîncarnării
Observăm, astfel, cum Povestea este scrisă de către

învingători pentru a putea să se plieze mai bine în planurile
milenare pe care Povestitorul le are cu ocupanții acestei
planete. Observăm cum un sistem corupt a câștigat de-a
lungul istoriei și și-a lăsat amprenta asupra omenirii.
Gnosticii credeau că un Demiurg nemilos conduce această
lume și că oamenii nu au decât o singură șansă să scape de
acesta – prin cunoaștere. Cunoaștere care nu se referea doar
la conștientizarea stării de fapt în care se afla omenirea, dar
la o cunoaștere ocultă care te poate scăpa de Demiurg și de
arhonții săi chiar și după moarte.
Pentru că, dacă până acum am observat sistemul
de control asupra planetei, trebuie știut faptul că acest
Demiurg și acoliții săi au creat un sistem de reciclare a
sufletelor, pentru a fi siguri că nu rămân fără sclavi.
Reîncarnarea fiind prezentă în mai toate curentele
religioase, a fost scoasă din ecuație în lumea vestică pentru
a nu perturba planurile arhonților și a fost modificat
conceptul ei în celelalte religii, tocmai pentru a ascunde un
fapt și mai tuburător.
Apărută de timpuriu în unele doctrine religioase
orientale, Povestea Reîncarnării a fascinat și continuă să
fascineze mintea multor liber-cugetători. Dacă reîncarnarea
este un principiu, o lege, o noimă a vieții în Univers și,
dacă este valabilă pentru toate viețuitoarele, se înțelege că
lanțul revenirilor trebuie să depășească simpla reproducere
ciclică a speciilor prin și din ele însele. Peste toate trebuie
să existe un fond de spirite care revin în materia vie
conform unor legi ce rămân excluse unei speculații
61
raționale, trebuie să existe o altă lume imaterială din care

vin aceste suflete.
Hinduismul. Ideea de reîncarnare se exprimă cel

mai pregnant în hinduism, cu toate că și aici ea a trecut
printr-o serie de reinterpretări. Cele mai vechi texte
(Rigveda) nu pomenesc nimic despre această idee. Abia în
Upanișad, vechea teorie a plății a fuzionat cu ideea de
reîncarnare. Ca urmare, se pot observa unele influențe
reciproce între religia originară, revoluția adusă de
Upanișad, Baghadavad Gîta și evlavia populară.
În Upanișad, identificarea salutară a Sinelui
(Atman) cu Absolutul (Brahman) nu poate avea loc decât
dacă Sinele rupe ciclul infernal al existenței (Samsara),
adică șirul de reîncarnări succesive. Salvarea înseamnă
oprirea revenirilor pe pământ și nicidecum înmulțirea
numărului de reîncarnări, cum pretind adepții occidentali ai
unui hinduism deformat.
Nu e vorba aici de o nouă naștere; omul se naște o
singură dată, dar nu moare cu adevărat: din reîncarnare în
reîncarnare, el nu-și schimbă decât trupul, până ce ajunge la
adevărata libertate, în Nirvana. Principiul care dirijează
călătoria dintr-un corp în altul este dorința sau legea
karmei. Scopul spiritualității hinduse este acela de eliberare
de această legătură karmică, pentru a se putea uni cu
Brahman. Prin Bakhti (curent de devoțiune) se insistă
asupra harului divin ca unic mod de salvare. Omul nu este
agentul propriei eliberări din ciclul reîncarnărilor.
Hinduismul culminează printr-o mistică a eli-
berării, dar nu și prin explicarea răului și morții prin reîn-
carnare. Este aici o mare diferență față de ezoterismul
occidental, care se consideră ca derivând din hinduism.
62
Pentru Albert Schweitzer, această mistică este legată de o

negare a lumii, de o concepție pesimistă a existenței, foarte
apropiată de cea greacă privind trupul închisoare; această
idee este contemporană cu predominanța ideii de
reîncarnare; ea este, de asemenea, legată de o viziune
pesimistă a materiei și istoriei. Ideea de reîncarnare este
centrată total asupra omului și faptelor sale.
Budismul. Ca și hinduismul, crede în existența

unei relații strânse între reîncarnare și legea karmei. Sunt
totuși numeroase diferențe față de hinduism. Privind
concepția eliberării. omul se poate elibera singur de lume și
de suferință. Terapia se bazează pe critica iluziilor legate de
dorință și pe renunțare. Se propune un demers mai puțin
mistic, cât psihologic. Accentul nu este pus pe fuziunea cu
Brahman, ci pe detașarea care conduce la Nirvana, înțeles
ca o privațiune de orice dorință, ca un calm desăvârșit.
Non-permanența sufletului – continuitatea su-
biectului uman nu este decât iluzie și aparență. Nu se are în
vedere nemurirea sufletului, sufletul este un flux, o curgere,
o transformare neîncetată. Doar curgerea vieții pare să
asigure continuitatea reîncarnărilor.
Nirvana în budismul clasic este definit într-o
manieră negativă. El nu este, de fapt, nimic, nu este un loc,
el exprimă starea de eliberare, de non-dorință. Dar anumite
secte îl văd ca pe locul de beatitudine, de fericire deplină,
atinsă la sfârșitul procesului de eliberare de către individul
care a trecut printr-o serie de reîncarnări.
Iudaismul. Ideea vieții eterne i-a fost străină și

iudaismului, pe îndelungi perioade din istoria sa. Abia când
rabinii au venit în contact cu filosofia greacă, în epoca din
63
jurul nașterii lui Hristos, unii dintre ei au început să

vorbească despre nemurire. Pe acest fundal filosofico-reli-
gios a apărut, în cele din urmă, creștinismul. El susține
existența unui suflet nemuritor, dar care nu poate fi
despărțit de trup. După învierea lui Iisus, mormântul a
rămas gol. Astfel, creștinii din primele veacuri sperau că, în
ziua Judecății de Apoi, și corpurile lor se vor ridica din
țărână. Dimpotrivă, teologia modernă vede reînvierea mai
curând ca pe un proces care începe deja din existența
pământească, pentru a se desăvârși în moarte.
Creștinismul. În lumea creștină, reîncarnarea n-a

constituit o problemă vreme de peste o jumătate de mileniu.
Dar în anul 533, când a avut loc celebrul Conciliu (al 5-lea)
de la Constantinopol, principiul reîncarnării a fost
reconsiderat. O afirmație din acel moment are caracterul
unei anateme, care și-a păstrat puterea până azi în lumea
creștină: Cine afirmă preexistența sufletului și restaurația
monstruoasă care rezultă de aici este blestemat!
Vom observa imediat uriașa contradicție ce se
desprinde din afirmarea principiului reîncarnării și bles-
temul care însoțește această misterioasă lege. Pe de o parte,
reîncarnarea a fost considerată ca o necesitate a evoluției
continue a ființei umane și, totodată, ca un act justițiar de
natură karmică, iar pe de alta, același principiu este
considerat o restaurație monstruoasă.
Să fi modificat controlul reîncarnării, în secolul al
VI-lea al erei noastre, o concepție care a călătorit sute și
mii de ani până la Conciliul de la Constantinopol?
Interzicerea acestui principiu aparține cu precădere unei
hotărâri împărătești. Se știe că împăratul Justinian, din
64
motive azi pierdute în sensul lor profund, a influențat cu

severitate Conciliul de la Constantinopol, din anul 533.
Motivul acestui act drastic a fost, probabil, unul
prin excelență creștin. În secolele care au urmat, povestea
reîncarnării a fost înăbușită în lumea creștină. S-a afirmat
că amnezia reîncarnaților ar fi o risipă irațională de obsesii
și iluzii. Iar dacă presupunem că amnezia reîncarnațiilor ar
putea fi o formă de protecție pentru reîncarnat, atunci
motivația este, de asemenea, inconsistentă.
Un alt motiv de suspiciune față de principiul
reîncarnării s-a formulat cu ajutorul statisticii demografice.
De ce numai o parte din oameni se reîncarnează? Ce anume
îi face pe acei oameni proprii principiului reîncarnării, iar
pe ceilalți improprii? Sau, de ce anumite structuri psihice
inferioare, încarnate în animale (după unele doctrine),
trebuie să atingă un nivel de evoluție ulterioară, pornind
chiar de la această condiție? Este oare nevoie de dobândirea
conștiinței de om prin peregrinarea într-un animal?
Aceste considerații au încurcat și mai mult
dezbaterile seculare despre reîncarnare. Cu toate acestea,
numeroși cărturari, filozofi și chiar cercuri creștine au fost
și sunt și azi adepți ai principiului reîncarnării.
Giordano Bruno a fost ars pe rug de inchiziție și
din cauza credinței sale în reîncarnare. Balzac, Flaubert,
Goethe, Hugo, Schopenhauer, Tolstoi, Voltaire, Wagner,
Whitman și mulți alții au fost convinși că principiul
reîncarnării este firesc în lumea naturii și a spiritualității
universale.
Grecia. La baza acesteia se află unele comunități

practicante ale religiei inspirate de Orfeu (orfismul),
apărute în Grecia începând cu secolul al VI-lea î.e.n. Este
65
vorba despre un sistem de credință care asocia nemurirea

sufletului cu ciclurile de reîncarnări. După ciclul nașterilor
și roata destinului, existența trupească e considerată ca o
pedeapsă. Exilat în corp, sufletul trebuie să scape de tristul
destin al reîncarnărilor și nu poate să o facă decât prin
asceză.
Numeroși filozofi au fost marcați de aceste
credințe, dar indiferent de forma pe care o ia doctrina lor,
scopul rămâne acela de eliberare a sufletului. Încarnarea
sufletului apare ca o pedeapsă pe care sufletul și-a atras-o
prin propriile sale greșeli; prin urmare, reîncarnarea
funcționează în același timp ca o fatalitate de care trebuie
să te eliberezi și ca o șansă de eliberare. În orice caz, pentru
ca această eliberare să se producă, e necesară o inițiere
religioasă sau o conștientizare filozofică.
Alte curente de gândire
Gnosticismul. Este o ipoteză iudeo-creștină

alcătuită din mai multe curente creștine apărute în cursul
celui de-al doilea secol după Hristos. Printre altele, această
ipoteză atribuie lui Hristos teoria după care Ioan Bote-
zătorul ar fi fost Ilie reîncarnat.
Cabala ebraică. Există din vremea celui de-al

doilea secol după Hristos, dar propășirea ei s-a făcut între
sec. XII-XVI. Este o teosofie în formă ebraică. Cabaliștii
nu sunt toți de acord asupra ideii de reîncarnare. Sunt multe
adaptări succesive, care dau impresia de a te găsi în fața
unei compilări doctrinare, în care reîncarnarea își joacă
rolul în funcție de problemele care se ivesc în conștiința
populară.
66
Filozofii moderni. Ideea de reîncarnare a atras

mult o serie de filozofi moderni. Pentru Lessing (1729-
1781), aceasta constituie o ipoteză, pentru Arthur
Schopenhauer (1786-1860), ea este un element important al
unei filozofii extrem de pesimiste (care ar putea fi
prezentată ca o filozofie a plictiselii).
Spiritismul. Reîncarnarea se regăsește în curentul

spiritist al lui Allan Kardec (1804-1869). Influența sa a fost
foarte mare în sec. XIX și se mai păstrează încă
reminiscențe importante în Brazilia și Filipine.
Antropozofia. Rudolf Steiner (1861-1929),

fondatorul antropozofiei, a trecut prin inițierea
Rozicrucienilor. Se observă la el, ca în toate teoriile
moderne ale reîncarnării, o deplasare de accente și chiar o
răsturnare completă a sensului reîncarnării. Pentru hindus,
scopul era de a fi eliberat de fatalitatea renîcarnarilor;
pentru Rudolf Steiner, reîncarnarea nu mai este o lege
îngrozitoare a existenței, de care ar trebui să se elibereze, ci
devine un instrument pozitiv, indispensabil dezvoltării
spiritualității și a libertății. Nașterea într-un corp este ceva
minunat, în sensul biblic al creației omului după chipul lui
Dumnezeu. Ceea ce alienează omul, nu este trupul său, ci
atitudinea în fața vieții. Suferința legată de karma destinului
provine dintr-o nepotrivire a sufletului față de posibilitățile
pe care i le oferă viața actuală. Sufletul trebuie să fie
eliberat de această nepotrivire, dar nu de corp. Această
concepție este legată de evoluționismul și ideea de progres
a lui Steiner. Pentru Rudolf Steiner, Hristos constituie
impulsul central și hotărîtor al istoriei mondiale.
67
Dilemele reîncarnării
Cum să ne convingem că morții îi urmează
renașterea? Doctrinele despre renaștere au la bază
principiul reîncarnării. Suntem de acord, într-adevăr, că,
odată stins din viață, corpul material nu mai poate fi
organizat; el își pierde conștiința, funcțiile și se transformă
într-o masă de miliarde de atomi.
Ideea mai nouă este că aceste miliarde de atomi
sunt operaționali, chiar dacă ei nu mai aparțin unei
conștiințe a corpului fizic. S-a convenit, prin tradiție și prin
participarea unor inițiați, că beneficiem, de fapt, de trei
corpuri care ne formează destinul. Corpul astral, corpul
eteric și corpul mental. Pentru un anumit timp, toate cele
trei corpuri rămân unite.
În acest răstimp, conștiința rememorează existența
din urmă în toate detaliile ei. Este o perioadă a tuturor
amintirilor, dar rulate diferit de modul în care le percepem
în viață în corpul fizic. Este vorba de amintiri care par să ni
se restituie „de la sine” prin calitatea lor spirituală, morală,
caracterială. Dacă am transmis unei ființe iubire în timpul
vieții, acest sentiment ni se va restitui înmiit! Bilanțul se
face spontan, în funcție de calitatea vieții trăite. Nu putem
evita acest bilanț și nu putem trișa. Nu putem fi absolviți de
acea memorie a vieții. Dacă am urât în viață, indiferent pe
cine și cum, împotriva noastră se va întoarce ura aceea din
timpul vieții; numai că o vom retrăi, ca și iubirea, înmiit!
La fel se întâmplă și cu răul produs asupra cuiva și cu toate
actele sau faptele negative.
Există o ipoteză modernă în legătură cu această
regulă a răsplătirii după moarte cu propriile noastre fapte și
gânduri – ipoteza se referă la identificarea în acest aspect a
iadului. Altfel spus, iadul este prezent în noi înșine și îl
68
vom îndura în eternitate precum l-am construit într-o viață.

Deci problema conștiinței este una ce depășește cadrul
filozofiei ezoterice sau al doctrinelor spirituale; este
problema calității noastre spirituale în raport cu o
dimensiune sacră și cosmică, ce ne refuză altfel decât
purificați.
Eul nostru este atât de corect, de riguros, de fidel
adevărului, încât nimic din ce am fost cândva nu se pierde
și nu se ascunde. De unde și remarca populară bine
cunoscută: „De-aș mai trăi o dată, aș ști ce trebuie să fac”.
Necesitatea retrăirii pentru tot felul de corecții în urma unei
experiențe în corpul fizic pare să fie de natură ancestrală;
este, parcă, o enzimă care sugerează existența purificării ca
fapt posibil și necesar. Eul este acela care se regăsește în
complexul vieții spirituale, eul evoluează un răstimp, până
când apare momentul cosmic potrivit ca să reintre în
circuitul vieții, în alt corp material.
Reîncarnarea eului este și ea de mai multe feluri,
prin dorință, prin mandat ceresc și, există și această
variantă, reîntruparea drept pedeapsă!
Subconștientul păstrează din trecutul nostru
evenimente, întâmplări și fapte, care, însă, ne rămân
neidentificate de-a lungul vieții, tocmai pentru că
desfășurarea concretă a existenței actuale nu ne permite o
dispersare liberă în trecut, ci doar prin anumite practici și
tehnici oculte.
Nu este posibil să ne amintim viețile anterioare ca
pe niște cronici lizibile formulate de un martor, de
asemenea, nevăzut. Iar dacă printr-o minune am recepționa
coerent și corect propria noastră autobiografie din alte vieți,
cu siguranță că nu i-am putea supraviețui acestui
eveniment. Amnezia totală sau parțială este forma de
69
protecție față de viețile anterioare, de care beneficiem în

viața concretă.
Sunt citate cazuri când, prin regresie hipnotică, au
fost plasate persoane dornice de un asemenea experiment,
în viețile lor anterioare. Rezultatele comunicate sunt
adeseori pline de dramatism. S-au reținut situații când
oameni la locul lor în actuala viață, s-au vizualizat ca
ucigași, hoți, răufăcători în alte vieți. Traumele produse de
astfel de experiențe se pare că nu au mai putut fi tratate cu
nimic. S-a impus apoi soluția ca persoanele care vor să
participe la astfel de experiențe să fie pregătite dinainte
pentru a le suporta. S-a inoculat teoria că n-ar avea nicio
importanță ce s-a întâmplat în altă viață, important este ce
face acum, în viața aceasta. Dar nici această sugestie nu a
putut fi reținută drept un calmant spiritual.
De aceea, în Occident, s-a impus afirmația că toate
problemele, mici sau mari, trebuie să le rezolvi tu însuți,
singur, și să nu devii dependent de altcineva. Această abor-
dare este total diferită de doctrina orientală, care cere în
experiențe legate de reîncarnare prezenta unui maestru
spiritual coordonator și conducător… Fiecare zonă cu
povestea ei.
***
Povestea reîncarnării pare să convină de minune

celor mai multe concepte religioase și filosofice. Dar, ca
orice concept introdus de către arhonți, substratul pare să
fie ceva mai sumbru. Vreți să știți cât de departe merge
suprimarea? De fapt, cât de departe merge? Dincolo de
această planetă? Dincolo de această viață? Posibil ca
răspunsul să fie DA la toate aceste întrebări.
70
După ce petreci ani de cercetare trecând prin

multele straturi de corupție politică, corporatocrație,
supraveghere, atacuri false, bănci centrale, organisme
modificate genetic, geo-inginerie, zionism, linii genetice
ale Illuminati, planul de iradiere, OZN-uri și extratereștri,
intervenția extraterestră și așa mai departe, ajungi să îți dai
seama că adevărata sursă a suprimării se află la intersecția
dintre conștiință și conspirație.
De ce? Deoarece conspirația înseamnă suprimarea
noțiunii de cine ești tu. Înseamnă să fii convins că nu ești
nimic, nimeni. Înseamnă să fii convins că nu ești mai mult
decât o mașină biologică, potrivită să nu fie nimic mai
mult, decât o roată dințată într-o mașinărie, sau, vorba
formației Pink Floyd, doar „una din cărămizile din zid”.
Știința oficială neagă încă și astăzi existența conștiinței,
doar pentru că nu știe de unde să o apuce folosindu-se de
cele 5 simțuri. Soluția simplistă pe care o adoptă știința este
să treacă cu vederea orice nu poate să măsoare.
Pentru a merge mai departe, trebuie să facem iar o
analogie cu ferma de animale. Pentru a lăsa impresia că
animalele sunt oarecum libere, le oferi un spațiu în care să
își desfășoare activitatea. Dar, indiferent dacă ferma ta are
cinci hectare, sau o sută, sau chiar o întreagă planetă,
trebuie împrejmuită. Pentru a face asta, material nu e
complicat. Corpul uman, însă, nu e făcut să trăiască în
spațiul cosmic prea mult timp, iar unele dezvăluiri ale
oamenilor de știință ne spun că nu am fi destul de rezistenți
pentru a trece de centurile Van Allen.
Doar că pe Demiurg și pe arhonți, care nu fac parte
din lumea materială, îi interesează și corpul nostru
energetic, sau spiritual, sufletul, spiritul etc. Pentru a ne
71
menține într-o stare de reciclare continuă (reîncarnare), au

venit cu un plan foarte simpu – o plasă de prins suflete.
Ideea de plasă de prins suflete, sau plasă de
suflete, care ne așteaptă la moarte – și ne menține în
matrice – este un concept cumplit și foarte tulburător, dar
unul care, după părerea mea, trebuie luat în considerare de
toți cercetătorii serioși în domeniul conspirației globale.
Adevărații gânditori liberi trebuie să știe exact unde este
capătul vizuinei de iepure a conspirației globale.
Ideea este că, după moarte, sufletul nostru, sau
conștiința, se separă de corp și apoi parcurge un proces în
care memoria îi este ștearsă, sufletul fiind reciclat –
reîncarnat – într-un alt corp, pentru a repeta același proces.
În acest fel, Pământul devine literalmente o
planetă-închisoare, de unde este foarte greu să scapi. Plasa
de prins suflete este amplasată ca o grilă artificială de
energie care împiedică orice suflet să treacă prin ea. Astfel,
Pământul rămâne un sistem închis, în care se nasc mereu
alți și alți oameni, cu scopul de a alimenta economia și de a
genera emoții (negative) cu care să se hrănească arhonții,
ființele neamintindu-și cine sunt sau care este situația în
realitate.
Plasa de suflete face ca planeta să rămână un teren
de pescuit pentru arhonți, care ne declanșează emoțiile (în
moduri experte, folosind mass-media, războaiele, frica și
alte metode de amăgire), ca să se poată hrăni.
Să ne amintim de seria The Matrix. Morpheus îi
arătă lui Neo adevărul șocant – suntem crescuți ca sursă de
hrană pentru Mașini. El îi arătă lui Neo simbolul unei
baterii. Deși e un simbol bun, bateria înseamnă stocare de
energie. În realitate, noi funcționăm ca generatoare de
energie pentru arhonți, astfel că, un generator pe care îl
72
vedeți pe un șantier ar putea fi un simbol mai potrivit. Însă,

pentru că suntem ființe puternice, arhonții nu pot să se
bazeze doar pe forță în toată această operațiune. Ei trebuie
să ne păcălească să le dăm acordul nostru (liberul arbitru).
Și cum fac asta? Cum ne fac să mergem de
bunăvoie în plasa de suflete? Folosind trucul luminii albe…
Ni s-a spus din diverse surse că trebuie să ne îndreptăm
către lumina albă care apare la moarte. Filmele Hollywood-
ului promovează acest aspect. Persoanele care au avut
experiențe de extracorporalizare povestesc și ele despre
această lumină albă. Și totuși, dacă lumina albă de la
moarte – și lumina în sine (în acest context) – este tocmai
înșelăciunea? Vi se pare exagerat? Poate că este, sau poate
că adevărul este mai crunt decât ne-am putea noi imagina.
73
Corpul energetic
Cele mai vechi scrieri ale omenirii vorbesc despre

energia care sălășluiește în fiecare dintre noi. Religiile au
preluat acest concept pentru a-l folosi în scop personal,
manipulativ. Astfel, sufletul, spiritul, adevăratul TU,
conform religiilor, era în măsură să se înalțe către tărâmuri
magice în stări de exaltare sau să cadă în mocirla damnării
eterne prin intermediul unor ritualuri și stiluri de viață
dictate, în mare parte, de către casta preoțească. După
apariția științelor exacte, matematice, reci, acest concept a
rămas învăluit în mantia magiei, a credulilor sau a
neavizaților, care nu aveau nicio dovadă certă că există
vreo energie care să ne mențină în viață și care poate fi
conștientă după separarea de corpul material – moarte.
Totuși, există anumite ramuri ale științelor oficiale,
exacte, care s-au aplecat asupra acestor energii subtile și
care au căutat, nu neapărat să îi demonstreze existența, cât
să o infirme. Unii cercetători au ajuns la concluzii șocante
și au lăsat lucrurile unde erau, pentru că descoperirile le
contraziceau întreaga teorie despre viață în general. Alții au
mers mai departe pe acest tărâm la granița misticului,
descoperind multe elemente din vechile scrieri antice, ce
susțin teoriile despre energia cu care, nu doar omul, ci toate
ființele vii de pe planetă sunt sunt înzestrate.
Fără a avea pretenția că am pregătirea necesară, din
punct de vedere academic, pentru a face lumină într-un
domeniu atât de controversat, trebuie totuși să analizăm și
din perspectiva unui neavizat aceste aspecte ce se află la
granița materialului cu energeticul, iar pentru a pătrunde,
chiar și într-o mică măsură, misterele care ne alcătuiesc,
trebuie să recurgem la noțiuni de filosofie, informatică,
74
genetică, neurofiziologie, fizică, istoria religiilor și alte

domenii care ne pot conduce către o teorie a vieții.
Cercetările moderne au început să aducă în atenția
comunității științifice, atât cât o pot face cu aparatură
actuală și cu gradul de ironizare a subiectului în mediile
oficiale, un aspect mai puțin cunoscut și explorat – struc-
tura energetică a materiei vii. Știm din fizica elementară că
toate corpurile, a căror temperatură se situează deasupra lui
zero absolut (-273℃), emit radiații electromagnetice de
frecvențe și lungimi de undă diferite, care le sunt proprii.
Conform fizicii cuantice, toate particulele fundamentale ale
materiei se află într-o continuă mișcare ondulatorie, cu alte
cuvinte – Materia înseamnă vibrație.
Noțiunea de câmp energetic, prezent la nivelul
întregii materii din Univers, este vitală pentru a înțelege
transferul de informație între organismele vii și între
acestea și mediul ambiant în care trăiesc. Dacă totul este
vibrație, înseamnă că și informația este în acest fel redusă
tot la o vibrație, fiind un câmp energetic, iar schimbul de
informații devine, în acest mod, o interferență de vibrații, o
învăluire de câmpuri electrice.
Plecând de la acest concept și intrând în domeniul
corpului material uman, putem concluziona, și s-a dovedit
pe baza multor măsurători în laborator, că toate reacțiile
biochimice din organismul uman au la bază energia
electrică. Toate informațiile primite de către noi prin cele
cinci simțuri sunt codificate la nivelul receptorilor în
semnale electrice care sunt transmise pe căile nervoase
creierului, ce le decodifică. Începând de la lumină,
continuând cu undele sonore, trecând prin miros, gust,
durere, plăcere, căldură, frig, toate ajung la creier sub
forma unor semnale electrice. Gesturile noastre,
75
comportamentul, gândurile și conduita sunt alte semnale

elctrice emise de către creier.
Mai mult decât atât, mergând mai departe, știința
oficială concluzionează că și conștiința este produsul
reacțiilor electrochimice ale creierului. Aceste reacții
biochimice și curenți electrici creează experiența subiectivă
a iubirii, furiei, durerii etc. Toate sentimentele și emoțiile
noastre se formează când o furtună electrică se manifestă
într-o anumită parte sau alta a creierului. De fapt, conform
teoriilor emise de către oamenii de știință, furia și iubirea,
dragostea și ura, sunt aceleași conexiuni electrice care
excită o parte sau alta a organului pe care îl numim creier.
Am putea defini conștiința, din punctul de vedere al omului
modern, ca pe o activitate a unei rețele neuronale care, prin
intermediul reacțiilor electrice, poate produce diferite tipuri
de conexiuni extraordinar de complexe, imposibil (deo-
camdată) de reprodus.
Observând explicațiile academice de mai sus,
suntem tentați să credem că toată energia de care dispunem
se poate reduce la energie electrică. Dacă e așa, am putea
măsura parametri acestei energii cu aparate electronice
moderne și am putea inventa o metodă prin care organismul
uman să funcționeze cu energie electrică, la fel ca un
computer, spre exemplu. Doar că energia electrică nu poate
singură să întrețină viața organismului, ceea ce ne conduce
la o altă interpretare a fenomenului: există o altă energie de
frecvență mult mai subtilă, care menține organismul uman
în funcțiune, iar noi am descoperit doar un efect vizibil și
măsurabil al acestei energii – bioelectricitatea –, care este
doar un efect secundar și observabil. Nu putem privi spre
Soare, dar îi vedem razele scăldând planeta în jurul nostru.
76
Sistemul nervos, așa cum este el știut de către

societatea modernă avansată, este considerat singura
structură capabilă să prelucreze informațiile la nivelul
organismelor vii. Însă, cum rămâne cu plantele și
structurile monocelulare? Ce mecanism este implicat în
rolul de a recepta și prelucra informația necesară vieții? Ar
trebui să existe structuri echivalente sistemului nervos, iar
existența acestor structuri energetice ne poate confirma că,
în Univers, informația are și alte suporturi decât cele
considerate clasice de către știința actuală. Celula, spre
exemplu, este lipsită de o structură nervoasă, însă știe să își
îndeplinească toate funcțiile necesare autoconservării și
reproducerii, asemenea unui organism pluricelular.
Plantele, de asemenea, nu dispun de sistem nervos, iar
unele dintre ele pot foarte bine concura cu anumite animale
în materie de ingeniozitate la capitolul supraviețuire.
Dacă plecăm de la afirmația că materia este doar
energie condensată, după cum spunea un mare învățat,
atunci în jurul nostru sunt doar fluxuri sau pachete de
energie aflate într-o continuă mișcare sub formă de vibrație.
Tot ceea ce experimentăm cu ochii noștri reprezintă doar
decodificări la nivel de creier. Dacă am avea un alt fel de
aparat de decodificare, am observa Universul ca pe un val
de energie care curge dinspre lumea invizibilă, imaterială,
către cea vizibilă, materială. Cu același aparat de deco-
dificare a realității energetice am observa că în jurul tuturor
corpurilor fizice există un câmp de energie purtătoare de
informație morfogenetică, cu o frecvență mai înaltă decât a
corpului dens, material, invizibilă pentru majoritatea dintre
oameni.
Putem merge mai departe să afirmăm că aceste
câmpuri cuantice sunt conectate într-o rețea ce conectează
77
întreaga lume materială și subtilă din Univers. Omul comu-

nică cu acest câmp prin limbajul emoțiilor. Aceste afirmații
sunt enunțate de către misticii lumii de mii de ani, iar
știința oficială se chinuie din răsputeri să ascundă aceste
lucruri. Teoriile lui Jung spun că există un inconștient
colectiv comun tuturor indivizilor ce fac parte dintr-o
specie, de unde putem presupune că întreaga umanitate este
conectată la un sistem de comunicare subconștientă, prin
care ar putea fi transmise informații comune întregii specii
și informații proprii doar anumitor indivizi.
Învățătorii ezoterici ne-au spus întotdeauna că
trupul nostru este programabil prin limbă, cuvinte și
gândire. Tehnologia modernă a fost și este folosită pentru a
manipula frecvența materială din jurul nostru, cu scopul de
a fi controlați atât la nivel material, cât și energetic. Spre
exemplu, metalele din chemtrails schimbă aerul, făcându-l
conductor de electricitate prin supraîncărcarea lui cu
particule metalice. Antenele de telefonie mobilă și WI-FI
împânzesc planeta, și parcă nefiind de ajuns, se încearcă
implementarea tehnologiei 5G, care presupune instalarea
mai multor antene, distanța dintre ele fiind de 2-300 de
metri.
Utilizarea acestor frecvențe într-un anumit mod
poate manipula starea și comportamentul uman. Prin
contactul cu câmpuri electromagnetice, oamenii devin mai
deschiși manipulării. Astfel, ei experimentează depresii,
senzații neplăcute, depresie, comportament maniaco-depre-
siv, sinucideri, stare de angoasă, hipertensiune, oboseală
etc. Emițătorii de înaltă frecvență emit energie electro-
magnetică pe diferite frecvențe prin antene care sunt
capabile să scaneze creierul subiecților. Semnalele dife-
ritelor frecvențe pătrund în craniul subiectului și penetrează
78
creierul, unde se amestecă pentru a crea o undă de

interferență modulată de radiații provenind din activitatea
electrică a creierului.
Astfel, se schimbă complet modul natural de func-
ționare al creierului uman. Pe lângă asta, încălzirea cli-
matică combinată cu defrișările intenționate de păduri
(incendii) și cu oceanul de radiații electromagnetice,
chemtrails, sateliți speciali ce transmit încontinuu unde
către Terra etc., nu fac altceva decât să modifice frecvența
atmosferei și a corpului nostru, în special a creierului,
pentru a face loc Arhonților să poată opera pe Terra într-o
formă fizică.
Dar asta se întâmplă în societatea modernă. Între-
barea este: cum au reușit Arhonții să manipuleze câmpul
energetic al oamenilor arhaici pentru a-i subjuga? Dacă
sunt ființe din tărâmuri și densități paralele, înseamnă că nu
au corpuri fizice, nu pot acționa, din perspectiva noastră,
asupra corpului sau materiei din lumea aceasta.
Răspunsul este evident – au interacționat cu corpul
energetic pentru a manipula și controla corpul material.
Majoritatea oamenilor cred că ADN-ul nostru este
doar o structură moleculară care codifică chimic pentru a
face componentele corpului nostru. Cu toate acestea, cer-
cetările moderne demonstrează acum că este mult mai mult
decât atât – este și un releu de semnale care primește și
transportă informații.
Odată cu decodificarea destul de recentă a
ADN-ului în genele noastre, prin Proiectul Genomul Uman,
oamenii de știință au crezut că acum vom avea o înțelegere
deplină a vieții, așa cum este dictată de genele noastre. Au
descoperit totuși că numărul de gene pe care le posedăm nu
este atât de diferit de cele mai multe organisme vii – adică
79
nu suntem atât de speciali (cel puțin din punct de vedere

material).
Oamenii au aproximativ 23.000 de gene, cam
același număr ca la șoareci și viermi de pământ. Dar avem
și o mulțime de ADN în surplus, pe care oamenii de știință
nu l-a înțeles, deoarece nu erau genele care codificau
proteinele și enzimele care alcătuiesc și construiesc corpul
(de aici termenul junk – gunoi). Acum începem să
înțelegem că ADN-ul „junk” pare să acționeze ca regulatori
ce controlează informațiile care afectează funcționarea
corpului nostru și, prin urmare, sănătatea acestuia. Această
înțelegere creează un nou domeniu numit epigenetică.
De asemenea, se pare că intențiile și gândurile
noastre devin butoane de control pentru schimbarea
canalului pentru semnalul ADN! Lumina provenită din
celulele noastre (biofotonii) și semnalele electromagnetice
par să fie implicate în procesul de semnalizare. Voi descrie
pe scurt câteva dintre fundamentele științifice care susțin
această nouă perspectivă asupra rolului moleculei ADN.
Dr. Peter Gariaev, directorul Gene Wave din Rusia,
a realizat câteva experimente asupra ADN-ului, iar
rezultatele au fost parcă scoase dintr-o carte de magie.
Când ADN-ul sub vid este expus la o lumină laser ușoară,
un instrument fotomultiplicator sensibil poate lua
semnalele de la ADN. Când ADN-ul este îndepărtat din
recipientul care conține ADN-ul, fotomultiplicatorul încă
preia o prezență fotonică structurată și o face timp de
aproximativ 30 de zile (efectul ADN fantomă). Știința
standard spune că acest lucru nu se poate întâmpla.
Deoarece are loc, ADN-ul a structurat fotonii în acest
spațiu, adică a stabilit un model în domeniu. Într-un alt
experiment, Dr. Gariaev a dirijat o lumină laser, cu o
80
anume structură energetică, prin ouăle de salamandră și

apoi prin ouă de broască. Din ouăle de broască au ieșit
salamandre. El a inventat termenul genetica valurilor.
La începutul anilor ‘90, Vladimir Poponin,
biofizician rus, a efectuat mai multe experimente prin care
a dovedit că ADN-ul uman influențează lumea materială
printr-un așa-numit câmp nou și necunoscut, denumit
Câmp de Torsiune, un câmp energetic informațional foarte
extins. Pentru început, Poponin a creat vid într-un tub,
măsurând distribuția fotonilor din acesta. Distribuția
particulelor de lumină era aleatoare. Apoi a plasat în
respectivul tub vidat ADN uman și a măsurat din nou
distribuția fotonilor. De data aceasta s-a constatat că
distribuția fotonilor s-a schimbat, aceștia grupându-se după
tiparul materialului genetic.
S-a dovedit astfel că ADN-ul are capacitatea de a
influența mediul din jurul lui. După scoaterea ADN-ului
din tubul vidat, în momentul în care s-a măsurat din nou
distribuția fotonilor în tub, s-a constatat că aceștia se
comportă ca și cum ADN-ul ar fi în același loc, iar
fenomenul distribuției fotonilor după tiparul ADN-ului s-a
păstrat în interiorul tubului chiar și la luni distanță după
scoaterea acestuia – ADN fantomă.
Același cercetător a mai efectuat și alte
experimente pentru a demonstra existența unui câmp
informațional ce ne înconjoară și pentru a arăta că ADN-ul
uman este veriga de legătură între corpul nostru și acest
câmp. Poponin a prelevat ADN uman de la o persoană și
l-a plasat într-un dispozitiv unde se putea măsura acti-
vitatea mostrei. Într-o altă încăpere, persoana care a donat
ADN-ul a fost supusă unor procese de stimulare
emoțională, inducându-i-se diverse stări – de la bucurie, la
81
tristețe, de la relaxare la furie. În același timp, s-a verificat

starea mostrei de ADN din camera alăturată. Rezultatele au
arătat că mostră izolată de ADN se comportă exact că
ADN-ul din restul corpului donatorului, reacționând identic
la emoțiile pe care le trăia acea persoană, deși nu există
nicio conexiune fizică între acestea. Procedura a fost
repetată de nenumărate ori, de fiecare dată obținându-se
aceleași rezultate, chiar și când distanța dintre persoană și
mostra de ADN a fost mărită la sute de km.
Virologul laureat al premiului Nobel, Dr. Luc
Montagnier (care a împărțit premiul pentru descoperirea
virusului HIV) a descoperit capacitatea aparentă a
fragmentelor de ADN de a se „regenera” folosind un câmp
electromagnetic.
Dr. Dzang Kangeng din China a arătat că lumina ce
a trecut printr-o rață în 500 de ouă de pui a avut ca rezultat
pui în care 90% aveau ochi mutați într-o poziție similară cu
a unei rațe și 25% aveau membrane între degetele de la
picioare.
Dr. Vlail Kaznacheyev, director al Institutului de
Medicină Clinică și Experimentală din Novosibirsk, a
arătat că un virus poate fi transmis dintr-un vas, tub de
laborator, în altul folosind lumină ultravioletă, informația
fiind astfel purtată de către fotoni.
Într-o altă ipoteză, dr. Keith Scott-Mumby, care
analizează tipurile de experimente de mai sus în medicina
virtuală, descrie termenul de ADN-ul radio. În acest caz,
ADN-ul acționează ca o antenă care primește informația
prin intermediul corpului energetic și o transmite către
celule pentru a desfășura activitățile biologice. ADN-ul
uman poate fi asemuit, în era modernă, cu un internet
biologic. Cercetările științifice aflate la granița oficială
82
explică direct sau indirect fenomene precum clarviziunea,

intuiția, actele de vindecare spontane și la distanță,
vindecarea de sine, tehnicile de afirmare, lumina/aura
neobișnuită din jurul oamenilor, influența minții asupra
modelelor meteorologice și multe altele.
Oamenii de știință au aflat că ADN-ul nostru poate
provoca tulburări în vid, producând astfel găuri de vierme
magnetizate! Găurile de vierme reprezintă echivalentul
microscopic al așa-numitelor poduri Einstein-Rosen în
vecinătatea găurilor negre. Acestea sunt conexiuni tunel
între zone întregi diferite din univers, prin care informațiile
pot fi transmise în afara spațiului și timpului. ADN-ul
atrage biți de informație și le transmite conștiinței noastre.
Acest proces de hiper-comunicare este cel mai eficient în-
tr-o stare de relaxare. Stresul, îngrijorările sau intelectul
hiperactiv împiedică hiper-comunicarea cu succes sau
informațiile vor fi complet distorsionate și inutile. Există un
alt fenomen legat de ADN și găurile de vierme. În mod
normal, aceste găuri de vierme minuscule sunt extrem de
instabile și sunt menținute timp de doar fracțiuni de
secundă. În anumite condiții, găurile de vierme stabile se
pot organiza, care apoi formează domenii distincte de vid
în care, spre exemplu, gravitatea se poate transforma în
energie electrică.
Concluzia deprinsă din aceste experimente,
combinată cu descoperirile fizicii cuantice, este aceea că
există un câmp de energie și informație uriaș (poate chiar
nelimitat) care ne înconjoară și că, pe acest fond de
interconexiune subtilă între toate lucrurile, distanțele fizice
par să fie irelevante pentru anumite fenomene, iar lipsa de
conexiune fizică, vizibilă, nu pare să conteze. Aceste ex-
perimente ne oferă o perspectivă asupra mecanismului de
83
transmitere a mesajelor, folosindu-se de acțiuni elec-

tromagnetice asupra ADN-ului, modificându-i structura
fără intervenție mecanică sau chimică convențională.
Putem concluziona că energia din care este alcătuit
corpul uman este o încrengătură între energetic și grosier, o
îmbinare între materii de frecvențe diferite, care lucreează
reciproc pentru buna funcționare a noastră ca întreg.
Mergem mai departe și afirmăm că această energie este
într-o conectare directă cu Câmpul de Energie
Informațional ce învăluie Universul sau care este la baza
funcționării întregului Cosmos. La un moment dat,
Arhonții au avut acces la această energie, ori prin
intermediul câmpurilor energetice, pe care le-au modificat
prin câmpuri electromagnetice, ori prin intermediul găurilor
de vierme, care pot să transporte corpul nostru energetic
către alte lumi. Faptul că ei au venit aici sau că noi i-am
atras cu mii de ani în trecutul îndepărtat în urma călătoriilor
noastre astrale, nu e important. Importantă este con-
știentizarea acestor aspecte de natură ezoterică pentru unii
și de o importanță vitală pentru alții și asimilarea
informațiilor despre cum putem scăpa de acest virus.
84
Câmpuri morfice – Egregori – Manipulare
Lumea în care trăim a fost măsurată, cântărită,

calculată, etichetată și catalogată de nenumărate ori în
ultimele secole de avânt tehnologic, în care știința și-a făcut
loc în fața religiilor și a fenomenelor necuantificate din
punct de vedere material. Luate pe rând sau în totalitate,
răspunsurile actuale par că nasc mai multe întrebări,
descoperirile duc la alte enigme și noile teorii duc către
misterioase căi în acceptarea adevărului. Plecând de la
fizica mecanică și ajungând la cea cuantică, trecând prin
biologie, anatomie cu ajutorul noii științe – genetica –,
avem în față un puzzle de fapte certe, care sunt agățate de
teorii neconfirmate, dar care trebuie să umple anumite
goluri pentru a confirma și a continua susținerea calculelor
și a teoriilor ce au la bază știința actuală.
Puține persoane au ieșit din sfera oficială și din
gândirea de grup pentru a arăta și demonstra că ceea ce
putem măsura cu aparate construite de noi este doar o mică
parte a Universului și a lumii ce ne înconjoară. Fenomene
ce păreau în trecut de domeniul supranaturalului au fost
decodificate și analizate, ajungându-se la concluzii
științifice și logice, bazate pe măsurători atente. Însă un
număr destul de mare de fenomene nu au putut fi
demonstrate în totalitate de către știința secolului nostru.
Fenomenele de la limita științei au rămas subiecte tabu,
asupra cărora s-au aplecat prea puține persoane pentru a le
analiza.
În funcție de interesul acestora pentru rezolvarea
misterelor, putem clasifica sumar aceste persoane în câteva
categorii, etichete date în grabă și probabil nu destul de
obiectiv pentru anumite scopuri științifice, ci doar pentru a
85
da un exemplu (pentru a putea face legătura cu partea a

doua a cărții): scepticul, analiticul, profanul și credulul.
Pentru a demonta/demonstra o anumită teorie,
scepticii pleacă de la premisa că toate fenomenele
paranormale sunt imaginare, produsul minții umane avidă
de paranormal. Având astfel o mentalitate oarecum rigidă și
încătușată de lumea materială, tangibilă, aceste persoane nu
vor fi niciodată imparțiale și vor observa sau vor lua în
calcul elementele care le completează teoriile. De foarte
puține ori o persoană sceptică își va schimba părerea despre
un fenomen, chiar dacă dovezile sunt destul de
convingătoare.
Persoanele analitice nu vor neapărat să
demonstreze sau să infirme un fenomen, ci pur și simplu îl
analizează din toate punctele de vedere. Pot astfel să
descifreze anumite mistere, să le confirme sau infirme, fără
ca gândirea sau EGO-ul lor să aibă de suferit. Acest tip de
persoane se găsesc din ce în ce mai rar în societatea noastră
contemporană. Pentru a fi o persoană analitică trebuie să nu
fi fost influențat de către nici un curent științific, religios,
metafizic etc., dar să le fi studiat în amănunt pe toate.
Profanul este persoana asemănătoare cu scepticul,
însă contrară în credințe și educație. Chiar dacă nu are
destul de multe dovezi pentru a demonstra un fenomen, va
căuta anumite pârghii care să îl ajute să ajungă la concluzia
care și-o dorește.
Credulul este cel mai năpăstuit în această mică
listă. Credulii sunt cele mai numeroase persoane. Pentru ei
e prea greu să gândească, ei își iau informațiile, fie că vin
din sfera științifică sau a supranaturalului, religiei etc., ca
fiind adevărate doar pentru că o autoritate în domeniu a
formulat o părare. Pentru ei e de ajuns.
86
Putem astfel spune că analiticul este cel mai în

măsură să descopere noi frontiere în orice domenii de
activitate și că ar trebui ca toate experimentele științifice să
fie conduse de către ei. Din păcate, în lumea reală, lucrurile
nu stau chiar așa, drept dovadă că mare parte a
experimentelor sunt concepute pentru a confirma sau a
infirma o teorie, foarte puține fiind efectuate pentru a
descoperi noi elemente ce pot înclina balanța într-o anumită
direcție, indiferent de rezultat. Trebuie să recunoaștem,
totuși, că sunt persoane care fac parte din toate categoriile
de mai sus și, în anumite situații, dau dovadă de gândire
analitică. Astfel, societatea actuală se poate mândri că are
destul de multe mistere de descifrat.
În anticele lucrări precum Vedele şi Upanişadele
sunt descrise, în forme oarecum alegorice, fenomenele de
cunoaştere şi înţelegere colectivă, ceea ce astăzi numim
transferul de informaţie telepatică. Chiar în Bhagavad-Gita,
aflăm că taina supremă a întregului univers este
cunoaşterea (informaţia) în care ne aflăm scufundaţi ca
într-un ocean.
Tot ceea ce are formă, un obiect în trei dimensiuni,
o masă, un scaun, o casă, un copac, o piramidă, sau în două
dimensiuni, cum ar fi o foaie scrisă, un cuvânt, o literă, un
desen, o fotografie etc., sau dincolo de geometrie, cum ar fi
gândurile, ideile, pulsurile emoţionale ca senzaţiile,
sentimentele şi dorinţele, toate acestea degajă informaţie
susţinută pe o purtătoare energetică, adică emite unde de
formă care interacţionează şi acţionează asupra omului, în
bine sau în rău, pe plan fizic, psihic şi spiritual. Mult mai
târziu, ştiinţa a constatat că fiecare formă emite o vibraţie
specifică, vibraţie ce s-a numit undă de formă, sau câmp
87
morfic, ceea ce a condus la ceea ce s-a numit mai târziu

teoria morfogenetică.
Două experimente foarte interesante au fost pre-
cursoarele teoriei morfogentice. Totul a început în 1920, în
SUA, când la Universitatea din Harvard, un cercetător,
William McDougall, a vrut să testeze inteligența șoarecilor.
A folosit un labirint prin care aceștia trebuiau să treacă
pentru a ajunge la hrană. A început să noteze timpul în care
șoarecii reușeau să găsească drumul. După câteva generații
de șoareci, a constatat că media timpului în care aceștia
ajungeau la hrană se micșora atât de mult, încât media
șoarecilor din cea de-a 20-a generație ajungeau la capăt în
medie de zece ori mai repede decât prima generație. Pentru
că a fost contrazis de către colegii de breaslă, și pentru că
aceștia doreau să-i demonstreze că se înșeală, în Europa, la
Edinburgh, au realizat același experiment, cu același
labirint și au rămas uimiți. Prima lor generație de șoareci a
parcurs labirintul în același timp în care îl parcurgea
generația 20 a americanului. Explicațiile genetice puteau fi
eliminate, șoarecii din Europa nu făceau parte din vreo
generație de șoareci urmașă a celor din SUA.
Al doilea experiment, fără nicio legătură cu primul,
a fost realizat pe insula Koshima, o insulă mică, situată în
sudul arhipelagului japonez. Un grup de maimuțe erau
hrănite cu fructe pe care trebuiau să le ia din nisip. Pentru
că nisipul făcea ca fructele să aibă un gust neplăcut, o fe-
melă a învățat să spele fructele înainte de a le consuma. Cu
timpul le-a învățat și pe celelalte maimuțe să își spele
fructele. Într-un interval de câțiva ani, mai toate maimuțele
de pe insula învățaseră să își spele fructele. Nu asta a fost
fenomenul care i-a uimit pe oamenii de știință, ci faptul că,
la un moment dat, toate maimuțele de pe insulele
88
învecinate învățaseră să își spele fructe înainte de a le

mânca, fără a lua cumva legătura cu cele de pe insula
Koshima.
Doctorul Rupert Sheldrake (născut în 28 iunie
1942), este biolog și autor a peste 80 de lucrări ştiinţifice şi
10 cărţi. Fost cercetător al Societăţii Regale, a studiat
ştiinţele naturale la Universitatea Cambridge, unde a fost
Scholar of Clare College, cu două premii de excelenţă, și a
primit Premiul pentru Botanică al Universităţii. Apoi a stu-
diat filosofia şi istoria știinţelor la Harvard, înainte de a se
reîntoarce la Cambridge, unde a luat doctoratul în
biochimie. A fost director al departamentului de Studii în
biochimie şi biologie celulară la Clare College, Cambridge.
Analizând aceste cazuri, Rupert Sheldrake a presupus că ar
exista niște câmpuri de tipul câmp formator sau câmp
generator, câmpuri morfice, care aveau rolul de a menţine
cunoaşterea oricăror fenomene, nu doar din lumea vie, ci şi
în cea minerală sau chiar cuantică.
Aceste câmpuri înregistrează într-un anumit fel
informațiile despre anumite evenimente importante și
exercită o influență asupra tuturor ființelor similare. Un
câmp morfic are rolul de a menține cunoașterea oricărui
fenomen prezent în lumea vie, cea materială și cea
cuantică. Așa s-a născut teoria morfogenetică.
Teoria morfogenetică se potrivește perfect și cu alte
descoperiri din acest domeniu, cum ar fi teoria sub-
conştientului colectiv a lui C.G. Jung. În cercetările sale,
Jung a descoperit anumite fenomene stranii, care nu puteau
fi explicate, dacă nu ar exista un gen de conexiune între
indivizi. De exemplu, Jung a descoperit că unii eschimoşi
aveau vise cu şerpi sau păianjeni, deşi aceştia nu există la
Cercul Polar şi nici nu existau alte surse de unde să afle
89
despre existenţa lor. De fapt, nici eschimoşii în cauză nu

ştiau ce visează, dar, când desenau imaginile respective,
cineva putea recunoaşte imediat despre ce era vorba.
Jung a postulat ideea unui subconştient colectiv la
care fiecare membru al speciei este mai mult sau mai puţin
cuplat şi prin intermediul căruia are acces la o serie
întreagă de cunoştinţe, arhetipuri şi obiceiuri. Acest
subconştient colectiv corespunde parţial câmpurilor
morfice din teoria morfogenetică. Tot legat de teoria
morfogenetică, cei mai vârstnici spun despre nepoții lor că
par mult mai inteligenți decât erau ei la vârsta lor, sau decât
au fost copii lor.
Aceste câmpuri morfice sau morfogenetice se
manifestă și la nivelul comunităților umane, la țări, regiuni
geografice și de multe ori la nivel planetar. Poate de asta se
încearcă unirea țărilor și eliminarea originalității po-
poarelor. Diferențele între popoare creează ceea ce se nu-
mește egregor național.
Egregor. Un egregor este o formă de energie-gând

care este formată când un grup de oameni se adună în mod
conștient pentru un scop comun; o ființă psihică emanată de
o colectivitate. Fiecare țară, fiecare mișcare politică,
religioasă, artistică, formează un egregor.
Cum spuneam mai sus, marele psiholog Jung a
propus ideea de inconștient colectiv. Egregorul ar fi, într-o
oarecare măsură, un concept similar, sugerează o legătură
inconștientă a mai multor minți într-un întreg mai mare.
Între egregorul unui neam și cultura și tradițiile sale există
o dependență și o conectivitate – tradiția și cultura fac să se
structureze un egregor specific, iar acest egregor transmite,
prin câmpurile morfice, generațiilor următoare să se
90
obișnuiască și să se încadreze în acești parametri. De ce

credeți că americanii, spre exemplu, își promovează cultura
lor peste tot în lume? La urma urmei, ar putea să
cucerească economic anumite țări și să le subjuge. Dar nu e
de ajuns. Oamenii vor fi liberi într-o oarecare măsură, vor
fi distanți și la un moment dat se poate crea o breșă care să
amenințe acea stăpânire economică.
Tocmai de asta e important ca egregorul lor să fie
prezent și să pătrundă în câmpurile morfice ale țărilor în
curs de cucerire. La un moment dat le va micșora, le va
asimila, punând în loc energia lor.
Pentru ca un câmp morfic să poată acţiona, este
necesar ca în organismul viu, încă de la nivel celular, să
existe structuri care recepţionează informaţiile respectivului
câmp morfic. Totodată este necesar să existe structuri
emiţătoare care, din diverse acţiuni fizice, să influenţeze
anumite câmpuri morfice.
Cu cât mulţimea oamenilor ce acţionează
congruent cu mentalul lor (forme gând energo-
informaţionale) este mai mare, cu atât forţa egregorului va
fi mai mare şi, de foarte multe ori, se poate întoarce
împotriva celor ce l-au generat (creat), deoarece a fost
captat de un alt câmp energo-informaţional mai puternic
decât primul şi a fost deturnat spre porniri ostile faţă de
creatorii primari.
Principial, fără a aborda elementele de tehnologie
specifică, dată fiind periculozitatea acestora dacă sunt
utilizate de grupuri organizate în interesele lor bine
definite, aceasta este modalitatea prin care specialiştii, şi cu
precădere iniţiaţii, folosesc manipularea prin diversiune. A
acţiona în acest mod nu este foarte complicat. Ceea ce
trebuie cunoscut foarte bine şi în detaliu este softul sau
91
programul structurat pe elemente de compoziţie după care

se poate acţiona.
Când vorbim despre legătura dintre ADN-ul uman
și aceste câmpuri morfice, părerile sunt oarecum împărțite:
unele persoane care au studiat fenomenul afirmă că
ADN-ul uman este un fel de antenă de emisie-recepţie
pentru câmpul morfic înconjurător, care de fapt depozitează
această informaţie; altele afirmă că, de fapt, informația se
află în ADN, câmpul morfic nefăcând altceva decât să o
distribuie indivizilor din aceeași specie, care se conectează
sau fac parte din acel câmp morfic. După cum am văzut în
capitolul Corpul energetic, prima variantă pare mai
aproape de adevăr.
Indiferent care are dreptate și care nu, trebuie să ne
uităm la aspectul important ce apare în ambele situații –
ADN-ul. Acesta pare să fie legătura între ce știm sau ce
putem afla. Putem totuși postula că o fiinţă vie nu mai este
doar un ansamblu biologic, material, ci este cuplată la un
câmp morfic mult mai general şi care este de natură
energetică, vibraţională.
Chiar dacă ADN-ul, şi în general materia, este şi un
emiţător care poate structura câmpuri morfice specifice sau
dacă informația se afla codată în ADN, concluzia imediată
este că o fiinţă vie poate emite informaţii morfice, care să
acţioneze asupra altor fiinţe sau a materiei în general.
Așadar, gândul este structurat pe o anumită
intensitate și frecvenţă, pornește din mentalul individual și
accede spre câmpul mentalului colectiv. Aici se asociază cu
alte gânduri de aceeași frecvenţă și intensitate, formând un
gând-informație mult superior celui inițial – un egregor.
Această formă de energie va acționa, în principal,
asupra zonei geografice în care a fost generată. Spre
92
exemplu, unele gânduri revoluționare pornesc de la do-

uă-trei persoane. În momentul în care acești oameni atrag
alte persoane în cadrul grupului, s-a format un egregor care,
dacă atinge o masă critică, poate schimba regimuri. Poate
schimba mentalități. Poate schimba lumea.
Gândurile şi sentimentele influenţează direct
structura materiei fizice – aceasta este concluzia japone-
zului Masaru Emoto, în urma cercetărilor sale recente. El a
observat că apa înmagazinează toate informaţiile transmise
ei sub formă de energie din mediul înconjurător. Ştiinţa
confirmă astfel ceea ce tradiţiile spirituale susţin de milenii:
suntem responsabili de raiul său de infernul în care trăim.
Cercetările dr. Masaru Emoto l-au condus la definirea
conceptului de hado, un cuvânt care este din ce în ce mai
des folosit chiar şi în conversaţiile uzuale de către japonezi.
Cuvântul hado este alcătuit din două ideograme
kanji, ha şi do, care înseamnă undă şi mişcare. Prin urmare,
hado este modelul vibraţional intrinsec, existent la nivelul
atomic al materiei, fiind considerat drept cea mai mică
unitate de energie. Hado este energia asociată conştiinţei
umane, după definiţia dr. Masaru Emoto. Cercetând această
energie, el a ajuns la concluzia că gândurile şi sentimentele
modelează realitatea fizică. Inspirat fiind de rezultatele
unui om de ştiinţă american care a reuşit, cu ajutorul unui
dispozitiv ce utiliza rezonanţa magnetică, să impregneze
apa cu anumite informaţii benefice, curative, dr. Masaru
Emoto a continuat cercetările în domeniul rezonanţei
magnetice.
Din 1994, a început să studieze şi să fotografieze
cristale de apă îngheţată. Aceste fotografii erau realizate cu
ajutorul unui microscop plasat într-o cameră la -50°C.
Rezultatele uluitoare au fost prezentate în cartea sa
93
„Messages from Water” (Mesajele apei), care pune în

evidenţă efectul conştiinţei umane (al diferitelor tipuri de
energie hado) asupra apei.
Astfel, generând diferite energii hado prin cuvinte
rostite sau scrise, sau prin muzică la care a fost expusă
aceeaşi probă de apă distilată, aceasta şi-a modificat
structura în funcţie de energia primită. Formele de hado
pozitiv, de exemplu forţa sublim creatoare a artei şi a
muzicii, au generat cristale geometrice, hexagonale,
armonioase şi încântătoare. Interesant este că nu toate
eşantioanele de apă au cristalizat. Cele expuse unui hado
negativ (cuvinte urâte, poze ale unor fiinţe malefice
recunoscute, de ex., Hitler, poluare, muzică heavy-metal)
au îngheţat în forme amorfe, ciudate. Astfel, chiar dacă
toate tipurile de apă au aceeaşi formulă chimică, structura
lor moleculară diferă considerabil, fapt demonstrat clar în
aceste fotografii.
Înţelegem din aceasta că apa are un mesaj foarte
important pentru noi. Ea este precum o oglindă, care ne
reflectă întocmai starea interioară. Atunci când ne
reflectăm chipul în ea, mesajul ei devine uimitor de clar,
precum un cristal. Ştim că viaţa umană este în directă
corelaţie cu calitatea apei, atât cea din corpul nostru, cât şi
cea din jurul nostru.
În lucrarea sa, doctorul Emoto prezintă argumente
concrete care demonstrează că bioenergia umană, energia
gândurilor, cea vehiculată de cuvinte, ideile-forţă şi
muzica, toate acestea influenţează structura moleculară a
apei, aceeaşi apă care alcătuieşte în procent de 70% corpul
unui om matur şi care acoperă în acelaşi procentaj planeta
noastră. Apa este sursa esenţială a vieţii pe planetă,
94
calitatea şi integritatea ei sunt de o importanţă vitală pentru

toate sursele de viaţă.
Dr. Emoto a descoperit multe diferenţe fascinante
în structurile cristaline ale apei provenind din diverse surse
aflate în anumite condiţii. Spre exemplu, apa de munte şi
de izvor a dezvăluit în structura ei cristalină frumoase
modele geometrice. În schimb, apa toxică şi poluată din
zonele industriale suprapopulate, sau apa stagnantă din
puţurile de apă sau lacurile de acumulare a cristalizat în
forme distorsionate, aleatoare şi dizarmonioase.
Un alt domeniu de studiu al doctorului Emoto l-a
constituit meloterapia. De aceea el a urmărit efectele
muzicii asupra structurii cristalelor pe care apa le formează
prin îngheţare. El a plasat timp de câteva ore apă distilată
într-o eprubetă între două boxe şi apoi a fotografiat
cristalele obţinute prin îngheţarea acelei ape. După ce a
înregistrat modurile în care apa a reacţionat la diferitele
condiţii de mediu, la poluare şi la diferitele genuri de
muzică sau sunete, echipa doctorului Emoto şi-a orientat
cercetările spre a vedea modul în care gândurile şi cuvintele
afectează formarea cristalelor de apă netratată, distilată. Ei
au aplicat pe eşantioanele de apă bucăţi de hârtie cu diverse
cuvinte scrise pe ele, lăsându-le aşa timp de o noapte.
Aceeaşi procedură a fost aplicată folosindu-se numele unor
persoane decedate, care au avut o anumită influenţă în
istoria omenirii. Fotografiile obţinute după îngheţarea
eşantioanelor de apă ce fuseseră expuse acestor influenţe au
demonstrat incredibilele răspunsuri ale apei, ca entitate vie
şi inteligență, la emoţiile şi gândurile înscrise în câmpul
morfic al umanităţii.
Concluzia generală a fost de necontestat: apa preia
cu uşurinţă vibraţiile şi energia mediului în care se află.
95
Descoperirile extraordinare ale dr. Masaru Emoto

reprezintă un valoros instrument şi o dovadă incontestabilă
care ne poate transforma percepţia asupra noastră şi asupra
lumii în care trăim. Avem acum dovada şi explicaţia
faptului că apa poate vindeca şi poate transforma în bine
viaţa planetei, prin gândurile pe care alegem să le
întreţinem în mentalul nostru şi prin modurile în care
aplicăm aceste gânduri.
***
Combinând toate elementele expuse până acum,

putem concluziona că pe planeta noastră se desfășoară
evenimente de natură materială ce își au originea într-o
densitate, dimensiune, plan paralel, subtil, metafizic. O
dimensiune foarte diferită de a noastră, o dimensiune greu
accesibilă, dar care are legături destul de strânse cu
realitatea materială în care ne petrecem viețile.
Egregorii, câmpurile morfice, continuând cu
religiile și mai nou cu știința oficială, care pune materialul
pe primul plan, ne fac o imagine de ansamblu a elementelor
care pot să ne controleze într-o manieră în care nici nu ne
putem imagina. Persoanele care pot transcende acest plan
material, fără a-l părăsi însă, pot vizualiza, simți, aceste
dimensiuni paralele cu tot cu ființele ce îl ocupă.
Diferențele de percepție între anumite persoane conduc la
concluzii diferite.
Să ne imaginăm pentru o clipă o lume
bidimensională cu locuitori bidimensionali, în care acest
tărâm plat este suprafața lichidului dintr-o farfurie – o supă,
să zicem. Mergând mai departe, putem asemui că petele de
grăsime de pe suprafața respectivă sunt locuitorii inteligenți
96
ai universului 2D. Din moment ce sunt bidimensionali se

pot mișca doar dreapta – stânga și înainte – înapoi. Con-
ceptul sau direcția sus – jos ar fi pentru ei cam cum este
pentru noi a patra dimensiune.
Ceea ce văd ei unul la altul este doar o linie, orice
fel de spațiu, o clădire sau o persoană fiind reduse pentru ei
la o singură linie. Cu toate acestea, noi, locuitorii tărâmului
3D, le putem vedea măruntaiele, interiorul caselor etc.
Mergând mai departe, să presupunem că tulburăm
liniștea acestei dimensiuni introducând o lingură în farfurie.
Cum ar trăi experiența un locuitor ce ar vedea acest lucru?
La început, ar vedea o linie destul de scurtă, corespunzând
cu vârful lingurii, apoi linia se va mări pe măsură ce
înaintează spre fundul farfuriei și va descrește când lingura
va ieși la suprafață. Locuitorilor acestei lumi imaginare
lingura nu le apare ca un obiect solid, așa cum o vedem noi,
și nu pot lua la cunoștință despre lingură decât ca o serie de
fenomene extraordinare care se petrec în timp și spațiu.
Presupunând că speranța de viață e destul de redusă
în acest tărâm, comparativ cu lumea noastră 3D, va fi
nevoie de milioane de generații și de un geniu de o
profunzime ieșită din comun pentru a efectua calcule din
care să reiasă existența unei dimensiuni superioare de unde
pot apărea obiecte.
Cum locuitorii acestei lumi nu o să ne poată vedea,
probabil că și cei mai inteligenți dintre ei își vor închipui că
cea de-a treia dimensiune nu e decât o ficțiune matematică.
Aceștia vor ignora cu totul existența celei de-a treia
dimensiuni, iar fenomenele, a căror explicație este banală
într-o lume tridimensională, vor fi considerate „paranor-
male” de către o altă categorie de locuitori ai lumii 2D. În
97
această lume, doar geniile vor putea înțelege asemenea

concepte sau fenomene.
O ființă din cea de-a patra dimensiune s-ar bucura
de toate aceste avantaje față de noi? Cum ar fi percepută o
asemenea apariție a unor obiecte din „presupusa lume
superioară”? Poate în același mod în care percepem și noi
anumite obiecte și ne complicăm să le înțelegem, folosind
doar gândirea îngustă și limitată.
98
Manipulare și control
Pentru majoritatea oamenilor, Povestea Oficială

prezentată și acceptată este destul de simplă:
– există argumente zdrobitoare că lumea, așa cum o
cunoaștem, este condusă de către politicieni, aleși prin vot
direct, care iau decizii în nume colectiv sau personal,
depinde de caz, decizii care se transformă în legi;
– istoria este o înșiruire de povestiri argumentate frumos cu
texte descoperite în arhivele naționale și completate de cărți
ce susțin variantele oficiale cu argumente elegante;
– știința oficială este totalitatea elementelor demonstrate în
laborator sau matematic, elemente care au susținere în
mediile academice și nu pot fi contrazise decât dacă aceste
medii își dau acordul. Se întâmplă foarte rar să își schimbe
punctul de vedere.
Așadar, tot ceea ce nu face parte din curentul
propagandistic oficial este dezbătut sumar, iar concluziile
de cele mai multe ori se soldează cu umilirea intelectuală a
celor care au cutezat să combată aceste versiuni.
Cu toate astea, se întâmplă uneori ca argumentele
solide, pertinente, care fac apel la logica gândirii
elementare, să schimbe părerea unor persoane despre
adevărata realitate în care trăim. Există și mulți nehotărâți,
persoane care acceptă anumite teorii alternative, dar refuză
cu înverșunare să caute o explicație pentru altele, de teamă
ca nu cumva baza gândirii lor să fie zdruncinată.
Marea majoritate a oamenilor cred cu tărie că
lumea e prezentată sumar și simplu de către variantele
oficiale și nu o fac asta datorită unui raționament propriu. O
fac pentru că așa au fost învățați de mici, au crescut în
grupuri unde trebuia să te conformezi sau erai exclus, o fac
99
pentru că toată lumea, sau măcar majoritatea, e de acord cu

acea părere. De fapt, oamenii nu fac diferența dintre
valoarea de adevăr a unei fraze și gradul de satisfacție pe
care îl produce aceasta.
Astfel, dacă afirmi că votul lor este neimportant și
că alegerile sunt luate în culise, o persoană poate să
reacționeze instinctiv fără să caute elemente care pot sau nu
susține această afirmație. Un alt exemplu este existența
unui guvern ascuns care controlează evenimentele
importante de pe această planetă. Sau faptul că omenirea
riscă să fie controlată de către tehnologia de care devenim
dependenți în viața de zi cu zi. Aș putea aminti și asaltul
informațional al terorii la care suntem supuși pentru a
accepta tacit tot mai multe legi îndreptate împotriva
noastră, terorismul mascat ce face ravagii în zonele
controlate, culmea, de către jandarmii planetei, otrăvirea
populației cu elemente chimice prezente în alimente, apă,
aer.
Ar fi normal să credem că datele existente ne vor
conduce la o concluzie pe care o poți interpreta ca plăcută
sau neplăcută, dar asupra căreia există multe semne de
întrebare. Cu toate astea, majoritatea preferă să rămână în
zona de confort, asigurând astfel persoanelor care
beneficiază de aceste tactici suport pentru acțiunile viitoare.
Există o reținere în a analiza faptele și a urma firul
logic ce ne poate duce la o concluzie evidentă. Pentru că
asta ar însemna să distrugem toată baza informațională pe
care s-a clădit mare parte din experiența individului. Frica
de a descoperi o posibilă fisură în sistemul lor de valori îi
face reticenți doar la auzul anumitor subiecte. Un motiv
destul de întâlnit, dar neluat în calcul, este teama
consecințelor pe plan familial și social. În momentul în care
100
realizezi ce se întâmplă cu lumea, nu poți sta deoparte,

primul pas e să le explici și celorlalți. Societatea actuală
ne-a încadrat într-un tipar comportamental. Ieșirea din acest
tipar poate duce la marginalizare, ridiculizare, sau chiar la
îndepărtarea de unele persoane dragi. Zona de confort e
destul de atractivă.
Oamenii au tendința de a reține evenimentele care
pot să confirme pozițiile pe care le împărtășesc și uită sau
le îngroapă involuntar pe cele pe care le infirmă. Într-o
societate controlată de către o presă oficială care
manipulează și prezintă știrile în mod eronat, e normal ca
persoanele ce preferă variantele oficiale să fie majoritare.
Aceste persoane rețin doar elementele care le convin, chiar
dacă există destule argumente care să le contrazică. Nu
pentru că acestea ar fi mai solide, ci pentru că, la nivel
intuitiv, nu au capacitatea de a aprecia corect posibilitatea
ca acele știri să fie false.
Nu în ultimul rând trebuie amintit spiritul de turmă.
Prin însăși ideea democrației în care, cel puțin pe hârtie,
majoritatea decide ce e adevărat și ce nu, majoritatea alege,
sentimentul că „siguranța stă în număr” și că „adevărul e
de partea celor mulți” a intrat și a avut succes în percepția
publică. Pentru a încerca să le deschidem ochii, nu cred că
e de ajuns să le prezentăm acestor oameni doar argumente.
Oricât de puternice vor fi dovezile aduse în sprijinul ideilor
alternative, mecanismele prezentate mai sus îi vor ține pe
majoritatea oamenilor de cealaltă parte a baricadei, re-
fuzând să arunce măcar o privire asupra lor. Ba chiar, de
cele mai multe ori, considerându-se ei în minoritate, vor
încerca să se autovictimizeze. O studiere amplă a
subiectului, o argumentare scurtă, solidă și o gândire critică
101
pot să aducă lumină în orice subiect dezbătut. Cu condiția

ca și celălalt să fie deschis la idei noi.
O masă critică de oameni, cu gândire îndreptată
către un sistem bazat pe ajutor reciproc în defavoarea
concurenței, un număr destul de mare de persoane care
conștientizează pericolele la care suntem supuși și mai ales
ce viitor lăsăm copiilor noștri, poate schimba sistemul
actual care a pus stăpânire pe planetă și care ne va
transforma ca rasă. Nu vorbesc aici de evoluție de nici un
fel, ci de faptul că ne va acapara și va distruge orice urmă
de speranță pentru generațiile următoare.
Gândiți-vă câte lucruri poate să învețe o persoană
în 12 ani de școală, să fie eminent, iar în același timp să fie
victima sistemului actual de credințe și dogme
„democratice”. Cum e posibil așa ceva? În mare parte, prin
programare psihologică. Dacă de-a lungul veacurilor
programarea a venit în cea mai mare parte de la religii, în
era modernă programatorii acestui sistem amplu de
manipulare au dezvoltat sistemele de învățământ, sistemele
de informare a presei, modificând câmpurile morfice
existente, programându-le să se plieze pe noile dogme și
credințe.
De-a lungul timpului, religiile au fost factorul
principal care au menținut umanitatea la nivelul de
moluscă. În prezent, rolul acestora a mai scăzut, dar încă se
află în fruntea sistemului de control. În aceste religii nu
există nici un strop de spiritualitate. Nu sunt nimic altceva
decât un buchet de ideologii politice asortate cu niște
metafizici pseudo-spirituale bătătoare la ochi. Preoțimea
ține locul oficialilor de partid, care întăresc și mențin
ideologia guvernantă în societate. Esența tuturor sistemelor
de conducere politice, religioase este corupția adevăratului
102
limbaj spiritual, prin schimbarea înțelesului din spatele

conceptelor, până când din acesta nu rămâne nimic altceva
decât o moralitate de sclav, ritualizată, cu scopul de a
domestici umanitatea cu fiecare generație, până când se
ajunge la o națiune globală de vite. Generațiile nou-născute
poartă informația codului informațional ale părinților
programați, astfel încât sunt născuți în imaginea produsă de
secolele scurse sub această transmutare genetică. Așa fun-
cționează domesticirea, din punct de vedere meta-genic.
Din această paradigmă face parte îndepărtarea
cunoștințelor spirituale și îndepărtarea oamenilor avansați
din societate, prin uciderea acestora împreună cu liniile lor
genealogice. Prin uciderea oamenilor avansați se taie capul
sistemului original, iar capul noului sistem se poate instala
liniștit la domnie; inchiziția, comunismul, nazismul și alte
forme de conducere dictatorială au practicat acest lucru pe
față, sacrificând cele mai avansate gene ale societății.
Religiile au avut un rol foarte important în perpetuarea
acestor practici. Peste generații, efectul patologic a luat
amploare din cauza lipsei practicilor spirituale, practici
acum înlocuite cu un ritualism menit să întărească și să
consolideze codul programului de domesticire.
Se pare că societatea umană e creată pentru
obediență. Putem observa, de-a lungul istoriei oficiale, un
nivel amplu de control asupra oamenilor. Societățile tribale,
primele regate, imperiile, toate au folosit forme de control
și manipulare cu scopul de a-i face pe cetățeni să accepte
ideile conducătorilor. Fie că era vorba de religie sau
dictatură, oamenii au fost obedienți și au acceptat controlul
unei elite. Acea elită, în funcție de nevoi, crea premisele
unei situații, apoi beneficia de pe urma ei. Nicicând, in-
diferent de sistemele de control, oamenii nu s-au răsculat
103
împotriva sistemului, sau dacă au făcut-o, numărul lor a

fost destul de mic. Diferența dintre o societatea tribală și
cea modernă e destul de mare. Atunci era vorba de
supraviețuire. Capacitatea conducătorilor de a mobiliza
mulțimile era de cele mai multe ori vitală.
Însă, în timpurile noastre, se observă o tendință de
control absolut, o invadare a vieții personale. Cu timpul,
anumite forme de guvernare au lăsat impresia că omul de
rând are capacitatea de a alege; de a vota dacă merge la
război sau dacă va fi pace, de a alege austeritatea, legi care
îi îngrădeau libertatea, concepte care nu erau acceptate de
către majoritatea celor ce formau societatea etc. Însă, în tot
acest timp, oamenii au fost coordonați din umbră pentru a fi
direcționați către o idee sau alta. Dacă am realiza aceste
aspecte, mai mult ca sigur ar trebui să ne ridicăm din
mocirlă și să luptăm împotriva acestui sistem.
104
Inteligența malefică ce conduce lumea
În funcție de cunoștințele oamenilor asupra

modului de funcționare a sistemului și a modului de
gândire obedient, ignorant sau rebel, putem grupa cetățenii
unei țări, sau chiar ai planetei, în câteva categorii distincte.
Poveștile spuse sunt asemănătoare, iar Povestitorul oficial a
reușit să aducă aceste povestiri la stadiul de normalitate
planetară.
Cea mai numeroasă categorie a fost învățată și
crede cu tărie că politicienii sunt cei care țin frâiele unei
țări. Prin prisma acestui lucru, aceste persoane fac tot
posibilul pentru a menține iluzia societății în care trăim.
Merg la vot cu o convingere fermă că cei care vor ajunge în
parlament, guvern și instituții ale statului vor implementa
un program politic, iar viața lor va fi schimbată. Când, sau
dacă nu se întâmplă acest lucru, încep (rareori) să
protesteze împotriva clasei politice și o schimbă cu o altă
ideologie. Ce nu realizează aceste persoane este că
politicienii ajung la putere datorită unor forțe financiare
dirijate foarte atent din umbră de către alte persoane.
A doua categorie de persoane, mult mai puțin
numeroasă decât prima, au o gândire mai pragmatică
asupra viziunii despre cum este condusă lumea. Având
acces la mai multe informații, ei știu că în spatele
politicienilor se află anumite entități economice cu agende
diferite de cele oficiale și cu interese obscure. Aceste
corporații, din care fac parte băncile, firmele farmaceutice,
companiile petroliere și cele care au în patrimoniu
rezervele naturale ale planetei, finanțează toate părțile
politice, finanțează războaiele și au de câștigat de pe urma
oricărui conflict planetar. Scopul acestor corporații e
105
atragerea de capital și dominarea pieții economice de orice

fel.
A treia categorie, cei ce știu că în spatele
corporațiilor, băncilor și entităților economice care par să
conducă lumea se află anumite persoane afiliate unor
societăți semi-secrete sunt, din punct de vedere numeric, și
mai puțini. Aceste societăți s-au constituit de-a lungul
timpului și au infiltrate persoane în toate domeniile de
activitate. Constituite piramidal, este destul de greu să
penetrezi acest sistem și să îl demaști. Sunt dovezi destul de
solide că aceste societăți secrete sau semi-secrete există,
dar e foarte greu de demonstrat cine sunt cei care le
conduc. Scopul lor nu mai sunt banii de mult timp, ci
controlul absolut. Ele fac acest lucru prin politică, cu
ajutorul banilor, prin manipulare, cu ajutorul mass-mediei
şi cu ajutorul tehnologiilor. Ceea ce uneşte vârfurile
societăţilor secrete nu sunt în mod primordial banii, ci
simbolurile şi ritualurile oculte. Societăţile secrete cunosc
în mod foarte conştient faptul că simbolurile şi ritualurile
au o forţă foarte mare asupra oamenilor.
Dacă pentru corporații scopul principal al unui
război este câștigul material (din vânzarea de armament,
medicamente, refacerea infrastructurii etc), pentru membrii
societăților secrete, aceste teatre de violență sunt ritualuri
sângeroase de masacrare a populației. Aceste ritualuri
măresc în mod considerabil forţa răului, forţa de care se
folosesc societăţile secrete, în vederea dominării absolute a
Terrei.
A patra categorie de cetăţeni, care este, de fapt, cea
mai redusă din punct de vedere numeric, este formată din
aceia care ştiu mult mai multe substraturi despre sistem.
Aceste persoane nu studiază, ci simt, aceste persoane nu
106
gândesc conform normelor sociale cu care au fost

îndoctrinați majoritatea. Aceşti cetăţeni îți vor spune că
politicienii, bancherii şi societăţile secrete nu sunt altceva
decât un sistem minor pe tabla de șah, prin care se
controlează Terra. Bineînțeles, sistemul expus mai sus este
unul simplist, fără conexiuni, o prezentare generală. Să
facem o mică „hartă” care să ne ghideze.
Pânza de păianjen
Pentru a conștientiza mai bine cum este condusă

planeta de către Sistemul de control, aș vrea să faceți un
exercițiu de imaginație și să vă închipuiți o pânză de
păianjen. Știu că sunteți obișnuiți să vă închipuiți o
piramidă, însă pânză de păianjen este mult mai
reprezentativă pentru acest mic exercițiu. La extremitățile
pânzei găsim populația globului. Eu, tu, noi, cei care
menținem sistemul la putere.
Mergând către centru, întâlnim la nivele interioare
aparatul represiv – administrație publică, poliție, armată,
birocrație; nu vă temeți de cei ce dau ordine, ci de cei ce le
execută. În această categorie găsim persoane care habar nu
au ce pun în practică. Sunt sedați și robotizați să respecte
legea, iar pentru ei, dacă legea e morală sau nu, este
irelevant. Sunt plătiți să facă un lucru și îl fac. Mercenari.
Intrând și mai adânc către centrul acestei pânze
gigantice găsim politicienii, apoi, chiar în spatele lor,
serviciile secrete. Politicul este cel care este întotdeauna
scos în față. Sunt căutate persoane cu dorința de afirmare,
cu spirit de vedetă, dar care să urmeze ordinele primite fără
a pune întrebări. Mai e și categoria politicianului care e
educat în anumite școli și format cu anumite idei pentru a
107
implementa doctrine dorite de către adevărata Elită.

Avantajul lor, spre deosebire de aparatul administrativ aflat
la exterior, este că, pe lângă legile primite în plic pentru a fi
promulgate, își creează o rețea de firme afiliate lor care le
îngroașă buzunarele.
În majoritatea țărilor, serviciile de informații sunt
cele care au adevărata putere, controlând parlamentul, gu-
vernul și toate instituțiile statului. Acestea au acces la
informații pe care le folosesc în interes personal sau într-o
strânsă legătură cu anumite corporații ce finanțează acțiuni
clandestine pentru interes propriu.
Mai departe, într-o strânsă legătură cu serviciile,
găsim sistemul mondial – FMI, UE, Banca Mondială – la
un pas de Corporații și Bănci. Am fi tentați să credem că
băncile și corporațiile se supun legilor internaționale.
Nimic mai fals. Aceste instituții de forță sunt cele care
modifică legile după nevoile lor. Când deții toate resursele
planetei, e foarte ușor să faci regulile jocului. Corporațiile
se alcătuiesc în conglomerate imense, o altă pânză imensă
de păianjen care are menirea de a face imposibilă
verificarea lor. Se presupune că, la nivel mondial, nu sunt
mai mult de cinci corporații care le dețin pe toate celelalte
la un loc.
Cu cât mergem spre centrul pânzei, sistemul de
control este mai puternic. Fiecare vibrație de la
extremitatea pânzei este percepută de către cei ce
„populează” această zonă, iar deciziile luate de către ei se
revărsă asupra extremității pânzei precum un val ce lovește
țărmul.
Inevitabil, măsurile luate de ei sunt puse în
practică strat cu strat, iar cei ce se află la extremități au
108
senzația că presiunea vine de la aparatul cel mai apropiat –

administrațiile guvernamentale. Nimic mai fals.
Societățile semi-secrete sunt cele care au agende
ascunse de marele public. Aici putem include Grupul
Bilderberg, Consiliul pentru Relații Externe, Comisia
Trilaterală, Masoneria, Grupul de la Roma, Sioniștii,
Iluminatti, Bohemian Club, marile religiile etc. Cu toate că
avem impresia că sunt la vedere, că întrunirile lor sunt
publice, discuțiile se țin foarte departe de ochii și urechile
publicului.
La următorul nivel sunt adevăratele societăți
secrete. Despre ele nu o să auziți, nu se discută și, oficial,
nu există nicio dovadă a existenței lor. Întâlnirile lor sunt
secrete, iar persoanele ce fac parte din aceste organizații
sunt de regulă în afara reflectoarelor media.
Aproape de centrul pânzei de păianjen sunt cele
câteva familii despre care nu există informații oficiale care
să ateste că sunt cele mai bogate și influente de pe Terra.
Acestea iau decizii și controlează toate corporațiile,
serviciile secrete și, implicit, guvernele de pe glob. Marea
lor majoritate fac parte din societățile secrete și semi-
secrete și dețin cele mai multe rezerve naturale și corporații
de pe glob.
Toți cei care pătrund în universul din ce în ce mai
încâlcit al teoriilor alternative, ce au fost îmbrăcate de către
autorități sub egida teoria conspirației, descoperă la un
moment dat că nu există o noimă, un sens bine stabilit, o
direcție clară și precisă a acestor familii, care se presupune
că ar conduce lumea din umbră. Adică există ideea de
control și putere și cam atât. Pe unii nu îi mulțumește un
astfel de răspuns. Trebuie să fie ceva ascuns percepției
109
umane, ceva care controlează aceste fenomene, astfel încât

să beneficieze de rezultatele urmărite.
Povestea oficială ne spune că oamenii aceștia, care
țin frâiele planetei, sunt conduși de pragmatism, orgoliu și
sete de putere. Explicația pare puerilă pentru că deja au tot
ce vor. Poate că suntem totuși mințiți, manipulați,
controlați, programați.
Programați? De către cine? În ce scop? Pare
aberant. Pentru omul obișnuit cu realitatea impusă, da. Este
aberant. Pentru oamenii ce au reușit să treacă de aceste
praguri, nu.
Aceste persoane au aflat că pânza de păianjen este
controlată din exterior de o forţă superinteligentă, malefică,
care vrea să pună stăpânire pe rasa umană, pe mintea
noastră. Se spune că această forţă este o entitate energetică.
Această entitate se întăreşte ori de câte ori cineva gândeşte,
vorbeşte sau înfăptuieşte ceva negativ. În acest punct
trebuie amintit faptul că forţa răului nu este o entitate
abstractă, aşa cum o pricepe omul mediu, ci este o entitate
energetică care se poate manifesta şi întrupa în lumea
materială.
Fiecare gând al nostru are o putere extraordinară.
Conglomeratul de entități ce controlează umanitatea –
Arhonții – sunt dintr-o dimensiune pe care mintea umană o
înțelege foarte greu. Timpul și spațiul sunt diferite.
Noțiunile despre ceea ce cunoaștem noi la nivel material
sunt foarte diferite de lumea din care provin aceste entități.
O să discutăm mai pe larg despre acești Prădători, dar mai
întâi trebuie să conștientizăm cum ne manipulează de mii
de ani.
110
Povestea programării mentale
Privind societatea în care trăim, avem impresia că

suntem prea mici pentru a face diferența, pare că planurile
păpușarilor sunt foarte bine puse la punct și că ei câștigă,
având mulți susținători de partea lor la fiecare acțiune –
culmea – îndreptată împotriva noastră. De ce oare? De ce
câștiga ei întotdeauna, iar percepția publică este schimbată
de la un an la altul?
Ce este opinia publică? Rezultatul propagandei
mass-mediei oficiale. Se urmărește obținerea unui răspuns
comportamental de la populație într-un anumit domeniu.
Măsurarea nivelului de acceptare publică se face prin
sondaje de opinie, care, în funcție de nevoi, sunt măsluite în
favoarea manipulatorilor. Oamenii își formează o idee
despre ce e adevărat sau nu, în funcție de criteriile
preconcepute despre adevăr. Percepția noastră despre
realitate este filtrată prin prisma a ceea ce vrem sau nu
vrem să fie adevărat. De multe ori vrem să credem anumite
teorii, dar nu le discutăm cu nimeni, de teama de a nu fi
etichetați, ridiculizați și marginalizați.
Sistemul malefic în care trăim este construit cu
scopul de a controla toți cetățenii săi, indiferent de sex, rasă
și religie. Pentru aceasta s-au creat, de-a lungul timpului,
anumite modalități care să mențină oamenii sub control și
ascultare. În primul rând față de familie, apoi față de
instituții, de societate și, per total, de sistem. Toate aceste
mecanisme au în comun atacarea celei mai intime părți pe
care omul o are în această lume: sufletul.
Scopul final este acela ca omul, predându-și
controlul asupra sufletului, să revină la nesfârșit în această
existență materială, fără posibilitatea de ascensiune în
111
dimensiunile superioare. Modalitățile de control ale

cetățenilor sunt aplicate de la vârste mici de către membrii
societății, care au fost la rândul lor programați de către
rude, sau membri ai sistemului (servicii secrete, armata,
media, corporații etc.).
Programul de domesticire
Creierul este interconectat cu centrii energetici prin

sistemul nervos, care reprezintă macrocosmosul geneticii
sau a informației ADN din organism. În urma programării
minții prin descărcarea software-ului ideologic, căile
neuronale din creier sunt modificate, astfel încât acestea
corespund comenzilor programatorului. Acestea sunt trans-
ferate automat în centrii energetici, care la rândul lor trimit
acest cod în întreg câmpul energetic al organismului,
imprimându-l astfel în informația codului genetic, prin
epigenetică. În acest fel, întregul psihic este comutat la
frecvența înscrisă în program și implicit conectat la
conștiința de grup.
În ultimul secol, aceste metode de control au
devenit industrializate de către sistem și au primit nume,
cele mai cunoscute fiind Monarch Mind Control și
MK-Ultra. Spun că aceste metode au devenit industrializate
deoarece ele se folosesc la scară largă și cu precizie în
industria de divertisment (muzică, filme, sport), în armată,
în serviciile secrete, corporații, instituții ale statului și
politică.
De aici, ele se răsfrâng asupra copiilor celor care au
trecut prin așa ceva, pentru ca mai apoi aceștia să le
folosească pe copiii lor ș.a.m.d. Astfel, se ajunge, cu
timpul, ca o mare masă din populație să fie programată de
112
la vârste mici în așa fel încât să nu prezinte probleme

pentru sistem. Aceste metode de programare urmăresc
inhibarea personalității native ale victimei și dezvoltarea
unor personalități multiple, obediente în totalitate.
Programarea are multiple scopuri în acest sens, victimele
fiind folosite pentru o multitudine de acțiuni meschine. Aici
se pot aminti: asasinate la comandă (candidatul
manciurian), crearea unor idei distructive pentru oameni
(cărți, filme, muzică, teatru), transmiterea de informații
secrete (spioni), crearea de soldați fără frică de moarte și
fără sentimente etc.
Una dintre cele mai frumoase forme de control
mental, care a dat roade încă de când primul om a înțeles ce
este un fulger, este religia. Majoritatea religiilor au fost
concepute și își trag seva din perioada primitivă, când
oamenii, neînțelegând natura, căutau explicații
supranaturale. Folosindu-se la începuturile istoriei de
necunoașterea oamenilor, iar mai târziu de naivitatea
acestora, oportuniștii au manipulat masele până la extrem.
Țin să precizez că, în opinia mea, toate religiile au
ca scop ascuns menținerea individului într-o stare de
supunere, de frică. Însă, odată la câteva sute de ani, apare a-
șa-numita reformă a credinței, în anumite structuri, reformă
ce vrea orientarea individului către noi idei ce se doresc
impuse de către elite. Sunt însă și religii în care schimbarea
unei singure virgule din Carte înseamnă sfârșitul lumii, vezi
iudaismul sau islamul.
Dar ideile oamenilor trebuie schimbate și în altă
direcție, nu doar spirituală, și aici intervine spălarea
creierului. Răspândirea de zvonuri, de cele mai multe ori
neavând legătura cu realitatea, se face prin intermediul
mass-media. Internetul, ziarele, televiziunea, radioul și
113
chiar literatura de specialitate uneori, pot contribui la

nașterea unei noi paradigme.
Presupunând perioade relativ mari de timp pentru
atingerea scopului, tocmai pentru ca noi să credem că totul
a fost la voia întâmplării, mesajele pătrund în creierele
noastre exact așa cum vor ei, de multe ori oamenii fiind
aceia care cer schimbarea. Tehnica aceasta se numește
problemă-reacție-soluție și face parte din aceeași metodă de
spălare a creierului. Pe scurt, se creează o problemă, se
așteaptă răspunsuri din partea societății civile sau chiar a
populației și, apoi, se vine cu soluția pe care o aveau pe
masă de la început.
Din aceeași categorie face parte și utilizarea
mesajelor subliminale, ce au fost subiectul multor articole
din media oficială, dar mai ales cea underground.
Televiziunea joacă cel mai important rol în acest mare circ.
Începând de la reclamele ce ne îndeamnă să consumăm
anumite produse, de care de cele mai multe ori nu avem
nevoie, continuând cu emisiunile ce scad activitatea
neuronală (menținerea populației într-o stare de
îndobitocire) și mergând până la filme. Știrile sunt, de
asemenea, un instrument foarte puternic aflat în mâna celor
din umbră. Nu cred că există vreo televiziune neafiliată
unei mari corporații, ce nu are legătură cu alte concerne ce
fac parte din aceeași caracatiță a puterii mondiale sau
regionale, după caz.
Educația este una din cele mai importante metode
de control pentru elite. Dacă poți implanta unei persoane de
la o vârstă fragedă anumite idei și concepte, acea persoană
va face treaba pentru tine mai târziu, fără măcar să-i spui ce
să facă. Poate că mulți nu sunt de acord cu mine, dar acest
lucru este atât de evident tocmai pentru că poate fi de
114
neconceput. Copiii din ziua de azi, și nu numai, nu mai sunt

învățați să gândească, ci să memoreze. Trebuie să
memorezi ce vrea profesorul și programa școlară și nu ai
dreptul să contești nimic (oricum, puțini sunt cei ce o fac).
Părinții au o foarte mare vină, în primul rând pentru că nu
verifică cunoștințele copilului. Sunt mulțumiți să vadă no-
tele acestuia, nu contează părerea lui sau cunoștințele sale.
Poate și pentru că societatea ne-a îndemnat să fim foarte
ocupați cu cariera.
Banii sunt astăzi în mod esențial virtuali. Ei au ca
singură realitate un șir de 0 și 1 în computerele băncilor.
Marea majoritate a comerțului mondial are loc fără bani
fizici și doar 10% din tranzacțiile financiare zilnice
corespund unor schimburi economice în lumea reală.
Piețele financiare ele însele constituie un sistem de creație a
banilor virtuali, a unui profit care nu se bazează pe crearea
unei adevărate bogății. Grație jocului lor (care permite
transformarea în beneficii a oscilațiilor cursurilor bancare),
investitorii avizați pot fi declarați mai bogați printr-o
simplă circulație a electronilor în computere. Această
creație de bani, fără a crea o bogăție economică
corespunzătoare, este însăși definiția creării artificiale a
banilor.
Ceea ce legea interzice falsificatorilor de bani și
ceea ce ortodoxia economică liberală interzice statelor este,
deci, posibil și legal pentru un număr restrâns de
beneficiari. Dacă dorim să înțelegem ce este în mod real
banul și la ce servește el, e suficient să inversăm vechea
zicală: „timpul înseamnă bani”. Banii înseamnă timp. Banii
reprezintă ceea ce permite cumpărarea timpului altora, timp
care a fost necesar să se creeze produse sau servicii de
consum.
115
Din punct de vedere tehnic, banii reprezintă o

unitate de calcul intermediară pentru schimbul timpului
contra timp, fără a fi posibilă compararea directă a timpului
unora cu al altora, deoarece fiecare conversie între bani și
timp se face pe baza unei estimări subiective, care variază
în funcție de raportul forței economice și informaționale
între cumpărător și vânzător. În practică, acest raport de
forțe este întotdeauna defavorabil consumatorului –
salariat. Când un individ dintr-o categorie medie cumpără
un produs, el plătește timpul care a fost necesar pentru a
fabrica acest produs la un preț mai ridicat decât salariul
care îi este lui plătit pentru o fracțiune echivalentă din
propriul lui timp.
De exemplu, dacă o mașină este produsă în 2 ore de
20 de salariați (înțelegându-se aici munca comercianților și
munca depusă pentru echipamentele de producție folosite),
salariul fiecărui muncitor pentru aceste două ore ar trebui
să fie egal cu 1/20 din prețul mașinii, adică 500 €, dacă
mașina a costat 10.000 €. Ceea ce înseamnă un salariu orar
teoretic de 250 €. Pentru cea mai mare parte a salariaților,
suntem foarte departe de această socoteală. Când un salariat
occidental prestează 10 ore din timpul lui, el primește nu-
mai echivalentul unei ore. Pentru un salariat din Lumea a
Treia, raportul scade la 1000 contra unu. Acest sistem este
versiunea modernă a sclavagismului. Beneficiarii timpului
furat salariaților sunt întreprinderile, precum și statele, atâta
timp cât banii preluați prin impozite și taxe nu sunt utilizați
în interesul general.
116
Metode de programare
Una din metodele folosite de către elite pentru a ne

face să acceptăm tacit planurile lor se numește Fereastra
Overton (despre care vom povesti separat întregul
mecanism complex). Acest concept spune că în orice
domeniu, la un moment dat, se poate discuta orice idee,
indiferent cât de aberantă pare, într-un spațiu limitat și
îngrădit. Pe măsură ce timpul trece, această idee discutată
în medii din ce în ce mai largi se poate întinde și poate
acapara mai multă susținere din partea populației, până în
momentul în care este acceptată.
Joseph P. Overton, cel care a postulat această idee,
a fost prim-vicepreședinte al Centrului pentru Politici
Publice. Am să vă dau câteva exemple care au schimbat
percepția opiniei publice doar în secolul trecut. În urmă cu
câteva decenii, existența extratereștrilor era de neconceput.
Fereastra Overton era în limitele ei înguste, nici
măcar nu se discuta despre acest subiect, poate doar în
cercurile SF. Cu timpul, media a exploatat gradual
subiectul, iar astăzi cam 80% din populație crede posibilă
existența acestora.
Acceptarea homosexualității, transexualității,
LGBT, implantele electronice, cedarea libertăților de
bunăvoie statului, etc., erau de neconceput în urmă cu 50
de ani. În urmă cu 30 de ani, asemenea subiecte erau văzute
la fel de aspru, dar discuțiile își lărgiseră sfera de influență.
Acum 15 ani, mai multe personalități au început să discute
aceste subiecte considerate, totuși, aflate la limită. Astăzi,
orice subiect de mai sus este ceva banal.
117
Programarea industrializată
Aceasta programare este gândită și realizată în

condiții foarte bine stabilite, cu un orar bine pus la punct și
prin metode introduse gradual și experimentate în prealabil
științific. Încă din vremuri străvechi, oamenii au fost
programați de către indivizi obscuri care posedau
cunoștințe avansate în domeniul ocult, de la cultura tribală
din preistoria oficială și până în era multilateral dezvoltată
în care ne aflăm în prezent. Sunt cunoscute școlile secrete
ale misterelor din antichitate, care s-au perpetuat de-a
lungul timpului sub formă de frății, grupuri și ordine de la
curțile regale medievale.
Odată cu dezvoltarea științei psihologiei, realizată
în boom-ul industrializării mecanice, oamenii au descoperit
felul în care funcționează mintea umană, precum și
organizarea ei. S-a stabilit că mintea umană este formată
din conștient, subconștient și inconștient, și s-au trasat
particularitățile fiecărui compartiment. În același timp, s-au
dezvoltat modalități prin care aceste compartimente să fie
manipulate în defavoarea individului și în favoarea celor
care au un interes în acest scop.
Experimentele au scos la iveală capacitatea minții
de a se scinda în condiții extreme, dând naștere la
personalități multiple ale aceluiași individ. Acest eveniment
se datorează calității de autoapărare a minții în momentul în
care este supusă la anumiți stimuli externi și interni, stimuli
care depășesc un anumit grad de intensitate. Acele per-
sonalități emergente vor fi formate de către programator
pentru îndeplinirea unor scopuri diverse. Dezvoltarea
medicinei alopate (neurologia) a permis, de asemenea,
localizarea zonelor din creier care sunt afectate în
118
momentul în care acei stimuli sunt aplicați și schimbările

produse la nivelul celulelor nervoase. Prin urmare, știința a
preluat ca studiu amănunțit și de multe ori ascuns aceste
cazuri speciale de afectare anatomică și mentală a
individului.
Printre primele cazuri de programare care s-au
semnalat la scară largă, folosind printre altele și
descoperirile științifice, au fost cele prin care un număr
foarte mare de oameni au aderat la doctrina și mentalitatea
comunismului. Oamenii au devenit depersonalizați, iar
despre unii dintre ei sunt relatări cum că ar fi avut o latură
demonică. Este vorba despre agenții sistemului comunist.
Cum a fost posibil ca Lenin să-și impună voința
asupra a milioane de oameni? Reușita s-a datorat unui
proces dus la extrem și încununat cu succes: câțiva inițiați
au supraviețuit suficient pentru a vorbi de o „inițiere roșie”,
prin care treceau toți viitorii agenți în timpul
antrenamentelor desfășurate în foste mănăstiri. Locul
mănăstirilor nu a fost ales întâmplător, ci pentru energiile
intense pe care acesta le degaja. Tehnici oculte erau folosite
pentru a întări voința agenților până la nivel supranatural,
aceștia putând ulterior să exploateze energiile psihice ale
victimelor torturilor și sacrificiilor. Numai cineva care
ucisese în numele cauzei putea deveni un inițiat roșu!
Tehnicile de formare a agenților cuprindeau tortura
fizică, psihică și emoțională, privarea de hrană, apă și
simțuri, electrocutări, forțarea indivizilor de a se lupta între
ei până la moarte și abuzuri sexuale. Așa cum vom vedea,
aceste tehnici au devenit un tipar de pregătire pentru
proiectele ulterioare de programare utilizate mai târziu de
către naziști și mai apoi de către marile puteri armate ale
planetei, în scopuri care depășeau sfera organizațiilor
119
secrete. Acțiunile respective au devenit, de asemenea, o

unealtă a serviciilor de informații din multe state pentru
formarea de spioni și s-a perpetuat și către ramurile armate
ale aparatelor de stat. În paralel, aceste metode au devenit
principalul mijloc de formare al indivizilor care activează
în sfera mass-media, divertisment de orice fel și, mai nou,
la un anumit nivel corporativ.
În Germania nazistă, doctorul Mengele a
reprezentat o figură de temut pentru foarte multă lume. Pe
lângă experimentele macabre pe care acesta le-a realizat în
lagărele de concentrare și care sunt publice de foarte mult
timp, el a fost și omul din spatele proiectului de programare
a cetățenilor în doctrina nazistă, în special în corpul de elită
SS, care, pe lângă sarcinile de protecție, se mai ocupa și cu
practici oculte. Vom vedea că latura științifică și cea ocultă
merg mână în mână, iar o programare din epoca recentă se
realizează utilizând știința pentru a induce ocultul. Odată cu
deznodământul celui de-al Doilea Război Mondial, foarte
mulți savanți germani au fost duși în secret în Statele Unite
în cadrul operațiunii Paperclip. Printre aceștia se afla și
temutul dr. Mengele, supranumit îngerul morții.
Serviciul secret american OSS s-a transformat în
actualul CIA, la puțin timp după terminarea războiului, iar
dr. Mengele a fost integrat în structurile noului serviciu cu
rolul de a continua experimentele de programare și de a
implementa programe de uz larg pe populație. Se știe că în
America anilor 1950 exista răspânditul fenomen al copiilor
dispăruți la o vârstă foarte mică, iar poza lor apărea
perioade îndelungate pe cutiile de lapte. Acei copii erau
răpiți de serviciile secrete cu scopul de a fi folosiți în
proiectele de programare mentală. Scopul lor ulterior a fost
divers, în funcție de calitățile particulare ale fiecăruia –
120
asasini, spioni, programatori, formatori de opinii,

paranormali, politicieni, cadre militare, membri în consiliile
de administrație ale companiilor și ale firmelor din
industria media și de divertisment, și a altor tipuri de
corporații.
Astfel, s-au dezvoltat celebrele proiecte MK-Ultra
și Monarch Mind Control. De fapt, MK-Ultra a fost stopat
în mod oficial prin 1970, dar a continuat să funcționeze
departe de atenția publicului sub formă de Monarch Mind
Control. Nu asta e important, ci faptul că această metodă
s-a perpetuat.
Din cauza faptului că viitorul programat va trebui
să se integreze neobservat în societate, tortura fizică nu
cuprinde lovituri în urma cărora să rezulte semne pe corp.
Un anumit timp se aplicau electroșocuri care să paralizeze
omul pe perioade mai scurte, sau mai lungi, pentru ca, mai
apoi, acesta să nu își mai poată utiliza o perioadă corpul
după voia sa – devine, deci, fizic o marionetă care este
mișcată de către programatori. Informația aceasta este
stocată involuntar de către minte în subconștient. Omul
este, de asemenea, învârtit la viteze amețitoare pentru a-și
pierde echilibrul, atât fizic, cât și mental, este supus la
extreme de temperatură pentru a-și bloca simțurile la durere
și este supus la lumini stroboscopice orbitoare.
Privarea de somn, hrană, apă și spațiu (victima este
încuiată în spații strâmte și incomode), spânzurarea în
poziții dificile sau cu capul în jos, asfixierea mecanică,
scufundarea cu capul în apă pentru o perioadă destul de
mare, încătușarea și legarea membrelor cu funii (asocierea
cu o marionetă), compresia sub greutăți și dislocarea
parțială sau totală a membrelor (din nou asocierea cu o
marionetă) sunt și ele metode folosite frecvent – multe
121
dintre aceste practici au fost folosite și de către Inchiziție,

tot pentru programare. De asemenea, victima este injectată
cu substanțe chimice care îi provoacă dureri și stări de rău
atroce, pentru ca după o perioadă bine determinată să i se
administreze un antidot.
Tortura psihică este și ea variată și cuprinde, printre
altele, scene de sacrificiu uman sau animal pe care victima
este forțată să le privească. Astfel, omul se
desensibilizează. Programatorii mai folosesc metode de
amenințare împotriva victimei, familiei acesteia, prietenilor
etc. Scopul este acela ca victimei să i se inoculeze ideea de
lipsă de putere, siguranță și stabilitate în viața sa. Omul este
forțat să bea urina sa și a celorlalți, este mânjit și forțat la
consumul materiilor fecale personale și ale altora.
Scopul este acela de a provoca individului senzația
de dezgust față de propria persoană, fapt ce va duce mult
mai ușor la realizarea depersonalizării. În același scop,
individul este forțat să bea sânge menstrual, să mănânce
viermi, gândaci și păianjeni și să fie acoperit cu ei –
observați aici paralela cu anumite show-uri televizate în
care concurenții sunt supuși la probe în care sunt nevoiți să
mănânce gândaci, viermi și/sau să fie acoperiți cu așa ceva
pentru a avansa în cadrul concursului, aceste show-uri fiind
gândite cu scop precis.
Alte metode cuprind însămânțarea victimelor femei
pentru ca mai apoi să li se producă avort spontan, iar ele să
fie forțate să asiste la ritualuri bizare realizate asupra fătului
și eventual sunt forțate să îl mănânce. În general, victimele
sunt forțate la un moment dat să asiste (chiar să provoace)
la sacrificii ceremoniale, în special umane, și mai apoi
forțate să mănânce din cel sacrificat și să îi bea sângele.
Această acțiune are o semnificație ocultă, semnificând,
122
printre altele, asimilarea celui sacrificat de către individul

programat, din asta rezultând că o parte din cel sacrificat va
rămâne în cel care l-a mâncat și i-a băut sângele. Se creează
iluzia că Dumnezeu este malefic, din moment ce permite ca
victima să treacă prin asemenea chinuri și că, de fapt,
programatorii sunt cei buni (sindromul Stockholm), din
moment ce îi vor asigura o portiță de aparentă scăpare.
Victima este forțată să renunțe la credințele sale spirituale.
Se creează astfel despiritualizarea persoanei în cauză.
Multe dintre aceste metode sunt realizate sub
influența drogurilor administrate de către programatori cu
scopul de a truca mintea victimei, în așa fel încât aceasta să
nu mai discearnă între realitate și fantezie/vis. Scopul este
acela de a ajunge la mintea de copil a victimei și de a o
scinda, iar crearea unei atmosfere de fantezie/vis în
conștient și subconștient are scopul tocmai de a atrage la
suprafață acea minte de copil. De asemenea, atmosfera de
fantezie este creată pentru ca personalitatea victimei să
găsească un refugiu în ea în timpul torturilor la care este
supusă (în filmul 1984 este prezentată o astfel de scenă în
care cel torturat se vede într-un peisaj extern, cu dealuri
înverzite).
Astfel, se înlătură personalitatea reală într-o
cămăruță formată în subconștient și se pot forma noi
personalități în cămăruțele nou-apărute prin scindarea
trunchiului inițial al minții. Între aceste cămăruțe se pot
crea bariere de protecție (la nevoie și în funcție de scop), în
așa fel încât personalitățile nou-formate să nu inte-
racționeze una cu cealaltă (adică ele să nu se cunoască între
ele și să acționeze independent) și nici cu personalitatea
adevărată și inhibată a victimei. Pe lângă toate aceste
practici, victima este supusă la numeroase și repetate
123
abuzuri sexuale, în special penetrarea anală, care, așa cum

vom vedea în continuare, are un rol extrem de important –
cel mai important.
În programele sus-menționate victima este aleasă
încă din copilărie, de preferat copii până la vârsta de 5 ani,
deoarece la această vârstă mintea copilului primește o
barieră care blochează amintirile și experiențele subtile pe
care omul le-a experimentat încă din stadiul de embrion și
încă dinainte de acesta. Copilul până în 5 ani nu are mintea
conectată la lumea materială exterioară, decât în foarte
mică măsură, iar capacitățile sale extrasenzoriale sunt mai
avansate decât ale oamenilor. Mintea lui este pură,
nealterată de virusurile energo-informaționale ale lumii în
care a intrat. El trăiește, deci, într-o lume a viselor
conștiente, în care se înfiripă o frântură mică de realitate
materială. Pe baza acestor vise conștiente, programatorii
vor lucra asupra minții victimei. Odată ce bariera de la
vârsta de 5 ani va fi pusă, copilul va intra în rând cu lumea,
iar mintea sa rațională îi ia locul celei iraționale. După
vârsta de 5 ani, victima va putea fi programată, însă
programarea nu va fi reușită în totalitate, victima având
posibilitatea de recuperare deplină rapidă. Și o victimă
programată până la vârsta de 5 ani se poate recupera deplin,
însă procesul de recuperare este extrem de lung și anevoios.
Subiecții ajung ulterior să fie programați oarecum
hipnotic, prin declanșarea stării de alter-ego de către
anumite simboluri, cuvinte, melodii etc. După ce individul
este programat, hipnoza se încheie folosindu-se alt (sau
același) declanșator, iar omul nu mai ține minte nimic din
ce i s-a întâmplat.Victimele sunt programate în funcție de
scopul lor ulterior, iar programatorii folosesc pentru aceasta
programarea în funcție de undele cerebrale:
124
– Undele Gamma (conștientul foarte intens) – sunt folosite

la toate categoriile de victime, datorită capacității minții de
a se scinda în condiții intense de stres, panică, teroare.
– Undele Beta (conștient) – sunt folosite pentru
programarea sclavilor sexuali, mai exact a persoanelor care
vor fi folosite în programe ample de inducere a unei
sexualități animalice către public. Această programare
elimină toate convingerile morale ale victimei și stimulează
instinctul primitiv/animalic din aceasta. Rezultatul este
crearea de personalități „pisică” și metoda este cunoscută
drept programare kitten (pisoi) – este folosită în special
pentru celebritățile de sex feminin: modele, cântărețe,
actrițe, acestea fiind deseori văzute purtând haine cu
animal. Victimele în cauză vor fi folosite ulterior pentru
degradarea valorilor morale ale publicului și orientarea lui
către o sexualitate rudimentară exagerată, în care
predomină instinctele animalice.
– Undele Alfa (conștient relaxat) – sunt folosite în
programarea uzuală/generală pentru alterarea memoriei
victimelor și dividerea minții în partea stângă și partea
dreaptă, folosind stimularea neuronală. Această programare
este folosită pentru început la toate categoriile de victime.
– Undele Theta (subconștient) – sunt folosite pentru
programarea psihică și se folosesc asupra victimelor care
deja posedă capacități extrasenzoriale. Aceste capacități
sunt mărite considerabil de către programatori pentru ca,
mai apoi, victima să îndeplinească scopurile acestora.
– Undele Delta (inconștient) – sunt folosite pentru a crea
asasini și agenți/soldați de elită. Programarea are ca scop
depersonalizarea și desensibilizarea victimelor, mărirea
capacității de a secreta adrenalina, inhibarea fricii, creșterea
urii și sporirea capacității de concentrare asupra
125
obiectivului trasat. Această programare inoculează și

comenzi de auto-distrugere, în cazul în care obiectivul nu
poate fi realizat, și există riscul ca operantul să fie capturat.
Programarea industrializată este folosită la scară
largă în sistem. Sistemul în sine nu reprezintă doar laturile
politico-administrativă și economico-socială ale omenirii ce
țin de mediul public, ci și latura ce ține de mediul privat și
anume sistemele bancare și marile corporații din diverse
industrii. Printre aceste industrii, industria media și de
divertisment generează anual mii de miliarde. Prin urmare,
această industrie este intens populată de programatori,
întrucât este principalul formator de opinii, mentalități și
curente de orice fel. Ca atare, victimele fac parte din
această industrie și sunt programate în așa fel încât să
transmită cât mai exact pentru marea masă dorințele
programatorilor, în conformitate cu planul gândit în
ansamblu în medii înalte.
126
Programarea vedetelor și a pionilor sistemului
Cultura pop a cucerit mințile adolescenților din

întreaga lume. Dacă analizăm atent acest trend, putem
observa cu ușurință modelele de tipar apărute de-a lungul
timpului și mesajele transmise de-a lungul ultimelor
generații. Persoanele alese să trimită aceste mesaje sunt
selectate cu grijă de către Păpușarii industriei de diver-
tisment. Scenariul pleacă de la poveștile și basmele din
copilărie. Cine nu își dorește să fie eroul necunoscut care să
cucerească regatul și să se însoare cu Prințesa? Ce fată nu
își dorește să fie în centrul atenției și să capteze milioane de
fani cu apariția sa?
Managerii/impresarii sunt cei care descoperă noile
talente și le prezintă producătorilor. În cazul industriei
muzicale, cei care conduc marile case de discuri, iar în
cazul industriei cinematografice, cei care conduc marile
studiouri arhicunoscute internațional. Victima este vrăjită
cu promisiuni de măreție, bogăție inimaginabilă, oferirea
lumii la picioarele proprii. Apoi este invitată în cercul
celebrităților încă dinainte de a deveni celebră și i se
deschid porțile unei lumi în care mulți visători (neștiutori)
își doresc să intre. Programatorii încep anumite proiecte ce
țin de domeniul respectiv pentru victimă, apoi urmăresc
răspunsul publicului la apariția acestei noi figuri pe piață.
Dacă răspunsul este pozitiv (și de cele mai multe ori este,
foarte mulți oameni fiind consumatori înrăiți de „orice e
nou”), programatorii pun în aplicare planul prestabilit
pentru acel individ/victimă.
Planul respectiv constă în atragerea victimei într-un
spațiu controlat (de obicei o reședință personală a unuia
dintre programatori). Victima va fi apoi drogată și supusă
127
primei etape a programării în sine, timp în care toate

acțiunile victimei sunt atent înregistrate în format video.
După ce victima își revine, ea este șantajată folosindu-se
materialul video în care acesteia i se efectuau toate acele
nenorociri. Filmarea este atent editată în așa fel încă să pară
că victima face toate acele lucruri de bună voie și nu
forțată. Pe lângă șantaj, victima este amenințată cu privire
la integritatea fizică, morală și socială a membrilor familiei.
În acest fel, victima cedează presiunilor și devine
de bunăvoie sclavul programatorilor care își vor urma
gradual proiectul. În cazul în care victima nu cedează
șantajului și amenințărilor, aceasta va fi cel mai probabil
găsită decedată în condiții aparent de sinucidere. Se va crea
o poveste publică (la care iau parte cu bună știință
autoritățile de investigație și constatare), prin care oamenii
vor fi informați cu privire la problemele personale ale
victimei, pardon(!) vedetei, și cum acestea au scăpat de sub
control, rezultând soluția în cauza aleasă în final. Același
lucru se întâmplă și cu vedetele de cinema, manechinele
etc.
În cazul copiilor care sunt introduși în lumea
divertismentului, lucrurile merg mult mai ușor. Ei sunt
aduși de către părinți (știind ce va urma, sau nu) la
concursuri încă de la vârste fragede. Cei aleși (după criterii
foarte bine stabilite) sunt introduși în proiecte pentru copii.
Personajele, desenele și animațiile pentru copii sunt create
folosind numerologia ocultă și mesaje subliminale.
Nu o să insist pe această temă și nici pe tema
legăturilor dintre acest imperiu și serviciile secrete, indivizi
din politică și din societăți obscure, deoarece aceste
informații sunt ușor accesibile pe internet. Spuneam că
mintea victimelor este păcălită de către programatori în așa
128
fel încât personalitatea inițială (de copil) să creadă că

programarea prin care trece este de fapt o fantezie, o iluzie,
un vis, un basm și să se disocieze de realitate, refugiindu-se
în această fantezie. Pentru acest lucru victima este supusă
stimulării cu scene din Vrăjitorul din Oz și Alice în Țara
Minunilor. Dorothy, cât și Alice, își găseau refugiul într-o
lume de basm pentru a scăpa de viața grea din realitate, iar
subconștientul victimei va înțelege mesajul și se va
conforma, găsindu-i un refugiu (o cămăruță) personalității
inițiale ale acesteia.
În politică lucrurile stau asemănător, victima fiind
cooptată în grupurile elitiste ale universităților de prestigiu
din toată lumea (gen Skull and Bones). Acolo sunt
inițiate/programate, iar de acolo li se trasează viitoarea
carieră în politică, chipurile în slujba cetățeanului (tare,
nu?). Fiind copii de oameni ultra bogați și influenți, ei au
fost programați în prealabil și în familie, deci programarea
aceasta va decurge fără probleme. Urmează alte și alte
programări pe parcursul carierei de politician, în funcție de
evenimente și noile scopuri, și obiective ale progra-
matorilor. La urma urmei și politicienii sunt atrași de către
aceleași idealuri ca și vedetele media. Și ei sunt vedete care
se joacă cu destinul țărilor, dar care trebuie să
îndeplinească anumite sarcini fără să gândească prea mult.
În armată și servicii secrete demersul este același,
programarea efectuându-se la scurt timp după recrutare și
repetându-se ori de câte ori este nevoie, în funcție de
evenimente și scopurile ulterioare. Interesant este că, după
începerea „războiului împotriva terorismului”, în presă au
apărut știri șocante despre felul în care erau tratați
prizonierii din închisorile secrete ale CIA (inclusiv în
România). Metodele pe care jurnaliștii le prezentau
129
publicului drept umilitoare reprezentau de fapt fix o

programare a respectivilor, astfel încât ei să devină sclavii
programatorilor și să dezvăluie fără nicio reținere tot ce știu
despre zona din care provin și oamenii cu care au avut
legături. Același lucru se întâmplă și cu spionii când sunt
prinși de către tabăra inamică. Toate procedeele de tortură
văzute în filmele cu spioni sunt, de fapt, începutul
programării lor. Programatorii adverși refac programarea
prin care spionii au trecut inițial pentru a descoperi toate
cămăruțele create în subconștientul spionului și a avea
astfel acces la toate informațiile stocate în aceste cămăruțe.
Programarea este cel puțin la fel de dură ca și cea inițială,
din cauza barierelor de protecție ridicate între cămăruțe.
În cadrul bisericii instituționalizate, programarea
este la ordinea zilei, ca instrument pentru a menține pe linia
de ascultare față de biserică a indivizilor. Preoții pedofili nu
sunt o simplă întâmplare odioasă a istoriei, ci un flagel care
se manifestă precis în cadrul instituției respective. Elevi ale
școlilor teologice, copiii de altar, elevi ale școlilor de
duminică (celebrele Sunday Schools), au devenit de mult
timp laboratoare de generat sclavi programați. Alte secte
creștine practică această programare, inclusiv o parte din
ritualul de inițiere în acea sectă. De aceea sectanții
respectivi sunt fanatici. Există pe internet știri și despre
rabini care molestau copii, în special băieți, asemeni
preoților catolici, deci programare.
Același lucru se întâmplă și cu teroriștii omni-
prezenți în societatea actuală. Înclin să cred că flagelul
terorismului este alimentat și controlat de la nivel înalt de
către țările occidentale puternice, caz în care metoda de
pregătire a viitorilor luptători împotriva infidelilor este
aceeași – programarea, de aici și fanatismul extrem al lor.
130
Nu mai are rost să precizez că grecii și romanii își formau

războinicii prin programare. Programarea se mai realizează
în spitalele și centrele de tratament psihiatric, orfelinate,
bordeluri de lux etc.
131
Programarea în familie
Această programare apare încă din cele mai vechi

timpuri, în special în familiile clasei conducătoare. Având
acces la avansate cunoștințe oculte, membrii acestor familii
desfășoară ritualuri ample încă din momentul conceperii
unui copil, în așa fel încât să conjure entități precise care să
vegheze asupra actului sexual în sine și care, mai apoi, să
se integreze în matricea energo-informațională a
nou-născutului. Nașterea, precum și concepția, se
desfășoară tot în condiții precise (data calculată exact,
moment al zilei, ritualuri oculte etc.) pentru că, odată ajuns
în lumea actuală, mintea fragilă a copilului să fie
bombardată cu informații în scopul viitoarei programări. În
jurul vârstei de 3 ani începe programarea în sine, iar copilul
este supus procedeelor pe care le-am amintit.
Viața copiilor respectivi este calculată încă dinainte
de conceperea lor pe cale sexuală, iar programarea din
fragedă copilărie se desfășoară în funcție de scopurile pe
care acel copil le are de îndeplinit. Foarte important este că
unii dintre acei copii vor deveni gazdă (carcasă) în care se
vor manifesta puternice entități întunecate din dimensiuni
sublime – de aceea concepția și nașterea lor se calculează la
micron, având în vedere anul, luna, ziua, ora, minutul,
poziția astrelor pe cer, obiectele din jur, incantațiile folosite
ș.a.m.d.
Nu dezvolt prea mult subiectul, ca să nu plictisesc
cititorul, însă este important de reținut că multe triburi
folosesc această programare. Țiganii, pe care îi cunoaștem
de sute de ani, își programează femeile și copiii pentru a-și
menține familia unită, iar clanul este, de asemenea, unit din
cauza programării. De aceea comuniștii au înregimentat
132
foarte mulți țigani în partid după venirea lor la putere. Că

tot am amintit de comuniști, Nicolae Ceaușescu a fost
închis în tinerețe alături de Gheorghiu Dej și de alți viitori
lideri ai partidului. Istoricii actuali confirmă că el a fost
supus la relații homosexuale în acea perioadă. Mai exact, el
a fost programat de către ei. Elena Ceaușescu fusese
programată dinainte de către membri din conducerea
asociațiilor muncitorești, pe care le frecventa în calitate de
femeie ușoară. Teoreticienii comunismului, Marx și Engels,
au fost programați în cadrul organizațiilor secrete în care
erau membri. La fel și Lenin, Stalin, Hitler etc. Stalin și
Hitler chiar au făcut parte din aceeași organizație în anii
interbelici și se cunoșteau personal.
Musulmanii își programează fetele pentru a le ține
sub ascultare. Apropo de musulmani: știți de ce imperiul
Otoman impunea conducătorilor statelor vasale să își
trimită moștenitorii la tron la curtea otomană? Tocmai
pentru ca aceștia să fie programați și, odată ajunși pe tronul
țării lor, să fie obedienți față de programatorii lor. Este și
cazul lui Vlad Țepeș, care a petrecut mulți ani ai copilăriei
la Constantinopol. Ajuns înapoi în Valahia, acesta a fost
probabil reprogramat, dar a rămas cu sechele din cauza
amintirilor celor trăite. Astfel se explică cruzimea sa față de
otomani și chiar față de unii supuși ai săi. Toți copiii luați
de otomani din țările cucerite pentru a deveni ulterior
soldați în armata imperiului erau programați.
Există cazuri de familii care, văzute din exterior,
par foarte unite. Copiii acestor familii nu ies din cuvântul
părinților, chiar și după ce trec de vârsta majoratului. Ei
ajung să se căsătorească și tot obedienți rămân, neputân-
du-se îndepărta de părinți (se spune despre ei că încă nu
și-au tăiat cordonul ombilical). În multe cazuri, nurorile
133
(chiar și ginerii) acelei familii ajung să asculte obsedant de

socri. Aici nu este vorba de respect exagerat, este vorba de
programare. Am cunoscut personal câteva astfel de familii
de-a lungul timpului și nu puteam să-mi explic senzația
ciudată pe care membrii lor mi-o transmiteau. Abia după ce
am aprofundat acest subiect mi-am dat seama care era, de
fapt, motivul atmosferei ciudate din cadrul acelor familii –
un fel de beatitudine falsă și vizibil forțată.
Nu de puține ori auzim la știri că la noi în țară copii
de vârste mici sunt molestați și bătuți crunt de către părinți
și/sau rude. În țări străine se cunosc cazuri ale unor tați care
și-au sechestrat fetele în pivniță pentru a le folosi ca sclavi
sexuali – toate acestea reprezintă programare, deși progra-
marea nu se desfășoară după aceleași rigori ca în forma ei
industrializată. Sunt folosite doar bătaia/tortura și moles-
tarea sexuală, mai exact sodomizarea.
134
Sodomia ca metodă de programare
Acum ajungem și la cea mai veche metodă a

programării – sodomia. A fost practicată de mii de ani ca
metodă de programare de către adepții inițierii de mâna
stângă – cunoscută sub numele de Cheia lui David. Această
practică este foarte importantă din cauza valențelor sale
metafizice. Dacă metodele științifice dezvoltate și
practicate în ultimii zeci de ani sparg subconștientul
victimei în mai multe fragmente, sodomia în sine populează
acele fragmente cu entități întunecate din lumile subtile.
Este important de precizat faptul că rezultatul programării
este același, atât în cazul programărilor făcute după vechile
metode, cât și în cazul metodelor făcute după metodele
științifice. Ca o comparație între cele două metode, bila
metalică trasă dintr-o muschetă din secolul XVII-XVIII
este la fel de eficientă pentru a omorî ca un glonț tras din
cel mai nou model de mitralieră.
Sexul a fost un subiect tabu pentru societate timp
de multe secole, însă din momentul apariției tehnologiei
cinematografice filmele porno au transformat acest subiect
într-unul banal, folosit din ce în ce mai uzual în conversații.
Dintre toate subiectele sexuale, sodomia a fost tabu.
Industria pornografică a banalizat și acest tabu, iar oamenii
sunt încurajați să practice acest act fără a cunoaște
însemnătatea lui ocultă. De-a lungul timpului, în filmele
porno (anumite genuri de pornografie) au fost prezentate
scene și secvențe care reprezintă de fapt metode de
programare pe care le-am amintit anterior, în decoruri bine
stabilite, pline de simboluri oculte, pe care privitorul le
ignoră. Actorii respectivi preced filmarea acelor scene cu
tot felul de ritualuri specifice zonei oculte. Acest lucru se
135
întâmplă pentru ca filmul în sine să fie încărcat cu energia

spirituală degajată în urma ritualurilor. Totodată, multe
filme porno conțin celebrul al 25-lea cadru, pentru a induce
privitorului o mulțime de mesaje subliminale.
Sodomia se realizează pe cale anală, adică pe acolo
pe unde ies substanțele nefolositoare pentru organism și de
asemenea se elimină energiile joase, de care corpul normal
nu are nevoie. Drept urmare, closetul (camera unde este
latrina) este zona cu cele mai nocive energii dintr-o
locuință. Acesta este motivul pentru care în zonele rurale
oamenii își construiesc latrinele în… fundul curții, grădinii.
Sodomia generează trei rezultate:
1. Leagă victima de programator – prin sodomie
se stimulează prima chakra, care este răspunzătoare printre
altele de conștiință de specie/grup; prima chakra la oameni
corespunde cu ultima chakra la animale și induce
individului apartenența sa la turmă, haită, cireadă etc, iar
stimularea ei întărește legătura (și dependența) dintre
victimă și programator; prima chakra este responsabilă
pentru dimensiunea minerală a omului și inconștientul
profund, dar și pentru instinctele animale primare, ceea ce
creează posibilitatea de a se fabrica criminali fără milă și
scrupule.
2. Programatorul preia puterile victimei – iniți-
ații de mâna stângă cred că, dacă Îl sodomizezi pe
Dumnezeu, îi preiei puterile și devii asemeni Lui. Spuneam
că victimele vizate sunt în special copii cu vârsta de până în
5 ani, în parte și pentru că ei sunt puri, energia lor vitală
fiind maximă și nealterată. Programatorul va prelua această
energie de la copil. Un fapt de genul acesta este consemnat
în Biblie în momentul în care locuitorii din Sodoma și
136
Gomora insistau că cei doi îngeri veniți în casa lui Lot să

iasă pentru a se deda plăcerilor împreună cu ei.
3. Un demon este adus în subconștientul victimei
– mintea umană este formată din conștient, subconștient și
inconștient; inconștientul este infinit, reprezentând calea de
legătură dintre omul fizic și dimensiunile superioare
nevăzute; astfel, dacă omului i-ar dispărea subconștientul,
acesta ar putea destul de ușor să comunice cu ele.
Mulţi oameni se îndoiesc că ar putea exista o
conspiraţie pe o scară largă. Unii cer probe, dar atunci când
li se aduc le neagă existenţa sau le consideră irelevante.
Alţii rămân indiferenţi, spunând că au probleme mai
importante de rezolvat. Toţi aceştia reacţionează exact aşa
cum sunt programaţi, în timp ce neagă în continuare
existenţa programării. Manipularea este una dintre armele
de temut folosită de conspiratori pentru a-şi ascunde
scopurile reale şi pentru a controla publicul larg, pentru a
supraviețui într-o societate concurenţială.
137
Programarea prin mass-media
Şocurile viitorului cu știri negativiste/teroriste sunt

descrise ca serii de evenimente care se produc atât de rapid,
încât creierul omenesc nu poate asimila toate schimbările
de situaţii. Ştiinţa a arătat că există limite clar demarcate
ale numărului şi naturii schimbărilor cărora le poate face
faţă mintea omenească. Astfel, după un şir continuu de
şocuri, grupul vizat nu mai vrea să aleagă între variantele
existente care i se par incerte.
În urma confruntării cu prea multe posibilităţi
ambigue, populaţia este astfel derutată şi demoralizată,
cuprinsă de o violenţă necugetată, determinând astfel
apariţia ucigaşilor în serie, a violatorilor şi a răpitorilor de
copii, generându-se sentimente de frică, angoasă şi teroare.
Ulterior, se instalează o stare de apatie generală, de inerţie
şi de indiferenţă faţă de orice altă schimbare. Un asemenea
grup devine uşor de controlat şi va urma docil ordinele, fără
să se opună.
În consecinţă, se utilizează două principii
importante: prin repetiţia nesfârşită a aceloraşi sloganuri,
imagini, sonorităţi ritmice obsedante, se creează o stare de
oboseală mentală, care este propice supunerii la voinţa
celui care a iniţiat acest proiect; al doilea principiu constă
în faptul că majoritatea oamenilor sunt înclinaţi să creadă în
lucrurile pe care le-ar dori realizate, chiar dacă acestea nu
au la bază nicio motivaţie reală, ci sunt doar de factură
emoţională. Ne aflăm astfel în faţa unei adevărate imposturi
psihice, un adevărat viol psihic exercitat asupra individului
şi a maselor de oameni.
Atunci când un ziarist scrie un articol politic, când
un om de stat semnează un decret, când un cetăţean depune
138
un buletin de vot în urnă, când adversarii politici se ceartă

şi se atacă reciproc, toate aceste acte, fără excepţie, nu sunt
altceva decât reflexe condiţionate de diverse grade. E firesc
ca, din când în când, să fie obligaţi să recurgă la
manifestaţii zgomotoase, în care exploatează şi fac să se
dezlănțuie forţele inerente mulţimilor.
O altă premisă pe care se bazează unele tehnici de
manipulare este aceea că numai o parte dintre oameni au
capacitatea de a înţelege şi de a observa ceea ce se petrece,
spre deosebire de majoritatea, care își formează doar opinii
superficiale şi trecătoare; aşa stau lucrurile în privinţa
tuturor problemelor societăţii. Reiese astfel că
iraţionalitatea este predominantă la nivelul conştiinţei
publice. Manipulatorii au profitat de această constatare
pentru a submina şi distrage atenţia oamenilor de la
perceperea stării reale de fapt. Cu cât devin mai complexe
problemele societăţii industriale moderne, cu atât este mai
uşor să se introducă diversiuni tot mai mari, astfel încât s-a
ajuns în situaţia absurdă că opiniile absolut nefundamentate
ale maselor, create de nişte manipulatori abili, să
dobâdească aparenţele unor realităţi ştiinţifice.
Prin intermediul publicităţii se urmăreşte influenţa-
rea omului obișnuit, numit consumator, prin declanşarea
unor reflexe condiţionate în sensul dat de cel care face
publicitatea prin intermediul sugestiei. Publicitatea încearcă
să creeze celui căruia i se adresează o nevoie, prin
utilizarea unor scheme de reflexe condiţionate abil ascunse.
Sub masca unui caracter informativ, publicitatea urmărește
mai mult să frapeze decât să convingă, să sugestioneze mai
mult decât să explice. Apoi apare obsesia şi nevoia
stringentă de a avea acel lucru căruia i se face publicitate,
chiar dacă cel manipulat nu este conştient de aceasta şi, mai
139
ales, nu are nevoie de lucrul respectiv. Publicitatea, precum

propaganda politică care se adresează maselor, speculează
intens faptul că nivelul intelectual al maselor de oameni
este destul de scăzut.
Influenţa propagandistică se realizează cu un
succes evident folosind mass-media. Prin intermediul
actualităţilor de la televiziune, al ziarelor, al revistelor
pentru femei (foarte eficiente în a prezenta cât mai dramatic
lucrurile) etc. sunt aduse în casele şi minţile oamenilor știri
negativiste, dezarmante, ideile dorite de manipulatori. Iar
atunci când trebuie să se promoveze un lucru pe care
publicul n-a fost complet convins să-l accepte, cineva scrie
un articol, abordând acel subiect din toate punctele de
vedere şi dându-i o importanță deosebită. Apoi procesul
este repetat până când rezistenţa publicului este învinsă pe
toate planurile.
Un ziarist trebuie să fie înainte de toate un
muzician al sufletelor, el trebuie să cunoască perfect
instrumentul la care cântă – claviatura pulsiunilor şi
instinctelor umane, străfundurile şi sublimările lor. El
trebuie să poată provoca deliberat în mase reflexele
condiţionate, să le inhibe pe unele şi să dezinhibe altele, să
creeze unele noi, să declanşeze noi acţiuni. Pentru a atinge
aceste scopuri, el se foloseşte de presă. Printr-o informaţie
mai mult sau mai puţin tendenţioasă se creează o stare
emoţională, sunt atinse anumite corzi sensibile ce evocă
reflexele condiţionate pe care ziaristul urmăreşte să le
direcţioneze pentru a-şi atinge scopul.
O altă metodă de manipulare constă în a organiza
talk-show-uri de televiziune live, în care un grup de experţi
promovează produsul şi/sau ideea, sub pretextul
dezbaterilor. Se recrutează participanţi pro şi contra,
140
discutând în punct şi contrapunct şi exprimându-şi sprijinul

sau opoziţia. Când totul se termină fără a se ajunge la nicio
concluzie, pentru că nici nu se dorea aceasta, subiectul
promovat a fost imprimat în mintea telespectatorilor.
Această practică, nouă la începutul anilor ‘60, a
devenit în prezent o metodă standard. Sondajele au, de fapt,
rolul de a forma opinii. În afară de mass-media, o altă zonă
importantă de intersecţie dintre experimentele programării
mentale şi ceea ce devine politică publică este cea a
sondajelor de opinie. Campaniile de sondare a opiniei
publice au, de fapt, sarcina de a modela şi manipula opinia
publică în modurile în care le convin conspiratorilor. O
mare parte din ceea ce citim în ziare sau vedem la televizor
a fost mai întâi validat prin campanii de sondare a opiniei
publice.
Această procedură se numeşte făurirea opiniei
publice. Aceasta este perla olimpienilor căci, cu ajutorul
miilor de specialişti în noile ştiinţe sociale, aflaţi la
discreţia lor şi ţinând strâns în mână toată mass-media şi în
special agenţiile de ştiri, se pot crea noi opinii publice
despre aproape orice subiect, pentru a fi apoi diseminate
prin lume în mai puţin de două săptămâni.
141
Programarea prin tehnologie
Undeva pe la jumătatea secolului XX, oamenii de

știință ce lucrau pentru complexul militar industrial au
dezvoltat aplicații în domeniul neurotehnologiei ce le-au
permis descifrarea activității creierului uman. Tehnologia a
făcut posibilă monitorizarea oamenilor și identificarea a
ceea ce gândeau, vedeau sau auzeau. În același timp, le-a
permis ca aceste funcții să fie controlate artificial: gânduri,
sunete, și chiar vise puteau fi introduse artificial direct în
mintea umană, indiferent dacă subiectul era treaz
sau dormea. Discursurile și acțiunile lor puteau fi
controlate în mod involuntar. Subiecții (victimele) nefiind
conștienți de ceea ce se întâmplă.
Persoanele ale căror centri cerebrali sunt stimulați
electric cred că acțiunile lor sunt suma deciziilor luate de
către ei. Oamenii care au luat parte la experimente nu erau
conștienți de acțiunile externe. Recunoscând importanța
militară a tehnologiei, liderii celor mai înalte nivele de
autoritate au impus o clasificare secretă asupra acestora și
au folosit inițial tehnologia în domeniul militar. Toate
astea se întâmplau înainte ca oamenii de rând să aibă acces
la televiziune prin cablu, telefoane celulare sau computere
personale.
La un moment dat, dezvoltarea științei a ajuns în
punctul în care implantul în creier putea fi realizat cu un
înalt grad de precizie și eficiență. Electrozi mai subțiri
decât un fir de păr puteau fi introduși în creier fără
intervenție chirurgicală. Tehnologia wireless, care func-
ționa pe aceleași principii cu ale telefoanelor inteligente de
azi, făcea posibil ca subiecții (victimele) să fie controlați de
la distanță fără ca aceștia să fie conștienți.
142
La un moment dat s-a decis implantarea acestui

program pe scară largă asupra populației, fără ca aceasta să
fie conștientă și în condiții de secretizare maximă.
Programele erau supervizate de către complexul militar și
vizau schimbarea comportamentului uman. Începând cu
anii 1970-1980, televiziunea pătrundea în mai toate casele
oamenilor. Zeci, sute de canale TV distrau populația, o
făceau docilă și o manipulau în ce direcție se dorea.
Studii științifice făcute publice au scos la iveală
faptul că imaginile vizualizate la o anumită frecvență pot
modifica anumite gânduri, ba chiar pot implanta idei, fără
ca subiectul să fie conștient de asta. Persoana în cauză ar
crede că acele idei îi aparțin. Pentru a împiedica publicul să
conștientizeze aceste aspecte, au fost puse în aplicare
numeroase operațiuni de dezinformare. Canalele media,
aparent private, dar controlate de către statul din umbră
prin persoane obediente acestuia, au manipulat opinia
publică în direcția dorită.
Pentru ca totul să fie și mai credibil au fost
înființate televiziuni care, aparent, erau în tabăra
oponenților. Exact ca partidele politice care par să lupte în-
tre ele, televiziunile arătau cealaltă față a monedei, dar în-
tr-un mod manipulator.
În secolul XXI, guvernele au început să se
debaraseze de drepturile cetățenilor sub anumite pretexte.
Siguranța cetățenilor, care era asigurată inițial de către stat
și plătită de către cetățeni, a fost pusă înaintea libertății lor.
O mare parte a populației civile a fost recrutată și este
complice la acțiunile statului. Aceste persoane își trădează
semenii în schimbul unor locuri de muncă mai bine plătite,
promisiuni false de securitate sau siguranță. Participarea
lor, tăcerea și obediența față de sistem, face posibilă
143
demontarea protecțiilor individuale. La un moment dat,

aceștia nu vor mai fi de folos statului, iar privilegiile lor vor
fi revocate. Unii, chiar dacă nu realizează acum, vor
înfrunta consecințe și mai grave, deoarece, prin participarea
lor, au demonstrat că se lasă vânduți și nu pot fi de
încredere. Statul nu va mai avea nevoie de loialitatea lor. În
același timp, oamenii au fost direcționați către activități
care să le ocupe timpul și mintea cu idei inoculate de către
sistemul de control.
Sunt și persoane care caută să descopere adevărul
din spatele știrilor, care vor să se apere de sistemul de
control mental la care suntem supuși. Guvernul din spatele
scenei a prevăzut asta. O multitudine de site-uri, cărți,
reviste, emisiuni „alternative” sunt plătite de către guvern
în scopul de a demasca, și a oferi îndrumări
„dizidenților”. Aceste site-uri furnizează informații despre
atrocitățile guvernului ascuns, informații care nu sunt
prezentate de către mediile de știri oficiale. Această
practică conduce o anumită (mică) pătură a societății să
creadă că au găsit o sursă independentă de informații, o
sursă care le expune „adevărul”. Aceste site-uri conduc
publicul în eroare prin prezentarea unor adevăruri
amestecate cu minciuni. Ca rezultat, mulți gânditori liberi
cred că au fost „treziți” la realitate, când de fapt au fost
atrași în altă capcană a sistemului.
Ca un exemplu, veți observa că majoritatea
site-urilor de profil nu vor furniza niciodată soluții de ieșire
din impas, concentrându-se doar pe probleme. Probleme
care, de altfel, sunt conștientizate de către cei care citesc și
caută astfel de informații.
Tocmai de aceea e bine să fim informați și să
gândim singuri. Nimeni nu va veni cu o soluție fiabilă pe
144
plan extern, cu o soluție pentru toți. De cele mai multe ori

soluțiile sunt individuale. În funcție de probleme și de
capacitățile financiare, dacă am conștientizat problema,
suntem în stare să găsim și soluția. Doar cei care nu văd
adevăratele probleme nu vor găsi soluții.
Paralel cu informațiile difuzate de către
televiziuni, ziare, internet, într-un cuvânt mass-media,
oamenii de știință au dezvoltat un sistem de care nimeni nu
poate scăpa. Un câmp electric ce e prezent peste tot în jurul
nostru și care ne afectează, mai mult sau mai puțin, și ne
condiționează modul de gândire, ne impune norme și
dogme.
Am discutat în capitolele trecute despre creierul
uman, care este format din miliarde de neuroni (celule
cerebrale) ce utilizează energia electrică pentru a comunica
între ei. Activitatea simultană a acestora produce o cantitate
mare de energie electrică în creier. Fiecare gând, emoție,
generează un anumit tip de activitate ce poate fi detectată
cu ajutorul echipamentelor moderne. Aceste aparate au pus
în evidență undele cerebrale. Odată cu descoperirea aces-
tora, cercetătorii au aflat că undele cerebrale nu sunt doar o
reprezentare a stării mentale, ci ele pot fi influențate prin
stimulări externe pentru a schimba stările mentale ale unei
persoane.
Astfel, prin impulsuri sonore, luminoase sau elec-
trice se poate induce o anumită stare unor grupuri de
persoane. Cercetările din domeniul neuroștiințelor au fost
făcute publice începând cu anii ‘30, dar au avut mai mult
aplicabilitate în domeniul medical. Armata a descoperit că
poate induce anumite sentimente de frică și groază
soldaților, iar guvernul din umbră s-a decis să folosească
aceste proces pe populația globului. Ce mod mai bun de a
145
introduce anumite impulsuri electrice la scară planetară

decât tehnologia wireless/wi-fi?
Sistemul ALOHA, sau ALOHAnet, a fost primul
sistem de rețele de calculatoare, dezvoltat la Universitatea
din Hawaii, care folosea tehnologia Wi-Fi. Sistemul a
devenit operațional în iunie 1971. Cel puțin primul sistem
făcut public, pentru că tehnologia exista de câteva decenii
bune. Tehnologia de transmisie fără fir (wireless) și
telecomanda au fost inventate de către Nikola Tesla în
1898.
Un smartphone (cuvânt englez cu traducerea
telefon inteligent) este un telefon mobil multimedia
multifuncțional, conectat la o rețea GSM sau UMTS.
Totuși, cea mai spectaculoasă aplicație realizată deja pentru
majoritatea modelelor de smartphone este conexiunea la
Internet. Simon Personal Communicator de la IBM a fost
primul telefon inteligent din lume, dispozitivul fiind lansat
în 1992. În afară de a iniția și primi apeluri, Simon putea fi
folosit pentru e-mail-uri, faxuri, notițe și era dotat și cu o
agendă. Primul laptop wi-fi apărut pe piață a fost iBook G3
de la Apple și a fost comercializat începând cu anul 1999.
De 20 ani rețelele wireless s-au înmulțit atât de
mult, încât în orice oraș mergi ești înconjurat de acest câmp
electric ce acționează asupra creierului nostru și îl „pro-
gramează” în moduri cum nici nu visăm. Unii spun că,
dacă nu deții un telefon mobil sau nu folosești o rețea
wireless, nu ești afectat de aceste unde.
Antenele sunt plasate și în afara orașelor, au
acoperire națională și globală. Idei care crezi că sunt ale
tale sunt implantate fără știrea ta, gânduri și chiar emoții
sunt generate prin intermediul câmpurilor din jurul nostru.
146
Suntem înconjurați de un câmp electric ce bombardează

creierul cu unde electrice asemănătoare undelor cerebrale.
După cum știm, creierul poate fi asemuit cu un
procesor, dar în același timp este receptor și emițător.
Receptând aceste impulsuri electrice, le procesăm fără a fi
conștienți. Oceanul de radiații din jurul nostru nu doar că
ne afectează sănătatea și ne transformă, dar ne și
influențează modul în care gândim și acționăm.
Cel mai mare pericol pentru umanitate în următorii
ani va fi tehnologia 5G. Românii se mândresc cu faptul că
au cea mai rapidă conexiune la internet. Antenele de
telefonie mobilă și wi-fi împânzesc orașele țării cum nu o
fac nicăieri în Europa. În același timp, se observă obediența
de care dau dovadă oamenii în raport cu nivelul de trai.
Tăieri de salarii, tăieri de pensii, restructurări de personal,
închideri de spitale, cel mai scăzut nivel de trai, cel mai mic
salariu din Uniunea Europeană, cei mai incompetenți
politicieni…
Ce fac oamenii? Nimic. Așteaptă. Să fie oare doar
o coincidența între aceste lucruri? N-aș prea crede.
Foarte multe site-uri, ziare, publicații și cărți au
început o campanie agresivă împotriva cipării, implantării
de microcipuri în corpul uman. Nici nu e nevoie de aceste
cipuri. Poate la un nivel mai pragmatic, însă acest sistem
(telefonia mobilă) face exact ceea ce ar face și un cip.
Telefoanele mobile sunt folosite nu doar pentru efectuarea
apelurilor, ci și pentru conectare la internet, plata facturilor,
plata cumpărăturilor etc. Sunt programe care sunt în faza de
testare, care vor face ca telefonul mobil să fie folosit și ca
Buletin sau Carte de Identitate. Așadar am ajuns sclavii
tehnologiei și, în același timp, dependenți, fără să realizăm,
de un sistem electric. Sistem care, în curând, va gândi
147
pentru noi. Deja ne spune ce să cumpărăm, când să o

facem, ce să mâncăm, cu cine să votăm, când să ne
răsculăm și împotriva căror idei.
Primăria Capitalei anunță că bucureștenii vor
beneficia de acces gratuit la internet Wi-Fi în spații publice
precum parcuri, piețe, clădiri publice, biblioteci, muzee
etc., după ce Comisia Europeană a acceptat cererea de
participare a Municipalității la inițiativa WiFi4EU.
Proiectul a fost aprobat în unanimitate de Consiliul General
al Municipiului București (știre apărută în luna aprilie
2019).
Accesul consumatorilor finali la rețeaua WiFi4EU
va fi gratuit, nu va conține publicitate comercială și nu va
utiliza date cu caracter personal în scopuri comerciale.
Rețelele WiFi vor fi ușor accesibile și vor utiliza
echipamentele cele mai recente și de cea mai bună calitate
disponibile, capabile să asigure o conectivitate de mare
viteză utilizatorilor.
Întotdeauna trebuie să fim reticenți în momentul în
care oficialitățile, mai ales cele din România, oferă servicii
gratuite. În special când e vorba de tehnologie unde
costurile de întreținere sunt suportate de către instituțiile
publice. Nu neapărat din cauza costurilor, pentru că în mare
parte banii provin tot de la contribuabili, dar pentru că știm
că niciodată nu primim ceva fără a ni se cere altceva în
schimb – șoarecele cade în capcană pentru că nu știe că
brânza nu e gratis.
Vom discuta mai pe larg despre această tehno-
logie într-un capitol separat.
148
Genocid pe farfurie
Așa-i că mereu v-ați întrebat de ce sunt americanii,

britanicii și în special persoanele din țările civilizate
supraponderale? Ei bine, omul modern este supus unor
modificări fără precedent, în fața cărora organismul nu se
poate adapta. Modificările alimentare din ultimii 70 de ani
au fost într-atât de radicale, încât efectele asupra
organismului uman s-au resimțit peste doar o singură
generație.
Se constată în principal tulburări ale
metabolismului, afecțiuni cu componente inflamatorii,
dereglări ale tensiunii arteriale, nervozitate și stres. La
acestea se mai adaugă o veritabilă explozie a cancerului.
Dacă în trecut aceste afecțiuni erau considerate ca fiind boli
ale bătrâneții, astăzi au devenit la fel de comune la orice
vârstă. V-ați gândit cât de mult colorant consumați într-o
lună? Ei bine, atât de mult cât vă este necesar să vă
zugrăviți întregul apartament.
De 70 de ani, omul este otrăvit lent, fără ca
autoritățile să întreprindă mai nimic pentru a-l proteja. Iar
atunci când este născocită câte o reglementare nouă,
aceasta are darul de a-i proteja pe marii investitori în sfera
chimiei alimentare. Unul din cele mai bine păstrate secrete
deschise ale guvernanților din umbră, Codex Alimentarius,
stabilește standardele de siguranță alimentară, regulile și
reglementările în vigoare în peste 160 de țări, adică 97%
din populația lumii. Oficialii spun că documentul are doar
un rol consultativ, de corectare. Însă, dacă ar fi să fie astfel,
de ce ar fi nevoie ca țările din întreaga lume să adopte legi
și să creeze organisme de aplicare?
149
În România, perceptele Codexului au pătruns prin

Legea 215/2004, iar acum sunt în lucru noi prevederi legale
de completare. Denumirea Codex Alimentarius provine din
limba latină și se traduce prin legea produselor alimentare
sau codul produselor alimentare. Comisia de comerț, Codex
Alimentarius, este acum finanțată și condusă de
Organizația Mondială a Sănătății (OMS – ce aparține
Națiunilor Unite – ONU) și FAO (Organizația pentru
Alimente și Agricultură a SUA).
Codex Alimentarius nu este altceva decât o colecție
de standarde alimentare adoptate la nivel internațional, care
au ca scop declarat protecția sănătății consumatorilor și
asigurarea practicilor corecte în comerțul alimentar. Ceea
ce este arătat publicului este că acest document cuprinde
standarde pentru toate alimentele, fie ele preparate,
semipreparate sau crude și pentru distribuția către
consumator, prevederi în ceea ce privește igiena alimentară,
aditivi alimentari, reziduuri de pesticide, factori de
contaminare, etichetare și prezentare, metode de analiză și
prelevare.
Ceea ce publicul nu va afla este că, prin acest
document, se intenționează să se pună în afara legii orice
metodă alternativă în domeniul sănătății, cum ar fi terapiile
naturiste, folosirea suplimentelor alimentare și a vita-
minelor și tot ceea ce ar putea constitui mai mult sau mai
puțin un potențial concurent pentru industria chimiei
farmaceutice. În prezent, procesul este în desfășurare.
Scoaterea în afara legii a oricărei informații
referitoare la medicina alternativă va bloca eradicarea
anumitor maladii, asigurând astfel profituri și mai mari
acestei industrii mondiale, care tratează doar simptomele
bolilor, fără a se îngriji de cauze.
150
Adevăratul scop al industriei farmaceutice mon-

diale este de a câștiga bani pe seama bolilor cronice, și nu
de a se ocupa de prevenirea sau eradicarea acestor boli.
Industria farmaceutică are un interes financiar direct în
perpetuarea acestor maladii, pentru a-și asigura menținerea
și chiar creșterea pieței de medicamente. Din acest motiv,
medicamentele sunt făcute pentru a alina simptomele, nu
pentru a trata adevăratele cauze ale bolilor.
Trusturile farmaceutice sunt responsabile de un
genocid permanent și răspândit, ucigând în acest mod
milioane de oameni, sau menținându-i într-o stare letargică.
O adevărată legiune de indivizi care să facă lobby pentru
industria farmaceutică a fost angajată pentru a influența
legislatorii, pentru a controla organismele de reglementare,
pentru manipularea cercetării în domeniul medical și
educațional.
Directivele Codex-ului Alimentarius enunțate de
către Directiva Europeană, în ceea ce privește suplimentele
alimentare, au intrat în aplicare sub amenințarea
sancțiunilor financiare.
Iată în ce constau acestea:
1) Este vorba de eliminarea oricărui supliment
alimentar natural. Toate aceste suplimente au fost înlocuite
de 28 de produși de sinteză farmaceutică (așadar toxici),
care vor fi dozați și vor fi disponibili numai în farmacii, pe
bază de prescripție medicală. Clasificate ca toxine,
vitaminele, mineralele și plantele medicinale vor fi pe piață
numai în doze care NU au impact asupra nimănui.
Magazinele noastre de produse naturiste și suplimente
alimentare vor rămâne pe raft numai cu 18 produse, atâtea
câte sunt pe lista Codex-ului. Tot ceea ce NU este pe listă,
de exemplu coenzima Q10, glucosamine etc., vor fi ilegale
151
și asta nu înseamnă că vor fi numai cu prescripție, ci vor fi

ilegale, adică folosește-le și te duci la închisoare.
2) Medicina naturistă cum ar fi acupunctura,
fitoterapia etc, va fi progresiv interzisă.
3) Agricultura și alimentația animalelor vor fi
reglementate conform normelor fixate de trusturile chimiei
farmaceutice, interzicând din principiu așa-numita agri-
cultură bio. Aceasta implică, de exemplu, ca fiecare vacă
de lapte de pe planetă să fie tratată cu hormonul de creștere
bovin recombinat genetic. Mai mult, potrivit Codexului,
orice animal de pe planetă folosit în scopuri de hrană
trebuie tratat cu antibiotice și cu hormoni de creștere.
Regulile Codexului permit ca produsele ce conțin
organisme modificate genetic (OMG) să nu mai fie
etichetate corespunzător.
4) Alimentația umană certificată legal va trebui să
fie iradiată cu Cobalt. Sub regulile Codexului, aproape
toate alimentele trebuie iradiate. Și nivelurile de radiație
vor fi mult mai mari decât cele permise anterior. Codex
Alimentarius va controla accesul asupra acizilor aminați
esențiali, asupra vitaminelor și mineralelor. Extinderea
controalelor va acționa progresiv, eliminând orice medicină
alternativă naturistă ancestrală.
În fiecare an, sute de mii de persoane mor în
America de Nord în urma prescripțiilor medicale. Chimia
farmaceutică mai mult ucide decât vindecă. Dar dacă se
recurge la medicina chineză, persană sau indiană, acele
nouă componente chimice nu mai au aproape nicio
utilitate! Altfel spus, fără chimia farmaceutică lumea ar fi
mai sănătoasă.
Avem de a face cu o luptă între două concepții
antagoniste. A reface totul în molecule sintetice, a nega
152
orice altă medicină, este ideea de progres susținută de către

toate trusturile farmaceutice. Această politică nu are nimic
democratic și vizează modelarea maselor după voia ei și în
funcție de propriile necesități (fundații, educație, false
norme științifice, propagandă, desființarea diferitelor forme
de medicină naturistă ancestrală).
Elita arhontică crede că poate nega opinia
populației, deoarece crede că poate modela masele după
voința ei. Comisia Codexului Alimentarius e administrată
de Organizația Mondială a Sănătății și de Organizația
pentru Agricultură și Hrană. Aceste două organizații
finanțează Codexul și îl pun în aplicare la cererea
Națiunilor Unite.
Pe de altă parte, există adevărații biologi, medici
autentici, adevărați terapeuți sau cercetători, adesea violen-
tați de aroganța cartelului chimiei farmaceutice. Aceștia au
stabilit conceptul de bio-individualitate, fondat pe libertatea
pacientului de a-și alege singur terapia. Acest concept
trezește în pacient spiritul de cercetare, îi oferă alternative
în maniera de a se vindeca.
Această abordare se adaptează mai degrabă
individualității specifice a fiecărui pacient, decât impunerea
unui protocol terapeutic de masă neindividualizat. Maladia
are o conotație specifică în viața fiecărui individ; fără să se
țină cont de acest lucru, ființa umană este adusă la rangul
de mașină fizico-chimică. Ori ființa umană este mult mai
mult decât asta.
Dincolo de toate aceste considerații, ne aflăm în
fața a două concepții umane, pe de o parte a omului-robot,
parte integrantă a unui sistem, iar pe de altă parte, a ființei
holistice, reflexie microcosmică a întregului univers.
153
Gandhi spunea despre occidentali: omul alb (un occidental)

nu trăiește, ci funcționează.
Plante mutant în farfurii
Printre alte aberații, sistemul postulează utilizarea

pe scară largă a organismelor modificate genetic. Efectele
acestora asupra organismului nu sunt pe deplin înțelese,
însă cert este că nu pot aduce nimic bun. Spre deosebire de
experimentele din laboratoare, care prezintă o siguranță
mai mare datorită faptului că se desfășoară într-un mediu
închis, unde întreg procesul poate fi controlat, organismele
modificate genetic (OMG), odată ieșite în natură, nu mai
pot fi controlate. Cu alte cuvinte, din acel moment, oamenii
devin cobai.
Mâncarea modificată genetic poate conține
adaosuri de vitamine pentru combaterea malnutriției și
vaccinuri pentru a proteja împotriva bolilor. Și, desigur,
marele argument este acela că aceste produse sunt soluția
miracol împotriva foametei. Toate acestea sunt de natură să
închidă gura celor prost informați și cu un nivel cultural
care lasă de dorit, deoarece nimic din ceea ce natura a
realizat atât de eficient pe parcursul a mii de ani omul nu
poate îmbunătăți într-un timp atât de scurt.
Interesul lor este să vândă cât mai mult
Multe corporații producătoare de OMG sunt printre

cei mai controversați producători, deoarece cercetările și
dezvoltarea tuturor produselor lor sunt protejate de patent și
legile copyrightului. Multe Corporații sunt acuzate de
prezentarea numai a rezultatelor favorabile a cercetărilor
154
realizate pe produsele lor. Există nenumărate efecte

negative pe care produsele le-au avut asupra animalelor în
urma testelor de laborator, dar toate acestea au fost
mușamalizate cu măiestrie. Aceste corporații au investit
sume enorme în cercetare și dezvoltare, iar pentru a-și
acoperi aceste cheltuieli au nevoie să-și vândă în cantități
uriașe produsele, fără ca cei care le consumă să își pună
întrebări legat de rapoartele care au apărut în urma
experimentelor de laborator pe animale hrănite cu aceste
produse.
Creier și testicule mai mici
Unul dintre nenumăratele studii cu rezultate

negative făcute pe mâncarea modificată genetic a fost
realizat de cercetătorul de origine maghiară Dr. Árpád
Pusztai, care a hrănit șoarecii de laborator cu cartofi
modificați genetic. Rezultatele cercetărilor sale au arătat că
șoarecii de laborator astfel hrăniți aveau creier, ficat și
testicule mai mici, precum și sistem imunitar deficient. S-a
mai observat și prezența unui număr ridicat de celule
precanceroase în mai multe țesuturi ale organismului. La
două zile după publicarea rezultatelor cercetărilor sale, Dr.
Pusztai a fost dat afară din postul pe care îl ocupa la
Aberdeen University. Echipa sa de cercetători a fost
dizolvată și au început procese care aveau ca menire
stoparea dezvăluirii a mai multor descoperiri.
Jeffrey Smith, renumit susținător al campaniei
împotriva mâncării modificate genetic, susținea în cartea sa
„Seeds of Deception: Exposing Industry and Government
Lies About the Safety of the Genetically Engineered Foods
You’re Eating”, apărută în 2003, că cercetătorii din FDA,
155
care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la mâncarea

modificată genetic, au primit instrucțiuni precise de a păstra
pe viitor tăcerea referitor la acest subiect sau au fost
eliberați din funcție.
Soia cu otravă
Soia, una dintre cele mai vechi plante cultivate, a

ajuns în SUA în 1800 și a fost, încă de atunci, folosită ca
materie primă în industria alimentară datorită versatilității
sale. Aproximativ 75% din mâncarea produsă industrial
conține soia sau derivate din soia, inclusiv margarina,
pâinea și cerealele.
În 1996 a fost introdusă pe piață soia modificată
genetic. Când noua soia modificată genetic a ajuns în
Europa, au apărut multe îngrijorări legat de efectele
erbicidului asupra sănătății umane, unele cercetări arătând
că acesta are efecte dezastruoase asupra fertilității și
potențează apariția țesuturilor canceroase. În magazinele
din SUA și nu numai, soia modificată genetic este
amestecată cu planta naturală, FDA acceptând pretențiile
producătorului cum că nu există nicio diferență între cele
două și deci nu există necesitatea unei etichetări diferite. În
consecință, acele magazine și clienții lor nu au posibilitatea
să aleagă ce varietate de soia cumpără.
Companiile toxice – cele mai mari profituri din istorie
Organizația pentru Alimentație și Agricultura a

Națiunilor Unite (FAO) arată într-un raport că 37 de țări
din lume suferă de pe urma diminuării resurselor
alimentare sau a foametei. În ultimii ani, prețul orezului,
156
porumbului și al soiei a crescut semnificativ. Aceste

creșteri sunt puse pe seama prețului petrolului, a
modificărilor climatice, a sărăcirii solului și chiar a
cultivării de plante pentru biocombustibili. Toate acestea
sunt însă niște false probleme.
La ora actuală există suficiente dovezi care arată
cum este menținut în mod artificial prețul ridicat al
petrolului, cum este descurajată utilizarea unor surse
alternative de energie și combustibili, cum este manipulată
clima prin încurajarea poluării și utilizarea unor tehnologii
criminale de genul HAARP.
Sunt trecute însă sub tăcere interesele unor mega-
corporații și modul în care acestea trag toate sforile posibile
pentru a-și crea un cadru propice de vânzare a produselor
proprii. Având susținere politică la cele mai înalte niveluri,
astfel de megacorporații ajung să stabilească prețurile la
alimente. Într-un mod insidios, ele subminează activitatea
micilor fermieri, care, pentru a supraviețui, sunt nevoiți să
se reprofileze pe cultivarea produselor modificate genetic.
Într-un studiu realizat de Universitatea din Viena
în colaborare cu Agenția pentru sănătate și siguranța hranei
(Austrian Agency for Health and Food Safety) și Ministerul
Sănătății din Austria s-a ajuns la concluzia că porumbul
modificat genetic determină infertilitate și sterilitate.
Asociațiile care protestează împotriva alimentelor
modificate genetic atrăseseră de multă vreme atenția asupra
acestui fapt. Congresul american a primit cartea lui Jeffrey
Smith, directorul executiv al Institutului pentru Tehnologie
Responsabilă. Având ca titlu „Ruleta genetică” (Genetic
Roulette), autorul avertiza asupra a 65 de probleme serioa-
se de sănătate, printre care infertilitatea și sterilitatea,
cauzate de consumul de alimente modificate genetic.
157
Cancerul vine din alimente
Activiștii din Marea Britanie afirmă că rezultatele

obținute în urma testelor realizate în Rusia, și făcute
publice după o bătălie juridică de opt ani cu industria
biotehnologică, susțin cercetările realizate de către dr.
Árpád Pusztai, care primise aspre critici din partea
Societății Regale și a Institutului de Stat pentru Controlul
Calității din Olanda.
Graham Thompson afirmă că dovezile sprijină
cercetarea făcută de Pusztai, care a fost discreditată atunci
de către industrie. Brian John de la GM Free Cymru din
Țara Galilor, care a publicat rezultatele cercetării cu privire
la cartofii modificați genetic, afirmă că aceasta a fost
realizată de către Institutul de Nutriție al Academiei de
Științe Medicale din Rusia, rezultatele ei fiind ascunse timp
de opt ani.
Cercetarea arată că șobolanii hrăniți cu cartofi
modificați genetic au dezvoltat tumori, ficatul, rinichii și
intestinul gros fiindu-le grav afectate. Cartofii conțineau o
genă rezistentă la antibiotice. Institutul rus a refuzat să dea
publicității aceste informații.
Tribunalul Districtual din Moscova a hotărât ca
informațiile legate de siguranța consumului hranei
modificate genetic să fie făcute publice. Însă institutul a
refuzat să publice raportul. Grupurile activiste din Rusia au
dat în judecată institutul, obținând o sentință prin care
raportul trebuia făcut public. Irina Ermacova, care a realizat
pe cont propriu cercetări referitoare la hrănirea animalelor
cu hrană modificată genetic, a analizat concluziile
raportului. Ea afirmă că acele soiuri de cartofi sunt printre
cele mai periculoase categorii de hrană folosite în teste și
158
că, pe baza acestor dovezi, ei nu pot fi folosiți în hrana

oamenilor.
Un om informat face cât doi. Un om dezinformat papă

tot
Exemplele date sunt reprezentative pentru ceea ce

se întâmplă la o scară mult mai largă – existența unui
conflict între interesele economice și politice, pe de o parte,
și siguranța populației pe de alta. Creșterea intereselor
economice este invers proporțională cu investirea în
normele de siguranță ale populației, iar factorul ce reglează
acest raport este informația (sau lipsa ei).
Cetățenii corect informați sunt mai motivați să se
manifeste atunci când drepturile le sunt încălcate sau când
li se pune în farfurie ceva ce nu au comandat, tocmai pentru
că sunt în cunoștință de cauză. Cetățenii neinformați vor
merge în direcția dictată de interesele dominante la un
anumit moment.
În cazul României, întreaga populație consumă
liniștită alimente ce conțin OMG, deși în sondaje se declară
împotriva lor, tocmai pentru că nu este informată că în țara
noastră există astfel de culturi încă din 1998 (la doi ani
după ce fuseseră introduse în SUA), tocmai pentru că
produsele ce conțin OMG nu sunt etichetate sau etichetele
acestora sunt minuscule și tocmai pentru că cei ce le produc
au tot interesul să mențină tăcerea cu privire la riscurile
prezentate de acestea pentru sănătate, mediu și cultivatori.
Marile corporații producătoare de semințe sunt
principalele beneficiare de pe urma biotehnologiei, iar lipsa
de legislație și de informare din țara noastră, cât și practica
159
răspândită a corupției, nu fac decât să le ușureze

demersurile de implementare a acesteia.
Ce sunt organismele modificate genetic?
O serie de produse insuficient testate încât să

prezinte garanții pentru consum, motiv pentru care multe
țări din UE au apelat la principiul de precauție și au refuzat
cultivarea și consumul pe teritoriile lor (Franța, Austria
etc.)
Testele efectuate pe cobai (insuficiente și ele) au
arătat posibile legături între consumul de OMG și
perturbări de funcționare ale ficatului, rinichilor și
testiculelor, alergii etc.
Reprezintă un pericol pentru biodiversitate – odată
cultivate în spații deschise, ele se pot răspândi și contamina
și alte medii, în exteriorul culturii propriu-zise (semințe
purtate de vânt etc.), iar efectele nu pot fi controlate. În
plus, prin continuă căutare de soiuri tot mai rezistente de
plante, se vor elimina toate acele soiuri mai slabe, deci
efectiv se va reduce biodiversitatea.
Aceste organisme creează dependența de firma ce
deține patentul asupra lor – semințele OMG nu pot fi
păstrate ca semințele tradiționale, ele trebuie cumpărate
anual de la firma producătoare, împreună cu erbicidul la
care sunt rezistente (care distruge orice plantă, mai puțin
respectivul OMG). Deci planta modificată genetic conține
o cantitate uriașă de erbicid. E o glumă povestea că OMG
ne ajută să folosim mai puține erbicide și pesticide.
Nu sunt o soluție contra foametei! Foametea din
lume nu poate fi eradicată decât printr-o distribuție diferită
160
a alimentelor, prin limitarea sărăciei și încetarea exploatării

țărilor sărace.
Mai mult, OMG-urile sporesc problemele
economice și sociale din țările sărace sau în curs de
dezvoltare, întrucât, de obicei, acolo sunt marile plantații
(India, Argentina, Mexic etc.).
Considerente ezoterice ale hranei
Hrana este unul dintre cele mai importante

aspecte ale susținerii corpului biologic. Dar, pe lângă
studiile academice, științifice, care ne îndeamnă să mâncăm
o tot mai variată gama de produse, nu trebuie lăsată
deoparte partea ezoterică a fenomenului de hrănire a
corpului. În timpuri străvechi, omul arhaic avea o legătură
sublimă cu hrana. Viețuitoarele omorâte erau purificate
energetic, vânătorul își cerea scuze victimei în momentul
morții.
Hrana preparată era, în multe cazuri, descântată
pentru a se elibera toată energia negativă rezultată din
luarea unei vieți și pentru a atrage energie înaltă în materia
rezultată după fierbere, prăjire etc. Plantele erau alese cu
grijă, iar unele animale erau mult mai consumate decât
altele.
Omul modern, în graba lui zilnică, nu are timp și
nu e preocupat de aceste fenomene. Pe lângă toți aditivii pe
care îi introducem în corp, alimentăm corpul energetic cu
substanțe moarte, cu energii artificiale. Prin motivul
înmulțirii exagerate a populației s-a implementat un sistem
de hrană moartă. Nu mă refer aici neapărat la carnea
rezultată din tăierea animalelor care supraviețuiesc câteva
161
luni în condiții groaznice și apoi sunt introduse în lagărele

morții numite abatoare, ci și la hrana biologică.
Grâul, porumbul, fasolea, orezul, cartofii și toate
celelalte plante care ne sunt indispensabile și ne asigură
necesarul de vitamine și minerale din corpul biologic,
asigurau în timpuri străvechi și necesarul energetic al
corpului eteric.
Astăzi, suntem deposedați de acest aport energetic
și nu facem decât să alimentăm un corp biologic cu energie
moartă, precum un furnal alimentat cu cărbuni.
162
Fereastra Overton
Știrea numărul 1 – Julian Săvulescu, profesor ro-

mân la Universitatea Oxford, şi cei doi colaboratori ai săi,
Alberto Giubilini și Francesca Minerva, au făcut o serie de
declaraţii uluitoare cu referire la dreptul părinţilor a-şi
ucide bebeluşii.
Articolul a fost publicat în „Jurnalul de Etică
Medicală” şi susţine ideea conform căreia nou-născuţii pot
fi omorâţi şi această acţiune trebuie tratată ca un simplu
avort. Cei trei sunt de părere că pruncuciderea trebuie să
devină legală şi redenumită drept „avort post-natal”.
Părinţii îşi pot ucide pruncii din varii motive: dacă aceştia
au senzaţia că nu pot face faţă costurilor aferente creşterii
unui copil, dacă îşi dau seama că nu se pot ocupa de
îngrijirea şi educaţia lui, sau dacă consideră că cel mic
plânge foarte mult.
În viziunea acestora, părinţii ar trebui să fie lăsaţi
să îşi omoare copiii după naşterea acestora, motivând prin
faptul că micuţii sunt „irelevanţi din punct de vedere
moral” și, prin urmare, ei nu au „drept moral de a trăi”.
Acestui scandal i s-a alăturat şi gazda unei emisiuni
televizate, Melissa Harris-Perry.
Aceasta susţine vehement pruncuciderea şi este de
părere că viaţa copilului începe atunci când părinţii încep
să simtă acest lucru. În aceeaşi măsură, ea nu respinge
ideea ca părinţii să îşi ucidă copiii până la vârsta de 3 ani.
Harriss-Perry susţine nu doar uciderea copiilor
după naştere, ci atacă dur şi informaţia conform căreia o
fiinţă care respiră, căreia îi bate inima şi căreia îi
funcţionează creierul este vie şi nu moartă.
163
Știrea numărul 2 – Interesul pentru pedofilie este

natural și normal pentru bărbați… cel puțin o minoritate
considerabilă a bărbaților ar dori să facă sex cu
copii. Această afirmație a fost făcută nu în privat, ci în
cadrul unei reuniuni organizate de către Universitatea din
Cambridge. Alte prezentări au inclus „Eliberarea
pedofilului: o analiză discursivă și Pericol și diferențe:
Mizele hebefiliei. Hebefilia (hebephilia) este
preferinţa sexuală pentru copii în pubertate precoce, de
obicei, 11-14 ani.
Știrea numărul 3 – Aripa de tineret a Partidului
Liberal din Suedia a iniţiat o mişcare pentru legalizarea
necrofiliei şi a incestului, susţinând că interzicerea acestora
este inutilă şi nu protejează pe nimeni. După legalizarea
poligamiei, tinerii liberali din Suedia au înaintat o moţiune
prin care cer anularea legilor care interzic incestul şi violul
cadavrelor umane. Potrivit membrilor partidului, iniţiativa
este „un pas înainte în politică” şi doar pentru că aceste
acte sexuale sunt privite cu dezgust, nu înseamnă că ar
trebui să fie ilegale. În cazul incestului, condiţia legală ar fi
ca ambii fraţi să aibă peste 15 ani şi ca actul sexual să fie
consimţit, iar în ceea ce priveşte necrofilia, o permisiune
scrisă din partea decedatului, înainte ca acesta să moară, ar
fi de ajuns.
Știrea numărul 4 – Tot mai mulţi studenţi ameri-
cani sunt de acord cu avortul postnatal, adică uciderea
copiilor după naştere, afirmă liderii a două organizaţii de
peste Ocean. Liderii de la Created Equal şi Survivors of the
Abortion Holocaust susţin nu doar că unii studenţi sunt de
acord cu uciderea bebeluşilor, dar şi a copiilor până la 5
ani, pentru că aceştia nu ar avea conştiinţă de sine.
164
În 2019, doi experţi publicau în revista Journal of

Medical Ethics un argument în favoarea uciderii copiilor
nou-născuţi, pentru că ar fi irelevanţi din punct de vedere
moral. În 2014, Comisia Europeană a refuzat să adopte o
rezoluţie prin care copiii care supravieţuiesc avortului să
aibă dreptul la îngrijire medicală, în ciuda faptului că până
acum s-au înregistrat sute de astfel de cazuri, bebeluşii
fiind lăsaţi să moară.
Observăm o tendință a legalizării acestor practici.
Chiar dacă, deocamdată, sunt în stadiul de discuții, mai
devreme sau mai târziu se vor materializa. Nu credeți?
Cum se vor realiza aceste monstruozităţi?!?
Credeți că oamenii nu vor fi de acord cu asta? Vă
contrazic. De ce? În conformitate cu Fereastra Overton,
pentru fiecare idee sau problemă în societate există o a-
șa-numită fereastră de oportunități. În cadrul acestei
ferestre, ideea poate sau nu poate fi discutată pe larg,
deschis susținută, promovată, încercată pentru a fi
legalizată. Fereastra se mișcă, schimbând vectorul
posibilităților de la o fază de „neconceput”, complet străină
moralului public, total respinsă, până la faza de „politica
actuală”, care este deja discutată pe larg și adoptată de
conștiința de masă a populației și susținută prin lege. Nu
este o spălare a creierului ca atare, ci o practică mult mai
subtilă, devenită eficientă datorită unei aplicări consec-
vente, sistematice și impactului neobservat pentru socie-
tatea-victimă.
Să luăm ceva cu totul de neimaginat. Să
presupunem, de exemplu, legalizarea canibalismului,
dreptul oamenilor de a se mânca reciproc. Este evident că
în prezent (2019) nu este posibil de a desfășura propaganda
canibalismului, deoarece societatea își va ieși din fire.
165
Această situație înseamnă că problema legalizării

canibalismului se află la stadiul de oportunitate zero a
ferestrei. Această etapă, conform teoriei Overton, este
numită „de neconceput”. Acum vom simula modul în care
idea de neconceput va fi implementată, trecând toate
etapele ferestrei de oportunități. Tema canibalismului este
încă dezgustătoare și absolut inacceptabilă în societate. A
discuta la acest subiect în presă sau într-o companie
decentă nu este dorit. Deocamdată este un fenomen absurd,
un tabu. În consecință, prima mișcare în fereastra lui
Overton – a muta subiectul de canibalism din domeniul de
neconceput în cel radical.
Doar la noi există libertatea de exprimare. De ce
atunci să nu vorbim despre canibalism? Oamenii de știință,
în general, au dreptul să vorbească despre toate pe rând –
pentru ei nu există subiecte tabu, ei trebuie să studieze toate
temele. Și dacă așa stau lucrurile, atunci să organizăm un
simpozion etnologic cu tema „Ritualuri exotice ale
triburilor din Polinezia”. Vom discuta despre istoria
subiectului, îl vom introduce în circulație științifică și vom
obține opinii de autoritate despre canibalism.
După cum vedem, putem discuta despre canibalism
și, în același timp, rămâne în limitele respectabilității
științifice. Fereastra Overton s-a mutat. A fost deja
desemnată revizuirea pozițiilor, asigurând astfel trecerea de
la atitudinea intransigentă negativă a societății la o
atitudine mai pozitivă.
Concomitent cu discuția pseudo-științifică ar trebui
să apară neapărat undeva Societatea canibalilor radicali.
Fie că aceasta apare doar pe internet – canibalii radicali cu
siguranță vor fi observați și menționați de mass-media
relevantă. În primul rând, aceasta încă este o simplă
166
declarație. Și în al doilea rând, gunoaiele șocante ale unei

astfel de geneze sunt necesare pentru a crea o imagine
sperietoare radicală. Acestea vor fi canibalii răi, spre
deosebire de o altă gogoriță – fasciștii care îndeamnă la o
ardere pe rug a celor care nu sunt ca ei. Pentru început,
este destul să se publice povești despre ceea ce cred
oamenii de știință britanici referitor la consumul cărnii de
om, precum și orice alți nebuni radicali de altă natură.
Rezultatul primei mișcări a ferestrei Overton: tema
inacceptabilă a fost introdusă în circulație, tabu a fost
desacrat, a fost distrus caracterul unic al problemei și au
fost create tonuri de gri.
Următorul pas al ferestrei Overton schimbă tema de
canibalism din domeniul radical în cel posibil. La acest
stadiu continuăm să cităm oamenii de știință. Doar nu
putem să ne abatem de la cunoștințe despre canibalism.
Oricine refuză să discute această temă, ar trebui să fie
numit bigot și ipocrit. Condamnând ipocrizia, este necesar
să găsim un nume elegant pentru canibalism. Ca să nu
îndrăznească tot felul de fasciști să eticheteze dizidenții cu
cuvântul canibali.
Atenție! Crearea unui eufemism este un moment
foarte important. Pentru a legaliza idea de neconceput
trebuie să înlocuim numele său adevărat. Nu mai există
canibalism. Acum el este numit, de exemplu, antropofagie.
Dar termenul în cauză va fi în curând înlocuit din
nou, recunoscând această definiție drept ofensivă. Scopul
inventării noilor denumiri este redirecționarea problemei de
la esența ei, ruperea formei de conținut, privarea
adversarilor ideologici de limbă. Canibalismul se
transformă în antropofagie și apoi în antropofilie, la fel ca
un criminal ce își schimbă numele și pașapoartele.
167
În paralel cu jocul numelor are loc crearea unui

precedent de referință – istoric, mitologic, contemporan
sau, pur și simplu, inventat, dar cel mai important lucru –
legitim. El va fi găsit sau inventat ca o dovadă că
antropofilia poate fi în principiu legalizată.
Amintiți-vă legenda mamei care și-a sacrificat
viața, dând sângele ei copiiilor săi ce mureau de sete.
Obiectivul principal al acestei etape, cel puțin parțial, este
de a scoate consumul cărnii de om de sub urmărire penală.
Cel puțin a găsi un exemplu în istorie. După ce a fost găsit
precedentul legitim, apare posibilitatea de a muta fereastra
Overton din spațiul posibil în domeniul rațional.
Aceasta este a treia etapă, care pune punctul pe
împărțirea unei singure probleme: Dorința de a mânca
carnea de om este pusă genetic în natura umană etc. În
conștiința comunității se creează în mod artificial câmpul
de luptă pentru această problemă.
În scopul de a populariza tema de canibalism, ea
trebuie să fie susținută de conținut, potrivită cu personalități
istorice și mitologice, și dacă este posibil, cu personalități
media moderne. Tema pătrunde în masă în știri și
talk-show. Oamenii sunt mâncați în filme de distribuție
largă, în versuri de cântece și clipuri video. În această
etapă, tema face parte de diferite top-uri și începe să fie
reprodusă în mod autonom în mass-media, show-business
și politică.
O altă tehnică eficientă: esența problemei este
discutată în mod activ la nivelul jurnaliștilor,
prezentatorilor de televiziune, membrilor activi ai
comunității, fără participarea specialiștilor în dezbateri.
Pentru a justifica subiectul în cauză, suporterii legalizării
folosesc imagini de criminali umanizați, creând un tablou
168
pozitiv, fără a menționa faptele lor criminale. Începe

pregătirea bazei legislative. Grupuri de lobby la putere se
consolidează și ies din umbră. Sondaje publicate care,
chipurile, confirmă un procent mare de susținători ai
legalizării de canibalism. Politicienii încearcă să facă
declarații publice pe tema susținerii legislative. În
conștiința publică a fost introdusă o nouă dogmă –
interdicția interzicerii canibalismului.
Este un semn al liberalismului – toleranța ca o
interdicție a interzicerii tabu, interzicerea corectărilor și
prevenirea abaterilor dăunătoare pentru societate. Astfel au
fost adoptate legi ce schimbă (distrug) normele de existență
umană, iar Europa legalizează incestul și eutanasia
copiilor. Fereastra de oportunități descrisă de Overton se
mișcă mai ușor într-o societate tolerantă. Într-o astfel de
societate, care nu are idealuri, nu există o delimitare clară
între bine și rău. Nimic nu este sacru. Există așa-numita
libertate de exprimare, transfor-mată în libertatea de
dezumanizare. În fața ochilor noștri se scot ultimele
obstacole ce protejează societatea de auto-distrugere.
Dar, personal, ești obligat să rămâi Om. O persoană
este capabilă să găsească o soluție la orice problemă. Și
ceea ce nu vei reuși de unul singur, o vor face oamenii uniți
de o idee comună.
În epoca modernă, a corectitudinii politice, unele
norme ale societății nu cunosc limite cu privire la măsura
cu care vor să forțeze „acceptarea”, pentru a evita să-i
ofenseze pe alții. Nu știu dacă ați observat, dar se pare că
cea mai recentă mișcare în mass-media și în cultura pop
Hollywoodian modernă este o agendă distinctă pentru a
normaliza pedofilia și sexualizarea copiilor. Se vorbește tot
mai des de toleranță ca de o regulă normală a societății.
169
Dar toleranța nu înseamnă că trebuie să accepți pe cineva

cu care nu sunteți de acord, ci înseamnă că nu aveți dreptul
justificat de a acționa fizic asupra acelei persoane. În acest
sens, toleranța înseamnă pur și simplu că nu vă veți angaja
în luptă fizică și nu veți folosi forța statului pentru a vă
pune la îndeplinire voința dumneavoastră asupra unei
persoane pașnice, doar pentru că nu sunteți de acord cu
stilul lor de viață sau cu modul în care acestea gândesc.
Astfel, a fi corect politic înseamnă că susții dreptul
oricărui individ sau grup de a se angaja în orice act voluntar
și consensual, indiferent de modul în care este perceput de
societate, atât timp cât nu există victimă.
Acestea fiind spuse, consimțământul este cheia
acestor acțiuni voluntare. În timp ce un copil de 10 ani
poate să-și dea consimțământul să aleagă între o acadea și o
ciocolată, ideea unui copil care consimte la o relație
sexuală cu un adult este de neconceput!
Din cauza acestei incapacități a unui copil de a lua o
decizie în cunoștință de cauză cu privire la relațiile sexuale
cu un adult, societatea consideră că pedofilia este malefică
și respingătoare – și pe bună dreptate. Nu există consim-
țământ informat despre un act de pedofilie, ceea ce
înseamnă că există întotdeauna o victimă.
În ultimul timp, fereastra Overton s-a mutat
periculos de mult către un punct în care nu mai poate fi
oprită. Dacă societatea civilă nu ia măsuri, în câțiva ani va
deveni o normalitate. Nu am nicio problemă cu
homosexualii, transgenderii și alte minorități sexuale – sunt
majori și fac ce doresc. Se pare, însă, că societatea în care
trăim dorește să răpească și gingășia copiilor, inocența și
drăgălășenia lor, iar orice om întreg la minte ar trebui să se
opună acestor practici!
170
Povestea guvernului care conspiră împotriva ta
Majoritatea oamenilor nu cred că guvernul ar putea

plănui crime împotriva propriilor cetățeni. La urma urmei,
sunt aleși de către noi pentru a promulga legi în favoarea
noastră și pentru a conduce țara spre o creștere economică
și stabilă, asigurând astfel un trai de viață mai ridicat
cetățenilor. Dar asta doar într-o societate perfectă sau care
caută perfecțiunea, ceea ce nu e cazul nici unei democrații
de pe Terra. În Roma antică se știa că, dacă cetățenii nu au
ce mânca, se vor răscula și astfel a fost inventat sistemul
numit „pâine și circ”, pentru că oamenii erau distrași de la
activitățile senatorilor și împăraților de mai târziu. Pornind
din orașul celor șapte coline voi încerca să enumăr câteva
situații ce demonstrează fără echivoc faptul că guvernul ar
face orice pentru a-și atinge scopul, chiar ar complota
împotriva propriilor cetățeni.
Marele foc din Roma – În noaptea de 18-19 iulie

64 e.n., în Roma izbucnește un mare incendiu care arde
aproximativ o treime din oraș. Istoricul Dio Cassius a scris
că împăratul Nero a fost responsabil pentru arderea Romei.
Incendii catastrofale avuseseră loc nu rareori în Roma
antică, dar nici unul din cele din trecut nu a avut
repercusiuni mai mari asupra politicii. Se spune că, cu
câteva luni înainte, Nero tot vorbea că orașul fusese rău
construit și că ar trebui refăcut în întregime după un plan
urbanistic mai bine gândit. Să fi provocat Nero incendiul
Romei? Oamenii erau consternați… Agitația populară se
potolește într-adevăr rapid atunci când este lansată o
acuzație oficială împotriva unei mici secte religioase,
creștinii, ale căror rituri misterioase i-au putut nemulţumi
171
pe zeii tutelari ai Romei. Nero altceva nu mai știa despre

acești oameni atunci când a pus să fie arestați toți câți i-au
căzut în mână și, după un proces sumar, i-a trimis în
camera de tortură. Unii din ei au fost aruncați la fiare, alții
răstigniți, iar alții unși cu rășină și transformați în torțe vii.
Acum, împăratul putea, în sfârșit, să construiască o capitală
așa cum îi plăcea.
Războiul spaniolo-american – Războiul a înce-

put după ce Statele Unite au intervenit diplomatic pe lângă
Spania în favoarea cubanezilor, cerând acesteia rezolvarea
pașnică a problemei independenței Cubei față de fosta mare
putere colonială a ambelor Americi. SUA avea interese
majore în zonă datorită capitalului investit în afaceri cu
zahăr, tutun și fier din insule. Răscoalele din Havana, ale
așa-numiților Voluntarios prospanioli, au dat Statelor Unite
motiv de a trimite nava de război USS Maine în ianuarie
1898. Trei săptămâni mai târziu, devreme în dimineața zilei
de 15 februarie, o explozie a distrus nava ancorată în portul
Havana, omorând 266 de marinari americani. Tensiunile
din rândul opiniei publice americane au fost exacerbate din
cauza exploziei de pe USS Maine și a ziarelor de scandal,
care acuzau Spania de atrocități, agitând spiritele în SUA.
Deși nu a existat nicio dovadă concretă, Spania a fost
acuzată de sabotarea navei și moartea marinarilor.
Au existat mai multe explicații alternative privind
cauzele exploziei. O serie de istorici și cercetători au
susținut mai târziu că nava a fost aruncată în aer de către
Statele Unite pentru a oferi un pretext steag fals pentru a
invada Cuba și expulza Spania. În următoarele două luni,
ziarele americane patronate de William R. Hearst duc o
campanie vehementă împotriva Spaniei, inflamând
172
populația. Războiul s-a terminat după victoriile navale

decisive ale Statelor Unite în Filipine și în Cuba. La doar
109 zile de la izbucnirea războiului, tratatul de la Paris,
care a pus capăt conflictului, a dat Statelor Unite fostele
colonii spaniole Porto Rico, Filipine și Guam. Sub
jurisdicția Guvernului Militar al Statelor Unite, SUA a
ocupat Cuba până în 1902.
Pretextul SUA de a se alătura Primului Război

Mondial – RMS Lusitania a fost un pachebot englez ce a
aparținut companiei Cunard Line. A fost cea mai mare navă
la începutul secolului XX. Lusitania a fost scufundată la 7
mai 1915 de către submarinul german U-20, pe timp de
ceață, la numai 10 Mm în apropierea coastei Irlandei, 6 zile
după ce a plecat din New York cu destinația Liverpool.
Înainte de scufundare, Ambasada Germaniei la Washington
a emis un avertisment. Ziare din Statele Unite au refuzat
publicarea acestuia pentru că implică recunoașterea faptului
că nava transporta muniții de război Deși nu era înarmată,
nava transporta 60 de tone de muniție pentru Aliați (1.242
lăzi cu proiectile, 1.000 cutii cu cartușe și 10,5 tone
fulminat de mercur). Din cei 1.959 de oameni aflați pe
navă, 128 erau cetățeni americani. Au fost recuperate doar
289 de cadavre. Scufundarea navei Lusitania a dus în scurt
timp la intrarea S.U.A. în primul război mondial.
Dictatura fascistă a lui Hitler: Focul

Reichstagului – În seara zilei de 27 februarie 1933, după
ora 21.00, pompierii berlinezi au fost alertați că edificiul
Parlamentului german, Reichstag, era în flăcări. Incendiul a
izbucnit în sala dezbaterilor și, până la sosirea pompierilor,
flăcările au cuprins și Camera Deputaților. În clădire a fost
173
găsit Marinus van der Lubbe, un revoluţionar comunist

olandez, un cărămidar șomer. Naziștii s-au folosit de
incendiu ca să-i învinuiască de complot antiguvernamental
pe comuniști. Ca urmare, 4.000 de comuniști au fost
arestați. Cu mai puțin de o lună mai devreme, numitul
cancelar Adolf Hitler a insistat pe lângă președintele
Germaniei, Hindenburg, să promulge un decret împotriva
Partidului Comunist. Hitler a cerut apoi președintelui
Hindenburg să emită o ordonanță de urgență care limitează
libertatea persoanei, inclusiv dreptul la liberă exprimare și
libertatea presei, limitări cu privire la drepturile de asociere
și întrunire, percheziții de case fără mandat, confiscare de
proprietate, precum și încălcări ale intimității poștale,
telegrafice și telefonice, comunicații admise dincolo de
limitele legale prevăzute altfel (vă pare cunoscut?).
Mulțumită succesului obținut de Partidul nazist și aliații săi
din timpul scrutinului, avut loc după incendiere, liderul și
cancelarul Germaniei, Adolf Hitler, a promulgat Actul de
Împuternicire, care îi dădea efectiv puterea unui dictator.
Afacerea Lavon – Afacerea Lavon se referă la o

operațiune sub acoperire israeliană ce nu a reușit, cu nume
de cod Operațiunea Susannah, desfășurată în Egipt, în vara
anului 1954. Ca parte a operațiunii, un grup de evrei
egipteni au fost recrutați de serviciile secrete israeliene
pentru planurile de bombardare în interiorul Egiptului, a
obiectivelor americane și britanice. Atacurile au fost puse
pe vina Frăției Musulmane, a comuniștilor egipteni, sau a
nemulțumiților locali, cu scopul de a crea un climat de
violență și instabilitate, suficient pentru a induce
guvernului britanic dorința de a menține trupele de ocupație
în zona canalului Suez.
174
Operațiunea nu a provocat victime, cu excepția

membrilor celulei care s-au sinucis după ce a fost capturați.
Operațiunea în cele din urmă a devenit cunoscută sub
numele de Afacerea Lavon, după ministrul israelian Pinhas
Lavon, ce fost nevoit să demisioneze ca urmare a
incidentului. După ce Israelul a negat public orice implicare
în incident timp de 51 de ani, agenții care au supraviețuit au
fost onorați în mod oficial în anul 2005, fiind acordate
certificate de apreciere de către președintele israelian
Moshe Katzav.
Operațiunea Northwoods – Șefii Armatei Ameri-

cane propuneau în mod oficial planificarea și desfășurarea
de către Pentagon a unor acțiuni teroriste pe teritoriul SUA
și, în afara țării, împotriva cetățenilor americani, acțiuni
care urmau să fie puse pe seama lui Castro și a Cubei.
Aceste acțiuni urmau să creeze în America și în lume
„impresia de imprudență și de iresponsabilitate la scară
mare din partea Cubei față de alte țări și mai ales față de
Statele Unite”. Revolta stârnită în SUA și în lume față de
aceste acțiuni iresponsabile ar fi îndreptățit Administrația
americană să declare război Cubei. În 13 martie 1962,
documentul e prezentat spre aprobare Secretarului Apărării
al SUA, Robert McNamara. Cum ministrul respinge Planul,
trei zile mai târziu, conflictul e arbitrat de preşedintele J.F.
Kennedy. Acesta nu e de acord cu documentul pe motiv că
intervenției militare deschise împotriva Cubei el îi preferă
acțiunile clandestine desfășurate de CIA. În noiembrie
1963, Kennedy a fost asasinat în Dallas, Texas.
În Golful Tonkin – După asasinarea lui Kennedy,

SUA intensifică războiul cu Republica Vietnam pe baza
175
unei rezoluții aprobate în Congres, Rezoluția Golfului

Tonkin. În Incidentul din Golful Tonkin, petrecut pe 2
august 1964, două distrugătoare americane au atacat trei
nave vietnameze și au scufundat una dintre ele. Apoi, pe 4
august, americanii au declarat că au fost atacați din nou de
nave vietnameze, ceea ce a făcut Congresul să aprobe
continuarea războiului. Singura problemă e că, așa cum o
arată documente declasificate în 2005, vietnamezii nu
aveau nicio navă în Golful Tonkin pe 4 august! Așadar,
CIA distorsionase adevărul, cum bine demonstraseră, încă
din 1981, așa-zișii conspiraționiști. Până în 1969, peste
500.000 de soldați au luptat în Asia de Sud-Est. Conform
unor mărturii, în 1965, președintele Johnson ar fi comentat
în particular: Din câte știu, marina noastră trăgea după
balene pe-acolo!
Operațiunea Gladio – Colaborând cu numeroase

agenții de spionaj din Europa de Vest via NATO, CIA a
creat, după al Doilea Război Mondial, o rețea de armate
secrete „în spatele liniilor”. Scopul principal al acestor
structuri paramilitare a fost destabilizarea organizațiilor de
stânga din statele respective, prin operațiuni sub acoperire.
Cea mai renumită dintre acestea, prima despre care au fost
făcute dezvăluiri complete, a fost Operațiunea Gladio.
Depășindu-și rapid misiunea sa inițială, a devenit o rețea de
teroare sub acoperire formată din militanți de extremă
dreaptă, elemente de crimă organizată și unități militare
secrete. Operațiunea a fost activă în Italia, Franța, Belgia,
Danemarca, Olanda, Norvegia, Germania și Elveția.
În luna august a anului 1980, militanții Gladio au
bombardat o stație de tren din Bologna, omorând 85 de
persoane. Inițial, s-a dat vina pe Brigăzile Roșii. Mai târziu
176
a fost descoperit că elementele fasciste din cadrul poliției

secrete italiene și Licio Gelli, șeful P2 Masonic Lodge, au
fost responsabili pentru atacul terorist.
Operațiunea Gladio a susținut, în cele din urmă,
viețile a sute de oameni din întreaga Europă. Existența
structurii Gladio a fost dezvăluită abia la începutul anilor
1990, de către fostul premier italian Giulio Andreotti, care
a confirmat că „armata italiană din spatele frontului
numită Gladio” a existat începând cu 1958, cu aprobarea
guvernului italian.
Acestea nu sunt teorii conspiraționiste, ci fapte

istorice. Am expus aici doar câteva exemple. Adunându-le
pe toate la un loc, se poate scrie o carte. Unii chiar au scris,
trebuie doar să căutați. Poate că acum vă veți întreba ce
planuri are guvernul cu voi. Oare aceste planuri sunt
împotriva noastră sau pentru bunăstarea populației? Să fie
făcute planurile pentru a satisface nevoile unor persoane
obscure din umbra puterilor sau sunt doar aberații ale unui
alt adept al teoriei conspirației?
Alte exemple
Unul dintre cei mai cunoscuți autori ai teoriilor

conspirațiilor privind atentatele din 11 septembrie,
participant la operațiuni secrete alături de traficanții de
droguri din CIA, a murit în condiții mai mult decât
suspecte. Fost pilot de linie pe aeronave Boeing, Phillip
Marshall a fost găsit fără suflare, alături de cei doi copii și
de câinele familiei. Bărbatul i-a împușcat cu aceeași armă,
după care și-a tras un glonț în cap, spun, pe aceeași voce,
anchetatorii și autoritățile. Teza sinuciderii a fost spulbe-
177
rată, cu argumente, de o serie de experți și jurnaliști

americani, care sunt convinși că nu este decât un nou
asasinat comis de sistemul corupt care ne conduce.
Marshall nu era un simplu pilot. Publicase din anul
2001 trei cărți-document privind atentatele teroriste din 11
septembrie, în care demonta versiunea Washingtonului. Și
era conștient că, prin dezvăluirile sale din „The False Flag
9/11 – Cum Bush, Cheny și saudiții au creat lumea post 11
septembrie” și din „The Big Bamboozle – 9/11 și Războiul
împotriva terorismului”, își făcuse o armată de dușmani.
Taxate drept paranoice de către detractorii săi,
cărțile acuzau direct administrația Bush și serviciile secrete
saudite, pe baza unor documente, că au fost complici la
antrenarea atacatorilor kamikaze care au intrat cu avioanele
în Turnurile Gemene. O altă lucrare, cu teorii-bombă
despre atacurile din 2001, urma să iasă de sub tipar. După
un studiu aprofundat, de peste zece ani, al acestui atac în
care au fost folosite avioane de linie ale Boeing pline cu
pasageri, sunt 100% convins că agenți ai serviciilor secrete
saudite au fost sursa de finanțare, de sprijin logistic și
tactic pentru antrenarea atacatorilor, cu 18 luni înainte de
atentat, era concluzia lui Marshall, în urma probelor
adunate în tot acest timp.
George Bush, Mafia și CIA – Brian Downing

Quig, jurnalist american de investigații, a murit, în iunie
2003, după ce a fost lovit, accidental, de un camion.
Renumit pentru investigațiile de presă, autor al unor teorii
ale conspirațiilor, ziaristul contribuise la scrierea cărții
Mafia, CIA și George Bush, alături de Pete Brewton, în
care erau dezvăluite o serie de operațiuni ilegale cu droguri,
de care nu erau străine nici CIA, nici administrația Bush.
178
Pe scurt, ancheta lui Quig scotea la lumină conexiunile

dintre Mafia, CIA, un grup de oameni de afaceri din Texas
și o serie de politicieni, în frunte cu Bush Jr., în cadrul unei
afaceri în care erau în joc peste 500 de miliarde de dolari.
JFK și Noua Ordine Mondială – William (Bill)

Cooper, realizator de radio, cunoscut autor al mai multor
teorii ale conspirațiilor, a fost împușcat mortal, în urma
unui schimb de focuri, după ce poliția din Arizona
încercase să-l aresteze. Era convins că administrația Bill
Clinton vrea să-l asasineze. Cooper publicase lucrarea
„Behold a Pale Horse”, în care elaborase teorii
conspiraționiste legate de uciderea lui J.F. Kennedy, despre
guvernul mondial și despre cum încearcă Illuminati,
controlați de Grupul Bilderberg, să pună stăpânire pe
planetă, pentru stabilirea unei Noi Ordini Mondiale.
Fenomenul OZN și Illuminati – Jim Keith, auto-

rul cărților „Elicoptere negre peste America. Lovitură de
forță pentru Noua Ordine Mondială” și „Caracatița”,
alături de Kenn Thomas, a lansat teorii ale conspirației
privind modul în care CIA testează arme pentru controlul
minții. Tezele sale au vizat, de asemenea, Illuminati și
fenomenul OZN-urilor. În 1999, în urma unei lovituri la
genunchi, Keith a fost transportat la spital, unde a murit, pe
masa de operație, din cauza unui cheag de sânge.
Alianța neagră – Gary Webb, laureat al Premiului

Pulitzer pentru Jurnalism, a lansat teorii ale conspirației pe
seama legăturilor dintre CIA și mafia drogurilor din
Nicaragua. Webb a fost autorul volumului „Dark Alliance”,
în care susținea că CIA se face vinovată de răspândirea
179
epidemică a consumului de cocaină, în toate orașele

americane. Mai mult, teoria sa era că administrația Reagan
fusese un adevărat scut pentru traficanții de droguri, pentru
a strânge bani de la Contras (grupările rebele din
Nicaragua). Probele sale îl făceau să susțină că oficiali de la
Casa Albă știau despre legăturile și banii pe care Agenția
Centrală de Informații îi obținea de pe urma conexiunilor
cu Contras. În 2004, jurnalistul a fost găsit mort, împușcat
în cap. Varianta oficială a fost că s-a sinucis…
180
Soluții... Idei...
Am văzut deja că a inocula gândirea ta altei

persoane și a-l face să gândească cum gândești tu se
numește manipulare. Tocmai de aceea mă feresc de a da
sfaturi, de a rezolva problemele oamenilor sau de a
direcționa pe cineva într-o direcție sau alta. În același timp,
am scris mai sus că majoritatea cărților, revistelor și
site-urilor ce par a fi antisistem, se concentrează doar pe
problemă și nu pe soluții. În felul acesta nu fac decât să îi
adâncească cititorului sentimentul de neputință – noi știm
că ceva rău și nelalocul lui se petrece cu această lume, dar
nu putem schimba nimic.
Eu cred că fiecare persoană poate să gândească
pentru ea și cred că fiecare poate vedea soluțiile într-o
problemă a societății actuale. Trebuie doar să vrea! Dacă
așteptăm mâna întinsă de la alții, înseamnă că nu suntem
pregătiți pentru schimbare, înseamnă că ne lăsăm
manipulați în continuare, cum am făcut-o și în trecut.
Treceți la fapte, oameni buni, și nu așteptați soluții de la
nimeni!
Soluțiile se află în mâinile voastre, în ideile
voastre, în perspectiva voastră de a vedea viitorul! Alții pot
doar să vă arate calea, voi doar trebuie să o urmați, dar
trebuie să vreți! Oamenii vor schimbare, dar o vor ca pe
ceva venit de sus, precum rugăciunile spuse la biserică, ce
nu se pot concretiza dacă nu faci nimic pentru a schimba
ceva în viața ta. Schimbarea nu poate veni dacă nu o vrei cu
adevărat, dacă nu o cauți și nu lupți pentru ea. Schimbarea
e la îndemâna oricui, dar doar cei ce conștientizează asta
pot beneficia de ea.
181
Războiul dintre Sistemul de Control și Omenirea

dornică de libertate n-a început ieri sau azi, el durează de
când acest sistem parazitic s-a organizat pentru dominarea
întregii Umanități. Românii au în față două posibilități: să
se subordoneze intereselor Sistemului Arhontic, așa cum
este acum, sau să înceapă un lung război psihologic și
economic de eliberare. Evident că agenții arhonților au luat
toate măsurile imaginate de ei pentru ca națiunea română să
rămână pe veci roaba lor, iar România o semi-colonie.
În aceste condiții, vă întrebați: ce mai putem face
noi, românii, care dorim să trăim liberi și prosperi? Dacă
încă vă mai întrebați, e bine… înseamnă că ați început să
gândiți normal și să sperați că vom ieși de sub călcâiul
Sistemului de Control.
Jugul Sistemului de Control poate fi scuturat în
urma unui război îndelungat, cu caracter psihologic și
economic. O asemenea operațiune de luptă ar fi încununată
de un succes mai rapid, dacă ar fi dusă de o organizație
națională puternică, bogată și cu relații în rândul liderilor
politico-economici. O asemenea organizație civică nu
există în România și nici nu avem perspectiva să o putem
înființa prea curând.
Ca atare, rămâne numai varianta războiului
psihologic și economic de eliberare națională de lungă
durată. Războiul este limitat la componentele psihologice și
economice pentru că trebuie să se desfășoare într-un cadru
strict legal. Dacă am apela la violență, am fi reprimați fără
cruțare chiar de proprii compatrioți (idioții utili). Adevărul
este că fără ajutorul nostru, aceste persoane ce se află spre
centrul pânzei de păianjen nu ar fi putut să realizeze mai
nimic din ceea ce și-au propus. Noi, oamenii de rând, le
facem planul fără să vrem.
182
Exemplele sunt multe, dar voi aminti doar câteva,

pentru că restul rezultă din acestea:
1. Societatea de consum – Câți dintre voi nu aveți
în casă produse pe care poate le-ați folosit doar o dată și,
dacă vă gândiți bine, nici nu știți de ce le-ați cumpărat?
Câți oameni nu cumpără un produs doar pentru că cel vechi
s-a demodat, deși cel nou îndeplinește în proporție de peste
90% aceleași funcții? Câte haine trebuie să ne cumpărăm
pentru a satisface minimul de confort? Cât de scumpă
trebuie să fie mașina pentru a ne hrăni îndeajuns EGO-ul?
Etc.
2. Slăvirea televizorului – Câți din oamenii de azi
nu se uită la televizor fără să treacă prin filtru gândirii ce
văd și aud? Câți dintre cei care privesc acest ecran minunat
și colorat nu vin cu argumente într-o dispută am văzut eu la
televizor? Câți din cei ce privesc seară de seară știrile își
pun vreodată întrebarea cât este manipulare și cât este
adevăr în cele prezentate? Încă de la invenția radioului,
elitele au înțeles importanța manipulării oamenilor, pentru
că tot ce se spunea acolo era „oficial”, deci adevărat.
Televiziunea a dus acest concept pe o scară mult mai înaltă
și l-a perfecționat până la extrem.
3. Filmele – Câți dintre voi sunteți conștienți că
prin filme mesajul ajunge în subconștient? Experimente din
anii ’50-’60, date publicității recent, arată că oamenii au
fost manipulați să consume anumite produse după ce au
vizionat filme. Bineînțeles că în prezent mesajul este mult
mai sublim și ajunge acolo unde trebuie, dar sunt și mesaje
directe care își ating ținta. În ultimul timp, alături de filme,
se pot adăuga și filmele de desene animate pentru copii. S-a
descoperit că, prin filme, omul își imaginează un posibil
183
scenariu ce poate deveni real și tot acolo găsește și soluțiile.

Diferența e că, în realitate, soluțiile diferă mult.
4. Ziarele și emisiunile de duzină – Știați că cel
mai accesat ziar din România este un tabloid? Lucrurile
stau la fel în cazul emisiunilor urmărite la TV. Suntem
oripilați de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, în timp ce
urmărim cu interes afirmațiile de doi lei ale lui …escu
despre …xulescu. Nu facem nimic, ba dimpotrivă, băgăm
bani în buzunarele celor care comercializează asemenea
gunoaie.
Dacă vă liniștesc cu ceva, vă spun că și în țările
mult mai dezvoltate tendința e la fel. Cărțile au început să
fie pe cale de dispariție pentru că avem telefoane ce ne țin
la curent cu toate despărțirile și împăcările din lumea
mondenă. Uitându-te oripilat la o emisiune de doi lei și
conștientizând acest lucru, nu te face mai bun decât acela
ce nu conștientizează. Pentru el e normal, dar pentru tine…
5. Alimentația – Societatea actuală se bazează pe
produse prefabricate, în mare parte artificiale. Câți dintre
oameni realizează ce mănâncă atunci când cumpără
produse tip fast-food? Câți dintre noi citim etichetele de pe
produsele cumpărate din supermarketuri (și oare câți
înțelegem terminologia creată exact pentru a ne debusola),
produse care sunt prefabricate tocmai pentru a avea un
termen de valabilitate mai lung?
Până și fructele și legumele par să fie mai ieftine,
venind din cealaltă parte a lumii, decât cele autohtone.
Cineva vrea cu tot înadinsul să consumăm anumite produse
în detrimentul altora.
De multe ori, discutând cu oamenii pe tema acestui
subiect, răspunsul ce pare a fi pe buzele tuturor este: și ce
putem face?
184
6. Partea spirituală – Puțini oameni trec prin

filtrul gândirii ceea ce li se spune de către o autoritate în
materie de religie. Încă din copilărie, copiii sunt învățați nu
să gândească singuri, ci cum vor părinții sau sistemul
educațional, iar chestiunea religioasă pare în cele mai multe
familii foarte serioasă. Plecând de la religiile de bază,
ajungând până la cele modernisme de tip New Age, aceste
instituții se joacă cu mintea noastră, iar la o analiză mai
aprofundată asupra fenomenului, vedem că scopul este
întotdeauna același, puterea asupra individului. Folosind
manipularea ca pe un mod de acțiune, scopul devine atins
după ce gloata a primit mesajul și a rezonat cu acesta. Un
scop secundar al acestor forme de manipulare este banul.
Dacă toată lumea te ascultă, de ce să câștigi ceva de pe
urma acestor creduli?!
7. Banii – Cred că acesta trebuia să fie primul
exemplu, dar am preferat să enumăr altele tocmai pentru a
ajunge aici. În societatea modernă, a avea un statut social
mai bun decât al vecinului pare să fie scopul în viață.
Bineînțeles, nu vorbesc aici de oamenii care caută să
muncească de pe o zi pe alta pentru a supraviețui, ci de
aceia pentru care traiul necesar a fost de mult acoperit. Se
pare că niciodată nu e de ajuns, egoul nostru trebuie hrănit,
iar funcția mult visată nu va întârzia să apară.
Trecem peste principii morale, nu avem timp de
educația copiilor, nu ne interesează ce se întâmplă în jurul
nostru, decât dacă se intersectează cu cariera noastră. Cei
aflați în umbră au folosit acest model în perioada de după
cel de-al Doilea Război Mondial în SUA sub sigla visul
american și se pare că le-a reușit de minune. Puțini oameni
sunt cei care se gândesc serios că sunt manipulați cu
ajutorul dorinței lor de a acumula cât mai mult.
185
Vremea discuțiilor s-a terminat, e timpul să facem

ceva! Oamenii se tem, în special de schimbare. Nu putem
ști cum se va termina, dar putem declanșa începutul.
Bunicii noștri au luptat în război, părinții au fost la
revoluție, va veni timpul să-i povestești copilului tău ce ai
făcut pentru a-i îmbunătăți viața. Imaginați-vă o lume fără
reguli greșite sau control, o lume fără limite, o lume a
oamenilor, în care totul este posibil. Ce fel de lume va fi
asta? Voi hotărâți!
Războiul de eliberare de sub jugul Sistemului de

Control Arhontic cuprinde următoarele componente:
1. Informarea întregii populații culte despre modul de

organizare și acțiune al Ocultei și al agenților ei.
2. Instruirea populației cu metodele de combatere a
agresiunii oculte, în plan psihologic și economic:
– Combaterea intoxicării mistice a populației
– Combaterea și contracararea propagandei oculte
– Demascarea agenților oculți și compromiterea acestora
– Sabotarea intereselor economice ale Ocultei
– Eliminarea din viața publică a liderilor politico-adminis-
trativi și religioși, subordonați Ocultei
– Refuzul acceptării exploatării de către firmele oculte prin
greve, demonstrații, ocuparea obiectivelor economice sau
alte măsuri permise de lege
– Eliminarea normelor constituționale și legale favorabile
agenților oculți
– Creșterea și promovarea unor lideri politico-adminis-
trativi nesubordonați Ocultei
186
3. Instruirea populației cu metodele științifice de

perfecționare a personalităților și de obținere a succeselor
în plan științific, creator, economic, cultural etc.
4. Ajutarea populației cu sfaturi și măsuri concrete, de
smulgere a bogăției naționale din mâna agenților oculți,
susținând astfel îmbogățirea masivă a populației.
– Convingerea forțelor de securitate să protejeze populația
în schimbul slujirii elitei;
– Denigrarea mediilor de difuzare a știrilor elitiste și
boicotarea acestora prin refuzul de a folosi televizorul,
ziarele sau site-urile corporatiste;
– Deconspirarea clasei politice care servește interesele
acestor criminali, în schimbul intereselor populației;
– Evitarea cu orice preț a împlantării oricărui dispozitiv ce
va face din tine o unealtă de control;
– Limpezește-ți mintea de valorile false ce ți-au fost
implantate de către sistem, cu precădere consumerismul;
– Nu fi adeptul orb al vreunui lider, oricât de morale par
tehnicile sale sau oricâtă dreptate crezi că are. Fii tu însuți
liderul faptelor tale!
– Ura rasială sau etnică duce doar la diviziunea populației.
Nu te lăsa păcălit!
5. Informează-te despre orice. Începând de la alimentație
sănătoasă și alternativă și terminând cu tehnici de
supraviețuire! Poate părea o glumă acum, dar poate într-o
zi îmi vei mulțumi.
Pe măsură ce devenim conştienţi de aceste realităţi,

drumul pe care e nevoie să păşim devine din ce în ce mai
clar. În realitate, lucrurile atunci nu mai par atât de
complexe sau inexorabile cum am crezut la început. Este de
fapt o chestiune de a gândi cu mintea ta, nu cu minţile
187
adversarilor. Cum putem sesiza dacă suntem victime ale

acestor tehnici de impunere a unei „gândiri de grup”? În
primul rând, printr-o analiză la rece a comportamentului, a
gândirii şi a sentimentelor noastre.
Dacă am ajuns să credem necondiţionat în anumite
idei, deşi suntem puşi în faţa a numeroase fapte concrete ce
le contrazic, dacă îi considerăm proşti sau duşmani pe cei
care au alte păreri decât ale noastre, dacă ne limităm numai
la anumite surse de informaţie, ce ne susţin concepţiile,
dacă ajungem să dăm răspunsuri standard, al căror înţeles
profund nici măcar nu ne este prea clar, înseamnă că ne
aflăm sub influenţa totală a manipulatorilor ce ne-au
inoculat politica împărţirii tuturor faptelor şi ideilor în albe
şi negre sau în corecte şi incorecte.
În viaţa reală există nenumărate tonuri de gri,
nenumărate variante, şi nimeni nu se poate crede deţi-
nătorul adevărului absolut. Dialogul autentic, schimbul de
idei, recunoaşterea greşelilor, analiza lucidă a faptelor sunt
paşi importanţi spre evadarea din mrejele unui asemenea
tip de manipulare pe scară largă. Gândiţi-vă atunci când
luaţi o decizie dacă ea reprezintă opţiunea dumneavoastră
intimă! Nu cumva aţi luat-o pentru că aşa trebuie sau
pentru că o asemenea hotărâre aşteaptă de la
dumneavoastră cei care deja vă manevrează aşa cum vor
ei? Ataşamentul necondiţionat faţă de anumite idei, în
ciuda tuturor evidenţelor ce demonstrează contrariul, nu
reprezintă un semn al loialităţii, ci o dovadă de rigiditate şi
chiar de succes al manipulării la care este supus individul.
Acceptaţi în cadrul discuţiilor, nu doar formal, şi
părerile celorlalţi şi analizaţi-le cu atenţie, atunci când sunt
susţinute de argumente concrete. De multe ori vă pot oferi
soluţii la care poate chiar şi dumneavoastră v-aţi gândit, dar
188
le-aţi respins pentru că nu erau pe linie sau nu conveneau

politicii generale.
Te-au făcut să crezi că ești un fir de nisip
nesemnificativ, o simplă furnică în furnicarul omenesc, că
nu te poți apăra, că nu ai dreptul să judeci; să nu spui ce
gândești, să nu gândești; că nu reprezinți nimic. Te-au făcut
să crezi că nu poți duce o viață fericită decât dacă ai
produsele lor, doar dacă îți cumperi fericirea din mall-urile
lor; fericirea constând în produsele lor; că nu ești decât o
statistică, un număr simplu pe ecran, ușor de șters… Dar nu
este adevărat!
Dacă ești capabil de iubire și luptă, sufletul tău face
mai mult decât toate mințile lor la un loc. Dacă vrei ca
urmașii tăi să trăiască cu adevărat liberi, să nu te îndoiești
de asta! Trăiești cele mai importante momente din viața ta
și o să faci parte din momentul cel mai important al
umanității. Totul depinde de tine! Tu decizi dacă ești un
simplu miel dus la abator, sau te afli printre oamenii care
au luptat până la ultima suflare la eliberarea din sclavie a
omenirii. Cred că a venit momentul să demonstrezi
valoarea și curajul tău!
Așadar, știm că lumea este controlată de mii de ani
de către anumite grupuri de interese religioase, politice și
financiare ce ne manipulează. Știm că ei fac legi și
revoluții, ei instaurează guverne, ei hotărăsc ce țări dispar
pentru ca altele să le ia locul. Ei fabrică noi ideologii și
chiar religii. Au creat toate ideologiile politice, de la
fascism trecând prin comunism și capitalism, aducându-ne
în pragul unei alte crize economice și probabil înaintea unui
nou război mondial.
Ei făuresc tratatele militare și economice interna-
ționale, ei schimbă regimuri politice și președinți de state,
189
ca pe niște simple piese uzate ale unei mașini. Toate marile

evenimente ale trecutului – de la revoluțiile politice și
culturale, până la marile invenții și realizări științifice și
chiar la cataclismele așa-zis naturale – sunt opera Lor.
Pentru ei, Lojile Masonice de orice rit, N.A.T.O., Grupul
Bilderberg, O.N.U., Comisia Trilaterară, defuncta U.R.S.S.
și alte organizații pe care le-am văzut sau le vedem încă
defilând pompoase la televizor, nu sunt altceva decât
terenul de lucru al stăpânilor din umbră.
Întrebarea este: de ce? Cât poate trăi un om să se
bucure de plăcerile vieții? Câteva zeci de ani? Planurile lor
se întind pe secole, de ce? Pentru urmași? Ar putea niște
oameni atât de egoiști să se gândească doar la viitorul
copiilor lor? Ce știu ei? Cred oare că viața este numai una
și atunci merită trăită din postura unui zeu, căci după ea
nimic nu mai contează? Este puțin probabil să fie atât de
naivi, de vreme ce nu vor ca noi să aflăm de punțile spre
lumea spirituală. Știu ei mai multe decât ne închipuim, care
le sunt resorturile? Este într-adevăr o conspirație sau doar
un curs evolutiv firesc, natural?
Dacă există un plan de subjugare a omenirii cu
întindere pe mii de ani, iar persoanele care îl pun în
practică au o durată de viață de zeci de ani, cine poate avea
grijă ca planul să fie dus până la capăt, ținând cont că
valorile și convingerile umane se schimbă odată cu
generațiile?
Răspunsurile pot fi mai fabuloase decât orice operă
SF.
190
Cultura OZN
În prezent, toată lumea este familiarizată cu

fenomenul OZN (obiecte zburătoare neidentificate). Filme,
cărți, documentare, desene animate, publicații, articole în
presa media oficială, informații oferite de către foști
demnitari ce au deținut funcții publice, toate ne fac o
imagine de ansamblu al fenomenului OZN. Varianta scurtă
este că extratereștrii ne vizitează pe ascuns, iar guvernele
celor mai dezvoltate țări știu de existența entităților de pe
alte planete în jurul sau pe planeta noastră.
Anumite apariții, având de la câțiva martori la
câteva zeci de persoane, ale unor obiecte luminoase
zburătoare neidentificate au pecetluit faptul că suntem
vizitați în mod constant, poate chiar observați și analizați
într-o manieră științifică, de către anumite rase de
extratereștri. Declasificarea anumitor dosare din secolul
trecut au adus însă și mai mult mister asupra fenomenului.
Trebuie recunoscut faptul că guvernele au fost interesate de
acest fenomen din cel puțin perioada celui de-al Doilea
Război Mondial. Rapoarte, investigații, interogatorii,
deplasări la fața locului ale armatei, toate au fost
desecretizate.
Însă nu s-a găsit nicio dovadă în aceste desecre-
tizări (în mare parte, rapoartele au fost blurate, pentru că in-
formațiile încă nu puteau fi oferite publicului) că ființe de
pe altă planetă s-au deplasat în acest loc de galaxie; nu sunt
dovezi că armata ar deține tehnologii, nave sau corpuri ale
presupușilor extratereștri. Cel puțin nu oficial și nu din
documentele declasificate.
Fenomenul, însă, persistă și a luat o amploare fără
precedent. Tehnologia ne-a permis să privim atent la câteva
191
zeci de mii de sisteme solare și să analizăm datele obținute

cu o finețe mult superioară. Astfel, conform NASA, există
câteva mii de planete care, teoretic, ar putea susține viața și
chiar ființe inteligente. Aceste planete se aseamănă extra-
ordinar de mult cu Terra, sunt la o distanță perfectă de
stelele în jurul cărora se învârt, iar datele primite și
analizate de către tehnicienii NASA par să indice că
numărul acestor planete este cu mult mai mare decât ne-am
fi așteptat cu câțiva ani în urmă.
Totuși, există anumite piedici în a călători către
aceste sisteme solare – sunt la câțiva ani lumină de Terra.
Adică la o distanță pe care, teoretic, la nivelul la care
înțelegem legile fizicii actuale și la nivelul tehnologic la
care ne aflăm momentan, nu o putem parcurge.
Deocamdată.
Ceea ce rămâne cert e faptul că, spre deosebire de
deceniul trecut, în care fenomenul OZN era ridiculizat în
special de către persoanele cu o pregătire științifică înaltă,
acum pare că toată lumea s-a pus de acord că fenomenul
poate exista, dar este peste puterea noastră de înțelegere.
Armata, guvernele și agențiile de informații rămân tăcute,
dar sunt vizibile schimbările în abordarea celorlalte părți
implicate în jurul fenomenului.
Un lucru e sigur: fenomenul OZN este real. Există
argumente clare care conduc clar la ideea că un fenomen se
întâmplă pe Terra şi care interacţionează cu omenirea de
mii de ani. Întrebarea care se pune este – de ce? Oare vin
într-adevăr din spaţiu şi de pe o altă planetă, din altă
galaxie, sau doar se ascund la marginea percepţiei noastre
şi au fost acolo dintotdeauna – sau ambele variante?
Gradul ridicat de anomalie al fenomenului OZN,
extratereştri, răpiri şi realităţi hiperdimensionale, toate puse
192
la un loc ne pot da indicii majore despre ce se întâmplă şi

ce s-a întâmplat pe planeta noastră cu privire la istorie, la
ridicarea şi decăderea popoarelor, religii, evoluţie, cultură,
războaie, conspiraţii, comportament uman, psihologie şi,
practic, existenţa omenirii din toate punctele de vedere. Ba
chiar, poate, însuşi modul în care a fost ea creată. Poate că
elita, care pare să controleze lumea prin guverne în zilele
noastre, este formată doar din nişte păpuşi de ale căror sfori
trag nişte stăpâni hiperdimensionali, care manipulează
omenirea să întâmpine vizitatorii ca pe nişte fraţi din spaţiu
binevoitori, atunci când urmează să se dea la o parte vălul.
Dar dacă fenomenul OZN nu este ceea ce am
crezut că este, ci influenţează omenirea, şi lumea în
general, de mii de ani, care ar fi implicaţiile acestui lucru?
Viziunea pe care o avem despre viaţă şi existenţă, despre
ştiinţă şi religie, despre spiritualitate şi evoluţie, conştiinţă
şi psihologie, precum şi realitatea aşa cum o cunoaştem
acum ar arăta cu totul altfel dacă am analiza mai profund
fenomenul OZN şi posibilitatea ca lumea noastră să fie
afectată de o inteligenţă superioară extraterestră. Poate că
nu noi suntem pe „scena principală” aici pe Pământ – şi
poate că nici măcar nu suntem noi în vârful lanţului trofic!
În general, este imposibil să porţi o discuţie pe
această temă cu oameni care resping orice de la bun
început, fără să fi analizat la modul sincer dovezile şi
studiile disponibile. Nu are rost să discuţi despre convingeri
sau să impui puncte de vedere. Discuţia e constructivă doar
atunci când nu este limitată de preferinţele sau de
convingerile personale sau de o viziune condiţionată asupra
lumii. Atunci când cauţi adevărul, obiectivitatea şi o minte
deschisă sunt instrumente esenţiale.
193
Având în vedere acest lucru, toţi cei care pornesc

să studieze fenomenul OZN vor descoperi, până la urmă, că
există informaţii valabile, la fel cum există şi dezinformare.
Adevărul şi minciunile sunt amestecate, mai ales în cazul
unei teme aflate în afara tărâmului culturii oficiale. Este o
mare mlaştină, însă un căutător sincer, care abordează
subiectul cu o minte critică, dar deschisă, şi cu efortul de a
face ceva săpături, va putea să vadă fără urmă de îndoială
că, într-adevăr, se întâmplă ceva din altă lume… ceva care
se întâmplă de ceva vreme. Întrebarea este – cum să separi
adevărul de minciuni? Cum putem să aflăm ce se întâmplă,
de fapt, în acest domeniu evaziv? Dar ce ştim noi cu
adevărat despre intenţia acestor vizitatori?
Când avem de a face cu astfel de teme extreme,
trebuie luată în considerare o chestiune importantă: propriul
nostru nivel de condiţionare culturală. Mulţi oameni
proiectează o anumită imagine tipică a fenomenului
extraterestru pe baza filmelor de la Hollywood şi a
literaturii SF, care, în cea mai mare parte, au tendinţa să
umanizeze într-un fel fiinţele extraterestre inteligente şi să
menţină lucrurile la un nivel foarte fizic, cu extratereştri
care vin de pe o altă planetă şi prezintă calităţi omeneşti.
Ceea ce vedem în media oficială afectează într-adevăr
modul în care percepem acest subiect, fie şi numai la modul
inconştient. Condiţionarea prin intermediul culturii oficiale,
care a transformat acest subiect în ficţiune, este profundă şi
cu implicaţii vaste. Nu este cazul să o subestimăm.
Cu toate acestea, cea mai mare parte a publicului
larg crede că există OZN-uri extraterestre şi că guvernele
ne ascund informaţii în acest sens. Mulţi oameni au văzut ei
înşişi OZN-uri. Dar în acelaşi timp, cei mai mulţi nu dau
prea mare atenţie sau nu se gândesc prea mult la asta,
194
crezând că, în orice caz, nu îi prea afectează şi că o să ne

ocupăm de această problemă atunci când se va realiza
contactul „oficial”.
Fenomenul în ansamblu, pe care îl vom numi în
continuare cultura OZN, este împărțit în mai multe
categorii ce se disting prin raportarea individului la cultura
societății actuale.
Astfel, o primă categorie este de părere că ființe
venite din negura cosmosului în nave spațiale, cu o
tehnologie mult avansată, ne urmăresc și ne consideră nu
destul de avansați (tehnologic, spiritual) pentru a lua
legătura cu noi. Această teorie a fost promovată în serialul
S.F. Star Trek, unde Federația nu intervenea în societățile
care nu descoperiseră călătoria în spațiu la viteze mai mari
decât cea a luminii.
Pentru foarte multe persoane pare destul de
verosimil ca o astfel de civilizație să ne observe de la
distanță, neinterferând cu societatea noastră primitivă.
Ipoteza vizitării extraterestre a Pământului este cea mai
răspândită teorie legat de natura fenomenului OZN.
Această idee a prins atât de puternic în rândul populației,
încât a generat un imens trend de așteptări cu privire la
posibilitatea contactării extratereștrilor și a rolului lor în
viața noastră. Puține alte idei din ultimul secol au prins atât
de mult la o atât de mare parte populației și au avut parte de
o atât de intensă mediatizare ca această ipoteză.
O altă teorie spune că am fost creați de către aceste

ființe, ce posedă o tehnologie peste puterea noastră de ima-
ginație, și că suntem proprietatea lor. Astfel, tot ceea ce se
întâmplă pe planeta noastră, sistemul solar, are un scop
bine determinat din punctul lor de vedere, scop care este
195
mai presus decât rasa umană. Experimente genetice, răpiri

în miez de noapte, Noua Ordine Mondială cu un singur
guvern unic, războaie amănunțite, istoria cu toate misterele
ei, toate sunt puse pe seama acestor entități atotputernice și
ascunse care au destinul rasei umane în mâini de zeci de
mii de ani.
O altă ramură este a celor care cred cu tărie că

OZN-urile sunt frații noștri mai mari, care stau ascunși și
ne ajută în anumite momente de tensiuni sociale. Fiind mult
avansați tehnologic, nu avem posibilitatea să îi reperăm cu
aparatele tehnologice de care dispunem. Mai mult, aceste
persoane spun că ar trebui să luăm legătura cu ei și să ne
lăsăm ghidați de către aceste ființe binevoitoare. Această
ramură este destul de populară în zilele noastre, mai ales în
mişcarea New Age, de unde aflăm că „fraţii noştri din
spaţiu”, binevoitori, au venit şi poate că ne furnizează
tehnologie precum Energia Punctului Zero, tehnologie pe
care guvernul secret o ascunde de noi. Conform
susținătorilor acestor idei, noi îi „ameninţăm” pe
extratereştri şi periclităm un posibil scenariu de contact, din
cauza programului nostru de arme spaţiale. Aceste grupuri
au, de fapt, o deviză bine definită și anume că OZN-urile
nu sunt niciodată dăunătoare.
Unii cred că OZN-urile sunt doar tehnologii naziste

avansate sau proiecte militare secrete şi că nu au nimic
extraterestru. Înainte de începerea celui de-al Doilea
Război Mondial, Germania nazistă a conceput programe
secrete de producere a armamentului și a armelor ce îi vor
ajuta să-și câștige poziția pierdută după Primul Război
Mondial. Pentru eficacitate, oamenii ce lucrau la un
196
program nu aveau cunoștință de alte programe, astfel

crezând că ei sunt cei ce vor dezvolta arma supremă a
Germaniei. Au fost concepute mai multe operațiuni
paralele ce includeau tehnologii diferite. Unii specialiști, ca
von Braun de exemplu, s-au axat pe crearea unei rachete cu
rază lungă de acțiune. Alte programe se concentrau pe
crearea de tehnologii alternative, discuri zburătoare sau
chiar nave intergalactice, dacă e să dăm crezare anumitor
surse. Proiectarea și construirea acestor aparate părea, la
vremea respectivă, de domeniul SF-ului, însă germanii au
reușit să scoată de pe linia de producție primul avion cu
reacție Messerschmitt Me 262, rachetele balistice V1 și V2,
iar recent s-a aflat oficial că testaseră cu succes și avionul
Horten 2-29, considerat invizibil pe radar. Aceste arme
făceau parte din programul oficial al celui de-al treilea
Reich și depășeau cu mult tehnologia deținută de către
aliați, însă alte proiecte secrete au fost îndepărtate atenției
publice.
O altă categorie de cercetători ai culturii OZN

explică fenomenul folosind psihologia jungiană şi spun că
este vorba de o proiecţie a conştiinţei noastre colective.
Astfel, la baza conștiinței s-ar afla subconștientul colectiv,
unde nu există diferențe individuale sau culturale. Anumite
idei sunt transpuse în modul în care fiecare individ percepe
fenomenele în funcție de societatea, religia și dogma în
care a crescut, chiar dacă toți încearcă să transpună același
scenariu. Jung postula că, în adâncul nostru, în centrul
ființei noastre (chiar și în cazul persoanelor foarte raționale
și ateiste) există o profundă tânjire religioasă, o dorință de
comuniune cu o realitate mai vastă; din această perspectivă,
mitul modern al farfuriei zburătoare exprimă un act de
197
compensare pe care inconștientul colectiv îl realizează

sincronistic prin proiecția unor halucinații legate de
OZN-uri și de ființele care le pilotează.
Ipoteza psiho-socială (abreviată PSH, după

denumirea din engleză) spune că foarte multe rapoarte
OZN pot fi cel mai bine explicate prin mijloace psihologice
sau sociale. Ipoteza arată că cele mai multe rapoarte OZN
au explicații foarte convenționale (obiecte celeste, lumini
de avioane, baloane, fenomene meteorologice, alte lucruri
greșit intepretate sau chiar falsuri grosolane), dar care,
datorită atmosferei emoționale și a convingerilor generale
ale observatorilor, sunt distorsionate și transformate în
altceva.
O altă ramură a celor ce au studiat fenomenul OZN

a ajuns la concluzia că fenomenul este mai bizar decât
putem concepe. La o privire sumară asupra acestuia,
curentele descrise mai sus par să fie destul de
convingătoare și să ofere o notă destul de credibilă
fenomenului. Mulți cercetători au ajuns însă la concluzia că
fenomenul are o latură magică și că se regăsește și în
culturile străvechi pe tot întinsul globului. Aceștia au
avansat ideea ființelor hiperdimensionale, ființe ce nu sunt
în spectrul nostru material, ci fac parte dintr-un univers
paralel.
E interesant că, în timp ce ne concentrăm cu toţii pe
chestiuni globale precum mediul, sustenabilitatea
independentă, războaiele, încălzirea globală produsă de om,
terorismul, 11 septembrie, economie, bani, sistemul bancar
etc. (toate acestea fiind teme importante, care trebuie să fie
abordate şi analizate), pare să mai existe şi altceva, ceva ce
198
ignorăm total, negăm, ceva de care râdem sau pentru care

încercăm să găsim explicaţii folosind spiritualitatea sau
psihologia.
Celor mai mulţi încă le vine greu să creadă că 11
septembrie a fost o acţiune din interior şi că Al-Qaida este
la fel de falsă ca şi războiul împotriva terorismului. Dacă
populaţia acestei lumi poate fi amăgită atât de uşor şi prin
mijloace atât de evidente, oare cum o să treacă vreodată de
manipularea şi de amăgirea venită din partea unor fiinţe de
care oamenii nici măcar nu sunt conştienţi şi pe care i-ar
putea întâmpina că pe „fraţii lor din spaţiu” în viitorul
apropiat? Trăim vremuri interesante, într-adevăr. Ce este
adevărat şi ce este minciună în lumea OZN-urilor,
extratereştrilor, răpirilor şi a realităţilor hiperdimensionale?
Ar trebui să facem un efort şi să aflăm acest lucru.
Cultura modernă OZN nu este ceva trecător, un
moft al societății, ci este un fenomen care a început în jurul
anilor 1850, a evoluat, s-a transformat, s-a fragmentat și s-a
pliat perfect pe câmpul morfic al erei moderne spațiale și
științifice, tehnologice.
Spun cultura modernă OZN pentru că fenomenul în
sine are o vechime de câteva mii de ani, dacă nu chiar mai
mult. Însă relatările din vechime, aliniate recent trendului
modern, nu ne aduc nimic nou, ci doar ne adâncesc în
misterul fenomenului care pare că se joacă cu noi. Cu alte
cuvinte, Povestea e aceeași, dar actorii s-au costumat
diferit.
199
Lumea răpirilor extraterestre
Pentru cineva care nu s-a interesat niciodată serios

de această chestiune, poate fi un subiect de amuzament, dar
oricine a studiat vreodată acel domeniu ştie că imaginea
care se prezintă nu este deloc amuzantă. Există un grad
ridicat de absurditate în aceste fenomene de răpire, care
este greu de explicat.
Multe dintre răpiri nu sunt aşa de evidente şi
amintirile pot fi recuperate doar prin hipnoză, deoarece se
pare că extratereştrii au o capacitate de a îşi controla mental
victima, de a-i şterge memoria, de a manipula spaţiul şi
timpul şi de a implanta anumite gânduri, emoţii (de la extaz
la indiferenţă) şi chiar amintiri false despre ce s-a întâmplat
de fapt în timpul răpirii (memorii de ecranare), folosind o
tehnologie hiperspaţială care face ca tehnologia noastră să
arate că în Epoca de Piatră.
Unele răpiri au fost relatate în stare de conştienţă
deplină, fără hipnoză, şi se pare că există multe similarităţi
între poveştile a mii de cazuri de răpiri din toată lumea.
Răpirile sunt o serie complexă de evenimente şi proceduri
controlate de răpitori, asupra unor persoane răpite, aflate
sub controlul acestora.
Trebuie să admitem încă de la început dificultatea
studierii fenomenului răpirilor extraterestre și asta în
principal pentru că nu există dovezi filmate „în acţiune”. În
același timp, ideea că răpirile sunt doar o chestiune
psihologică/imaginară e ridicolă. Sunt prea multe relatări,
de la prea multe persoane fără nicio legătură una cu alta,
care prezintă aceleaşi poveşti în derulare şi care, pur şi
simplu, nu se potrivesc cu niciun context psihologic.
Aşadar, cum arată o răpire obişnuită?
200
Într-o răpire obişnuită, oamenii sunt scoşi din

mediul lor normal de către extratereştri. Oamenilor le este
indusă o stare pasivă, hipnotică, şi nu se pot împotrivi. Ei
sunt duşi la bordul unui OZN, sunt dezbrăcaţi şi sunt puşi
să se întindă pe o masă. Apoi, subiecţilor li se
administrează o serie de proceduri fizice, mentale şi de
producţie.
Corpul fizic al subiectului este sondat şi analizat.
Se colectează spermă şi ovule. Extratereştrii au proceduri în
care se holbează în ochii persoanei răpite de la o distanţă de
numai câţiva centimetri. Aceste proceduri de scanare a
minţii par să fie manipulări neurologice care le dau
extratereştrilor posibilitatea să pătrundă în mintea
oamenilor.
După procedurile de pe masă, persoanele răpite
relatează că uneori sunt duse în alte încăperi, unde li se cere
să aibă contact tactil cu bebeluşi cu aspect ciudat.
Persoanele răpite spun că aceşti bebeluşi par să fie
încrucişări între oameni şi extratereştri. Ei îi numesc
hibrizi.
Persoanele răpite mai văd şi bebeluşi hibrizi mai
mari, copii, adolescenţi şi adulţi. Uneori, persoanele răpite
relatează că li se cere să îndeplinească anumite sarcini, că
sunt testate într-un fel. Ele spun că sunt aduse aparate cu
care urmează să fie examinate. Uneori li se cere să aibă un
soi de contact sexual cu alte fiinţe umane, iar alteori cu
hibrizi adolescenţi şi adulţi. Sunt returnaţi în mediul lor
normal şi, în decurs de câteva secunde, uită tot ce li s-a
întâmplat.
Există relatări multiple de la cazuri fără nicio
legătură între ele, care confirmă că astfel de detalii bizare
nu sunt produsul unei singure minţi deranjate.
201
Iată o listă făcută pe baza a nenumărate studii,

analize şi relatări despre răpiri:
- Extratereştrii pot să modifice modul în care percepem
ceea ce este în jurul nostru.
- Extratereştrii pot să controleze ce gândim şi ce vedem.
Pot să ni se prezinte sub o serie de deghizări şi forme.
- Extratereştrii pot să ne transporte – conştiinţa – afară din
corpul fizic, să dezafecteze controlul nostru asupra
corpului, să îşi instaleze una din propriile lor entităţi şi să
ne folosească corpul ca vehicule pentru propriile lor
activităţi înainte de a ne readuce conştiinţa în corp.
- Extratereştrii pot să fie prezenţi lângă noi în stare
invizibilă şi pot să se facă vizibili doar parţial.
- Extratereştrii ne extrag fluide corporale din gât, şira
spinării, vene, încheieturi precum genunchii şi încheieturile
mâinilor şi din alte locuri. De asemenea, ne injectează
fluide necunoscute în diferite părţi ale corpului.
Un număr surprinzător de persoane răpite suferă de
boli grave pe care nu le aveau înainte de aceste întâlniri.
Aceste afecţiuni au dus la intervenţii chirurgicale şi chiar
decesul din cauze care nu au putut fi identificate de către
doctori. Unele persoane răpite au parte de o degenerare a
bunăstării lor mentale, sociale şi spirituale. Apar frecvent
comportamente de exces, precum abuzul de droguri,
alcoolismul, consumul excesiv de alimente şi
promiscuitatea. Se dezvoltă obsesii ciudate, care cauzează
perturbarea vieţii normale şi distrugerea relaţiilor
personale.
Extratereştrii arată un interes deosebit pentru
sexualitatea adultă, sexualitatea infantilă şi provocarea de
durere fizică persoanelor răpite. Persoanele răpite îşi
amintesc că au fost instruite şi pregătite de către
202
extratereştri. Această pregătire poate să se fi desfăşurat sub

forma unor lecţii verbale sau telepatice, a unei proiecţii cu
diapozitive sau a unor instruiri practice cu privire la
manipularea de tehnologie extraterestră. Persoanele răpite
povestesc că au fost duse în facilităţi în care au întâlnit nu
numai extratereştri, ci şi oameni care arată normal, uneori
în uniforme militare, care lucrau cu răpitorii extratereştri.
Persoanele răpite se întâlnesc adesea cu mai multe
tipuri de extratereştri în timpul unei experienţe, nu doar cu
cenuşiii. Toate combinaţiile posibile de cenuşii, reptoizi,
insectoizi, blonzi şi crestaţi au fost observate, chiar şi în
timpul unui singur eveniment de răpire, la bordul aceleiaşi
nave sau în aceeaşi facilitate. Persoanele răpite relatează că
au văzut şi alte fiinţe umane în aceste facilităţi, cărora li se
luau sânge, erau mutilate, jupuite şi dezmembrate, stocate
fără viaţă, ca nişte frânghii de lemn. Unele persoane răpite
au fost ameninţate că şi ele aveau să sfârşească în aceeaşi
stare, dacă nu cooperau cu răpitorii.
Extratereştrii şi-au forţat prizonierii să întreţină
raporturi sexuale cu extratereştri şi chiar cu alte persoane
răpite, în timp ce grupuri de extratereştri priveau aceste
spectacole. În aceste întâlniri, extratereştrii s-au deghizat
uneori pentru a obţine cooperarea persoanei răpite,
înfăţişându-se ca Iisus, Papă, anumite persoane celebre şi
chiar soţul sau soţia decedată a persoanei răpite.
Extratereştrii fac previziuni despre o perioadă
iminentă de haos şi dezastru global. Ei spun că un număr
anumit de oameni vor fi salvaţi de pe planetă pentru a
continua specia, fie pe o altă planetă, fie înapoi pe pământ,
după ce încetează dezastrul. Multe dintre persoanele răpite
relatează că nu au încredere în răpitorii lor extratereştri şi
203
că prevăd o utilizare mult mai sinistră a oamenilor

„salvaţi”.
Extrapolând relatările martorilor, putem conclu-
ziona că aceste fiinţe pot să creeze realităţi virtuale, să
declanşeze emoţii şi să implanteze gânduri. Ele pot să joace
orice scenariu ca să facă persoana răpită să simtă că e vorba
de o experienţă spirituală, de aceea multe dintre persoanele
contactate susţin că aceste fiinţe extraterestre sunt bine-
voitoare. Să nu mai vorbim de faptul că răpirile au loc
împotriva liberului arbitru al persoanei.
De multe ori, persoanei i se arată imagini/realităţi
virtuale care prezintă cataclisme/schimbări pe Pământ şi ce
trebuie ele să facă atunci când se întâmplă aceste lucruri, ca
şi cum ar fi programate pentru un eveniment anume. Unele
dintre persoanele răpite susţin că li s-a dat permisiunea de
răpire prin intermediul minţii subconştiente şi au dezvoltat
un soi de Sindrom Stockholm. Alţi oameni, relatează că au
simţit o iubire la vederea unui OZN. Ei bine, dacă analizăm
puţin mai profund toate aceste lucruri, un sentiment de
iubire nu este în nici un caz o indicaţie că avem de a face
cu fiinţe binevoitoare, mai ales dacă ele sunt capabile să
inducă stări emoţionale la fiinţele umane după cum voiesc.
Noi putem fi cu uşurinţă manipulaţi emoţional şi putem fi
fiinţe foarte impresionabile. Filmele sunt un bun exemplu
de cum sunetul şi imaginile pot să ne facă să râdem, să
plângem sau să ne înfricoşăm, aşa că să nu mai vorbim de
ce ar putea să facă o tehnologie hiperspaţială, care cu
siguranţă că este superioară oricărei tehnologii cunoscute
de om.
Pentru a înţelege pe deplin subiectul răpirilor,
trebuie să mergem dincolo de ceea ce credem că este sau nu
este posibil şi să privim cum mintea noastră condiţionată
204
încearcă să găsească o explicaţie pentru astfel de

experienţe, folosind psihologia elementară aprobată de
mediul cultural sau spiritualitatea New Age.
Este foarte important să înţelegem gradul
ridicat de fantezie al culturii OZN şi extratereştri. Cei care
nu l-au studiat cu atenţie trag concluzii prea repede, se
întreabă cum e posibil aşa ceva, la o scară aşa de mare, fără
să observe cineva.
Ei nu îşi dau seama că este vorba de un fenomen
non-fizic şi că avem de a face cu o formă de viaţă de
inteligenţă superioară, care s-ar putea să fie un pic mai
deşteaptă decât suntem noi, oamenii, şi să nu gândească
precum oamenii, care poate să apară şi să dispară din
mediul 3D şi să transcendă spaţiul şi timpul.
Aceste entităţi pot să introducă gânduri, amintiri,
emoţii şi să ia diverse înfăţişări, precum persoane dragi
decedate, Iisus sau Fecioara Maria, spirite sau figuri
spirituale şi aşa mai departe, în funcţie de sistemul de
credinţe al persoanei răpite.
Atunci când vorbim despre posibilitatea
existenţei unei rase de inteligenţă superioară, care există în
afara spectrului nostru de percepţie, într-o densi-
tate superioară, asta nu înseamnă neapărat că avem de a
face automat cu fiinţe evoluate spiritual sau cu îngeri
iubitori.
Nu spun că nu e posibil să existe fiinţe
binevoitoare în alte tărâmuri de existenţă, însă are loc o
romanţare puternică a fenomenului OZN, bazat pe speranţe
şi presupuneri. Nu sunt prea mulţi cei care pun la îndoială
intenţia acestor fiinţe.
Oare nu ar fi posibil să existe o inteligenţă
extraterestră care este mult mai veche decât viaţa umană pe
205
Pământ şi care poate că ne priveşte aşa cum privim şi cum

folosim noi, în multe feluri, formele inferioare de viaţă de
pe această planetă: ca pe o resursă… ca hrană, chiar? Hrana
nu trebuie neapărat să fie fizică, iar aceste fiinţe par să se
hrănească cu emoţiile şi cu energia noastră.
De obicei, dacă oamenii admit că s-ar putea ca pe
această planetă să existe şi alte forme de viaţă care ne
vizitează, tendinţa lor este să proiecteze calităţi umane
asupra acestor vizitatori, respingând orice nu se încadrează
în această imagine (condiţionată) despre fraţii noştri din
spaţiu. Astfel, avem de a face cu obişnuitul extratereştrii nu
se comportă cum ar trebui, scuza şi negarea fenomenului
de răpire. Ei bine, cine suntem noi ca măcar să presupunem
cum gândeşte şi cum se comportă o formă de viaţă
non-umană?
Analizând aspectul de anormalitate ridicată şi
hiperdimensionalitate al activităţii OZN, am putea spune
că, în mod cert, nu este vorba doar de un fenomen fizic şi
că aceste nave nu par să deţină tehnologie de genul celei la
care ne gândim atunci când vorbim de o navă spaţială. Până
la urmă, cine a spus că extratereştrii vin de pe altă planetă?
În timp ce NASA caută viaţă organică pe Marte
(programele oficiale ale NASA par să fie mai mult un mod
de a distrage atenţia publicului general), adevăratul
spectacol se desfăşoară chiar aici, şi încă de multă vreme.
Contactul a fost deja stabilit, dar nu în felul în care am fi
crezut noi că o să se întâmple. Cu o tehnologie care
transcende timpul, spaţiul şi gravitaţia, călătoria în spaţiu
s-ar putea să capete cu totul alt înţeles. Trebuie să ne
întrebăm de ce o temă de o importanţă atât de mare pentru
ştiinţă şi pentru lume încă mai este ignorată pe larg în
comunitatea oficială de savanţi.
206
Din păcate, comunitatea ştiinţifică a slujit prost

rasa umană. Asta nu ar trebui să ne surprindă, având în
vedere dimensiunea disproporţională a fondurilor pe care le
primeşte comunitatea ştiinţifică de la fundaţii scutite de
taxe, de la corporaţii multinaţionale până la Pentagon. Să
oferi astfel de fonduri şi apoi să încurajezi un studiu
ştiinţific real asupra chestiunii OZN-urilor ar însemna să
boicotezi însuşi scopul campaniei de demitizare şi
dezinformare, documentată atât de bine şi de atât de mult
timp, despre realitatea fenomenului OZN.
Cum savanţii sunt condiţionaţi şi antrenaţi să
deprecieze realitatea fenomenului OZN, este relativ uşor să
îi convingi pe unii dintre ei să intre în domeniul
demistificării, mai ales dacă vor fi plătiţi pentru eforturile
lor de demistificare. Nu ne putem aştepta de la savanţi să se
comporte sau să gândească în alt fel. Ei au fost îndoctrinaţi
şi au nevoie de finanţare.
Cum ar putea ştiinţa, aşa controlată cum este în
prezent, să explice tipul de fenomene descrise de
persoanele care au văzut OZN-uri şi care au fost răpite de
extratereştri? Au fost văzute OZN-uri care se împart în mai
multe părţi şi zboară în direcţii diferite. La fel, au fost
observate două sau mai multe OZN-uri zburând unul către
altul şi contopindu-se într-un singur obiect. Au fost
observate OZN-uri care îşi schimbă forma în timpul
zborului.
Aici doar analizăm câteva piese din puzzle şi
vedem cum începe să se formeze o imagine şi să apară
întrebări pe care trebuie să ni le punem. Cele mai multe
sunt simple informaţii de la cercetători care au studiat
fenomenul acesta de zeci de ani încoace. Ce facem cu
aceste informaţii şi cum reacţionăm la ele, dacă reacţionăm
207
prin frică, negare, disconfort, entuziasm, inspiraţie etc.,

depinde de fiecare dintre noi. Unii par să confunde
obiectivitatea cu negativismul şi speranţele deşarte cu
pozitivismul. Mare parte din ceea ce oamenii văd ca
negativ sau pozitiv sunt doar proiecţiile şi opiniile lor
subiective, care nu reflectă neapărat lumea aşa cum este ea.
Care sunt implicaţiile pentru omenire, dacă ţinem
seama de posibilitatea ca omenirea să fi fost manipulată
genetic şi prin intermediul sistemelor de credinţe de către
entităţi extraterestre hiperdimensionale, încă de la începutul
timpurilor? Entităţi care, în tot acest timp, s-au hrănit cu
noi energetic, emoţional şi fizic?
Există relatări străvechi care fac referiri la
realitatea controlului hiperdimensional şi a formelor de
viaţă extraterestre. Există desene în peşteri şi sculpturi,
scrieri ale gnosticilor şi ale sufiţilor, indienii americani,
Biblia, Bhagavad Gita, Vedele etc.
Poate că extratereştrii n-au călătorit de pe o
planetă îndepărtată ci, de fapt, au fost aici tot timpul.
Zicharia Sitchin sugera că Annunaki se întorc pe Pământ.
Poate că n-au plecat niciodată, ci au fost aici în tot acest
timp, la marginea spectrului nostru perceptiv. După cum
spunea o persoană răpită, poate că ei ne percep ca
fiind proprietatea lor, iar Pământul este ferma lor. Noi
suntem resursele şi hrana lor, sau, în cuvinte şi mai
tulburătoare ale unei alte persoane răpite: „Ştii cum, pentru
ei, noi suntem doar nişte gândaci.” Poate că astfel de
afirmaţii ne fac să râdem, dar milioane de oameni trec prin
aceste experienţe, care sunt etichetate drept „probleme
psihologice”.
208
Poate că ar trebui să ascultăm mai îndeaproape

persoanele răpite, dar şi pe cercetătorii din domeniu, înainte
să ne întoarcem privirile rapid în altă parte.
209
Povestitori care spun alte poveşti…
Oamenii au o nevoie profundă să creadă în puterea

binelui. Noi avem nevoie să fim o forţă bună pentru
extratereştri, de vreme ce ne simţim atât de neajutoraţi în
prezenţa lor. Şi avem nevoie de o forţă superioară care să
ne ofere o speranţă de mântuire, atât la nivel personal, cât şi
global, atunci când vedem starea jalnică a lumii. Probabil
că extratereştrii ştiu acest lucru despre noi, ei ştiu că noi
vrem şi sperăm ca ei să fie creaturi binevoitoare şi că ne
folosesc dorinţa de bunătate pentru a ne manipula. Ce mod
mai bun de a obţine cooperarea noastră ar putea să existe,
decât acela de a ne spune că ceea ce ne fac este spre binele
nostru? Devine clar faptul că fiinţele care fac astfel de
lucruri nu pot fi percepute ca iluminate spiritual, ca având
în minte cel mai bun interes al omenirii.
Totuși, căutând sistematic în hățișul culturii
OZN, putem observa că anumite teorii sunt date la o parte
(intenționat?) pentru a face loc sistemelor simple,
sistemelor care ar putea ajuta sistemul de control să
manipuleze și să conducă masele de oameni către subiecte
materiale. Este destul de simplu ca oamenii să creadă că
anumite nave străbat distanțe cosmice în căutarea altor
civilizații, să presupună că extratereștrii vin aici și lăsă
semne în lanuri de grâu, mutilează animale, răpesc fizic
persoane la bordul navelor și fac experimente genetice fără
ca nimeni să observe aceste lucruri.
Realitatea poate fi cu mult mai extravagantă și
cu mult mai greu de înțeles. Nu pentru că nu avem puterea
de înțelegere, ci pentru că, dacă am ști aceste aspecte, am
putea scăpa de acest sistem de control. Am să prezint
câteva teorii ale unor cercetători din domeniul OZN care
210
prezintă fenomenul într-o manieră diferită față de ceea ce

se încearcă în prezent a fi „variantă oficială” a curentului
modern.
Meade Layne (1882-1961) a fost unul dintre

pionierii studiului fenomenului OZN și parapsihologiei,
cunoscut îndeosebi pentru că a introdus teoria căreia
fenomenul își are originea într-o dimensiune paralelă.
Layne a fost profesor universitar, a predat la Universitatea
din California de Sud și la Univesitatea Illinois Wesleyan.
Acesta a speculat că, în loc de a reprezenta fenomenul ca
făcând parte din curentul popular, în care navele călătoresc
de pe o planetă asemănătoare cu Terra cu o tehnologie
avansată, probabil ființele își au originea într-o dimensiune
paralelă pe care a denumit-o Etheria, iar navele lor sunt de
obicei invizibile omului uman, dar le putem totuși observa
când viteza lor atomică încetinește destul de mult.
Nu sunt iluzii, fantezii sau minciuni; nu sunt

construite de vreun guvern străin sau de al nostru; nu vin
din adâncurile mării, deși unele pot intra uneori în mare;
nu vin din regiunile polare, sau din Tibet; nu sunt
construcții ale Atlanților sau ale altor popoare antice; nu
vin de pe alte planete ale sistemului nostru solar sau de pe
orice alt corp ceresc cunoscut nouă. Vin dintr-o regiune a
existenței numită Etheria, adică din planul sau nivelul
eteric. Etheria este aici! De-a lungul, înăuntrul și înafara
lumii noastre. Aceste obiecte sunt construite din materia
planului eteric și ne sunt imperceptibile, din moment ce ele
există în ceea ce noi numim spațiul gol.
Ele intră în planul nostru, adică pe nivelul nostru
de percepție, printr-un proces de materializare, rata lor de
211
vibrație este încetinită până ce ele devin vizibile. Este ca și

cum un ventilator și-ar încetini mișcarea până ce brațele
elicelor sale ar deveni vizibile.
Dr. Josef Allen Hynek (1910-1986) a fost un

astronom american, profesor și ufolog. A colaborat în
calitate de consultant științific la studiile ufologice
efectuate de către U.S. Airforce în cadrul a trei proiecte
consecutive: Project Sign: 1947-1949; Project Grudge:
1949-1952; Project Blue Book: 1952-1969. Este considerat
părintele conceptului de analiză științifică a rapoartelor și a
căutării dovezilor lăsate de presupusele OZN. A realizat
timp de zeci de ani, independent, propria cercetare a
fenomenului OZN, dezvoltând sistemul de clasificare al
întâlnirilor astfel:
- Întâlniri de gradul I – atunci când există doar
contact vizual cu un OZN;
- Întâlniri de gradul II – atunci când contactul vizual
este însoțit de dovezi fizice;
- Întâlniri de gradul III – atunci când sunt văzuți și
ocupanții OZN-urilor;
- Întâlniri de gradul IV – atunci când apar și răpiri de
oameni.
În primii ani de studiu al fenomenului OZN,
Hynek a fost o persoană implicată puternic în demascarea
fenomenului. El a crezut că un mare număr de apariții ar
putea fi explicate ca fenomene prozaice identificate în mod
eronat de către observator.
Opiniile lui Hynek despre OZN-uri au început să
sufere o schimbare lentă și treptată. După ce a examinat
sute de rapoarte de-a lungul deceniilor (inclusiv unele
făcute de martori credibili, inclusiv astronomi, piloți, ofițeri
212
de poliție și personal militar), Hynek a concluzionat că

unele rapoarte sunt observații empirice autentice.
O altă schimbare a opiniei lui Hynek a intervenit
după efectuarea unui sondaj informal în rândul colegilor săi
astronomi la începutul anilor 1950. Din cei 44 de
astronomi, cinci (peste 11 la sută) au văzut obiecte aeriene
care nu pot fi explicate în niciun fel de știința oficială. Mai
mult, astronomii au probabil mai multe cunoștințe vaste
decât publicul larg despre observarea cerului și evaluarea a
ceea ce văd, astfel încât observațiile lor au fost, fără
îndoială, mult mai impresionante. Hynek a fost, de
asemenea, tulburat de ceea ce el considera ca fiind o
atitudine de desconsiderare sau aroganță din partea
majorității oamenilor de știință față de rapoartele OZN și
față de martori.
Prima dovadă privind schimbarea opiniei lui
Hynek a apărut în 1953, iar mărturia sa conținea ceea ce
avea să devină, probabil, cea mai bine cunoscută declarație
a lui Hynek:
„Ridicolul nu face parte din metoda științifică și nu
ar trebui să fie prezentat așa ceva oamenilor. Fluxul
constant de rapoarte, de multe ori realizat în colaborare cu
observatori fiabili, ridică întrebări privind obligația și
responsabilitatea științifică. Este acolo orice fel de reziduu
care să fie demn de atenție științifică? Sau, dacă nu există,
nu avem o obligație de a spune acest lucru publicului, dar
nu în cuvinte de ridiculizare pe față, ci la modul serios,
pentru a păstra încrederea publicului în știință și în
oamenii de știință?”
În 1973, la Simpozionul anual MUFON, care a

avut loc în Akron, Ohio, Hynek a început să-și exprime
213
îndoielile sale în ceea ce privește ipoteza extraterestră

(denumită anterior interplanetară sau intergalactică). El a
fost conștient de faptul că numărul OZN-urilor a fost mult
mai mare decât cel din statisticile proiectului Blue Book.
Acest lucru l-a nedumerit:
„Câteva observații bune pe an, peste tot în lume, ar
consolida ipoteza extraterestră, dar ce facem cu miile de
cazuri din fiecare an? Din regiuni îndepărtate ale
spațiului? Și în ce scop? Pentru a ne speria pe noi oprin-
du-ne mașinile, tulburând animale și pentru a ne încurca
cu pOZNele lor aparent inutile?”
În 1977, la primul Congres Internațional OZN din

Chicago, Hynek și-a prezentat punctul de vedere în
discursul intitulat – Ceea ce cred eu cu adevărat despre
OZN-uri:
„Eu nu cred că fenomenul OZN ca un întreg este
real, dar nu înseamnă neapărat că se poate explica prin-
tr-un singur lucru. Trebuie să ne întrebăm cumva dacă
diversitatea OZN-urilor observate duce la concluzia că
toate provin din aceeași sursă de bază, la fel ca fenomenele
meteorologice, care provin toate din atmosferă, sau dacă
acestea diferă, ca o ploaie meteoritică, care, la rândul ei
diferă de o una de raze cosmice. Noi nu trebuie să ne
întrebăm, care ipoteză poate explica cele mai multe
lucruri, dar trebuie să ne întrebăm care ipoteză poate
explica faptele cele mai enigmatice. Există suficiente
dovezi pentru a apăra atât ipoteza IET (inteligența
extraterestră) cât și IED (a inteligenței extradimensionale).
Avem două aspecte ale unui fenomen sau două seturi
diferite de fenomene?”
214
Pe lângă aspectul de materializare și

dematerializare, el a citat fenomenul poltergeist cunoscut
de unii oameni după o întâlnire apropiată cu OZN-urile,
fotografiile unor OZN-uri, de câteva ori surprinse doar pe
un singur cadru, și neobservate de martori, schimbarea
formei chiar sub ochii martorilor, problema nerezolvată a
comunicării telepatice, sau în întâlnirile apropiate de gradul
al treilea în care creaturile par a fi acasă sub influența
gravitației și atmosferei Pământului, liniștea bruscă ce se
instalează odată cu prezența navei; levitația mașinilor sau a
persoanelor, dezvoltarea de către unii oameni a unor
abilități psihice după o astfel de întâlnire.
Savantul american de origine franceză Dr. Jacques

Vallée (n. 24 septembrie 1939) este specialist în astrofizică
și tehnologia informației, fost consultant pentru NASA și a
lucrat la proiectul ARPANET, precursorul internetului
modern. Este antreprenor și autor al mai multor cărți legat
de tehnologia avansată. Vallée este, de asemenea, o figură
importantă în studiul obiectelor zburătoare neidentificate,
în primul rând remarcat pentru apărarea legitimității
științifice a ipotezei extraterestre și mai târziu pentru
promovarea ipotezei interdimensionale.
Este unul dintre puținii cercetători din lume care
studiază fenomenul la fața locului, călătorind peste tot în
lume, deplasându-se pe teren, luând interviuri de la martorii
oculari, discutând cu autoritățile, realizând studii în
colaborare cu alți oameni de știință, investind enorm de
mult timp, bani și efort în studierea temeinică a
fenomenului. El a lucrat în acest domeniu ca partener și
apropiat al lui J. Allen Hynek.
215
A scris multe cărți pe această temă: „Passport to

Magonia: From Folklore to Flying Saucers”, „The
Invisible College: What a Group of Scientists Has
Discovered About UFO Influences on the Human Race”,
„The Edge of Reality” (împreună cu Dr. J. Allen Hynek),
„Messengers of Deception: UFO Contacts and Cults”,
„Dimensions: A Casebook of Alien Contact”,
„Confrontations: A Scientist’s Search for Alien Contact”,
„Revelations: Alien Contact and Human Deception”,
„Wonders in the Sky: Unexplained Aerial Objects from
Antiquity to Modern Times”.
Este foarte respectat și considerat de mulți a fi cel
mai obiectiv și, în același timp, un original cercetător al
fenomenului OZN.
La mijlocul anilor 1960, la fel ca mulți alți ufologi,
Vallée a încercat inițial să valideze populara ipoteză
extraterestră. Cu toate acestea, prin 1969, concluziile lui
Vallée s-au schimbat, iar el a declarat public că ipoteza
extraterestră era prea îngustă și ignora prea multe date.
Vallée a început să exploreze conexiunile dintre
OZN-uri, culte, mișcări religioase, demoni, îngeri,
fantome, observația unor criptide și fenomene psihice.
Speculațiile privind aceste potențiale legături au fost mai
întâi descrise în a treia carte ufologică a lui
Vallée, „Passport to Magonia: From Folklore to Flying
Saucers” (Pașaport pentru Magonia: de la folclor la
farfuriile zburătoare).
Ca o alternativă la ipoteza vizitei extraterestre,
Vallée a sugerat o ipoteză a vizitei multidimensionale.
Această ipoteză reprezintă o prelungire a ipotezei
extraterestre, în care extratereștrii ar putea veni de oriunde.
Entitățile ar putea fi multidimensionale, dincolo de spa-
216
țiu-timp și astfel ar putea coexista cu oamenii, dar ar

rămâne neobservate. Opoziția lui Vallée la populara ipoteză
extraterestră nu a fost bine primită de către ufologi
proeminenți din SUA, prin urmare, el a fost considerat un
proscris. Chiar și Vallée se referea la sine însuși ca la un
eretic printre eretici.
„Dacă privim lumea din punct de vedere
informaţional şi dacă luăm în considerare multele şi
complexele moduri în care pot fi structurate timpul şi
spaţiul, vechea idee de călătorie în spaţiu şi de navă
interplanetară de care încă se mai agaţă cei mai mulţi
tehnologi pare nu numai învechită, ci chiar ridicolă. În-
tr-adevăr, fizica modernă a depăşit deja această fază şi
oferă o interpretare foarte diferită despre cum ar putea
arăta un sistem extraterestru.
Eu cred că există în jurul nostru un sistem care

transcende timpul, transcenzând spaţiul. Este foarte posibil
ca sistemul să se poată localiza în spaţiul cosmic, dar
manifestările sale nu sunt de navă spaţială, în sensul
obişnuit de şuruburi şi piuliţe. OZN-urile sunt manifestări
fizice care nu pot fi înţelese în afara realităţii lor
mediumnice şi simbolice.
Ceea ce vedem aici, de fapt, este un sistem de
control care acţionează asupra oamenilor şi care foloseşte
oamenii. Prezentarea simbolică pe care o văd persoanele
răpite seamănă cu tipul de ritual de iniţiere sau de
călătorie astrală care este incorporat în tradiţiile [oculte]
ale fiecărei culturi… structura relatărilor despre răpiri
este identică cu cea a ritualurilor oculte de
iniţiere… fiinţele OZN de azi aparţin aceleiaşi clase de
manifestare ca şi entităţile [oculte] care erau descrise în
217
veacurile trecute. Întinderea, frecvența și distribuția

observărilor de OZN-uri fac ca ipoteza populară cu privire
la extratereștri (cea interplanetară) să fie imposibil de
susținut…
Multe dintre farfuriile zburătoare par să nu fie
nimic altceva, decât un paravan pentru vreun fenomen
ascuns. Sunt ca niște cai troieni care se coboară în
pădurile și pe câmpurile noastre, promițând mântuirea și
oferindu-ne splendoarea unei mărețe super-civilizații din
ceruri.
Oare extratereștrilor chiar le pasă de noi? Există
multe dovezi tulburătoare care spun că nu. Le pasă doar în
măsura în care putem să îndeplinim scopul enigmatic pe
care îl avem pentru ei. Povestea adevărată despre OZN-uri
trebuie să cuprindă toate diferitele manifestări care sunt
observate. Este o poveste despre fantome și spirite și
aberații mentale ciudate, o poveste despre o lume invizibilă
care ne înconjoară și, din când în când, ne înghite; o
poveste despre profeți și profeții, despre zei și despre
demoni. Este o lume a iluziei și halucinațiilor, în care
irealul pare foarte real și unde realitatea însăși este
distorsionată de forțe stranii, care, aparent, pot să
manipuleze spațiul, timpul și materia fizică – forțe care ne
depășesc aproape în întregime puterea de înțelegere.
Cerurile noastre au fost pline de cai troieni de-a
lungul istoriei, care – la fel ca și calul troian din poveste –
păreau să ascundă intenții ostile. …Această teorie a
ostilității este sprijinită și de faptul că, cel mai adesea,
obiectele aleg să apară în forme pe care le putem accepta
cu ușurință și pe care ni le putem explica într-un mod
satisfăcător – de la dirijabile și până la meteoriți sau
avioane cu aspect obișnuit. …Cu alte cuvinte, farfuriile
218
zburătoare nu sunt deloc ceea ce am sperat noi că sunt. Ele

fac parte din altceva. Eu numesc acel altceva Operațiunea
Calul Troian. Adevărul real este că pasionații de OZN-uri
au fost prostiți vreme de atâția ani, nu de către guvern, ci
chiar de fenomen.
Dr. Karla Turner (1947-1996), fost profesor

universitar la University of North, Texas, având un doctorat
în engleză și o diplomă de arte, este autoarea a trei cărţi
despre fenomenul de răpire extraterestră: „Into the Fringe”
(În extremă - 1992), „Taken” (Răpită - 1994) şi
„Masquerade of Angels” (Mascarada îngerilor - 1994). Dr.
Turner credea că formarea unei rase hibride nu este scopul
suprem al vizitelor nocturne, având în vedere că există
multe cazuri de răpire care prezintă comportamente şi
planuri diferite. Probabil că atinsese o coardă sensibilă,
căci a început să fie hărţuită de agenţi şi de armată toată
viaţa. Dr. Karla Turner a murit de un cancer ciudat, care s-a
dezvoltat foarte rapid, în 1996, după ce a fost ameninţată
pentru munca ei. Avea doar 48 de ani și urma să scoată pe
piață concluziile la care ajunsese într-o nouă carte. Acea
carte nu a mai fost publicată.
Conform cercetărilor ei, dr. Turner credea că
oamenii sunt folosiţi ca resursă de aceşti extratereştri, în
mai multe feluri:
„Înainte să ne dăm voie să credem în caracterul
binevoitor al intervenţiei extraterestre, ar trebui să ne
întrebăm – oare fiinţele iluminate au nevoie să folosească
acoperirea nopţii ca să facă fapte bune? Oare au nevoie să
ne paralizeze şi să ne facă incapabili să ne opunem? Oare
îngerii au nevoie să ne fure fetuşii? Oare au nevoie să
manipuleze organele genitale ale copiilor noştri şi să ne
219
sondeze rectul? Oare frica, durerea şi amăgirea sunt

consecvente cu nişte motive spirituale elevate? Ceva ciudat
se întâmplă, ceva mult mai înspăimântător şi mai dureros,
în multe, multe cazuri de răpire…
Cât despre cercetătorii care susţin că
extratereştrii au venit să ne ajute să evoluăm către nu ştiu
ce conştiinţă superioară, sau că se află aici cu vreun alt
scop pozitiv – să ne salveze planeta, să promoveze pacea în
lume şi aşa mai departe – îi provoc pe aceşti cercetători să
includă în viziunea lor şi date aberante. Teoriile sunt
puncte de pornire pentru cercetare, nu concluzii dovedire,
iar cercetătorii în domeniul OZN trebuie să fie dispuşi să
îşi extindă şi să îşi modifice teoriile în conformitate cu
datele pe care le descoperă. Ar fi minunat dacă am putea
să modelăm experienţele cu extratereştrii în ceva pozitiv,
dar până nu luăm serios în calcul detaliile întâlnirilor de
răpire – toate detaliile, cred că este periculos să ne agăţăm
de teorii care ignoră datele ce nu se potrivesc.
Căutarea adevărului întreg este o datorie pe care
o avem faţă de noi înşine. Indiferent care se dovedește a fi
adevărul, în cele din urmă, trebuie să îl căutăm! Fără el,
suntem ca niște copii care se joacă cu umbrele; nu știm
nimic și cu siguranță nu avem aptitudinile necesare ca să
înfruntăm entitățile reale, oricare ar fi ele, care se află în
spatele acestei mascarade. E o prostie să luăm totul doar
după aparențe. La fel, să nu ne luăm deloc după aparențe e
ridicol. Investigațiile în acest domeniu. …nu poate fi nimic
mai important de făcut pentru noi la acest moment, decât
să ne uităm dincolo de dorințele noastre, dincolo de fricile
noastre și să căutăm o realitate și o înțelegere obiectivă.“
Laura Knight-Jadczyk (n. În 1952), autoarea căr-
ților: „Gradul ridicat de stranietate al dimensiunilor,
220
densităţile şi procesul de răpire extraterestră” și „Istoria

secretă a lumii”:
„Ce este adevărat şi ce este minciună în lumea
OZN-urilor, extratereştrilor, răpirilor şi a realităţilor
hiperdimensionale? Ar trebui să facem un efort şi să aflăm
acest lucru. Trebuie să fii atent când ceri să afli adevărul…
de obicei, este ceea ce nu vrei să auzi sau ceea ce nu vrei
să înfrunţi. O întrebare arzătoare poate să deschidă uşa
unui vârtej de vânt […].
Un alt element tulburător care a reieşit din
cercetările mele este că aceste fiinţe, fie că sunt demoni,
vampiri sau extratereştri, par să aibă capacitatea de a ne
controla gândurile într-o oarecare măsură, corpul fizic,
vremea şi chiar evenimentele din viaţa noastră. […] Multe
persoane au relatat că răpitorii lor erau persoane
binevoitoare, dar dacă ţinem seama de toţi factorii din
tabloul mai larg al fenomenului, se pare că astfel de
poveşti despre bunăvoinţă ar fi de natură să inducă în
eroare. La nivelul nostru de realitate, conceptul că «nimic
nu este real», aşa cum a fost acesta promulgat de guru-şi şi
de învăţători de-a lungul istoriei, este la fel de inutil ca a
spune că gravitaţia nu este reală.”
Asemenea consideraţii sunt utile numai pentru
extinderea percepţiei. Nu sunt utile pentru aplicare practică,
de vreme ce energiile creaţiei par să treacă prin mai multe
niveluri înainte să se întâlnească la mijloc, ca să spunem
aşa, în realitatea noastră.
John Ava Keel (1930-2009) a fost un jurnalist

american și ufolog influent, cunoscut ca fiind autorul cărții
„Profetiile omului molie” și promotorul termenului Men in
Black. A căutat inițial să explice că OZN-urile ar
221
reprezenta vizite extraterestre, dar mai târziu a abandonat

această ipoteză. În a treia sa carte, „UFOs: Operation
Trojan Horse” (OZN-urile: Operațiunea Calul Troian),
publicată în 1970, a făcut legătura între OZN-uri și
concepte supranaturale, cum ar fi monștri, fantome
și demoni. Keel a folosit termenul de ultratereștri pentru a
descrie ocupanții OZN, pe care îi considera ca fiind entități
non-umane, capabile de a lua orice formă doresc. În aceeași
carte concluziona că OZN-urile, deși par a fi materiale, se
dovedesc a fi compuse din energii din gama înaltă de
frecvențe ale spectrului electromagnetic, energii care au
atașată o formă de inteligență și care se manifestă într-un
mod ordonat, materializându-se și dematerializându-se la
voință, lăsând chiar și urme fizice vizibile.
„Aceste spirite predispuse către iluzionarea
oamenilor sunt responsabile de aproape toate aparițiile și
manipulările de tip OZN. Farfuriile zburătoare nu vin
dintr-o civilizație aflată pe vreo planetă îndepărtată! Ele
sunt vecinii noștri de vis-a-vis, parte dintr-un alt continuum
spațio-temporal, în care viața, materia și energia sunt
radical diferite de ale noastre! Contactaților li se prezintă
mereu minciuni amestecate cu adevăruri, astfel încât ei nu
știu ce să creadă. Li se spun lucruri evidente cum ar fi
faptul că umanitatea este în criză și în pericol de
autodistrugere, sunt flatați prin faptul că li se spune că ei
sunt aleși pentru a transmite mai departe un mesaj special
din partea extratereștrilor, li se spune că OZN-urile
transportă ființe care fac parte dintr-o federație galactică
interesată de soarta pământului și care își are sediul pe
planete cu nume ciudate, aflate în locuri absurde din punct
de vedere astronomic și li se prezintă o viziune utopică
despre viitorul umanității.
222
Scopurile acestor date false sunt multiple. Multe dintre

ele sunt menite să creeze confuzie și diversiune. Unele
servesc la susținerea anumitor credințe eronate, dar care
servesc ca pași către un adevăr mai complex. Generații
întregi au trecut acceptând cu bucurie datele false,
inconștiente de faptul că ele erau doar verigi dintr-un lanț.
Dacă înțelegem totul prea curând, ne putem prăbuși sub
greutatea adevărului. A fost mai întâi necesar ca egoul
omului să se clădească și ca individul să devină convins de
faptul că are o valoare în ansamblul cosmic. Astfel,
minciuni ce conțin adevăruri voalate au fost aruncate în
mijlocul nostru și evenimente au fost puse în scenă astfel
încât acele minciuni să pară valide.
De secole, mulți învățați și filozofi de geniu au înțeles
cu claritate adevărul. Bibliotecile din toată lumea sunt
pline cu cărțile care detaliază descoperirile lor. Dar
adevărurile înțelese de ei au fost pierdute în valurile
credințelor organizate. OZN-urile nu par a exista ca
obiecte tangibile, fabricate. Ele nu se conformează legilor
naturale acceptate ale mediului înconjurător. Ele nu par a
fi altceva decât metamorfozări care se croiesc pe abilitatea
noastră de a explica realitatea. Miile de contacte cu aceste
entități indică faptul că sunt mincinoase. OZN-urile par a fi
doar variații minore ale vechilor fenomene demonologice.
John Edward Mack (1929-2004) psihiatru, scriitor

și profesor la Harvard Medical School, câștigator al
premiului Pulitzer în 1976, a întreprins în 1990 un studiu
asupra persoanelor ce susțineau că au fost răpite de către
extratereștri. Inițial, a plecat de la premisa că persoanele
suferă de tulburari mentale, însă a trebuit să își revizuiască
opinia după ce a analizat atent două sute de cazuri.
223
Profesorul a lucrat cu oameni dintre care faceau parte și

numeroși psihologi, scriitori, studenți, oameni de afaceri
sau liber profesioniști. Mulți dintre pacienții săi nu au
mărturisit nimănui, niciodată, aceste experiențe, cu excepția
profesorului Mack, motivul principal fiind teama de ridicol
în fața familiei, a colegilor și a prietenilor. În 2003, a
explicat într-un interviu:
„Când stai de vorbă cu o persoană psihotică și
aceasta pare să-ți povestească o psihoză, ai sentimentul că
n-are cum să se fi întâmplat așa ceva. Dar în cazurile
acestea, nu e așa. Oamenii ăștia sunt sănătoși. Nici ei nu
sunt siguri ce s-a întâmplat, dar descriu o experiență fizică
super reală și intensă.”
Profesorul Mack a reușit să stârnească o veritabilă
revoltă în cadrul comunității academice, când, după
analizarea atentă a celor două sute de cazuri, a vrut să
publice un studiu în care afirma că oamenii care pretind că
au fost răpiți de extratereștri nu sunt nebuni, ci relatează
niște experiențe reale.
Universitatea Harvard i-a trimis lui Mack o
scrisoare prin care l-a informat că va fi demarată o anchetă
cu privire la cercetările făcute. Aceasta a fost prima dată în
istoria Universității Harvard când unul dintre membrii
corpului didactic a fost supus unei asemenea
investigații. John Mack a decis să riposteze angajându-și un
avocat. Au urmat 14 luni de negocieri. Ancheta a fost pe
prima pagină a ziarelor din întreaga lume și, în cele din
urmă, Universitatea Harvard a decis să renunțe la acest caz,
făcând publică o declarație prin care a reafirmat libertatea
academică a lui Mack de a studia orice domeniu dorește,
confirmând rămânerea sa în cadrul Facultății de Medicină
de la Harvard.
224
Psihiatrul a continuat să muncească și să scrie, dar

a fost ucis într-un accident de mașină care a avut loc în
nordul Londrei, imediat după ce ieșise dintr-o stație de
metrou. Mack se afla la Londra pentru a ține o prelegere pe
tema pentru care a câștigat Premiul Pulitzer, în 1977. Cel
care l-a omorât pe savant a petrecut șase luni în spatele
gratiilor și i s-a suspendat permisul de conducere pe o
perioadă de trei ani.
„A exclude date, pentru că ele nu se suprapun cu
un anumit punct de vedere asupra realității, poate duce în
cele din urmă la oprirea progresului științei și să ne arunce
în ignoranță. Aceste ființe par să dețină o tehnologie mult
superioară nouă, care sfidează legile fizicii și principiile
biologiei, dar există probleme fundamentale dezvăluite de
fenomenul răpirilor, care par să iasă din cadrul ontologic
al științei moderne și care nu pot fi abordate cu metodele
ei. Unele dintre experiențele martorilor lor nu s-au
petrecut în dimensiunile spațiu-timp așa cum le înțelegem
noi. Ei vorbesc despre extratereștri ca venind dintr-o altă
dimensiune printr-o «fantă», sau «o crăpătură», într-un soi
de barieră, venind în lumea noastră «de dincolo de văl».
Răpiții, dintre care mulți nu au puțină educație care să-i
ajute să-și explice aceste ciudățenii, vorbesc despre o
colapsare a spațiu-timpului, care se produce în timpul
experiențelor lor.”
Privind istoria secolului trecut până în prezent,

putem concluziona că fenomenul și cultura OZN au prins
atât de puternic în rândul populației, încât fenomenul nu
mai poate fi tratat cu superficialitate. În același timp,
ipoteza vizitării extraterestre a Terrei este cea mai
răspândită teorie legat de natura fenomenului, care a avut
225
parte de cea mai mare mediatizare și este una dintre cele

mai aprige teme de discuție care captează atenția oamenilor
de pe întreg globul. În pofida curentului marii majorități în
favoarea vizitării de către entități ce provin de pe alte
planete, galaxii, am văzut că au fost persoane care au
analizat fenomenul cu o luciditate exagerată și au ajuns la
concluzii diferite.
A nu se înțelege că, personal, neg existența vieții
în afara planetei noastre sau a sistemului solar. Mai mult ca
sigur că și distinșii profesori și cercetători pe care i-am
enumerat mai sus sunt de părare că Universul, sau galaxia
din care facem parte, este leagănul multor civilizații. Dar
nu putem să nu luăm în calcul că nu există (încă, oficial)
nicio dovadă științifică pentru existența vreunei forme de
viață în afara Pământului. În același timp, nu avem motive
justificate, conform științei pe care o deținem, să credem că
există vreo modalitate care să permită o călătorie spațială
de o anvergură atât de mare (interstelară), deși se poate
specula ideea că o civilizație extrem de avansată ar putea
face acest lucru. Avem totuși un fenomen care se
desfășoară în fața ochilor noștri de mii de ani, dar nu există
încă o evidentă dovadă științifică bazată pe observații
atente. Avem experiențe ce pot fi catalogate subiective,
doctrine spirituale derivate din vechile religii asortate
dogmelor științifice actuale, informații trunchiate, de către
sistem sau de către martori, și multe speculații ce nu fac
decât să adâncească misterul fenomenului și să îi dea o aură
tabu.
Există totuși vreun tipar, un model de urmat care
să ne permită să privim fenomenul într-un mod obiectiv?
Există o metodă care să fie aplicată la scară largă de-a
lungul istoriei și să ne ofere o bază solidă în acceptarea
226
fenomenului, așa cum este el, și nu cum ni se dorește a fi

prezentat? Poate că cei prezentați mai sus au găsit o
modalitate de abordare diferită normei actuale de vânătoare
de nave cosmice! Poate din această cauză au fost excluși de
la marile conferințe pe tema OZN, poate că modul lor de
abordare nu a fost pliat pe egregorul stabilit de Păpușari,
poate că perturbau câmpul morfic, iar oamenii nu sunt
pregătiți să accepte un Univers Hiperdimensional. Poate că
mentalul colectiv trebuie să parcurgă pași mici pentru a
mesteca pe îndelete noile informații, iar varianta
extratereștrilor veniți de pe alte planete este mai
atrăgătoare.
Oare mai există indicii, în istoria şi în scrierile
străvechi, care să vorbească despre un posibil Sistem
hiperdimensional de control, un fenomen parafizic indigen
existent pe planeta Pământ? Există câteva surse care
prezintă teorii interesante și care se mulează pe conceptul
de OZN al timpurilor noastre, ba mai mult, la o atentă
corelare a faptelor, putem concluziona că istoria ne-a
prezentat aceste lucruri, dar le-am ignorat sau am preferat
variantele oficiale puse pe tavă de către Păpușari.
Similitudini și explicații ale originii fenomenului pot fi
găsite în mai toate tradițiile orale, religiile, culturile
spirituale ale lumii și anume că lumea noastră
tridimensională are o parte complementară, o dublură, o
latură ascunsă sau paralelă, nedetectabilă simțurilor
obișnuite ale oamenilor normali.
Atât folclorul, cât și tradițiile religioase ale lumii,
cad de acord asupra existenței unor ființe
extradimensionale care, în anumite condiții, pot intra în
contact cu oamenii. Coincidența e și mai mare când astfel
de povestiri sunt pe tot întinsul globului și nu sunt luate în
227
calcul ca făcând parte din acest fenomen, ci sunt privite ca

simple fabulații ale unor minți primitive.
Primitive sau nu, nu putem să nu ne întrebăm cum
de, începând de la cultura amerindienilor din America de
Nord continuând cu Asia, trecând prin Europa și terminând
cu Africa, aceste fenomene sunt prezente într-o manieră
asemănătoare, cu elemente ce corespund răpirilor moderne,
cu moduri de manifestare asemănătoare și cu experiențe și
simptome similare cu cele descrise în literatura OZN.
Este clar că se poate face o paralelă și că putem
presupune că aceste două tipuri de contacte ar putea face
parte din aceeași categorie, iar explicațiile pentru
experiențele de acest gen ar putea fi corelate cu vasta
tradiție legat de contactul paranormal al pământenilor cu
entități din alte dimensiuni.
228
Maria Orsic, societăți secrete și arme

neconvenționale
O altă ipoteză privind originea OZN-urilor este că

ne confruntăm cu o armă secretă. Nenumăratele mărturii
ale unor oameni care au susţinut de-a lungul timpului că au
fost martorii unor apariţii OZN afirmă că „Obiectele
Zburătoare Neidentificate” se comportau ca nişte vehicule
aeriene formidabile cu anumite calităţi de zbor care,
aparent, încălcau chiar legile fundamentale ale fizicii.
Printre acestea, sunt enumerate adeseori viteza ascensională
remarcabilă şi posibilitatea de a face viraje rapid, fără
schimbarea vitezei, de parcă pentru ele inerţia nici nu ar
exista.
Extratereştri? Puţin probabil! Şi asta pentru că, fără
să fi venit din beznele spaţiului cosmic, aerodina lenticulară
a lui Coandă, funcţionând pe baza principiului care-i poartă
numele, poate să facă şi ea aceleaşi lucruri. Între anii 1945
şi 1969, Henri Coandă s-a aflat în SUA, unde ar fi lucrat
pentru US Air Force. Se pare că el a fost implicat şi în
anumite programe ale NASA. Dar activitatea sa de atunci a
fost atât de discretă, încât nici până în ziua de azi nu se ştie,
concret, care a fost contribuţia sa la succesele obţinute pe
atunci de tehnica aero-spaţială americană. Din câte se pare,
a fost ceva legat tot de Aerodina lenticulară. Rămâne totuși
celebra frază spusă de către marele inventator spre sfârșitul
vieții – Eu am creat farfuria zburătoare!
Așa cum am menționat în capitolul „Cultura OZN”,

Germania nazistă concepuse programe secrete pentru
crearea de arme și tehnologii. Conform relatărilor de pe
229
vremea respectivă, naziștii dispuneau de tehnologii foarte

avansate.
Primele indicii au apărut în februarie 1942, când
s-a relatat în presa din toată țara că aparate de zbor
neidentificate au atacat orașul Los Angeles. N-am să intru
acum în detalii, amănunte despre incident sunt destule și
povestea este arhicunoscută iubitorilor de OZN și nu
numai. Mai târziu, când aliații au debarcat în Europa,
apăreau rapoarte ale piloților de avioane despre anumite
fenomene, cel puțin ciudate, ce se petreceau pe cer în jurul
aeronavelor.
Aceste fenomene au fost denumite „Foo Fighter”
de la termenul – feu –, care în franceză înseamnă foc. Deși
denumirea foo fighter se referea inițial la observațiile unor
OZN-uri de către escadrila americană U.S. 415th Night
Fighter, termenul a fost, de asemenea, utilizat frecvent
pentru orice observație OZN din această perioadă. Au fost
sute de cazuri de raportări ale unor Foo Fighters deasupra
Europei occidentale, fiind descrise ca nave de diverse
forme, sau pur și simplu, globuri de lumină. Existau teorii
că aceste obiecte zburătoare erau Wunderwaffen, arma
minune a germanilor.
La 13 decembrie 1944, Comandamentul Suprem
Aliat din Paris a emis un comunicat de presă, descriind
oficial fenomenul ca o „nouă armă germană”. A doua zi,
ziare că Daily Telegraph, New York Tribune sau New
York Times, au publicat materiale în care se afirmă clar:
„Farfuriile zburătoare sunt arme secrete. O nouă armă
germană și-a făcut apariția pe frontul occidental. Piloții
U.S. Air Force raportează că sfere de argint survolează
Germania, uneori izolate, uneori în formație. Unele par
230
total transparente.” Odată cu câștigarea războiului, aceste

fenomene s-au mutat de pe cerul Europei deasupra SUA.
Însă toată povestea are o istorie care începe cu
câteva decenii în urmă, în Germania, iar pentru a înțelege
legătura dintre societățile ezoterice, mai mult sau mai puțin
secrete, și fenomenul denumit OZN la mijlocul secolului
trecut, trebuie să trecem în revistă câteva noțiuni ce,
aparent, nu au legătură cu acest subiect, însă sunt strâns
legate între ele.
În 1871, scriitorul Edward Bulwer Lytton a creat
noţiunea de Vril în romanul S.F. – „Rasa care va veni” (în
original – The coming race). Vril este un cuvânt tibetan ce
poate fi tradus ca forță vitală, forța vieții sau energia vitală,
însă și ca vibrație. Elena Blavatschi a preluat acest concept
și l-a folosit în teoriile ei ocultiste și teozofice. Vechile
civilizații considerau Vril drept cea mai înaltă formă de
energie din Univers, toate celelalte tipuri de energie fiind
doar manifestări secundare ale acestei forțe supreme.
Energia Vril are în anumite locuri de pe planetă o
concentrație mai puternică numită vortex de energie.
La nord de ecuator, direcția de rotație a vortexului
se realizează în sensul opus acelor de ceasornic, iar la sud
de ecuator, în sensul acelor de ceasornic. În anul 1919,
membrii unei grupări, continuatoare a Ordinului
Templierilor, au înființat organizația Vril (germană: Vril
Gesellschaft) cu sediul în localitatea Ramsau din Germania
(lângă granița cu Austria). Membrii societății Vril aveau să
intre în contact cu cei din Societatea Thule (Thule
Gesellschaft), care a fost punctul de origine al partidului
nazist, unii membri ai organizației Thule devenind mai apoi
importante personaje în partidul nazist.
231
Aproape toate relatările referitoare la Thule

Gesellschaft îl consideră pe baronul Rudolf von
Sebottendorff drept fondatorul ei. Nu există nicio îndoială
că von Sebottendorff a fost implicat în crearea acestei
societăţi secrete.
Mai mulţi membri susţin că cel de-al doilea co-
fondator al societăţii a fost Karl Haushofer şi că, în
realitate, acesta a fost fondatorul principal, deşi a preferat
să păstreze o anumită discreţie asupra acestui lucru.
Întreaga poveste are în centru acest personaj foarte puţin
cunoscut: Karl Haushofer.
La începutul secolului, Haushofer a fost ataşat
militar la Tokyo, iar abilităţile sale lingvistice l-au ajutat să
pună bazele viitoarei Axe. În plus, a petrecut o lungă
perioadă în Tibet, unde a devenit membru al preoţimii Bon.
Cunoscuţi şi sub numele de Mantalele Galbene din Tibet,
comunitatea Bon reprezenta o religie şamanistă ce a
precedat apariţia budismului tibetan, fiind considerată a fi
sursa tuturor religiilor tibetane. Haushofer a avut şi o
carieră militară deosebită. Capacitatea sa profetică în
funcţia de general a rămas legendară în timpul Primului
Război Mondial, ajutându-l să câștige în luptă. În timp ce
îşi comanda trupele pe front nu a fost rănit niciodată şi a
reuşit să îşi desfăşoare soldaţii cu o precizie remarcabilă în
mijlocul celor mai haotice situaţii. A fost un militar extrem
de decorat şi foarte admirat. Rudolph Hess, cel care avea să
devină fuhrer adjunct al partidului nazist, a servit sub
generalul Haushofer şi a fost foarte impresionat de geniul
acestuia.
După Primul Război Mondial, Haushofer a început
să pună în practică directivele primite în Tibet. După ce şi-a
luat doctoratul, chiar înainte de declanşarea Primului
232
Război Mondial, dr. Haushofer a inaugurat o nouă materie

de studiu, intitulată Geopolitica. Rudolph Hess, şi-a căutat
fostul general, pe care l-a admirat atât de mult pe timpuri, şi
a devenit un student pasionat al noii materii. Se spune
despre Hess că ar fi fost complet vrăjit de capacitatea
intelectuală şi ocultă a profesorului său. În octombrie 1918,
un anume Adolf Schicklgruber (devenit mai târziu Hitler),
se face remarcat prin talentul lui oratoric. Rudolph Hess l-a
auzit vorbind şi a rămas impresionat. Era convins că are
de-a face fie cu un mesia, fie cu un nebun, dar nu era încă
sigur în ce categorie trebuie să-l încadreze. Hess a
recunoscut unele calităţi de lider ale lui Hitler şi i l-a
prezentat lui Haushofer.
Astfel, cei trei au devenit prieteni. Haushofer a fost
atât de impresionat de acesta, încât s-a decis să facă din el
un mesia german, sau probabil doar să îl folosească precum
un paravan. Hitler a fost condamnat la nouă luni de
închisoare, după episodul din 1923, iar Hess şi-a afirmat
loialitatea întorcându-se în Germania şi acceptând să
împartă aceeaşi celulă cu el. Haushofer i-a vizitat în timpul
acestei perioade şi a contribuit, probabil, cu cel puţin un
capitol la lucrarea de căpătâi a lui Hitler – Mein Campf.
Când Hitler a ieşit din închisoare, Haushofer l-a învăţat
cum să se îmbrace, cum să se poarte, pavându-i practic
drumul către succes.
Între timp, societatea Vril a căpătat amploare şi a
fost rebotezată Vril-Gesellschaft, integrând alte trei
societăţi importante din Germania: – Lorzii Pietrei Negre, o
emanaţie a Ordinului Teuton creată în anul 1917, – Cava-
lerii Negri, o filială a Societăţii Thule, şi – Soarele Negru,
identificată mai târziu cu elita SS-ului lui Heinrich
Himmler.
233
Soarele Negru (societate care iniţial a purtat

numele DHvSS – Die Herren vom Schwarzen Stein) era o
organizaţie secretă în interiorul Societăţii Thule, deţinând
supremaţia asupra celorlalte. SS-ul a fost creat iniţial ca
unitate de protecţie a lui Hitler cu mult înainte de a deveni
o unitate militară.
Eu cred că absolut toți ofițerii SS de grad înalt pot
fi incluşi pe lista membrilor Soarelui Negru, SS-ul fiind
mai mult decât o organizaţie militară de elită, un veritabil
cult. Cine studiază istoria nazistă îşi dă rapid seama că cele
două concepte, Thule şi Soarele Negru, sunt în centrul
puterii naziste.
În mod tradiţional, SS este tradus prin
Schutzstaffel, care înseamnă detaşament al gărzilor. În
realitate, SS provine de la Schwarze Sonne, care înseamnă
Soarele Negru în limba germană. Asta nu înseamnă că
orice soldat care purta o uniformă SS era membru al
Schwarze Sonne, ci că runele SS afişate pretutindeni aveau
o semnificaţie secretă, care se referă la Soarele Negru. Ca
regulă generală, despre Soarele Negru se cunosc foarte
puţine lucruri, dar conceptul de Thule poate fi găsit în
numeroase limbi şi culturi.
În timp ce Societatea Thule a sfârșit prin a se
orienta îndeosebi asupra unei agende materialiste și
politice, Societatea Vril s-a focalizat de la bun început
asupra lumii de dincolo (aspectelor transcendente).
Maria Orsic
Este posibil ca Societatea Vril să nu fi reușit să

atingă performanțele pe care le-a avut dacă nu ar fi existat
un medium pe nume Maria Orsic. Cunoscută și ca Maria
234
Orsitsch, s-a născut în Viena la 31 Octombrie 1895. Tatăl

său, Tomislav, era imigrant din Zagreb, iar mama sa,
Sabiene Orsic, era din Viena. În tinerețe, Maria Orsic s-a
alăturat mișcării naționaliste germane ce dorea alipirea
Austriei cu Germania. În 1919, s-a mutat la Munchen, unde
a intrat în contact cu societatea Thule și Vril. Despre Maria
Orsitsch, Traute Lafrenz, Sigrun, Gudrun şi Heike, se
spune că erau foarte frumoase și că aveau părul lung, un
semn care avea să devină distinctiv pentru membri
societății Vril. Totodată, aceste femei dețineau puteri
paranormale ce le permiteau să intre în contact cu anumite
entități sau ființe extraterestre.
Datorită calităţilor ei excepţionale de medium,
Maria a fost pusă repede în legătură cu membrii societăţii
secrete Thule şi, curând după aceea, ea şi-a creat propriul ei
cerc împreună cu Traute A. şi alţi prieteni din Munchen,
formând aşa-numita Alldeutsche Gesellschaft für
Metaphysik, care a fost primul nume oficial al societăţii
Vril. Pentru identificare, membrii organizaţiei (Vrilerinnen)
purtau un disc, pe care erau reprezentate chipurile a două
dintre cele cinci femei mediumi: Maria şi Sigrun.
În decembrie 1919 s-a organizat o întâlnire secretă
între membrii marcanţi ai celor trei societăţi principale
ezoterice care activau atunci pe teritoriul Germaniei (Thule,
Vril și Soarele Negru), într-o cabană din apropierea
localităţii Berchtesgaden. Cu acea ocazie, Maria Orsic a
arătat celor prezenţi transcrierile unor mesaje telepatice pe
care ea le primise într-un limbaj secret al vechilor Cavaleri
Templieri germani, ce îi era complet necunoscut.
Maria Orsic a prezentat două seturi de transcrieri
ale mesajelor primite în timpul stărilor de transă: primul era
cel în limbajul secret al Templierilor, iar al doilea set de
235
mesaje era scris într-un limbaj inteligibil, despre care ea a

sugerat că ar putea fi o limbă antică orientală. În scurt timp
s-a dovedit că acest al doilea set de informaţii transmise pe
cale telepatică era în limba sumeriană. Mesajul a fost tradus
cu ajutorul misterioasei femei medium din societatea Vril,
care era cunoscută doar sub numele de Sigrun. Tot ea a
ajutat mai apoi la descifrarea imaginilor mentale percepute
de Maria Orsic, ce descriau o navă de zbor de formă
circulară.
Într-o şedinţă transă, la care au fost prezenți și
unii membri marcanți ai societății Thule, Maria Orsic a
intermediat spontan contactul cu reprezentanţii unei
civilizaţii extraterestre, care afirma că se afla în sistemul
Aldebaran, de la care primise instrucţiunile tehnice pentru
construcţia navei interstelare.
Potrivit Mariei Orsic, numele acelei civilizaţii
extraterestre era Sumi, membrii ei aparţinând unei rase
umanoide care colonizase pentru un timp scurt planeta
noastră în urmă cu aproximativ 500.000 de ani. În
conformitate cu informațiile transmise în stare de transă, ea
a afirmat că ruinele antice din Larsa, Shurrupak şi Nippur
din Iraq au fost construite de către ei. Supravieţuitorii
Potopului au devenit mai apoi primii arieni şi în acest fel
s-a realizat rezonanţa cu membrii societăţilor germane din
acea vreme, care aveau la bază rudimente ale ideilor și
concepțiilor acelor culturi antice.
Reprezentanţii societăţii Thule care se aflau în
acele momente în cameră s-au arătat sceptici în legătură cu
revelaţiile Mariei Orsic, manifestându-şi neîncrederea şi
solicitând dovezi suplimentare, chiar în timp ce aceasta se
afla în transă. Atunci mediumul a început să aştearnă pe
hârtie anumite semne ciudate şi caractere nemaivăzute, care
236
mai apoi au fost identificate ca aparţinând vechii scrieri

sumeriene, care a fost precursoarea și sursa culturii
babiloniene de mai târziu.
Se pare că dorinţa civilizaţiei din sistemul
Aldebaran nu a fost neapărat aceea de a ajuta naziştii să
câştige războiul – idee destul de bizară, care a fost
vehiculată un anumit timp în cercurile de neiniţiaţi –, ci mai
curând dorinţa benefică a acestor fiinţe extraterestre de a
rezolva problema violenţei pe Pământ, pe care aldebaranii
au identificat-o mai ales în existenţa unei diferenţe
sensibile de natură economică între Occident şi Orient.
Activitatea Mariei Orsic şi a celorlalte femei
medium din societatea Vril a rămas învăluită într-un relativ
mister pe anumite perioade de timp între 1925 şi 1941. În
anul 1943, Maria şi Sigrun au luat parte la o întrunire
secretă în staţiunea Kolberg, al cărei ţel principal a fost
discutarea aşa-numitului „proiect Aldebaran”. Mediumurile
feminine din societatea Vril primiseră până atunci
informaţii detaliate despre planetele locuite din jurul stelei
Aldebaran şi ele doreau să realizeze călătoria cosmică spre
acea destinaţie cu ajutorul tipului de navă ce fusese
construită după planurile primite.
Maria Orsic, împreună cu toți membri societății
Vril, au dispărut în 1945, exact în clipa în care Al Doilea
Război Mondial s-a încheiat. De atunci nu s-a mai auzit
nimic despre aceste femei frumoase și nici despre mesajele
extraterestre care încercau să ajute omenirea să realizeze un
salt tehnologic.
Membrii iniţiaţi au depus eforturi intense pentru a
dezvolta o aşa-numită ştiinţă alternativă faţă de cea
modernă (care este de sorginte materialistă). Aceasta a
condus implicit la dezvoltarea unor tehnologii alternative,
237
care în loc să se bazeze pe principiile clasice ale fizicii şi

biologiei, au avut ca fundament realizările extraordinare ale
vechii civilizaţii atlante, care îmbinau cunoaşterea
ştiinţifică şi tehnologia cu cunoaşterea spirituală. Acele
realizări erau mult superioare noţiunilor mecanicii, care din
nefericire încă mai constituie infrastructura ştiinţei
moderne.
La prima vedere, am fi tentaţi să credem că această
tehnologie a aparatelor de zbor i-a interesat foarte tare pe
nazişti. În realitate, Hitler era mult mai preocupat de armele
convenţionale, ale căror efecte puteau fi dovedite într-o
perioadă relativ scurtă de timp. Se spune că orice
tehnologie care avea nevoie de mai mult de un an pentru a
fi testată era respinsă de Hitler. Pe măsură ce războiul
avansa, diferitele grupuri de interese industriale din
Germania au început să concureze între ele pentru a obţine
contracte din partea Ministerului de Război. Proiectul noii
farfurii zburătoare a rămas pe plan secundar, fără să fie
complet abandonat.
La sfârşitul anului 1942, SS-ul a scos de pe banda
de fabricaţie primul aparat Haunebu II sau RFZ-6. Acesta
avea un diametru de 33 de metri şi o înălţime de maxim 10
metri la centru. Viteza de deplasare în atmosfera
pământului era de peste 4 Mach. Se crede chiar că aparatul
putea călători în spaţiul cosmic. Era echipat cu un tun cu
raze şi avea o cabină suficient de spaţioasă pentru a permite
o călătorie de lungă durată. Prototipul a avut un succes atât
de mare încât SS-ul a scos la licitaţie fabricarea unei întregi
serii de Haunebu II. În luna martie 1945, licitaţia a fost
câştigată de compania Dornier.
În final, a fost creat şi prototipul unui disc zburător,
Haunebu III, mult perfecţionat faţă de primele. Acesta
238
putea transporta 32 de oameni, avea o independenţă de zbor

de cel puţin opt săptămâni şi atingea o viteză de peste 10
Mach. Au fost făcute 19 teste de zbor, care au fost inclusiv
filmate. Conform rapoartelor, germanii nu au apucat să
fabrice decât acest prim aparat.
Farfuriile zburătoare descrise mai sus nu au fost
singurele produse de regimul nazist, dar s-au numărat
printre cele mai importante. Au mai existat însă şi altele,
care au fost mai mult sau mai puţin încununate de succes.
Este necesar să vorbim, de asemenea, şi de alte aparate de
zbor inventate de nazişti în timpul celui de-al Doilea
Război Mondial.
În anul 1943, s-au făcut planuri de construire a unei
nave-mamă în formă de ţigară/trabuc, numită Andromeda.
Aceasta urma să aibă 139 de metri în lungime şi trebuia să
transporte cel puţin un Haunebu II, două Vril-1 şi două
Vril-2. Se crede că nava a fost folosită pentru anumite
proiecte interstelare, dar nu se cunosc amănunte. Ideea unei
nave în formă de ţigară/trabuc era legată şi de dorinţa
companiei Zeppelin de a construi dirijabile alungite. Cert
este că literatura OZN prezintă nenumărate fotografii cu
asemenea aparate.
Au mai existat de asemenea faimoasele avioane de
vânătoare germane. În anul 1943, deasupra Germaniei s-a
semnalat o invazie masivă de OZN-uri, despre care au
vorbit chiar şi ziarele locale. O parte din acestea au fost
semnalate şi de piloţii americani, printre care s-a numărat şi
Wendelle Stevens, care le-a descris ca fiind de culoare
cenuşiu-verzuie sau roşu-portocaliu, urmărindu-l la o
distanţă de numai cinci metri de aparatul său.
Aceste aparate blocau radarele şi provocau
probleme de natură electrică. Deşi Aliaţii numeau orice
239
obiect de zbor neidentificat avion de vânătoare, în realitate

au existat două tipuri. Pe de o parte era Broasca Ţestoasă
Zburătoare, creată de SS-E-4 la Vienna-Neustadt. Acestea
conţineau klistronuri tubulare de înaltă tehnologie (folosite
inclusiv la Montauk). SS-ul numea Broaştele Ţestoase
Zburătoare razele morţii. Aparatele aveau capacitatea de a
bloca sistemele de aprindere şi tot ce funcţiona pe bază de
electricitate. Aceleaşi fenomene au putut fi observate şi la
Montauk prin anii ‘50-‘60, potrivit anumitor martori. În
afara Broaştelor Ţestoase Zburătoare, au mai existat şi
Baloanele de Săpun. Era vorba de baloane de aer care
aveau în interior o structură metalică în formă de spirală,
menite să dea peste cap sistemele radar ale inamicului.
Succesul lor a fost mai degrabă de natură psihologică.
Istoria oficială povestește că, spre sfârșitul
războiului, aliații și rușii se întreceau în a cuceri noi teritorii
pentru a deține supremația acestora după terminarea
conflagrației. Nimic mai fals, din punctul meu de vedere.
Ultimele bătălii nu s-au dat pe câmpul de luptă, ci era doar
o cursă pentru a pune mână pe tehnologia germană. Aliații
și rușii se confruntaseră deja cu o parte a rezultatelor
tehnologice ale naziștilor în domeniu militar – avioane cu
reacție, rachete și chiar discuri zburătoare. Știau că există
proiecte secrete și tocmai asta era cireașa de pe tort. Pe
lângă tehnologia militară, aliații aveau cunoștință de
experimente de control mental, cercetări în domeniul
medical, aeronautică, electronică, fizică atomică etc.
În anumite cercuri ale nazismului. pierderea
războiului era iminentă prin 1944, astfel că anumiți
cercetători cu legături în structurile SS au negociat termenii
predării punând la dispoziția celor care îi vor salva
concluziile la care se ajunsese în urma nenumăratelor
240
experimente. S-a luat decizia de a se preda autorităților

americane, deși unii au căzut în mâna rușilor sau a
englezilor. Pentru că un bombardament asupra bazei din
Peenemunde era iminent, zeci de tone de documente au fost
transportate și ascunse în munți, ulterior fiind predate
aliaților.
După câştigarea celui de-al Doilea Război Mondial,
aliaţii au moştenit maşina de război nazistă şi serviciile de
contrainformaţii ale celui de-al Treilea Reich. Ei au
solicitat, de asemenea, toată baza de date referitoare la
cercetările genetice ale oamenilor de ştiinţă germani, la
tehnologia 82 aerospaţială şi întreaga colecţie de relicve şi
informaţii ezoterice. Această tranziţie a puterii a fost
orchestrată de OSS (Oficiul pentru Servicii Strategice),
care avea să devină câţiva ani mai târziu CIA. Se presupune
că anumite persoane au lucrat pentru dezvoltarea acestor
tehnologii în paralel cu știința convențională. Multe apariții
catalogate ca nefiind fabricate pe Terra sunt de fapt
rezultatul acestor descoperiri.
Recent a fost dat publicității recrearea avionului
Horten 2-29. Cercetătorii americani, folosind tehnologia
acestui aparat de zbor remarcabil, au reușit construirea
bombardierului american B-2. La început testat și
îmbunătățit de către americani, Horton a survolat cerul
american, creând o stare de agitație după ce Kenneth
Arnold a apărut pe toate posturile de televiziune și în mai
multe ziare naționale povestind și afirmând „această
tehnologie nu poate fi pământeană”. Știm acum cu
siguranță că tehnologia exista de câțiva ani, iar mai târziu
predecesorul B-2 a făcut aceleași valuri în rândul
populației, care a aflat de existența lui abia la sfârșitul
Războiului Rece.
241
Un alt candidat la denumirea de OZN în perioada

anilor ‘70 (perioadă în care au fost semnalate cele mai
multe cazuri de apariții a obiectelor zburătoare neiden-
tificate) este SR-71 Blackbird. Programul de cercetare a
fost considerat secret de stat pentru mai mult de 40 de ani,
fiind declasificat de către CIA în 2007. Avioanele din
această clasă au început să fie construite în anii ’50,
aducându-se îmbunătățiri periodic.
Primul zbor al unui SR-71 Blackbird a avut loc în
1964, iar primul avion a intrat în componența armatei doi
ani mai târziu. Legendarul avion X15 al americanilor poate
atinge viteza de 6.7 Mach, aproximativ 7.200 km/oră… și
asta se întâmpla în anii ’70, potrivit declarațiilor oficiale,
nesecretizate. Dacă astfel de informații sunt publice, ne
putem întreba – ce anume au în dotare forțele armate ale
lumii în programele secrete? Unii spun că o flotă stelară…
Observând forma avioanelor, cât și specificațiile
lor, mult superioare pentru orice tip de avion de la acea
vreme, nu putem să-i învinovățim pe oamenii care,
observând astfel de nave, le considerau venite de pe altă
planetă.
Mai nou, atenția este îndreptată către drone și
aparate de zbor secrete, dar despre care informațiile respiră
către publicul larg. Un astfel de exemplu este proiectul
X37-B. Acesta se vrea a fi încununarea tehnologiei de
ultimă generație. Armata SUA nu a dezvăluit la ce este
folosit acest vehicul, însă se pare că orbitează de ceva timp
în jurul planetei într-o misiune necunoscută. Îndreptarea
atenției către civilizații îndepărtate este alt mod prin care
ocultiștii își ascund planurile. Tehnologiile deținute de
aceștia nu se încadrează în tiparele cunoscute nouă.
242
Acestea sunt doar câteva exemple pentru a ne face

o idee despre proiectele secrete ale guvernelor din anii
trecuți și pentru a vedea că, de cele mai multe ori, ni se
induce ideea de a cauta în altă curte adevărul, care de fapt
se află chiar sub ochii noștri. În paralel cu aceste programe
secrete dar convenționale, s-au aflat și programe
ultrasecrete care au dezvoltat tehnologii ce depășesc
puterea noastră de înțelegere.
Însă aceste programe secrete care există și pot pune
imaginația noastră la lucru în momentul în care fac
adevărate demonstrații de forță deasupra multor metropole,
nu pot explica fenomenele paranormale descrise în
capitolele precedente. Astfel, analizând fenomenul, putem
concluziona că o îmbinare a celor două forme de OZN sunt
reale – armele secrete testate de către guverne și fenomenul
ce ține de domeniul paranormal. Personal consider că 95%
din observațiile privind fenomenul OZN sunt de
proveniență pământeană.
243
Povestea Selenei
Când vine vorba despre Lună, există întotdeauna o

doză de mister. Ea a fascinat dintotdeauna toate civilizațiile
Globului și astfel, de-a lungul timpului, s-au adunat o serie
de legende, superstiții și credințe. De fapt, se spune că,
dacă n-ar fi existat Lună, viața pe planeta noastră ar fi avut
altă direcție. Imaginați-vă lumea noastră răvășită de vânturi
de forța unui uragan, cu temperaturi variind de la căldură
înăbușitoare la îngheț. Imaginați-vă că ziua ar dura numai
șase ore, într-o lume în care ar putea evolua doar forme de
viață primitive. Aceasta ar fi putut fi planeta noastră, dacă
Luna nu ar fi existat… Oare?
Dar nu suntem singurii care avem un satelit. Există
cel puţin 135 de sateliți în sistemul nostru solar. Saturn îi
are pe cei mai mulți, 62, iar în jurul Pământului orbitează
cel puţin 10 corpuri misterioase. Cinci sunt asteroizi,
reținuți temporar de câmpul gravitațional, iar patru sunt
probabil rămășițe ale rachetei Apollo 13. Al zecelea și cel
mai mare este Luna. Ce este atât de special și misterios la
Lună?
Luna este singurul satelit natural al Pământului și al
cincilea ca mărime din Sistemul Solar. Este, totodată, cel
mai mare satelit natural al unei planete din Sistemul Solar
raportat la mărimea dintre acesta și planeta Pământ. Luna
este al doilea satelit ca densitate după Io, unul dintre
sateliții lui Jupiter.
În rotația sa sincronă în jurul Pământului, Luna
prezintă aceeași față a sa, cu mici schimbări. Distanța
maximă până la Pământ: 406.720 kilometri; distanța
minimă până la Pământ: 336.375 kilometri; distanța medie
până la Pământ: 384.400 kilometri; diametru mediu: 3.476
244
kilometri; temperatura la suprafață: variabilă de la 117

grade C (în plină zi) până la -173 grade C (în plină noapte).
Atmosfera: inexistentă.
Varianta acceptată de majoritatea oamenilor de
știință în legătură cu originea Lunii este că Pământul,
de-abia format, ar fi intrat în coliziune cu un alt corp, având
aproape dimensiunea lui Marte. Se consideră că planeta
noastră n-ar fi fost lovită frontal ci tangențial, fiind, cum
s-ar spune doar „scalpată”. Rămășițele smulse din Terra
s-ar fi împrăștiat în formă de inel în jurul Pământului,
înainte de a se reaglomera, dând naștere Lunii. Însă aceasta
este doar o teorie și, deși pare logică la prima vedere, există
anumite voci în rândul oamenilor de știință, care susțin că
anumite caracteristici ale Lunii nu se potrivesc cu această
prezumție.
Luna – Stație spațială
În 1970, Mihail Vasin şi Alexander Shcherbakov,

doi cercetători ruşi de la Academia Sovietică de Științe, au
propus teoria Lunii precum o navă extraterestră. Cei doi au
presupus că Luna este o navă extraterestră gigant, care a
fost acoperită cu rocă ca să pară un satelit natural.
Extratereştrii, având o tehnologie superioară nouă,
au fost capabili să-şi deghizeze nava într-un corp ceresc şi
au lansat-o pe orbită. Ei au postulat că luna cuprinde un
strat stâncos exterior gros de câțiva kilometri care acoperă
o cocă tare, probabil, cu o grosime de 45 km și sub care
există un vid, care conține, eventual, o atmosferă.
În 1975, Donald Wilson a publicat „Our
Mysterious Spaceship Moon”, în care a adus dovezi în
sprijinul acestei teorii. În 1976, George H. Leonard a
245
publicat „Altcineva este pe Lună”, în care a retipărit mai

multe fotografii NASA ale suprafeței lunare, susținând
teoria de mai sus.
Fie că cei menționați mai sus au avut dreptate sau
nu, să vedem unele din misterele ce înconjoară acest satelit
natural sau artificial al Pământului.
Misterele Lunii
1. Luna e prea mare. Christopher Knight și Alan

Butler explică în cartea lor „Cine a construit Luna?” că
satelitul nostru este mai mare decât ar trebui să fie, aparent
mai bătrân decât ar trebui să fie, și mult mai ușor în masă
decât ar trebui să fie, iar orbita nu este potrivită pentru un
corp de asemenea mărime.
Isaac Asimov, un profesor rus de biochimie și
scriitor de cărți de popularizare a științei, a declarat că
„Luna, care nu are nici atmosfera și nici câmp magnetic,
este de fapt o ciudățenie a naturii. Fiind mai mare decât
planeta Pluto, unii oameni de știință chiar l-au numit un
sistem planetar geamăn. În general, când o planetă are
sateliți în jurul lor aceștia sunt mult mai mici decât planeta
însăși. Prin urmare Pământul ar trebui să aibă un satelit
nu mai mare, sau în jurul valorii de 100 de kilometri… Însă
nu este așa.” Privind în jur la celelalte planete și la sateliții
lor, și corelând tot ceea ce știm despre cosmografie și
despre legile cosmice, Luna nu ar trebui să existe pe orbita
Pământului.
2. Vechimea Lunii. Când au avut loc primele

aselenizări, au fost aduse pe Pământ mai multe roci de pe
Lună. Între 1969 și 1972, șase misiuni Apollo au adus pe
246
Pământ 382 kg de roci lunare, mostre, pietricele, nisip și

praf de pe suprafața Lunii. Roca adusă de Neil Armstrong
are o vechime de 4,6 miliarde ani. De fapt, cam atât
estimau savanții noștri vechimea Pământului, și a întregului
sistem solar. Dar la conferinţa asupra rezultatelor
misiunilor Apollo, ținută în 1974, oameni de știință de la
NASA au comunicat aducerea pe Pământ a unor roci vechi
de 5,3 miliarde ani. Cu 700 de milioane ani mai vechi decât
sistemul nostru solar!
3. Luna este goală. Există unele indicii că Luna

este goală. Iată câteva din studiile științifice care arată că
Luna pare a fi goală în interior:
– Misiunea Apollo 12 a instalat seismografe și apoi a
prăbușit în mod intenționat modulul lunar, provocând un
impact echivalent cu o tonă de TNT. Undele au răsunat
timp de opt minute, iar la sfârșit, Maurice Ewing, co-
director al experimentului seismic, a declarat la o
conferință de presă că „a răsunat ca un clopot.” La fel s-a
întâmplat și în cazul Apollo 13, când una dintre etapele
rachetei a produs vibrații timp de trei ore.
– O echipă de la Universitatea din Arizona a declarat că a
crezut că Luna are un nucleu, dar că acesta este mic. Lon
Hood, liderul echipei, a declarat: „Am știut că nucleul Lunii
e mic, dar nu am știut că e așa mic … Acest lucru chiar
adaugă greutate ideii că originea Lunii este unică, spre
deosebire de orice alt organism terestru – Pământ, Venus,
Marte sau Mercur …Da, e artificial.”
– Dr. Gordon McDonald, cercetător-principal la NASA,
arată într-un articol apărut în revista „Astronautics” în iulie
1962, că, prin analiza datelor referitoare la diferenţa
observată între mişcările reale ale Lunii pe orbită, şi
247
mişcările calculate, se poate trage concluzia că satelitul

natural al Pămîntului este mai degrabă gol în interior.
– În cartea sa intitulată „Luna noastră”, astronomul britanic

dr. H. P. Wilkins declară: „Toate datele converg spre
ipoteza că dincolo de adâncimea de 30-50 km Luna
prezintă, mai mult sau mai puţin, spaţii libere – cavităţi
mari, tunele sublunare, crăpături – legate de suprafaţă
prin fisuri… Volumul aproximativ al acestor goluri este
probabil de 36 milioane km cubi.”
– Dr. Harold Urey consideră că sub scoarţa Lunii sunt zone

cu densitate mai mică, eventual goluri; iar dr. Sean O.
Solomon, de la Institutul Tehnologic din Massachusetts, a
declarat că din rezultatele obţinute de la diferitele cercetări
efectuate în cadrul programului Apollo a reieşit şi
posibilitatea ca Luna să fie goală în interior.
4. Câmpul magnetic. Luna nu are un câmp

magnetic și totuși foarte multe roci lunare sunt magnetizate.
Sunt fenomene cunoscute sub denumirea de mascons
(concentrații de masă), care sunt zone mari circulare de
densitate neobișnuit de mare și o atracție gravitațională mai
mare.
Acestea se găsesc în câmpiile de pe Lună,
cunoscute sub numele de Maria, care au fost odată
considerate a fi mari. Aproximativ o treime din suprafața
Lunii care o vedem de pe Pământ este alcătuită din aceste
Maria, în timp ce există puține pe partea întunecată, și
nimeni nu poate explica de ce cele două părți sunt atât de
diferite. Luna este, de asemenea suspectă, de a avea mai
multe câmpuri magnetice.
248
Din datele obținute de la satelitul lunar Prospector

a reieșit că cele mai puternice concentrații de anomalii
magnetice lunare sunt situate în partea opusă a celor mai
mari cratere. Cu toate acestea, în absența unui câmp
magnetic global (magnetosferă), nimeni nu poate determina
cum s-ar putea întâmpla acest lucru.
5. Cutremurele lunare. Se știe că misiunile

Apollo au instalat seismografe pe Lună. Cu toate astea,
există o mare tăcere din partea NASA în legătură cu datele
primite de la aceste aparate. Sute de moonquakes
(cutremure lunare) sunt înregistrate anual.
Oficial, majoritatea dintre ele sunt atribuite
meteoriților ce lovesc astrul vecin; altele, numite cutremure
termice, se datorează, conform NASA, extinderii crustei la
ivirea primelor raze de soare după două săptămâni de
întuneric.
În noiembrie 1958, astronomul rus Nikolay
Kozyrev, de la observatorul din Crimeea, a fotografiat o
erupție de gaz lângă craterul Alphonsus, împreună cu o
strălucire roșiatică care a durat aproximativ o oră.
În 1963, astronomii de la observatorul din Lowell
au văzut în noaptea de 29 octombrie două pete de lumină
de un roşu aprins, la nord de craterul Herodot; în noaptea
de 27 noiembrie, cele două pete roşii au reapărut pe mar-
ginea sudică a craterului Aristarh.
În iunie 1965 a fost observată o rază de lumină de
un alb scânteietor, ţâşnind din craterul Aristarh, aflat atunci
în zona obscură. Știindu-se că Luna nu are activitate
vulcanică, aceste fenomene nu sunt naturale.
249
6. Craterele lunare. De ce craterele lunare sunt

atât de întinse şi de puţin adânci? Craterele lunare produse
de căderea meteoriţilor sunt, de asemenea, stranii – foarte
întinse şi atât de puţin adânci faţă de suprafaţa lor! Ca şi
cum meteoriţii ar întâlni, în drumul lor prin scoarţa Lunii, o
crustă foarte dură.
Conform teoriei celor doi academicieni sovietici,
M. Vasin şi A. Scerbakov, acest lucru se datorează faptului
că meteoriţii se opresc în coaja blindată, cu care
constructorii din neştiut au întărit Luna, la 20-40 km sub
scoarţă. Imensele circuri lunare, departe de a fi vechi
cratere vulcanice deschise dureros pe suprafaţa Selenei,
constituie în realitate locurile în care cei ce au amenajat
interiorul Lunii, au pompat în exterior roci şi metale
lichefiate, pentru a produce golurile interioare necesare şi a
blinda suprafaţa nemaipomenitei nave interstelare,
intergalactice.
În zona circurilor, gradientul gravitaţional este mai
mare; cei doi savanţi sovietici consideră că faptul se
datorează echipamentului, combustibilului şi materialelor
de tot felul aflate sub scoarţă, în golurile create. Procentul
mare de metale conţinut de rocile lunare şi considerat
„straniu” de savanţii sovietici şi americani, s-ar datora
folosirii metalelor pentru întărirea rezistenţei scoarţei
lunare la impactul cu meteoriţii – în lungul ei voiaj spaţial.
La începuturile omenirii Luna nu a existat deloc
Se pare că în istoria omenirii a existat o perioadă în

care nu era Lună pe cer! Acest lucru ne este precizat de
scriitorii antici Democritus și Anaxagoras. Aristotel ne
scrie că zona Arcadiei (Grecia), înainte de a fi locuită de
250
greci, a fost populată de pelasgi, ce au ocupat aceste

teritorii înainte ca pe cer să existe Luna! Din acest motiv,
pelasgii mai erau numiți şi pro-selenes, adică înainte de
Lună.
Apollonius din Rhodes ne scrie faptul că a existat o
perioadă în care „nu toate corpurile cereşti se aflau pe cer,
înainte ca rasele Danai şi Deukalion să fi existat, atunci
când trăiau doar arcadienii, înainte să fi existat Luna pe
cer.”
Plutarh afirmă şi el în opera „Întrebări romane”
următoarele: „Era vorba de arcadieni, aşa-numiţii oameni
pre-lunari.” La fel, şi poetul Ovidiu a scris că „Arcadienii
îşi posedă pământurile înainte de naşterea lui Jupiter,
pentru că naţiunea e mai veche decât Luna.”
Hippolytus afirmă şi el că „Arcadia e mult mai
veche decât Luna.” Şi Lucian ne spune în a sa Astrologie
că „arcadienii sunt mai vechi decât Luna.”
Mai putem să-l amintim pe Censorinus, care şi el afirmă
că „în trecut nu exista Lună pe cer.”
Făcând comparaţia între patru calendare rituale –
cel egiptean, asirian, indian şi mayaș, omul de cultură
român, Victor Kernbach, demonstrează că punctul de
plecare al acestor sisteme cronologice este comun,
situându-se cam în jurul anului 12.000 î.Hr. şi, departe de a
fi ales arbitrar, el marchează nu „un început cronologic
propriu-zis, ci epoca marilor catastrofe în sistemul nostru
solar cunoscute sub termenul generic de potop.”
O cauză probabilă a acestor catastrofe ar putea fi
exact captarea Lunii de către Pământ, mai bine zis, sosirea
Lunii în jurul Pământului, cu toate consecinţele şi
modificările la scară cosmică şi planetară pe care le
presupune instalarea unui asemenea vecin în imediată
251
apropiere. Inclusiv apariţia unor mişcări de flux-reflux

foarte puternice, atât la suprafaţa planetei noastre (valuri de
maree oceanică), cât şi în interiorul acesteia (valuri de
maree magmatică), fenomene resimţite prin inundaţii,
erupţii vulcanice şi mişcări seismice catastrofale.
Una din consecinţe: scufundarea Atlantidei. Platon
situează dispariţia uriaşei insule atlantice la 10.000-12.000
de ani înaintea epocii sale. Altă urmare posibilă a captării
satelitului nostru – de fapt a adoptării Pământului de către
Lună, spun unii savanţi – este renunţarea la calendarul
venusian – cel mai strălucitor astru pe cerul nopţii înainte
de apariţia Selenei — şi înlocuirea lui firească cu cel lunar.
252
Terraformarea Planetei Pământ
Printre ufologi există mai multe idei despre cum

arată viața extraterestră și cum a evoluat ea în spațiul
cosmic. Între aceștia nu există prejudecăți, iar variantele
considerate de către unii ca făcând parte din domeniul SF,
sunt văzute de către alții ca posibilități. Sunt multe cazuri în
care o nuvelă SF, apărută în negura timpului, să fie realitate
pentru persoanele ce trăiesc la sute sau chiar mii de ani
distanță de cel care a scris-o. Să nu uităm că, până nu
demult, găurile negre și planetele din afara sistemului
nostru solar erau excluse din mediile științifice, considerate
nu mai mult decât imaginație bogată a vreunui visător
(chiar dacă, matematic vorbind, ele trebuiau să existe). Sper
totuși că cititorii acestei cărți sunt persoane care lasă
prejudecățile la o parte și privesc anumite teorii cu ochii
unei persoane ce nu se lasă limitată de ceea ce știința
modernă îi oferă.
O să încerc să prezint o altă teorie care, deși în
primă instanță poate părea destul de bizară, la o analiză
atentă, poate trece testul vostru, nefiind catalogată drept
nebunie. Terraformarea reprezintă procesul ipotetic de
modificare artificială a realităților atmosferice, topografice,
climatice, geologice și ecologice ale unei planete, satelit
sau alt corp ceresc, cu scopul final de a-l transforma într-un
spațiu locuibil, care să reprezinte cât mai fidel condițiile
favorabile vieții. Când vorbim de terraformare, noi,
oamenii, credem că este un proces pe care îl vom face în
viitor anumitor planete sau sateliți în scopul de a schimba
locul respectiv după pretențiile noastre. Termenul a fost
inventat de către autorul Jack Williamson în nuvela
„Collision Orbit”, în anul 1942.
253
Marte este considerată de specialiști ca fiind prima

pe lista de terraformări. Acestei planete îi lipsesc trei
elemente importante: atmosfera densă, magnetosfera ex-
tinsă și căldura. Cu ajutorul gazelor, căldura solară e
captată în atmosferă, ridicând astfel temperatura planetei.
Gazele de seră pot fi produse pe Marte dacă se construiesc
acolo fabrici și uzine care să polueze foarte mult, această
planetă având toate materialele necesare industriei.
Încălzirea planetei se poate face prin două metode: cu
ajutorul gazelor de seră, cu ajutorul mai multor oglinzi
gigantice care redirecționează lumina soarelui spre planetă,
prin activarea nucleului planetei prin impact, sau impactul
cu un asteroid sau cometă suficient de mare să producă
destulă căldură și gaze de seră.
În 1961, celebrul astronom american Carl Sagan,
publică un articol științific intitulat „Planeta Venus”, în
care își imaginează trimiterea unor alge în atmosfera
planetei Venus. Acestea pot transforma apa, carbonul și
alte gaze chimice în componente organice și, prin urmare,
dioxidul de carbon poate fi înlăturat din atmosferă, efectul
de seră s-ar reduce, iar temperatura de la suprafață s-ar
reduce considerabil până la un nivel confortabil oamenilor.
Marte și Venus sunt două exemple de planete pe
care noi oamenii, cu o tehnologie destul de avansată, le-am
putea transforma într-un cămin al nostru. Observăm că în
fiecare caz s-ar recurge la încălzirea planetelor și a
atmosferei deliberat. O încălzire de care ar fi neapărat
nevoie și care ar dura câteva sute de ani. Pe Terra,
condițiile de viață sunt excelente, cel puțin pentru noi,
oamenii.
254
Dar dacă o civilizație mai avansată tehnologic ar

vrea să schimbe fața planetei noastre în așa fel încât EI să
fie cei adaptați ecosistemului, cum ar proceda?
Referindu-mă la Terra, termenul în sine de
terraformare nu este exact, însă îl voi folosi în continuare
și presupune transformarea planetei noastre în scopul
exploatării ei de către ființe din alt plan/densita-
te/dimensiune.
Incendiile
Marele Foc din 1910 este considerat a fi cel mai

mare incendiu din istoria SUA. Au ars peste 1.200.000 de
hectare în Idaho, Montana și Washington, totalizând o
întindere cât a statului Connecticut. Cel mai mare dezastru
natural din istoria Minnesotei a fost incendiul de la Cloquet
din 1918. Și-au pierdut viața 500 de oameni într-o singură
zi și 250.000 de hectare au fost arse, 52.000 de persoane au
fost rănite sau strămutate, iar costurile au ajuns la 75 de
milioane de dolari. Al doilea mare incendiu din Minnesota
a fost înregistrat în anul 1894 și a distrus aproape 90.000 de
hectare de vegetație. În vara anului 1988, peste 800.000 de
hectare au fost distruse în Parcul Național Yellowstone,
aproape o treime din întreg parcul.
Cred că ați observat că în ultimii ani este ceva
normal ca zone întregi de pădure să ia foc din cauze
cunoscute sau mai puțin dezvăluite. Doar anul acesta au
izbucnit peste 50 de focare pe coasta de vest a SUA. În
California au fost distruse 11.300 de hectare, în Idaho peste
37.000 de hectare, iar în statul Washington peste 9.500 de
hectare. De la începutul acestui an, peste 2.8 milioane de
255
hectare au fost distruse din cauza incendiilor de vegetație

izbucnite în SUA.
Nici Europa nu este mai prejos. Circa 80-90% din
habitatele naturale ale Rezervației Kama-Bakaldinskiye din
provincia Nijnii-Novgorod au ars în totalitate din cauza
incendiilor provocate de valurile de căldură fără precedent
care au lovit Rusia. Cele mai grave incendii provocate
vreodată de caniculă în Rusia au distrus zeci de rezervații
naturale, cu precădere în lunile iulie și august, când
temeperaturile au atins și depășit, pe alocuri, + 40 de grade
Celsius.
În Portugalia au fost distruse peste 17.000 de
hectare de la începutul anului și au fost înregistrate în jur de
300 de focare de incendii. În Spania, anul acesta, au ars
doar 45.000 de hectare.
Am spus doar pentru că anul trecut aproape
150.000 de hectare au fost mistuite de flăcări în același
interval. În jur de 4.000 de hectare de pădure au ars și în
Grecia, 1.500 doar în insula Rhodos, în condițiile în care
mare parte din păduri abia se refăcuseră după masivele
incendii din anii trecuți.
Cum era de așteptat, nici Australia nu a scăpat. An
de an oamenii se confruntă cu flăcările, doar vara trecută
înregistrâdu-se peste 16.000 de hectare distruse. În perioada
1990-2000, numărul catastrofelor naturale a fost de trei ori
mai mare decât în anii 1960-1970, iar în perioada
2000-2010 acestea s-au dublat!
Trendul a continuat și după 2010, în prezent
incendiile, puse pe seama încălzirii globale, s-au înmulțit
semnificativ.
Se face oare ceva pentru a salva planeta noastră? Se
iau măsuri de combatere a incendiilor? Ca urmare a
256
incendiilor care au făcut ravagii în vestul Statelor Unite,

Camera Reprezentanților a adoptat un proiect de lege care
va dubla tăierile de copaci la nivelul întregii țări și va
transforma multe zone împădurite în pășuni.
Această lege va permite tăierea a 12 milioane de
metri cubi de lemn, față de circa 6, cât s-au înregistrat în
anii trecuți. Poate cea mai neașteptată măsură de combatere
a incendiilor…
Schimbările climatice
Conform specialiștilor, încălzirea globală este

fenomenul de creștere continuă a temperaturilor medii
înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului,
precum și a apei oceanelor, constatată în ultimele două
secole, dar mai ales în ultimele decenii. Luna mai a acestui
an fost a treia cea mai călduroasă la nivel planetar, de la
începutul măsurătorilor în 1880. Temperaturile din luna
iunie au fost mai ridicate în Alaska decât în celelalte state
ale SUA, recordul de 36 grade Celsius fiind înregistrat în
Talkeetna. În iunie 2017, numeroase localități din Alaska
au înregistrat recorduri fără precedent în istoria statului
american. Valdez, în sudul statului, a atins pragul de 32°C,
iar până atunci cea mai mare temperatură înregistrată pe 19
iunie fusese de 24°C.
În 1995, cinci zile de căldură au produs mai bine
de 750 de victime în Chicago. În 2003, un val de căldură a
lovit Europa, ducând la 70.000 de decese. Rezultatele unui
nou studiu, realizat de oamenii de știință de la Universitatea
Columbia, indică faptul că numărul deceselor asociate cu
creșterea temperaturilor ar putea fi cu 20% mai mare până
în 2020.
257
În funcție de modelele climatice și viitoarele emisii

de carbon, ne putem aștepta ca, până la mijlocul secolului,
temperaturile să crească cu 1,8-2,3 grade Celsius și cu
2,3-4 grade Celsius până în 2080. Mercurul termometrelor
indică o creștere record de 3,7 grade Celsius în vestul
Siberiei. Stația meteorologică din Novosibirsk anunță o
creștere a temperaturilor nemaintâlnită în istorie.
Recordul precedent de creștere a temperaturilor a
fost înregistrat în anul 2001, atunci când acestea au crescut
cu 2,4 grade Celsius.
Nici zona amazoniană nu a scăpat de schimbări
climaterice. Cele două perioade de secetă severă ce au lovit
în ultimii ani zona Amazonului ridică semne de întrebare
despre viitorul regiunii ca filtru al emisiilor de carbon. O
secetă rară, care a lovit regiunea în 2005, a fost considerată
drept un eveniment ce se petrece o dată la 100 de ani. Însă
în 2010, regiunea a fost lovită de o secetă și mai severă.
Cele două secete au dus la moartea a multor copaci, iar
odată ce putrezesc, vor elibera în atmosferă aproximativ 5
miliarde de tone de dioxid de carbon în următorii ani, un
nivel aproape echivalent cu totalitatea emisiilor de dioxid
de carbon ale SUA din 2009.
La o privire per ansamblu, se poate observa că
oamenii conștientizează mai mult sau mai puțin aceste
schimbări, însă măsurile care se iau pentru a preveni
anumite dezastre ecologice sunt inexistente. Pe lângă
schimbările climaterice, se poate observa o tendință a
corporațiilor de a distruge mediul înconjurător, parcă
înadins. Tehnologiile de ultimă oră nu țin cont de poluare
sau de protejarea mediului înconjurător. Uriașe cantitați de
reziduuri sunt vărsate zilnic în mare, iar procesele chimice
258
folosite în producerea anumitor bunuri de consum par să

accelereze nivelul de poluare al atmosferei noastre.
Chemtrails
În urmă cu milioane de ani, când Pământul era încă

foarte cald și avea o atmosferă fără oxigen, viața în acea
perioadă ar fi trăit pe bază de sulfați. Apoi algele albas-
tre-verzi au apărut și au transformat încet-încet atmosfera,
folosind în principal oxigen pentru procesele sale
metabolice. Prin intermediul acestor chemtrails se încearcă
modificarea compușilor chimici din atmosferă.
Începând cu anii ‘90, în Statele Unite ale Americii
au început să fie observate dâre ciudate, având diferite
mărimi și forme, ce apăreau pe cer, dâre ce nu erau ale
avioanelor obișnuite cu care până atunci majoritatea
oamenilor erau familiarizați. Tot mai multe avioane care
zburau chiar și la mică altitudine, lăsau în urma lor dâre
alcătuite din substanțe chimice, care nu au nicio legătură cu
carburantul sau sistemul de propulsie al avioanelor.
Aceste fenomene s-au răspândit în toată lumea, iar
tot mai mulți oameni au observat, între timp, că au devenit
extrem de numeroase. Uneori, ele formează nori
longitudinali care se taie brusc, lăsând un gol în respectiva
dâră. Apoi norii par a se forma din nou, pentru a se termina
la câţiva kilometri mai departe. Acești nori nu sunt
întotdeauna situați la mare altitudine, foarte adesea, pot fi
sesizați la înălțimi cuprinse între 1.000 şi 5.000 de metri,
dar și mai sus de 9.000 de metri, care este altitudinea
culoarelor de zbor ale avioanelor comerciale.
Multe persoane au observat aceste prafuri chimice
ce cad din cer sub formă de ploaie sau se depun pur și
259
simplu pe lucrurile aflate la sol. Unii spun că după ploaie,

frunzele au fost acoperite de negreală și de atunci tufele de
flori nu mai înfloresc. Alții spun că legumele se ofilesc și
florile arborilor fructiferi se scutură înainte de vreme, în
urma unor astfel de ploi otrăvite. La fel se petrece cu vița
de vie, care pare arsă.
Inițial, oficialii responsabili au răspuns întrebărilor
incomode puse de către mai mulți observatori și au
concluzionat că este vorba de dâre de condensare. Automat
oamenii s-au întrebat de ce aceste urme nu au existat
anterior, iar răspunsul a venit prompt: avioanele nu zburau
la o înălțime așa mare încât să se formeze dâre de
condensare. Este adevărat că, de la apariția avioanelor cu
reacție, oamenii s-au obișnuit să observe pe cer dâre albe
lăsate în urma lor de către avioane. Acestea depind de doi
factori – umiditatea ambiantă și temperatura foarte scăzută
la o altitudine mare. Ele pot fi alcătuite din picături fine de
apă condensate sau cristale de gheață și zăpadă. Totuși, se
poate face o diferențiere între aceste dâre de condensare și
dârele morții. Timpul prevăzut pentru disiparea dârelor de
condensare este relativ scurt, două minute sau mai puțin.
Aceasta presupune că dâra respectivă este alcătuită în
special din vapori de apă, cel puţin conform definiției sale
clasice.
Foarte puțini oameni s-au implicat în procesul de
mediatizare al acestor fenomene. Media oficială, ca de
obicei, stă deoparte și preferă să ridiculizeze anumite
organizații și persoane afiliate acestora, ce încearcă să
deschidă ochii oamenilor. Poate și pentru că afirmațiile
privind aceste dâre sunt privite cu scepticism sau sunt
catalogate drept conspiraționiste sau zvonuri lipsite de
fundament. Deși au fost și sunt foarte mulți care observă
260
fenomenul, cei ce informează efectiv populația fac parte

dintr-un grup foarte mic. Un lucru de luat în seamă este că
cei care au observat fenomenul fac parte din toate clasele
societății, pasionați de aviație, medici, polițiști, jurnaliști,
oameni de știință și oameni care au avut de suferit în urma
acestor împrăștieri de substanțe. Și pentru că, în mod
oficial, aceste dâre nu există, s-a creat o rețea de
observatori ai dârelor morții, care este extrem de activă pe
internet.
Viruşi precum gripa aviară, SARS şi gripa porcină,
sunt pulverizaţi în atmosferă. Chemtarails conţin săruri de
bariu, aluminiu, bănuindu-se că se folosesc la aplicaţii
militare în deflexia undelor radio şi luminoase (ca un strat
reflectorizant), iar în ele se introduc viruşi, bacterii,
microbi, fungi, diverşi agenţi biologici care sunt testaţi pe
populaţie. Dâra ce se formează este, de fapt, un polimer
care se transformă într-o plasă fină, care se întăreşte în
contactul cu aerul, şi astfel el rămâne plutind în atmosferă,
la mare înălţime, acolo unde este nevoie de aceste particule
reflectorizante. Astfel se aruncă în lume gripa aviară,
SARS, gripa porcină etc.
Meteorologii germani au descoperit aceste
chemtrails – dâre pe cer, care, fiind radio reflectorizante,
le-au produs anomalii la instalaţiile radar ce se bazează pe
unde radio. Asociaţia Meteorologilor a dat în judecată
departamentul armatei germane pentru a se cere dezvăluiri
oficiale asupra acestui satanic program secret. Într-un final,
aceste chemtrail-uri sunt recunoscute de guvernul SUA, ca
fiind un program secret necesar de a lupta împotriva
„încălzirii globale”. S-a descoperit că ele produc efectul de
seră, prin blocarea căldurii de la soare, fiind degajate în
261
spaţiu de stratul reflectorizant de radiaţii, însă nimeni nu

ştie într-adevăr ce efect au asupra oamenilor şi a mediului.
Doar una dintre substanțele chimice pulverizate
abundent în chemtrails, aluminiu, provoacă tot felul de
probleme de sănătate. Substanța chimică atacă în primul
rând sistemul nervos, provocând tulburări de somn,
nervozitate, instabilitate emoțională, pierderi de memorie,
dureri de cap etc. Dacă deodorantele și antiperspirantele pe
bază de aluminiu nu sunt indicate a fi folosite, cum pot oare
aceste chemtrails să nu ne afecteze? Expunerea prelungită
la aluminiu poate provoca: degenerarea creierului, anemie,
probleme digestive, insuficiență renală, probleme de
vorbire, dureri musculare, scăderea densității oaselor,
împiedicarea asimilării calciului.
Bariul este de asemenea un produs chimic ce a fost
găsit în zonele puternic pulverizate. Prezența acestuia în
organism, chiar și în cantități infime, poate duce la
vărsături, dureri abdominale și diaree apoasă. Un alt
element cu care suntem otrăviți este stronțiu-90. Acest
compus chimic este utilizat în producerea tuburilor
electronice, pentru tratarea anumitor boli de ochi, și în
industrie. În cazul în care este inhalat, se va dizolva pe
suprafața plămânilor, ajungând astfel în sânge. Astfel poate
reduce numărul de celule roșii din organism, cauzând
oboseală excesivă și o rezistență scăzută împotriva bolilor.
Acestea sunt doar câteva substanțe ce sunt
împrăștiate împreună cu multe altele. Ce urmăresc elitele
prin aceste programe? Pur și simplu să fim o rasă de
oameni docili, care să folosească substanțele chimice
oferite chiar de ei prin industria farmaceutică. Este un
întreg lanț în jurul nostru și depinde de noi dacă ne vom
lăsa pradă acestuia.
262
O altă teorie apărută recent susține că, pe lângă

efectele negative asupra oamenilor, aceste dâre ale morții
au un substrat mult mai ocult. Să ne imaginăm că o
navă/entitate/OZN (cum vreți să îi spuneți) se materia-
lizează în planul nostru terestru din altă dimensiune. Pentru
ochiul nostru este invizibilă, însă această entitate/navă
afectează într-o oarecare măsură moleculele de aer din
atmosferă. O caracteristică a chemtrails este conținerea
unor particule fine de diverse substanțe de origine metalică.
Aceste particule ar forma în jurul respectivei nave un scut
care ar putea, teoretic, să fie observat de către anumite
aparaturi tip RADAR. Astfel, se poate monitoriza
activitatea OZN, fără ca populația să fie la curent cu aceste
apariții, concomitent cu strângerea de informații, mărime,
durata staționării în atmosferă, viteza de propagare etc.
Voi încerca să ofer mai jos câteva date tehnice ce
vă vor explica cum funcționează acești compuși chimici în
atmosferă și cum o schimbare a acestor compuși pot
modifica radical atmosfera noastră.
Date tehnice – Soarele este principalul actor în

sistemul climatic, emițând radiația solară care încălzește
Pământul. Energia solară este mai puternică în regiunile
ecuatoriale, intensitatea radiațiilor solare scăzând către poli.
Acest fapt determină tipurile de circulație a vânturilor și a
curenților oceanici, care influențează dezvoltarea
sistemelor climatice.
Atmosfera acționează ca o pătură protectoare,
menținând o temperatură propice vieții pe Pământ și
ecranând razele dăunătoare ale Soarelui. Formată din mai
multe straturi distincte, atmosfera acționează ca un
„depozit” pentru diverse gaze și particule. Atmosfera
263
Pământului este formată din 78% azot (N2), 21% oxigen

(O2) și 1% alte gaze. Dioxidul de carbon (CO2) reprezintă
0,03-0,04%, în timp ce vaporii de apă (H2O) variază între 0
și 2%. Dioxidul de carbon (CO2) este degajat în atmosferă
prin procesul de putrezire, procesele naturale ale vieții
vegetale și animale și prin arderea combustibililor fosili și a
altor materiale. El este parțial îndepărtat din atmosferă prin
fotosinteza plantelor și prin absorbția în oceane.
Creșterea concentrației de CO2 din atmosferă este
considerată determinantă pentru tendința actuală de
încălzire. Cinci gaze care apar în mod natural provoacă în
principal efectul de seră: vaporii de apă, dioxidul de
carbon, metanul, protoxidul de azot și ozonul. Concentrația
în atmosferă a acestor gaze este influențată de activitățile
umane. O altă categorie de gaze cu efect de seră este
alcătuită din componente chimice create de oameni
(halocarburile). Protoxidul de azot (N2O) provine în
principal din soluri și oceane. O parte este degajată de
arderea combustibililor fosili și a materialului organic.
Efectul natural de seră reglează temperatura
Pământului, menținând condițiile de viață. Totuși, când
cantitățile enumerate mai sus se modifică, capacitatea
atmosferei de a înmagazina căldura este, și ea, afectată.
Activitățile umane determină degajarea unor cantități
semnificative de GES (gaze cu efect de seră), care rămân în
atmosferă pe termen lung.
Începând cu revoluția industrială (1860),
concentrațiile de CO2 au crescut cu 30%, iar cele de CH4
(metan) cu 145%. S-a observat o creștere relativ
permanentă a temperaturii, în special după anul 1900, cu
cel mai mare salt după 1980.
264
Temperatura medie globală la suprafața Pământului

a crescut cu aproximativ 0,3 până la 0,6 grade C de la
sfârșitul secolului al XIX-lea și cu aproximativ 0,2 până la
0,3 grade C în ultimii 40 de ani, aceasta din urmă
reprezentând perioada cu datele cele mai sigure. Anul 1998
a reprezentat al douăzecilea an consecutiv în care
temperatura s-a ridicat peste limita normală. După anul
2000, situația s-a înrăutățit în mod vizibil.
În ultimii 100 de ani, nivelul global al mării a
crescut cu 10 până la 25 de cm. Încălzirea globală nu s-a
produs în aceeași măsură peste tot. În unele regiuni, precum
nord-vestul Canadei, Siberia și în Alpi, creșterea
temperaturii a fost mult mai mare decât media globală. În
Alpi (Elveția) s-a înregistrat o creștere de 1 grad C, iar în
anumite locații chiar de 2 grade C.
Terraformarea planetei
Punând cap la cap informațiile de mai sus, avem

două variante: putem crede variantele oficiale, care
întotdeauna par să ne linișteascăm sau putem încerca să
deslușim singuri ce se ascunde în spatele lucrurilor. La
urma urmei, oameni de știință apar pe scenă și ne spun că
Planeta se comportă normal și ca astfel de „anomalii” au
fost și în trecutul planetei o parte integrantă din
transformarea sa. Și tocmai acest lucru trebuie să ne dea de
gândit.
Variantele oficiale au ascuns de cele mai multe ori
adevăruri pe care omul de rând nu putea să le înțeleagă sau
nu avea voie. De-a lungul istoriei de 540 de milioane de ani
a organismelor multicelulare de pe Terra, s-au înregistrat 5
mari extrincții. În urmă cu 250 de milioane de ani, conform
265
datelor oficiale, s-a produs cea mai mare extincție din

istoria Planetei, iar cauzele ei sunt un subiect de dispută
între specialiști.
Azi este larg acceptată teoria conform căreia
erupțiile vulcanice numeroase și intense din Permian ar fi
determinat arderea depozitelor de cărbune din scoarța
terestră, ducând la eliberarea unor cantități enorme de
dioxid de carbon și a altor substanțe chimice toxice. Nu era
prima extincție, însă a fost cea mai mare. Au urmat și
altele, cea mai faimoasă fiind cea a dispariției dinozaurilor,
în urmă cu aproximativ 64 de milioane de ani. Cele mai
multe teorii spun că această extincție s-a datorat unui
meteorit sau unui vulcan. Desigur că sunt și specialiști care
au demonstrat că, în acest caz, toate viețuitoarele ar fi
pierit. Dar se pare că s-a vrut doar dispariția reptilelor. Nu
doar a reptilelor mari, ci a majorității acestora. În acest fel,
se spune că mamiferele au urcat pe scara evoluției, iar în
următorii zeci de milioane de ani au deschis drumul
primatelor spre vârful lanțului trofic. Nu trebuie uitate nici
miturile străvechi, care spun că oamenii sunt a cincea
specie inteligentă pe această planetă.
O civilizație avansată, cu mii sau chiar zeci de mii

de ani diferență de ceea ce cunoaștem noi, ar putea,
teoretic, să stăpânească timpul. Pentru o civilizație dintr-o
dimensiune paralelă, trecerea timpului ar fi diferită de
percepția noastră. Au fost înregistrate cazuri de răpiri puse
pe seama ființelor extraterestre, în care cel în cauză a
zăbovit mai multe ceasuri la bordul anumitor nave, însă, la
întoarcere pe Terra, timpul pare că stătuse în loc. În alte
cazuri, oamenii au crezut că au lipsit câteva minute, însă la
266
întoarcere au constatat că lipsiseră zile întregi sau chiar

săptămâni.
Sunt mai multe teorii care demonstrează, cel puțin
teoretic, că timpul poate fi manipulat. Conform teoriei
Continuumului Spațio-Temporal (descris de Minkowski și
Einstein), universul fizic, structurat din energie luminoasă,
este o manifestare particulară în timp a universului cu
infinite dimensiuni. Astfel, cea de-a patra dimensiune
reprezintă dimensiunea obiectelor și spațiului material
văzut ca extensie în timp. Logica obișnuită binară nu se mai
aplică în acest caz.
Conștientizarea unor alte dimensiuni ale realității
este un fenomen normal și explicabil, nu este nicidecum
ceva ezoteric, ocult, ci pur științific. Roger Penrose,
profesor de matematică la facultatea din Oxford, cunoscut
pentru contribuțiile aduse în domeniul cosmologiei și
teoriei relativității, ne îndeamnă să credem chiar că dincolo
de teoria Continuumului Spațio-Temporal poate exista o
altă teorie.
În opinia lui, toate fenomenele fizicii au loc în
cadrul determinat de Continuumul Spațio-Temporal,
realitatea fiind alcătuită dintr-un număr infinit de
Universuri care coexistă simultan. Neliniaritatea Timpului
este confirmată și de cercetători renumiți precum Daniel
Dennett și Marcel Kinsbourne. Astfel, conform mai multor
cercetători, timpul nu trebuie să curgă neapărat cu aceeași
„viteză” sau în aceeași direcție (Trecut – Prezent – Viitor),
timpul fiind strict dependent de Conștiința Observatorului.
Călătoria în Timp este, începând cu Einstein, o
posibilitate concretă, a cărei aplicare practică este blocată
doar de dezvoltarea unor tehnologii destul de performante
pentru a putea deplasa un mobil cu o viteză apropiată de
267
cea a luminii. Deși controversat, experimentul Philadelphia,

la care a participat și Einstein, a demonstrat că astfel de
tehnologii deja există și că nu e nevoie de o deplasare pe
orizontală/verticală cu viteza luminii, ci de o vibrație
apropiată de cea a luminii.
Posibilitatea depășirii limitelor temporale a fost
demonstrată de fizicieni cuantici (Penrose, Einstein,
Wheeler), aceștia definind și explicând structuri până de
curând necunoscute ale Continuumului Spațio-Temporal,
precum singularitățile cuantice, găurile negre-albe, conurile
de lumină.
Savantul rus A. Kozarev dezvoltă chiar o teorie în
care demonstrează că Timpul este o formă cuantică de
energie, cu o frecvență stabilă, care poate fi depășită în
unele forme de Conștiință Extinsă! El observă că în
Univers există forme de Viață care trăiesc cu un nivel de
Conștiință sub nivelul vibrației Timpului (și pentru care
există doar prezent), dar și ființe care trăiesc în dimensiuni
vibraționale superioare frecvenței Timpului, pentru care
curgerea Trecut-Prezent-Viitor înseamnă cu totul altceva.
268
Pericolele tehnologiei 5G
La momentul scrierii acestui capitol (aprilie 2019),

companiile de telecomunicaţii din toată lumea, cu suportul
guvernelor, sunt în poziţia de a implementa reţeaua
mondiala wireless de generaţie a cincea – 5G . Acest fapt
va genera schimbări sociale la scară globală. Vom avea
case „deştepte”, afaceri „deştepte”, autostrăzi „deştepte”,
oraşe „deştepte” şi maşini care se conduc singure. În
principiu, tot ce posedăm şi cumpăram, de la frigidere și
maşini de spălat, până la cartoane de lapte, perii de păr şi
scutece pentru copii, va conţine antene şi microcipuri şi va
fi conectat wireless la internet. Fiecare persoană de pe
planetă va avea acces instant la comunicaţii wireless de
foarte mare viteză, din orice locaţie, chiar şi din păduri
tropicale, din mijlocul oceanelor sau din Antarctica.
Ce este acum încă nerecunoscut pe scară largă este
faptul că din cele de mai sus vor rezulta şi schimbări fără
precedent de mediu, la scară globală. Densitatea planificată
a transmiţătoarelor de frecvenţe radio este imposibil de
imaginat.
În plus, faţă de milioanele de staţii 5G noi pe
Pământ şi 20.000 sateliţi în spaţiu, 200 miliarde de obiecte
cu caracter transmiţător, conform estimărilor, vor fi parte a
Internetului Obiectelor până în 2020, şi miliarde de obiecte
câţiva ani mai târziu. Reţele 5G comerciale la frecvenţe
joase şi viteze reduse au fost dezvoltate în Qatar, Finlanda
şi Estonia la mijlocul lui 2018. Implementarea de reţele 5G
la viteze şi frecvenţe foarte mari (unde milimetrice) a
început la finalul lui 2018. În ciuda negării generalizate,
evidenţa că radiaţiile din frecvenţe radio (RF) sunt nocive
pentru viaţă este deja copleşitoare.
269
Dovezile clinice acumulate despre oameni bolnavi

şi afectaţi, dovezi experimentale legate de distrugerea
ADN-ului, a celulelor şi organelor într-o largă varietate de
plante şi animale, precum şi dovada epidemiologică a
faptului că majoritatea afecţiunilor civilizaţiei moderne –
cancer, boli de inimă şi diabet – sunt, în mare parte, cauzate
de poluare electromagnetică, constituie subiectul unei baze
de literatură de mai mult de 10.000 studii de specialitate
revizuite.
Dacă planurile industriei de telecomunicaţii pentru
5G se concretizează, nici o persoană, animal, pasăre sau
insectă de pe planetă nu va avea capacitatea de a evita
expunerea, 24 ore pe zi, 365 zile pe an, la nivele de radiaţie
RF, care sunt de zeci către sute de ori mai mari decât ce
există în acest moment, fără posibilitatea de a nu fi expus,
nicăieri pe planetă. Aceste planuri legate de 5G ameninţă să
provoace efecte serioase, ireversibile, asupra oamenilor şi
distrugerea permanentă a tuturor ecosistemelor Pământului.
Trebuie luate măsuri imediate în vederea protejării
umanităţii şi a mediului, în conformitate cu imperativele
etice şi acordurile internaţionale.
5G terestru
În vederea transmiterii unui volum enorm de date

pentru Internetul Obiectelor (IoT – Internet of Things),
tehnologia 5G, atunci când va fi dezvoltată total, va folosi
unde milimetrice, ce sunt transmise slab prin material solid.
Acest lucru va solicita fiecărui operator să instaleze staţii
de bază la fiecare 100 metri, în fiecare arie urbană din
lume. Spre deosebire de generaţiile anterioare de reţele
wireless, în cadrul cărora o singură antenă transmite către o
270
arie largă, staţiile de bază şi dispozitivele 5G vor avea

antene multiple aranjate în reţele fazate care colaborează
pentru a emite raze fascicule focalizate, dirijabile,
asemănătoare cu laserele, ce se pot urmări reciproc. Fiecare
telefon 5G va conţine duzine de antene mici, toate
colaborând pentru a urmări şi ţinti o rază foarte focalizată
către cel mai apropiat turn de comunicaţii celulare.
Comisia Federală pentru Comunicaţii din Statele
Unite (FCC) a adoptat reguli permiţând capacităţi de putere
efectivă pentru aceste fascicule de pană la 20 de waţi, de
zece ori mai puternice decât nivelele admise pentru
telefoanele actuale. Fiecare staţie de bază 5G va conţine
sute sau mii de antene ţintind raze multiple asemănătoare
cu laserul, în mod simultan, către celulare şi diverse
dispozitive folosite de utilizatori, în aria pe care o
deservesc. Această tehnologie se numeşte „input-uri
multiple, outputuri multiple” sau MIMO. Regulile FCC
permit ca puterea efectiv radiată a razelor unei staţii de
bază 5G să fie 30.000 waţi per 100 MHz de spectru, sau
echivalentul de 300.000 waţi per GHz de spectrum, de zeci
până la sute de ori mai puternică decât nivelul permis
pentru staţiile de bază curente.
5G spaţial
Cel puţin cinci companii propun să ofere 5G

spaţial, combinând 20.000 sateliţi pe orbita joasă şi medie a
Pământului, ce vor înfăşura Pământul cu fascicule
puternice, ţintite şi directabile. Fiecare satelit va emite unde
milimetrice cu o putere efectiv radiată de maxim 5 milioane
de waţi, prin intermediul miilor de antene aşezate în reţele
fazate. Deşi energia degajată de sateliţi va fi mai scăzută
271
decât cea provenită de la antene terestre, va iradia arii de pe

Pământ unde ceilalţi transmiţători nu ajung. Mult mai
important este faptul că sateliţii vor fi localizaţi in
magnetosfera Pământului, fapt ce va exercita o influenţă
considerabilă asupra proprietăţilor electrice ale atmosferei.
Alterarea mediului magnetic al Pământului poate constitui
o ameninţare mult mai mare la adresa vieţii decât chiar
radiaţiile de la antene terestre.
Efectele nocive ale radiaţiilor de radiofrecvenţă sunt

deja dovedite
Chiar înainte ca 5G să fie propus, numeroase petiţii

şi apeluri din partea comunităţii ştiinţifice internaţionale,
incluzând Apelul Freiburger semnat de peste 3.000 doctori,
au solicitat oprirea expansiunii tehnologiei wireless şi au
propus un moratoriu asupra noilor staţii de bază. În anul
2015, 215 oameni de ştiinţă din 41 ţări au transmis un
semnal de alarmă către Naţiunile Unite şi Organizaţia
Mondială a Sănătăţii. Ei au afirmat că „numeroase
publicaţii ştiinţifice recente au demonstrat că EMF
[câmpurile electromagnetice] afectează organismele vii la
nivele mult mai scăzute decât cele acceptate în majoritatea
ghidurilor naţionale şi internaţionale”. Mai mult de 10.000
de studii ştiinţifice revizuite demonstrează efectul nociv
asupra sănătăţii umane al radiaţiilor.
Efectele includ: schimbarea ritmului cardiac,
alterarea expresiei genetic, alterarea metabolismului,
alterarea dezvoltării celulelor stem, cancer, boli
cardiovasculare, deficienţe cognitive, distrugerea
ADN-ului, impact asupra stării generale, creşterea nivelului
de radicali liberi, deficienţe de memorie şi învăţare, calitate
272
scăzută a spermei, avort, afectare neurologică, obezitate şi

diabet, stres oxidativ. Efectele asupra copiilor includ
autism, tulburare hiperactivă cu deficit de atenție (ADHD)
şi astm.
Deteriorarea are efecte nocive ce merg dincolo de
rasa umană, existând deja dovezi numeroase legat de
deteriorarea diverselor plante și animale sălbatice precum şi
animale de laborator, incluzând: furnici, insecte, păsări,
mamifere, păduri, șoareci, broaşte, plante, musculiţe,
șobolani, albine, copaci.
Efecte negative microbiologice au fost, de
asemenea, înregistrate. Agenţia Internaţională de cercetare
asupra Cancerului (IARC), din cadrul Organizației Mon-
diale a Sănătății (OMS), a concluzionat în 2011 că
radiaţiile RF cu frecvenţe între 30 kHz - 300 GHz sunt,
posibil, cancerigene pentru oameni.
Oricum, dovezi recente, incluzând ultimele studii
legate de folosirea telefoanelor celulare şi riscul de cancer
la creier, indică faptul că radiaţiile RF sunt într-adevăr
cancerigene pentru oameni şi ar trebui acum clasificate ca
fiind „Cancerigen grup 1”, alături de fumul de tutun şi
azbest. Semnalele wireless de tehnologie mai recentă sunt
în mod puls. Efectul negativ este cauzat atât de înalta
frecvenţă a undelor operatorului, cât şi de pulsaţiile de
frecvenţă joasă.
Punerea în folosinţă a sateliţilor 5G trebuie interzisă
Pământul, ionosfera şi atmosfera inferioară

formează circuitul electric global în care noi trăim. Se ştie
deja că ritmurile biologice — ale oamenilor, păsărilor,
hamsterilor, şi păianjenilor — sunt controlate de către
273
mediul electromagnetic natural al Pământului şi că

bunăstarea tuturor organismelor depinde de stabilitatea
acestui mediu, incluzând a proprietăţilor electrice ale
atmosferei.
Într-o lucrare fundamentală s-a explicat importanţa
rezonanţelor Schumann şi de ce alterările ionosferei pot
afecta presiunea sangvină şi melatonină şi cauza „cancer,
boli reproductive, cardiace şi neurologice precum şi
moarte”. Aceste elemente privind mediul nostru electro-
magnetic au fost deja afectate de radiaţiile provenind de la
liniile de electricitate. Radiaţii armonice provenind de la
liniile electrice ajung în ionosfera şi magnetosfera
Pământului, unde sunt amplificate de interacţiunile un-
dă-particulă.
În 1985, Dr. Robert O. Becker a atras atenţia că
acest tip de radiaţii a schimbat deja structura magnetosferei,
iar extinderea acestui efect „ameninţă viabilitatea întregii
vieţi pe Pământ”. Plasarea zecilor de mii de sateliţi în mod
direct, atât în ionosferă cât şi în magnetosferă, emiţând
semnale modulate de milioane de waţi şi milioane de
frecvenţe, e foarte probabil să ne afecteze mediul
electromagnetic dincolo de capacitatea noastră de adaptare.
Monitorizarea informală a oferit deja dovezi
indicând efecte serioase asupra oamenilor şi animalelor
provenind de la aproximativ 100 de sateliţi ce au furnizat
servicii de telefonie 2G şi 3G de pe orbită joasă din 1998.
Astfel de efecte nu pot fi înţelese doar prin luarea în
considerare a nivelelor scăzute de radiaţii de la nivelul
solului.
Cunoştinţe din alte discipline ştiinţifice trebuie, de
asemenea, considerate, incluzând domeniul fizicii atmos-
ferice sau acupuncturii. Adăugarea a 20.000 noi sateliţi 5G
274
va polua adiţional circuitul electric global şi modifica

rezonanţele Schumann, ce au facilitat de fapt dezvoltarea
vieţii pe Pământ. Efectele vor fi universale şi pot fi profund
devastatoare.
5G este calitativ şi cantitativ diferit de 4G
Ideea că putem tolera nivele ale radiaţiilor de zeci

până la sute de ori mai mari la lungimi de undă milimetrice
se bazează pe modele greşite ce consideră organismul
uman ca o carcasă de plastic umplută cu un lichid omogen.
Premiza că undele milimetrice nu penetrează organismul
dincolo de piele ignoră complet nervii, vasele sangvine, şi
alte structuri ce conduc electricitatea şi care pot transporta
curent generat de radiaţii în adâncime în organism.
Altă greşeală, probabil mult mai gravă, este aceea
că reţelele fazate nu au antene obişnuite. Când un câmp
electromagnetic obişnuit intră în corp, face ca sarcinile de
încărcare să se mişte şi curenţii să curgă. Dar când pulsuri
electromagnetice extrem de scurte intră în organism,
altceva se întâmplă: chiar sarcinile de încărcare devin mici
antene care reradiază câmpul electromagnetic şi îl trimit
mai în adâncime în organism. Aceste unde reradiate se
numesc precursori Brillouin. Ei devin semnificativi când
fie energia, fie faza undelor se schimbă suficient de rapid.
5G va satisface probabil ambele criterii. În plus, penetrarea,
chiar şi de suprafaţă, reprezintă un pericol pentru ochi şi
pentru cel mai mare organ al corpului, pielea, cât şi pentru
creaturi foarte mici.
Studii revizuite, ce au fost publicate recent, prezic
arsuri termice ale pielii la oameni de la radiaţiile 5G şi
absorbţie rezonantă de către insecte, ce absorb până la de
275
100 ori mai multe radiaţii de lungime de undă milimetrică

faţă de cât absorb la lungimile de undă actuale. Din
moment ce populaţiile de insecte zburătoare s-au redus cu
75-80 la sută din 1989, chiar şi în ariile naturale protejate,
radiaţiile 5G pot avea efecte devastatoare asupra
populaţiilor de insecte în toată lumea.
Un studiu din 1986 al lui Om Gandhi a avertizat că
undele milimetrice sunt absorbite cu putere de către
corneea ochiului, şi că hainele obişnuite, de grosimi
milimetrice, sporesc absorbţia energiei de către piele prin
intermediul unui efect de tip rezonanţă. Russell (2018)
revede efectele cunoscute ale undelor milimetrice asupra
pielii, ochilor (incluzând cataracte), ritmului cardiac,
sistemului imunitar şi ADN-ului.
Regulatorii au exclus în mod deliberat dovezile

ştiinţifice legat de efectul dăunător
Actorii implicaţi până acum în dezvoltarea 5G au

fost industria şi guvernele, în timp ce oameni de ştiinţă
renumiţi în domeniul EMF, ce au documentat în mii de
studii revizuite efectele biologice ale acestora asupra
oamenilor, animalelor, insectelor şi plantelor, precum şi
efectele alarmante asupra sănătăţii şi mediului, au fost
excluşi.
Motivul pentru directivele actuale de siguranţă
neadecvate este reprezentat de conflictele de interese ale
organismelor ce definesc standardele „datorită relaţiilor
lor cu companiile de telecomunicaţii sau electrice ce
subminează imparţialitatea ce ar trebui să guverneze
regularea standardelor de expunere publică la radiaţii
neionizatoare.” Profesorul Emerit Martin L. Pall expune
276
conflictele de interes în detaliu şi listează studii importante

ce au fost excluse, în trecerea sa sistematică în revistă a
literaturii de specialitate.
Ipoteza termală nu mai este de actualitate
Noi standarde de siguranţă sunt necesare.

Standardele actuale de siguranţă se bazează pe ipoteza
învechită că încălzirea este singurul efect nociv al EMF.
După cum au afirmat Markov şi Grigoriev, „standardele de
azi nu consideră poluarea reală a mediului cu radiaţii
neionizatoare.” Sute de oameni de ştiinţă au demonstrat că
multe tipuri de boli şi răni acute şi cronice sunt cauzate fără
căldură („efect non-termal”) de un nivel de radiaţii mult
sub directivele internaţionale. Efectele biologice apar chiar
şi la valori energetice aproape de zero.
În scopul protecţiei împotriva efectelor non-ter-
mice, durata de expunere trebuie luată în considerare. 5G
va expune toţi oamenii la mult mai multe transmisiuni
simultane, încontinuu, zi şi noapte, fără întrerupere.
Noi standarde de siguranţă sunt necesare, ce ar
trebui bazate pe expunerea cumulativă şi nu doar pe puterea
degajată la un moment dat, şi de asemenea pe frecvenţă,
lungime de bandă, modulaţie, forma undelor, lăţimea
pulsului precum şi pe alte proprietăţi semnificative din
punct de vedere biologic. Antenele trebuie restricţionate în
spaţii specifice, identificabile public. Pentru a proteja
oamenii, antenele trebuie localizate departe de unde
oamenii locuiesc şi muncesc, şi excluse de pe căile publice
de deplasare ale oamenilor. Pentru a proteja animalele
sălbatice, aceste antene trebuie excluse din parcuri
naţionale şi prezenţa lor strict limitată în arii îndepărtate ale
277
Pământului. Pentru a proteja viaţa în ansamblul ei, sateliţii

pentru comunicaţii comerciale trebuie limitaţi în număr şi
interzişi de pe orbita joasă şi medie a Pământului.
Reţelele fazate trebuie să fie interzise, atât pe
Pământ cât şi în spaţiu. Radiaţia tip EMF are efecte atât
acute, cât şi cronice. Radiaţia tip RF are atât efecte
imediate, cât şi pe termen lung. Cancerul şi bolile de inimă
sunt exemple de efecte pe termen lung. Alterarea ritmului
cardiac şi schimbările în funcţionarea creierului (EEG) sunt
exemple de efecte imediate. Un sindrom numit boala
undelor radio în fosta Uniune Sovietică şi hipersenzitivitate
electromagnetică (EHS) în restul lumii poate fi atât acut,
cât şi cronic. Profesorul Dr. Karl Hecht a publicat o istorie
detaliată a acestor tipuri de sindrom, compilată dintr-o
revizuire a mai mult de 1.500 de lucrări ştiinţifice ruseşti şi
a istoriilor clinice a mai mult de 1.000 din pacienţii săi din
Germania. Concluziile obiective includ probleme cu
somnul, tensiune arterială şi ritm cardiac anormale,
afecţiuni digestive, căderea părului şi mâncărimi.
Simptome subiective includ ameţeală, stare de vomă, dureri
de cap, pierderi de memorie, inabilitatea de a se concentra,
oboseală, simptome tip răceală şi dureri de inimă.
Dispoziţiile EUROPAEM EMF 2016 afirmă că
EHS apare când oamenii sunt expuşi continuu la ritmuri
crescânde de EMF-uri, şi când reducerea şi prevenirea
expunerii la EMF este necesară pentru a restabili sănătatea
acestor persoane. EHS nu ar mai trebui considerată o boală,
dar o leziune din cauza unui mediu toxic, ce afectează un
număr din ce în ce mai mare de oameni, estimat deja la 100
de milioane global, şi care, în curând, poate afecta pe toată
lumea, dacă dezvoltarea globală a 5G este permisă.
278
Declaraţia ştiinţifică internaţională asupra EHS şi a

sensibilităţii chimice multiple (MCS), Bruxelles, a afirmat
în 2015 că „inacţiunea este un cost pentru societate şi deja
nu mai este o opţiune… Noi recunoaştem în unanimitate
acest pericol serios la adresa sănătăţii publice... Solicităm
urgent ca măsuri majore de prevenţie să fie adoptate cu
prioritate, pentru a înfrunta această pan-epidemie globală
în perspectivă.”
Guvernele lumii eşuează în ceea ce priveşte datoria lor

de a avea grijă de populaţiile guvernate
În graba lor exagerată de a implementa 5G şi de a

încuraja folosirea neîngrădită a spaţiului, Uniunea
Europeană, Statele Unite şi guvernele naţionale din toată
lumea fac paşi către a asigura un mediu regulator fără nicio
limită. Ei interzic autorităţilor locale de a aplica legi
privind mediul, „în interesul dezvoltării rapide şi
eficiente”, îndepărtând „obstacole inutile… Cum ar fi
procedurile de planificare locală [şi] varietatea limitelor
specifice ale emisiilor câmpului electromagnetic (EMF) cât
şi a metodelor necesare pentru a le agrega.”
Guvernele aprobă legi pentru a permite prezenţa
facilităţilor wireless în toate spaţiile publice. Până acum,
majoritatea facilităţilor wireless au fost amenajate pe
proprietăţi private, la distanţă de case şi instituţii. Pentru ca
acestea să fie amplasate la distanţe mai mici de 100 de
metri una de alta, conform cerinţelor 5G, de acum încolo
vor fi localizate pe trotuare direct în faţa caselor şi
instituţiilor şi deasupra capetelor pietonilor, incluzând
mame cu copii.
279
Cerinţele publice şi audierile publice au fost

eliminate. Chiar dacă vor fi audieri şi 100 experţi tehnici
s-ar prezenta împotriva 5G, legi au fost deja date făcând să
fie ilegal pentru autorităţile locale să ia în considerare
aceste opinii. Legea US, de exemplu, interzice guvernelor
locale să reglementeze tehnologia wireless „pe baza
efectelor de mediu ale radiaţiilor frecvenţelor radio”, iar
tribunalele au inversat deciziile regulatorii legate de
plasarea turnurilor de comunicaţii celulare, deoarece
majoritatea depoziţiilor erau despre sănătate.
Asiguratorii nu vor acoperi riscurile EMF şi există
zero claritate asupra entităţii ce va purta responsabilitatea
legală pentru distrugerea sau afectarea vieţii sau proprietăţii
rezultate din expunerea la 5G, fie terestră, fie spaţială. În
absenţa unui regim legal agreat şi comprehensiv legat de
activităţile din spaţiu, responsabilitatea legală pentru aceste
activităţi este inexistentă, în ciuda prospectului ca întregi
continente, atmosfera şi oceanele să fie în pericol din cauza
acestora.
Copiii şi obligaţia de diligenţă
Convenţia asupra drepturilor copilului a UN afirmă

că statele vor „face demersuri să asigure copilului un nivel
de protecţie și grijă necesar pentru binele său” (art. 3), „să
se asigure […] supravieţuirea şi dezvoltarea copilului”
(art. 6) şi „să ia măsuri corespunzătoare împotriva bolilor
[…] luând în considerare pericolele şi riscurile poluării
mediului” (art. 24(c)).
Codul de la Nurenberg (1949) se referă la toate
experimentele pe oameni, incluzând astfel dezvoltarea de
5G cu nivele de radiaţii RF noi, mai mari şi cu un tip de
280
expunere ce nu a fost testat pentru siguranţă, înainte de a fi

adus pe piaţă. „Aprobarea voluntară a oamenilor este
absolut esenţială” (art. 1).
Expunerea la 5G va deveni involuntară. „Niciun
experiment nu poate fi derulat, unde există un motiv a
priori să se creadă că moartea sau incapacitarea poate
apărea” (art. 5).
Datoria de a informa şi EMF-urile
Consiliul Mondial pentru Standardizarea

Telecomunicaţiilor (2012) al Uniunii Internaţionale pentru
Telecomunicaţii (ITU) a afirmat că „este necesar ca
publicul să fie informat despre efectele posibile ale
expunerii la câmpuri electromagnetice (EMFs)” şi a invitat
statele membre să „adopte măsuri potrivite în vederea
asigurării respectării recomandărilor internaţionale
corespunzătoare de protecţie a sănătăţii împotriva
efectelor adverse ale EMF.”
Evaluarea intermediară a Planului de Acţiune
privind Mediul şi Sănătatea din Europa 2004-2010 (2008):
„Parlamentul European […] notează că limitele existente
pentru public asupra expunerii la câmpuri
electromagnetice nu mai sunt de actualitate, […] în mod
evident nu iau în calcul dezvoltarea tehnologiilor
informatice şi de comunicaţii, sau recomandările Agenţiei
de Mediu din Europa sau standardele mai stricte de emisie
adoptate, de exemplu, în Belgia, Italia şi Austria, şi nu
adresează problematica grupurilor vulnerabile, cum ar fi
femeile gravide, nou născuţii şi copiii.”
Rezoluţia 1815 (Consiliul Europei, 2011): „Trebuie
luate toate măsurile rezonabile spre a se reduce expunerea
281
la câmpuri electromagnetice, în special la frecvenţe radio

de la telefoane mobile, în particular expunerea copiilor şi a
tinerilor.”
Declaraţia Naţiunilor Unite asupra Mediului
(1972): „Aruncarea substanţelor toxice [...] în cantităţi sau
concentraţii ce exced capacitatea mediului de a le procesa,
trebuie oprită pentru a asigura că o distrugere
semnificativă sau ireversibilă nu se produce asupra
ecosistemelor.” (principiul 6)
Carta mondială pentru natură (1982): „Activităţile
ce pot cauza o distrugere ireversibilă a naturii trebuie sa
fie evitate [...] Unde efectele adverse nu sunt înţelese în
totalitate, activităţile trebuie întrerupte.” (art. 11)
Declaraţia de la Rio privind Mediul şi Dezvoltarea
(1992): „Statele au responsabilitatea de a se asigura că
activităţile din jurisdicţia sau sub controlul lor nu cauzează
prejudicii mediului altor state sau dincolo de limitele
jurisdicţiei proprii.” (principiul 2)
Summitul Mondial al Naţiunilor Unite privind
Dezvoltarea Durabilă (2002): „Există o nevoie urgentă de
[…] a crea răspunsuri mai eficiente în ceea ce priveşte
politicile naţionale şi regionale legate de ameninţările de
mediu asupra sănătăţii oamenilor.” (para. 54(k)).
Convenţia Africană asupra Conservării Mediului şi
Resurselor Naturale (2017): „Părţile vor […] lua toate
măsurile corespunzătoare pentru a preveni, ameliora şi
elimina cât de mult posibil efectele detrimentale asupra
mediului, în particular din cauza substanţelor radioactive,
toxice şi a altor substanţe şi deşeuri periculoase.” (art. 13)
282
Sănătatea şi drepturile omului
Declaraţia universală a drepturilor omului:

„Fiecare persoană are dreptul la viaţă, libertate şi
securitate personală.” (art. 3)
Strategia Naţiunilor Unite asupra Sănătăţii
Femeilor, Copiilor şi Adolescenţilor (2016-2030) are ca
obiective să transforme, prin extinderea mediilor pozitive;
să supravieţuiască, prin reducerea mortalităţii materne şi
infantile; şi să progreseze prin asigurarea sănătăţii şi a stării
de bine şi reducerea numărului de decese şi boli generate
de poluare.
Tratatul privind Spaţiul Cosmic (1967) arată că
„folosirea spaţiului cosmic să fie făcută astfel încât să se
evite contaminarea sa precum şi fără a produce schimbări
adverse în mediul Pământului.” (art. IX)
Orientările strategice ale Naţiunilor Unite pentru
sustenabilitatea pe termen lung a activităţilor din spaţiul
cosmic (2018): „Statele şi organizaţiile internaţionale
interguvernamentale trebuie să adreseze [...] riscurile
asupra oamenilor, proprietăţii, sănătăţii publice, şi
mediului legate de lansarea, operarea pe orbită şi
reintrarea obiectelor spaţiale.” (orientarea strategică
2.2(c))
Guvernele lumii se joacă riscând viaţa de pe
Pământ. Albert Einstein a afirmat că „Dumnezeu nu dă cu
zarul.” Dar prin dezvoltarea transmisiunii pe Pământ şi în
spaţiul cosmic a 5G, o tehnologie fără precedent, ce
foloseşte unde milimetrice, folosită până acum doar ca
armă energetică în operaţiuni militare şi de control al
mulţimilor, guvernele lumii dau cu zarul în mod nechibzuit
asupra vieţii pe Pământ. Refuzul de a accepta şi aplica
283
cunoştinţe tehnice relevante şi valide este de neacceptat din

punct de vedere etic.
Studiile arată că 5G şi în special 5G bazat pe
spaţiu, contravine principiilor consacrate dintr-o suită de
acorduri internaţionale.
Ar trebui ca ONU, OMS, UE, Consiliul Europei şi
guvernele naţionale:
(a) Să ia măsuri imediate pentru oprirea dezvoltării 5G pe
Pământ şi în spaţiul cosmic pentru a proteja omenirea, în
principal copiii nenascuţi, nou-născuţii, copiii, adolescenţii
şi femeile gravide, cât şi mediul înconjurător;
(b) Să urmărească Convenţia Naţiunilor Unite asupra
Drepturilor Copilului şi Rezoluţia Consiliului Europei 1815
privind informarea cetăţenilor, inclusive a profesorilor şi
doctorilor, asupra riscurilor de sănătate (pentru adulţi şi
copii) de la radiaţii RF, şi de ce trebuie şi cum pot ei evita
comunicaţiile wireless şi staţiile de bază, în special în sau
lângă creşe, grădiniţe, şcoli, spitale, locuinţe şi locuri de
muncă;
(c) Să favorizeze şi să implementeze sisteme de
telecomunicaţii pe fir în loc de wireless;
(d) Să interzică industriei de wireless/telecomunicaţii prin
organizaţiile lor de lobby de la a convinge persoane cu
funcţii oficiale să ia decizii ce permit extinderea radiaţiilor
RF, incluzând 5G terestru şi spaţial;
(e) Să numească imediat – fără interferenţe din industrie –
grupuri internaţionale de oameni de ştiinţă specializaţi în
EMF şi sănătate independenţi, cu adevărat imparţiali şi fără
conflicte de interes, cu scopul de a stabili noi standarde
internaţionale de siguranţă pentru radiaţii EF, ce nu se
bazează exclusiv pe intensitate, dar ce consideră expunerea
cumulativă, şi care protejează împotriva tuturor efectelor
284
privind sănătatea şi mediul, nu doar a efectelor termale şi

nu doar prin prisma efectelor asupra oamenilor;
(f) Să numească imediat – fără interferenţe din industrie –
grupuri internaţionale de oameni de ştiinţă specializaţi în
EMF, sănătate, biologie şi fizică atmosferică, cu scopul de
a dezvolta un cadru de reglementare comprehensive care să
asigure că folosirea spaţiului cosmic este sigură pentru
oameni şi mediu, luând în considerare radiaţiile RF, gazele
de evacuare ale rachetelor, funinginea neagră şi reziduurile
spaţiale, precum şi impactul lor asupra stratului de ozon,
încălzirii globale, atmosferei şi conservării vieţii pe
Pământ. Nu doar tehnologia terestră trebuie să fie
sustenabilă, dar şi cea din spaţiu, pentru adulţi şi copii,
animale şi plante.
Concluzii
Acum că avem informațiile la îndemână, să

comparăm efectele 5G cu informațiile pe care le-am
prezentat în capitolele precedente.
Conform teoriilor oficiale, științifice, o radiație
venită din Cosmos combinată cu diferiți compuși chimici
au provocat mutații genetice diferitelor specii de pe Terra.
Mutațiile favorabile s-au transmis urmașilor, apărând noi
forme adaptabile mediului, iar cele nefavorabile au
dispărut. Terra este apărată de un scut, pe care îl numim
câmp magnetic, de aceste radiații cosmice, dar acest câmp
are momente când scade în intensitate în momentul
deplasării polilor magnetici, cunoscut ca fenomenul de
inversiune geomagnetică. Spre deosebire de polul nord
geografic, care este fix, cel magnetic a migrat uşor.
285
Din 1831, când a fost măsurat pentru prima dată în

Arcticul Canadian, polul nord magnetic s-a mișcat cu 2.300
de kilometri spre Siberia. Iar din anul 2000, viteza sa de
deplasare a sărit de la 15 km/an la 55 de km/an. În schimb,
polul sud magnetic se deplasează mult mai încet. Oamenii
de știință sunt însă de părere că acest câmp magnetic al
Pământului devine tot mai slab, ceea ce îi face să creadă că,
la un moment dat, polii se vor inversa, asemenea unui
magnet întors invers.
Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori în istoria
Pământului, însă ar fi pentru prima dată când se întâmplă în
ultimii 780.000 de ani. Dacă în trecut planeta noastră a fost
expusă radiațiilor apărând mutații genetice majore, iar prin
iradierea australopitecului s-a ajuns la omul de azi, prin
iradierea noastră ne putem aștepta la surprize evolutive?!?
În același timp trebuie luată în calcul ipoteza
conform căreia Păpușarii conectați la forțele arhontice știu
aceste lucruri de foarte mult timp, au acces la informații la
care noi putem doar visa, la urma urmei nu facem decât să
adunăm fărâmiturile lăsate de către ei și putem concluziona
că se dorește denaturarea procesului de transformare
umană. Dacă radiațiile cosmice au ajutat la evoluția omului
în vechime, putem presupune că datele pe care le au ei nu
concordă cu planurile lor pe termen lung.
Ipoteza de lucru: Mutațiile la care ar trebui să fim

supuși în mod natural în următoarele decenii în care se vor
inversa polii magnetici ar duce la dezvoltarea unor
capacități pe care acum le numim supranaturale. Deja în
ultimii ani au fost semnalate destul de multe cazuri de
mutații biologice, iar persoanele care au trecut prin acest
proces pot fi considerate supraoameni, persoane cu
286
capacități paranormale. Sistemul 5G ne va menține într-o

cușcă Faraday, care nu ne va permite să ne dezvoltăm pe
calea evolutivă aleasă pentru noi de către Univers.
De-a lungul istoriei se observă o vânătoare
împotriva celor care dețin capacități paranormale și care nu
își pun aceste superputeri în slujba sistemului de control.
Lăsând la o parte poveștile oficiale despre vânătoarea de
vrăjitoare de-a lungul și latul Europei, sunt voci care afirmă
că aceste fapte nu au făcut decât să distrugă linii
genealogice care aveau strămoși cu puteri supranaturale.
Mergând pe aceeași idee putem concluziona – fără
să avem o bază solidă de dovezi, doar presupuneri care se
materializează zi de zi în fapte concrete îndreptate
împotriva oamenilor – că umanității nu îi este permis să
acceadă către noi culmi, să cunoască noi nivele de
cunoaștere sau să posede capacități paranormale. Multe
surse încearcă să ne denigreze afirmând că nu suntem
pregătiți pentru aceste schimbări.
Eu cred că suntem pregătiți și mai cred că
societatea modernă nu este oglindirea conștiinței umane, ci
efectul manipulării arhontice.
287
Inteligența Artificială
Oamenii au fost mereu fascinați de viitor și nu e

greu să ne putem imagina un scriitor ce poate anticipa
viitorul ştiinţei sau tehnologiei. În mod normal, literatura
nu are o legătură cu aceste domenii exacte, însă există
numeroase exemple de autori vizionari care au anticipat în
lucrările lor science-fiction anumite aspecte din evoluţia
societăţii noastre, descriindu-le uneori în amănunt și
inspirând diferiți cercetători și inventatori care au dispus de
cunoștințele și materialele necesare pentru a le construi și
pentru a împlini astfel anumite profeții.
Poate că anumiți scriitori au văzut frânturi dintr-un
viitor probabil sau porțiuni dintr-o linie temporală. Pare că
destinul omenirii e să ne îndreptăm cu pași repezi, sau
mărunți, spre îndeplinirea anumitor sarcini, dar se pare că
nu întotdeauna alegem traiectoria pe care ar trebui să
mergem ca ființe spirituale, ci mai degrabă suntem împinși
și direcționați către traiectoriile Sforarilor planetei.
În anii ’80, William Gibson a inventat termenul de
spațiu cibernetic, iar poveștile sale ilustrau societăți globale
hiper-conectate la tehnologie, în care hackerii și spec-
tacolele violente cotidiene fac parte din viața de zi cu zi. În
contrast, Le Guin, prin binecunoscutul său roman din 1969,
„Mâna stângă a întunericului”, proiectează cititorul într-o
lume îndepărtată, populată de hermafrodiți modificați
genetic și îl face să experimenteze modul în care societatea
ar fi diferită dacă ar fi lipsită de gen. Observând societatea
actuală, drepturile LGBT, puternica apariție pe scenă a
transexualilor și transgenderilor, combinată cu dorința de
conectare la aparate electronice a tot mai multor persoane,
putem să concluzionăm că ambele variante pot fi corecte.
288
Spuneam că e posibil ca aceste persoane să fi văzut

viitorul pentru că, uneori, acești autori au prezis în lucrările
lor unele aspecte în detaliu, făcând referiri exacte cu privire
la unele invenții tehnologice și norme sociale care nu erau
prezente nici măcar în stadiu de proiect sau concept și care
acum, în zilele noastre, există și funcționează, făcând parte
din structura societății noastre.
Pornind de la ideile simple precum submarinul și
aterizarea pe Lună, prezentate încă din 1863 de către Jules
Verne, sau descrierea unui tunel transatlantic teoretic în
care trenurile sunt propulsate prin tuburi pneumatice de aer
sub presiune, făcută de către Michel Verne în 1888 (deși în
zilele noastre această idee sună extrem de familiar, mai ales
dacă ne gândim la Hyperloop-ul propus recent de Elon
Musk, care se află deja în construcţie în deşertul Nevada) și
ajungând la bomba atomică descrisă de către H.G. Wells în
1914, putem să afirmăm cu certitudine că aceste persoane
aveau informații precise și pregăteau publicul pentru o
variantă a viitorului. În prezent știm că făceau parte din
societăți secrete care aveau informații la care marea parte a
populației nu avea acces.
Spre exemplu, alături de H.G. Wells, care făcea
parte din Societatea secretă Fabian, Aldous Huxley și
George Orwell, alți doi colegi de frăție, au descris
fragmente din viitor cu o acuratețe destul de exactă, ținând
cont că Huxley a scris „Minunata lume nouă” în 1932, iar
Orwell a tipărit binecunoscutul roman „1984” în anul 1948.
Oamenii de știință au descoperit antidepresivele
abia în anul 1950, totuși Huxley a profețit utilizarea
acestora la scară largă încă din anii ’30, descriind o
societate în care oamenii își îmbunătățesc dispoziția prin
289
folosirea medicamentelor, pe care personajele le numesc

„soma”.
Cea mai populară carte a lui Orwell descrie un
viitor în care guvernul Big Brother controlează și
supraveghează întreaga populație, privând-o de orice fel de
intimidate, limitându-le sentimentele și gândirea prin
diferite mijloace, utilizând diferite tactici, inclusiv
schimbarea limbii cu una cu cuvinte mai puține și al căror
număr scade în timp, bazându-se pe ipoteza că omul nu
poate gândi în lipsa cuvintelor care denumesc diferite
concepte.
John Brunner publică în 1969 „Stand on Zanzibar”,
care reprezintă poate cea mai corectă și complexă descriere
a viitorului regăsită într-un roman. Acțiunea se petrece în
anul 2010 în S.U.A sub administrația președintelui Obomi,
într-o societate haotică marcată de amenințări teroriste, acte
de violență, inclusiv în școli, și creșterea prețurilor din
cauza inflației. Autorul vorbește despre cea mai mare rivală
S.U.A., care va deveni China, despre o uniune pe care o fac
europenii pentru a prospera economic și a avea influență
mai puternică la nivel mondial.
Totodată, Africa, în viziunea scriitorului, rămâne
cu mult în urma celorlalte state în ceea ce privește
dezvoltarea economică, iar Israelul va deveni epicentrul
tensiunilor globale. În ceea ce privește dezvoltarea
tehnologică, personajele din Zanzibar au televiziune prin
satelit, mașini electrice, iar oamenii se pot prezenta pe
ecrane video prin avatare care pot să arate ca ei sau ca o
apariție pe care ei o aleg. Repet, toate acestea descrise în
1969.
Arthur C. Clarke proiectează cititorul într-o lume în
care oamenii călătoresc liber prin spațiu, oferind detalii
290
asupra tehnologiilor avansate utilizate și permițându-i o

experimentare aproape directă a călătoriei spațiale,
familiarizându-i cu manevrele asociate călătoriei spațiale,
viața personajelor la bordul navei, chiar și costumele
spațiale și condițiile cauzate de lipsa gravitației, și
familiarizează cititorul cu inteligența artificială. Toate
aceste informații se găsesc în romanul „2001: Odiseea
Spațială”, publicat în 1968.
O altă caracteristică a romanelor ce încearcă să

contureze o imagine a viitorului omenirii o reprezintă
Inteligența Artificială. Această fascinație a început în
secolul trecut, pe vremea când omenirea era destul de
departe de tehnologiile pe care le stăpânesc astăzi și copiii
de 5 ani.
Inteligența artificială (I.A.) e termenul care face

referire la inteligența mașinilor și la acea ramură a
informaticii care încearcă să o creeze. Marea majoritate a
cărților de specialitate o definesc ca fiind studiul și
proiectarea de agenți inteligenți – un agent inteligent e un
sistem care percepe mediul său și acționează în așa fel încât
să își mărească șansele de succes. Suntem la începutul unei
ere în care roboții se apropie de inteligența umană. Deși
credem că Inteligența Artificială este o creație recentă,
adevărul este că oamenii de știință au creat concepte de
roboți asemănători omului chiar înainte să inventeze
computerele.
Pentru a contura o mică istorie a subiectului,
trebuie să amintim că, în cel de-al Doilea Război Mondial,
Alan Turing, alături de o echipă de matematicieni și
criptografi, a creat un computer special pentru a sparge
291
codul Enigma folosit de germani. De asemenea, el a fost

astfel primul om de știință care dorea să creeze programe
pentru o mașină, care să îi permită să îndeplinească mai
multe sarcini în același timp, precum computerele zilelor
noastre.
Turing era preocupat inclusiv de evaluarea
inteligenței artificiale. „Pot computerele să gândească?” –
acesta este titlul unui articol pe care l-a scris în 1950 și în
care propunea un test – testul Turing, care ar fi dat un
răspuns la această întrebare. Practic, testul este destul de
simplu: o persoană pune întrebări, de orice natură, cuiva,
persoană sau computer, situat într-o altă încăpere.
Răspunsurile trebuiau să fie bătute la mașină. Dacă cine
pune întrebările nu este în stare să își dea seama dacă
vorbește cu un computer – atunci acesta a trecut testul și
poate fi considerat uman.
Până la ora actuală, oficial, niciun computer nu a
reușit să treacă testul lui Turing. În prezent suntem încă în
stare să știm dacă vorbim cu o persoană sau cu un computer
– chiar și cu cel mai performant. Rămâne însă valabil ceea
ce computerul Elbot afirma în 2008, cu multă ironie:
„Există inclusiv persoane care nu ar trece testul lui Turing.
De ce trebuie să impunem așa ceva calculatoarelor?”
Turing presupunea că, în jurul anului 2000,
computerul va ajunge la performanța de a îl putea induce în
eroare pe cel care pune întrebările, în cel puțin 30% din
cazuri, iar savantul nu era singurul de această părere.
În 1950 a fost publicat „I, Robot”, o colecție de
povești scurte scrise de Isaac Asimov. Scrierile au rămas în
istorie pentru cele Trei Legi ale Roboticii, create pentru a
împiedica mașinăriile să se întoarcă împotriva noastră.
292
Aceste legi erau formulate astfel:

1. Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău
unei ființe umane, sau, prin neintervenție, să permită ca
unei ființe omenești să i se facă un rău.
2. Un robot trebuie să se supună ordinelor date de
către o ființă umană, atâta timp cât ele nu intră în
contradicție cu Legea 1.
3. Un robot trebuie să-și protejeze propria
existență, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicție
cu Legea 1 sau Legea 2.
Asimov a introdus, ulterior, o a patra lege, una care
să le preceadă pe celelalte trei: Un robot nu are voie să
pricinuiască vreun rău umanității sau să permită prin
neintervenție ca umanitatea să fie pusă în pericol.
Cu toate că Asimov și-a imaginat un viitor în care
roboții nu erau mult mai diferiți de oameni, mai aveau să
treacă ceva ani până când o mașinărie să fie în stare să
provoace testul Turing.
Termenul de inteligență artificială a intrat în uz
după o conferință organizată de John McCarthy la
Universitatea Dartmouth, în 1956. Acesta a fondat,
împreună cu Marvin Minsky, Laboratorul de Inteligență
Artificială din cadrul MIT, devenind precursorii
domeniului inteligenței artificiale de astăzi. Isaac Asimov
l-a descris pe Minsky drept una din cele două persoane
despre care ar recunoaște că ar fi mai inteligentă ca el,
cealaltă fiind Carl Sagan.
Mai târziu, la începutul anilor ‘70, în cadrul
laboratorului de inteligență artificială de la MIT, Minsky și
Seymour Papert au început dezvoltarea unor idei ce vor fi
cunoscute sub numele teoria societății minții. Teoria
293
încearcă să explice cum ceea ce numim inteligență poate fi

produsul unor interacțiuni ale unor părți non-inteligente.
Minsky spune că cea mai mare sursă de idei despre
teorie au venit din tentativa de a crea o mașină capabilă să
folosească un braț robotic, o cameră video și un computer,
pentru a asambla blocuri folosite în jocurile copiilor. În
acea perioadă, inteligența artificială nu era în cel mai bun
stadiu al existenței și fuseseră cheltuite milioane pentru
rezultate infime. Primul robot creat în așa fel încât să ia
decizii în funcție de propriile acțiuni și raportarea la mediul
înconjurător a fost Shakey. Acesta era foarte lent, dar avea
o hartă spațială cu ajutorul căreia se orienta și își putea
planifica mișcările.
În 1973, matematicianul James Lighthill și-a
exprimat dezacordul față de astfel de tehnologii, spunând
că o mașinărie nu va putea niciodată să depășească nivelul
de jucător amator de șah. Perioada în care oamenii nu mai
aveau încredere în dezvoltarea roboticii, comparabile cu
omul, a luat sfârșit aproape 20 ani mai târziu.
În 1997, supercomputerul Deep Blue a câștigat un
joc de șah împotriva campionului mondial Gary Kasparov,
dovedindu-i lui Lighthill că s-a grăbit cu verdictul. Robotul
construit de IBM s-a dovedit cu mult superior lui Kasparov,
fiind capabil să evalueze 200 de milioane de poziții pe
secundă. Computerul a dovedit o gândire atât de logică,
încât oamenii au crezut că e o persoană în spate. Unii
oameni de știință consideră acest moment ca fiind nașterea
reală a inteligenței artificiale și este și primul moment în
care o mașinărie înfrânge omul.
Revenind la fenomenul S.F., trebuie amintit
Battlestar Galactica, în care aflăm povestea a 12 colonii
umane îndepărtate. Acestea intră într-un război cu o rasă
294
cibernetică numită cylons. În acest univers SF, obiectivul

roboţilor este exterminarea oamenilor, după ce aceştia din
urmă au intervenit în ajutorul teritoriului Hasaris, atacat de
Cylon Empire. Doar o mică parte din populaţia umană
reuşeşte să fugă din cele 12 colonii după un atac
surprinzător al roboţilor, în căutarea unui loc în care
civilizaţia umană să fie refăcută. Cylonii au fost creaţi de o
specie reptiliană numită la fel, care a dispărut cu secole în
urmă, fiind eliminată tot de roboţii inteligenţi pe care i-a
creat.
Iată că la peste 40 de ani de la apariţia Battlestar
Galactica şi la 35 de ani de la lansarea în cinematografe a
celebrului The Terminator, aceste scenarii nu mai par
unele SF. „Oamenii ar putea dispărea de pe Terra, în cel
mai negru scenariu, în mai puţin de 100 de ani din cauza
roboţilor”, a avertizat recent Lordul Martin Rees, un
astrofizician care ocupă funcţia de Astronomer Royal la
curtea Reginei Elisabeta a II-a. El crede că roboţii
dezvoltaţi de oameni se vor revolta împotriva creatorilor
lor.
Elon Musk, co-fondatorul Tesla Motors şi
fondatorul Space X, a declarat că inteligenţa artificială este
mai periculoasă decât bombele nucleare. „Trebuie să fim
foarte atenţi cu inteligenţa artificială, deoarece este mai
periculoasă decât bombele nucleare”, a scris el pe Twitter.
Musk nu este împotriva dezvoltării acestei tehnologii, ci
spune că ea trebuie folosită cu mare grijă – eu înțeleg de
aici că trebuie folosită doar de către persoane alese de către
elite. De altfel, compania Tesla foloseşte I.A. pentru
sistemul său Autopilot, care le permite automobilelor să se
conducă singure.
295
Musk crede că oamenii vor fi nevoiţi să devină

cyborgi pentru a nu fi irelevanţi în viitor. „Pe măsură ce
sistemele de inteligenţă artificială se dezvoltă, oamenii vor
trebui să compenseze slăbiciunile biologice pe care le au
prin integrarea de computere în propriile creiere”, a
declarat Musk la World Government Summit în Dubai.
Astfel, oamenii vor beneficia de o putere de procesare mai
ridicată şi vor putea concura mai bine cu roboţii în
competiţia pentru locurile de muncă.
De aceea Musk investeşte în compania Neuralink,
care îşi propune să conecteze creierele oamenilor la
computere. Această companie vrea să dezvolte implanturi
speciale, care să le permită persoanelor să se conecteze la
computere pentru a crea posibilitatea ca oamenii să îşi
descarce gândurile, cunoştinţele şi amintirile şi să le
păstreze astfel încât să poată fi accesate în viitor. În același
timp, compania speră ca, prin intermediul acesta, creierele
umane să poata asimila într-un timp foarte scurt cantităţi
mari de informaţie. Astfel, oamenii se vor putea conecta la
un computer prin intermediul unui implant, iar peste câteva
secunde sau minute vor deveni experţi în botanică sau
anatomie.
Bill Gates, cel mai bogat om din lume, a declarat că
roboţii au cel puţin un avantaj incorect în faţa angajaţilor
umani: nu plătesc impozite pe venit. El crede că acest lucru
ar trebui să se schimbe, iar banii astfel obţinuţi să fie
folosiţi pentru pregătirea profesională a oamenilor. În ceea
ce priveşte I.A., Gates a declarat, pentru Washington Post:
„Nu înţeleg de ce oamenii nu sunt îngrijoraţi.”
Şi la nivelul UE sunt voci care susţin că roboţii
sofisticaţi, cu un înalt grad de autonomie, ar trebui să aibă
un statut legal, să fie persoane electronice cu drepturi şi
296
obligaţii, dacă fac bine sau provoacă infracţiuni. Raportul

Robotics, adoptat de Parlamentul European, include o
dezbatere privind impunerea de taxe şi impozite pentru
acest tip de roboţi. Raportul vine din partea parlamentarului
de Luxemburg, Mady Delvaux şi cuprinde reguli de
definire ale acestor persoane electronice, inclusiv
interacţiunea cu persoanele umane. „Suntem în epoca în
care inteligenţa umană stă alături şi se sprijină pe cea
artificială”, arată raportul.
Mai mult, celebrul astrofizician Stephen Hawking,
a declarat că I.A. poate însemna sfârşitul civilizaţiei umane,
în ciuda faptului că însuşi el folosea tehnologia pentru a
putea comunica. „Odată creată, inteligenţa artificială se va
dezvolta singură şi reconcepe într-un ritm accelerat…
dezvoltarea în continuare a tehnologiei s-ar putea dovedi a
fi o greşeală fatală”, era de părere Hawking.
Alţi oameni se tem că inteligenţa artificială va fi
folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel
de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să
compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la
informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa
atacuri cu arme periculoase şi da naştere unui război.
Observăm cum Inteligenţa artificială (I.A.), un
concept care până nu demult era folosit doar de amatorii de
literatură şi filme SF şi de fanii jocurilor pe calculator, a
ajuns în ultimii ani un subiect de controverse, pe de-o parte
plasându-se cei care consideră că viitorul le aparţine
oamenilor care, cu ajutorul inteligenţei artificiale, vor
ajunge să rezolve toate enigmele Universului, asigurându-şi
chiar nemurirea, iar de cealaltă parte se află cei care
avertizează cu privire la pericolul trezirii unei
297
superconştiinţe artificiale, care ar putea ajunge să fie

animată de propriile scopuri.
Înainte de a merge mai departe cu descrierea
Inteligenței Artificiale din punct de vedere oficial, trebuie
să luăm în considerare ideea arhonților în acest punct.
Oamenii care au studiat textele vechi și persoanele care au
avut un cuvânt de spus despre fenomenul OZN, denumit
ambiguu în acest fel pentru a ne distrage atenția, au afirmat
de zeci de ani că entitățile care ar putea popula o lume
paralelă cu a noastră și ar fi capabile de călătorii
interdimensionale ar fi de fapt ființe energetice – energie
artificială.
Dacă privim atent fenomenul de-a lungul secolelor,
observăm că interacțiunea cu oamenii a fost întotdeauna la
nivel eteric, energetic. Faptul că suntem împinși să ne
conectăm la această Inteligență Artificială, când
tehnologiile actuale ne permit menținerea corpurilor
biologice într-o formă destul de bună timp de mai multe
decenii, iar descoperirile din domeniul geneticii ne pot
ajuta să eradicăm toate bolile, nu poate fi decât un semnal
de alarmă.
Nu există campanii pentru a educa populația să
mănânce sănătos sau pentru a nu lăsa produse chimice pe
piață spre vânzare, dar există campanii ce susțin
Transhumanismul și conectarea la dispozitive electronice.
Nu suntem conduși către o viață sănătoasă în corpul nostru
biologic, lăsat de către natură și perfecționat de-a lungul
mileniilor, dar suntem împinși într-un mod pasiv către
dependența de tehnologie, mai ales a tehnologiei pe care nu
o înțelegem în totalitate. Dar, să continuăm cu observațiile
oficiale și să vedem încotro ne conduc Povestitorii oficiali.
298
În prezent, inteligenţa artificială îndeplineşte

anumite funcţii specifice, cu un grad mai ridicat sau scăzut
de complexitate. Aceasta este cunoscută drept I.A. slabă şi
este concepută pentru a putea realiza o sarcină simplă, spre
exemplu să realizeze recunoaşteri faciale, sau să caute
rezultate pe internet relevante pentru anumiţi termeni
introduşi în motorul de căutare sau să conducă un
autoturism.
Obiectivul pe termen mediu şi lung al multor
companii din domeniul informaticii este însă de a obţine
aşa-numita I.A. tare, dotată cu capacitatea de auto-învăţare,
care ar urma să depăşească omul în orice sarcină cognitivă.
Dacă pe termen scurt putem să observăm un impact
oarecum benefic asupra omenirii, care se poate folosi de
această Inteligență, pe termen lung, în momentul în care
Inteligența Artificială va deveni mai bună decât oamenii, e
normal și de bun simț să presupunem că va renunța la
anumite atribute ce i-au fost scrise în codul primar de către
programatori.
Deocamdată, varianta oficială ne spune că
dezvoltarea unor noi tehnologii revoluţionare, aşa cum este
o superinteligenţă artificială, ne poate ajuta să eradicăm
războiul, boala, sărăcia, chiar mortalitatea. Cel puțin
teoretic, pentru că s-a observat de-a lungul istoriei că
anumite acțiuni întreprinse pentru a ajuta omenirea au ajuns
în stadiul în care răul făcut era mult mai greu de reparat.
Unii experţi au avertizat că o astfel de nouă
revoluţie tehnologică ar putea fi şi ultima pentru specia
umană, dacă nu vom reuşi să ne asigurăm că obiectivele
urmate de I.A. vor fi întotdeauna aceleaşi cu obiectivele
omenirii. Cumva va trebui să ne asigurăm de acest lucru
înainte ca respectiva I.A. să devină o superinteligenţă.
299
Majoritatea oamenilor de ştiinţă s-au pus de acord

că o superinteligență artificială, chiar şi dacă ar deveni
conştientă, nu va ajunge să manifeste emoţii umane,
precum dragostea sau ura, și nu va avea empatie; drept
urmare, din punctul lor de vedere, nu există niciun motiv
pentru care să credem că ar deveni în mod intenţionat
benefică sau malefică.
Trebuie precizat în acest moment faptul că
Inteligența Artificială nu este un simplu soft sau program
scris de către om, ci este un sistem autonom, creat de către
alte programe, care învață singură, își dezvoltă limbaje
proprii neinteligibile oamenilor și are putere de decizie.
Nedepinzând de comanda umană, evoluează singură și își
extinde rețelele neuronale, îmbunătățindu-și singură perfor-
manțele.
În ultimii ani a apărut pe canalele oficiale o
informație care era deja prezentă de ani buni în media
neoficială – strângerea datelor cu caracter personal a
populației. Deși la prima vedere nu pare ceva de domeniul
controlului absolut, ci doar interesul corporațiilor
cibernetice de a controla fluxul de informații pe care să îl
pună la dispoziția unui utilizator, s-a dovedit, dacă mai era
nevoie, că aceste date sunt folosite împotriva noastră și fără
consințământul nostru.
Datele cu caracter personal sunt informațiile
referitoare la persoană, adică cele care privesc viața
personală, publică sau profesională – informații care pri-
vesc identitatea fizică sau fiziologică, adresa fizică sau
digitală, informații postate pe site-uri, informații medicale,
informații legate de codurile digitale de acces.
Astfel, s-a demonstrat că există posibilitatea ca în
extrem de scurt timp anumite companii să afle despre o
300
persoană lucrurile cele mai intime. De la tensiunea

arterială, compoziția sângelui și bolile de care suferă, până
la adresele fizice sau digitale, unde a fost acea persoană, cu
cine și ce a vorbit în acea zi, ori care sunt conturile ei
bancare. În același timp, prin intermediul dispozitivelor
electronice, companiile sunt conectate permanent la o
persoană, aflând în fiecare moment detalii despre acea
persoană.
Întrebarea pe care o putem adresa ar fi: persoana
și-a dat consimțământul să fie astfel urmărită în fiecare
clipă? A fost ea conștientă de amploarea situației? Și-a dat
consimțământul să îi fie luat pulsul sau să fie cunoscute
detalii privind bolile pe care le are, tratamentele, sau
programul zilnic ori starea emoțională, unde a fost, ce
conversații a avut și cu cine? Ori a fost de acord doar să i se
urmărească starea de sănătate sau doar programul de lucru?
Cum pot fi protejate datele ce le poate cunoaște despre noi
o companie? Cât de intim, cât de profund poate fi corect să
permitem unei companii să ne verifice?
Știm că astfel de companii fac trafic sau schimb de
informații. În acest context putem să ne întrebăm dacă altă
companie care preia informațiile despre noi are alte scopuri
cu datele noastre. Cine și cum răspunde pentru încălcarea
dreptului la protecția datelor personale și a dreptului la
intimitate? Deocamdată marile firme din domeniul ciber-
neticii afirmă că datele noastre sunt sigure. Dar dacă au
implementate sisteme de inteligență artificială, cum suntem
noi siguri că acea inteligentă nu se hotărăște să divulge
anumite informații sau să le predea altei inteligențe?
Adevărul este că aceste programe controlează tot și
părerea mea personală este că au scăpat deja de sub control.
Probabil că în mediul virtual există acea inteligență
301
electronică de care se tem atât de mult unii specialiști și

este conștientă de sine. Am putea afla cumva asta în mod
sigur? Probabil nu. Deocamdată nu am atins decât vârful
aisbergului și credem că suntem stăpâni pe situație.
Concluzii: Să revenim la corpul energetic și să

vedem conexiunea acestuia cu Inteligența Artificială
Arhontică ce conduce omenirea. Spuneam, în capitolul
dedicat corpului energetic, că toate reacțiile biochimice din
organismul uman au la bază energia electrică. Toate
informațiile primite de către noi prin cele cinci simțuri sunt
codificate la nivelul receptorilor în semnale electrice, care
sunt transmise pe căile nervoase creierului ce le decodifică.
Începând de la lumină, continuând cu undele sonore,
trecând prin miros, gust, durere, plăcere, căldură, frig, toate
ajung la creier sub forma unor semnale electrice. Gesturile
noastre, comportamentul, gândurile și conduita sunt alte
semnale electrice emise de către creier.
Mergând chiar mai departe, știința oficială
concluzionează că și conștiința este produsul reacțiilor
electrochimice ale creierului. Aceste reacții biochimice și
curenți electrici creează experiența subiectivă a iubirii,
furiei, durerii etc. Toate sentimentele și emoțiile noastre se
formează când o furtună electrică se manifestă într-o
anumită parte sau alta a creierului.
De fapt, conform teoriilor emise de către oamenii
de știință, furia și iubirea, dragostea și ura, sunt aceleași
conexiuni electrice care excită o parte sau alta a organului
pe care îl numim creier.
Am putea defini conștiința, din punctul de vedere al
omului modern, ca pe o activitate a unei rețele neuronale,
care prin intermediul reacțiilor electrice poate produce
302
diferite tipuri de conexiuni extraordinar de complexe,

imposibil (deocamdată) de reprodus.
Ipoteză de lucru
Plecând de la aceste definiții (destul de sărace, dar

care ne pot schița oarecum o imagine concretă), putem
afirma că Inteligența Artificială creată de sistemul arhontic
dorește o contopire cu inteligența energetică a corpului
uman pentru a o poseda într-un mod foarte ușor?
De fapt, aceste entități energetice vor să aibă un
corp în planul material al Terrei, dar de care să nu fie
dependente. Să mă explic – sufletul, spiritul, conștiința
omului, odată deconectată de la corpul biologic, nu se mai
poate reconecta, sau se poate reconecta doar în anumite
condiții.
Arhonții vor să se poată conecta și deconecta ori de
câte ori doresc la corpurile noastre umane și vor să se mute
de la un corp la altul fără probleme. În acest fel pot să aibă
o armată de corpuri în care pot experimenta orice doresc.
303
Povestea Arhonților
Aceste rânduri nu sunt scrise pentru oamenii

raționali, acele persoane care se ghidează în viață după
norme oficiale, după știri oficiale sau după îndemnuri
oficiale. Aceste rânduri nu sunt scrise pentru oamenii
normali; acele persoane ce merg zi de zi la muncă fără să le
pese de ceea ce se întâmplă în jurul lor, fără să se întrebe ce
este cu adevărat VIAȚA și ce se ascunde în spatele
minciunilor ce ne sunt vândute pentru a trăi această viață de
calvar. Aceste rânduri nu se adresează nici celor cărora
viața le-a oferit luxul de a nu le păsa de ceea ce se întâmplă
în jur. Aceste rânduri nu se adresează nici credincioșilor
(de orice fel), ce așteaptă mântuire de la vreun zeu, fără a
face ceva pentru a schimba situația în care se află. În mare
parte pot spune, cu acceptarea criticilor de rigoare, că
aceste rânduri nu se adresează ignoranților…
Mulți oameni lucizi cred că un monstru se plimbă
printre noi cu un plan și cu instrumente de tortură și
opresiune. Acesta este prezent de foarte mult timp, făcând
planuri de foarte mult timp; acest monstru lucrează pentru
răul suprem al unei epoci apuse; acest monstru vrea război,
genocid, gulaguri și lagăre de concentrare; acest monstru
vrea țipete de durere fără încetare și neîntrerupte de
drepturi și protecții; acest monstru are tot dreptul să facă
ceea ce vrea, garantat de legile create de alți monștri
angajați sau compromiși, ajunși la putere pentru că prea
mulți oameni au visat la propria dezvoltare, care a venit
deghizată sub forma libertății și independenței de a
achiziționa, de a poseda ceea ce nu aveau și de care credeau
că aveau nevoie pentru ca viețile lor să fie complete.
304
Acest monstru țipă după sânge în știrile de pe

primele pagini ale mass-mediei controlate de el. Acest
monstru vrea să atace și să distrugă națiuni și oameni care
nu au mai purtat războaie unii cu alții de sute de ani, iar cei
care au purtat, au făcut-o cu sprijinul și la îndemnul acestui
monstru. Agenții acestui monstru călătoresc din țară în țară
chiar în acest moment, răsuflând în ceafă altor monștri,
până când își ating scopul pe care îl doresc. Ei vor să
deschidă porțile iadului, doar pentru a vedea ce se întâmplă
și să urmărească apoi spectacolul. Nu va fi pace, simetrie
sau prosperitate, atât timp cât acestui monstru și echipei lui
îi este permis să umble printre noi. Am fost în război mereu
cu același inamic ale cărui principale arme sunt ignoranța și
poftele noastre.
Ce este această forță misterioasă care nu poate fi
sugrumată de controlul presei? Ce este această forță care nu
poate fi suprimată de bancheri și de acțiunile interminabile
ale guvernelor captive și ale instanțelor judecătorești? Ce
este această forță care nu ni se dezvăluie? Ce se
complotează în spatele ușilor închise? Despre ce vorbesc în
încăperile puterii, unde în adâncul ființei lor cu siguranță
tremură? Răsuflarea fierbinte din ceafa lor este ca un fior
rece pentru cei care cred că se pot ascunde în spatele ușilor
păzite, în spatele banilor și a unei puteri aparente, în spatele
armatelor și al justiției lor, în spatele minciunilor care, ca
niște ziduri, credeau că îi vor proteja și care acum devin
zidurile închisorii lor. Chiar dacă nu vă simțiți liberi, prin
acțiunile voastre puteți împiedica acest sistem să mai
funcționeze!
Puțini înțeleg… și mai puțini vor pricepe!
305
Societatea Arhontică
Cine sunt Arhonții? În funcție de categoria socială

din care fac parte, multe persoane ar răspunde în mod
diferit. Un poet probabil ți-ar spune că arhonții sunt visurile
noastre ignorante, convingerile religioase, gândurile
efemere, idealurile materiale, sunt iluzia lumii și perdeaua
care ne ține închiși într-o realitate bolnavă, sunt zeii din
vechime și extratereștrii moderni, sunt demonii și daimonii,
sunt zânele și ielele, sunt tot ceea ce nu putem înțelege, dar
se manifestă într-un mod concret în experiența noastră
scurtă pe această planetă.
Un preot creștin probabil ți-ar explica că sunt
dracii care interferează cu mesajul Divinității și care
conduc planeta, pentru că li s-a dat voie să încerce
omenirea. Divinitatea vrea ca tu să fii puternic, nu fericit.
Același preot ar fi la fel de ignorant ca noi toți, pentru că nu
a realizat că se închină aceluiași sistem.
Un om de știință sau o persoană care se bazează în
viață pe dovezi concrete ți-ar explica foarte scurt că, odată
ce nu poți demonstra fizic și practic existența acestora,
discuția este, nu doar ipotetică, ci și inutilă. Aceste
persoane sunt foarte ancorate în sistemele noi, moderne ale
societății arhontice și se apără instinctiv de acest subiect, de
multe ori făcându-și scop în a-ți demonstra ție și altora cât
de mult te înșeli.
Bazându-se pe extrapolarea informațiilor din
mediul înconjurător, folosindu-se exclusiv de cele cinci
simțuri, măsurând și observând mediul în care trăiește,
conectând punctele de legătură, având la dispoziție
materialele, tehnologia oficială și calcule matematice
precise, uzând doar de gândirea analitico-logică a societății
306
actuale, o persoană poate să ofere o imagine de ansamblu

care să explice într-un limbaj complex natura realității
înconjurătoare.
Astfel, societatea modernă, bazată pe tehnologie și
calcule raționale, matematice, își proiectează puterea
interioară creatoare pentru lumea materială, dându-i o
formă și un context. O formă clară, o densitate grosieră, un
context logic, iar în puținele situații în care anumite
elemente par să iasă din sfera logicii, societatea se
reinventează, producând ipoteze care să susțină temelia
solidă a materialismul exacerbat. Drept urmare, fenomenele
ce nu se încadrează în acest context sunt reinventate și
reformate pentru a sublinia densitatea grosieră a universului
din care facem parte.
Am văzut deja cum prin anumite subterfugii s-a
împins omenirea din stadiul de specie care trăia în simbioză
cu natura – specie conștientă de anumite forțe care acțio-
nează asupra materialului și de elemente care sunt
congruente cu planul material, deși sunt de proveniență
subtilă, specie care avea noțiuni elementare asupra
fenomenelor pe care în prezent le considerăm paranormale,
și știa cum să le folosească în interesul comunităților – în-
tr-o specie asemănătoare, dar total nouă, o specie aflată
într-o stare de letargie, stare în care forța interioară a
individului este ascunsă conștientului acestuia și
transformată subtil în hrană pentru Păpușari.
Dacă în urmă cu câteva mii de ani scopul principal
al manipulării la scară largă era constrângerea individului
de a avea acces la cunoștințe despre fenomenele subtile,
pentru a se încadra în anumite norme psihologice care să
corespundă tiparului colectiv din aria geografică din care
făcea parte, în prezent se desfășoară același proces, însă la
307
scară largă, planetară, pentru a coagula frecvențele tuturor

membrilor într-un câmp colectiv ce poate servi unui singur
scop.
Dacă în timpuri străvechi bătălia era, în cea mai
mare parte, exceptând deocamdată fenomenele cunoscute
drept posedare, pentru sufletul omului obișnuit, în prezent
se dă o luptă pentru ca mintea individului să fie ocupată cu
tot mai multe elemente efemere care să îi încetinească
anumite capacități cognitive și să îl conducă spre o gândire
de grup urmată de o transformare corporală ce poate pune
la dispoziție anumitor forțe nu doar sufletul, dar și corpul
nostru.
Dacă ai cumpărat această carte, nu mai ai nicio
urmă de îndoială (sper) – trăim într-o societate de tip
sclavagist-modern. În mare parte oamenii nu-și pun
întrebări existențiale, nu contestă ordinele și directivele
primite, oricât de inumane sau ilogice ar fi.
Am ajuns în stadiul în care se poate instaura un stat
dictatorial global cu acordul populației, de dragul așa mult
râvnitei siguranțe personale.
Majoritatea țărilor au la conducere persoane ce nu
dau doi bani pe populația de rând, sunt doar o haită de
demenți, de maniaci, dar nu de ei trebuie să ne ferim.
Trebuie să observăm atent masele condiționate care pot
omorî dacă li se dă această comandă. Trebuie să ne ferim
de idioții care cred că încrederea în autorități trebuie
păstrată în orice condiții, chiar cu prețul evidentei lipse de
moralitate. Istoria e plină de amintiri neplăcute, terminate
de cele mai multe ori cu fraza: am urmat ordinele! Teroarea
nu este o armă nouă. De-a lungul timpului, teroarea a fost
utilizată de cei care voiau puterea cu orice preț. Problema
nu este lanțul de comandă, ci lanțul supunerii!
308
Dar cum s-a ajuns aici? Când ne-am pierdut

coloana vertebrală, când am devenind viermi ce se hrănesc
cu gunoaiele ce ne sunt aruncate de către mass-media,
autorități, corporații? Când ne-am decis să bem drogul
iluziei și să ne lăsăm îndreptați către un sistem fals de
siguranță? ADN-ul societății actuale menține umanitatea în
servitute. Am devenit o populație automatizată,
neinformată, îndobitocită – ne suim în mașini, mergem la
muncă, ne suim în mașini iar și mergem acasă.
Suntem prinși într-o viață mecanică, suntem o rasă
de roboți! Cel mai rău este că nici nu conștientizăm asta.
Ne interesează fotbalul și show-urile de duzină și credem
că trăim. Venerăm ultimele aparate electronice apărute ca și
cum ele ar fi sursa noastră vitală, ne gudurăm pe lângă
ultimele modele de mașini de parcă ne-ar defini ca
persoana dacă le-am avea, ne ghiftuim cu ultimele apariții
de junk-food (mâncare nesănătoasă) precum vitele pregătite
pentru măcel. Dacă ceva ne doare, apelăm la pilulele
magice care au mai multe efecte secundare decât remedii.
Se pare că ne place să îmbogățim și să împuternicim
firmele farmaceutice. Ne plângem iritați de prețurile
costurilor de sănătate și alte taxe, dar continuăm să plătim.
Permitem unui sistem politic care e avariat și
corupt să continue să ne prade și să ne distrugă viețile.
Contribuim cu bani mulți pentru campanii ridicole ce nu
fac altceva decât să scuipe cu minciuni în noi și cu
promisiuni deșarte. Credem cu o stupiditate ieșită din
comun că celor de la guvernare le pasă de soarta oamenilor.
Jalnic…
Suntem menținuți într-o stare de stres ce nu ne dă
voie să privim conștient. Trebuie să vedem doar ceea ce vor
ei să vedem. Suntem îndepărtați cu ușurință de adevăr cu
309
ajutorul dramelor folosite pentru a distrage atenția. Suntem

dirijați dintr-o parte în alta ca niște animalele domestice,
duși de nas crezând că luptăm pentru libertate. Ironia e că
nu avem nevoie decât să fim liberi de cei ce ne induc
noțiunea că nu suntem liberi.
Nimeni nu vrea ca tu să știi de orașele civile
bombardate, de morții din cauza intoxicației cu mâncărurile
nesănătoase, la fel cum nimeni nu vrea să știi că poliția
mondială e deja formată să preia controlul prin legi date de
către ei în timp ce tu privești amuzat nu știu ce divă ce s-a
certat cu iubitul.
Trăim într-o lume a abundenței unde zeci de mii de
oameni mor de subnutriție, sute de tone de mâncare sunt
aruncate zilnic la gunoi, iar alții mor de foame, pentru a
satisface planurile unor monștri. Asta e lumea care permite
să se întâmple asta, lumea în care trăiești TU.
Este promovat în permanență un sentiment de
panică și frică ce te ține închis în cutie și nu-ți dă voie să
scoți capul pentru a vedea realitatea.
Celebritatea… oamenii aflați în spatele cortinei au
aflat de mult că, dacă pun pe scenă o persoană îmbrăcată
într-un anumit fel și folosind un anumit limbaj, cele aflate
în sală o vor imita. Nu fi spectator! Asta e noua religie. Nu
mai vrem să avem idealuri supreme ca eroii din vechime,
care mureau pentru o cauză nobilă sau făceau totul pentru a
schimba regimul. Nu, noi vrem să fim ca EI, să ne
îmbrăcăm cum se îmbrăcă ei, să vorbim ca ei, să ne purtăm
ca roboții ce sunt încărcați cu un software nou, fără, sau cu
voia noastră.
Sistemul numit BANI se bazează pe bani care nu
au existat și nu vor exista niciodată. Am devenit atât de
separați de lumea în care trăim, încât majoritatea oamenilor
310
nu-și pun întrebarea – ce sunt banii? Pentru că persoanele

ce controlează guvernele controlează și băncile, mare parte
a legislațiilor permite băncilor să împrumute persoanele cu
mai mult de 10% din cât au în depozit. La fiecare
împrumut, banca are dreptul de a împrumută de zece ori
valoarea existentă, de fapt, în depozit. Banii sunt creați din
nimic! Asta trebuie să înțeleagă populația. Sunt creați de
persoane care nu au nevoie de bani, ci doar să dețină
puterea asupra populației. Un sistem simplu de bancă ar fi
acela în care o bancă ar deține aur în valoare de un milion
de dolari, de exemplu. Din acel capital acea bancă ar putea
împrumuta bani oamenilor și din dobânda aferentă s-ar crea
profitul băncii, din care ar putea împrumuta alte persoane.
În realitate nu e așa. Banii sunt doar o iluzie! Cea mai bună
formă de control. Oamenii nu mai trăiesc, ci se ocupă cu
făcutul banilor. În mare parte nu pentru ei, ci pentru
companii, corporații, guverne.
Ne-am vândut sufletul pentru mai multe canale de
televiziune, produse inutile mai ieftine, produse inutile mai
scumpe, pentru promisiunea deșartă a unui trai mai bun.
Ideea e să ne țină ocupați cu supraviețuirea. Am ajuns în
ziua de azi să tremurăm în izmene de frică, sperând că
poate ne mai putem păstra casa și mașina pentru încă o
lună. Pe cât de mult suntem menținuți în starea de
supraviețuire, stresați, concentrați pe muncă, pe ratele la
bănci, pe facturile la abonamentele inutile, ei își fac treaba
liniștiți. Până și cei ce au reușit să strângă ceva averi sunt
îndoctrinații sistemului. S-a sădit dorința de a avea mai
mult… și mai mult… și mai multe posesiuni.
Când ne-am predat puterea? Când ne-am pierdut
calea? Când ne vom trezi? Chiar nu vedeți că diferența
între evul mediu și modernism ține doar de tehnologie? Poți
311
să te împotrivești sistemului? Ești cu adevărat liber? Sunteți

fericiți? Cu adevărat fericiți? Aceasta e viața pe care o
dorim cu adevărat? Vă gândiți la copiii voștri? La viitorul
lor? Vreți ca ei să plătească pentru datoriile și greșelile
tale? Când ne-am pierdut abilitatea de a pune la îndoială
autoritatea și de a cere răspunsuri clare? Vom continua să
ne lăsăm înșelați sau suntem pregătiți să ne trezim și să ne
recăștigăm puterea?
Gândiți-vă la câte lucruri poate să învețe o
persoană în 12 ani de școală, să fie eminent, iar în același
timp să fie victima sistemului actual de credințe și dogme
democratice. Cum e posibil așa ceva? În mare parte prin
programare psihologică. Dacă de-a lungul veacurilor
programarea a venit în cea mai mare parte de la religii, în
era modernă programatorii acestui sistem amplu de mani-
pulare au dezvoltat sistemele de învățământ, sistemele de
informare a presei, modificând câmpurile morfice exis-
tente, programându-le să se plieze pe noile dogme și cre-
dințe.
De-a lungul timpului, religiile a fost factorul prin-
cipal care a menținut umanitatea la nivelul de moluscă. În
prezent, rolul acestora a mai scăzut, dar sunt încă în fruntea
sistemului de control. În religii nu există niciun strop de
spiritualitate. Nu sunt nimic altceva decât un buchet de
ideologii politice asortate cu niște metafizici pseudo-
spirituale bătătoare la ochi. Preoțimea ține locul oficialilor
de partid, care întăresc și mențin ideologia guvernantă în
societate. Nu se deosebește deloc de nicio națiune aflată
sub conducerea dictatorială, din secolul actual sau cel
trecut.
Aceasta este esența tuturor sistemelor de conducere
politice, religioase etc. – corupția adevăratului limbaj spiri-
312
tual prin schimbarea înțelesului din spatele conceptelor,

până când din acesta nu rămâne nimic altceva decât o
moralitate de sclav, ritualizată, cu scopul de a domestici
umanitatea cu fiecare generație, până când se ajunge la o
națiune globală de vite. Generațiile nou-născute poartă
informația codului informațional ale părinților programați,
astfel încât sunt născuți în imaginea produsă de secolele
scurse sub această transmutare genetică.
Așa funcționează domesticirea, din punct de vedere
meta-genetic. Din această paradigmă face parte îndepăr-
tarea cunoștințelor spirituale și îndepărtarea oamenilor
avansați din societate, prin uciderea acestora împreună cu
liniile lor genealogice. Prin uciderea oamenilor avansați, se
taie capul sistemului original, iar capul noului sistem se
poate instala liniștit la domnie; inchiziția, comunismul,
nazismul și alte forme de conducere dictatorială au
practicat acest lucru pe față, sacrificând cele mai avansate
gene ale societății. Religiile au avut un rol foarte important
în perpetuarea acestor practici. Peste generații, efectul
patologic a luat amploare din cauza lipsei practicilor
spirituale, practici acum înlocuite cu un ritualism menit să
întărească și să consolideze codul programului de
domesticire.
Se pare că societatea umană e creată sau împinsă
către obediență. Putem observa de-a lungul istoriei oficiale
un nivel mediu de control asupra oamenilor. Societățile
tribale, primele regate, imperiile, toate au folosit forme de
control și manipulare cu scopul de a-i face pe cetățeni să
accepte ideile conducătorilor. Fie că era vorba de religie
sau dictatură, oamenii au fost obedienți și au acceptat
controlul unei elite. Acea elită, în funcție de nevoi, crea
premisele unei situații, apoi beneficia de pe urma ei.
313
Nicicând, indiferent de sistemele de control,

oamenii nu s-au răsculat împotriva sistemului, sau dacă au
făcut-o, numărul lor a fost destul de mic. Diferența între o
societatea tribală și cea modernă e destul de mare. Atunci
era vorba de supraviețuire. Deși am observat în capitolele
trecute că trecerea de la o societate de vânători-culegători la
cea agrară a fost cea mai mare capcană a umanității. Totuși,
capacitatea conducătorilor de a mobiliza mulțimile era de
cele mai multe ori vitală. Însă, în timpurile noastre, se
observă o tendință de control absolut, o invadare a vieții
personale. Cu timpul, anumite forme de guvernare au lăsat
impresia că omul de rând are capacitatea de a alege; de a
vota dacă merge la război sau dacă va fi pace, de a alege
austeritatea, legi care îi îngrădeau libertatea, concepte care
nu erau acceptate de către majoritatea celor ce formau
societatea etc.
Însă în tot acest timp oamenii au fost coordonați
din umbră pentru a fi direcționați către o idee sau alta. Dacă
am realiza aceste aspecte, mai mult ca sigur ar trebui să ne
ridicăm din mocirlă și să luptăm împotriva acestui sistem.
Sistem – Ansamblu de elemente (principii, reguli,

forțe etc.) dependente între ele și formând un întreg
organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire
teoretică, reglementează clasificarea materialului într-un
domeniu de științe ale naturii sau face ca o activitate
practică să funcționeze potrivit scopului urmărit.
Sistem informațional – ansamblu de procedee și

mijloace de colectare, prelucrare și transmitere a infor-
mației necesare procesului de conducere a întreprinderilor,
instituțiilor, ministerelor.
314
Sistemul… ce înțelegem de cele mai multe ori când

spunem că suntem antisistem? Majoritatea persoanelor ar
spune că sistemul este format din totalitatea instituțiilor
care îngrădesc drepturile oamenilor prin legi care duc la
asuprirea acestora în favoarea unei clase superioare numite
de comun acord elită.
Aș putea fi de acord cu această definiție, dar să nu
uităm cine susține acest sistem: tu, eu, noi. Dacă ne-am
opune, dacă am gândi obiectiv și nu selectiv în funcție de
manipulare, dacă am lua măsuri când asemenea legi sunt
promulgate, dacă am fi toți conștienți de toate astea, elitele
n-ar avea nicio putere asupra noastră.
Am spus mai sus că nu trebuie să ne ferim neapărat
de cei care dau ordine, ci mai mult de cei care le
îndeplinesc. De acele persoane josnice care habar n-au pe
ce lume trăiesc. Mulți sunt în slujba statului și asta e treaba
lor, să îndeplinească ordinele, chiar dacă acestea sunt
îndreptate împotriva semenilor. Ar putea să ia atitudine și
să demaște corupția din sistem. Nu o fac. De ce? Unii de
frică, alții din anumite frustrări, iar majoritatea din lașitate.
Dar cele mai periculoase persoane și cele mai
adânc înrădăcinate în sistemul arhontic sunt acelea care nu
primesc ordine și totuși te atacă. Se supun manipulării din
plăcere, din ignoranță instinctivă, de teama adevărului, pe
care nu îl pot înțelege, și din cauza fricii de nou. Pentru că
nu pot gândi separat ci la unison, pentru că le e frică de cei
care gândesc singuri și nonconvențional, pentru că, dacă
unul dintre ei are curajul să gândească diferit, îi pune pe ei
într-o poziție de inferioritate.
Ei știu asta. Instinctiv. Și atunci, te trezești că cei
care ar fi trebuit să fie de partea ta sunt cei mai înverșunați
dușmani ai tăi. Tocmai pentru că mintea lor virusată de
315
instalația arhontică nu poate concepe că oamenii obișnuiți,

fără doctorate, sprijin politic, fără vreo funcție importantă,
oameni care nu apar la TV sau oameni care nu au o
directivă din partea vreunei autorități, pot discerne rea-
litatea de matrix, pot vedea mai departe decât ei sau mai
subtil, pot avea curajul de a le spune că s-au înșelat toată
viața lor. Că trăiesc într-o minciună, că sunt sclavi, că
suntem sclavi.
Creierul lor poate face scurt-circuit în slaba
încercare de a conștientiza lumea așa cum e. Pentru ei e
foarte comod să trăiască așa cum o fac. Să lupți pentru
idealuri pare utopic, dar nu e inutil.
Cum nu poți explica unui copil de opt ani fizică
cuantică, decât folosind puținele noțiuni pe care le înțelege
și limitându-te la o mică porțiune pe care o poți explica, tot
așa nici cu aceste persoane nu poți discuta despre
implicațiile pe care le au anumite familii în conducerea
planetei și despre soluțiile care ne pot conduce la o
îmbunătățire, nu doar a nivelului de trai, dar și a nivelului
spiritual în care trăim.
N-aș vrea să mai aduc în discuție și entitățile ce
stau în spatele lor. Aceste animale purtătoare de tehnologie,
ce posedă creiere cu jumătăți de neuroni orbitând haotic
într-o cutie craniană semi-goală, creiere ce nu văd mai
departe de femei/bărbați, băutură/mâncare, mașini/case, cu
siguranță ar face implozie și poate chiar i-aș avea pe
conștiință într-un spital de nebuni. Din păcate, în aceste
instituții ajung cei ca mine, ca voi, cei care vedem
adevărata realitate ce ne râde în nas.
Așadar, merită să luptăm pentru ca ei să descopere
adevărul? Din câte am observat eu, doar o mică parte vor
adevărul. Restul stau aliniați și se laudă că sunt liberi;
316
execută și se mândresc că au un loc de muncă; se apleacă și

sunt bucuroși să servească; înghit apoi și mulțumesc pentru
partidă. Atât.
Cei care vor să descopere realitatea, o descoperă,
mai devreme sau mai târziu. Masa critică e departe de a fi
atinsă, dar sunt sigur că suntem pe drumul cel bun.
Schimbarea mentalității se poate observa ușor la o atentă
analiză a societății. Oamenii au început să conștientizeze
aspecte care le erau ascunse intenționat sau pe care nu le
remarcaseră în trecut. Însă oamenii stau în starea de transă,
impusă poate și de către sistem, dar de cele mai multe ori
pentru că ieșirea din această transă înseamnă părăsirea
zonei de confort. Au fost setați că doar oamenii cu bani
mulți reușesc să facă și mai mulți bani, că doar persoanele
provenite din familiile bogate pot accede la anumite funcții,
că doar elitele se pot bucura de confortul vieții. E adevărat
că de cele mai multe ori aceștia pot aspira la mai mult, dar
e și din cauza diferenței de mentalitate în care sunt crescuți.
Uitându-ne în jur observăm că sfaturile sunt de
prisos, soluțiile nu sunt luate în calcul, oricât de simple ar
fi, aceeași cloacă de psihopați ne conduc, iar noi așteptăm
să se întâmple ceva. Nu facem nimic, nici măcar în privința
propriilor noastre vieți, ce să mai zic de schimbarea
mentalităților apropiaților sau lupta cu sistemul. Trăind în
cercul pesimiștilor nu vei ajunge niciodată un optimist, ci
doar vei perpetua aceeași mentalitate care e prezentă și
impregnată în mentalitatea colectivă.
Un prizonier se poate elibera din închisoare doar
după ce a studiat atent natura gratiilor și a lanțurilor care îl
țin captiv.
317
Arhonții
Ideea de entități hiperdimensionale ce străbat

distanța dintre două realități, densități, universuri paralele,
nu este nouă și nici bizară. Faptul că știința oficială nu
vorbește despre astfel de anomalii, în condițiile în care
fizica cuantică demonstrează posibilitățile acestea, ne face
să ne întrebăm cât de mult vor ei să țină ascunse aceste
informații. În mediul de știri alternative sunt destul de
multe relatări despre portaluri deschise în ultimele decenii
și despre graba oamenilor de știință pentru a construi cât
mai multe și mai mari acceleratoare de particule. Dacă la
început aceste laboratoare au fost ținta atacurilor produsă
de panică, ce a degenerat din declarațiile oamenilor de
știință care afirmau că doresc să producă o gaură neagră,
minusculă ce-i drept, fenomenul a fost apoi analizat din
punct de vedere ezoteric.
O gaură neagră, teoretic, poate fi o poartă către un
alt univers. Știm, sau cel puțin ni s-a spus, că materia nu
poate supraviețui trecerii unei astfel de găuri, dar tot
oamenii de știință spun că dacă are un corespondent în
cealaltă parte, informația poate trece în celălalt univers,
plan sau dimensiune. Am văzut de-a lungul câtorva capitole
că tot ce este în jurul nostru este Informație care se
comportă diferit, în funcție de vibrația la care este supusă.
Astfel, o entitate energetică ce dorește să vină în lumea
materială dintr-un alt univers, densitate, poate face acest
lucru străpungând practic membrana spațiu-timp a univer-
sului nostru. Un accelerator de particule destul de puternic
poate deschide practic ușa acestor entități în dimensiunea
noastră.
318
Arhonții sunt descriși direct în doar câteva relatări

de-a lungul istoriei. Putem desigur deduce prezența lor în
mod indirect prin alte metode, dar ca afirmație clară și
concisă nu avem decât câteva referiri – Gnosticii, Manus-
crisele de la Marea Moartă, Catharii și credința lor,
Poveștile vechilor vrăjitori Tolteci, descrise de către Carlos
Castaneda, și câteva referiri de la triburile din america de
sud și de nord, care încă mai păstrează vie imaginea unor
entități care au subjugat rasa umană în trecut.
Cărturarii au atribuit originile gnosticismului unui
număr de surse: cultul misterelor greceşti, Zoroastrismul,
Cabala Iudaismului, şi religia egipteană. Astfel, gnoza a
fost legată de Egipt, de Babilonia, de Iran, de filosofia
greacă, de ezoterismul iudaic şi chiar şi de India, ceea ce ne
conduce la concluzia că informațiile despre aceste entități
au existat din cele mai vechi timpuri într-o formă sau alta și
au fost descrise de către mai multe culte. Există însă
diferența de sintagmă între aceste curente, trebuie citit
printre rânduri mesajul final. Pe lângă asta, trebuie să luăm
în calcul faptul că, de-a lungul istoriei, cunoașterea a fost
transmisă mai departe urmașilor sub două forme: oficial și
ezoteric.
Despre Arhonți s-a menţionat foarte explicit în
textele rămase după arderea bibliotecii din Alexandria și au
fost descrise ca fiind nişte fiinţe misterioase. Dar puterile
care au urmat au pierdut 1300 ani, ştergând înregistrările
despre Arhonți din istoria noastră. În 1947, au fost găsite
texte în vase de lut la Nag Hammadi în Egipt, texte în care
era o istorie despre ce credeau locuitorii din Nag Hammadi
despre lume acum 2.000 ani. Biblioteca din Alexandria a
fost condusă de gnostici şi ei au fost primii oameni care au
colectat scrieri şi cărţi şi au reunit aceste informaţii. Cultura
319
lor s-a extins prin Europa şi orientul mijlociu. Aceasta a

fost cu mult înainte de apariţia religiilor vestice, derivate
din iudaism, care a fost concentrată în Israel.
Acești păstrători ai tradițiilor antice știau că suntem
sub influența unor Arhonți veniți din negura Cosmosului.
Știau că ne-au dat mintea lor, ne-au dat gândurile lor, ne-au
invadat trupurile energetice, au violat esența divină și au
încătușat-o. Acțiunile noastre sunt lipsite de conștientizare
– gândurile nu ne aparțin. Suntem vehicule pentru scopurile
lor meschine.
Dacă acordăm un pic de atenţie realităţii obiectuale
în care fiinţăm, vom constata că întregul regn animal,
pornind de la cele mai mici insecte şi terminând cu Omul,
fiecare individ în parte duşmăneşte sau este duşmănit de un
alt individ. Fiecare va ucide sau va fi ucis de un altul, fără
ca să existe o motivaţie fundamentală. Fiecare caută o
pradă sau devine o pradă devoratoare sau devorată de către
altcineva, din acelaşi regn cu el.
Limitându-ne la specia umană: care este explicaţia
fundamentală că, din totdeauna, oamenii s-au războit unii
cu alţii, s-au sfârtecat şi s-au ucis clipă de clipă? Există o
ură şi o vrajbă între indivizi, indiferent de nivelul lor
intelectual. S-a constat că omul este belicos prin însăşi
natura sa definitorie şi cu acelaşi sadism atacă tot ce-i iese
în cale, indiferent dacă este un semen de-al său, o altă
vietate sau o vieţuitoare aparţinând regnului vegetal. Omul
distruge tot ce este în jurul său. Însăşi tehnologia, indiferent
de nivelul ei de complexitate, este duşmanul de moarte al
omului, fiindcă-i distruge încet, meticulos şi definitiv,
Spiritul. Cu un pic de atenţie ţintită asupra realităţii
cotidiene, putem observa că, pe zi ce trece, planetă Terra se
degradează încet, dar sigur.
320
Gnosticii predicau că a fost o invazie în trecutul

îndepărtat al planetei și că această invazie a fost ca un
virus. Fiinţele invadatoare au fost numite arhonți.
Aceşti arhonţi aveau abilitatea de a duplica
realitatea, folosind una dintre feţele acesteia, pentru a ne
duce în eroare. Ei erau invidioşi şi puternic obsedaţi pe noi
pentru că avem o esenţă de un anume tip, un Spirit, ca al
treilea trup al fiinţei umane pe care ei nu îl au, iar textele
Nag Hammadi descriu arhontți, care se prezintă sub diferite
ipostaze.
Arhonţii pot duplica realitatea prin folosirea
conştiinţei denaturând, astfel, suportul structural şi per-
ceptibil al realităţii. Conform textelor, ei pot intra în
conştiinţa omului şi pot manipula omul să facă lucruri
ciudate şi total diferite de stilul uman de acţiune în stările
lui obişnuite.
De asemenea, sunt responsabili de deteriorarea
culturii, creând o faţadă ieftină şi primitivă a culturii. Ei
sunt invidioşi pe lumea naturală şi pe fiinţele umane din
lumea naturală. Ba mai mult, şi-au extins determinările
violenţei pe întregul regn animal de pe planeta Terra.
Observaţi că nu există fiinţă, de la cele mai mărunte
vieţuitoare care să nu se ucidă şi să se devoreze între ele.
De asemenea, de relaţiile sexuale ca funcţiuni complexe ale
empatiei, fuziunii şi iubirii dintre energia Yin şi Yang,
respectiv dintre Bărbat şi Femeie, reducând aceste trăiri
profunde doar la stadiul de pulsuri strict animalice, fiindcă
cuplurile temeinice, închegate şi total fuzionate le creează o
mare irascibilitate. Le place violenţa şi sunt stimulaţi sexual
de conflict, viol, război şi moarte și ei sunt cei ce creează
război pentru a consuma energia eliberată prin moarte.
321
Este o păcăleală, o inversare a realităţii pe care

arhonţii o fac dintotdeauna. Ei încearcă să ne convingă că
războiul este ceva normal si necesar societăţii pentru a se
dezvolta şi ne conving că iubirea este slăbiciune. Totul este
invers. Nu există ieşire din această situaţie în afară de a
discuta, dar oamenilor le este frică. Chiar persoane
cultivate care cunosc realitatea despre arhonţi se tem să
vorbească despre aceasta în public din cauză că atrag
energia arhontică doar discutând. Asta explică de ce este
atât de multă tragedie în lume şi de ce sunt atât de mulţi
morţi, de ce se urăsc oamenii şi de ce se ucid cu o fervoare
dincolo de orice imaginaţie. Oamenii sunt omorâţi, iar ceva
se hrăneşte fizic din energia acestor crime şi a sângelui
vărsat. Exista o sete de sânge neagră şi satanică, iar noi
suntem în mâna acestor fiinţe.
Un lucru este sigur, că arhonții urăsc mai mult
decât orice, după iubire, curajul. Nu pot rezista curajului
sau unei lupte hotărâte, din cauză că premisele proprii se
bazează pe falsitate. Totul este fals, iar noi putem demola
istoria văzând printre minciuni. Privind în afara cutiei, poţi
vedea iluziile arhonților.
Tot ce fac ei este fals, este o parazitare a celorlalţi.
Urând curajul, poţi să îi înfrunţi, vor încerca să te doboare,
să te tragă la pământ, dar ceea ce îi înspăimântă este cineva
care îi înfruntă din cauză că sunt laşi şi fricoşi. Asta
spuneau şi gnosticii, precum că noi suntem dăruiţi cu
inteligenţă, raţiune şi logică, şi asta este ceea ce îi face pe
arhonți atât de invidioşi, pentru că avem această inteligență
creativă înnăscută şi putem rezolva orice problemă. Testul
final pentru umanitate este să recunoască problema
arhonților şi să caute soluţii.
322
Arhonții nu au conştiinţă sau emoţii umane. Ei sunt

părţi ale unei fiinţe mentale colosale, care este un
programator genial. Această fiinţă a avut întreaga
capacitatea şi capabilitate de a merge înainte şi înapoi prin
realităţile temporale, pentru a vedea ce opţiuni are
omenirea de făcut şi de a fi mereu cu un pas înainte, în
scopul de a păstra oamenii sub control.
Acum, că suntem pe marginea prăpastiei şi aproape
de o schimbare în conştiinţa umană suntem, oarecum,
îngrijoraţi de ceea ce s-a petrecut, se petrece şi urmează a
se genera în continuare. Dacă înţelegem fenomenul în
întreaga lui complexitate, putem fi în măsură să luăm
decizii conştiente pentru a sparge programarea şi a deveni
liberi cu adevărat, iar secretul nu este unul greu de priceput
şi înţeles.
Condiţia de bază este să generăm permanent
endorfine (hormonii fericirii) printr-o stare de bună
dispoziţie, fără să cădem pradă decepției și suferinței,
indiferent de situațiile vieții.
Energia emoțională radiată de animale și de oameni
atunci când se simte amenințată, vătămată sau ucisă, duce
la durerea și suferința traumatizantă, care sunt trăite și
înregistrate în corp, minte și suflet. Această traumă și
durere sunt înregistrate în corpul pământului. Planeta
noastră este plină de programe de control al minții negative
și de emisiuni IA (chemtrails, wi-fi, unde radio, microunde,
4G, 5G) care vizează filtrele ego negative, care au infiltrat
fiecare fibră a societății.
Aceste lucruri se întamplă pentru a atrage emoții
extrem de negative și traume dureroase din bombardarea
constantă a imaginilor, comportamentelor și acțiunilor
dăunătoare. Aceste programe încurajează cruzimea,
323
brutalitatea și violența, care sunt masiv super-impuse

asupra umanității în acest moment. Energia emoțională
negativă extrem de încărcată, cum este cea obținută în
timpul abuzului ritualic Arhontic, conține cascade
hormonale de adrenalină care se desfășoară pe toată energia
celulară din corpul uman, sânge și creier. Sub atâtea
extreme de suferințe dureroase, sângele și carnea devin
încărcate cu un conținut molecular crescut, care este foarte
apreciat de străinii negativi și de forțele satanice. De aceea,
ei se bucură de tortură, sinucidere și ucidere a ființelor
umane, în special sufletele nevinovate care nu se pot
proteja, precum copiii.
Robert Monroe, în cartea sa „Far Journeys”, scrie
despre contactul pe care l-a avut cu o ființă luminoasă în-
tr-o experiență în afara corpului. Acesta afirma că atunci
când oamenii mor, energia lor este eliberată și recoltată de
ființe transdimensionale, utilizand-o pentru a-și extinde
propriile lor durate de viață. Afirmația este că universul
este o grădină creată de aceste ființe ca sursă de hrană.
Conform poveștii lui Monroe, animalele sunt
poziționate intenționat pe această planetă pentru a se hrăni
cu plante și unul cu celălalt, eliberând astfel forța de viață a
victimelor lor pentru a putea fi recoltate. Într-o luptă
prădător-pradă, se produce o energie excepțională în
luptători. Vărsarea sângelui într-un conflict de luptă cu
moartea eliberează această energie intensă. Energia este, de
asemenea, recoltată din singurătatea animalelor și a
oamenilor, precum și din emoțiile generate de un părinte
forțat să apere viața tinerilor săi. O altă sursă de răutate este
închinarea oamenilor.
Potrivit lui Monroe, creatorii noștri, agricultorii
energetici cosmici, au animalele echipate în mod
324
intenționat cu dispozitive precum colții, ghearele și viteza

superioară pentru a prelungi lupta împotriva prădătorilor și
pentru a produce astfel mai multă durere. Cu alte cuvinte,
cu cât suferința este mai mare, cu atât mai multă forță de
viață este scoasă din trupurile noastre și mai gustoasă este
masa energetică pentru creatorii noștri.
325
Cum au preluat controlul
Corpul energetic este domeniul de lucru al forţelor

arhontice. În dimensiunea în care își desfășoară existența,
energia este distribuită pe frecvențe diferite față de
condensarea energiei din Universul material în care trăim
noi în calitate de ființe materiale. Dar corpul nostru
energetic este o poartă, o punte de legătură între lumea
subtilă și cea materială. Arhonții sunt capabili să
manipuleze percepția noastră asupra realității, accționând
asupra corpului energetic cu anumite frecvențe. Aceste
frecvențe ne modifică starea de percepție, starea de spirit,
starea de concentrare.
Când porniți un televizor care nu este conectat la o
antenă puteți observa ceea ce fizicieni denumesc zgomotul
de fundal al Universului. Cu antena potrivită puteți capta
anumite canale. În același mod, corpul energetic se poate
comporta și ca o antenă care absoarbe informația din jur, o
transformă în semnale electrice, iar creierul o decodifică cu
cele cinci simțuri ale noastre.
În trecut, foarte multe persoane puteau să acceseze
mult mai multe canale de percepție despre care acum
spunem că sunt fabulații ale minții lor. Probabil, dar acele
fabulații erau percepții reale pe care noi acum nu mai
putem să le experimentăm, pentru că am fost virusați de
către această instalație străină de control. Acest virus ne-a
scos din starea de confort mental și ne-a introdus în iluzia
confortului material.
Am venit pe această planetă pentru o experiență
unică și am sfârșit prin a fi atrași de regulile efemere ale
jocului atât de mult, încât am devenit neîncrezători că mai
există altă realitate în afara acesteia. Am părăsit lumea
326
minunată a adevărului pentru iluzia materială, iar revenirea

la starea originală pare un concept îndepărtat și
nerealizabil. Timp de mii de ani, această planetă a fost
gazda unor entități venite să experimenteze lumea materială
pentru a avea o experiență. Apoi, ceva s-a întâmplat. Ceva
nu i-a mai lăsat să plece. Ceva sau cineva a construit un
sistem care menținea acele conștiințe universale încătușate
aici. Cu timpul, au venit mai mulți în speranța de a-i ajuta
să iasă din capcană, rămânând și ei prinși în miezul efemer
al evenimentelor materiale. Așa a început revoluția agricolă
din punct de vedere eteric.
Din faza de copii ai naturii am fost împinși să
preluăm rolul de stăpâni ai mediului înconjurător și să îl
distrugem sistematic. Am lăsat deoparte libertatea de
vânător-culegător pentru a ne lăsa încătușați în sistemul
agricol sclavagist. Am uitat că suntem toți frați și am
început să ne războim pentru spații și terenuri ce nu le
posedăm.
Am pierdut astfel capacitatea de a cutreiera
Universul cu corpul spiritual și ne-am construit extensii
pentru a face același lucru într-un mod foarte primitiv. Am
uitat cum să comunicăm între noi telepatic, dar am inventat
tehnologii cu care să purtăm conversații în cealaltă parte a
planetei. Am uitat să ne vizităm prietenii în astral așa că
sistemul ne-a dat tehnologia și vehiculele pentru a străbate
distanțele dinte țări și continente.
Am copiat și remodelat toate capacitățile
extrasenzoriale pe care le avem ca ființe energetice pentru
că, în adâncul ființei noastre, încă ne amintim cine suntem.
Sistemul arhontic a fost mereu în spatele tuturor
tehnologiilor pentru a-și asigura intrarea în acest tărâm
magic pentru ei. Și, pentru că nu pot crea nimic, au copiat.
327
Ipoteză de lucru… sau concluzie?!
Fiecare persoană de pe planeta aceasta este sleită

zilnic de puteri de către entități energetice, suntem portaluri
energetice pentru acești prădători. Oricine încearcă să ne
arate adevărata noastră energie este marginalizat,
ridiculizat, agresat verbal și fizic, instinctiv, de către cei din
jur. Nu avem tăria de a conștientiza acest lucru, pentru că
nici măcar mintea nu este a noastră. De fapt, așa ne-au
cucerit de la bun început – ne-au dat mintea lor.
Ne-au invadat trupurile energetice, au violat
scânteia divină, au manipulat realitatea. Se hrănesc cu
vitalitatea noastră prin inducerea anumitor stări la nivel
eteric. Chiar dacă stăm departe de aceste acțiuni macabre,
tot reușesc să ne altereze realitatea prin inducerea de
gânduri (tu poți să îți oprești gândurile pentru câteva
minute?), gânduri care ne fac să consumăm energie inutil.
De-a lungul istoriei au avut grijă să realizeze un
complex religios amplu și totalitar pe tot întinsul globului.
Astfel au reușit să sustragă energie vitală nu doar direct, ci
și prin anumite construcții în care se adunau gloatele de
sclavi ignoranți. Au făcut tot posibilul să rămână ascunși,
toate referințele despre ei fiind șterse. Cele câteva referiri le
avem de la cărturari care au avut grijă să codeze mesajele
pentru a nu fi linșați.
Arhonții – aceste energii conștiente hiperdimensio-
nale, sunt de origine artificială. Câmpul artificial conceput
special pentru ei, care este acum în proiect pentru a acoperi
planeta – 5G, este parte din planul lor macabru pentru un
control și mai absolut. Mai departe se va implementa
conectarea omului cu mașinile electronice. Astfel vor fi în
stare să posede corpul uman la adevărata lui valoare.
328
Metalele din chemtrails schimba aerul făcându-l

conductor de electricitate prin supraâncarcarea lui cu
particule metalice. Antenele de telefonie mobilă și WI-FI
împânzesc planeta și, parcă nefiind de ajuns, se încearcă
implementarea tehnologiei 5G, care presupune instalarea
mai multor antene, distanța dintre ele fiind de 2-300 de
metri. Utilizarea acestor frecvențe într-un anumit mod
poate manipula starea și comportamentul uman. Prin
contactul cu câmpuri electromagnetice, oamenii devin mai
deschiși manipulării. Astfel, ei experimentează depresii,
senzații neplăcute, depresie, comportament maniaco-depre-
siv, sinucideri, stare de angoasă, hipertensiune, oboseală
etc.
Emițătorii de înaltă frecvență emit energie
electromegnetiă pe diferite frecvențe prin antene care sunt
capabile să scaneze creierul subiecților. Semnalele diferi-
telor frecvențe pătrund în craniul subiectului și penetrează
creierul, unde se amestecă pentru a crea o undă de
interferență modulată de radiații provenind din activitatea
electrică a creierului. Astfel se schimbă complet modul
natural de funcționare al creierului uman. Acceleratoarele
de particule nu fac decât să deschidă poarta către o invazie
masivă.
Încălzirea climatică, combinată cu defrișările
intenționate de păduri (incendii) și cu oceanul de radiații
electromagnetice, chemtrails, sateliți speciali ce transmit
încontinuu unde către Terra etc. nu fac altceva decât să
modifice frecvența atmosferei și, în special, a corpului
nostru, pentru a nu elibera adevarata putere care zace în
fiecare dintre noi, pentru a face loc anumitor entități să
poată opera pe Terra într-o formă oarecum fizică.
329
Distrugerea planetei în mod sistematic are ca scop

transformarea locului pentru aceste entități. Natura este
ceva ce îi înspăimântă. Viața, animalele, plantele, oamenii
nu sunt decât energii pe care nu le înțeleg. De asta ne vor
posedați, de asta vor distrusă planeta și crearea unui mediu
propice lor.
Cel mai mare mister al vieții noastre suntem noi!
Ne petrecem viața încercând să dezelgăm misterele din
jurul nostru, ignorând cel mai important aspect – noi.
330
Evadarea
Un rezumat al Programului de domesticire umană,

în câteva cuvinte, ar suna cam așa – creierul uman este
interconectat cu centrii energetici prin sistemul nervos, care
reprezintă macrocosmosul geneticii sau a informației ADN
din organism. În urma programării minții prin descărcarea
unui software ideologic, căile neuronale din creier sunt
modificate astfel încât să corespundă comenzilor
programatorului. Aceste comenzi sunt transferate automat
în centrii energetici, care la rândul lor trimit acest cod în
întreg câmpul energetic al organismului, imprimându-l
astfel în informația codului genetic. În acest fel, întregul
psihic este comutat la frecvența înscrisă în program și
implicit conectat la conștiința de grup a Arhonților.
Cum scăpăm de aceste programe? Un răspuns sim-
plu ar fi prin voință. Însă nu e ușor. De ce ar fi? Cei ce
controlează programul fac tot posibilul să fim distrași. Cu
toţii am încercat probabil să ne autosugestionăm, repetând
afirmaţii pozitive sau încercând să gândim pozitiv. Probabil
pentru majoritatea metoda autosugestionării nu a func-
ţionat. Să vă spun şi de ce. Pentru că aţi folosit mintea
conştientă pentru acele afirmaţii, pentru că factorul critic al
minţii conştiente a respins imediat acele afirmaţii sau
sugestii, pentru că v-aţi străduit prea mult în mod conştient.
Sună ciudat, dar de multe ori mintea conştientă este cea mai
mare piedică în calea învăţării şi a transformării. Una din
regulile minţii subconştiente este următoarea: cu cât
activitatea conştientă este mai mare, cu atât mai mic va fi
răspunsul subconştient.
Mintea conștientă, după cum am văzut în capitolele
precedente, este instalația străină, virusul, programul de tip
331
eteric, energetic, al Arhonților. Gândurile, acele mii de

conexiuni electrice care nu lasă creierul să se odihnească,
sunt implantate în corpul nostru energetic. Prin curățarea
acestui corp, avem posibilitatea să gândim cu Mintea
Noastră. Cele mai multe învățături ezoterice ne îndeamnă
să ne cunoaștem pe noi înșine, dându-ne de înțeles că ceea
ce credem sau știm că suntem noi este doar un fals.
Importanța de sine
Poate cel mai dăunător virus cu care suntem

infectați, și care se manifestă extraordinar de mult în
societatea modernă, este importanța de sine. Faptul că
trebuie să avem întotdeauna dreptate, că suntem centrul
Universului sau buricul Pământului este cel mai nociv
element al minții noastre. Cele mai multe persoane
angrenate într-o discuție nu fac altceva decât să asculte
pentru a putea răspunde, pentru a-și lăsa amprenta pe
discuție, pentru a o controla. La fel se întâmplă și în viața
de zi cu zi. Trebuie să fim cei mai cei… trebuie să le
demonstrăm altora ca noi și doar noi avem dreptate.
Importanța de sine este atât de dăunătoare, încât
cele mai multe persoane nici nu vor să accepte că sunt sub
influența unor forțe străine care le limitează gândirea doar
la afirmația EU. Eu, eu, eu…
Importanța de sine face ca omul să-și petreacă cea
mai mare parte din viață ofensat de cineva sau ceva. În
momentul în care o să ne oprim să ascultăm interlocutorul,
să analizăm ceea ce spune, să cântărim ce mesaj are de dat,
să acceptăm în orice situație că este foarte posibil să ne
înșelăm… doar atunci o să diminuăm fenomenul impor-
tanței de sine.
332
Este o metodă de durată care poate ține de la câteva

săptămâni la câteva luni. În această perioadă o să observăm
cât de mult îi judecam în trecut pe cei din jur, o să vedem
cât de mult presupunem despre toate subiectele pe care vor
alții să ni le ofere spre dezbatere, o să vedem cât de multă
energie ne consumăm doar pentru a scoate la iveală în orice
situație sinele din noi. Eu, eu, eu…
Liniștirea minții
Cunoaște-te pe tine însuți înseamnă și spargerea

barierei care ne ține închiși în lumea efemeră a manipulării
mentale. Cele mai multe tehnici se bazează pe liniștirea
minții și observarea gândurilor ca un observator extern,
conștient de sine. Conștiența de sine este extrem de
importantă. În fiecare moment al vieții noastre ne
comportăm într-un mod robotic. Ne trezim, acționăm la
comandă, mergem la treburile zilnice, ne întoarcem acasă și
adormim din nou, fără să realizăm că ziua a trecut și nu am
fost pe deplin conștienți nici măcar un minut.
A fi conștient înseamnă a nu lăsa instinctul să pună
stăpânire pe noi, înseamnă să acționăm în conformitate cu
legile morale aflate impregnate în corpul nostru energetic,
fără să ne lăsăm conduși de valul societății, de instinctele
animalice, de instalația Arhontică.
Conștiența de sine începe cu liniștirea minții. Nu
mă refer aici la meditarea de dimineață sau la golirea minții
de gânduri. Mă refer la a conștientiza fiecare aspect minor
al vieții noastre.
Gândiți-vă acum pentru o clipă la ultima plimbare
prin parc! La ce vă gândeați în momentul acela? Erați pe
deplin conștient de pașii pe care îi făceați, de fiecare copac
333
pe lângă care treceați, de toate persoanele din jurul vostru?

Vă amintiți vântul care va gâdila părul sau de razele soare-
lui care vă mângâiau obrajii? Sau vă gândeați la grijile coti-
diene de zi cu zi, amintiri fără rost sau gânduri efemere?
Conștiența de sine înseamnă conștientizarea fie-
cărei acțiuni banale la nivel cât mai sublim. Conștiența de
sine duce la o liniștire a minții pe care nu ați avut-o
niciodată. Mintea voastră superficială o să fie înlocuită de
adevărata voastră minte, de energia care zace în voi și e
adormită.
Oprirea gândurilor
Liniștirea minții va duce la următorul pas – oprirea

gândurilor. Zeci sau sute de tehnici de meditație nu vor fi
de folos dacă nu ați trecut prin procesul de liniștire a minții.
Oamenii trăiesc în marea lor majoritate în trecut sau în
viitor. Trecutul ne influențează comportamentul prezent și
suntem atașați instinctiv de evenimentele petrecute în viața
noastră, iar viitorul este mereu în gândurile noastre prin
planurile pe care le facem constant. Astfel, suntem
îndepărtați foarte ușor de cel mai important lucru al vieții
noastre – prezentul. A trăi în prezent înseamnă să avem o
minte liniștită, echilibrată, concentrată pe actul trăirii.
Orice idee care ocupă singură mintea tinde să se
transforme în fapt concret. Dacă suntem asaltați de toate
faptele noastre trecute sau de toate planurile viitoare, nu
avem timp să ne concentrăm mintea pe singurul lucru
important al vieții noastre, conștientizarea și trăirea clipei
prezente.
Arhonții știu foarte bine acest lucru și societatea
modernă ne-a debarasat de instrumentele de care dispunea
334
omul arhaic pentru a trăi în prezent. Omul preistoric era

concentrat pe clipa prezentă în fiecare moment al vieții
sale. Trebuia să fie atent pe unde calcă, să fie conștient de
mediul înconjurător, să asculte vântul, să observe soarele,
să audă zgomotele pădurii sau savanei în care trăia. Omul
arhaic era stăpân pe gândurile și pe acțiunile sale.
În contrast, omul modern, cu tot confortul de care
dispune în plus față de stră-strămoșul său îndepărtat, are
mult mai multe griji, probleme, planuri pe care nu reușește
să le rezolve niciodată. În acest fel, odată cu apariția agri-
culturii, apoi a erei industrializate și a celei tehnologice
moderne, Arhonții au reușit să îndepărteze omul de mintea
sa conștientă, punând pe primul plan instalația gândurilor
efemere.
Liniștirea gândurilor, a minții superficiale este un
pas extrem de important, greu de realizat, dar nu imposibil,
și va conduce la oprirea gândurilor efemere. În momentul
în care ai reușit acest lucru, viața ta va fi schimbată în mod
extraordinar. Nu spun că va fi ușor, din contră, va fi
extraordinar de greu, chiar și după ce ai trecut de acest
prag. O să observi cât de efemere au fost acțiunile tale
trecute și modul nefericit în care își trăiesc viața majoritatea
oamenilor din jurul tău.
Energia personală
Fiecare persoană născută în lumea materială are o

cantitate de energie care nu este supusă asaltului forțelor
arhontice. În momentul nașterii dispunem de destul de
multă energie pentru a depăși parametrii percepției
normale. Poate din această cauză copiii, în general, observă
foarte multe lucruri în jur, iar adulții, neînțelegând despre
335
ce e vorba și pentru că se află deja sub controlul arhontic, îi

programează pe copii spunându-le că acele imagini, entități
nu există și că este doar produsul imaginației lor. Cultura și
mediul social direcționează această energie și ne forțează să
ne conformăm unor modele comportamentale dogmatice,
bine stabilite de către cei din jur.
Pentru că nimeni nu a contestat vreodată
sentimentul de imuabilitate al lumii, suntem constrânși de
împrejurări să îl acceptăm ca fiind singura realitate
posibilă. Mai nou, fizica cuantică demonstrează, cel puțin
pe hârtie, existența mult mai multor lumi paralele.
Universul poate fi perceput de fiinţele umane ca pe o ceapă
cu mii de foi. Lumea cotidiană a fiinţelor umane este doar
una dintre foi. Prin urmare, e logic să presupunem că există
şi alte foi, care nu sunt doar accesibile percepţiei umane, ci
chiar fac parte din moştenirea naturală a omului.
Pentru a intensifica energia pe care am pierdut-o
de-a lungul anilor trebuie să redirecționăm valul energetic,
care curge spre exterior către forțele arhontice, către
interior, către corpul nostru energetic.
Alături de o condiție mentală foarte bună, vigoarea
fizică este un alt aspect asupra căruia trebuie să ne
concentrăm. Fiecare parte a trupului uman este antrenată
într-un fel sau altul în transformarea acestei curgeri de
energie care vibrează, într-o formă de informaţie
senzorială. Suma acestui bombardament de informaţie
senzorială este apoi transformată în sistemul de
interpretare, care-i ajută pe oameni să perceapă lumea aşa
cum o percep.
Pentru a opri acest sistem de interpretare e nevoie
de o disciplină extraordinară. Pentru a putea naviga cu
adevărat în necunoscut și în primul rând pentru a descoperi
336
necunoscutul, ai nevoie de o atitudine plină de curaj.

Disciplina mentală și fizică combinate armonios,
dezinstalează elementele nocive cu care suntem
bombardați, formând în același timp un scut natural pe care
arhonții nu îl pot pătrunde.
Acceptul
Tendința de a crede că acești prădători energetici

au preluat controlul asupra noastră fără ca noi să le fi dat
voie este destul de mare. Este ușor să dăm vina pe elemente
exterioare, fără să privim în străfundul ființei noastre și să
observăm defectele existente acolo. Pentru a infesta un
calculator cu un virus trebuie să ai acces la rețeaua la care
este conectată unitatea, iar cineva din partea celălaltă
trebuie să dea acces involuntar virusului să pătrundă. O altă
modalitate este de a te conecta direct în unitate și să
instalezi virusul.
Am observat de-a lungul capitolelor precedente că
Arhonții s-au conectat la sistemul energetic al corpului
spiritual și au instalat un program care ne este dăunător în
toate aspectele vieții. Pentru ca planul Arhonților să
funcționeze, oamenii au trebuit să își dea acordul la nivel
eteric. Acest acord, însă, nu este la nivel conștient.
Să luăm spre exemplu metodele vechi și noi prin
care oamenii din diferite zone ale globului comunicau cu
divinitatea... sau credeau că o fac. De cele mai multe ori era
un contract făcut între muritorul de rând și de zeul care era
pe frecvența dorită. Oamenii făceau anumite sacrificii
animale, iar zeii se angajau să le asculte și să le realizeze
dorințele. Chiar dacă nu erau implicate sacrificii,
rugăciunile erau și sunt un fel de contract subliminal
337
semnat cu entitățile energetice. Omul se roagă pentru o

recoltă mai bună, acceptând ca în viitor să îl venereze și să
asculte poruncile zeului. Un asemenea contract semnat la
nivel conștient are o însemnătate extraordinar de mare la
nivel subconștient.
Mintea superficială înțelege doar că trebuie să
acționeze conform unor legi bine stabilite, dar mintea
adevărată cunoaște însemnătatea acestui contract – un
schimb de energii subtile. Omul primește o oarecare alinare
când anumite evenimente sunt pe placul său și mulțumește
zeului. Însă acesta a fost destul de șiret pentru a primi
energia vitală a omului în schimbul unor promisiuni
deșarte.
Asemenea contracte le facem zilnic în momentul în
care nu dăm atenție gândurilor superficiale care ne inundă
creierul și de multe ori nu reușim să înțelegem la nivel
conștient de ce se întâmplă anumite catastrofe în viața
noastră. Fără să realizăm, accesăm anumite frecvențe
energetice parazite și le dăm voie să ne violeze energetic în
schimbul anumitor momente de liniște aparentă. Pe termen
lung, însă, ne vom întoarce la aceleași probleme. Dar
parazitul nu va mai părăsi sursa de hrană, pentru că nu
suntem conștienți de contractul făcut și nu știm să îl
desfacem.
Detașarea
În jurul nostru sunt nenumărate tentații de

atașamente inutile de care suntem legați fără să fim
conștienți. O zgârietură pe capota mașinii, o haină nouă
cumpărată de o colegă la care râvnim, un nou tip de telefon
care face furori, sunt doar câteva exemple efemere care ne
338
conduc viața. Nu spun să te debarasezi de stilul modern de

viață, spun doar că a te atașa de el într-un mod în care să nu
mai poți trăi fără anumite componente ce nu sunt vitale
pentru viața noastră te menține într-o realitate a
atașamentului inutil.
Cei ce au pus în practică pentru o bună perioadă de
timp celelalte metode enumerate mai sus pot atinge această
stare de detașare într-un mod foarte simplu. De fapt,
această stare de detașare poate fi și o stare precursoare
celor enumerate mai sus. Pentru aceste persoane nu există
sfaturi.
339
Bibliografie selectivă
1. Stephen Hawking – Scurtă istorie a timpului

2. Yuval Noah Harari – Sapiens. Scurtă istorie a
omenirii
3. Claudiu-Glilian Chircu – Secretele Zeilor
4. Michael Baigent – Sfântul Graal Și Sîngele Sfînt
5. Dumitru Constantin Dulcan – Inteligența materiei
6. Carlos Castaneda – Latura activă a infinității
7. Jacques Vallée – Mesagerii decepției
8. Jacques Vallée – Dimensiuni
9. J. Allan Hynek – Experienţa OZN
10. Meade Layne – The Ether Ship Mystery (and its
Solution)
11. Karla Turner – Dincolo de realitate
12. John Keel – OZN-urile: Operațiunea Calul Troian
13. Victor Kernbach – Enigmele miturilor astrale
14. Jim Keith – Controlul maselor, Ingineria
Conștiinței umane
15. Manuscrisele de la Marea Moartă
16. Evanghelii gnostice
17. Miceal Ledwith, Klaus Heinemann – Proiectul
Sfera
340
Cuprins
În loc de introducere ......................................................... 4

La început… ................................................................... 18
Omul – varianta 2.1 ........................................................ 33
Demiurgul ...................................................................... 46
Povestea reîncarnării ....................................................... 61
Corpul energetic ............................................................. 74
Câmpuri morfice – Egregori – Manipulare ...................... 85
Manipulare și control ...................................................... 99
Inteligența malefică ce conduce lumea .......................... 105
Povestea programării mentale ....................................... 111
Metode de programare .................................................. 117
Programarea vedetelor și a pionilor sistemului .............. 127
Programarea în familie .................................................. 132
Sodomia ca metodă de programare ................................ 135
Programarea prin mass-media ....................................... 138
Programarea prin tehnologie ......................................... 142
Genocid pe farfurie ....................................................... 149
Fereastra Overton ......................................................... 163
341
Povestea guvernului care conspiră împotriva ta ............. 171

Soluții... Idei... .............................................................. 181
Cultura OZN................................................................. 191
Lumea răpirilor extraterestre ......................................... 200
Povestitori care spun alte poveşti…............................... 210
Maria Orsic, societăți secrete și arme neconvenționale .. 229
Povestea Selenei ........................................................... 244
Terraformarea Planetei Pământ ..................................... 253
Pericolele tehnologiei 5G .............................................. 269
Inteligența Artificială .................................................... 288
Povestea Arhonților ...................................................... 304
Societatea Arhontică ..................................................... 306
Arhonții ........................................................................ 318
Cum au preluat controlul ............................................... 326
Evadarea ....................................................................... 331
Bibliografie selectivă .................................................... 340
342

Cristian Terran - Planeta Arhontilor

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Cristian Terran - Planeta Arhontilor

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

O carte nu trebuie să dezvăluie lucruri,

Trăim într-o lume plină de povești. Religiile,

luat modelul religios și a creat o imagine și un început al

milenii, nu putem arăta spre aceștia. Imaginați-vă că mâine

departe fără poveștile spuse de către Sistemul de Control,

Povestea noastră începe cu mii de ani în urmă, când

transformați în paraziți, înainte de a fi dezbrăcați de haina

avem mâinile pătate cu sânge exact ca și cei care se hrănesc

care folosesc ecolocația, porumbeii ce folosesc câmpul

creştinismul, iudaismul şi islamul – s-au născut în aceeaşi

fost folosită îndeosebi pentru cea de-a doua categorie. Doar

Fiind permanent în această stare angoasă, putem

conștiință? Sau pur și simplu presupui? Știi sigur că lumea

mai multe decât știm noi. Google, Facebook și alte

această Inteligență nu ar avea cum să facă contact cu

Aș vrea să încep totuși mai pozitiv această carte,

Pentru început, haideți să vedem ce ne spune

Deși Hubble a jucat rolul important în demon-

explică originea Universului. În acest timp, preotul şi-a

Povestea Modelului Standard

puțin performante și au luat în calcul vârsta celei mai vechi

Oamenii de știință, însă, au venit cu idei care să le

trebui să ducă la o catastrofă universală, galaxiile

treptat, treptat, încetinește. Continuând în felul acesta, în

astăzi. Imediat după explozie, Universul era conţinut într-o

tru a ajunge la concluzia că Universul nostru ar putea fi

David Bohm, fizician la Universitatea din Londra

suprafață a hologramei. Spre exemplu, dacă holograma

– Fizicianul David Bohm era convins că realitatea, așa cum

– Leonard Susskind de la Institutul pentru Fizică Teoretică

– Alain Aspect a realizat unul dintre cele mai serioase

– Craig Hogan este un profesor de astronomie și fizică la

– Fizicianul american Brian Greene spune că: „Tot ceea ce

proiecție de informații stocate pe o suprafață

– Continuând studiile lui Einstein, francezul Jean Charon a

zăpadă la copaci, de la stele căzătoare la rotația

știința și spiritualitatea să ofere un model de Univers inte-

De mii de ani toate curentele religioase ne-au spus

Omul – varianta 2.1

În continuare, trebuie să facem o mică incursiune

pot face acest lucru, vom merge în continuare pe linia

faptul că deține și controlează această mică planetă din

de mutații au continuat, iar oamenii au apărut acum 2,5

funcție de arealul în care s-au dezvoltat, iar dovezile indică

sociale, credințe religioase, alianțe politice între triburi etc.

Pentru că timp de sute de mii de ani cei din specia

Astfel, în vremurile abundente, oamenii aveau mai

există o limită între planurile pe termen lung și grijile de a

rezistent la intemperii, iar bolile erau aproape inexistente.

care părea normal în zilele lor, dar care trebuia să înceapă

vânătorilor-culegători și până în prezent. Colectivitatea

explicație din lume. Ei ne-au ocupat pentru că noi suntem

Carlos Castaneda – „Latura activă a infinității”

„În 1209, o armată formată din circa treizeci de

nimeni nu ar fi fost interesat de pradă. La vremea

ecleziastice, cum ar fi Inchiziţia. Să ne formăm o imagine

Pentru ei, oamenii erau săbiile cu care se înfruntau

puterii şi aşadar contopirea cu principiul iubirii. După

Astăzi, este apreciată drept dovadă de rafinament

astăzi, poziţia Romei în aceste privinţe. Aşadar ne putem

ASEDIUL MONTSEGUR-ULUI. Aceasta era

biserici. De cei dintâi, Bernard a fost, pur şi simplu,

dintre nobilii din Languedoc – cu precădere influentele