1.

Notiune Consiliul Europei este cea mai mare organizație în materie de drepturi ale
omului de pe continent. Aceasta include 47 de state membre, dintre care 28 sunt
state membre ale Uniunii Europene. Toate statele membre ale Consiliului Europei au
aderat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, un tratat conceput pentru a
proteja drepturile omului, democrația și statul de drept. Obiectivul principal este
promovarea democratiei precum si protectia drepturilor omului, a pluralismului democratic si
respectarea legii in toate tarile europene. Un alt obiectiv este incurajarea pastrarii identitatii
culturale si diversitatii tuturor tarilor membre.
STRUCTURA CONSILIULUI EUROPEI Consiliul Europei este alcătuit din următoarele
instanţe:
Comitetul Miniştrilor, organ de decizie care reuneşte miniştrii afacerilor externe din cele 41
de state membre.
Adunarea Parlamentară, organ deliberativ format din 296 de reprezentanţi şi 296 supleanţi,
aleşi de parlamentele statelor membre, compoziţia fiecărei delegaţii naţionale reflectând
compoziţia parlamentului de origine.
Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa, organ consultativ care numără 291 de
reprezentanţi şi 291 supleanţi şi care are vocaţia de a asigura întărirea structurilor
democratice la nivel local.
2. Uniunea Europeană (UE) este o uniune politică și economică a 27 de state membre situate
în principal în Europa. UE a dezvoltat o piață unică internă printr-un sistem standardizat de
legi care se aplică în toate statele membre. Politicile UE vizează asigurarea liberei circulații a
persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor în cadrul pieței interne,[6] adoptarea
legislației în domeniul justiției și afacerilor interne și menținerea unor politici comune privind
comerțul,[7] agricultura[8] pescuitul și dezvoltarea regională.[9] Pentru călătoriile în spațiul
Schengen, controlul pașapoartelor a fost eliminat. [10] O uniune monetară a fost înființată în
1999, a intrat în vigoare în 2002 și este compusă din 19 state membre ale UE care utilizează
moneda euro.
3. Dreptul internațional reprezintă cadrul legislativ care reglementează relațiile între state sau
între persoane sau entități de naționalități diferite. Textele definitorii
pentru dreptul internațional sunt tratatele, convențiile și acordurile. Dreptul internațional
poate fi împărțit în două categorii : dreptul internațional public și dreptul internațional privat.
Atunci când se folosește expresia drept internațional se face, de obicei, referire la dreptul
internațional public.
Structura UE
PARLAMENTUL EUROPEAN Despre Parlamentul European, „primul şi singurul
experiment în democraţia transnaţională”, după cum spunea Conway Henderson, se va
discuta la lecţia următoare.
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE Reprezintă interesele guvernelor statelor membre.
Se prezintă ca un veritabil organ reprezentativ al acestora. Aceasta explică de ce este
numit şi „Consiliul de miniştri”. La şedinţele acestuia, în funcţie de problema discutată,
participă miniştrii responsabili de domeniu din statele membre. Atribuţiile Consiliului UE
sunt foarte importante. Consiliul, în comun cu Parlamentul European, adoptă legi
europene şi aprobă bugetul Uniunii; coordonează politicile statelor membre în domeniul
economic şi în alte domenii specifice; defineşte şi pune în aplicare Politica externă şi de
securitate comună; încheie acorduri internaţionale în numele Uniunii; etc. Consiliul UE
este condus de un Preşedinte numit pentru 6 luni. Fiecare stat membru, prin rotaţie, în
condiţii egale, deţine această funcţie. .
CONSIILIUL EUROPEAN Stabileşte direcţia politică şi priorităţile generale ale UE.
Este format din şefii de stat sau de guvern din statele membre. De asemenea, membri sunt
 preşedintele Consiliului European, preşedintele Comisiei Europene şi, dacă se discută
chestiuni din domeniul afacerilor externe, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe şi politica de securitate. Consiliul European permite cooperarea
interguvernamentală a celor 28 de state membre la cel mai înalt nivel pentru chestiuni
complexe şi sensibile care nu pot fi soluţionate la niveluri mai joase. De aici şi termenul
utilizat pentru a desemna şedinţele sale, numite adesea „reuniuni la nivel înalt ale UE”
(summit). Acestea se desfăşoară la Bruxelles, de cel puţin două ori la fiecare şase luni.
Consiliul este condus de un preşedinte ales pe o perioadă de 2,5 ani.
COMISIA EUROPEANĂ Este organul executiv al Uniunii – un veritabil organism
supranaţional ce nu poate fi comparat cu nici o altă structură din politica naţională sau
internaţională. Comisia asigură punerea în aplicare a actelor legislative europene,
monitorizează respectarea normelor comunitare de către statele membre. Această explică
de ce, deşi sunt câte unul de la fiecare stat membru, comisarii europeni nu reprezintă
interesele directe ale guvernelor, ci interesele comune ale Uniunii. Fiecare comisar,
asemenea miniştrilor din statele membre, este responsabil de un anumit domeniu. O altă
prerogativă importantă a Comisiei Europene, fiind singura instituţie a UE abilitată în
acest sens, este cea de a propune acte legislative, pe care le înaintează spre adoptare
Parlamentului şi Consiliului. Acest drept de propunere îi asigură o mare influenţă asupra
deciziilor, pentru că ea stabileşte obiectivele. Astfel se garantează că interesele comune
ale Uniunii Europene sunt luate în consideraţie de la bun început. Asemenea celorlalte
instituţii europene, Comisia este condusă de un preşedinte. Acesta este propus de
Consiliul European, ţinând seama de rezultatele alegerilor europene.

Competență Competențe împărțite

exclusivă
Uniunea are competență exclusivă de a emite
directive și de a încheia acorduri internaționale
când sunt acordate de legislația Uniunii.
 Uniunea vamală
 Stabilirea regulilor de competiție
necesare pentru funcționarea legislației UE
 Politica monetară pentru statele
membre care folosesc moneda euro
 Conservarea populației marine prin
politica piscicolă comună
 Politica comercială comună
Statele membre nu pot exercita competențe în
Exercitarea competenței de către
trebuie să încalce posibilitatea c
domeniile în care Uniunea o face.
membre să își îndeplinească comp
 Piața internă  Cercetarea, dezvoltarea te
 Politicile sociale pentru aspectele și spațiu
definite în Tratat  Dezvoltarea cooperării, aj
umanitar
 Coeziunea economică, socială și
teritorială
Uniunea coordonaează politicil
 Politica agricolă și piscicolă comună,
membre sau implementează p
excluzând protecția resurselor naturale
suplimentare politicilor lor c
maritime
 Mediul  Coordonează politicile eco
sociale etc.
 Protecția consumatorului
 Transportul  Securitatea comună a fron
 Rețeaua transeuropeană politicile de apărare
 Energia
 Domeniile securității, libertății și
justiției

4. Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

cunoscută și sub denumirea de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este un
catalog al drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul Europei, semnat pe 4
noiembrie 1950 la Roma și intrat în vigoare pe 3 septembrie 1953. Convenția a fost ratificată
de cvasi-totalitatea statelor membre ale Consiliului Europei, este una dintre construcțiile cele
 mai noi ale sistemului instituțional internațional. Convenția și protocoalele sale adiționale
apără mai multe drepturi și libertăți fundamentale ce au ca titulari persoane fizice, privite
individual, sau diverse entități sociale, cu excepția oricăror structuri statale

Această convenție stabilește pentru țările parte un control supranațional al drepturilor omului.
Procedura foarte complexă se organizează în jurul a două instanțe:

 Comisia Europeană a Drepturilor Omului este alcătuită din același număr de juriști cu cel al
statelor care au ratificat Convenția și din persoane independente. Comisia poate fi sesizată fie
prin unul din statele membre care denunță "orice nerespectare a deciziilor convenției", fie printr-
o reclamație individuală Comisia ia hotărâri în privința posibilității de a admite recursurile. Ea
poate căuta împreună cu celelalte părți o rezolvare amiabilă; dacă nu se găsește o astfel de
rezolvare, comisia redactează un raport pentru Comitetul de Miniștri;
 Curtea Europeană a Drepturilor Omului care este formată din același număr de avocați cu al
statelor membre din Consiliul Europei, poate fi sesizată în termen de trei luni de la transmiterea
raportului, de Comisie, de orice stat implicat sau, în sfârșit, de indivizii reclamați.
5. C onsiliul Europei (CoE) și Uniunea Europeană (UE) sunt organizații separate, cu roluri diferite,
dar complementare. ■ Consiliul Europei cooperează cu cele 47 de state membre ale sale pentru
a consolida drepturile omului și democrația pe întregul continent și dincolo de acesta. ■ UE
aproprie atât economic, cât și politic, cele 28 de state membre ale sale, prin armonizarea
legislației și a practicilor în anumite domenii de politici. ■ UE a creat Parteneriatul Estic în scopul
cooperării mai strânse cu vecinii săi din Europa de Est: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia,
Republica Moldova și Ucraina. ■ Cele două organizații conlucrează strâns, în domeniile de
interes comun, în special în materia de promovare a drepturilor omului și a democrației în
Europa și în regiunile învecinate. ■ Cooperarea dintre Uniunea Europeană și Consiliul Europei
permite fiecărei organizații să beneficieze de competenţele specifice ale celeilalte, astfel
susținându-se reciproc în activitatea lor. Recentele tratate atribuie noi competenţe Uniunii
Europene. Uniunea Europeană atinge acum domenii de activitate care, până acum, erau de
competenţa Consiliului Europei. Articolul 6 pct.1 al Tratatului Uniunii Europene, revizuit la
Amsterdam, enumără valorile pe care statele membre se angajează să le respecte, cum ar fi:
libertate, democraţie, respect pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale şi pentru
statul de drept, principii comune statelor membre. Această iniţiativă de încorporare a
drepturilor fundamentale în normele de drept ale Uniunii, ca principii de bază, poziţionează
ferm activităţile UE în sfera de competenţe a Consiliului Europei. După cum am remarcat
anterior, Consiliul Europei şi Comunitatea Europeană au la bază aceleaşi valori şi urmăresc
scopuri comune în domeniul protecţiei democraţiei, respectării drepturilor omului, a libertăţilor
fundamentale şi a supremaţiei legii. Aceste scopuri comune au determinat Consiliul Europei şi
Comisia Europeană să dezvolte o reţea strânsă de relaţii şi legături de cooperare (participarea
Comisiei Europene la activităţile Consiliului Europei, aderarea Uniunii Europene la Convenţiile
Consiliului Europei etc.).

7. Uniunea Europeană se bazează pe un angajament ferm față de promovarea și

protejarea drepturilor omului, a democrației și a statului de drept la nivel mondial.
Drepturile omului se află în centrul relațiilor UE cu alte țări și regiuni.
Prin politica sa în domeniul drepturilor omului, UE:

 promovează drepturile femeii, ale copilului, ale minorităților și ale persoanelor

strămutate
 se opune pedepsei capitale, torturii, traficului de persoane și discriminării
 apără drepturile civile, politice, economice, sociale și culturale
 apără drepturile omului, în colaborare activă cu țările partenere, cu organizații
internaționale și regionale, cu asociații și grupuri de la toate nivelurile societății civile
 include clauze referitoare la drepturile omului în toate acordurile comerciale
sau de cooperare cu țări din afara UE.

14Calitatea legii nu reprezintă un deziderat pe care legiuitorul își dorește să-l

atingă cândva, ci este o subunitate obligatorie care se subînțelege din prevederile
constituționale, potrivit cărora "în România, respectarea Constituției, a
supremației sale și a legilor este obligatorie" [art. 1 alin. (5) din legea noastră
fundamentală]. Calitatea legii se definește prin suma trăsăturilor care
caracterizează atât funcția legislativă prin care legea, în sensul ei extins, se naște,
cât și impactul pe care aceasta trebuie să-l aibă în lume. Este adevărat că, odată
cu adoptarea, promulgarea și publicarea, legea produce efecte juridice. Însă
legea nu este un act anost, care se încadrează numai între structurile procedurale
și forța constrângătoare a statului, ci are un conținut prin excelență general și
obiectiv care trebuie să se adreseze la obiect destinatarului său, fie că este cel
care pune în aplicare legea, fie că este cetățeanul. De aceea, legiuitorul român a
înțeles prin calitatea legii o întreagă înlănțuire de silogisme: (1) legea trebuie să
fie cunoscută și înțeleasă; (2) pentru a fi înțeleasă, legea trebuie să fie precisă și
previzibilă; (3) legea nu trebuie să retroactiveze; (4) legea trebuie să ofere
securitate juridică destinatarilor săi.
16. O lucrare juridică consolidată în care principiul proporţionalităţii îşi găseşte consacrare
doctrinară deşi în contextul analizei implementării prevederilor convenţionale cu referire la
drepturile şi libertăţile garantate, dar fiind plasat separat de alte principii cunoscute, este
lucrarea actualului magistrat român la CEDO, a profesorului universitar , dr. Corneliu Bârsan
„Convenţia europeană a drepturilor omului: comentariu pe articole” [4]. În fapt, lucrarea
reprezintă un veritabil tratat ştiinţific consacrat studiului jurisprudenţei degajate de CEDO pe
marginea drepturilor şi libertăţilor protejate, fiind scoase în evidenţă atât hotărârile şi deciziile
anterioare pronunţate de către Curtea şi fosta Comisie EDO, precum şi cele recente adoptate în
ultimul deceniu, astfel fiind vizibilă evoluţia interpretării juridice degajate de organele de la
Strasbourg noţiunilor autonome în sistemul Convenţiei. De o manieră specială magistratul
analizează pe articole prevederile Convenţiei EDO, referindu-se în ordine consecutivă la dreptul
la viaţă (art. 2), interzicerea torturii (art. 3), interzicerea sclaviei şi a muncii forţate (art. 4),
dreptul la libertate şi siguranţă (art. 5), dreptul la un proces echitabil (art. 6), nici o pedeapsă
fără lege (art. 7), dreptul la respectarea vieţii private şi de familie (art. 8), libertatea de gândire,
de conştiinţă şi de religie (art. 9), libertatea de exprimare (art. 10), libertatea de întrunire şi
asociere (art. 11), dreptul la căsătorie (art. 12), dreptul la un recurs efectiv (art. 13), interzicerea
discriminării (art. 14), protecţia proprietăţii (art. 1 Protocol no. 1), dreptul la instruire (art. 2
Protocol no.1), dreptul la alegeri libere (art. 3 Protocol 1) etc
17,18,20,http://cdf.md/files/resources/145/Handbook_RO.pdf
 http://www.cnaa.md/files/theses/2015/23445/mihai_poalelungi_thesis.pdf
24. Hotărârile care constată existenţa unor violări au caracter obligatoriu pentru Statele vizate;
acestea se obligă la executarea lor. Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei monitorizează
executarea hotărârilor, în special în ceea ce priveşte efectuarea plăţii sumelor acordate de către
Curte reclamanţilor cu titlu de despăgubire pentru daunele suferite.

, RM are un Reprezentant al Guvernului în procedurile din faţa CEDO – Agentul Guvernamental, al cărui
activitate este reglementată prin legea omonimă. Agentul Guvernamental reprezintă statul atât în faza
prejudiciară şi cea judiciară la Curte, dar este şi principalul coordonator al măsurilor naţionale în vederea
organizării executării hotărârilor CEDO şi prevenirii altor încălcări similare. Această funcţie din data de 19
decembrie 2012 este exercitată de către dl Lilian Apostol.

Totodată, Comitetul de Miniştri (prin intermediul MAEIE) este organul politic care urmăreşte executarea
hotărârilor definitive ale CEDO de către statele vizate (în baza art. 46 din Convenţia europeană pentru
apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale). În cadrul acestui exerciţiu, CM poate adopta
rezoluţii interimare – care solicită statului să întreprindă anumite măsuri pentru a înlătura deficienţele
constatate de CEDO, şi rezoluţii finale – prin care constată executarea unei hotărâri CEDO. În cazul în
care nu se ajunge la consens în cadrul CM cu privire la executarea unei anumite hotărâri a CEDO,
aceasta poate fi transmisă, cu votul majorităţii de 2/3, CEDO pentru interpretare şi tranşare a chestiunii
vizând executarea.

Din cele 7,406 cereri moldoveneşti înregistrate între 1998 şi 2011, până la 31 decembrie 2011, CEDO a
finalizat examinarea a doar 42%. La 1 ianuarie 2012, Republica Moldova se afla printre primele opt ţări cu
cel mai mare număr de cereri pendinte la CEDO, în baza cărora Guvernul Republicii Moldova a achitat
peste EUR 12.8 mil.

La începutul anului 2014 Republica Moldova a fost exclusă din top zece a țărilor cu cele mai multe cereri
la Curtea de la Strasbourg, după o perioadă îndelungată de timp în care țara noastră s-a aflat printre
fruntașii acestei categorii. În anul 2013 numărul hotărârilor în care au fost constatate încălcări a scăzut
semnificativ. Dacă în 2011 a fost constatată violarea Convenției Europene a drepturilor omului în 29 de
hotărâri, atunci în 2013 numărul acestora a fost de doar 18. Se înregistrează o tendinţă îmbucurătoare,
mai cu seamă ţinând cont că majoritatea încălcărilor constatate în anul 2013 vizau preponderant condițiile
de detenție în penitenciarele din ţară, consecinţe ale evenimentelor din aprilie 2009. În 2013 au fost
examinate peste 3200 de cazuri și au fost pronunțare 19 hotărâri în care au fost constatate 18 încălcări.
Astfel, rata de condamnare a Republicii Moldova este de doar 0,6%, în timp ce media la CEDO este de
3,9%. Potrivit datelor statistice, în anul 2013 a crescut considerabil numărul cererilor declarate
inadmisibile, de la 550 de cereri în 2011, până la 3143 de cereri în 2013. Totodată, se atestă o scădere a
numărului de cereri rămase neexaminate de către CEDO. Dacă la începutul anului 2012 pe rol la Curtea
Europeană erau 4261 de cereri, în 2013 - 3256 de cereri, iar la 1 ianuarie 2014 numărul acestora a
scăzut până la 1414 cereri. Tendințele pozitive se datorează, în mare parte deciziilor adoptate la nivel
național, precum adoptarea legii privind remediul efectiv intern, dar şi graţie delegării la solicitarea
Instanţei de la Strasbourg, pentru un al 3-lea mandate, a trei juriști secunzi, care procesează cererile
neîntemeiate/inadmisibile. Activitatea acestor juriști este înalt apreciată de Grefa Curții.

25. Deciziile și hotărîrile Curții Europene se adoptă de FORMAȚIUNI JUDICIARE (Articolul 26 din

Convenție), și anume:
- de un judecător-unic în situațiile în care cererile sunt vădit inadmisibile și nu impun necesitatea de a
comunica cererea guvernului respondent. La această etapă Agentul guvernamental, ca parte în proces,
nu este implicat. Deciziile judecătorului unic se comunică doar reclamanților printr-o scrisoare succintă
cu referire la articole din Convenție pe baza cărora cererea s-a considerat a fi inadmisibilă;
- de un Comitet din 3 judecători în situațiile în care cererile nu necesită o abordare judiciară minuțioasă și
reprezintă niște cauze cu încălcări repetitive sau fac obiectul unei jurisprudențe deja bine-definite a Curții
Europene (în această categorie intră atît hotărîri, cît și decizii). Hotărîrile comitetului sunt definitive din
momentul adoptării (Articolul 28 (2) din Convenție). De obicei, astfel de cauze sunt comunicate
Guvernului, iar Agentul guvernamental este invitat să prezinte poziția Guvernului în special cu privire la
posibilitatea soluționării amiabile ori a altei remedieri a drepturilor;
- de o Cameră din 7 judecători în cauze complexe și în situațiile în care cererile nu sunt incluse în nici
una din categoriile de mai sus. La fel ca în cazul comitetelor, aceste proceduri prevăd o comunicare
prealabilă și implicarea Agentului guvernamental la etapa litigioasă cu prezentarea comentariilor pe fond
și admisibilitate;
- de Marea Cameră, formată din 17 judecători, în cauze de o complexitate excepțională sau în cauze de
o importanță primordială pentru întreaga jurisprudență a Curții Europene. Cauzele la Marea Cameră
ajung urmare a retrimiterii (contestare a hotărîrilor de cameră) ori prin desesizare din partea Camerei.

26. Cum sunt aleşi judecătorii Curţii? Judecătorii sunt aleşi de Adunarea Parlamentară a
Consiliului Europei dintr-o listă de 3 candidaţi propuşi de fiecare Stat. Ei sunt aleşi pentru un
mandat unic de 9 ani şi nu pot fi realeşi.
29. 6 Care sunt criteriile de admisibilitate? Cererile trebuie să îndeplinească anumite criterii
pentru a fi declarate admisibile de către Curte; în caz contrar, plângerile formulate nu vor fi
supuse examinării. Cazurile pot fi supuse atenţiei Curţii după ce toate căile de recurs interne au
fost epuizate; cu alte cuvinte, persoanele care se plâng de violări ale drepturilor lor trebuie să fi
supus iniţial cazul lor atenţiei instanţelor din statul vizat, până la cel mai înalt nivel de jurisdicţie
existent. În acest fel, Statul are posibilitatea de a redresa el însuşi presupusele violări, la nivel
naţional. Plângerile reclamanţilor trebuie să se refere la unul sau la mai multe drepturi
prevăzute în Convenţie. Curtea nu poate examina plângeri referitoare la violarea unor alte
drepturi. Totodată, cererile trebuie adresate Curţii în termen de şase luni de la data ultimei
decizii interne, aceasta fiind, de obicei, o hotărâre a celei mai înalte instanţe din ţara respectivă.
Reclamantul trebuie să fie, în mod personal şi direct, victimă a violării Convenţiei şi trebuie să fi
suferit un prejudiciu semnificativ. De asemenea, trebuie reţinut faptul că cererile pot fi
îndreptate împotriva unuia sau a mai multor State-Părţi la Convenţie şi nu împotriva unui alt stat
sau a unei persoane.

31. considerând că scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai strânsă
între membrii săi şi că unul dintre mijloacele pentru a atinge acest scop este apărarea şi
dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

reafirmând ataşamentul lor profund faţă de aceste libertăţi fundamentale care constituie
temelia însăşi a justiţiei şi a păcii în lume şi a căror menţinere se bazează în mod esenţial,
pe de o parte, pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o
concepţie comună şi un respect comun al drepturilor omului din care acestea decurg;

33. Jurisdictie-competenta de a judeca a instantelor judecatoresti sau a organelor care au atributia de a judeca
pricini de aceeasi categorie. Jurisdictie speciala, instanta care are competenta stabilita pentru anumite cauze
(determinata de calitatea persoanei sau faptei).