UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT

Disciplina: Dreptul Asigurărilor

Decizia nr. 1832 din 7 decembrie 2017

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

Profesor coordonator:
Conf. univ. dr. Radu-Bogdan Bobei
Student:
Ion Andreea Maria

Grupa 408, Seria a II-a

EXAMEN

10.04.2020

1
Cuprins

Cuprins.............................................................................................................................................2
1. Situația de fapt și soluția instanței............................................................................................3
Decizia nr. 1832/2017 pronunțată în ședință publică la data de 7 decembrie 2017 de către
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă..................................................................3
2. Comentariul soluției raportat la elemente factuale și legale.....................................................7
3. Opinia cu privire la soluția reținută de instanță........................................................................9
Bibliografie....................................................................................................................................10
A. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII...........................................................................10
B. ARTICOLE, STUDII DE SPECIALITATE......................................................................10
C. LEGISLAȚIE.....................................................................................................................10
D. JURISPRUDENȚĂ............................................................................................................10

2
 1. SITUAȚIA DE FAPT ȘI SOLUȚIA INSTANȚEI
Decizia nr. 1832/2017 pronunțată în ședință publică la data de 7 decembrie 2017 de
către Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă 1.

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, sub nr. x/63/2015
din 9 ianuarie 2015, reclamanta A. SRL Segarcea - Judeţul Dolj a solicitat obligarea pârâtei SC
B. SA Bucureşti la plata sumei de 3.331.419,12 RON, cu titlu de diferenţă indemnizaţie de
asigurare pentru dăunarea parţială a culturii de grâu de pe suprafaţa de 2.709 ha, cu dobânda
aferentă penalizatoare calculată de la 6 octombrie 2014 şi până la achitarea integrală a debitului
şi cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 524 din 16 decembrie 2015 Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, a
respins acţiunea formulată de reclamanta A. SRL Segarcea - Judeţul Dolj.

Împotriva sentinţei, reclamanta a declarat apel, prin care a criticat în esenţă soluţia primei
instanţe sub aspectul că s-au ignorat prevederile clauzei adiţionale privind Acordul pentru
asigurarea la valoarea producţiei, dispoziţiile Condiţiilor generale aplicabile speţei şi a solicitat
admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei tribunalului, în sensul admiterii cererii de
chemare în judecată astfel cum a fost precizată la termenul din 22 aprilie 2015, cu cheltuieli de
judecată.

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin Decizia nr. 513/2015 din 25 mai 2016 a
respins apelul reclamantei ca nefondat.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a avut în vedere prevederile art. 5.2.2. din
Condiţiile generale de asigurare 9 ianuarie 2015 care fac parte integrantă din poliţele de
asigurare, potrivit cărora pârâta nu acordă despăgubiri pentru prejudicii indirecte, cum ar fi
scăderea preţurilor recoltelor sau întârzieri în livrarea acestora, chiar ca urmare a unor cauze
cuprinse în asigurare, caz de excludere care este incident în cauză, aşa încât reclamanta nu este
îndreptăţită la plata sumei solicitate cu titlul de indemnizaţie de asigurare pentru dauna parţială a
culturii de grâu.
1
A se vedea https://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery
%5B0%5D.Value=143232, vizitat la 09.04.2020;

3
 Împotriva deciziei civile şi a Încheierii din 11 mai 2016, reclamanta a declarat recurs.

Recurenta susţine că definiţia gradului de dăunare implică noţiunea de producţie care s-ar
fi obţinut dacă evenimentul nu s-ar fi produs, fiind vorba de producţia obtenabilă care s-ar fi
putut recolta efectiv din câmp dacă nu ar fi fost afectată de riscurile produse. Nu este vorba de
aşa zisa producţie asigurată sau poliţă de 6.000 kg/ha, aşa cum a indicat pârâta şi instanţa de apel.

Prin poliţă este asigurată o cultură, la o valoare asigurată maximă, echivalentul a 100%
valoare cultură. Astfel, sub acest aspect, recurenta concluzionează că, singurul element cu
relevanţă juridică în cadrul contractului de asigurare este suma asigurată, expresie a valorii de
100% a culturii asigurate. În opinia recurentei singura limită este dată de suma asigurată, element
esenţial al raportului juridic de asigurare.

În continuare, recurenta expune menţiunea din poliţă privind producţia medie şi ce

reprezintă în opinia sa, arătând modul de calcul al gradului de dăunare prin interpretarea strictă a
condiţiilor generale conform "teoriei cantitative". În acest context, apreciază că instanţa de apel a
echivalat în mod nepermis obiectul asigurării constând în cultura de grâu cu producţia medie
estimată de 6.000 kg/ha, respectiv: "Reclamanta şi-a asigurat cultura de grâu, respectiv o
producţie medie de 6.000 kg/ha, la o valoare de 5.280 RON/ha reprezentând suma asigurată."

Or, în opinia recurentei, obiectul asigurării îl reprezintă cultura de cereale în

totalitatea sa nu o parte din producţia ce urmează a se obţine în urma recoltării culturii
respective. În acest sens, recurenta indică şi menţionează formularul standard şi cuprinsul
poliţei, precum şi prevederea înserată în art. 2.2. din Acordul special pentru asigurarea la
valoarea producţiei la Condiţiile generale.

Valoarea de 6.000 kg/ha menţionată în formularul de poliţă este valoarea estimată a

producţiei făcută de părţi în scopul consfinţirii cuantumului sumei asigurate; această echivalare
artificială între cultura de grâu asigurată şi producţia medie estimată la încheierea poliţelor că se
va realiza, constituie fractura esenţială de interpretare şi aplicare a clauzelor contractuale cu
consecinţa pronunţării unei soluţii cu încălcarea tocmai a dispoziţiilor contractuale şi implicit a
art. 1270 C. civ.

4
 În consecinţă, recurenta susţine că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor contractuale de
către instanţa de apel sunt eronate, cu încălcarea prevederilor art. 1270 C. civ. astfel încât se
impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate în vederea analizării şi stabilirii modului de
calcul la indemnizaţia de asigurare, precum şi administrării probatoriului util sub acest aspect.

Prin Încheierea din data de 5 octombrie 2017 Înalta Curte a fost încuviinţat, în
unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea
acestuia părţilor potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., fiind respinsă excepţia
nulităţii recursului.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte apreciază
nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel

a făcut o corectă interpretare şi aplicare a clauzelor contractelor de asigurare de bunuri (culturi
agricole), constatate prin poliţele de asigurare din 2013, modificate prin acte adiţionale. În
cuprinsul poliţelor sunt indicate, suprafaţa asigurată şi producţia estimată, precum şi suma
asigurată şi, corespunzător cu acesta prima datorată de asigurat.

Convenţiile încheiate au urmărit acoperirea daunelor produse culturilor agricole constând

în pierderile cantitative provocate de un eveniment asigurat produs ca urmare a unor fenomene
meteorologice şi naturale, astfel cum sunt acestea enumerate şi definite convenţional. Părțile
menţionează în mod expres faptul că asigurătorul nu răspunde pentru pierderile calitative
(singura excepţie constituind-o culturile de tutun, situaţie ce nu se regăseşte în cauză).

Pentru determinarea întinderii obligaţiilor părţilor, asiguratul a indicat nu numai suprafaţa

asigurată, ci şi cantitatea de producţie estimată a fi realizată, în funcţie de care s-a calculat suma
asigurată şi valoarea primei datorate. Fiind vorba de asigurări de bunuri, valoarea despăgubirilor
este limitată nu numai de suma asigurată, ci şi de valoarea reală a pagubei, conform dispoziţiilor
art. 2217 C. civ., reluate în art. 10.4 din Condiţiile contractuale.

Elementele poliţei permiteau determinarea facilă a preţului per unitate ce se estima a fi

obţinut în cazul culturii asigurate, dar nu există prevederi în poliţe sau în condiţiile generale care
să conducă la interpretarea potrivit căreia părţile ar fi avut în vedere şi acest aspect aleatoriu

5
suplimentar, ci, mai mult, prevederile art. 2.22 din Condiţiile generale evidenţiază în mod clar că
despăgubirile se acordă pentru pierderile de producţie definite exclusiv ca pierderi cantitative. De
altfel, pierderile cantitative, asigurate prin raportare la producţia estimată, puteau avea efecte
variate asupra calităţii generale a recoltei şi a preţului de comercializare, sub acţiunea efectivă a
mai multor factori economici (aplicarea regulii simple a cererii şi ofertei putând genera, spre
exemplu, situaţia majorării preţului per unitate în caz de reducere semnificativă a producţiei ca
urmare a unor calamităţi), motiv pentru care poliţele semnate au avut în vedere doar
cultura/producţia, şi nu valoarea acesteia, acest din urmă element fiind estimat de asigurat
exclusiv în scopul determinării concrete a întinderii obligaţiilor părţilor.

În aceste condiţii, noţiunea de daună nu poate avea decât semnificaţia conferită de

prevederile art. 2.8 din Condiţiile Generale, aceea de pierdere cantitativă suferită de culturile
agricole asigurate (în funcţie de gradul de distrugere constatat) provocată de un eveniment
asigurat, acoperit prin poliţa de asigurare. Chiar dacă gradul de distrugere este definit de
dispoziţiile art. 2.16 din Condiţiile Generale ca fiind raportul procentual dintre valoarea pierderii
de producţie ca urmare a producerii riscului asigurat şi valoarea producţiei ce s-ar fi obţinut dacă
evenimentul nu s-ar fi produs, este evident că asiguratul, pentru a putea solicita plata
despăgubirilor, este obligat să dovedească existenţa unor pierderi de producţie (pierderi
cantitative).

Prin urmare, în mod corect, a reţinut instanţa de apel, printr-o interpretare a convenţiei
potrivit voinţei concordante a părţilor şi dând clauzelor convenţiei înţelesul ce rezultă din
ansamblul contractului, conform art. 1266 alin. (1) şi art. 1267 C. civ., că asiguratul, într-o
convenţie de asigurare de culturi agricole, nu poate solicita despăgubiri pentru prejudicii
constând în scăderea preţului, câtă vreme un atare risc asigurat este în mod explicit exclus prin
convenţie. Că aceasta era intenţia reclamantei rezultă în mod implicit din modalitatea de
determinare a despăgubirilor solicitate evidenţiată în precizarea acţiunii depusă la data de 22
aprilie 2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

6
DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. SRL împotriva

Deciziei nr. 513/2016 din 25 mai 2016 şi a Încheierii din 11 mai 2016 pronunţate de Curtea de
Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata B. SA.

7
 2. COMENTARIUL SOLUȚIEI RAPORTAT LA ELEMENTE
FACTUALE ȘI LEGALE
Datorită nevoii de protejare împotriva incertitudinii sau a unor evenimente pe care nu le
pot controla, relatiile interumane au apelat, de-a lungul timpul la stabilirea unor înțelegeri prin
care, în schimbul unei prestații pecuniare, o persoană o protejează pe altă de astfel de situații,
asigurându-i prin acest mod o mai mare stabilitate și securitate în desfășurarea activităților
cotidiene.

Aceasta este și situația din speța prezentată, când părțile au încheiat un contract de
asigurare de bunuri agricole. Litigiul însă, a apărut în momentul în care asiguratul a pretins
recuperarea unor pagube ce depășeau limitele contractuale, fiindu-i afectat parțial producția de
grâu și astfel că a cerut desbăgubirea acestei pagubei de către asigurător. În cuprinsul poliţelor
sunt indicate, suprafaţa asigurată şi producţia estimată, precum şi suma asigurată şi,
corespunzător cu acesta prima datorată de asigurat. Totodată, părțile au stabilit că pârâta nu
acordă despăgubiri pentru prejudicii indirecte, cum ar fi scăderea preţurilor recoltelor sau
întârzieri în livrarea acestora, chiar ca urmare a unor cauze cuprinse în asigurare. Soluția, în
fond, în apel și în recurs a fost de respingere ca nefondată a acțiunii sale.

Soluția este întemeiată, prin motivarea instanței, pe principiul autonomiei de voință

concretizant în art. 1.266-1.267 C. civ. prin care interpretarea contractelor se face în sensul în
care părțile au convenit nu doar în litera, cât și în spiritul clauzelor sale. Astfel, cum nu există
nici un cadru legal, nici unul convențional, reclamantul nu poate îndreptățit să pretindă repararea
unei pagube pe care cealaltă parte nu doar că nu și-a asumat-o indirect, ci a menționat-o chiar
într-a dintre Condițiile generale de asigurare încheiate la data de 9 ianuarie 2015.

Mai mult decât atât, dispozițiile legale privitoare la asigurarea de bunuri din Noul Cod
Civil, se raportează la starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Cum părțile au
realizat la momentul contractării o estimare a producției, pârâtului nu i se poate opune o scădere
a prețului grâului, decât dacă acesta și-a asumat-o în mod expres, ceea ce în speță nu este cazul.

8
 Instanța, în motivarea sa, s-a mai raportat și la dispozițiile art. 2.217 C. civ. care privește
indemnizația de despăgubire conferită asiguratului. Conform interpretărilor doctrinare2,
reglementarea are în vedere sistemul primului risc, potrivit căruia asigurătorul suportă integral
dauna, în limitele sumei asigurate. Cum acesta s-a executat partea sa de obligatie, adică polița de
despăgubire stabilită la momentul contractării, acesta nu este obligat la mai mult prin
reglementarea de drept comun menționată, menirea fiind ca asigurătorul să suporte prejudiciul
ivit în limite care să nu permită îmbogăţirea fără justă cauză a asiguratului ori beneficiarului
asigurării.

2
I. Văcărel, F. Bercea, Asigurări şi reasigurări, p. 75 şi urm.; Baias, F., Noul Cod Civil. Comentariu pe articole. Ediția a
2-a, 2014;

9
 3. OPINIA CU PRIVIRE LA SOLUȚIA REȚINUTĂ DE
INSTANȚĂ
În speță este vorba despre pretenția asiguratului de a i se plăti o despăgubire și pentru o
pierdere calitativă a unei culturi agricole. Față de aceste pretenții asigurătorul se opune. Totodată,
și instanța de judecată, prin soluția dată, are o poziție contrară reclamantului, respingându-i
acțiunea. Aceasta este și opinia mea, bazându-mă pe faptul că și prevederile Codului Civil, care
reprezinta drept comun în această materia asigurării de bunuri, se referă, prin dispozițiile de la
art. 2.214-2.220, la faptul că, în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul este indreptățit să
plătească o despăgubire beneficiarului în funcție de bunul pe care s-au înteles să îl asigure. Fiind
vorba despre o asigurare de bunuri agricole, părțile au estimat o producție la momentul
contractării la care urmau să se raporteze la momentul scadenței.

Așadar, atât din dispozițiile legale cât și din cele convenționale reiese faptul că în cazul în
care calitatea producției nu s-a realizat la nivelul scontat de către asigurat, asigurătorul nu este
îndrituit să îi acopere un astfel de eșec.

Mai mult decât atât, chiar dacă părțile s-au înteles la o astfel de asigurare, din cuprinsul
art. 2.219 C. civ. reiese faptul că asiguratul trebuie să declare existența tuturor asigurărilor
referitoare la același bun, această obligație revenindu-i atât la data încheierii contractelor de
asigurare, cât și pe parcursul executării acestor. Or, în situația de față, părțile s-au înteles expres
(prin prevederile art. 5.2.2. din Condiţiile generale de asigurare 9 ianuarie 2015 care fac parte
integrantă din poliţele de asigurare) că asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru astfel de
prejudicii indirecte.

Astfel, concluzionez că procesul civil, în toate etapele sale procesuale, s-a întemeiat pe o
soluție corectă, neexisntând, din datele oferite de speță, nicio pârgie legală sau convențională
prin care asigurătorul ar putea fi obligat la plata unei pierderi calitative.

10
Bibliografie
A. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII
1. Baias, F., Noul Cod Civil. Comentariu pe articole. Ediția a 2-a, ed. Hamangiu, 2014;
B. ARTICOLE, STUDII DE SPECIALITATE
2. Mitu, E.N., Asigurările agricole în România: Prezent și Viitor,
http://www.financejournal.ro/fisiere/revista/30886724732_MITU_RO.pdf
3. Asigurările agricole în România,
https://www.scribd.com/document/165370408/Asigurari-agricole-din-Romania;
C. LEGISLAȚIE
4. Codul Civil;
5. DIRECTIVA 2009/138/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activităţii de asigurare
și de reasigurare (Solvabilitate II);

D. JURISPRUDENȚĂ
6. Decizia 1832/2017, https://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery
%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=143232

11