MITROPOLITUL ANTIM IVIREANUL

Între ierarhii care au înscris pagini strălucite în istoria Bisericii noastre se numără şi
mitropolitul Ţării Româneşti,Antim Ivireanul. S-a născut în Iviria(Georgia sau Gruzia de azi),în
jurul anului 1650,din părinţii Ioan şi Maria,primind numele la botez Andrei. Încă din tinereţe a
căzut rob la turci,care l-au dus la Istanbul .Se crede că după ce a fost eliberat din robie, a trăit
în preajma Patriarhiei Ecumenice,unde a învăţat sculptura în lemn,pictura şi broderia,precum
şi limbile greacă,arabă şi turcă. Probabil tot acolo s-a călugărit,sub numele de Antim.
În jurul anului 1690,evlaviosul domn Constantin Brâncoveanu l-a adus în Ţara
Românească Aici a învăţat meşteşugul tiparului de la fostul episcop Mitrofan al Huşilor,care
conducea în acel timp tipografia domnească din Bucureşti. După alegerea episcopului
Mitrofan în scaunul de la Buzău,Antim a devenit conducător al tiparniţei de la Bucureşti .Aici a
lucrat până în 1694,tipărind şi o Psaltire românească cu versuri scrise de el în cinstea lui
Constantin Brâncoveanu,Semn că învăţase limba noii sale patrii.
În 1696,Antim s-a mutat la Mănăstirea Snagov,unde a întemeiat o nouă
tipografie,fiind şi egumen al mănăstirii .Aici a stat până în 1701,tipărind 15 cărţi,dintre care 5
în româneşte.
În 1701,Antim se întoarce în Bucureşti. Până în 1705 a continuat să
tipărească,imprimând un număr de 15 cărţi,între care şi un Ceaslov greco-arab(1702),Noul
Testament în româneşte(1703).
Calităţile deosebite cu care era înzestrat ieromonahul Antim,ca şi munca neobosită
pe care a depus-o încă din clipa venirii sale în Ţara Românească,l-au făcut vrednic de cinstea
de a fi ales episcop al Râmnicului,la 16 martie 1705.O dată cu aşezarea sa în scaunul
vlădicesc,a adus acolo şi tipografia de la Snagov,întemeind astfel prima tiparniţă la Râmnic
.În decurs de trei ani a tipărit aici 9 cărţi,din care 3 româneşti şi 3 slavo-române,toate cărţi de
slujbă, între care şi Liturghierul cu Molitvelnicul,primele ediţii româneşti din Muntenia(1706).
La 27 ianuarie 1708 mitropolitul Teodosie,care păstorise pe credincioşii din Ţara
Românească,a murit. El a recomandat prin testament,ca episcopul Antim al Râmnicului să-i
fie urmaş în scaun,socotind că este cel mai vrednic pentru această înaltă treaptă vlădicească.
Înscăunarea i s-a făcut în ziua de 22 februarie 1708,în Duminica Ortodoxiei,fiind de
faţă şi patriarhii Alexandriei şi Ierusalimului.
După aşezarea sa în scaunul mitropolitan,a întemeiat o nouă tipografie la
Târgovişte Cele mai însemnate cărţi româneşti
erau:Psaltirea,Liturghierul,Molitvelnicul,Catavasierul,Ceaslovul şi altele. Mitropolitului Antim îi
revine meritul de a fi introdus pentru totdeauna limba română în slujba bisericească.
În 1715,mitropolitul Antim a mutat tipografia de la Târgovişte la Bucureşti. Patru cărţi
au fost scrise de el însuşi şi anume:Învăţătura pe scurt pentru taina
pocăinţei(Râmnic,1705),Învăţătură bisericească la cele trebuincioase şi mai de folos pentru
învăţătura preoţilor(Târgovişte,1710),Capete de poruncă la toată ceata
bisericească(Târgovişte,1714) şi Sfaturi creştine politice către domnitorul Ştefan
Cantacuzino,în greceşte(Bucureşti,1715). Tot mitropolitului Antim i se datoreşte ilustrarea
tipăriturilor sale cu gravuri,unele din ele fiind de o măiestrie deosebită.
A rămas de la el o lucrare în manuscris,intitulată Chipurile Vechiului şi Noului
Testament,care cuprinde 503 portrete în medalion,cu diferite personaje biblice.
O altă latură de seamă din păstoria sa a fost zidirea sufletească a credincioşilor prin
cuvânt. Sunt preţuite până azi predicile sale,numite Didahii,în care osândea felurite păcate
ale vremii sale,mai ales ale marii boierimi. Cunoaştem de la el 28 de predici la diferite
duminici şi sărbători şi 7 cuvântări ocazionale,toate înfăţişând pe Antim ca om de cultură
deosebită.
Antim Ivireanul este ctitorul mănăstirii cu hramul Toţi Sfinţii,din Bucureşti(numită azi
Mănăstirea Antim),ridicată în anii 1713-1715,după planurile întocmite de el însuşi.
După numirea primului domn fanariot,Nicolae Mavrocordat, în 1716,au început zilele
grele pentru bătrânul mitropolit. Învinuit că a intrat în legătură cu austriecii şi că ar fi uneltit
împotriva turcilor şi a domnului,a fost arestat din ordinul acestuia şi închis în temniţa palatului.
A fost ţinut acolo mai multe săptămâni,cerâindu-se demisia. Refuzând să o dea,Mavrocordat
a cerut Patriarhului ecumenic să-l caterisească .În sentinţa de caterisire i s-au adus multe
învinuiri nedrepte,pe baza cărora a fost scos din rândul arhiereilor şi călugărilor,urmând să fie
închis pe viaţă în Mănăstirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai. Aceasta n-a mai ajuns să o
execute,pentru că ostaşii turci care îl însoţeau spre Muntele Sinai l-au ucis,aruncându-i trupul
într-un râu lângă Adrianopol(1716). În 1992,Sf.Sinod al Bisericii noastre l-a trecut în rândul
sfinţilor,pomenirea lui făcându-se în fiecare an la 27 septembrie.