CUPRINS:

1. Introducere……………………………………………………………..pag. 2
2. Poluarea atmosferică şi fonică………………………………………….pag. 2
3. Realizări în combaterea privind poluarea atmosferică………………….pag. 3
4. Realizări în privinţa poluării fonice……………………………………..pag. 6
5. Poluarea de la traficul auto……………………………………………...pag. 9
5.1. Gaze de esapament………………………………………………...pag. 11
5.2. Efectele negative asupra sănătaţii organismelor şi mediului………pag. 12
5.3. Intensificarea efectului de seră…………………………………….pag. 13
6. Punerea în pericol a sănătăţii populaţiei………………………………...pag. 14
7. Măsuri de prevenire şi ameliorare……………………………………….pag. 16
7.1. Catalizatorul de oxidare……………………………………………pag. 17
7.2. Principalele măsuri de conservare a calităţii aerului………………pag. 17
7.3. Diminuarea poluării aerului atmosferic cu substanţe nocive............pag. 18
7.4. Măsurile socio-economice de prevenire a poluarii atmosferii……...pag. 19

1
 1. Introducere :
Serviciile de transport sunt esenţiale pentru orice tip de economie şi comerţ, dar
şi pentru viaţa de zi cu zi a populaţiei. Ele joaca un rol important în cadrul unei
societăţi moderne, chiar dacă se ştie că transporturile impun costuri substanţiale
asupra comunităţii, producând efecte semnificative asupra calităţii mediului şi
cauzând în fiecare an milioane de răniri şi decese datorate accidentelor rutiere.
Deoarece transportul rutier este de departe cel mai mare consumator de energie dintre
toate modurile de transport, acesta este responsabil de majoritatea efectelor negative
cauzate de transport asupra mediului.
Autovehiculele au devenit cea mai mare sursă de monoxid de carbon, oxizi de
azot şi hidrocarburi nearse, producând şi aţti poluanţi periculoşi cum ar fi:
benzen,particule, compuşi poliaromatici şi dioxina produse de benzină cu plumb.
Toate aceste emisii de poluanţi contribuie la scăderea stării de sănătate şi la
distrugerea ecosistemelor naturale.
Mare parte a populaţiei, în special din marile aglomerări urbane, sunt afectate şi
de zgomotul produs de traficul auto şi procesul de incalzire globala ,o problema de
interes mondial, este accentuat de transport.

2. Poluarea atmosferică și poluarea fonică

Poluarea atmosferică și zgomotul excesiv dăunează sănătății noastre și mediului

înconjurător. Poluarea atmosferică provine în principal din industrie, transport,
producția de energie și agricultură. Strategia UE privind calitatea aerului are
obiectivul de a asigura respectarea integrală a legislației existente privind calitatea
aerului până în 2020 și stabilește obiective pe termen lung pentru 2030. Directiva
privind zgomotul ambiental contribuie la identificarea nivelurilor de zgomot în UE și
la adoptarea măsurilor necesare pentru reducerea lor la niveluri acceptabile. Alte acte
legislative reglementează poluarea atmosferică și sonoră din surse specifice.
Poluarea atmosferică poate provoca afecțiuni cardiovasculare și respiratorii,
2
precum și cancer, fiind principala cauză legată de mediu a deceselor premature în UE.
Anumite substanțe cum ar fi arsenicul, cadmiul, nichelul și hidrocarburile aromatice
policiclice sunt agenți cancerigeni genotoxici pentru om, și nu pot identifica praguri
până la care nu comportă riscuri. Poluarea atmosferică are impact negativ și asupra
calității apei și solului și dăunează ecosistemelor prin eutrofizare (excesul de poluare
cu azot) și ploaie acidă. Așadar, sunt afectate atât agricultura și pădurile, cât și
materialele și clădirile. Poluarea atmosferică are numeroase surse, însă provine în
principal din industrie, transport, producția de energie și agricultură. Deși poluarea
atmosferică a scăzut în general în Europa în ultimele decenii, nu este încă garantată
atingerea obiectivului Uniunii pe termen lung, și anume de „ a se ajunge la un nivel al
calității aerului care să nu aibă un impact negativ semnificativ asupra sănătății umane
și a mediului ”.
Standardele de calitate a aerului sunt adesea încălcate, în special în zonele
urbane,unde locuiesc majoritatea cetățenilor europeni. În prezent, cei mai
problematici poluanți sunt particulele fine, dioxidul de azot și ozonul troposferic.
Nivelurile de zgomot din mediul înconjurător sunt în creștere în zonele urbane, în
principal din cauza intensificării traficului și a activităților industriale și recreaționale.
Se estimează că aproape 20 % din populația UE este expusă la niveluri de zgomot
considerate inacceptabile. Acestea pot afecta calitatea vieții și conduce la niveluri
semnificative de stres, perturbări ale somnului și efecte negative asupra sănătății, de
exemplu afecțiuni cardiovasculare. Zgomotul are efecte și asupra faunei sălbatice.

3. Realizări în combaterea poluării atmosferice

Calitatea aerului s-a îmbunătățit considerabil în Europa de când UE a început să

se ocupe pentru prima dată de această problemă în anii 1970. Concentrațiile de
substanțe cum ar fi dioxidul de sulf (SO2), monoxidul de carbon (CO), benzenul
(C6H6) și plumbul (Pb) au scăzut semnificativ de atunci. UE dispune de trei
mecanisme juridice diferite pentru a gestiona poluarea atmosferică: definirea
standardelor generale privind calitatea aerului pentru concentrațiile de poluanți

3
atmosferici în mediul înconjurător; stabilirea unor limite naționale privind totalul
emisiilor poluante; precum și conceperea unor acte legislative specifice privind sursa
poluării, de exemplu controlul emisiilor industriale sau standarde privind emisiile
care provin de la autovehicule, eficiența energetică sau calitatea combustibililor.
Aceste acte legislative sunt completate de strategii și măsuri de promovare a
protecției mediului înconjurător și de integrare a acesteia în alte sectoare.
A. Calitatea aerului înconjurător

Pornind de la obiectivele propuse în Strategia tematică privind poluarea atmosferică

din 2005 (de a reduce particulele fine cu 75% și ozonul troposferic cu 60%, precum și
cu 55% amenințările la adresa mediului natural cauzate de acidifiere și eutrofizare -
toate până în 2020, având drept bază nivelurile din 2000), în iunie 2008, a intrat în
vigoare o directivă revizuită privind calitatea aerului înconjurător, fuzionând
majoritatea actelor legislative existente în domeniu. Doar cea de a patra „directivă-
fiicăˮ a Directivei-cadru anterioare privind calitatea aerului a rămas încă vigoare în
prezent, stabilind valori-țintă (mai puțin stricte decât valorile-limită) pentru arsenic,
cadmiu, mercur, nichel și hidrocarburile aromatice policiclice.
Directiva 2008/50/CE privind calitatea aerului înconjurător vizează să reducă
poluarea atmosferică la niveluri care să minimizeze efectele nocive asupra sănătății
umane și a mediului înconjurător. În acest scop, Directiva precizează măsurile pentru
definirea și stabilirea obiectivelor privind calitatea aerului înconjurător (și anume
limitele care nu trebuie depășite pe teritoriul UE) în raport cu principalii poluanți
atmosferici (dioxidul de sulf, oxidul de azot, oxizii de azot, particulele (fine) de
materie, plumbul, benzenul, monoxidul de carbon și ozonul).
Statele membre au obligația de a defini zone și aglomerări cu scopul de a evalua
și gestiona calitatea aerului înconjurător, de a monitoriza tendințele pe termen lung și
de a pune informații la dispoziția publicului. Atunci când calitatea aerului este bună,
aceasta trebuie menținută; dacă valorile-limită sunt depășite, trebuie luate măsuri.
La sfârșitul anului 2013, Comisia Europeană a lansat programul Aer curat pentru
Europa, în vederea îndeplinirii a două obiective principale: asigurarea respectării

4
legislației actuale până în 2020 și noi obiective privind calitatea aerului pentru
perioada până în 2030. Principalul instrument legislativ pentru îndeplinirea acestor
obiective este Directiva privind plafoanele naționale de emisie, revizuită, care
stabilește plafoane naționale de emisii mai stricte pentru cinci principali poluanți -
dioxidul de sulf, oxizii de azot, compușii organici volatili nemetanici, amoniacul și
particulele fine - pentru a reduce efectele nocive ale acestora asupra mediului și a
înjumătăți impactul lor asupra sănătății în comparație cu 2005.
Directiva impune statelor membre să elaboreze programe naționale de control al
poluării aerului. De asemenea, transpune angajamentele privind reducerea poluării
pentru 2020 asumate de UE și statele sale membre în cadrul Protocolului de la
Göteborg, astfel cum a fost modificat, pentru a reduce gradul de acidifiere și de
eutrofizare și nivelul de ozon troposferic, la Convenția Comisiei Economice pentru
Europa a Organizației Națiunilor Unite (UNECE) privind poluarea atmosferică
transfrontalieră pe distanțe lungi. În cadrul programului, a fost adoptată, de asemenea,
o nouă directivă pentru reducerea poluării atmosferice provenind de la instalații medii
de ardere, cum ar fi cele utilizate pentru producerea de energie sau încălzirea
locuințelor.
B. Transportul rutier

Au fost adoptate mai multe directive în vederea limitării poluării cauzate de

transport, prin stabilirea unor norme de emisii pentru diferite categorii de vehicule,
cum ar fi autoturismele, vehiculele utilitare ușoare, autobuzele, camioanele și
motocicletele, precum și prin reglementarea calității combustibilului.
Actualele standarde de emisie Euro 5 și Euro 6 pentru autoturisme și furgonete
ușoare stabilesc limitele de emisii pentru o serie de poluanți atmosferici, în special
pentru oxizii de azot și particulele în suspensie.
Statele membre sunt obligate să refuze omologarea de tip, înmatricularea,
vânzarea și introducerea vehiculelor (și a dispozitivelor de schimb pentru controlul
poluării) care nu respectă aceste limite. Din septembrie 2017, se utilizează ciclu de
testare mai realist: la modelele noi de autovehicule se testează „emisiile generate în

5
condiții reale de conducere” (RDE). În plus, există norme privind conformitatea în
funcționare (potrivit cărora vehiculele trebuie să continue să respecte standardele cât
timp sunt în circulație), durabilitatea dispozitivelor pentru controlul poluării,
sistemele de diagnosticare la bord (OBD), măsurarea consumului de carburant,
precum și accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor
pentru operatorii independenți. Există norme similare pentru vehiculele grele, cum ar
fi autobuzele și camioanele. Recent, a fost adoptat un nou regulament privind
omologarea de tip și supravegherea pieței autovehiculelor, care va intra în vigoare la
1 septembrie 2020, și are scopul de a mări calitatea și independența serviciilor tehnice
și să verifice dacă automobilele deja în circulație sunt în conformitate cu cerințele.
C. Alte emisii generate de sectorul transportului
Pentru a reduce poluarea cauzată de nave - despre care se susține că provoacă 50 000
de decese premature în fiecare an - UE a stabilit limite pentru conținutul de sulf al
combustibililor folosiți în transportul maritim de navele care circulă pe mările
europene. Limita generală pentru sulf va scădea de la 3,5 % la 0,5 % până în 2020, în
conformitate cu limitele stabilite de Organizația Maritimă Internațională. Din 2015,
se aplică o normă și mai strictă, de 0,1%, în anumite zone desemnate ca „zone de
control al emisiilor de sulf“, precum Marea Baltică, Canalul Mânecii și Marea
Nordului. Au fost stabilite norme de emisii suplimentare pentru echipamentele mobile
fără destinație rutieră, cum ar fi excavatoarele, buldozerele și ferăstraiele cu lanț,
precum și pentru tractoarele agricole și forestiere și ambarcațiunile de agrement, cum
ar fi ambarcațiunile de sport.

4. Realizări în privința poluării fonice

Abordarea UE în ceea ce privește poluarea sonoră este dublă și include: un cadru

general pentru identificarea nivelurilor de poluare sonoră care necesită luarea unor
măsuri atât la nivelul statelor membre, cât și la nivelul UE; și o serie de acte
legislative privind principalele surse de zgomot, cum ar fi zgomotul provocat de
6
traficul rutier, aerian și feroviar și zgomotul emis de echipamentele destinate utilizării
în exterior.
Directiva-cadru privind zgomotul ambiental urmărește reducerea expunerii la
zgomotul ambiental prin armonizarea indicatorilor de zgomot și a metodelor de
evaluare a acestuia, colectând informații legate de expunerea la zgomot sub forma
unor „hărți de zgomot” și punând aceste informații la dispoziția publicului. Pe această
bază, statele membre trebuie să elaboreze planuri de acțiune pentru a soluționa
problemele legate de zgomot. Hărțile de zgomot și planurile de acțiune trebuie
revizuite cel puțin o dată la cinci ani.
Regulamentul privind nivelul sonor al autovehiculelor introduce o nouă metodă
de testare pentru măsurarea emisiilor de zgomot, reduce valorile-limită ale
zgomotului existente și include dispoziții suplimentare în materie de emisii sonore în
cadrul procedurii de omologare de tip. Alte regulamente stabilesc limite de zgomot
pentru mopeduri și motociclete. Aceste regulamente sunt completate de norme
suplimentare privind testarea și limitarea nivelurilor de zgomot de rulare a pneurilor
și reducerea lor treptată.
Din iunie 2016, normele UE privind zgomotul produs de aviație, în conformitate
cu „abordarea echilibrată” a Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI), se
aplică pentru aeroporturile cu mai mult de 50 000 de mișcări de aeronave civile pe an.
Această abordare constă în patru elemente principale concepute pentru a identifica
modul cel mai rentabil de a combate zgomotul produs de aeronave în fiecare
aeroport: reducerea nivelurilor de zgomot la sursă prin utilizarea unor aeronave
moderne, gestionarea terenului din jurul aeroporturilor într-un mod sustenabil,
adaptarea procedurilor operaționale pentru a reduce impactul zgomotului pe teren și,
dacă este necesar, introducerea unor restricții de operare, precum interzicerea
zborurilor de noapte.
În contextul Directive privind interoperabilitatea sistemului feroviar, o
specificație tehnică de interoperabilitate (STI) privind zgomotul stabilește nivelurile
maxime de zgomot care pot fi produse de vehiculele feroviare noi (convenționale).

7
 Regulamentul privind tarifarea pentru costul efectelor produse de zgomot oferă
stimulente pentru post-echiparea vagoanelor de marfă cu saboți de frână din materiale
compozite cu niveluri scăzute de zgomot.
Instalațiile industriale și agricole de dimensiuni mari reglementate de DEI pot
obține autorizații ca urmare a utilizării celor mai bune tehnici disponibile (BAT) drept
referință.
Zgomotul emis de instalațiile de construcție (de exemplu, zgomotul emis de
excavatoare, încărcătoare, utilaje pentru lucrări de terasamente și macarale-turn),
precum și de ambarcațiunile de agrement sau de echipamentele destinate utilizării în
exterior, este de asemenea, reglementat.

8
Zgomotul ucide ...

5. POLUAREA DE LA TRAFICUL AUTO

Aerul atmosferic reprezinta un element important pentru menţinerea veţii pe

Terra, de aceea de calitatea lui depinde şi calitatea vieţii în ansamblu. Aerul este unul
9
din elementele de bază ale mediului înconjurător şi participă în toate procesele care
au loc la suprafaţa scoarţei terestre şi în interiorul acesteea. Prin funcţiile sale aerul
participă la procesele geologice, ecologice, de reglare termică, de protecţie, obţinere a
resurselor energetice, necesităţi tehnice şi auxiliare, şi este un component al
proceselor de producere cu importanţă vitală directă şi hotărâtoare asupra sănătăţii şi
capacităţii de muncă a omului, activităţii vitale a plantelor şi lumii animale, climei,
stării şi integrităţii valorilor materiale. Importanţa aerului pentru activitatea normală a
organismului este una primordiala .
Deşi societatea umană se afla într-o continuă dezvoltare prea puţin se
conştientizează de impactul tehnologic produs asupra mediului ambiant, şi anume
prin modul de poluare cu aceşti poluanţi care este unul dezastruos .
Poluarea aerului constă în schimbarea compoziţiei sub aspectul proporţiei dintre
constituenţii săi sau prin apariţia unor noi constituenţi cu efecte dăunătoare asupra
biocenozelor şi biotopului. Poluarea aerului poate fi provocată de diverse surse de
poluare cum ar fi.
-după origine (naturale, artificiale);
– după formă (de volum , liniare, de suprafaţă , punctate);
-după înălţime (la sol, joase ,medii, înalte, foarte înalte);
-după regim de funcţionare (continuă, intermitente, instantanee);
-după mobilitate (fixe , mobile).
Sursele de poluare, principalii poluanţii şi acţiunea lor.
Din punct de vedere al acţiunii substanţelor poluante în atmosferă asupra
organismelor şi mediului pot fi: cu efect direct şi efect indirect.
Poluanţii care au efectele directe- se caracterizează prin modificări promte ale
morbidităţii şi mortalităţii organismelor (monoxidul de carbon, dioxidul de sulf oxizii
de azot, hidrogenul sulfurat, metalele grele ).
Poluanţii care au efecte indirecte- se caracterizează prin influienţă indirectă
asupra mobirdităţii şi mortalităţii organismelor (efectul de seră, ploile acide,
distrugerea stratului de ozon).
Cea mai importantǎ sursǎ de CO din poluarea generalǎ a atmosferei (60%) este
10
produsǎ de gazele de eşapament a autovehicolelor. S-a estimat cǎ 80% din cantitatea
de CO este produsǎ în primele 2 minute de funcţionare a motorului şi reprezintǎ 11%
din totalul gazelor de eşapament .Totuşi în prezent vehiculele polueazǎ de 8-10 ori
mai puţin decât cele care au existat în circulaţie acum 30 de ani dat fiind faptul că s-
au intensificat preocupǎrile privind diminuarea poluǎrii produse de motoarele
autovehiculelor şi s-a realizat optimizarea procedeului de ardere şi prin utilizare a
dispozitivelor antipoluante.
În oraşele mari, poluarea este cauzată de transport, în categoria căruia intră:
transportul rutier, feroviar, naval, aeriantre, datoritǎ numǎrului foarte mare al
acestora. Şi deoarece majoritatea autovehiculelor sunt concentrate în zonele urbane
(aprox. 90%), se poate înţelege rolul lor deosebit de important în poluarea oraşelor.
În ultimul deceniu ca şi în alte oraşe din Europa în Republica Moldova transportul
auto, a devenit şi continuă sa ramîna sursa principala de poluare a bazinului aerian în
prezent ponderea lui constituie 159, 0 mii tone (gaze de esapament) sau 92% din
emisiile sumare.
Gaze de eşapament.
Emisiile de poluanţi ale autovehiculelor prezintă două mari particularităţi.
1. În primul rând eliminarea se face foarte aproape de sol, fapt care duce la
realizarea unor concentraţii ridicate la înălţimi foarte mici, chiar pentru gazele cu
densitate mică şi mare capacitate de difuziune în atmosferă.
2. În al doilea rând emisiile se fac pe întreaga suprafaţă a localităţii, diferenţele de
concentraţii depinzănd de intensitatea traficului şi posibilităţile de ventilaţie a străzii.
Ca substanţe poluante, formate dintr-un număr foarte mare (sute) de substanţe, pe
primul rând se situează gazele de eşapament. Volumul, natura, şi concentraţia
poluanţilor emişi depind de tipul de autovehicul, de natura combustibilului şi de
condiţiile tehnice de funcţionare.
Compoziţia gazelor de eşapament.
a) CO– monoxidul de carbon;
b) CHx- hidrocarburi
c) SO₂- dioxidul de sulf;
11
 d) NOx- oxizii de azot;
e) compuşi organici volatili (benenul);
f) funigine, azbest.

Efectele negative asupra sănătaţii organismelor şi mediului.

Monoxidul de carbon(CO) este un gaz foarte periculos, ce are o pondere din ce în

ce mai mare printre poluanţii devastatori.
Monoxidul de carbon este un compus al gazului natural se formează în urma
arderii combustibilului, în mod natural în urma metabolismul microorganismelor şi în
cel al anumitor plante. El se răspandeşte în atmosferă sau se formează în stratosferă
sub efectul razelor UV.
O cantitate echivalentă de CO se formează prin acţiunea omului în momentul
combustiei carbonului şi hidrocarburilor. 67% din CO provine de la vehicule,
combustia carora nefiind complete decât dacă motoarele merg în plină viteză.
Cantităţile reziduale se ridică în straturile mai înalte ale atmosferei. Monoxidul
de carbon este un gaz toxic pentru oameni şi animale. El pătrunde în organism prin
plamâni şi blochează fixarea oxigenului prin atomul central de Fe al hemoglobinei
puterea de fixare este de 240 de ori mai importantă decât cel al oxigenului. Nivelul de
otrăvire depinde de saturaţia sanguină, de cantitatea de CO din aer şi volumul
respirat. Monoxidul de carbon este toxic, dar în condiţii atmosferice se leagă
repede cu oxigenul atmosferic şi formează CO2, CHx şi oxizii toxici emişi în
atmosferă participă la aş anumitul efect de seră.
Bioxidul de carbon întalnit în atmosferă în proporţie de 0,03% nu produce
tulburări manifestate decât în situaţiile în care este împiedicată trecerea gazului din
sângele venos în alveola pulmonară şi eliminarea lui prin aerul expirat. De fapt
fenomenele toxice apar în momentul în care presiunea parţială a CO2 din aer creşte
atât de mult încât împiedică eliminarea acestui catabolit. Iniţial apare o creştere a
CO2 din sânge , mai puţin datorită pătrunderii lui din aerul exterior, cât datorită
autointoxicării organismului. Pe măsură ce creşte concentraţia în aerul atmosferic,
12
intervine şi solubilizarea lui în plasma sanguină datorită presiunii parţiale crescute; la
autointoxicare se asociază intoxicaţia exogenă .Primele tulburări apar în jurul
concentraţiei de0,05 % manifestată prin tulburări respiratorii(accelerarea respiraţiei),
apare apoi cianoza, urmată de tulburări respiratorii şi circulatorii însoţite de fenomene
legate de disfuncţia SN central.Aditivii din combustibili sedimentează pe suprafaţa
solului, ca apoi , cu hrană, să se depoziteze în organism.
Dioxidul de sulf (SO2), produs în principal de arderea cărbunelui dar prezent şi
în emisiile motoarelor diesel, se combină cu apa din atmosferă şi provoacă ploile
acide care distrug vegetaţia şi clădirile.
Azotul – compuşii azotului contribuie constant la poluarea atmosferei, bioxidul de
azot NO2 este unul din cei mai periculoşipoluanţi. Sursa principală a acestui gaz o
reprezintă motoarele cu ardere internă, în special a automobilelor. NO2 se formează
la temperatură ridicată din ţevile de eşapament.
Cantităţi importante de NO2 dau naştere şi la arderea cărbunilor. În afară de
faptul că NO2 este toxic ca atare la anumite concentraţii, el contribuie nemijlocitla
formarea smogului –fotochimic, un produs complex alcătuit din diverşi compuşi
chimici şi avândca substrat fizic particule de aerosoli (suspensii solide sau lichide din
atmosferă).
Sub influenţa razelor solare mai ales ultraviolete (UV) între aceşti compuşi se produc
reacţii secundare şi terţiare din care iau naştere alte substanţe, ca ozon, acroleina,
formaldehida,peroxiacetilnitraţi, etc. Dintre acestea PAN şi ozonul au efecte toxice
deosebit de puternice.Bioxidul de azot sub acţiunea razelor UV reacţionează şi dă
oxid de azot şi oxigen atomic. O parte din acesta se combină cu oxidul de azot
regenerând NO2, proces ce duce la menţinerea NO2 înatmosferă. Altă parte a
oxigenului atomic se combină cu O2 şi dă ozonul, foarte reactiv şi puternic oxidant.
În rezultatul măririi concentraţilor de noxe eliminate în atmosferă duc la formarea
dezechilibrului ecologic sau problemele ecologice mondiale cu care se confrunta
omenirea în sec. XXI.

Intensificarea efectului de seră.

13
 Gazul carbonic cel mai important din ciclul carbonului este inofensiv şi aduce
carbonul pentru fotosinteză. CO2, sub formă de vapori de apă, lasă să treacă undele
scurte ale radiaţiei solare în atmosferă şi absoarbe undele lungi ale radiaţiilor
Pământului, ceea ce provoacă o reîncălzire a aerului, efectul de seră.
Creşterea pe scară mondială a consumului de petrol şi cărbune încă din anii’40
au condus la creşteri substanţiale de dioxid de carbon. Efectul de seră ce rezultă din
această creştere de CO2, ce permite energiei solare să pătrundă în atmosferă dar
reduce reemisia de razeinfraroşii de la nivelul Pământului, poate influenţa tendinţa de
încălzire a atmosferei, şi poate afecta climatul global.
Pe Venus, într-o atmosferă foarte bogată în CO2, temperatura atinge
470°C.Principalii poluanţi care produc efectul de seră şi care sunt emişi în mare parte
de autovehicule sunt dioxidul de carbon (CO2), oxidul azotos (N2O), metanul (NH4)
alături de alţicompuşi chimici care provin din alte surse, în special industriale.
Consecinţele cele mai importante vor fi transferurile zonelor climatice cu lărgirea
regiunilor aride, restrângerea zonelor subtropicale cu ploi hibernale şi reducerea
precipitaţiilor în latitudinile mediane cu consecinţe catastrofice pentru aprovizionarea
cu apă a ţărilor industrializate.Rezultatul efectului de seră este creşterea temperaturii
planetei care duce la schimbăriclimatice şi de relief, datorită în primul rând topirii
calotelor glaciare de la poli. O posibilă mărire a păturii de nori sau o mărire a
absorbţiei excesului de CO2 de cătreOceanul Planetar, ar putea stopa parţial efectul
de seră, înainte ca el să ajungă în stadiul de topire acalotei glaciare. Oricum, rapoarte
de cercetare ale SUA, eliberate în anii ’80 indică faptul că efectulde seră este în
creştere şi ca naţiunile lumii ar trebui să facă ceva în această privinţă

6. Punerea în pericol a sănătăţii populaţiei.

Poluarea aerului exercită o acţiune negativă asupra sănătăţii omului, cauzând boli
ale căilor respiratorii, cum sunt anghina, faringita, pneumonia, bronşita, emfizemul,
tuberculoza.
14
 Rezultă din aceste date importanţa pentru sănătate a compoziţiei aerului
atmosferic, la care se adaugă şi faptul că bariera pulmonară reţine numai în mica
măsură substanţele pătrunse până la nivelul alveolei, odată cu aerul inspirat.
Din punct de vedere al igienei, aerul influenţează sănătatea atât prin compoziţia
sa chimică, cât şi prin proprietăţile sale fizice (temperatură, umiditate, curenţi de aer,
radiaţii, presiune). În ceeace priveşte compoziţia chimică distingem influenţa
exercitată asupra sănătăţii de variaţii în concentraţia componenţilor normali, cât şi
acţiunea pe care o exercită prezenţa în aer aunor compuşi străini.
Efectele directe sunt reprezentate de modificările care apar în starea de sănătate a
populaţiei ca urmare expunerii la agenţi poluanţi. Aceste modificări se pot traduce în
ordinea gravitaţiei prin: creşterea mortalităţii, creşterea morbidităţii, apariţia unor
simptome sau modificări fizio-patologice, apariţia unor modificări fiziologice directe
şi/sau încărcarea organismului cu agentul sau agenţii poluanţi.
Efectele de lungă durată sunt caracterizate prin apariţia unor fenomene
patologice în urma expunerii prelungite la poluanţii atmosferici. Aceste efecte pot fi
rezultatul acumulării poluanţilor în organism, în situaţia poluanţilor cumulativi (Pb, F
etc.), până încărcarea atinge pragul toxic. De asemenea modificările patologice pot fi
determinate de impactul repetat al agentului nociv asupra anumitor organe sau
sisteme. Efectele de lungă durată apar după intervale lungi de timp de
expunere care pot fi de ani sau chiar de zeci de ani. Manifestările patologice pot
îmbrăca aspecte specifice poluanţilor (intoxicaţii cronice, fenomene algerice, efecte
carcinogene, mutagene) sau pot fi caracterizate prin apariţia unor îmbolnăviri cu
etimologie multiplă,în care poluanţii să reprezinte unul dintre agenţii etimologici
determinanţi sau agravanţi (boli respiratoriiacute şi cronice, anemii etc.).
Poluanţii iritanţi realizează efecte iritative asupra mucoasei oculare şi îndeosebi
asupra aparatului respirator. În această grupă intră pulberile netoxice, precum şi o
suma de gaze şi vapori ca bioxidul de sulf, bioxidul de azot, ozonul şi substanţele
oxidante, clorul, amoniacul etc. Poluarea iritantă constitue cea mai răspândită dintre
tipurile de poluare, rezultând în primul rând din procesele de ardere a
combustibilului, dar şi de celelalte surse de poluări.Poluanţii fibrozanţi produc
15
modificări fibroase la nivelul aparatului respirator.Printre cei mai răspândiţi sunt
bioxidul de siliciu, azbestul, şi oxizii de fier, la care se adaugă compuşii de
cobalt,bariu etc.
Sunt mult mai agresivi în mediul industrial unde determină îmbolnăviri specifice
care sunt excepţionale în condiţii de poluarea aerului. Totuşi poluarea intensă cu
pulberi poate duce la modificări fibroase pulmonare.
Există foarte multe dificultăţi în estimarea rolului poluanţilor atmosferici ca
factori etiologici ai cancerului.Totuşi creşterea frecvenţei cancerului în deosebi în
mediul urban, a impus luarea în considerare şi a poluanţilor atmosferici ca agenţi
cauzali posibili, cu atât mai mult cu cât în zonele poluate au fost identificate în aer
substanţe cert carcinogene.
Putem clasifica substanţele cancerigene prezente în aer în substanţe organice şi
substanţe anorganice.
Dintre poluanţii organici cancerigeni din aer, cei mai răspândiţi sunt
hidrocarburile poli ciclice aromatice ca enzopiren, benzontracen, benzofluoranten,
etc.
Cel mai răspândit benzoopirenul, provenind din procese de combustie atât fixe
cât şi mobile, i-a naştere în timpul arderii, se volatilizează la temperatură ridicată şi
condensează rapid pe elementele în suspensie.
Substanţa cancerigenă cunoscută de multă vreme, iar prezenţa în aer indică un
risc crescut de cancer pulmonar.

7. Măsurile de prevenire şi ameliorare.

Utilizarea catalizatorilor purificării oxidative asigură o micşorare considerabilă a

cantităţi I componenţilor arderii incomplete a combustibililor şi CO în gazele de
eşapament.
Metode de reducere a cantităţii emisiilor toxice de la motoarele cu ardere internă
sunt următoarele.
Utilizarea combustibililor gazoşi (H2,CH4) previne formarea unor compuşi
16
toxici în gazele de eşapament iar utilizarea metanului conduce la reducerea emisiilor
toxice în atmosferă. Utilizarea acestor gaze este eficientă pentru transportul auto din
raza urbană.
Folosirea amestecurilor de combustibili spre exemplu, de gaze-benzină, această
metodă permite de a reduce emisiile toxice la funcţionrea motorului în regim staţionr,
deorece în acest caz ard doar gazele combustibile – fenomen important pentru
exploatarea transportului auto în zonele urbane.
Curăţirea catalitică a gazelor de eşapament. Măsurile pentru tratarea catalitică a
gazelor de eşapament sunt necesare pentru respectarea valorilor limită ale emisiilor
de noxe la arderea în motor ,impuse de către legislaţia referitoarela gazele de
eşapament.Înaite de a ajunge în aer liber, gazele de ardere trec printr-un catalizator
montat pe traseul destinat acestor gaze. În catalizator, anumite straturi adecvate fac ca
noxele existente în gazele de eşapament să fie supuse unor reacţii chimice care să le
transforme în substanţe netoxice. Sondele să aibă utilaje adecvate să măsoară
conţinutul rezidual de oxigen din gazele de eşapament. În acest fel, amestecul aer-
combustibil poate fi reglat astfel încât catalizatorul să aibă un randament cât mai bun.
De-a lungul timpului s-au folosit diverse principii de convertire catalitică a noxelor.
Catalizatorul de oxidare.
Catalizatorul de oxidare tranformă hidrocarburile şi monoxidul de carbon, din
gazele de eşapament în vapori de apă şi dioxid de carbon.
Cele mai sensibile strategii de control ale poluării atmosferice implică metode ce
reduc, colectează, captează sau reţin poluanţii înainte ca ei să intre în atmosferă. Din
punct de vedere ecologic, reducând emisiile poluante cu o mărire a randamentului
energetic şi prin măsuri de conservare, precum arderea de mai puţin combustibil este
strategia preferată.
Reducerea emisiilor de gaze din arderea combustibililor folosişi de către
automobile este posibilă şi prin realizarea unei combustii cât mai complete a
carburantului sau prin recircularea gazelor provenitede la rezervor, carburator şi
motor, dar şi prin descompunerea gazelor în elemente puţin poluante cu ajutorul
proceselor catalitice.
17
Principalele măsuri de conservare a calităţii aerului sunt.
– implementarea unui sistem eficient de monitoring (supraveghere);
– folosirea mijloacelor tehnice de combatere a poluării şi a emisiilor de poluanţi,
care presupune utilarea întreprinderilor cu instalaţii antipoluante de reţinere şi
captare a pulberilor (separatoare,precipitoare electrostatice, scrubere, filtre), a
gazelor şi vaporilor toxici (dispozitive de neutralizare, comprimare, lichefiere
etc.);
– perfecţionarea motoarelor cu ardere internă, trecerea lor la combustibili mai
puţin poluanţi (de exemplu: metan, hidrogen etc.);
– utilizarea ca agent tehnic a gazelor naturale, a energiei electrice;
– amenajarea zonelor verzi;
– reglementarea traficului rutier în vederea evitării aglomeraţiilor de auto-
vehicule.
Alte probleme legate de poluare.
Colapsul global al mediului inconjurator este inevitabil. Statele dezvoltate ar
trebui să lucreze alături de statele în curs de dezvoltare pentru a se asigura faptul ca
economiile acestor ţări să nu contribuie la accentuarea problemelor legate de poluare.
Strategiile de conservare a mediului ar trebui sa fie acceptate pe scara mondiala,
si oamenii ar trebui sa înceapă să se gandească la reducerea considerabilă a
consumului energetic fară a se sacrifica însa confortul. Cu alte cuvinte, avand la
dispozitie tehnologia actuala, distrugerea globală a mediului înconjurator ar putea fi
stopată.
Diminuarea poluării aerului atmosferic cu substanţe nocive.
Cele mai sensibile strategii de control ale poluării atmosferice implică metode ce
reduc, colectează, captează sau reţin poluanţii înainte ca ei să intre în atmosferă.
Din punct de vedere ecologic, reducând emisiile poluante cu o mărire a
randamentului energetic şi prin măsuri de conservare a combustibilului mai superior
se efectuiază prin anumite mijloace de protecţie.
Mijloacele generale de protecţie a aerului atmosferic urmăresc 3 principii.
1. Reducerea emisiilor poluante prin mijloace şi tehnici cît mai eficient;
18
 2. Neutralizarea diverselor substanţe cu potenţial poluant;
3. Respectarea legilor în domeniul protecţie atmosferii.
Pentru respectatrea strategiilor de control a poluării aerului atmosferic este
nevoie de implimentat (elaborate) măsuri socio-economice de prevenire cît şi măsuri
individuale de protecţie a aerului.

Măsurile socio-economice de prevenire a poluarii atmosferii.

– Stabilirea normelor şi standertelor privind calitetea aerului;
– Normarea emisiilor emise de la sursele staţionare cît şi cele mobile de
poluare;
– Metode decontrolare a poluării atmosferei ce include şi îndepărtează
materialele poluante direct din produsul brut, înainte ca acesta să fie
folosit sau imediat dupa ce s-a format;
– Respectarea principiului “Poluatorul plăteşte “;
– Tratarea prealabilă a combustibilului folosit sau a unor materii
prime pentru reducerea concentraţiei de poluanţi;
– Înlocuirea combustibililor inferior cu cel superior ,mai puţin poluant
;
– Reducerea emisiilor SO2, NOx CO2 prin instalarea echipamentelor
de poluare a gazelor provenite din termocentrale;
– Conservarea energiei electrice şi termice prin îmbunătaţirea
izolaţiilor termice a călduriişi energiei;
– Supravegherea calităţii aerului, proceduri de prelevare şi analiză,
amplasarea punctelor şi instrumentelor pentru probare şi analiză, frecvenţa
măsurătorilorşi altele;
– introducerea de tehnici şi tehnologii adecvate pentru
reţinereapoluanţilor la sursă

– Măsuri individuale de protecţie a aerului.

– Producerea energiei netradiţionale prin aplicarea procedeelor
nepoluant(solar, eolian);
19
– Interzicerea fumatului în locurile publice ;
– Menţinerea în stare optimă dispozitivile de încălzire şi de
condiţionare a aerului;
– Utilizarea cit mai rară a spraiurilor ;
– Plantare aşi îngrijirea arborilor;
– Folosirea transportul în comun în locul autovehiculelor personale
ajută de asemenea la îmbunătăţirea calităţii aerului urban;
– Evitare ambuteiajelor şi ambalare amotorului maşinelor in stare de
stopare.

– Efectele poluării atmosferei pot periclita sănătatea oamenilor, a

animalelor şi a plantelor, astfel epuizînd stratul de ozon, aducînd ploaia
acidă, creînd smogul şi efectul de seră.

20
21