SPECII CARE AU GENERATE EFECTE NEGATIVE IN ECOSISTEME

Orice specie poseda o anumita capacitate de raspândire geografica

(extinderea arealului geografic) si ecologica (patrundere în ecosisteme
diferite - deci extindere de areal ecologic). Acest proces s-a desfasurat în
tot cursul istoriei vietii pe Pamânt si se desfasoara si în prezent.

În acest proces, multe încercari se soldeaza cu esec din cauze

diferite: factori abiotici nepotriviti, biocenoza noua se dovedeste atât de
complexa si închegata încât nu permite instalarea (realizarea unui anumit
nivel numeric si constituirea unei nise ecologice) noului intrus.

Patrunderea într-un nou ecosistem înseamna schimbarea corelatiilor cu

factorii biotici si abiotici, deci schimbarea modului de actiune a selectiei
ceea ce duce treptat, în succesiunea generatiilor, la schimbarea mai mult sau
mai putin profunda, a genofondului populatiei patrunse, la adaptarea ei fata
de noile conditii.

Introducerea de elemente (specii) straine în diferite biocenoze poate

fi neintentionata sau intentionata.

a). Introduceri neintentionate

Prin anul 1929, pe o nava militara venind din Dakar (Africa de Vest) au
ajuns pe coasta rasariteana a Braziliei câtiva tântari din specia Anopheles
gambiae, vectori ai malariei, care pâna atunci existau numai în Africa. Curând,
a aparut malaria. Sute de mii de oameni s-au îmbolnavit, circa 12 mii au murit.

O adevarata catastrofa economica s-a produs când acum aproximativ

un secol, afidul Phylloxera vitifolii (ord. Homoptera) a patruns din America în
Franta (prin Bordeaux si alte porturi). Pâna atunci, aceasta insecta traia pe
specii de vita salbatica din SUA, la vest de Muntii Stâncosi, fara a pricinui
pagube vizibile (adaptare reciproca). Ajuns în Franta si apoi în Algeria a
1
distrus culturile de vita de vie pe suprafete imense (în Franta pe 1.200.000
hectare). Atunci a disparut ideea de a altoi soiurile europene de vita pe cele
americane, rezistente la filoxera. În acest fel a fost stavilita invazia acestui
afid.

Un alt exemplu este gândacul de Colorado (Leptinotarsa decemlineata

- ord. Coleoptera), important daunator pentru culturile de cartof.

Gândacul de Colorado exista în biocenozele naturale în zona de est a

Muntilor Stâncosi din Colorado pâna în Mexic, hranindu-se mai ales cu un
solanaceu spontan - Solanum rostratum. În 1874 a ajuns la coasta atlantica a
Statelor Unite iar peste alti doi ani primele exemplare au aparut în Europa
(Germania) unde au fost distruse. În 1920 (când patrunde prin portul
Bordeaux si reuseste sa se înmulteasca) si 1925 el se raspândeste în toata
Franta si de aici se întinde în toata Europa, pricinuind mari pagube
economice. La noi în tara el a patruns prin anii 1950. Pâna în prezent nici o
metoda de combatere nu a reusit sa distruga acest daunator periculos.

În acelasi fel au fost introduse diferite specii de buruieni, crustacei,

moluste, pesti, pasari, mamifere.

b.) Introduceri intentionate s-au facut si se fac în cele mai diferite scopuri -
plante de cultura (alimentare, tehnice, esente lemnoase, decorative), animale
pentru scopuri alimentare, cinegetice, estetice.

Ca urmare a acestor introduceri, întreaga flora si fauna endemica, de o

inestimabila valoare stiintifica, întreaga structura a biocenozelor unice, au
fost deteriorate în mod ireversibil.

Se cunosc urmarile catastrofale ale introducerii iepurelui de vizuina

european Oryctolagus cuniculus în Australia. În 1859 au fost aduse în
Australia 24 exemplare. Neavând dusmani naturali s-au înmultit devenind un
adevarat flagel. Cresterea vertiginoasa a numarului iepurilor se poate vedea
din numarul de piei exportate: 33.000 în 1873, 9 milioane în 1882, 17,5
2
milioane în 1945. S-au introdus vulpi din Europa, dusmanii naturali ai
iepurelui. Dar vulpile au preferat sa consume miei si fauna locala mai usor
accesibila. Momelile otravite folosite contra vulpilor au dus la nimicirea unui
numar mare de animale autohtone. În 1950, înmultirea si extinderea iepurilor,
a fost oprita prin introducerea unei viroze a iepurilor. Dupa o perioada de 6-7
ani, iepurii au devenit partial imuni, astfel încât în prezent, dupa fiecare
epidemie virotica numarul lor creste tot mai mult