Criza declanşată în S.U.A.

(Marea Depresiune) în octombrie 1929 s-a dovedit a fi cea mai gravă

dintre cele cunoscute vreodată de sistemul capitalist, atât prin amploare, cât şi prin durata sa,
deoarece a afectat întrega lume, cu excepţia U.R.S.S., şi s-a prelungit în unele ţări până în 1935,
dacă nu chiar până în 1939, odată cu începutul celui de-al Doilea Război Mondial, la a cărui
declanşare a contribuit.

Motivele marii crize economice

Odată cu terminarea Primului Război Mondial relațiile economice naționale și internaționale s-au
confruntat cu probleme ca:
• dispariția unor resurse umane și de producție
• emiterea banilor fără acoperire
• haos în relațiile economice
• supraproducție/respectiv scăderea dramatică a cererii
• speculații la bursă
În anii următori Primului Război Mondial, piața a reacționat pozitiv, prin creșterea cererii de
bunuri de consum și produse de uz îndelungat, pentru refacerea sau înlocuirea celor distruse de
război. Se ajunge astfel la o relansare economică și la investiții de capital. De asemenea, datorită
cererii mari de produse, cresc si stocurile de pe piețe. Însă posibilitățile de consum erau reduse
deoarece populația, abia ieșită dintr-un război, avea venituri limitate. Din cauza creșterii ofertei
de produse de către comercianți într-o proporție mai mare decât cererea, producătorii au ajuns să
acumuleze stocuri mari nevândute, declanșându-se astfel criza din 1921, premergătoare marii
crize care urma. Producătorii, neluând în seamă posibilitățile reduse de consum ale populației și
semnele declinului care urma să aibă loc, au continuat să își dezvolte producția. Astfel, cauza
fundamentală a Marii Depresiuni a constituit-o tocmai această dezvoltare exagerată a bunurilor și
produselor în condițiile consumului redus ceea ce a dus la declinul producţiei, pe măsură ce
producătorii şi comercianţii observau o creştere neplanificată de marfă în stocuri.
Declinul iniţial al productivităţii în SUA în vara lui 1929 este unanim considerat că ar fi rezultat
din stricta politică monetară americană care viza restrângerea speculaţiilor la bursă.
După o epocă a cererii mari de bunuri de consum și produse de uz îndelungat, datorită creșterilor
salariale, dar și a prețului acțiunilor cotate la bursă, populația s - a axat pe cumpărarea de acțiuni
în vederea sporirii veniturilor. Către toamna lui 1929, preţurile acţiunilor în SUA au atins cote
care nu puteau fi justificate printr -o anticipare rezonabilă a câştigurilor viitoare. Jocul de bursă a
devenit o acțiune cotidiană, aproape fiecare american cumpărând și tranzacționând acțiuni la
bursă. Bogăția americanilor consta în aceste acțiuni tranzacționate . Nu mai era un joc, ci un
viciu. Pe culoarele bursei puteau fi vă zute simple gospodine care veneau să tranzacționeze în
drum spre piață, oameni simpli, deținători ai unui număr ridicol de mic de acțiuni, funcționari,
până atunci oameni la locul lor, care, își transformaseră bruma de a vere în acțiuni, toți jucând în
neștire, cu o credință în reușită aproape mistică . Investițiile la bursă au fost văzute drept o cale
ușoară de îmbogățire (easy money) și se estimează că î n orice moment al perioadei 1925-19 29,
cel puțin 4 milioane de americani dețineau acțiuni la bursă. Intrarea permanentă a unor noi
investitori concomitent cu ieș irea altora, a asigurat un flux continuu de “bani noi” în piață ceea
ce a dus la o creștere fără precedent a prețului acț iunilor. Drept rezultat, s-a ajuns la declinul
treptat al preţurilor, în octombrie 1929, investitorii şi-au pierdut încrederea, iar balonul de săpun
al bursei de valori s-a spart. Panica vânzărilor s-a declanşat în Joia Neagră, 24 octombrie
1929,când, la bursa din New York se vând 12.894.650 de acțiuni. Multe acţiuni fuseseră
cumpărate cu acoperire – adică, folosind împrumuturi garantate doar cu o mică fracţiune din
valoarea acţiunilor. În consecinţă, scăderea i-a forţat pe unii investitori să-şi lichideze pachetele
de acţiuni, accentuând astfel căderea preţurilor. Între valoarea lor de vârf în septembrie şi
valoarea minimală în noiembrie, preţurile acţiunilor în SUA (măsurate prin indicatorul Cowles)
au scăzut cu 33%. Deoarece declinul a fost atât de dramatic, acest eveniment a rămas cunoscut ca
Marele Crah din 1929. Prin sistemul de vase comunicante care lega SUA de celelalte state ale
lumii, întreaga economie mondială a început să fie afectată. Crahul bursei de valori a redus
substanțial cererea globală americană.
În câteva luni economia americană se dezorganizează: falimente bancare, întreprinderi
industriale a căror producție este paralizată și care-și trimit muncitorii ș i funcțio narii în șomaj.
Scăderea veniturilor provoacă o reducere a consumului. Supraproducția agricolă provoacă
prăbușirea cursului mărfurilor alimentare determinând ruinarea fermierilor. Încrederea în virtuț
ile economiei liberale dispare.
Criza economică lovește toate categoriile sociale. Semnul cel mai vizibil al crizei sociale:
numărul șomerilor crește considerabil, de la 1,5 milioane de șomeri în 1929 la 12 milioane în
1932, adică un sfert din populația activă . Agricultorii sunt cel mai greu loviți. Ei sunt constrânși
să-și vândă pământurile la prețuri foarte mici pentru a-și achita datoriile. Mulți dintre ei migrează
în vest, mai ales spre California, în căutare de lucru. Sărăcia afectează și funcționarii, membrii
profesiunilor liberale, capitaliștii ruinați.
Criza in lume
Canada a fost foarte afectată de criză. Cele mai lovite domenii au fost agricultura, industria
lemnului și mineritul. În 1933, șomajul se ridicase până la 30% și 20 % din populație era
dependentă de ajutorul guvernamental. În regiunile rurale din zona de preerie, cifra celor care nu
aveau unde să lucreze se apropia de 70%. Producția industrială a scăzut la 58% față de 1929, cea
mai puternică scădere după SUA. De unde marile corporații avea profituri de aproape 400 de
milioane de dolari în 1929, în 1933 ajunseseră să aibă datorii de 98 de milioane în 1933. În
aceeași perioadă, exporturile au scăzut cu peste 50%, iar produs intern brut cu 40%.
Criza a fost strâns legată de cea declanșată peste Ocean. Încetarea împrumuturilor americane
pentru redresarea economică a Germaniei, a fost una din cauzele majore ale declanșării crizei.
Din acest motiv, plata reparațiilor de război de către Germania a fost anulată în urma Conferinței
de la Laussane (1932), moment în care fusese achitată doar 1/8 din ea. Rata șomajului ajunsese
până la 30%, în 1933. Marea Depresiune a avut un rol important în ascensiunea lui Hitler la
putere.
Până la sfârșitul anului 1930, rata șomajului crescuse până la 20% (de la 1 milion la 2, 5
milioane șomeri). Exporturile au scăzut cu 50% pe timpul crizei. În orașul Glasgow, rata
șomajului depășea 30%, în timp ce în zonele din nord-est aceasta se ridica până la 70%! Cele
mai afectate zone au fost Yorkshire și Nothinghamshire (industria minieră), Tyneside
(construcția de nave – aceasta a scăzut cu 90%), Sheffield (siderurgia), Lancashire și Manchester
(industria textilă). Au avut loc marșuri ale foamei, cel mai important fiind cel din toamna anului
1932, la care au participat peste 200.000 de persoane. Un raport al guvernului, arăta că circa 25%
din populația Marii Britanii trăiește la limita subzistenței, fapt ce a determinat recrudescența
îmbolnăvirilor cauzate de malnutriție (tuberculoză, scorbut sau rahitism).
Relansarea economiei presupune creșterea cheltuielilor statului, deci acceptarea deficitului
bugetar și devalorizarea monedei pentru stimularea exporturilor. Această politică economică a
fost preconizată de economistul britanic J. M. Keynes. Acesta propunea pentru creșterea
investițiilor publice o mai bună distribuire a veniturilor și o inflație controlată și limitată. El
susține că moneda tre buie să fie considerată un instrument activ în serviciul unei politici de
relansare și redistribuire. Trebuie ca aceasta să nu mai depindă de aur și să i se coboare cursul
pentru a se susține exporturile. Statul trebuie să joace rolul de moderator al vieții economice,
folosind doar căi financiare și fără să afecteze profiturile. Politica economică promovată de
Roosevelt a salvat economia americană și a acordat o nouă șansă economiei de piață. În același
timp, printr-un ingenios sistem de impozite inițiat pentru eliminarea efectelor crizei economice,
se realizează redistribuirea echitabilă a veniturilor și bogăției. Rezultatul a fost expansiunea
clasei mijlocii, în rândul căreia începe să pătrundă muncitorul industrial, funcționarul, micul
comerciant, patronul de prăvălii, fermierul. Această clasă de mijloc este principalul pilon social
de sprijin al economiei.

Marea Recesiune
Criza economică mondială în 2007 – februarie 2007 – Din ce în ce mai multi clienți din SUA nu
își mai achită creditele de tip “subprime” (credite ipotecare foarte riscante), ceea ce provoacă
primele falimente ale unor instituții bancare specializate. – august 2007 – Cad bursele. Bancile
centrale intervin pe piețe cu lichidități.
Criza economică mondială în 2008 – 17 februarie 2008 – Banca britanică Northern Rock este
naționalizată. – 16 martie 2008 – JPMorgan Chase anunță achiziționarea băncii de investiții Bear
Stearns, la un preț scăzut și cu ajutorul FED. – 8 septembrie 2008 – Trezoreria americană decide
naționalizarea băncilor Fannie Mae și Freddie Mac, după ce acestea au suferit pierderi financiare
importante.
Ele dețineau aproape jumătate din creditele ipotecare acordate consumatorilor americani,
aproximativ 5.000 de miliarde de dolari. – 15 septembrie 2008 – Banca americană Lehman
Brothers cere începerea procedurilor de declarare a falimentului “pentru a-și proteja activele”.
Mișcarea vine pe fondul pierderilor de peste 60 de miliarde de dolari și după ce acționarii băncii
au eșuat în tentativa de a găsi un salvator.
– 17 septembrie 2008 – Bursele din lume cad. Băncile centrale intensifică operațiunile pentru
injectarea de lichidități pe piață.
Restul lumii Criza financiara si economica din America s-a extins rapid in restul lumii. Europa a
intrat in recesiune economica. Incercand sa stabilizeze entitatile financiare interne si sa-si
revigoreze economia, guvernantii din Europa Occidentala au investit sume uriase in structurile
financiare interne, au nationalizat o buna parte dintre banci si au redus impozitele ca sa stimuleze
economia. Productia industriala din tarile europene dezvoltate, precum Germania, Franta,
Anglia, Italia si Spania, a scazut in ultimele 6 luni cu 20-25%. Somajul, lipsa de incredere a
consumatorilor si senzatia de nesiguranta a cetatenilor au crescut in majoritatea statelor din UE.
Guvernul german a alocat 100 de miliarde de euro pentru garantarea imprumuturilor acordate de
banci. Deoarece efectul a fost insuficient, guvernantii au dispus ca alte 60 de miliarde de euro sa
fie alocate pentru stimularea economiei. PIB al Marii Britanii a scazut alarmant in ultimele 6
luni. Incercand sa supravietuiasca, firmele engleze au apelat la stat. In ianuarie 2009, guvernul de
la Londra a alocat 20 de miliarde de lire ca garantie pentru imprumuturi facute de banci
intreprinderilor mici si mijlocii. Ceea ce este mult prea putin pentru acoperirea datoriilor interne
ale firmelor britanice, in valoare de peste 500 de miliarde de lire. Pana acum, China a rezistat cel
mai bine la criza curenta. Desi exporturile au scazut anul trecut, importurile au scazut si mai
mult, asa incat balanta comerciala externa a Chinei in 2008 a ramas pozitiva, in valoare de 460
de miliarde de dolari. Cu rezerve valutare enorme, cu mare capacitate de stimulare a consumului
intern si cu surplus comercial solid, China isi va continua ascensiunea economica. In Rusia, criza
financiara a facut ravagii spectaculoase. Deoarece in ultimul an pretul titeiului pe piata
internationala a scazut cu doua treimi, veniturile din exportul de petrol s-au deteriorat substantial.
Reactionand la deprecierea rublei, capitalul strain si autohton a reinceput fuga in strainatate. In
ultimul an, bursa de actiuni a scazut cu 70%. In loc sa ia masuri monetariste, premierul Vadimir
Putin a decis sa combata criza economica prin controlul informatiilor si prin represiuni politice.
Ca "sa nu sperie populatia", el a interzis mass-media sa discute criza financiara si economica. In
timpul crizelor financiare internationale, cerintele pentru resurse naturale, servicii si produse
scad. Ceea ce afecteaza negativ tarile cu economii bazate pe export. Exporturile din Taiwan,
Japonia si Coreea de Sud s-au degradat cu de la 25 la 50%. Cresterea economica globala, care a
fost de 5% in 2007, este proiectata sa scada la 0,2% in 2009. Multe tari in proces de dezvoltare
supravietuiesc prin export de materii prime si produse agricole. FMI nu are fonduri suficiente ca
sa salveze majoritatea statelor nedezvoltate lovite de recesiune.
MD
Din punct de vedere macroeconomic, economia Republicii Moldova este direct dependentă de
doi factori: importuri şi remitenţele emigranţilor. Aceşti factori, la rândul lor, sunt şi ei
interdependenţi. Creşterea volumului remitenţelor stimulează consumul şi în consecinţă se
soldează cu creşterea importurilor. Fiind la nivel de 36 la sută din PIB în 2007, dependenţa
Moldovei de fluxurile transferurilor valutare provenite din activitatea cetăţenilor de peste hotare
este printre cele mai mari din lume. Moldova se află, alături de Tadjikistan, printre primele ţări
din lume după ponderea remitenţelor în PIB, potrivit raportului Băncii Mondiale. La momentul
de faţă, impactul crizei internaţionale, prin prisma remitenţelor, începe a fi resimţit. Astfel, efec
tele se manifestă prin scăderea, începând cu luna octombrie a anului 2008, a volumului de
remitenţe. Acestea au suferit schimbări ca volum, ceea ce ne face să constatăm că anume 2008 a
fost anul cu cel mai înalt nivel de remitenţe în Republica Moldova – de circa 1,8 miliarde USD.
Iar în 2009, după cum consideră experţii, ne-am putea aştepta, în cel mai bun caz, la 1,5 miliarde
USD. Ca urma re a scăderii volumului de remitenţe se va diminua consumul, respectiv se va
reduce şi volumul importurilor, ceea ce va provoca, fără îndoiala, o scădere imediată a
veniturilor bugetare, dependente în proporţie de circa 90 la sută de consum, situaţie care a şi
început a fi simţită urmărind încasările bugetului public în luna ianuarie 2009. Diminuarea
remitenţelor afectează deja în mod direct ramurile economiei naţionale, în special cea a
construcţiilor. Observăm că banii cetăţenilor moldoveni care muncesc peste hotare s-au retras de
pe piaţa apartamentelor, în anul 2008 atestându-se o descreştere a volumul de vânzări în acest
domeniu cu cca. 60 la sută, ceea ce a dus la stagnarea sectorului de construcţie a locuinţelor, prin
diminuarea preţurilor pe 1 m. pătrat. Totodată, aceasta îi afectează atât pe producătorii de
materiale de construcţii, cât şi pe cei ce acordă credite pentru procurarea imobilelor. Un alt
aspect esenţial reprezintă infl aţia, care în mod direct duce la scumpirea produselor moldoveneşti
atât pe pieţele internaţionale, cât şi pe cele interne, în urma diminuării volumului producţiei
fabricate şi scăderii cererii produselor autohtone pe alte pieţe, cauzată de criza mondială.
Totodată, aceasta ar putea avea în 2009 consecinţe grave asupra pieţei forţei de muncă, când
migranţii sunt puşi în faţa condiţiei de a reveni în ţară şi când statul prin politicile sale creează
bariere în calea exporturilor prin aprecierea monedei naţionale. În primul rând, acest lucru se
întâmplă din motivul reducerii activităţilor în sectorul real al economiei, în special în industrie,
unde creşterea salariilor de mai mulţi ani este mai joasă decât creşterea productivităţii, ceea ce s-
a manifestat prin reducerea ofertelor de muncă. În general, situaţia se agravează din cauza
scăderii cererii, atât pe pieţele externe, cât şi pe piaţa locală, la principalele bunuri industriale,
aprecierii leului, ceea ce face marfa autohtonă să devină necompetitivă sub aspectul preţului,
precum şi accesul foarte limitat la credite şi preţul înalt al acestora. În asemenea condiţii,
populaţia va începe fi e să-şi consume treptat rezervele pe care le ţine sub formă de depozite în
bănci, fi e să-şi vândă activele sub diferite forme. În al doilea rând, va creşte presiunea pe piaţa
forţei de muncă din partea emigranţilor, care vor reveni la baştină în urma pierderii locurilor de
muncă peste hotare. Competitivitatea produselor autohtone, fi ind artifi cial diminuată prin
politicile aplicate de către stat, scade substanţial capacitatea agenţilor economici de a reinvesti.
În această situaţie, în anul 2009 Republica Moldova va înregistra o descreştere considerabilă a
producţiei industriale, nu în ultimul rând cauzată de reducerea creditelor acordate în economie
care, în ultima perioadă, s-au micşorat şi au dus la creşterea ratei dobânzii. Totodată, diminuarea
activităţilor în sectorul real va diminua, în mod automat, şi consumul de prestări servicii, cum ar
fi transportul etc. În ianuarie 2009, întreprinderile industriale de toate formele de proprietate au
fabricat producţie în valoare de 1607,9 mil. lei în preţuri curente, ceea ce a constituit 74,9 la sută
în preţuri comparabile faţă de ianuarie 2008. Descreşterea volumului producţiei industriale a fost
determinată de reducerea producţiei în întreprinderile din industria extractivă cu 62,1 la sută,
industria alimentară şi a băuturilor – cu 20,0 la sută, sectorul energetic – cu 16,4 la sută, ceea ce
a cauzat micşorarea volumului total de producţie, respectiv, cu 0,6 procente, 20,2 procente şi 4,3
procente. În acest context putem spune că sectorul real al economiei, şi anume cel industrial şi de
exportimport, este afectat de criză. Efectele crizei pentru Republica Moldova ar putea fi
generalizate în următoarele: 1. afectarea sectorului real al economiei, şi în special creşterea
vulnerabilităţii sectorului agrar; 2. scăderea puterii de cumpărare a populaţiei, a importurilor, a
veniturilor la buget, creşterea şomajului; 3. reducerea remitenţelor; 4. deprecierea leului. Nivelul
investiţiilor străine directe în economia Republicii Moldova în perioada anului 2008 a crescut,
atingând nivelul similar al unor state la începutul procesului de tranziţie spre UE. În nouă luni ale
anului 2008, Republica Moldova a atras investiţii străine directe în sumă de 489 milioane de
USD, ceea ce reprezintă cu cca. 68 la sută mai mult decât în perioada respectivă a anului
precedent.
Acest fapt reflectă credibilitatea pe termen lung a afacerilor care sunt dezvoltate în Moldova. În
paralel, a crescut şi numărul companiilor cu capital străin, astfel conform datelor Camerei
Înregistrării de Stat, la începutul anului 2008, în Republica Moldova numărul lor era de 6300.
Totodată, pe parcursul ultimilor ani numărul întreprinderilor străine şi mixte industriale se
menţine la 15 procente din totalul întreprinderilor industriale. Poate fi remarcat şi faptul că, dacă
în anul 2007, un procent al creşterii numărului angajaţilor în companiile străine şi mixte ducea la
o majorare a ponderii produselor fabricate în PIB cu 2,25 la sută, atunci în anul 2008, creşterea
cu un procent al numărului angajaţilor ducea la sporirea cu 3,15 la sută a producţiei industriale.
Aceasta se datorează ridicării productivităţii muncii în fi rmele cu capital străin şi mixte. Una din
laturile negative ale ISD reprezintă faptul că fl uxurile de capital intrate în economia naţională au
fost orientate spre sectoarele care nu participă la promovarea exporturilor şi constituie cca 60 la
sută din totalul ISD. În ceea ce priveşte sectorul de activitate, investitorii străini preferă să
investească în sectoarele cu ritm rapid de recuperare. În plus, un aspect esenţial este că Republica
Moldova, fi ind o ţară preponderent agricolă, cu avantaje competitive faţă de alte state, a primit
cele mai puţine fl uxuri de capital în acest sector. Fenomenul dat se explică prin două aspecte:
sau că politica promovată de Republica Moldova privind atragerea investiţiilor directe în
agricultură este precară, sau că investitorii străini nu văd sectorul agrar drept unul care ar crea o
valoare adăugată esenţială. Dată fi ind importanţa agriculturii în economia globală şi ponderea
populaţiei sărace din spaţiul rural, îmbunătăţirea performanţei sectorului respectiv constituie o
condiţie primordială pentru accelerarea creşterii economice şi reducerea sărăciei pe termen
mediu. Prin aceasta, creşterea exporturilor moldoveneşti va rămâne o problemă de lungă durată.
În ceea ce priveşte agricultura, anul 2008 este caracterizat de ritmuri avansate de creştere. Există
însă un decalaj considerabil între sectorul vegetal şi cel animalier, ultimul fi ind în decădere.
Eşecurile anului 2008 se explică prin declinul pronunţat înregistrat în sectorul animalier,
prăbuşirea preţurilor pe piaţa cerealelor şi în sectorul viticol. Principalele riscuri pentru
agricultură în anul 2009 vor fi diminuarea producţiilor globale în sectorul vegetal, creşterea
preţurilor la materia primă pentru agricultură, menţinerea stagnării în sectorul animalier, fi
nanţarea mai rigidă a agriculturii, încetinirea exporturilor de produse agroalimentare.