Sunteți pe pagina 1din 13

G.

Călinescu: Clasicism, Romantism, Baroc

„Clasicism-Romantism sunt doua tipuri ideale, inexistente practic in stare genuina, reperabile
numai la analiza in retorta.
Individul clasic este utopia unui om perfect sanatos trupeste si sufleteste, „normal” (slujind drept
norma altora), deci „canonic”.
Individul romantic este utopia unui om complet „anormal” (intelege exceptional), dezechilibrat si
bolnav, adica cu sensibilitatea si intelectul exacerbate la maxim, rezumand toate aspectele spirituale de la
bruta la geniu. Expresiile trebuiesc luate intr-un sens cu totul literar, evitandu-se confuzia cu patologia
medicala.
Din aceste propozitii putem acum deduce more geometrico toate aspectele eroului clasic si
eroului romantic si vom vedea indata ca notele lor ideale sunt confirmate si istoric.
Din punct de vedere sanitar, eroul clasic e „sanatos” cu o sanatate insa de tipul gladiator care presupune o
insuficienta a antenelor nervoase.
Romanticul, se stie, este maladiv, infirm, tuberculos, nebun, orb, lepros (citam suferintele
„clasice” ale romanticului), atribuindu-i-se utopic o complexitate senzoriala si sufleteasca mai mare decat
acesti bolnavi o au in realitate. Bolnav incearca a fi si autorul romantic (Lenau, Chopin, Eminescu, etc.),
chip de a spune ca atunci cand se intampla a fi bolnav are sentimentul de a fi pe o culme.
Vorbind sexual, clasicul e un viril, calm, cugetat. Romanticul e feminin, impulsiv, sentimental,
plangaret. Trupeste, eroul clasic e „mai mare”, fara expresie clara, adanca, de o oarecare asprime lapidara.
Clasicismul a cultivat indeosebi arta statuara, unde se evita din motive tehnice ridiculul dimensiunilor
reale. Eroul clasic este in acelasi timp un semizeu ori un rege cu ascendenta divina (Achille), incat iluzia
de „mai mare” este canonica, inerenta formulei dignitatii umane, caracteristica clasicismului.
Eroul romantic e cocosat , orb, schiop etc. sau in fine niciodata „normal” frumos, ci de o frumusete
stranie, de o delicatete maladiva. El este adesea pitic ori urias (piticii lui Velázquez, „femeia gigantica” a
romanticilor germani si a lui Baudelaire). Facand o corelatie cu arhitectura, piticului ii corespunde in
gustul romantic coloana romantica, iar uriasului coloana gigantica egiptio-asiro-babiloneana.
Sub raportul varstei, clasicul are o unica varsta incerta, de tanar perfect dezvoltat (varsta lui Achille).
Romanticul e foarte tanar (13-14 ani femeia) sau foarte batran.
Trei sunt profesiile clasicului: rege, pastor, vanator sau, mai bine zis, una singura, de rege care
pastoreste si vaneaza (razboiul e implicat).
Sunt clare acum motivele de ordin speculativ pentru care istoria confirma preferinta in romantism pentru
profesiile urmatoare: proletar, calugar, student, militar, puscarias, marinar, nobil, doctor, savant, femeie
usoara, bufon, calau, vrajitoare etc.
De altfel, sociologic vorbind, in lumea clasica exista o unica clasa sociala, aceea pastoral-regala,
intr-un regim rational colectivist in sens antic platonic. In universal romantic se constata o violenta
inegalitate sociala.
Sa trecem acum la temperatura sangelui. Este explicabila relativa impasibilitate si placiditate a
clasicului, consecinta a temperaturii sale normale. Romanticul (utopic vorbind) e totdeauna un febricitant,
un agitat, un delirant, un precipitat, un sicilian. Exista insa si o falsa rigiditate, dar romantica, provenita
dintr-o temperatura scazuta sau dintr-o paloare (deci anemie) subita. Este „sange rece” britanic,
dezesperanta „flegma” septentrionala ori „calmul spaniol” atat de speculat de romantici, acea liniste
infioratoare, oarba, prevestitoare de crunte reactiuni. Clasicul e placid, romanticul poate fi hieratic.
Complexiunea intelectuala si sufleteasca a clasicului este elementara, intemeiata pe umanitati, pe o
sensibilitate maioresciana prudenta, purificata prin logica. Romanticul e un „om de Renastere” genial,
integral (intr-asta Renasterea nu e clasica si nu reprezinta o reluare exacta a mentalitatii antice). Se poate
vorbi de o „insatiabilitate romantica”, in raport cu cumpatarea clasica, horatiana. Campoamor, printr-un
erou al sau, Honoriu, ravnea vointa lui Attila, stiinta lui Dante, simtirea lui Mahomet, bogatiile lui Cresus
si puterea universala a lui Carol Quintul.
Revenind cu nuante, clasicul e un om ca toti oamenii (canonici, normativi, nu reali), romanticul e
un monstru in toate: un monstru de frumusete sau de uratenie, de bunatate ori de rautate, ori de toate
acestea amestecate. (O calugarita suava dintr-o romance de Ducele de Rivas are un anume rictus hidos.)
Clasicul este caracterizat sub unghiul sensibilitatii printr-o multumire placida, printr-o euforie
cam primitiva.
Romanticul are „fiori”. (Cand V. Hugo descopera un poet nou, constata un nou „fior”.) Daca
cineva acuza fiori, nu-i clasic.
Starea clasicului e somnolenta pastorala, „siesta” la umbra, sub regimul soarelui. Starea
romanticului e visarea, cosmarul.
Tinuta clasicului e decenta, calma, zeieasca; a romanticului e vehementa. Romanticul e sau un
grande de España arogant, sau un plebeu amar si pamfletar.
In adaptarea la existenta, clasicul arata bun-simt si este inteligibil in actele lui; romanticul este
bizar, incomprehensibil.
Moralitatea clasicului e regeasca, impecabila, ridicata de dignitatea umana, pe o onoare moderata,
fara subtilitati, fara pundonor. Recunosti eroul romantic prin disimulatia atroce, prin viclenie, cinism,
vitejie nebuna, eroism donquijotesc ori lasitate, printr-un sentiment uneori grotesc al onoarei („onoarea
spaniola”: ma refer bineinteles nu la Spania reala, ci la imaginea ei uneori falsa, literara).
Clasicul are o perceptie de sine stearsa, e obiectiv, mod de a spune ca nu se distinge de categoria lui
ideala, romanticul are un sentiment de sine acut subiectiv, de unde orgoliul.
Dragostea clasicului e senzuala, epocala, de speta, a romanticului se distinge printr-o iubire excesiva,
lasciva si „spirituala” sau prin ura bestiala.
Clasicul e social, sociabil, cauta „comertul”, conversatia („dialogul” e forma literara inalt clasica).
Romanticul e singuratic, eremit, solilogic, sau factionar, rebel in fruntea miscarilor populare (Imparat si
proletar).
Continuand discriminarile putem sa ne punem intrebarea de ce natiune este clasicul. Clasicul,
raspundem, este de natiune clasica, sau daca vrem, e un grec canonic, conventional, ireal. Numele lui este
invariabil, anational, Titir, Cloris, Filis. Romanticul apartine unei anume natii (alese printre proletarele
sau geniile natiilor, dupa o lista mutabila si relativa). Indeosebi, pana acum, romanticul a fost spaniol,
polon, dalmat, indian, egiptean, german, american, negru, evreu. Clasicul este intr-un cuvant abstract
etniceste, fara patrie si rasa, romanticul e un rasial, urmand destinele unei ginti.
Politiceste, clasicul e un prudent ca Ulysse, un cap administrativ ca Licurg. Romanticul e un condottiere
absurd si sublim (Alexandru cel Mare si Napoleon despre care Duque de Rivas spunea ca e „un monstru
incomprehensibil, amestec miraculos de inger, demon si om”). Romanticul e „machiavelic”.
Machiavelismul asadar nu apartine „politicii clasice” (ne referim mereu la universul artistic).
Forma de stat a artei clasice este res-publica, in sens antic; aceea a romantismului statul national,
imperial, ori cetatea cosmopolita eliadesca (loc comun, verificat in istoria literaturilor).
Clasicului ii lipseste preocuparea de existenta. Lucrul se explica prin conventia varstei de aur si a starii
regale. Caracteristic romantismului este „calvarul” luptei pentru viata.
Am vorbit de indiferenta, de relativa insensibilitate a clasicului, am zice, de lipsa lui de caritate.
(Anticii n-au cunoscut „caritatea” in sens crestin fata de impotent. Filosofia lor eugenica era simbolizata
in Taiget). Romanticul are simpatie pentru oameni. si clasicul, si romanticul pot fi mizantropi.
Mizantropia clasicului e pedagogica, o incercare de rectificare a umanitatii dupa canon; a romanticului e o
mizantropie de descurajare. Suntem aci pe muchea de cutit ce desparte pe clasic de romantic. Cand ai
impresia ca La Bruyère a devenit hogarthian si picteaza cu dezgust, ca face monstri, il treci printre
facatorii de fiziologii romantice, ca pe Larra.

S-ar putea să vă placă și