Sunteți pe pagina 1din 5

Radiofarmaceutice

Activitatea unei surse radioactive


Radiofarmaceuticele sunt preparate farmaceutice sub formă de capsule sau soluţii injectabile, destinate
administrării în scop terapeutic sau pentru diagnostic. Preparatele soluţii injectabile trebuie să prezinte
următoarele proprietăţi: sterilitate, apirogenitate, să fie izotone şi pure din punct de vedere radiochimic
şi radionuclidic.

Puritatea radioactivă se cercetează prin spectrometrie gama, deoarece majoritatea


radionuclizilor emit radiaţie gama, iar energiile acestora sunt caracteristice fiecărui nuclid în parte. Se
pot astfel detecta impurităţile radionuclidice prezente în preparatul farmaceutic, acestea putând fi
separate prin diferite metode, precum: cromatografie pe hârtie, cromatografie în strat subţire,
electroforeză pe hârtie sau pe suport de acetat de celuloză.

O altă particularitate a preparatelor radiofarmaceutice este că îşi micşorează, în timp, activitatea


şi concentraţia radioactivă, ca urmare a emisiei continue de radiaţie. In consecinţă, radiofarmaceuticele
trebuie folosite într-un timp scurt de la preparare, unele dintre ele chiar în aceeaşi zi în care au fost
preparate. Astfel, perioada de înjumătăţire va determina timpul de valabilitate al preparatului, care
poate fi de maxim 6 luni.

Farmacopeea Română X oficializează 9 preparate radiofarmaceutice, utilizate în diagnostic şi


tratament. Aceste preparate se folosesc într-un domeniu specializat al medicinii – medicina nucleară –
care foloseşte izotopi radioactivi. Cel mai important domeniu al medicinii nucleare este scintigrafia
clinică, cu ajutorul căreia se obţin imagini ale diferitelor organe, în urma administrării in vivo a unui
radionuclid, în scop diagnostic. Imaginea obţinută se numeşte scintigramă şi caracterizează distribuţia
unui radioizotop în organul explorat. Scintigrama va fi denumită în funcţie de organul cercetat:
scintigramă tiroidiană, osoasă, miocardică etc. Prin scintigrafie se pot vizualiza, cu uşurinţă şi cu
iradiere minimă, organe neaccesibile prin radiografia convenţională. Se pot obţine atât imagini
morfologice, cât şi imagini funcţionale.

In urma administrării preparatului farmaceutic, acesta poate difuza în tot organismul, dar poate
fi şi dirijat către organul explorat, cu ajutorul unei molecule trasoare.
Dintre izotopii utilizaţi în scintigrafie, amintim: 99m
Tc (radioizotopul ideal, cu emisie , având un
timp de înjumătăţire scurt – 6 ore – şi energia particulelor emise cuprinsă între 100 şi 200 keV), 201Te, 131I,
123
I, 133Xe, 67Ga, 111In.

Toate preparatele farmaceutice radioactive se supun unor reguli speciale, privind: prepararea,
manipularea, depozitarea, etichetarea, valabilitatea, controlul şi conservarea.

Măsurarea activităţii unei surse radioactive

Activitatea unei surse radiactive se poate determina atât prin metode absolute, cât şi relative.

Metodele absolute necesită cunoaşterea exactă a geometriei instalaţiei şi, în acelaşi timp,
utilizarea unor relaţii între mărimi fizice de natură diferită (lungime, timp, intensitate a curentului
electric).

Metodele relative permit măsurarea activităţii unei surse radioactive, comparând-o cu o sursă a
cărei activitate radioactivă este cunoscută (sursă etalon).

Pentru măsurarea vitezei de numărare, se utilizează, în special, două tipuri de detectoare:

- contorul Geiger-Muller;
- sonda de scintilaţie.
In cazul metodei relative, se măsoară viteza de numărare pentru sursa de cercetat şi pentru o
sursă etalon. Sursa etalon trebuie să fie de aceeaşi natură cu sursa de cercetat şi să prezinte activitate
cunoscută. Astfel, pentru cele două surse se poate scrie:

R x=k⋅Λ x pentru sursa de cercetat ; Re =k⋅Λ e pentru sursa etalon

De unde, rezultă:

Rx Λx
=
R e Λe (8)
Vitezele de numărare corespunzătoare celor două surse, măsurate în aceleaşi condiţii, sunt
direct proporţionale cu activităţile absolute ale acestora. Instalaţia utilizată pentru determinarea
activităţii absolute a unei surse radioactive este prezentată în Figura 1. Principalele părţi componente
sunt:

- detectorul care, cel mai adesea, transformă energia radiaţiei ce urmează a fi detectată în impuls
electric;
- instalaţia electronică auxiliară, responsabilă de procesarea impulsului electric (numărare,
comparare, mediere, stocare);
- sistemul de afişare a informaţiei, prezentat sub formă digitală (valoarea numerică este afişată
pe un ecran.

Figura 1. Dispozitivul experimental utilizat pentru determinarea activităţii unei surse radioactive

Se vor măsura vitezele de numărare pentru fondul natural de radiaţii (Rf), pentru sursa etalon
(Re) şi pentru sursa de cercetat (Rx), în aceleaşi condiţii de lucru.

Fondul natural de radiaţii reprezintă impulsurile înregistrate în lipsa unei surse radioactive în
vecinătatea detectorului. Acesta este determinat de radiaţiile cosmice, radioactivitatea aerului, a
materialelor ce emit radiaţii şi se găsesc în zona în care se află sonda de înregistrare. Orice măsurare a
radioactivităţii trebuie corectată prin scăderea fondului de radiaţii din valoarea obţinută.
Se pune în funcţiune instalaţia şi se lasă aproximativ 10 minute, până când pentru viteza de
numărare corespunzătoare fondului de radiaţii se obţin valori apropiate între ele. Instalaţia de numărare
este astfel reglată încât, după un minut de funcţionare, se opreşte singură şi indică numărul de impulsuri
înregistrate în unitatea de timp.

Se înregistrează de 5 ori viteza de numărare pentru fondul natural de radiaţii şi se face media
valorilor obţinute. Aceasta se notează cu
R̄f .

Se măsoară viteza de numărare pentru sursa de cercetat, iar apoi pentru sursa etalon, de câte 5
ori, succesiv, pentru fiecare dintre ele. Mediile obţinute pentru fiecare în parte se notează cu
R̄ x şi,
respectiv,
R̄e .

Pentru calculul activităţii sursei de cercetat, se vor utiliza valorile medii ale vitezelor de
numărare obţinute şi se va folosi relaţia:

R̄ x− R̄ f
Λ x= Λ e⋅
R̄ e− R̄ f

e reprezintă activitatea absolută a sursei etalon şi ea se determină pe baza datelor din


certificatul de etalonare şi a timpului scurs de la momentul etalonării, folosind graficul de scădere a
activităţii sursei respective în timp.

Rezultatele obţinute vor fi prezentate sub forma unui tabel.

Determinarea activităţii absolute a unei surse radioactive

Nr. Rf R̄ f Re R̄ e Rx R̄ x x
det. (imp/min) (imp/min) (imp/min)
(imp /min ) (imp /min ) (imp /min ) (Ci)

1. - - -

2. - - -

3. - - - - - - -

4. - - -
5. - - -

De reţinut!

 Principalele componente ale nucleului sunt protonii şi neutronii, particule denumite nucleoni.
 Protonii au sarcină electrică pozitivă, egală – în modul – cu sarcina elementară a electronului.
Numărul de protoni din nucleu reprezintă numărul atomic Z, care determină locul elementului
în sistemul periodic.
 Numărul de masă A al nucleului este dat de suma dintre numărul de protoni şi numărul de
neutroni.
 Unele nucleele emit, în mod spontan şi continuu, o serie de radiaţii, fenomen denumit
radioactivitate naturală, iar radiaţiile au primit numele de radiaţii ionizante. Aceste radiaţii
provin din interiorul nucleelor şi pun în evidenţă structura complexă a acestora.
 Radiaţiile  sunt de natură corpusculară, asemănătoare nucleelor de heliu, având masa egală
cu 4 unităţi atomice de masă şi sarcina pozitivă egală cu două sarcini elementare.
 Radiaţiile  sunt alcătuite dintr-un flux de electroni, care provin din nucleu, în urma unui proces
de dezintegrare a neutronilor.
 Radiaţiile  sunt de natură eletromagnetică şi emisia lor nu modifică numărul atomic sau
numărul de masă al nucleului. Aceste radiaţii însoţesc, de obicei, radiaţiile  sau  şi aduc
nucleul într-o stare energetică stabilă.
 Perioada de înjumătăţire T1/2 este intervalul de timp după care numărul iniţial de nuclee se
reduce la jumătate. Constanta de dezintegrare şi timpul de înjumătăţire depind doar de natura
nuclidului radioactiv.
 Activitatea radioactivă  reprezintă numărul de dezintegrări ce se produc în unitatea de timp în
substanţa respectivă.
 Grosimea de înjumătăţire (d1/2) reprezintă grosimea de material ce reduce la jumătate
intensitatea iniţială a unui fascicul de radiaţii gamma, care străbate materialul respectiv.
 Radiofarmaceuticele sunt preparate farmaceutice sub formă de capsule sau soluţii injectabile,
destinate administrării în scop terapeutic sau pentru diagnostic. Farmacopeea Română X
oficializează 9 preparate radiofarmaceutice, utilizate în diagnostic şi tratament.
 Preparatele soluţii injectabile trebuie să prezinte următoarele proprietăţi: sterilitate,
apirogenitate, să fie izotone şi pure din punct de vedere radiochimic şi radionuclidic.
 Perioada de înjumătăţire va determina timpul de valabilitate al preparatului, care poate fi de
maxim 6 luni.