Drept civil.

Teoria generală
Seminar 5 – Aplicarea dreptului civil II (Normele juridice de drept civil. Aplicarea legii civile in timp)

I. BIBLIOGRAFIE

Bibliografie esențială (care se adaugă cursului predat):

La bibliografia indicată pentru seminarul 4, se adaugă:
1) M Nicolae, Contribuții la studiul conflictului de legi în timp în materie civilă, Hamangiu, București, 2013,
pp 300-418.
2) G Boroi, CA Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, ediția a 2-a, Hamangiu, București, 2012,
pp 14-41.

Bibliografie recomandată:
1) I Reghini, Ș Diaconescu, P Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Hamangiu, 2013, pp 38-59.
2) Următoarele două lucrări mai vechi, pe care le puteți găsi la bibliotecă, sunt foarte utile pentru înțelegerea
problemelor generale privind aplicarea legii civile în timp:
- M Eliescu, Aplicarea legii civile în timp și spațiu. Conflictele de legi, în Tratat de drept civil, Editura
Academiei, București, 1967, pp 77-133.
- O Căpățînă, Aplicarea legii în timp și spațiu, în Tratat de drept civil, vol. I (Partea generală), Editura
Academiei, București, 1989, pp 107-146.

II. PROBLEME PRACTICE/TEME PENTRU DISCUȚII LA SEMINAR

1. La 1.03.2013, minorul X, în vârstă de 17 ani, s-a prezentat la societatea S, dealer de autoturisme Audi,
solicitând o ofertă de preț pentru un autoturism Audi A8 la mâna a doua. Angajații lui S i-au prezentat lui X
oferta, precum și posibilitatea de a cumpăra autoturismul cu plata prețului în rate, dar, la solicitarea
consilierului juridic al societății, i-au pus în vedere lui X să prezinte, în original, cartea de identitate și permisul
de conducere. În acest condiții, X a obținut, în perioada următoare, documente falsificate, cu care s-a
prezentat din nou la societatea S unde, la 5.04.2013, s-a încheiat contractul de vânzare prin care lui X (care
a încheiat actul singur) i s-a vândut un autoturism Audi A8 la mâna a doua, pentru un preț de 100.000 de lei,
care urma să fie plătit în rate, începând cu 1.07.2013. La foarte scurt timp după încheierea contractului,
folosindu-se de aceleași documente false, X a vândut autoturismul pentru un preț de 80.000 de lei. După ce
a cheltuit 30.000 de lei pentru a-și duce prietenii în vacanță în Australia, X a introdus, la 1.06.2013, o acțiune
în anularea vânzării, pe care a motivat-o prin incapacitatea sa de la data încheierii contractului. S a solicitat
ca, în cazul anulării vânzării, X să fie obligat să restituie autoturismul prin echivalent (100.000 de lei). În
timpul procesului, X a făcut, către prietenii săi, trei daruri manuale în valoare totală de 40.000 de lei. Ulterior,
X a învederat instanței că, în temeiul art. 47 C. civ., nu poate fi ținut să restituie decât 10.000 de lei. La rândul
său, societatea S a arătat că X trebuie să restituie întreaga valoare de 100.000 de lei, conform normei
speciale din art. 1647 alin. (2) C. civ. Instanța a dispus anularea contractului. Arătați ce soluție trebuie să
pronunțe instanța cu privire la cererea lui S de restituire, prin echivalent, a bunului vândut.
Universitatea din București
Facultatea de Drept
Drept civil – Teoria generală
Cristian Paziuc
2. La 1.02.2014, A i-a vândut lui B un autoturism de colecție, produs în perioada interbelică. Potrivit
contractului, proprietatea autoturismului s-a transmis la data vânzării, însă autoturismul urma să fie predat la
data stabilită pentru plata prețului, anume 1.06.2014. La 1.03.2014, A i-a notificat lui B faptul că trebuie să ia
măsuri pentru a conserva autoturismul, care a rămas, neacoperit, în curtea casei lui A, ploile îndelungate
determinând apariția ruginei în caroserie. Printr-o conversație telefonică, B l-a rugat pe A să ia măsurile
necesare pentru conservare, lucru pe care A l-a refuzat ferm, motivând că nu are vreo obligație în acest
sens. În aceste condiții, B vi se adresează pentru o consultație juridică, solicitându-vă să indicați dacă are
vreun temei pentru a acționa împotriva lui A, având în vedere că dispozițiile din materia contractului de
vânzare nu prevăd vreo obligație pentru vânzător de a conserva bunul vândut.

3. În data de 1.02.2008, A i-a împrumutat lui B suma de 15.000 de lei, în contract prevăzându-se scadența
obligației de restituire la data de 1.02.2010. Printr-un act adițional la contractul de împrumut, încheiat la
30.01.2013, A și B au convenit prelungirea cu 1 an a termenului de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune
al lui A pentru restituirea împrumutului. Ulterior, A a fost sfătuit de un avocat că simpla recunoaștere a datoriei
din partea lui B ar fi fost suficientă pentru ca A să beneficieze de un nou termen de 3 ani, iar recunoașterea
în sine ar rămâne valabilă chiar dacă actul adițional ar fi nul. În aceste condiții, A formulează o cerere de
chemare în judecată împotriva lui B, solicitând constatarea nulității absolute a actului adițional din
30.01.2013. În motivare, A a invocat art. 201 din Legea de punere în aplicare a Codului civil (Legea nr.
71/2011) și art. 1 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, cea din urmă dispoziție
sancționând cu nulitatea absolută orice convenții contrare regimului legal al prescripției extinctive. În apărare,
B a arătat că actul adițional este valabil pentru că a fost încheiat după intrarea în vigoare a Noului Cod civil,
iar art. 102 din Legea nr. 71/2011 este normă specială față de art. 201. În calitate de judecător, soluționați
cererea lui A.

4. A este un inginer specializat în tehnologia autoturismelor. În anul 2012, A a inventat un filtru special de
combustibil, care permite reducerea cu până la 20% a consumului de combustibil pentru autoturismele de
dimeniuni mici și medii. A a obținut brevetul de invenție la începutul anului 2014. La 1.04.2014, printr-un
contract de licență pe perioadă nedeterminată supus legii române, A a constituit societății germane B dreptul
exclusiv de a exploata invenția în producția de autoturisme. Părțile au evaluat valoarea invenției la suma de
240.000 de Euro și au prevăzut în contract dreptul lui A de a primit o redevență lunară de 3.000 de Euro.
La 1.07.2014, a intrat în vigoare Legea X privind stimularea dezvoltării tehnologice. În art. Y din această
lege, s-a prevăzut că, în scopul protejării activităților inventive, sub sancțiunea nulității absolute, nu se poate
stabili prin contracte de licență pentru utilizarea invențiilor o redevență lunară mai mică decât a
douăsprezecea parte din valoarea de piață a invenției.
În aceste condiții, la 1.10.2014, A a chemat în judecată societatea B (în România), solicitând constatarea
nulității absolute parțiale a contractului de licență din 1.04.2014 în ceea ce privește clauza prin care s-a fixat
redevența, precum și obligarea societății B la a-i plăti suma de 102.000 de Euro, reprezentând diferența de
redevență datorată, potrivit legii, pentru perioada 1.04.2014-1.10.2014. Tribunalul a admis în parte acțiunea
și a obligat societatea B la plata sumei de 51.000 de Euro către A, reprezentând diferența de redevență
datorată pentru perioada 1.07.2014-1.10.2014; toate celelalte pretenții au fost respinse.
Ambele părți au formulat apel la Curtea de Apel. În calitate de judecător învestit cu soluționarea apelului,
pronunțați-vă motivat asupra temeiniciei soluției Tribunalului.

2
5. Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 1.04.2014, A i-a vândut lui B un tablou de
Ștefan Luchian, pentru prețul de 100.000 de lei. B fiind intermediar de opere de artă, a vândut tabloul mai
departe, către C, la 1.06.2014, pentru un preț de 150.000 de lei. În data de 5.05.2014, printr-o modificare a
legii muzeelor și a colecțiilor publice, s-a prevăzut un drept de preempțiune al Muzeului Național de Artă al
României în privința oricărei vânzări privitoare la operele de artă plastică prevăzute într-o anexă a legii
modificate, în care era menționat și tabloul vândut de A lui B. Potrivit legii, încălcarea dreptului de
preempțiune atrăgea anulabilitatea actului, la cererea Muzeului Național de Artă al României, a Ministerului
Culturii sau a asociațiilor și fundațiilor specializate în protecția patrimoniului cultural, recunoscute de lege.
La 1.07.2014, Ministerul Cultelor a formulat la Tribunalul București o acțiune în anularea contractelor dintre
A și B și dintre B și C, pentru încălcarea dreptului de preempțiune prevăzut de lege. Prin întâmpinare, B a
arătat că, la data dobândirii bunului de la A, nu exista niciun impediment la circulația liberă a tabloului, astfel
încât, conform legii în vigoare la data actului (cu A), B avea dreptul să cumpere liber tabloul și să îl înstrăineze
liber mai departe. Or, acest drept nu poate fi înlăturat printr-o lege ulterioară actului prin care B a dobândit
tabloul.
În calitate de judecător, soluționați cererea de chemare în judecată.