Gandirea schizo-paranoida

Textul meu este un succint rezumat al capitolului "Pozitia schizo-paranoida" scris de Priscilla

Roth in culegerea intitulata Teoria kleiniana. O perspectiva contemporana editata de Catalina
Bronstein (membru al Societatii Britanice de Psihanaliza) in 2001.

Incepand in 1935 cu lucrarea O contributie la psihogeneza starilor maniaco-depresive si

continuand apoi de-a lungul intregii sale vieti, Melanie Klein a explorat ceea ce ea numeste ca
fiind doua "pozitii" diferite: pozitia schizo-paranoida si pozitia depresiva. Klein a incercat sa
inteleaga si sa descrie dezvoltarea mentala timpurie a bebelusului, precum si originile starilor
mentale la copii mai mari si adulti.

Ea a inceput cu ideea ca nou-nascutul are caracteristici innascute care vor determina in mod
particular felul in care el raspunde si se relationeaza cu noua sa lume. Din experienta ei de
analiza a copiilor si adultilor, a dezvoltat o teorie a evolutiei de la haosul si confuzia primelor
momente de viata la modul in care copilul poate gandi despre asta, organiza si relationa cu
lumea si oamenii.

Klein a formulat o teorie care descrie evenimentele din dezvoltare ce au loc intr-un stadiu
foarte timpuriu in viata umana, teorie ce s-a dovedit utila in intelegerea comportamentului si
tulburarilor copiilor mai mari si adultilor.
Priscilla Roth spune ca nu putem "sti" ce gandesc si simt bebelusii, dar putem teoretiza despre
asta bazandu-ne pe analiza adultilor si copiilor mai mari, pe studiile de observare directa a
bebelusilor si pe studiile filosofice de teorii ale mintii.

Klein a vrut ca termenul de "pozitie" sa fie inteles diferit de cel de "stadiu", cum ar fi cele
freudiene: stadiile oral, anal, falic si genital, care se urmeaza unul altuia intr-o succesiune
regulata si pe care individul sanatos le traverseaza pe rand.

In teoria kleiniana, pozitia schizo-paranoida si pozitia depresiva sunt si raman tot timpul de-a

lungul vietii doua elemente structurale ale vietii emotionale. Ele isi au originile in copilaria
timpurie, in primele luni de viata. Termenul de "pozitie" se aplica nu doar stadiilor particulare
ale dezvoltarii bebelusului, ci se aplica de asemenea modelelor de functionare psihica care
functioneaza de-a lungul intregii vieti.

Anxietati
Fiecare dintre cele doua pozitii are propriile anxietati specifice, propriile mecanisme
defensive si propriile tipuri de relatii de obiect. Fiecare descrie o atitudine a mintii. Conceptul
de "pozitie" este el insusi o structura care ne ajuta sa intelegem doua configurari diferite ale
relatiilor de obiect, anxietatile care deriva din ele si mecanismele folosite pentru a proteja
impotriva acestor anxietati, iar diferentele dintre cele doua pozitii pot de fapt sa fie definite in
aceeasi termeni.

O persoana in pozitia depresiva este preocupata de regretul cu privire la distrugerea obiectelor

sale cele iubite: „Am fost cu adevarat neprietenos cu mama in dimineata asta”.

O persoana in pozitia schizo-paranoida simte anxietate pentru sine insasi, pentru propria sa
siguranta: „Mama intotdeauna ma suna intr-un moment nepotrivit”.

Astfel, anxietatea in pozitia depresiva este legata de vinovatie: „Ma simt intr-adevar rau
pentru cat de neprietenos am fost cu ea. Sunt sigur ca s-a simtit ranita”.

In pozitia paranoid-schizoida anxietatea este persecutorie: „Sunt sigur ca ma uraste acum”.

Persoanele ce functioneaza in pozitia schizo-paranoida ii vad pe ceilalti oameni ca fiind fie

exclusiv perfecti si, prin urmare, acceptabili, fie foarte persecutori si, ca urmare, in intregime
inacceptabili. E lesne de inteles, astfel, de ce pozitia schizo-paranoida pare a juca un rol rau
intre cel doua pozitii. Exista o tendinta puternica de a vedea fenomenele schizo-paranoide ca
fiind in special bolnave si, in cel mai rau caz, imorale. Pozitia schizo-paranoida este ceea ce
noi simtim ca nu ar trebui sa se intample si exista un fel de moralitate atasata ei versus
fenomenele depresive, o moralitate care e plasata prost si e bazata pe o proasta intelegere. De
fapt, pentru toate diferentele lor, cele doua pozitii sunt de asemenea pe un continuum – un
continuum al unei crescute integrari, in care fiecare achizitie este bazata pe achizitii ce au fost
facute inainte.

Trei ipoteze bazate pe teoria kleiniana

Pozitia schizo-paranoida este cea mai timpurie si, pentru trei sau patru luni, singurul mod prin
care copilul mic isi poate structura experientele.

Exista trei ipoteze bazate pe teoria kleiniana:

 omniprezenta fantasmei inconstiente
 capacitatea inerenta a bebelusului de a avea relatii de obiect
 dualitatea instinctelor vietii si mortii

Fantasmele inconstiente
Klein sustine ca, din momentul nasterii, toata experienta noastra e insotita de fantasme
inconstiente. Acestea sunt omniprezente si sunt constant active in fiecare individ. Nu sunt nici
mai mult, nici mai putin decat viata inconstienta si sunt reprezentarile tuturor experientelor
individuale interne, externe, fizice sau mentale. Sunt primitive si, in unele cazuri, fantasme
permanente pe care eul le are despre el insusi si relatiile sale cu obiectele interne. Ele devin
baza structurii personalitatii.

Relatia cu obiectele
Dupa teoria kleiniana, bebelusul relationeaza cu obiectele in realitate si in fantasma incepand
de la nastere. Bebelusul deopotriva uraste si iubeste obiectele si o mare pare din aceasta iubire
e directionata nu doar catre sanul care hraneste, ci foarte curand catre mama insasi, cumva vag
perceputa si distorsionata. El este din nastere orientat catre mama in ura si in iubire. Aceasta
ne conduce catre ceea ce Klein numeste ca fiind obiect bun.

Priscilla Roth spune ca acesta nu este un termen misterios, nici unul sentimental, nici unul
idealizat. Un obiect bun pur si simplu este persoana de la care bebelusul asteapta satisfactie.
Klein spune ca asteptarea obiectului bun, cineva care satisface foamea bebelusului si care este
continatorul iubirii acestuia, este constitutionala: bebelusul din nastere asteapta o astfel de
persoana. De fapt, studii recente pe bebelusi confirma aceasta ipoteza.
Pulsiunile de viata si de moarte
Teoria kleiniana este o teorie a dualismului instinctual: despre contradictii in natura noastra.
Urmandu-l pe Freud, Klein a mentionat ca, de la nastere, bebelusul este dotat cu pulsiuni de
viata si pulsiuni de moarte; cum sunt acestea legate, deplasate, deturnate, proiectate,
reintroiectate, cum sunt gestionate conflictele intre pulsiunile de viata si de moarte sau iubire
si ura reprezinta, putem spune, caracteristicile determinante ale relatiilor de obiect ale
individului si personalitatii.

Nou-nascutul este dominat din nastere de forta pulsiunilor in conflict unele cu altele, pulsiuni
care pe de o parte il propulseaza in viata, in recunoasterea obiectelor, perceptia realitatii,
organizarea experientei si, pe de alta parte, il invadeaza cu amenintari de disolutie, haos sau
boala. Acest conflict intre dorinta lui innascuta de viata, de conectare cu ceilalti si tendinta tot
innascuta de a se dizolva, a se deconecta, de a nu fi ii creeaza anxietate.

Anxietatea, chiar si la acest stadiu timpuriu, este frica de pulsiunea de moarte interioara.
Aceste trei concepte sunt in legatura unul cu altul: pulsiunile bebelusului de a iubi si a ura
sunt intotdeauna traite in termeni de fantasme inconstiente cu privire la relatiile sale cu
obiectele.

Bebelusul are un eu de la inceput. Este rudimentar intr-o prima faza, dar e prezent de la
nastere. Acest eu are abilitati variate de la nastere, dar ele sunt necoordonate si neintegrate.
Integrarea eului, coeziunea si coordonarea sa se obtin prin experientele care il abiliteaza sa
incorporeze si sa se identifice cu un obiect bun. Aceasta inseamna ca bebelusul poate obtine o
reprezentare a lui insusi – o imagine de sine – doar prin formarea unei imagini a lui insusi
modelata de persoana pe care el o iubeste.

In scopul de a face fata, pe de o parte fortei conflictelor interne (conflicte intre pulsiunile de
viata si de moarte care creeaza adesea anxietati coplesitoare) si, pe de alta parte, frustrarile si
cererile realitatii externe, eul bebelusului trebuie sa se intareasca treptat si sa se dezvolte.
Senzatiile intamplatoare, perceptiile si pulsiunile trebuie sa inceapa sa devina structurate si
comprehensibile – aceasta necesita un eu cu o anumita forta si coeziune. Primul scop pentru
bebelus, apoi, este organizarea si structurarea eului sau si organizarea experientei sale astfel
incat el poate treptat sa perceapa mai mult sau mai putin cu acuratete si sa gestioneze
evenimentele interne si externe (Cap. 11). Aceste doua procese – organizarea si structurarea
eului sau si organizarea experientei sale – sunt mutual interdependente si dialectic relationate.
Bebelusul este de asemenea capabil de la inceput de a experimenta evenimentele si de
asemenea obiectele, simtindu-se atasat de ele ca bun (ex.: satietatea) sau rau (durerea foamei,
colicile). Bebelusul incepe sa internalizeze, sa incorporeze, sa se identifice cu experientele
bune de la inceput: el le ia inauntrul eului sau. Treptat, eul sau capata coerenta in jurul acestor
experiente repetate cu obiectul bun. Cu alte cuvinte, bebelusul incepe treptat sa aiba un sens
inconstient de sine si sensul sau de sine este masiv bazat si depinde de "ideea" sa de obiect
bun trait in experienta buna. Bebelusul, apoi, trebuie sa-si protejeze acest sens al obiectului
bun pe care se bazeaza propriul sens de sine din ce in ce mai mult, sa-l protejeze de
sentimentele sale de ura si furie – ura sa innascuta - iar furia creste odata cu frustrarile
inevitabile din afara. El trebuie de asemenea sa-si protejeze eul aflat in crestere de pericolele
pe care le prezinta pulsiunea de moarte – pericol de fragmentare si disolutie. El trebuie, cu
alte cuvinte, sa-si securizeze mintea pentru a-i permite sa se dezvolte si sa capete forta.
Structura psihologica complexa care il abiliteaza sa faca asta se numeste pozitie schizo-
paranoida.

Pozitia schizo-paranoida

In pozitia schizo-paranoida, bebelusul isi cliveaza perceptia cu privire la experienta in doua

categorii, in acest fel minimalizandu-si anxietatea. El isi divide lumea in "buna" pe care
incearca sa o posede si "rea" de care incearca sa scape si sa o localizeze in afara lui insusi, in
obiect. "Bun" pentru bebelus este astfel echivalent cu "mine" alcatuit din obiecte bune sau "eu
bun". Mecanismele folosite de bebelus pentru a creea aceasta lume bipolara sunt clivajul si
proiectia.

Clivajul se refera la felul in care bebelusul (si, mai tarziu in dezvoltare, copilul si adultul)
cliveaza imaginea obiectului in doua obiecte simtite ca fiind complet diferite: unul bun si unul
rau. Conceptul de clivaj se refera la fantasma inconstienta din mintea subiectului; inconstient,
in mintea sa, el cliveaza caracteristicile unui singur obiect si le divide in doua sau mai multe
obiecte.

Priscilla Roth ne ofera un exemplu clinic de folosire a mecanismului de clivaj la un pacient

adult, exemplu care ilustreaza ce inseamna pentru cineva "sa-si cliveze obiectul": un pacient
barbat si-a intalnit psihanalista intr-o pauza la teatru si, nerecunoscand-o, a remarcat-o ca fiind
o femeie tanara si foarte atragatoare (in timp ce pe psihanalista lui o considera o persoana in
varsta).
Evident, pacientul si-a clivat perceptia asupra analistei: analista sa a devenit doua persoane in
mintea sa. Analista in mintea sa era batrana, in nici un caz un obiect sexual, iar la teatru era o
femeie de varsta a doua atractiva care i-a trezit fantasme sexuale. El si-a "clivat
obiectul" probabil pentru a-si pastra sentimentele erotice cat mai departe posibil de imaginea
analistei ca figura materna. Dar el a facut mult mai mult de atat. Pentru a-si cliva obiectul,
pacientul a trebuit de asemenea sa-si cliveze propriul eu. Aceasta inseamna ca el trebuie sa
desparta doua parti ale experientei sale, una de alta. El nu poate pune impreuna partea din el
insusi care isi recunoaste analista la teatru cu partea din el insusi care insista ca analista sa e o
femeie foarte in varsta. Pentru a aduce cele doua perceptii impreuna, e necesar sa aduca
impreuna cele doua idei: "analista" si "femeie atractiva", iar pentru el, aceste doua idei nu sunt
compatibile. Si, astfel, el a creeat un split in propriul eu. Acesta este un moment important
pentru ca evidentiaza faptul ca nu se pot splita obiectele proprii fara a produce o splitare in
propriul eu. Si o splitare in propriul eu implica o reducere a capacitatilor eului, o reducere a
capacitatii de a gandi clar.

Al doilea din cele doua mecanisme de aparare de baza in pozitia schizo-paranoida este
proiectia si ea evolueaza odata cu clivajul. Cand bebelusul, si mai tarziu adultul, isi cliveaza
propriile impulsuri nedorite, el le proiecteaza in afara persoanei lui, in obiect. Freud a
considerat ca bebelusul face fata pulsiunii de moarte deviind-o, iar Klein a fost de acord cu el.
Deviindu-si pulsiunea de moarte, inseamna ca bebelusul a clivat-o si a proiectat-o in afara sa
– el traieste pericolul ca venind din afara sa si nu din interiorul sau. El atribuie agresiunea,
pericolul, ura, altcuiva. Un astfel de clivaj aici se refera la un clivaj in perceptia bebelusului
despre sine insusi – el se cliveaza pe sine intr-un self care iubeste si un self care uraste si se
debaraseaza de perceptia sa asupra selfului care uraste atribuind propriile sentimente violente
si periculoase altcuiva – el le proiecteaza in obiect si considera ca apartin obiectului si nu
propriei persoane. Astfel, obiectul este perceput ca periculos de persecutor.

Probleme in obtinerea unei bipolaritati schizo-paranoide sanatoase

Pericolele in pozitia schizo-paranoida sunt doua si pot fi descrise ca:
a) inabilitatea de a stabili o reala bipolaritate sau
b) o bipolaritate prea rigida si extrema
a) Primul pericol e acela ca, din anumite motive, clivajul bipolar nu s-a stabilit niciodata
in mod optim. Acesta este cel mai serios dintre cele doua pericole: daca n-a putut fi
stabilita nici o dihotomie reala intre ce este bun si ce este rau, atunci ceea ce este bun
este permanent amenintator, iar rezultatele pot fi catastrofale pentru eu. Confruntandu-
 se cu amenintari constante asupra siesi si obiectelor sale bune, eul spliteaza intr-un
mod daunator – se fragmenteaza in multe parti si apoi partile insele sunt violent
proiectate.
Clivajul excesiv, adesea rezultat dintr-o anxietate persecutorie coplesitoare, e foarte diferit de
diferentierea binara pe care am discutat-o. Acest tip de clivaj in parti multiple se refera adesea
la fragmentare. El poate conduce la un sens terifiant de confuzie si dezintegrare, un sentiment
de haos si depersonalizare. In aceasta forma extrema este legat de procese schizofrenice.
Fragmentarea se produce din mai multe motive, dar invidia este adesea un factor puternic.
Cauza acesteia: in scopul de a face o diferenta intre bun si rau care e necesara, obiectului bun
(sau ideal) trebuie sa i se permita sa existe. Daca sentimentele de invidie ale bebelusului sunt
prea puternice, el nu poate permite existenta bunatatii in cel pe care-l iubeste; faptul ca a trait
bunatate ii provoaca invidie si il face sa atace si sa incerce sa distruga.

In acest sens, invidia este mult mai periculoasa pentru sanatate decat este sadismul. Cel iubit
poate fi recuperat dintr-un atac sadic; cu alte cuvinte, sentimentele puternice de iubire
presupun ca increderea in bunatatea obiectului iubit poate fi recuperata. Dar este exact
sentimentul de bunatate al obiectului aflat sub atac unde atacul este motivat de invidie. In
analizele cu copii si adulti, este extrem de important de diferentiat atacurile asupra analistului
cand el e simtit ca fiind rau (atac, frustrare, deprivare, neintelegere) de atacurile cand acesta
este simtit ca fiind bun.

Clivajul obiectului si al selfului in doua categorii distincte, bun si rau, organizeaza si

structureaza ceea ce inainte a fost experienta haotica; cand mecanismul esueaza, rezulta
haosul si confuzia. Confuzia este, dupa Klein, cea mai rea si mai dureroasa stare a mintii.
Mintea este proiectata in afara si impartita in multe parti. E, de asemenea, ultimul refugiu
atunci cand anxietatea persecutorie devine atat de coplesitor de suportat.

b) Rigiditate si extrema bipolaritate

Un alt potential pericol in pozitia schizo-paranoida este ca aceste doua extreme sa devina
rigide si definitiv separate. Aceasta este mai putin periculos decat catastrofa mintii
confuzionate, dar limiteaza serios dezvoltarea si impiedica miscarea catre o pozitie
depresiva. Cand clivajul este rigid mentinut, obiectele nu pot niciodata sa creasca,
personalitatea ramanand fragila si inflexibila.

In pozitia schizo-paranoida, asa cum am vazut, obiectul bun niciodata nu a fost recunoscut ca
separat de self; obiectul bun este selful bun prin care vin toate experientele bune. Este diferit
de obiectul rau prin care vin toate experientele rele si care apare in momentul in care obiectul
bun dispare. Acestea sunt doua obiecte distincte.
In pozitia schizo-paranoida exista mama buna care imi apartine integral mie si care imi ofera
placere nemarginita. Dar in momentul in care sunt stresat, nu exista nici o mama buna, sunt
complet in prezenta mamei rele care ma persecuta. Acestea sunt stari ale mintii care
fluctueaza cu rapiditate. Pentru a percepe obiectul mai realist trebuie sa recunosc ca mama
care nu este aici cand am nevoie de ea este aceeasi mama care imi aduce confort: mama pe
care o urasc este aceeasi cu cea pe care o iubesc. Si trebuie sa recunosc ca ea nu este eu si nu
imi apartine intotdeauna. Aceasta necesita o acceptare a durerii, uneori prea mari, realitatea ca
sunt dependent de un obiect care e separat de mine. Si ca am atacat si distrus si continui sa
atac si distrug aceeasi persoana pe care o iubesc si de care am nevoie.

Aceste trairi sunt un inceput al ambivalentei (a avea sentimente ambivalente fata de cineva) si
vinovatiei. Si ele deja exista, desi trecatoare si puternic aparandu-ne impotriva lor, in pozitia
schizo-paranoida.

Pozitia depresiva este definita de capacitatea de a suporta durerea vinovatiei cu privire la

propria atitudine fata de cei dragi. Dar vinovatia exista in forme rudimentare si fragmentare
sau proiectate inca din pozitia schizo-paranoida.

Fluctuantele sesizari ale vinovatiei nu pot fi indelung tolerate in pozitia schizo-paranoida; ele
sunt anihilate, fragmentate sau proiectate. Este important insa de inteles ca ele exista ca
perceptii fugitive si ca negarea si proiectarea lor aduce in mod constant anxietate persecutorie.

In dezvoltarea normala, cu un eu mai crescut, realitatea ambivalentei, durerea vinovatiei si

pierderea omnipotentei narcisice vor fi treptat mai tolerabile. Cand unei astfel de realitati nu i
se poate face fata apoi, integrarea treptata a binelui si raului, inauntru si in afara, eu si non-eu
nu poate avea loc. In aceste circumstante, clivajul este largit, dihotomia este puternica si mult
mai rigida. De-a lungul vietii, cand sentimente de vinovatie sunt prea greu de gestionat,
individul se reintoarce la rigiditatea sau la siguranta pozitiei schizo-paranoide unde el poate sa
separe "bun" de "rau" si sa-si mentina cu certitudine absoluta impresia ca el este de partea
binelui.

Cateva completari
Printre operatiile de aparare si organizare in faza schizo-paranoida ar mai fi (in afara de
introietie, scindare, proiectie), identificarea proiectiva, un proces inconstient foarte complex
care desi desfasurat in plan fantasmatic, are consecinte decisive asupra dezvoltrii psihice si
asupra manifestarilor comportamentale si relationale. Se refera la proiectarea unor continuturi
interne, primitive si fragmentate intr-o zona care a fost aleasa in functie de diferite
considerente personale si circumstantial-interpersonale. Prin contributia lui Bion, identificare
proiectiva dobandeste caracterul de mecanism psihic universal, o modalitate principala de
interactiune cu lumea externa a copilului mic si joaca un rol important si in perioadele
ulterioare. Identificarea proiectiva imbina in ea functii de aparare, de facilitare a dezvoltarii si
de mijloc esential de comunicare neverbala. 
Evolutia spre pozitia depresiva se produce atunci cand procesul de asimilare a obiectului bun
predomina asupra tendintelor de scindare. Daca in pozitia schizo-paranoida mintea individului
se afla sub dominatia elementelor scindate, disjunctive, numite elemente beta ( Bion), in
pozitia depresiva, mintea individului incepe sa dezvolte principii de functionare de tip alfa,
cele care produc intregirea elementelor scindate partiale, aparand organizarea mintii de tip
unitar. Supra-eul tiranic, prezent de la nastere, se imblanzeste sub actiunea ingrijirilor si
activitatii de continere a mamei.Apar astfel sentimente bune de compasiune, recunostinta si
reparatie si se consolideaza in acest fel pozitia depresiva. Se numeste pozitie depresiva de la
sentimentul de tristete pe care cineva il resimte in urma pierderii cuiva drag. Ceea ce este trait
drerpt pierdere (dupa varsta de 4-5 luni) este iluzia de posesie omnipotenta a obiectului bun.
Reprezentarile obiectelor interne si eterne, devenind unitare, aspectele bune si rele sunt
integrate, puse impreuna in obiectul intreg. Astfel obiectul exclusiv bun dispare, in locul lui
aparand o sinteza de bun si rau.
Pozitia depresiva

FacebookWhatsAppLinkedIn

Pozitia schizo-paranoida precede pozitia depresiva in dezvoltarea psihica a bebelusului, dar

cele doua functionari se intrepatrund de-a lungul intregii vieti. Melanie Klein continua teoria
pulsiunilor formulata de Freud – in special conceptele sale de pulsiune de viata si pulsiune de
moarte – insa ea le pune in relatie cu un obiect si vorbeste despre fantasmele inconstiente.
Aceste fantasme au la baza satisactia si frustrarea pe care bebelusul le primeste din partea
sanului mamei. Pentru a se proteja de anxietatea primitiva, bebelusul cliveaza obiectul in
bun / ideal si rau / persecutor, clivand astfel si propriul eu. Nu exista de fapt granite foarte
clare intre eu si obiect, relatia dintre cele doua bazandu-se pe proiectie si introiectie continue
ale partilor splitate. Aceste mecanisme se vor diminua treptat, odata cu conturarea eului.

Tranzitia catre pozitia depresiva presupune o integrare treptata atat a eului, cat si a obiectului.
Odata cu maturizarea aparatului perceptual, capacitatea copilului de a-si modifica fantasmele
prin compararea lor cu realitatea de obicei reduce anxietatea. Internalizarea experientelor
bune si a obiectelor bune il reasigura cu privire la propria stare interna, avand astfel o nevoie
mai mica de a se proteja.
Bebelusul se va simti mai putin amenintat si deci va simti mai putina violenta impotriva
obiectului pentru ca o va recunoaste pe mama ca fiind acelasi obiect, si atunci cand gratifica,
si atunci cand frustreaza.

Deoarece isi va suporta mai bine propria ambivalenta, bebelusul va deveni capabil de a-si
asuma impulsurile distructive si de a simti vinovatie, fapt ce a determinat-o pe Klein sa
numeasca aceasta pozitie "depresiva". Vinovatia presupune separarea din fuziunea cu
obiectul, iar separarea inseamna a trai renuntare, doliu, depresie.

In pozitia schizo-paranoida, bebelusul se afla fie exclusiv in prezenta unui obiect bun, fie
exclusiv in prezenta unui obiect rau. In pozitia depresiva, bebelusul accepta ca el nu poate
controla obiectul, ca are nevoie de el, ii poate simti lipsa si poate suferi pentru absenta lui – a
aceluiasi obiect. El mai degraba face doliul obiectului bun decat sa simta ca e amenintat de un
obiect rau (stim ca obiectul rau era obiectul absent, iar el acum e capabil sa resimta
realitatea absentei obiectului).

Odata cu maturizarea aparatelor perceptuale, capacitatea copilului de a-si modifica fantasmele

prin compararea lor cu realitatea de obicei reduce anxietatea.

De asemenea, el incearca sa repare si sa readuca obiectul bun, iar capacitatea de reparatie este,
una dintre cele mai puternice manifestari ale pulsiunii de viata.

Freud a observat aceasta relatie a copilului mic cu obiectul prezent si absent in jocul fort-da,
cu mosorasul pe care copilul il controleaza: "aproape"-"departe", sanul aflandu-se astfel in
controlul sau. De asemenea, in articolul sau din 1915, "Doliu si melancolie", a vorbit despre
travaliul de doliu esuat care face imposibila separarea de obiect, acesta continuand sa existe ca
obiect rau care ameninta lumea interna. Caracteristicile melancoliei descrise de Freud se
regasesc la Klein – explica autoarea – atunci cand ea vorbeste despre esecul subiectului de a
negocia pozitia depresiva, adica de a regasi sentimentele de dragoste dupa ce a fost dezamagit
sau parasit.

Ceea ce au adaugat Abraham si Klein la intelegerea melancoliei a fost faptul ca in doliu exista
de asemenea o internalizare a relatiei. La origine, doliul reprezinta capacitatea bebelusului de
a sustine si recupera sentimentele de iubire si deci dorul dupa mama absenta, construindu-si
interior o figura valoroasa si sustinatoare care ii ofera forta interioara. In termenii lui Klein,
copilul care a introiectat-o la origine pe mama o simte acum pe mama in interiorul sau.
O alta achizitie in pozitia depresiva este capacitatea de utilizare a simbolurilor (despre care a
vorbit Hanna Segal). In modelul de gandire psihotic, simbolul este confundat cu ceea ce este
simbolizat, este o gandire concreta. Travaliul de doliu este o perioada de reconstructie a
pozitiei depresive, iar aceasta re-tranzitie a adultului intr-o perioada de criza de la pozitia
schizo-paranoida la cea depresiva potenteaza creativitatea. In pozitia depresiva, anxietatea
principala este cea de recuperare a obiectului intern bun, iar principala defensa impotriva
acestui tip de anxietate este mania. In manie, subiectul nu este subjugat atat de mult de un
obiect persecutor cum este in melancolie. In manie, fantasmele sunt de triumf si control
asupra obiectului. Insa mania si melancolia sunt esuari ale pozitiei depresive si ele pot fi, de
asemenea, forme sau faze ale unui travaliu de doliu.

Vinieta
Sa urmarim acum o vinieta clinica prezentata de autoare in scopul de a ilustra trecerea de la
pozitia schizo-paranoida la pozitia depresiva in cazul unei adolescente aflate in conflict cu
parintii si cu profesorii!

Desi capabila intelectual, nu se putea concentra pentru scoala, iar cand parintii voiau sa o
ajute, ii respingea cu furie. Singura solutie pe care o vedea era schimbarea scolii. Certurile si
rezultatele slabe au continuat la noua scoala. Ea le reprosa parintilor ca vor sa aiba un copil
perfect, iar ei sustineau ca nu e vorba despre asta, ci despre faptul ca scoala e importanta
totusi.

Autoarea comenteaza ca adolescenta si-a clivat partea rea pe care a proiectat-o in parinti si in
scoala, pe care i-a resimtit apoi ca persecutori. In momentul in care a devenit capabila sa faca
trecerea de la pozitia schizo-paranoida la cea depresiva, ea a inceput sa-si retraga obiectul rau
proiectat si sa si-l asume mai mult, odata cu o capacitate crescuta de a repara obiectul. Se
remarca faptul ca un marcator al acestei treceri este momentul in care, avand un pantof
dezlipit pe care i-l aruncase tatalui sa-l repare, l-a luat sa il lipeasca singura in timp ce purta o
conversatie rezonabila cu mama ei pe tema scolii. Un rol important l-a jucat utilizarea
inconstienta a simbolurilor de catre pacienta. Pantoful rupt a fost un simbol pentru splitarea ei
interna pe care a reusit sa o repare in terapie. Este specific pozitiei depresive faptul ca
proiectiile sunt retrase din obiect, iar subiectul e capabil sa le foloseasca in mod creativ.
Cineva aflat mai adanc in pozitia schizo-paranoida s-ar fi identificat mult mai mult cu talpa de
pantof rupta ce nu poate fi folosita. Discutia pe care a avut-o cu mama ei in timp ce isi repara
singura pantoful reprezinta o scena ce comunica simbolic dorinta sa de a pune lucrurile in
ordine. Incidentul cu pantoful de asemenea ilustreaza interactiunea constanta intre obiectele
interne si externe. In splitarea ei, proiectia partii rele in parinti si scoala genereaza in acestia
supararea si represaliile de care ea se teme. Starea lor de suparare a fost ulterior introiectata,
confirmand si amplificand senzatia sa de persecutie. Apoi s-a creeat un cerc vicios de
persecutie intre obiectele interne (a se simti persecutata) si cele externe (a fi realmente
persecutata). Trecand la o functionare mai depresiva, a devenit capabila sa restaureze o
imagine mult mai integrata de sine si a celorlalti. A gasit apoi confirmarea schimbarii sale
interne in noua reactie a mamei, instalandu-se astfel un obiect intern de ajutor capabil de a
vedea atat fortele, cat si slabiciunile sale. Fata era foarte dependenta de parinti, dar, pana la
incidentul cu pantoful, incapabila sa isi dea seama de asta si sa le foloseasca ajutorul. Anterior
acestei schimbari, ea isi controla parintii si scoala pastrandu-i in mintea sa rai si nefolositori.
Privea interactiunea parintilor cu scoala ca fiind amenintatoare. Dependenta de parinti,
neconstientizata, era exprimata printr-un puternic control al lor ca figuri rele, purtatoare de
aspecte de temut ale ei insesi. Aceasta dependenta difera de cea pe care ea a inceput sa o arate
cand s-a intors catre mama sa si a impartasit cu ea suferinta cu privire la autodistructivitatea
ei. Mama s-a simtit ea insasi eliberata de ostilitatea fiicei si libera ca persoana separata care
poate ajuta. Dependenta depresiva a fetei e constientizata si actioneaza ca un impuls pentru
reconciliere si reparatie. In conversatia cu repararea pantofului, ea a renuntat la controlul si
atacul impotriva parintilor si le-a permis sa pastreze legatura cu scoala pe care acum o poate
vedea ca nepericuloasa. Miscarea de la pozitia schizo-paranoida catre cea depresiva este
simultan o renuntare la control asupra cuplului parental (aici, parintii si scoala), o
recunoastere a separarii si interactiunii lor si o constientizare a faptului ca in aceasta
schimbare, o noua libertate poate fi obtinuta. Negocierea pozitiei depresive e intim legata de
perlaborarea Complexului lui Oedip. Sunt parti ale aceluiasi proces.