Consilierea educaţională individuală şi de grup

Consilierea educaţională individuală şi consilierea educaţională de grup (Ehly, Dustin, 1989)

Probleme abordate în consilierea individuală
Consilierea educaţională individuală răspunde în general nevoii de atenţie şi tratare
individualizată pe care unele persoane o manifestă. Astfel, consilierea individuală este recomandată
pentru mai multe tipuri de probleme: legate de şcoală sau de familie, probleme relaţionale, probleme
urgente (ieşirea din situaţii de criză), probleme semnalate de client sau probleme pentru care clientul este
trimis de către altcineva (profesori sau părinţi) la consilier, probleme referitoare la echilibrul intern sau la
echilibrul în relaţiile cu ceilalţi. Fetele tind în general să dezvolte probleme generate de atitudini pasive –
timiditate, conştiinţă de sine exacerbată, în timp ce băieţii tind să dezvolte probleme asociate agresivităţii:
neastâmpăr, neatenţie, lipsă de concentrare, comportament distructiv, nesupunere la reguli, încăierarea cu
ceilalţi colegi şi alte comportamente negative orientate extern.
Scopurile consilierii individuale pot fi stabilite după analiza problemelor pentru care clienţii le
prezintă consilierului. Uneori elevii pot refuza să participe la consilierea de grup (din cauza unei excesive
timidităţi sau a unor comportamente agresive), caz în care se apelează la consilierea individuală. Când
consilierul şi elevul nu se cunosc suficient de bine, primele întâlniri sunt orientate spre stabilirea relaţiei
terapeutice, spre câştigarea încrederii clientului prin comunicarea de către consilier a grijii, atenţiei pentru
client. George şi Cristiani (1986, ap. Ehly, Dustin, 1989) descriu cinci priorităţi majore în procesul de
consiliere – facilitarea schimbării comportamentale, ameliorarea deprinderilor de coping, dezvoltarea
deprinderilor de luare a deciziilor, ameliorarea relaţiilor şi valorificarea potenţialul clientului. Modul în
care consilierul va lucra pentru atingerea acestor scopuri variază în funcţie de orientarea sa teoretică, de
natura problemelor abordate, de abilităţile clientului și de timpul avut la dispoziţie. Pentru clienţii cu CES
trebuie urmărit încă un scop – normalizarea – dobândirea deprinderilor necesare pentru a face faţă
cerinţelor integrării în clasele obişnuite. Ehly şi Dustin (1989) menţionează alte trei scopuri ale consilierii
individuale – motivarea clienţilor de a-şi exprima problemele comportamentale, ajutarea elevilor să-şi
asume responsabilitatea pentru comportamentele lor, antrenarea elevilor în dezvoltarea unor abilităţi
specifice (deprinderi de muncă intelectuală, rezolvarea temelor pentru acasă etc.).
Facilitarea schimbării comportamentale se referă la stabilirea scopurilor şi planificarea
activităţilor de consiliere. Stabilirea scopurilor derivă uneori relativ simplu din definirea problemei – dacă
un copil este trimis de un profesor la cabinet pentru rezolvarea unor probleme de relaţionare, scopul
consilierii va fi dobândirea unor deprinderi sociale. Adesea stabilirea scopurilor variază în funcţie de
modelul teoretic urmat de consilier. Modelele behavioriste rafinează formularea obiectivelor astfel încât
un observator independent să poată măsura caracteristicile problemelor comportamentale şi să poată

1
confirma progresul în sensul schimbării dezirabile a comportamentelor. În abordările rogersiene sau
adleriene, formularea scopurilor se referă la schimbări de sentimente, atitudini şi gânduri. Modul în care
formulăm scopurile determină strâns felul în care facem evaluarea schimbării prin consiliere. Schimbările
în termeni de comportamente pot fi evaluate prin observare, în timp ce schimbarea sentimentelor,
atitudinilor şi gândurilor se va evalua prin discuţii cu clientul.
Ameliorarea deprinderilor de coping. Deprinderile de coping reflectă două dimensiuni largi ale
evenimentelor – normativă şi nenormativă. Evenimentele normative constau în circumstanţele cotidiene
care afectează toate fiinţele umane (relaţionarea cu ceilalţi, îndeplinirea sarcinilor etc.). Evenimentele
nenormative sunt acele circumstanţe speciale care pot conduce la solicitări suplimentare ale resurselor de
coping ale copilului – dezastrele naturale, tragedii în familia copilului, întâmplări neaşteptate. Indiferent
dacă deprinderile de coping sunt normative sau nenormative, practicianul va dezvolta scopuri ale
consilierii care reflectă nevoile şi resursele copilului. Atunci când se lucrează cu un copil sub stres extrem
legat de un eveniment nenormativ, se desfăşoară ceea ce numim intervenţie de criză. Indiferent de
circumstanţe care impun necesitatea consilierii, consilierul va opta pentru o intervenţie de consiliere
individuală când scopurile cer o muncă intensivă cu individul, pentru a produce schimbări la nivel
cognitiv, afectiv şi comportamental.
Promovarea deprinderilor de luare a deciziei – este un obiectiv atunci când clientul întâmpină
dificultăţi în a identifica opţiunile comportamentale şi consecinţele comportamentelor alese. Cel mai
adesea adolescenţii raportează dificultăţi de luare a deciziilor pe măsură ce se apropie de statutul de adulţi.
Havighurst (1951) descria mai multe sarcini de dezvoltare care pot complica procesul de luare a
deciziilor pentru adolescenţi – acceptarea rolului fizic şi sexual, stabilirea de noi relaţii cu colegii de
ambele sexe, dobândirea independenţei emoţionale faţă de părinţi, dobândirea independenţei economice;
alegerea vocaţională şi pregătirea pentru o profesie, dezvoltarea deprinderilor intelectuale şi conceptelor
necesare pentru competenţa civică, dobândirea unor modele de comportament social responsabil,
pregătirea pentru căsătorie şi viaţa de familie, construirea conştientă a valorilor care sunt în armonie cu
propriul mediu. Alegerile adolescenţilor se produc în toate aceste tipuri de sarcini. Practicianul cu o
orientare preventivă, îşi poate propune astfel de scopuri mai timpuriu, pregătindu-i pe clienţi pentru
momentele alegerii din adolescenţă şi prima tinereţe.
Ameliorarea relaţiilor – reprezintă un scop prin care se poate facilita schimbarea comportamentală
şi ameliorarea deprinderilor de coping. Indiferent care relaţii ale copilului sunt problematice, scopul
consilierii se va centra pe ajutarea sa să devină mai abil în orice tip de relaţii sociale. Acest scop va fi
urmărit cu acei elevi care preferă să rezolve independent sarcinile şcolare şi nu reuşesc să lucreze în grup,
cu elevii care au anumite deprinderi interpersonale, dar trebuie ajutaţi să le transfere şi în alte contexte, cu

2
elevii care urmează să fie incluşi în grupuri de consiliere, dar au nevoie anterior să dobândească deprinderi
specifice de relaţionare.
Facilitarea potenţialul clientului – poate avea semnificaţii foarte largi, dar acestea sunt grupate de
Blocher (1966) în două dimensiuni: conştientizarea limitelor personale şi a condiţiilor pe care le oferă
mediul familiei şi şcolii. Consilierea îşi va propune să îl ajute pe client să controleze mai bine mediul şi
modul în care îşi identifică şi îşi gestionează resursele; să ia decizii care să îl ferească de probleme
comportamentale (consum de alcool, de droguri, ameninţări sau încercări suicidare). Pentru dobândirea
unui mai bun control asupra propriilor resurse şi asupra mediului este benefică formarea unor deprinderi
de planificare eficientă a activităţilor, de obţinere şi gestionare a informaţiilor.

Consilierea de grup se aplică (cf. Ehly, Dustin, 1989) atunci când se urmăreşte facilitarea
învăţării de către elevi despre propriile acţiuni şi despre modalităţile de acomodare la acţiunile altora. Deşi
consilierea de grup consumă mult timp, ea permite învăţarea unor atitudini (ex. asumarea responsabilităţii
faţă de propriul comportament) care nu este facilitată prin alte forme de intervenţie educaţională sau de
consiliere. Consilierul trebuie să înveţe să acorde grupului timp pentru a explora şi a face greşeli.
Consilierea de grup poate fi aplicată atât în scopuri preventive, cât şi remediale. După natura
scopurilor urmările, se distinge între consilierea de grup educaţională, vocaţională, socială sau personală
(Corey, 2008). Activitatea în grup presupune un proces interpersonal care accentuează conştientizarea
gândurilor, sentimentelor şi comportamentelor. Consilierea de grup este adesea orientată spre rezolvarea
unor probleme, iar scopurile şi conţinutul sunt în mare măsură dictate de membrii grupului. Membrii
grupurilor de consiliere nu cer o reconstruire extensivă a personalităţii, iar problemele lor sunt în general
legate de rezolvarea unor sarcini de dezvoltare de-a lungul vieţii. Consilierea de grup tinde să fie orientată
spre dezvoltare, în sensul că pune accent pe descoperirea şi cultivarea resurselor şi calităţilor interne.
Participanţii pot fi confruntaţi cu diverse crize situaţionale sau conflicte sau se pot afla în situaţia de a
încerca să schimbe comportamente auto-anulante. Grupul oferă empatie şi sprijin pentru a crea o
atmosferă de încredere în care devine posibilă explorarea şi împărtăşirea problemelor. Membrii grupurilor
sunt ajutaţi în dezvoltarea deprinderilor de gestionare a problemelor interpersonale, astfel încât, în viitor,
să fie mai capabili să rezolve probleme similare.
Consilierul de grup utilizează tehnici verbale şi nonverbale, precum şi exerciţii structurate
(reflectarea – oglindirea mesajelor verbale şi nonverbale ale membrilor grupului), clarificarea (ajutarea
membrilor să înţeleagă mai clar ceea ce ei spun sau simt), jocul de rol şi interpretarea (conectarea
comportamentelor prezente cu decizii trecute). Rolurile de bază ale consilierului de grup sunt de a facilita
interacţiunea între membri, de a-i ajuta să înveţe unul de la altul, de a-i ajuta să stabilească scopuri
personale, de a-i încuraja să transleze insight-urile personale în planuri concrete de acţiune în afara

3
grupului. Consilierul îi încurajează pe membri să se focalizeze pe aici şi acum şi să identifice problemele
pe care doresc să le exploreze în grup.
Factorii care conduc a succesul consilierii de grup sunt (cf. Yalom, 1985, ap. Ehly, Dustin, 1989):
inducerea speranţei din sprijinirea experienţelor individuale ale membrilor, pe măsură ce aceştia învaţă că
ceilalţi membri ai grupului sunt dispuşi să-i ajute; universalitatea – membrii grupului învaţă că ceilalţi
membri ai grupului suferă de unele dintre aceleaşi conflicte şi sentimente ca şi ei; partajarea informaţiei –
este de ajutor pe măsură ce alţi membri ai grupului împărtăşesc sfaturi şi experienţe; altruism – apare când
indivizii care erau iniţial afundaţi în propriile dificultăţi încep să se focalizeze pe ceilalţi şi încearcă să-i
ajute să reuşească; dezvoltarea tehnicilor de socializare – este importantă mai ales pentru clienţii de vârstă
şcolară, deşi chiar şi în grupurile de adulţi procesul durează uneori luni de zile; comportamentul imitativ –
aproape întotdeauna are loc cu succes în grupuri; pe măsură ce membrii grupului devin importanţi unii
pentru alţii încep să manifeste un proces de emulaţie a unor comportamente; învăţarea interpersonală –
are loc pe măsură ce membrii schimbă între ei puncte de vedere şi îşi discută reacţiile faţă de
comportamentul celuilalt pe parcursul activităţii de grup; coeziunea de grup – este sentimentul de
apropiere dezvoltat între membrii grupurilor de succes; catharsisul – apare pe măsură ce membrii îşi
exprimă sentimentele într-un climat de siguranţă în cadrul grupului; factorii existenţiali – implică
conştientizarea de către membri că ei sunt responsabili de propriul comportament.

2. Specificul grupului de consiliere educaţională

Grupul de consiliere este cadrul social în care membrii îşi pot îndeplini scopuri precum:
- Învăţarea încrederii în sine şi în ceilalţi;
- Creşterea conştientizării şi auto-cunoaşterii, pentru a-şi dezvolta propria identitate
în unicitatea sa;
- Recunoaşterea aspectelor comune privind nevoile şi problemele membrilor
grupului, apărând astfel legături mai strânse între ei;
- Ajutarea membrilor să înveţe cum să stabilească relaţii autentice şi apropiate cu
ceilalţi;
- Ajutarea membrilor să descopere resurse în familia extinsă şi comunitate pentru a
aborda problemele cu care se confruntă;
- Creşterea auto-acceptării, încrederii în sine şi respectului de sine, pentru a
dobândi o nouă percepţie a sinelui şi a celorlalţi;
- Învăţarea exprimării propriilor emoţii într-un mod sănătos şi constructiv;
- Dezvoltarea preocupării şi compasiunii pentru ceilalţi;

4
 - Dezvoltarea unor căi alternative de a face faţă problemelor normale ale
dezvoltării şi rezolvării unor conflicte;
- Creşterea auto-dirijării, interdependenţei şi responsabilităţii faţă de sine şi de
ceilalţi;
- Conştientizarea propriilor alegeri şi realizarea unor alegeri înţelepte;
- Construirea unor planuri specifice de schimbare a anumitor comportamente şi
angajarea de a le urma;
- Învăţarea unor deprinderi sociale mai eficiente;
- Dezvoltarea receptivităţii faţă de nevoile şi sentimentele celorlalţi;
- Învăţarea modalităţilor de a-i provoca pe ceilalţi cu grijă, preocupare, onestitate,
şi francheţe;
- Clarificarea propriilor valori şi luarea unor decizii privind dacă şi cum să le
modifice.

Grupul de consiliere oferă posibilitatea recreării lumii cotidiene a participanţilor, în special când
componenţa este diversă sub aspectul vârstei, intereselor, mediului, statutului socio-economic şi tipului de
probleme abordate. Asemenea unui microcosmos al societăţii, grupul de consiliere oferă un fragment din
realitate – luptele şi conflictele dintre membrii grupului sunt similare celor întâlnite în lumea din afara sa;
grupul furnizează feedback neobişnuit de bogat în comparaţie cu alte contexte sociale – oamenii se pot
vedea prin prisma celorlalţi membri ai grupului care deţin mentalităţi variate.
Grupul de consiliere oferă înţelegere şi suport care alimentează dorinţa membrilor de a explora
ceea ce au adus cu ei ca încărcătură experienţială. Participanţii îşi dezvoltă sentimentul apartenenţei şi,
prin coeziunea pe care o dezvoltă, membrii grupului învaţă să fie apropiaţi, preocupaţi unii de alţii,
provocatori. În atmosfera suportivă a grupului, membrii pot experimenta noi comportamente. Pe măsură
ce le practică în grup, primesc încurajare şi învaţă cum să le aplice în afara grupului. În final, membrii
grupului sunt cei ce decid ce schimbări vor să facă în vieţile lor. Ei pot compara percepţiile pe care le au
despre ei cu percepţiile pe care le au ceilalţi şi apoi să decidă cum vor utiliza această informaţie. În esenţă,
membrii grupului primesc indicii mai clare despre ce fel de persoană le-ar place să devină şi ajung să
înţeleagă ce anume îi împiedică să devină acea persoană.

Tipuri de grupuri (Corey, 2008)

Grupul de psihoterapie – diferenţa majoră dintre grupul de psihoterapie şi grupul de consiliere
provine din scopurile urmărite. Grupurile de consiliere se focalizează pe creştere, dezvoltare,
perfecţionare, prevenţie, autoconştientizare, înlăturarea obstacolelor în calea creşterii, în timp ce grupurile

5
de terapie se focalizează pe remediere, tratament şi reconstrucţia personalităţii. Psihoterapia de grup este
un proces de reeducare care include conştientul şi inconştientul, prezentul şi trecutul. Grupuri de terapie
pot fi constituite pentru a corecta tulburări emoţionale şi comportamentale care împiedică funcţionarea
normală a persoanei sau pentru a remedia probleme psihologice profunde. Scopul poate fi o transformare
minoră sau majoră a personalităţii. De aceea, grupul de psihoterapie tinde să aibă o durată mai mare de
viaţă decât alte tipuri de grupuri. Participanţii la grupurile de psihoterapie pot suferi de probleme
emoţionale severe, conflicte personale profunde, stări psihotice sau pot exterioriza comportamente sociale
deviante; nevoile acestora sunt de tratament, de remediere, mai curând decât de intervenţie preventivă sau
de dezvoltare. În general, cu aceste grupuri lucrează psihologi clinicieni, care utilizează tehnici verbale, la
fel ca şi consilierii, dar şi unele tehnici care induc regresia la experienţele cele mai timpurii, pentru a
evidenţia dinamicile inconştientului, pentru a ajuta membrii să retrăiască situaţiile traumatice, astfel încât
să poată avea loc catharsisul. Pe măsură ce clienţii trăiesc aceste experienţe, conştientizează decizii vechi
care interferează cu funcţionarea prezentă. Terapeutul ajută membrii să dezvolte o experienţă emoţională
corectivă şi să ia noi decizii cu privire la lume, la ceilalţi şi la ei înşişi.
Grupurile psihoeducaţionale sunt structurate pe o temă centrală pentru o anumită categorie de
populaţie. Scopurile lor sunt de împărtăşire a informaţiei, a experienţelor comune, învăţarea oamenilor
cum să-şi rezolve problemele, oferirea de suport, ajutarea oamenilor cum să-şi creeze propriile sisteme de
suport în afara grupului. Aceste grupuri pot fi considerate ca grupuri educaţionale şi ca grupuri terapeutice
prin faptul că au o temă de conţinut stabilită, urmăresc diseminarea informaţiei şi au o componentă de
auto-dezvoltare – ajută membrii să-şi dezvolte deprinderi specifice, să înţeleagă anumite teme, sau să
treacă prin etape dificile ale vieţii. În funcţie de nevoile membrilor, grupurile psihoeducaţionale pot urmări
creşterea conştientizării de către indivizi a unor probleme ale vieţii şi dobândirea unor instrumente pentru
a le face faţă mai bine. Practicile de intervenţie sunt bazate pe teorii ale învăţării şi utilizează proceduri
behavioriste; sesiunile de lucru se desfăşoară aproximativ 2 ore pe săptămână şi au o durată de existenţă
relativ scurtă. Exemple de astfel de grupuri sunt grupuri pentru dezvoltarea deprinderilor sociale, pentru
training asertiv, pentru managementul stresului, grupuri de terapie cognitivă şi grupuri de terapie
multimodală (A. Lazarus, BASIC-ID – behavior, affect, sensation, imagery, cognition, interpersonal
relationship, drugs), grupuri pentru liceeni proveniţi din familii cu părinţi alcoolici, grupuri de suport
pentru HIV/SIDA, grupuri centrate pe violenţa domestică etc.
Grupurile de muncă sau centrate pe sarcină – sunt proiectate pentru a îndeplini diverse sarcini;
se întâlnesc grupuri de planificare, organizaţii ale comunităţii, grupuri de discuţii, cercuri de studiu,
grupuri de învăţare. Scopul acestor grupuri este de a ameliora performanţa în îndeplinirea unor sarcini de
muncă prin valorificarea potenţialului facilitator al grupurilor. Dată fiind centrarea pe sarcină, focalizarea
acestor grupuri este pe deprinderile de rezolvare a problemelor şi de luare a deciziilor. În grupurile

6
centrate pe sarcină este necesară acordarea unei atenţii echilibrate atât conţinuturilor muncii, cât şi
aspectelor legate de relaţionarea interpersonală. Neglijarea acestora din urmă conduce la diminuarea
succesului. Rolul liderului grupului este de a asista membrii grupului să înţeleagă modul cum atenţia la
climatul interpersonal se leagă direct de atingerea scopului grupului. Echilibrul între conţinut şi proces în
grupurile centrate pe sarcină se menţine prin procedurile care trebuie urmate în cele trei faze ale activităţii:
încălzirea, acţiunea şi închiderea.
Grupurile pe termen scurt se utilizează pentru rezolvarea unei varietăţi de probleme şi cu diverse
tipuri de populaţii. Intervenţiile de scurtă durată sunt relevante în special pentru grupurile de consiliere,
grupurile structurate şi grupurile psihoeducaţionale. În grupurile pe termen scurt, consilierii stabilesc
scopuri clare şi realiste pentru terapie, stabilesc o focalizare clară în structura grupului, au un rol activ şi
lucrează într-un cadru de timp limitat.

7
 Fazele dezvoltării grupurilor de consiliere (Gerald Corey, 2008)
Stadii timpurii ale dezvoltării unui grup de consiliere
Stadiul 1: Aspecte legate de perioada anterioară constituirii grupului
În acest stadiu are loc predominant planificarea activităţii grupului. Consilierul anunţă înfiinţarea
grupului şi recrutează membrii acestuia. În anunţ este foarte important să se spună suficient despre
activitatea grupului pentru a crea o imagine clară potenţialilor membri despre scopul grupului şi tipurile de
activităţi desfăşurate. Pot fi realizate anunţuri scrise, plasate în zonele unde ar putea exista potenţiali
clienţi, dar o tehnică mai eficientă este contactarea directă a persoanelor în cazul în care informaţia dintr-
un anunţ scris nu este suficient de accesibilă. Dacă grupul va fi alcătuit din elevi, atunci este recomandat
să se meargă la mai multe clase pentru a se prezenta informaţii relevante despre viitorul grup. Cu aceeaşi
ocazie se pot distribui scurte formulare de înscriere pentru a fi completate de către doritori.
Identificarea şi selecţia membrilor grupului se va realiza conform codului etic care impune drept
criteriu compatibilitatea dintre nevoile şi scopurile clientului cu scopurile grupului, astfel încât să nu fie
împiedicate procesele de grup, starea de bine a persoanei să nu fie ameninţată de experienţa grupului.
Liderul grupului se va întreba cine va beneficia cel mai mult de experienţa grupului, cine va fi
deranjat de participarea la grup sau cine va avea o influenţă negativă asupra funcţionării grupului. Dacă
este un grup deschis, se ridică întrebarea cum se vor adapta la grup membrii care vin pe parcurs. Pentru a
răspunde la întrebările de mai sus se poate cere potenţialilor membri să completeze un chestionar scris sau
să participe la un interviu. Odată ce membrii grupului au fost recrutaţi, liderul trebuie să decidă dacă şi
cine trebuie exclus în funcţie de eventualele riscuri psihologice sau de participarea inadecvată la
activitatea grupului. După întâlnirea de identificare, liderul trebuie să analizeze posibilele temeri şi
preocupări pe care membrii le au cu privire la participarea la grup. Consilierul trebuie să pună în discuţie
cu clientul pregătirea sa pentru a participa la activitatea grupului, schimbările pe care va trebui să le facă.
Dacă membrii intră în grup fără a fi conştienţi de impactul potenţial al schimbărilor lor personale asupra
vieţilor celor din jur, motivaţia de a continua participarea poate să descrească dacă întâmpină probleme în
familia lor. Screeningul trebuie să fie un proces în dublu sens, adică potenţialii membri să se decidă dacă
grupul respectiv şi consilierul sunt ceea ce au ei nevoie. Consilierul trebuie să încurajeze potenţialii clienţi
să decidă pe cont propriu dacă vor cu adevărat să participe la grup. Membrii grupului trebuie să fie
încurajaţi să pună întrebări pentru a culege suficiente informaţii despre grup şi a decide dacă doresc să
participe.
O persoană poate fi selectată într-un grup dacă ea doreşte să facă ceea ce este necesar pentru a fi
un membru productiv al grupului, dacă decizia de a participa a fost luată de persoana în cauză, dacă
viitorul membru va fi capabil să îndeplinească sarcinile de grup, dacă are scopuri clare şi a înţeles cum îl
poate ajuta grupul să le atingă, dacă individul este deschis şi dispus să împărtăşească informaţii personale,

8
dacă şi în ce măsură se va potrivi acel membru cu restul grupului pentru a putea lucra eficient împreună.
Yalom consideră că motivaţia persoanei de a participa este cel mai important criteriu pentru participarea
la grup. Persoanele care sunt ipohondre, paranoide, dependente de alcool sau droguri, în episoade
psihotice acute, sociopate, nu sunt potrivite pentru participarea la grupurile eterogene, outpatient, de
terapie intensivă.
Activitatea în grup este indicată în special pentru persoanele care au probleme de relaţionare
interpersonală – singurătate, inabilitatea de a iniţia relaţii intime, sentimentul că nu sunt iubite, teama de a
fi asertive şi lipsa de independenţă. Clienţii cărora le lipseşte sensul vieţii, care suferă de anxietate difuză,
care sunt în căutarea unei identităţi, care au teamă de succes, care lucrează compulsiv pot beneficia de
asemenea de pe urma terapiei de grup.
Perioada dinaintea începerii activităţii grupului trebuie utilizată pentru rezolvarea mai multor
probleme şi decizii practice – dacă grupul va fi deschis sau închis, voluntar sau involuntar, omogen sau
eterogen, locul de întâlnire, mărimea grupului, frecvenţa şi durata întâlnirilor, durata funcţionării grupului.
Funcţiile liderului de grup în perioada formării grupului sunt:
- Identificarea scopurilor generale şi specifice ale grupului,
- Dezvoltarea unei propuneri scrise clare pentru formarea unui grup;
- Anunţarea grupului într-un mod care oferă informaţie adecvată pentru posibilii participanţi;
- Realizarea interviurilor pentru selecţia participanţilor şi orientarea lor;
- Luarea deciziilor privind selecţia membrilor grupului;
- Organizarea detaliilor practice pentru desfăşurarea întâlnirilor de grup;
- Obţinerea permisiunii parentale dacă este cazul;
- Pregătirea psihologică pentru activităţile de lidership al grupului;
- Organizarea unei întâlniri preliminare a grupului pentru informarea membrilor asupra regulilor de
bază ale grupului şi pregătirea pentru experienţa de grup;
- Realizarea de pregătiri pentru obţinerea consimţământului informat şi explorarea cu participanţii a
potenţialelor riscuri ale activităţii de grup.
Grupurile aflate în faza de formare pot fi marcate de rezistenţe, determinate adesea de inabilitatea
liderilor de a oferi suficientă orientare membrilor asupra activităţii grupului. Natura şi scopul pregătirii
pregrup este determinată în mare măsură de tipul de grup, dar sunt elemente comune care pot fi abordate
indiferent de grup: expectanţele membrilor şi liderului, proceduri de bază ale grupului, concepţii greşite
despre grup, avantajele şi limitele participării la grup. Multe dintre problemele care pot apărea pe
parcursul activităţii grupului pot fi evitate printr-o pregătire şi planificare atentă.

9
 Stadiul 2: Stadiul iniţial - Orientare şi explorare
Stadiul iniţial este perioada pentru orientare şi determinarea structurii grupului. Pe parcursul
stadiului orientare au loc următoarele evenimente:
- Participanţii testează atmosfera şi se familiarizează cu aceasta;
- Membrii învaţă ce se aşteaptă de la ei, cum funcţionează grupul şi cum să participe la activitatea de
grup;
- Membrii pot manifesta comportamente dezirabile social; asumarea riscurilor este scăzută şi
explorarea este doar în stadiul de tentativă;
- Coeziunea grupului şi încrederea se construiesc treptat pe măsură ce membrii sunt dispuşi să
exprime ceea ce gândesc şi simt;
- Membrii sunt preocupaţi dacă vor fi incluşi în grup sau excluşi şi încep să-şi definească locul în
grup;
- O problemă centrală este încrederea versus neîncredere;
- Există perioade de linişte, de stânjeneală; membrii pot căuta dirijare din partea liderului şi pot fi
uimiţi de ceea ce este grupul;
- Membrii grupului decid în cine pot avea încredere, cât de mult se vor deschide, cât de sigur este
grupul, cine le place şi cine le displace în grup, cât de mult sunt dispuşi să se implice.
- Membrii învaţă atitudinile fundamentale de respect, empatie, acceptare, grijă, receptivitate prin care
se facilitează construirea încrederii.
În stadiul iniţial al dezvoltării grupurilor anumite roluri şi sarcini ale membrilor sunt esenţiale
pentru evoluţia lor ulterioară:
 Iniţierea unor acţiuni pentru construirea climatului de încredere;
 Învăţarea unor moduri de exprimare a propriilor gânduri şi sentimente care influenţează
interacţiunile din cadrul grupului;
 Manifestarea dorinţei de a exprima temeri, speranţe, preocupări, rezerve şi expectanţe privind
grupul;
 Disponibilitatea de a se face cunoscut celorlalţi din grup;
 Implicarea în crearea normelor grupului;
 Stabilirea unor scopuri personale specifice care vor orienta participarea la activitatea grupului;
 Învăţarea normelor de bază ale participării la activitatea de grup, în special cum se va face
implicarea în interacţiunile de grup;
În această fază pot apărea unele probleme legate de:
 Pasivitatea membrilor care aşteaptă să se întâmple ceva;

10
  Sentimente de neîncredere sau temeri care influenţează activitatea grupului şi antrenează din
partea membrilor atitudini de rezistenţă;
 Membrii se menţin confuzi şi necunoscuţi grupului, făcând dificilă interacţiunea cu sens în cadrul
grupului;
 Membrii se pot fixa într-o situaţie de rezolvare de probleme şi oferire de sfaturi cu ceilalţi
membri.
Funcţiile majore ale liderului în faza iniţială de orientare şi explorare sunt:
 Să-i înveţe pe participanţi unele reguli de bază şi moduri de a participa;
 Să dezvolte regulile de bază şi să stabilească normele grupului;
 Să-i înveţe pe membrii grupului procesele fundamentale de grup;
 Să ajute membrii în exprimarea temerilor şi expectanţelor lor şi să lucreze la dezvoltarea
încrederii în grup.
 Să modeleze dimensiunile facilitative ale comportamentului terapeutic;
 Să fie deschis cu membrii şi să fie prezent psihologic pentru ei;
 Să clarifice diviziunile responsabilităţii;
 Să ajute membrii să-şi stabilească scopuri personale;
 Să prelucreze deschis preocupările şi întrebările membrilor;
 Să structureze activităţile astfel încât să nu creeze dependenţă, dar nici o înaintare prea greoaie;
 Să ajute membrii să împărtăşească ceea ce gândesc şi simt despre ceea ce se întâmplă în cadrul
grupului;
 Să-i ajute pe membrii grupului să înveţe deprinderile interpersonale de bază, precum ascultarea
activă;
 Evaluarea nevoilor grupului şi facilitarea satisfacerii acelor nevoi.

Stadiul 3: Stadiul tranziţiei – abordarea rezistenţelor

Această fază ridică o serie de provocări care trebuie rezolvate constructiv înainte ca grupul să
poată lucra asupra problemelor de profunzime pentru care a fost constituit. Principalele provocări sunt
anxietatea membrilor, atitudinile defensive, conflictele, ambivalenţa cu privire la participarea la grup.
Dacă în stadiul iniţial, încrederea a fost construită la un nivel acceptabil, este posibil ca manifestările de
închidere şi apărare să nu mai fie prezente atât de evident.
Caracteristicile acestui stadiul al tranziţiei sunt grupate în jurul anxietăţii şi atitudinilor defensive:
- Uimirea cu privire la ceea ce membrii simt faţă de ei înşişi dacă îşi optimizează nivelul conştiinţei
de sine, uimire cu privire la acceptarea celorlalţi sau respingerea lor;

11
- Testarea liderului şi a celorlalţi membri pentru a vedea cât de sigur este mediul grupului;
- Trăirea unei lupte pentru control şi putere şi a unor conflicte cu ceilalţi membri ai grupului sau cu
liderul;
- Învăţarea modului de a lucra în condiţii de conflict şi confruntare;
- Sentimentul rezervei cu privire la implicarea deplină în lucrul asupra problemelor personale,
deoarece nu sunt siguri că celorlalţi din grup le pasă de ei;
- Observarea liderului pentru a vedea dacă este demn de încredere şi pentru a învăţa de la această
persoană cum să rezolve conflicte;
- Învăţarea modului de a se exprima astfel încât ceilalţi să-i asculte cu atenţie.
Funcţiile membrilor şi posibile probleme în stadiul tranziţiei
Principalele funcţii ale membrilor se leagă de recunoaşterea şi abordarea diverselor forme de
apărare:
 Recunoaşterea şi exprimarea unei game de sentimente şi gânduri;
 Respectarea propriilor lupte şi continuarea explorării lor în grupuri;
 Evoluţia de la dependenţă la independenţă;
 Asumarea progresivă a responsabilităţii pentru ceea ce se face în grup;
 Învăţarea modului de a se confrunta cu ceilalţi într-o manieră constructivă;
 Disponibilitatea de a se confrunta şi de a face faţă la ceea ce se întâmplă în cadrul grupului;
 Disponibilitatea de a lucra asupra conflictelor, mai curând decât de a le evita.
Unele probleme pot apărea în cadrul fazei tranziţiei:
 Membrii pot fi categorizaţi drept „problemă”, ori ei se pot limita pe ei înşişi autoetichetându-se;
 Membrii pot refuza să-şi exprime reacţii negative persistente, contribuind astfel la un climat de
neîncredere;
 Dacă confruntările sunt gestionate ineficient, membrii se pot retrage în posturi defensive şi unele
probleme vor rămâne ascunse;
 Membrii pot identifica un ţap ispăşitor pentru a-şi proiecta propriile sentimente asupra lui;
 Membrii pot coaliza formând sub-grupuri şi clici, exprimând reacţii negative faţă de exterior şi
rămânând tăcuţi în grup.
Funcţiile liderului în faza de tranziţie cer intervenţia în grup într-o manieră atentă şi la momentul
potrivit, pentru a oferi atât încurajare, cât şi provocarea necesară membrilor pentru a face faţă conflictelor
şi a le rezolva, pentru a aborda rezistenţele şi apărările membrilor împotriva anxietăţii. Coeziunea
grupului, care se construieşte ulterior, depinde de cât de eficient se gestionează problemele legate de
apărare şi rezistenţă din faza de tranziţie.

12
 Faza de tranziţie este un stadiu critic din dezvoltarea grupurilor, în care liderul trebuie să ducă la
bun sfârşit sarcini precum:
 Instruirea membrilor cu privire la importanţa recunoaşterii şi exprimării anxietăţilor, rezervelor şi
reacţiilor momentane la ceea ce se întâmplă în cadrul grupului;
 Ajutarea participanţilor să recunoască modurile în care reacţionează defensiv şi crearea unui
climat în care ei pot să-şi înfrunte rezistenţele deschis;
 Instruirea membrilor cu privire la valoarea recunoaşterii şi rezolvării deschise a conflictelor care
apar în grup;
 Evidenţierea comportamentelor care sunt o manifestare a încercării de a controla, şi instruirea
membrilor cu privire la modul în care pot accepta să împărtăşească responsabilitatea pentru dirijarea
grupului;
 Ajutarea membrilor grupului în rezolvarea oricăror probleme care vor influenţa abilitatea lor de a
deveni mai independenţi şi interdependenţi;
 Încurajarea membrilor să-şi menţină focalizarea pe ceea ce vor de la grup şi să exprime ceea ce
vor;
 Oferirea unui model de a face faţă direct şi onest provocărilor ca profesionist şi ca persoană;
 Continuarea monitorizării propriilor reacţii faţă de membrii care manifestă probleme
comportamentale. Explorarea potenţialului propriu de contratransfer, prin supervizare sau terapie
personală.
Liderii trebuie să fie activi mai ales în primele două faze ale dezvoltării grupurilor de consiliere. În
faza tranziţiei intervenţia activă şi structurarea sunt importante deoarece în general participanţii nu au
învăţat încă cum să lucreze eficient pe cont propriu. De exemplu, dacă apare un conflict, unii membri pot
încerca să schimbe subiectul către teme mai plăcute, sau să-l ignore într-un fel sau altul. Liderul trebuie în
acest caz să ştie cum să valorizeze şi să exprime sentimentele, gândurile şi reacţiile. Confruntările
distructive, atacurile, pot conduce la întărirea rezistenţelor şi pot mări ostilitatea şi neîncrederea.
Confruntarea este adecvată chiar în acest stadiu timpuriu, dacă este practicată cu grijă şi cu sensibilitate.
Evitarea confruntării în fazele prea timpurii înseamnă tratarea membrilor ca şi cum ar fi prea fragili. Felul
în care liderul rezolvă problemele legate de conflict, rezistenţă, anxietate şi apărare determină climatul
viitor al grupului. Membrii grupului imită modul în care liderul practică confruntarea.
Stadiile târzii în dezvoltarea grupurilor
Stadiul 4: Stadiul de lucru – Coeziune şi productivitate
Stadiul de lucru presupune depăşirea rezistenţelor şi anxietăţii din stadiul anterior şi explorarea
mai în profunzime a problemelor grupului, desfăşurarea unor acţiuni eficiente pentru obţinerea
modificărilor comportamentale dorite. Stadiul de lucru este caraterizat de angajarea membrilor în

13
explorarea problemelor semnificative şi prin atenţia acordată dinamicilor grupului. Nivelul intervenţiei din
partea liderului este mai scăzut decât în stadiile structurării şi tranziţiei. Participanţii deja au învăţat să se
implice ei înşişi în interacţiunile de grup într-un mod spontan. Munca şi învăţarea au loc şi în stadiul
structurării şi tranziţiei, dar membrii ating un grad mai mare de coeziune şi interacţiune şi dobândesc o
noţiune mai clară despre ceea ce doresc de la grup abia în acest stadiu. Participanţii încep să conştientizeze
că sunt responsabili faţă de propriile vieţi. Ei trebuie încurajaţi să decidă ce probleme să pună în discuţie
în cadrul grupului, să înveţe să devină parte integrantă a acestuia, fortificându-şi în acelaşi timp
identitatea. Participanţii trebuie să înveţe să filtreze feedbackul primit în cadrul grupului şi să hotărască ce
să facă cu acesta. În acest stadiu este foarte important ca nici liderul, nici vreun membru al grupului să nu
decidă în privinţa a ceea ce trebuie să facă un alt membru.
Coeziunea este sentimentul apartenenţei la grup, incluziunii, solidarităţii şi atracţiei, împărtăşit de
membrii acestuia. Coeziunea este cea care face ca mai mulţi oameni să devină grup. Ea facilitează
disponibilitatea de a împărtăşi unele experienţe dureroase; este condiţia obţinerii succesului în grup prin
faptul că alimentează comportamente orientate spre acţiune precum imediatitate, reciprocitate,
confruntare, asumarea riscurilor, transpunerea unor idei aflate în acţiune. Fără un nivel acceptabil al
coeziunii, membrii nu se vor simţi în siguranţă ca să aibă încredere şi să se angajeze în demersuri de
autodezvăluire. Pentru a fi constructivă în grupul de consiliere, coeziunea trebuie să fie asociată cu
provocarea de a depăşi starea actuală, prin asumarea de riscuri în schimbarea comportamentală.
În stadiul de lucru, caracteristicile unui grup eficient sunt:
 Focalizarea pe aici şi acum – discutarea deschisă despre ceea ce membrii simt şi gândesc faţă de
ceea ce se întâmplă în activitatea grupului. Membrii îşi vorbesc unii altora şi nu unii despre alţii; vorbesc
mai mult despre ceea ce se întâmplă în grup decât despre persoane şi evenimente din afara grupului. Când
se discută despre ceea ce se întâmplă în afara grupului, subiectul este legat de ceva ce s-a întâmplat în
cadrul grupului.
 Membrii sunt mai pregătiţi să-şi identifice scopurile şi preocupările şi să-şi asume
responsabilitatea pentru ele. Sunt mai puţin confuzi cu privire la ceea ce liderul şi grupul aşteaptă de la ei.
 Membrii sunt dispuşi să lucreze şi să practice în afara grupului pentru a dobândi schimbarea
comportamentală; îşi rezolvă temele pentru acasă şi prezintă în întâlnirile de grup dificultăţile pe care le-
au avut în practicarea noilor moduri de a gândi, simţi şi acţiona. Sunt dispuşi să încerce să integreze
gânduri, emoţii şi comportamente în situaţiile de viaţă cotidiene. Sunt mai capabili să se monitorizeze
atunci când aplică vechile modele de gândire şi acţiune.
 Majoritatea membrilor se simt incluşi în grup. Unii se mai pot simţi încă la periferie sau distanţi
faţă de cei care desfăşoară o activitate intensivă. Membrii care parcurg perioade dificile, dar simt coeziune
cu grupul, tind să-şi exprime dificultăţile în cadrul grupului.

14
 Grupul a devenit aproape asemenea unei orchestre în care indivizii se ascultă unul pe altul şi
desfăşoară împreună o muncă productivă. Deşi membrii încă mai caută la liderul grupului dirijare, tind să
iniţieze ei înşişi o direcţie spre care doresc să se orienteze.
 Membrii evaluează continuu nivelul lor de satisfacţie în cadrul grupului şi manifestă o atitudine
activă în schimbarea unor relaţii în cadrul grupului, pentru ca acesta să fie mai satisfăcător. Într-un grup
productiv, membrii sesizează că ei au o contribuţie la rezultatele grupului. Dacă nu obţin ceea ce vor, în
general exprimă acest lucru.
 Factorii care asigură productivitatea unui grup de consiliere sunt încrederea şi acceptarea, empatia
şi grija, intimitatea (dezvăluirea a suficiente aspecte personale astfel încât ceilalţi să se poată identifica,
trăirea împreună a mai multor încercări, conştiinţa faptului că au nevoi, dorinţe, anxietăţi şi probleme
comune), speranţa, libertatea de a experimenta, catharsis, restructurarea cognitivă, angajarea în schimbare,
autodezvăluirea, confruntarea, valorificarea feedbackului.
Autodezvăluirea nu este un scop în sine, ci un mijloc de facilitare a comunicării deschise în
grupuri.
Barierele care stau în calea sa sunt teama de intimitate care însoţeşte autorevelarea, evitarea
responsabilităţii şi a schimbării, sentimente de vinovăţie şi ruşine, teama de respingere, tabuuri culturale.
Dorinţa de a depăşi aceste bariere şi de a se face cunoscut grupului este o cerinţă a fiecărui stadiu al
grupului, dar în stadiul de lucru, indivizii trebuie să fi dobândit deja destulă încredere pentru a risca
dezvăluirea unui material ameninţător. Autodezvăluirea este principalul vehicul al construirii interacţiunii
de grup. Este foarte important ca membrii grupului să distingă între ceea ce este şi ceea ce nu este
autodezvăluirea. Un nivel al autodezvăluirii este împărtăşirea reacţiilor persistente despre ceea ce se
întâmplă în cadrul grupului. Un alt nivel vizează eforturile curente, problemele personale nerezolvate,
scopurile şi aspiraţiile, bucuriile şi durerile, punctele slabe şi punctele tari. Dacă oamenii nu doresc să se
facă cunoscuţi celorlalţi, celorlalţi le va fi foarte dificil să le pese de ei. Dezvăluirile trebuie să se centreze
şi pe trecut, dar şi pe prezent – în felul acesta, membrii iau contact direct unul cu altul şi îşi exprimă destul
de corect ceea ce trăiesc în prezent. Interacţiunile devin oneste şi spontane în măsura în care membrii
devin mai doritori să-şi exprime reacţiile unii faţă de ceilalţi.
Autodezvăluirea nu înseamnă prezentarea celor mai intime secrete din trecut, nici faptul de a
spune poveşti despre sine în faţa grupului, nici exprimarea oricăror reacţii pasagere faţă de grup, nici
faptul de a lăsa presiunea grupului să dicteze limitele propriei privatităţi. Sub presiunea grupului, unii
membri spun mai mult decât le este necesar celorlalţi din grup să înţeleagă. Ca rezultat, ei pot să dezvăluie
prea mult astfel încât nu mai rămâne nimic privat, şi se pot simţi privaţi de demnitate şi privatitate.
Presiunile prea timpurii pentru autodezvăluire sau pentru deschidere completă pot determina rezistenţă din
partea membrilor. Consilierul trebuie să respecte lumea clienţilor şi aceasta poate fi o provocare pentru

15
ezitarea de a vorbi despre ei înşişi. Momentul autodezvăluirii este în general amânat până la
conştientizarea faptului că mediul grupului este sigur, adică liderul şi ceilalţi membri au trecut anumite
teste. Până în momentul când nu are loc autodezvăluirea, participarea membrilor în cadrul grupului va
rămâne foarte limitată. Un punct important de unde poate începe autodezvăluirea este faptul de a vorbi
despre dificultatea de a vorbi despre sine în cadrul grupului.
Confruntarea este un factor esenţial în faza de lucru a grupului. Fără confruntare nu există
progres, ci doar stagnare. Confruntarea constructivă este invitaţia de a examina discrepanţele dintre ceea
ce cineva spune şi face, de a deveni conştient de potenţialul neutilizat, de a transpune în practică ideile noi.
Dacă confruntarea are loc în mediul suportiv al unui grup, ea poate fi un act autentic de grijă faţă de
celălalt. Confruntarea constructivă are loc în aşa fel încât cei care o exprimă împărtăşesc reacţiile lor
destinatarilor şi nu îi judecă. Stilul ostil de confruntare – act ostil, indirect, de atac – îi face pe oameni să
se simtă judecaţi şi respinşi. Făcută cu grijă şi sensibilitate, confruntarea îi ajută pe oameni să-şi dezvolte
capacitatea de autoconfruntare necesară pentru identificarea şi rezolvarea problemelor pe care le
întâmpină.
Confruntarea este un aspect adesea înţeles greşit. Liderilor de grup şi membrilor le este adesea
teamă de confruntare şi o evită, o văd ca pe un act negativ, de evitat cu orice preţ. Pentru obţinerea
progresului în grup, suportul şi empatia utilizate în exces devin contraproductive – ele trebuie asociate cu
provocarea confruntării. Un grup poate înceta să fie eficient dacă se centrează doar pe feedback pozitiv şi
pe evidenţierea punctelor tari ale membrilor, pentru că nu stimulează tendinţa de depăşire a nivelului
curent de dezvoltare personală.
Confruntarea are un rol terapeutic când este realizată adaptat contextului cultural al clienţilor, la
momentul potrivit, invitând clienţii la o explorare mai profundă a unor probleme particulare din vieţile lor.
Pentru clienţii din anumite culturi confruntarea poate fi inacceptabilă pentru că ar conduce la pierderea
onoarei în faţa grupului şi implicit la părăsirea grupului.
Liderul grupului trebuie să aloce timp pentru clarificarea clienţilor cu privire la concepţiile greşite
asupra confruntării şi pentru a-i învăţa ce să provoace şi cum să facă aceasta într-un mod constructiv.
Modelarea comportamentului de confruntare este cea mai directă modalitate de a-i învăţa pe clienţi acest
comportament – fiind deschis, onest, sensibil, respectuos, intervenind la momentul oportun, liderii oferă
membrilor oportunităţi valoroase de a învăţa deprinderile prin observaţie. În afară de aceasta, liderul de
grup trebuie să ţină cont că:
- confruntarea trebuie să se bazeze pe respectul celorlalţi şi că ea urmăreşte să provoace pe ceilalţi să
conştientizeze aspecte neexplorate şi nerecunoscute ale sinelui.
- Confruntarea trebuie utilizată numai dacă există deja o apropiere faţă de client şi dacă această
apropiere va fi menţinută în continuare;

16
- Confruntarea trebuie diferenţiată de un atac evaluativ. Ex. Atac: „Tot ceea ce faci este să iei de la
grup; niciodată nu dai nimic de la tine”; confruntare: „mi-e dor să aud lucruri de la tine. Mă întreb
dacă ţi-ar place să spui mai mult. Ştii ceva care să te facă să fii reţinut în a-ţi exprima sentimentele şi
gândurile?”.
- Când confrunţi o persoană, trebuie să te referi la comportamentele sale specifice care afectează pe
ceilalţi în grup.
- Trebuie să-ţi asumi responsabilitatea pentru comportamentele tale în loc să-i blamezi pe ceilalţi pentru
felul în care răspunzi. Formularea „eşti plictisitor” poate fi înlocuită cu „am petrecut mult timp
ascultându-te vorbind şi consider că îl pierd.”
Confruntarea trebuie realizată astfel încât să se apere demnitatea persoanei confruntate, fără a o
prejudicia şi cu scopul de a o ajuta să identifice consecinţele comportamentului său. Confruntarea pozitivă
eficientă trebuie să deschidă canalele de comunicare, nu să le închidă.
Feedback-ul conţine informaţii despre o persoană dintr-o sursă externă, despre comportamentul
individului şi efectele acelui comportament. Majoritatea feedbackului implică autodezvăluire şi uneori
poate fi confruntaţional. Rolul principal al liderului în oferirea feedbackului este de a crea climatul sigur în
care membrii grupului să poată exprima şi primi feedback. Oferirea şi primirea feedbackului în cadrul
activităţilor de grup promovează învăţarea interpersonală şi dezvoltarea grupului. Exerciţiile de feedback
structurat contribuie la atingerea scopurilor membrilor. Pentru ca membrii să beneficieze de feedback este
nevoie ca ei să asculte o serie de reacţii ale celorlalţi la comportamentul lor. Este important echilibrul
dintre feedbackul pozitiv şi feedbackul corectiv (negativ). Dacă membrii îşi comunică unii altora în mod
onest şi sensibil reacţiile şi percepţiile, membrii pot afla impactul pe care comportamentul lor l-a avut
asupra celorlalţi şi să decidă dacă şi ce anume trebuie să schimbe. Astfel feedbackul este unul dintre cele
mai importante moduri în care poate avea loc învăţarea în grup. Poate fi un instrument util în explorarea
problemelor în încercarea de a rezolva o situaţie dificilă sau de a încerca diferite moduri de comportare. În
învăţarea modului în care pot oferi şi primi feedback, membrii unui grup trebuie să cont de următoarele
sugestii:
- Feedbackul global are o valoare redusă. El trebuie să se refere la comportamente specifice din
grup, să le ofere celorlalţi o evaluare imediată şi independentă pe care o pot compara cu propria
lor concepţie.
- Feedbackul concis oferit într-o manieră clară şi sinceră este mai util decât afirmaţiile calificate şi
feedbackul interpretativ sau mixt.
- Feedbackul pozitiv este apreciat aproape invariabil ca fiind mai dezirabil, mai acceptabil, mai
influent, mai generator de schimbări decât feedbackul corectiv. Feedbackul poate viza
comportamentele pozitive ale persoanei, dar şi comportamente care pot fi sursă de dificultate.

17
 - Membrii grupului tind să accepte mai mult feedbackul pozitiv decât cel dificil de auzit mai ales în
fazele timpurii ale grupului. Feedbackul pozitiv este util în special în primele stadii ale grupului
pentru dezvolta coeziunea şi încrederea. Feedbackul pozitiv şi corectiv trebuie echilibrat în fazele
mai târzii ale dezvoltării grupului.
- Este bine să se ofere feedback pozitiv înainte de a se oferi feedback corectiv – acesta este mai bine
primit atunci când urmează decât atunci când precede.
- Feedbackul pozitiv este util pentru întărirea comportamentelor adecvate în orice fază a grupului.
- Feedbackul dificil de auzit este bine să fie oferit la momentul potrivit, într-o manieră neevaluativă,
altfel persoana care îl primeşte tinde să devină defensivă şi să-l respingă.
- Membrii grupului sunt adesea mai rezervaţi în a oferi feedback corectiv decât feedback pozitiv.
Această rezervă este datorată în parte fricii de a fi respinşi de ceilalţi membri, sau fricii de a nu
face rău persoanei căreia îi este adresat acel feedback. De aceea este util ca membrii grupului să
exprime fricile de a oferi şi de a primi feedback. Membrii trebuie să fie instruiţi cu privire la
valoarea oferirii unei serii de feedback, precum şi la modul cum trebuie să-şi exprime reacţiile.
- Feedbackul corectiv este mai util când se focalizează pe comportamente observabile şi mai uşor
de acceptat dacă cel care îl oferă spune şi cum a fost afectat el de comportamentul celuilalt.
- Feedbackul este mai util dacă este oferit imediat, cu referire la comportamente actuale, decât dacă
se referă la comportamente din trecut.
- Feedbackul din partea liderului este mai bun din punct de vedere calitativ decât cel venit din
partea membrilor, dar nu este mai uşor acceptat.
- Liderii trebuie să modeleze oferirea de feedback şi să-i înveţe pe membri să ofere feedback
semnificativ.
- În mod optim, feedbackul este orientat către un comportament pe care receptorul îl poate controla.
- Feedbackul nu trebuie impus celorlalţi. Există momente când membrii nu sunt capabili să
primească feedback din cauza vulnerabilităţii emoţionale, iar lucrul acesta trebuie respectat.
Membrii grupului trebuie învăţaţi cum să ceară şi cum să primească feedback. Feedbackul trebuie
primit într-un mod nedefensiv, ascultând în mod real ceea ce ceilalţi au să ne spună şi apoi gândindu-ne la
ceea ce suntem dispuşi să facem cu această informaţie.
Caracteristicile stadiului de lucru sunt:
- Nivel înalt de încredere şi coeziune;
- Comunicare deschisă în grup exprimare deschisă a ceea ce se trăieşte;
- Membrii interacţionează unul cu altul liber şi direct;
- Disponibilitatea de asumare a riscurilor şi de a se face cunoscut celorlalţi;
- Conflictul între membri este recunoscut şi rezolvat în mod direct şi eficient;

18
 - Confruntarea se realizează astfel încât cei care provoacă nu o fac în moduri care etichetează;
- Participanţii se simt sprijiniţi în încercările lor de a se schimba şi sunt dispuşi să-şi asume riscul
unor noi comportamente.
- Membrii au speranţa că se pot schimba dacă doresc să acţioneze, nu se simt neajutoraţi.
Funcţiile membrilor şi posibile probleme. Stadiul de lucru este caracterizat prin explorarea
materialului personal semnificativ, iar pentru a-l atinge membrii trebuie să îndeplinească următoarele
sarcini şi roluri:
- Aduc în grupul de discuţii probleme pe care doresc să le discute;
- Oferă altora feedback şi sunt deschişi să primească feedback;
- Împărtăşesc modul în care sunt afectaţi de prezenţa şi activitatea celorlalţi în cadrul grupului;
- Practică noi deprinderi şi comportamente în viaţa cotidiană şi comunică în cadrul grupului
rezultatele obţinute;
- Îşi evaluează continuu satisfacţia în cadrul grupului şi fac paşi activi în schimbarea nivelului de
implicare în grup dacă este necesar;
În această fază pot apărea unele probleme precum:
- Este posibil ca membrii să conştientizeze unele lucruri în cadrul activităţilor grupului dar să nu le
aplice în afara grupului, pentru a-şi schimba modul de comportament;
- Membrii pot lipsi de la activităţile de grup din cauza unor sentimente intense de anxietate.
Funcţiile liderului în faza de lucru sunt:
- Oferirea unor întăriri sistematice ale comportamentelor dezirabile în cadrul grupului, pentru a
creşte coeziunea şi munca productivă a grupului;
- Căutarea unor teme comune în activitatea membrilor grupului pentru a construi universalitatea
problemelor puse în discuţie;
- Continuarea modelării adecvate a comportamentelor dezirabile în cadrul grupului, în special a
confruntării cu grijă şi a exprimării reacţiilor şi percepţiilor pe parcursul activităţilor grupului.
- Interpretarea sensului modelelor de comportament la momentul potrivit astfel încât membrii să
poată atinge un nivel mai profund de autoexplorare şi să ia în considerare alternative
comportamentale;
- Conştientizarea factorilor terapeutici care operează pentru a produce schimbări şi intervenirea în
moduri în care să-i ajute pe membri să producă schimbările dorite la nivelul gândurilor,
sentimentelor şi acţiunilor.

Stadiul 5: Stadiul final – Consolidare şi încheiere

19
 Pe măsură de grupul de consiliere evoluează una dintre deprinderile esenţiale ale consilierului este
de a ajuta să transfere în contextele din afara grupului ceea ce au învăţat în grup . În stadiul consolidării,
participanţii aplică în viaţa cotidiană ceea ce au învăţat în activităţile de grup. Încheierea este momentul
sumarizării, al concluziilor, al integrării şi interpretării experienţei grupului.
Corey consideră stadiul iniţial şi stadiul final ca fiind cele mai decisive momente din viaţa unui
grup. Dacă stadiul iniţial este eficient, participanţii se cunosc şi îşi stabilesc identităţile în grup, se
dezvoltă atmosfera de încredere şi se creează mediul propice pentru lucru. Pe măsură ce grupul evoluează
spre stadiul final, are loc o activitate cognitivă de importanţă specială. Pentru a maximiza impactul
experienţei de grup, participanţii trebuie să conceptualizeze ceea ce au învăţat, felul cum au învăţat şi ceea
ce vor face pentru a aplica ceea ce au învăţat după încheierea activităţii de grup. Dacă această fază nu este
parcursă corect, există riscul ca membrii să nu fie capabili să utilizeze ce au învăţat sau şi mai rău, să plece
cu probleme nerezolvate sau fără idei despre modul în care le-ar putea rezolva.
Aspectele încheierii grupului trebuie aduse în discuţie în grup încă din fazele timpurii ale
dezvoltării sale. Membrilor trebuie să li se reamintească periodic de faptul că activitatea grupului se va
încheia la un moment dat. Majoritatea oamenilor nu au experienţe plăcute de încheiere a unor relaţii
interpersonale. Furia sau sentimentul unor probleme nerezolvate pot însoţi încheierea unor relaţii. Când
faza de încheiere nu este realizată corespunzător, membrii grupului sunt privaţi de explorarea unor trăiri
profunde. Mare parte din ceea ce clienţii pot lua cu ei din experienţa grupului poate fi pierdut în absenţa
încheierii activităţii de grup printr-un efort de a revedea munca făcută, de a gândi prin prisma eforturilor
făcute.
Un alt pericol poate fi asociat încheierii activităţii de grup – conştientizând faptul că se apropie
încheierea grupului, membrii grupului încep să se izoleze astfel încât să nu trebuiască să facă faţă
anxietăţii care însoţeşte separarea. Dacă membrilor li se permite să se distanţeze prea devreme, atunci
devine posibil eşecul examinării efectelor experienţei de grup asupra comportamentelor din afara grupului.
Este foarte important ca liderul să-i ajute pe participanţi să poziţioneze într-o perspectivă cu sens ceea ce
s-a petrecut în cadrul grupului.
Modurile eficiente de încheiere a activităţii unui grup se referă la chestiuni precum: cum pot duce
membrii la bun sfârşit unele probleme nerezolvate, cum pot fi învăţaţi membrii să ia cu ei ceea ce au
învăţat în cadrul grupului şi să folosească în afara grupului pentru a rezolva mai eficient problemele
cotidiene, care sunt activităţile şi aspectele cele mai importante în faza de încheiere a unui grup.
Unul dintre aspectele care trebuie avute în vedere în faza de încheiere este gestionarea
sentimentelor. Cu câteva şedinţe înainte, liderul trebuie să le reamintească faptul că grupul va mai
desfăşura doar câteva activităţi împreună, pentru a le da timp membrilor să se pregătească pentru
încheierea cu succes a experienţei de grup. Membrii sunt încurajaţi să-şi exprime sentimentele ocazionate

20
de părăsirea grupului, de experienţa confruntării cu problemele cotidiene în absenţa suportului grupului. În
genere, pe parcursul activităţii de grup se dezvoltă legături autentice de apropiere şi sprijin care le-au
permis să fie ei înşişi fără teama de a fi respinşi. Temerile membrilor în această fază se leagă de faptul că
nu vor mai găsi în afara grupului persoane în care să mai aibă la fel de multă încredere şi care să-i sprijine
la fel de mult. În această situaţie liderul grupului poate să-i conştientizeze că felul în care s-a constituit
grupul a depins de ei înşişi şi, în consecinţă, dacă vor dori să beneficieze de relaţii calde şi suportive în
afara grupului, se pot angaja în construirea unor astfel de relaţii. Sentimentele de pierdere şi anxietate care
pot apărea în faza de încheiere nu trebuie negate, ci exprimate – liderul îi va încuraja pe membri să
procedeze la manifestarea lor în ultimele activităţi. Spre finalul activităţii de grup este util ca liderul să dea
ocazia membrilor să pună în cuvinte ceea ce au învăţat din experienţa de grup şi cum intenţionează să
aplice achiziţiile în domeniul autocunoaşterii. Membrilor grupului li se vor cere informaţii specifice: în ce
sens grupul ţi-a oferit multe lucruri bune, ce înţelegi prin faptul că te-ai dezvoltat mult, spune-mi câteva
lucruri pe care tu le-ai învăţat cu adevărat despre tine şi despre ceilalţi.
Caracteristicile fazei de încheiere sunt:
- Existenţa unor sentimente de tristeţe şi de anxietate legate de perspectiva separării;
- Posibilitatea retragerii membrilor şi a diminuării participării ca anticipare a încheiere a activităţii
grupului;
- Luarea de către membrii grupului a deciziei cu privire la modul în care vor acţiona după
încheierea grupului;
- Exprimarea reciprocă de către membri a speranţelor şi îngrijorărilor;
- Planificarea eventuală a unor întâlniri ulterioare, pentru a discuta despre schimbările pe care au
reuşit să le producă în vieţile lor.
Sarcinile majore al membrilor în cadrul stadiului încheierii sunt:
- Gestionarea sentimentelor şi gândurilor legate de separare şi încheiere;
- Terminarea sau rezolvarea problemelor nerezolvate în cadrul grupului;
- Luarea unor decizii şi alcătuirea de planuri privind modurile în care pot generaliza în viaţa de zi
cu zi ceea ce au învăţat în grup;
- Identificarea modurilor în care se pot continua să se dezvolte;
- Explorarea modurilor în care se pot întâlni constructiv după terminarea activităţii grupului;
- Evaluarea impactului experienţei de grup.
Problemele pe care liderii le pot întâmpina în faza finală a grupului sunt legate de:
- Evitarea analizei experienţei de grup şi eşuarea încercării de a a pune această experienţă într-un
cadru cognitiv. În felul acesta se limitează generalizarea a ceea ce s-a învăţat.
- Datorită anxietăţii separării membrii se pot distanţa unii de alţii;

21
 - Membrii pot considera că grupul se află la sfârşitul existenţei sale şi nu-l mai utilizează ca mod de
continuare a dezvoltării.
Funcţiile liderului în faza de consolidare şi încheiere a grupului sunt focalizate pe construirea unui
sens al experienţei de grup pentru participanţi şi pe generalizarea învăţării din grup în situaţiile cotidiene.
Liderul trebuie să se focalizeze pe aceste sarcini:
- Întărirea schimbărilor comportamentale ale membrilor pentru că aceştia au resursele de a face
schimbări viitoare;
- Ajutarea membrilor pentru a descoperi cum vor aplica în viaţa de zi cu zi deprinderile specifice
formate în grup, inclusiv construirea unor contracte de schimbare şi întocmirea unor planuri de
acţiune;
- Ajutarea membrilor să construiască un cadru conceptual cu ajutorul căruia să poată înţelege,
reaminti, integra, consolida, ceea ce au învăţa în grup;
- Crearea unui plan pentru susţinerea ulterioară a membrilor, pentru a-l utiliza la un moment
ulterior.
Stagiul 6: Aspecte postgrup – Evaluare şi monitorizare
Ultima sesiune a grupului nu este un semnal că activitatea liderului s-a încheiat. Există lucruri
importante de făcut după terminarea grupului – evaluarea şi monitorizarea.
Evaluarea proceselor şi rezultatelor unui grup este o activitate fundamentală din care pot
beneficia şi membrii şi liderul. Desfăşurată atât pe parcursul activităţii grupului, cât şi la finalul său,
evaluarea trebuie să aibă un caracter realist, să marcheze progresul membrilor şi al grupului ca întreg. Pot
fi utilizate instrumente standardizate pentru a evalua schimbările la nivelul atitudinilor şi valorilor
membrilor grupului, scale, pentru ca liderul să afle ce intervenţii au fost mai mult sau mai puţin utile.
Informaţiile obţinute se leagă de posibilitatea de a ameliora activitatea grupurilor viitoare conduse de lider.
O altă modalitate de a colecta informaţie subiectivă de la membrii grupului este construirea unor jurnale
pe parcursul activităţilor de grup şi în timpul dintre activităţi, în viaţa de zi cu zi. Procesul de scriere îi
ajută pe membri să se focalizeze pe aspectele relevante, pe lucrurile cheie pe care le-au descoperit despre
ei şi despre ceilalţi prin interacţiunea de grup. Scrierea jurnalului dă participanţilor şansa de a-şi reaminti
evenimentele semnificative din grup şi de a identifica ce le-a plăcut cel mai mult şi cel mai puţin în
activitatea grupului. Procesul de scriere este un instrument util pentru autoevaluare şi un instrument
terapeutic în sine.
Într-o întâlnire care are loc după încheierea grupului se poate aplica un chestionar prin care se
evaluează impactul grupului asupra membrilor, gradul în care ei cred că s-au schimbat prin participarea la
grup. Întrebările din chestionar sunt proiectate pentru a obţine informaţii despre câteva aspecte cheie:
- Dacă grupul a avut efecte negative asupra membrilor;

22
 - Modul în care grupul a influenţat relaţiile dintre participanţi;
- Dacă schimbările realizate în cadrul grupului se menţin, sunt durabile.
Monitorizarea post grup se poate realiza prin întâlniri de grup şi prin întâlniri individuale cu
membrii săi.
Întâlnirea de grup este valoroasă nu doar în perspectiva evaluării de către lider a rezultatelor
grupului, ci şi pentru a da membrilor şansa de a-şi forma o imagine mai realistă a impactului pe care
grupul a avut-o asupra lor şi asupra celorlalţi.
Subiectul care poate fi discutat într-o întâlnire post-grup este legat de eforturile pe care membrii
le-au făcut după terminarea grupului pentru a aplica în viaţă ce au învăţat în grup, dificultăţile întâmpinate,
succesele înregistrate, îşi pot reaminti unele secvenţe din activitatea grupului. Timpul întâlnirii postgrup
este alocat oferirii de suport şi încurajare şi este foarte valoros pentru a facilita dezvoltarea ulterioară a
membrilor grupului. Liderul poate sublinia că încheierea grupului poate marca pentru ei începutul unei
încercări de auto-înţelegere. Desfăşurată adecvat întâlnirea post-grup maximizează şansele de menţinere a
achiziţiilor dobândite în activitatea de grup. Faptul că membrii ştiu la terminarea grupului că se vor întâlni
peste 3 sau 6 luni pentru a discuta despre schimbările făcute în viaţa lor reprezintă un suport şi un stimul
pentru a continua să aplice în viaţa cotidiana ceea ce au învăţat în grup.
Sesiunile individuale cu fiecare membru al grupului sunt foarte practice, deoarece în cadrul
acestora se pot administra instrumente pentru evaluarea credinţelor, valorilor, atitudinilor, comparându-se
situaţia de la intrarea în program cu cea de la terminarea programului. Discuţiile individuale se pot centra
pe evaluarea gradului în care membrii şi-au îndeplinit obiectivele individuale în activitatea de grup, pot fi
evidenţiate aspecte care să nu fie comunicate în cadrul întrunirii de grup. Organizarea unor astfel de
întâlniri comunică membrilor că liderului îi pasă de ei şi că se preocupă de ei ca persoane. În acest context
liderul poate discuta cu clienţii posibilitatea implicării viitoare a unui alt profesionist pentru a-i ajuta.

Dinamici ale grupurilor de consiliere – procese de grup, reguli, norme, dificultăţi

Dinamicile grupului de consiliere sunt condiţionate de abilităţile competenţele, motivaţiile şi
aspiraţiile persoanelor care le compun. Grupul de consiliere psihopedagogică este un grup de lucru
(Dumitru, 2008) care are drept obiectiv rezolvarea de probleme comune membrilor săi.
Procesul rezolvării problemelor de către grupul de consiliere se derulează prin următorii paşi:
1. Recunoaşterea colectivă a existenţei problemei, descrierea şi analiza problemei, identificarea
cauzelor acesteia;
2. Inventarierea mijloacelor de acţiune; soluţii posibile;
3. Evaluarea soluţiilor examinate: raportul logic soluţie-cauză, realism, aspecte de ordin etic,
impact emotiv;

23
 4. Angajamentul personal şi colectiv privind folosirea soluţiilor reţinute, înţelegerea asupra unui
plan de acţiune;
5. Realizarea planului de acţiune, control şi ajustări strategice, tactice şi logistice;
6. Bilanţul demersului: evaluarea atingerii aobiectivelor propuse.
Procesele de dinamică a grupului includ stabilirea rolurilor membrilor în cadrul grupului,
stabilirea regulilor de participare, elemente de dinamica grupului, probleme de lidership.
Rolurile în cadrul grupului pot fi de moderator, participant etc. şi se exprimă în influenţele
exercitate asupra celorlalţi participanţi. Ceea ce contează este comunicarea intra şi interpersonală realizată
de membrii grupului. Prin aceasta se asigură funcţionalitatea optimă a grupului.
Regulile de participare la activitatea grupului pot să se refere la modalitatea de intervenţie
individuală în grup sau la funcţionarea grupului ca ansamblu. Referitor la intervenţiile individuale sunt
funcţionale reguli precum: luarea cuvântului pe rând de către toţi participanţii, anunţarea intenţiei de a
vorbi prin ridicarea mâinii, numărul de intervenţii şi timpul alocat acestora sunt limitate.
Reglementarea activităţii grupului vizează aspecte precum: definirea problemei şi identificarea
cauzelor acesteia, structura programului, orarul întâlnirilor, modalităţile concrete de lucru, echipamente
necesare (mese, scaune, aparate etc.).
Elementele de dinamica grupurilor desemnează „totalitatea schimbărilor adaptative care se produc
în structura de ansamblu a unui grup ca urmare a schimbărilor survenite într-o parte oarecare a acestui
grup” (de Visscher, 2001, ap. Dumitru, 2008). În cadrul grupului, membrii se pot situa în diferite ipostaze:
- Poziţia de centru – comportamentul membrului orientează grupul în definirea şi urmărirea obiectivului
comun;
- Poziţia de emiţător – comportament care aduce o contribuţie personală la căutarea, definirea şi
urmărirea ţintei comune;
- Poziţia de receptor – prin comportamentul de observator atent al evenimentelor, receptare adecvată a
ceea ce se petrece în grup;
- Poziţia de satelit – comportament de focalizare a atenţiei pe altceva decât pe realizarea ţintei comune,
din diverse motive de ordin personal.
- Poziţia de absent – comportament de neparticipare fizică al activitatea grupului din anumite motive
(întârziere, lipsă ocazională, plecare din localitate etc.)
Procesele psihologice în grupurile de consiliere psihopedagogică – (Ionescu, ap. Dumitru, 2008):
- Universalizarea – conştientizarea de către fiecare membru al grupului că în grup există persoane cu
probleme similare, ceea ce reprezintă un suport psihologic pentru fiecare;
- Coeziunea – sentimentul de apartenenţă la grup, încredere în virtuţile suportive ale virtuţilor grupului;

24
- Identificarea – adoptarea prin imitare, conştientă sau inconştientă, a atitudinilor, comportamentelor şi
valorilor consilierului ca model şi ale altor membri ai grupului;
- Transferul – ataşamentul, conştient sau inconştient, faţă de sentimente, atitudini şi comportamente ale
unora dintre membrii grupului (transfer orizontal), sau ale liderului (transfer vertical);
- Presiunea grupului – influenţa exercitată de grup asupra membrilor şi drept urmare, modificarea
cogniţiilor, atitudinilor, comportamentelor oricărui client, ca membru al grupului; schimbarea are loc
dacă se insuflă clientului o motivaţie destul de puternică în acest sens.
- Ventilaţia şi catharsisul – ventilaţia constă în exprimarea deschisă de către client a unor gânduri
personale, intime, iar catharsisul – evocarea unor sentimente ataşate gândurilor ventilate;
- Abreacţia – fenomen înrudit cu catharsisul – retrăirea evenimentelor trecute şi a emoţiilor asociate lor;
- Intelectualizarea – fenomen complex de raţionalizare a experienţelor trecute în scopul realizării
optime a funcţionalităţii psihice actuale;
- Testarea realităţii – capacitatea de evaluare obiectivă a lumii reale.

Lidershipul grupurilor de consiliere educaţională

Liderii grupurilor de consiliere au nevoie de cunoştinţe teoretice şi practice extinse în dinamica
grupurilor, de deprinderi de diagnostic şi de intervenţie. Ei trebuie să îşi valorifice calităţile personale,
valorile, experienţele de viaţă, credinţele şi biasurile. Pentru a reuşi să determine creşterea şi dezvoltarea
la clienţii lor, liderii grupurilor trebuie să aibă ei înşişi o viaţă orientată spre autodezvoltare, să fie deschişi
către noi experienţe.
Corey (2008) descrie o suită de trăsături personale ale liderului grupului de consiliere:
Prezenţa – faptul de a fi prezent emoţional, de a trăi o dată cu membrii grupului experienţele
acestora.
Puterea personală – implică încrederea în sine şi conştiinţa puterii sale asupra altora. Dacă
liderul nu are sentimentul puterii în propria sa viaţă nu poate facilita membrilor grupului procesul de
abilitare – nu poţi da celorlalţi ceea ce tu nu ai.
Curajul – să aibă curaj în relaţiile cu membrii grupului şi să nu se ascundă în spatele rolului de
consilier. Curajul se manifestă prin asumarea de sarcini în grup, prin recunoaşterea greşelilor atunci când
apar, prin faptul de a fi vulnerabil, prin confruntarea cu ceilalţi, prin faptul de a discuta cu ceilalţi ceea ce
cred şi simt referitor la procesele de grup şi prin disponibilitatea de a împărtăşi puterea cu membrii
grupului.
Dorinţa de a se înfrunta pe sine – conduce spre autocunoaştere, implică conştiinţa dorinţelor,
nevoilor, dar şi a conflictelor şi problemelor personale, conştiinţa rezistenţelor, a punctelor slabe, a
sarcinilor neterminate, şi a influenţei potenţiale a acestora asupra proceselor de grup. Liderii conştienţi de

25
aceste aspecte au capacitatea de a gestiona transferurile care apar în grup către ei şi către ceilalţi membri.
Trebuie să fie conştienţi de vulnerabilităţile lor de potenţialul contra-transfer şi să-şi asume
responsabilitatea pentru propriile reacţii.
Sinceritate şi autenticitate – una dintre cele mai importante calităţi ale liderului este interesul
sincer pentru starea de bine şi dezvoltarea celorlalţi. Sinceritatea implică uneori faptul de a spune
celorlalţi ceea ce le e dificil să audă, dar aceasta îi ajută pe membrii grupului să privească spre părţi ale
sinelui pe care le neagă şi descurajează orice formă de comportament necinstit în grup. Autenticitatea este
o formă de sinceritate care semnifică a nu te ascunde în spatele unor măşti sau faţade. Autenticitatea nu
înseamnă a comunica orice gând care îţi vine în minte sau orice sentiment, fantezie sau reacţie.
Sentimentul identităţii – presupune a avea o idee clară despre propria identitate pentru a-i ajuta
pe membrii grupului să descopere cine sunt – a cunoaşte propriile valori şi a trăi conform lor, nu felului în
care ceilalţi se aşteaptă de la noi, a cunoaşte punctele tari şi punctele slabe, nevoile, fricile, motivaţiile şi
scopurile, a şti ce suntem capabili să devenim, ce dorim de la viaţă, cum este posibil să obţinem ceea ce
dorim; a fi conştient de propria cultură, etnie, de identitatea sexuală şi de gen.
Credinţa în dezvoltarea grupului şi entuziasm – este esenţială pentru reuşita grupului. Liderii
trebuie să trăiască bucurie fiind împreună cu grupul. Liderii determină membrilor grupului prin
entuziasmul lor bucuria de a participa la sesiunile de grup.
Implicare şi creativitate – liderii trebuie să evite blocarea în tehnici ritualizate şi prezentări
programate. Chiar dacă nu este uşor să abordezi fiecare grup cu noi idei, faptul de a fi inventiv, deschis la
noi experienţe, stiluri de viaţă, şi valori sporeşte şansele de creştere a eficienţei grupului.

În afară de caracteristicile personale descrise anterior, liderul grupului de consiliere trebuie să aibă
însuşite o serie de deprinderi tehnice specifice care se însuşesc prin exersare:
Ascultarea activă – manifestarea atenţiei şi a sensibilităţii faţă de vorbitor prin ceea ce el
comunică verbal şi nonverbal. Este importantă urmărirea nu doar a conţinutului comunicării, ci şi a
modului în care acesta este exprimat – postură, gesturi, caracteristicile vocii, obiceiuri. Este important ca
liderul să-i înveţe pe membri să practice ascultarea activă în cadrul grupului şi în afara sa.
Reformularea (parafrazarea) înseamnă punerea într-o formă diferită a ceea ce cineva a spus
pentru ca sensul să fie mai clar deopotrivă pentru vorbitor şi pentru ascultător. Prin reflectarea esenţei
mesajului de către consilier, membrul grupului este încurajat să continue procesul de auto-explorare la un
nivel mai profund. Reformularea nu este simpla repetare a ceea ce a fost spus. Suprautilizarea tehnicii
creează impresia de artificial, mecanic, repetitiv. Valoarea reformulării corecte şi concise este dublă:
comunică participanţilor că au fost ascultaţi şi îi ajută să vadă mai clar aspectele cu care se luptă şi
sentimentele şi gândurile despre aceste aspecte.

26
 Clarificarea – la fel ca reformularea, este o extensie a ascultării active; este necesară pentru a
răspunde la aspecte neclare, confuze ale mesajului, prin focalizarea pe subtilităţi, pe aspecte care permit
evidenţierea sentimentelor conflictuale. Membrii spun adesea că au sentimente ambivalente sau că simt
mai multe lucruri în acelaşi timp. Prin clarificare sunt puse mai bie în evidenţă aceste sentimente, astfel
încât membrii se pot focaliza mai clar asupra a ceea ce simt de fapt. Aceeaşi procedură se aplică
gândurilor – liderul grupului rămâne în cadrul de referinţă al clienţilor, dar în acelaşi timp îi ajută să pună
lucrurile într-o perspectivă; aceasta poate conduce la un nivel mai profund de auto-explorare din partea
clientului.
Sumarizarea (rezumarea) înseamnă a pune împreună elementele importante ale interacţiunii unui
grup sau părţi a unei sesiuni. Această abilitate este utilă în special când se face trecerea de la o topică la
alta, la finalul unei sesiuni, pentru a ajuta membrii grupului să reflecteze asupra a ceea ce s-a întâmplat în
cadrul grupului, asupra a ceea ce ei au învăţat şi trăit în cadrul sesiunii de grup şi asupra modurilor în care
vor aplica în viaţa lor ceea ce au învăţat. Liderul trebuie să le cearcă şi participanţilor să rezume la finalul
sesiunii ce au învăţat din sesiunea de grup.
Adresarea de întrebări – este probabil tehnica cea mai utilizată (suprautilizată) de consilierii
începători. Adresarea a prea multe întrebări are un impact negativ asupra interacţiunii în cadrul grupului.
În cadrul grupului sunt utile întrebările deschise („ce simţi în acest moment”, „ce se întâmplă cu tine în
acest moment”, „cum îţi stăpâneşti frica în acest grup”). Întrebările pot fi adresate grupului, precum şi
membrilor individuali. Exemple de întrebări adresate grupului pot fi: „cum sunt afectaţi acum ceilalţi
membri ai grupului de intervenţia Mariei?”, „ce crede grupul despre acest subiect acum?”, „Observ că
mulţi dintre voi sunteţi tăcuţi. Mă mir de câte lucruri au rămas nespuse”, „Cât de multă energie este în
grup în acest moment?”
Interpretarea – liderul oferă posibile explicaţii ale gândurilor, sentimentelor comportamentelor
participanţilor. Prin oferirea unor noi ipoteze, interpretarea ajută indivizii să vadă alte perspective şi
alternative. Interpretarea necesită multă exersare. Dacă este oferită prea curând prezentată într-un mod
dogmatic, sau încurajează membrii să devină dependenţi de lider în identificarea sensurilor şi
răspunsurilor, atunci ea este utilizată greşit. Ea trebuie oferită după ce consilierul cunoaşte suficient de
bine membrii grupului, şi în momentul în care clientul este pregătit să o înţeleagă şi să o accepte. Altfel ea
poate fi respinsă. Liderul trebuie să fie capabil să facă interpretări şi privind activitatea întregului grup.
Confruntarea – constă în provocarea membrilor grupului să adopte o poziţie onestă faţă de ei
înşişi. Utilizată greşit, confruntarea poate avea consecinţe negative asupra membrilor grupului şi asupra
grupului ca întreg. Unii lideri de grup evită confruntarea din cauza efectelor negative pe care le poate avea
– blocarea interacţiunii de grup, rănirea cuiva, sau faptul de a deveni ţinta injuriilor membrilor grupului.
Confruntarea poate fi uşor considerată ca un atac. Consilierii cu experienţă o aplică numai după ce

27
dezvoltă o anumită grijă faţă de client, şi în aşa fel încât să-i dea persoanei posibilitatea de a reflecta
asupra a ceea ce îi spune. Confruntarea adecvată specifică comportamentul sau discrepanţele dintre
mesajele verbale şi nonverbale, fără să eticheteze. Confruntarea este o deprindere pe care consilierii
trebuie să o transmită prin relaţii de confruntare membrilor grupului. Dacă un grup pare lipsit de energie şi
caracterizat de discuţii superficiale, liderul grupului poate provoca membrii să evalueze ceea ce văd că se
întâmplă în grup şi să spună dacă vor să schimbe ceea ce au observat în funcţionarea grupului.
Reflectarea sentimentelor – constă în a răspunde la esenţa a ceea ce persoana a comunicat.
Scopul este de a-i face pe membri să se simtă ascultaţi şi înţeleşi. Ea facilitează continuarea implicării,
încurajează continuarea procesului de auto-explorare.
Sprijinirea – oferirea de încurajări şi întăriri membrilor grupului, în special când dezvăluie
informaţii personale, când explorează sentimente dureroase şi când îşi asumă riscuri. Foarte important în
această deprindere este să ştii când ajută şi când este contraproductivă. Unii lideri de grup fac greşeala de
a fi prea suportivi, fiind suportivi fără să fie provocatori, sau acordând suport prea devreme. Dacă liderii
sunt aproape exclusiv suportivi, îi privează pe membrii grupului de potenţialul valoros al provocărilor. Cei
care oferă suport prea devreme tind să refuze intensitatea experienţei şi îndepărtează membrii grupului de
sentimentele lor.
Empatia – capacitatea de a identifica lumea subiectivă a membrilor grupului şi de a conştientiza
caracterul separat al lumii acestora. Pentru a empatiza eficient, liderului trebuie să-i pese de membrii
grupului şi să-i respecte.
Facilitarea – urmăreşte dezvoltarea experienţelor grupului şi ajutarea membrilor să-şi atingă
scopurile. Această deprindere necesită existenţa unei comunicări clare şi directe între participanţi şi
ajutarea lor să-şi asume din ce în ce mai mult responsabilitatea pentru conducerea grupului. Aceasta este o
deprindere esenţială în consilierea centrată pe client.
Iniţierea – este o deprindere de structurare a sesiunii de grup ce permite să se lucreze cu grupul
ca întreg; constă în utilizarea catalizatorilor pentru a menţine focalizarea membrilor pe activitate cu sens,
cunoaşterea modului în care se utilizează variate tehnici care promovează o auto-explorare mai profundă,
oferirea de sugestii pentru teme variate ce pot fi explorate în grup. Aplicarea adecvată a dirijării poate
menţine grupul focalizat pe activitate; prea multă dirijare poate determina pasivitate din partea membrilor.
Stabilirea scopurilor – această deprindere este centrală în consilierea de grup. Consilierul nu
formulează scopuri pentru membri, ci doar ajută membrii să-şi clarifice propriile scopuri specifice. Deşi
stabilirea scopurilor are loc la începutul procesului de consiliere, consilierul va încuraja pe parcurs
membrii grupului să-şi schimbe perspectiva asupra propriilor obiective, să le modifice dacă este necesar,
şi să aprecieze cât de eficienţi sunt în îndeplinirea lor. Liderii care nu dezvoltă abilităţi de intervenţie

28
pentru a provoca membrii să formuleze scopuri concrete, vor descoperi adesea că grupurile lor sunt
caracterizate de lipsă de ţel şi sesiunile de lucru sunt contraproductive.
Evaluarea – este un proces continuu care durează pe toată perioada funcţionării grupului. După
fiecare şedinţă de grup, liderul evaluează ceea ce s-a întâmplat în grup ca întreg şi la nivelul membrilor
individuali. Membrii grupului trebuie învăţaţi cum să evalueze ceea ce au învăţat la sfârşitul experienţei
lor de grup.
Oferirea de feedback – trebuie să se bazeze pe observarea comportamentului membrilor
grupului şi reacţia faţă de comportament. Consilierul trebuie să încurajeze membrii să-şi ofere feedback
unii altora. Unul dintre marile avantaje ale activităţii în grup este că membrii pot să-şi comunice unii
altora reacţiile faţă de comportamentele observate. Scopul feedbackului este de a oferi o evaluare realistă
a felului în care persoana apare în faţa celorlalţi. Feedbackul valoros este oferit într-o manieră în care să
poată fi acceptat şi să fie luat în considerare cu seriozitate. Feedbackul specific şi descriptiv este mai util
decât feedbackul global şi evaluativ.
Sugestia este o formă de intervenţie menită să ajute participanţii să dezvolte un curs alternativ al
gândirii sau acţiunii. Poate lua forma oferirii de informaţii şi sfaturi, propunerea de „teme pentru acasă”,
solicitarea membrilor de a se gândi la experimente pe care le pot încerca în interiorul sau în afara
grupului şi încurajarea membrilor să privească o situaţie dintr-o perspectivă diferită. Sugestiile nu
trebuie să vină neapărat de la lider – mai ales în stadiile mai avansate de dezvoltare a grupului membrii pot
face sugestii de luat în considerare de către ceilalţi. Suprautilizarea persuasiunii, sugestiilor şi sfaturilor
ridică unele pericole – membrii pot fi determinaţi să creadă că există soluţii simple pentru probleme
complexe, sau membrii pot dezvolta dependenţa faţă de ceilalţi ca să le sugereze ce să facă în faţa unor
probleme viitoare, în loc să înveţe cum să-şi rezolve singuri problemele. Există o delimitare foarte subţire
între sugestie şi prescripţie, iar deprinderea constă în utilizarea sugestiilor pentru a ameliora evoluţia
individuală spre independenţă.
Protecţia – fără a-şi asuma roluri parentale, consilierii trebuie să îi apere pe membrii grupului de
riscuri psihologice sau fizice nenecesare. Deşi chiar şi faptul participării într-un grup ridică pentru individ
anumite riscuri. Protecţia este necesară când un membru al grupului este ameninţat pe nedrept sau când o
avalanşă de sentimente ale membrilor grupului este orientată asupra sa.
Autodezvăluirea constă în dezvăluirea unor informaţii personale de către lider, cu impact asupra
membrilor grupului. Liderul trebuie să ştie ce, când, cum şi cât de mult să dezvăluie din informaţiile
personale. Dacă autodezvăluirea este adecvată, efectele vor fi pozitive. Dacă dezvăluie prea mult şi prea
curând, pentru că membrii grupului nu sunt capabili încă să gestioneze informaţia cea mai productivă
autodezvăluire este legată de ceea ce are loc în cadrul grupului.

29
 Modelarea – este procesul prin care membrii grupului învaţă după modelul liderului. Acesta
poate modela atitudini precum onestitatea, respectul, deschiderea, asumarea riscurilor, asertivitatea,
oferindu-le exemplul propriului comportament. Liderul îi poate învăţa pe membrii grupului cum modeleze
comportamente pentru colegii lor.
Conectarea – este promovarea interacţiunii între membrii prin evidenţierea temelor comune
asupra cărora lucrează. Aceasta este una dintre modalităţile cele mai eficiente prin care se poate facilita
implicarea membrilor grupului, dezvoltarea interacţiunii între membri şi dezvoltarea coeziunii grupului.
Membrii grupului învaţă şi cum să-şi asume responsabilitatea de a se implica în munca celorlalţi. În felul
acesta participanţii la grup devin mai independenţi faţă de lider şi îşi dezvoltă mai puternic sentimentul
apartenenţei la grup şi a legăturii cu grupul.
Blocarea – constă în stoparea unor comportamente contraproductive în cadrul grupului. Aceasta
trebuie realizată cu sensibilitate, în mod direct, dar fără a ataca persoana. Dacă un membru invadează
spaţiul privat al altcuiva adresând întrebări foarte personale, liderul trebuie să oprească comportamentul
acelui membru, fără a-l eticheta. Alte comportamente care cer blocare sunt judecarea sau criticarea
celorlalţi, presarea celorlalţi pentru a acţiona într-un anumit fel, scuzarea pentru a justifica eşecul în
producerea schimbărilor, nerespectarea confidenţialităţii, oferirea permanentă de sfaturi, povestirea,
bârfa, oferirea de sprijin neadecvat, oferirea de intepretări incorecte sau nepotrivite. Oricare ar fi
comportamentul vizat, blocarea trebuie realizată cu gentileţe şi sensibilitate.
Încheierea – se referă la deprinderile necesare pentru a încheia o sesiune de lucru sau activitatea
unui grup – oferirea de sugestii pentru aplicarea în viaţa de zi cu zi a celor învăţate în cadrul său,
pregătirea participanţilor să facă faţă problemelor pe care le pot întâlni în afara grupului, oferirea unor
evaluări şi teme pentru mai târziu, sugerarea unor surse viitoare de ajutor, disponibilitatea pentru
consultaţii individuale atunci când se va resimţi nevoia.

Proceduri de deschidere a unei sesiuni de lucru

- Participanţilor li se poate cere să spună pe scurt ce vor să aducă în cadrul grupului în acea
întâlnire; se poate face un tur al grupului astfel încât fiecare să identifice aspecte şi preocupări care ar
putea fi explorate pe parcursul sesiunii. În fel acesta se poate dezvolta o încercare de agendă, dacă sunt
mai mulţi membri care au indicat aspecte comune.
- Participanţilor li se poate cere să exprime gânduri despre sesiunea trecută, dacă au rămas
probleme sau întrebări nerezolvate. Problemele nerezolvate între membri sau între membri şi lider pot
constitui o agendă ascunsă a sesiunii de lucru, împiedicând abordarea productivă a temei aleasă explicit.
Pentru aceasta aspectele nerezolvate trebuie aduse la suprafaţă şi rezolvate.

30
 - Participanţilor li se poate cere să vorbească despre progresul şi dificultăţile întâmpinate
săptămâna trecută. În mod ideal ei ar fi trebuit să experimenteze noi comportamente în mediul din afara
grupului, să rezolve teme pentru acasă şi să acţioneze pe baza unui plan de acţiune concret. Dacă aceste
activităţi dezirabile nu au avut loc încă, poate fi profitabil pentru grup să se înceapă sesiunea cu
prezentarea succeselor înregistrate de unii membri şi problemele specifice întâmpinate.
- Într-un grup deschis, unde membrii se schimbă într-o oarecare măsură de la o săptămână la alta,
este o idee bună să se încurajeze acei membri care au participat la activităţile trecute pentru a împărtăşi
noilor veniţi ce înseamnă grupul pentru ei. Noii veniţi pot spune ce speră să primească din experienţa
aceasta şi poate să împărtăşească unele din anxietăţile lor legate de participarea la grup.
- Liderul poate deschide sesiunea de grup prin comunicarea câtorva observaţii personale despre
întâlnirea trecută sau a unor gânduri pe care le-au avut de la întâlnirea trecută.

Proceduri pentru încheierea unei sesiuni de grup

Acestea urmăresc acordarea de timp pentru integrarea a ceea ce s-a întâmplat în cadrul sesiunii,
pentru reflectarea asupra a ceea ce s-a trăit, fixarea a ceea ce s-a învăţat în timpul sesiunii, pentru
discutarea despre ceea ce participanţii pot face până la următoarea întâlnire şi pentru sumarizare.
Participanţii pot fi solicitaţi să spună ce probleme discutate la acea întâlnire îi preocupă sau să
spună cum s-au simţit la acea întâlnire, dacă au obţinut ceea ce au dorit. Aceste evaluări nu trebuie făcute
în fiecare întâlnire, ci din când în când, pentru a-i încuraja să-şi evalueze progresul. Membrii grupurilor
nu-şi evaluează de la sine măsura în care se implică în activitatea grupului şi progresul înregistrat pe
parcursul întâlnirilor de grup. Cerându-le participanţilor evaluări periodice, liderul grupului diminuează
posibilităţile ca unii să plece de la întâlnirile de grup nemulţumiţi, poate regla obiectivele şi activitatea
grupului.
Liderul trebuie să închidă sesiunea de lucru fără a închide subiectele discutate în cadrul ei.
Rezolvarea prea rapidă a unor probleme, poate însemna rezolvarea lor superficială. Este bine să se încheie
o sesiune cu întrebări care nu au primit încă un răspuns, pentru a stimula reflecţia mai profundă a
participanţilor asupra unor probleme ale lor. Consilierul trebuie să înveţe să obţină echilibrul delicat între
a închide temporar o problemă la sfârşitul unei sesiuni şi a închide complet o problemă.
Sumarizarea poate fi eficientă la finalul fiecărei întâlniri. Este util să li se ceară membrilor
grupului să sumarizeze atât progresul grupului, cât şi progresul individual către scopurile asumate.
Sumarizarea se poate referi la temele dominante ale sesiunii şi la problemele apărute. Liderul grupului
poate completa sumarizarea în special referitor la procesele de grup, dar întotdeauna este mai bine să-i
învăţăm pe membri cum să integreze ceea ce au învăţat.

31
 Participanţilor li se poate cere să spună cum s-au simţit în cadrul sesiunii, să ofere feedback
colegilor, să descrie nivelul implicării lor în activitatea grupului din acea zi. Adresând regulat această
solicitare, participanţii învaţă să fie responsabili cu privire la deciziile asupra modului de ameliorare a
activităţii grupului, sau asupra schimbării direcţiei grupului, dacă funcţionarea sa prezentă nu îi satisface.
Este importantă focalizarea pe feedbackul pozitiv. Indivizii care s-au implicat trebuie recunoscuţi
şi încurajaţi în eforturile lor, atât de către lider, cât şi de către colegi.
Membrii pot prezenta temele lor pentru acasă, în care au încercat să pună în practică idei noi
dobândite în activitatea de grup, sau pot prezenta planuri de aplicarea a ceea ce au învăţat în situaţiile
problemă din afara grupului.
Participanţii pot fi solicitaţi să spună dacă au teme sau probleme pe care ar dori să le propună
pentru agenda întâlnirii următoare. Astfel se poate spori sentimentul responsabilităţii şi implicării în
grup. Invitându-i pe membri să se gândească la teme sau probleme care ar fi interesante, implicit ei sunt
chemaţi să reflecteze asupra unor moduri de la le explora, adică vor fi activi în intervalul dintre sesiuni.
Liderul de grup poate încheia o întâlnire de grup exprimând propriile reacţii şi observaţii faţă de
activitatea grupului. Astfel poate stimula reflecţia şi implicarea din partea membrilor.
Într-un grup în care participanţii se schimbă frecvent, este bine să se reamintească membrilor că
unii dintre ei vor părăsi grupul. Cei care pleacă trebuie să vorbească despre ceea ce au primit de la grup.
Ceilalţi membri pot oferi feedback pentru cei care vor părăsi grupul.

32