Lecţia 12

Sisteme de ecuaţii diferenţiale

Fie D  R n1 un domeniu şi F : D  Rn , F  C 0 ( D) . Egalitatea

(1) x '  F (t , x) , (t , x)  D
se numeşte sistem diferenţial de ordinul întâi, asociat aplicaţiei F.
Observaţie. Dacă pentru orice (t , x)  (t , x1, x2 ,..., xn ) din D , avem
F (t , x)  ( f1 (t , x), f 2 (t , x),..., f n (t , x)) , unde
fi : D  R , fi  C 0 ( D), ()1  i  n
atunci sistemul diferenţial (1) se mai scrie explicit, sub forma normală:
 x1'  f1 (t , x1 ,..., xn )
 '
 x2  f 2 (t , x1 ,..., xn )
(2)  unde x '  ( x1' ,..., xn' ) .
 ...
 x '  f (t , x ,..., x )
 n n 1 n
Definiţie.Se numeşte soluţie a sistemului (1), soluţie pe un interval
I  (a, b)  R , orice funcţie derivabilă  : I  Rn astfel încât pentru orice t  I să
avem (t ,  (t ))  D şi  '(t )  F (t ,  (t )) .
Se numeşte soluţie a sistemului diferenţial dat sub forma normală (2),
soluţie definită pe un interval I  (a, b)  R , orice sistem de funcţii reale
(1 , 2 ,..., n ) , definite pe I care satisfac următoarele condiţii:
a) sunt derivabile pe I ;
b) (t , 1 (t ), 2 (t ),..., n (t ))  D pentru orice t  I ;
c) (1 , 2 ,..., n ) verifică ecuaţiile  i' (t )  f i (t , 1 (t ),...,  n (t )), ()t  I şi 1  i  n .
Fie (t0 , 1 ,...,  n ) un punct arbitrar din D . Problema determinării unei soluţii a
sistemului diferenţial (2), pe un interval I  R , t0  I care să verifice condiţiile:
(3) i (t0 )  i , 1  i  n ,
se numeşte problema Cauchy cu datele t0 , 1 ,..., n . Condiţiile (3) se numesc condiţii
iniţiale sau condiţii Cauchy.
Soluţiile unui sistem diferenţial se mai numesc curbe integrale ale sistemului.

189
 Se numeşte soluţie generală a sistemului (dat sub forma (1) sau (2) ) o soluţie a
sistemului depinzând de n constante reale arbitrare c1 , c2 ,..., cn .
Se numeşte soluţie particulară a sistemului, orice soluţie obţinută din soluţia
generală prin particularizarea constantelor.
Observaţie. Orice sistem diferenţial de orice ordin, ordinar (adică
necunoscutele depind de o singură variabilă independentă), poate fi redus, prin mărirea
numărului de ecuaţii şi a numărului de necunoscute, la un sistem diferenţial de ordinul
întâi.
Exemplu.Sistemul diferenţial de ordinul doi
 x ' y " 8t  0

 x " y '  0
se reduce la un sistem diferenţial de ordinul întâi punând x'=u, y'=v. Deci avem
x '  u
y'  v

sistemul 
u  v ' 8t  0
u ' v  0
de 4 ecuaţii cu 4 necunoscute x(t), y(t), u(t), v(t).

Cum la studiul ecuaţiilor diferenţiale de un ordin oarecare vom vedea că şi ele

pot fi înlocuite prin sisteme diferenţiale de ordinul întâi, este suficient să cunoaştem
condiţiile în care un sistem diferenţial de ordinul întâi admite soluţie şi când această
soluţie este unică.
Reamintim că o aplicaţie f : X  Y între două spaţii metrice se numeşte
lipschitziană dacă există o constantă reală L  0 astfel încât () x1 , x2  X ,
d ( f ( x1 ), f ( x2 ))  L  d ( x1 , x2 ) .
Teorema 1.(Teorema de existenţă şi unicitate).Presupunem că funcţia
F (t , x); x  ( x1 ,..., xn ) , F : D  Rn este continuă pe domeniul D în raport cu cele n  1
variabile şi este lipschitziană în raport cu x1 ,..., x n ; presupunem de asemenea, că
proiecţia lui D pe axa t conţine un interval deschis I şi că t0  I , iar
(t0 ,1 ,..., n )  D .
În aceste condiţii, sistemul diferenţial (1) admite o soluţie local unică în
vecinătatea lui t 0 , satisfăcând condiţia Cauchy
(1/) x(t0 )  (1 ,..., n ) .
Demonstraţie. Sistemul (1), cu condiţia x(t0 )  (1 ,...,  n )   este
t
echivalent cu (1// ) x(t )   F ( , x( ))d   .
t0

190
 Fixăm h  0 ales convenabil şi fie J  (t0  h, t0  h) presupus inclus în I .
Notăm cu X spaţiul metric complet al funcţiilor continue J  R n şi definim operatorul
t
 : X  X astfel: ()x  X , ( x)(t )   F ( , x( ))d   pentru orice t  J .
t0

Relaţia (1 ) este echivalentă atunci cu relaţia x(t )  ( x)(t ),()t  J .

//

Arătăm că pentru h suficient de mic, operatorul  : X  X este o contracţie.

Într-adevăr, să observăm că
t
d (( x), ( y ))  ( x)  ( y )  sup  [ F ( , x( ))  F ( , y( ))]d .
tJ t0

Dar F fiind lipschitziană, există L  0 astfel încât

F (t , x(t ))  F (t , y (t ))  L  x  y .
Atunci pentru orice t  J , avem t  t0  h şi ca atare
d (( x), ( y))  L  h  d ( x, y) .
1
Alegând h astfel încât L  h  1 , adică 0  h , rezultă că  este o contracţie
L
şi ca atare, conform teoremei Picard–Banach, ecuaţia x(t )  ( x)(t ) are soluţie unică.
Deci sistemul diferenţial (1) admite pe J o soluţie, ce verifică condiţia Cauchy dată şi
este unică.

Sisteme diferenţiale liniare cu coeficienţi variabili

Fie I  (a, b)  R un interval şi pentru orice 1  i, j  n considerăm funcţiile

continue aij : I  R şi bi : I  R . Sistemul diferenţial
 x1'  a11 (t ) x1  a12 (t ) x2  ...  a1n (t ) xn  b1 (t )
 '
 x2  a21 (t ) x1  a22 (t ) x2  ...  a2 n (t ) xn  b2 (t )


 x '  a (t ) x  a (t ) x  ...  a (t ) x  b (t )
 n n1 1 n2 2 nn n n
se numeşte sistem diferenţial liniar neomogen (de ordinul întâi) cu coeficienţi
variabili.
Dacă pentru orice t  I notăm cu

191
  b1 (t )   x1 
   
 b2 (t )  x
A(t )  (aij (t ))1i , j  n , B(t )  , x 2
 ...   ... 
   
 bn (t )   xn 
atunci sistemul diferenţial liniar neomogen se scrie
x '  A(t ) x  B(t ) .
Dacă B(t )  0 , sistemul diferenţial x '  A(t ) x , se numeşte sistem diferenţial liniar
omogen cu coeficienţi variabili.
Observaţie. În cele ce urmează, teoria este prezentată pentru cazul când
elementele aij ale matricei A şi bi ale lui B , sunt funcţii cu valori reale. Nimic nu se
schimbă însă, dacă valorile funcţiilor ar fi complexe.
În acest caz, al sistemelor diferenţiale liniare, teorema de existenţă şi unicitate
se poate întări, în sensul că soluţiile sunt definite pe tot intervalul I .
Prezentăm în continuare modul cum putem calcula soluţia unui sistem
diferenţial liniar; în acest sens, are loc următoarea teoremă:
Teorema 2. Fie x '  A(t ) x  B(t ) un sistem diferenţial liniar neomogen cu
coeficienţii variabili, B(t )  (bi (t ))1i  n , A(t )  (aij (t ))1i , j  n , unde bi , aij : I  R sunt
continue ( I  (a, b)  R) . Notând cu
S0  {x : I  R n x soluţie a sistemului diferenţial x '  A(t ) x}
mulţimea soluţiilor sistemului diferenţial liniar omogen şi cu
S  {x : I  R n x soluţie a sistemului diferenţial x '  A(t ) x  B(t )}
mulţimea soluţiilor sistemului diferenţial liniar neomogen, avem:
a)Dacă x p  S este o soluţie particulară a sistemului diferenţial neomogen,
atunci avem: S  S0  x p  {x  x p x  S0 }.
b) S 0 este spaţiu vectorial real .
c)Fie t0  I fixat şi x  S0 cu proprietatea că x(t0 )  0  x  0 .

 
d)Fie t0  I fixat şi x (1) , x   ,..., x ( k )  S0 .Soluţiile {x(1) , x(2) ,..., x( k ) } sunt liniar
2

independente dacă şi numai dacă vectorii {x (1) (t0 ), x   (t0 ),..., x ( k ) (t0 )} sunt liniar
2

independenţi în Rn (adică soluţiile sunt liniar independente dacă şi numai dacă sunt
liniar independente la un moment t0  I privite ca vectori din Rn ).
e) dim R S0  n .
Demonstraţie.a)Elementele lui S 0 şi cele ale lui S sunt definite pe tot
intervalul real I  (a, b) , deci în egalitatea S  S0  x p adunarea funcţiilor şi egalitatea
funcţiilor se consideră pe intervalul I .

192
 Fie z  S0  x p  () x  S0 astfel încât z  x  x p . Cum x  S 0 rezultă
x '(t )  A(t )  x(t ) şi cum x p  S , rezultă x 'p (t )  A(t )  x p (t )  B (t ) .
Adunând cele două egalităţi avem:
( x  x p ) '(t )  z '(t )  A(t )  z (t )  B(t ), ()t  I , deci z  S .
Reciproc, pentru orice y  S , avem: y / (t )  A(t )  y(t )  B(t ) de unde
( y  x p ) '(t )  A(t )( y  x p )(t ) pentru orice t  I , adică
y  x p  x  S0 , deci y  x  x p  S 0  x p .
b) Se ştie că V  { f : I  Rn } este un spaţiu vectorial real şi cum S0  V , vom
arăta că S 0 este un subspaţiu vectorial al lui V .
Într-adevăr, pentru orice x, y  S0 , rezultă x '  A(t )  x; y '  A(t )  y
adică ( x  y)'  x ' y '  A(t )( x  y) . Deci x  y  S0 .
Pentru orice  R şi x  S 0 avem ( x)'   x '   A(t ) x  A(t )( x) pentru
orice t  I , adică  x  S 0 . Aşadar, S 0 este spaţiu vectorial real.
c)Soluţia nulă (banală) verifică, evident, sistemul x '  A(t ) x şi condiţia
x(t0 )  0 . Din unicitatea soluţiei rezultă x  0 .
d) "  " Presupunem că există o combinaţie liniară nulă între vectorii
x (1)

(t0 ), x ( 2) (t0 ),..., x ( k ) (t0 ) adică 1 x (1) (t0 )  ...   k x ( k ) (t0 )  0,  i  R .

Aşadar (1 x (1)   2 x (2)  ...   k x ( k ) )(t0 )  0 şi cum (1 x (1)  ...   k x ( k ) )  S0 rezultă
k
conform punctului anterior, că  x
i 1
i
(i )
 0 , deci cum {x(1) ,..., x( k ) } liniar

independente, rezultă că 1   2  ...   k  0 , adică vectorii

x (1)

(t0 ), x  2 (t0 ),..., x ( k ) (t0 ) sunt liniar independenţi.
k
"  " Presupunem acum, că avem   i x (i )  0,  i  R .
i 1

Aceasta este adevărată dacă şi numai dacă (1 x (1)  ...   k x ( k ) )(t )  0(t )  0, ()t  I .
Luând t  t0 , rezultă că 1 x (1) (t0 )   2 x (2) (t0 )  ...   k x ( k ) (t0 )  0 şi cum vectorii
{x (1) (t0 ),..., x ( k ) (t0 )} sunt liniar independenţi, rezultă că 1   2  ...   k  0 .

193
 Aşadar, soluţiile {x(1) , x(2) ,..., x( k ) } sunt liniar independente.
e) Fie {e1 , e2 ,..., en } baza canonică a lui Rn şi t0  I fixat. Notăm cu x ( i )  S 0
 x '  A(t ) x
soluţia problemei Cauchy  , 1 i  n ,
 x(t0 )  ei
care există şi este unică conform teoremei fundamentale de existenţă şi unicitate.
Folosind punctul anterior, cum vectorii {x (1) (t0 ),..., x ( n ) (t0 )} = {e1 , e2 ,..., en } sunt liniar
independenţi în Rn rezultă că soluţiile {x(1) , x(2) ,..., x( n) } sunt liniar independente în S 0 ,
adică dim R S0  n .
Arătăm, în continuare, că nu putem avea dim R S0  n .
Fie { y (1) ,..., y ( n 1) }  S0 . Cum vectorii { y (1) (t0 ),..., y ( n 1) (t0 )} din Rn sunt vectori
liniar dependenţi, rezultă din punctul anterior, că soluţiile { y (1) ,..., y ( n1) } sunt liniar
dependente. Deci, orice sistem de n  1 soluţii este liniar dependent, adică dim R S0  n .
Observaţie. Din această teoremă, deducem că rezolvarea unui sistem diferenţial
liniar neomogen revine la rezolvarea sistemului diferenţial liniar omogen şi la
determinarea unei soluţii particulare a sistemului diferenţial liniar neomogen. În
continuare ne referim la aceste două lucruri.
Definiţie. Orice bază a spaţiului vectorial real S 0 se numeşte sistem
fundamental de soluţii pentru sistemul diferenţial x '  A(t ) x .
Fie {x (1) , x (2) ,..., x ( n ) }  S0 un sistem fundamental de soluţii. Matricea de funcţii

 x1(1) (t ) x1(2) (t ) x1( n ) (t ) 

 (1) 
x2 (t ) x2(2) (t ) x2( n ) (t ) 
 (1) (2) ( n)

X (t )  x (t ) | x (t ) | ... | x (t )  
 
 (1) 
(2)
 xn (t ) xn (t ) xn( n ) (t ) 
se numeşte matricea fundamentală a sistemului diferenţial, iar determinantul ei notat
cu W (t ) se numeşte wronskianul sistemului fundamental {x (1) , x (2) , , x ( n ) } .
Corolar 3. a)Orice soluţie a sistemului diferenţial liniar omogen x '  A(t ) x are
 c1 
 
c2
forma x(t )  X (t )  C , unde C     M n ,1 (R ) şi X (t )  M n (CI1 ) este o matrice
 
 
 cn 
fundamentală a sistemului diferenţial.

194
  x '  A(t ) x
b) Soluţia problemei Cauchy 
 x(t0 )  x0  M n ,1  R 
1
are forma x(t )  X (t )  ( X (t0 ))  x0
Demonstraţie.a) Cum dimR S0  n  S0 admite o bază {x(1) , x(2) ,..., x( n) } şi
deci ()x  S0 există constantele reale c1 , c2 ,..., cn astfel încât
x  c1 x (1)  c2 x (2)  ...  cn x ( n ) .
Avem, deci pentru orice t  I x(t )  c1 x (1) (t )  c2 x (2) (t )  ...  cn x ( n ) (t ) 
 x1(1) (t )   x1( n ) (t )   c1 
     
 c1  ...   ...  cn  ...   X (t )    X (t )  C .
 xn(1) (t )   xn( n ) (t )  c 
     n
b) Pentru t  t0 folosind punctul anterior obţinem X (t0 )  C  x(t0 )  x0 .
Cum soluţiile {x(1) , x(2) ,..., x( n) } formează o bază a lui S 0 , rezultă că vectorii
{x (1) (t0 ), x (2) (t0 ),..., x ( n ) (t0 )} formează o bază a lui Rn şi deci coloanele matricei X (t0 )
sunt liniar independente. Aşadar, rang X (t0 )  n , adică W (t0 )  det X (t0 )  0 . Deci,
există ( X (t0 )) 1 şi din X (t0 )  C  x0 avem C  ( X (t0 )) 1 x0 , adică, soluţia problemei
Cauchy este x(t )  X (t )  ( X (t0 )) 1  x0 .
Observaţie. Soluţia x(t )  X (t )  C , cu C  M n ,1 (R ) se mai numeşte şi soluţia
generală a sistemului diferenţial omogen.
Enunţăm fără demonstraţie următoarea teoremă :
Teorema 4. Dacă W (t ) este wronskianul sistemului fundamental de soluţii
{x(1) , x(2) ,..., x( n) } al sistemului diferenţial omogen x '  A(t ) x , atunci
t

 Tr A( s ) ds
W (t )  W (t0 )  et0 , unde Tr A(t )  a11 (t )  a22 (t )  ...  ann (t ) este urma
matricei A(t ) şi t0  I este fixat.
Observaţie. Din această teoremă (numită teorema lui Louville) rezultă că
wronskianul unui sistem fundamental de soluţii nu depinde de sistemul fundamental de
soluţii decât prin intermediul constantei multiplicative nenule W (t0 ) . Se observă că din
condiţia W (t0 )  0 , rezultă că W (t )  0 pentru orice t  I .
Studiem acum determinarea unei soluţii particulare a sistemului diferenţial
liniar neomogen (1) folosind metoda lui Lagrange numită şi metoda variaţiei
constantelor.Iată în ce constă această metodă.

195
 Cum orice soluţie a sistemului diferenţial liniar omogen x '  A(t ) x are forma
x(t )  c1 x (1) (t )  c2 x (2) (t )  ...  cn x ( n ) (t )
cu c1 , c2 ,..., cn constante reale, vom căuta o soluţie particulară a sistemului diferenţial:
x '  A(t ) x  B(t ) de forma x p (t )  c1 (t ) x (1) (t )  c2 (t ) x (2) (t )  ...  cn (t ) x   (t ) ;
n

unde constantele din soluţia generală a sistemului omogen au fost înlocuite cu funcţiile
necunoscute, de clasă C1
ci : I  R, i  1, 2,..., n .
Determinăm, deci necunoscutele punând condiţia ca x p să fie soluţie a sistemului
diferenţial neomogen.Aşadar
n n n
x 'p (t )   ci' (t ) x (i ) (t )   ci (t ) x i  ' (t )  A(t ) ci (t ) x (i ) (t )  B(t ) .
i 1 i 1 i 1

Dar x  S 0 pentru orice 1  i  n , adică x(i )' (t )  A(t ) x(i ) (t ), 1  i  n .

(i )

Deci c1' (t ) x (1) (t )  c2' (t ) x (2) (t )  ...  cn' (t ) x ( n ) (t )  B(t )

pentru orice t  I , egalitate ce se scrie sub forma X (t )  c '(t )  B(t ) unde
 c1' (t ) 
 ' 
c '(t )   2  , t  I .
c (t )
 
 ' 
 cn (t ) 
Cum pentru orice t  I , rang X (t )  n , rezultă că X (t ) este inversabilă şi deci
pentru orice t  I , c '(t )  X 1 (t )  B(t ) . Integrând pe fiecare componentă obţinem
t
c(t )   X 1 ( ) B( )d , deci soluţia particulară are forma
t0
t
x p (t )  X (t )   X 1 ( ) B( )d , ()t  I şi t0  I .
t0

Observaţii.1) Cum S  S0  x p rezultă că o soluţie oarecare x  S va avea

 t 
forma x(t )  X (t )  c   X 1 ( ) B( )d  , t  I .
 t 
 0 
Deci problema aflării soluţiei sistemului diferenţial liniar neomogen se reduce la
aflarea unei matrice fundamentale pentru sistemul diferenţial liniar omogen.

196
 2) Soluţia problemei Cauchy
 x '  A(t ) x  B(t )

 x(t0 )  x0  M n ,1  R 
 1 t 
va avea forma x(t )  X (t )   X (t0 )  x0   X 1 ( ) B( )d  pentru orice t  I
 
 t0 
(impunând soluţiei de la punctul de sus 1 condiţia x(t0 )  x0 obţinem X (t0 )  c  x0 cu
soluţia unică c  X 1 (t0 )  x0 ).

Sisteme diferenţiale liniare cu coeficienţi constanţi

Un sistem diferenţial liniar omogen în care pentru ()1  i, j  n funcţiile

aij : R  R sunt funcţii constante, se numeşte sistem diferenţial liniar omogen cu
coeficienţi constanţi; deci sistemul diferenţial are forma

x '  Ax
 x1 
 
cu A  (aij )1i , j  n  M n (R ) şi x    .
x 
 n
Observaţii.1) Soluţiile sistemului diferenţial liniar omogen cu coeficienţi
constanţi sunt definite pe tot R (conform teoremei de existenţă şi unicitate).
2) Putem lua şi cazul A  M n (C) .
Fie sistemul diferenţial liniar neomogen
 b1 (t ) 
 
x '  Ax  B(t ) , unde A  (aij )1i , j  n  M n (R ) şi B (t )   
 b (t ) 
 n 
()t  I  ( ,  )  R , bi : I  R continue, ()1  i  n .
Am văzut că pentru rezolvarea sistemului x '  Ax  B(t ) trebuie să determinăm
o matrice fundamentală a sistemului omogen x '  Ax . Dăm în continuare metode de
determinare a unei matrice fundamentale.
Teorema 5. Fie sistemul x '  Ax cu A  M n (R ) şi   R,   ( A) iar u  V .
Atunci x(t )  et  u este soluţie a sistemului, ()t  R .
Demonstraţie.Cum x(t )  et  u , rezultă:

197
 x '(t )  et  u  et (u)  et ( Au)  A(et u)  Ax(t )
deci x(t )  et  u soluţie a sistemului.
Observaţie. Pentru orice matrice A  M n (R ) avem trei situaţii:
1) Când A este diagonalizabilă peste R .
2) Când A nu este diagonalizabilă peste R dar polinomul ei caracteristic are
toate rădăcinile reale.
3) Când A nu se diagonalizează peste R şi polinomul ei caracteristic are şi
rădăcini complexe.

1.Cazul când A se diagonalizează

Fie 1 ,..., n reale din  ( A) , iar {u1 , u2 ,..., un } o bază în Rn formată cu vectorii
proprii corespunzători valorilor proprii 1 ,..., n . Conform teoremei anterioare, rezultă
că funcţiile
x (1) (t )  e1t  u1 , x (2) (t )  e2t  u2 , …, x ( n ) (t )  ent  un , ()t  R
sunt soluţii ale sistemului diferenţial x '  Ax .
Cum dimR S0  n şi {x (1) , x (2) ,..., x ( n ) }  S0 este sistem liniar independent,
deoarece {x (1) (0)  u1 , x (2) (0)  u2 ,..., x ( n ) (0)  un } sistem liniar independent în Rn 
 {x(1) ,..., x( n) } bază pentru S 0 , deci ()x  S0 avem
x(t )  c1  e1t  u1  c2  e2t  u2  ...  cn  ent  un
cu c1 ,..., cn  R şi t R .
Prin urmare o matrice fundamentală a sistemului diferenţial x '  Ax este
X (t )  (e1t  u1 e2t  u2 ... ent  un ) .

 x1'  7 x1  2 x2  2 x3

Exemplu. Să se rezolve sistemul  x2'  2 x1  4 x2  x3 .
 '
 x3  2 x1  x2  4 x3
Trebuie să determinăm o matrice fundamentală a sistemului. Se observă că sistemul se
scrie sub formă matriceală:
 x1'   7 2 2   x1 
 '    
 x2    2 4 1    x2  .
 x3'   2 1 4   x3 
 

198
  7 2 2 
 
Notăm cu A matricea A   2 4 1  şi încercăm să o aducem la forma canonică.
 2 1 4 
 
Calculând det( A   I3 )  0 obţinem 1  2  3 şi 3  9 .
 x   x  x 
     
Cum V1   y   M 3,1 (R ) A  y   1  y   rezultă că:
 z  z  z 
     
 1   0  
    
V1  Sp  1 ,  1   şi dim V1  2 .
 1   1  
    
 2  
  
Analog obţinem V3  Sp  1   şi dim V3  1 .
 1 
  
Deci A se diagonalizează şi conform teoriei rezultă că o matrice fundamentală
a sistemului diferenţial este:
  1  |  0  |  2    e 3t 0 2e 9 t 
        
X (t )   e3t  1 | e3t  1  | e9t  1     e3t e3t e9t 
  1  |  1  |  1   e3t e3t e9t 
        
deci soluţia generală a sistemului este
 x1  t    c1   c1e  2c3e
3t 9t

     9t 
 x2  t    X (t )  c2    (c1  c2 )e  c3e  cu c1 , c2 , c3  R .
3t

 x t    c   ( c  c )e 3t  c 3 e 9 t 
 3   3  1 2 

2. Dacă A  M n (R ) şi nu se diagonalizează peste R dar polinomul ei

caracteristic admite rădăcinile reale 1 , 2 ,..., k cu ordinul de multiplicitate
n1 , n2 ,..., nk , (n1  n2  ...  nk  n) , putem căuta soluţii, pentru sistemul diferenţial
x /  Ax de forma
 x1 
  k
x  cu x j (t )   Pij (t )eit , j  1, 2,..., n
x  i 1
 n

199
cu Pij (t ) polinoame de grad mai mic sau egal cu ni  1 . Punând condiţia ca această
funcţie să fie soluţie a sistemului, se determină coeficienţii polinoamelor Pij (t ) . Această
metodă se numeşte metoda coeficienţilor nedeterminaţi.
Exemplu. Să se determine soluţia problemei Cauchy :
  0 
 X '  AX   3t 
 e   4 1 
 unde A    .
 X (0)  1  1 2 
  
  1
Valorile proprii ale lui A sunt 1  2  3 şi V1  sp (1,1) .
Aşadar A nu se diagonalizează peste R , dar are toate valorile proprii reale. Căutăm
 x(t )  ( A1  B1t )e 3t
soluţia generală a sistemului diferenţial omogen de forma  3t
.
 y (t )  ( A2  B2t )e
Derivăm şi introducem în sistemul omogen X '  AX , obţinem
B1  3 A1  3B1t  A2  4 A1  B2t  4B1t
B2  3 A2  3B2t   A1  2 A2  B1t  2B2t pentru ()t  R.
Notând A1   , B1   constante reale rezultă A2     , B2   . Soluţia generală a
 x(t )   (   t )e 
3t

sistemului omogen este : X (t )      

 y (t )   (     t )e 
3t

 e3t te3t      
  3t      (t )   cu (t ) o matrice fundamentală a sistemului.
 e (1  t ) e 3t
     
Conform teoriei soluţia problemei Cauchy este :
 3t  t 2  
 e 1   
1 t 1  0   2 
X (t )  (t )( (0)      ( s)  3s  ds)  
1
.
2 
 1 0 e   t
 e3t 1  t   
 2  
 

3. Când A nu se diagonalizează peste R şi polinomul ei caracteristic are şi

rădăcini complexe. Atunci polinomul caracteristic al lui A având şi soluţii   R 
el are ca soluţie şi pe  . Pentru a indica în acest caz un sistem fundamental de soluţii
reale pentru sistemul x '  Ax , se procedează astfel :
Se consideră A  M n (R)  M n (C) şi se rezolvă sistemul ca fiind cu coeficienţi
din C . Soluţiile corespunzătoare lui  sunt conjugatele soluţiilor corespunzătoare lui
 . Apoi avem propoziţia:

200
 Propoziţia 6. Fie x '  Ax cu A  M n (R ) şi z(t )  P(t )  iQ(t ) o funcţie
derivabilă definită pe R cu valori în Cn . Privind sistemul diferenţial ca fiind un
sistem cu A , în particular, din M n (C) avem :
a) z este soluţie a sistemului  P, Q sunt soluţii reale ale sistemului
 z  P  iQ soluţie a sistemului ;
b) dacă z , z , y  y sunt soluţii liniar independente peste C  P  Re z, Q  Im z ,
y sunt soluţii liniar independente peste R .
Demonstraţie a) Cum z  P  iQ  z '  P ' iQ '
Deci z soluţie a sistemului  P ' iQ '  A( P  iQ)  AP  iAQ  P '  AP şi
Q '  AQ  P, Q soluţii ale sistemului. Analog, dacă z  P  iQ soluţie a sistemului
 P, Q soluţii reale ale sistemului.
b)Presupunem că avem o combinaţie de forma  P   Q   y  0 cu
 ,  ,  R .
zz zz  zz zz
Cum P  iar Q  , rezultă că avem      y  0 
2 2i  2   2i 
 (  i  ) z  (  i  ) z  2 y  0 şi cum z , z , y liniar independente peste C 
   i    i  2  0 adică       0 .
Observaţie. Punctul b) se poate extinde la cazul mai multor perechi de soluţii
conjugate de tipul z , z şi soluţii reale de tipul y .
Deci un sistem fundamental de soluţii pentru sistemul diferenţial liniar real x '  Ax
este dat de :
x(1) ,..., x( s ) , Re x( s1) ,..., Re x( sk ) , Im x( s1) ,..., Im x( sk ) 
unde
x (1)
,..., x ( s ) , x ( s 1) ,..., x ( s  k ) , x ( s 1) ,..., x ( s  k ) 
este un sistem fundamental de soluţii pentru x '  Ax , cu A considerată din M n (C) .

Exemplu. Presupunem că o particulă materială are coordonatele de poziţie

M ( x1 (t ), x2 (t )) relativ la un reper ortogonal fixat x1 x2 . Fie legea de mişcare a
particulei :
 x1'  2 x1  x2
 '
 x2  8 x1  2 x2 .

201
Vrem să determinăm traiectoria particulei, ştiind că la momentul t  0 , ea se găseşte în
punctul M 0 (1, 0) .
2 1
Considerăm A    şi deci legea de mişcare a particulei este dată de
 8 2 
 x1'  x 
x '   '   A 1  .
 x2   x2 
Calculăm valorile proprii ale lui A  1  2i şi 2  2i cu V1  sp (1, 2  2i ) şi
deci
 1   1   cos 2t   sin 2t 
x (1) (t )  e2it    (cos 2t  i sin 2t )   i ,
 2  2i   2  2i   2(cos 2t  sin 2t )   2(cos 2t  sin 2t ) 
iar x (2) (t )  x (1) (t ) .

Aşadar, soluţia generală a sistemului va fi :

 cos 2t   sin 2t   c1 cos 2t  c2 sin 2t 
x(t )  c1    c2     2(c  c ) cos 2t  2(c  c ) sin 2t  .
 2(cos 2t  sin 2t )   2(cos 2t  sin 2t )   2 1 1 2 
 x1 (0)  1
Punând condiţiile iniţiale   c1  c2  1 deci avem
 x2 (0)  0
 x1 (t )  cos 2t  sin 2t
 , ()t  R .
 x2 (t )  4sin 2t
Eliminând pe t , obţinem : 8 x12  4 x1 x2  x22  8 , ecuaţia unei elipse.

202