Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
REFERAT
la disciplina "Educația fizică"
Chişinău 2012
CUPRINS
INTRODUCERE ..........................................................................................................................3
BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................................12
2
INTRODUCERE
3
1. PARTICULARITĂȚILE DEZVOLTĂRII PERSONALITĂȚII ADOLESCENTULUI
1.1. Adolescența – scurtă prezentare generală
4
etc.). De asemenea, adolescența se caracterizează prin axarea personalității pe achiziții de roluri
dobîndite și statuturi sociale legate de viața școlară, familială și grupul de prieteni. În acest
context, se dezvoltă interese și aspirații, idealuri și expectanțe, dar și tentative de autocunoaștere
și autodezvoltare.
Caracteristice pentru adolescent sunt tendințele tot mai largi de explorare, cunoștințele
școlare și noutățile informaționale creînd cadrul integrării sociale largi în care acționează
constituirea identității sociale reale, ceea ce contribuie la dezvoltarea sinelui social. Adolescența
este perioada reconstituirii personalității și a principalelor sale caracteristici, este perioada în care
se formează sentimentele de responsabilitate și de datorie – ca expresie a sinelui social.
Perioada adolescenței este încărcată de o intensă maturizare pe toate planurile, inclusiv pe
cel sexual, cu efecte în toate structurile personalității pe care le influențează. Imaginația,
afectivitatea, interrelațiile de toate felurile încep să cuprindă identitatea sexuală socializată și
integrarea ei în sinele corporal. De asemenea, în aceasta perioadă, are loc o organizare a
capacităților creative în foarte multe domenii.
În perioada pubertății și adolecenții, individul traversează o serie de transformări sub toate
aspectele, iar în momentul în care acesta nu reușește ca, pe baza noului echipament bio-psiho-
social pe care l-a dobîndit, să treacă dintr-o dată de la statutul de copil la cel de adult, apare
“criză”, adolescentul oscilînd permanent între copilărie și maturitate, chiar dacă se orientează
permanent spre lumea adultului.
În ceea ce privește formarea personalității, adolescentul se află pus în fața unei opoziții
permanente între, pe de o parte, comportamentele impregnate de atitudini copilărești, cerințele de
protecție, anxietatea specifică vîrstelor mici în fața situațiilor mai complexe și solicitante și, pe
de altă parte, atitudini și conduite noi formate sub impulsul cerințelor interne de autonomie sau
impuse de societate. Încep să se contureze mai clar distanțele dintre ceea ce cere societatea de la
tînăr și ceea ce poate el să ofere, precum și dintre ceea ce cere tînărul de la societate și viață și
ceea ce i se oferă.
În perioada adolescenței, maturizarea este centrată pe identificarea resurselor personale și
constituirea propriei identități și independențe, începînd cu detașarea de sub tutela parentală.
Tînărul începe să-și descopere atitudini, abilități, forțe fizice și spirituale, începe să-și
construiască lumea interioară a aspirațiilor, intereselor și idealuriloe. În aceste condiții, se
dezvoltă atitudini, concepții despre lume și viață, au loc manifestări ale creativității și, implicit,
apar structuri motivaționale puternice.
5
Deprinderea de statutul de copil nu este resimțită cu oarecare tensiune doar de adolescent,
ci și de părinți și educatori, obligați și ei să-și schimbe sistemul de comunicare și interrelaționare
cu adolescenții.
1.2. Particularități ale dezvoltării personalității adolescentului
La vîrsta adolescenței, planul psihic suportă transformări și prefaceri profunde care, treptat,
vor conduce la cristalizarea și maturizarea celor mai multe dintre structurile psihice ale
adolescentului. Deși, traseele acestui proces sunt complicate, presărate cu numeroase bariere și
dificultăți, deși procesul ca atare poate fi mai încet sau mai rapid, cu devansări spectaculoase, dar
și cu întîrzieri descurajante, la sfîrșitul său, ne vom afla în fața unor structuri psihice bine
închegate și cu un grad mare de mobilitate.
Prefacerile psihice la care este supus adolescentul sunt generate de nevoile și trebuințele pe
care acesta le poate resimți, atît cele specifice pubertății dar, acum, convertite sub alte forme, cît
și nevoile specifice acestui nivel al dezvoltării ontogenetice.
Caracteristică pentru perioada adolescenței este evoluția accelerată a tuturor proceselor
psihice. A. Munteanu (1998) analizează dezvoltarea psihică a adolescentului, pe plan senzorial,
intelectual și reglatoriu. Astfel, în plan senzorial, cîmpul vizual se stabilizează, culorile capătă
semnificații mai precise. La fete, pare a se intensifica sensibilitatea odorifică. Auzul, kinestezia și
sensibilitatea tactică capătă o nouă structurare, odată cu lărgirea mijloacelor de explorare a
mediului, precum și cu cerințele din partea acestuia. Tactul (atingerea) capătă noi semnificații,
atunci cînd este raportat la viața emoțional-sexuală.
Din punct de vedere intelectual, asistăm la o maturitate a proceselor intelectuale, corelată
cu maturizarea bazelor neuro-fiziologice. Gîndirea se află în stadiul operațiilor formale, ceea ce,
în opinia lui J. Piaget, semnifică “punctul terminus” în evoluția ei și a intelegenței. În această
perioadă, apare un nou tip de gîndire: gîndirea logică, dialectică, în care un rol predominant îl
joacă raționamentele deductive. Altfel spus, gîndirea individului evadează din concret, senzorial,
din “aici și acum”, adolescentul fiind capabil de a rezolva cu dezinvoltură probleme complexe,
unele ipotetice și putînd planifica procesele gîndirii. Tot în plan cognitiv, adolescentul
dobîndește cîteva abilități noi: abilitatea de a face dinstincție între real și posibil, abilitatea
utilizării simbolurilor secundare (acelea care pot desemna, la rîndul lor, alte simboluri) etc. Se
constată nevoia sistematizării cunoștințelor, spiritul experimental, capacitatea tînărului de a
utiliza strategiile euristice în rezolvarea unor probleme complexe.
Memoria adolescentului se dezvoltă în mod specific. Se știe că memoria asigură
consistența și coerența vieții psihice. Există mai multe tipuri de memorie, exprimînd nivele
6
calitative și cantitative diferite și intervenind în anumite tipuri de activități:
voluntară/involuntară, mecanică/logică, de scurtă durată/de lungă durată, episodice/semantică. În
adolescență, însă, caracteristică este mai ales memoria de lungă durată, logică.
Limbajul capătă caracteristicile unui sistem hipercomplex de autoreglare și
autoperfecționare a vieții psihice de ansamblu, constatîndu-se că apartenența la o anumită clasă
socială își pune amprenta, în mai mare măsură, asupra limbajului, începînd cu vîrsta de 15 ani.
Adolescentul își formează, prin exersare, numeroși algoritmi verbali utili în luările de cuvînt în
fața anumitor colective, în redarea unor situații etc. De asemenea, adolescentul manifestă, față de
sine însuși, exigențe tot mai mari în exprimarea orală și scrisă, în discuțiile constructive și/sau
contradictorii, în situațiile de informare sau de confesiune. Adolescentul acordă o mai mare
atenție pentru sensual, semnificația și folosirea corectă a termenilor.
Motivația și afectivitatea constituie “musculatura vieții psihice”. Conform piramidei
trebuințelor, propusă de A. Maslow (1954), există șapte tipuri de trebuințe organizate ierarhic,
după cum urmează: trebuințe fiziologice, trebuințe de securitate, de dragoste și afiliere, trebuințe
de stimă și statut, trebuințe de cunoaștere, trebuințe estetice și trebuințe care vizează
autorealizarea propriului potențial. În adolescență, întregul set este prezent, dar primează
trebuințele sinelui (de cunoaștere și estetice).
La adolescenți, motivația școlară capătă o funcție reglatoare a comportamentului. Astfel,
interesul pentru activitatea școlară este fluctuant; nu de puține ori, apar perioade cînd
adolescentului școala i se poate părea devitalizantă și, în compensație, se activează deschiderea
sa culturală. Curiozitatea continuă să evolueze, apare și nevoia de a filosofa, ceea ce va contribui
la schițarea unei prime concepții despre lume și viața individului.
În adolescență, viața afectivă se nuanțează, emotivitatea devine mai echilibrată, iar pe
fondul deschiderii față de bine și frumos, apar sentimentele superioare (intelectuale, estetice,
creatoare, morale).
În relațiile cu părinții, stările afective acționează mai acut, trecînd de la o tensiune mai
mare în pubertate la o temperare treptată în adolescență, cînd are loc o redeschidere spre spațiul
familiei, prin scăderea tensiunii de opoziție și culpabilitate. Deschiderea spre familie se
accentuează în perioada adolescenței prelungite, fiind, însă, secondată de o disponibilitate
afectivă foarte mare.
În relațiile cu sexul opus, se manifestă sentimente și emoții noi, inedite, ca simpatia și
sentimentele de dragoste. În adolescență, dragostea se conturează ca o trăire complexă de
atașament, emoționalitate exaltată pentru persoana iubită, cu eforturi ca acest sentiment să nu
7
pară neînsemnat sau să transforme toate împrejurările dificile în drumuri ce trebuie învinse
pentru a fi la înălțimea dragostei mobilizîndu-se resurse extrem de mari ale psihicului.
Nevoile adolescentului sunt generate de trebuințele pe care le resimte din noua perspectiva
în care se afla. Acestea capată o serie de forme precum: nevoia de creație cu valoare socială,
nevoia de a împartăși sentimentele, nevoia de prietenii elective.
Un loc important în viața adolescentului îl capată relațiile cu cei de sex opus, de cele mai
multe ori relații platonice, romantice cu o importanță încarcatură de reverie și fantezie. Au loc
acum furtuni afective, ruperi spectaculoase și dramatice de prietenii. Apare prima iubire care are
implicații profunde asupra vieții afective a adolescentului și a viitorului adult.
În plan afectiv, adolescentul va dovedi reciprocitate deoarece sensibilitatea afectivă se
îmbogatește foarte mult, se erotizează, apar sentimente superioare precum prietenia și dragostea.
Începe acum nevoia de manifestare ca personalitate de sine stătătoare, de a ieși din umbra, de
a produce ceva nou, original și excentric. Nevoia de a se rupe de tipare, face din adolescent un
luptator. El va cauta cu orice prilej să-și întreacă prietenii în orice face, ceea ce duce nu de puține
ori la comportamente antisociale, deviante, chiar dacă adolescentul nu le gasește întotdeauna
placute. Important este la această vîrstă să fii altfel și să fii apreciat, chiar dacă nu-ți face nici o
plăcere ceea ce faci. De multe ori se întîmplă ca adolescentul să rămînă robul unor astfel de
comportamente.
Noile cerințe implică și nevoia dezvoltării psihicului și mai ales a unor instrumente ale
acestuia. Se remarcă acum consolidarea structurilor gîndirii logico - formale, a capacității de
interpretare și evaluare, de planificare, de anticipare, de predicție, spiritul critic și autocritic.
Apare gustul pentru raționament și atitudinea critică pentru valori. Se dezvoltă în aceeași măsură
și imaginația, dar și limbajul. La aceasta vîrstă se dezvoltă debitul verbal, fluența dar și
flexibilitatea verbală. Se elaboreaza algoritmi și stereotipi verbali, dar tot acum patrund în limbaj
și cuvinte parazite, excesele de exclamații, superlativele, cuvintele vulgare, neglijența în stilul
comunicării fie ca insuficiență cognitivă, fie din teribilism.
Aceste forme ale maturizării, intelectuale și afective, îl vor ajuta pe adolescent să se poată
raporta atît la sine cît și la alții. Apare acum conflictul între generații, din punctul de vedere al
valorilor morale și al comportamentelor. Tot acum adolescentul își descoperă identitatea
vocațională ca urmare a procesului de autocunoaștere.
8
Necesitățile cele mai importante ale adolescentului sunt:
1. dezvoltarea conștiinței de sine;
2. afirmarea propriei personalități;
3. integrarea treptată în valorile vieții.
Conștiința de sine este un proces complex care include, pe de-o parte, raportarea
subiectului la sine însuși, la propriile trăiri, iar pe de altă parte, confruntarea acestora,
compararea lor cu lumea în mijlocul căreia trăiesc. Cel mai înalt nivel al conștiinței de sine este
atins de elev atunci cînd el se poate privi ca subiect al activității sociale, ca membru al
colectivului. Un factor de seamă al conștiinței de sine îl constituie activitatea școlară și natura
relațiilor cu adulții, aprecierile acestora față de calitățile și munca adolescentului.
9
subestima, nu are încredere în forțele proprii și nu manifestă inițiativa și perseverența în
activitate (motivație și voințî deficitară).
Aceste tensiuni pot fi minimalizate dacă familia poseda metodele educaționale optime și
adecvate adolescentului. Adevărul cel mai important în relația dintre părinte și copil rămîne
deschiderea comunicării dintre cei doi.
Dorind să atragă atenția asupra sa, adolescentul se considera punctul central în jurul caruia
trebuie să se petreacă toate evenimentele. Forțele proprii sunt considerate superioare față de ale
celorlalți oameni, opinie care decurge dintr-o insuficientă cunoaștere de sine. Acesta dorește ca
toate acțiunile sale să fie cunoscute și apreciate de adult.
10
Dominantă pentru tentația originalitații la această vîrstă este prezența spiritului de
contradicție. În special discuțiile dintre adulți, la care i-au parte și adolescenții, ajung repede să
fie monopolizate de întrebările iscoditoare ale acestora din urmă, de afirmarea spiritului lor de
contradicție. Nu de puține ori, adolescentul se contrapune în discuție chiar cînd e conștient de
faptul că nu are dreptate. El e mobilizat atunci de aceeași statornică tentație de a atrage atenția
asupra sa, de a se afirma, de a fi luat în seamă.
3. Integrarea socială
Esența integrării sociale constă în atașamentul din ce în ce mai conștient si mai activ la
grupul căruia îi aparține (clasă, școală, marele organism social). Cu cît înaintează în vîrstă, cu
atît el este mai obiectiv în judecățile sale, aprecierile efectuîndu-se în funcție de criteriile sociale
pe care și le-a însușit. Dorința de a cunoaște valorile sociale și culturale se manifestă riguros și
tenace. Integrarea adolescenților în aceste valori ale colectivității contribuie la formarea
concepției despre lume și viață. Datorită experienței de viață limitată și a lipsei unor criterii de
autoapreciere corectă, adolescenții au nevoie de consiliere și îndrumare discretă, fiind sprijiniți
să-și formeze idealul de viață, să-și perfectioneze judecațiile morale și să-și ridice nivelul
conștiinței și al conduiței morale.
● Teama de a nu-l deranja pe celalalt: datorită acesteia relația între cei doi se depreciază
întrucît se instalează un zid care nu le mai permite să-și împartășească sentimentele.
Foarte mulți oameni își petrec viața încercînd să-și atingă scopurile, iar adolescența este
doar primul pas spre împlinirea lor.
11
Relațiile între parinți și copii presupun un mecanism deosebit, filtrat social; ele au la bază
statuarea comunicării în care se realizează un model, un patern de conduită. În cadrul acestor
relații, parinții încearcă să socializeze copiii, contribuie la modificarea și perfecționarea stilului
de interrelaționare din copilărie; ambele părți ale ecuației au nevoie de deprinderi, abilități
sociale pentru facilitarea intercomunicării.
BIBLIOGRAFIE
12