UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

KINETOTERAPIA ÎN AFECȚIUNILE LOCOMOTORII

Program de kinetoterapie
în hemiplegii –
pe faze de recuperare

Coordonator științific:
Lector Univ.Dr. Elena Buhociu

Masterand:
Stoica Ionuț-Alexandru

2020
 Stadiul Iniţial
Caracterele Stadiului:
a. Hipotonie musculară;
b. Flacciditate;
c. Reflexe tonice şi spinale dominante fapt ce duce la controlul trunchiului şi a centurilor
să scadă, şi astfel, prin reflexe tonice şi control scăzut, menţinerea sau schimbarea
posturilor să fie forate grea;
d. Controlul voluntar al părţii afectate este 0 şi prin extensie apar dificultăţi de utilizare şi
în partea sănătoasă;
e. Pierderea a conştientei asupra părţii afectate;
f. Uneori afectarea funcţiilor vitale.
Din punct de vedere al tabloului clinc, ne interesează primele elemente.

Obiectivele acestui stadiu:

1. Ameliorarea funcţiilor vitale adică a respiraţie, deglutiţie, alimentaţie;
2. Creşterea conştientizării schemei corporale;
3. Ameliorarea controlului trunchiului şi centurilor;
4. Creşterea abilităţii de a încrucişa linia mediană a corpului cu membrele afectate;
5. Menţinerea mobilităţii tuturor articulaţiilor;
6. Normalizarea tonusului;
7. Inversarea antagoniştilor;
8. Ameliorarea abilităţii funcţionale / iniţierea funcţionalităţii.

Modalităţile prin care încercăm să atingem obiectivele:

1. Posturi;
2. Mobilizări pasive combinate cu exerciţii de facilitare (folosirea comenzii verbale,
contactul manual, gheată, vibraţia, periajul);
3. În această fază, esenţiale sunt: urmărirea controlului trunchiului şi al extremităţilor
superioare

Stadiul II (Mediu) / Spastic

Se caracterizează prin:
1. Prezenta hipertoniei;
2. Reflexele tonice spinale au tendinţa să se normalizeze;

1
 3. Reflexele centrale sunt crescute;
4. Sincineziile sunt caracteristic tabloului clinic dar în cursul evoluţiei acestei faze, încep
să apară şi mişcări în afara sincineziilor;
5. Iniţierea mişcării este ameliorată dar controlul mişcării este încă insuficient, fiind
influenţat negativ de spasticitate. Cu cât spasticitatea este mai importantă, controlul
mişcării este mai dificil;
6. Rezistenta spastică care este evidentă la membrul superior pe: Flexori, pronatori şi
adductori şi la membrul inferior pe extensori. Această rezistenţă spastică, îngreunează
mişcarea.

Obiectivele fundamentale ale programului kinetic în perioada spastică:

1. Inhibarea musculaturii spastice şi promovarea antagoniştilor;
2. Promovarea unor scheme de mişcare complexe;
3. Promovarea controlului musculaturii proximale în activităţi cu performanţă din ce în
ce mai mare
4. Performarea controlului motor al articulaţiilor intermediare, cot/genunchi.

Mijloace folosite:
1. Posturi;
2. Exerciţiile se vor performa din decubit dorsal şi decubit lateral;
3. Se trece prin posturile din decubit dorsal cu genunchii flectaţi, atunci când este posibil
se ajunge în poziţia aşezat şi ulterior în ortostatism şi transferurile se fac cu sprijin pe
mâini.
Ca tehnici folosim:
1. FNP-urile:
- Pentru promovarea mobilităţii: iniţierea ritmică, inversiunea lentă cu opoziţie
- Pentru creşterea stabilităţii: izometrie alternantă, stabilizarea ritmică.
Facilitarea exerciţiilor se poate face prin aplicarea factorului termic, prin periaj sau
vibraţie. În această fază se urmăreşte ameliorarea permanentă a controlului la nivelul
trunchiului şi membrelor inferioare dar şi la cele superioare. Din păcate, pentru mulţi
pacienţi, evoluţia se opreşte la acest nivel, ei rămân în stadiul spastic nedefinit cu posibilitatea
de ameliorare posturală şi de control.

2
 Stadiul III (Avansat)
Stadiul avansat prezintă următoarele caracteristici:
1. Hipertonia începe să scadă;
2. Sunt posibile mişcări în afara schemei de mişcare atât proximal cât şi intermediar;
3. Controlul distal este încă dificil.
În acest stadiu urmărim abilitatea şi viteza de execuţie. Aceste sunt încă insuficient
recuperate, dar controlând corespunzător programul kinetic, reuşim să ameliorăm aceste două
lucuri esențiale.

Obiectivele acestui stadiu:

1. Ameliorarea permanentă a extremităţilor (mersul şi prehensiunea);
2. Ameliorarea controlului motor excentric, prin acest control motor excentric putem
promova activităţile în extremitatea distală a lanţului kinetic;
3. Ameliorarea vitezei de execuție;
4. Recâştigarea automatismului mişcărilor.
Din păcate, puţini dintre pacienţi ajung în această etapă a treia, mulţi dintre ei se
opresc în stadiul II.

Programul kinetic este susţinut şi de alte proceduri de terapie fizică. În prima fază, un
element important este masajul. Presupune mai multe categorii de manevre:
- Masajul cu gheaţă – se aplică pe musculatura hipotonă în scopul de a stimula
contracţia. Există 2 categorii de masaj cu ghiată
a. „C”- icing presupune aplicarea cubului de gheaţă pe tegumentul supraiacent
muşchilor hipotoni, aplicare se face pentru un interval de 3-5 sec. Aceasta
excitaţie excită fibrele subţiri de tip C, impulsurile se transmit la nivelul
corpului medular unde stimulează motoneuronii gama, stimularea lor, descarcă
impulsuri care vor activa fusurile neuromusculare, şi datorită acestui lucru se
iniţiază şi se accentuează contracţia.
b. „A”- icing care presupune lovituri rapide relativ intense cu cubul de gheaţă pe
suprafaţa tegumentară care acoperă musculatura hipotonă, crează condiţiile
producerii contracţiei reflexe.
c. Vibraţiile mecanice reprezintă o tehnică de facilitare în condiţiile în care ele se
aplică pe tendon.

3
 d. Manevrele de netezire – stimulează alfa motoneuronii agonişti şi inhiba alfa
motoneuronii antagonişti.
Performarea exerciţiilor de kinetoterapie în apă / hidro-kinetoterapie. Datorită
fenomenului de plutire, greutatea segmentelor cufundate în apă este mult mai mică, fapt ce
duce la o forţă redusă în mobilizarea segmentelor. Mişcarea va fi facilitata datorită scăderii
sarcinii. Ordinea de aplicare a metodologiei este exact inversă faţă de programele de
kinetoterapie în afecțiunile post traumatice. Aici se iniţiază mobilizările pasive care au rolul
de a creşte elasticitatea complexului articular şi periarticular iar la neurologici este exact
invers, unde se începe cu mişcările active libere la amplitudinile la care subiectul le poate
performa singur. După care se continua cu mobilizările active asistate, asistarea mişcărilor se
referă la ghidarea mişcării pe direcţia şi în sensul corect şi la creşterea amplitudinii de
mişcare. La final, performăm mobilizările pasive.
Programul de hidrokinetoterapie este util şi în reeducarea mersului datorită faptului că
se realizează mai uşor. Aceste programe sunt valoroase şi pentru prevenirea compilaţiilor
ortopedice care pot afecta articulaţia, structurile musculo-ligamentare sau chiar tegumentul.
Datorită caracteristicilor mediului acvatic şi a temperaturii la care se realizează
programul, coeficientul programului este îmbunătăţit. Temperatura ideală este de 34°
- Electroterapia:
a. Proceduri cu caracter analgezic;
b. Proceduri electrice pentru controlului spasticitaţii.
Controlul spasticitaţii reprezintă obiect de studiu în toată lumea.
Se pot folosi și tehnici de electrostimulare funcţională care se adresează musculaturii
hipotone astfel încât, prin activarea musculaturii hipotone, să scădem nivelul spasticitaţii în
muşchii antagonişti. Folosirea acestei tehnici de electrostimulare sta la baza ortezelor
electrice, ortezele funcţionale de pumn şi mâna care activează extensia pumnului şi a
degetelor şi ortezele funcţionale care activează dorsiflexia piciorului.
Mijloacele efective de recuperare
Din punct de vedere metodologic, kinetoterapia utilizată în programele de recuperare
pentru hemiplegie, este de mai multe tipuri:
1. Kinetoterapia pasivă: se adresează atât perioadei flasce, are rolul de a menţine supleţea
tuturor articulaţiilor. Se execută analitic, pe toate articulaţiilor lanţurilor kinetice a
membrelor paralizate, pe toate direcţiile şi sensurile de mişcare, la amplitudinea
maximă posibilă.
2. Tehnicile de facilitare

4
 Metoda Rood este o tehnică de facilitare în scopul stimulării contracţiei musculaturii
hipotone. Regula de bază în utilizarea FNP-urilor, pleacă de la observaţia că musculatura
spastică nu trebuie stimulată cu nimic.
Metoda Rood - se aplică pe muşchii hipotoni, aplicare de gheaţă sau periere. Aceşti
stimuli cresc sensibilitatea proprioceptivă după care urmează întinderea şi după această
întindere, se comandă contracţia voluntară maximă. Rezultatele acestei tehnici se referă la
stimularea muşchilor hipotoni şi această contracţie determina relaxarea muşchilor spastici.
Metoda Brunnstrom. Principiile acestei metode sunt: dezvoltarea activității reflexe şi
sunt stimulate reacţiile primitive ale subiectului; dezvoltarea participării voluntare a
subiectului Această metodă este o combinaţie de 3 tipuri de stimuli: stimulare periferică
cutanată, stimulare proprioceptivă, facilitare centrală
Metoda Bobath. În orice fel de mişcare se pleacă de la 4 factori care pot afecta
performanţa motorie normală:
1. Perturbările Senzitive – limitarea sau blocarea completă a aferenţelor senzitive
profunde sau superficiale determină:
a. Modificări de postura;
b. Afectări ale echilibrului;
c. Afectări ale tonusului;
d. Afectări ale mişcărilor voluntare.
2. Spasticitatea – determină afectarea până la pierderea totală a controlului inhibitor
superior asupra reflexelor medulare.
3. Perturbarea mecanismului postural reflex – care asigură mai multe aspecte:
a. Asigura poziţia corectă a capului în spaţiu şi a capului în raport cu restul
corpului;
b. Asigura reacţiile de echilibru;
c. Schimbările de tonus muscular.
4. Pierderea Abilităţii – mişcările selective discriminative.
Metoda Kabat. Scopul acestei metode este acela de încurajare/grăbire a răspunsului
neuromuscular, folosind stimuli proprioceptivi. Această metodă introduce pentru prima dată
în kinetoterapie, schemele de mişcare globală. Ca element facilitator proprioceptiv, pornind
de la axiomă conforma căreia, creierul ignoră acţiunea proprie a muşchiului, el recunoaşte
numai mişcarea. Principiile metodei Kabat sunt:
1. Schema de mişcare se realizează în spirală sau diagonală şi se numesc scheme de
iradiere;

5
2. Mişcările active se derulează de la distal către proximal, în vreme ce stabilitatea
articulara se realizează invers;
3. Aplicarea rezistenţei maximale determină iradierea schemei de mişcare.
Schemele de mişcare sunt de mai multe tipuri:
- Schemele cap, gât şi trunchi superior;
- Schemele trunchi inferior şi membre inferioare bilateral asimetric;
- Schemele membrelor.

Program de recuperare specific hemiplegiei în faza 2

Obiective:
1. Inhibarea musculaturii spastice şi promovarea antagoniştilor;
2. Promovarea unor scheme de mişcare complexe;
3. Promovarea controlului musculaturii proximale în activităţi cu performanţă din ce în
ce mai mare
4. Performarea controlului motor al articulaţiilor intermediare, cot/genunchi.
Mijloace folosite:
1. Mobilizări pasive, pasivo-active, active;
2. Posturări;
3. FNP.
Program de recuperare pripriu-zis:
- Mobilizarea pasivă a tuturor articulațiilor afectate.
- Mobilizarea pasivo-activă a tuturor articulațiilor afectate. 5 repetări x 2 serii pe fiecare
articulație
- Așezat, abducția brațelor simultan cu extensia antebratelor. 5 repetări x 2 serii.
- Extensia gambei simultan cu dorsiflexia piciorului. 5 repetări x 2 serii.
- Ridicarea vârfului piciorului cu ținerea călcâiului pe sol. 5 repetări x 2 serii.
- Ridicarea călcâiului cu ținerea vârfului piciorului pe sol. 5 repetări x 2 serii.
- Exerciții de prindere pentru mână.
- FNP – Inițiere ritmică.
- FNP – Inversare lentă cu opunere.
- FNP – Izometrie alternantă.
- FNP – Stabilizare ritmică.
- Diagonalele Kabat pentru membrul superior și membrul inferior.
Se poate folosi și aplicarea factorului termic.

6
 Bibliografie

1. Sbenghe, T. (1987). Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare. București:

Editura Medicală.
2. Dumitru, D. (1981). Ghid de reeducare funcțională. București: Editura Sport-Turism.
3. Robănescu, N. (2001). Reeducare neuro-motorie. București: Editura Medicală.

Surse virtuale:
1. https://www.academia.edu/26247004/Recuperaare_in_hemiplegie