Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881, București - d.

11 aprilie 1944, București) a fost un poet și

prozator român, reprezentant important al simbolismului românesc. Ion Minulescu este numit director
general al artelor în 1922.Născut la București, a copilărit la Slatina, de unde este originară mama sa. A
urmat școala primară și gimnaziul la Pitești; a făcut bacalaureat în 1899 la un pension particular din
București, „Brânză și Arghirescu”. În 1897, sub pseudominul (I. M.) Nirvan apar primele producții
poetice ale lui Ion Minulescu, atunci încă elev la Pitești, în revista Povestea vorbei. În 1898, sub
semnătura I. Minulescu-Nirvan, tânărul poet publică în Foaia pentru toți, doi ani mai târziu poetul
pleacă la Paris pentru a studia dreptul. Poeții francezi îi schimbă însă dorințele și, captivat de scrierile
acestora, uită de studiile sale juridice. După numai 4 ani se întoarce în țară, unde compune poezie și
proză. În 1905 va publica unele poeme, unele fragmente de proză din Jurnalul unui pribeag, în revista
Viața nouă a lui Ovid Densusianu, unul din organele cele mai însemnate ale mișcării simboliste. În
1906, Ion Minulescu începe să publice o parte din versurile ce vor compune Romanțele pentru mai
târziu in revista Viața literară și artistică a lui Ilarie Chendi. Tot în acest an începe prietenia cu
Dimitrie Anghel, cu care va traduce în colaborare versuri din Albert Samain, Charles Guérin, Henry
Bataille, Henri de Régnier, publicate în Sămănătorul. Iarna 1906-07 cei doi prieteni o petrec la
Constanța, ecourile acestei șederi pe țărmurile Mării Negre regăsindu-se în versurile lor, în
minulescianele Romanțe pentru mai târziu (1908) și în Fantaziile lui D. Anghel (1909).

În anul 1914, la 11 aprilie, se celebrează căsătoria lui Ion Minulescu cu Claudia Millian (1887-1961),
poetă simbolistă, autoarea volumelor de versuri Garoafe roșii (1914), Cântări pentru pasărea albastră
(1923), Întregire (1936), precum și a unor piese de teatru, între care drama Vreau să trăiesc (1937). Ion
Minulescu și Claudia Millian au avut o fiică, pe Mioara Minulescu, artistă plastică înzestrată, care s-a
consacrat cu devoțiune filială păstrării memoriei părinților ei. Urmează anii razboiului, 1916-18 când
soții Minulescu se refugiază la Iași. După acest episod apare un nou volum de proză al lui Minulescu:
Măști de bronz și lampioane de porțelan (1920).
Un an mai târziu, Minulescu își face debutul ca autor dramatic: pe scena Naționalului se joacă piesa
Pleacă berzele și comedia într-un act Lulu Popescu (10 ianuarie).
În 1924 apare romanul Roșu, galben și albastru, unul din marile succese literare ale vremii, după ce
fusese în prealabil publicat în paginile Vieții românești. Se reprezintă Omul care trebuie să moară,
„grotescă tragică în trei acte”, publicată mai târziu, în 1939, sub titlul Ciracul lui Hegesias, iar 6 ani
mai târziu, în 1930, apare volumul Strofa pentru toată lumea. Apare culegerea de nuvele fantastice
Cetiți-le noaptea.
În anul 1940 a fost inițiat în francmasonerie împreună cu soția sa, Claudia Millian-Minulescu.[2]
La 11 aprilie, 1944, în urma unui colaps cardiac, Ion Minulescu încetează din viață la București și este
înmormântat la Cimitirul Bellu.
Director general al artelor în Ministerul de culte și arte. A condus publicațiile simboliste Revista
celorlați și Insula. A debutat cu versuri în revista Povestirea vorbii. S-a format sub influența succesivă
a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan Petică și a simboliștilor francezi și belgieni. A
mai scris proză, piese de teatru și cronici dramatice.

Romanţă fără ecou

Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect cu existenţa efemeră,
Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an...

Îţi mulţumesc!...
Dar cum?... Ce s-a-ntâmplat?...
Ce suflet caritabil te-a păstrat
În lipsa mea,
În lipsa ei,
În lipsa noastră?...
Ce demon alb,
Ce pasăre albastră
Ţi-a stat de veghe-atâta timp
Şi te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Şi nu te-ai prăfuit?...

Iubire, bibelou de porţelan,

Obiect de preţ cu smalţul nepătat,
Rămâi pe loc acolo unde eşti...
Să nu te mişti...
Şi dacă ne iubeşti -
O!... dacă ne iubeşti cu-adevărat -
Aşteaptă-ne la fel încă un an...
Un an măcar...
Atât...
Un singur an...

Iubire, bibelou de porţelan!...