Sunteți pe pagina 1din 2

Adictția de alcool

Alcoolismul, denumit și etilism cronic, reprezintă o intoxicație cronică, o stare patologică


ce apare în urma consumului excesiv de alcool. Alcoolismul este caracterizat de o dorință
puternică, de multe ori incontrolabilă, de a consuma alcool. Persoanele care suferă de alcoolism
vor prioritiza adesea consumul de alcool în fața celorlalte obligații, inclusiv munca și familia, și
pot dezvolta o toleranță fizică în timp. În cazul în care acest consum se oprește, se vor declanșa
simptome de sevraj alcoolic.
Care sunt simptomele alcoolismului?
De cele mai multe ori, o persoană care consumă cantități excesive de alcool nu va fi cea care
conștientizează gravitatea situației.
Unele semne și simptome ale alcoolismului (etilismului cronic) sunt:
 Amnezie în timpul consumului de alcool;

 Nevoia intensă de a consuma alcool;

 Senzația de iritabilitate / nervozitate atunci când se aproprie momentul obișnuit de


consum de alcool, în special dacă băutura nu este prezentă;

 Consumul excesiv, pentru a crea o stare emoțională mai bună;

 Prezența unor probleme cu relațiile, cu legea, cu aspectul financiar sau cu munca (ce
provin din consumul de alcool);

 Toleranță ridicată la alcool, ceea ce rezultă într-un consum mai ridicat;

 Stări de greață, transpirație și tremurături atunci când nu se consumă alcool.

De-a lungul timpului, consumul regulat de alcool poate afecta echilibrul:

 Acidului gama-aminobutiric din creier – neurotransmițător care ajută la transmiterea de


mesaje între creier și sistemul nervos, controlând impulsivitatea;

 Glutamatului – neurotransmițător care stimulează sistemul nervos;

 Dopamina – substanță chimică eliberată de neuroni pentru a trimite semnale către alte
celule nervoase.
 Acidul gama-aminobutiric monitorizează și controlează impulsivitatea unei persoane,
iar consumul frecvent de cantități abundente de alcool modifică producția acestui produs chimic.
Astfel, persoanele dependente devin mai impulsive și mai puțin conștiente de acțiunile lor.
Dopamina este una dintre substanțele chimice din creier care, atunci când este eliberată,
declanșează sentimente plăcute precum fericire, bucurie sau chiar euforie. Nivelul de dopamină
din creier crește în urma consumului de alcool, ceea ce face ca experiența de consum să devină
mult mai plăcută. Pe măsură ce frecvența consumului de alcool crește, creierul începe să se
obișnuiască cu acest dezechilibru chimic.
Pe termen lung sau mediu, consumul excesiv de alcool poate modifica semnificativ
nivelurile acestor substanțe chimice, cât și a capacității neurotransmițătorilor din creier. Acest
lucru rezultă în nevoia intensă de a consuma alcool, pentru a crea o stare emoțională bună și evita
stările negative. Dacă un alcoolic încearcă să oprească sau să limiteze consumul, deseori se
ajunge la simptome neplăcute de abstinență, cum ar fi transpirație, tremur sau chiar halucinații.
Unii oameni experimentează câteva dintre aceste semne și simptome, dar fără legătură cu
alcoolul. Consumul de alcool devine o problemă atunci când are prioritate față de toate celelalte
activități, iar procesul de dezvoltare a unei dependențe poate dura mai mulți ani (diferă de la
persoană la persoană).

S-ar putea să vă placă și