UNIVERSITATEA DE STUDII POLITICE ȘI ECONOMICE

EUROPENE ,,CONSTANTIN STERE’’

FACULTATEA ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI ECOLOGIE
SPECIALITATEA BUSINESS ȘI ADMINISTRARE

MAXIAN LILIA

Referat:
BAZELE CONTABILITĂȚII

Autor:
Maxian Lilia, anul II, frecvență redusă __________________________
(semnătura)

Conducătorul științific:
dr., conf.univ., Ana AVORNIC ___________________________
(semnătura)

Chișinău, 2020
 TEMA 1: INTRODUCERE ÎN CONTABILITATE

După studiul acestei teme veţi fi familiarizaţi cu evoluţia şi necesitatea

contabilităţii, cu sarcinile şi funcţiile acesteia, veţi înţelege principiile de
bază ale contabilităţii şi caracteristicile calitative ale informaţiilor contabile,
veţi cunoaşte cadrul normativ al contabilităţii în Republica Moldova, veţi
recunoaşte deosebirile dintre contabilitatea financiară şi de gestiune

1. Noţiunea, sarcinile şi funcţiile contabilităţii

Evidenţa economică a apărut la cele mai timpurii stadii de dezvoltare a societăţii
umane şi a existat în toate formaţiunile social-economice.
Arheologii au stabilit că evidenţa în scris a existat încă în sec. XIII î.e.n. la egipteni şi
în sec. V-III î.e.n. la perşi. Însă, cea mai dezvoltată evidenţă din acele timpuri se practica
în Roma Antică. În comuna primitivă se ţinea evidenţa mijloacelor de muncă (uneltelor)
şi a bunurilor muncii. Evidenţa se ţinea cu ajutorul crestăturilor pe copaci şi funiilor
înnodate.
În orânduirea sclavagistă evidenţa a atins cel mai înalt nivel în Egiptul Antic – pentru
evidenţa averii faraonilor erau pregătite persoane speciale.
În orânduirea feudală evidenţa economică s-a perfecţionat ca meserie. A început să fie
ţinută nu doar evidenţa mijloacelor de producţie, dar şi a veniturilor şi cheltuielilor
feudalilor. În această perioadă apar primele cărţi de contabilitate.
Prima lucrare din literatura contabilă, care prezintă pentru întâia oară descrierea
partidei duble în contabilitate, a apărut la Veneţia, în anul 1494, întitulată Tratat de
contabilitate în partidă dublă şi aparţine italianului Luca Pacioli (1445-1517). În această
lucrare, Luca Pacioli, analizează contabilitatea ca un ansamblu de principii şi reguli
privind înregistrarea în partidă dublă a averii ce aparţine unui negustor, precum şi toate
afacerile acestuia, în ordinea în care au avut loc. Luca Pacioli nu a pretins că a inventat
contabilitatea în partidă dublă, dar această parte a cărţii sale a fost tradusă în multe limbi,
contabilitatea în partidă dublă fiind denumită „metoda italiană”. De aceea, o mare parte a
vocabularului contabil provine din limba italiană, de exemplu: casă, bancă, capital,
jurnal, cont, debit, credit, bilanţ etc.
Profesia contabilă liberală s-a dezvoltat mult mai târziu, în secolul al XVIII-lea, o dată
cu crearea primului corp al contabililor în Marea Britanie (Institutul Scoţian al
Contabililor Autorizaţi, în 1854).
Contabilitatea studiază efectele tranzacţiilor economice şi ale altor evenimente asupra
situaţiei economice şi financiare, precum şi asupra performanţei entităţii, în scopul
informării utilizatorilor interni şi externi. Prin limbajul său, prin sistemul propriu de
concepte şi proceduri, contabilitatea este singura disciplină care poate furniza informaţii
financiare despre o organizaţie.
Contabilitatea cuprinde o terminologie unică şi este bazată pe anumite reguli comune
pentru toate entităţile care desfăşoară activitate de întreprinzător şi este înregistrată în
 Republica Moldova, indiferent de tipul de proprietate, apartenenţa ramurală şi forma
organizatorico-juridică a acesteia.

Contabilitatea este un sistem de culegere, prelucrare şi transmitere a informaţiei

diferitor utilizatori de informaţii atât interni cât şi externi.

Sarcinile contabilităţii constau în:

1. Furnizarea datelor şi a informaţiilor necesare elaborării programelor de activitate;
2. Înregistrarea cronologică a operaţiilor economice şi financiare, prelucrarea şi păstrarea
informaţiilor cu privire la situaţia patrimoniului;
3. Controlul operaţiilor patrimoniale în vederea asigurării integrităţii patrimoniului;
4. Controlul exactităţii datelor contabile pentru reflectarea reală a patrimoniului;
5. Furnizarea datelor şi informaţiilor pentru urmărirea folosirii judicioase a factorilor de
producţie;
6. Furnizarea datelor şi informaţiilor necesare întocmirii regulate a documentelor de
sinteză.
Pentru realizarea sarcinilor, contabilitatea trebuie sa îndeplinească anumite condiţii,
dintre care: să fie operativă, precisă, exactă, simplă, să fie organizată în mod unitar în
ceea ce priveşte metodologia de înregistrare, calculare, centralizare a informaţiilor, să se
adapteze managementului în ceea ce priveşte bugetarea, controlul şi coordonarea.
Se disting următoarele funcţii ale contabilităţii:
Funcţia de înregistrare şi prelucrare a datelor constă în consemnarea, potrivit unor
principii şi reguli proprii, a proceselor şi fenomenelor economice ce apar în cadrul
entităţilor.
Funcţia de informare constă în observarea subiectivă, neîntreruptă şi documentar
fondată a existenţei şi modificărilor patrimoniale. Prin această funcţie utilizatorii sunt
asiguraţi cu informaţia despre cantitatea şi mărimea valorică a bunurilor materiale, despre
costurile la fabricarea producţiei şi prestarea serviciilor, despre decontările cu personalul,
veniturile şi cheltuielile entităţii, despre rezultatele financiare.
Funcţia de control cuprinde toată activitatea economică a entităţii. Sensul acestei
funcţii constă în aceea, că concomitent cu organizarea evidenţei contabile se realizează şi
controlul asupra integrităţii patrimoniului.
Funcţia ştiinţifică. În baza analizei informaţiei situaţiilor financiare şi a datelor
contabile în general se formulează deduceri aferente proceselor şi fenomenelor din
economia entităţii. Pot fi prognozate unele tendinţe de dezvoltare economică pe perioada
apropiată.
Funcţia juridică. Datele din contabilitate şi documentele primare servesc ca probă în
instanţele de judecată în cazul soluţionării unor litigii.

2. Principiile de bază ale contabilităţii şi caracteristicile calitative

ale informaţiilor financiare
Contabilitatea se ţine conform unor principii fundamentale care stau la baza
organizării acesteia şi sunt stipulate în Legea contabilităţii nr. 113 din 27.04.2007,
articolul 6.
Principiile de bază ale contabilităţii:
a) continuitatea activităţii
 b) contabilitatea de angajamente
c) permanenţa metodelor
d) separarea patrimoniului şi datoriilor
e) necompensarea
f) consecvenţa prezentării
Principiile de bază, se aplică în conformitate cu Standardele Naţionale de Contabilitate
(SNC). Abateri de la principiile de bază pot fi admise în cazuri excepţionale. Orice
abateri, precum şi motivele care le-au determinat, trebuie prezentate în notele explicative
împreună cu o evaluare a efectului acestora asupra activelor, datoriilor, situaţiei
financiare şi a profitului sau pierderii.
Definirea şi semnificaţia principiilor de bază conform SNC:
Continuitatea activităţii prevede întocmirea situaţiilor financiare pornind de la ipoteza
că entitatea îşi va continua în mod normal funcţionarea cel puţin pe o perioadă de 12 luni
din data raportării fără intenţia sau necesitatea de a-şi lichida sau reduce în mod
semnificativ activitatea. În cazul în care situaţiile financiare nu se întocmesc conform
principiului continuităţii activităţii trebuie prezentată baza de întocmire a situaţiilor
financiare şi motivul pentru care entitatea nu poate să-şi continue activitatea.
Contabilitatea de angajamente impune recunoaşterea elementelor situaţiilor financiare,
cu excepţia elementelor situaţiei fluxurilor de numerar, pe măsura apariţiei acestora,
indiferent de momentul încasării/plăţii de numerar sau compensării în altă formă.
Separarea patrimoniului şi datoriilor prevede prezentarea în situaţiile financiare doar
a informaţiilor despre patrimoniul şi datoriile entităţii, care trebuie contabilizate separat
de patrimoniul şi datoriile proprietarilor şi ale altor entităţi;
Necompensarea constă în prezentarea distinctă în situaţiile financiare a elementelor
patrimoniale. Compensarea reciprocă nu se admite, cu excepţia cazurilor în care
compensarea este permisă de SNC;
Consecvenţa prezentării prevede menţinerea modului de prezentare şi de clasificare a
elementelor în situaţiile financiare de la o perioadă de gestiune la alta, cu excepţia
cazurilor când:
 în urma unei modificări semnificative în natura activităţii entităţii sau în urma
unei analize a indicatorilor situaţiilor financiare, este mai relevantă o altă
prezentare sau clasificare a elementelor situaţiilor financiare ţinând cont de
metodele şi procedeele politicilor contabile elaborate conform SNC „Politici
contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori şi evenimente ulterioare”;
 în SNC a fost modificat modul de prezentare a elementelor situaţiilor financiare.
Informaţiile din situaţiile financiare trebuie să corespundă următoarelor
caracteristici calitative:
 inteligibilitatea – informaţiile trebuie clasificate, caracterizate şi prezentate în
mod clar şi concis;
 relevanţa – informaţiile trebuie să fie importante pentru utilizatori şi să-i ajute pe
aceştia să evalueze evenimentele trecute, prezente sau viitoare, să confirme sau să
corecteze evaluările lor anterioare;
 credibilitatea – informaţiile trebuie să fie complete, neutre şi fără erori
semnificative;
 comparabilitatea – situaţiile financiare trebuie să conţină informaţii comparative
aferente perioadei precedente pentru toate elementele raport.

3. Cadrul normativ al contabilităţii în Republica Moldova

Sistemul de reglementare normativă al contabilităţii reprezintă totalitatea actelor

legislative şi normative, care reglementează ţinerea contabilităţii şi întocmirea
situaţiilor financiare.
 Prin aceasta se asigură urmărirea şi raportarea unitară a indicatorilor economico-financiari.
Contabilitatea cuprinde o terminologie unică şi este bazată pe anumite reguli comune pentru
toate entităţile care desfăşoară activitate de întreprinzător şi este înregistrată în Republica
Moldova, indiferent de tipul de proprietate, apartenenţa ramurală şi forma organizatorico-juridică
a acesteia (cu excepţia organizaţiilor bugetare).
Ca acte legislative şi normative privind reglementarea contabilităţii în Republica
Moldova se aplică:
 Legea contabilităţii;
 Standardele Naţionale de Contabilitate;
 Planul general de conturi contabile;
 Politici contabile;
 Instrucţiuni, scrisori şi alte acte instructive emise de Ministerul Finanţelor al
Republicii Moldova;
 Codul fiscal;
 Legea bugetului;
 Legea asigurărilor sociale şi medicale.
Legea contabilităţii stabileşte principiile metodologice unice a evidenţei contabile şi a
situaţiilor financiare, modul de organizare şi ţinere a contabilităţii. Tot aici se găsesc şi unii
termeni privind documentele contabile, bilanţul, conturile. În Legea contabilităţii este formulată
caracteristica scurtă a registrelor de evidenţă, a inventarierii, modul de reflectare a rezultatelor
constatate în urma inventarierii.
Scopul legii reprezintă stabilirea cadrului juridic, a cerinţelor unice şi a mecanismului de
reglementare a contabilităţii şi raportării financiare în Republica Moldova, prin descrierea:
 noţiunilor de bază utilizate;
 principiilor de bază şi caracteristicilor calitative;
 obligativitatea ţinerii contabilităţii;
 reglementarea contabilităţii;
 organizarea contabilităţii.
Standardele Naţionale de Contabilitate sunt bazate pe directivele Uniunii Europene şi pe
SIRF, elaborate şi aprobate de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, care stabilesc reguli
generale obligatorii privind ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară.
Planul general de conturi contabile reglementează modul de înregistrare a faptelor
economice în funcţie de conţinutul economic al acestora, cu respectarea principiilor, normelor şi
politicilor contabile ale entităţii cu ajutorul conturilor contabile.
Codul Fiscal reprezintă o totalitate de reguli aferente calculării impozitelor şi constatării
acestora în funcţie de caz. Prin codul fiscal se stabilesc principiile generale ale impozitării în
Republica Moldova, statutul juridic al contribuabililor, al organelor fiscale şi al altor participanţi
la relaţiile reglementate de legislaţia fiscală, principiile de determinare a obiectului impunerii,
principiile evidenţei veniturilor şi cheltuielilor deduse, modul şi condiţiile de tragere la
răspundere pentru încălcarea legislaţiei fiscale, precum şi modul de contestare a acţiunilor
organelor fiscale şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora.
 În decursul anului apar modificări în legislaţie în rezultatul unor factori economici şi sociali.
Aceste schimbări sunt reflectate în materialele instructive şi metodice curente – scrisori ale
Ministerului de Finanţe, Instrucţiuni, Regulamente etc.

4. Contabilitatea financiară şi contabilitatea de gestiune

Dezvoltarea evolutivă a contabilităţii a condiţionat apariţia unei noi direcţii independente,
contabilitatea de gestiune, care s-a separat de contabilitatea financiară, ca rezultat al necesităţii
de informaţii mai detaliate pentru luarea deciziilor şi asigurarea unui control mai eficient asupra
activităţii entităţii.
Organizarea contabilităţii este necesară pentru a cunoaşte, controla şi analiza procesele
interne, ca urmare a numeroaselor operaţii de mişcare şi transformare, care se produc continuu.
Astfel, conform art. 3 din Legea contabilităţii, se prevede organizarea şi conducerea a două
circuite în sistemul informaţional contabil al entităţii:
 unul care redă imaginea entităţii în exterior – contabilitatea financiară;
 altul care descrie procesele interne ale entităţii – contabilitatea de gestiune
(managerială, de producţie, analitică).

Contabilitatea financiară reprezintă un sistem de colectare, grupare, prelucrare şi

sistematizare a informaţiei privind existenţa şi mişcarea elementelor patrimoniale în
expresie valorică pentru întocmirea situaţiilor financiare.

Organizarea şi conducerea contabilităţii financiare este obligatorie pentru toate persoanele

fizice şi juridice, care s-au înregistrat ca agenţi economici. Astfel, entităţile sunt obligate să
colecteze şi să prelucreze datele în forma prevăzută şi cu un nivel înalt de exactitate, în
conformitate cu legislaţia în vigoare şi SNC, indiferent de faptul, dacă conducerea entităţii
consideră că aceste date sunt necesare, sau nu sunt.
Astfel, contabilitatea financiară are ca obiect de activitate:
 evaluarea elementelor patrimoniale ale entităţii;
 înregistrarea tuturor operaţiilor de modificare a elementelor patrimoniale;
 stabilirea rezultatelor finale ale activităţii entităţii;
 desfăşurarea lucrărilor prealabile întocmirii situaţiilor financiare (efectuarea inventarierii,
întocmirea balanţelor de verificare);
 întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare prevăzute de legislaţie (bilanţul, situaţia de
profit şi pierderi, situaţia fluxurilor de numerar, situaţia modificărilor capitalului propriu).
Informaţiile obţinute în contabilitatea financiară pot fi folosite de diferiţi utilizatori, atât
interni, cât şi externi.

Contabilitate de gestiune reprezintă un sistem de colectare, prelucrare, pregătire şi

transmitere a informaţiei contabile pentru planificarea, calcularea costurilor, verificarea
şi analiza executării bugetelor, în scopul pregătirii rapoartelor interne pentru luarea
Organizarea contabilităţii de gestiune se manageriale.
deciziilor organizează în mod liber. Ea este organizată în
funcţie de nevoile proprii de informare ale entităţii. Această parte a contabilităţii este un
instrument absolut necesar conducerii entităţii. Contabilitatea de gestiune nu se organizează în
mod obligatoriu, în schimb entităţile mari îşi definesc proceduri stricte şi detaliate privind
organizarea contabilităţii de gestiune, având în vedere specificul activităţii şi nevoile interne de
informare.
Astfel, contabilitatea de gestiune are ca obiect de activitate:
 calcularea costurilor de producţie pe produse, servicii, lucrări;
 determinarea anumitor rezultate analitice la nivelul subdiviziunilor de producţie;
 furnizarea informaţiilor pentru stabilirea bugetelor;
 furnizarea informaţiilor pentru calcularea rentabilităţii, productivităţii diferitor
subdiviziuni de producţie;
 efectuarea controlului de gestiune şi luarea deciziilor gestionare.

C
on ta
bil ita
te a
financiară şi cea de gestiune sunt legate reciproc şi reprezintă părţi componente ale unui
sistem unic de evidenţă.
Contabilitatea financiară arată, ,,cum a fost”, iar contabilitatea de gestiune ,,cum
trebuie să fie”. Contabilitatea financiară utilizează doar unitatea bănească pentru
înregistrarea operaţiilor economice, dat fiind faptul că informaţiile contabilităţii
financiare trebuie oferite sub formă generalizată. Informaţiile contabilităţii financiare
sunt exacte, deoarece ele se înregistrează în contabilitate numai după ce tranzacţiile au
avut loc, fiind preluate din documentele întocmite. Ca limbaj al oamenilor de afaceri,
Contabilitatea de gestiune operează cu etalonul bănesc, însă informaţiile furnizate pot fi
exprimate şi în unităţi fizice (oremuncă, tone, bucăţi etc.). În contabilitatea de gestiune
sunt des utilizate evaluările previzionale, poate chiar mult mai des, decât datele exacte (în
scop de planificare, luare a deciziilor).
Spre deosebire de contabilitatea financiară care se organizează pe baza actelor
normative şi legislative în vigoare, contabilitatea de gestiune funcţionează pe baza unor
reguli stabilite de entitate, conform propriilor nevoi. Faptul separării contabilităţii în
financiară şi de gestiune nu denotă că la entitate există două contabilităţi şi diverse
registre de evidenţă. La entitate funcţionează un singur sistem contabil, însă el este
construit în aşa fel, încât prin regruparea datelor iniţiale tuturor utilizatorilor să le fie pusă
la dispoziţie acea informaţie, care îi va ajuta să ia decizii corecte