Sunteți pe pagina 1din 6

Ghintura albastra scoate raul din ficat

Ghintura albastra… O floare frumoasa, care in aparenta nu iese in evidenta printre atatea
alte buruieni lasate de Dumnezeu spre folosul omului. In realitate, ghintura albastra,
impreuna cu cateva alte surate cunoscute medicinei populare, este o arma redutabila
impotriva multor afectiuni. In unele, ghintura este deja un remediu clasic, in altele, ea
abia incepe sa isi dezvaluie proprietatile curative.

Ghintura, folosita in Antichitate in tratarea ciumei


Ghintura mai este cunoscuta sub denumirile: fierea pamantului, entura, dintura, intura,
ochincea, lumanarica pamantului, besicuta, doi frati, lumanarica albastra. Face parte
dintr-o familie numeroasa, cu multi membri – unii aspectuosi, retrasi, dificil de imblanzit
sau usor de cultivat in spatele casei, care se regasesc in aproape toate colturile lumii.
Ghintura apartine familiei Gentianaceae, care cuprinde circa 1.200 de specii impartite in
aproximativ 80 de genuri.

Stiati ca
numele familiei – Gentianaceae – este un tribut adus lui Gentius, ultimul rege ilir (aprox.
150 i.Hr.), despre care se spune ca ar fi fost descoperitorul proprietatilor tonice ale unor
gentiane? Alte surse sustin chiar ca el a folosit in premiera o anumita specie de gentiana
in tratarea bolnavilor de ciuma.

Cele mai cunoscute sunt G. Lutea (ghintura galbena), care prefera mediile alpine si este o
specie protejata prin lege, si G. Asclepiadea (ghintura albastra), care se regaseste in
zonele subalpine. Dintre toate speciile de Gentiana, Asclepiadea (ghintura albastra, de
care ne ocupam aici) este una dintre cele mai putin pretentioase si, in consecinta, usor de
cultivat, fiind preferata pentru capacitatea de adaptare atat la medii insorite, cat si
umbroase.
Unii terapeuti sustin ca cele mai bogate in principii terapeutice sunt radacinile plantelor
care nu au apucat sa infloreasca. Radacinile recoltate primavara dau un produs mai slab
in principii active decat cele recoltate din luna august pana toamna tarziu.

Ghintura – unul dintre cele mai puternice tonice amare


Ghintura este considerata unul din cele mai puternice tonice amare vegetale existente in
natura.

Stiati ca principiile amare ale gentianelor folosite in scopuri terapeutice sunt atat de
puternice incat se pastreaza si la o dilutie de 50.000 ori?

Substante active din ghintura – glicozizii, principiile amare (gentioprictina, gentioamrina,


amarogentina), uleiurile volatile, alcaloidul gentianina – fac din aceasta planta un
excelent tonic si vindecator puternic al functiei hepatice si biliare, stimulent puternic al
secretiilor salivare si gastrice (marind astfel pofta de mancare inclusiv prin faptul ca
inhiba senzatia de stomac plin dupa masa), un bun antihelminitic, coleretic-colagog,
antipiretic si antimalaric.
Conform diferitor cercetari, studii de caz, anamneze si tratate de medicina traditionala,
ajutorul pe care gentiana il poate aduce corpului acopera o paleta uimitor de larga:

 restabilirea functiilor ficatului dupa hepatita cronica;


 tonifierea si protejarea generala a celulei hepatice;
 reglarea metabolismului in general si a celui glandular-sebaceu in special
 convalescenta;
 astenie postvirala;
 oboseala cronica;
 dischinezie biliara;
 helmintiaza;
 anorexie (ca si supeptic amar);
 colecistite;
 combaterea viermilor intestinali;
 intarirea sistemului nervos;
 cresterea peristaltismului intestinal;
 cresterea imunitatii;
 maladii febrile (inclusiv tip malarie);
 tonifierea organismului dupa boli cronice si in toate cazurile de slabiciune
generala a organismului (chiar si in combinatie cu un purgativ, atunci cand este
cazul, pentru a combate efectul de extenuare provocat de acesta);
 neurastenie, depresie.

Ghintura, ajutorul de care au nevoie ficatul si bila


Cea mai cunoscuta dintre proprietatile ghinturei este sustinerea functionarii ficatului si
bilei. Foarte pe scurt spus, ghintura mareste secretia biliara, usurand astfel functia
hepatica. Consecintele unei proaste functionari a ficatului sunt extrem de complexe, cu
impact asupra intregului organism: de la probleme digestive pana la efecte asupra
imunitatii, probleme dermatologice si multe altele.
Ficatul este uzina chimica a organismului nostru. De capacitatea sa de a filtra substantele
nutritive, respectiv toxinele si deseurile (eliminandu-le corespunzator), precum si de
modul in care functioneaza vezica biliara depinde functionarea intregului organism.

In fitoterapie, ghintura albastra este considerata un puternic remediu pentru eliminarea


toxinelor din corp prin urina si materiile fecale. Nu intamplator, in Evul Mediu se
foloseau gentianele si ca antidot impotriva anumitor tipuri de otravuri, ele ajutand ficatul
sa curete mai usor si mai netraumatizant pentru organism substantele nocive.
Prin curatarea sangelui de toxine, ghintura actioneaza indirect si asupra imunitatii,
permitand astfel organismului sa se concentreze mai eficient pe lupta impotriva focarelor
de infectie.

RETINETI!
Nu numai ficatul deja bolnav afecteaza functionarea intregului organism, ci si un ficat
obosit si incarcat.
„Stresul” ficatului se manifesta de regula prin oboseala cronica, tulburari de somn, uneori
palpitatii, probleme de concentrare, probleme dermatologice, sensibilitate fata de raceli si
alergii, vedere slabita fara motiv oftalmologic direct, dureri de cap, dureri musculare in
zona cervicala – si lista poate continua.
Sa nu ne surprinda aceste „afectiuni colaterale”, chiar daca la o prima vedere nu vedem
nici o legatura intre aceste simptome si un ficat „stresat”. Conform medicinei chineze,
exista un lant de cauze si efecte care incep cu ficatul: proasta functionare a ficatului –
proasta functionare a vezicii biliare – circuit deficitar al secretiilor biliare, al sangelui si al
tuturor fluidelor din corp – alimentare deficitara a tuturor organelor cu nutrientii fluidelor
vitale – „stagnari” in organism, rezultand in dureri si stare generala de disconfort.

Diverse cercetari si studii de caz au relevat efectul pozitiv al compusilor ghinturei asupra
necrozei tesuturilor hepatice, sustinerea eliminarii otravurilor din organism (si acestea
filtrate prin ficat, desigur), precum si reducerea peroxidarii lipidelor din ficat.

Ghintura, unul dintre ingredientele LiverHelp, sustine functia ficatului si ajuta la


prevenirea sau vindecarea acestor probleme de sanatate! Studii recente au
demonstrat chiar ca ghintura albastra stimuleaza regenerarea ficatului ijn ciroze si
insuficiente hepatice. LiverHelp este primul hepatoprotector din Romania care
contine ghintura hepatica.

Ghintura, remediu contra icterului


Ghintura este, de asemenea, unul dintre remediile cele mai cunoscute impotriva icterului
(galbinare). Icterul fiziologic (manifestat prin ingalbenirea pielii si a albului ochilor) este
o dovada a faptului ca in sange se afla un exces de bilirubina – o substanta chimica
eliberata in cursul procesului normal de descompunere a globulelor rosii imbatranite.
Aceasta exista in sangele fiecarui om, fiind prelucrata si eliminata prin ficat;
nefunctionarea normala a ficatului duce la varsarea unui exces de bilirubina in sange.

Digestie dificila? Ghintura va ajuta!


Stimularea digestiei si cresterea poftei de mancare sunt alte doua recomandari ale
ghinturei. De altfel, in Europa, ghintura a fost folosita de multa vreme pentru tratarea
acestor doua probleme, des intalniste in special la copii. Ghintura este unul din cele mai
puternice tonice stomacale si un adjuvant frecvent folosit in medicina populara pentru a
trata diareea, arsurile la stomac, inflamatiile intestinelor, flatulenta.

Ghintura albastra creste secretia sucurilor gastrice si stimuleaza sistemul digestiv, sporind
capacitatea acestuia de a absorbi fierul sau alti nutrienti din alimente, dar si reglarea
absorbtiei grasimilor in general, prin stimularea producerii de bila.
Principiile amare continute de ghintura provoaca o excitare reflexa a receptorilor de gust,
ceea ce, evident, duce la cresterea secretiei salivare si a sucurilor digestive. Asadar,
ghintura nu este doar un simplu excitor in acest sens, ci si un fortifiant si tonic puternic.
Imbunatatirea functiei digestive si a absorbtiei nutrientilor, in special a fierului si a
vitaminei B12, explica folosirea ghinturei in anemii (in special in cea cauzata de
deficienta de fier si/sau urmand pierderilor masive de sange), in tonifierea generala si, in
mod particular, in cazul slabiciunilor asociate cu menstruatia.

De asemenea, exista studii de caz care au evidentiat folosirea cu succes a ghinturei la


pacienti care, datorita unei defectuoase functionari a nervului vag, manifestau disfunctii
intestinale.
Ghintura este un puternic remediu pentru vindecarea si cicatrizarea ranilor provocate de
ulcere vechi, oriunde sunt localizate acestea pe tractul digestiv, alinand si starile de voma
si greata, colitele de fermentatie si enterocolitele. Ghintura are rezultate deosebite si in
afectiuni inflamatorii cronice care au ca efect o proasta functionare a digestiei.

Ghintura – remediu excelent antimicrobian si


antibacterian
Un studiu efectuat la Universitatea din Kragujevac (Serbia) a evidentiat efectele pozitive
ale uleiului esential extras din aceasta planta asupra unor bacterii care produc mult
disconfort omului modern (in special cand se localizeaza in tractul uro-genital, dar nu
numai): Candida Albicans si Klebsiella pneumoniae (alte studii mentionand chiar si
temutul Staphylococcus Aureus, printre altele). Alte experimente au aratat ca uleiurile
esentiale continute de aceasta planta au un puternic efect antimicrobian asupra mai multor
agenti patogeni. De asemenea, a fost dovedit si efectul profilactic al administrarii
extractului de ghintura impotriva mai multor tipuri de paraziti gastrointestinali, ghintura
contribuind semnificativ la grabirea eliminarii acestora prin materiile fecale.

Bunicii nostri bandajau ranile cu ghintura


In privinta proprietatilor antiinflamatoare si antialergice ale ghinturei nu exista inca studii
extinse, dar experienta terapeutica a indicat ca alcaloidul gentianina are proprietati
antiinflamatoare, actionand pozitiv asupra unei game largi de rani, de la cele interne
provocate de ulcer pana la rani si edeme exterioare.
Interesant de mentionat este faptul ca in trecut, medicina populara folosea frunzele
proaspete de ghintura pentru bandajarea ranilor sau a inflamatiilor externe, in scopul
„racirii” inflamatiei („inflammatio” in limba latina provine din „flamina” – flacara,
aprindere, incalzire).
Vorbind despre alergii, studiile pe soareci au aratat ca gentiopicrosida, unul dintre
componentele gentianelor, are un efect de inhibare a edemelor, precum si a reactiilor si
socurilor alergice. Daca soarecilor le-a fost administrat un extract liposolubil de gentiana
inaintea inducerii unei alergii sau chiar si dupa un episod alergic, efectul antialergic a fost
similar corticoizilor.

Ghintura, in tratamentul acneei


Este o recomandare destul de surprinzatoare despre o planta cunoscuta in mod special ca
adjuvant hepatic si stomacal. Conform unor studii clinice independente realizate in sectii
de dermatologie ale mai multor spitale din Beijing (studii comandate de producatorul
unui cunoscut produs antiacnee), aceste efecte indirecte ale ghinturei se datoreaza catorva
proprietati deja celebre ale gentianelor:

 efectul tonic asupra ficatului si bilei: reglarea secretiilor acestora, care joaca un
rol esential (prin varsarea in intestinul mic) in procesul de digestie. De asemenea,
la stimularea drenarii acestora se adauga si functia de detoxifiere. Un organism cu
mai putine toxine in circuitul sangvin va fi eliberat in buna masura de ceea ce
cauzeaza (alaturi de elementul bacterian) inflamarea foliculilor de par si a
glandelor sebacee.
 efectul antimicrobian: prin inhibarea generala (deci si la nivel folicular si
sebaceal) a dezvoltarii bacteriilor si stimularea vindecarii daunelor produse de
acestea.
 efectul antitermic: in termenii medicinei energetice, ghintura are efectul de a
„scoate caldura din corp”, prin caldura intelegandu-se in acest caz acea ”caldura”
„ne-buna” care se dezvolta in corp in cazuri de inflamatii sau stari febrile.

Febra se duce cu ghintura


Ghintura este mai mult decat un simplu febrifug. Medicina traditionala chineza sustine ca
ghintura este foarte utila in „eliminarea focului excesiv, stagnat, din corp”, adica in
problemele zonei „jiao inferior” (organele de sub linia ombilicului: ficat, rinichi, intestine
si vezici). Functiile traditionale ale organelor din acest jiao sunt de purificare a
„murdariilor” din hrana pe care o ingeram, respectiv din fluidele care circula in corp,
proces de curatare care are loc pe de o parte in interior, pe de alta in exterior (prin functia
de excretie).

De altfel, si in medicina ayurvedica se considera ca stomacul, ficatul si vezica biliara


corespund aceluiasi meridian energetic vital. Ghintura ajuta la „stingerea focului umed
(caldura umeda)”, cauza in corp de deficiente ale acestor organe, si sustine si eliminarea
unor probleme cauzate la origine de „focul ficatului”: dureri de cap, ochi rosii/ congestii
conjunctivale, febra, arsuri la stomac, spasme, convulsii, stari isterice, stare febrila.

Interesant este faptul ca exista cercetatori care sustin ca ghintura este utila inclusiv in
cazul „inflamarilor” („focurilor”) nervoase, al isteriei si starilor de slabiciune fizica si
psihica ale femeilor. De remarcat sunt proprietatile de tonifiere a sistemului nervos si de
reducere a convulsiilor (cu anumite exceptii, conform unor studii, cum ar fi convulsiile
induse de nicotina).

Ca in cazul multor altor remedii naturiste sau medicamente, ghintura nu este


recomandata in cazuri precum ulcere, tensiune foarte mare sau graviditate.

Ce nu stiati despre ghintura


 Ghintura (gentiana) este inclusa printre cele 38 de remedii florale ale dr Bach?
Doctorul, homeopatul, patologul si bacteriologul dr. Edward Bach a ajuns la
concluzia ca toate afectiunile corpului uman au la baza dereglari initiale produse
la nivelul emotiilor precum nefericirea si teama. Tratatea corpului fizic trebuia,
asadar, inceputa de la tratarea acestor umori (dispozitii sufletesti si mentale).
Ghintura se afla printre plantele din care dr Bach a realizat solutii apoase „pentru
stari de deznadejde si descurajare nu foarte grave, cand pacientul se simte slabit si
fara putere de a mai lupta”.
 Ghintura ajuta la echilibrarea primului centru energetic al corpului (charka),
Muladhara. Conform medicinei tibetane, energia pamantului este guvernata in
fiinta umana de un centru energetic subtil, a carui proiectie la nivelul corpului
fizic este situata in zona dintre anus si sex. Acest centru, numit in limba sanskrita
Muladhara Chakra, a putut fi localizat si de catre biofizicieni prin electronografie
– sistem care permite evidentierea aurei corpului uman prin intermediul unor
aparate specializate. Gentiana „albastra ca cerul” este considerata de catre
terapeutii traditionali ca fiind un adjuvant in reechilibrarea acestui centru
energetic.
 Ghintura confera psihicului uman stabilitate, putere de regenerare, o anumita
rezistenta la stimulii agresivi din exterior. Instinctul pe care energia pamantului il
trezeste cu putere este cel al conservarii. Ceea ce este interesant de pus in legatura
cu sentimentul care guverneaza afectiunile hepatice. Dupa cum preabine stiu si
medicii alopati, o caracteristica generala a persoanelor al caror ficat este suferind
este o anume stare de nervozitate, irascibilitate, neliniste. La nivel energetic, se
pare ca ghintura albastra ajuta la regenerarea hepatica si a functiilor legate de
aceasta inclusiv prin sustinerea in corp a unei energii ce tine de soliditate, vigoare,
consolidare.
 Ghintura albastra apare pe bancnota de 10 RON, alaturi de efigia istoricului
Nicolae Iorga. 
 Celebra calugarita vizionara si terapeuta Hildegard von Bingen recomanda vinul
de ghintura printre vinurile terapeutice.

In farmacia naturii exista nenumarate plante cu o multitudine de beneficii pentru


organism. Ghintura nu este cu siguranta un panaceu universal pentru afectiunile corpului
sau psihicului uman, dar este cu siguranta un aliat de nadejde in multe afectiuni si, poate,
una dintre acele plante care abia isi descopera multiplele „talente” cercetatorilor si
pacientilor.

S-ar putea să vă placă și