Baltagul

-caracterizarea Vitoriei Lipan-

Romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu, publicat în 1930, aduce în o formulă romanescă inedită în
peisajul epicii interbelice, cea a polimorfismului structurii, adică ,,amestecul de roman realist și narațiune
arhetipală grefată pe un scenariu polițist.,,Arhitectura complexă conferită de polimorfismul structurii și de
multitudinea de teme și motive abordate, a determinat posibilitatea mai multor interpretări ale romanului:
roman realist-obiectiv tradițional și social (realism etnografic), prezentând monografia satului moldovenesc
de la munte și lumea arhaică a păstorilor, roman mitic-bălădesc, o reconstituire a baladei Miorița, roman
inițiatic, roman de dragoste, și roman polițist.

Romanul este structurat pe două coordonate fundamentale: aspectul realist, prin caracterul
monografic al romanului, a lumii pastorale și căutarea adevărului, și aspectul mitic, prin sensul ritual al
gesturilor protagonistei și al călătoriei, prin comuniunea om-natură.

Monografie a lumii pastorale, romanul înfățișează viața muntenilor, cu ocupațiile, tradițiile și

mentalitatea lor ,descriind cu lux de amănunte o societate rurală care păstrează cu fidelitate un mod de
viață ancestral. Trăsăturile personajului colectiv, muntenii (conservatori, harnici, ,,răbdători în suferinți,,
,destinați unei existențe aspre, plină de necazuri), din care face parte și familia Lipan sunt surprinse în
incipit, în legenda pe care obișnuia să o spună Lipan, rememorată de Vitoria: ,,Viața muntenilor e grea, mai
ales viața femeilor. Uneori stau văduve înainte de vreme, ca dânsa.(...)Munteanului i-a dat să-și câștige
pâinea cea de toate zilele cu toporul ori cu cața.(...)Munteanul are rădăcini la locul lui, ca și bradul,,).
Meșteșugul oieritului s-a transmis generațiilor din acel ,,illo tempore,, cu care se simt și astăzi legătura.

Construit pe motivul transhumanței, romanul prezintă imaginea a două lumi, căci drumul Vitoriei se
mișcă între două lumi, între ,,țara de sus,, , o lume arhaică, patriarhală, sacră, a obiceiurilor și tradițiilor
sfinte, păstrate, și ,,țara de jos,, , o lume ,,bazată pe acumularea capitalului,,. Pentru cel care urcă și
coboară, acest drum înseamnă accederea într-un spațiu originar, sacru, în care omul se află în comuniune
cu natura, întoarcerea la originile sale. Viața muntenilor se desfășoară în ritmul naturii. Pentru a urca sau a
coborî oile de pe munte, ei se orientează după natură: Vitoria citește semnele naturii, ca mișcarea
cocoșului și a vântului, iar Mitrea știe că se va schimba vremea întrucât a văzut ,,dumbrăvencile zburând în
cărduri spre soare.,,

Substratul mitologic este adânc, iar implicațiile substanțiale. Mottoul ales de autor ,,Stăpâne,
stăpâne/Mai cheamă ș-un câne...,, , a motivului transhumanței, precum și preluarea situației epice a
baladei (,,doi ciobani ucid pe al treilea ca să-i ia oile,,), rolul măicuței revenind soției, Vitoria Lipan, în
căutarea ciobanului, apropie romanul de balada Miorița, constituind, în opinia unor critici, de fapt, ,,o
continuare a baladei pastorale,,, autorul păstrând ,,toată puritatea de timbru a baladei și tot conturul ei
astral.,, Alexandru Paleologu , în lucrarea Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu,
contestă sursa mitică a romanului, susținând că subiectul romanului se suprapune cu mitul lui Isis și Osiris:
Osiris, zeul care guverna Egiptul, este ucis de fratele său din invidie și îi risipește trupul, revenind soției sale,
Isis să îi caute fragmentele și să îl reînvie, fiind ajutată de fiul ei în găsirea și pedepsirea criminalului.

Căutarea constituie axul romanului și se asociază cu motivul labirintului, parcurgerea drumului având
diferite semnificații pentru fiecare dintre personaje. Călătorie existențială, pentru Vitoria, înseamnă
căutarea și reconstituirea de soțului dispărut, prin parcurgerea drumului din povestirile acestuia, o călătorie
a cunoașterii lumii, în care intră pentru prima dată, și a cunoașterii de sine. Pentru Gheorghiță, călătoria are
rol educativ, de inițiere pentru dobândirea statului de pater familias, sub atenta supraveghere a Vitoriei,
care ia rolul tatălui. Simbolic, numele lui Nechifor este tot Gheorghiță, semn că fiul, reprezentând
generația tânără, trebuie să ia locul tatălui. Mitul morții și al renașterii naturii se manifestă prin cele două
repere temporale în care se ancorează acțiunea: moartea lui Lipan corespunde toamnei , în preajma
sărbătorii Sfântului Dumitru, iar căutarea lui se încheie primăvara, când Gheorghiță este pregătit să îi ia
locul. La sfârșitul călătoriei, după coborârea în râpă și veghea nocturnă a tatălui, ce ia semnificația coborârii
în Infern, și pedepsirea criminalului, el intră într-un alt fel de existență, cu alte responsabilități. Pentru
prima dată, la finalul cărții, Vitoria îi vorbește fiului ei folosind persoana I plural, marcând finalizarea
călătoriei inițiatice și recunoașterea noului statut. Asemenea lui Harap-Alb din basmul popular, este absolvit
de uciderea vinovatului, acest rol revenindu-i câinelui, intrarea în noua existență de adult și stăpân al casei
nu trebuie instituită prin vârsare de sânge.

Motivul labirintului se concretizează la nivelul acțiunii, dar este semnificativ și la nivelul titlului.
Baltagul, topor cu două tăișuri ia semnificația totemului. Oierul nu se desparte niciodată de baltagul său,
fapt pentru care, la început de drum, spre maturizare, Gheorghiță primește un baltag care trebuie sfințit.
Obiect simbolic, reprezintă atât arma crimei, cât și instrumentul actului justițiar, reparator. Acest ,,labrys,,
(securea dublă cu care a fost ucis minotaurul) înseamnă, prin cele două tăișuri, viață și moarte, feminin și
masculin, crimă și dreptate.

Ocupând un loc secundar în construcția romanului, iubirea apare sub două ipostaze, iubirea juvenilă,
ce vizează relația dintre Minodora și Ghiță Topor, sortită eșecului, întrucât fiica trebuie să se supună unor
legi vechi, și iubirea matrimonială, dintre Vitoria și Nechifor Lipan, o dragoste ce a rezistat în ciuda timpului
și a vicisitudinilor. Vitoria își iubește soțul și știe că este iubită la rândul ei: ,,Căci eu, dragă cucoană Marie,
am trăit pe lumea asta numai pentru omul acela al meu.,,(...),,Omul meu se gândea, vră să zică, la ale lui și
la mine.,,. Personaj absent, Nechifor Lipan rămâne o prezență vie, în conștiința Vitoriei, aceasta
reconstituind drumul din poveștile și învățăturile lui, dictându-i pașii spre găsirea sa: ,,De unde-i venea
gândul? El –se înțelege lesne – nu mai era între vii cu trupul. Dar sufletul lui se întorsese spre dânsa și îi
dădea îndemnuri.,,

Personaj central al romanului Baltagul de Mihail Sadoveanu, Vitoria Lipan este prezentată, în primă
ipostază, ca nevasta lui Nechifor Lipan, ea reprezintă prototipul muntencei, împărținând destinul unei vieți
aspre a oamenilor de la munte, același destin comun cu celelalte femei, soții de ciobani, cel de văduvă,
înainte de vreme. Personaj complex, rotund şi puternic individualizat, Vitoria Lipan este o imagine concretă a
imprevizibilului, o ,,muiere ciudată,, ce suprinde prin aptitudinile sale ,,bărbătești,, , prin inteligența și
gândirea sa analitică, prin hotărârea cu care acționează. Chiar și numele ei, de origine latină, cu semnificație
de ,,victorie, biruință,, , trădează statutul ei de justițiar, și faptul că îi este menit să învingă, în fața necazurilor
vieții. Portretul său fizic păstrează urmele unei frumuseți și vitalități neofilite: ,,ochii ei căprui în care parcă
se răsfrânge lumina castanie a părului erau duși departe.,, , trăsături față de care și ea și celelalte personaje
sunt conștiente (,,Nu mai era tânără, dar avea o frumusețe neobișnuită în privire. Ochii îi luceau ca-ntr-o
ușoară ceață în dosul genelor lungi și răsfrânte în cârligașe.(...) Simțindu-se admirată, femeia își regăsi îndată
înfățișarea pe care o avea când se uita în oglindă, c-o lumină abia simțită de râs.,,).

În ipostaza de soție, și în ipostaza de mamă, iubirea, alături de credință, este cea care pune în mișcare,
cea care o împinge să acționeze. Devotată, Vitoria Lipan îşi iubeşte soţul, în ciuda timpului şi nedreptăţilor pe
care i le mai face uneori (,,era dragostea ei de douăyeci şi mai bine de ani(...)Aşa-i fusese drag în tinereţă
Lipan, aşa-i era drag ş-acum, când aveau copii mari cât dânşii.,,). Între cei doi există o deplină comuniune, o
legătură ce sfidează posibila distanţă, a sufetelor pereche : ,,În singurătatea ei, femeia cerca să pătrundă
până la el (...),, Ea însă se socotea moartă, ca şi omul ei, care nu era lângă dânsa.,,. Aşa că, atunci când nu mai
primeşte niciun semn de la el şi nu se întoarce la timp, în momentul dispariţiei lui Nechifor Lipan, viaţa
Vitoriei se opreşte şi nu-şi va relua cursul decât odată ce va restabili ordinea, odată ce își va găsi soțul. Astfel
eroina pleacă într-o căutare a soţului pierdut, o căutare ce se va transforma într-un drum sinuous şi anevoios,
la capătul căruia se află rezolvarea. Aparținând lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor respectul
tradițiilor și îi crește în spiritul mitic, arhaic: în primul rând, în relația Minodorei cu Ghiță Topor ,,Îți arât eu
coc, valt și bluză!Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am știut de acestea -și-n legea noastră trebuie să
trăiești și tu!), dar și la maturizarea lui Gheorghiță.

Portretul Vitoriei Lipan este realizat printr-o caracterizare directă, de către narator dar mai ales de
către celelalte personaje, şi caracterizare indirectă, prin întâmplările la care ia parte aceasta, prin
comportamentul şi interacţiunea cu celelalte personaje, ce revelă trăsăturile morale ale acesteia.

Personalitatea Vitoriei este învăluită de o aură de mister, ce trezeşte şi mai mult curiozitatea şi
admiraţia celor din jurul ei, este ,,o muiere ciudată,, , aşa cum o descriu cârciumarii, o femeie ce se mişcă
abilă într-o lume a bărbaţilor, suprinzând. De aceea, fiul ei Gheorghiţă o priveşte cu surprindere şi admiraţie,
în faţa hotărârii şi încrederii cu care acţionează (,,Gheorghiţă o privea cu aceeaşi mirare pe care o avea de
câtva vreme pentru maică-sa.,, , la fel cum şi negustorul David spune că ,,dacă n-aş fi ovrei şi însurat, şi
munteanca asta n-ar avea soţ, într-o săptămână aş face nuntă,,). În altă situaţie, după ce îl ameninţă cu
baltagul, bărbatul care a îndrăynit să-i adreseze cuvinte necuviincioase, o consideră o femeie neobişnuită, ce
nu se încadrează normalului, orânduielii obişnuite, o femeie de acţiune, şi nu de vorbă: ,,Femeia asta trebuia
să fie de pe altă lume; cele de la noi sunt mai prietenoase; taie cu vorba, nu cu baltagul.,,.

Vitoria Lipan îşi afişează cel mai bine simţul practic şi cunoştinţele în negoţ, de întreprinzător, în timpul
pregătirilor pentru plecare, câştigând admiraţia negustorului David. Este hotărâtă şi sigură pe sine, nu arată
niciun pic de ezitare. Responsabilă şi precaută, păstrează banii de pe urma negoţului la părintele Daniil şi îşi ia
doar o parte din ei la drum, şi lasă gospodăria în grija lui Mitrea, în ordine, nelăsându-se pradă disperării şi
îngrijorării plecând la drum necugetat, având conştiinţa că va trebui să se întoarcă şi că viaţa va trebui să
continue ca până acum, după găsirea lui Nechifor. spirit pragmatic se adaugă  atașamentul față de
tradițiile străbune și credință: postește și se spovedește, iar la Mănăstirea Bistrița dăruiește icoanei
Sfintei Ana năframa ei cu un ban de argint., face un baltag pe care îl sfinţeşte, participă la slujba
celor 40 de mucenici ca într-un ritual religios premergător călătoriei.

Hotărârea, tenacitatea, viclenia şi inteligenţa eroinei sunt accentuate pe tot parcursul acţiunii
romanului, însă adevăratele sale abilităţi, capacităţi sunt afişate în ultima scenă, a demascării criminalilor şi
rezolvării crimei. Simţul dreptăţii, pentru soţul ei, o determină pe Vitoria să găsească adevărul.Fire analitică,
uneşte piesele întregului, din ceea ce vorbeşte cu sătenii şi reconstruieşte traseul lui Nechifor. Ea simulează
inocenţa şi neştiinţa, mimează comportamentul unei gazde atente (,,-Dumneata, domnule Calistrat, yise
munteanca, mi se pare că nu prea mănânci,,), se ajută de viclenia şi inteligenţa care o caracterizează fiind
capabilă să-i păcălească pe criminali, şi îndreaptă, manipulează conversaţia spre adevărata problemă: crima
săvârşită (,,Frumos baltag. Ia mai bea un pahar, ca să văd şi eu,,), luându-i prin surprindere nu doar pe cei doi,
dar şi pe cei adunaţi la praznic, în final, prin expunerea povestirii ce explică crima cu o exactitate
înspăimântătoare, mai precisă decât realitatea însăşi, o povestire ce îi face chiar şi pe criminali să o creadă în
totalitate (,,Mai ciudat este că nici el nu ştia bine cum a fost. Abia acum vede că au fost aşa întocmai.,,). Pe
cale să moară, Bogza cere iertare din partea Vitoriei pentru a putea muri în pace, însă Vitoria nu poate trece
peste răul făcut şi lasă iertarea în seama Celui de Sus (,,Dumnezeu să te ierte,,).

În concluzie, Vitoria Lipan este un personaj puternic, o femeie care nu se înregistrează în tiparele
obişnuite, o femeie condusă de iubire şi dreptate, ce acţionează cu un simţ justiţiar acut şi cu o înverşunare
de nestăvilit, cu abilităţi şi calităţi ce impresionează.