Eficienta Economica

Eficienta economica
Note de curs
Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 1

1. INTRODUCERE
1.1 Construcţiile, ramură de bază a producţiei materiale

Construcţiile, ca ramură a producţiei materiale reprezintă procesul de execuţie al lucrărilor de
construcţii-montaj necesare asigurării creării de noi mijloace fixe şi a menţinerii construcţiilor
existente la un nivel tehnico-constructiv cât mai apropiat de cel iniţial.
Dezvoltarea construcţiilor constituie o condiţie esenţială pentru progresul celorlalte ramuri
productive deoarece asigură condiţiile corespunzătoare funcţionării normale a activităţii de
producţie.
La realizarea investiţiilor, cca. 30-40 % din fonduri revin producţiei de construcţii-montaj.
Lucrările de construcţii-montaj servesc unor scopuri diferite:
 adăpostirea şi crearea condiţiilor materiale de trai oamenilor (clădiri de locuit),
 satisfacerea nevoilor social-culturale ale populaţiei (spitale,şcoli, săli de spectacole
etc.),
 producţia de bunuri materiale (clădiri şi construcţii speciale inginereşti),
 producerea şi transportul energiei electrice (baraje, centrale termo-, hidro-, şi
nuclearo-electrice, reţele electrice etc.),
 căi de transport (căi ferate, drumuri, poduri, tuneluri, porturi, cheiuri etc.),
 îmbunătăţiri funciare (irigaţii, îndiguiri, desecări, regularizări de cursuri de apă,
corectarea torentelor etc.),
 depozitarea şi conservarea bunurilor (silozuri, magazii, depozite etc.),
 instalaţii interioare şi reţele de alimentare cu apă şi de canalizare necesare
funcţionării tuturor categoriilor de construcţii,
 montajul utilajelor şi instalaţiilor tehnologice necesare producţiei, transportului etc.
1.2 Particularităţi ale producţiei de construcţii-montaj
Producţia de construcţii-montaj, deşi prezintă multe asemănări cu unele din ramurile
producţiei industriale, asemănări ce se accentuează odată cu creşterea gradului de industrializare
a construcţiilor, totuşi prin esenţa ei prezintă o serie de particularităţi. Aceste particularităţi şi
implicaţiile lor sunt:
1) Procesul de producţie în construcţii-montaj are un caracter de mobilitate; spre deosebire de
industrie, produsul este fix iar mijloacele de producţie sunt mobile. Aceasta necesită mutarea
periodică a mijloacelor de producţie şi a organizării de pe un amplasament pe altul, în condiţii şi
caracter de provizorat. Condiţiile de lucru sunt obiectiv mai dificile decât în industrie,
constructorului fiindu-i limitat timpul material pentru perfecţionarea organizării pe acelaşi
amplasament.
Implicaţii:
- organizarea distinctă a fiecărui şantier;
- dificultăţi în asigurarea continuităţii folosirii resurselor umane şi materiale;
- necesitatea de a asigura un caracter mobil pentru utilajele de construcţii;
- unele cheltuieli specifice: organizarea şantierului, montarea, demontarea şi transportul
utilajelor la şi de la şantier, reamenajarea amplasamentului la terminarea lucrărilor.
2) Cea mai mare parte a volumului de lucrări se desfăşoară în aer liber, ceea ce face ca
activitatea de construcţii-montaj să suporte, mai mult decât orice altă activitate, influenţa factorilor
atmosferici.
Implicaţii:

- influenţează activitatea muncitorilor; de exemplu, pe timp friguros muncitorii sunt îmbrăcaţi
mai gros, mişcările le sunt îngreunate iar la anumite intervale de timp trebuie să intre la adăpost
pentru a se încălzi;
- influenţează unele procese tehnologice, care nu se pot realiza la temperaturi foarte scăzute.
3) Caracterul de unicat, pe care îl au foarte multe din obiectele de construcţii, conferă activităţii
de construcţii-montaj particularităţile unei producţii de serie mică, cu implicaţiile nefavorabile care
decurg din aceasta.
Implicaţii:
- necesitatea unor proiecte specifice pentru fiecare lucrare;
- necesitatea elaborării unei documentaţii economice pentru stabilirea preţului pentru fiecare
lucrare.
4) Caracterul foarte complex al producţiei de construcţii-montaj. Obiectele de construcţie pot
avea varietate mare în ceea ce priveşte : alcătuirea lor, sortimentele de materiale şi mijloacele de
muncă utilizate, soluţiile tehnice, tehnologice şi organizatorice adoptate etc., chiar pentru aceeaşi
tema dată.
Implicaţii:
- efectuarea unei analize ştiinţifice a proceselor de producţie, în corelaţie cu condiţiile concrete;
- stabilirea majorităţii soluţiilor tehnologice, organizatorice, de planificare şi de conducere, pe
bază de optimizări, luând în considerare mai multe variante;
- întocmirea la toate nivelurile (obiecte de construcţie, şantiere, întreprinderi) a unor proiecte de
organizare complexe (tehnologie, organizare şi planificare) pentru ordonarea şi corelarea în spaţiu
şi timp a tuturor activităţilor;
- pregătirea proceselor de producţie şi urmărirea riguroasă a aplicării soluţiilor de tehnologie,
de organizare şi planificare, cuprinse în proiectul de organizare.
5) Volumul mare al obiectelor de construcţie şi masa mare a materialelor manipulate şi
introduse în operă.
Implicaţii:
- mecanizarea manipulării şi transportării materialelor, cu atenţie deosebită la articolele de
lucrări care implică masă mare de materiale;
- planificarea şi organizarea riguroasă a transporturilor;
- mijloace de transport specializate pentru transportul materialelor, semifabricatelor şi
prefabricatelor cu greutăţi şi volume mari şi/sau condiţii speciale privind poziţia în timpul
transportului.
6) Ciclul de producţie îndelungat, pentru realizarea produsului (obiectul de construcţie), asociat
cu procentul ridicat al producţiei neterminate, conduce la importante imobilizări de fonduri
circulante şi la mărirea costurilor de producţie.
Implicaţii:
- necesitatea reducerii duratelor de execuţie a obiectelor de construcţie, prin măsuri
corespunzătoare de ordin tehnologic şi organizatoric, optimizarea planificării executării lucrărilor de
construcţii-montaj;
- necesitatea decontării pe parcurs a producţiei realizate (lunar) şi nu pe baza producţiei finite.
Având în vedere cele de mai sus apare evident că producţia de construcţii-montaj trebuie
abordată într-un mod specific atât în ceea ce priveşte organizarea execuţiei cât şi în ceea ce
priveşte rezolvarea aspectelor economice.

2. FACTORII PARTICIPANŢI LA REALIZAREA CONSTRUCŢIILOR
La înfăptuirea unei lucrări de construcţii au existat întotdeauna trei roluri principale şi

distincte:
1. Clientul (beneficiarul, numit uneori şi "promotorul")
2. Proiectantul (uneori numit şi consultantul)
3. Constructorul (antreprenorul)
În decursul secolelor şi prin forţa împrejurărilor unele din aceste roluri separate au
putut fi asumate de către o singură persoană sau organizaţie.
Clientul, comandă lucrarea şi asigură plata lucrării. Rolul proiectantului, care a revenit
la început arhitectului, odată cu apariţia acestei profesiuni, s-a amplificat pe măsura
progresului tehnic, a creşterii complexităţii construcţiilor şi a importanţei rezistenţei
materialelor, transferându-se inginerului. Rolul con structorului, care a putut fi asumat
odinioară de un zidar sau de un meseriaş iscusit, s-a extins mult în timpurile moderne
spre a se ajunge la antreprenorul de astăzi.
2.1 Rolul clientului din sectorul public sau privat
Clientul are 10 responsabilităţi (obligaţii):
1. Concepe scopul lucrărilor / proiectului de întreprins;
2. Defineşte funcţiunile pe care lucrările trebuie să le îndeplinească;
3. Efectuează sau obţine o analiză cost-beneficiu a propunerii;
4. Stabileşte prioritatea proiectului în raport cu alte nevoi / priorităţi ale clientului;
5. Obţine autorizaţiile necesare pentru executarea lucrărilor;
6. Găseşte banii (capitalul) necesari pentru plată şi se asigură că sumele
corespunzătoare vor fi disponibile la timpul potrivit, ţinând pasul cu costurile
angajate;
7. Anticipează viitoarele costuri de exploatare / întreţinere şi obţine veniturile sau
mijloacele necesare pentru a face faţă acestor costuri;
8. Plăteşte proiectantul şi antreprenorul pe măsura derulării lucrărilor;
9. Determină / aprobă, programul / calendarul lucrării;
10. Examinează critic / urmăreşte comportarea lucrării terminate în raport cu
ţelurile / criteriile iniţiale, identifică răspunsurile şi se asigură că lecţiile sunt
învăţate şi folosite înainte ca o altă lucrare similară să fie întreprinsă în viitor.
1. Concepe scopul lucrărilor / proiectului de întreprins

Cu toate că există diferenţe mari între tipurile de proiecte iniţiate de clienţii din
sectorul public şi privat şi între obiectivele acestora, de exemplu în cazul celor dintâi -
drumuri, alimentări cu apă, irigaţii, energie, sisteme de telecomunicaţii, destinate
"binelui public" şi dezvoltării economice pe termen lung a ţării - iar în cazul celor din
urmă proiecte care răspund nevoilor specifice unei persoane sau companii - construirea
unei ferme, unei fabrici, a unor birouri, sau realizarea în scopuri "speculative" de clădiri,
magazine sau construcţii industriale pentru a fi vândute sau închiriate în scopul
profitului; în ambele cazuri clienţii, fie că sunt departamente guvernamentale, persoane
sau companii mici sau mari trebuie să aibă o preocupare comună: de a obţine maximum
din banii pe care-i învestesc / cheltuiesc.
Ambele categorii de clienţi trebuie, aşadar, să gândească şi să se manifeste ca oameni de
afaceri. Doar pentru că oficialii şi reprezentanţii aleşi din sectorul public nu cheltuiesc banii
personali ci mai degrabă banii din punga publică nu există nici un motiv pentru care n-ar trebui să

dovedească aceeaşi grijă în luarea deciziilor şi în căutarea obţinerii beneficiului maxim din
investiţiile lor ca şi fermierul atunci când cumpăneşte în a construi un hambar sau a cumpăra un
tractor sau directorii de companie care examinează priorităţile concurând la fondurile lor limitate
sau posibilităţile care li se deschid şi riscurile legate de fiecare opţiune sau decizie. Nici un client
nu are resurse nelimitate şi toţi sunt răspunzători în faţa cuiva pentru acţiunile lor - fie că este
vorba de familia lor, de acţionari sau de alegători. Există multe lucruri care ne-ar place tuturor să le
construim - se aud în permanenţă cereri gălăgioase pentru cheltuieli mai mari ale sectorului public
pentru drumuri noi şi mai bune, căi ferate, locuinţe, şcoli, spitale, locuri de recreare, pentru a
menţiona doar câteva - o grămada de idei - dar nu ne putem permite să atacăm în fiecare an decât
un număr limitat de lucrări. Fiecare trebuie justificată, de cele mai multe ori printr-o analiză cost -
beneficiu, demonstrându-se o folosire prudentă a resurselor reduse şi probabilitatea venitului bun
adus de investiţie - luând desigur în considerare toate aspectele sociale şi economice asociate. Şi
în sectorul privat există o mulţime de idei şi unele exemple superbe de iniţiativă antreprenorială de
la locuinţe la construcţii pentru comerţ, timp liber, la spitale particulare sau chiar o universitate dar
şi clădiri goale reprezentând dovada unor decizii greşite sau prea optimiste atunci când au fost
luate sau dovada că cineva care a crezut că ştia ce doreau oamenii s-a înşelat pur şi simplu! Iar
din exemplele marelui avantaj care derivă din clarviziunea oamenilor şi voinţa de a asuma riscuri şi
de a sprijini propriile judecăţi - fie în sectorul public sau privat - unii sunt deasupra opiniei sau
presiunii publice, alţii sunt sensibili la gălăgia publică.
Aşadar oricine trebuie să simtă că poate contribui la promovarea ideilor şi conceptelor pentru
binele public şi economic în sectorul public în timp ce, tot astfel, persoane individuale sau companii
private / publice vor dori şi vor trebui să fie receptive la cererile publice pe care le percep şi să vină
în întâmpinarea lor, asigurând facilitaţi şi servicii care, odată disponibile, vor crea interes, cerere şi
deci venituri şi profit. Dar în ambele cazuri - sectorul public în egală măsura cu cel privat - trebuie
adoptată o abordare de pe poziţia omului de afaceri, iar proiectele propuse trebuie să fie pe deplin
justificate, utilizând în măsură cât mai mare cu putinţă analizele de cost şi risc-beneficiu.
2. Defineşte funcţiunile pe care lucrările trebuie să le îndeplinească

Una e să concepi o lucrare - să ai o idee bună – cu total alta e să precizezi scopurile şi
obiectivele, deseori încă şi mai greu este să spui în detaliu cum se va comporta în decursul
timpului. Să luam de exemplu proiectul unui drum. Poate să pară foarte evidentă necesitatea unei
legături mai bune între o nouă investiţie sau o sursă de materii prime şi o zonă industrială
existentă.
S-ar putea să nu mai fie la fel de clar, totuşi, care va fi traficul iniţial şi cum ar putea creşte în
timp acest trafic şi, ca atare, când se pune problema stabilirii lăţimii, a aliniamentelor verticale şi
orizontale, a modului de execuţie, a tipurilor de racordări şi a terenului de expropriat, vor trebui
făcute estimări şi ipoteze asupra acestor parametri vitali. Este funcţia drumului numai de a crea o
legătura rapidă pentru traficul industrial care va fi generat la deschiderea lui sau construirea lui
creează ocazia de a se deschide alte zone pentru investiţii, de a înlocui alte trasee şi/sau de a
prelua o creştere în viitor a traficului? În egală măsură, în cazul unei unităţi industriale în scop
speculativ - ce fel de industrie este şi deci ce fel de încărcări şi de accese se au în vedere, iar
prevederea unor dotări minimale va impieta viitoarea utilizare sau vânzare ?
Mergând mai departe, funcţiunile trebuie în cele din urmă traduse în condiţii tehnice de detaliu
care să poată fi evaluate de antreprenor. Există un adagiu - "dacă nu poţi preciza ceva, nu poţi nici
să-i pui preţul"; este vital ca clienţii, din sectorul public sau privat, să ştie cu claritate ce doresc de
la o anumită lucrare, iar atunci când este construită "să se potrivească scopului".
Este de asemenea foarte important ca aceste scopuri şi condiţiile tehnice asociate cu ele să
fie exprimate clar de la început, deoarece odată ce lucrarea a ajuns la nivelul elaborării detaliilor de
proiectare, schimbările târzii ale exigenţelor vor conduce la costuri importante. Aceste costuri vor

creşte considerabil dacă modificările survin şi mai târziu, în timpul perioadei de execuţie, iar
antreprenorii vor cere - şi pe bună dreptate, probabil - să fie bine recompensaţi nu numai pentru
munca suplimentară dar şi pentru întreruperile şi întârzierile pe care le-ar putea pricinui aceste
modificări. Asemenea schimbări se dovedesc de regulă foarte profitabile pentru antreprenori dar
costisitoare pentru clienţi!
Aranjamentele contractuale pentru execuţie sunt în mod necesar destul de inflexibile şi cu
toate că idealul ar putea fi un "parteneriat" între client şi antreprenor, în realitate şi într-o economie
de piaţă unde contractul s-a câştigat prin licitaţie sau prin negocieri dure, relaţia dintre cele două
părţi se va stabili în mare măsură pe o bază de afaceri. Antreprenorul urmăreşte nu numai să-şi
recupereze costurile dar să realizeze un profit pentru a servi la învestiţii ulterioare în compania sa,
în timp ce clientul este preocupat să menţină cheltuielile în limita bugetului iniţial. Este crucial,
aşadar, ca clientul să fie de la început limpede precum cristalul în privinţa funcţiunilor şi scopului
lucrărilor propuse, iar acestea să fie enunţate explicit în documentele contractuale aferente.
3. Efectuează sau obţine o analiză cost-beneficiu a propunerii

S-a atras deja atenţia asupra importanţei determinării de la bun început a valorii unei lucrări
preconizate.
Analizele cost-beneficiu se înscriu de la simpliste la complexe dar împărtăşesc un ţel comun,
acela de a încerca să coreleze cheltuielile cu venitul sau beneficiul obţinut în timp, şi să o facă pe o
bază cât mai obiectivă cu putinţă. Deoarece beneficiile, îndeosebi cele pe termen lung, sunt
deseori destul de intangibile şi subiective, aceasta nu este o ştiinţă exactă dar, oricum, asigură
mijloace foarte bune de a compara o propunere de investiţie cu o alta şi, cu cât propunerile sunt
mai apropiate (de exemplu o variantă de drum cu o alta), cu atât rezultatele sunt mai relevante şi
mai exacte.
Analizele cost - beneficiu ale proiectelor de drumuri naţionale, de exemplu, se bazează pe un
număr de parametri care iau în considerare nu numai costul iniţial ci şi dobânda la acesta pentru
orice perioadă de rambursare a împrumutului (adică întregul capital de finanţare a proiectului),
avantajele obţinute prin reducerea timpului de deplasare şi accidentele pe durata propusă de viaţă
a lucrării (luând în considerare creşterea traficului în cursul acelei perioade şi făcând diferenţierea,
între vehiculele uşoare şi cele grele), efectul negativ sau pozitiv asupra mediului, contribuţiile pe
care lucrarea le-ar putea aduce industriei, societăţii şi comerţului şi alţi câţiva factori care împreună
pot fi traduşi într-o rată pozitivă sau negativă de venituri în primul an. Se evaluează cifrele care dau
valoarea costurilor prezente, valoarea beneficiilor prezente şi valorile prezente nete admiţându-se
capitalizarea pe o perioada de, să zicem, 30 ani. Pentru fiecare proiect, supus de autoritatea locală
în materie de drumuri în vederea obţinerii suportului financiar (subvenţiei) de la guvernul central,
trebuie transmisă şi o asemenea analiză într-o formă tip care să permită autorităţilor centrale să
compare proiectele pe scară regională şi naţională şi să fixeze priorităţile.
Analize cost - beneficiu similare se efectuează asupra principalelor proiecte de reparaţii
capitale ale şoselelor, luând în considerare costurile, durata de serviciu rămasă şi metode
alternative de intervenţie.
Principiul comparării costului real şi complet al unei lucrări pe durata admisă de viaţă cu
beneficiile pe care le-ar putea genera (pentru mediu, viaţa socială, comerţ) este important şi, cel
puţin în cazul sectorului public, reprezintă un mijloc vital de a asigura folosirea resurselor reduse în
modul cel mai avantajos din punctul de vedere al costului şi beneficiilor, pentru binele public
general. Asta nu înseamnă a susţine că investiţia urmează întotdeauna un asemenea sistem
obiectiv şi analitic şi este limpede că pot fi, şi deseori sunt, intervenţii pentru remedierea unor
anomalii particulare sau ca urmare a preocupării excesive a publicului sau chiar din oportunism
politic. Dar, în sens larg, alocaţiile de resurse de către autorităţile centrale sunt supuse analizei de
detaliu a ratei venitului pentru capitalul ce trebuie investit, fie că este vorba de drumuri, şcoli,

spitale sau locuinţe sociale. Ceea ce nu se realizează - încă - este efectuarea unor asemenea
comparaţii între diferitele forme de investiţie ale diferitelor ministere, deoarece uneori criteriile sunt
destul de diferite iar alocarea de resurse între asemenea departamente şi autorităţile aferente este
necesarmente bazată pe un spectru larg de obiective politice şi economice.
Trecând la sectorul privat, o companie publică sau o mare companie privată care să ia în
considerare posibilitatea de a investi într-o nouă fabrică sau de a face o investiţie cu caracter
speculativ, va întreprinde la început o riguroasă examinare critică a propunerii / posibilităţii, a
ipotezelor făcute şi a riscurilor implicate şi va stabili beneficiul posibil adus de cheltuiala propusă în
cazul unor scenarii de prognoză, pornind de la cel mai prost la cel mai probabil şi până la cel mai
favorabil – luând în considerare costul “banilor” pe parcursul perioadei de împrumut, venitul anual,
costurile întreţinerii şi serviciilor şi făcând estimări asupra inflaţiei.
Timpul de aşteptare pentru care compania ar trebui să fie pregătită înainte de a aştepta
acumularea profitului variază în funcţie de tipul lucrării, de "siguranţa" investiţiei şi de riscurile
implicate. Cu cât siguranţa este mai mare şi riscurile sunt mai reduse, cu atât este mai lung timpul
pe care băncile / investitorul sunt pregătite a-1 aştepta înainte ca investiţia să aducă beneficii.
Numai după ce s-au întreprins toate acestea, poate fi luată o decizie dacă merită să se
promoveze lucrarea şi chiar în acest stadiu o companie prudentă ar putea lua în considerare
posibilităţi alternative.
Aşadar, vedem că atât în sectorul public cât şi în cel privat este esenţială efectuarea unui
studiu atent, comparând cheltuielile necesare cu cea mai bună estimare a veniturilor şi beneficiilor
care vor rezulta din perioada de finanţare cu capital a lucrării, astfel încât valoarea ei adevărată să
poată fi evaluată. Unele din aceste beneficii nu pot fi cuantificate şi unele lucrări sunt justificate prin
raţiuni mult prea evidente şi clare. Nu se pledează pentru vreun sistem birocratic rigid care ar sta
în calea unor asemenea proiecte sau a progresului ci, mai degrabă, se pledează pentru un cadru
general de principii care să asigure obţinerea valorii maxime a banilor, cadru care trebuie urmat cât
mai strict cu putinţă ori de câte ori şi oriunde există îndoieli sau opţiuni.
4. Stabileşte prioritatea proiectului în raport cu alte nevoi / priorităţi ale clientului

La punctele 2 şi 3 de mai sus s-au adus suficiente argumente pentru a ilustra acest aspect. Cu
resurse limitate, este de importanţă crucială cheltuirea fiecărui leu cu maximum de avantaj.
Cererile sunt enorme şi trebuie făcută o alegere dificilă (uneori imposibilă) între a soluţiona
problemele imediate sau a investi în infrastructură pentru beneficiul economic pe termen lung şi
bunăstarea socială a ţării şi a comunităţilor. În mod clar nu se pot da sfaturi în această privinţă şi ar
fi o utopie să credem că avem răspunsuri la problemele cu adevărat grele, dar cel mai bun lucru
este să se atragă atenţia asupra importanţei şi avantajelor încercării de a estima, cât de
aproximativ, valoarea unui proiect în comparaţie cu altul, atât în privinţa derulării în timp cât şi în
cea a resurselor necesare.
5. Obţine autorizaţiile necesare pentru executarea lucrărilor

La prima vedere s-ar părea că e un lucru care se înţelege de la sine dar este posibil ca orice
omisiune pe acest tărâm ar putea avea consecinţe serioase şi costisitoare; se va adânci puţin în
continuare acest subiect. În majoritatea formularelor de contract privitoare la activităţile de
execuţie, clientului i se cere să se asigure că s-au obţinut toate autorizaţiile, permisele şi drepturile
de acces / folosinţă pentru a da posibilitatea antreprenorului să treacă la lucru. Proprietarii
particulari de terenuri şi clădiri aşteaptă să fie despăgubiţi pentru pierderea de terenuri / clădiri şi
pierderea sau interferarea în folosinţa unor proprietăţi, în timp ce autorizaţiile de construire şi
aprobările de la autorităţile competente trebuie obţinute înainte de atacarea lucrării. Orice eşec pe
acest front ar putea conduce la întârzieri costisitoare sau chiar la abandonarea lucrării, pentru care
antreprenorul va cere şi, probabil va fi îndreptăţit, substanţiale compensaţii. Un asemenea

eveniment ar putea submina cu totul lucrarea şi, în cazul cel mai rău, va duce la faliment un client
cu capital redus sau fără capital în spate sau care a mizat totul pe obţinerea unui profit din lucrare.
6. Găseşte banii (capitalul) necesari pentru plăţi şi se asigură că sumele necesare vor fi
disponibile la timpul potrivit, ţinând pasul cu costurile angajate
Contractul stipulează ca clientul să-i plătească antreprenorului pe măsură ce înaintează
lucrările, fie la etape convenite fie, mai degrabă, pe baza unor evaluări lunare. Banii lichizi sunt
foarte importanţi pentru antreprenor întrucât în preţurile din ofertă el a presupus că venitul nu va fi
prea departe de cheltuieli şi, în orice caz, el ar putea să aibă dificultăţi în a convinge băncile să-i
mai împrumute bani fără garanţii corespunzătoare. Ca atare, clientul trebuie să se asigure nu
numai că întreaga sumă necesară pentru finalizarea lucrărilor va fi disponibilă, dar şi că modul de
eşalonare al disponibilităţilor va asigura rezerve faţă de programul de execuţie anticipat. În plus,
vor trebui să fie la îndemână alocaţii pentru cheltuieli neprevăzute pentru a finanţa orice modificări
sau a face faţă oricăror probleme neaşteptate sau de care nu s-a ţinut seama la momentul ofertei,
şi al căror cost cade în responsabilitatea clientului.
Trebuie să fie bine înţeles că într-o atare situaţie contractuală "preţul de buget" iniţial nu are
practic importanţă şi că în situaţia în care schimbările de soluţii, circumstanţe neprevăzute sau/şi
pretenţii pentru întreruperi sau întârzieri sunt considerate a fi puse în răspunderea clientului;
clientul va trebui să plătească indiferent dacă are sau nu bani puşi deoparte sau la dispoziţie.
Toate acestea întăresc cele spuse mai înainte cu privire la faptul că, mult înaintea licitaţiei, clientul
trebuie să fie sigur asupra funcţiunilor ce trebuie să le îndeplinească lucrarea şi deci să facă tot
ceea ce-i stă în putinţă spre a evita modificări ulterioare.
7. Anticipează viitoarele costuri de exploatare / întreţinere şi obţine veniturile sau

mijloacele necesare pentru a face faţă acestor costuri
Există pericolul ca clienţii - în special cei din sectorul public – să tindă a uita de costurile privind
exploatarea şi întreţinerea lucrărilor şi să se concentreze exclusiv asupra capitalului iniţial cerut de
investiţie. Deseori aceasta se întâmplă deoarece fie cele două bugete (de învestiţii şi de venituri)
sunt ţinute de persoane sau autorităţi diferite şi, în parte, şi pentru că este puţin probabil ca
iniţiatorii lucrărilor să aibă responsabilitatea de a le urmări şi după finalizare. Autorităţile prudente
caută să se asigure că bugetele lor de venituri anuale iau în considerare creşterea obligaţiilor în
concordanţă cu preluarea investiţiilor capitale finalizate. Dacă acest lucru nu este făcut, "gemul"
disponibil va trebui întins într-un strat mai subţire pe infrastructura în continuă creştere, ceea ce va
conduce ulterior la o întreţinere necorespunzătoare şi la lucrări de reparaţii sau reconstrucţie
excesiv de costisitoare.
8. Plăteşte proiectantul şi antreprenorul pe măsura derulării lucrărilor

Acest aspect a fost abordat suficient de detaliat la punctul 6 de mai sus.
9. Determină / aprobă, programul / calendarul lucrării

Cu toate că este o practică obişnuită ca în documentele contractuale să se specifice un
timp total maxim pentru finalizare - de regulă stabilit de client cu luarea în considerare a timpului de
execuţie estimat în mod rezonabil - rămâne în răspunderea antreprenorului să întocmească un
program detaliat al lucrărilor, program pe care clientul - sau mai degrabă proiectantul - va fi solicitat
să-1 confirme ca acceptabil.
Este important ca clientul să se convingă că programul propus de antreprenor răspunde
exigenţelor sale atât în privinţa datelor stadiilor intermediare şi terminării integrale cât şi în privinţa
aranjamentelor pe care le-a făcut pentru finanţare (la care s-a făcut referire la punctul 6) precum şi

a oricăror restricţii asupra accesului pe teren. La unele proiecte pot fi necesare lucrări care să se
desfăşoare în avans, înaintea contractului principal, iar clientul va trebui să se convingă că
programul corespunde, pentru reducerea la minim a riscului de întrerupere şi întârziere.
10. Examinează critic / urmăreşte comportarea lucrării terminate în raport cu ţelurile /

criteriile iniţiale, identifică răspunsurile şi se asigură că lecţiile sunt învăţate şi folosite
înainte ca o altă lucrare similară să fie întreprinsă în viitor
În esenţă, este vorba de a fi siguri că învăţăm din greşeli! Prea des greşelile sunt acoperite -
fie din jenă, fie din frica de a le recunoaşte - şi ca urmare, lecţiile care ar trebui învăţate sunt
irosite. Întotdeauna pot fi aduse îmbunătăţiri în proiectare şi execuţie; dacă ar fi posibil, să se
aducă amendamente, pe baza a ceea ce ştim la sfârşit, orice proiect ar fi realizat în condiţii mult
mai bune. Multe lecţii pot fi învăţate doar la câţiva ani după terminarea lucrării, când greşelile
ascunse şi cauzele acestora sunt identificate.
În consecinţă, există avantaje în a folosi şi forma antreprenori şi proiectanţi cu experienţă -
îndeosebi în domeniul lucrărilor speciale - pentru a contribui la reducerea ciclului de învăţare şi a
minimiza riscul greşelilor şi erorilor de judecată.
Concluzii
S-a făcut o scurtă prezentare a principalelor obligaţii şi responsabilităţi ale clientului într-o
situaţie reglementată prin contract. Tema subsidiară o reprezintă importanţa şi necesitatea de a
gândi şi cântări lucrurile în mod clar şi concret înainte de angajarea lucrării. Erorile şi omisiunile în
această etapă îl vor costa mai târziu scump pe client. Timpul folosit la început pentru determinarea
obiectivelor de bază şi a funcţiunilor şi pentru evaluarea valorii lucrării şi poziţiei prioritare în raport
cu alte opţiuni şi posibilităţi, se va dovedi a fi un timp cheltuit cu folos.
2.2 Rolul proiectantului
Proiectantul (firma de consultanţă inginerească) are un rol foarte complex şi constă în:
- reprezintă o sursă de consultaţii competente;
- elaborează studii pentru selecţia celui mai bun proiect;
- proiectează, dacă este necesar, asigură proiecte complete, pe baza cărora
contractantul să poată executa lucrarea;
- supraveghează lucrările pe şantier, în numele clientului, detaşând personal rezident
pe şantier;
- elaborează studii de fezabilitate;
- promovează proiecte valoroase.
Supravegherea lucrărilor
În unele ţări (de ex: Marea Britanie) proiectantul supraveghează pe şantier executarea
lucrării pentru proiectele proprii. La toate aceste lucrări proiectantul are personal rezident
la locul de execuţie al lucrării. Rolul acestuia variază, dar în mod tradiţional sunt
reprezentanţii beneficiarului pe şantier, având o poziţie precis definită în contractul
încheiat între beneficiar şi antreprenor. Se cere antreprenorului să execute lucrarea în
conformitate cu graficul şi procedeele de lucru stabilite. Supraveghează dacă lucrările
corespund cu planurile şi specificaţiile, şi se pretinde un standard ridicat al lucrărilor.
Proiectantul dă acordul asupra măsurătorilor, sunt solicitaţi să rezolve disputele care apar
în afara contractului, în condiţii de imparţialitate. Proiectantul este responsabil în mare
parte de siguranţa personalului şi a lucrării respectând reglementările. Aceste îndatoriri
oferă evident, un rol de conducere în realizarea lucrării, dar în ultima vreme, datorită

modului în care este administrat proiectul acest rol are în multe cazuri tendinţe de
schimbare.
Studiul de fezabilitate
Un aspect major al muncii consultantului este întocmirea Studiul de Fezabilitate.
Printr-un Studiu de Fezabilitate se înţelege o evaluare detaliată a unui proiect în care
sunt dezvoltate un număr de soluţii inginereşti şi aspectele financiare şi economice ale
opţiunilor studiate şi comparate. Rezu1tatul studiului va fi o definire clară a schemei
selectate, de preferat cu adoptarea soluţiei inginereşti optimă, cu problemele inginereşti
rezolvate, cu costurile estimative şi problemele economice rezolvate. Beneficiarul poate
începe proiectarea detaliată având încredere în problemele inginereşti şi calculul
costurilor. Un studiu de fezabilitate poate conţine o programare a investigaţiilor de teren,
suficientă pentru a permite evaluarea corectă a variantelor şi a costurilor.
Un studiu de fezabilitate complet joacă un rol cheie în mărimea sumei care este
acordată fie de către guvern, fie de agenţii internaţionale de împrumut cum ar fi de
exemplu Banca Mondială sau băncile comerciale. Tehnicile de elaborare a acestor studii,
şi informaţiile cerute de către finanţatori sunt adesea impuse de aceştia.
Competenţa expertizei
În străinătate (model spre care se tinde) competenţa unei consultanţe este mai
extinsă decât cea a unui institut de proiectare din România. De exemplu, o firmă de
consultanţă specializată în proiecte hidrotehnice acoperă toate componentele privitoare la
alimentarea cu apă a oraşelor şi apele uzate rezultate: baraje, conducte de alimentare,
rezervoare; epurarea apelor uzate şi modul de lucru; staţii de pompare; reţele de
conducte distribuitoare de apă; canale de colectare; descărcări în mare; tehnici de
epurare şi curăţire a depunerilor. De asemenea are contribuţii semnificative în: studii
privitoare la resursele de apă; irigaţii; porturi; diguri; prevenirea inundaţiilor; studii legate
de mediul înconjurător; prevenirea şi controlul poluării industriale; reabilitarea lucrărilor
de îmbunătăţiri funciare abandonate; hidroenergie; dezvoltare urbană şi rurală; amenajări
de terenuri de sport, parcuri, etc.; canalizarea oraşelor; studii de management; activităţi
de pregătire şi instruire.
Multe din firmele de consultanţă din străinătate sunt multidisciplinare. Unele firme
mari pot oferi game largi de servicii de la alimentarea cu apă a oraşelor, căi de
comunicaţie (drumuri, căi ferate), instalaţii industriale, generatoare de putere până la
proiecte arhitectonice şi proiectare structurală complexă. Astfel de firme sunt
internaţionale, iar cantitatea de muncă necesară pentru a susţine lucrări în această
diversitate de domenii este foarte mare.
Există multe firme mici care lucrează numai într-o ţară sau chiar numai într-un singur
oraş care însă pot oferi o gamă largă de servicii chiar dacă se restrâng la proiecte de
dimensiuni mici şi mijlocii.
Dimensiunea competenţelor firmelor de consultanţă din străinătate este mai mare
decât cea a unui institut de proiectare echivalent românesc. Poate cea mai extinsă arie
este cea în domeniul analizei economice şi financiare. O firmă de consultanţă
inginerească va asigura ca parte a studiului de fezabilitate o analiză complexă a
proiectului - aceasta va include tehnici de reducere a circulaţiei disponibilităţilor
financiare lichide, evaluarea corectă a preţurilor, beneficii, analize operaţionale. Firma
poate angaja economişti sau poate folosi ingineri specializaţi în ingineria economică.
Inginerii trebuie să fie familiarizaţi cu aceste tehnici pe care le folosesc în domeniile lor
de activitate. De asemenea trebuie să folosească şi tehnici de analiză financiară. Aceasta

nu înseamnă însă că toate firmele de consultanţă au în permanenţă personal specializat
în toate domeniile, aceasta nu este eficient, dar inginerii firmei trebuie să cunoască toate
acestea, să cunoască cerinţele unei expertize, să fie capabili să colaboreze cu toţi
experţii. Un inginer consultant este responsabil pentru munca depusă de echipa lui.
Rolul unui consultant într-un proiect poate fi acela de a formula politica de acţiune, şi
aceasta în afară de sarcinile inginereşti imediate. Aceasta nu înseamnă că el trebuie să
se interpună în acest proces, dar el are datoria de a înţelege implicaţiile muncii sale. El
poate elabora analize şi poate trage concluzii pentru a putea contribui la luarea
decizii1or.
Capacitatea de comunicare
Se acordă foarte mare importanţă comunicării cu clientul. Un consultant incompetent
este cel care ascultă o scurtă expunere şi vine peste un an cu "răspunsul". Consultantul
reprezintă o extensie a echipei beneficiarului, o parte din aceasta. Consultantul trebuie să
lucreze în permanenţă cu clientul, să se implice în procesul de evoluţie al studiului sau al
proiectului, să facă rapoarte privitoare la progresele înregistrate, să recomande schimbări
sau noi direcţii de acţiune dacă apar elemente neprevăzute, informând clientul despre
costurile estimative ale proiectului. Scopul este de a asigura clientul că rezultatele
obţinute de consultant răspund nevoilor acestuia şi corespund cu obiectivele sale.
Desigur este mult mai uşor de spus decât de făcut, şi nu totdeauna acest obiectiv este
realizabil.
Obiectivitate şi integritate
În faza de analiză şi studiu a proiectului consultantul trebuie să fie obiectiv în
analizarea şi prezentarea faptelor. Rolul consultantului nu este de a influenţa politica de
investiţii. Consultantul poate recomanda modul de acţiune dacă se cere acest lucru, dar
aceste recomandări trebuie să se bazeze pe fapte obiective. Consultantul poate prezenta
alternative fezabile. El nu trebuie să fie influenţat de chestiuni de ordin politic, de propriul
său interes, sau de interesele altor grupuri. Rolu1 consultantului este de a prezenta celor
care iau decizii toţi factorii relevanţi şi consecinţele fiecărui mod de acţiune.
Clientul, care poate avea dificultăţi în luarea deciziilor pe baza consultanţei oferite,
poate avea încredere deplină în consultanţa oferită, pentru că aceasta este obiectivă şi
nu este influenţată.
Este important de spus că un consultant nu este întotdeauna o persoană îndrăgită.
Adevărurile economice sunt deseori foarte rigide. Mulţi dintre noi ne-am ataşat de un
proiect şi nu am vrut să auzim că acesta nu este viabil, că nu poate fi justificat, şi că nu ar
trebui realizat. De aceea un consultant competent nu este întotdeauna o persoană
populară.
Un consultant trebuie să înţeleagă obiectivele şi priorităţile clientului şi să fie capabil
să ofere alternative. Proiectele pot avea perioade lungi de elaborare; în primul rând
trebuie să stabilească obiectivele principale, după care să stabilească obiectivele
secundare; această structurare este pentru a permite firmei ca în urma fazelor iniţiale să
găsească direcţiile de acţiune ulterioare, sau, de exemplu, evaluarea răspunsului dat de
viitorii beneficiari ai unui proiect de lucrări publice, pentru formarea bazei de decizie
viitoare. Acest proces este un aspect cheie al procesului de comunicare (feedback).
2.3 Rolul antreprenorului

Pentru abordarea de către Antreprenor a contractului, acesta desfăşoară o serie de activităţi
specifice. Diferitele activităţi care trebuie duse la bun sfârşit sunt:
1. Identificarea posibilităţilor de lucru
2. Precalificarea pentru selecţia în vederea ofertei
3. Oferta pentru licitaţie - estimarea preţului
4. Executarea lucrării
5. Plata şi lichidarea
1. Identificarea posibilităţilor de lucru
Va fi necesar ca antreprenorul să identifice proiecte de construcţie avute în vedere de clienţi şi
să-i facă pe aceştia şi pe proiectanţii aleşi de ei să ştie de el şi de interesul lui de a face ofertă la
lucrarea lor. Antreprenorul va realiza acest lucru făcând vizite regulate la clienţi şi la proiectanţi,
stabilind contacte personale în industrie şi aiurea, studiind cu atenţie ziarele de interes naţional şi
local, urmărind emisiunile de radio etc. şi căutând să fie la curent cu informaţiile secrete şi
zvonurile care circulă în lumea construcţiilor.
2. Precalificarea
Pentru anumite proiecte, clientul sau proiectantul acestuia pot hotărî să aleagă antreprenorii
pe care doresc să-i aibă ca ofertanţi pentru lucrare, convocându-i la o sesiune de precalificare în
care antreprenorul va fi în măsură să prezinte informaţii complete asupra posibilităţilor sale. Acest
lucru se face adesea când lucrările sunt deosebit de complexe, iar clientul trebuie să fie convins de
capacitatea antreprenorului de a prelua lucrarea.
3. Oferta pentru licitaţie
După ce antreprenorul a avut succes în dobândirea documentelor pentru licitaţie el va începe
să stabilească preţul lucrării de construcţie pe o bază cât mai competitivă. În acest scop el
utilizează experţi în întocmirea devizelor, versaţi în conceperea unor tehnologii de lucru originale şi
în estimarea costului articolelor din măsurătoare. Aceştia vor fi ingineri cu pregătire multilaterală şi
cu experienţă în realizarea unor construcţii dintre cele mai diferite. În echipa de întocmire a
devizelor vor fi şi specialişti în aprovizionare, bine informaţi asupra preţurilor curente ale
materialelor şi care să cunoască subantreprenori capabili să preia la preţuri competitive unele părţi
secundare ale contractului pentru care antreprenorul s-ar putea să nu dispună de utilajele de
construcţie necesare sau să nu dorească să le realizeze cu propria sa forţă de muncă. De
asemenea, antreprenorul va avea proiectanţi capabili să conceapă, împreună cu ceilalţi membri ai
echipei, cea mai economică succesiune a lucrărilor care să ţină seama de resursele disponibile şi
să asigure respectarea termenului de finalizare cerut de client.
Pentru pregătirea unei oferte competitive, antreprenorul trebuie să cunoască în detaliu
condiţiile din zona şi din şantierul în care urmează să se realizeze proiectul. În acest scop sunt
necesare vizite frecvente pe şantier şi întâlniri cu autorităţile locale şi cu alte instituţii implicate.
Costurile oferite prin deviz trebuie să includă cheltuielile neprevăzute ale antreprenorului precum şi
profitul necesar.
Toată această activitate trebuie să se încheie în perioada de timp oferită pentru pregătirea
ofertei care se poate situa oriunde între două săptămâni şi trei luni sau chiar mai mult, depinzând
de complexitatea contractului. Preţul de ofertă trebuie apoi transmis clientului la data cerută.
4. Execuţia lucrării
În cazul în care preţul de ofertă supus clientului este acceptabil şi se înscrie în limitele
bugetului anterior pregătit de proiectant, contractul va fi acordat antreprenorului ales, de regulă cel
care a supus cel mai redus preţ.
Antreprenorul care a câştigat trebuie apoi să mobilizeze resursele necesare pentru a începe

execuţia lucrării, de obicei în decurs de două sau trei săptămâni după ce i s-a încredinţat lucrarea.
Antreprenorul va trebui să transfere personal pe şantier spre a demara activitatea. Şeful de proiect
şi alţi membri marcanţi ai personalului vor fi desemnaţi înainte de întocmirea ofertei, dar alţi
membri ai corpului tehnic precum şi muncitori de înaltă calificare din forţa permanentă de muncă
vor trebui de asemenea ţinuţi pe şantier.
Trebuie plasate comenzi ferme de materiale şi încheiate subcontracte corespunzătoare pentru
a confirma înţelegerile cu caracter provizoriu şi ofertele făcute în perioada pregătirii ofertei.
Preţurile pot fi diferite, mai scăzute sau mai ridicate decât cele supuse în prealabil antreprenorului
la momentul ofertei, depinzând de disponibilitatea resurselor.
Vor trebui întreprinse măsuri de recrutare corespunzătoare pentru a completa forţa de muncă
cu mâna de lucru disponibilă în zona unde este situată lucrarea. Vor trebui organizate întâlniri cu
autorităţile din zonă spre a se conveni derularea în timp a lucrărilor, folosirea drumurilor de acces
şi altele, pentru finalizarea cerinţelor puse de programul de construcţie. Vor trebui amenajate pe
şantier birouri adecvate pentru personal şi ateliere care să asigure întreţinerea utilajelor necesare
la executarea lucrărilor. Pe lângă toate acestea, proiectantul va selecta şi va transfera la lucrare un
delegat al său numit inginer rezident precum şi personalul de şantier care vor răspunde de
supravegherea lucrărilor efectuate de antreprenor, spre a se asigura că toate sunt de calitate
corespunzătoare şi în concordanţă cu planurile din contract. Antreprenorul va trebui să supună
spre aprobare mostre din materialele pe care intenţionează să le folosească. Va trebui de
asemenea să prezinte spre aprobarea proiectantului fişe tehnologice pentru procedeele tehnice
propuse a fi adoptate.
Şeful de proiect din partea antreprenorului şi inginerul rezident din partea proiectantului vor
trebui să cadă de acord asupra unor metode corespunzătoare de comunicare între echipele
respective, astfel încât orice lucrare, de exemplu cofrajele, să fie inspectată înainte ca
Antreprenorul să fi încheiat stadiul respectiv de lucru. Aceasta se va realiza de obicei prin
transmiterea de către, antreprenor a programului săptămânal sau a altor programe pe termen scurt
spre a-1 informa pe inginerul rezident asupra intenţiilor sale. Ar putea fi necesară schimbarea unor
detalii ale lucrării, ca urmare a condiţiilor de pe şantier, iar inginerul rezident va trebui să confirme
în scris aceste modificări.
După cum s-a menţionat, lucrările efectuate sunt de obicei plătite pe baza unor rapoarte lunare
care să ateste realizarea lucrărilor. Inspectori ai ambelor părţi sunt responsabili cu pregătirea şi
acceptarea unor rapoarte şi cu autorizarea plăţii de către client. Separat de acestea, antreprenorul
va trebui să stabilească un sistem corespunzător de evidenţă a costurilor pentru a asigura
înscrierea costului lucrării întreprinse în limitele costului estimat prin buget. Această evidenţă va fi
ţinută de inspectori cu experienţă. Măsurătoarea lucrărilor se va face la intervale de timp
convenite, de regulă lunar.
Sistemele pentru lucrări provizorii vor trebui finalizate potrivit prevederilor din ofertă sau vor
trebui concepute din nou. Vor trebui comandate materiale pentru a se respecta programul de
producţie. Articolele care reclamă un termen lung de livrare vor trebui comandate cu mult înainte.
Utilajele de construcţii se vor comanda din parcul propriu de utilaje al antreprenorului, în cazul unei
utilizări pe termen lung, sau închiriate de pe piaţa locală sau naţională de utilaje de închiriat, în
cazul unor termene scurte sau al unor exigenţe speciale. Un manager experimentat al parcului de
utilaje, mecanici montori calificaţi pot fi necesari pentru a menţine utilajele în stare de funcţionare,
deseori în condiţii foarte grele.
Pentru a păstra şi elibera la cerere materiale, echipamente, haine de protecţie şi pentru a
urmări folosirea lor, va fi necesar un personal eficient la magazii, pe şantier.
După cum s-a arătat mai înainte, schimbări de soluţii şi alte instrucţiuni specifice vor trebui
confirmate în scris, împreună cu discutarea propunerilor privind lucrarea şi continuarea ei vor
genera o corespondenţă considerabilă între biroul de pe şantier al antreprenorului şi cel al

inginerului rezident. În acest scop va trebui recrutat personal de secretariat.
Vor trebui ţinute întâlniri regulate la toate nivelurile între membrii echipelor antreprenorului şi
proiectantului, spre a discuta evoluţia lucrărilor pe şantier şi alte probleme legate de contract.
5. Plata şi lichidarea
După cum s-a menţionat, plata pentru lucrările prestate de antreprenor se face progresiv (de
regulă lunar) pe baza măsurătorilor făcute în cursul perioadei respective. Cererile de plată sunt
făcute de inspectorii de cantitate din staff-ul antreprenorului. Ele sunt verificate de personalul
proiectantului care apoi emit o atestare asupra valorii lucrărilor efectuate, spre a fi plătite de client.
La închiderea lucrărilor din contract, aceiaşi inspectori de cantitate efectuează o măsurătoare
finală mai precisă a tuturor lucrărilor aferente proiectului respectiv. Unele din lucrările efectuate s-
ar putea să nu se regăsească în articolele din antemăsurătoarea iniţială şi pentru acestea vor
trebui convenite prin discuţii şi negocieri între părţi tarife noi, deduse din cele oferite în prealabil.
Aceste tarife vor fi incluse în măsurătoarea finală. În plus, pot apare pe parcursul lucrărilor unele
situaţii care din punctul de vedere al antreprenorului nu sunt acoperite prin documentele
contractuale. El va solicita o plată suplimentară pentru acestea. Majoritatea clauzelor contractuale
vor admite asemenea situaţii şi vor include modalităţile de a le rezolva.
Lichidarea finală va dura câtva timp şi se va realiza pe parcursul şi după perioada de garanţie
care este de regulă de 12 luni. La terminarea perioadei de garanţie, antreprenorul va avea
obligaţia să aducă în bună stare toate lucrările care au prezentat defecte de execuţie sau au
înglobat materiale necorespunzătoare. Proiectantul are răspunderea de a întocmi liste cu
asemenea lucrări şi a le supune atenţiei antreprenorului. După încheierea lucrărilor de remediere,
garanţia oprită pentru a-1 obliga pe Antreprenor să-şi îndeplinească obligaţiile, de obicei 5% din
valoarea contractului, fără a depăşi însă un anumit plafon maxim, va fi deblocată. Odată cu
înţelegerea finală asupra tuturor problemelor în litigiu proiectantul va emite către client un certificat
final de plată. După ce plata este efectuată, contractul va fi terminat.
Organizarea companiei
În timp ce descrierea precedentă a rolului antreprenorului s-a referit în principal la activitatea
de pe un singur şantier, se înţelege că se impune o organizare puternică, în afara şantierelor, spre
a susţine activităţile de pe şantiere. Majoritatea personalului antreprenorului va fi utilizată, la un
moment dat, pe numeroase şantiere în care compania are lucrări în curs. În acest sens nu este
cazul să se discute în detaliu organizarea din afara şantierelor, totuşi trebuie aduse unele precizări
asupra acestor operaţiuni de sprijin.
Forţa unui Antreprenor rezidă în principal în iscusinţa şi experienţa personalului şi a
muncitorilor de bază şi în parcul de utilaje de care dispune şi pe care-1 exploatează. Este de
datoria conducătorilor companiei să se asigure că personalul se situează permanent la un nivel
corespunzător de pregătire şi experienţă iar utilajele sunt judicios alese şi continuu reînnoite.
Trebuie să existe un serviciu de marketing care să identifice şi să obţină date asupra unui
număr convenabil de potenţiale lucrări precum şi personal specializat în devize care să stabilească
preţurile şi să câştige contracte în competiţie cu alţi antreprenori. Este probabil că în acelaşi timp
se vor afla în curs de pregătire mai multe oferte. Costurile operaţiilor trebuie să fie înregistrate iar
obiectivele corespunzătoare şi informaţiile asupra programului trebuie în mod constant actualizate.
Un serviciu de organizare este necesar pentru a menţine un strâns contact cu firmele care
domină piaţa internă pentru a se asigura procurarea de servicii şi materiale la preţuri curente
competitive. Pentru a îndeplini exigentele proiectului trebuie folosit personal pentru lucrările cu
caracter temporar şi personal ingineresc. Trebuie pregătite şi menţinute sisteme de asigurare a
calităţii şi, întrucât cea mai mare parte din informaţii este elaborată şi transmisă cu folosirea

computerelor, este necesar un serviciu de exploatare a computerelor care să aibă în grijă hardul şi
softul necesare.
Serviciile de inspecţie cantitativă (ataşamente), contabilitate, casierie, personal, publicitate,
protecţia muncii şi secretariat sunt de asemenea necesare. Tot astfel, este evident că vor trebui
menţinute departamente pentru problemele juridice şi financiare, spre a se asigura respectarea
cerinţelor legale şi gestionarea corectă a banilor, şi valorilor.
Concluzii
Se poate constata că în economia de piaţă antreprenorul are un rol care-1 solicită din plin.
Preţurile lucrării sunt mereu puse la încercare de alţi antreprenori în competiţie pentru aceiaşi
lucrare. Lucrările de executat sunt în mod frecvent complexe iar resursele necesare pentru a le
încheia, forţa de muncă şi materialele sunt supuse unor modificări continui atât ca preţuri cât şi ca
disponibilitate. Este esenţial ca forţa de muncă preponderent ocazională de pe şantier să producă
lucrări de calitatea cerută de client. Personalul permanent trebuie sa fie mobil şi să se deplaseze
frecvent, anunţat din scurt şi pe durate reduse, la noi lucrări, să presteze ore suplimentare, toate
acestea cu consecinţe negative asupra vieţii de familie. Deşi pot fi uneori descurajaţi de atâtea
greutăţi, cei care îmbrăţişează această carieră o consideră captivantă şi stimulatoare, în măsură
să le aducă satisfacţii personale considerabile şi un sentiment al datoriei împlinite.

3. INVESTIŢIILE
Investiţiile sunt o categorie de cheltuieli care angajează viitorul, în sensul că de ele depind:
creşterea şi perfecţionarea potenţialului productiv al unei întreprinderi (prin extindere şi
modernizare), apariţia de noi capacităţi de producţie (sporirea numărului de întreprinderi) într-o
ramură a economiei naţionale. În acelaşi timp se fac importante cheltuieli de investiţii pentru
dezvoltarea bazei materiale a activităţilor social-culturale, precum şi pentru construcţia de locuinţe.
În orice economie, investiţiile fac legătura dintre prezent şi viitor, între generaţii.
3.1 Conceptul de investiţie

Noţiunea de investiţie, într-o accepţiune largă, este sinonimă cu noţiunile de alocare, plasare,
dotare, iar într-un sens mai restrâns, financiar-contabil, reprezintă o cheltuială făcută pentru
obţinerea de bunuri materiale cu valoare mare şi folosinţă îndelungată. Specialiştii definesc
investiţia ca:
- angajarea resurselor făcută cu speranţa realizării unor beneficii în decursul unei lungi perioade
de timp în viitor;
- acţiune prin care se cheltuiesc bani sau alte resurse în speranţa că în viitor se vor obţine alte
beneficii.
Potrivit destinaţiei fondurilor alocate, se disting:
- investiţie de capital: cumpărarea de bunuri (o fabrica, utilaje) cu scopul de a produce bunuri ce se
vor vinde ulterior;
- investiţie financiară: achiziţionarea de valori (hârtii de valoare, opere de artă, crearea de depozite
bancare) ţinându-se seama îndeosebi de rata dobânzilor bancare, în funcţie de care se apreciază
dacă sunt rentabile.
Investiţiile de capital sunt caracteristice întreprinderilor industriale şi comerciale; acestea recurg
doar ocazional la plasamente financiare.
Noţiunii de investiţie îi este asociat timpul. Investiţia este o cheltuiala pentru un viitor incert, deci
inerent i se asociază riscul.
După Pièrre Massè, investiţiile echivalează cu a renunţa la satisfacţia imediată şi sigură, pe seama
economiilor şi veniturilor de care se dispune în prezent contra unei speranţe viitoare, al cărui
suport îl reprezintă bunul investit.
Deci, investiţia presupune economisire, acumularea unei părţi din venit, urmărindu-se un câştig în
viitor.
Sintetizând, trebuie relevate unele aspecte privind investiţiile:
• reprezintă o plasare de fonduri băneşti într-o acţiune, într-un proiect sau operaţie pentru a crea
un spor de avuţie, atât la nivelul individului, cât şi al firmelor şi al societăţii;
• scopul urmărit nu constă numai în obţinerea sporului de bunuri de folosinţă îndelungată şi
capacităţi de producţie, ci şi a unui câştig (profit);
• reprezintă un flux al valorilor care au ca punct iniţial, de pornire, fondurile financiare, o parte a
veniturilor şi economiilor realizate;
• există un decalaj în timp între momentul investirii şi cel al obţinerii rezultatelor şi veniturilor
scontate;
• sunt o cheltuială efectuată în prezent, certă, în scopul obţinerii unor efecte viitoare, adesea
incerte; din acest punct de vedere investiţiile constituie o resursă avansată care comportă un risc.
3.2 Clasificarea investiţiilor

Clasificarea investiţiilor se face în funcţie de anumite criterii tehnice şi economice:

1. După destinaţia cheltuielilor:
- investiţii directe - construcţii, achiziţionare utilaje pentru noul obiectiv;
- investiţii colaterale - pentru asigurarea de utilităţi (apă, canalizare, energie electrică, gaze, căi de
acces etc.);
- investiţii conexe - cheltuieli de investiţii în obiective pentru asigurarea materiilor prime, energiei,
combustibilului, diverselor prestări de servicii, precum şi cele pentru lucrări pregătitoare pentru noul
obiectiv (consolidări de terenuri, lucrări de apărare împotriva inundaţiilor etc.).
2. După destinaţia obiectivelor de investiţii:
- investiţii productive, în sectoarele primar şi secundar
- investiţii neproductive, în sectorul terţiar.
3. După sursa de finanţare:
- investiţii finanţate din surse proprii (capital particular, o parte din profit, fondul de amortizare,
emisiuni de acţiuni, vânzarea unor active);
- investiţii finanţate din surse atrase (credite bancare, alocaţii bugetare);
- investiţii finanţate mixt.
4. După modul de execuţie a lucrărilor:
- investiţii executate în antrepriză (de unităţi specializate);
- investiţii executate în regie (de investitor cu forţe proprii);
- investiţii executate în sistem mixt.
5. După stadiul de realizare a lucrărilor.
- investiţii neterminate
- valoarea lucrărilor realizate la obiectivele în curs de execuţie:
- investiţii restante - obiective la care s-au depăşit termenele de realizare;
- investiţii terminate - obiectivele la care toate lucrările au fost terminate.
6. După structura lor tehnologică:
- lucrări de construcţii-montaj - clădiri, construcţii speciale, montaje ale unor utilaje;
- achiziţii de utilaje, care necesită sau nu montaj;
- lucrări şi explorări geologice: prospecţiuni, explorări pentru conturarea şi extinderea zăcămintelor,
lucrări de foraj şi exploatare, studii şi cercetări geologice;
- alte cheltuieli de investiţii
- pentru proiectare, pentru recrutarea şi instruirea personalului pentru obiectivele noi.
7. După caracterul lucrărilor:
- investiţii pentru construirea de unităţi noi : cheltuielile ce se fac pentru obiective care nu au existat
anterior; pe baza lor se construiesc şi achiziţionează toate elementele care conduc la obţinerea
obiectivului proiectat;
- investiţii pentru reconstrucţie: cheltuielile ce se efectuează la obiectivele existente, care au suferit
în urma unor calamităţi, implicând modificarea construcţiei şi transformări ale procesului
tehnologic;
- investiţii pentru refacere: cheltuieli doar pentru aducerea construcţiei la starea iniţială;
- investiţii pentru amenajare şi transformare, se fac la obiective existente în scopul creării de
condiţii mai bune desfăşurării activităţilor (reîmpărţirea spaţiilor, consolidarea unor elemente de
construcţie, introducerea de utilităţi necesare procesului tehnologic, transformarea unor clădiri
pentru a li se da o altă destinaţie, amenajări exterioare, drumuri etc.;

- investiţii pentru dezvoltare – cheltuieli ce se fac în vederea măririi capacităţii de producţie,
depozitare, prin supraetajări sau spaţii noi adăugate celor existente;
- investiţii de înnoire sau reutilare - achiziţionarea de utilaje noi, în locul celor uzate fizic sau
moral.
Investiţiile de dezvoltare şi cele de înnoire a utilajelor prezintă avantaje faţă de investiţiile noi:
- solicită resurse financiare mai mici;
- conduc la îmbunătăţirea structurii tehnologice a capitalului fix (creşte ponderea maşinilor şi
utilajelor);
- perioada de execuţie este mai scurtă, obţinându-se efecte economice mai devreme.
8. După destinaţia lor şi natura rezultatelor activităţii:
- investiţii materiale, în clădiri, maşini, echipamente; tendinţa este de scădere a ponderii
construcţiilor şi clădirilor în favoarea creşterii cheltuielilor cu tehnica informatică, achiziţionarea de
echipamente automatizate;
- investiţii nemateriale (intangibile), acele eforturi destinate să pregătească viitorul: cheltuieli de
logică informatică, de dezvoltare comercială, pentru pregătirea forţei de muncă, de cercetare-
dezvoltare; în ţările dezvoltate aceste investiţii deţin cca. 50% din valoarea totală a investiţiei.
9. După modul în care investiţiile influenţează economia firmelor;
- investiţii cu efecte directe, reflectate în gestiunea firmei (construirea de noi unităţi, extinderea
capacităţilor existente, eliminarea locurilor înguste în procesul tehnologic, completarea dotărilor,
introducerea progresului tehnologic etc.);
- investiţii cu efecte indirecte, obiective pentru protejarea mediului, prevenirea poluării, obiective cu
caracter social şi cultural, investiţii strategice (intangibile) cu efecte utile în perspectivă.
3.3 Conceptul de eficienţă economică a investiţiilor

Investiţiile constituie economii pe care generaţia actuală le face la fondul de consum în vederea
asigurării dezvoltării capitalului fix în perioadele următoare de timp. În aceste condiţii nu ne poate fi
indiferent modul cum se consumă aceste economii, aceste eforturi, fapt ce impune compararea
rezultatelor economice, a efectelor economice, cu eforturile investiţionale făcute. Această
comparaţie se realizează prin intermediul eficientei economice care are următoarea formula de
principiu:
E
e= →max
ε
sau
E
e '= →min
ε
în care: e, e' - reprezintă eficienţa economică
E - reprezintă efectul economic
ε - reprezintă efortul investiţional
Prin eficienţa economică a investiţiilor înţelegem relaţia care se stabileşte între cantitatea şi
structura efortului pe de o parte, ca generatori de efecte, şi nivelul rezultatelor economice obţinute
în urma desfăşurării procesului investiţional. În categoria eforturilor se cuprind eforturi care se
referă la procesul investiţional (valoarea investiţiei, valoarea lucrărilor de construcţii-montaj,
numărul de utilaje şi de personal atrase în procesul investiţional) dar şi cele referitoare la procesul
de producţie (costurile de producţie, cheltuielile materiale, numărul de salariaţi etc.). Aceste eforturi
se pot referi la un singur an sau la întreaga perioadă de activitate.

De asemenea, în aprecierea eficientei economice a investiţiilor, eforturile se pot referi numai la
activitatea de investiţii (valoarea investiţiei, import pentru investiţii, valoarea utilajelor etc.), la
activitatea de producţie (cheltuieli de producţie, necesar de salariaţi) sau la ambele (efortul total
pentru investiţii şi pentru producţie).
Efectele economice, atât ca volum cât şi ca structură, au un rol deosebit de important în aprecierea
eficienţei economice. Acestea pot fi directe (rezultatele imediate obţinute în urma procesului
investiţional) şi indirecte care apar la utilizatorul rezultatelor procesului investiţional. Efectele
directe, la rândul lor, se pot împărţi în efecte anuale (profituri anuale, valoarea anuala a producţiei)
sau efecte totale, însumate pe întreaga perioadă de funcţionare a obiectivului economic (profituri
totale, valoarea totală a producţiei etc.).
Efectele economice ale procesului investiţional, ca de altfel la orice activitate economică se mai pot
împărţi în efecte brute, ca de exemplu valoarea producţiei şi efecte nete, cum sunt profiturile.
Un rol important în asigurarea creşterii eficienţei economice a investiţiilor îl au factorii care
contribuie la procesul investiţional, dintre care cei mai importanţi sunt : beneficiarul investiţiei,
activitatea de cercetare ştiinţifică şi de proiectare, industria şi ramura construcţiilor.
Un factor care participă, în mod nemijlocit, la procesul investiţional este activitatea de construcţii
care realizează obiectivele de investiţii (construcţia propriu-zisa, instalaţiile aferente de încălzire,
iluminat, construcţiile speciale ca staţii de epurare a apei, castele de apă etc. şi montajul utilajelor).
În întreaga sa activitate, pentru creşterea eficientei economice a investiţiilor, constructorul are ca
obiectiv îmbunătăţirea calităţii lucrărilor şi a organiz5rii producţiei, ridicarea gradului de mecanizare
a lucrărilor, eliminarea risipei pe şantierele de construcţii, permanentizarea muncii, ridicarea
nivelului de calificare a muncitorilor etc. De asemenea, urmăreşte respectarea termenelor de
punere în funcţiune a obiectivelor, perfecţionarea normativelor de consum (materiale, combustibil,
energie electrică etc.) care să fie la un nivel acceptabil şi să asigure reducerea consumurilor
materiale.
3.4 Indicatori de evaluare a eficienţei investiţiilor

Deşi analiza eficienţei economice a investiţiilor este făcută de specialişti în economie, prezentăm
în continuare câţiva indicatori economici folosiţi în aprecierea variantelor de investiţii deoarece de
cele mai multe ori cca. 40% din valoarea investiţiilor este necesară pentru realizarea de lucrări de
construcţii, specialiştii din construcţii trebuind să furnizeze date privind costul acestora
Orice investiţie poate fi realizată în mai multe moduri iar fiecare modalitate se poate realiza după
mai multe variante de proiect. Pentru alegerea variantei optime se foloseşte un sistem de indicatori
de eficienţă economică. Aceşti indicatori sunt grupaţi astfel:
A. Indicatori cu caracter general care contribuie la formarea unei imagini globale asupra
eforturilor şi efectelor ce vor caracteriza activitatea viitoare a investiţiei:
A1. Capacitatea de producţie, care exprimă cantitatea de producţie ce se poate obţine într-o
perioadă de timp (de regulă un an) în unităţi fizice (bucăţi, tone, m3 etc.);
A2. Numărul de salariaţi de care va avea nevoie viitorul obiectiv;
A3. Cheltuielile de producţie care exprimă efortul total făcut pentru realizarea investiţiei;
A4. Valoarea producţiei care exprimă eforturile brute pentru o perioadă de timp (de regulă un an);
A5. Profitul(beneficiul), indicator deosebit de important, exprimând efetul net al activităţii,
A6. Productivitatea muncii care exprimă eficienţa cu care se consumă munca, calculată ca
producţia realizată de un salariat în unitatea de timp;

A7. Consumurile specifice de materiale, materii prime, combustibili şi energie, exprimând
consumurile pe unitatea de produs realizat; acestea sunt foarte importante în aprecierea eficienţei
economice.
B. Indicatorii de bază sunt:
B1. Valoarea investiţiei reprezentând mărimea fondurilor necesare pentru realizarea unui obiectiv
de investiţie, constituie unul din principalii indicatori folosit în adoptarea deciziei de a investi şi se
calculează cu relaţia:
It = I + M0 + Cs
în care: It – investiţia totală
I – investiţia calculată conform devizului general
M0 – necesarul de mijloace circulante pentru începerea funcţionării obiectivului
Cs – alte cheltuieli (cu pregătirea cadrelor, supravegherea lucrărilor etc.)
Investiţiile se materializează în capitaluri fixe, care pot fi:
– capitaluri fixe active, care participă nemijlocit la procesul de producţie, constând în utilaje,
instalaţii de lucru, construcţii speciale şi
– capitaluri fixe pasive, care doar asigură buna funcţionare a capitaluri fixe active, cum sunt
clădirile.
Efortul investiţional va fi orientat în special spre capitalurile fixe active. Indiferent de modul de
împărţire în cele două categorii, investiţiile se clasifică, din punct de vedere contabil, în
următoarele grupe:
1. Clădiri
2. Construcţii speciale
3. Maşini, utilaje şi instalaţii de lucru
4. Aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare
5. Mijloace de transport
6. Animale şi plantaţii
7. Unelte, dispozitive, instrumente, mobilier şi aparatură birotică.
B2. Durata de execuţie a lucrărilor de investiţii perioadă în care se materializează fondurile de
investiţie în capitaluri fixe. Deoarece pe această perioadă sunt scoase din circuitul economic
productiv o serie de resurse (umane, materiale, financiare), perioada respectivă trebuie să fie cât
mai scurtă.
B3. Durata de funcţionare a capitalului fix. Perioada procesului investiţional se împarte în trei
perioade:
– perioada de proiectare, în care se elaborează documentaţiile de investiţii, se obţin avizele şi
aprobările, se constituie fondurile de finanţare, se contractează lucrarea şi se deschide finanţarea
– perioada de execuţie a obiectivului
– perioada de funcţionare a capitalului fix, care se poate împărţi în trei perioade caracteristice şi
anume:
- perioada până la atingerea parametrilor proiectaţi
- perioada de funcţionare de funcţionară normală, în care se obţin efectele nete maxime
(profit)
- perioada de declin
În Anexa 1 se prezintă duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe din grupele 1 şi 2 stabilite
prin HGR 266/1994.
B4. Investiţia specifică, care exprimă efortul de investiţie pentru realizarea unei unităţi de
capacitate de producţie, şi se calculează cu o relaţie de tipul:

I
s
q
în care: s – investiţia specifică
I – investiţia
q – capacitatea de producţie exprimată în unităţi naturale
Acest indicator foloseşte la compararea diferitelor variante investiţionale
B5. Termenul de recuperare a investiţiilor exprimând perioada în care valoarea investiţiei se
recuperează din profit şi se calculează cu o relaţie de tip:
I
T
Ph
în care: T – durata de recuperare a investiţiilor
It – investiţia totală
Ph – profitul anual
Acest indicator, exprimat în ani, este cu atât mai bun cu cât valoarea lui este mai mică.
B6. Randamentul economic al investiţiilor, indicator cu un grad de cuprindere mai mare, asigurând
comparabilitatea între profitul net şi efortul investiţional, calculat cu relaţia:
Pn Pt  I t Pt
R   1
It It It
Acest indicator este cu atât mai bun cu cât valoarea lui este mai mare.
3.5 Modele ale procesului investiţional

Procesul investiţional şi de exploatare a investiţiilor poate fi analizat în următoarele cazuri: cazul
teoretic, cazul practic şi cazul conjunctural.
a. Cazul teoretic poate fi reprezentat prin modelul grafic de mai jos.
Valori [lei]
Q (venituri)
I (investiţii) S2 S3
S1
După cum se observă din C (cheltuieli)
graficul de mai sus, investiţiile cresc pe măsură ce se finalizează
lucrările necesare viitorului obiectiv. În perioadaTimp de [ani]
funcţionare a obiectivului economic se remarcă
n p r v f
treid perioade:T
Dv
– perioada până la atingerea parametrilor proiectaţi, când costurile de producţie (C) sunt mari, iar
El
valoarea producţiei (Q) este sub nivelul stabilit prin proiect; în această perioadă producţia începe
em
să crească,
Graficul procesului iar costurile
investiţional să
entscadă;a capitalului fix – cazul teoretic
şi de funcţionare
de
co
nst
ruc
ţie
– perioada de maturitate a obiectivului, când costurile de producţie (C) şi valoarea producţiei (Q)
se menţin relativ constante;
– perioada de declin, în care costurile de producţie (C) cresc datorită uzurii fizice şi morale a
utilajelor care conduc la costuri suplimentare, iar valoarea producţiei (Q) se reduce datorită
scăderii calităţii şi a apariţiei de noi produse mai competitive.
Există un moment în care valoarea producţiei (Q) este egală cu nivelul costurilor de producţie (C)
şi care marchează momentul încheierii duratei de funcţionare eficiente a obiectivului (v), în care
acesta a funcţionat aducând profit. Utilajele mai pot funcţiona o perioadă de timp, dar activitatea se
va solda cu pierderi. momentul în care se încheie şi perioada de funcţionare fizică a utilajelor
marchează durata de funcţionare a obiectivului (f). În practică obiectivul este scos din funcţiune
înainte sau la sfârşitul perioadei de funcţionare cu profit. Pe grafic se disting următoarele momente
caracteristice:
– n , momentul începerii realizării investiţiei,
– o , momentul punerii în funcţiune a obiectivului, care coincide cu momentul începerii funcţionării
acestuia,
– r , momentul încheierii perioadei de recuperare a investiţiei din profit,
– v , momentul încheierii perioadei de funcţionare cu profit a obiectivului,
– f , momentul încheierii perioadei de funcţionare a obiectivului.
Pe grafic sunt puse în evidenţă următoarele suprafeţe:
– S1 , reprezentând volumul total de investiţii, It ,
– S2 , reprezentând profitul care a compensat efortul de investiţie, şi deci
S1 = S2 = It ,
– S3 , reprezentând profitul net, după recuperarea investiţiilor, deci
S3 = Pt – It şi Pt = S2 + S3
În acest caz, randamentul economic se calculează astfel:
S3 Pt  I t Pt
R R  R 1
S1 sau
It It
b. Cazul practic care presupune că atât costurile de producţie (C) cât şi valoarea producţiei (Q) se
menţin constante pe durata de funcţionare a investiţiei. aceste ipoteze simplificatoare se fac
deoarece în practică este dificil de a estima evoluţiile curbelor (C) şi (Q). modelul grafic este
prezentat mai jos.
Valori [lei]
Q (venituri)
I (investiţii)
S2 S3
S1
C (cheltuieli)
Timp [ani]
n p r v f
d T
Dv
Df
Graficul procesului investiţional şi de funcţionare a capitalului fix – cazul practic
În acest grafic suprafeţele specifice au următoarele expresii:

S2 = T x (Q – C) = T x Ph

S3 = (D – T) x (Q – C) = (D – T) x Ph
în care Ph este profitul anual.
În acest caz se pot calcula:
It
S1  S 2  I t  TxPh  T
Ph
S 3 ( D  T ) xPh D  T D
R    R 1
S2 TxPh T T
din această relaţie se observă că randamentul economic va fi cu atât mai mare cu cât perioada de
funcţionare (D) va fi mai mare şi perioada de recuperare a investiţiilor (T) mai mică. În concluzie,
se va urmări recuperarea fondurilor de investiţii într-un termen cât mai scurt şi menţinerea
capitalului fix în stare optimă de funcţionare o perioadă cât mai îndelungată.
c. Cazul conjunctural ţine seama şi de creşterea în timp a preţurilor datorită inflaţiei şi a
modificării dobânzilor bancare. Modelul grafic se prezintă mai jos.
Cheltuielile de producţie cresc mai repede decât sporeşte producţia şi ca urmare, eficienţa
economică a investiţiei este mai mică, respectiv creşte durata de recuperare a investiţiei şi se
micşorează durata de exploatare a investiţiei.
Valori [lei] Q Q’
fără creştere
preţuri
după creştere preţuri
I (investiţii) S2 S3
S1
C’
C
Timp [ani]
n p r r’ v’ v
d T
T’
3.6 Influenţa factorului timp
D’v în analiza indicatorilor eficienţei economice
Dv
Procesul investiţional se desfăşoară într-o îndelungată perioadă de tip şi apare necesitatea
Graficul procesului
de a compara valoriinvestiţional şi de funcţionare
ce se cheltuiesc a capitalului
sa obţin la fix –
momente diferite.
cazul conjunctural
O analiză care nu ţine seama de evoluţia în timp a valorilor se numeşte analiză statică, dar
rezultatele obţinute nu reflectă o situaţie reală.
O analiză care ţine seama de evoluţia în timp a valorilor se numeşte analiză dinamică, iar
rezultatele obţinute reflectă mai fidel o situaţie reală.
Ca urmare, apare necesitatea de a lua în considerare timpul în calculul indicatorilor economici
folosiţi în analizele de eficienţă economică. Actualizarea cea mai frecventă se face după schema
de mai jos.
în care: z – factorul de actualizare
z’ – factorul de fructificare
h – timpul în ani

a – coeficientul de actualizare
fructificare
fructificare
m1 m2
Timp (ani)
actualizare
Schema actualizării valorilor în funcţie de factorul timp
Coeficientul de actualizare (a) are semnificaţie economică de profit ce poate fi obţinut într-
un an ca urmare a sumei de un leu investit la începutul anului. Mărimea lui decurge din
proprietatea fundamentală a unei activităţi productive ca rezultatul să compenseze integral
resursele consumate şi să se obţină un profit. Specialiştii estimează că în condiţii normale
mărimea acestui coeficient este de 0,15 (15%). La stabilirea mărimii coeficientului a trebuie să se
respecte condiţia:
a  rp  rd  rr
în care: rp – rata modificării preţurilor (rata inflaţiei)
rd – rata dobânzii
rd – rata de risc investiţional
3.7 Etapele de promovare a investiţiilor

Promovarea unei investiţii cu efort financiar minim, pe de o parte şi siguranţa realizării scopului
social sau de rentabilitate propus, pe de alta parte, impune parcurgerea unor etape succesive de
analize, studii şi proiecte, de la stadiul de concept până la exploatarea obiectivelor, de către toţi
factorii implicaţi.
Fiecare din aceşti participanţi la procesul investiţional, fie că este vorba de investitor, proiectanţi,
antreprenori, furnizori de echipamente şi utilaje, bănci sau societăţi de asigurare, au puncte de
vedere deosebite privind conducerea lucrărilor de construcţii.
Înţelegerea modului de integrare a diferitelor părţi ale procesului de conducere a lucrărilor are însă
o importanţă deosebită în primul rând pentru investitor. Aceasta deoarece întârzierile în execuţie şi
depăşirile de cheltuieli pornesc de regulă de la coordonarea şi comunicarea insuficientă între
diferiţi factori, care participă la pregătirea, realizarea şi punerea în funcţiune a investiţiei.
Privită însă prin prisma inginerului constructor, îmbunătăţirea actului decizional impune
cunoaşterea şi înţelegerea problemelor specifice ramurii construcţiilor, a mediului în care
operează, precum şi a restricţiilor de ordin legislativ care îi afectează activitatea.
În promovarea unei investiţii în construcţii se are în vedere parcurgerea următoarelor etape:
- nota de comandă;
- studiul de prefezabilitate;
- studiul de fezabilitate;
- elaborarea proiectului tehnic;
- licitaţia şi contractarea;

- executarea lucrărilor;
- punerea în funcţiune;
- exploatarea şi întreţinerea construcţiei;
- recuperarea investiţiei şi obţinerea profitului.
Anumite etape pot fi realizate secvenţial sau se pot suprapune parţial. Deoarece exploatarea şi
întreţinerea unui obiectiv continuă mult timp după încheierea execuţiei şi predarea lucrărilor,
acestea se abordează de obicei ca o problemă separată.
Nota de comandă se exprima într-o formă sau alta referitor la existenţa în viitor a unei construcţii.
Investitorul trebuie să reflecteze în mod aprofundat asupra oportunităţii construcţiei,
amplasamentului, amplorii, efectelor asupra mediului, precum si a altor implicaţii şi consecinţe ale
apariţiei unei noi construcţii în zona respectivă.
Decizia de a construi trebuie să se sprijine pe o primă analiză a situaţiei care să cuprindă elemente
referitoare la viitoarea construcţie. Aceste analize sunt cuprinse în studiul de prefezabilitate.
Studiul de prefezabilitate reprezintă documentaţia tehnico-economică prin care investitorul
fundamentează necesitatea şi oportunitatea realizării obiectivului de investiţii.
Studiul de prefezabilitate este alcătuit din doua părţi:
În cadrul părţii scrise se includ informaţii privind:
- datele generale ale obiectivului de investiţii;
- evaluări pentru proiectarea studiului de prefezabilitate şi a studiului de fezabilitate;
- datele tehnice ale investiţiei;
- date privind finanţarea investiţiei.
Partea desenată este alcătuită din:
- plan de amplasare în zonă (scara 1:25000 - 1:5000);
- plan general (scara 1:5000 - 1:1000).
O dată acceptată ca necesitate sau oportunitate de afacere de instanţele publice sau
întreprinzători particulari, viitoarea construcţie face obiectul unui program etapizat, care
concentrează cerinţele tehnice şi tehnologice, cadrul legal de finanţare, avizare şi aprobare,
modalităţi contractuale, procurare de resurse, măsuri asiguratorii etc.
Conturul fundamental al investiţiei este sintetizat în studiul de fezabilitate şi oferă beneficiarului
elementele de analiză a soluţiei. Studiul de fezabilitate reprezintă documentaţia care cuprinde
caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici ai investiţiei, prin care trebuie să se
asigure utilizarea raţională şi eficientă a cheltuielilor de capital şi a cheltuielilor materiale pentru
satisfacerea cerinţelor economice şi sociale din domeniul respectiv.
În cadrul studiului de fezabilitate sunt cuprinse următoarele părţi:
A. Piese scrise:
1. Date generale;
2. Date tehnice ale investiţiei;
3. Date privind forţa de muncă ocupată după realizarea investiţiei;
4. Devizul general al investiţiei;
5. Principalii indicatori tehnico-economici ai investiţiei;
6. Finanţarea investiţiei;
7. Avize şi acorduri de principiu;
B. Piese desenate:
1. Plan de amplasare în zonă (scara 1:25000 - 1:5000);
2. Plan general (scara 1:5000 - 1:500);
3. Planuri şi secţiuni de arhitectură pentru principalele obiecte de construcţii.
În general, aceste faze preliminare sunt realizate direct de investitor în colaborare cu consultanţi şi
proiectanţi de specialitate.

După acceptarea datelor cuprinse în studiul de fezabilitate urmează activităţile de proiectare şi de
consultare a diferitelor organisme de decizie, de finanţare, de avizare urbanistică, de protecţia
mediului etc.
Proiectul tehnic şi caietele de sarcini reprezintă documentaţia scrisă şi desenată pe baza căreia se
eliberează autorizaţia de construire şi care face parte din documentaţia de licitaţie, în urma căreia
se întocmeşte oferta.
Pe baza datelor obţinute în fazele preliminare se definesc caracteristicile construcţiei, fundaţia şi
structura, dispoziţiile generale şi principiile echipării, natura şi calitatea materialelor şi
echipamentelor ce vor fi folosite şi principalele termene de execuţie.
Proiectul tehnic are următoarea structură:
A. Părţi scrise:
1. Descrierea generală a lucrărilor
1.1. - Elemente generale
1.2.- Descrierea lucrărilor
În cadrul acestui capitol se fac referiri asupra următoarelor elemente: amplasamentul, topografia,
clima şi fenomenele naturale specifice zonei, geologia, seismicitatea, prezentarea proiectului pe
volume, broşuri, capitole, organizarea de şantier, descriere sumară, demolări, devieri de reţele
etc., căile de acces provizorii, sursele de apă, energie electrică, gaze, telefon etc. pentru
organizarea de şantier şi definitive, căile de acces, căile de comunicaţii etc., programul de execuţie
a lucrărilor, grafice de lucru, cerinţe de asigurare a calităţii, programul de recepţie, trasarea
lucrărilor, protejarea lucrărilor executate şi a materialelor din şantier, măsurarea lucrărilor,
laboratoarele contractantului (ofertantului) şi testele care cad în sarcina sa, curăţenia în şantier,
serviciile sanitare, relaţiile între contractant (ofertant), consultant şi persoana juridica achizitoare
(investitor), memoriile tehnice pe specialităţi.
2. Caietele de sarcini
Caietele de sarcini dezvoltă în scris elementele tehnice menţionate în planşe şi prezintă informaţii,
precizări şi prescripţii complementare planşelor. În funcţie de destinaţie, acestea pot fi:
- caiete de sarcini pentru execuţia lucrărilor;
- caiete de sarcini pentru recepţii, teste, probe, verificări şi puneri în funcţiune, urmărirea
comportării în timp a construcţiilor şi conţinutul cărţii tehnice a construcţiei.
- caiete de sarcini pentru furnizori de materiale, utilaje, echipamente şi confecţii diverse.
In funcţie de domeniul la care se referă, caietele de sarcini pot fi:
- caiete de sarcini generale - se referă la lucrări curente în domeniul construcţiilor şi care acoperă
majoritatea categoriilor de lucrări;
- caiete de sarcini speciale - care se referă la lucrări specifice şi se elaborează independent pentru
fiecare lucrare.
Conţinutul unui capitol de lucrări din caietul de sarcini trebuie să cuprindă:
- breviarele de calcul pentru dimensionarea elementelor de construcţii şi instalaţii;
- nominalizarea planşelor care guvernează lucrarea;
- proprietăţile fizice, chimice, de aspect, de calitate, toleranţe, probe, teste, etc. pentru materialele
componente ale lucrării cu indicarea standardelor;
- dimensiunea, forma, aspectul şi descrierea execuţiei lucrării;
- ordinea de execuţie, probe, teste, verificări ale lucrării;
- standardele, normativele şi alte prescripţii care trebuie respectate la materiale, utilaje, confecţii,
execuţie, montaj, probe, teste, verificări;
- condiţiile de recepţie, măsurătoare, aspect, culori, toleranţe etc.
3. Listele cu cantităţile de lucrări
Acest capitol cuprinde toate elementele necesare pentru cuantificarea valorică şi a duratei de
execuţie a investiţiei şi anume:

- centralizatorul obiectelor pe obiectiv;
- centralizatorul categoriilor de lucrări din cadrul obiectivului de investiţii;
- listele cu cantităţile de lucrări aferente categoriilor de lucrări;
- listele cu cantităţile de utilaje şi echipamente tehnologice, inclusiv dotările (după caz), pentru
execuţia lucrărilor care fac obiectul licitaţiei publice;
- specificaţiile tehnice.
4. Graficul general de realizare a investiţiei publice
B. Părţi desenate:
Părţile desenate sunt documentele principale ale proiectului tehnic pe baza cărora se elaborează
părţile scrise ale proiectului şi care, de regulă, se compun din:
1. Planurile generale
- planurile de amplasare a reperelor de nivelment şi planimetrice;
- planurile topografice principale;
- planurile de amplasare a forajelor, profilelor geotehnice inclusiv cu înscrierea pe acestea a
condiţiilor şi recomandărilor privind lucrările de pământ şi de fundare,
- planurile principale de amplasare a obiectelor, inclusiv cote de nivel, distanţele de amplasare,
orientări, coordonate, axe, repere de nivelment şi planimetrice, cotele ± 0,00, cotele şi distanţele
principale de amplasare a drumurilor, trotuarelor aleilor pietonale, platformelor etc.;
- planurile principale privind sistematizarea verticală a terenului, inclusiv înscrierea pe acestea a
volumelor de terasamente, săpături-umpluturi, depozite de pământ volumul pământului transportat
(excedent şi deficit), lucrările privind stratul vegetal precum şi precizări privind utilajele şi
echipamentele de lucru, completări şi alte date şi elemente tehnice şi tehnologice;
- planurile principale privind construcţiile subterane - amplasarea lor, secţiuni, profire longitudinale,
dimensiuni, cote de nivel, cofraj şi armare, ariile şi calitatea secţiunilor din oţel, calitatea
betoanelor, protecţii şi izolaţii hidrofuge, protecţii împotriva agresivităţii solului, a coroziunii etc.
- planurile de amplasare a reperelor fixe şi mobile de trasare.
2. Planşele principale ale obiectelor
3. Arhitectura
Cuprinde planşe principale privind arhitectura fiecărui obiect inclusiv cote, dimensiuni, toleranţe,
dintre care menţionăm:
- planul individual de amplasare;
- planurile de arhitectură ale nivelurilor subterane şi supraterane, ale teraselor, acoperişurilor etc.,
inclusiv cote, dimensiuni, suprafeţe, funcţiuni tehnologice, cu precizări privind materialele, confecţii
etc.;
- secţiuni, faţade, detalii importante, cote etc.;
- tablouri de prefabricate, confecţii;
- tablouri de tâmplării şi tablouri de finisaje interioare şi exterioare;
4. Structura
Cuprinde planşele principale privind alcătuirea şi execuţia structurii de rezistenţă pentru fiecare
obiect şi anume:
- planurile infrastructurii şi secţiunile caracteristice cotate;
- planurile suprastructurii şi secţiunile caracteristice cotate;
- descrierea soluţiilor constructive recomandate, descrierea ordinii tehnologice de execuţie şi
montaj, recomandări privind transportul, manipularea, depozitarea şi montajul care se vor înscrie
pe planşele principale.
5. Instalaţiile
Vor cuprinde planşele principale privind execuţia instalaţiilor fiecărui obiect, inclusiv cote,
dimensiuni, toleranţe etc. şi anume:
- planurile principale de amplasare a utilajelor;

- scheme principale ale instalaţiilor;
- secţiuni, vederi, detalii principale.
Planşele vor conţine cote, dimensiuni, calităţile materialelor, verificările şi probele necesare, izolaţii
termice, acustice, protecţii anticorosive şi parametrii principali ai instalaţiilor.
6. Dotări şi instalaţii tehnologice
Cuprinde planurile principale de tehnologie şi montaj, secţiuni, vederi, detalii, inclusiv cote,
dimensiuni, toleranţe, detalii de montaj etc. şi anume:
- desenele de ansamblu;
- schemele tehnologice ale fluxului tehnologic;
- schemele cinematice, cu indicarea principalilor parametri;
- schemele instalaţiilor hidraulice, pneumatice, electrice, de automatizare, comunicaţii, reţele de
combustibil, apă, iluminat etc., ale instalaţiilor tehnologice;
- planurile de montaj, dimensiuni de amplasare, sarcini etc., inclusiv schemele tehnologice de
montaj;
- diagramele, nomogramele, calculele inginereşti, tehnologice şi de montaj, inclusiv materialul
grafic necesar punerii în funcţiune şi exploatării;
- listele cu utilajele şi echipamentele din componenţa planurilor tehnologice, inclusiv parametrii,
performanţe şi caracteristici.
7. Dotări de mobilier, inventar gospodăresc, paza contra incendiilor, protecţia muncii
Cuprinde planurile principale de amplasare şi montaj, inclusiv cote, dimensiuni, secţiuni cu dotări,
inclusiv parametri, performanţe şi caracteristici.
Următoarea etapă o constituie organizarea şi desfăşurarea licitaţiei. Pe baza documentelor de
licitaţie puse la dispoziţie, antreprenorii întocmesc ofertele care se evaluează şi se compară.
Declanşarea ofertării unei construcţii trebuie să fie rezultatul deciziei irevocabile a antreprenorului
de a realiza lucrarea respectivă.
Licitarea are diferite posibilităţi de organizare, diferenţieri nete intervenind între modalităţile de
ofertare pentru lucrările private şi cele publice.
Contractarea materializează într-un document cu valoare juridică elementele convenite între
investitor şi ofertantul preferat pentru executarea lucrării sau pentru livrări şi furnituri.
Contractul, având consecinţe majore pentru viitoarea construcţie, înglobează sintetic întreaga
experienţă în raporturile dintre partenerii tradiţionali în realizarea construcţiilor, precum şi
capacitatea lor de a stăpâni diversele laturi ale procesului investiţional ca şi abilitatea în
promovarea şi apărarea propriilor interese în contextul unui act echilibrat, care să permită
derularea armonioasă a conlucrării cu ceilalţi parteneri.
Executarea construcţiilor este etapa în care planurile şi specificaţiile tehnice sunt transformate în
structuri şi facilităţi fizice. Executarea cuprinde organizarea şi coordonarea procurării, gestionării şi
folosirii resurselor pentru proiect, respectiv mâna de lucru, utilajele, materialele, furniturile şi
utilităţile, tehnologiile şi metodele de execuţie, resursele financiare, precum şi timpul necesar
pentru realizarea proiectului la termen, conform bugetului şi standardelor de performanţă şi
calitate.
Rolul cheie în această etapă îl au antreprenorii - contractorii şi subantreprenorii, precum şi agenţii
economici din sfera comerţului pentru construcţii.
Procesul de execuţie este strict delimitat de momentele de început şi de sfârşit, de obligaţia
obţinerii unor documente oficiale cerute de organele statului, respectiv de autorizaţia de construire,
care condiţionează strict demararea lucrărilor şi recepţia lucrării, care certifică finalizarea lucrărilor
şi încetarea obligaţiilor constructorului cu excepţia defecţiunilor ulterioare apărute în perioada de
garanţie.

4. CULEGERI DE NORME DE DEVIZ
4.1 GENERALITĂŢI
Complexitatea deosebit de mare ce caracterizează lucrările de construcţii, condiţiile în care se
realizează acestea şi raporturile dintre investitor şi antreprenor, conduc la apariţia unor probleme
deosebite în ce priveşte elaborarea şi aplicarea unui sistem coerent şi eficient de preţuri.
Datorită particularităţilor specifice, evaluarea unei investiţii în construcţii nu poate fi făcută global,
în întregul ei. Din acest motiv, ea se detaliază, se descompune, până la un nivel în care părţile
componente pot fi măsurate şi li se poate atribui o unitate de măsură. În acest stadiu, se determină
cantităţile de lucrări ce trebuie efectuate pentru realizarea părţilor componente ale investiţiei şi li se
ataşează preţuri. Printr-un proces de recompunere a părţilor componente, se determină preţul
investiţiei în construcţii.
O investiţie în construcţii poartă numele de obiectiv de investiţii. Obiectivul de investiţii poate
cuprinde una sau mai multe construcţii precum şi utilaje sau echipamente tehnologice. Construcţia
unei uzine, a unui complex de blocuri sau a unui baraj reprezintă în acest caz obiective de
investiţii.
Construcţiile din cadrul unui obiectiv de investiţii se numesc obiecte de construcţii.
Obiectul de construcţii este o construcţie distinctă, delimitată spaţial, având o funcţionalitate
precisă şi care împreună cu celelalte obiecte de construcţii şi utilajele asigură funcţionalitatea
obiectivului de investiţii.
De exemplu, un bloc de locuinţe cu instalaţiile aferente într-un cvartal, hala de producţie cu
instalaţiile aferente la o unitate industrială etc.
Obiectul de construcţii cuprinde toate instalaţiile şi dispozitivele care deservesc nemijlocit
funcţionarea construcţiei; utilajele şi echipamentele necesare procesului tehnologic pe care le
adăposteşte aceasta nu sunt incluse.
Evaluarea globală a volumului de resurse înglobate în obiectul de construcţie nu este posibilă.
Este posibil, şi se practică evaluarea globală a obiectelor de construcţii pe bază de indicatori
globali, prin compararea cu lucrări similare. Indicatorii globali sunt elemente de preţ care au fost
determinate după parcurgerea procesului de descompunere - recompunere a obiectului de
construcţii, putând fi exprimat în consumuri de resurse sau în expresie bănească pe unitatea de
construcţie. Se impune deci parcurgerea procesului de descompunere a obiectelor de construcţii
până vom ajunge la o fază care să ne permită să facem măsurători şi deci să operăm cu unităţi de
măsură.
Se descompune obiectul de construcţie în părţi mai mici, denumite părţi de obiect de
construcţie.
Partea de obiect de construcţie reprezintă o componentă a unui obiect de construcţie, delimitată
spaţial, având o funcţie precisă şi distinctă în alcătuirea obiectului şi care împreună cu celelalte
părţi de obiect îi asigură funcţionalitatea proiectată.
De exemplu, suprastructura unei construcţii este delimitată spaţial, are o funcţie precisă (preia
încărcările şi transmite eforturile la infrastructură) şi, împreună cu infrastructura asigură stabilitatea
şi funcţionalitatea construcţiei.
Pentru părţile de obiect se pot folosi diferite grade de detaliere: ansamblu, subansamblu, element
de construcţie.
Elementul de construcţie este cea mai mică parte de obiect de construcţie care păstrează
atributele acesteia. De exemplu un stâlp, o grindă, un planşeu, o conductă montată etc.
Subansamblul reprezintă o delimitare spaţială convenţională pe considerente funcţionale,
structurale sau pe faze de execuţie a mai multor elemente similare executate simultan sau cu
continuitate. De exemplu totalitatea fundaţiilor aferente unui obiect de construcţie.

Ansamblul reprezintă totalitatea subansamblurilor definind părţi distincte ale obiectului. De
exemplu ansamblul infrastructură al unei clădiri cuprinde subansamblurile terasamente, structura
de rezistenţă a infrastructurii.
Se constată însă că nici elementul de construcţie, diviziunea cea mai mică a unui obiect, nu poate
fi măsurat. Din acest motiv elementele de construcţii se descompun la rândul lor, în procesele
elementare de producţie care au dus la realizarea lor.
Procesul elementar (procesul simplu) este o parte a procesului de producţie alcătuită dintr-o
succesiune de operaţii, care se execută în general de către muncitori de aceeaşi meserie, după o
anumită tehnologie, pe un anumit loc de muncă şi pentru care se poate defini o unitate de măsură.
De exemplu execuţia săpăturilor şi a sprijinirilor, confecţionarea şi montarea cofrajelor, fasonarea
şi montarea armăturilor, prepararea şi turnarea betonului etc.
Definirea cu precizie a condiţiilor de execuţie, atribuirea unei unităţi de măsură şi a unui simbol şi
încadrarea lui într-o anumită categorie de lucrări, transformă procesul elementar în articol de
lucrare.
Articolul de lucrare reprezintă un proces simplu, executat cu continuitate, de către o anumită
formaţie de muncitori, şi care împreună cu alte procese simple are ca rezultat realizarea unui
element de construcţii.
De exemplu, pentru elementul de construcţie stâlp, se pot defini următoarele articole de lucrare:
fasonare şi montare armătură, cofrare, turnare beton, decofrare, tencuire, zugrăvire etc. La acest
nivel de detaliere, articolele de lucrare pot fi măsurate, deoarece proceselor simple respective li se
pot atribui unităţi de măsură (fasonare şi armare - kg, cofrare - m2, betonare – m3).
Articolele de lucrare stau la baza evaluării construcţiilor. Din acest motiv, ele se mai numesc şi
articole de deviz.
Descompunerea unui obiectiv de construcţii poate fi schematizată ca în figura de mai jos.
Fiecărui articol de deviz îi corespunde o normă de deviz.
Norma de deviz este o specificaţie tehnico-economică aferentă unui articol de deviz care cuprinde
consumurile normate de resurse (materiale, forţă de munca şi utilaje) necesare executării unei
unităţi de măsură din articolul de lucrare respectiv.
Obiectiv de investiţie
Obiect de construcţie
Ansamblu
Parte de obiect de
construcţie
Subansamblu
S2
S1
Proces elementar
(Articol de lucrare)
Articol de deviz
Schema procesului de descompunere a unui obiectiv de investiţie

Cunoscând consumurile de resurse necesare realizării unei unităţi de măsură dintr-o lucrare,
precum şi preţurile aferente acestora, se poate determina preţul unei unităţi de măsură din acea
lucrare. Dacă înmulţim acum preţul unităţii de măsură din articolul de lucrare cu cantitatea ce
trebuie realizată se obţine preţul corespunzător procesului elementar. Prin însumarea preţurilor
proceselor elementare ce alcătuiesc un element de construcţii se determină preţul acestuia.
Continuând procesul de recompunere a obiectului de construcţii se însumează preţurile tuturor
elementelor de construcţii ce alcătuiesc subansambluri şi apoi ansambluri ale unui acelaşi obiect,
obţinând în final valoarea obiectului de construcţii. Aplicând acest algoritm pentru toate obiectele
ce alcătuiesc obiectivul de investiţii, se determină valoarea obiectivului de investiţii.
Acest proces de descompunere şi apoi de recompunere presupune cunoştinţe tehnice şi
cunoaşterea alcătuirii constructive a unui obiect. În consecinţă stabilirea valorii unei construcţii este
înainte de toate problema inginerului constructor.
Pentru evaluarea costului unei construcţii este necesar deci, de a cunoaşte cantităţile de lucrări
care sunt incluse în realizarea acesteia. Aceasta se face în faza de proiectare şi poarta numele de
antemăsurătoare.
Antemăsurătoarea este piesa scrisă care conţine informaţiile primare referitoare la cantităţile de
lucrări necesare în realizarea unui obiect de construcţii şi se materializează printr-o listă de articole
de deviz cu calculul detaliat al cantităţilor de lucrări.
În timpul şi după executarea construcţiei, măsurătoarea se numeşte ataşament. Aceasta cuprinde
doar cantităţile de lucrări realizate într-o perioadă de timp. Antemăsurătoarea ne serveşte la
diferite antecalculaţii precum şi în activitatea de ofertare. Ataşamentul este necesar pentru
decontarea lucrărilor între investitor şi antreprenor pe baza situaţiei de plată.
4.2 NORME DE DEVIZ. CULEGERI DE NORME DE DEVIZ

Procesul producţiei de construcţii-montaj are în general un caracter mai complex decât cel din alte
ramuri ale producţiei materiale implicând punerea în operă a unei diversităţi de materiale, cu
folosirea de muncitori de meserii diferite şi a unor utilaje diferite ca tip şi capacitate. Această
complexitate a impus elaborarea unui număr imens de prescripţii şi normative tehnice, cuprinzând
caracteristicile lucrărilor de construcţii-montaj, materialele necesare pentru realizarea lor, precum
şi tehnologiile de execuţie a acestor lucrări.
Stabilirea încă din faza de proiectare a preţului unei construcţii necesită descompunerea ei până la
nivelul proceselor simple. Procesul simplu se compune dintr-un complex de operaţii care se
desfăşoară constant pe acelaşi loc de lucru într-o succesiune bine determinată de tehnologia de
execuţie. El se execută de către o formaţie de lucru constantă ca număr, calificare, dotare cu scule
şi necesar de materiale şi are ca rezultat unul şi acelaşi produs, reluându-se în mod identic odată
cu trecerea formaţiei de muncă în alt loc de muncă. Analizarea în detaliu a fiecărui proces simplu
de construcţii a permis elaborarea normelor de deviz.
Norma de deviz reprezintă o specificaţie tehnico-economică aferentă unui proces de producţie
care cuprinde consumurile normate de resurse (materiale, forţă de muncă, utilaje de construcţii)
necesare execuţiei unei unităţi de măsură din lucrarea respectivă.
Importanţa normelor de deviz rezidă din faptul că ele stau la baza determinării preţului
construcţiilor şi a decontării lucrărilor executate.
Primele norme de deviz din România cu caracter general şi obligatoriu de aplicare au apărut la
sfârşitul anilor 1950. Printr-un proces continuu care a durat mai mult de trei decenii şi în care au
fost implicate zeci de institute de cercetare-proiectare şi antreprize de construcţii, aceste norme au
fost îmbunătăţite şi completate.

Fiind intim legate de tehnologia de execuţie existentă la un moment dat, normele de deviz au un
caracter dinamic presupunând îmbunătăţirea şi completarea continuă, datorită apariţiei unor noi
tehnologii, materiale de construcţii sau meserii. Acest lucru este evidenţiat şi prin apariţia după
1990 a unui nou set de norme de deviz elaborate de INCERC Bucureşti. Cu toate acestea,
legislaţia în vigoare la această dată agreează doar normele de deviz ediţia 1981.
Elaborarea normelor de deviz a ţinut seama de o serie de principii generale, printre care:
– aplicabilitatea frecventă a normelor în practica construcţiilor plecând de la ideea că elaborarea
acestor norme trebuie făcută pentru lucrările care prezintă o anumită frecvenţă;
– cuprinderea în norme a tuturor elementelor şi operaţiunilor necesare pentru realizarea completă
a procesului de producţie respectiv (articol de lucrare);
– generalizarea aplicabilităţii normelor se obţine prin reducerea cât mai mult a variantelor care apar
datorită unor elemente sau condiţii de lucru prea puţin diferenţiate;
– respectarea prescripţiilor tehnice în vigoare;
– organizarea ştiinţifică a producţiei, avându-se în vedere organizarea raţională a locurilor de lucru
şi a proceselor tehnologice.
La stabilirea consumurilor de resurse materiale, forţă de muncă şi utilaje s-au avut în vedere
următoarele ipoteze:
- lucrările se execută la lumina zilei, la temperatura de peste 0 0C şi pe un front de lucru
nestingherit; în cazul în care lucrările se execută în alte condiţii (înălţimi mari, temperaturi joase
etc.) se prevede aplicarea anumitor sporuri;
- materialele, utilajele şi sculele necesare executării lucrărilor sunt aprovizionate în depozitul de
lângă obiectul de construcţii;
- transportul materialelor de la depozitul de lângă obiect până la locul de punere în operă este luat
în considerare în cadrul normelor de deviz cu distanţe medii diferite după natura materialului, felul
de depozitare şi modul de preparare, considerând că organizarea şantierului este făcută în mod
raţional.
Normele de deviz cuprind integral consumul de forţă de muncă necesar efectuării operaţiunilor
care intervin în procesul tehnologic de executare a lucrărilor, începând de la preluarea
materialelor, semifabricatelor şi prefabricatelor din raza de acţiune a utilajelor de ridicare, respectiv
de montare şi până la includerea acestora în lucrare.
Consumurile specifice de materiale (cantităţile necesare pentru o unitate de măsură din lucrare)
din norme cuprind cantităţile de materiale care intră real în lucrare, pierderile tehnologice rezultate
prin prelucrare, precum şi pierderile tehnologice determinate de transportul, manipularea şi
depozitarea materialelor de la locul de furnizare la locul de punere operă.
În acest sens consumurile specifice se pot stabili cu o relaţie de tipul:
Ncm = Ct + Pt + Ptm
în care: Ncm – norma de consum
Ct – consumul tehnologic (cantitatea înglobată în lucrare)
Pt – pierderi tehnologice (la croire, tăiere, presare)
Ptm – pierderi în timpul transportului şi / sau manipulărilor.
În cazul materialelor auxiliare, care nu rămân înglobate în lucrare (cofraje, schele, sprijiniri) se iau
în considerare numai pierderile tehnologice şi cele la transport şi / sau manipulare la o singură
utilizare, folosindu-se o relaţie de tipul:
N*cm =Pt + Ptm
Consumul de forţă de muncă cuprins în normele de deviz reprezintă timpul de muncă necesar
pentru efectuarea operaţiilor care intervin în procesul tehnologic, începând de la prelucrarea

materialelor, semifabricatelor şi prefabricatelor din raza de acţiune a utilajelor de ridicare, respectiv
de montare şi până la includerea acestora în lucrare. Este exprimat pe meserii şi nivel de
calificare, în ore centezimale.
Consumul de ore utilaj cuprins în normele de deviz reprezintă numai timpii de funcţionare efectivă
a utilajelor pentru executarea unei unităţi de lucrare. Este exprimat pe tipuri de utilaje, în ore
centezimale.
Pe lângă aceste indicatoare de norme de deviz de bază, se mai folosesc următoarele simboluri
pentru descrierea operaţiunilor tehnologice necuprinse în indicatoarele de norme de deviz şi care
sunt necesare la întocmirea antemăsurătorilor. Aceste simboluri sunt:
TRA … – transporturi auto, astfel:
TRA01A … – transportul cu autobasculanta a materialelor;
TRA02A … – transportul materialelor grele cu autocamionul;
TRA02B … – transportul materialelor uşoare cu autocamionul (γ < 900 kg/mc);
TRA03A … – transportul materialelor cu tractoare pe pneuri cu remorcă;
TRA03B … – transportul materialelor cu tractoare pe şenile cu remorcă;
TRA04A … – transportul materialelor cu autoremorcher cu remorci treiler cu capacitatea
de până la 20t;
TRA04B … – transportul materialelor cu autoremorcher cu remorci treiler cu capacitatea de
peste 20t;
TRA05A … – transportul materialelor cu autovehicule special amenajate (autorecipienţi,
autofrigorifice, autocisterne etc.);
TRA06A … – transportul cu autobetoniera de 5,5 mc.
Simbolurile se completează cu distanţa de transport, exprimată printr-un număr cu două cifre. De
exemplu TRA06A04 – transport cu autoagitatorul la 4 km.
TRB + simbol normă de muncă – pentru transporturi manuale şi manipulări mecanice
TRI + simbol normă de muncă – pentru încărcări-descărcări manuale
YB01 – sporuri pentru cheltuieli cu manopera
YB02 – sporuri pentru cheltuieli cu utilajele de construcţie
Aceste sporuri se prevăd pentru lucrările ce se execută în condiţii mai dificile (sub circulaţie, sub
exploatare, în locuri de muncă unde se folosesc explozibili).
AUT – utilaje independente de construcţii;
MDTA – montare utilaje de construcţii;
MDTB – demontare utilaje de construcţii;
MDTC – transport utilaje de construcţii;
NMB – ore manoperă muncitori în construcţii
Pentru a permite prelucrarea automată a datelor, normele de deviz şi resursele care participă la
realizarea lucrărilor sunt codificate.
Normele de deviz sunt grupate pe categorii de lucrări de construcţii în culegeri de norme de deviz,
cele din ediţia 1981 fiind numite Indicatoare de norme de deviz iar cele din ediţiile apărute după
1990 fiind numite Norme orientative de consumuri de resurse pe articole de deviz. În continuare
vom folosi denumirea de Indicatoare de norme de deviz.
În Anexa 1 se prezintă Lista indicatoarelor de norme de deviz ediţia 1981.
Indicatorul de norme de deviz este organizat pe capitole, simbolizate cu litere (A, B, C, … ). În

cadrul fiecărui capitol normele de deviz primesc un număr de ordine format din două cifre (01, 02,

03, … ); în catalogul Norme orientative de consumuri de resurse pe articole de deviz numărul de
ordine este urmat de litera X (01X, 02X, 03X, … ). Variantele de norme de deviz sunt simbolizate
cu litere (A, B, C, … ), uneori, atunci când diferă numai sortimentul materialului, cu litere şi numere
(A1, A2, B1, B2, … ).
Un Indicator de norme de deviz este structurat astfel:
 Sumarul capitolelor
 Tabla de materii, a tuturor normelor de deviz
 Instrucţiuni pentru folosirea indicatorului de norme de deviz, cuprinzând:
– conţinutul şi domeniul de folosire al indicatorului
– condiţii generale de execuţie a lucrărilor
– materiale
– forţa de muncă
– utilaje de construcţie
– prescripţii tehnice avute în vedere.
La începutul fiecărui capitol există o parte de Generalităţi cu următoarea structură:
– conţinutul capitolului, în care se precizează natura lucrărilor cuprinse în capitol
– condiţii tehnice speciale avute în vedere la elaborarea normelor din capitol
– conţinutul normelor
– consumurile specifice de materiale
– consumurile specifice de forţe de muncă
– consumurile specifice de ore utilaj
– condiţii de măsurare a lucrărilor, care trebuie consultat ori de câte ori avem dubii asupra
modului de efectuare a măsurătorii.
O normă de deviz se caracterizează prin:
– simbol
– denumirea normei
– unitatea de măsură
– consumurile specifice (pe unitatea de măsură) de resurse pe categorii: materiale, forţa de muncă
(manopera), utilaje de construcţie.
Un exemplu de normă de deviz din indicatorul de norme de deviz pentru lucrări de construcţii C,
se prezintă mai jos:
C E 21
Arămirea tablei zincate, pentru:
A 1 - învelitori;
B 1 - jgheaburi, burlane sau glafuri.
Se măsoară la:
– metru pătrat (varianta A);
– metru (varianta B).
Codul Denumirea Cantităţi

UM
resurselor resurselor A B
Materiale
451231110000 Acid sulfuric cu minimum 98,5% H2SO4 monohidrat kg 0,025 0,015
452222250004 Sulfat de cupru Kg 0,035 0,022
451681120002 Amoniac soluţie cu conţinut minim 25% Kg 0,025 0,015
669420110007 Ulei tehnic de in Kg 0,060 0,035
629819110004 Cârpe de şters din bumbac de orice culoare Kg 0,015 0,010
219121100001 Apă m3 0,002 0,001
Manoperă

10721 Dulgher construcţii 2.1 ore 0,16 –
10711 Dulgher construcţii 1.1 ore 0,16 –
13121 Tinichigiu S. 2.1 ore – 0,06
13111 Tinichigiu S. 1.1 ore – 0,06
TOTAL ore 0,32 0,12
După cum se poate observa, resursele înscrise în tabel sunt codificate pentru a permite
prelucrarea automată a datelor.
În cadrul indicatoarelor de norme de deviz sunt cuprinse însă şi norme de deviz care nu conţin
codul materialului sau materialelor principale care se consumă ci specifică grupa de materiale din
care fac parte, precum şi consumul specific. Acestea sunt norme de deviz care utilizează liste
anexe, şi în care codul materialului este înlocuit de codul listei anexe.
Lista anexă reprezintă o listă de materiale, de regulă, de acelaşi tip, care pot fi folosite în cadrul
unei lucrări funcţie de necesitate. Această metodă a fost adoptată pentru a se reduce cât mai mult
numărul de norme de deviz care ar fi avut consumuri identice, cu excepţia unuia sau mai multor
materiale.
Un exemplu de normă de deviz care necesită specificarea unor materiale din listele anexe se
prezintă mai jos.
C D 09 A
Zidărie din plăci de ipsos .... 1) în pereţi despărţitori executată cu mortar din ipsos.
Se măsoară la metru pătrat.
Cod Denumire Cantităţi

UM
resursă resurse A
Material
10172 Placi din ipsos … 1) mc 0,072
565212100004 Ipsos kg 5,500
218345110000 Nisip 0 … 1 mm mc 0,005
21921200003 Apă mc 0,020
511111263205 Scânduri răşinoase cl. D mc 0,0006
301879892402 Accesorii metalice mc 0,200
Forţe de muncă
013431 Zidar 3.1 ore 0,31
013411 Zidar 1.1 ore 0,63
019921 Muncitor de deservire c-m 2.1 ore 0,31
TOTAL ore 1,25
Utilaj
65700001 Bob elevator mobil cu ore 0,04
electromotor de 4,5kw
1
) Se va preciza sortimentul plăcilor din ipsos conform listei de material neexplicitat 10172.
Listele anexe sunt grupate pe tipuri de materiale şi conţin numărul curent al poziţiei în lista
materialelor, codul acestora, denumirea, unitatea de măsură şi preţul pe unitatea de măsură, preţ
cu care intră în calculul devizului. O astfel de listă este prezentată în continuare:
10172 Material neexplicitat plăci din ipsos

Nr. Preţ
crt. Cod material Denumirea materialului UM Unitar
[lei]
1 5778001000 Plăci din ipsos pline 666x500x70 fără adaos mc
0 NII 1213
2 5778002000 Plăci din ipsos pline 666x500x70 cu rumeguş mc
0 NII 1213
3 5778003000 Plăci din ipsos cu gol 666x500x70 fără adaos mc
0 NII 1213
4 5778004000 Plăci din ipsos cu gol 666x500x70 cu rumeguş mc
0 NII 1213 Utilizarea
normelor de
deviz în elaborarea documentaţiei economice implică stabilirea unei tehnologii aleasă şi gândită
funcţie de particularităţile tehnice ale construcţiei, amplasament, încadrarea în ambient şi dotarea
tehnică de care se dispune pentru realizarea investiţiei.
În toate piesele scrise din documentaţia economică - antemăsurătoare, devize, extrase de resurse
- se utilizează aceleaşi simboluri, denumiri şi unităţi de măsură ale normelor de deviz alese.
În continuare se prezintă sintetic elementele care alcătuiesc simbolul normelor de deviz:
C A 01 D1
Informaţiile conţinute în normele de deviz sunt utilizate în toate etapele de realizare a unei lucrări
de construcţii:
 în faza de proiectare:
Varianta de aplicare a normei de deviz
- la elaborarea antemăsurătorilor
Numărul şi stabilirea
de ordine al normei cantităţilor de lucrări;
în capitol
- la evaluarea preţului în cadrul devizelor;
Simbol capitol
- la stabilirea cantităţilor de resurse materiale, forţă de muncă şi utilaje necesare realizării lucrării
Simbol Indicator norme deviz
de construcţii.
 în faza de licitare - ofertare - contractare:
- la evaluarea preţului în cadrul devizelor elaborate de ofertanţi;
- la stabilirea cantităţilor de resurse proprii tehnologiilor fiecărui ofertant şi a dotărilor cu utilaje ale
acestora.
 în faza de execuţie:
- la elaborarea planificării execuţiei lucrărilor;
- la stabilirea cantităţilor de lucrări realizate într-un anumit interval de timp (ataşament);
- la determinarea preţului lucrărilor realizate într-un interval de timp (situaţie de plată);
- la urmărirea şi gestionarea consumurilor de resurse pe perioada execuţiei lucrărilor.
Astfel, normele de deviz capătă un caracter general de aplicare. Acesta este dat în primul rând de
codificarea normelor de deviz, de descrierea acestora, de unitatea de măsură în care sunt
exprimate şi de etapele tehnologice specificate în cadrul lor.
Existenţa unei mari diversităţi de unităţi economice de construcţii nu mai permite însă impunerea
consumurilor specifice existente în indicatoarele de norme de deviz ediţia 1981, cu atât mai mult

cu cât tehnologiile de execuţie au evoluat, iar dotarea cu utilaje din ce în ce mai performante nu
mai este o problemă.
În aceste condiţii, fiecare unitate economică de construcţii este pusă în situaţia de a-şi adapta
normele de deviz la propriile realităţi, căutând să aleagă cele mai performante tehnologii pentru
creşterea randamentului şi micşorarea pierderilor şi în acelaşi timp să-şi creeze propria bază de
consumuri specifice cu care să fie competitivă pe piaţa construcţiilor.
3.3. NORME DE DEVIZ LOCALE (N.L.)

În cazurile în care la un obiect de construcţie apare necesitatea de a executa lucrări de construcţie
pentru care nu există norme de deviz în culegerile curente, se pot elabora norme de deviz locale.
Acestea se folosesc cu acordul şi răspunderea comună a proiectantului, executantului şi
beneficiarului.
Normele de deviz locale se elaborează pe aceleaşi principii ca şi propunerile de norme noi de
deviz cu caracter general.
Fişele pentru calculul consumurilor specifice de resurse se pot elabora într-un mod mai sumar; de
exemplu consumurile specifice se pot determina prin comparare directă şi corelare cu normele
existente apropiate în ceea ce priveşte conţinutul.
Consumurile specifice de resurse se calculează astfel:

A. Consumurile specifice de materiale:
Cantităţi necesare pe o unitate de

lucrare
Nr.
Denumirea materialelor UM Total
crt. În Pierderi la:
prelu- transp. şi
lucrare
crare manip.
1
2
...
n
B. Consumurile specifice de forţă de muncă:

Cantitatea de proces de lucru pe
Consum total de forţă de muncă
Consum de muncă pe
meserii
muncitori muncitori
unit. de lucr.
Simbol Denumirea Norma calificaţi necalificaţi

normă prescurtată UM de timp
de a proceselor lucr. NT
muncă elementare de lucru [ore]
1 2 3 4 5 6 7 ... 12

Total
Total rotunjit
C. Consumurile specifice de utilaje de construcţie:

Însumarea orelor de
Cod utilaj Denumirea utilajului utilaj pe procese de Total ore utilaj
lucru

5. DOCUMENTAŢIA ECONOMICĂ PENTRU LUCRĂRILE DE CONSTRUCŢII
5.1 Antemăsurătoarea
Antemăsurătoarea este piesa scrisă care stă la baza elaborării documentaţiei economice şi
deci, la baza evaluării costului unei construcţii.
Antemăsurătoarea este piesa scrisă din documentaţia economică prin care se stabilesc
lucrările necesare a se executa în cadrul unei categorii de lucrări cuantificate prin încadrarea în
normele de deviz şi se determină cantităţile necesare a se executa.
Antemăsurătorile se elaborează de către proiectant pe părţi de obiecte, fiecare parte de obiect
de construcţie putându-se executa cu continuitate în aceeaşi etapă a procesului de execuţie.
Antemăsurătoarea se elaborează pe baza pieselor desenate, stabilindu-se lucrările necesare a
se executa, după care, folosind culegerea de norme de deviz corespunzătoare, se încadrează
lucrarea şi se cuantifică. La încadrarea lucrărilor în normele de deviz se urmăreşte:
– succesiunea practică a diferitelor lucrări în concordanţă cu procesul tehnologic de execuţie,
astfel încât să se cuprindă toate lucrările;
– analiza conţinutului normelor de deviz şi necesitatea executării lor pe şantier pentru a nu fi
omise unele lucrări sau pentru a nu fi înscrise unele operaţii de două ori.
Având în vedere cele de mai sus rezultă că persoana care întocmeşte antemăsurătoarea
trebuie să posede o bună experienţă privind execuţia lucrărilor de tipul celor ce urmează a se
executa şi cunoaşterea posibilităţilor de pe şantier privind încadrarea cu personal şi mijloace
tehnice.
În funcţie de modul în care proiectantul a stabilit descompunerea obiectului de construcţii,
antemăsurătoarea poate fi întocmită în două moduri:
- pe categorii de lucrări;
- pe stadii fizice.
Categoriile de lucrări cuprind lucrările din cadrul unui obiect de construcţii care au acelaşi
specific de execuţie şi care sunt cuprinse, de regulă, în acelaşi indicator de norme de deviz. De
exemplu, o construcţie poate fi analizată considerând că la realizarea ei se desfăşoară
următoarele categorii de lucrări:
- lucrări de terasamente;
- lucrări de construcţii;
- lucrări de izolaţii etc.
Aceeaşi construcţie poate fi privită ca fiind alcătuită din subansambluri sau ansambluri, caz în
care, antemăsurătorile vor fi elaborate pe stadii fizice, astfel:
- lucrări de infrastructură;
- lucrări de suprastructură;
- lucrări de arhitectură etc.
De cele mai multe ori antemăsurătoarea se întocmeşte pe categorii de lucrări.
Antemăsurătoarea se materializează printr-o listă de articole de lucrări, cu calculul detaliat al
cantităţilor de lucrări.
Cantităţile de lucrări ce trebuie executate se calculează în unitatea de măsură a normei de
deviz, pe baza dimensiunilor din planşe şi a informaţiilor din memoriile tehnice şi caietele de
sarcini. Calculul detaliat (cu valori ale cotelor din planşe) se înscrie explicit în antemăsurătoare.
Valorile rezultate se rotunjesc, întotdeauna în plus, la a treia cifră semnificativă.
De exemplu: 1 256 462 kg → rotund 1 260 000 kg
12,3257 mc → rotund 12,4 mc
Prin antemăsurătoare se precizează şi alte elemente necesare întocmirii devizelor:
– nominalizarea variantelor de articole de lucrări;
– stabilirea unor sporuri la manoperă şi utilaje de construcţie.

Fiecare parte de obiect de construcţie primeşte un număr, format din două cifre (01, 02, … ).
În antemăsurătoare fiecare articol primeşte un număr de ordine (01.01, 01.02, 01.03, … )
care va însoţi articolul respectiv în toate piesele scrise ale documentaţiei economice.
În afara normelor de deviz, pentru încadrarea unor lucrări se mai folosesc următoarele
simboluri:
TRA01A … - transportul cu autobasculanta a materialelor;

TRA02A … - transportul materialelor grele cu autocamionul;
TRA02B … - transportul materialelor uşoare cu autocamionul (γ < 900 kg/mc);
TRA03A … - transportul materialelor cu tractoare pe pneuri cu remorcă;
TRA03B … - transportul materialelor cu tractoare pe şenile cu remorcă;
TRA04A … - transportul materialelor cu autoremorcher cu remorci treiler cu capacitatea de
până la 20t;
TRA04B … - transportul materialelor cu autoremorcher cu remorci treiler cu capacitatea de
peste 20t;
TRA05A … - transportul materialelor cu autovehicule special amenajate (autorecipienţi,
autofrigorifice, autocisterne etc.);
TRA06A … - transportul cu autobetoniera de 5,5 mc.
Simbolurile se completează cu distanţa de transport, exprimată printr-un număr cu două cifre.
De exemplu TRA06A04 –transport cu autoagitatorul la 4 km
TRB + simbol normă de muncă - pentru transporturi manuale şi manipulări mecanice
TRI + simbol normă de muncă - pentru încărcări-descărcări manuale
YB01 - sporuri pentru cheltuieli cu manopera
YB02 - sporuri pentru cheltuieli cu utilajele de construcţie
Aceste sporuri se prevăd pentru lucrările ce se execută în condiţii mai dificile (sub circulaţie,
sub exploatare, în locuri de muncă unde se folosesc explozibili).
Forma de redactare a antemăsurătorilor este următoarea:
Entitatea achizitoare: Pr.nr.:

Unitatea:
Proiectant: Faza: studiu de fezabilitate
ANTEMĂSURĂTOARE
Pentru lucrări de < categoria de lucrări >
Nr Simbol articol
. Denumire articol de lucrare
crt [U.M.]
.
1 2
… ……….
………………………………………………………….
…
< Calculul explicit al cantităţii de lucrare pe baza datelor din proiectul tehnic >
Cantitate: …….... U.M.
Rotund: ............... U.M.
Cea mai importantă etapă în realizarea antemăsurătorilor o reprezintă încadrarea lucrărilor în
normele de deviz. Pentru aceasta, proiectantul trebuie să stabilească tehnologia de execuţie a

lucrărilor de construcţii şi în funcţie de operaţiile şi activităţile din cadrul ei, să aleagă acele norme
de deviz care se potrivesc cel mai bine.
Cu cât prin încadrare se alege o normă de deviz care este mai apropiată de operaţia ce
urmează a fi realizată, cu atât costul estimat în etapa de proiectare va fi mai apropiat de costul
construcţiei realizate.
Exemplu:
Să se întocmească antemăsurătoarea pentru pardoseala din mozaic a încăperii din figura de
mai jos.
1
2.00
1.50
4.85
3.25
90
2.10

ANTEMĂSURĂTOARE
Pentru lucrări de construcţii
Nr. Simbol articol

crt.
Denumire articol de lucrare
[UM}
1 2
01 CG06D1
Pardoseli din mozaic turnate pe loc, fără coloranţi, inclusiv stratul suport de circa 3 cm
grosime cu mortar de ciment marca M 100-T inclusiv frecare şi spălarea, executate simplu,
în câmp continuu în grosime de 1,5 cm, fără bordură, cu piatră de mozaic din marmură, în
încăperi cu suprafeţe peste 5 m2
m2
4,85 x 3,25 = 15,7625
Cantitate: 15,7625 m2
Rotund: 15,80 m2
02 CG07B1
Plinte din mozaic, turnate pe loc, fără coloranţi, inclusiv stratul suport cu mortar de ciment
marca M 100-T inclusiv frecare şi spălarea cu piatră de mozaic din marmură
m
2 x (4,85 + 3,25) = 16,20 m
Se scade lăţimea uşii: – 0,90 m
Total = 15,30 m
Cantitate: 15,30 m
Rotund: 15,30 m
5.2 Devize în construcţii

Costul unei construcţii se stabileşte pe baza cantităţilor de lucrări ce urmează a fi realizate şi
deci, pe baza antemăsurătorilor.
Devizul reprezintă documentaţia tehnico - economică prin care se stabileşte costul unei
construcţii şi pe baza căreia are loc execuţia şi decontarea lucrărilor de construcţii - montaj.
După modul de elaborare, conţinut, scop şi etapă a procesului investiţional, devizele în
construcţii se clasifică astfel:
1. Deviz analitic
2. Deviz pe obiect în etapa de proiectare
în etapa de licitare - ofertare

în etapa de execuţie
3. Deviz general
4. Deviz ofertă; –
5. Situaţie de plată
6. Deviz financiar
5.2.1 Devizul analitic

Devizul analitic reprezintă piesa scrisă principală pe baza căreia se determină valoarea
lucrărilor aferente unei părţi dintr-o lucrare de construcţii. În funcţie de modul în care a fost
întocmită antemăsurătoarea după care se elaborează devizul, acesta poate fi realizat pe categorii
de lucrări, sau pe stadii fizice.
Devizul analitic este alcătuit din articole de deviz. Articolul de deviz reprezintă un articol de
lucrare căruia i s-au ataşat preţurile unitare pentru materiale, forţă de muncă, utilaje de construcţie
şi transport.
Costurile resurselor pe unitatea de măsură a articolului de deviz se obţin înmulţind
consumurile specifice aferente normei de deviz, cu preţurile de procurare ale acestora. Prin
însumarea costurilor pe tipuri de resurse se obţine preţul unitar pe articolul de deviz, defalcat pe
material, manoperă, utilaj. Valoarea totală pe articolul de deviz se obţine înmulţind preţul unitar pe
articol cu cantitatea de lucrare.
Să luăm ca exemplu un articol de lucrare din antemăsurătoarea de mai sus:
C G 06 D1
Pardoseli din mozaic turnate pe loc, fără coloranţi, inclusiv stratul suport de circa 3 cm
grosime cu mortar de ciment marca M 100-T inclusiv frecare şi spălarea, executate simplu, în
câmp continuu în grosime de 1,5 cm, fără bordură, cu piatră de mozaic din marmură, în încăperi cu
suprafeţe peste 5 m2
U. M. m2 Rotund = 15,80 m2
Consumurile specifice de resurse din norma de deviz corespunzătoare acestui articol, precum şi
preţurile unitare şi totale ale acestora se prezintă în tabelul de mai jos.
Preţ
Nr. Cantitat Valoare totală
Denumire resursă U/M unitar
crt. e [lei]
[lei/UM]
Materiale
1. Ciment M30 kg 22,050 600 13.230
Piatră din mozaic din kg 26,300 1.200 31.560
2.
marmură
3. Nisip 0 … 3 mm m3 0,037 450.000 16.650
4. Piatră de frecat kg 0,253 15.200 3.846
5. Rumeguş de lemn kg 0,050 350 18
6. Apă m3 0,014 6.500 91
Total 65.394
Forţe de muncă
7. Mozaicar 3.1 ore 0,30 8.300 2.490
8. Mozaicar 2.1 ore 0,84 7.800 6.552
9. Mozaicar 1.1 ore 0,29 6.500 1.885
10. Zidar 1.2 ore 0,09 8.200 738
Total ore 1,52 11.665
Utilaje
12. Bob elevator mobil cu 0,03 23.000 690

electromotor de 4,5 kW ore
Total ore 690
TOTAL 77.749
Prin însumarea preţurilor totale ale resurselor se obţine preţul unitar pe articolul de deviz.
Preţul transportului pe cale ferată s-a considerat inclus în preţul materialelor.
Înmulţind acum preţul unitar pe articolul de deviz cu cantitatea de lucrare se obţine valoarea
totală pe articolul de deviz.
77 749 lei / m2 x 15,80 m2 = 1 228 435 lei
În aceste condiţii devizul analitic conţine simbolurile articolelor de deviz cu descrierea lucrărilor
de executat, cantităţile de lucrări, preţurile pe unitatea de măsură din articolul de deviz,
corespunzătoare resurselor materiale, forţă de muncă şi utilaje, valorile pe articole de deviz
defalcate pe materiale, manoperă, utilaj şi valoarea totală pe articolul de deviz. De asemenea, mai
conţine şi o coloană cu greutatea totală a materialelor principale, necesară determinării cheltuielilor
de transport şi manipulare.
Devizul analitic este structurat pe următoarele capitole de cheltuieli:
CAP. A. CHELTUIELI DIRECTE
Acestea sunt aferente articolelor de deviz şi se determină pe baza cantităţilor înscrise în
antemăsurători şi a preţurilor unitare pe articole de deviz. Cheltuielile directe sunt constituite din
următoarele elemente:
- cheltuieli materiale în care se cuprinde valoarea materialelor calculate cu preţul de la
producător, fără T.V.A., iar în cazul materialelor utilizate pentru investiţii aprovizionate din
import şi taxele şi comisionul vamal;
- cheltuieli cu manopera în care se cuprinde manopera aferentă muncitorilor direct productivi şi
manopera aferentă manipulării materialelor, la care se adaugă celelalte drepturi salariale
stabilite în condiţiile legii;
- cheltuieli cu utilajele de construcţii rezultate din orele de funcţionare şi a tarifelor orare;
- transportul cu autovehicule al materialelor de la staţia de destinaţie şi de la depozitele
intermediare, poligoanele şi atelierele executantului, precum şi transportul semifabricatelor de la
staţiile de preparare (articolelor de transport de tip TRA), transporturile tehnologice (transport
pământ, beton, mortar, moloz rezultat din demolări), transporturile cu utilajele de construcţii de
la baza de utilaje la punctul de lucru şi retur.
CAP. B. ALTE CHELTUIELI DIRECTE

În acest capitol se cuprind:
- cheltuieli de transport care vor cuprinde transporturile auto, C.F., naval, de la producător sau
furnizor, după caz, a materialelor, prefabricatelor, confecţiilor etc., la depozitul intermediar, de la
depozitul intermediar la locul de punere în operă în raza de acţiune a mijloacelor de ridicat,
precum şi taxele aferente acestor transporturi;
- salariile de bază ale maiştrilor;
- contribuţia la asigurările sociale;
- contribuţia la fondul de şomaj aferent.
CAP. C. CHELTUIELI INDIRECTE

Cheltuielile indirecte pot fi asociate unui anumit obiect, dar nu pot fi asociate unui proces de
lucru anume. Cu alte cuvinte, acest capitol va cuprinde acele cheltuieli legate de execuţia
obiectului, care nu pot fi cuprinse în cheltuielile directe.

Cheltuielile indirecte sunt constituite din următoarele elemente:
- salariile de bază ale personalului de conducere, tehnic, economic, administrativ, şi de altă
specialitate inclusiv salariile de bază ale personalului de pază, alte drepturi, fondul de şomaj
aferent;
- cheltuieli legate de deplasări, detaşări şi transferări ale personalului de mai sus;
- cheltuieli privind micul utilaj de construcţii, scule, dispozitive şi celelalte obiecte de inventar în
folosinţă cu caracter de producţie şi uz gospodăresc;
- cheltuieli administrativ-gospodăreşti (furnituri şi alte cheltuieli de birou legate de prelucrarea
automată a datelor, cărţi, reviste, publicaţii, cheltuieli PTTR etc.);
- cheltuieli legate de transportul muncitorilor conform prevederilor legale şi care nu sunt cuprinse
în cheltuielile de organizare de şantier;
- amortizarea mijloacelor fixe de uz general (clădiri, instalaţii ce deservesc clădirile, autoturisme,
dotări şi echipamentele de birou, inventar P.S.I. etc.), calculată potrivit normelor legale;
- cheltuieli pentru cercetări, încercări, experimentări, agrementări, studii, proiecte pentru nevoi
proprii, invenţii, inovaţii, expertize, consultanţă;
- cheltuieli cu protecţia muncii;
- dobânzi bancare;
- cheltuieli în legătură cu predarea lucrărilor la beneficiar (evacuarea materialelor neconsumate şi
a deşeurilor, lucrări de curăţenie, lucrări pentru măsurători şi verificări etc.);
- cheltuieli neimputabile pentru efectuarea remedierilor şi refacerilor de lucrări cu vicii ascunse,
apărute în perioada de garanţie a lucrărilor;
- contravaloarea primelor de asigurare în cazul când condiţiile speciale de contractare prevăd
obligativitatea asigurării;
- alte cheltuieli (transport obiecte de inventar şi de interes general, cazarmament de la depozit la
şantier, cost apă necesară la branşamente, impozitul pe clădiri şi prime de asigurare, taxe de
circulaţie, verificările A.M.C., chirii terenuri, rampe gări, curăţire şi evacuare zăpadă în cazuri
normale, semne de circulaţie şi avertizare, deratizare şi dezinsecţie, trasare şi topometrie etc.).
Cheltuielile indirecte se evidenţiază ca un procent din totalul cheltuielilor directe. Această
valoare diferă însă de la o categorie de lucrări la alta şi mai mult, de la o antrepriza la alta. De
aceea, pentru stabilirea valorii cheltuielilor indirecte este necesară analiza întregii structuri a
antreprizei de construcţii şi a categoriilor de lucrări pe care aceasta le execută. În lipsa informaţiilor
se pot folosi cu titlu orientativ, valorile existente în Normativul privind modul de întocmire a
devizelor pe categorii de lucrări şi pe obiecte pentru lucrările de construcţii - montaj, precum şi
pentru reparaţii curente şi de întreţinere la construcţii şi la instalaţiile aferente acestora, Indicativ P
91 - 83, ediţie 1983.
În Anexa 3 se prezintă valorile orientative ale procentelor cu cheltuielile indirecte.
CAP. D. PROFIT
Profitul sau beneficiul se pretinde pentru orice activitate profesională a economiei de piaţă şi
nu poate fi precizat decât orientativ, stabilindu-se ca o cota procentuală din suma formată de
primele trei capitole. De cele mai multe ori, profitul este estimat ca un procent cuprins între 5% şi
10% din suma valorilor obţinute la capitolele A, B şi C.
Din însumarea valorilor obţinute la aceste capitole se obţine TOTAL GENERAL DEVIZ. Se
menţionează că devizul analitic nu cuprinde Taxa pe Valoarea Adăugată.
În funcţie de legislaţia existentă la un moment dat, în încheierea de deviz pot fi cuprinse şi alte
taxe şi impozite.

Este prezentat devizul analitic pentru antemăsurătoarea din exemplul anterior.
Pentru materialele care necesită transport auto de la gara de destinaţie la depozitul de şantier
şi de aici la locul de punere în operă, se face o analiză de preţ, stabilindu-se în funcţie de kilometrii
parcurşi, de natura materialelor şi de tipul mijloacelor de transport, un preţ exprimat în lei / tonă
care se înmulţeşte cu greutatea de transportat. În cazul în care transportul auto este inclus în
preţul materialelor, atunci valoarea acestuia va fi egală cu zero. Această valoare se înscrie în
coloana (5) de materiale, afectând preţul acestora.
Salariul maiştrilor se aplică la manopera directă fiind exprimat ca un procent din aceasta -
variabil în funcţie de categoria de lucrare - înscriindu-se în coloana de manoperă.
Contribuţia la asigurările sociale reprezintă o taxă pe care antreprenorul o virează la bugetul
de stat şi se exprimă ca un procent din valoarea manoperei directe şi a salariului maiştrilor.
Contribuţia la fondul de ajutor de şomaj se aplică tot ca un procent din valoarea manoperei
directe şi a salariului maiştrilor. Aceste procente sunt stabilite prin legislaţia în vigoare.
Însumând valoarea totală a cheltuielilor directe, cheltuielilor indirecte şi profitul, se obţine
valoarea totală a devizului analitic.
5.2.2 Devizul pe obiect

Devizul pe obiect exprimă valoarea unui obiect de construcţii şi reprezintă un deviz sintetic. El
se obţine prin însumarea valorilor categoriilor de lucrări ce compun obiectul, la care se adaugă
Taxa pe Valoarea Adăugată.
Delimitarea obiectelor în cadrul unei investiţii şi numerotarea acestora se face de către
proiectant.
Un exemplu de întocmire a unui deviz pe obiect se prezintă în continuare.
În devizele pe obiecte valoarea devizelor pe categorii de lucrări se stabileşte pe baza estimării
cantităţilor de lucrări şi a preţurilor acestora, neincluzând T.V.A.
Cheltuielile privind organizarea de şantier fac parte integrantă din documentaţia de ofertă a
contractantului şi vor fi prezentate de către acesta, în cadrul ofertei, ca un obiect distinct,
cuprinzând şi T.V.A. În organizarea de şantier se cuprind:
- lucrările pentru realizarea bazei de producţie, a spaţiilor de depozitare şi incintei terenurilor
destinate pentru organizarea de şantier;
DEVIZ PE OBIECT NR.
Valoarea pe categorii de lucrări,

Nr.
Denumire fără TVA
crt.
mii lei EURO
0 1 2 3

I. LUCRARI DE CONSTRUCŢII ŞI INSTALATII
1 Terasamente
2 Construcţii ( rezistenta (fundatii, structura
derezistenta) si arhitectura (inchideri exterioare
3 compartimentari,
Izolaţii finisaje)
4 Instalaţii electrice
5 Instalaţii sanitare
6 Instalaţii de încălzire, ventilare, climatizare,PSI,
radio-tv, intranet
7 Instalaţii de gaze
8 Instalatii de telecomunicatii
… …………………..
TOTAL (fără TVA):
T.V.A. (… %)
TOTAL I (cu TVA)
II - MONTAJ
Montaj utilaje si echipamente tehnologice
TOTAL II (fara TVA)
TVA (... %)
TOTAL II (cu TVA)
III - PROCURARE
Utilaje si echipamente tehnologice
Utilaje si echipamente de transport
Dotari
TOTAL III (fara TVA)
TVA (... %)
TOTAL III (cu TVA)
TOTAL (TOTAL I + TOTAL II + TOTAL III fara TVA)
TVA (... %)
TOTAL DEVIZ PE OBIECT (cu TVA)
- conservare a materialelor, inclusiv a utilităţilor necesare până la limita incintei

- lucrări şi cheltuieli necesare pentru asigurarea satisfacerii necesităţilor social-culturale ale
personalului muncitor, chirii pentru spaţii de cazare stabilite în conformitate cu prevederile
legale, lucrări pentru asigurarea spaţiilor de lucru a personalului de conducere tehnic,
administrativ etc.;
- amenajări şi lucrări de organizare necesare la punctul de lucru;
- transportul muncitorilor nelocalnici în conformitate cu prevederile legale.
La ofertă, ofertantul va prezenta valoarea lucrărilor de organizare de şantier, funcţie de
organizarea tehnologică proprie, ca o sumă forfetară, prezentând o listă a principalelor lucrări,
obiecte şi cheltuieli necesare organizării de şantier, în baza unui proiect propriu al său.
Contractantul (ofertantul câştigător) va prezenta până la data stabilită pentru primirea ordinului
de începere a lucrărilor, devizele pe categorii de lucrări privind lucrările de organizare de şantier în
limita maximă a sumei forfetare cuprinsă în ofertă.
Decontarea şi actualizarea valorii situaţiilor de lucrări aferente organizării de şantier conform
ofertei adjudecate, se face similar decontării şi actualizării lucrărilor de bază.

5.2.3 Devizul general
Devizul general reprezintă documentaţia economică prin care se stabileşte valoarea totală
estimativă a obiectivului de investiţii în faza de proiectare - studiu de fezabilitate şi proiect tehnic.
Acesta constituie baza elaborării documentaţiei economice ce urmează a se finanţa după ce, în
prealabil, valoarea cheltuielilor supuse licitaţiei a fost adjudecată.
Conform legislaţiei în vigoare, structura devizului general este prezentată mai jos.
ENTITATEA ACHIZITOARE : PR.Nr.:

UNITATEA:
PROIECTANT: FAZA: STUDIU DE FEZABILITATE
DEVIZ GENERAL
(Conform H.G.R. nr. 1.179 / 24.10.2002)
privind cheltuielile de capital necesare realizării investiţiei:
(mii lei/EURO la cursul lei/EURO din data de ……)
Valoare (inclusiv TVA)
Nr. Denumirea capitolelor şi Din care

crt. subcapitolelor de cheltuieli Total supusă
procedurii
de achiziţie
mii lei EURO mii lei EURO
1 2 3 4 5 6
PARTEA I
CAPITOLUL 1 - CHELTUIELI PENTRU OBŢINEREA ŞI AMENAJAREA TERENULUI
1.1 Obţinerea terenului

1.2 Amenajarea terenului
1.3 Amenajări pentru protecţia mediului
CAPITOLUL 2 - CHELTUIELI PENTRU ASIGURRAEA UTILITĂŢILOR NECESARE
OBIECTIVULUI
Reţele de racord, utilităţi exterioare incintei
CAPITOLUL 3 - CHELTUIELI PENTRU PROIECTARE ŞI ASISTENŢĂ TEHNICĂ
3.1 Studii de teren
3.2 Obţinerea de avize, acorduri şi autorizaţii
3.3 Proiectare şi engineering
3.4 Organizarea procedurilor de achiziţie publică
3.5 Consultanţă
3.6 Asistenţă tehnică
CAPITOLUL 4 - CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢIA DE BAZĂ
4.1 Construcţii şi instalaţii
4.2 Montaj utilaj tehnologic
4.3 Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj
4.4 Utilaje fără montaj şi echipamente de transport

4.5 Dotări
CAPITOLUL 5 - ALTE CHELTUIELI
5.1 Organizare de şantier

5.1.1 lucrări de construcţii
5.1.2. cheltuieli conexe organizării şantierului
5.2 Comisione, taxe şi cote legale
5.2.1. Comisioane, taxe şi cote legale
5.2.2. Costul creditului
5.3 Cheltuieli diverse şi neprevăzute
CAPITOLUL 6 – CHELTUIELI PENTRU DAREA ÎN EXPLOATARE
6.1 Pregătirea personalului de exploatare
6.2 Probe tehnologice
TOTAL PARTEA I:
Din care:C+M
PARTEA II
Valoarea rămasă actualizată a mijloacelor fixe existente
incluse în cadrul obiectivului de investiţie
PARTEA III
Fondul de rulment necesar pentru primul ciclu de producţie
TOTAL GENERAL:
Din care: C+M
Devizul general se structurează pe capitole de cheltuieli, precizându-se valoarea totală, din

care se specifică partea ce se supune licitaţiei.
În cadrul fiecărui capitol se înscriu obiectele sau natura cheltuielilor. Conţinutul devizului
general pe capitole de cheltuieli este următorul:
PARTEA I-a
Cap. 1. Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului

1.1. Obţinerea terenului
Se includ cheltuielile efectuate pentru cumpărarea de terenuri, plata concesiunii (redevenţei)
pe durata realizării lucrărilor, exproprieri, despăgubiri, schimbarea regimului juridic al terenului,
scoaterea temporară sau definitivă din circuitul agricol, precum şi alte cheltuieli de aceeaşi natură.
1.2. Amenajarea terenului
Se includ cheltuielile efectuate la începutul lucrărilor pentru pregătirea amplasamentului şi
care constau în demolari, demontari, defrişări, evacuari materiale rezultate, devieri reţele de utilităţi
din amplasament, sistematizări pe verticală, drenaje, epuismente (exclusiv cele aferente realizării
lucrărilor pentru investiţia de bază), devieri de cursuri de apă, strămutari de localităţi sau de
monumente istorice etc.
1.3. Amenajari pentru protectia mediului
Se includ cheltuielile efectuate pentru lucrări şi acţiuni de protecţia mediului, inclusiv pentru
refacerea cadrului natural după terminarea lucrărilor, precum: plantare de copaci, reamenajare de
spaţii verzi.
Cap. 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului
Se includ cheltuielile aferente asigurării cu utilităţile necesare funcţionării obiectivului de
investiţie, precum: alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic,
energie electrică, telefonie, radio-tv, drumuri de acces, căi ferate industriale, care se execută pe

amplasamentul delimitat din punct de vedere juridic, ca aparţinând obiectivului de investiţie,
precum şi cheltuielile aferente branşării la reţelele de utilităţi.
Cap. 3 Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică
3.1. Studii de teren
Se cuprind cheltuielile pentru studii geotehnice, geologice, hidrologice, hidrogeotehnice,
fotogrametrice, topografice şi de stabilitate a terenului pe care se amplasează obiectivul de
investiţie.
3.2. Obţinere avize, acorduri şi autorizaţii
Se includ cheltuielile pentru:
a) obtinerea/prelungirea valabilităţii certificatului de urbanism, taxa pentru
obţinerea/prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire, conform legii;
b) obţinerea avizelor şi acordurilor pentru racorduri şi branşamente la reţele publice de apă,
canalizare, gaze, termoficare, energie electrică, telefonie etc.;
c) obţinerea certificatului de nomenclatură stradală şi adresa;
d) întocmirea documentaţiei, obţinerea numărului cadastral provizoriu şi înregistrarea terenului
în cartea funciară;
e) obţinerea acordului de mediu;
f) obţinerea avizului PSI;
g) alte avize şi acorduri prevăzute în acte normative.
3.3. Proiectare şi inginerie
1. Se includ cheltuielile pentru elaborarea tuturor fazelor de proiectare (studiu de
prefezabilitate, studiu de fezabilitate, proiect tehnic, detalii de execuţie), pentru plata verificării
tehnice a proiectării, precum şi pentru elaborarea documentaţiilor necesare obţinerii acordurilor,
avizelor şi autorizaţiilor aferente obiectivului de investiţie, documentaţii ce stau la baza emiterii
avizelor şi acordurilor impuse prin certificatul de urbanism, documentaţii urbanistice, studii de
impact, studii/expertize de amplasament.
2. Pentru lucrările de modernizare sau consolidare la construcţii existente sau pentru
continuarea lucrărilor la construcţii începute şi neterminate se includ cheltuielile efectuate pentru
expertiza tehnică.
3.4. Organizarea procedurilor de achiziţie publică
Se includ cheltuielile aferente întocmirii documentaţiei pentru elaborarea şi prezentarea ofertei,
precum şi pentru multiplicarea acestora, exclusiv cele cumparate de ofertanţi; cheltuielile cu
onorariile, transportul, cazarea şi diurna membrilor desemnaţi în comisiile de evaluare; anunţuri de
intenţie, de participare şi de atribuire a contractelor, corespondenţa prin poşta, fax, poşta
electronică etc., în legatură cu procedurile de achiziţie publică.
3.5. Consultanţa
Se includ cheltuielile efectuate, după caz, pentru:
a) plata serviciilor de consultanţă la elaborarea studiului de prefezabilitate sau a studiilor de
piaţă, de evaluare;
b) plata serviciilor de consultanţă în domeniul managementului investiţiei sau administrarea
contractului de execuţie.
3.6. Asistenţa tehnică

Se includ cheltuielile efectuate, după caz, pentru:
a) asistenţa tehnică din partea proiectantului, în cazul când aceasta nu intră în tarifarea
proiectării;
b) asigurarea supravegherii execuţiei prin inspectori de şantier desemnaţi de autoritatea
contractantă;
c) plata specialiştilor angajati pe bază de contract conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.
906/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Interministerial de Avizare
Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe.
Cap. 4 Cheltuieli pentru investiţia de bază
4.1. Construcţii şi instalaţii
1. Se cuprind cheltuielile aferente execuţiei tuturor obiectelor cuprinse în obiectivul de
investiţie: clădiri, construcţii speciale, instalaţii aferente construcţiilor, precum: instalaţii electrice,
sanitare, instalaţii interioare de alimentare cu gaze naturale, instalaţii de încălzire, ventilare,
climatizare, telefonie, PSI, radio-tv, intranet şi alte tipuri de instalaţii impuse de destinaţia
obiectivului.
2. Cheltuielile se desfăşoară pe obiecte, iar delimitarea obiectelor se face de către proiectant.
3. Cheltuielile aferente fiecarui obiect sunt determinate prin devizul pe obiect.
4.2. Montaj utilaj tehnologic
1. Se cuprind cheltuielile aferente montajului utilajelor tehnologice şi al utilajelor incluse în
instalaţiile funcţionale, inclusiv reţelele aferente necesare funcţionarii acestora.
2. Cheltuielile se desfăşoară pe obiecte de investiţie.
4.3. Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj

1. Se cuprind cheltuielile pentru procurarea utilajelor şi echipamentelor tehnologice, precum şi
a celor incluse în instalaţiile funcţionale.
2. Cheltuielile se desfasoara pe obiecte de investitie.
4.4. Utilaje fără montaj şi echipamente de transport

1. Se includ cheltuielile pentru procurarea utilajelor şi echipamentelor care deservesc fluxul
tehnologic şi comportă durate scurte de amortizare faţă de cele ale construcţiilor.
4.5. Dotări
1. Se cuprind cheltuielile pentru procurarea de bunuri care, conform legii, intră în categoria
mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar, precum: mobilier, dotări PSI, dotări de uz
gospodăresc, dotări privind protecţia muncii şi, după caz, utilaje şi echipamente independente cu
durată mare de serviciu.

Cap. 5 Alte cheltuieli
5.1. Organizare de şantier

1. Se cuprind cheltuielile estimate ca fiind necesare contractantului în vederea creării
condiţiilor de desfăşurare a activităţii de construcţii-montaj.
2. Aceste cheltuieli se estimează de către proiectant, în baza unui deviz ce ţine seama de
tehnologia şi graficul de lucru aferente lucrărilor de bază, de amplasamentul obiectivului,
posibilităţile de branşare la utilităţi - apă, canal, energie electrică, termoficare, telefon etc. -,
traseele acestora, căile de acces auto şi căi ferate, existenţa construcţiilor, spaţiilor, terenurilor sau
amenajarilor ce pot fi utilizate de constructor.
5.1.1. Lucrări de construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier
Se cuprind cheltuielile legate de lucrări de nivelări ale terenurilor naturale, dezafectări locale de
căi de comunicaţie sau construcţii, branşarea la utilităţi, realizarea de căi de acces, construcţii sau
amenajări la construcţii existente.
5.1.2. Cheltuieli conexe organizării de şantier
Se cuprind cheltuielile pentru: obţinerea autorizaţiei de execuţie a lucrărilor de organizare de
şantier, taxe de amplasament, închirieri semne de circulaţie, întreruperea temporară a reţelelor de
transport sau distribuţie de apă, canalizare, agent termic, energie electrică, gaze naturale, a
circulaţiei rutiere, căi ferate, navale sau aeriene, contractele de asistenţă cu poliţia rutieră,
contracte temporare cu furnizorii de utilităţi, cu unităţi de salubrizare.
5.2. Comisioane, taxe, cote legale şi costuri de finanţare
5.2.1. Comisioane, taxe, cote legale - se cuprind, după caz: comisionul băncii finanţatoare,
cota aferentă inspecţiei pentru controlul calităţii lucrărilor de construcţii, cota pentru controlul
statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi pentru autorizarea lucrărilor de construcţii, cota
aferentă Casei Sociale a Constructorilor, valoarea primelor de asigurare din sarcina autorităţii
contractante, precum şi alte cheltuieli de aceeaşi natură, stabilite în condiţiile legii.
5.2.2. Costul creditului - se cuprind comisioanele şi dobânzile aferente creditului pe durata
execuţiei obiectivului.
5.3. Cheltuieli diverse şi neprevăzute
a) Estimarea acestora se face procentual din valoarea cheltuielilor prevazute la cap./subcap.
1.2, 1.3, 2, 3 şi 4 ale devizului general, în funcţie de natura şi complexitatea lucrărilor.
b) În cazul obiectivelor de investiţii noi, precum şi al reparaţiilor capitale, extinderilor,
transformărilor, modificărilor, modernizărilor, reabilitării la construcţii şi instalaţii existente, se aplică
un procent de până la 5%.
c) În cazul lucrărilor de consolidare se aplică un procent de până la 15%, în funcţie de natura
şi complexitatea lucrărilor rezultate ca fiind necesare în urma efectuării decopertărilor.
d) Din procentul stabilit se acoperă, după caz, cheltuielile rezultate în urma modificărilor de
soluţii tehnice, cantităţi suplimentare de lucrări, utilaje sau dotări ce se impun pe parcursul derulării
investiţiei, precum şi cheltuielile de conservare pe parcursul întreruperii execuţiei din cauze
independente de autoritatea contractantă.
Cap. 6 Cheltuieli pentru darea în exploatare
6.1. Pregătirea personalului de exploatare

Se cuprind cheltuielile necesare instruirii / şcolarizării personalului în vederea utilizării corecte
şi eficiente a utilajelor şi tehnologiilor.
6.2. Probe tehnologice
1. Se cuprind cheltuielile aferente execuţiei probelor / încercărilor, prevăzute în proiect,
rodajelor, expertizelor la recepţie.
2. În situaţia în care se obţin venituri ca urmare a probelor tehnologice, în devizul general se
înscrie valoarea rezultată prin diferenţa dintre cheltuielile realizate pentru efectuarea probelor şi
veniturile realizate din acestea.
PARTEA a II-a
Valoarea ramasă actualizată a mijloacelor fixe existente incluse în cadrul obiectivului ce se
construieşte
1. Mijloacele fixe existente pot fi: construcţii - clădire, construcţie specială, instalaţii aferente
construcţiei -, utilaje şi echipamente.
2. Actualizarea valorii mijloacelor fixe existente este o evaluare de patrimoniu şi se face de
către beneficiar / investitor.
3. Valoarea prevazută în partea a II-a a devizului general nu se finanţează şi serveste la
stabilirea indicatorilor de eficienţă economică şi financiară din cadrul studiului de fezabilitate.
PARTEA a III-a
Fondul de rulment necesar începerii producţiei

Cuprinde cheltuielile pentru asigurarea stocurilor de materiale şi materii prime, energie,
transporturi, salariile personalului direct productiv, piese de schimb de mare uzură, necesare
pentru primul ciclu de producţie.
5.2.4 Devizul ofertă

Devizul ofertă reprezintă piesa scrisă inclusă în documentaţia de licitare - ofertare, prin care
ofertantul precizează costul unei construcţii în această etapă. În etapa de elaborare a proiectului
tehnic se întocmesc liste de cantităţi de lucrări, pe formularele devizului ofertă, fără a se înscrie
preţuri unitare şi valori totale.
Pe baza preţurilor proprii privind materialele, manopera, utilajele, transporturile şi gradul de
dotare a antreprenorilor, aceştia completează devizul ofertă şi îl includ în documentaţia de ofertare.
Devizul ofertă conţine simbolul articolelor de deviz, descrierea lucrărilor de executat, cantităţile
de lucrări, preţul unitar şi valoarea totală pe articolul de deviz.
Conform legislaţiei în vigoare, devizul ofertă are aceeaşi structură ca şi devizul analitic.
Preţurile cu care vor fi întocmite devizele ofertă sunt numai cele practicate de producătorii de
resurse şi respectiv prestatorii de servicii într-un interval de timp de maxim 30 zile calendaristice
anterior termenului limită de depunere a ofertelor.
Forma de redactare a devizului ofertă este următoarea:

OBIECTIVUL:
OBIECTUL:
DEVIZ OFERTĂ NR. …
Nr. Simbol Preţ

Denumire articol Cantitate U.M. Preţ Total
crt. articol Unitar
1 2 3 4 5 6 7
1 CG06D1 Pardoseli din mozaic turnate pe loc,
fără coloranţi, inclusiv stratul suport de
circa 3 cm grosime cu mortar de ciment
marca M 100-T inclusiv frecare şi
15,80 m2 107.405 1.697.000
spălarea, executate simplu, în câmp
continuu în grosime de 1,5 cm, fără
bordură, cu piatră de mozaic din
marmură, în încăperi cu suprafeţe
2 CG07B1 Plinte din mozaic, turnate pe loc, fără
coloranţi, inclusiv stratul suport cu
mortar de ciment marca M 100-T 15,30 m 22.902 350401
inclusiv frecare şi spălarea cu piatră de
mozaic din marmură
TOTAL GENERAL DEVIZ OFERTA: 2.047.401
Se constată că devizul ofertă nu mai evidenţiază elementele din care este constituit preţul
total. Cu toate acestea, valoarea acestuia este identică cu cea a devizului analitic. Acest lucru se
datorează faptului că preţul unitar şi valoarea totală pe articolul de deviz din cadrul devizului ofertă,
conţin şi ponderea cheltuielilor din încheierea devizului analitic.
Determinarea preţului unitar pe articolul de deviz din cadrul devizului ofertă se face astfel:
- se calculează raportul dintre totalul general şi totalul cheltuielilor directe din devizul analitic;
- valoarea totală a fiecărui articol din devizul analitic se multiplică cu valoarea acestui raport,
determinându-se astfel valoarea totală pe articol din devizul ofertă;
- împărţind valoarea totală pe articolul din devizul ofertă la cantitatea pe articol, se determină
preţul unitar pe articol de deviz ofertă.
5.2.5 Situaţia de plată

În timpul execuţiei lucrărilor de construcţii, între investitor şi antreprenor decontarea lucrărilor
se face pe baza unui deviz numit Situaţie de plată. La intervale regulate de timp, de obicei o lună,
se efectuează măsurători privind cantităţile de lucrări realizate în acest interval.
Cantităţile de lucrări sunt înscrise în situaţia de plată, iar prin ataşarea preţurilor unitare se
obţine în final costul lucrărilor realizate.
Structura situaţiei de plată este identică cu cea a devizului analitic, în plus se calculează cota
de T.V.A. aferentă. Considerând că lucrările pentru care s-a întocmit devizul analitic prezentat mai
înainte au început, situaţia de plată corespunzătoare la un moment dat va arăta ca mai jos.
În funcţie de modul în care s-a încheiat contractul dintre investitor şi antreprenor, preţurile din
situaţia de plată pot fi cele declarate în devizul ofertă, sau pot fi preţurile la zi.
Revizuirea preţului reprezintă o procedură prin care preţul unei construcţii, convenit la un
moment dat, evoluează în timp, în funcţie de condiţiile generale. Aceasta trebuie să se bazeze pe
evoluţia preţurilor la materiale, manoperă, utilaje şi servicii care intră în componenţa sau au

legătură cu obiectul construit. Pentru revizuirea preţului se aplică două metode: actualizarea şi
indexarea.
Actualizarea constă în aducerea preţului la nivelul condiţiilor economice din momentul începerii
lucrărilor, practicându-se o singură dată în cadrul unui contract.
Indexarea constă în corectarea preţurilor în diferite momente ale executării lucrărilor. De
regulă indexarea se operează cu ocazia decontării lucrărilor de către antreprenor, respectiv lunar.
5.2.6 Devizul financiar

Prin devize financiare, întocmite de executant cu acordul beneficiarului, se determină
cheltuielile necesare realizării investiţiilor care se efectuează de către antreprenor, dar care se
suportă de către beneficiar în acţiuni care nu constituie producţie de construcţii - montaj. Acestea
pot fi:
- diverse prestaţii legate de depozitarea şi conservarea utilajelor tehnologice sau a materialelor
de import;
- chirii pentru terenuri etc.
Tot prin devize financiare, întocmite de data aceasta de către beneficiar, cu acordul
executantului, se stabilesc cheltuielile aferente producţiei de construcţii - montaj pentru prestaţiile
efectuate de beneficiar, dar care se suportă de executant.
În cadrul devizului financiar se ţine seama doar de cheltuielile directe.
5.3 Extrase de resurse

În vederea stabilirii cantităţilor totale de materiale, forţă de muncă şi utilaje, necesare execuţiei
unei lucrări de construcţii, se elaborează extrase de resurse.
Acestea reprezintă piese scrise care conţin consumurile de resurse şi se întocmesc pentru
fiecare deviz analitic defalcat, astfel:
- extrasul de materiale;
- extrasul de forţă de muncă;
- extrasul de utilaje de construcţii;
- extrasul de transport auto (uneori).
Cantităţile din extrasele de resurse se determină pe baza cantităţilor din articolele de lucrări
prevăzute în antemăsurătoare şi pe baza consumurilor unitare din normele de deviz
corespunzătoare.
Elaborarea unui extras presupune parcurgerea a două etape:
– identificarea resurselor şi calculul cantităţilor,
– întocmirea extrasului propriuzis, prin ordonarea resurselor (cel mai frecvent în ordine
alfabetică).
Uneori în extrase se calculează şi valoarea resurselor respective.
În continuare se prezintă calculul extraselor de materiale, forte de muncă şi utilaje de
construcţie pentru antemăsurătoarea de la pagina 42.
Elaborarea documentaţiei economice presupune un volum mare de muncă coroborat cu efortul

de a menţine la zi o amplă bază de date privind:
– sursele de aprovizionare cu materiale şi preţurile la care acestea pot fi achiziţionate,
– costurile legate de folosirea forţei de muncă,
– posibilităţile de asigurare a utilajelor de construcţie şi cheltuielile
corespunzătoare.

Cel mai adesea timpul disponibil pentru elaborarea documentaţiei economice este limitat. Ca
urmare, apare ca o necesitate folosirea programelor de calcul, care asigură o mare viteză de
prelucrare a informaţiilor, furnizând rapoartele necesare în forma dorită. Este totuşi de subliniat
faptul că utilizatorul de programe de calcul trebuie să vegheze ca informaţiile necesare să fie
aduse permanent la zi.

6. RECEPŢIA LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢII ŞI A INSTALAŢIILOR AFERENTE
Recepţia lucrărilor de construcţii şi a instalaţiilor aferente este reglementată de HG nr.

273/1994 prin care se aprobă Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii
aferente acestora.
6.1 Generalităţi
Recepţia constituie o componentă a sistemului calităţii în construcţii si este actul prin care
investitorul declară că acceptă, preia lucrarea cu sau fără rezerve şi că aceasta poate fi dată în
folosinţă. Prin actul de recepţie se certifică faptul că executantul şi-a îndeplinit obligaţiile în
conformitate cu prevederile contractului şi ale documentaţiei de execuţie.
Recepţia lucrărilor de construcţii de orice categorie şi instalaţii aferente acestora se efectuează
atât la lucrări noi, cât ş la intervenţiile în timp asupra construcţiilor existente (reparaţii capitale,
consolidări, modificări, modernizări, extinderi etc.) şi se realizează în doua etape:
– recepţia la terminarea lucrărilor;
– recepţia finală la expirarea perioadei de garanţie.
Pentru lucrările de construcţii şi instalaţii aferente acestora, indiferent de sursa de finanţare, de
forma de proprietate sau de destinaţie, recepţiile se vor organiza de către ordonatorii de credite
sau proprietari.
Recepţia se poate face prin acordul părţilor sau, în cazul când părţile nu ajung la un acord
pentru rezolvarea neînţelegerilor ivite cu ocazia încheierii procesului-verbal de recepţie, ele se pot
adresa instanţei judecătoreşti competente.
6.2 Recepţia la terminarea lucrărilor
Executantul comunică investitorului data terminării tuturor lucrărilor prevăzute în contract,
printr-un document scris confirmat de investitor. O copie a comunicării va fi transmisă de executant
si reprezentantului investitorului pe şantier.
6.2.1 Comisiile de recepţie
Comisiile de recepţie pentru construcţii şi pentru instalaţiile aferente acestora se vor numi de
către investitor şi vor fi alcătuite din cel puţin 5 membri. Dintre aceştia, obligatoriu vor face parte un
reprezentant al investitorului şi un reprezentant al administraţiei publice locale pe teritoriul căreia
este situată construcţia, iar ceilalţi vor fi specialişti în domeniu.
Pentru construcţiile de importanţă excepţională, având în vedere gradul de risc sub aspectul
siguranţei, destinaţia, modul de utilizare, complexitatea şi volumul lucrărilor care fac obiectul
recepţiei, comisiile de recepţie vor fi alcătuite din cel puţin 7 membri, numărul de specialişti fiind de
minimum 5.
Comisiile de recepţie pentru construcţii de locuinţe parter, parter şi un etaj, cu înălţimea la
cornişă de maximum 8 metri, cu cel mult 4 apartamente, cu suprafaţa desfăşurată de maximum
150 m2, pentru anexele gospodăreşti ale acestora, precum şi pentru construcţiile provizorii, vor fi
alcătuite din 2 membri: investitorul sau proprietarul şi. delegatul administraţiei publice locale.
6.2.2 Organizarea recepţiei şi funcţionarea comisiei de recepţie
Investitorul va organiza începerea recepţiei în maximum 15 zile calendaristice de la notificarea
terminării lucrărilor şi va comunica data stabilită:
a) membrilor comisiei de recepţie;
b) executantului;
c) proiectantului.

Reprezentanţii executantului şi ai proiectantului nu pot face parte din comisia de recepţie,
aceştia având calitatea de invitaţi.
Proiectantul, în calitate de autor al proiectului construcţiei, va întocmi şi va prezenta în faţa
comisiei de recepţie punctul sau de vedere privind execuţia construcţiei.
La recepţia clădirilor cu înă1ţimea de peste 28 m, cu săli aglomerate, cu capacitate pentru mai
mult de 150 persoane, a hotelurilor, a spitalelor, căminelor pentru copii si bătrâni sau a altor clădiri
destinate persoanelor ce nu se pot evacua singure, investitorii sunt obligaţi ca în comisiile de
recepţie să includă şi o persoană desemnată de inspecţiile teritoriale din cadrul Comandamentului
trupelor de pompieri şi care va fi solicitată în scris de către investitor.
Procesul-verbal de recepţie va consemna realizarea măsurilor prevăzute în documentaţia de
execuţie din punct de vedere al prevenirii şi al stingerii incendiilor, fără de care recepţia nu este
acceptată.
La recepţia clădirilor cuprinse în listele de monumente istorice, investitorii sunt obligaţi ca în
comisiile de recepţie să includă şi o persoană desemnată de către comisiile zonale pentru
monumente, ansambluri şi situri istorice.
Comisia de recepţie se întruneşte la data, ora şi locul fixate, iar preşedintele acesteia, numit de
investitor, stabileşte programul după care va fi făcută recepţia.
Comisia de recepţie poate funcţiona numai în prezenţa a cel puţin 2/3 din membrii numiţi ai
acesteia. Hotărârile comisiei se iau cu majoritate simpla.
În cazul în care comisia nu se întruneşte în totalitatea ei, preşedintele poate fixa, pentru
categoriile de lucrări pentru care nu s-au prezentat membrii comisiei, un nou termen în vederea
efectuării recepţiei, termen ce nu va depăşi 4 zile lucrătoare de la data fixată iniţial.
În vederea desfăşurării în bune condiţii a recepţiei, investitorul are obligaţia de a pune la
dispoziţia comisiei de recepţie documentaţia de execuţie, precum şi documentele şi explicaţiile
care îi sunt necesare.
Comisia de recepţie examinează:
a) respectarea prevederilor din autorizaţia de construire, precum şi avizele şi condiţiile de
execuţie impuse de autorităţile competente.
Examinarea se va face prin:
- cercetarea vizuală a construcţiei;
- analiza documentelor conţinute în cartea tehnică a construcţiei;
b) executarea lucrărilor în conformitate cu prevederile contractului, ale documentaţiei de
execuţie si ale reglementărilor specifice, cu respectarea exigenţelor esenţiale, conform legii;
c) referatul de prezentare întocmit de proiectant cu privire la modul în care a fost executată
lucrarea. Investitorul va urmări ca această activitate să fie cuprinsă în contractul de proiectare;
d) terminarea tuturor lucrărilor prevăzute în contractul încheiat între investitor şi executant şi în
documentaţia anexă la contract.
În cazurile în care există dubii asupra înscrisurilor din documentele cărţii tehnice a construcţiei,
comisia poate cere expertize, alte documente, încercări suplimentare, probe şi alte teste.
La terminarea examinării, comisia va consemna observaţiile şi concluziile în procesul-verbal
de recepţie, model prezentat in anexa nr. 1, şi îl va înainta în termen de 3 zile lucrătoare
investitorului împreună cu recomandarea de admitere cu sau fără obiecţii a recepţiei, amânarea
sau respingerea ei.
Comisia de recepţie recomandă admiterea recepţiei în cazul în care nu există obiecţii sau cele
care s-au consemnat nu sunt de natură să afecteze utilizarea lucrării conform destinaţiei sale.
Comisia de recepţie recomandă amânarea recepţiei când:
- se constată lipsa sau neterminarea unor lucrări ce afectează siguranţa în exploatare a
construcţiei din punct de vedere al exigenţelor esenţiale;

- construcţia prezintă vicii a căror remediere este de durată şi care, dacă nu ar fi făcute, ar
diminua considerabil utilitatea lucrării;
- există în mod justificat dubii cu privire la calitatea lucrărilor şi este nevoie de încercări de
orice fel pentru a le clarifica.
Comisia de recepţie recomandă respingerea recepţiei dacă se constată vicii care nu pot fi
înlăturate şi care prin natura lor împiedică realizarea uneia sau a mai multor exigenţe esenţiale,
caz în care se impun expertize, reproiectări, refaceri de lucrări etc.
Absenţa executantului de la recepţie nu constituie motiv pentru amânarea şi / sau anularea
actului de recepţie. În cazul în care executantul nu se prezintă la recepţie, investitorul poate solicita
asistenţa pentru recepţie unui expert tehnic neutru atestat, care să consemneze, separat de
procesul-verbal, starea de fapt constatată.
Situaţiile de absenţă a unor persoane sau delegaţi convocaţi vor fi consemnate în procesul-
verbal de recepţie.
Preşedintele comisiei de recepţie va prezenta investitorului procesul-verbal de recepţie cu
observaţiile participanţilor şi cu recomandarea comisiei. Pe baza procesului-verbal de recepţie,
investitorul hotărăşte admiterea, amânarea sau respingerea recepţiei şi notifică hotărârea sa în
interval de 3 zile lucrătoare executantului, împreună cu un exemplar din procesul-verbal.
În cazul în care admiterea recepţiei se face cu obiecţii, în procesul-verbal de recepţie se vor
indica în mod expres acele lipsuri care trebuie să fie remediate. Termenele de remediere se vor
conveni cu executantul, dar ele nu vor depăşi, de regulă, 90 de zile calendaristice de la data
recepţiei dacă, datorită condiţiilor climatice, nu trebuie fixat alt termen.
Dacă executantul nu-şi îndeplineşte obligaţiile, după trecerea termenului de remediere
convenit, investitorul îl va soma în acest sens, iar dacă executantul nu dă curs somaţiei,
investitorul este în drept să execute remedierile pe cheltuiala şi riscul executantului în culpă şi să
pretindă plata prejudiciului produs.
Refuzul executantului de a semna procesul-verbal de recepţie se consemnează în cadrul
acestuia.
După executarea remedierilor, executantul va cere în scris investitorului anularea obiecţiilor.
Dacă, în decurs de 30 de zile calendaristice de la data cererii executantului, investitorul nu
anulează obiecţiile, se recurge la procedura de arbitraj, dacă ea a fost prevăzută în contract şi, în
cazul rămânerii în dezacord, poate să-1 acţioneze la instanţa judecătorească competentă.
Data recepţiei este cea a încheierii de către comisia de recepţie a procesului-verbal de
recepţie a lucrărilor, cu sau fără obiecţii.
Executantul are la dispoziţie 20 de zile calendaristice de la data primirii procesului-verbal de
recepţie, amânare sau de respingere a recepţiei pentru a contesta obiecţiile sau respingerea.
Litigiul se rezolvă prin arbitraj, dacă această formă de conciliere a fost prevăzută în contract, sau
prin acţiune înaintată la instanţa judecătorească competentă.
Investitorul preia lucrarea la data prevăzută în procesul-verbal de recepţie, în afara cazului în
care recepţia este amânată sau respinsă.
După acceptarea recepţiei de către investitor cu sau fără obiecţii, acesta nu mai poate emite
alte solicitări de remedieri de lucrări, penalizări, diminuări de valori şi altele asemenea, decât cele
consemnate în procesul-verbal de recepţie. Fac excepţie viciile ascunse descoperite in termenul
stabilit conform legii.

Eficienta Economica

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Eficienta Economica

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Eficienta economica

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 1

1.1 Construcţiile, ramură de bază a producţiei materiale

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 2

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 3

La înfăptuirea unei lucrări de construcţii au existat întotdeauna trei roluri principale şi

1. Concepe scopul lucrărilor / proiectului de întreprins

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 4

2. Defineşte funcţiunile pe care lucrările trebuie să le îndeplinească

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 5

3. Efectuează sau obţine o analiză cost-beneficiu a propunerii

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 6

4. Stabileşte prioritatea proiectului în raport cu alte nevoi / priorităţi ale clientului

5. Obţine autorizaţiile necesare pentru executarea lucrărilor

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 7

7. Anticipează viitoarele costuri de exploatare / întreţinere şi obţine veniturile sau

8. Plăteşte proiectantul şi antreprenorul pe măsura derulării lucrărilor

9. Determină / aprobă, programul / calendarul lucrării

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 8

10. Examinează critic / urmăreşte comportarea lucrării terminate în raport cu ţelurile /

2.2 Rolul proiectantului

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 9

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 10

2.3 Rolul antreprenorului

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 11

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 12

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 13

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 14

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 15

3.1 Conceptul de investiţie

3.2 Clasificarea investiţiilor

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 16

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 17

3.3 Conceptul de eficienţă economică a investiţiilor

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 18

3.4 Indicatori de evaluare a eficienţei investiţiilor

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 19

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 20

3.5 Modele ale procesului investiţional

Graficul procesului investiţional şi de funcţionare a capitalului fix – cazul practic

În acest grafic suprafeţele specifice au următoarele expresii:

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 22

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 23

Schema actualizării valorilor în funcţie de factorul timp

3.7 Etapele de promovare a investiţiilor

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 24

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 25

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 26

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 27

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 28

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 29

Schema procesului de descompunere a unui obiectiv de investiţie

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 30

4.2 NORME DE DEVIZ. CULEGERI DE NORME DE DEVIZ

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 31

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 32

Indicatorul de norme de deviz este organizat pe capitole, simbolizate cu litere (A, B, C, … ). În

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 33

Codul Denumirea Cantităţi

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 34

Cod Denumire Cantităţi

10172 Material neexplicitat plăci din ipsos

Economia si legislatia constructiilor – Note de curs 35