Alexandru Ioan Cuza-fă urithorul Româ niei

moderne.
Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan n. 20 martie/1 aprilie 1820, Bârlad, Moldova – d. 3
mai 1873, Heidelberg, Imperiul German) a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al
statului național România. Prin alegerea sa ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării
Românești, la 24 ianuarie 1859, a fost înfăptuită Unirea celor două principate.

În contextul problemei "principatelor dunărene" au jucat un rol multe alte probleme de echilibrare
a situației generale. Amânarea rezolvării s-a datorat diferențelor de păreri în cadrul alianței
învingătorilor. Conceptului Franței asupra unor principate unite i s-a raliat Rusia din motive tactice,
însă în totală contradicție cu părerea Austriei și Imperiului Otoman. Anglia a luat o poziție indecisă.
În alianța învingătoare exista unanimitate că protectoratul istoric al Rusiei asupra principatelor
trebuie să se termine, cu o "derusificare" a principatelor de influența Rusiei în cultură și
administrație, însă exista lipsa unanimității privind statutul organizatoric viitor al principatelor.
Principatele Române erau în concepția lui Napoleon al III -lea cele mai potrivite pentru a-și
promova ideea principiului național, în propriul interes al Franței, în Europa cât și a remanierii
hărții europene în urma eșecului francez din 1815.Astfel ideea unirii principatelor române s-a
născut pe plan internațional în împrejurimea împăratului francez Napoleon III, bineînțeles din
interese proprii francez

Sprijinul lui Napoleon al III-lea a fost decisiv pentru dezarmarea opoziției Turciei și

a Austriei față de dubla alegere, astfel că la 1/13 aprilie 1859 Conferința de la Paris a puterilor
garante dădea recunoașterea oficială a faptului împlinit de la 24 ianuarie 1859, va fi acceptata de
puterile europene la Congresul de la Paris, din data de 18 octombrie 1858. Trei ani mai târziu,
unirea a fost declarată oficial la 24 ianuarie 1862, numele noii țări fiind România, iar capitala
stabilindu-se la București.

Alexandru Ioan Cuza a fost cel care a susținut unirea celor două principate, Moldova si Țara
Românească. Cuza fost ales domnitor al Moldovei pe 5 ianuarie 1859 si al Țării Românești pe 24
ianuarie 1859 . În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a
unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. Procesul de unificare a continuat și
după înlăturarea sa de la putere (1866), atunci când pe tron a fost adus și numit principe, Carol
de Hohenzollern-Sigmaringen, constituția adoptată în acel an denumind noul stat România.

Cu înaltă pricepere politica însă, Alexandru Ioan Cuza a reușit să obțină recunoașterea diplomatică
a Europei prin dubla sa alegere. El a fost nevoit să lucreze o vreme în două capitale, în Iași și
București, cu două guverne,cu două adunări și avea divergențe cu Comisia Centrala de la Focșani.
Cuza a fost cel care a înfăptuit adunarea celor două administrații sub un singur guvern, iar la data
de 24 ianuarie 1862, s-a instalat la București.
De numele domnitorului român se leagă o serie de reforme, care au schimbat însă fața României,
contribuind astfel la modernizarea societății românești și a structurilor de stat. Dintre cele mai
semnificative reforme înfăptuite de Cuza de precizat sunt:

1. Legea averilor mănăstirești, prin care Cuza a luat terenurile agrigole controlate până atunci de
biserica ortodoxa și a împroprietărit țăranii. Până în acel moment, mai mult de un sfert din zonele
agricole erau controlate de Biserică.

2.În anul 1863 Cuza a promulgat Legea Agrară, prin care țăranii au primit titlul de proprietate pe
terenurile pe care munceau, în timp ce moșierii rămneau cu o treime din suprafata. În cazul în care
nu era destul teren, boierii erau despăgubiți din terenurile statului (confiscate de la mănăștiri).

3. Codul Civil și Penal din 1864;

4. Legea educației, stabilind educația publică gratuită și obligatorie , tot în anul 1864;

5. Tot acum sunt fondate cele două Universități: în anul 1860 Universitatea din Iași și în 1864 cea
din Bucureşti;

6. Dezvoltarea unei armate moderne a României.

Cuza a modernizat construcţia statului, dându-i o dimensiune europeană, a creat o adevărată

armată naţională, forţe de ordine eficiente, a introdus un sistem poştal, unul de taxe şi impozite,
un sistem administrativ la nivel cu adevărat european, a secularizat imensele proprietăţi ale
bisericilor străine, a creat o reţea de relaţii externe excepţionale, bazându-se pe sprijinul Franţei,
cultivând interesele germane şi engleze. Ce a urmat după Cuza a fost un succes pentru naţiunea
română şi pentru sistemul democratic şi parlamentar. Triumful acesta se bazează pe o perioadă
eroică de modernizare – domnia lui Alexandru Ioan Cuza.

În concluzie putem spune că această perioadă a fost o etapă de maximă importanţă în procesul de
creare şi europenizare a statului naţional unitar român. Alegerea lui Cuza a fost o soluţie naţională
românească la o problemă europeană, soluţie benefică pentru naţiunea română şi compatibilă cu
interesele europene. Este o lecţie pe care ar trebui s-o studiem cu multă atenţie.

După părerea mea în scurta sa domnie de 7 ani, Alexandru Ioan Cuza a creat condiții favorabile
pentru evenimentele de mai târziu, îndeosebi obținerea independenței de stat după războiul din
1877. El a fost cel care a deschis drumul spre o Românie modernă, și a dus la creștereac onștiinței
de sine a poporului român, care au realizat mai apoi Unirea din 1918. Domnia lui Cuza, pe bună
dreptate, trebuie privita azi cu si mai multa consideratie, caci el a fost un mare patriot si un
deschizător de drumuri, făuritorul, de fapt, al istoriei naționale, în momentele ei cruciale. Al.I.Cuza
a simbolizat "renașterea României "si "conștiința natională". El era gata în orice moment să își
sacrifice tronul, doar pentru a-și apăra țara de orice pericol.