Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚELE COMUNICĂRII

DEONTOLOGIE

Conf.univ.dr. Elena Banciu


Student: Grad Gabriela
Etica lui Kant – Intemeierea metafizicii moravurilor
- Legile naturii constituie fizica
- Legile libertatii const. Etica sau doctrina moravurilor

Logica nu are o parte empirica.


Filosofia naturala si cea morala au partile lor empirice.
Filosofia naturala trebuie sa determine legile naturii. (conform carora se intampla totul)
Filosofia morala trebuie sa determine legile vointei omului.(conform carora trebuie sa se
intample totul)
Filosofia care isi bazeaza teoriile exclusiv pe principii a priori se numeste filosofie pura.
Daca filosofia pura e doar formala, se numeste LOGICA, iar daca este limitata doar la obiecte
det. Ale intelectului , METAFIZICA. => dubla metafizica ( a naturii si a moravurilor )
Partea empirica a filosofiei moravurilor = antropologie practica
Partea rationnala propriu-zis = morala
Fara vointa buna talentele spiritului,darurile fericirii si fericirea in general sunt predispuse la a
deveni daunatoare. Astfel ca vointa buna este primordiala eticii. Ex : bunastare, curaj, sanatate
etc
Toate caracteristicile au nevoie sa fie fondate pe buna vointa pentru a putea fi morale. Acestea
nu pot fi neconditionat morale in absenta bunei vointe.
Ex : pasiunea – exista si la un raufacator, dar imbracata in vointa rea, abominabil
Vointa buna este buna in sine si este considera mai buna decat tot ce ar putea fi realizat prin
ea.
Adica chiar si daca nu poti face nimic cu ea,din anumite cauze, simplul fapt ca ea exista este
mai presus decat orice. In alte cuvinte , vorba : intentia conteaza poate fi transpusa in etica
kantiana in : Vointa conteaza. Si mai mult de atat, a avea vointa conteaza chiar daca aceasta
nu a fost pusa in practica din anumite motive imbatabile. Utilitatea sau inutilitate nu pot
adauga, nici scadea ceva acestei valori.
Trebuie utilizata , nu recomandata (trimitere la andrei plesu care ne spunea ca sfaturile nu sunt
o metoda de a fi morali)
Prin instinct s-ar infaptui mult mai bine anumite actiuni decat prin ratiune .
Pentru fiecare actiune este nevoie de un organ adecvat scopului ei. Ex : daca scopul naturii ar
fi conservarea si aceasta ar alege ratiunea ca organ pt ducerea la indeplinire al scopului ei, ar
fi o alegere proasta, deoarece acest scop ar fi mult mai bine infaptuit prin instinct, decat prin
ratiune.
Un alt exemplu in acest sens ar putea fi omul al carui scop este sa-si dezvolte cunostintele de
baze. Astfel, daca pentru aceasta actiune omul in cauza ar alege drept organ instinctul, nu si-ar
putea duce la indeplinire scopul. In schimb, cu ajutorul ratiunii, ar putea oricand sa isi
infaptuiasca actiunea si sa ajunga la scopul dorit.
Celor versati in ratiune li se naste un anumit grad de misologie. Deoarece la sfarsit tind sa ii
invidieze pe oamenii de rand, aplicand faimosul citat : Ignorance is bliss.
Ratiunea serveste un alt scop decat vointei bune. Ea insasi creeaza vointa cu privire la
satisfacerea trebuintelor noastre , care sunt inmultite tot de ratiune. Binele suprem, fericirea
(poate , in alte cuvinte) nu poate fi atins in aceasta viata scurta si pamanteana, mai ales
datorita faptului ca ratiunea isi vede menirea in intemeierea vointei bune, iar daca reuseste, va
simti o satisfactie. Iar cum ceea ce este facut din numai si numai vointa buna, trebuie sa nu
aduca satisfactie , ci sa fie total dezinteresat, aceasta satisfactie adusa ratiunii ne impiedica sa
atingem binele suprem, ne limiteaza sau ne anuleaza aceasta sansa atribuita prin capacitatea
de a avea o vointa buna si pura.
Datoria trebuie sa vina nemijlocita si fara interese egoiste. Ex : bacanul.
Ex 2; a-ti conserva viata = datorie. Oamenii isi conserva viata CONFORM datoriei si nu DIN
datorie. Din datorie este atunci cand omul este bolnav sau duce o viata rea , dar cu toate
acestea el si-o conserva fara a o iubi, nu din inclinatie sau frica, ci din datorie. Astfel exista
un continut moral.
La fel cu oamenii care fac fericiti alti oameni si se bucura ca i-au facut fericiti. Acest lucru, cu
toate ca este conform datoriei, nu este din datorie, ci pentru o satisfactie personala, asadar nu
pot fi gasite elemente cu valoare morala.
A face binele nu din inclinatie, ci din datorie. Ex : filantrop. Cand nu mai gaseste satisfactia
de a fi un om bun, cand toate ii merg prost, si este depresiv, intr-o parte neagra a vietii sale,
dar el totusi isi smulge din suflet si continua cu actiunile sale filantropice, atunci putem spune
ca a facut-o din datorie si astfel, actiunile sale au valoare morala.
Referinta la pasaje din Scriptura. A iubi pe dusmanul nostru => iubirea este facuta din
datorie, fara a avea vreo inclinatie egoista pentru a face acest lucru, el devenind astfel moral.
Atunci cand facem ceva din datorie, valoarea morala a actiunii sta in maxima dupa care este
determinata si nu de scopul care trebuie atins prin ea. Cu alte cuvinte, o actiune morala isi va
castiga aceasta caracteristica doar daca nu urmarim nimic altceva decat infaptuirea bunei
vointe lipsita de orice inclinatie egoista sau interes. Facem ceva din datoria de a o face si nu
din alte motive.
Este asadar, principiul vointei si nu rezultatul acesteia ( ca in utilitarism, am putea spune)
Deoarece a fi determinat sa actionezi din inclinatie distruge posibilitatea moralitatii actiunii
tale, singurul determinant adecvat, in kantianism, este legea, respectul pur pentru lege, care nu
este vazut drept o inclinatie sau o motivatie egoista.
Trebuie sa actionam in asa fel incat sa putem vrea ca maximele noastre sa devina legi
universale. De ex daca eu imi insel iubitul, trebuie sa imi pun intai intrebarea : daca a iti insela
iubitul ar fi o lege universala , ar fi bine dpdv etic ? daca raspunsul este nu, inseamna ca
actiunea mea este neetica.
Exemplul promisiunii false care daca ar deveni lege universala ar trebui sa se distruga pe ea
insasi in mom in care a devenit lege universala.
Asadar valoare respectata de mine primeaza in fata oricaror altor valori ce deriva sau se
bazeaza pe inclinatii si motive egoiste, iar eu trebuie sa actionez din respectul pur, deoarece
acesta sta la baza unei vointe bune iar orice alt determinant trebuie sa cedeze in fata
respectului pur
Dialectica naturala = tendinta de a modela legile datoriei a.i. sa fie mai pe placul inclinatiillor
noastre, corupandu-le astfel, si privandu-le de intreaga lor demnitate.
Ratiunea umana comuna nu este impinsa fara motiv, ci chiar din motive practice sa iasa din
sfera aceasta a comunului, sa caute ajutor in filosofie si sa se transforme cate putin in filosofie
practica.