Sunteți pe pagina 1din 6

IMPORTANŢA MIJLOACELOR DE COMUNICARE ÎN MASĂ

Omul şi-a dorit întotdeauna să comunice: mai repede, mai clar, pe distanţe din
ce în ce mai mari, către un public din ce în ce mai numeros. Schimbul de informaţii, de
opinii, de idei implicat de comunicare a ajutat dintotdeauna comunităţile să trăiască
mai bine, să aibă un nivel ridicat de cultură şi de educaţie, să-şi sporească securitatea,
să aibă un nivel ridicat de trai. De la comunicarea personală sau de grup, individul a
aspirat treptat la comunicarea de masă prin care mesajul său să ajungă la mase largi de
populaţie. Acest scop a început să devină realitate odată cu apariţia mijloacelor de
comunicare în masă. Procesul a fost unul lung şi anevoios şi a fost potenţat de
descoperirile de natură tehnică şi de progresul înregistrat de educaţie, tot mai mulţi
oameni învăţând să scrie şi să citească. Apariţia tiparului în Europa, invenţie atribuită
lui Gutenberg, în jurul anului 1455, a contribuit major la dezvoltarea presei scrise,
începând cu faimoasele "gazzetta" din Veneţia secolului al XVI-lea. Pe măsură ce
segmente largi din societate au învăţat să citească, iar ziarele au început să coste tot
mai puţin şi să fie astfel disponibile maselor, presa scrisă a devenit în secolul al XIX-
lea un puternic mijloc de informare.
Puterea mijloacelor de informare în masă a sporit la începutul secolului al XX-
lea, odată cu apariţia radioului. În 1920, în SUA, apărea primul radio comercial şi pe
măsura trecerii anilor segmente tot mai largi de populaţie erau atrase de acest mijloc de
informare în masă. La radio se difuzau noutăţi, muzică, piese de teatru, se făceau
transmisiuni în direct de la evenimentele majore. Iar anii respectivi au fost extrem de
tumultoşi, dacă este să ne referim numai la cele două războaie mondiale. Mult timp,
radioul a fost considerat cel mai rapid mijloc de informare.
După cea de-a doua conflagraţie mondială, în baza unor achiziţii tehnologice
făcute de-a lungul timpului, se afirma şi televiziunea. Imaginea tv aducea un plus de
credibilitate mesajelor jurnalistice şi făcea din TV regina mijloacelor de informare în
masă. Dacă posturile de radio difuzau primele informaţia, televiziunea arăta ce s-a
întâmplat, în timp ce a doua zi presa scrisă dezvolta subiectul. Ultimul mare progres
înregistrat în domeniu sunt publicaţiile online care au capacitatea, ca prin intermediul
internetului să transmită mesaje multimedia, mesaje ce pot îngloba în acelaşi timp text,
video, foto şi sunet.
Tot în rândul mijloacelor de informare în masă sunt incluse şi agenţiile de presă.
Acestea sunt „angrosişti” de informaţie, furnizând ştiri, interviuri, foto şi video nu
direct către public, ci către celelalte mijloace de comunicare în masă (radio, tv, presa
scrisă şi online).
Mijloacele de comunicare în masă sunt identificate şi prin expresia de origine
englezească "mass-media". Prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă,
mesajele de interes ajung, în acelaşi timp, la un număr uriaş de persoane, aflate - de
multe ori - la distanţe mari unele de altele. Într-un sens mai larg, mijloacele de
comunicare în masă includ afişe, filme, diapozitive, fotografii, casete video sau adio,
dvd-uri sau alte mijloacele moderne de stocare digitală, cărţi, reviste, ghiduri, broşuri,
newsletter-uri, pagini web, e-mail-uri, postere, reclame, buletine, etc. Asociate strict
principiilor jurnalistice, mijloacele de informare includ: presa scrisă (ziare, reviste,
diverse publicaţii), radio, tv şi mijloace de informare online.
Mijloacele de comunicare, de informare în masă specifice jurnalismului sunt
utilizate de ziarişti în baza unor standarde foarte clare. Jurnaliştii au misiunea de a
identifica din viaţa de zi cu zi fapte, informaţii, opinii de interes pe care le vor
transmite publicului în mod complet, clar, rapid, fără echivoc, respectând acurateţea
evenimentului. Toate acestea vor ajunge la public prin intermediul ziarelor, posturilor
de radio sau tv şi prin publicaţiile online.
Informaţia stă la baza deciziilor pe care luăm în fiecare zi. Informaţiile meteo,
cele despre trafic, despre petrecerea timpului liber, despre starea economiei, despre
evenimentele politice, informaţiile sportive, toate au rolul de a ne orienta în activitatea
noastră zilnică. Fie că le folosim imediat, fie că le înmagazinăm pentru o utilizare
viitoare, fie că acţionăm conştient sau nu, informaţiile culese din mass-media stau la
baza multor decizii din viaţa noastră de zi cu zi. Pe lângă informaţie, ziarele,
publicaţiile online, programele de radio sau tv, ne livrează şi produse ce ne ajută să ne
destindem. Ne referim la rebusuri, caricaturi, rubrici de bancuri, imagini video haioase
surprinse din viaţa de zi cu zi, programe muzicale, emisiuni de divertisment. Mass-
media contribuie şi la educarea unor segmente importante din populaţie, misiune
îndeplinită prin articole sau emisiuni culturale, de vulgarizare a ştiinţei, de călătorie,
etc.
În zilele noastre nu mai există locuinţă unde să nu existe măcar un televizor,
posturile de radio sunt ascultate pe scară largă în mijloacele de transport, internetul a
devenit o constantă cotidiană, realitate ce a potenţat exponenţial dezvoltarea
jurnalismului online. În ceea ce priveşte presa scrisă, chiar dacă cititorii săi sunt din ce
în ce mai puţini, credibilitatea sa este una dintre cele mai ridicate. În zilele noastre nu
ne mai putem imagina viaţa fără existenţa mijloacelor de informare. Nevoia imensă de
a comunica, de a da şi a primi informaţii a fiecăruia dintre noi, a dus şi la dezvoltarea
reţelelor de socializare. Acestea sunt folosite atât de mass-media pentru a-şi plasa
propriile mesaje, cât şi de indivizi dornici de a difuza informaţii, de a-şi face publice
opiniile legate de un eveniment sau altul. Nu trebuie confundat însă jurnalismul cu
texte plasate pe Facebook sau Twitter. Jurnalismul oferă informaţie verificată, de
interes public, colectată, redactată şi furnizată de profesionişti ai domeniului, care îşi
conştientizează rolul în societate şi îşi asumă responsabilităţi pe măsură.
Pe fondul dezvoltării lor continue, mass-media sau mijloacele de informare în
masă au atras sute de milioane, miliarde de cititori, telespectatori, radioascultători – cu
toţii reacţionând la mesajele jurnaliştilor. Ce înseamnă aceste fapt? Mass-media deţin o
forţă uriaşă: schimbă mentalităţi, trezesc conştiinţa naţională, influenţează curente
politice, demască impostori, scoat la lumină cazuri de corupţie, provoacă demisii ale
responsabililor incompetenţi şi promovează talente şi profesionişti. Cei care au lucruri
de ascuns se tem de presă, pe când cei neajutoraţi văd în jurnalişti, de cele mai multe
ori, ultima lor speranţă. Datorită acestor atribute, ziariştii au ajuns să fie numiţi
"watchdogs" sau "câinii de pază ai democraţiei". Ei sesizează derapajele de la
normalitate şi le fac publice. Ziaristul nu are forţa de a reda unui bolnav sănătatea, unui
şomer slujba sau unei mame copilul decedat în spital. Dar are posibilitatea să
investigheze, să solicite explicaţii, să descopere abuzuri şi să ceară public luarea unor
măsuri care să readucă normalitatea în viaţa unor oameni care au suferit din cauza unor
nedreptăţi, din cauza unor abuzuri cărora le-au căzut victime. În aceste atribute rezidă
forţa şi importanţa mass-media şi de aceea, prin activitatea desfăşurată de-a lungul
istoriei, mijloacele de informare în masă au ajuns să fie considerate "a patra putere în
stat". Constituţional, întru-un stat există putere legislativă (Parlamentul), executivă
(Guvernul) şi judecătorească (instanţele de judecată). Presa nu este recunoscută de
nicio lege ca o putere în stat, numai că realitatea, viaţa de zi cu zi au demonstrat că
prin activitatea lor, instituţiile media supraveghează cele trei puteri, semnalându -
atunci când este cazul - abuzurile, derapajele sau lipsa lor de eficienţă. În acest fapt stă
forţa mass-media şi astfel se explică supranumele de "a patra putere în stat".
Ziariştii deţin nu doar o mare forţă, dar şi o uriaşă responsabilitate. Ei trebuie să
caute şi să găsească întotdeauna adevărul. Nu va fi uşor niciodată! Întotdeauna vor
întâmpina obstacole, li se vor pune piedici, vor fi induşi în eroare. De multe ori vor fi
singuri! Trebuie să treacă însă peste tot! Stăpânul suprem al ziaristului este publicul.
Cititorul, telespectatorul, radioascultătorul, interesul lor, va fi întotdeauna pe primul
loc în preocupările ziaristului, chiar dacă asta înseamnă să se încalce o ierarhie
redacţională, adică să se intre în conflict cu şefii din redacţie.
Mass-media sunt un pilon fundamental al democraţiei, iar societăţile moderne
nu-şi pot concepe existenţa în absenţa unor mijloace de informare puternice, garanţi ai
libertăţii de exprimare. Articolul 30 din Constituţia României proclamă libertatea de
exprimare, precizând că libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
De asemenea, interzice cenzura de orice fel şi stipulează că nicio publicaţie nu poate fi
suprimată. Articolul 31 mai spune că "dreptul persoanei de a avea acces la orice
informaţie de interes public nu poate fi îngrădit".

TIPOLOGIA MASS-MEDIA

O clasificare generală împarte mass-media în presă scrisă, online, televiziune şi


radio. Ultimele două tipuri de media, radio şi tv, formează şi ceea ce se numeşte
audiovizual. Spre deosebire de presa scrisă şi de publicaţiile online, audiovizualul are
un regim suplimentar de avizare, reglementare şi supraveghere. Dacă oricine din ţara
aceasta poate să-şi înfiinţeze o publicaţie de presă scrisă sau online, respectând, bine-
nţeles legile în vigoare, un post de radio sau tv nu poate funcţiona fără obţinerea unei
licenţe acordate, în ţara noastră, de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).
Excepţie fac posturile de radio şi tv ce emit numai online. CNA nu doar că licenţiază,
dar şi reglementează, emite o serie de norme şi supraveghează respectarea lor,
sancţionând cu avertismente, amenzi şi chiar retragerea licenţei (fapt echivalent cu
întreruperea emisiei), posturile de radio şi tv ce încalcă aceste reglementări. Prin
regulile pe care le elaborează, CNA - de exemplu - protejează de violenţă, de expunere
la mesaje cu conţinut erotic publicul, în general, şi în mod special anumite categorii de
public, precum copiii. CNA reglementează şi difuzarea spoturilor de publicitate,
derularea campaniilor electorale în audiovizual, echilibrul şi echidistanţa produselor
media, transparenţa finanţării entităţilor media, etc. Se consideră necesar acest sistem
suplimentar de reglementare în ideea că radioul şi televiziunea au o forţă extraordinar
de mare, având acces la publicuri extrem de vaste, unele dintre ele - deosebit de expuse
manipulării.
Există însă şi alte tipologii de care trebuie să ţinem seama pentru a înţelege mai
bine necesitatea, rolul, existenţa şi funcţionarea canalelor media.
O altă clasificare ia în calcul regimul de proprietate sub care se află mass-
media. Astfel, vorbim de canale private (comerciale) şi canale de stat (aflate în
serviciul public). Cele private îşi atrag veniturile – în principal - din
difuzarea/publicarea reclamelor, la care se adaugă desfăşurarea unor activităţi
comerciale specifice. Entităţile media aparţinând statului, pe lângă aceste surse de
venit, beneficiază şi de fonduri de la bugetul statului. Dacă până la 1 ianuarie 2017,
românii plăteau taxa radio-tv, de la această dată taxa respectivă a fost eliminată, iar
finanţarea se face prin alocare bugetară directă. Diferenţe există nu doar la capitolul
finanţare, ci şi între programele difuzate. În timp ce, spre exemplu, o televiziune
comercială are libertatea totală în stabilirea grilei de programe, a emisiunilor ce vor fi
difuzate, posturile publice sunt obligate să respecte anumite prevederi legislative. În
schimbul ajutorului financiar primit de la stat, ele trebuie să difuzeze şi programe
educative, culturale în ideea că populaţia “nu trebuie lăsată pradă” numai programelor
posturilor comerciale, care vizând în mod special profitul ar putea difuza cu predilecţie
programe frivole, de o calitate îndoielnică sau axate de scandal. În România, în
proprietatea statului se află Societatea Română de Televiziune (SRTV) cu canalele
naţionale TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi TVR HD, cărora li se adaugă TVR Internaţional şi
TVR Moldova, ultimul dedicat ceţăţenilor din Basarabia. Tot sub cupola SRTV
funcţionează şi studiourile teritoriale din Cluj, Craiova, Târgu Mureş, Iaşi şi
Timişoara. Tot statul controlează Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), cu
posturile naţionale Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio
România Antena Satelor, Radio România Muzical, şi cu posturile regionale Radio
Bucureşti FM, Radio România Cluj (cu posturile locale Sibiu şi Sighet), Radio
România Constanţa, Craiova, Iaşi, Reşiţa, Târgu-Mureş, Timişoara (cu postul local
Arad) şi posturile internaţionale Radio România Internaţional şi Radio România
Chişinău. Statul roman este şi proprietarul agenţiei naţionale de presă Agerpres. În
zona comercială, ca entităţi private, activează majoritatea posturilor de televiziune
(PRO TV, Antena 1, România TV, Realitatea TV, etc), o serie de posturi de radio
(Kiss FM, Europa FM, Digi FM, Radio ZU, etc), agenţii de presă precum (Mediafax
sau News. ro) şi ziarele şi restul publicaţiilor.
O altă clasificare împarte mijloacele de informare în internaţionale (care
acoperă mai multe ţări), naţionale (care au o acoperire, o difuzare la nivelul unei ţări),
regionale (se adresează unei regiuni) şi locale (vizează populaţia unui judeţ).
În funcţie de conţinutul lor, mijloacele de informare – indiferent că sunt
televiziuri, radiouri, publicaţii online sau aparţin presei scrise – se împart în generaliste
şi specializate. Cele generaliste au un conţinut variat, încercând să acopere cât mai
multe gusturi. O televiziune generalistă va difuza, spre exemplu, atât filme, cât şi
programe informative (jurnale de ştiri şi emisiuni de dezbatere şi de anchetă), va avea
atât emisiuni de divertisment, cât şi transmisiuni sportive. O publicaţie generalistă va
include, la rândul ei, articole din majoritatea domeniilor: politică, sport, cultură,
sănătate, fapt divers, social, etc. Mijloacele de informare specializate vor avea, în
schimb, un conţinut unidirecţional, în funcţie de domeniul ales. Astfel, există
televiziuni specializate ce difuzează numai desene animate, filme, modă, sport, diferite
tipuri de muzică, există canale de ştiri sau televiziuni cu conţinuturi exclusiv
religioase, de bucătărie, de pescuit şi vânătoare, etc. Este şi cazul unor publicaţii sau
posturi de radio.
În funcţie de predilecţia spre anumite subiecte, instituţiile media se împart în
independente (neutre) şi partizane (afiliate). Prin statutul lor, mass-media îşi asumă
una dintre cele două posturi. Majoritatea se declară independente, scopul lor asumat
fiind slujirea interesului public, fără afinităţi de niciun fel. Cele afiliate în schimb,
promovează anumite entităţi, fie că vorbim de partide politice, de societăţi comerciale,
de curente culturale, de grupări sportive, comunităţi sau localităţi. Se înfiinţează ca
parte a unor strategii de marketing, având rolul de a duce către public mesaje de
promovare. Instituţiile media partizane au obligaţia morală faţă de public de a-şi face
publică în mod clar orientarea, astfel încât să nu-şi amăgească cititorii, telespectatorii
sau radioascultătorii. Astfel, aceştia să preia mesajele lor, altfel partizane, drept unele
obiective, în afara influenţelor de orice gen. Publicaţiile partizane sunt, de cele mai
multe ori, finanţate din surse pe ale căror interese le servesc. Statutul pe care şi-l
asumă fiecare mijloc de informare, independent sau afiliat, ar trebuie menţionat foarte
clar printr-un text plasat pe frontispiciul publicaţiei sau în căsuţa redacţională.
În cazul presei scrise, în funcţie de periodicitatea de apariţie, există:
- cotidiane, publicaţii care apar în fiecare zi, de luni până vineri sau – după caz - de
luni până sâmbătă sau de luni până duminică;
- săptămânale. Apar o dată pe săptămână, ziua în care se iese pe piaţă fiind aleasă de
fiecare redacţie în parte. Cele mai multe apar însă lunea;
- lunare. Apar o dată pe lună. Aceste publicaţii sunt în marea lor majoritate reviste;
- cea de-a patra categorie o reprezintă publicaţiile care au periodicitate mixtă: de două
ori pe săptămână, de două ori pe lună, care au o apariţie trimestrială, semestrială sau
anuală.
În funcţie de modul în care se raportează la realitate, în funcţie de subiectele pe
care le promovează, în funcţie de politica editorială, publicaţiile se împart în "tabloide"
şi "serioase" (de calitate). Primele insistă de subiecte senzaţionaliste, ce implică sex,
bani, sânge. Crimele ajung pe prima pagină, iar zvonurile de transformă cu uşurinţă în
articole. Conţinutul publicaţiilor tabloide se mai hrăneşte cu picanterii din viaţa
vedetelor, cu scandaluri, iar informaţia lasă loc divertismentului. De partea cealaltă,
presa de calitate, "quality paper" este cea care îşi impune standarde editoriale ridicate.
Este locul unde se găsesc informaţia atent verificată, opiniile avizate, este tribuna de la
care se stabileşte agenda unei societăţi, locul unde se nasc curente de opinie. Presa de
calitate îşi asumă, în acelaşi timp, un rol activ în societate - împărţind cu obiectivitate
critici şi laude – dar şi un rol educativ.
Există o diferenţă între publicaţia taboidizată din punct de vedere al conţinutului
şi tabloidul, ca şi format de ziar. Ultimul face referire la mărimea paginii de ziar, care
este pe jumătatea formatului mare, tip "broadsheet".