Cum tratăm distonia neurovegetativă?

Distonia neurovegetativă este o formă de nevroză manifestată printr-o multitudine de

simptome aparent fără nici o legătură unele cu altele: palpitaţii, lipsă de aer, dureri sau
înţepături în dreptul inimii şi toracelui, senzaţia de nod în gât, dureri abdominale, greaţă,
cefalee, ameţeală, senzaţie de teamă, tremurături sau contracturi musculare, nervozitate,
oboseală, furnicături ori arsuri la nivelul braţelor, degetelor, buzelor sau feţei, frisoane
alternând cu senzaţia de căldură, senzaţia de leşin iminent mergând chiar până la leşin efectiv
etc. Situaţia conduce pacientul la consulturi medicale repetate la specialităţi diferite (deseori
la cardiologie, din cauza palpitaţiilor sau a durerilor de piept) – pe măsura marii variabilităţi a
simptomelor.
Distonia neurovegetativă apare la persoane tinere, mai ales la femei, fără probleme reale de
sănătate: analizele la care sunt supuşi pacienţii „se încăpăţânează“ să rămână în limite
normale, contrastând cu aparenta stare de rău a celor afectaţi. Ceea ce leagă simptomele
descrise e mecanismul comun de apariţie: dezechilibrul sistemului nervos vegetativ, care
conduce la conştientizarea activităţii organelor interne; cauzele acestei situaţii sunt oboseala
excesivă, emotivitatea crescută, anxietatea, stresul psiho-emoţional etc.
Cum putem rezolva situaţia? În nici un caz nu tratând fiecare simptom în parte: e în zadar să
administrăm medicamente antiaritmice pentru regularizarea ritmului cardiac, pentru
îmbunătăţirea respiraţiei, antialgice sau antiemetice – simptomele nu vor dispărea.
Altă greşeală frecventă este încercarea combaterii hipocalcemiei (lipsei de calciu). Despre ce
este vorba? S-a constatat că distonia neurovegetativă este însoţită în mod constant de
scăderea concentraţiei calciului în sânge, motiv pentru care a mai fost numită şi lipsă de
calciu. Iniţial, s-a crezut că hipocalcemia este chiar cauza acestei stări, de unde ideea
tratamentului cu pastile sau injecţii pe bază de calciu. Mai mult, uneori acest tratament este
chiar eficient – datorită unei mari tendinţe la autosugestionare a pacienţilor.
A fost dovedit ulterior că scăderea calciului nu este cauza, ci efectul distoniei
neurovegetative: persoanele distonice, mai ales în timpul exacerbării simptomelor, au
funcţiile vitale accelerate: inima bate mai repede, tensiunea arterială poate creşte, respiră mai
adânc şi mai frecvent etc. Respiraţia mai adâncă şi mai rapidă decât ar trebui poartă numele
de hiperventilaţie, având ca efect eliminarea unei cantităţi excesive de bioxid de carbon din
organism, ceea ce conduce la alcalinizarea temporară a pH-ului sângelui.
Alcalinizarea pH-ului sângelui determină legarea calciului şi magneziului ionic din sânge de
proteine, conducând la o aparentă reducere a concentraţiei sanguine a acestora. Scăderea
aparentă şi temporară a calciului este într-adevăr responsabilă de multe dintre simptomele
distoniei neurovegetative, dar nu este cauza primară, ci doar o verigă intermediară a
mecanismului de producere a acestora. Astfel se explică efectul benefic al unei injecţii
intravenoase de calciu în timpul crizei de spasmofilie sau atacului de panică; în schimb,
tratamentul pe termen lung al distoniei neurovegetative cu pastile sau injecţii conţinând
calciu este deseori sortit eşecului, întrucât, în realitate, nivelul global al calciului din sânge
este normal. Cu puţine excepţii (sarcina în lună mare, alăptarea), cantitatea de calciu din
alimentaţia unei persoane este de circa zece ori mai mare decât necesarul zilnic, iar
suplimentarea acesteia nu are decât un efect imaginar.
Tratamentul eficient al simptomelor distoniei neurovegetative nu se poate face ignorând
cauza lor: oboseala excesivă, emotivitatea crescută, anxietatea sau stresul psiho-emoţional.
Combaterea acestora, liniştirea şi încurajarea pacientului sunt deci principalele şi cele mai
eficiente măsuri terapeutice. Pacientul trebuie, de asemenea, sfătuit să limiteze analizele şi
investigaţiile medicale în limite rezonabile şi trebuie să i se explice că situaţia reală nu este
nici pe departe atât de gravă pe cât o sugerează simptomele. Consilierea psihologică sau
administrarea temporară (câteva zile) a unor medicamente anxiolitice uşoare (Extraveral,
Distonocalm etc.), bazate în primul rând pe marea predispoziţie la autosugestionare a acestor
persoane (efectul placebo), conduc deseori la dispariţia simptomelor şi la rezolvarea situaţiei.
Ovidiu Vîlceanu