Și totuși este primăvara în satul meu

La moment este primăvara, anotimpul învierii,a noilor începuturi și sigur a

frumuseții. Îmi amintesc perfect primăverile petrecute în satul meu,pline de
aventuri,plimbări în sânul naturii,zâmbete și peripeții. Căci în viziunea mea doar
cei care trăiesc la țară simt cu adevărat splendoarea și puterea acestui anotimp.
Argumentez asta prin faptul că adesea auzeam cu ce se asociază primăvara în
viziunea oamenilor de la oraș : cu trilurile unor păsărele, cu înmugurirea copacilor
din parcuri sau de lângă bloc,cu apariția diferitor flori. Aici la sat toate aceste
procese la fel sunt cunoscute dar în primul rând ea este însoțită de multă muncă pe
deal și în grădini, căci cum se spune : o zi de primăvară hrănește un an. În ultima
vreme încep să prețuiesc mai mult timpul petrecut aici, căci înteleg că se
sfârșește. Iar anul acesta după primăvară sufletul meu tânjea foarte mult,deoarece
din păcate iarna nu am avut noroc de zăpadă iar în schimb ne-am pomenit cu o
toamnă îndelungată. Acum mă bucur să îmi văd satul verde, încălzit de lumina
soarelui și plin de parfumul florilor.

Însă vreau să menționez că trăim în veacul vitezelor cosmice. Suntem martorii

multor schimbări.Timpul ne grăbește și sesizăm că nici primăverile deja nu sunt
acelea. Probabil din motivul că odată cu anii,observ cum oamenii în sat se
reduc,cresc numărul de case pustii și rămân doar părinți bătrâini cărora odată cu
venirea primăverii le apare și speranța că într-o bună zi iarăși își vor revedea fiica
sau feciorul. Cu timpul m-am convins că până la urmă asta e soarta moldovenilor și
a satelor din Moldova. Posibil noi suntem cei care posedăm cel mai mult acestă
calitate minunată dar și dureroasă – răbdarea. Căci în fine ce părinte nu vrea să-și
vadă copilul cât mai bine aranjat în viață? Ei sunt cei care fac totul pentru fericirea
lui, dar numai unul Dumnezeu cunoaște suferința și dorul prin care trec ei. Fiindcă
pe parcursul vieții am constatat că orice familie care trăiește la țară își construiesc
o gospodărie mare și la bătrânețe se pomenesc fără moștenitor,căci copiii lor au
preferat să își creeze origini în străinătate. Eu consider că nu e corect să îi
condamnăm pentru așa ceva, deoarece fiecare își alege locul unde să-și petreacă
viața. Sunt convinsă că va veni timpul când și eu îmi voi lua rămas bun de la
familie, casă , sat dar cred că nicăieri nu voi avea o primăvară la fel de caldă cum
o aveam aici. Aici într-un sat simplu cu oameni simpli dar care are o importanță
atât de deosebită pentru mine. În fine,indiferent de toate dificultățile care persistă
aici, vreau să mă bucur de acestă perioadă ,căci totuși este primăvara în satul meu.