CONSIDERAŢIUNI PRIVIND

MODALITĂŢILE COMPONENŢEI DE
INFRACŢIUNE
Valeriu PELIN, avocat la
Biroul Asociat de Avocaţi "Rechin"
Valentin CHIRIŢA,
doctorand, lector-asistent la Catedra Drept Penal
şi Criminologie. Academia „Ştefan cel Mare"
a MAI al Republicii Moldova

For the correct solving of the problem regarding the existence and the lack of the offence
features in the commited deed, it is important to establish the ensemble of the circumstances
with objective and subjective character, which are reflected in the respective juridical and
criminal norm.
The offence criteria provided in the Special Chapter of the Criminal Code of the Republic of
Moldova could be classified in more cathegories according to the features that characterize the
object, objective side, subjective side and the subject of the offence. The bassical elements of
the components classification are: the peril level of the deed, the discription way of the
offence feauters and the specific of there structure.

Noţiunea de infracţiune (atât doctrinară cât şi cea legală) cuprinde anumite semne juridico -
sociale, caracteristice oricărei fapte penale. Aceste semne (grad prejudiciabil, ilegalitatea,
vinovăţia, pasibilitatea de pedeapsă penală) permit a delimita infracţiunea de alte încălcări de lege,
de asemenea şi a determina trăsăturile specifice ale fiecărei infracţiuni în parte.
Este evident că pentru soluţionarea corectă a problemei privind existenţa sau lipsa în fapta săvârşită
a semnelor unei infracţiuni urmează a se stabili clar acel ansamblu de circumstanţe cu caracter
obiectiv şi subiectiv reflectate în norma juridico-penală respectivă, fiind necesare şi suficiente probe
pentru atragerea vinovatului la răspundere penală.
Acest ansamblu al elementelor şi semnelor obiective şi subiective, care permite a califica o
anumită faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă, nu este altceva decât componenţa de
infracţiune.
Toate componenţele de infracţiune prevăzute în Partea specială a Codului penal al Republicii
Moldova pot fi clasificate în mai multe categorii în funcţie de proprietăţile care caracterizează
obiectul, latura obiectivă, latura subiectivă şi subiectul infracţiunii. La baza clasificării
componenţelor de infracţiune sunt puse următoarele criterii: gradul prejudiciabil al faptei, modul
de descriere a semnelor componenţei de infracţiune şi specificul structurii acestora.
După gradul prejudiciabil al faptei deosebim: componenţa de bază, componenţa cu
circumstanţe agravante (componenţa calificată) şi componenţa cu circumstanţe atenuante
(componenţa privilegiată).
Componenţa de bază cuprinde totalitatea semnelor obiective şi subiective, stabilite de legea
penală, întotdeauna prezente la săvârşirea unei anumite infracţiuni, care însă nu prevede semne
adiţionale ce măresc sau micşorează nivelul gradului prejudiciabil al faptei. în majoritatea
cazurilor, componenţele incluse în Partea specială a Codului penal se diferenţiază în două, trei,
patru modalităţi, acest fapt contribuie la individualizarea maximă a gradului prejudiciabil al
faptelor care se aseamănă după caracterul, obiectul atentării, formele vinovăţiei, asigurând astfel
calificarea corectă a faptei şi aplicarea ulterioară a unei pedepse echitabile. De exemplu, în cazul
omorului intenţionat, deosebim componenţa de bază în alin.1, art. 145 CP al RM; componenţa cu
circumstanţe agravante în alin.2, 3, art.145 CP al RM; şi componenţa cu circumstanţe atenuante -
în art. 146 CP al RM (omorul săvârşit în stare de afect) [2, pag.143].
Componenţa cu circumstanţe agravante - este formată din componenţa de bază, la care se
adaugă anumite condiţii, împrejurări care agravează pedeapsa penală. Legislaţia penală (art.77
CP al RM) prevede un şir întreg de circumstanţe agravante, cel mai des întâlnite fiind:
(săvârşirea infracţiunii de către o persoană care anterior a mai săvârşit o infracţiune, recidivă de
infracţiuni, săvârşirea infracţiunii ca îndeletnicire, săvârşirea infracţiunii prin orice formă de
participaţie etc.). Semnele calificative reflectă gradul prejudiciabil al unui anumit tip de
comportament, deoarece denotă o schimbare esenţială a nivelului acestuia, comparativ cu cel
care este oglindit cu ajutorul semnelor componenţei de bază. Totodată lipsa semnelor calificative
sau neconfirmarea lor în procesul urmăririi penale sau al judecării cauzei nu atrage automat
excluderea componenţei de infracţiune, deoarece fapta comisă poate să conţină semnele
componenţei de bază.
Semnele calificative ale componenţei de infracţiune se deosebesc de factorii care
îndeplinesc rolul circumstanţelor agravante sau atenuante. Principala deosebire între acestea
constă în aceia că semnele calificative sunt nu altceva decât un mijloc legislativ al diferenţierii
răspunderii penale, iar în mod facultativ şi al pedepsei penale (de exemplu, furtul calificat
prevăzut de lit.a,b,c,d, alin.2, art.186 CP al RM). Circumstanţele agravante şi atenuante sunt o
metodă de individualizare numai a pedepsei penale, şi de aceea se iau în vedere doar în cadrul
stabilirii pedepsei, căci ele oferă instanţei de judecată posibilitatea de a spori sau a micşora
mărimea pedepsei penale în limita sancţiunii prevăzute de un articol concret al Codului penal.
Componenţa cu circumstanţe atenuante este compusă din trăsături caracteristice ale componenţei
de bază, la care se adaugă o împrejurare atenuantă de natură să micşoreze gradul prejudiciabil al
faptei infracţionale. Componenţa dată poate fi prezentă fie în diferite alineate ale aceluiaşi articol
din Codul penal, fie într-un articol separat (spre exemplu, art. 146 CP al RM - omorul săvârşit în
stare de afect - sau art. 147 CP al RM - pruncuciderea). Pentru componenţele de infracţiuni
privilegiate este prevăzută o pedeapsă mai blândă comparativ cu componenţele de bază [3,
pag.71].
După modul de descriere se deosebesc componenţe simple, complexe şi alternative.
Componenţa simplă - în descrierea legislativă a acesteia sunt enumerate toate semnele de
componenţă a infracţiunii, date într-un mod unidimensional: un singur obiect, o singură acţiune,
o singură consecinţă, o singură formă de vinovăţie. Componenţa de infracţiune simplă, spre
exemplu, este prevăzută în alin. 1, art.145 CP al RM - omorul intenţionat. Obiect al infracţiunii
date este viaţa altei persoane. Latura obiectivă se caracterizează printr-o singură faptă (acţiune
sau inacţiune) şi survenirea unei singure consecinţe - moartea persoanei. Latura subiectivă a
acestei infracţiuni se caracterizează printr-o singură formă a vinovăţiei - intenţia.
Componenţa complexă se caracterizează prin două obiecte, două acţiuni sau prin două forme
de vinovăţie [4, pag.117]. în cazul componenţelor cu două obiecte - fapta infracţională atentează
concomitent asupra a două obiecte, drept exemplu al unei astfel de componenţe poate servi art.
188 CP al RM - tâlhăria, care concomitent atentează asupra proprietăţii şi asupra personalităţii
victimei.
Componenţele cu două acţiuni sunt componenţe latura obiectivă a cărora se caracterizează
prin săvârşirea a două acţiuni. Spre exemplu, în cazul infracţiunii de viol (art. 171 CP al RM)
sunt caracteristice acţiunile de constrângere şi raportul sexual cu o persoană contrar voinţei sale.
Componenţele cu două forme de vinovăţie - sunt acele componenţe care sunt caracterizate
printr-o atitudine psihică diferită a persoanei vinovate faţă de fapta săvârşită şi consecinţele
infracţionale. Drept exemplu, al acestei componenţe poate servi alin.4, art.151 CP al RM care
prevede răspunderea penală pentru vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, care a provocat decesul victimei. în această componenţă, vinovăţia (ca semn al laturii
subiective), este dublă, şi anume intenţia de a cauza vătămarea intenţionată gravă, precum şi
imprudenţa faţă de decesul victimei.
Componenţa alternativă nu prevede o singură faptă infracţională sau o modalitate de
acţiune, ci mai multe variante, existenţa măcar a uneia dintre care poate servi drept temei pentru
atragerea persoanei la răspundere penală. Deci, componenţele alternative sunt acelea care prevăd
în textul de incriminare două sau mai multe modalităţi de comitere alternative sau chiar urmări
alternative. Componenţa poate fi alternativă numai în privinţa obiectului şi a laturii obiective a
infracţiunii. Această componenţă se divizează în două categorii:
- cu două sau mai multe acţiuni alternative (art.255 CP al RM - înşelarea clienţilor etc.);
- în care legiuitorul întruneşte în interiorul unei componenţe altele două (art.188CPal RM-
tâlhăria etc.).
După specificul structurii se disting componenţe formale, materiale şi formal reduse.
Componenţa formală - este acea componenţă în al cărei conţinut legiuitorul descrie latura
obiectivă a infracţiunii limitându-se la un singur semn principal al ei - fapta prejudiciabilă (art.
163 CP al RM - lăsarea în primejdie, art.371 CP al RM - dezertarea, art.248 CP al RM -
contrabanda, etc.). Astfel de componenţe de infracţiune se consumă din momentul săvârşirii
faptei prevăzute de legea penală, survenirea consecinţelor nu este obligatorie pentru calificarea
infracţiunii, iar dacă şi au survenit careva consecinţe dăunătoare, acestea pot fi luate în vedere de
către instanţa de judecată la stabilirea pedepsei penale. Spre exemplu, infracţiunea de
contrabandă se consideră consumată din momentul trecerii ilegale şi reale a mărfurilor,
obiectelor şi altor valori peste frontiera vamală a Republicii Moldova.
 Componenţa materială - este componenţa în latura obiectivă a căreia legiuitorul a introdus în
calitate de semne obligatorii nu numai fapta, dar şi urmările infracţionale. Aceste urmări pot fi
indicate direct după caracter (spre exemplu, vătămarea gravă a integrităţii corporale, paguba
materială etc.), precum şi după gravitatea faptei (dauna considerabilă, drepturile şi interesele
legitime ale cetăţenilor etc.). Astfel, latura obiectivă a infracţiunilor cu componenţa materială
este caracterizată prin trei semne obligatorii: fapta infracţională (acţiune sau inacţiune),
consecinţele infracţionale precum şi legătura de cauzalitate între fapta şi consecinţele
prejudiciabile. Tipul dat de infracţiuni sunt considerate ca fiind consumate din momentul
survenirii consecinţelor indicate (art.145 CP al RM - omorul intenţionat, art.227 CP al RM -
poluarea solului etc.). Spre exemplu, infracţiunea de omor intenţionat (alin.1, art.145 CP al RM)
este consumată din momentul survenirii morţii persoanei. Prin urmare, criteriul dat de clasificare
a componenţelor permite de a face o delimitare între infracţiunea consumată şi cea neconsumată.
în cazul dacă a fost săvârşită fapta infracţională, însă nu au survenit consecinţele prevăzute de
legea penală - suntem în prezenţa unei tentative de infracţiune. în timp ce îndeplinirea tuturor
acţiunilor caracteristice laturii obiective la componenţa formală, indiferent de survenirea
consecinţelor, reprezintă o infracţiune consumată.
Componenţa formal redusă este o astfel de conjponenţă pentru consumarea căreia nu se cere
nici survenirea consecinţelor infracţionale, nici aducerea spre sfârşit a acelor acţiuni care pot
produce consecinţele date. Prin urmare componenţa de infracţiune este construită în aşa fel, că
consumarea infracţiunii este transferată la o etapă mai preliminară. Spre exemplu, infracţiunea
de tâlhărie (art. 188 CP al RM) se consideră consumată din momentul săvârşirii atacului în
scopul sustragerii bunurilor unei persoane, adică la etapa de tentativă. Iar consumarea
infracţiunii de banditism (art.283 CP al RM) este transferată de către legiuitor la etapa pregătirii
infracţiunii, deoarece latura obiectivă a acestei componenţe de infracţiune poate să rezide în
organizarea unei bande armate. Cu alte cuvinte, infracţiunea cu o componenţă formal redusă se
consumă din momentul începerii comiterii acţiunii / inacţiunii prejudiciabile care a creat
pericolul real de survenire a consecinţelor infracţionale. Transferarea momentului consumării
infracţiunii la o etapă preliminară a acţiunilor infracţionale are loc în scopul înăspririi
răspunderii penale, de regulă pentru faptele infracţionale mai grave.
Pe lângă clasificările componenţelor de infracţiune menţionate mai sus, teoria dreptului
penal de asemenea distinge şi astfel de componenţe cum arfi: generice şi speciale.
Componenţa generică conţine semnele generale ale unei fapte infracţionale. Cea specială
include în sine semne ale unei sau altei varietăţi ale acestei infracţiuni. O astfel de situaţie în
ştiinţa dreptului penal poartă denumirea de concurenţa normelor penale. în cazul unei
concurenţe a normelor prevăzute în componenţa generică şi cea specială, se aplică norma, în care
sunt descrise semnele componenţei speciale de infracţiune [5, pag.83].

BIBLIOGRAFIE
1. Codul Penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18 aprilie 2002.
2. Stela Botnaru, Alina Şavga, Vladimir Grosu, Mareana Grama. Drept penal. Partea generală. Volumul I. Chişinău. Edit. Cartier.
3. Drept penal. Partea generală. Coordonator şi redactor responsabil:
dr. în drept Alexandru Borodac. Ştiinţa. Chişinău, 1994.
4. Уголовное право. Общая часть. Учебник для вузов. Ответственные редакторы - доктор юридических наук, профессор И.Я.
Козаченко и доктор юридических наук, профессор З.А. Незнамова. Москва. Изд. группа НОРМА -ИНФРА, 1999.
Уголовное право. Часть общая, часть особенная. Учебник под редакцией профессора Л.Д. Гаухмана, профессора Л.М. Колодкина и
профессора СВ. Максимова. Москва, 1999.