Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Liceul Teoretic “Mihai Eminescu”, com. Sipoteni

Comunicare
Inventarea radiolului de către A. Popov și G. Marconi

A realizat: Coțofană Gheorghe, clasa a IX-a “A”

Profesor: Bragoi Larisa
Chișinău – 2020
 Plan de idei:
1. Definiția de unde radio
2. Poziția undelor radio în spectrul electromagnetic
3. Descoperirea undelor radio. Utilizări (aplicații)
4. Inventarea radioului de către A. Popov și G. Marconi
  Ce sunt undele radio?

Undele radio  sunt unde electromagnetice  utilizate în special pentru transmisii

de  radio și televiziune, cu  frecvențe de la câțiva kilohertzi până la câțiva gigahertzi (1 GHz =
109 Hz).
În anumite aplicații speciale însă domeniul de frecvențe poate fi mult extins. Astfel, în
comunicațiile cu submarinele se folosesc uneori frecvențe de doar câțiva hertzi, iar în
comunicațiile digitale fără fir sau în radioastronomie frecvențele pot fi de ordinul sutelor de
gigahertzi. Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor, forul care reglementează
telecomunicațiile prin unde radio, stabilește prin convenție limita superioară a frecvenței undelor
radio la 3.000 GHz.

 Poziția undelor radio în spectrul electromagnetic

Spectrul electromagnetic reprezintă totalitatea radiațiilor electromagnetice existente

în Univers. 
Spectrul electromagnetic se extinde de la radiațiile cu lungime de undă scurtă, cum sunt razele
gamma, razele X, apoi lumina ultravioletă, lumina vizibilă și razele infraroșii, apoi până la radiațiile cu
lungime de undă mare, cum ar fi undele radio.

Diagrama spectrului electromagnetic

În istoria ştiinţei nu sunt puţine cazurile în care o invenţie este revendicată de mai multe
persoane sau, după decesul acestora, este atribuită mai multor persoane, dând prilej unor controverse
aprinse, adeseori fără finalitate.
În cazul radioului lucrurile nu sunt clare şi nu se poate pune problema recunoaşterii unui unic inventator.
De nenumărate ori idei care au schimbat radical viaţa oamenilor şi cursul istoriei au „plutit în aer” şi i-au
inspirat în perioade de timp extrem de apropiate pe cei dăruiţi cu geniul necesar transformării lor în valori
ale întregii umanităţi. Acesta este şi cazul celor doi oameni cărora le datorăm noi, radioamatorii existenţa
însăşi a pasiunii noastre minunate.
 A. Popov G. Marconi

La baza apariţiei radioului se află Guglielmo Marconi, un fizician italian care a preluat ideile
altor inventatori şi le-a pus împreună, realizând primul „radiotelegraf” reuşit.

In 1894, omul de ştiinţă englez sir Oliver Lodge a trimis un semnal asemănător codului Morse la
o distanţă de peste 800 m. Din nefericire pentru ei, Hertz şi Lodge au privit undele radio ca pe o
curiozitate ştiinţifică, în loc să le considere un fenomen cu implicaţii practice. Bineînţeles că nu toată
lumea gândea la fel. Un cercetător rus, Aleksandr Stepanovici Popov, a imaginat o serie de aplicaţii
practice, printre care şi posibilitatea transmiterii şi recepţiei unor semnale între puncte aflate la distanţe de
kilometri, un posibil avantaj în cazul comunicării cu vapoarele aflate în larg. Într-adevăr, în Rusia, Popov
este considerat adevăratul inventator al radiotehnicii.

In 1894, omul de ştiinţă englez sir Oliver Lodge a trimis un semnal asemănător codului Morse la
o distanţă de peste 800 m. Din nefericire pentru ei, Hertz şi Lodge au privit undele radio ca pe o
curiozitate ştiinţifică, în loc să le considere un fenomen cu implicaţii practice. Bineînţeles că nu toată
lumea gândea la fel. Un cercetător rus, Aleksandr Stepanovici Popov, a imaginat o serie de aplicaţii
practice, printre care şi posibilitatea transmiterii şi recepţiei unor semnale între puncte aflate la distanţe de
kilometri, un posibil avantaj în cazul comunicării cu vapoarele aflate în larg. Într-adevăr, în Rusia, Popov
este considerat adevăratul inventator al radiotehnicii.

În ciuda imediatului său succes, autorităţile italiene nu au manifestat un interes deosebit pentru
realizările sale, astfel că Marconi a plecat la Londra.

Cu ajutorul unui văr din Irlanda, a pregătit şi a obţinut un brevet pentru aparatul său. Dându-şi
seama de avantajele acestui sistem, Oficiul Poştal Britanic l-a încurajat să-şi perfecţioneze dispozitivul.
Cu timpul, invenţia sa a progresat şi a devenit din ce în ce mai puternică, până în clipa în care Marconi a
reuşit să trimită un semnal radio la o distanţă de 15 km peste Canalul Mânecii. Încurajaţi de această
realizare, el şi vărul său au fondat Compania de Telegrafie şi Semnal Fără Fir
 Marconi a realizat un test pentru transmiterea unui semnal la o distanță de aproximativ 3.200 de
km, din Poldhu, Cornwall, până în St. Johns, Newfoundland. El a transmis litera S, care a fost receptată,
iar omenirea a devenit brusc interesată de această tehnică. Modul în care Marconi realizase acest test nu a
fost la vremea respectivă prea bine înțeles. El înlocuise sârma receptorului folosită în modul normal cu un
dispozitiv numit „coeror”, un tub umplut cu pilitură de fier capabil să conducă undele radio. În această
perioadă nimeni nu a și-a putut explica cum funcționase, dar mulți credeau că aveau legătură cu ionosfera,
care în 1924: în zona înaltă a atmosferei există un strat electrizat capabil să reflecte acest tip de radiații,
care, prin ricoșeu, putea să ajungă la destinație.

În 1894 el a construit primul său receptor radio, care conţinea un aşa-numit coherer, o formă
primitivă de detector de semnale radio, inventat de fizicianul francez Edouard Branly. Coherer-ul consta
dintr-o capsulă umplută cu pilitură de metal, care conduce electricitatea mult mai bine sub influenţa
trecerii unor unde electrice de înaltă frecvenţă. Într-o variantă îmbunătăţită receptorul a fost prezentat în 7
mai 1895 sub denumirea de „detector de fulgere” membrilor Societăţii ruse de fizică şi chimie, data
respectivă fiind sărbătorită de atunci în Rusia ca Ziua Radioului, deşi iniţial aparatul a fost considerat util
doar pentru a detecta furtunile care se apropiau. Semnale telegrafice transmise fără fir de la o distanţă de
243 de metri dintr-o altă clădire au putut fi auzite de toţi cei aflaţi în sala de conferinţe. F.F. Petruşevski,
preşedintele Societăţii stătea în faţa tablei, ţinând în mână o hârtie pe care erau înscrise litere alfabetului şi
echivalentele lor în codul Morse. Pe măsură ce semnalele se succedau, Petruşevski se uita pe hârtie şi
înscria pe tablă una câte una literele recepţionate: H E I N R I C H H E R T Z. Era numele marelui
fizician german care pentru prima dată a demonstrat existenţa undelor electromagnetice, previzionate încă
din 1864 de James Clerk Maxwell.

În acelaşi an este publicat şi articolul care descrie descoperirea lui Popov. În 1896 articolul a fost
republicat în Jurnalul Societăţii ruse de fizică şi chimie.

În 1896 (sau la sfârşitul anului 1895) el a îmbunătăţit receptorul realizat de fizicianul şi scriitorul
englez Oliver Lodge, care la rândul său perfecţionase coherer-ul lui Edouard Branly. Popov i-a adăugat
acestui detector de unde radio o sârmă suspendată – antena! -, fiind prima persoană din lume care a făcut
acest lucru – precum şi bobine de şoc menite a neutraliza efectul scânteilor locale.