Cap.

I : Probleme generale

1.1. Istoric

Abordarea inginerească a realităţii este prin esenţă o abordare calitativă şi cantitativă.

Abordarea “clasică” în acest sens se bazează pe o modelare matematică mai mult sau mai puţin
precisă (exactă). În acest context, caracterizări lingvistice ale mărimilor specifice unui proces
condus, de forma “foarte cald”, “umiditate mare”, “viteză mică” sunt din punct de vedere
cantitativ greu interpretabile. Dificultatea apare din considerentul că în automatica “clasică”
informaţiile cu privire la mărimile specifice unui proces sunt prelucrate cu o valoare numerică
bine precizată.
Elaborarea strategiei de conducere şi sinteza dispozitivului de automatizare presupune
modelarea cantitativă, în acest caz, cât mai exactă a procesului condus. Pentru strategii de
conducere adaptive (cu structură variabilă) se impune o permanentă reevaluare a modelelor
respectiv a valorii parametrilor ce caracterizează aceste modele.
Caracterizarea cantitativă a mărimilor procesului prin exprimări de forma amintită : foarte
cald, viteză foarte mică etc. poate fi realizată pe baza teoriei mulţimilor vagi numită în teoria
automatelor şi logică vagă. Conducerea proceselor bazată pe acestă teorie este denumită
conducere fuzzy (“fuzzy control”).
Teoria mulţimilor vagi permite astfel o caracterizare “lingvistică” a calităţii desfăşurării
procesului şi face posibilă realizarea sistemelor de conducere fuzzy.
Teoria mulţimilor vagi (fuzzy set) a fost fundamentată de prof. L.A. Zadeh în 1965. În
traducere “fuzzy” înseamnă “neclar; estompat” şi se foloseşte cu sensul de vag, imprecis.
Mulţimile fuzzy şi în general conceptele fuzzy au apărut din necesitatea de a măsura
cantitativ vagul, imprecisul.
Conceptele teoriei fuzzy îşi găsesc aplicaţii în matemetica aplicată : teoria sistemelor,
teoria automatelor, teoria deciziilor, informatică etc.
Realizările deosebite în domeniul tehnicii de calcul a căror debut este marcat de anul
1970 a deschis perspectivele de aplicare în practică a teoriei în domeniul conducerii automate.
Primele aplicaţii în domeniu sunt atribuite lui E.H. Mamdani.
Ca una din lucrările de pionerat în domeniul mulţimilor vagi şi a aplicaţiilor posibile ale
acestora, trebuie amintită lucrarea apărută în limba română, tradusă ulterior şi în limba engleză,
intitulată “Mulţimi vagi şi aplicaţiile lor”, apărută în 1974 şi elaborată de C.V. Negioţă şi D.A.
Ralescu.
Aplicaţia industrială în domeniul conducerii fuzzy, considerată de referinţă în literatura
de specialitate, se referă la utilizarea unor regulatoare “speciale”, bazate pe teoria mulţimilor
vagi, în conducerea unui cuptor rotativ pentru fabricarea cimentului. Aplicaţia a fost realizată în
anul 1982 în Danemarca.
După anul 1980 în Japonia, apoi în SUA şi ceva mai târziu în Europa s-a produs o
adevărată explozie în domeniul conducerii fuzzy. Aceasta s-a impus în domenii foarte diverse de
la aparatura de uz casnic până la conducerea vehiculelor de transport, roboţi industriali, aparatură
de măsură, conducerea proceselor industriale greu modelabile etc. Perioada ’80 – ’90 este
denumită în literatura de specialitate “fuzzy-boom”.
Acest fenomen s-a datorat în special dezvoltărilor spectaculoase din tehnologia
electronică şi microelectronică ce a permis :
- realizarea unor circuite complexe cu viteză foarte mare de procesare a informaţiei, cu
implicaţii în realizarea unor sisteme de calcul performante ;
- realizarea unor circuite complexe, microcontroller-e specializate şi a soft-urilor aferente
pentru prelucrarea informaţiei vagi ;
- dezvoltarea unor soft-uri de proiectare asistată care determină prelucrarea eficientă a unei
cantităţi mari de informaţii referitoare la procesul condus şi a dispozitivului de automatizare;

1
 - dezvoltarea unor soft-uri performante de simulare în domeniul conducerii fuzzy.
Factorii menţionaţi au făcut posibilă o creştere spectaculoasă a posibilităţilor de extindere
a conducerii fuzzy în cele mai diverse domenii.

1.2. Structura (schema bloc generală a) unui SRA în logică fuzzy

Aplicaţiile de conducere fuzzy dezvoltate până în prezent au permis structurarea acestor

sisteme de conducere.
Schema bloc (considerată clasică în literatură) a unui SRA, monovariabil din punct de
vedere al referinţei u şi al numărului de ieşiri de apreciere y, prevăzut cu regulator fuzzy (RG-F)
poate fi reprezentată conform figurii 1.1.
z
u e1
c
- RG-F PROCES y
e’
eT=[e1e’T]
ya

Fig. 1.1. Schema bloc a SRA cu RG-F

În schema bloc se evidenţiază regulatorul fuzzy RG-F şi procesul precum şi conexiunile

RG-F cu procesul. Ca particularitate a SRA cu RG-F poate fi amintită existenţa conexiunilor
multiple dinspre proces spre regulatorul fuzzy (RG-F) prin mărimi auxiliare definite în schema
bloc prin vectorul e’ :
e  y a (1.1)
Mărimile ya sunt mărimi din proces care sunt direct sau indirect mărimi de intrare în
regulator. Indiferent de numărul mărimilor de intrare în RG-F, trebuie să existe cel puţin una
notată în schemă e1 care corespunde erorii de reglare definită prin :
e1  u  y (1.2)
Această intrare împreună cu celelalte conexiuni de intrare din proces formează vectorul
de intrare în RG-F :

eT  e1  e'T  (1.3)
Funcţionarea unui RG-F (varianta clasică) poate fi descrisă prin schema bloc
informaţională (fig. 1.2).

e1
DACĂ (…ŞI …)
ATUNCI (…)
e2 c
( BAZA DE
REGULI )
en
FUZZIFICARE

FUZZIFICATE

INFORMAŢIA
CONCLUZII

COMANDĂ
DEFUZZI-
INTRĂRI

INTRĂRI

FICARE

FERMĂ
FERME

IEŞIRE
VAGĂ

SCHEMA DE
INFERENŢĂ

Fig. 1.2. Schema bloc a RG-F

2
 Funcţionarea RG-F este realizată printr-o succesiune de operaţii. Prima operaţie realizată
de RG-F este fuzzificarea informaţiei ferme de la intrare. Prin această operaţie informaţia fermă
de la intrare (ei , i =1,n) (reprezentată prin mărimea prescrisă, eroarea de reglare şi mărimile
prelevate din proces) este convertită într-o reprezentare vagă ce reprezintă intrările fuzzificate în
SCHEMA DE INFERENŢĂ.
Schema de inferenţă realizează prelucrarea intrărilor fuzzificate, furnizând la ieşire
“forma vagă” a comenzii c. Prelucrarea în schema de inferenţă a informaţiei “fuzzificate” se
realizează pe baza unui set de reguli numite bază de reguli, set care, în vederea conducerii
procesului, trebuie să fie bine precizate. Evaluarea setului de reguli reprezintă în esenţă – schema
de inferenţă.
Baza de reguli se constituie din reguli “naturale” de forma :

DACĂ (premiza) ATUNCI (concluzia)

Premisa se referă la o situaţie constatată privind evoluţia procesului condus (comparată
de regulă cu evoluţia dorită). Concluzia se referă la măsurile care trebuie luate – prin comanda
c(t) – pentru asigurarea evoluţiei dorite. Baza de reguli se stabileşte având în vedere experienţa
umană – expertul uman. Având în vedere rolul expertului uman din sistemele de conducere fuzzy
s-a impus o analiză a comportamentului expertului uman.
Analiza comportării expertului uman evidenţiază o comportare puternic neliniară,
completată cu efecte de anticipare, întârziere, integrare, predicţie şi chiar adaptare la condiţii
concrete de funcţionare. Caracterizarea lingvistică a procesului condus şi corespunzător
caracterizarea matematică vagă precum şi interpretarea bazată pe experienţă a procesului de
generare a comenzii reprezintă în esenţă parametrii prin care se pot modifica proprietăţile RG-F.
În consecinţă, sistemele de conducere bazate pe logica fuzzy pot fi încadrate în domeniul mai
general al sistemelor de conducere expert.
Comanda vagă rezultată din schema de inferenţă este apoi supusă operaţiei de
defuzzificare. Prin defuzzificare comanda vagă este convertită în comandă fermă c. Comanda
fermă rezultată trebuie să aibă o reprezentare fizică bine precizată, direct utilizabilă de elementul
de execuţie al procesului condus şi de asemenea o valoare numerică bine precizată.
Din analiza schemei bloc a SRA şi a RG-F pot fi identificate principalele particularităţi
ale conducerii fuzzy :
- conducerea fuzzy se bazează pe regulatoare denumite regulatoare fuzzy cu caracteristică
statică neliniară modelabilă / influenţabilă după nevoi ;
- conducerea fuzzy poate fi asigurată după mai multe mărimi ale procesului putând fi
încadrată din acest punct de vedere în categoria structurilor de conducere cu conexiuni multiple,
ceea ce face ca RG-F să devină multivariabil la intrare (posibil şi la ieşire) apropiindu-se ca şi
conţinut de regulatoarele după stare ;
- în principiu, RG-F sunt regulatoare fără dinamică, dar domeniile de utilizare şi
performanţele SRA cu RG-F pot fi lărgite prin extinderea RG-F propriu-zise cu module cu
dinamică. Se obţin astfel RG-F cu dinamică ce crează componente de tip derivativ şi / sau
integrator, aceste regulatoare fiind cvasitipizate ;
- regulatoarele fuzzy prezintă meleabilitate în modificarea proprietăţilor de transfer ceea
ce permite realizarea într-o varietate mare a structurilor de conducere adaptivă.
Aplicaţiile conducerii fuzzy, dezvoltate până în prezent, permit formularea unor concluzii
ce privesc posiblităţile de aplicare a acestei tehnici de conducere.
Conducerea fuzzy reprezintă o alternativă viabilă a conducerii clasice, în special pentru
conducerea proceselor cu neliniarităţi funcţionale greu modelabile şi în general pentru procese
unde, din cauza numărului mare de parametrii şi factori care intervin, este dificil să se stabilească
un model matematic riguros. Conducerea fuzzy faţă de conducerea clasică este bazată şi axată
puternic pe experienţa operatorului uman, experienţă pe care RG-F o poate modela mai fidel
decât un regulator convenţional.

3
 Cap. II : Bazele teoretice ale sistemelor în logică fuzzy

2.1. Mulţimi vagi. Definiţii. Caracterizări.

Pentru a facilita înţelegerea sistemelor de conducere fuzzy şi a defini bazele teroretice ale
acestora se impune definirea mulţimilor vagi.
Esenţa reprezentării vagi a informaţiei se bazează pe introducerea unei măsuri pentru
aparteneţa unui element la o mulţime. Această măsură este dată de funcţia de apartenenţă (f.d.a.).
O mulţime vagă (fuzzy set) se defineşte printr-o aplicaţie de forma :
F : X  [0;1] , unde X reprezintă o mulţime de bază cu elemente x  X
Mulţimea fuzzy F este caracterizată prin f.d.a. :
 : X  [0;1]
Prin f.d.a. a MV fiecărui element x  X i se asociază o valoare  ( x)  [0;1] care
caracterizează gradul de apartenenţă a lui x la X.
După cum se observă în cazul MV sunt permise valori ale gradului de apartenenţă
cuprinse între 0 (cel mai mic grad de apartenenţă) şi 1 (cel mai mare grad de apartenenţă).
Pentru f.d.a. se mai utilizează şi notaţia  x . Gradul de apartenenţă c al valorii (ferme)
x  xi la MV se notează în acest caz fie prin  ( xi ) fie prin notaţia  x ( xi ) .
Mulţimea de bază X poate fi o mulţime compactă sau o mulţime cu număr finit de
elemente discrete. Dacă X este o mulţime cu număr finit de elemente discrete f.d.a. a MV se
defineşte prin relaţia :
 : { ( x) / x x  X}, unde  ( x) / x reprezintă perechea de valori discrete
„grad de apartenenţă” / „valoare fermă” din mulţimea de bază – denumită şi singleton.
Proprietăţile mulţimilor vagi pot să se modifice şi funcţie de o a doua variabilă
independentă. În cazul proceselor, această varibilă este timpul t.
O astfel de MV se va defini printr-o aplicaţie de forma :
F : X  T  [0;1]
F.d.a. a mulţimii vagi astfel definite va fi :
 : X  T  [0;1] , unde  ( x, t )  [0;1] , x  X , t  T .
Reprezentarea f.d.a. specifice unei MV poate fi realizată în mai multe moduri : analitic,
grafic sau discret prin singletonuri.
Reprezentarea analitică se face prin expresii matematice relativ simple. Forma expresiilor
matematice defineşte timpul f.d.a.
Reprezentarea grafică a f.d.a. de face printr-un grafic ce caracterizează variaţia acesteia.
Reprezentarea prin singletonuri se face doar la MV de tip discret.
Exemplificarea conceptului de MV se va face considerând modelarea noţiunii
„temperatură plăcută” într-o incintă. Pentru această noţiune care caracterizează de regulă
senzaţia de confort se poate ataşa o f.d.a. de formă dată în figura 2.1.
În exemplul analizat s-a considerat
T
că temperatura plăcută este la valoarea de
TS TP TR
22,5°C, unde gradul de apartenenţă a valorii
1 ferme la noţiunea (termen lingvistic)
„temperatură plăcută” este egal cu 1
( TP ( 22,5)  1) .
Pentru 20°C gradul de aparteneţă
17,5 20 22,5 25 27,5 T[C] T (20)  0,5 , iar la 17,5°C, gradul de
p

Fig. 2.1. Modelarea noţiunii “temperatură plăcută” apartenenţă al valorii ferme la noţiunea dată
este T (17,5)  0 .
p

4
 În figură se consideră adiacent la termenul temperatură plăcută (T p ) şi termenii
temperatură scăzută (TS ) respectiv temperatură ridicată (TR ) pentru care f.d.a. sunt reprezentate
punctat. În exemplul considerat pentru definirea grafică a f.d.a. mulţimea de bază este o mulţime
continuă.
Considerând mulţimea de bază [17,5 ; 27,5] definită prin valori directe din 0,5°C în 0,5°C
atunci noţiunea „temperatură plăcută” va fi reprezentată prin singletonuri :
 0 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1 
MT   ; ; ; ; ; ; ; ; ; ; 
17,5 18 18,5 19 19,5 20 20,5 21 21,5 22 22,5 
Aliura f.d.a. pentru diferite noţiuni „termini lingvistici” poate diferi pe domeniul de bază
ceea ce evidenţiază şi adânceşte caracterul neliniar şi subiectiv al perceperii umane (fig. 2.2).
T
În figură sunt atribuiţi mai mulţi
FR R P C FC DC
termeni pentru temperatură :
1 - foarte rece - FR
- rece - R
- plăcut - P
- cald - C
20 30 40 50 T[C] - foarte cald - FC
- deosebit de cald - DC
Fig. 2.2. Aliura f.d.a. pentru diferiţi TL Senzaţiile care dau şi valorile de temperatură
depind de subiectul care face aprecierea.
De asemenea chiar şi pentru acelaşi subiect pe domeniul de bază, diferiţi TL au aliură
diferită pentru f.d.a.
Pentru caracterizarea analitică a MV se asociază o serie de descriptori. Pentru definirea
acestor descriptori se va considera f.d.a. definite grafic printr-o curbă de forma dată în figura 2.3.
Principalii descriptori care se asociază
(x) pentru caracterizarea mulţimilor vagi sunt :
x0
1 suportul, toleranţa, înălţimea.
Suportul MV (baza, lăţimea) se notează
prin Sp ( ) şi se defineşte prin relaţia :
Sp(  )  {x x  X ,  ( x)  0}
x1 x2 x3 x4 x Conform graficului care descrie f.d.a. a MV,
Fig. 2.3. Definirea descriptorilor asociaţi MV suportul va fi intervalul x1, x4 :
Sp(  )  ( x1 , x4 )
Toleranţa MV se notează prin Tl (  ) şi se defineşte prin relaţia :
Tl ( )  {x x  X ,  ( x)  1}
Conform graficului care descrie f.d.a. a MV şi modului de definire, toleranţa va fi intervalul
[ x2 , x3 ] : Tl (  )  [ x2 , x3 ]
Înălţimea MV notată h(  ) se defineşte prin relaţia :
h(  )  max{ ( x) x  X}
Pentru exemplul considerat, înălţimea va fi : h(  )  1
Uneori, în caracterizarea MV se utilizează noţiunea de număr vag X0.
Numărul vag X0 se defineşte prin relaţiile:
Sp( X 0 )  { x X 0 ( x)  0}  ( x1 , x 4 )
Tl ( X 0 )  { x X 0 ( x)  1}  [ x 2 , x3 ]
Valoarea fermă x0  [ x2 , x3 ] .
Descriptorii amintiţi servesc pentru caracterizarea analitică a MV.

5
 2.2. Funcţii de apartenenţă. Reprezentări.

Din cele analizate privind descrierea f.d.a., acestea admit trei tipuri de reprezentări. Cea
mai intuitivă dintre reprezentări este reprezentarea grafică directă.
Reprezentarea grafică a f.d.a. se face prin mai multe tipuri de curbe cu diverse aliuri care
au în literatură denumiri consacrate (figura 2.4).
(x) (x) (x) (x)

1 a) 1 b) 1 c) 1 d)
0.5 0.5 0.5

x x x x
x0 x0 -2a x0 x0+2a x1 -2a1 x1 x2 x2+2a2
a a a a a1 a2

(x) (x) (x) (x)

1 e) 1 f) 1 g) 1 h)
0.5 0.5

x x x x
x1-a1 x1 x2 x2 +a2 x0-a 1 x0 x0+a2 xp x1 x2
a1 a2 a1 a2

Fig. 2.4. Aliura graficelor f.d.a.

Pentru o parte din aceste f.d.a. pot fi asociate şi relaţii matematice care permit
caracterizarea analitică a acestora.
F.d.a. de tip „clopot Gauss” este reprezentată în figura a. Acest tip de f.d.a. permite şi o
reprezentare analitică printr-o expresie de forma :
1
 ( x)  , x a>0
1  [( x  x0 ) / a ]2
,unde a este dispersia TL,x0–valoarea centrată. Valoarea centrată respectă proprietatea  ( x0 )  1 .
F.d.a. de tip „cosinus” (f.d.a. de tip „funcţie trigonometrică”) cu flancuri simetrice este
reprezentată în fig. b. Această f.d.a. permite o caracterizare analitică printr-o expresie de forma :
 0 , pentru x  x 0  2a , x  x0  2a
  ( x  x0 ) 
 ( x)   1 
1  cos , pentru x0  2a  x  x0  2a
 2  2a 
F.d.a. cu flancuri de tip „cosinus nesimetrice” şi „zonă superioară” (toleranţă) lărgită este
reprezentată în figc. F.d.a. de acest tip admite o caracterizare analitică printr-o expresie de forma:
 0 pentru x  x1  2a1
1   ( x  x1 ) 
 1  cos  pentru x1  2a1  x  x1
2  2a1 

 ( x)   1 pentru x1  x  x2
1   ( x  x2 ) 
 1  cos pentru x2  x  x2  2a2
 2 2 a2 
 0 pentru x  x 2  2a2
F.d.a de formă polinomială cu flancuri formate formate din segmente de dreaptă este
reprezentată prin graficul din figura d. Graficul poate conţine atât zone convexe cât şi concave. O
astfel de formă se obţine frecvent ca „rezultat” pentru forma vagă a mărimii de ieşire dintr-un
regulator fuzzy în urma prelucrării variabile interne.
F.d.a. de tip „trapezoidal” este reprezentată în figura e. Această f.d.a. admite şi o
reprezentare analitică printr-o expresie de forma :
6
  0 pentru x  x1  a1
 x  x1
1  pentru x1  a1  x  x1
 a1
 ( x)   1 pentru x1  x  x 2
 x  x2
1  pentru x 2  x  x 2  a 2
 a2
 0 pentru x  x2  a2
F.d.a. de tip triunghiular este reprezentată în figura f. F.d.a. de acest tip admite şi
reprezentare analitică printr-o expresie de forma :
 0 pentru x  x a  a1
 x  x0
1  pentru x 0  a1  x  x0
 a1
 ( x)   1 pentru x  x0
 x  x0
1  pentru x0  x  x0  a 2
 a2
 0 pentru x  x0  a 2
Se obţine şi prin particularizare de la cea trapezoidală x1  x2  x0 .
F.d.a. de tip singleton – este reprezentată în figura g. Poate fi de asemenea caracterizată
analitic printr-o expresie de forma :
0 pentru x  x0

 ( x)  
1 pentru x  x
 0

Această caracterizare se obţine şi prin particularizarea expresiei f.d.a. de tip triunghiular

pentru a1  a 2  0 .
Pentru această f.d.a. x0 este denumit şi valoare modală, singletonul putând fi considerat
ca reprezentarea unei „valori ferme” egală cu valoarea modală.
F.d.a. de tip dreptunghiular este reprezentată în figura h. Caracterizarea analitică a acestei
f.d.a. poate fi realizată printr-o expresie de forma :
0 pentru x  x1

 ( x)  1 pentru x1  x  x2
0 pentru x  x2

, unde [x2-x1] reprezintă lăţimea f.d.a. reprezentând un parametru uşor de manipulat.
Pentru aplicaţiile practice din domeniul conducerii automate sunt preferate MV/TL cu
f.d.a. ce au flancurile formate din segmente de dreaptă sau singletonuri deoarece acestea sunt
relativ uşor prelucrabile analitic : polinomiale, trapezoidale, triunghiulare, dreptunghiulare şi
singleton.

2.3. Proprietăţile MV. Submulţimi vagi.

O mulţime vagă 1 ( x), x  X reprezintă o submulţime vagă a unei mulţimi vagi  (x),
x  X dacă este respectată proprietatea :
1 ( x)   ( x) , x  X
În acest caz apare o relaţie de inculziune de forma :
1 ( x)   ( x)
În reprezentarea MV prin graficul f.d.a. noţiunea de submulţime vagă poate fi
exemplificată prin graficul din figura 2.5. :

7
 (x), 1(x) În categoria MV există o serie de MV
care au o serie de proprietăţi particulare
1
deosebite care facilitează operarea cu ele. Din
(x)
această categorie fac parte MV normală, MV
1 (x) subnormală şi MV (identic) nulă, MV
universală.
x MV normală pe mulţimea de bază X este
Fig. 2.5. Ilustrarea submulţimii vagi
mulţimea V pentru care înălţimea este 1, adică :
h(  )  1 .
MV subnormală pe mulţimea de bază X este MV pentru care înălţimea este mai mică
decât 1, adică : h(  )  1 .
MV (identic) nulă pe mulţimea de bază X este MV pentru care înălţimea este 0 adică :
h (  )  0 , x  X
MV universală pe mulţimea de bază X este MV pentru care :
 ( x)  1 , x  X
În conducerea automată se impune definirea proprietăţii de „asemănare vagă” a MV.
Definirea acestei proprietăţi presupune definirea unei alte noţiuni numită tăietură de înălţime
dată într-o mulţime vagă.
Tăietura de înălţime α în mulţimea vagă (V),  : X  [0,1] se notează  şi se defineşte
printr-o funcţie  : X  [0,1] caracterizată prin :
0 pentru x  X cu  ( x)  
 ( x)     (0,1]
1 pentru x  X cu  ( x)  
Tăietura de înălţime α în MV  este – în sensul teoriei generale amulţimilor – o mulţime
„clasică” fermă. Considerând MV reprezentată pentru graficul f.d.a. din figura 2.6, tăietura de
înălţime α este reprezentată prin graficul figurat punctat.
(x), (x) După cum se observă, între suporturile celor
(x) două mulţimi există relaţia : S p (  )  S p (  )
1
(x)
În baza tăieturii de înălţime α se poate

defiini noţiunea de asemănare vagă : două MV
1 : X  [0,1] şi  2 : X  [0,1] sunt asemenea vag
dacă pentru orice înălţime α,   (0,1] există numere
Sp( ) x
reale α 1, α2 cu proprietatea că  1  0 ,  2  1 astfel
Sp()
încât: S p (1 1 )  S p ( 1 )
Fig. 2.6. Tăietura de înălţime 
S p ( 2  2 )  S p ( 2 )
Asemănarea vagă se notează formal prin 1   2 .
MV 1 şi  2 asemenea vag au proprietatea pentru α = 1 că suporturile şi toleranţele sunt
egale : S p (1 )1  S p (  2 )1 şi Tl ( 1 ) 1  Tl (  2 )1  x  X  ( x)  1
Ilustrarea cazurilor de MV asemenea vag şi MV care nu sunt asemenea vag este redată în
reprezentarea f.d.a. a mulţimilor vagi din figura 2.7 a respectiv b.
(x) (x)

1 2 a) 1 2 b)

1 1

x x
Fig. 2.7. Reprezentarea f.d.a. pentru MV asemenea vag a) şi care nu sunt asemenea vag b)

8
 Restricţia în asemănarea vagă a două MV este adusă prin condiţionarea unui acelaşi
suport şi aceleaşi toleranţe pentru cele două mulţimi.
Două mulţimi vagi : μ1 : X → [0,1] şi μ2 : X → [0,1] sunt asemenea vag în sens strict
dacă : Sp(μ1) = Sp(μ2) şi Tl(μ1) = Tl(μ2).
Pentru conducerea bazată pe teoria mulţimilor vagi asemănarea vagă şi asemănarea vagă
în sens strict are consecinţe foarte importante. Acestea sunt concretizate prin faptul că :
- flancurile f.d.a. a MV nu constitue condiţie pentru asemănarea în sens strict a MV ceea
ce permite ca, în aplicaţiile practice de conducere unde informaţia vagă trebuie cât mai rapid
evaluată, să se aleagă formele cele mai simple : triunghiulară, dreptunghiulară, trapezoidală sau
singletonuri ;
- modificări importante în caracterizarea informaţiei vagi se obţin prin modificarea
suportului şi / sau a toleranţei MV.
Asemănarea vagă influenţează şi asupra cuantizării valorilor x şi a valorilor μ(x) ale f.d.a..
Pentru a asigura redarea cât mai fidelă a mărimii continue x prin eşantionul cuantizat este
necesar un număr cât mare de biţi.
Deoarece în reprezentarea numerică prin valori cuantizate a MV apar două cuantizări
pentru valoarea x şi pentru μ(x) ale f.d.a. trebuie avute în vedere următoarele recomandări :
- fiecare cuvânt binar al eşantionului să fie de 12 (16) biţi ;
- numărul de nivele prin care se reprezintă x şi μ(x) să fie corelat.
Ultima condiţie este impusă din considerentul de a preîntâmpina modificarea suportului
MV cuantizate faţă de a celei continue. Pentru aceasta este necesar ca panta iniţială şi finală a
graficului f.d.a. să fie mai mare de 450.

2.4. Conectori şi operatori vagi

2.4.1. Conectorii ŞI, SAU şi complementare vagă

Tratarea informaţiei vagi presupune existenţa unor conectori lingvistici (cuplori) ai TL

specifici unei MV.
Rezolvarea matematică a conexiunilor se bazează pe utilizarea unor operatori adecvaţi,
regulile de acţiune a acestora fiind specifice teoriei MV. Conectorii (adeseori denumiţi şi
operatori) sunt ŞI, SAU, complementare (negare) vagă.
Conectorul ŞI a două MV µ1, µ2 definite pe aceeaşi mulţime de bază X :
μ1 : X → [0,1] , μ 2 : X → [0,1]
corespunde intersecţiei mulţimilor vagi (MV).
Conectarea ŞI se va defini deci prin intersecţia µ1, µ2 :
µ = µ1 ∩ µ2 : X → [0,1]
Evaluarea conectorului se face prin operatorul minimum (MIN) conform regulii
exprimată sintetic prin expresia :
µ1 ŞI µ2 = µ(x) = (µ1 ∩ µ2)(x) = MIN(µ1, µ2) ;  x  X
Regula de evaluare dată prin această expresie pentru conectorul ŞI presupune crearea
minimului celor două (sau mai multe) f.d.a.
Modul de aplicare este prezentat în figura 2.8 pentru TL cald (C) şi foarte cald (FC).

C FC
1 Conectorul ŞI precum şi operatorul de
C ŞI FC = C  FC evaluare MIN au următoarele proprietăţi :
- comutativitatea :
µ1 ∩ µ2 = µ2 ∩ µ1
- asociativitatea :
µ1 ∩ (µ2 ∩ µ3 ) = (µ1 ∩ µ2 ) ∩ µ3
30 40 50 60 t
Aceste proprietăţi asigură prelucrarea
Fig. 2.8. Aplicarea conectorului ŞI convenabilă a informaţiei vagi.
pentru TL : C şi FC

9
 Conectoru SAU a două MV µ1 şi µ2 definite pe aceeaşi mulţime de bază X :
μ1 : X → [0,1] , μ 2 : X → [0,1],
corespunde reuniunii mulţimilor vagi (MV).
Se defineşte prin relaţia:
μ = µ1  µ2 : X→ [0,1].
Evaluarea conectorului se face prin operatorul maximum (MAX) conform regulii
exprimate sintetic prin expresia :
µ1 SAU µ2 = µ(x) = (µ1  µ2)(x) = MAX(µ1, µ2) ;  x  X
Regula de evaluare pentru conectorul SAU prin operatorul de maximum presupune
crearea maximului celor două (sau mai multe) f.d.a..
Modul de aplicare este prezentat în figura 2.9 pentru TL cald (C) şi foarte cald (FC).

C FC
1 Conectorul SAU precum şi operatorul
C SAU FC = C  FC de evaluare MAX au următoarele proprietăţi :
- comutativitatea :
µ1  µ2 = µ2  µ1
- asociativitatea :
µ1  (µ2  µ3 ) = (µ1  µ2 )  µ3
30 40 50 60 t
Aceste proprietăţi asigură prelucrarea
Fig. 2.9. Aplicarea conectorului SAU
convenabilă a informaţiei vagi.
pentru TL : C şi FC

Complementarea vagă sau negarea vagă. Pentru o MV : μ : X → [0,1] , se defineşte

complementul vag al acestuia µc (numit şi negata mulţimii vagi) prin expresia de forma :
µc : X → [0,1]
, unde : µc(x) = 1- µ(x) ;  x  X
Exemplificarea grafică a aplicării conectorului este dată sintetic în graficul din fig. 2.10. :
 Graficul care redă complementarea (sau
C CC = 1- C
1 negarea vagă) evidenţiază diferenţe nete faţă de
această operaţie în cazul logicii booleene
deoarece după cum se observă :
µ  µc = µ  (1 - µ) ≠ 1
µ ∩ µc = µ ∩ (1 - µ) ≠ 0
Mulţimea μ cc rezultată va fi interpretată
t
ca o MV ce corespunde unui TL cu denumirea
Fig. 2.10. Complementarea vagă
NU Cald denumită adesea inversa MV de bază.

2.4.2 Operatorii PRODUS (PROD) şi SUMĂ (SUM)

Operatorul PROD se defineşte şi se evaluează prin relaţia :

µ(x) = PROD (µ1(x), µ2(x)) = µ1(x) · µ2(x) ;  x  X


C FC Graficul care ilustrează acţiunea
1 C  FC operatorului PROD pentru TL cald (C) şi
PROD (C , FC) foarte cald (FC) este prezentat în figura
2.11. :
Operatorul PROD reprezintă o
alternativă la evaluarea prin operatorul MIN
a conectorului ŞI (intersecţie).
t
Fig. 2.11. Reprezentarea operatorului PROD

10
 Operatorul SUM se defineşte şi se evaluează prin relaţia :
1
µ(x) = SUM (µ1(x), µ2(x), …, µn(x)) = [µ1(x) + µ2(x) + … + µn(x)] ;  x  X
n
Graficul care ilustrează acţiunea operatorului SUM pentru doi TL : cald (C) şi foarte cald
(FC) este prezentat în figura 2.12. :

C FC
Operatorul SUM reprezintă o
1 alternativă la evaluarea prin operatorul MAX a
C  FC
conectorului SAU (reuniune).
SUM (C , FC)
Evaluarea conectorilor ŞI respectiv
SAU prin operatorii PROD respectiv SUM pot
fi din punct de vedere al prelucrării vagi a
informaţiei prea fermi.
t Din acest considerent în logica vagă se
Fig. 2.12. Reprezentarea operatorului SUM utilizează şi operatori mai puţin fermi.

2.4.3. Operatorii ŞI vag , SAU vag

Operatorul ŞI vag a două MV µ1, µ2 : µ1 : X → [0,1] , µ2 : X → [0,1] , definite pe

aceeaşi mulţime de bază se defineşte şi se evaluează prin relaţia :
1 γ
µ(x) = γ · MIN (µ1(x), µ2(x)) + · [µ1(x) + µ2(x)] ; γ  [0,1].
2
Prin coeficientul γ se poate asigura ponderea evaluării operatorului ŞI vag între
următoarele limite :
γ=1  µ(x) = MIN (µ1(x), µ2(x)) evaluare prin operatorul MIN
1
γ=0  µ(x) = [µ1(x) + µ2(x)] evaluare prin operatorul SUM
2
Pentru γ  (0,1) evaluarea se face prin ponderea operatorului MIN, SUM.
Ilustrarea modului de acţiune a operatorului ŞI vag, şi a efectului modificării
coeficientului γ este prezentat în figura 2.13. :
 
1(x) 2 (x) 1(x) 2 (x)
1 1

x x
Ş I vag SAU vag
=1
1 1
0<<1
=1
=0
=0
0.5 0.5
0<<1

x x
Fig. 2.13. Acţiunea operatorului ŞI vag Fig. 2.14. Acţiunea operatorului SAU vag

Operatorul SAU vag a două MV µ1, µ2 : µ1 : X → [0,1] , µ2 : X → [0,1] (definite pe

aceeaşi mulţime de bază X) se defineşte şi se evaluează prin relaţia :
1 γ
µ(x) = γ · MAX (µ1(x), µ2(x)) + · [µ1(x) + µ2(x)] ;  x  X.
2

11
 Coeficientul γ  [0,1] asigură o ponderare a evaluării operatorului SAU vag între
următoarele limite :
γ=1  µ(x) = MAX (µ1(x), µ2(x)) evaluare prin operatorul MAX
1
γ=0  µ(x) = [µ1(x) + µ2(x)] evaluare prin operatorul SUM
2
Pentru 0 < γ < 1 se realizează pentru evaluare o ponderare a celor doi operatori MAX şi
SUM.
Ilustrarea modului de acţiune a operatorului SAU vag şi a efectului modificării
coeficientului γ este prezentată în figura 2.14. .
Operatorii ŞI vag , SAU vag reprezintă operatori mai puţini fermi faţă de operatorii
PROD şi SUM.

2.4.4. Operatorul MIN-MAX. Modificatori ai MV

Operatorul MIN-MAX asigură evaluarea unor conectori prin ponderea operatorilor MIN
respectiv MAX.
Operatorul MIN-MAX a două MV : µ1 : X → [0,1] , µ2 : X → [0,1] (definite pe
aceeaşi mulţime de bază X) se defineşte şi se evaluează prin expresia :
µ(x) = γ · MIN (µ1(x), µ2(x)) + (1 – γ) · MAX (µ1(x), µ2(x)) ;  x  X.
unde γ  [0,1] asigură ponderarea evaluării asigurănd subiectivizarea mai nuanţată a evaluării.
Ponderea evaluării se realizează între următoarele limite :
γ=0  µ(x) = MAX (µ1(x), µ2(x))
γ=1  µ(x) = MIN (µ1(x), µ2(x))
Ilustrarea modului de acţiune a operatorului MIN-MAX şi a efectului modificării
coeficientului γ este prezentată în graficul din figura 2.15. :
 În conducerea fuzzy acest operator este
1(x) 2 (x)
1 puţin utilizat.
Pe lângă operatorii analizaţi în teoria
MV se mai definesc şi alţi operatori care
prezintă importanţă deosebită atât în anumite
domenii tehnice cât şi netehnice. În
conducerea fuzzy însă sunt utilizaţi doar
x operatorii analizaţi.
MIN-MAX În teoria MV se definesc şi o serie de
1
=0 modificatori ai MV. Modificatorii reprezintă
0<<1 în esenţă operatori bazaţi pe calcule aritmetice
=1 efectuate asupra f.d.a. aferente MV.
0.5
Particularitatea acestor operatori
constă în faptul că nu afectează suportul şi
toleranţa MV de bază.
x Cei mai utilizaţi modificatori sunt
Fig. 2.15. Acţiunea operatorului MIN-MAX operatorul de concentrare notat CON(µ) şi
operatorul de diluare notat DIL(µ).
Operatorul de concentrare se defineşte şi se evaluează prin relaţia :
µ1(x) = CON(µ(x)) = [µ(x)]n , n= 2, 3, … ,  x  X.
Operatorul asigură ca rezultat o MV µ1 mai densă decât MV original.
Operatorul de diluare se defineşte şi se evaluează prin relaţia:
1
n
µ2(x) = DIL(µ(x)) = [µ(x)] , n= 2, 3, … ,  x  X.
Operatorul asigură ca rezultat o MV µ2 mai puţin densă decât MV original.
Efectele celor doi operatori asupra aceleiaşi MV µ este ilustrată grafic în figura 2.16. :

12
 
După cum rezultă din relaţiile de

definiţie şi modul de acţiune, operatorii
1
1 realizează în principal modelarea unor
2 concepte vagi de forma :
„mai …”, „mult mai …”, „ceva mai …”,
„relativ mai …”.
Modificatorii sunt utilizaţi mai rar în
x conducerea fuzzy, deoarece complică
Fig. 2.16. Acţiunea modificatorilor asupra MV prelucrarea eficientă a informaţiei pe de o
parte, iar pe de altă parte există metode mai
eficiente de influenţare în sensul dorit a
proprietăţilor RG-F.

13