Sunteți pe pagina 1din 3

Curs 4 Lit. Comp.

ILUMINISMUL

Caracterizând secolul al XVIII-lea, iluminismul reprezintă un curent al burgheziei în


ascensiune, de aceea se manifestă mai întâi în ţările în care această clasă socială era mai dezvoltată
(Franţa, Anglia).

Condiţii istorice şi culturale:


- Dezvoltarea burgheziei
- Dezvoltarea ştiinţei. Apariţia iluminismului este un efect al revoluţiei ştiinţifice din secolul al
XVII-lea. Atunci, gânditori ca Galileo Galilei, Pascal, Descartes, Isaac Newton au descoperit că
Universul este guvernat de legi fixe ce pot fi exprimate în limbaj matematic.
- aprobarea Declarației Drepturilor Omului și ale Cetățeanului (august 1789).

În plan filozofic, reprezentanţii cei mai marcanţi ai iluminismului sunt enciclopediştii francezi
(J.J. Rousseau) cei care publică monumentala Enciclopedie, lucrare ce cuprinde toate domeniile
cunoaşterii.

Caracteristici:
- Curent ideologic şi cultural, fiind preocupat de probleme sociale şi morale.
- Promovarea raţionalismului: încrederea în rațiunea ființei umane și în abilitățile inovatoare
ale acesteia. 
- Caracter laic, antireligios şi anticlerical, care favorizează apariţia unor orientări religioase ca
deismul
- Concepţia ,,contractului social” şi a „monarhului luminat”. Popoarele deţin adevărata
suveranitate şi îl pot înlătura pe suveranul lor dacă acesta nu respectă contractul social încheiat
între popor şi el.
- Ideea emancipării poporului prin cultură
- Răspândirea culturii în popor, prin înfiinţarea de şcoli, prin tipărirea de lucrări de
popularizare a culturii şi a ştiinţei.
- Pentru iluminişti, omul este cetăţean universal, este cosmopolit, iar Cosmopolis este o patrie
ideală, unde se vorbeşte o limbă universală.
Iluminism, ,,Sturm und Drang”, clasicism şi neoumanism în literatura germană

Johann Wolfgang Goethe (1749-1832) este considerat nu doar unul dintre cei mai mari
scriitori germani, ci şi unul dintre spiritele strălucite ale umanităţii, personalitate multilaterală, cu
preocupări în literatură, artă şi ştiinţă, excelând în toate aceste domenii abordate şi neputând fi pe
deplin încadrat într-un singur curent.
Capodopera sa este Faust, creaţie a cărei elaborare a durat aproximativ 60 de ani. Opera este
greu de încadrat într-o specie literară anumită. Goethe a subintitulat-o tragedie, dar poate fi considerată
în acelaşi timp dramă filosofică sau poem dramatic.
Povestea dramatică a acestui umanist (Faust) magician, astrolog şi vrăjitor, a cărui existenţă este
atestată, a început să-l preocupe pe Goethe încă din tinereţe. Însă motivul omului care şi-a vândut
sufletul diavolului apare mai întâi într-o legendă medievală (din sec. al XII-lea), apoi, sub forma
doctorului Faust, apare în cărţi populare ale Renaşterii. Materialul acestei cărţi populare, împreună cu
impresiile produse de reprezentaţia unei piese păpuşăreşti a doctorului Faust (la bâlciul de la Frankfurt)
au constituit unele dintre sursele ce au fost utilizate de Gothe, fiind subordonate unei teme
fundamentale: sensul existentei.
 Poemul Faust este structurat în două părţi:
Prima parte se deschide cu o Închinare, adresată ,,martorilor trecuţi ai vieţii poetului”. Urmează
un dublu prolog: Prolog în teatru şi Prolog în cer. Prologul în teatru conţine ideile fundamentale ale
lui Goethe asupra teatrului. În Prolog în cer este prezentată o intelegere între Dumnezeu şi Mefistofel,
diavolul care, convins că omul este dominat de principiul răului, incearca să câştige sufletul lui Faust.
Scopul lui Dumnezeu este de a dovedi că omul tinde spre adevăr şi are un fond plin de nobleţe şi
generozitate, în ciuda oricăror ispite.
Faust este un bătrân savant ajuns la capătul unei vieţi de studiu, dar care îşi exprimă într-un
monolog insatisfacţia faţă de cunoştinţele care nu devin niciodată complete. Gândul sinuciderii îi este
alungat de sunetele clopotelor care vestesc Paştele şi de bucuria sărbătorii de afară, natura aflată în
pragul primăverii. Faust încheie un pact cu diavolul Mefistofel: acesta îl va sluji pe pământ
întinerindu-l şi oferindu-i tot ce doreşte, iar sufletul lui Faust va fi pierdut atunci când fericirea pe care
o va trăi îl va determina să ceară clipei să se oprească: ,,Mai stai, că eşti atâta de frumoasă!”. Mefistofel
îl antrenează în mai multe aventuri care semnifică treptele parcurse de om în dobândirea fericirii. 1.
Beţia din pivniţa Auerbach înseamnă plăcerile vulgare, care nu-l pot satisface pe omul însetat de
absolut. 2. Întinerit în bucătăria vrăjitoarelor, Faust se apropie de fericire prin dragostea pentru
Margareta. Fiindcă Margareta îi satisface dorul de iubire, Mefistofel îl face pe Faust ucigaşul lui fratele
ei, în urma unui duel între cei doi. In acest timp, Margareta este acuzata de pruncucidere si isi asteapta
in temnita clipa executiei. Cuprins de remuşcări, Faust o vizitează în închisoare şi e martor la ultimele
sale clime. Partea I se incheie cand fata este mântuită, căci cu ultimele puteri ea cheamă îngerii să-i
salveze sufletul. O voce de sus anunţă: ,,E mântuită!”.
În Faust II, Ariel îl adoarme pe Faust pentru a scăpa de ,,săgeţile amare ale remuşcării”. Trezit
din acest somn va începe un nou parcurs. Aflat la curtea împăratului, Faust va coborî în ,,ţinutul
mumelor” pentru a o aduce pe Elena, de a cărei frumuseţe este cucerit. O explozie destramă totul, iar
Faust e condus de Mefistofel în Greciaunde o întâlneşte aievea pe frumoasa Elena, cu care va avea un
copil. Pruncul se prăbuşeşte din zbor, iar Elena dispare, urmându-l în împărăţia umbrelor.
Întors în lumea pe care o părăsise, Faust primeşte o bucată de pământ pe ţărmul inundabil al
mării. La îndemnul său, mii de locuitori ai acestui ţărm inundabil construiesc diguri şi seacă mlaştina,
transformând-o în pământ fertil. Fericirea este găsită în viaţa activă, în creaţia utilă oamenilor. Faust
moare, dar Mefistofel nu-i va avea sufletul, înturcât fapta generoasă l-a mântuit, corul din ceruri anunţă
mântuirea lui: ,,Cine cu zel s-a străduit/ Poate să fie mântuit!”.
Aşadar, destinul lui Faust este disputat de două forţe exterioare extreme, cea a Binelui:
Dumnezeu şi cea a Răului: Mefistofel, diavolul. Faust are, totuşi, libertatea alegerii.