SPECIFICUL DEZVOLTĂRII COPILULUI ÎN

VÂRSTA PREȘCOLARĂ
3-6/7 ani
ACHIZIŢII DOMINANTE
1. Dezvoltarea deosebită a capacităţilor senzoriale şi motrice;
2. Îmbogăţirea proceselor cognitiv-logice susţinute de utilizarea integratorilor verbali;
3. Exprimarea capacităţilor creative în plan verbal, artistic şi prin roluri comportamentale;
4. Dezvoltarea conştiinţei de sine, a autonomiei şi a capacităţii adaptative.

CARACTERIZAREA GENERALĂ A VÂRSTEI PREȘCOLARE

Perioada preşcolară cuprinde vârsta de la 3 pînă la 6/7 ani. În literatura de specialitate mai
este numită și a doua copilărie (U.Șchiopu, E. Verza, 1995).
Expresia celor ”7 ani de acasă” pe care omul îi are sau nu-i are, reflectă tocmai importanța
pe care această perioadă o are în evoluția psihică a copilului, determină dezvoltarea bazelor
personalității, dezvoltarea capacității de cunoaștere și a comunicării.
Integrarea copilului în colectivitate devine o condiție esențială a stimulării și folosirii optime
a potențialului său. Grădinița devine astfel unul din factorii cheie ai dezvoltării copilului în această
perioadă de vârstă.
Copilul se descoperă din ce în ce mai mult pe sine, realizînd că nu este identic cu ceilalți. Tot
în această perioadă conștientizează că propriile acțiuni (comportamente) produc anumite reacții în
mediul lui de viață, apare o primă formă de responsabilitate. Tot ceea ce face, ce spune se
realizează și se exprimă în atitudini. Copilul se joacă, participă la acțiunile celorlalți relaționînd cu
ei. Toate acestea îi creează copilului satisfacție, bucurii și trăiri intense pe plan afectiv. Lipsa
grijilor, fericirea acestei perioade a condus la denumirea de ”vârsta de aur a copilăriei”.
Copilul se integrează tot mai activ în mediul social și cultural din care face parte, asimilînd
modele de viață și experiențe.
Activitatea primordială la această vârstă este jocul și în special cel pe roluri. Ea este
orientată spre cunoaşterea relaţiilor interpersonale deaceea în această perioadă se dezvoltă
personalitatea copilului, în special necesităţile, trebuinţele şi motivele comportării.

STADIILE PREŞCOLARITĂŢII
Substadiul preşcolarului mic (3-4 ani) se caracterizează prin:
- dificultăţi de adaptare la mediul grădiniţei, datorită faptului că este încă în mare măsură
dependent de adult;
- preşcolarul este egocentric, instabil motric, afectiv, apar primele forme ale crizei de
prestigiu;
- principala formă de activitate este jocul de manipulare combinat cu câteva forme de
activitate sistematică, scurte ca durată şi relaţii simple prin conţinut.
Substadiul preşcolarului mijlociu (4-5 ani):
- dificultăţile de adaptare la programul grădiniţei se diminuează, de la 9-10săptămâni în
substadiul anterior la 3-4 săptămâni;
- mişcarea şi manipularea obiectelor îmbogăţesc percepţia şi suportul intuitiv al operaţiilor
gândirii;
1
 - preşcolarul mijlociu este preocupat de descoperirea realităţii externe;
- apar modalităţi psihocomportamentale noi: limbajul intern, caracterul voluntar al
majorităţii proceselor psihice, deci un început de organizare a voinţei;
- jocurile încep să aibă un caracter colectiv;
- apare debutul identificării cu grupul educativ din care face parte („sala mea de grupă”,
„grădiniţa mea”).
Substadiul preşcolarului mare (5-6/7 ani):
- creşte capacitatea de înţelegere a situaţiilor şi cauzelor acestora;
- apar conduite bazate pe reţinerea reacţiilor imediate;
- pe lângă activitatea de joc care continuă să deţină ponderea în program creşte numărul
activităţilor cu rol pregătitor pentru viaţa de şcolar;
- viaţa psihică este îndreptată spre perceperea intenţionată, pe procedee de reţinere, de
asociere a datelor. Apar forme evoluate de simbolizare în care intervin integratori verbali.
Este o simbolistică infantilă cu o încărcătură afectivă mult mai accentuată decât
intelectuală.
- Aceasta va conduce la complicarea şi adâncirea proceselor de cunoaştere, la
schimbarea atitudinii faţă de mediul înconjurător.
Dacă antepreşcolaritatea a fost perioada expansiunii subiective, preşcolaritatea este
vârsta descoperirii realităţii, a realităţii fizice, umane şi, mai ales, a autodescoperirii.
Dacă în perioada anterioară trăia într-un univers instabil, modificat, după dorinţe
adeseori, acum copilul descoperă că există o realitate externă care nu depinde de el şi de
care trebuie să ţină cont dacă vrea să obtină ceea ce doreşte.
În acest sens, Paul Osterrieth spunea " unei lumi în care e de ajuns să doreşti sau să
mimezi pentru a fi satisfăcut îi urmează treptat o lume în care treabuie să respecţi regula
jocului, în care trebuie să faci ce este necesar".
Adulţii îi "impun" un anumit mod de a se comporta, "îl obligă" la diverse reguli de
folosire a obiectelor, mimarea unei acţiuni (se făcea că scrie la 3 ani) este înlocuită cu
învăţarea, cu atitudinea mult mai realistă (învaţă să scrie).

DEZVOLTAREA ANATOMO-FIZIOLOGICĂ
Între 3-6/7 ani copilul crește în înălțime de la aproximativ 92 cm. la 116cm., iar în greutate
de la 14 kg. la 22 kg. evoluția este dependentă atît de programul ereditar cît și de alimentație,
starea de sănătate, condițiile stimulative de mediu.
Creșterea și dezvoltarea sunt inegale pentru diferite părți ale corpului, de unde o oarecare
disproporție între mărimea capului, care reprezintă 1/6 din corp la sfîrșitul perioadei și membrele
inferioare, relativ scurte, din care cauză copilul își pierde ușor echilibrul, cade deseori.
Continuă procesul de osificare, îndeosebi la nivelul vertebrelor. Crește rezistența generală a
coloanei vertebrale, deși se poate deforma relativ ușor.
Și la nivelul sistemului muscular dezvoltarea este inegală, mușchii lungi ai membrelor
superioare și inferioare cunosc un ritm mai intens de evoluție decît mușchii rotunzi, scurți, ceea ce
explică preferința pentru alergare, lovire, aruncare, în raport cu desenul, scrisul, legatul șireturilore
etc., cu toate acestea tonusul muscular este mai ridicat și unele mișcări pot fi coordonate cu
plăcere. Este și motivul pentru care preșcolaritatea a fost numită ”Vârsta grației”.
2
 Glanda tiroidă și hipofiza își intensifică funcțiile, iar cea a timusului devine mai lentă.
Dezvoltarea structurală a scoarței cerebrale, în această perioadă, este legată de
departajarea zonelor vorbirii și fixarea dominației asimetrice a uneia din cele două emisfere, de
obicei stînga pentru dreptaci. Se diferențiază zona motrică de cea verbală, se schimbă raportul de
forțe dintre sistemul nervos periferic și sistemul nervos central, ultimul dobîndind un rol tot mai
mare. Ca urmare a acestui fapt crește posibilitatea de formare a reflexelor condiționate, de control
a activității.
DEZVOLTAREA MOPTRICITĂȚII
Mişcările au o mare încărcătură afectivă, semantică. Preşcolarul imită, gesticulează, ajută,
pentru a se pune în valoare. În unele situaţii mişcările sunt libere, imprevizibile, lipsite de o
anumită ordine, în altele, dimpotrivă, sunt stăpânite, stereotipizate, chiar exprimă un anume grad
de organizare privind formarea deprinderilor (mâncat, tăiat cu foarfeca, desenat etc.).
Implicarea copilului în acţiune prin executarea anumitor mişcări constituie baza dezvoltării
psihice a acestuia. Mânuirea obiectelor nu este un simplu joc, ci, totodată o afirmare a
personalităţii. „Eu fac” sau „singur” expresii frecvente ce însoţesc acţiuni când încearcă să
deschidă uşa, să deschidă televizorul, să mănânce, să facă ceaiul etc. dezvăluie dorinţa copilului de
a egala adultul, „amorul propriu” al acestuia, care prin fiecare reuşită vrea să semene mai mult cu
cei mari. Dacă vom arăta multă înţelegere pentru acest „eu fac” vom evita apariţia „crizei de
încăpăţânare” la copil.
Imaginea corectă a obiectului se formează chiar în procesul acţiunii iar manevrarea
acestuia precizează forma, mărimea, natura materialului din care este alcătuit etc. Pe măsură ce
copilul achiziţionează diferite conduite motorii (alimentare, vestimentare, igienice, ludice)
dobândeşte autonomie, îşi extinde posibilităţile de cunoaştere şi socializare.
Mâna, „acest creier exterior al omului” (Kant) reprezintă pentru preşcolar organul
privilegiat de investigaţie, de cunoaştere a realităţii.

DEZVOLTAREA PSIHICĂ A PREȘCOLARULUI

1. DEZVOLTAREA PROCESELOR SENZORIALE

Preșcolaritatea aduce cu sine o extensie a spațiului de cunoaștere, prin trecerea de la cel
familial la grădiniță, la locurile din fața casei, a cartierului, a magazinelor etc.,spațiu ce îi va oferi și
posibilitatea cunoașterii unor noi obiecte care îi vor trezi curiozitatea, care capătă un statut similar
cu cel al jocului.
Particularitățile senzorialității:
 Sensibilitatea tactilă devine o sursă frecventă de informații care susține și
completează văzul și auzul. Sub aspect verbal preșcolarii își însușesc cuvinte care
exprimă calități ale obiectelor (e moale, e pufos, zgîrîe etc.).
 Sensibilitatea auditivă devine de 2 ori mai fină decît în stadiul anterior. Auzul
muzical trebuie stimulat, preșcolarii sunt capabili nu numai să asculte, ci și să
interpreteze.
 Se dezvoltă constantele perceptive de formă, mărime, culoare, care se vor fixa prin
verbalizare (dreapta, stînga etc).Percepția mărimii obiectelor rămîne încă impercisă.

3
  Încep să învețe repere pentru identificarea zilelor săptămînii, a anotimpurilor, să se
orienteze după ceas.
 Se dezvoltă spiritul de observație.

2. DEZVOLTAREA GÂNDIRII
Gîndirea copilului la această vârstă este strîns legată de dezvoltarea senzațiilor și
percepțiilor. Gîndirea copilului începe prin investigații practice asupra obiectelor și fenomenelor
din jurul lui, bazîndu-se în continuare pe actul percepției (din acest motiv se spune că la acest
moment gîndirea copilului este concretă).
Caracteristicile gîndirii:
Gîndirea concretă a copilului se deosebește foarte puțin de impresiile sale reale.
Odată cu folosirea cuvintelor copilul devine capabil de gîndirea simbolică. Folosindu-se de
cuvinte ca simboluri ale obiectelor, fenomenelor, persoanelor, acțiunilor copilul își dezvoltă
abilitatea de a înțelege și a comunica. El are posibilitatea la această vârstă de a se juca „de-a
școala„, „de-a magazinul”, dezvoltînd astfel jocul imaginar în care cuvintele înlocuiesc situațiile
concrete.
Piaget afirma că această abilitate a copilului de a se folosi de simboluri nu include abilitatea
relaționării logice (de exemplu: un copil la sfîrșitul acestei perioade știe că 3+2=5, dar nu realizează
că 5-2=3 – stadiul preoperațional al gîndirii. Tot acum copilul respectă, prin gîndirea sa, principiul
conservării cantităților, a numărului. De ex: dacă punem aceeași cantitate de apă în două pahare
identice, iar după aceea unul din pahare este schimbat cu unul mai înalt, dar care are același
volum, copilul va răspundecă, în cel mai înalt se află o cantitate mai mare de apă. Dacă copilul este
întrebat care șir are mai multe bile (numărul fiind același) el răspunde că în șirul mai lung:
000000 0 0 0 0 0 0
000000 000000
Gîndirea preșcolarului se desfășoară în contexte concrete răspunzînd atît trebuințelor salede
adaptare, de depășire a obstacolelor, dar și dorinței de a afla ceea ce îl atrage. Astfel gîndirea își
menține caracterul situativ.
Gîndirea este preconceptuală sai cvasiconceptuală întrucît operează cu noțiuni care nu sunt
absolut individualizate, dar nici noțiuni generale (ex. Cînd pronunță cuvîntul”mașină”nu se
limitează numai la mașina familiei sale dar nici la noțiunea absolută prin care desemnează o
anumită categoriede obiecte).
Este o gîndire preoperațională pe baza căreia preșcolarul reușește să realizeze scrieri,
clasificări (în sarcini simple) pe suportul unor criterii practice (formă, culoare, funcționalitate).
Astfel spre sfîrșitul preșcolarității gîndirea dobîndește o operativitate generală nespecifică
punînd în evidență în cazul figurilor logice vehicularea unor operatori de bază.
Dorința de a sesiza relațiile este desprinsă și din frecvența întrebărilor ”de ce”? alături de
care apar întrebări referitoare la însușirile social-funcționale ale obiectelor de tipul ”la ce
folosesc?”sau ”ce fac oamenii cu...?„.
”De ce”- urile ilustrează existența unei gîndiri precauzale. Trecerea de la precauzalitate la
cauzalitate se va face treptat prin asimilarea operaţiilor, acestea fiind coordonări generale ale
acţiunilor.

4
 Aproape totul este însufleţit, înzestrat cu inteligenţă (soarele, luna, norii, radioul etc.).
Adultul este văzut ca un magician care poate rezolva orice pentru că al doar vede că apasă pe
buton şi se face lumină, întuneric, curge apa la robinet, îl vindecă dacă îi este rău. Caracterul magic
se reflectă în stabilirea de către copil a unor legături care nu sunt reale dar prin care crede că
poate obţine tot ceea ce doreşte.
3. ATENȚIA. La începutul perioadei preșcolare atenția este provocată de interesele copilului
față de obiectele din jur. Orice obiect nou ce apare în anturajul copilului, involuntar atrage atenția.
Din această cauză copilul rareori îndeplinește o activitate un timp mai îndelungat. La 4-5 ani se
mărește considerabil volumul atenției – chiar și în situațiile dificile copilul poate acționa
concomitent cu 2-3 obiecte. În perioada preșcolară se dezvoltă o însușire importantă a atenției –
stabilitatea. Îndeplinirea acțiunilor în cadrul activității de joc și activităților productive necesită o
concentrare mai îndelungată a atenției copilului față de însărcinări. O altă însușire a atenției, care
se dezvoltă la preșcolar, este comutarea (transferul). La începutul vârstei preșcolare copilul cu
mare greu trece de la îndeplinirea unei activități la o altă activitate. Comutarea atenției se dezvoltă
în procesul jocului pe roluri.
Modificarea de bază în dezvoltarea atenției preșcolarului este trecerea treptată de la atenția
involuntară la cea voluntară. Caracterul voluntar al atenției se dezvoltă datorită activității omului
matur, care îl include pe copil în noi tipuri de activitate, organizîndu-i și orientîndu-i atenția. În
acest caz se vorbește despre organizarea situativă a atenției voluntare. Există însă un alt mijloc,
mai important de organizare a atenției voluntare – limbajul. Trebuie menționat faptul că pe
parcursul perioadei preșcolare felul dominant rămîne atenția involuntară, de aceea pot fi uşor
distraşi.

4. MEMORIA. La începutul vârstei preșcolare memoria copilului are un caracter involuntar.

Copiii reproduc materialul care se păstrează în memorie fără anumite eforturi speciale din partea
lor. Memoria preșcolarului are un caracter plastic. De aceea se memorează mai ușor materialul
care trezește reprezentări plastice vii. Memorarea materialului are loc fără înaintarea scopului
conștient de a memora. Pe parcursul vârstei școlare se dezvoltă un tip nou al memoriei – cel
voluntar. Un stimulent puternic pentru dezvoltarea memoriei voluntare este jocul pe roluri. În
pofida dezvoltării intense a memoriei voluntare, în perioada preșcolară de dezvoltare predomină
memoria involuntară. Memorarea involuntră a materialului în procesul activității intelectuale este
mult mai productivă decît memorarea voluntară a aceluiaș material.
Memorarea inteligibilă apare când informaţiile au o anume semnificaţie pentru copil.
Conţinutul memoriei este divers: experienţa explorărilor perceptive, dialogul, mişcările,
trăirile afective dar şi poveşti, poezii, reguli de conduită. Este o memorie concretă prin excelenţă.
Conţinutul îl atrage prin tonalitate, ritm, caracter, morală.
Apar şi unele procedee specifice memorării precum repetarea.
Cu privire la însuşirile memoriei: volumul creşte sesizabil iar în privinţa păstrării, la 4–5 ani
anumite evenimente sunt redate după câteva luni. Începe să apară memoria de lungă durată şi se
fundamentează amintirile, legate de momente deosebite, cu încărcătură afectivă.
La preşcolarii mici şi mijlocii, un fenomen specific este reminiscenţa. Dacă participă la un
eveniment deosebit şi imediat după ce a avut loc sunt întrebaţi ce au reţinut, nu pot relata nimic,
în schimb, în zilele următoare pot oferi chiar amănunte.
5
 5. IMAGINAȚIA. Factorul determinant al dezvoltării imaginației preșcolarului este jocul pe
roluri. Anume în cadrul acestei activități sunt create posibilitățile necesare pentru dezvoltarea
fanteziei și creației copilului. La început, în cadrul jocului copilul substituie un obiect cu altul, mai
apoi preșcolarul apare în diferite și numeroase roluri. Pentru organizarea jocului pe roluri copilul
trebuie să posede o fantezie bogată – el „intră” în rolul propus, își imaginează ce trebuie să facă
personajul ales, planifică activitatea proprie pentru viitorul apropriat, își închipuie situația jocului și
dezvoltarea de mai departe a subiectului.
Imaginația preșcolarului este foarte bogată și emoțională. În jumătatea a doua a perioadei
preșcolare imaginația copilului se izolează de activitatea practică, devine independentă și începe
anticiparea acestei activități. Imaginația reproductivă, posedînd un caracter mai activ, reproduce
tot mai deplin realitatea înconjurătoare. Imaginația productivă, care apare și se dezvoltă în
procesul jocului treptat se manifestă și în activitatea productivă a preșcolarului. Acum copilul
elaborează planurile primelor sale ”creații”, încercările de acest gen trebuie să fie susținute de
adult pentru dezvoltarea lor de mai departe. În dezvoltarea imaginației există și un pericol pentru
copil. Uneori lumea reală este substituită de către preșcolari prin intermediul imaginației. Crearea
acestei lumi în planul imaginației îi permite copilului realizarea tuturor intențiilor și uneori poate
duce la unele neajunsuri în formarea personalității preșcolarului.

6. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI. Semnificative progrese sunt înregistrate în privința volumului

vocabularului.
La 3 ani vocabularul conține maxim aproximativ 1000 de cuvinte, minim 400.
La 6 ani vocabularul conține maxim aproximativ2500 de cuvinte, minim 1500.
La această vârstă raportul dintre vocabularul pasiv (cel înțeles) și cel activ (folosit) se
modifică, astfel încît limbajul pasiv se apropie de cel activ ca valoare de comunicare. Dezvoltîndu-
se concomitent cu gîndirea, limbajul preșcolarului se îmbogățește foarte mult, devenind un
instrument activ în relaționare.
Modul în care se dezvoltă limbajul este puternic influențat de mediul în care trăiește copilul,
de cît de mult i se vorbește, de cît de mult este stimulat să folosească limbajul în comunicare. De
aceea la această vârstă se remarcă diferențe între copii (dacă nu este stimulat corespunzător
copilul va vorbi mai tîrziu).Copilul educat corespunzător își însușește rapid cuvinte noi, folosește
activ clișeele verbale ale adulților.
În jurul vârstei de 3 ani vorbirea copilului se caracterizează printr-o expresivitate accentuată,
prin bogăție, varietate, originalitate (utilizarea mijloacelor expresive, melodice ale limbii, ale
intonației și ale mimicii). Vorbirea este încărcată de exclamații, repetiții, pronume demonstrative.
Spre vârsta de 6 ani copilul se exprimă prin propoziții și fraze tot mai corecte gramatical folosind
epitete, comparații, verbe, adverbe. Toate au loc concomitent cu dezvoltarea pronunțării. Limbajul
dobîndește capacitate generativă, copiii reușind să integreze un cuvînt nou însușit în numeroase
alte combinații verbale (ex:”am fulgilit”, ”am împungit cu acul”). Are loc trecerea treptată de la
caracterul situativ la limbajul contextual și cel explicativ, prin intermediul căreia copilul descrie
diverse situații, întîmplări.

6
 7. AFECTIVITATEA
Cunoaşte expansiune, modificări, reorganizări generate de:
- pătrunderea copilului într-un nou mediu, grădiniţa;
- contradicţiile dintre dorinţele copilului de a-l satisface pe adult, pe care îl iubeşte, de
restricţiile impuse şi de tendinţa spre autonomie.
Stadiul are specific o imensă nevoie de afecţiune a copilului, prin preferinţe constante sau
variabile faţă de anumite persoane (ex. într-o zi, un copil, în urma unei împrejurări neplăcute s-a
refugiat în braţele mamei, manifestând ostilitate faţă de ceilalţi membri ai familiei; în ziua
următoare preferă alt protector).
Îndată cu dragostea apare şi gelozia (se agită dacă mama îşi manifestă simpatia faţă de alt
copil sau de adulţi).
Apar fenomene de transfer afectiv şi de identificare afectivă. Copilul îşi transferă dragostea
şi atenţia către educatoare, cu care se şi identifică, fiind pentru el un înlocuitor al mamei.
Identificarea se realizează cu modelele umane cele mai apropiate. Aceasta începe încă din
antepreşcolaritate, prin adoptarea unor conduite, gesturi, urmărind modelul.
Apar stări afective de vinovăţie (la 3 ani), de mândrie (la 4 ani). Apar crize de prestigiu, mai
ales dacă este mustrat în public (la 6 ani).
Apar şi unele sentimente morale (ruşine, ataşament, prietenie), sentimente intelectuale
(mirare, curiozitate, satisfacţie după ce a aflat ceea ce l-a interesat).

8. ACTIVITĂȚILE PREȘCOLARULUI
Jocul pe roluri – activitate predominantă la vârsta preșcolară. Jocul pe roluri este o formă de
activism specifică pentru copii, în cadrul căreia principalul este respectarea rolurilor.
În muncă ca activitate omul produce bunuri materiale şi spirituale. În cadrul învăţării
principalul este însuşirea cunoştinţelor, formarea deprinderilor şi a abilităţilor, priceperilor. În joc
principalul este respectarea rolului.
Jocul este o activitate care contribuie decisiv în formarea şi dezvoltarea preşcolarului.
1. În joc copilul îşi satisface trebuinţele de activitate comună.
2. În joc copiii reproduc activitatea de muncă a adulţilor şi relaţiile sociale dintre ei.
3. În joc copiii înţeleg că au anumite drepturi şi obligaţii. De ex: că vînzătorul trebuie să ofere
marfa, iar cumpărătorul să achite.
4. Jocul îl organizează şi îl disciplinează pe copil, îl învaţă să coordoneze relaţiile şi să
colaboreze cu cei din jur.
5. Jocul îl face pe copil mai conştient de sine şi de alţii, dezvoltînd astfel anumite calităţi de
personalitate (respect, amabilitate).
6. În joc copilul înţelege mai repede posibilităţile substituirii obiectului real prin jucării sau
alte obiecte. De ex: O pietricică este pîine, un beţişor – termometru.
7. În joc copilul înţelege şi poate deveni singur substituientul altor oameni, altor fiinţe, altor
obiecte. De ex: el poate deveni educator, medic, tată, mamă, vulpe, lup, maşină.
8. În joc copilul însuşeşte funcţia simbolică a obiectelor, fenomenelor. De ex: un creion
pentru el poate fi şi un termometru pe care îl pune subţioară şi măsoară temperatura; și
armă; și baghetă etc.

7
 Însăşi jocul devine pentru copil un simbol prin intermediul căruia copilul reprezintă viaţa şi
activitatea omului, animalelor.
”Pentru copil viaţa este un joc”- spunea Sheakspere.
Astfel, în joc se dezvoltă:
 Toate procesele psihice cognitive (senzaţia, percepţia, memoria), afective (emoţiile,
sentimentele, afectele, dispoziţia, stresul), volitive (independenţa, îndrăzneala, curajul) ;
 Particularităţile individuale psihice (caracterul, aptitudinile);
 Personalitatea (interesele, aspiraţiile, motivele, convingerile);
 Relaţiile interpersonale (de comunicare, colaborare);
 Activitatea de muncă (ca de ex:bîngrijirea de peştişori, ştersul prafului);
 Creativitatea (modelarea a ceva nou, original).
Pe parcursul vârstei preşcolare jocul nu rămîne unul şi acelaşi, ci evaluează, se dezvoltă. La
3-4 ani copilul se joacă izolat de restul copiilor, el este puţin emotiv, acţiunile sunt uniforme, iar
conţinutul jocului reprezintă o imitaţie a acţiunilor izolate a adultului.
În calitate de material servesc obiectele reale din situaţia dată (scăunelul, lingura, furculiţa).
La 6-7 ani copiii se joacă în comun, distribuind rolurile între ei şi respectîndu-le strict, ei
devin mai emotivi şi se joacă pasionat, folosindu-se atît de obiectele reale din situaţia dată cît şi de
jucării sau alte lucruri simbolice pentru ei. În procesul jocului pot apărea conflicte. Preşcolarii ţin
foarte mult la respectarea rolurilor şi încălcarea lor duce la conflicte acute (certuri, izbiri).

ACTIVITĂŢILE PRODUCTIVE ALE PREŞCOLARULUI

În perioada vârstei preşcolare conform curriculei copiii desfăşoară multiple activităţi
productive: desenul, modelajul, aplicaţia, construirea, munca. Acestea se numesc astfel deoarece
în rezultatul lor copiii produc ceva: nişte desene, aplicaţii, modelaje, construcţii, şterg praful etc.
Iniţial la 3-4-5 ani copiii sunt preocupaţi în special de procesul desfăşurării acestor activităţi,
mai tîrziu la 5-6-7 ani ei se interesează şi de rezultatul celor produse de ei.
Desenele copiilor la vârsta preşcolară au specificul lor:
 Ei nu deosebesc uneori toate părţile constituente ale obiectului desenat. De ex:
Desenează un om fără nas, gît.
 Desenele copiilor sunt disproporţionate. De ex: desenează capul mai mare ca
trunchiul.
 Desenele sunt schematice. De ex: ei conturează printr-o linie figura unui om fără a
o arăta în volum.
 Desenele preşcolarilor nu sunt bine încadrate în pagini. De ex: ei desenează
obiectul, în partea dreaptă a paginii şi nu la mijloc.
 După conţinutul lor desenele copiilor sunt dintre cele mai diferite.De ex: prin desen
ei reflectă natura, sosirea păsărilor călătoare, jocul lor, relaţiile cu cei din jur.
Desenele copiilor pot servi drept produse de studiere psihologică şi deci ca metodă de
cercetare ştiinţifică în psihologie.
Modelajul la vârsta preşcolară:
Copiii iubesc să lucreze cu plastilina şi să modeleze diferite obiecte, fiinţe. În procesul
modelării copiii îşi dezvoltă percepţia tactilă, vizuală, imaginaţia, atenţia, sentimentele estetice de
frumos şi altele.
8
Aplicaţia
Preşcolarii învaţă a face aplicaţii pe hîrtie, pe materiale din ţesături. De ex: cu ocazia
mărţişorului, a zilei de 8 martie ei confecţionează mărţişoare, felicitări. Aplicaţia contribuie la
cunoaşterea realităţii înconjurătoare dat fiind faptul că pentru a face o aplicaţie copilul trebuie să
cunoască materialul pe care urmează să facă aplicaţia, culorile care redau evenimentul, natura
reprezentată.
Construirea
Preşcolarii construiesc multe şi diferite lucruri din diferite materiale, dar şi din piese special
pregătite ca de exemplu „Lego”. În procesul construirii se dezvoltă mult creativitatea copilului,
imaginaţia, gîndirea, percepţia spaţială.
Munca.
Copiii preşcolari deşi se joacă mai mult, totuşi îndeplinesc anumite activităţi de muncă
precum ar fi: ştergerea prafului, aranjarea hainelor, îngrijirea de peştişori, mătură. Toate aceste
activităţi constituie premisele de muncă ale adultului cînd va creşte mare, de aceea este foarte
important să-i obişnuim de mici cu activităţile elementare de muncă, care vor servi drept bază
pentru formarea deprinderilor respective, obişnuinţelor şi a atitudinii conştiente faţă de muncă.
Datorită activităţilor productive (desenul, modelajul, aplicaţia) la preşcolari se dezvoltă toate
procesele psihice cognitive (senzaţia, memoria, percepţia, gîndirea), se dezvoltă voinţa
(idependenţa, perseverenţa, fermitatea), se dezvoltă sentimentele, emoţiile (gustul estetic al
frumosului, buna dispoziţie), se dezvoltă aptitudinile (grafice, de modelare, construire (se dezvoltă
personalitatea copilului (interesele, aspiraţiile, convingerile, concepţia despre lume).
Se dezvoltă relaţiile interpersonale dintre copii, se dezvoltă creativitatea copilului
(originalitatea, flexibilitatea, fluiditatea, gîndirea divergentă, inventivitatea). De aceea, educatorul,
părinţii vor avea grijă ca să organizeze corect şi să dezvolte la copii aceste deprinderi: de a desena,
modela, aplica, construi, munci.
Activitatea de învățare
Pe parcursul perioadei preșcolare apare și se dezvoltă activitatea de învățare.
Particularitatea de bază a acestei activități constă în însușirea noilor cunoștințe, priceperi și
deprinderi. La sfîrșitul perioadei date învățarea devine un proces organizat ce se desfășoară
sistematic cu copiii.
În grupele superioare de la grădiniță copiii sunt pregătiți pentru instruirea în școală după
anumite programe. Momentul de bază îl constituie formarea intereselor cognitive, care le trezesc
copiilor dorința de a însuși permanent cunoștințe noi. Dezvoltarea de mai departe a activității de
învățare are loc în perioada următoare, unde ea devine activitate predominantă și determină
dezvoltarea psihică a copilului.

9. Formarea și dezvoltarea personalității preșcolarului.

Psihologii consideră vârsta preșcolară drept început de cale spre o dezvoltare profundă și
bogată a personalității omului.
Dezvoltarea personalității copilului decurge în două direcții principale:
 Copilul, în cadrul activității de joc, activităților productive în interacțiune cu omul
matur, însușește treptat realitatea înconjurătoare.

9
 În același timp, copilul descoperă și locul, pe care îl ocupă el însuși în mulțimea de
obiecte și relații. Evidențierea conștientă a poziției proprii în societate este un izvor
de dezvoltare a noilor motive, care determină conduita copilului preșcolar.
 Dezvoltarea sentimentelor și a voinței copilului. Dezvoltarea în direcția dată asigură
stabilitatea comportării, o independență relativă față de schimbarea condițiilor
exterioare de viață.
Conform psihologului L. Bojovici (1986), factor principal al formării personalității copilului în
perioada preșcolară de dezvoltare este omul matur. La vârsta preșcolară la copil se manifestă o
tendință foarte puternică de a fi acceptat de adulți. Adultul, comportarea lui, relațiile cu alți
oameni – iată etaloanele de bază pentru însușirea normelor morale. Copilul însușește viața omului
matur și prin intermediul povestirilor, filmelor. În grupele de copii de la grădiniță preșcolarul se
orientează la comportarea semenilor săi, care se bucură de popularitate și stimă. Pe parcursul
vârstei intervin schimbări mari în nivelul îndeplinirii conștiente a regulilor de conduită. La sfîrșitul
perioadei date copiii îndeplinesc conștient regulile de comportare, înțeleg necesitatea existenței
lor.
O importanță deosebită în dezvoltarea personalității are comunicarea cu semenii. Anume în
condițiile comunicării cu alți copii preșcolarul simte permanent necesitatea realizării în activitatea
practică a normelor, regulilor însușite. În cadrul grupului preșcolarul primește o apreciere a
conduitei sale. La vârsta de 4-5 ani copilul se reține de la îndeplinirea acelor acțiuni care vor fi
apreciate negativ de semenii săi.
La începutul perioadei copilul acționează sub influența imboldurilor situative. Copilul nu este
pe deplin conștient de propriile acțiuni. La sfîrșitul perioadei comportarea copilului este mult mai
conștientă. Pot fi evidențiate motive care sunt prezente la copil pe parcursul întregii perioade:
motive legate de interesul stabil față de viața omului matur, motivele de joc, care sunt legate de
interesul copilului față de însăși activitatea de joc, motivele de stabilire și păstrare a relațiilor
pozitive cu oamenii maturi și cu alți copii. În cadrul activității copilului apar și noi grupe de motive,
printre care o mare importanță o au motivele cognitive.
O altă direcție este dezvoltarea structurii ierarhice a motivelor. Subordonarea motivelor este
formațiunea psihologică nouă în personalitatea preșcolarului.
În copilăria preșcolară se dezvoltă intens o latură cenrală în cadrul personalității copilului –
conștiința de sine. Premisele dezvoltării conștiinței de sine se formează în copilăria precoce
(antepreșcolaritate). În dezvoltarea conștiinței de sine pe parcursul copilăriei preșcolare se
evidențiază autocunoașterea și autoaprecierea.
M. Lisina evidențiază doi factori de bază ce determină dezvoltarea conștiinței de sine:
1. Activitatea practică a copilului.
2. Interacțiunea și comunicarea cu oamenii maturi.
Cunoașterea de sine la vârsta preșcolară este determinată de experiența activității practice a
copiilor, iar autoaprecierea este determinată de comunicarea copilului cu oamenii din jur. Pentru
dezvoltarea cunoașterii de sine precise este necesară o interacțiune armonioasă a experienței
individuale și aprecierii, pe care copilul o primește în cadrul comunicării cu oamenii maturi.

10