Plan de curs

28.02.2019

Prof.dr. Traian C. Briciu

1. Aspecte de procedură ce decurg din transmiterea calității procesuale.

- dacă situația succesorului cu titlu particular este similară celui introdus forțat,
din oficiu, ȋn cauză sau sunt diferențe ȋntre poziția acestora;

Situațiile sunt diferite și generează efecte diferite; ȋn cazul succesorului cu titlu particular,
fiind o transmitere a calității procesuale, ar trebui transpuse ȋn plan procesual regulile de
drept civil aplicabile ȋn cazul avânzilor – cauză cu titlu particular (habentus causam);
aceasta ȋnseamnă că succesorii cu titlu particular:

o ȋn privința drepturilor transmise dobândesc situația procesuală de la

momentul intervenirii lor ȋn proces, fără posibilitatea să repună ȋn discuție
probele deja administrate și nici măcar să solicite probe noi, ȋn afara
situațiilor art.254 alin.2; desigur, ȋn ceea ce privește orice dispută legată
de dovedirea transmiterii sau valabilitatea/eficacitatea actului de
transmitere a dreptului, terțul dobânditor cu titlu particular va putea
solicita administrarea de probe, chestiunea fiind incidentală si aparută
abia la momentul introducerii in cauză;
o intervenirea ȋn proces a terțului dobânditor cu titlu particular poate avea
loc ȋn orice fază a procesului, de vreme ce, chiar și dacă nu ar interveni,
hotărârea ar produce efecte față de acesta;
o legiuitorul nu se preocupă de eventualele drepturi ale terțului dobânditor
de a i se comunica actele de la dosar; acesta și le va procura singur, la fel
ca și succesorii cu titlu universal;

Cei introduși ȋn cauză ȋn temeiul art.78 au o situație fundamental diferită – ȋn legătură cu

participarea lor la proces exista un litisconsorțiu procesual obligatoriu ignorat de reclamant
atunci când a formulat cererea de chemare ȋn judecată; legiuitorul a decis salvgardarea
cererii de chemare ȋn judecată din rațiuni ce țin de eficiența sistemului judiciar, dar acest
lucru nu trebuie să afecteze pe cel introdus ȋn cauză (de cele mai multe ori, având poziția
de pârât); din aceste motive:

o Cel introdus ȋn cauză are dreptul să-i fie comunicate toate actele
procesuale ale părților inițiale și ȋnscrisurile anexate acestora, aflate la

1
 dosar; el poate formula toate cererile specifice terțului, privind
atragerea terților ȋn proces, ȋn temenul de la art.79 alin.1 teza II;
o Deși ia procedura ȋn starea ȋn care se află, cel introdus ȋn cauză are
dreptul de a solicita și obține nu numai administrarea de probe, dar și
readministrarea probelor deja administrate;
o Introducerea ȋn cauză poate avea loc numai ȋn fața primei instanțe.

- semnificația expresiei ,,după ȋmprejurări și ținând seama de poziția celorlalte

părți” (art.39 alin.2 teza II);

este vorba ȋn primul rând despre posibila transmitere parțială a dreptului sau o trasmitere
care păstrează solidar pe trasmițător;

ȋn al doilea rând, poate fi vorba despre existența sau inexistența unor ,,chestiuni litigioase”
legate de transmiterea calității sub aspectul validității sau eficacității acesteia (condiții
suspensive; operabilitatea unor condiții rezolutorii până la momentul introducerii ȋn
cauză; rezoluțiunea actului de transmitere etc.); aceste chestiuni litigioase dau naștere la
un veritabil proces ,,suprapus” celui inițial, care ȋi are drept protagoniști principali pe
transmițătorul (sau succesori universali sau cu titlu universal ai acestuia) și succesorul cu
titlu particular, dar va produce efecte depline și față de partea adversă; ȋn aceste cazuri,
hotărârea va dezlega pe cale incidentală și chestiunea litigioasă referitoare la operabilitatea
(lato sensu) a transmiterii calității, respingând, ȋn final, cererea pentru lipsa calității
procesuale active/pasive a transmitățorului/succesorului cu titlu particular, după caz;

ȋn măsura ȋn care nu există aspecte litigioase cu privire la transmiterea drepturilor,

transmițătorul va fi scos din proces.

- efectele hotărârii asupra succesorului cu titlu particular – opozabilitate sau

obligativitate.

Dispozițiile art.39 alin.3 NCPC prevăd că hotărârea va produce de drept efecte și contra
acestuia și ȋi va fi ȋntotdeauna opozabilă, cu execpția cazurilor ȋn care a dobândit dreptul
cu bună – credință și nu mai poate fi evins, potrivit legii, de adevăratul titular.

Se pune problema dacă față de acesta există o simplă opozabilitate a hotărârii sau sub
rezerva cazului de excepție menționat ȋn finalul textului legal, se vor aplica toate efectele
hotărârii judecătorești – obligativitate, executorialitate și autoritate de lucru judecat.

Art.435 alin.1 NCPC stabilește că hotărârea judecătorească este obligatorie și produce

efecte numai ȋntre părți și succesorii acestora. Nu se face distincție ȋntre succesorii
universali și cei cu titlu universal pe de o parte și cei cu titlu particular pe de altă parte. Cu
toate acestea, art.39 NCPC face o atare distincție. Succesorul cu titlu particular este obligat
2
să intervină ȋn proces, cu drepturile și obligațiile ce decurg din aceasta. Neȋndeplinind
această obligație, deși cunoștea de proces, succesorul cu titlu particular ȋși asumă toate
efectele hotărârii judecătorești pronunțate ȋn contradictoriu cu autorul lui. Este vorba nu de
o simplă opozabilitate , ci chiar de obligativitate, autoritate de lucru judecat și
executorialitate, adică toate efectele care implică relativitatea hotărârii. Aceasta ȋnseamnă
că dobânditorul (succesorul) cu titlu particular ar putea fi executat silit direct ȋn baza
hotărârii judecătorești, fără a mai fi necesară obținerea unui titlu ȋmpotriva sa. Astfel, spre
exemplu, dacă ȋn cursul unui proces privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de
vânzare, promitentul - vânzător ȋnstrăinează imobilul ce face obiectul promisiunii și
implicit al procesului, hotărârea va putea fi executată față de dobânditor, ȋn sensul că i se
va putea cere predarea imobilului (desigur, dacă are posesia), dreptul va fi radiat din cartea
funciară și ȋnscris pe numele cumpărătorului care a trimfat ȋn proces.

In acest caz, dobânditorul cu titlu particular va putea ieși din poziția asimilată părții
dovedind că a dobândit dreptul cu bună-credință și nu mai poate fi evins, potrivit legii, de
către adevăratul proprietar (obs: această posibilitate o are numai succesorul cu titlu
particular, iar nu și cel universal sau cu titlu universal care este asimilat ȋn tot părții căreia
ȋi succeed). Chiar și ȋn cazul existenței bunei-credințe este esențial să existe o normă
potrivit căreia dobânditorul nu ar putea fi evins, deoarece textul cuprinde două condiții
cumulative. In exemplul ales, dacă promisiunea de vânzare ori procesul a fost notat ȋn
cartea funciară, dobânditorul nu mai poate invoca buna-credință. In schimb, dacă la data
dobândirii nu era ȋnscrisă ȋn cartea funciară promisiunea de vânzare și nici existența
procesului, atunci dobânditorul cu titlu particular va putea să se extragă de la aplicarea
efectelor hotărârii (dacă nu se va dovedi că a cunoscut de proces pe altă cale). El va putea
realiza acest lucru pe cale principală, printr-o acțiune de constatare a dreptului dobândit ori
pe cale incidentală, ȋntr-o cerere de radiere a dreptului său din cartea funciară sau chiar pe
calea unei contestații la o executare ȋncepută ȋn baza hotărârii judecătorești.

De remarcat că dispozițiile art.39 alin.3 NCPC sunt aplicabile numai transmiterii dreptului
ȋn timpul procesului. In cazul ȋn care transmiterea a intervenit anterior ȋnceperii procesului,
poziția succesorului cu titlu particular este cu totul alta. Revine reclamantului obligația de
a stabili identitatea ca ȋntre persoana pârâtului și cea care are calitate ȋn raportul de drept
dedus judecății. Reclamantul care nu ȋși ȋndeplinește această obligație nu poate folosi
ulterior hotărârea obținută ȋmpotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă
ȋmpotriva celui care avea o atare calitate, dar nu a fost introdus ȋn proces.

Este determinant faptul că, din perspectiva efectelor hotărârii, fundamentul asimilării
succesorului cu titlu particular ȋl reprezintă regula potrivit căreia preluarea dreptului se face
așa cum el a fost clarificat prin respectiva hotărâre. Or, dacă dreptul a fost transmis anterior
hotărârii și ȋnceperii procesului, atunci regula se aplică ȋn ceea ce privește dreptul

3
substantial, dar nu și ȋn ceea ce privește hotărârea pronunțată față de o persoană fără calitate
procesuală pasivă, deoarece fundamentul aplicării acesteia față de dobânditor ar fi numai
contradictorialitatea procedurii.

Pe de altă parte, a permite ca o constatare judiciară să fie opusă cu titlu de opozabilitate

unei persoane care ȋn realitate trebuia să participe la procedură deoarece avea calitate
procesuală din perspectiva poziției pe are o ocupă ȋn raportul de drept dedus judecății ar fi
o eroare majoră și o ȋncălcare a principiilor procesului civil. Ar reprezenta o eludare a
regulilor imperative de stabilire a cadrului procesual din perspectiva calității părților. Astfe,
celui care nu a fost chemat ȋn judecată deși avea calitate procesuală pasivă i s-ar opune
hotărârea obținută prin nesocotirea drepturilor sale, fiind pus ȋn ingrata și cu nimic meritata
situație de a răsturna prezumția desprinsă din statuările cuprinse ȋn hotărârea i se opune.
Prin urmare, ori de câte ori fie ca urmare a unei dispoziții a legii fie ca urmare a naturii
drepturilor deduse judecății, o anumită persoană trebuia să figureze ȋn calitate de parte (ȋncă
de la ȋnceputul procesului) și nu a fost introdusă ȋn cauză, hotărârea este inopozabilă
acesteia, fiind total ineficientă ȋn ceea ce o privește, adică res ignota.

2. Chemarea ȋn judecată a altei persoane. Efectele hotărârii.

- față de terțul chemat ȋn judecată hotărârea este numai opozabilă sau produce
toate efectele, inclusiv executorialitatea ?

față de terțul chemat ȋn judecată hotărârea va produce toate efectele iar nu o simplă
opozabilitate;

aceasta ȋnseamnă că terțul va putea chiar să beneficieze inclusiv de efectul executoriu al

hotărârii, chiar dacă el nu a formulat o cerere ȋn fața instanței (este numai o aparentă
derogare de la principiul disponibilității deoarece regula conform căreia iudex ne procedat
ex officio nu este total ȋnlăturată de vreme ce există o cerere, respectiv cea principală, care
vizează același drept și o cerere, respectiv chemare ȋn judecată a altei persoane, prin care
se solicită stabilirea persoanei căreia ȋi revine dreptul dedus judecății);

semnificația ,,opozabilității” hotărârii față de pârâtul ,,scos din proces” (art.71 alin.3 teza
II) este ȋn realitate tot cea a unei relativități deoarece ar fi greu de acceptat sub aspectul
corerenței logice a reglementării ca ,,pârâtului scos din proces” să-i fie ȋngăduită ȋn viitor
,,dovada contrară” celor reținute ȋn hotărâre, ȋn sensul art.435 alin.2. Prin urmare, noțiunea
de ,,scos din proces” are mai curând semnificația necitării ȋn continuare a pârâtului, față de
faptul că el a recunoscut pretențiile, dar el va figura ȋn dispozitivul hotărârii finale și
hotărârea i se va comunica și va putea fi executată față de acesta (el va fi obligat la plată,
dar se va constata ca s-a liberat prin consemnare şi eliberată apoi suma în beneficiul celui
identificat ca titular al dreptului, pentru ca în dispozitiv să existe o consecinta pentru tot ce

4
se statuează în această privinţă în considerente; in cazul cererilor reale prezența in
dispozitiv a paratului este esențiala deoarece executarea prin predarea bunului se va face
de cele mai multe ori asupra acestuia).

3. Probleme practice privind intervenția voluntară.

- efectul renunțării la cererea de chemare ȋn judecată asupra unei cereri de

intervenție voluntară principală, ȋnregistrată, dar care nu a fost ȋncă admisă
ȋn principiu;

Dacă renunțarea intervine anterior discutării admisibilității ȋn principiu a cererii de

intervenție și sunt ȋntrunite condițiile pentru a se lua act de renunțare, cererea de intervenție
nu se mai analizează; drept consecință, intervenientul nu dobândește drepturi ȋn cauză, așa
ȋncât el nu poate ataca ȋn vreun fel hotărârea prin care se ia act de renunțare;

Analizarea condițiilor renunțării la judecată (sau la drept) are prioritate față de discutarea
admisibilității ȋn principiu a cererii de intervenție principală voluntară deoarece intervenția
se poate face numai ȋn cadrul unui proces ȋn curs;

ȋn aceste situații, intervenientul care a achitat taxa judiciară de timbru, dar nu a mai avut
posibilitatea de a interveni, are dreptul la restituirea taxei judiciare de timbru [art.45 alin.1
lit.a) OUG nr.80/2013]

- dacă instanța poate califica cererea de intervenție voluntară denumită

,,principală” drept intervenție accesorie;

o astfel de ,,recalificare” poate interveni ȋn temeiul art.152 numai dacă nu există o opoziție
din partea titularului cererii; ȋn cazul ȋn care acesta solicită ca cererea sa să fie judecată
numai ȋn limitele unei intervenții principale, instanța va ține da curs principiului
disponibilității și eventual va respinge cererea ca inadmisibilă;

ȋn acest sens, ar trebui interpretate și dispozițiile art.22 alin.5 – ,,acordul expres al părților”
este necesar ȋn cazul actelor de dispoziție care implică consensualism, dar ȋn cazul
drepturilor procesuale ȋn privința cărora voința unilaterală este suficientă, este vorba despre
acordul titularului cererii.

A se retine totusi că art. 22 alin.5 se referă la calificarea actelor şi faptelor litigioase, deci
la raportul juridic litigios substantial, motiv pentru care exista si opinia ca in aceasta
privinta pârâtul fiind interesat şi el de corecta calificare a faptelor litigioase, acordul ar
trebui să intervină între ambele părţi pentru a limita prerogativa instanţei de a califica ori
recalifica corect faptele litigioase.

5
 4. Probleme privind introducerea forțată din oficiu a terților ȋn proces.

- sensul condiției ,,când raportul juridic dedus judecății o impune” de la art.78

alin.2 teza II;

este vorba de un litisconsorțiu procesual obligatoriu ignorat de reclamant; nu este vorba

despre o simplă ,,oportunitate” de participare a terțului la proces. ,,Aprecierea” despre care
vorbește art.78 alin.2 teza II nu are ȋn vedere o facultate lasată judecătorului.

- poziția procesuală și drepturile celui introdus forțat ȋn cauză , față de reținerea

regulii ,,el va lua procedura ȋn starea ȋn care se află…”

terțul are dreptul la a i se comunica actele procesuale ale părților și ȋnscrisurile anexate;

beneficiază de un termen pentru pregătirea apărării;

poate formula cerere reconvențională (dacă are poziția de pârât), precum și cereri de
atragere a terților ȋn proces;

poate cere administrarea de probe, dar și readministrarea probelor deja administrate;

totuși, poziția terțului introdus ȋn cauză nu este total ,,compensatorie” deoarece totuși, el ia
procedura ȋn starea ȋn care se află, așa ȋncât el nu va putea invoa nulitățile relative acoperite
prin neinvocare până la introducerea lui ȋn cauză.

5. Probleme ridicate ȋn cazul reprezentării părților ȋn procesul civil.

- obligația instanței de a verifica din oficiu aspectele legate de reprezentarea și

asistarea părților;

instanța trebuie să verifice atât dovada calității (aspectul formal), dar și puterea de a
reprezenta (aspectul substanțial) ;

ȋn ceea ce privește dovada calității de reprezentant, ȋm cazul avoaților se aplică art.43 alin.2
din Legea nr.51/1995 – actele de reprezentare ȋntocmite de avocat fac dovadă până la
ȋnscrierea ȋn fals.

Obs:

În ce priveşte calitatea de reprezentant legal al unor persoane juridice (asociaţii, societăţi,

partied politice etc.), în condiţiile în care diferite facţiuni îşi contestă reciproc calitatea,

6
trebuie evitat ca un astfel de litigiu adesea foarte complex să se grefeze pe alt litigiu în care
persoana juridică este parte (de ex., pretenţii ale asociaţiei de proprietar, iar pârâtul invocă
faptul că nu X e preşedinte, ci Y); în vederea stabilirii calităţii de reprezentant legal, în
temeiul art. 151 NCPC, instanţa se va raporta doar la menţiunile registrului public relevant,
aşadar la aparenţa chestiunii, fără a se învesti cu chestiuni precum valabilitatea ori nulitatea
hotărârilor organelor persoanelor juridice prin care s-a stabilit calitatea de reprezentant,
aceste chestiuni urmând a fi judecate pe cale principală.

- distincția ȋntre lipsa ,,dovezii calității de reprezentant” și lipsa ,,puterii de a

reprezenta”; efecte;

dispozițiile art.82 vorbesc numai de ,,lipsa dovezii calității de reprezentant” nu și a lipsei

,,puterii de reprezentare” ce ar decurge din ȋncălcarea legii (aspectul substanțial); spre
exemplu, o persoană juridică este reprezentată de o altă persoană juridică - ȋn acest caz
există dovada calității de reprezentant, dar se ȋncalcă dispozițiile legale ce stabilesc limitele
reprezentării judiciare (vz. ICCJ, dec.nr.15/2015 RIL; dec. nr.9/2016 HP; dec. nr.2/2017
HP); ȋn cazul lipsei puterii de a reprezenta intervine nulitatea necondiționată, absolută,
peremptorie de ȋndată, fără posibilitatea acordării unui termen ,,pentru acoperirea
lipsurilor”, putând fi invocată și ȋn căile de atac.

- punerea ȋn discuție a excepției privind reprezentarea ȋn contextul invocării ȋn

mod concomitent și a altor excepții.

ȋn contextul invocării concomitente a excepției necompetenței, lipsei capacității de

exercițiu și a celei privind netimbrarea sau insuficienta timbrare, precum și a excepției
referitoare la legala reprezentare (lipsa dovezii ori chiar a calității de a reprezenta),
soluționarea acesteia din urmă are prioritate deoarece ea asigură contradictorialitatea
efectivă a discuțiilor ȋn privința celorlalte excepții.

6. Aspecte practice privind instituția curatelei judiciare.

- dacă pentru activitatea de curator special este necesara prezenta avocatului

curator pentru fiecare termen de judecata1.

1
Potrivit Noului Cod de procedura civila, curatela speciala se poate institui in urmatoarele cazuri:
a. in caz de urgenta, daca persoana fizica lipsita de capacitate de exercitiu a drepturilor civile sau cu
capacitate de exercitiu restransa nu are reprezentant legal – art. 58 alin. (1) teza I si alin. (2)
NCPC;
b. in caz de conflict de interese intre reprezentantul legal si cel reprezentat – art. 58 alin. (1) teza a
II-a NCPC;
c. cand persoana juridica ori o entitate din cele prevazute la art. 56 alin. (2) NCPC chemate sa stea in
judecata nu are reprezentant – art. 58 alin. (1) teza a III-a NCPC;

7
primele trei cazuri, reglementate de norma legala generală, respectiv art. 58 NCPC, sunt
dictate de realități juridice apropiate (eadem ratio legis):

a. ȋn caz de urgentă, dacă persoana fizica lipsită de capacitate de exercitiu a drepturilor

civile sau cu capacitate de exercitiu restrânsă nu are reprezentant legal – art. 58 alin. (1)
teza I si alin. (2) NCPC;

b. ȋn caz de conflict de interese intre reprezentantul legal si cel reprezentat – art. 58

alin. (1) teza a II-a NCPC;

c. când persoana juridică ori o entitate din cele prevazute la art. 56 alin. (2) NCPC
chemate sa stea in judecata, nu are reprezentant – art. 58 alin. (1) teza a III-a NCPC;

ȋn aceste trei cazuri prevăzute expres de art. 58 NCPC, prezența la fiecare termen de
judecată a curatorului special este una obligatorie.

d. când legea prevede sau când circumstantele cauzei o impun pentru a se asigura
dreptul la un proces echitabil, judecatorul poate numi pentru oricare parte din proces un
reprezentant in conditiile art. 58 alin. (3) NCPC, arătând in incheiere limitele si durata
reprezentării – art. 80 alin. (4) NCPC;

In acest caz special, prevazut de art. 80 alin. (4) NCPC, circumstantele care pot conduce la
desemnarea unui curator judiciar pot fi determinate; spre pilda, de gradul ridicat de
complexitate a cauzei prin raportarea la partea in nevoie, la faptul ca aceasta nu are un
aparator calificat, dar nici nu intruneste conditiile pentru acordarea ajutorului public
judiciar, iar, daca instanta nu ar desemna un reprezentant curator judiciar, s-ar nescoti
principii fundamentale ale procesului civil, cum ar fi dreptul la un proces echitabil si
principiul egalitatii.

In acest caz, in care legiuitorul a transgresat stabilirea limitelor reprezentarii catre

judecator, se va aprecia de la caz la caz daca este necesară sau nu prezența curatorului
special la fiecare termen de judecată sau nu. In măsura ȋn care actul de numire nu fixează

d. cand legea prevede sau cand circumstantele cauzei o impun pentru a se asigura dreptul la un proces
echitabil, judecatorul poate numi pentru oricare parte din proces un reprezentant in conditiile art.
58 alin. (3) NCPC, aratand in incheiere limitele si durata reprezentarii – art. 80 alin. (4) NCPC;
e. in cazul citarii prin publicitate in conditiile art. 167 alin. (3) NCPC;
f. in cazul coparticiparii procesuale, daca partile nu isi aleg un mandatar sau nu se inteleg asupra
persoanei mandatarului – art. 202 alin. (3) teza a II-a NCPC.
g. in cazul citarii mostenitorilor, pana la intervenirea lor in proces, printr-un curator special numit de
instanta – art. 155 alin. (1) pct. 15 NCPC;
h. in cazul decesului debitorului in faza executarii silite – art. 687 alin. (1), art. 688 alin. (1) si (3) si
art. 689 NCPC;

8
anumite limite, sunt aplicabile cele menționate ȋn privința cazurilor de la art.58 NCPC
[lit.a,b,c) din prezentul punct de vedere].

e. in cazul citarii prin publicitate in conditiile art. 167 alin. (3) NCPC

in situatia absenței curatorului de la dezbateri2 se impune judecarea cauzei, instanta fiind

obligată sa o amâne, luând, atunci când consideră că este necesar pentru buna desfasurare
a procesului, măsura inlocuirii curatorului special. In caz contrar, judecarea cererii in
absenta curatorului va face sa fie incidentă sanctiunea nulitatii, neconditionate de vătămare,
a actelor de procedură efectuate in cauză, astfel cum rezultă fără echivoc din dispozitiile
art. 176 pct. 2 NCPC. Prin urmare, prezenta curatorului special la fiecare termen de
judecata, atunci când este desemnat in conditiile art. 167 alin. (3) NCPC este obligatorie3.

f. in cazul coparticiparii procesuale, daca partile nu isi aleg un mandatar sau nu se

inteleg asupra persoanei mandatarului – art. 202 alin. (3) teza a II-a NCPC

In acest caz curatorul special are calitatea de reprezentant judiciar, care in mod evident
asigură o reprezentare calificată, ȋnsă cu un obiect limitat la asigurarea cursivității
procedurii prin ȋnlăturarea piedicilor privind citarea și comunicarea actelor procesuale insa
nu ca un avocat, ci ca un mandatar neavocat . Ratiunea legiuitorului a fost aceea de
asigurare a unei bune administrari a justitiei, curatorul special fiind un veritabil mandatar
procesual pentru indeplinirea procedurii, adica persoana in drept sa primeasca citatia si
celelalte acte de procedura supuse procedurii de comunicare;

din sintagma va asigura reprezentarea, utilizată in norma legală analizată, nu trebuie

inteles in mod necesar prezenta la fiecare termen de judecată a curatorului special.

g. in cazul citarii mostenitorilor, pana la intervenirea lor in proces, printr-un curator

special numit de instanta, la domiciliul acestuia – art. 155 alin. (1) pct. 15 NCPC

2
sintagma “dezbateri” nu trebuie inteleasa stricto sensu, adica de prezenta obligatorie doar la momentul
punerii concluziilor pe fondul cauzei, astfel cum aceatsa este prevazuta in art. 389-394 NCPC, in opozitie
cu sintagma “cercetarea procesului”, cand curatorul nu ar avea obligatia de a fi prezent. In acceptiunea art.
167 alin. (3) NCPC, termenul de “dezbateri” are o semnificatie lato sensu, generala, care cuprinde orice
discutie facuta in fata instantei de judecata, indiferent de etapa in care se afla procesul.
3
In minuta intalnirii presedintilor sectiilor civile ale curtilor de apel, Timisoara, 19-20 noiembrie 2015, s-
a concluzionat ca textele de lege in discutie nu impun ab initio si in toate cazurile prezenta curatorului la
dezbateri, respectiv obligatia acestuia de a formula intampinare, instanta urmand sa aprecieze, de la caz la
caz, respectarea garantiilor unui proces echitabil referitor la partea reprezentata prin curator si sa dispuna
masurile care se impun. Iar in situatia in care sunt stabilite, in cauza, obligatii in sarcina curatorului, in caz
de neindeplinire, pot fi aplicate sanctiunile prevazute de art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. c) NCPC. De asemenea,
s-a apreciat ca in caz de sanctionare a curatorului, se poate dispune si sesizarea baroului cu privire la
neindeplinirea mandatului de catre avocatul desemnat, precum si inlocuirea curatorului, daca situatia este
de natura sa produca consecinte asupra solutionarii cu celeritate a cauzei. p. 10.

9
perioada in care va actiona curatorul special este limitată in timp, respectiv până la
introducerea in cauza a mostenitorilor, adică până la termenul acordat de instanta, la cererea
partii interesate, in acest sens. Dacă la termenul acordat de instantă pentru introducerea in
cauza a mostenitorilor, acestia nu au fost identificati si in mod corelativ introdusi in cauza,
procesul se va suspenda, iar functia curatorului special va inceta.

Intre momentul in care a fost desemnat si termenul acordat pentru introducerea in cauză a
mostenitorilor, curatorului special i se vor comunica toate actele de procedură, inclusiv
citatiile, fără ca aceasta sa implice si obligativitatea din partea acestuia de a se prezenta la
termenul de judecata, pentru că norma legală specială – art. 155 alin. (1) pct. 15 NCPC –
reglementeaza exclusiv locul citarii.

h. ȋn cazul decesului debitorului in faza executarii silite – art. 687 alin. (1), art. 688
alin. (1) si (3) si art. 689 NCPC4

situatia numirii unui curator special, in procedura executională, acesta nu are obligatia doar
de primire a actelor de executare comunicate de executor ci si de prezenta efectivă atât in
fata executorului judecatoresc (desigur în raport de modalitatea de executare silită și de
nevoile concrete pe care aceasta le implică – bunăoară n-ar prea avea sens să se ducă la
executor în cazul unei popriri) pe toata perioada de desfasurare a executarii cât si in fata
instantei de executare, la toate termenele de judecată, atunci când este parte intr-o
contestatie la executare.

7. Greșita repartizare la secție sau la complet specializat. Efecte asupra altor

aspecte de procedură sau de fond.

- de analizat efectele asupra chestiunilor aflate ȋn raport de cauzalitate

subsecventă – compunerea instanței, regulile de procedură și de fond
aplicabile, căile de atac.

Ne aflăm ȋn fața unei ,,chestiuni litigioase” cu multiplă relevanță juridică; prin ȋncheierea
prin care se pronunță asupra competenței instanța stabilește totodată și corecta/greșita
repartizare pe secție sau complet specializat; această ȋncheiere interlocutorie, fixează
totodată indirect și toate consecințele juridice ce decurg din stabilirea unei specializări –

4
Cele doua texte legale mentionate, reglementeaza trei situatii relevante, in caz de deces al debitorului:
- prima situatie se refera la decesul debitorului inainte de sesizarea executorului judecatoresc, mai
exact inainte de inregistrarea cererii de executare silita la biroul executorului judecatoresc – art.
687 alin. (1) NCPC;
- a doua situatie, se refera la decesul debitorului dupa sesizarea organului de executare, dar inainte
de inceperea executarii silite – art. 688 alin. (1) si (3) NCPC;
- a treia situatie, se refera la decesul debitorului dupa inceperea executarii silite – art. 689 NCPC.

10
taxa judiciară de timbru (unde este cazul), compunerea instanței, regulile de procedură și
de fond aplicabile, căile de atac. Ulterior, ȋn fața acelei instanțe nu se vor putea invoca
excepții referitoare la aspecte ce reprezintă consecințe ale stabilirii unei anume specializări.

8. Efectul regularizării asupra dreptului părților de a invoca excepții ȋn faza

cercetării procesului.

- ȋn ce măsură depășirea etapei regularizării produce efecte asupra dreptului

pârâtului de a invoca excepții privind nulitatea cererii de chemare ȋn judecată
sau greșita repartizare pe secție ori complet specializat.

Stabilirea unei anumite specializări ȋn procedura regularizării, posibilă potrivit art.200

alin.2, nu absolvă instanța ca la primul termen la care părțile sunt legal citate și pot pune
concluzii să analizeze ȋn contradictoriu și să decidă (fără a fi ținută de soluția din
regularizare) asupra repartizării pe secție sau complet specializat. De asemenea, părţile vor
putea invoca excepţii cu privire la aceste chestiuni, soluţia contrară implicând încălcarea
principiului contradictorialităţii cu privire la aspecte extrem de importante. Este
recomandabil ca , dacă calificarea naturii juridice a cauzei este controversată, discuţia să
se amâne pentru primul termen, conform art. 131 NCPC.

9. Apărări și pretenții. Intampinare și cerere reconvențională. Limite. Efecte.

- identificarea limitelor apărărilor și pretențiilor

- dacă instanța poate califica o ȋntâmpinare ca fiind cerere reconvențională, cu
consecințele derivate de aici.

compensația legală; invocarea rezoluțiunii unilaterale; excepția de nulitate absolută sau

relativă a actului juridic dedus judecății; aducerea unor noi bunuri la masa partajabilă;
simulația (chestiune ȋnsă discutabilă – vz TS dec.nr. 1627/1955, ȋn CD 1955 vol.I p.71-74
și contrar TS dec. nr.2223/1980 ȋn Repertoriu de practică judiciară ȋn materie civilă a Trib
Suprem 1980-1985, ambele citate de A.Fl.Baias, Simulația, Ed.Rosetti, București, 2003,
p.222); solicitarea ȋntr-o cerere de partaj a aplicării altor cote decât cele solicitate de
reclamant – sunt apărări de fond care pot fi deduse judecății pe calea ȋntâmpinării, nefiind
necesară o cerere reconvențională

obs:

ȋn cazul acesta, nu există obligația plății taxei judiciare de timbru; soluția asupra apărărilor
se va regăsi ȋn considerente, care au caracter ,,decizoriu” și au autoritate de lucru judecat
ȋn sens pozitiv ȋn alt litigiu.

11
compensația judiciară; restituirea prestațiilor dintr-un act nul, anulat sau rezolvit (repunerea
ȋn situația anterioară) – nu pot fi invocate pe cale de apărare, fiind pretenții.

Instanța nu poate, dacă titularul cererii se opune ȋn mod expres, să califice ȋntâmpinarea ca
fiind cerere reconvențională.

10. Noțiunea de cerere adițională. Efecte.

- Situația cererilor modificatoare care schimbă ȋn mod esențial cererea de

chemare ȋn judecată sau care adaugă un obiect care nu prezintă o suficientă
legătură cu cererea principală.

Noțiunea de cerere adițională trebuie pusă ȋn corelație cu ,,modificarea” iar nu cu

,,schimbarea” cererii inițiale.

Atunci când prin mijlocul juridic al unei cereri adiționale se urmărește ȋn realitate,
schimbarea cererii ȋn sensul că ceea ce este prezentat drept ,,adițional” nu are o legătură
suficientă cu cererea principal (ex: din cerere ȋn revendicare, ȋn cerere de partaj judiciar
sucesoral sau invers; ȋn locul pârâtului X se cheamă pârâtul Y, fără a fi vorba de o
transmitere a calității procesuale pasive; ȋnlocuirea unei cereri de contencios administrativ
cu o cerere natură civilă etc.) cererea adițională ar trebui respinsă a inadmisibilă iar cererea
inițială judecată, dacă nu se renunța la judecata acesteia de către reclamant.

12