Sunteți pe pagina 1din 7

CAUZA 6/64

FLAMINIO COSTA ÎMPOTRIVA E.N.E.L.


CAUZA 6/64

FLAMINIO COSTA ÎMPOTRIVA E.N.E.L.

TIPUL SI OBIECTUL
Cerere de pronuntare a unei hotărâri preliminare privind interpretarea articolelor
102, 93, 53 si 37 din Tratatul CEE introdusă în fata CJCE, în temeiul articolului 177 din
Tratatul CEE, de către Giudice Conciliatore din Milano

SITUATIA DE FAPT
În temeiul Legii nr. 1643 din decembrie 1962 si al unor acte normative ulterioare,
Republica Italiană a nationalizat productia si distributia energiei electrice si a creat o
organizatie denumită E.N.E.L., căreia i-a fost transferat patrimoniul întreprinderilor
electrice.
În conflict cu E.N.E.L. pe motivul plătii unei facturi referitoare la consumul de
energie electrică, domnul Flaminio Costa, în calitate de consumator si de actionar al
societătii Edison Volta, afectat de nationalizare, a solicitat pe cale incidentală în cursul
procedurii în fata Giudice Conciliatore din Milano aplicarea articolului 177 din Tratatul
CEE în vederea interpretării articolelor 102, 93, 53 ẟi 37 din Tratatul CEE, articole care,
potrivit acestuia, au fost încălcate prin legea italiană sus-mentionată.
Prin ordonanta din 16 ianuarie 1964 prin care se pronuntă asupra solicitării de mai
sus, Giudice Conciliatore dispune suspendarea judecătii si transmiterea unei copii
conforme a dosarului cauzei Curtii de Justitie a Comunitătii Economice Europene de la
Luxemburg.
CJCE a fost sesizată cu o cerere pentru pronuntarea unei hotărâri preliminare 1,
înregistrată la grefa Curtii la 20 februarie 1964.
Prin memoriul înregistrat la 15 mai 1964, domnul Costa a înaintat observatiile sale si
a solicitat Curtii „interpretarea tratatului, în special a articolelor 102, 93, 53 si 37”. Prin
memoriul înregistrat la 23 mai 1964, Guvernul italian a concluzionat în sensul
„inadmisibilitatii absolute” a cererii pentru pronun tarea unei hotărâri preliminare,
precum si în sensul absentei temeiului solicitărilor de interpretare. Prin memoriul
înregistrat la 23 mai 1964, E.N.E.L. a concluzionat în sensul fundamentării
necorespunzătoare a solicitărilor de interpretare adresate. Prin memoriul din 23 mai 1964,
Comisia a prezentat observatiile sale cu privire la interpretarea articolelor sus-mentionate.
Curtea a fost sesizată si cu o cerere de interventie înregistrată la grefă la 20 mai 1964
care a fost declarată inadmisibilă prin ordonanta din 3 iunie 1964.

1În cadrul procedurii pentru pronuntarea unei hotărâri preliminare, Curtea nu poate aplica
tratatul într-o cauză determinată si nici nu poate să se pronunte asupra validitătii unor prevederi
de drept intern în raport cu tratatul, astfel cum ar fi posibil să o facă în temeiul articolului 169. Cu
toate acestea, Curtea poate să extragă din redactarea imperfect formulată de către instanta
natională numai întrebările cu privire la interpretarea tratatului. În temeiul articolului 177 din
tratat, instantele nationale ale căror hotărâri nu sunt supuse unei căi de atac trebuie să sesizeze
Curtea în vederea pronuntării unei hotărâri preliminare privind interpretarea tratatului, atunci
când o astfel de întrebare este adresată în fata acestora.
ARGUMENTELE PĂRTILOR SI MOTIVAREA INSTANTEI COMUNITARE

A. Cu privire la admisibilitatea cererii pentru pronuntarea unei hotărâri preliminare


Guvernul italian a sustinut inadmisibilitatea cererii pentru pronuntarea unei hotărâri
preliminare. Argumentele aduse se refereau la faptul că Giudice Conciliatore nu s-a
limitat la a solicita Curtii interpretarea tratatului, ci a cerut ca aceasta să se pronunte dacă
legea italiană în discutie este conformă cu dispozitiile tratatului, în conditiile în care o
instantă natională nu poate recurge la această procedură atunci când, pentru solutionarea
unui litigiu, trebuie să aplice o lege internă, iar nu o dispozitie a tratatului.
Potrivit guvernului italian, nu se putea recurge la dispozitiile articolului 177 din tratat
ca la o modalitate destinată să permită unei instante nationale, din initiativa unui
resortisant al unui stat membru, să supună o lege a acelui stat unei proceduri pentru
pronuntarea unei hotărâri preliminare pentru încălcarea unor obligatii prevăzute de tratat.
Domnul Costa a sustinut că, dimpotrivă, tratatul subordonează competenta Curtii
numai existentei unei cereri, în sensul articolului 177 din tratat, si că rezultă din chiar
solicitarea adresată că interpretarea tratatului se impune.
Comisia a evidentiat că examinarea Curtii nu poate să privească nici temeiurile care
au determinat instanta natională să formuleze întrebările sale si nici importanta acestora
pentru solutionarea litigiului. Faptul că, în cauza de fată, redactarea acestor întrebări este
asemănătoare cu actiunea în neîndeplinirea unei obligatii comunitare, astfel cum se
prevede la articolele 169 ẟi 170 din tratat, face ca acestea să fie inadmisibile.
Curtea este competentă să extragă din cuprinsul întrebărilor care i-au fost adresate pe
acelea care intră în sfera interpretării permisă de articolul 177. În cazul în care se
adresează o întrebare privind interpretarea tratatului, articolul 177 trebuie aplicat
independent de orice lege natională.

B. Cu privire la interpretarea articolului 1022


În conformitate cu dispozitiile articolului 102, atunci când există temerea că adoptarea
sau modificarea unui act cu putere de lege sau a unui act administrativ poate produce o

2 Potrivit articolului 102 din tratat, în cazul în care există temerea că adoptarea sau modificarea
unui act cu putere de lege sau a unui act administrativ poate cauza o denaturare în întelesul
articolului precedent, statul membru care intentionează să procedeze astfel consultă Comisia. După
consultarea statelor membre, Comisia adresează statelor în cauză o recomandare cu privire la
măsurile corespunzătoare prin care să evite această denaturare. În cazul în care statul membru
care doreẟte să adopte sau să modifice dispozitii de drept intern nu se conformează recomandării
adresate de Comisie, celorlalte state membre nu li se poate cere, în temeiul articolului 101, să îsi
modifice dispozitiile de drept intern în vederea eliminării acestei denaturări. În cazul în care statul
membru care a nesocotit recomandarea Comisiei provoacă o denaturare numai în detrimentul său,
3 articolul 101 nu se aplică.
Articolul 101 prevede că în cazul în care Comisia constată că o neconcordanyă între actele cu
putere de lege si actele administrative ale statelor membre denaturează conditiile concurentei pe
piata comună si provoacă din acest motiv o denaturare care trebuie eliminată, Comisia se consultă
cu statele membre în cauză. În cazul în care această consultare nu duce la eliminarea denaturării
în cauză, Consiliul, hotărând în unanimitate în prima etapă si ulterior cu majoritate calificată,
adoptă, la propunerea Comisiei, directivele necesare. Comisia si Consiliul pot lua orice măsuri utile
prevăzute de prezentul tratat.
denaturare a conditiilor concurentei pe piata comună, statul membru care intentionează să
procedeze în acest fel consultă Comisia, aceasta putând ulterior să recomande statelor
membre adoptarea măsurilor corespunzătoare în vederea evitării denaturării concurentei.
Prin asumarea unei obligatii de consultare în mod preventiv a Comisiei, limitându-si astfel
libertatea de initiativă, statele membre au încheiat un angajament care le obligă în calitate
de state. Acest angajament nu dă nastere în beneficiul justitiabililor unor drepturi pe care
instantele nationale sunt obligate să le apere.

Domnul Costa a sustinut obligativitatea îndeplinirii cerintei de consultare prealabilă a


Comisiei. Potrivit acestuia, neconsultarea Comisiei în fata existentei unui potential pericol
de denaturare a conditiilor concurentei constituie o neregularitate.
Desi Comisia a contestat existenta unei denaturări a conditiilor de concurentă, a
sustinut necesitatea consultării ei prealabile în prezenta cauză, tocmai în vederea
înlăturării oricărei neclarităti cu privire la această situatie.

În replică, guvernul italian a sustinut existenta unei consultări prealabile, prin


intermediul unei întrebări adresate de un deputat german, consultare în urma căreia
Comisia a admis nationalizarea în litigiu.

C. Cu privire la interpretarea articolului 93


În conformitate cu dispozitiile articolului 93 alineatele (1) si (2) din tratat, Comisia
procedează împreună cu statele membre la verificarea permanentă a regimurilor
ajutoarelor existente în aceste state, în vederea punerii în aplicare a măsurilor
corespunzătoare impuse de functionarea pietei comune. În acest sens, Comisia trebuie să
fie informată în timp util de către statele membre cu privire la proiectele lor de ajutoare,
angajamentul respectiv obligându-le în calitatea acestora de state ẟi neconferind drepturi
în beneficiul justitiabililor. La rândul său, Comisia este obligată să asigure respectarea
prevederilor acestui articol, acesta obligând-o chiar să procedeze împreună cu statele
membre la examinarea permanentă a regimurilor ajutoarelor existente. Obligatia aceasta
nu dă dreptul persoanelor de drept privat să invoce, în cadrul dreptului comunitar si în
temeiul articolului 177 din tratat, neîndeplinirea obligatiilor de către statul în cauză sau
omisiunea de a actiona a Comisiei.
În privinta interpretării articolului 93, domnul Costa a sustinut că nationalizarea unei
activităti economice are drept consecintă directă crearea unui regim de ajutoare ascunse
în beneficiul sectorului nationalizat si că, în acest caz, Comisia era obligată să intervină
conform procedurii prevăzute de articolul mentionat anterior.
Potrivit Comisiei, încălcarea procedurii de către statele membre care nu respectă
dispozitiile articolului 93 alineatul (3) reprezenta o conditie suficientă pentru a o autoriza
să introducă o actiune în temeiul articolului 169 din tratat. Cu toate acestea, Comisia si-a
rezervat dreptul de a actiona în cazul în care ajutorul în cauză s-ar dovedi incompatibil cu
tratatul.
Guvernul italian si E.N.E.L. au subliniat absenta incompatibilitătii între legea privind
nationalizarea si articolul 93 din tratat.

D. Cu privire la interpretarea articolului 53


În conformitate cu dispozitiile articolului 53, statele membre se angajează, sub rezerva
dispozitiilor prevăzute de tratat, să nu introducă noi restrictii cu privire la stabilirea pe
teritoriul lor a resortisantilor celorlalte state membre. Pentru respectarea articolului 53 este
suficient ca, într-un stat membru, nici o măsură nouă să nu supună stabilirea
resortisantilor celorlalte state membre unei reglementări mai severe decât cea rezervată
propriilor resortisanti, iar aceasta indiferent de regimul juridic al întreprinderilor. Această
obligatie pe care statele membre si-au asumat-o se reduce la o simplă abtinere, nu este
supusă nici unei conditii si nu se subordonează, în executarea sa ori în efectele sale,
interventiei vreunui act, din partea statelor sau a Comisiei, este completă si perfectă din
punct de vedere juridic si, în consecintă, capabilă să producă efecte directe în relatiile
dintre statele membre si justitiabili.
Guvernul italian a sustinut că articolul 53 nu îẟi găsea aplicarea în cazul în care
statul în cauză lăsa la libera initiativă privată, fără nicio distinctie pe bază de nationalitate,
sectorul de activitate nerezervat autoritătilor publice.
E.N.E.L. a sustinut acest punct de vedere, propunând totodată să se ia în considerare
articolul 53, ca urmărind să stabilească conditii de egalitate între resortisantii străini si cei
nationali pentru exercitarea unei activităti de productie.
Argumentul Comisiei a fost că, din punctul de vedere al articolului 222 din tratat,
nationalizarea nu era contrară acestuia.

E. Cu privire la interpretarea articolului 37


În conformitate cu dispozitiile articolului 37 alineatul (1), statele membre
restructurează treptat „monopolurile de stat cu caracter comercial ” în scopul asigurării
eliminării oricărei discriminări între resortisantii statelor membre în ceea ce priveste
conditiile de aprovizionare si comercializare. În plus, alineatul (2) al acestui articol
prevede obligatia statelor membre de a se abtine de la adoptarea oricărei noi măsuri
contrare principiilor prevăzute la alineatul precedent. Este practic vorba despre o dublă
obligatie asumată de statele membre, una activă de restructurare a monopolurilor de stat
ale acestora, iar cealaltă pasivă, de evitare a adoptării oricărei măsuri noi.
Această interdictie, prin însăsi natura sa, poate produce efecte directe în relatiile
juridice dintre statele membre si justitiabilii acestora, fiind vorba despre o obligatie
nesupusă vreunei rezerve de a subordona punerea sa în aplicare vreunui act pozitiv de
drept intern.
Pentru a intra sub incidenta interdictiilor prevăzute de acest text, monopolurile de stat
si organismele respective trebuie, pe de o parte, să aibă ca obiect tranzactiile cu un produs
comercial susceptibil să facă obiectul concurentei si al schimburilor între statele membre
si, pe de altă parte, să joace un rol efectiv în cadrul acestor schimburi. Este sarcina
instantei sesizate cu actiunea principală să aprecieze în fiecare cauză în parte dacă
activitatea economică respectivă are legătură cu un astfel de produs care, prin natura sa si
cerintele tehnice sau internationale cărora le este supus, poate să îndeplinească un rol
efectiv în importurile sau exporturile dintre resortisantii statelor membre.
SOLUTIA INSTANTEI COMUNITARE
Întrebările adresate de Giudice Conciliatore din Milano în temeiul articolului 177 sunt
admisibile în măsura în care acestea vizează, în cauza de fată, interpretarea dispozitiilor
Tratatului CEE, niciun act unilateral ulterior nefiind opozabil normelor comunitare.
1) Articolul 102 nu contine dispozitii care pot da nastere, în beneficiul justitiabililor,
unor drepturi pe care instantele nationale trebuie să le apere.
2) Prevederile articolului 93, la care se referă întrebarea adresată, nu contin nici ele
astfel de dispozitii.
3) Articolul 53 constituie o normă comunitară care poate da naẟtere, în beneficiul
justitiabililor, unor drepturi pe care instantele nationale trebuie să le apere.
Aceste dispozitii interzic orice măsură nouă având ca obiect supunerea stabilirii
resortisantilor celorlalte state membre unei reglementări mai severe decât cea rezervată
resortisantilor proprii, indiferent de regimul juridic al întreprinderilor.
Articolul 37 alineatul (2) constituie în toate dispozitiile sale o normă comunitară care
poate da nastere, în beneficiul justitiabililor, unor drepturi pe care instantele nationale
trebuie să le apere.
În cadrul întrebării adresate, aceste dispozitii urmăresc interzicerea oricărei noi
măsuri contrare principiilor articolului 37 alineatul (1), si anume orice măsură având ca
obiect sau drept consecintă o discriminare nouă între resortisantii statelor membre în
conditii de aprovizionare si comercializare, prin intermediul monopolurilor sau al
organismelor, trebuind, pe de o parte, să aibă ca obiect tranzactiile cu un produs comercial
care poate să constituie obiectul concurentei si al schimburilor între statele membre, iar pe
de altă parte să joace un rol efectiv în cadrul acestor schimburi.
Este de competenta Giudice Conciliatore din Milano să se pronunte cu privire la
cheltuielile de judecată în prezenta cauză.
BIBLIOGRAFIE

 http://ier.ro/sites/default/files/traduceri/61964J0006.pdf

 http://www.ier.ro/sites/default/files/traduceri/61964J0006_rezumat
%20IER.pdf

 https://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2009-05/tra-
doc-ro-arret-c-0006-1964-200802145-05_00.pdf

 https://en.wikipedia.org/wiki/Costa_v_ENEL