SLIDE 1

Dreptul la libertate individuală a fost consacrat în constituțiile franceze din epoca

revolutionară, dar este treptat invocat din ce în ce mai des în constituțiile secolului XIX, pe
masura ce ordinea de drept și siguranța persoanei ajung să fie de la sine înțelese.

SLIDE 2

Prin libertatea individuală întelegem dreptul la libertate fizică a persoanei, adică sensul clasic
al libertății individuale care constă în posibilitatea acesteia de a se mișca, de a se deplasa în
mod liber, de a nu fi ținută în sclavie, de a nu fi reținută sau arestată decât în cazurile
prevăzute de lege.

SLIDE 3

În terminologia legii noastre fundamentale, libertatea individuală vizează nu libertatea

generală a persoanei de a face tot ceea ce legea nu interzice în mod expres, ci dreptul de a nu
fi reţinut şi arestat decât în condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege.

SLIDE 4

Dreptul la libertate individuală precum și siguranța persoanei sunt consacrate în art. 23 din
Constituție care preia dispozițiile cuprinse în Declarația Universală (“ orice persoană are
dreptul la libertate și securitatea sa”)1 și în Pactul internațional cu privire la drepturile civile și
politice (“orice om are dreptul la libertate și securitatea persoanei sale”).

SLIDE 5

Potrivit art. 23 din Constituția României:

(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi
cu procedura prevăzute de lege.
(3) Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore.
(4) Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal.
(5) În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile
şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească un termen
rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.

SLIDE 6

(6) În faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic, şi nu mai
târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună, de îndată,
punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au
încetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării
de libertate.
(7) Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac
1
Drept Constitutional si Institutii Politice-Catalin Andrus,Mihai Badescu,Catalina Nastase
prevăzute de lege.
(8) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege,
motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce
la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(9) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor
măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.
(10) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub
control judiciar sau pe cauţiune.
(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este
considerată nevinovată.
(12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.
(13) Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală.

SLIDE 7

Textul constituţional stabileşte că libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

Noţiunea de „siguranţă a persoanei” exprimă ansamblul garanțiilor care protejează persoana
în situațiile în care autoritățile publice, în aplicarea Constituției și a legilor iau anumite măsuri
care privesc libertatea individuală, garanții care asigură că aceste măsuri să nu fie ilegale.

SLIDE 8

Siguranța persoanei poate fi văzută și că o garanție a libertății individuale, ce priveste

legalitatea măsurilor ce pot fi dispuse de autorități publice, în cazurile și condițiile prevăzute
de lege.

SLIDE 9

Dreptul la libertate individuală este reglementat și în “Convenția pentru apărarea Drepturilor

Omului și a Libertaților fundamentale”. Astfel,este prevăzut ca :
o Orice persoană are dreptul la libertate și siguranța. Nimeni nu poate fi lipsit de
libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale.
o Orice persoană arestată trebuie să fie informată în cel mai scurt termen și într-o limba
pe care o întelege, asupra motivelor arestării sale și asupra oricărei acuzații aduse
împotriva sa.
o Orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute din prezentul articol
trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin
lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen
rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată
unei garanții a prezentării persoanei în cauză la audiere.

SLIDE 10

o Orice persoana lipsită de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul să
introducă recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze intr-un termen scurt
asupra legalității detenției sale și să dispună eliberarea să dacă detenția este ilegală.
 o Orice persoană, victimă a unei arestări sau dețineri în condițiile contrare dispozițiilor
acestui articol, are dreptul la reparații2
o Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în masura să
execute o obligație contractulă.3

SLIDE 11

De asemenea, avem reglementări ale dreptului la libertate individuală și în Carta

Drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene:
o Orice persoană are dreptul la libertate și siguranță.4
o Orice persoană acuzată este prezumată nevinovată până ce vinovația va fi stabilită în
conformitate cu legea.
o Oricărei persoane acuzate îi este garantată respectarea dreptului la apărare.5
o Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau omisiune care, în momentul
săvârşirii, nu constituia infracţiune potrivit dreptului intern sau dreptului internaţional.
De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai mare decât cea aplicabilă la
momentul săvârşirii infracţiunii. În cazul în care, ulterior săvârşirii infracţiunii, legea
prevede o pedeapsă mai uşoară, se aplică aceasta din urmă.6

SLIDE 12

Pentru protejarea și garantarea acestui drept, se interzice reținerea, arestarea sau

percheziționarea unei persoane.

Alături de termenul de “libertate individuală”, textul constituțional folosește și expresia

“siguranța persoanei”

SLIDE 13

Siguranța persoanei constituie ansamblul garanțiilor oferite de lege prin care este

protejată persoana în cazul în care împotriva ei se iau de către stat măsuri privative de
libertate.

SLIDE 14

Între cele două noțiuni, de libertate individuală și siguranța persoanei există o relație de la

parte la întreg. Siguranța persoanei este o garanție a libertății individuale, în sensul că ea
2
Conventia pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale art 5
3
Conventia pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale Protocolul nr 4 art.1
4
Carta Drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene art 6
5
Carta Drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene art 48 aln.1 si aln.2

6
Carta Drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene art 49 aln.1
semnifică legalitatea măsurilor privative de libertate luate de către autorități împotriva unei
persoane.

SLIDE 15

Măsurile de restrângere a libertăţii admise de legea noastră fundamentală sunt: percheziţia

domicliară, reţinerea şi arestarea. Reglementarea detaliată a acestora o găsim în Codul de
procedură penală, ale cărui dispoziţii trebuie însă interpretate în conformitate cu prevederile
articolului 23.

SLIDE 16

Percheziția reprezintă o măsură dispusă de Codul de procedură penală prin care sunt ridicate
anumite obiecte sau înscrisuri ce pot servi ca mijloace de probă în procesul penal.

SLIDE 17

Percheziția se face atunci când persoana care deține astfel de probe refuză să le predea
anchetatorilor sau tăgăduiește existența sau deținerea lor. 
În astfel de cazuri, autoritățile statului pot recurge la măsuri care să vizeze atingerea libertății
individuale prin percheziția efectuată Alin (2) al art. 23 are în vedere numai percheziția
corporala, nu și pe cea domiciliară care este reglementată în Constituție la un alt articol (art.
27).

SLIDE 18

Percheziţia domiciliară este procedeul probatoriu ce constă cercetarea locuinţei sau a

oricărui spaţiu delimitat în orice mod ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau
juridică pentru descoperirea şi strângerea probelor cu privire infracţiune pentru care s-a
început urmărirea penală, pentru conservarea urmelor săvârşirii infracţiunii sau prinderea
suspectului ori inculpatului.

SLIDE 19

Astfel, percheziţia domiciliară se poate dispune dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire
la săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană ori la deţinerea unor obiecte sau înscrisuri ce
au legătură cu o infracţiune şi se presupune că percheziţia poate conduce la descoperirea şi
strângerea probelor cu privire la această infracţiune, iar obţinerea acestor probe este necesară
şi proporţională pentru buna desfăşurare a procesului penal.

SLIDE 20

De asemenea, arătăm că este posibilă dispunerea percheziţiei domicilare în scopul conservării

urmelor săvârşirii infracţiunii sau prinderii suspectului ori inculpatului.
SLIDE 21

Reţinerea este o măsură procesuală de restrângere a libertăţii individului dispusă de către

organele competente.

SLIDE 22

Prevăzută drept prima dintre măsurile preventive, în ordinea enumerării, de la art. 202, alineat
4 Cpp, pentru luarea acestei măsuri trebuie să fie îndeplinite condițiile general-valabile,
stipulate în art. 202, alineatele 1-3 Cpp, legiuitorul reglementând și anumite condiții specifice,
valabile însă doar în situația minorilor - autori de infracțiuni sau a faptelor penale comise în
fața completului de judecată (infracțiunile de audiență).

SLIDE 23

Condițiile generale ale reţinerii, sunt următoarele:

a) să existe probe sau indicii temeinice, din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o
persoană a săvârșit o infracțiune (conform art 202, alineat 1, teza I, Cpp);
b) să fie începută urmărirea penală, atât cu privire la faptă, cât și față de autorul
infracțiunii (care devine astfel suspect), ori să se fi pus în mișcare acțiunea penală față de
acesta din urmă (care devine inculpat).bPrecizăm că începerea urmăririi penale față de
suspect, poate fi dispusă atât de către procuror, cât și de către organele de cercetare penală,
acestea din urmă având obligația informării procurorului de supraveghere despre aceasta
(conform art. 203, alineat 1, coroborat cu art. 300 alineat 2 și art. 305 alineatele 1,3 Cpp);

SLIDE 24

c) măsura reținerii să fie necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului

penal, al împiedicării sustragerii suspectului sau inculpatului de la urmărire penală sau de la
judecată, ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni (conform art. 202, alineat 1, teza
finală Cpp);
d) să nu existe vreo cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii
penale, prevăzute de art. 16 Cpp (conform art. 202, alineat 2 Cpp);
e) măsura reținerii să fie proporțională cu gravitatea acuzației adusă
suspectului/inculpatului, și să fie necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea
ei (conform art. 202, alineat 3 Cpp);
f) suspectul sau inculpatul să fie audiat în prealabil, în prezența unui avocat ales sau
numit din oficiu (conform art. 209, alineat 5 Cpp);

SLIDE 25

Reținerea este o măsură preventivă privativă de libertate care poate fi dispusă de procuror

sau de către organul de cercetare penală. Potrivit dispozițiilor constituționale, reținerea nu
poate dura mai mult de 24 de ore [alin (3), art. 23]. 

SLIDE 26
Reținerea se face în cazul în care o persoană este suspectată că a săvârșit o faptă penală. De
regulă, această măsură se ia la începutul fazei de urmărire penală și numai după ascultarea
persoanei reținute. Celui reținut trebuie să i se aducă de îndată la cunoștință, în limba pe care
o cunoaște, motivele reținerii. Ascultarea se face în prezența unui avocat. 

SLIDE 27

Perioada de 24 de ore pentru care poate fi reținută o persoană este perioada maximă. Dacă nu
sunt necesare cele 24 de ore pentru lămurirea problemei, o persoană poate fi reținută si mai
puțin de 24 de ore.

SLIDE 28

Arestarea este tot o măsură preventivă privativă de libertate. Spre deosebire de

reținere, arestarea este o măsură mult mai gravă de afectare a libertății individuale. Fiind
mult mai gravă, și perioada pentru care o persoană poate fi arestată este mult mai mare. Textul
constituțional are în vedere arestarea preventivă.

SLIDE 29

Trebuie făcută distincția între arestarea preventivă și încarcerarea (arestarea în vederea

executării unei pedepse). Aceasta din urmă este deja o măsură privativă de libertate ca urmare
a unei hotărâri judecătorești de condamnare. 

SLIDE 30

Arestarea preventivă se face numai în cursul procesului penal și numai de către un

judecător [art. 23, alin (4)]. Dacă arestarea s-a dispus în cursul urmăriri penale, ea se face
numai pentru o durată de maxim 30 de zile cu posibilitatea prelungirii cu câte cel mult 30 de
zile, fără ca durata totală să depășească maximul de 180 de zile [alin (5), art. 23].

SLIDE 31

Arestarea preventivă, apreciată, pe bună dreptate, ca fiind cea mai dură dintre măsurile
preventive, pentru a se putea dispune arestarea preventivă este necesară îndeplinirea a două
categorii de condiții strict reglementate, ce trebuie coroborate cu existența unora dintre
cazurile expres stipulate de art. 223 Cpp.

SLIDE 32

Astfel, prima categorie de condiții și situații, le întâlnim reglementate de art. 223, alineat 1,
literele „a-d” NCPP, care nu au legătură cu pericolul pentru ordinea publică al faptei, iar cea
de-a doua categorie - strâns legate de aprecierea acestui pericol - sunt prevăzute de art. 223,
alineat 2 NCPP.
SLIDE 33

Condițiile sine qua non alternative/cumulative, pentru care se poate dispune arestarea
preventivă, necondiționate de pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpatul,
sunt:
- să existe probe (nu indicii temeinice), din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că
inculpatul (nu suspectul) a săvârșit o infracțiune (conform art. 223, alineat 1, teza I Cpp);
- să nu existe vreo cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii
penale, pentru infracţiunea săvârşită de inculpat, dintre cele prevăzute de art. 16 Cpp (condiţie
general valabilă, pentru oricare dintre măsurile preventive, conform art. 202, alineat 2 Cpp);
- faţă de autorul faptei penale să se fi pus în mişcare acţiunea penală, pentru
infracţiunea săvârşită (textul art. 223, alineat 1 Cpp foloseşte noţiunea de inculpat, nu
suspect);

SLIDE 34

- să existe una dintre următoarele situaţii (prevăzute de art. 223, alineat 1, litera „a-d”
Cpp): * inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire penală sau
de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte (litera „a”);
* inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un
martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloacele
materiale de probe sau să determine o altă persoană să aibă un asemenea comportament (litera
„b”);
* inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate ori încearcă o înţelegere
frauduloasă cu aceasta (litera „c”);
* există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale
împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei
noi infracţiuni (litera „d”);

SLIDE 35

Condiţiile de mai sus apreciem că au caracter alternativ/cumulativ, având în vedere

exprimarea folosită de legiuitor „şi există una dintre următoarele situaţii”, ceea ce înseamnă
că este suficientă existenţa vreuneia dintre cazurile enumerate anterior, pentru a se putea
dispune arestarea preventivă, neeliminând posibilitatea întrunirii a două sau a tuturor
posibilităţilor stipulate de art. 223, alineat 1, litera „a-d” NCPP , într-un caz concret, ceea ce
permite, cu atât mai mult, organelor judiciare competente să dispună arestarea preventivă a
inculpatului..

SLIDE 36

În faza de judecată, instanța este obligată să verifice periodic, și nu mai târziu de 60 de zile,
legalitatea și temeinicia arestării preventive și să dispună, de îndată, punerea în libertate a
inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă
instanța constată că nu există temeiuri noi care să justifice menținerea privării de libertate
[alin (6), art. 23].
SLIDE 37

De asemenea, ca și în cazul reținerii, persoana trebuie să știe ceea ce i se impute și pentru ce a

fost arestată. Numai judecătorul poate lua măsura arestării și tot el poate prelungii această
măsură.

SLIDE 38

Toate deciziile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac
prevăzute de lege, deoarece până la rămânerea definitive a hotărârii judecătorești de
condamnare, persoana este considerată nevinovată. [art. 23, alin (7)].

SLIDE 39

Punerea în libertate a celui reținut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri
au dispărut. Aceasta este o garanție a rezonabilității măsurilor privative de libertate [alin (9),
art. 23]. Punerea în libertate NU înseamnă o absolvire de vină care i se aduce persoanei
arestate, ci doar o garanție că libertatea sa individuală nu a fost restrânsă mult peste termenul
rezonabil.

SLIDE 40

Libertatea provizorie constă în posibilitatea persoanei arestate preventiv de a cere

punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune [alin (10), art. 23].
Condițiile de control judiciar, cât și cunatumul cauțiunii sunt stabilite de către instnța de
judecată. Libertatea provizorie a unei persoane pe cauțiune   NU reprezintă o plată a faptei
penale pentru care este învinuit, ci doar o soluționare a cauzei penale de către autoritățile
statului cu persoana învinuită sau inculpată în stare de libertate.

SLIDE 41

Legalitatea pedepsei este una dintre condițiile strict prevăzute de textul constituțional în ceea
ce privește aplicarea de către instanța de judecată a unei pedepse persoanei care a săvârșit o
faptă penală. Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în
temeiul legii [alin (12), art. 23]. Legalitatea vizează atât temeiul stabilirii unei pedepse, cât și
condițiile. Nimeni nu poate fi sancționat pentru o faptă care, la momentul săvârșirii ei, nu era
interzisă sau sancționată de lege.

SLIDE 42

Prezumția de nevinovăție are în vedere regula conform căreia, până la rămânerea

definitive a hotărârii judecătorești de condamnarea, persoana este considerată
nevinovată [alin (11), art. 23]. Este una dintre cele mai puternice garanții ale libertății
individuale.

SLIDE 43

Conluzionăm astfel prin a arăta următoarele: conform Codului de procedură penală,

privarea de libertate se poate ivi doar în două situaţii. Una dintre aceste situaţii poate apărea
pe parcursul procesului penal sub forma unor măsuri procesuale preventive dintr cele anterior
amintite (reţinere, arestare preventivă), iar cealaltă situaţie de privare a libertăţii individuale
poate lua naştere la sfârşitul procesului penal, când în urma unei hotărâri judecătoreşti
definitive se decide executarea pedepsei de către condamnat într-un mediu penitenciar.

SLIDE 44

Din cauza faptului că în cea de-a doua situaţie privarea de libertate se justifică printr-o
sentinţă definitivă care răstoarnă prezumţia de nevinovăţie, s-a pus în discuţie ideea potrivit
căreia exercitarea arestării preventive împotriva unei persoane care nu a fost condamnată
definitiv ar putea duce la o încălcare a acestei prezumţii legale, argumentul principal al acestei
idei sugerând că singurul temei al unei privări de libertate ar trebui să fie o sentinţă definitivă
de condamnare şi nu un mandat de arestare bazat pe probe din care să rezulte o suspiciune
rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea.

SLIDE 45

Cu toate acestea, din analiza teoretică a celor două instituţii reiese faptul că acestea nu se
exclud una pe cealaltă, ci mai degrabă se completează, pentru că prezumţia de nevinovăţie stă
la baza tuturor garanţiilor procesuale legate de protecţia persoanei în procesul penal, inclusiv
cu privire la arestarea preventivă. Analizând mai departe textele legale, putem observa faptul
că temeiurile şi scopurile celor două instituţii sunt diferite.

SLIDE 46

Prezumţia de nevinovăţie apare astfel ca un garant al drepturilor persoanelor în procesul penal

împotriva arbitrariului organelor statului, pe când art. 202 Cod de procedură penală precizează
faptul că scopul măsurilor preventive, deci şi a arestării preventive, este de a asigura buna
desfăşurare a procesului penal sau pentru a împiedica sustragerea suspectului sau inculpatului
de la urmărirea penală și/sau judecată.

SLIDE 47

Fiind o prezumţie relativă, prezumţia de nevinovăţie operează până la stabilirea vinovăţiei în

mod legal, adică până la data pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive prin care
judecătorul să se pronunţe asupra existenţei faptei, identităţii făptuitorului, precum şi asupra
vinovăţiei acestuia. Deoarece temeiurile arestării preventive vizează buna desfăşurare a
procesului penal şi nu soluţionarea pe fond a cauzei şi deci pronunţarea unei hotărâri
judecătoreşti, putem conchide că prezumţia de nevinovăţie nu poate fi răsturnată printr-o
măsură preventivă.

SLIDE 48
Cu privire la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, aceasta precizează în hotărârile
sale că prezumţia de nevinovăţie, consacrată de art. 6 din Convenţie, constituie unul dintre
elementele de bază ale noţiunii de proces echitabil în materie penală.

SLIDE 49

Concluzionând, putem sublinia faptul că legiuitorul constituant a acceptat posibilitatea unei

privări de libertate înainte de constatarea definitivă a vinovăţiei, prin reglementarea indirectă a
principiului prezumţiei de nevinovăţie în cadrul reglementării mai largi a privării de libertate.
Opinia potrivit căreia prezumţia de nevinovăţie ar fi încălcată prin dispunerea arestării
preventive pe baza unei convingeri de vinovăţie pe care şi-o formează judecătorul care
dispune măsura, suferă numeroase lacune, prin aceea că invocând caracterul procesual al
arestării se ajunge la concluzia că prin aceasta se recurge la o măsură care să asigure normala
desfăşurare a procesului penal şi nu o soluţionare a fondului cauzei.

SLIDE 50

Asadar, libertatea individuala are in vedere nu numai libertatea generala a persoanei de a face
tot ceea ce legea nu interzice in mod expres, ci si dreptul de a nu fi retinut sau arestat decat in
conditiile si cazurile prevazute de lege.

Putem spune că libertatea este conceptul cheie al modernităţii, în jurul căruia s-au

structurat filosofia politică, filosofia morală şi cele mai multe şcoli, curente şi ideologii din
ultimii 300 de ani iar conceptul de libertate, pe cât este de important, pe atât este de vag,
fiind aproape imposibilă, la acest moment, o singură definiţie, universal agreată, a acestui
concept.