ESEU - RIGA CRYPTO ŞI LAPONA ENIGEL

De Ion Barbu
Titlul poeziei - exprimă de la început prin numele celor două „personaje” dimensiunea
narativă a textului.
- aminteşte de istoriile celebre ale cuplurilor nefericite, precum Tristan şi
Isolda, Romeo şi Julieta. Subintitulată „baladă”, pare o poveste delicată şi stranie de iubire.
- Riga Crypto şi lapona Enigel sunt / reprezintă mărci / voci ale eului liric.
- Poezia este alcătuită din 27 de strofe. Primele cinci strofe ale poeziei conturează formula
compoziţională „poveste în ramă” / „poveste în poveste”. Rama, sugerată în dialogul din incipit, e mai
degrabă o atmosferă, decât un cadru fizic.
Povestirea ramă (cea generală)
- dialogul dintre menestrel - nuntaşi
- atmosfera „vin vechi”, „ospăţ”, „spartul nunţii”- e lumească, de „chef”, de aplecare spre cântecul de
lume- „cântec larg” → cântecul de lume care („zi-mi”) zice de tainele inimii.
- repetarea cântecului schimbă modul spunerii, nu şi conţinutul
*„cu foc acum o vară”→ o metaforă a pasiunii iubirii- INDICE TEMPORAL
*„stins, încetinel” → azi INDICE TEMPORAL→ o metaforă a melancoliei
Această formulă compoziţională aminteşte de specia genului epic- povestire-ilustrată iniţial prin
Halima.
Poetul Ion Barbu transformă această baladă într-o exprimare simbolică a uni aspiraţii umane: în
concepţia poetului - IUBIREA→ cale de acces spre înţelegerea sensului mai adânc al lumii.
„Mă-închin la Soarele-înţelept
Că sufletu-i fîntînă-în piept
Şi roat albă mi-e stăpână
Ce zace-în sufletul fântânâ.”→metaforă
Această metaforă reliefează aspraţia, setea de cunoaştere, care eliberează fiinţa de ispitele instinctuale (somn,
umbră) – oferite de riga. Aspiraţia spre soare a laponei exprimă dorinţa de perfecţionare a spiritului, pentru că la soare
roata sufletului se măreşte. „Căci sufletul nu e fîntînă
Decât la om, fiară bătrână,
Iar la făptură mai firavă
Pahar e gândul cu otravă.”
Sub influenţa raţiunii, omul a învăţat să depăşească ispitele trupului „făptură firavă” →metaforă a
fiinţei instinctuale (Riga Crypto). Gândul reprezintă atributul fiinţei raţionale.
Fiinţa instinctuală incapabilă de a gândi încearcă să depăşească limitele propriei lumi şi se distruge
pe sine.
 prefix, lb. greacă: „kryptos” – „ascuns”, „tăinuit”
Crypto
lb. română: „criptic” – „tainic”, „secret”, „greu de descifrat”
Enigel lb. latină: „angellus”- „înger”, „îngeresc”. Nume tătăresc al râului Ingul, afluentul
Bugului rusesc.

RIGA CRYPTO - „împărăţea”→ verb arhaic; verb la timpul imperfect; aşază povestea
într-un plan nedeterminat, extern;
- stăpânul unei lumi „vegetale”;
- este „inimă ascunsă”;
- aparţine unui plan de existenţă dominat de rouă, umezeală, umbră;
- are o conotaţie tragică şi suferă de singurătate.
LAPONA ENIGEL - aparţine universului uman;
- elementele definitorii ale universului ei sunt: „gheaţa, lumina” ;
- epitetele care o definesc: „mică”, „liniştită”, „prea cuminte Enigel”;
- se înscrie într-un proces de transhumanţă: „De la iernat, la păşunat,
În noul an să-şi ducă renii”
- întâlnirea cu riga Crypto are loc într-un punct al călătoriei spre sud→ această mişcare are
sens simbolic şi reliefează aspiraţia spre soare a laponei.
Crypto îi oferă:
- lumea peste care domneşte „uite fragi”
- sacrificiul de sine „Dacă pleci să culegi,
Începi, rogu-te, cu mine.”
- „somn fraged şi răcoare” numai prin uitare (ar putea accepta Enigel)
zbuciumul solar al căutării
- uitarea vindecă fiinţa de:
eternul drum al regăsirii
Enigel va refuza cele trei chemări ale rigăi Crypto, dar recunoaşte: „Ca o lamă de blestem
Vorba-în inimă-ai înfipt-o!
Eu de umbră mult mă tem,”

Evidenţiază puterea cuvântului / logosului

Finalul baladei reprezintă o subtilă fixare în legendă a destinului imperiilor otrăvitoare (plantelor);
acestea sunt alienate (nebune), fiind învinse de o aspiraţie mult prea mare faţă de mrginita lor putere.
Balada (tablourile poetice ale baladei) reprezintă o alegorie simbolică pentru că înfăţişează un
scenariu iniţiatic în care este implicată fiinţa umană, ca fiinţă a cunoaşterii.
Drama nu este a lui Crypto, ci a lui Enigel, pentru că reprezintă destinul fiinţei umane aflat într-o
veşnică oscilaţie între ideal şi material, între raţional şi iraţional, între cunoaştere şi trăire, între lumină
(SOARE) şi întuneric (UMBRA), viaţă şi moarte.
Se evidenţiază astfel natura duală a fiinţei umane.
Soare (DTS)
Mitul soarelui concretizează credinţa statornică a lui Ion Barbu în puterea cunoaşterii umane. Sufletul
omenesc rupt din lumină, oglindeşte soarele ca o fântână; în schimb, trupul şi pornirile sale obscure îl atrag
spre întuneric.
Refuzul întunericului reprezintă opoziţia radicală între spirit şi materie. Soarele înţelept patronează
viaţa conştientă, stăpânită de idealul cunoaştreii, iar Umbra este tărâmul existenţei inconştiente.
Soarele este simbolul raţiunii, al iluminării spirituale fiind un reflex al infinitului.