Sunteți pe pagina 1din 11

Universitatea Liberă Internațională din Moldova

Disciplină: Istoria Statului şi Dreptului a Ţărilor Române

Referat: “Lupta pentru eliberare naţională în Basarabia în anii 1812 –


1917”

Profesor : Doctor în drept Dumitru C. GRAMA


Autor : student Elena BÎRCA, an. I gr.D-161

Chișinau, 2016
“Lupta pentru eliberare naţională în Basarabia în anii 1812 – 1917”

Aspecte ale fenomenului de lupta pentru eliberare naţională în Basarabia în anii 1812 – 1917 şi-au gasit
refelctarea în operele lui D.C. Gramai , I. Vatra şi D. Dragnevii, GH. Dighişiii, L. Colesnic-Codreancaiv şi
ale altor cercetători. Importante cercetări au fost găsite pe site-ul istoric Historia.ro, unde se menţionează
despre lupta basarabenilor pentru revenirea la limba româna.
În studiul de faţă ne propunem ca, în baza operelor cercetătorilor istorici, să examinăm fenomenul de
lupta pentru eloberare naţionala în Basarabia pe parcursul anilor 1812 – 1917.

Mișcarea de eliberare națională a românilor din Basarabia se referă la un amplu proces național și social
de emancipare de sub jugul țarist a locuitorilor de etnie română dintre Prut și Nistru.
Procesul de desnaționalizare și de rusificare forțată a Basarabiei promovat de țarism a întâmpinat o
rezistență puternică din partea populației locale majoritare. Această mișcare a românilor de peste Prut a
avut o particularitate a ei generată de condițiile concret-istorice și mai ales de politica promovată de
autoritățile de ocupație ruse în Basarabia.
Cei peste 100 de ani de dominaţie ţaristă (1812-1917) au avut urmări tragice pentru Basarabia. Izolată în
mod artificial de realităţile şi viaţa de peste Prut, adică de pământul din care a fost ruptă cu brutalitate,
provincia a fost transformată într-o colonie periferică a Imperiului rus. Nicio clipă n-a încetat aici politica
de colonizare a provinciei cu elemente alogene, ţarismul creându-şi, astfel, în Basarabia, o puternică bază
socială.
Potrivit Dr D. Grama, încă chiar din prima perioadă după anexarea Basarabiei, urmărind scopul
deznaţionalizări şi rusificării românilor basarabeni, care constituiau circa 90% din populaţia regiunii,
autorităţile ruse au inclus în regulamentul din 1812 Organizarea conducerii provizorii a Basarabiei şi în
amendamentul din 2 februarie 1813 norme special ce prevedeau obligativitatea aplicării limbii ruse în
instanţele administrative, judiciare, şcoli şi biserici.. au fost create şi cancelarii în care documentele şi
procesele verbale erau perfectate în rusă.v La fel se menţionează că ţarismul ducea o politică
discriminatorie faţă de ţărănimea română din Basarabia. Ţarul a organizat şi a finanţat aducerea
coloniştilor străini din Bulgaria, Serbia, Germania, Polonia şi a ţăranilor ruşi şi ucraineni din guberniile
centrale ale Rusiei. Cei veniţi au fost scutiţi de impozite pe 10 ani, iar de la serviciul militar pe 50 ani. vi
Astfel, Basarabia foarte repede devenea un teritoriu plurietnic, ceea ce ducea la uşurarea funcţiei de
conducere a regiumului ţarist, pentru că în momentul cînd oamenii sunt despărţiţi şi foarte diferiţi, ne-
avînd valori comune, nu reprezintă o forţă a masei, astfel pe guvernul rus această situaţia îi mulţumea,
nepăscîndu-i nici o răscoală. În cei mai bine de o sută de ani de dominaţie ţaristă a fost pusă în primejdie
însăşi fiinţa naţională a românilor basarabeni, deoarece procesul de rusificare şi deznaţionalizare
declanşat aici de reprezentanţii regimului luase proporţii înspăimântătoare. Ideologii ţarismului nici măcar
nu ascundeau faptul că urmăresc să-i transforme pe basarabeni într-o masă amorfă de oameni, care să-şi
uite originea şi patria. „Dacă dorim ca Basarabia să fie cu adevărat… gubernie rusească, – scrie, spre
exemplu, unul dintre aceşti ideologi, Pompei Batiuşkov, – adică să fie unită organic cu Rusia şi să nu se
mai afle în centrul atenţiei şi agitaţiei româneşti, e necesar ca prin intermediul şcolii să-i familiarizăm pe
ţăranii moldoveni cu limba slavă bisericească veche şi să-i facem măcar prin limbă pe jumătate ruşi”

Ruşii sub pretextul că vor elibera Basarabia de sub dominaţia otomană de fapt la 29 februarie 1829 i-au
lichidat autonomia administrativ-teritorială, chiar daca Basarabia nu are nici o tangenţă politică, nici
geografică, nici socială cu Rusia, ei au transformat Basarabia într-o colonie săracă şi neputincioasă atît
material, cît şi spiritual.
Odată cu venirea la putere a ţarului rus Nicolae I, Basarabia ţaristă pierde definitiv autonomia considerată
de nou ţar ca fiind coruptă, o sursă de dezmăţ şi revoluţie. Ţarul Nicolae I a renunţat şi a furat Basarabie
LIBERTATEA, astfel prin Regulamentul din 29 februarie 1829 în Basarabia s-a introdus sistemul de stat
şi de drept ale Imperiului Rus. Limba rusă este impusă ca limbă de comunicare în toate relaţiile oficiale
din provincie. În judecătorii, în şcoli începînd cu 1865, iar limba moldovenească(română) a fost exculsă
definitiv, serviciul divin la fel se practica în limba rusă. Imperiul Rus a transformat teritoriul dintre Prut şi
Nistru într-o colonie a sa, pentru că veniturile pîinii şi vinului se oprea în bancile din interiorul Imperiului.
O stagnare tragică se observa în domeniul culturii şi ştiinţei, datorită presiunii depiuse de ţarism, care
cerea de la provincie o înfăţişare nouă, tipică rusească. Însă oare este posibil, ca un stat, care pîna la
anexare, adică pina în 1812, a dăinuit independent, avînd propriul sistem de drept, construit pe obiceiuri şi
cutume nascute din firea şi sîngele basarabenilor români, avînd o cultură, care la fel are un anumit parcurs
istoric, care nu s-a nascut într-o zi, dar a evoluat pe parcursul anilor de independenţă, indiferent că statul
se afla sub suzeranitatea otomanilor, ei niciodată nu şi-au impus valorile lor asupra naostră…Oare este
posibil ca acest stat român, să devină brusc un stat rus ?
Pentru această e nevoie să se ajungă şi să se treacă prin nivelul zero a conştiinţei, ceea ce însemnă
neutralizarea conştiinţei naţionale şi construirea unui alte conştiinţe, anume cea rusească, ţaristă!

Pentru că nu aceasta este soarta unei naţiuni !!!

În 1879, la Iaşi, este editat ziarul Basarabia, care aborda problema provinciei înstrăinate. La sfîrşitul sec.
XIX la Bucureşti se construieşte societatea Milcov a românilor basarabeni, iar mai apoi Liga culturală a
românilor basarabeni. Ambele organizaţii l-au avut în calitate de protagonist pe ilustrul savant, scriitor,
publicist şi om de cultură, originar din Basarabia. – B.P. Hasdeu. Cele două societăţi i-au reunit în
rînduriloe lor pe basarabenii refugiaţi în Regat. Ele îşi propuneau să contrebuie la emanciparea naţională a
românilor basarabeni aflaţi sub ocupaţie ţaristă.
În 1899, un grup de studenţi basarabeni, în frunte cu I. Pelivan, fondează un cerc naţional românesc la
Universitatea din Dorpat(Estonia), care întreţine legături strînse cu românii din Regat. Biblioteca
pămînteniei basarabenie primea ziare şi cărţi româneşti editate în regat. Statutul acestei organizaţii
prevedea, între altele, promovarea unei propagante susţinute în vederea revigorării conştiinţei naţionale a
românilor basarabeni. Activitatea acestui cerc este deconspirată de către autorităţile ţariste. Liderii lui sun
lui sunt arestaţi, iar mai apoi condamnaţi. vii
 Astfel în luna martie 1907 apărea la Chișinău, ultimul număr (78) al „Basarabiei” care avea pe prima
pagină imprimatâ în întregime poezia „Deșteaptă-te române.”

În primăvara anului 1913 a fost reînnodat firul rupt al presei românești din Basarabia, atunci când Grigore
Constantinescu a editat „Glasul Basarabiei „iar la inițiativa neobositului Pan Halippa și a lui N. Alexandri
apărea „Cuvânt Moldovenesc”. Cu ocazia tristei comemorări din anul 1912 a celor 100 de ani de la
anexarea forțată și nedreaptă a Basarabiei în anul 1912 de către Imperiul Țarist, Nicolae Iorga a tipărit
la Vălenii de Munte, o carte despre trecutul Basarabiei. Lui Ion Pelivan, marele savant, i-a dăruit mai
multe zeci de exemplare, pe care acesta le-a împărțit prietenilor săi. O serie de volume au fost trimise
studenților moldoveni de la Petersburg, Odessa, Dorpat și Kiev, unde încă din anul 1908, Ștefan Ciobanu
înființase o societate culturală românească intitulată „Deșteptarea”. Totodata la Iași, prin grija unor
dascăli universitari, a apărut, într-un singur număr, foaia intitulată „Basarabia”.
Articolele intitulate sugestiv „Răpirea Basarabiei” sau „Basarabia noastră”, erau semnate de profesori
precum: A.D. Xenopol, Petre Rascanu, A.I. Cuza.
În cele din urmă putem spune că oamenii erudiţi ai Basarabiei nu şi-au uitat trecutul şi au fost iniţiatorii
salvării pămîntului românesc, aflat sub jugul rus.
Asasinarea la 28 iunie 1914 a prințului moștenitor al Austro-Ungariei și a soției sale a constituit pretextul
declanșării primului război mondial, după ce mai dinainte din veacul trecut, Europa se împărțise în două
blocuri militare:Tripla Alianță și Tripla Înțelegere. La 28 iulie 1914, exact la o lună de la atentatul de la
Sarajevo, Austro-Ungaria declara război Serbiei. În doar câteva zile conflictul s-a extins la scara întregii
lumi.
Teritoriile locuite în marea lor majoritate de populație românească se găseau incorporate în Imperiu ce
aparțineau blocurilor politico-militare în conflict.Transilvania, Banatul și Bucovina se aflau printre
provinciile Austro-Ungariei, în timp ce Rusia stăpânea ținutul cuprins între Nistru și Prut. De aici și
dilema în care se afla I.C. Brătianu, primul ministrul al României din acel timp. Atunci orice politică
bazată pe sentiment și nu pe rațiune era total exclusă. Iată ce notă mai târziu în memoriile sale I.G.
Duca în acea vreme tânăr ministru în guvernul liberal: ”Dacă Brătianu ar fi avut convingerea că războiul
mondial se va sfârși cu victoria germană, ar fi legat soarta noastră de a Puterilor Centrale. El nu concepea
să sacrifice România pe altarul nimănui, nici să-și distrugă neamul de dragul unor formule frumoase.
Pentru Brătianu, România trecea întâi, Aliații veneau abia pe urmă.
Ministrul de externe rus Sazonov, la sfârșitul lunii septembrie 1914 împreună cu ambasadorul roman
Diamandi au elaborat proiectul unei înțelegeri ruso-romane prin care Rusia se angaja „să recunoască
dreptul României de a anexa provinciile Austro-Ungariei a căror populație este romanească”. Garantând o
neutralitate binevoitoare față de Rusia, guvernul de la București urma să acționeze la momentul oportun.
La rândul său, Ion I.C. Brătianu a cerut introducerea unor precizări în textul înțelegerii și anume:

 Garantarea graniței României de la data respectivă;


 Frontiera în Bucovina să fie fixată pe râul Prut, astfel încât Cernăuții și zona înconjurătoare să
revină României;
 Înțelegerea să rămână secretă. La începutul lunii octombrie, printr-un schimb de note între părți, s-
a încheiat acest acord.
În primăvara anului 1915 s-au reluat tratativele diplomatice dintre guvernul României și Antanta. Ion I.C.
Brătianu cerea recunoașterea viitoarei granițe pe Prut în Bucovina, precum și alipirea Transilvaniei și a
întregului Banat până la Tisa, la România vremii, solicitări pe care ministrul de externe rus Sozonov
refuză să le accepte. La rândul sau, Ionel Brătianu a refuzat categoric să-și modifice punctul de vedere.
Primul ministru român, pentru a elimina orice fel de suspiciune l-a informat pe ambasadorul rus, că țară
sa, la două luni după ce va semna tratatul de alianță, va intra în război împotriva Austro-Ungariei.
Relațiile dintre Viena și Berlin pe de o parte, și cu guvernul de la București pe de altă parte, cunosc o
răcire tot mai accentuată care atinge punctul critic în toamnă anului 1915, când o parte din trupele
românești au fost masate la graniță cu Transilvania și s-a lucrat intens la fortificarea celor mai importante
puncte strategice de pe linia Carpaților. Zamfir C. Arbore dat fiind situația, a reușit să scrie cele mai
emoționante pagini în cărțulia sa intitulată „Libertatea Basarabiei”. Era un strigăt de durere și disperare
”Voi nu aveți dreptul de a nu ne asculta''. Datori sunteți să ne ascultați. Nu este și nu poate fi român acela
care cu inima ușoară jertfește ființa românească a peste două milioane de români subjugați”.
În anul 1915 a fost înființata „Liga basarabeana” ai cărei principali exponenți erau: C. Stere, Z. Arbore,
dr. P. Cazacu. Scopul declarat al ligii era acela de a informa opinia publică românească despre situația
moldovenilor dintre Prut și Nistru. Unul dintre cele mai emoționante discursuri rostite în Parlament a
aparținut basarabeanului Constantin Stere, mesajul acestuia era cât se poate de zguduitor: ”nimeni nu are
dreptul de a dispune de suflete românești”, nimeni nu are voie să renunțe „la mormintele strămoșești care
zac peste Prut”. Constantin Stere afirma în cunoștință de cauză că Rusia era măcinată de prea multe crize
și era prea slabă pentru a ieși victorioasă din această încleștare. România trebuia să declare război Rusiei
și să elibereze Basarabia.
În ciuda atitudinii energice a lui C. Stere, tinerii basarabeni trăind într-un mediu ideologic și cultural
rusesc au fost contaminați într-o mare măsură de ideile narodnicismului, anarheismului - concepții care
puneau accentul mai mult pe lupta socială și mai putin pe cea națională. Românii din Basarabia nu au
reușit decât sporadic să atragă atenția opiniei publice din regat, asupra lor, și a luptei sociale și naționale
pe care o duceau, asupra pericolului rusificării lor. În schimb, acest lucru le-a reușit pe deplin ardelenilor.
În mintea unora a funcționat și un alt criteriu în alegerea făcută. Era vorba de argumentul economic, astfel
G. Diamandi își întreba retoric colegii parlamentari cu ocazia discuțiilor din Cameră, la mesajul Tronului,
„câți români sunt peste Carpați?, Ce suprafață are Transilvania ?, Ce suprafață are Basarabia ?.
Pe de alta parte, Alexandru Marghiloman consemna în ale sale Note politice, reacția unui lider
conservator: ”Ar fi o crimă de neam. Nu sacrific 3-4.000.000 de români pentru 6-7.000.000 din
Basarabia. Deci Transilvania, Banatul și Bucovina aveau un teritoriu mai mare, populație româneasca mai
mare și implicit o forță economică superioară Basarabiei. Confruntarea mondială părea o ocazie unică, nu
trebuia ratată și cu toate că era un stat mic, România era dispusă să riște.
În condițiile declanșării ofensivei ruse condusă de generalul Brusilov în Polonia, contextul militar era
favorabil acțiunii românești în condițiile în care puterile Antantei au acceptat solicitările românești și s-a
căzut de acord asupra formei tratatului de alianță, Ion I.C. Bratianu a semnat actul de la 17 august 1916.
Prin acest document României i s-a garantat dreptul de a-și alipi teritoriile locuite de o populație
majoritară românească din Austro-Ungaria. Iată cum descria I.G. Duca starea de spirit a lui Ionel Brătianu
din momentul semnării convenției de alianța:
„Am renunțat la Basarabia, am comis o adevărata nelegiuire”. O clipă nu a trecut prin mintea nici unuia
dintre noi că de-acum încolo lăsăm elementul românesc de peste Prut pradă rușilor. Singura noastră vină,
dacă vină poate să fie, a fost că nu am îndrăznit să nădăjduim că din războiul mondial va ieși și lichidarea
Rusiei țariste, așa precum siguri eram de lichidarea Austro-Ungariei. Nu ne îndoiam că ceasul Basarabiei
va suna, cum sunase ceasul Ardealului și al Bucovinei.
Izbucnirea revoluției din Rusia în februarie 1917 a deschis perspectiva eliberării Basarabiei de sub
dominația rusă și unirea ei cu patria mamă, România.
Slăbirea puterii centrale a Imperiului Țarist, dezordinea și haosul au creat condiții favorabile chiar dacă
inițial au existat unele confuzii. După instaurarea guvernului provizoriu de la Petrograd s-a manifestat o
oarecare reținere, prudentă dar și o îndreptățită speranță.
Către sfârșitul lunii martie a luat ființa la Chișinău o societate națională, care a stat la baza
constituirii Partidului National Moldovenesc. Constituirea Partidului a fost hotărâtă în urma mai multor
consfătuiri ale intelectualilor din Chișinău, la redacția ziarului ”Cuvânt moldovenesc”.
El s-a numit Partidul National Moldovenesc, iar ca președinte a fost ales marele patriot Vasile Stroiescu,
un om cu multă influență în rândurile tuturor românilor basarabeni. De asemenea, în zilele următoare s-au
tipărit foi volante cu programul Partidului National Moldovenesc, iar pe 9 aprilie 1917 a fost publicat
integral și în ziarul „Cuvânt moldovenesc”. În linii mari programul P.N. Moldovenesc se referea la
dobândirea drepturilor naționale și cetățenești pentru locuitorii Basarabiei prin intermediul acțiunii
Partidului National Moldovenesc; la libertatea cuvântului, a tiparului, a adunărilor, a credinței și pentru
alegerea modului de conducere a țării de către reprezentanții politici ai basarabenilor; la lupta P.N.
Moldovenesc pentru dobândirea celei mai largi autonomii administrative judecătorești, bisericești școlare
și economice a Basarabiei.
Conform programului acestui Partid National Moldovenesc, toate legile care priveau viața internă a
Basarabiei trebuiau să fie întocmite de către Sfatul Țării; în parlamentul Rusiei, Basarabia să fie
reprezentată prin trimișii ei; în administrație și justiție să lucreze doar funcționarii de origine basarabeană,
iar limba rusă să fie folosită numai pentru legăturile cu stăpânirea rusă; de asemenea în școlile de toate
treptele, limba de predare să fie limba națională a poporului; biserica trebuia să-și aibă autonomia ei, să
alcătuiască o mitropolie, cu arhiereu moldovean în frunte, preoții să fie crescuți în limba moldovenească
și toate slujbele bisericești să se facă în această limbă; moldovenii să nu mai fie duși la oaste în afara
Basarabiei ci să se pregătească pe loc în limba moldovenească; să fie oprite colonizările de străini în
Basarabia și să se distribuie loturi de pământ țăranilor plugari care nu aveau deloc sau dețineau pământ
insuficient.
Tot acum s-au intreprins și unele acțiuni de organizare a românilor basarabeni aflați în diferite centre din
Rusia. Astfel, la Odessa, studenții basarabeni au întocmit un manifest intitulat „Către cetățenii pământeni”
pe care l-au răspândit în rândurile militarilor români basarabeni frați, în număr mare în garnizoana
Odessa.
Pe de alta parte la Kiev, studenții moldoveni și-au elaborat un „program care cuprindea ca punct de
plecare Unirea Basarabiei cu toate provinciile românești”. La 18 aprilie 1917, în Odessa s-a organizat un
mare miting al ostașilor români basarabeni din garnizoană, la care au participat aproape 10.000 de
oameni. Printre hotărârile luate la acest miting, la loc de frunte a stat dorința românilor de a trăi slobozi în
țara lor, iar Basarabia să fie cârmuită ca o țară liberă și nu ca una supusă. Basarabia, spre binele
noroadelor care trăiesc în ea, va trebui să se o cârmuiască prin aleșii ei, care vor tocmi Sfatul Țării.
Prin programul adoptat la Odessa, printre probleme importante se situa cea a creării Sfatului Țării ca
organ ales, aceasta devenind un obiectiv central al luptei naționale a românilor. Pe teritoriul Basarabiei,
activitatea de înființare a unor comitete militare ale românilor și a cohortelor era foarte mult îngreunată și,
uneori obstrucționată de către numeroasele „comitete revoluționare” ale militarilor ruși. Dar pe măsura
angajării în lupta națională și a altor categorii sociale: preoții, învățătorii, țăranii etc., activitatea
comitetelor ostășești s-a amplificat și încă din aprilie 1917, capitala Basarabiei a devenit centrul principal
al organizării și conducerii întregii activități naționale a românilor basarabeni.
La Chișinău exista un „comitet executiv al soldaților și muncitorilor” alcătuit în majoritate din ruși, care
se opuneau cu îndârjire la toate revendicările românilor, mai ales dacă acestea erau de esență națională.
Acest „Comitet” se afla instalat în „Palatul Libertății” (fostul palat al guvernatorului rus), și a devenit,
treptat, cel mai dificil adversar al luptei naționale a românilor din Basarabia. Opoziția acestuia a fost
învinsă pe măsură ce Partidul National Moldovenesc a cucerit noi adepți și împreună cu comitetul
militarilor, au creat și dezvoltat în toată Basarabia, cohorte moldovenești.
Pe acest fond s-a format Partidul Progresist în frunte cu căpitanul Emanuel Catelli și sublocotenentul
Nicolae Ciornei. Programul acestui partid era aproape identic cu cel al Partidului National Moldovenesc.
În zilele de 6 și 7 aprilie 1917, au avut loc lucrările congresului Uniunii Cooperativelor din Basarabia,
care a preluat programul P.N. Moldovenesc. Rezoluția adoptată la acest congres se referea la necesitatea
de a alege un corp legislativ, pe care-l numea Divan al Țării și tot prin acest congres se cerea crearea unei
armate naționale teritoriale care să apere Basarabia.
La 11 aprilie 1917, la Bolgrad a avut loc o mare adunare a românilor care au adoptat o hotărâre
asemănătoare cu programul Partidului National Moldovenesc. Lucrările acestei adunări au fost conduse
de Ion Pelivan iar în încheiere au fost aleși reprezentanții pentru comitetul central moldovenesc de la
Chișinău.
Dacă la 18 aprilie 1917, a avut loc adunarea preoților basarabeni la Chișinău, Comitetul provizoriu al P.N.
Moldovenesc a adresat un apel care sublinia rolul preoțimii românești din Basarabia în organizarea și
conducerea luptei naționale a românilor de aici și că întreaga activitatea trebuia să fie coordonată de către
P.N. Moldovenesc, care trebuia să adune la un loc toată suflarea moldovenească din Basarabia.
Problema învățământului, a școlii și a scrierii cu grafie latină a constituit una din problemele deosebit de
acute ale românilor din Basarabia. Petre Gore este cel care a pus această problemă în discuție în cadrul
zemstvei guberniale, acesta reușind să convoace un congres al învățătorilor din toată Basarabia și să
formeze un comitet pentru școlile romanești
Datorită lucrărilor congresului învățământului din 10 aprilie 1917, de către învățătorii ruși, în data de 28
mai 1917 s-au deschis din nou lucrările congresului învățământului din Basarabia, unde au participat doar
învățătorii români reprezentați de 350 de delegați. Au fost reluate probleme legate de învățământ iar în
cadrul acestui congres au luat cuvântul și reprezentanți ai militarilor basarabeni din armatele a VII-a , a
XI-a, a IX-a rusă dar și reprezentanți ai flotei ruse. La 14 mai 1917, la Odessa, s-a construit „Comitetul
executiv moldovenesc”, reprezentând ofițerii și soldații români din Odessa, Kerson, Nicolaev și din alte
garnizoane. Acest comitet s-a declarat pentru apărarea intereselor naționale, menținerea disciplinei,
autonomiei, păstrarea libertăților, constituirea de companii moldovenești.
La 14 mai 1917, adunarea deputaților soldați și ofițeri din garnizoanele Odessa, Cherson si Nicolaev,
ținută la Odessa în casa Comitetului împlinitor al Partidului național moldovenesc de pe Ulița Bazarnaia
nr. 37, înființează un comitet anume pentru:

 apărarea intereselor naționale;


 pentru așezarea rânduielilor noastre;
 pentru întărirea slobozeniei câștigate și
 pentru organizarea (unirea) soldaților de pe front și de la spatele armatei.
Aceeași adunare alcătuiește la 19 mai, un comitet de 12 persoane, care își pune ca țel întocmirea de ‹roti›
(companii) naționale moldovenești”.
După ce s-a proclamat autonomia Basarabiei în cadrul Congresului Ostășesc întrunit în zilele de 23-27
octombrie 1917 la Chișinău, lucrările Sfatului Țării s-au deschis în ziua de 21 noiembrie 1917 cu mare
solemnitate. Sfatul Țării era constituit din reprezentanții legitimi ai tuturor naționalităților, confesiunilor ,
județelor, orașelor, corporațiilor muncitorești și asociațiilor profesionale și culturale.
Președinte al Sfatului Țării a fost ales tânărul deputat basarabean Ion Inculeț, unul dintre fruntașii tinerei
democrații basarabene de sub conducerea neuitatului Gavriliț. În jurul lui Ion Inculeț, care până atunci
activase în funcția de conferențiar universitar la Universitatea din Petrograd, se adunase întreaga grupare
democratica de la publicația „Basarabia” și îndeosebi: Ion Pelivan, Pantelimon Halippa, Pan Erhan, D.
Ciugureanu, Ștefan Ciobanu și alții mai tineri, ca: Vasile Barca, Gheorghe Pantea, Aurel Crihan ș.a.
La 15 decembrie 1917, Sfatul Țării a proclamat oficial Republica Democratică Moldovenească.
Președinte a fost ales Ion Inculeț iar puterea executivă s-a atribuit unui Sfat (Consiliu) al Directorilor
avându-l în frunte pe Pan Erhan. Acesta a fost repede recunoscut de guvernul de la Petrograd. Misiunea
acestui Consiliu era deosebit de grea, căci Basarabia, ca de altfel și Rusia, se confrunta cu tulburări
violente, cu dezordine. Soldații părăseau unitățile, se grupau în cete, alungau ofițerii, tulburau localitățile
și drumurile. Dezertorii prădau, distrugeau, amenințau, comiteau crime. Victime ale acestor fărădelegi au
căzut și doi fruntași ai luptei naționale basarabene: avocatul Simion Murafa și inginerul Hodorogea.
Asasinarea acestora a impresionat adânc pe toți românii.
Aceste acte abominabile s-au produs mai ales în nord, la Hotin dar și în sud, în localități
precum: Ismail, Bolgrad, Cetatea Albă, Tighina. La rândul lor, soldații ruși de pe frontul românesc,
divizați din punct de vedere politic, au trecut la dezarmarea și arestarea ofițerilor, la organizarea unor
manifestații, la atacarea depozitelor de alimente, au deschis porțile închisorii din Iași36. La 20
decembrie 1917, a avut loc o consfătuire între Regele Ferdinand I al României și Ionel Brătianu,
consfătuire în urma căreia s-au stabilit măsuri de apărare a populației prin trecerea imediată la dezarmarea
trupelor ruse care recurgeau la devastări.
Datorită deteriorării situației, la 22 decembrie 1917, Consiliul de Miniștri al României a hotărât ca armata
română să înceapă curățirea teritoriului național de trupele rusești. Acest act legitim a fost interpretat de
guvernul de la Petrograd ca fiind ostil statului rus. Ca reacție la hotărârea Consiliului de Ministri, la 13
ianuarie 1918, ministrul Constantin Diamandi, împreună cu personalul ambasadei române din Petrograd
au fost arestați. Din fericire pentru ei un secretar al Legației Române (Ambasadei Române) a reușit sa
scape și să alerteze ambasada Franței, iar aceasta a anunțat celelalte ambasade. Mai multi diplomați s-au
adunat la sediul ambasadei S.U.A. unde fără a mai aștepta instrucțiuni de la guvernele lor, au semnat o
notă prin care își exprimau solidaritatea cu ministrul României și solicitau punerea lui imediat în libertate,
iar în caz contrar toți vor parași Petrogradul în semn de protest.
La 14 ianuarie 1918, membrii corpului diplomatic s-au prezentat în bloc la V.I. Lenin care le-a explicat că
o divizie rusească a fost înconjurata de trupe române, că ofițeri austrieci (oaspeți ai rușilor) au fost făcuți
prizonieri, iar soldații ruși au fost dezarmați. Diplomații nu au putut să accepte o asemenea explicație, iar
Lenin le-a comunicat că guvernul sovietic se va întruni imediat pentru a decide. În ziua de 15
ianuarie 1918, ambasadorul Franței l-a vizitat pe Diamandi la fortăreața „Petru și Pavel”, unde se afla în
celula cu un deținut de drept comun. În aceeași zi, ministrul și ceilalți diplomați români au fost eliberați.
La 16 ianuarie 1918, guvernul sovietic a trimis guvernului român o notă semnata de V.I. Lenin, prin care
afirma că autoritățile române au săvârșit acte dușmănoase la adresa soldaților ruși și prin urmare solicită
eliberarea soldaților și ofițerilor ruși arestați și pedepsirea autorităților militare care au decis aceste
arestări. Refuzul de a răspunde la cererea rușilor în 24 de ore va fi considerat ruptură de relații. Partea
sovietică încheia această notă prin următoarea formulă:”vom lua în asemenea caz măsurile militare cele
mai energice”.
În acel timp în Basarabia evenimentele se precipitau vertiginos; se cereau soluții grabnice, tocmai de
aceea s-a format „un bloc moldovenesc” care a pregătit unirea Basarabiei cu România. Cu toate acestea
dezordinea, jafurile, conflictele sporeau tot mai amenințător. Pe teritoriul dintre Prut și Nistru s-au creat
din civili eterocliți și soldați, forțe militare bolșevice, conduse de Kotovski, Levinsion și Pespa. Aceste
organizații paramilitare au prins câțiva deputați din Sfatul Țării, iar multi deputați au fost amenințați cu
moartea și din această cauză au părăsit Chișinăul. Batalionul de militari transilvăneni care se îndrepta spre
Iași, fiind chemat de guvernul român, a fost atacat de forțele bolșevice care au împiedicat batalionul de
militari ardeleni să-și continue drumul, mulți soldați ardeleni fiind dezarmați și batjocoriți. Fără apărare
Basarabia cădea pradă anarhiei38. În acest context cei mai activi membri ai Sfatului Țării, formând
„blocul moldovenesc”, au trimis o delegație la Iași, ca să ceară ajutorul armatei române, pentru
restabilirea ordinii și apărarea vieții cetățenilor.
Guvernul român a decis să trimită peste Prut două divizii de infanterie și două de cavalerie. În manifestul
semnat de generalul Prezan, șeful Marelui Cartier General se arată că armata română a fost chemată prin
comandamentul militar rus, ca să restabilească ordinea grav tulburată de elementele bolșevice care
împingeau țara spre război. Totodată trebuia să asigure transportul hranei pentru trupele ruse aflate încă
pe teritoriul românesc și de asemenea populația română din Basarabia trebuia apărată.
Populația civilă a primit cu bucurie armata română condusă de generalul Ernest Broșteanu. Interesantă
este în acest context, declarația unui profesor universitar rus și anume:
„nu avem ce căuta aici în pământul Basarabiei. Pământul Basarabiei nu este pământ rusesc, este pământ
moldovenesc din moși-strămoși. Noi avem pământ destul în Rusia. Nu avem brate destule să-l lucrăm. Nu
ne trebuie pământ străin. Să ne ducem la noi acasă și să lăsam pe moldoveni să-și stăpânească în pace
pământul lor strămoșesc”.
Divizia XI-a care înainta spre Chișinău, a fost întâmpinată de o delegație a Sfatului Țării, în frunte cu Ion
Pelivan și Ion Inculeț, care au mulțumit călduros ostașilor români pentru ajutorul dat. La 27
ianuarie 1918, generalul Broșteanu și statul major al divizei au intrat în Chișinău. În această situație
unitățile bolșevice s-au retras la Tighina, pe Nistru, fără a opune rezistență. În sudul Basarabiei, Divizia a
XII-a a trecut Prutul, de la Oancea la Cahul, pacificând regiunea grav tulburată de elemente răzvrătite,
haotice pe care armata rusă de pe Dunăre nu le mai putea ține sub control. Flota rusă din Ismail s-a predat
românilor, fără a opune vreo rezistență. Pe o vreme grea de iarnă, soldații din Divizia XII-a au câștigat
lupta de la Vâlcov și au dezarmat grupurile de răzvrătiți și de turbulenți din sudul Basarabiei. La 8
martie 1918, trupele române intrau în Cetatea Albă.
Pe fondul destrămării Imperiului Țarist, raporturile româno-ruse au devenit tot mai încordate, astfel
puterea sovietică instalată la Kiev în Ucraina, sub numele de RUMCEROD, a trecut la închiderea
Consulatului Român și expulzarea personalului său, sechestrarea bunurilor publice românești și de
asemenea arestarea refugiaților români în Odessa. RUMCEROD-ul a trimis în februarie 1918, un
ultimatum guvernului român, prin care se cerea retragerea trupelor române care au ocupat teritoriul
Republicii Federative Ruse (la 5 februarie 1918, Romania mai primise un ultimatum din partea Puterilor
Centrale).
În cazul în care România nu răspundea afirmativ la ultimatumul primit din partea RUMCEROD, armata
rusă trecea la declanșarea unei acțiuni militare viguroase împotriva României. Paradoxal, la acea dată pe
teritoriul Basarabiei nu exista vreun militar român. Totuși la data de 8 martie 1918 conflictul cu
RUMCEROD-ul era închis datorită aplanării lui în urma relațiilor dintre reprezentanții săi și ai guvernului
român dar și din cauza faptului că sediul RUMCEROD-ului fusese mutat spontan din Odessa datorita
înaintării rapide a trupelor germane și alb-gardiste în acea zonă.
La 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării a votat independența Basarabiei, președinte al Republicii a fost ales din
nou Ion Inculeț, secretar al Sfatului Țării a fost desemnat Ion Buzdugan, iar șef al guvernului
doctor Daniel Ciugureanu. Dar în contextul international și local din acea vreme independența unei țări
așa de mici precum Basarabia nu putea fi asigurată, soluția salvatoare constând în unirea Basarabiei cu
România.
La 26 februarie 1918, o delegație basarabeană alcătuită din Ion Inculeț și Daniel Ciugureanu, adică
președintele și prim ministrul Republicii Moldova, a venit la Iași pentru a mulțumi guvernului român
pentru sprijinul acordat în restabilirea ordinii și pentru a discuta problema unirii. Generalul Alexandru
Averescu în calitate de președinte al Consiliului de Miniștri, a sfătuit delegația basarabeană să mai aștepte
până la încheierea păcii cu Germania și Austro-Ungaria. Desemnat pentru a duce tratativele de pace cu
reprezentanții Puterilor Centrale din partea României a fost generalul Alexandru Averescu care nu a
acceptat sub nici o forma condițiile grele puse de germani și austro-ungari.
Pentru continuarea tratativelor a fost chemat la guvern Alexandru Marghiloman cunoscut pentru
orientarea lui politică filogermană. În aceste condiții pacea s-a încheiat la Buftea la data de 5/18
martie 1918 în condiții foarte grele pentru România. Conducătorii austro-ungaro-germani dând dovadă de
o mentalitate abuzivă de cuceritori, împărțeau țara și bogățiile ei după voia lor. Dincolo de Prut,
conducerea județelor Soroca și Bălti cereau Unirea Basarabiei cu Romania în condițiile în care guvernul
din Kiev reluase problema incorporării Basarabiei la Ucraina.
Basarabenii nu aveau decât o singura cale de urmat, aceea a Unirii cu România. Astfel, la 2/25
martie 1918, o delegație a Basarabiei alcătuită din: Inculeț, Halippa, Ciugureanu s-a prezentat din nou la
Iași cu propunerea de Unire, dar punea 2 condiții:

 sa fie întrebați și reprezentanții puterilor din armată;


 actul Unirii să nu fie semnat de un guvern conservator.
Pentru urgentarea Unirii a venit la Chișinău și cunoscutul om de cultură Constantin Stere, originar din
Soroca, vechi luptător pentru Unirea Basarabiei cu România. Acesta a fost cooptat ca deputat în Sfatul
Țării. Consultând în problema Unirii reprezentanții Marilor Puteri.
La 27 martie / 9 aprilie 1918, Sfatul Țării din Republica Democratică Moldovenească a votat istorica
declarație de Unire:
„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Republica Democratică Moldovenească
(Basarabia), în hotarele ei dintre Prut și Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă
de Rusia acum o sută și mai bine de ani din timpul vechii Moldove, în puterea dreptului de neam, pe baza
principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu
România”39.
Pentru Unire au votat 86 deputați, 3 au fost contra, iar 36 s-au abținut (adică deputații ucraineni, evrei,
bulgari și germani). Prin decretul regal din 9/22 aprilie 1918 se confirma hotărârea de Unire a României
cu Basarabia. Ion Inculeț și Daniel Ciugureanu intrau în guvernul țării ca miniștrii fără portofoliu. Primul
pas în domeniul reformelor stabilizatoare a fost etatizarea pădurilor și a subsolului, precum și votarea
reformei agrare, prin care pământul era distribuit țăranilor.
Unirea Basarabiei cu România a dat naștere unui reviriment moral pentru românii de pretutindeni. Lupta
de eliberare și Unire a Transilvaniei și Bucovinei s-a intensificat la maximum. Eșuarea ofensivei conduse
de generalul german Ludendorff și succesul contraofensivei aliate condusa de generalul Foch a determinat
capitularea Germaniei și semnarea armistițiului de la Compiegne la 11 noiembrie 1918. Pe de altă parte,
Austro-Ungaria înfrântă pe frontul din Italia s-a dezmembrat iar națiunile subjugate de acum de fostul
imperiu au trecut la formarea statelor naționale. Locuitorii Bucovinei au ales Congresul general care,
la 15/28 noiembrie 1918, a hotărât în unanimitate unirea cu România.viii
În concluzie putem spune că reprezentanţii Sfatului Ţării au dat dovadă de o maturitate politică vădită în
aceea situaşie şi că poporul roman basarabean a fost nevoit să fie supus urghiei şi nevoiei ţariste o
perioadă îndelungată ca să înţeleagă că doar cînd vor cere cu adevărat unirea – atunci le va fi dată !
Chiar dacă mai sus am vorbit de istorie, zilele în care trăim par asemnănătoare cu cele de altă dată, avînd
şi astăzi o instabilitate politică,fiind indirect conduşi de nişte lideri ruşi, care nu ne folosesc decît ca pe o
poartă spre Europa.
i
Grama D., Tendinţele evoluţiei Doctrinelor Juridice în Moldova (1774 - 1859 ), Bucureşti 2000, Ed ACTAMI
ii
Vatra I., Dragnev D., Istoria Românilor Epoca modernă, Chişinău 2002, Ed CIVITAS
iii
Dighiş Gh., Sub Jug Străin, Bucureşti-Tipografia curţii regale, F.GOBLE FII, Ed Ligii pentru Liberarea Basarabiei
iv
Colesnic-Codreanca L.,Limba Română în Basarabia în anii 1812-1918. – Chişinău, 2003
v
Grama D., Tendinţele evoluţiei Doctrinelor Juridice în Moldova (1774 - 1859 ), Moldova de Est (din 1813 numită
Basarabia) – teritoriul anexat de Imperiul Rus ca statut de autonomie administrativ – teritorială, p. 126
vi
Grama D., Tendinţele evoluţiei Doctrinelor Juridice în Moldova (1774 – 1859, Basarabia - Colonie a Imperiului Rus,
p. 132
vii
Vatra I., Dragnev D., Istoria Românilor Epoca modernă, Mişcarea naţională a românilor basarabeni la sf. sec. XIX –
începutul sec. XX, Chişinău 2002, Ed CIVITAS
viii
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mi%C8%99carea_de_eliberare_na%C8%9Bional%C4%83_a_rom
%C3%A2nilor_din_Basarabia
(viyitat 04.12.16)