Centrul de excelență în medicină și farmacie ,,Raisa Pacalo''

Catedra discipline clinice specializate

Lecție științifică
Epilepsia

Prospît Tatiana,
profesoară la disciplina
neurologie,
sănătate mintalăși narcologie
cu nursing specific

Chișinău 2019
Plan:
1. Definiție epilepsie.
1
2. Clasificarea epilepsiei.
3. Criza grand-mal
4. Absențele
5. Status epilepticus
6. Diagnostic
7. Diagnostic diferențial între criza isterică și criza tonico-clonică.
8. Tratamentul

EPILEPSIA

2
 Epilepsia este o boală care se manifestă prin crize convulsivante şi echivalente psihice cu
un caracter paroxistic, apariţia unor stări psihotice şi modificări specifice ale personalităţii.
Frecvenţa epilepsiei pe mapamond este apreciată de la 3 - 5 0/00.
Problema debutului nu-şi va găsi o soluţie acceptabilă dacă nu ţinem cont de toate tipurile
de debuturi. A apărut necesitatea separării debuturilor:
 în veghe;
 în somn;
 febril;
 cataminal;
 sezonier;
 viscero-vegetative,
 hipertensiv.
Debutul grand mal în stare de veghe manifestă predilecţie pentru momentul deşteptării
pentru stările de veghe încordată sau relaxată, producându-se câte 1 la 2 - 3 luni, uneori chiar
lunar.
Debutul grand mal în somn formează anumite ore de vârf în somnul nocturn, ceea ce se
explică prin activitatea focarului epileptic. Frecvenţa în debut este de o dată la 6 luni, iar mai
apoi - o data la 2 luni.
Debutul febril se constată în vârsta infantilă, în stări de hiperpirexie (38 - 39 0 C), iar apoi
şi în stare subfebrilă sau afebrilă.
Debutul cataminal se observă la fete cu ciclul menstrual dereglat şi prima criza
convulsivantă coincide cu menstrele.
Debutul sezonier s-a înregistrează mai des la copii în sezonul de primăvara - toamna.
Paroxismele (convulsivante şi neconvulsivante) se produc pe fond de hiperpirexie sau de
defervescenţă.
Debutul hipertensiv evoluează sub forma de accese de cefalee, voma incoercibila,
greţuri, hiperemie, tahicardie.
SIMPTOMELE EPILEPSIEI sunt de o mare varietate clinică şi cuprind: tulburările
critice ale crizei paroxistice neuronale, tulburările psihice intercritice şi tulburările psihice
permanente.
Epilepsia este o boală polietiologică fiind provocată de diferiţi factori nocivi de origine
endogenă şi exogenă, care ne permit a deosebi epilepsia simptomatică şi esenţială.
Pentru epilepsia simptomatică caracteristic este, că accesele constituie simptoame ale
altor patologii (trauma cerebrală, tumorile cerebrale, meningita, encefalita, sifilisul cerebral;
diverse intoxicaţii în urma întrebuinţării alcoolului, drogurilor, narcoză, oxid de carbon),
tulburările endocrine, alergiile, leziunile perinatale şi cele din copilăria precoce precum şi
tulburările metabolice (atrofia galbenă a ficatului, uremia).
Epilepsia idiopatică (genuină, esenţială) este varianta bolii a cărei etiologie nu este
cunoscută, dar pentru provenienţa ei o importanţă mare o au factorii endogeni şi exogeni (factorii
eriditari, diferite infecţii, intoxicaţii, traumele psihice şi fizice, tulburările endocrine şi
metabolice) din motivul, că are loc transmiterea sensibilităţii neuronale.
Crizele epileptice sunt destul de polimorfe.
Mai des se întâlneşte accesul major (grand mal) şi accesul minor (petit mal).
Clinica accesului major (grand mal) este compusă din:
 semne premonitorii ori prodromale;
 aură;
 faza tonică;
 faza clonică;
 starea de post criză.
1. SEMNELE PREMONITORII apar înaintea crizei cu ore sau zile,
manifestându-se la pacienţi:
3
  prin oboseală nemotivată;
 somn fragmentar neliniştit;
 visuri alarmante;
 retrăiri;
 tristeţe;
 anxietate;
 apatie;
 lipseşte dorinţa de a îndeplini ceva;
 dispare apetita;
 apar dureri gastrice;
 parestezii ale musculaturii feţii;
 contracturi clonice ale corpului;
 scade văzul şi auzul;
 scăderea sau lipsa mirosului şi ale gustului.
2. AURA se întâlneşte aproximativ la 50 % pacienţi, manifestându-se prin şi aceeaşi
simptomatologie, care este un indicator al localizării focarului epileptogen.
Durata aurei este de la zeci de secunde până la 1/2 minute.
Aura preceda cu câteva zeci de secunde criza şi permite pacientului să ia poziţii de
protecţie.
Manifestările de aură epileptică sunt variate sub formă de:
 clonii musculare;
 parestezii cutanate (amorţirea diferitelor părţi ale corpului;)
 senzaţii neplăcute cu diverse localizări (senzaţie de mişcări ale insectelor pe corp;)
 tulburări vegetative (prin dilatarea şi îngustarea pupilelor; prin eritemă; peristaltism
intestinal mărit)
 halucinaţii elementare sau complexe (prin retrăiri halucinatorii; prin fenomenele “deja
vu” şi “jamais vu”;
 prin lacune ale memoriei şi confuzie mintală.
 sentimente de nelinişte,
 schimbarea ritmului gândii ( prin barajul gândirii)
Aura epileptică exprimă tulburările structurilor funcţionale la originea descărcărilor
bioelectrice, care difuzează apoi în criza paroxistică generalizată.
3. FAZA TONICĂ A CRIZEI.
Clinic este manifestă prin:
 pierderea conştiinţei;
 prăbuşirea pacientului;
 în timpul acesta se pot produce leziuni corporale, arsuri;
 este prezentă contractura tonică a musculaturii întregului corp, care duce la oprirea
respiraţiei şi apariţia cianozei feţei.
De cianoză pronunţată a feţei este legată denumirea populară a
acestei maladii - “boala neagră”.

 globii oculari sunt de obicei “daţi peste cap”;

 pupilele nu reacţionează la lumină;
 lipsesc şi alte reflexe;
 apare muşcarea limbii sau a buzelor;
 sunt prezente micţiunea sau defecaţia involuntară;
 durata fazei - în mediu e de 25- 30 secunde.
4. FAZA CLONICĂ A CRIZEI.
Ea se prezintă prin:
4
  contracturi simetrice şi alternative;
 caracteristic este, că ele urmează una după alta;
 mai întâi a flexorilor apoi extensorilor trunchiului;
 mai târziu a membrelor şi capului;
 cianoza feţei se micşorează;
 apoi apare o hiperemie pronunţată;
 durata acestei faze poate ajunge până la 2 - 3 minute.
5. STAREA DE POSTCRIZĂ.
După finisarea convulsiilor la majoritatea pacienţilor sunt prezente:
 semne de obnubilare a conştiinţei;
 uneori îngustarea conştiinţei de tip crepuscular;
 la unii pacienţi are loc un somn adânc cu o durată de câteva ore;
 iar alţi pacienţi îşi revin imediat;
 constant pentru toţi pacienţii - este amnezia totală de durată a crizelor;
 foarte des despre cele întâmplate află de la martorii oculari:
 membrii familiei;
 rude apropiate;
 medicii curanţi;
 medicul de gardă;
 surorile medicale de gardă;
 pacienţii din secţie.
Sunt cazuri când crizele se repetă pe parcursul zilei şi au o frecvenţă în serie.
Status epilepticus - se caracterizează prin crize prelungite sau repetitive, fără o perioadă
de recuperare între atacuri. Aceste atacuri implică riscuri, dintre cele mai grave:
 obstrucţia căilor aeriene;
 acidoză;
 hipotensiune;
 hipertermie;
 edem cerebral;
 hipoglicemie,
 alterarea funcţiilor SNC.
Status epilepticus prezintă un pericol pentru viaţa pacientului şi se poate termina chiar cu
moartea lui din cauza edemului cerebral şi pulmonar sau a insuficienţei cardiace.
Clinica crizelor mici (petit mal) se caracterizează prin:
 pierderea cunoştinţei pentru câteva secunde;
 apariţia concomitent a unei mişcări convulsive de scurtă durată (2 - 5 secunde),
 au loc convulsii a unor grupe de muşchi ai feţei sau membrelor,
 pacientul de obicei nu cade;
 se manifestă amnezia acestei perioade.
În cadrul epilepsiei se manifestă pierderi de cunoştinţă de scurtă durată fără componenţa
convulsivă numite absenţe (lipsă). Acesta se manifestă clinic prin:
 încremenirea pacientului în poziţia în care se afla;
 nedesăvârşirea acţiunii începute;
 întreruperea vorbirii la mijlocul frazei;
 balansarea în timpul mersului;
 durata e de zecimi de secunde.

TRATAMENTUL
Aplicarea tratamentului se face în trei etape:
5
 1) electia drogului preferenţial;
2) obţinerea remisiei terapeutice, consolidarea ei, profilaxia agravărilor şi conduita
bolnavului fără convulsii pe o perioada de 3 - 5 ani;
3) suspendarea tratamentului în conformitate cu lipsa manifestărilor clinico-EEG ale
epilepsiei.
Tratamentul ambulatoriu
Controlarea crizelor convulsive determinate de epilepsie necesită o urmare zilnică a
schemei de tratament recomandată de medic. Medicamentele antiepileptice trebuie administrate
conform prescripţiei, fără nici o abatere de la aceasta. Nerespectarea schemei de tratament este
unul din principalele motive ale ineficientei controlării crizelor convulsive.
Medicamentele antiepileptice sunt eficiente doar atunci când nivelul seric adecvat al
medicamentelor este menţinut constant. Medicul are în vedere acest fapt, recomandând o schemă
specifică fiecărui medicament în parte (un anumit dozaj, o anumită schemă de administrare şi
etc.). Neadministrarea unei doze compromite întreg tratamentul.
Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul pacienţilor cu epilepsie care urmează o dietă
cetogenică (excluderea completă a grăsimilor şi proteinelor din alimentaţie) recomandată de
medicul specialist întocmai pentru a îmbunătăţi controlul epilepsiilor dificil de tratat. Dieta
cetogenică poate fi dificil de respectat dar este obligatorie respectarea ei strictă.
În plus fata de tratamentul medicamentos, medicul recomandă identificarea şi evitarea
lucrurilor, faptelor care determină apariţia convulsiilor, cum ar fi:
 lipsa somnului adecvat;
 consumul de băuturi alcoolice;
 consumul de droguri;
 stresul emoţional;
 reducerea numărului de mese zilnice;
 consumul de băuturi sau alimente care conţin cafeina;
 privitul la televizor pentru mai multe ore;
 folosirea îndelungată a computerelor;
 expunerea intempestivă la soare.
Medicamente
Medicamentele folosite pentru prevenirea convulsiilor se numesc antiepileptice (Acid
Valproic, Carbamazepina, Topiramatul, Lamotrigina e.t.c.). Scopul constă în găsirea unei
medicaţii antiepileptice eficiente care să determine cele mai puţine efecte adverse.
Eficienta antiepilepticelor în prevenirea convulsiilor este de 60 - 70%. Deşi multe
persoane suferă efectele adverse ale acestor medicamente, acesta este cel mai bun mod de a
preveni convulsiile. Beneficiile depăşesc de obicei neajunsurile acestor medicamente.
Există pe piaţă multe tipuri de medicamente antiepileptice (denumite şi
anticonvulsivante), dar nu toate tratează acelaşi tip de convulsii.
Primul pas în alegerea anticonvulsivantelor este diagnosticarea corectă a tipului de
epilepsie şi de convulsii pe care le are pacientul cu epilepsie.
Poate dura mai mult timp până la găsirea celei mai bune combinaţii de medicamente, prin
ajustarea dozelor, prin încercarea mai multor medicamente. Scopul este de a preveni apariţia
convulsiilor cu preţul unor efecte adverse cat mai reduse posibil. Odată ce a fost găsit cel mai
eficient tratament, este foarte important că pacientul să îl urmeze întocmai recomandărilor
medicului.
Monoterapia (folosirea unui singur medicament) este ferm recomandată, fiind tratamentul
de prima intenţie. Monoterapia determină mai puţine efecte adverse şi nu are riscul de a
interacţiona cu alte medicamente. De asemenea, şansele de a uita sau de a greşi ora administrării
medicamentului sunt mult mai mici în monoterapie faţă de un tratament compus din mai multe
medicamente.

6
 Atunci când monoterapia este ineficienta, adăugarea unui al doilea medicament poate
îmbunătăţi controlul convulsiilor. De asemenea, în cazul pacienţilor cu mai multe tipuri de
convulsii, este nevoie de mai mult de un singur medicament.
PAŞI DE PREVENIRE:
 Dacă suferă de crize este necesar să poarte o brăţară de atenţionare.
 Dacă ei au o criză şi pierd conştiinţa, imediat ce medicii văd brăţara vor şti ce fel de
tratament să va administreze.
 Luaţi-vă medicamentele aşa cum vă este indicat.
 Nu evitaţi să luaţi medicamentele şi nu renunţaţi la ele brusc.
 Folosiţi ochelari şi farfurii de plastic în locul celor din sticlă şi porţelan.
 Puneţi un semn cu “ocupat” pe uşa de la baie, deoarece în cazul în care aveţi o criză uşa
să nu fie încuiată şi lumea să poată ajunge repede la pacient.
 În cazul în care copilul Dvs suferă de crize puneţi un înterfon în camera acestuia.
 Daca băiatul sau fata Dvs suferă de epilepsie este necesar să doarmă întotdeauna în patul
de jos.
 În cazul unor crize puneţi pe frigider numere de telefon în caz de urgenţă şi instrucţiuni
de prim ajutor.
 Nu înotaţi niciodată singur.
 Înotaţi alături de o rudă, un prieten.
 Puneţi mai multă căptuşeală sub mochetă şi covoare.
 Pentru a evita înecul în cazul unor crize ţineţi nivelul apei în cadă cat mai redus.
 Feriţi-vă de tutun, astfel evitând pericolul unui incendiu.
 Găsiţi un medic competent în care aveţi încredere şi urmaţi instrucţiunile acestuia.
 Să nu vă simţiţi niciodată ciudat dacă îl sunaţi să îi puneţi întrebări în privinţa sănătăţii.
 Dacă doctorul este prea ocupat asistenta acestuia vă va ajuta.
 Înainte de a lua noi medicamente întrebaţi-vă doctorul.
 Dacă aveţi o alergie nu începeţi să luaţi antihistaminice înainte de a primi aprobarea din
partea medicului, mai ales dacă până atunci nu aţi mai luat antihistaminice.
 Educaţi-vă. Citiţi tot ce puteţi despre astfel de crize şi despre tratamentul indicat.
 A şti înseamnă a avea putere.
 Cu cat învăţaţi mai multe despre epilepsie cu atât mai mult veţi putea să vă ocupaţi de
boala dvs.