Sunteți pe pagina 1din 62

UNIVERSITATEA „APOLLONIA“ DIN IAŞI

FACULTATEA DE MEDICINA DENTARA

Suport de curs
TEHNOLOGIA
PROTEZELOR MOBILE
Anul II, TD

MIHAELA PĂPUŞA VASILIU


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

CUPRINS
1. PROTEZA TOTALĂ. DATE ANATOMO-CLINICE DE
EDENTAȚIE. DEFINIȚIE. ELEMENTE COMPONENTE
Date anatomo - clinice privind starea de edentație totală
Modificări anatomice asociate edentaţiei totale
Tulburări fizionomice în edentatia totală bimaxilară
Definiția proteziei totale
Structura protezei totale
Teste de autoevaluare
Soluţii la testele de autoevaluare
Bibliografie minimală

2. PRINCIPII DE TRATAMENT GNATOPROTETIC ÎN


REALIZAREA PROTEZEI TOTALE
Principiul profilactic
Principiul curativ
Principiul biologic
Principiul biomecanic
Principiul homeostazic
Principiul ergonomic
Temă proiect
Bibliografie minimală

3. CONFECȚIONAREA MODELULUI PRELIMINAR ȘI


REALIZAREA PORTAMPRENTEI INDIVIDUALE.
Prelucrarea amprentei preliminare
Confencţionarea modelului preliminar
Realizarea portamprentei individuale
Teste de autoevaluare
Soluţii la testele de autoevaluare
Bibliografie minimală

4. CONFECȚIONAREA MODELULUI FUNCȚIONAL ȘI


REALIZAREA ȘABLOANELOR DE OCLUZIE
Prelucrarea amprentei funcționale
Realizarea îndiguirii și cofrarii
Confencţionarea modelului funcțional
Realizarea șabloanelor de ocluzie
Teste de autoevaluare
Soluţii la testele de autoevaluare
Bibliografie minimală

Tehnologia protezelor mobile 2


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

5. MONTAREA ÎN SIMULATORUL APARATULUI DENTO-


MAXILAR
Clasificarea articulatoarelor
Montarea în ocluzor
Montarea în articulatorul neprogramabil (mediu)
Montarea în articulatorul programabil (individual)
Teste de autoevaluare
Soluţii la testele de autoevaluare
Bibliografie minimală

6. ALEGEREA ȘI MONTAREA DINȚILOR ARTIFICIALI ÎN


VEDEREA REALIZĂRII MACHETEI PROTEZEI TOTALE
Alegerea dinților artificiali
Tehnici de montare a dinților
Definitivarea machetei
Teste de autoevaluare
Soluţii la testele de autoevaluare
Bibliografie minimală

7. TRANSFORMAREA MACHETEI ÎN PROTEZĂ FINITĂ


Ambalarea machetei
Realizarea tiparului
Prepararea pastei polimerice
Introducerea pastei polimerice în tipar
Polimerizarea pastei polimerice
Dezambalarea protezei
Prelucrarea mecanică
Teste de autoevaluare
Soluţii la testele de autoevaluare
Bibliografie minimală

8. REOPTIMIZĂRILE ȘI REPARAȚIILE PROTEZELOR TOTALE


Căptușirea protezei
Rebazarea protezei
Reparații ale bazei protezei
Reparații ale dinților artificiali
Teste de autoevaluare
Soluţii la testele de autoevaluare
Bibliografie minimală

9. TEHNICI MODERNE DE REALIZARE A PROTEZELOR


TOTALE
Tehnologia CAD-CAM aditivă (printare 3D) cu utilizarea unui PMMA (polimetil
metacrilat) în realizarea protezei totale

Tehnologia protezelor mobile 3


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

1. PROTEZA TOTALĂ. DATE ANATOMO-CLINICE DE


EDENTAȚIE. DEFINIȚIE. ELEMENTE COMPONENTE

Date anatomo - clinice privind starea de edentație totală


Modificări anatomice asociate edentaţiei totale
Tulburări fizionomice în edentatia totală bimaxilară
Definiția proteziei totale
Structura protezei totale
Teste de autoevaluare

Obiective ale unităţii de învăţare:


La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
să identifici principalele modificări anatomice apărute în edentația totală;
să recunoşti factorii implicaţi în etiologia edentaţiei totale;
să identifici tulburările apărute în edentația totală la nivelul întregului sistem
stomatognat;
să stabileşti elementele component ale unei proteze totale;
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 3 ore

Tehnologia protezelor mobile 4


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

1.1. Date anatomo-clinice specifice stării de edentaţie totală


Entitatea anatomo-clinica ce este caracterizata de pierderea dintilor este numita
edentatie.
Prin edentație totală se întelege absența tuturor dinților de la nivelul unuia/ambelor
maxilare, fenomen care se produce după erupția dinților în cavitatea orală.
Aparitia edentatie totale este legata de mai multi factori etiologici:
 complicatii odontoparodontale,
 parodontite marginale cronice,
 tumori maligne ale cavitatii bucale, traumatismele dento-faciale,
 tratamentul oncologic specific pentru neoplasmele extremitatii cefalice.
Odata cu instalarea starii de edentatie totala, secundar apar anumite tulburari la
nivelul sistemului stomatognat. Aceste tuburi aparute influenteaza in mod negativ
masticatia, fonatia, fizionomia si nu in ultimul timp psihicul pacientului.
Tulburarile masticatorii apar la pacientii edentati total neprotezati; imposibilitatea
triturarii alimentelor ii determina pe pacienti sa consume preponderent alimente
moi, pastoase, dar care nu ofera un aport nutritiv eficient (in aceste situatii apar
frecvent disfunctii gastrointestinale – iritatie cronica a mucoase gastrice,
hipersecretie gastrica, cresterea motilitatii stomacale).

Sarcina de lucru 1
Defineşte edentaţia totală.

1.2. Modificări anatomice asociate edentaţiei totale


Pierderea dinţilor (edentaţia) determină nu numai un spaţiu la nivelul arcadei
dentare (breşa edentată), ci şi o serie de alte SCHIMBĂRI:
Resorbţia osoasă este mai evidentă atunci când se pierd mai mulţi dinţi şi
este mai importantă la mandibulă decât la maxilar.
Forma şi structura proceselor alveolare atât la maxilar, cât şi la mandibulă,
se modifică odată cu extracţia dinţilor.
Arhitectura internă a osului din procesele alveolare se schimbă, devenind
mai fină şi mai puţin densă pe măsura pierderii dinţilor.

Fig. 1

Tehnologia protezelor mobile 5


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

Modificările osoase
Modificările osoase care apar după extracţia dinţilor inferiori sunt mai evidente
decât în cazul maxilarului.
Resorbţia procesului alveolar poate determina reducerea
suprafeţei de sprijin pentru proteză şi implicit, probleme de acomodare cu proteza.
Mandibula este osul cu potentialul cel mai mare de atrofie din tot scheletul
uman, fiind in stare sa piarda pana la 70% din volumul initial, dupa cercetarile lui
LILL. Din acest motiv si datorita campului protetic mai redus ca suprafata,
mandibula pierde in general 1,2 mm din inaltimea sa in primul an, apoi
aproximativ 0,4 mm pe an, dupa ADELL.

Fig. 2

Modificările articulare
La edentatul total, datorită pierderii dinţilor şi a ghidajelor, mişcările
mandibulei devin mai libere, mai ample şi se poate instala disfuncţia ATM.
Condilul articular are tendinţa să nu mai urmeze direcţia normală înclinată a
pantei tuberculului articular, ci să se deplaseze pe o direcţie aproape orizontală.
Apare resorbţia discului articular şi a tuberculului articular, iar capsula şi
ligamentele articulare devin laxe.

Modificări la nivelul musculaturii oro – faciale


La edentatul total, atât muşchii oro - faciali cât şi cei mobilizatori ai
mandibulei devin hipotoni, datorită lipsei stimulilor direcţi sau indirecţi de
origine dentară.
Apare un dezechilibru între muşchii coborâtori şi ridicători ai mandibulei, cu
micşorarea etajului inferior al feţei, contribuind la apariţia faciesului caracteristic de
edentat total.
Consecutiv edentaţiei totale, are loc o înfundare a muşchilor coborâtori ai
mandibulei şi o scurtare a celor ridicători.

1.3. Tulburări fizionomice în edentatia totală bimaxilară


Pacientul edentat total bimaxilar prezintă o serie de tulburări fizionomice,
caracterizate prin:
− aspectul îmbătrânit al feţei, datorită adâncirii şanţurilor peribucale, cele mai
importante din punct de vedere fizionomic fiind şanţul nazo - labial şi cel mento -
labial;
− micşorarea dimensiunii verticale a etajului inferior al feţei ;
− înfundarea buzelor care poate merge până la dispariţia roşului buzelor;
− profilul facial concav, semn patognomonic pentru edentaţiile totale bimaxilare
− apar ragade comisurale.

Tehnologia protezelor mobile 6


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

Fig. 3

1.4. Proteza totală. Definiție. Structura protezei totale


1.4.1. Definiția protezei totale
Protezele totale = sunt substituiente aloplastice care se aplică în cavitatea orală
pentru înlocuirea totală a arcadelor dentare absente, în scopul refacerii la un maxim
posibil a parametrilor homeostazici ai sistemului stomatognat, afectați de starea de
edentație. (Prof. Dr. G. Costin)
= sunt corpuri fizice străine organismului confecționate în
scopul refacerii morfologiei și funcțiilor aparatului dento-maxilar, alterate sau
pierdute datorită unor afeciuni specifice.
Proteza dentara mobila este utilizata pentru inlocuirea dintilor naturali, atunci
cand bugetul pacientului sau situatia clinica nu permite utilizarea altor metode de
tratament, sau ca o solutie temporara in cadrul unor tratamente stomatologice
complexe.

1.4.2. Structura protezei totale


Acest tip de lucrare dentara este formata din doua componente:
baza care se sprijina pe mucoasa bucala - si reface volumul osos pierdut ca
urmare a extactiilor dentare;
dintii acrilici ce imita fidel forma si pozitia dintilor naturali.

Bază

Dinți

Fig. 4

Tehnologia protezelor mobile 7


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

Sarcina de lucru 2

Cum definiți proteza totală și care este structura sa?

Teste de autoevaluare
1. Schimbările locale determinate de pierderea dinților în edentația totală sunt:
a. modificările osoase;
b. modificările digestive;
c. modificările articulare;
d. modificările musculare;
e. modificările psihice.
2. Tulburările fizionomice datorate edentației totale sunt caracterizate prin:
a. micșorarea etajului mijlociu al feței;
b. micşorarea dimensiunii verticale a etajului inferior al feţei;
c. profilul facial convex;
d. apariția şanţurilor peribucale;
e. profilul facial concav.

3. Părțile componente ale protezei totale sunt:


a. dinți artificiali din acrilat;
b. val de ocluzie;
c. maner;
d. butoni de presiune;
e. baza protezei și șei .

4. Baza protezei:
a. este diferită maxilar de mandibulă;
b. frecvent este din acrilat;
c. la maxilar din placa palatină si sei;
d. la mandibulă se confundă cu versantul lingual al seii;
e. nu poate fi realizată din aliaje metalice .

5. Suprafețele bazei protezei totale:


a. suprafața mucozală-cea care vine in contact cu mucoasa campului;
b. suprafața externă-cea care priveste spre cavitatea bucală;
c. suprafața externă-cea care vine in contact cu mucoasa campului;
d. suprafața mucozală-cea care priveste spre cavitatea bucală;
e. suprafața vestibulară-prezintă suprafața mucozală si externă .

6. Saua protezei totale:


a. este partea protezei ce vine in contact cu crestele edentate;
b. prezintă două versante, unul vestibular si altul oral;
c. este partea protezei ce vine in contact cu bolta palatină;
d. versantul vestibular al seii protezei prezintă o suprafață mucozală si una externă;
e. sunt in număr de una pană la 14 in funcție de dinții lipsă .

Tehnologia protezelor mobile 8


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

Soluţii la testele de autoevaluare


1. A, C, D; 2. B, D, E; 3. A, E; 4. A, B, C, D; 5. A, B; 6. A, B, D.

Bibliografie minimală
1. Burlui V. şi colab. – Protetica dentară, Curs litografiat, IMF Iaşi, 1989.
2. Burlui V., Morăraşu Cătălina – Gnatologie, Ed.Apollonia, Iaşi, 2000.
3. Burlui V. – Malrelaţiile cranio-mandibulare, Ed.Apollonia, Iaşi, 2002.
4. D. Bratu şi colab.: Bazele clinice şi tehnice ale protezei totale. Ed. Medicală,
Bucureşti, 2005;
5. Costin G. – Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare, Ed.Apollonia, Iaşi,
1999.
6. Costin G. – Morfologia funcţională a sistemului stomatognat, Ed. Apollonia,
Iaşi, 2002.
7. Costin G. – Tehnologia aparatelor gnatoprotetice amovibile – Principii şi
parametri, Ed.Apollonia, Iaşi, 2002.
8. DonciuV., David D., Pătraşcu I. – Tehnologia protezei totale, Ed.Didactică.
şi Pedagogică., Bucureşti, 1995.
9. Hutu E., Păuna M., Botnar V., Constantinescu M.V. – Edentaţia totală, ed. a-
III-a, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998.

Tehnologia protezelor mobile 9


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

2. PRINCIPII DE TRATAMENT GNATOPROTETIC ÎN


REALIZAREA PROTEZEI TOTALE
Principiul profilactic
Principiul curativ
Principiul biologic
Principiul biomecanic
Principiul homeostazic
Principiul ergonomic
Temă proiect
Bibliografie minimală
Obiective ale unităţii de învăţare:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
să identifici principiile de tratament necesare realizari protezei totale;
să recunoşti factorii implicaţi în refacerea funcțiilor perturbate ale
sistemului stomatognat;
să stabileşti indicii clinico-biologici locali responsabili de starea de edentație;
să identifici forțele care acționează asupra unei proteze totale în actul
masticator;
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 3 ore

Tehnologia protezelor mobile 10


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

2.1. Principiul profilactic


Impune ca nici o manoperă terapeutică efectuată să nu determine apariția unor
afecțiuni noi sau să le agraveze pe cele existente.
Acest principiu trebuie direcționat :
 general – urmărește profilaxia bolilor generale, care pot fi cauzate de
tratamentul stomatologic
– bolile contagioase transmisibile de la echipa
stomatologică la pacient și invers.

 local – împiedicarea apariției unor modificări patologice în urma aplicării


tratamentului stomatologic;
– împiedicarea fenomenelor patologice la stucturile vecine care vin în
contact cu proteza, dar și la distanță.

2.2. Principiul curativ


Conceperea și realizarea aparatelor protetice total amovibile trebuie să
restabilească integritatea morfologică și funcţională corectă a arcadelor dentare în
condiţiile unui echilibru perfect al sistemului stomatognat.
Refacerea morfologică – relaţia dintre substitutul anorganic și suportul organic
este pur mecanică, problemele deosebite fiind prezente în refacerea funcţională.
Din punct de vedere morfologic, aparatul gnatoprotetic trebuie să substituie
organele odonto-parodontale pierdute, să refacă volumul maxilarelor și morfologia
arcadelor, repoziţionarea ţesuturilor orale, redimensionarea etajului inferior, să
restaureze arhitectura facială, să realizeze repoziţionarea mandibulo-craniană
corectă, deci să creeze cadrul morfologic necesar desfășurării funcţiilor sistemului
stomatognat.
Fiecare zonă de arcadă afectată prezintă particularităţi în realizarea morfologică
și aceasta în condiţiile restabilirii funcţiei la care participă cu preponderenţă
 în zona laterală, funcţia de masticaţie,
 în zona frontală funcţiile fizionomică, fonetică.
Deficienţele de modelare morfologică au un impact direct asupra structurilor
locale și de vecinătate.
Trebuie subliniat însă că există anumite situaţii în care se impune realizarea unei
morfologii atipice, care aparent nu respectă acest deziderat al principiului curativ.
Acestea sunt impuse de principiile constructive, care ţin cont de restul principiilor
fundamentale reconstrucţiilor protetice. Astfel, reconstrucţia morfologiei este
sacrificată în scopul respectării principiilor profilactic, biologic, biomecanic etc.
Aceste „deficite morfologice” se întâlnesc sub aspectul:
montării atipice a dinţilor artificiali – în ocluzii cap la cap, ocluzii
inverse;
diminuării înălţimii cuspizilor;
modificării curbelor de compensaţie.

Refacerea functiei masticatorii


Prin protezarea edentatului total cu proteze mobile refacerea functiei
masticatorii este partiala, fiind redusa la jumatate atunci cand elementele de sprijin,
mentinere si stabilitate concura in proportie maxima, fiind cele mai favorabile, sau
mai scazuta pana la 1/5 din capacitatea masticatorie in celelalte cazuri.

Tehnologia protezelor mobile 11


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

O serie de cauze obiective duc la nerealizarea acestui deziderat foarte important,


refacerea completa a functiei masticatorii:
- prin edentatie dispar receptorii dento-parodontali care dirijau reflex dinamica
mandibulara. Reflexele parodonto-musculare sunt inlocuite cu reflexe gingivo-
musculare care se formeaza progresiv prin instalarea starii de edentatie. Reflexul
gingivo-muscular al lui Rubinov dirijeaza actul masticator prin baroreceptorii care
regleaza presiunea de masticatie raportata la necesitatile functiei. Astfel o presiune
exagerata inhiba neuronul motor trigeminal pontin de catre nucleul mezencefalic si
in acest fel se poate inceta sau diminua contractia musculara efectorie.
-necoordonarea musculara, fatigabilitatea miscarilor, hipotonia muschilor
masticatori si scaderea controlului reflex al dinamicii mandibulare.
- refacerea stereotipului dinamic de masticatie tocator pentru majoritatea
edentatilor totali, pentru ca miscarile predominent verticale ale mandibulei sa
contribuie la stabilitatea protezei.
- cresterea sensibilitatii la durere, a pragului dureros, pentru receptorii algogeni
din mucoasa de acoperire care pentru o forta musculara de masticatie slaba poate
intrerupe reflex actul masticator.
- se micsoreaza aria masticatorie, se reduce relieful ocluzal al arcadelor dentare
artificiale in vederea obtinerii unei stabilitati a protezei si reducerea presiunilor de pe
campul protetic.
Refacerea functiei estetice.
Schema fizionomica a pacientului se obtine prin refacerea formei, culorii,
volumului dintilor si a osului alveolar, a imaginii estetice a relatiilor statice si
dinamice a buzelor, refacerea etajului inferior, a imaginii narcisiste individuale.
Modificarile produse de fenomenul de senescenta pot fi doar estompate prin
tratamentul cu proteze totale, ameliorand santurile paracomisurale, asigurand o
plenitudine faciala relativa.
Refacerea functiei fonetice.
Adaptarea la functia fonetica se realizeaza in cateva zile, edentatul total protezat
reuseste prin exercitii de vorbire o recuperare optima. Limba si buzele pot articula
sunetele labio-dentale si linguo-dentale daca montarea dintilor din zona frontala s-a
facut corespunzator. Deficientele fonetice sunt legate de modificarea volumului si
calitatii rezonatorului oral, pentru ca baza protezelor nu mai transmit fidel vibratiile
sonore catre cavitatile naturale ale masivului facial, si de stabilitatea protezelor.
Refacerea deglutitiei
Refacerea deglutitiei este conditionata de stabilitatea statica si dinamica a
protezelor si de pozitionarea centrica a limbii in actul deglutitiei.
În scopul realizării unei deglutiţii corecte, se impune modelarea unor arii
ocluzale care să asigure executarea acestui act în relaţie centrică corectă, consecutiv
unei bune stabilizări a mandibulei. Neechilibrarea preprotetică a ocluziei corecte,
precum și modelarea unor elemente generatoare de interferenţe ocluzale, pot
determina tulburări de deglutiţie și inducerea unor sindroame disfuncţionale. Astfel,
deglutiţia poate fi restaurată complet, atunci când aparatul protetic adjunct prezintă o
bună stabilitate, permiţând calajul ocluzal, iar pe traseul de intercuspidare maximă -
relaţie centrică nu apar contacte premature nedeflective sau deflective.

Tehnologia protezelor mobile 12


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

Sarcina de lucru 1
Care sunt funcțiile perturbate în edentaţia totală?

2.3. Principiul biologic


Respectarea principiului biologic în tratamentul edentaţiei totale prin mijloace
adjuncte trebuie să aibă în vedere realizarea unei multitudini de probleme, cum sunt
acelea ale integrării design-ului protezei în spaţiul protetic potenţial, ale
biocompatibilităţii materialului din care este executată aceasta, ale stimulării
mecanismelor biologice compensatorii capabile să limiteze degringolada
morfologică și funcţională produsă la nivelul sistemului stomatognat prin edentaţie.
Principiul biologic presupune cunoașterea clinică a ţesuturilor pe care se
sprijină aparatul protetic adjunct, subliniind caracterul individualizat al tratamentului
gnato-protetic în raport cu indicii clinico-biologici. Indicii clinico-biologici de stare
generală se desprind din anamneză, din aspectul fizionomic, din reacţiile psihologice
ale bolnavului sau din eventualele examene de specialitate realizate prin colaborare
interdisciplinară. Indicii clinico-biologici de stare locală se obţin în urma examenului
clinic minuţios și a examenelor paraclinice.

2.4. Principiul biomecanic


Principiul biomecanic presupune cunoașterea în detaliu a aspectelor legate de
stabilitatea biomecanică a aparatelor și rezistenţa ţesuturilor orale.
Scheletul osos al extremităţii cefalice, cunoscut sub denumirea de craniu, se
compune din două porţiuni distincte - neurocraniul și splanchnocraniul, având
funcţii și morfologie diferite.
Neurocraniul realizează protecţia encefalului și s-a dezvoltat în funcţie de
creșterea raportului dintre zonele de coagitaţie și zonele senzoriale și somatice.
Splanchnocraniul sau craniul visceral s-a dezvoltat în raport de necesitatea
protecţiei unor receptori periferici (oftalmici, olfactivi), dar mai ales în raport de
necesităţi funcţionale legate de fonaţie, masticaţie, deglutiţie, mimică.
Principiul biomecanic presupune realizarea stabilitatii, mentinerii si sprijinul
protezelor la care se adauga problemele legate de rezistenta protezelor totale.

Rezistenta protezelor totale.


Parametrii mecanici comuni materialelor din care se confectioneaza protezele
mobile sunt legati de:
• biocompatibilitate,
• de rezistenta la presiune,
• rigiditate,
• sa fie bun conducator de temperatura,
• cu stabilitate chimica,

Tehnologia protezelor mobile 13


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

• sa nu prezinte fenomene de distorsiune la temperatura si presiunile din


cavitatea orala,
• cu aspect estetic stabil,
• sa fie usor de manipulat sau de reparat.
Asigurarea mentinerii, stabilitatii si sprijinului protezei totale.
- Mentinerea reprezinta totalitatea elementelor care participa la contracararea
sau franarea fortelor care tind sa desprinda proteza de pe campul protetic. Rezolvarea
problemelor de mentinere se realizeaza prin adeziune, succiune, presiune
atmosferica, deglutitie si tonicitate musculara.
- Stabilitatea reprezinta totalitatea elementelor care participa la impiedicarea
sau franarea tendintelor de deplasare orizontala a protezei in sagital (antero-
posterior) si transversal (lateral). Rezolvarea problemelor de stabilitate este data de
retentivitatile anatomice ale campului protetic, aplicarea protezelor totale in zona
neutrala si realizarea coincidentei dintre RC si IM.
- Sprijinul reprezinta modalitatea de transmitere a presiunilor ocluzale prin
intermediul protezei asupra elementelor campului protetic, care impiedeca sau
diminua efectele infundarii protezei in mucoasa fixa.
Forţele care acţionează asupra protezelor totale sunt fortele verticale, fortele
orizontale, fortele de basculare, fortele combinate.

Posibilitati de realizare mentinerii protezelor


Franarea desprinderii protezelor totale de pe campul protetic se realizeaza prin
 mijloace fizice (adeziune, succiune, presiune atmosferica)
 mijloace fiziologice (tonicitate musculara, deglutitie).

Adeziunea
Adeziunea reprezinta fenomenul fizic prin care doua suprafete solide aflate in
contact intim si uniform sunt mentinute prin intermediul unui strat de lichid la o forta
de tractiune ce actioneaza perpendicular. Desprinderea este posibila prin glisarea
celor doua suprafete in sens orizontal.
Prin analogie, cele doua suprafete sunt reprezentate de suprafata mucosala a
campului protetic si fata mucosala a protezei acrilice, saliva fiind lichidul dintre ele.
Gradul de adeziune este influentat de
materialul din care se confectioneaza baza protezei,
de modul de prelucrare tehnologica
se modifica prin fenomenul de imbatranire a acrilatului,
de deformare a bazei protezei de catre solicitarile functionale sau
parafunctionale,
de resorbtia campului pretetic ce duce la neconcordanta paralelismului
celor doua suprafete de contact, fibromucos si acrilic.
Xerostomia (lipsa umidității – salivei) reprezinta tulburarea patologica care
joaca un rol negativ in fenomenul de adeziune.

Sarcina de lucru 1
Descrieți fenomenul de adeziune.

Tehnologia protezelor mobile 14


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

Succiunea
Succiunea reprezinta fenomenul fizic prin care inchiderea marginala transforma
proteza fata de fortele de tractiune intr-o ventuza. Mentinerea protezelor se
realizeaza prin limita marginala care cuprinde zona de mucoasa pasiv mobila in
contact intim pana la limita maxima a campului protetic, ocolind jocul formatiunilor
mobile, realizand succiunea interna, iar pe zona externa marginala a protezei
mucoasa obrajilor, buzelor si limbii produce inchiderea externa care favorizeaza
aparitia succiunii externe.

Sarcina de lucru 2
Descrieți fenomenul de succiune.

Zonele functionale cu grad mare de dificultate, asa numitele ,,zone cheie” sunt
zona Ah, zona tuberculului piriform si zona linguala si vestibulara centrala, unde
gradul de succiune se obtine prin mai multe manevre clinice. Zona Ah si zona
tuberculului piriform nu prezinta inchidere marginala externa.

Fig. 5

Tehnologia protezelor mobile 15


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

Sarcina de lucru 3
Enumerați zonele periferice funcționale maxilare.

Fig. 6

Sarcina de lucru 4
Enumerați zonele periferice funcționale mandibulare.

Tonicitatea musculara
Tonicitatea musculara reprezinta factorul fiziologic care contribuie la
mentinerea protezelor totale cand ele sunt plasate in zona de echilibru, zona neutrala,
a chingii oro-faciale si musculatura limbii. Ea contribuie la:
- realizarea succiunii externe.

Tehnologia protezelor mobile 16


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

- mentinerea protezei daca fibrele musculare sunt paralele cu periferia campului


protetic. Pentru aceasta pe fata vestibulara a marginilor protezei se realizeaza o
concavitate care sa permita fibrelor musculare sa se fixeze, producand astfel o
compresiune a protezei pe campul protetic.
- masa si greutatea musculaturii limbii contribuie la mentinerea protezei
inferioare.
Tonicitatea musculara intervine ca factor de mentinere daca spatiul ocupat de
proteza este situat in zona de echilibru dintre musculatura limbii si muschii
obrazului, in zona neutrala.

Deglutitia
Deglutitia reprezinta factorul fiziologic care contribuie la mentinerea protezei
daca pozitiile fundamentale mandibulo-craniene au fost restabilite corect. Astfel un
edentat total repeta deglutitia de 150 ori in 24 de ore.
Lipsa contactului dentar ocluzal pentru realizarea deglutitiei este preluata de
limba, muschii orbiculari si buccinatori. Mandibula trebuie sa realizeze o pozitie fixa
pe maxilar pentru actul deglutitiei. Limba se sprijina pe crestele artificiale, face
eforturi pentru a realiza un punct fix cu varful ei pe bolta palatina. Orbicularii
buzelor si muschii buccinatori se contracta suplimentar realizand presiuni
suplimentare in zona frontala si vestibulara laterala. Actul deglutitiei pentru
edentatul total protezat se realizeaza in RC care coincide cu IM. Se restabileste astfel
succiunea si adeziunea si protezele se aplica pe campul protetic cu o presiune
asemanatoare cu cea dezvoltata in timpul masticatiei.

2.5. Principiul homeostazic


Edentatia totala reprezinta o situatie depasita in cadru functiilor si morfologiei
SDM, cu modificari patologice generale, loco-regionala si locale. Tratamentul
medical a acestei situatii impune refacerea suportului morfologic disparut in
concordanta cu exercitarea functiilor. Astfel se repozitioneaza corect relatiile
mandibulo-craniene, se reechilibreaza dinamica musculaturii oro-faciale si a
musculaturii masticatorii, se reface etajul inferior, arcadele alveolo-dentare, ocluzia.
Tratamentul are ca obiectiv final refacerea morfologica si functionala a elementelor
componente ale SDM care sa stimuleze capacitatea intrasistemica si de autoreglare a
organismului.

2.6. Principiul ergonomic


Principiul ergonomic stă la baza desfășurării activităţii umane, ergonomia fiind
denumită „preocuparea de a adapta omul la muncă și munca la om”.

TEMĂ PROIECT
de prezentat la examen pe CD)

1. Să se realizeze, folosind MS Word, un referat de 4 – 5 pagini,


respectând următoarele cerinţe:
 Ca subiect puteţi alege orice temă din domeniul proteticii dentare
mobilizabile (structura modernă de realizare a protezelor mobilizabile, materiale
noi utilizate în realizarea protezelor, metode de inregistrare a relaţiilor mandibulo-
craniene, etc.)

Tehnologia protezelor mobile 17


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

 Pentru tehnoredactarea referatului utilizaţi pentru setarea paginii formatul A4


şi următoarele margini: top 2.5 cm, bottom 2.5 cm, left 2.5 cm, right 2.5 cm,
header 1.27 cm, footer 1.27 cm
 Referatul va fi prevăzut cu pagină de copertă, care să cuprindă numele
universităţii, facultatea, specializarea, anul, titlul referatului şi numele studentului
autor.
 Titlul va fi scris cu un font diferit de celelalte, eventual folosind WORD ART.
 Referatul va cuprinde antet (header), diferit pe pagini pare şi impare.
 Inseraţi numărul de pagină (page number)
 Introduceţi note de subsol (footnote), reprezentând trimiteri la bibliografie sau
explicaţii suplimentare .
 Folosiţi, în cazul enumerărilor, liste marcate (bullets).
 Un paragraf din text va fi scris pe 2 sau mai multe coloane.
 Folosiţi pentru un anumit text chenare (border), pentru evidenţiere a textului.
 Referatul va cuprinde o imagine, 2 tabele şi 2 grafice (cu titlu şi legendă), cu
formate diferite.
 Întregul text al referatului va fi aliniat Justify, scris cu fontul TIMES NEW
ROMAN, cu diacritice, dimensiunea (size) 12, iar distanţa dintre rânduri (line
spacing) să fie de 1,5.

Bibliografie minimală
1. Burlui V. şi colab. – Protetica dentară, Curs litografiat, IMF Iaşi, 1989.
2. Burlui V., Morăraşu Cătălina – Gnatologie, Ed.Apollonia, Iaşi, 2000.
3. Burlui V. – Malrelaţiile cranio-mandibulare, Ed.Apollonia, Iaşi, 2002.
4. Costin G. – Tehnologia aparatelor gnatoprotetice amovibile – Principii şi
parametri, Ed.Apollonia, Iaşi, 2002.

Tehnologia protezelor mobile 18


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

3. CONFECȚIONAREA MODELULUI PRELIMINAR ȘI


REALIZAREA PORTAMPRENTEI INDIVIDUALE
Prelucrarea amprentei preliminare
Confencţionarea modelului preliminar
Realizarea portamprentei individuale
Teste de autoevaluare
Soluţii la testele de autoevaluare
Bibliografie minimală

Obiective ale unităţii de învăţare:


La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
însuşirea cunoştinţelor privind confecționarea modelului preliminar și a
portamprentei individuale.
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 5 ore

Tehnologia protezelor mobile 19


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

3.1. Prelucrarea amprentei preliminare

Spălarea şi dezinfecţia amprentei – toate amprentele, indiferent de materialul din


care sunt confecţionate, sunt spălate sub un jet de apă pentru a îndepărta eventualele
urme de sânge şi salivă.
Urmele de mucină din salivă rămase pe amprentă se pot combina cu gipsul
modelului şi stratul superficial al acestuia prezintă o duritate mai redusă. Pentru
dezinfecţie se procedează conform descrierii de la amprentare.
Pregătirea amprentei – se înlătură surplusul de apă prin suflare cu aer sau cu
hârtie absorbantă. Se secţionează cu foarfeca marginile balante ale amprentei, care
depăşesc limitele câmpului protetic, nesusţinute de lingură.
Verificarea amprentei:
 Materialul de amprentat este fixat stabil în portamprentă;
 Materialul să prezintă o grosime uniformă în toate zonele;
 Apariţia unor porţiuni din lingură la suprafaţa amprentei;
 Suprafaţa amprentei să fie netedă, fără goluri sau lipsuri determinate fie
de prezenţa bulelor de aer, fie de insuficienţa materialului, fie că acesta
nu a fost în contact cu câmpul protetic;
 Amprenta nu reproduce fidel întreg câmpul protetic;
 Amprenta nu este simetrică sau corect centrată;
 Zonele marginale să nu fie subţiri şi nesusţinute de lingură;
 Marginile amprentei să fie modelate după forma şi dimensiunea
fundurilor de sac;
 În marginile amprentei să fie vizibile impresiunile lăsate de inserţiile
frenurilor şi bridelor;
 Crestele alveolare, tuberozităţile maxilare, tuberculii piriformi, bolta
palatină, să fie redate cu exactitate;
 Suprafaţa amprentei să nu prezinte aspectul de material tras (nu s-a
aştepta priza materialului).

3.2. Modelul preliminar


Definiție= reproducerea pozitivă, statică, a câmpului protetic edentat total, redând
cu exactitate zona de sprijin (crestele edentate, dinţii restanţi, tuberozităţile maxilare,
bolta palatină, tuberculii piriformi) și cu aproximație zona de succiune, respectiv
zonele periferice ale câmpului protetic.
Rolul modelului preliminar
Completarea examenului clinic
Document medico-legal
Realizarea portamprentei preliminare
Părţi componente:
1. modelul propriu-zis – este copia pozitivă a tuturor componentelor câmpului
protetic;
Alegerea şi prepararea gipsului – la modelul preliminar se utilizează gipsul de
clasa a II-a sau gipsul dur de clasa a III-a care se prepară în amestec cu apa distilată,
după indicaţiile producătorului din prospect.
Prepararea gipsului se poate realiza manual, cu un bol de cauciuc şi o spatulă
pentru gips. Proporția este de 3 părți gips/ 1 parte apă ( 100g gips/ 35ml apă).
Metode de dozare:

Tehnologia protezelor mobile 20


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

 Metoda saturației progresive - apa, măsurată în prealabil se pune în bol,


iar peste aceasta se presară pulberea de gips, încet, pentru ca aceasta să
absoarbă apa în cel puțin 20 secunde.
 Metoda amestecului predozat - apa și pulberea sunt predozate în
recipiente separate. Pentru preparare se introduce apa în recipientul cu
pulbere, se agită energic și se toarnă în amprentă.

Sarcina de lucru 1
Definiți modelul preliminar.

TURNAREA MODELULUI

Într-un bol de cauciuc se prepară pasta de ghips de consistenţă smântânoasă


care se introduce treptat în amprentă, aplicând ghipsul pe porţiunile ei cele
mai proeminente.
În timpul turnării modelului, amprenta se vibrează mereu, pentru ca ghipsul să
pătrundă dirijat în toate detaliile amprentei şi pentru a evita formarea bulelor
de aer.
Turnarea propriu-zisă – pasta de gips se introduce progresiv în amprentă, strat
cu strat, de pe vârful spatulei. Se aşează amprenta pe măsuţa vibratoare cu un colţ
mai sus, se porneşte măsuţa şi se toarnă gipsul, dinspre posterior (boltă palatină sau
tuberculi piriformi, zone care sunt mai înalte) spre anterior.
2. soclul modelului – circumscrie modelul în totalitate, are rolul de-ai conferi
rezistenţă
– are ca dimensiuni pe verticală de 1,5 - 2 cm, pe
transversal cu 0,5 - 1 cm mai mare decât modelul propriu-zis.
Forma bazei soclului se poate realiza direct cu ajutorul conformatoarelor, sau se
poate fasona manual (cu cuţitul de gips) sau mecanic (la soclator).
REALIZAREA SOCLULUI
Metoda clasică - din pasta de gips restantă, aflată în fază plastică, se fac retenții
pe model, iar restul se așează pe masa de lucru.
- Peste aceasta se răstoarnă amprenta cu modelul turnat anterior.
Se presează până când înalțimea soclului ajunge la 1,5-2 cm , suprafața
portamprentei trebuie să fie paralelă cu planul mesei de lucru.
- după verificarea paralelismului, pasta se ridică de-a lungul
marginelor amprentei cu spatula. Se îndepărtează surplusul de gips de margeinele
portamprentei.
- soclul modelului mandibular cuprinde și zona planțeului
bucal, pentru a asigura o bună rezisteță modelului.

Tehnologia protezelor mobile 21


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

Metoda modernă - se utilizează conformatorul pentru realizarea soclului


modelului.
- în conformator se introduce pasta de gips, peste care se asează
portamprenta cu modelul turnat anterior.
- prin această metodă se elimină soclarea și fasonarea.
Priza gipsului
Trecerea din stare plastică în stare neplastică reprezintă fenomenul de priză a
modelului preliminar. Priza gipsului are loc în două etape:
 imediată în 15 min de la turnare;
 definitivă în 45 de minute.
DEMULAREA MODELULUI
– este operaţia de îndepărtare, de separare a amprentei şi a lingurii standard de pe
model. Este posibilă numai după 30 - 60 de minute de la turnarea pastei de gips şi se
realizează prin tracțiune – în cazul materialelor de amprentă elastice.
Se desprinde marginal materialul de amprentare şi se recurge la tracţiunea
verticală a complexului lingură standard-material de amprentă.

Soclarea – se practică la modelele turnate fără conformator. Operaţia se execută


cu un cuţit de gips şi/sau cu ajutorul soclatorului.
Clasic fasonarea se face în formă de pentagon pentru modelul superior şi de
trapez pentru cel inferior. Sunt autori care recomandă ca soclarea să se facă înainte
de demularea amprentei când există marginile acesteia ca reper.

3.3. Realizarea portamprentei individuale


Definiţie
Port-amprenta individuală este o piesă protetică intermediară, rigidă,
nedeformabilă, pentru materialul de amprentă cu ajutorul căreia medicul dentist ia
amprenta de precizie (amprenta funcţională). Ea corespunde particularităților
individuale ale fiecărui câmp protetic.
Caracteristici:
- rigiditatea – calitatea ce-I confera nedeformabilitatea in timpul amprentarii;
- rezistenta mecanica – la socurile ce tind sa o rupa, calitatea necesra sa mentina
materialul de amprentarein contact cu suprafata campului protetic;
- dimensiunea suprafetei egala cu dimensiunea campului protetic;
- adaptata la suprafata campului protetic, la nivelul zonei de sprijin si a zonei de
succiune;
- grosimea marginilor de 1,5 – 2 mm, rotunjite si netede;
- existența sistemului de retenăție pentru materiale de amprentare elastic;
- manerul situate pe linia mediana, in pozitie vertical, cu dimensiune egala cat
doi incisivi centrali;
- obtinuta printr-un process tehnologic simplu;
- materialul utilizat sa fie eftin.
Portamprentele individuale se utilizează la amprentările finale, funcţionale.
Au forme şi dimensiuni adaptate reliefului fiecărui câmp protetic, iar amprentele
obţinute au o mare exactitate. Portamprentele individuale au drept scop: închidere
marginală optimă, limite funcţionale pentru zona de suport muco-osos, un relief
corect şi precis pentru suprafaţa de sprijin, o extindere maximă a viitoarei proteze.

Tehnologia protezelor mobile 22


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

Sarcina de lucru 2
Care sunt caracteristicile portamprentei individuale?

Elementele component ale portamprentei individuale:


 BAZA
 ELEMENTELE ACCESORII
 Mânerul
 Butonii de presiune
 Elemente de întărire

Butoni de
Baza Mâner presiune

Fig. 7

BAZA
Rol – suport pentru materialul de amprentă funcțională
Condiții:
 Să realizeze strict limitele câmpului protetic;
 Să fie rigidă, nedeformabilă;
 Să aibă o grosime de 1,5 – 2 mm, pentru a fi rezistentă la presiunile
exercitate în timpul amprentării;
 Marginele portamprentei trebuie să se oprească în zona de mucoasă pasiv
mobilă;
 Marginele trebuie să fie rotunjite și trebuie să ocolească formațiunile
mobile de la periferia câmpului protetic
 Să fie adaptată intim pe zona de sprijin.
ELEMENTELE ACCESORII
Mânerul
- trebuie situat pe mijlocul crestei alveolare și pe linia mediană;
- înălțimea trebuie să fie de mărimea unui incisiv central, iar lățimea de doi
incisive centrali superiori;
- formă paralepipedică.

Tehnologia protezelor mobile 23


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

Butonii de presiune
- se realizează doar pe portamprentele mandibulare;
- se plasează pe mijlocul crestei, în zona premolarilor sau în zona mai distală a
crestei alveoloare;
- formă paralepipedică (L=10-15 mm
l= 4-6 mm
h= 5-7 mm)
Înălțimea și lățimea se corelează cu cea a crestelor alveolare.
Se pot realiza din diferite materiale:
 Mase termoplastice: Shellack (placă de bază), Stents, ebonită, polistiren;
 Răşini acrilice auto, termo sau fotopolimerizabile;
 Poliesteri, copoliesteri.
Lingura din placă de bază este formată din răşini naturale, sintetice, Shellac şi
coloranţi, are o grosime de 1,5 mm şi aspect trapezoidal pentru maxilar şi de
potcoavă pentru mandibulă. Se plastifiază la temperaturi relativ joase (46 - 50 grade
Celsius), ceea ce îi conferă posibilităţi de prelucrare uşoară în laboratorul de tehnică
dentară.
Lingura din răşini acrilice autopolimerizabile: răşina autopolimerizabilă este
indicată pentru orice câmp protetic şi în special pentru cele deficitare. Aceste linguri
pot fi folosite ca suport pentru o gamă largă de materiale de amprentare finală, chiar
şi pentru cele cu o consistenţă crescută cum sunt masele termoplastice.
Lingura din răşini diacrilice fotopolimerizabile: este o metodă modernă şi care
economiseşte timp. Sunt utilizate plăci de compozit produse de diferite firme, de
formă trapezoidală pentru maxilar şi de potcoavă pentru mandibulă, învelite într-un
plastic negru, care le protejează de lumină.

Teste de autoevaluare
1*. Butonii de presiune sunt:
a. elemente accesorii ale portamprentei mandibulare;
b. elemente de întărire;
c. situaţi pe mijlocul crestei la portamprenta maxilară;
d. necesari pentru înregistrarea relaţiilor intermaxilare;
e. situaţi în dreptul feţei distale a molarului 1.

2*. Gipsurile dure si extradure:


a. au granulaţie mai mare decât cele obişnuite;
b. au duritatea de 10 ori mai mare decât cele obişnuite;
c. au duritatea de 20 de ori mai mare decât cele obişnuite;
d. poartă denumirea de „gips alabastru”;
e. sunt indicate pentru realizarea modelelor preliminare.

3*. În cadrul regimului termic de polimerizare al răşinilor acrilice:


a. temperatura se menţine la 100° C timp de 60 de minute;
b. temperatura se menţine la 60° C timp de 30 de minute;
c. temperatura se menţine la 60° C timp de 60 de minute;
d. temperatura se menţine la 30° C timp de 60 de minute;
e. temperatura se ridică la 100°C timp de 60 minute.

4. Timpii pentru obținerea modelului preliminar sunt:


a. Igienizarea amprentei;
b. Turnarea modelului;

Tehnologia protezelor mobile 24


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

c. Demularea;
d. Soclarea;
e. Deretentivizarea modelului .

5. Soclarea:
a. Este metoda prin care se obține conturul modelului;
b. La maxilar forma este de pentagon;
c. La mandibulă forma este de trapez;
d. Soclarea se poate face o spatulă electrică;
e. Se realizează cu ajutorul unui aparat denumit soclator .

6. Baza lingurei individuale:


a. intotdeauna depăseste periferia campului;
b. poate fi acrilat sau placă de bază;
c. acoperă zona de sprijin a modelului;
d. este intim adaptată;
e. trebuie să basculeze in jurul unui ax .

7. Etapele de confecționare a lingurei din acrilat sunt:


a. Delimitarea zonei de succiune;
b. Turnarea soclului;
c. Prepararea pastei de acrilat;
d. Modelarea bazei lingurei;
e. Prelucrarea lingurei .

8. Etapele tehnicii de obținere a lingurei din placă de bază sunt:


a. delimitarea campului protetic;
b. turnarea pastei de ghips in lingură;
c. plastifierea plăcuței de bază in apă fiartă la 50°C;
d. realizarea bazei si a elementelor accesorii;
e. finisarea lingurei .

9. Timpii de obținere a unei linguri din acrilat termopolimerizabil diferă de cea


din acrilat autopolimerizabil prin următoarele:
a. modelarea machetei din ceară;
b. fotopolimerizarea machetei;
c. ambalarea machetei;
d. obținerea unui tipar;
e. prepararea pastei, introducerea ei in tipar si termopolimerizare.

Soluţii la testele de autoevaluare


1. A; 2. B; 3. C; 4. A, B, C, D; 5. A, B, C, E; 6. B, C, D; 7. A, C, D, E;
8. A, D; 9. A, C, D, E.

Bibliografie minimală
1. Burlui V. şi colab. – Protetica dentară, Curs litografiat, IMF Iaşi, 1989.
2. D. Bratu şi colab.: Bazele clinice şi tehnice ale protezei totale. Ed. Medicală,
Bucureşti, 2005;
3. Costin G. – Tehnologia aparatelor gnatoprotetice amovibile – Principii şi
parametri, Ed.Apollonia, Iaşi, 2002.
4. DonciuV., David D., Pătraşcu I. – Tehnologia protezei totale, Ed.Didactică.
şi Pedagogică., Bucureşti, 1995.

Tehnologia protezelor mobile 25


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

4. CONFECȚIONAREA MODELULUI FUNCȚIONAL ȘI


REALIZAREA ȘABLOANELOR DE OCLUZIE
Prelucrarea amprentei funcționale
Realizarea îndiguirii și cofrarii
Confencţionarea modelului funcțional
Realizarea șabloanelor de ocluzie
Teste de autoevaluare
Soluţii la testele de autoevaluare
Bibliografie minimală

Obiective ale unităţii de învăţare:


La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
însuşirea cunoştinţelor privind confecționarea modelului funcțional și a
șabloanelor de ocluzie.
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 5 ore

Tehnologia protezelor mobile 26


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

4.1. Prelucrarea amprentei funcționale

Amprenta funcţională va fi spălată şi dezinfectată de tehnicianul dentar dacă


acesta nu este sigur că acest lucru s-a realizat în cabinetul stomatologic. Se
procedează după tehnica descrisă la amprentarea preliminară.
Examinarea amprentei funcționale: se face obligatoriu şi de către tehnician
respectând punctele descrise la amprentarea finală. Acest control este necesar şi
datorită faptului că majoritatea materialelor de amprentare finală prezintă un grad
ridicat de fragilitate şi deformabilitate. Astfel amprenta funcțională trebuie:
să fie centrată în lingura individuală;
să cuprindă întregul câmp protetic;
materialul de amprentă să fie distribuit în strat uniform (1,6 – 2 mm);
materialul de amprentă să adere pe toată suprafaţa portamprentei
individuale;
Să nu existe zone de lingură neacoperite cu material de amprentă
deoarece acestea sunt zone viitoare de decubit;
grosimea marginilor amprentei să fie proporţională cu lăţimea şi
înălţimea fundurilor de sac vestibulare, respectiv linguale;
marginile amprentei vor fi modelate funcţional datorită formaţiunilor
anatomice de la periferia câmpului protetic.
Păstrarea amprentei se face în funcţie de materialul de amprentă utilizat:
Amprentele cu siliconi de condensare trebuie turnate în interval de o oră
pentru că alcoolul rezultat în urma reacţiei chimice se evaporă şi produce
contracţia amprentei;
Cele luate cu siliconi de adiţie se pot păstra în apă rece mai mult timp
(zile);
Amprentele obţinute cu polieteri se păstrează la loc uscat.

4.2. Realizarea îndiguirii și cofrării


Amprenta funcţională necesită o pregătire prealabilă, pentru a rezulta un model
definitiv care să reproducă pe lângă zona de sprijin şi zona de închidere marginală cu
mare exactitate. Această zonă este reprezentată de marginea amprentei funcţionale,
care posedă un anumit relief şi o anumită grosime, caracteristică fiecărui caz în parte.
Dacă nu se pregăteşte amprenta, modelul poate fi compromis prin desfiinţarea
zonei de închidere marginală în momentul când se procedează la demularea şi
fasonarea lui. Acest lucru se realizează prin două operaţii:
Îndiguire,
Cofrare.

Îndiguirea: este procedeul tehnic prin care se păstrează şi transmite în esenţă


limitele marginale funcţionale ale amprentei, care se pot astfel transpune pe model,
cât şi limitele până la care se reduce soclul.
Practic se obţine prin aplicarea la exteriorul amprentei a unui rulou de ceară de 3 -
4 mm, obţinut prin plastifierea unei plăci de ceară roz.
Avantajele îndiguirii sunt:
Posibilităţi superioare de vibrare a gipsului;
Dirijează turnarea gipsului;
Modelarea soclului modelului odată cu turnarea modelului propriu-zis;
Constituie un indicator precis până la care va fi redus soclul modelului.

Tehnologia protezelor mobile 27


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

Fig. 8

Tehnica îndiguirii amprentei superioare:


Se ramoleşte la flacără o placă de ceară roz, pe toată lungimea ei, din care
se confecţionează un rulou de ceară cu o grosime de 3 - 4 mm;
Se usucă amprenta;
Ruloul se încălzeşte uşor la flacără pentru a deveni plastic şi se fixează cu
un capăt la exteriorul amprentei, la limita distală, în dreptul tuberozităţii
maxilare;
Ruloul urmăreşte un traseu paralel cu marginea amprentei, la o distanţă
de 3 - 4 mm de ea, până la cealaltă tuberozitate;
Ruloul se lipeşte de amprentă trecând cu spatula fierbinte de-a lungul
părţii lui inferioare, opusă marginii amprentei;
La limita distală îndiguirea se face lipind de lingura individuală o placă
de ceară roz care depăşeşte limita distală a amprentei cu aproximativ 3 - 4
mm.
Tehnica îndiguirii amprentei inferioare:
Ruloul va înconjura amprenta în întregime, atât vestibular cât şi lingual;
El se lipeşte la fel ca la amprenta superioară;
Scobitura din dreptul planşeului bucal se completează cu o placă de ceară
roz.

Cofrarea: constă în adaptarea şi fixarea la exteriorul ruloului de îndiguire a unei


benzi de ceară roz, orientată vertical, a cărei înălţime trebuie să depăşească cu 15
mm punctul cel mai înalt al amprentei. Banda de ceară va înconjura amprenta de jur
împrejur realizând un conformator (o cutie) al cărui fund este reprezentat de
amprentă.

Fig. 9
Nu se realizează la amprentele luate cu alginat (nu permit aderarea cerii fiind
umede) şi la cele luate cu materiale buco-plastice (se deformează).
!!!!! De aceea pentru amprenta funcțională (finală) nu se folosesc materiale
alginice.

Tehnologia protezelor mobile 28


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

4.3. Confencţionarea modelului funcțional


Definiție
Modelul funcțional (final, de lucru) = copia pozitivă, a câmpului protetic edentat
total, ce redă cât mai fidel zona de sprijin (crestele edentate, dinţii restanţi,
tuberozităţile maxilare, bolta palatină, tuberculii piriformi) și zona de succiune.
ROLURILE modelului funcţional:
Realizarea machetelor de ocluzie;
Realizarea machetei protezei;
Obținerea tiparului.
Ce condiţii trebuie să îndeplinească:
 Exactitate dimensională;
 Capacitate de reproducere fidelă a detaliilor;
 Duritate a suprafeţei şi rezistenţă la abrazie;
 Compatibilitate fizică, chimică şi mecanică cu materialele de amprentă.
De cele mai multe ori modelul funcţional se obţine din gipsuri de clasa a III-a (tip
Moldano), sau de clasa a IV-a (extradure) rezistente la operaţiunile care vor fi
efectuate în continuare. Duritatea maximă a modelelor de lucru este obţinută când
gipsurile dure sau extradure sunt preparate după reţeta fabricantului în vacuum
malaxoare.

Sarcina de lucru 1
Definiți modelul funcțional.

Etapele confecţionării modelului funcțional:


Spălarea şi dezinfecţia amprentei funcţionale;
Examinarea amprentei finale;
Păstrarea amprentei în condiţii optime până la turnarea modelului;
Pregătirea amprentei prin îndiguire şi cofrare;
Izolarea amprentei;
Turnarea propriu-zisă;
Demularea amprentei;
Fasonarea modelului.

Prepararea pastei de gips: se prepară pasta de gips manual sau mecanic,


amestecând pudra de gips cu apa, în proporţiile indicate de firma producătoare, până
când se obţine o pastă fluidă. Proporția modelului funcțional este de 30 cm3 apă/ 100
g pulbere.
Turnarea propriu-zisă a modelului:
Momentul turnării modelului funcțional este dictat de tipul de material utilizat la
înregistrarea amprentei:

Tehnologia protezelor mobile 29


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

48 – 72 de ore poate fi păstrată amprenta înregistrată cu siliconi de


condensare;
pînă la 7 zile pot fi păstrate amprentele înregistrate cu siliconi de adiție.
- tehnica de umplere cu gips a amprentei începe cu zonele declive şi ulterior
urmează şi restul zonelor de sprijin ale câmpului protetic, până la refluarea marginală
moderată. Gipsul se aplică în amprentă în cantităţi mici, din aproape în aproape,
având grijă să nu se înglobeze şi bule de aer.
- soclul se realizează din același tip de gips ca a modelului propriu-zis.
În timpul turnării masei de gips în amprentă este necesară o bună vibrare a
acesteia (pe măsuţa vibratoare sau manual) pentru a obţine un model compact, fără
defecte, care să redea toate detaliile câmpului protetic. Structura densă şi omogenă a
modelului se obţine prin utilizarea măsuţei vibratorii, microvibraţiile aglomerând
particulele solide şi elimină bulele de aer din pastă, rezultând un model cu duritate
maximă.
Unii tehniceni, pentru a face economie de material, toarnă soclul din gips
obișnuit. Pentru aceasta trebuie respectate o serie de reguli:
grosimea stratului de gips trebuie să fie de minim 5 mm, în toate zonele
amprentei, astfel se evită fisurile în model;
obligatoriu se realizează retenții pe suprafața gipsului dur;
realizarea soclului se face doar după priza gipsului dur – 40-60 min; în
caz contrar gipsul obișnuit absoarbe apa din gipsul dur, reducândui astfel
duritatea.
După umplerea completă a amprentei se aşteaptă începerea prizei, moment când
încep să fie realizate retenţiile pentru soclul modelului sub forma unor şanţuri
longitudinale şi transversale sau sub forma unor mici proeminenţe.
Timpul de priză al gipsului este variabil de la material la material, cifrându-se la
aproximativ 30 - 40 de minute.

Sarcina de lucru 2
Enumerați etapele confecționării modelului funcțional.

Demularea amprentei: se face după priza gipsului dur (iniţială 45 - 60 de minute,


definitivă 24 de ore) şi nu după acea a gipsului obişnuit utilizat la soclu, fiindcă este
de aproape de 3 ori mai rapidă. Operaţiunea începe prin încălzirea şi îndepărtarea
cofrajului de ceară la amprentele la care s-a făcut îndiguirea şi cofrarea, apoi se
detaşează lingura individuală în funcţie de materialul de amprentare:
• Se tracţionează uşor mânerul lingurii şi aceasta se desprinde de model
împreună cu materialul de amprentă;
• Dacă rămân fragmente de material pe model, acestea se desprind cu
uşurinţă.

Tehnologia protezelor mobile 30


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

Fasonarea soclului: modelul demulat din amprentă este aşezat la aparatul de


soclat, unde i se reduc dimensiunile soclului, a cărei înălţime rămâne de 12 – 15 mm
şi totodată se conturează o formă asemănătoare cu a câmpului protetic.
Dacă amprenta a fost îndiguită şi cofrată, soclarea este făcută numai pentru
finisarea formei, dacă nu a beneficiat de aceste operaţiuni, este prelucrată la nivelul
pereţilor exteriori, ai fundurilor de sac, cu multă atenţie pentru a se conserva o
anumită grosime.
De menţionat că la modelul superior, forma de pentagon nu este indicată ci se
recomandă o formă rotunjită, de semielipsă, fără să prezinte laturi asimetrice,
muchii, ce ar putea induce în eroare la montarea dinţilor artificiali.
Soclarea trebuie să ţină seama de o serie de repere anatomice invariabile la
maxilar:
 Papila incisivă (bunoidă);
 Cele două fovee palatine;
 Axa de simetrie care trece anterior prin centrul papilei incisive şi printr-
un punct posterior care trece la distanţă egală de cele două fovee;
 Axa de rotaţie a vălului palatin, care este o linie ce uneşte punctele cele
mai declive ale şanţurilor pterigomaxilare.
Paralel cu axa de rotaţie a vălului şi la 4 mm posterior de ea se trasează o linie
ghid orizontală, perpendiculară pe axa de simetrie antero-posterioară. Soclarea
porţiunii posterioare a modelului superior se face până la linia ghid orizontală.
Pe soclul modelului se trasează o linie ghid frontală, paralelă cu axa de rotaţie a
vălului, care trebuie prelungită pe faţa laterală şi posterioară a modelului. Soclarea se
face paralel cu această linie.

4.4. Realizarea șabloanelor de ocluzie


DEFINIŢIE
Şabloanele de ocluzie sunt piese intermediare ajutătoare, indispensabile în
tehnologia protezelor totale, confecţionate în laborator pe modelul de lucru, care
reproduc aproximativ baza viitoarei proteze şi schiţează arcadele artificiale ca formă
şi dimensiune.
Clinic relaţiile intermaxilare se pot determina prin două metode:
1. Cu ajutorul şabloanelor de ocluzie, iar datele obţinute sunt transpuse pe un
ocluzor;
2. Prin înregistrări grafice şi cu date precise, care se transpun în laborator pe
simulatoare.
Înainte de realizarea şabloanelor de ocluzie, modelul funcţional trebuie pregătit
prin următoarele operaţii:
a) Folierea: constă în adăugarea pe model a unor folii de plumb sau alamă, sau a
unei cuticule de ciment sau gips, pentru ca în zona respectivă baza şablonului (şi în
continuare a machetei şi a viitoarei proteze) să fie distanţată de câmpul protetic.
Scopul operaţiei este:
De a se evita presarea pe anumite zone sensibile sau dureroase – exostoze, gaură
mentonieră, torusuri maxilare şi mandibulare, papilă incisivă, rafeu median;
De a compensa diferenţa de rezilienţă dintre torusul palatin şi muchia crestelor
pentru a evita bascularea.
b) Gravarea: această manoperă se realizează de obicei la proba machetelor.

Tehnologia protezelor mobile 31


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

c) Trasarea liniilor care marchează mijlocul crestelor: curent se face înainte de


montarea dinţilor artificiali.

Elementele componente ale şablonului de ocluzie sunt:


1) Baza şablonului - acopere în întregime câmpul protetic, atât zona de sprijin,
cât şi zona de succiune. Ca să fie eficientă în determinarea relaţiilor intermaxilare,
baza şablonului trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
Să se adapteze perfect pe modelul de lucru, având întinderea şi
conformarea asemănătoare cu a bazei viitoarei proteze;
Să aibă o stabilitate perfectă pe model şi să nu basculeze la verificarea în
cavitatea bucală. Fără menţinere şi stabilitate nu se pot determina relaţiile
intermaxilare. Menţinerea este asigurată în principal prin adeziune,
condiţionată de contactul ferm dintre faţa internă a şablonului şi suprafaţa
de sprijin a modelului. Existenţa succiunii este binevenită la şabloane şi
de aceea se recomandă ca marginile să fie extinse în fundurile de sac
vestibulare şi linguale şi se fie etanşe;
Adaptarea să fie astfel făcută încât să permită îndepărtarea şi repunerea
şablonului pe model cu uşurinţă, fără a-l deteriora;
Marginile nu trebuie să fie ascuţite sau tăioase;
Pentru a rezista solicitărilor din timpul determinărilor, baza şablonului
trebuie să prezinte o grosime uniformă de 1,5 - 2 mm, să fie rigidă şi
nedeformabilă la temperatura cavităţii bucale. Pentru a-i spori rezistenţa
mecanică se pot aplica întărituri;
În cazul existenţei unui torus voluminos şi a unei mucoase cu grad mare
de rezilienţă pe crestele edentate, pentru a evita bascularea şablonului
acesta se realizează după folierea în prealabil a modelului funcţional.
Baza şablonului se poate confecţiona din:
 Plăci de bază – termoplastice sau din polistiren;
 Răşini acrilice – autopolimerizabile sau termopolimerizabile;
 Răşini compozite fotopolimerizabile.

TEHNICI DE CONFECŢIONARE A BAZEI ŞABLONULUI:


a) Din placă de bază:
Se izolează modelul funcţional prin introducerea în apă timp de 3 - 5
minute. Umezirea repetată a modelului în timpul confecţionării bazei
şablonului este necesară pentru a evita aderarea plăcii de model ceea ce
ar duce la degradarea suprafeţei acestuia şi obţinerea unei proteze cu
suprafaţa internă neconformă cu câmpul protetic;
Placa de bază, aplicată pe model, este încălzită treptat şi uniform la
flacăra becului Bunsen şi adaptată în contact intim cu modelul, prin
presiuni digitale, mai întâi pe bolta palatină la arcada superioară şi apoi
pe versantele crestelor alveolare. La mandibulă se face simultan de pe
versantele vestibular şi lingual pentru obţinerea stabilităţii;
Excesul de material care depăşeşte modelul este secţionat cu foarfeca, iar
marginile se răsfrâng şi se adaptează pentru a pătrunde la nivelul
fundurilor de sac, copiind forma şi dimensiunile acestora;
Se rotunjesc marginile cu freze pentru acrilat;
Adaptarea intimă a bazei şablonului pe modelul funcţional se obţine prin
încălziri repetate şi se consideră terminată atunci când acopere în

Tehnologia protezelor mobile 32


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

întregime şi corect câmpul protetic, când are o grosime suficientă şi


uniformă pe toată suprafaţa şi nu prezintă fenomenul de basculare la
presiuni alternative exercitate pe crestele alveolare;
Verificarea dezinserţiei şi inserţiei bazei şablonului pe model se face
numai după prealabila răcire pentru a evita deformarea;
Baza şablonului inferior, pentru a-i mări rezistenţa, se poate arma cu o
întăritură de sârmă aplicată în dreptul muchiei crestei alveolare sau pe
versantul lingual al bazei şablonului. Sârma, cu diametrul de 1,5 mm,
adaptată după forma zonei unde va fi inserată, este încălzită şi presată în
grosimea plăcii, capetele ei oprindu-se la un centimetru de limita distală;
Pentru ca bordura de ocluzie să fie bine prinsă de bază se fac retenţii:
Fie din bucăţi de sârmă în formă de “U” sau clame de capsator încălzite
pe care se prind ulterior bordurile;
Fie sub formă de “X” cu spatula fierbinte pe crestele bazei.

b) Din răşină acrilică autopolimerizabilă: aceasta este utilizată în cazul unor


câmpuri protetice intens atrofiate, întâlnite frecvent în edentaţia totală mandibulară,
materialul oferind calităţi deosebite din punct de vedere al rezistenţei şi stabilităţii
şablonului.
 Se trasarea limitele câmpului protetic, ocolind bridele, frenurile labial şi
lingual;
 Se izolează modelul cu soluţii alginice (prin pensulare), lacuri sau uleiuri
speciale, vaselină sau pudră de talc;
 Se prepară pasta de răşină acrilică autopolimerizabilă într-un godeu uscat
şi curat după instrucţiunile firmei producătoare. Godeul este bine să fie
acoperit pentru a proteja materialul de eventualele impurităţi şi a preveni
evaporarea monomerului;
 Pasta astfel obţinută se presează între două plăci de sticlă vaselinate şi
distanţate la 1,5 - 2 mm cu două şuviţe de ceară roz. Pe una din plăci se
aplică o folie de celofan umezită. Conturul viitor al plăcii, de trapez sau
de potcoavă, se obţine cu ajutorul unui fir de bumbac care se plasează
între cele două plăci în forma dorită. Se îndepărtează placa de sticlă fără
celofan prin glisare, iar cu ajutorul foliei de celofan acrilatul este depus
pe model prin răsturnare;
 Prin intermediul foliei de celofan placa de acrilat în stare plastică se
mulează pe model sub presiuni digitale, apoi se îndepărtează celofanul iar
excesul de pastă de acrilat se îndepărtează cu ajutorul unei spatule.
Trebuie să se lucreze foarte repede deoarece acrilatul face priză rapid.
Polimerizarea este o reacţie exotermă fiind uşor de sesizat, temperatura
degajată fiind de 25 - 30 grade Celsius;
 Baza astfel modelată este menţinută în contact cu modelul sub presiune
manuală încă 10 - 15 minute, până la încheierea reacţiei de polimerizare,
când dispare elasticitatea;
 Se prelucrează la nivelul marginilor cu ajutorul frezelor pentru acrilat la
piesa dreaptă, pentru netezirea şi rotunjirea acestora.

c) Din răşini compozite fotopolimerizabile:


 Trasarea cu creionul chimic a conturului câmpului protetic;

Tehnologia protezelor mobile 33


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

 Izolarea modelului cu soluţii alginice după care este lăsat 5 minute să se


usuce;
 Se îndepărtează cele două folii negre care acoperă placa din răşină
fotopolimerizabilă. Se aplică pe model şi se adaptează prin presiuni
digitale, mai întâi pe bolta palatină şi apoi pe versantele crestelor
alveolare. Presiunile exagerate pot determina subţierea plăcii în zona
respectivă cu posibilitatea de a se fractura în momentul amprentării;
 Se secţionează cu o spatulă sau cu un cuţitaş de ceară excesul de placă
care depăşeşte limitele câmpului protetic, iar marginile se răsfrâng astfel
încât să rămână la nivelul limitelor trasate pe model. Grosimea marginilor
trebuie să fie de 1,5 - 2 mm şi să aibă o formă rotunjită. Se controlează
stabilitatea pe model;
 Baza şablonului aşezată pe model se introduce în cuptorul de
fotopolimerizare. Timpul de polimerizare diferă de la o firmă la alta, fiind
de 3 - 5 minute. Polimerizarea se realizează iniţial pe model, după care se
polimerizează şi dinspre interior;
 Prelucrarea se realizează după indicaţiile producătorului şi durează între 5
şi 15 minute. Se face cu instrumentar rotativ – freze extradure tip widia,
freze pentru acrilat şi pietre diamantate – şi apoi cu hârtie abrazivă.
Marginile trebuie să fie rotunjite şi netede. Suprafaţa internă nu se
lustruieşte.

2) Bordura (valul) de ocluzie prezintă câteva caracteristici:


Trebuie să fie strict pe mijlocul crestei în zona laterală şi frontală
inferioară;
Bordura superioară trebuie să aibă limita anterioară în partea mediană la
6 mm anterior de papila bunoidă;
Modelarea bordurii de ocluzie în regiunea frontală se realizează simetric
faţă de linia mediană;
Dimensiunile valului de ocluzie pentru maxilar sunt în regiunea frontală
de 10 mm înălţime (cât incisivul central) şi 6 mm lăţime, iar în regiunea
laterală înălţimea este de 6 mm şi lăţimea de 8 mm. Pentru mandibulă,
dimensiunile frontale sunt tot de 10/6 mm, iar lateral, înălţimea este de 6
mm iar lăţimea corespunzătoare lăţimii crestei la acest nivel;
Dimensiunile valului de ocluzie pentru maxilar sunt în regiunea frontală
de 10 mm înălţime (cât incisivul central) şi 6 mm lăţime, iar în regiunea
laterală înălţimea este de 6 mm şi lăţimea de 8 mm. Pentru mandibulă,
dimensiunile frontale sunt tot de 10/6 mm, iar lateral, înălţimea este de 6
mm iar lăţimea corespunzătoare lăţimii crestei la acest nivel;
Limita posterioară a bordurii este situată în dreptul feţei distale a primului
molar, în acest fel evitându-se contactele premature în această regiune,
contacte ce pot provoca deplasarea mezială a mandibulei, deplasare ce va
modifica relaţiile intermaxilare. Tehnic ele se vor opri la 1,5 cm anterior
de tuberozităţi sau de tuberculii piriformi;
Muchiile bordurii sunt rotunjite, iar suprafeţele plane.
Bordura de ocluzie poate fi confecţionată:
1. O plăcuţă de ceară roz este plastifiată, rulată şi presată, obţinându-se o bară
cu secţiune trapezoidală, de dimensiunile dorite şi apoi se încălzeşte uşor şi
se îndoaie în formă de potcoavă. Se aşează pe baza şablonului şi se lipeşte

Tehnologia protezelor mobile 34


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

de acesta cu ceara fierbinte, (de preferinţă cu ceară specială de lipit), iar


după ce s-a răcit, se secţionează oblic lateral.
2. Ceara topită este turnată într-un conformator. Acesta este alcătuit din două
părţi din bronz sau aluminiu care se ansamblează printr-un sistem de
culisare, rezultând bordura cu formă caracteristică ce se lipeşte de bază cu
ceară topită.
3. Din batoane de ceară de formă paralelipipedică, cu secţiunea de pătrat,
produse industrial, care sunt mai înainte plastifiate şi apoi modelate după
forma crestei edentate.

Teste de autoevaluare
1*. Modelul funcţional în protezarea edentaţiei totale:
a. redă cu exactitate zona de sprijin a câmpului protetic
b. redă cu exactitate zona de sprijin şi zona de succiune
c. este copia negativă a câmpului protetic
d. este necesar pentru realizarea portamprentei individuale
e. are rol de document medico-legal

2. Îndiguirea amprentei funcționale;


a. este o etapă in obținerea modelului funcțional;
b. constă in fixarea prin lipire a unui rulou de ceară cu diametrul de circa 4-5
mm, la o distanță de 3-4 mm de marginile amprentei pe fața exterioară;
c. operație este efectuată pentru a se asigura redarea pe model a configurației
fundurilor de sac nemodificate, asa cum au fost inregistrate de modelajul
marginilor amprentei;
d. nu este intotdeauna necesară, chiar dacă marginile protezei vor fi lungi
acestea se pot ajusta de medic in cabinet;
e. se realizează la toate amprentele indiferent de materialul de amprentare .

3. Cofrarea amprentei funcționale:


a. este o etapă in obținerea modelului funcțional;
b. prin cofrare se obține un fel de cutie, amprenta va reprezenta partea
inferioară
c. cofrarea amprentei constă in fixarea unei benzi de ceară lată de 15-20 mm
imprejurul ruloului utilizat pentru indiguire .
d. este indicată mai ales la amprentele cu material bucoplastic;
e. este o etapă realizată de medicul stomatolog imediat după amprentarea
funcțională a campului protetic .

4*. Modelul funcţional în protezarea edentaţiei totale:


a. redă cu exactitate zona de sprijin a câmpului protetic
b. redă cu exactitate zona de sprijin şi zona de succiune
c. este copia negativă a câmpului protetic
d. este necesar pentru realizarea portamprentei individuale
e. are rol de document medico-legal

5. Demularea modelului functional:


a. se face prin ciocănire si desprindere a fragmentelor cu spatula, la amprentele
de ghips;
b. se face prin incălzirea in apă a amprentelor luate cu materiale bucoplastice,
termoplastice pasta de oxid de zinc-eugenol si de desprinderea lor prin
tracțiune;

Tehnologia protezelor mobile 35


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

c. se face prin tracționarea amprentelor din materiale elastice care cedează si


eliberează materialul .
d. este o etapă realizată de tehnician cu foarte mare atenție pentru a nu fractura
si modifica modelul funcțional;
e. se realizează imediat după priza ghipsului obisnuit .

6. Sablonul de ocluzie:
a. este un element auxiliar folosit de medicul dentist pentru determinarea si
inregistrarea relațiilor intermaxilare;
b. se realizează pe modelul preliminar;
c. reproduce baza si arcadele dentare artificiale ale viitoarelor proteze;
d. este realizat cel mai frecvent din placă de bază si val de ocluzie;
e. nu sunt intotdeauna necesare .

7*. Pe bordura de ocluzie medicul trasează următoarele repere:


a. linia mediană, linia surâsului, planul de ocluzie, planul lui Camper
b. linia mediană, linia surâsului, planul de ocluzie, planul de la Frankfurt
c. linia mediană, linia surâsului, liniile caninilor
d. linia mediană, linia surâsului, liniile caninilor, planul lui Camper
e. linia surâsului, liniile caninilor, planul lui Camper, planul de la Frankfurt

8. Operațiile realizate pentru obținerea bazei machetei sunt:


a. izolarea modelului in apă 1-2 minute; este necesară deoarece macheta este
indepărtată de pe model pentru probă;
b. adaptarea intimă a unei jumătăți de placă de ceară roz la suprafața
modelului, pană in fundurile de sac;
c. consolidarea machetei bazei cu placă de bază la nivelul bolții palatine;
d. Realizarea butonilor de presiune si a manerului;
e. Intărituri din sarmă la macheta inferioară .

Soluţii la testele de autoevaluare


1. B; 2. A, B, C; 3. A, B, C; 4. B; 5. A, B, C, D; 6. A, C, D; 7. C;
8. A, B, C.

Bibliografie minimală
1.Burlui V. şi colab. – Protetica dentară, Curs litografiat, IMF Iaşi, 1989.
2.D. Bratu şi colab.: Bazele clinice şi tehnice ale protezei totale. Ed. Medicală,
Bucureşti, 2005;
3.Costin G. – Tehnologia aparatelor gnatoprotetice amovibile – Principii şi
parametri, Ed.Apollonia, Iaşi, 2002.
4.DonciuV., David D., Pătraşcu I. – Tehnologia protezei totale, Ed.Didactică. şi
Pedagogică., Bucureşti, 1995.

Tehnologia protezelor mobile 36


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

5. MONTAREA ÎN SIMULATORUL APARATULUI DENTO-


MAXILAR
Clasificarea articulatoarelor
Montarea în ocluzor
Montarea în articulatorul neprogramabil (mediu)
Montarea în articulatorul programabil (individual)
Teste de autoevaluare
Soluţii la testele de autoevaluare
Bibliografie minimală

Obiective ale unităţii de învăţare:


La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
însuşirea cunoştinţelor privind transferul datelor si montarea modelelor în
articulator.
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 5 ore

Tehnologia protezelor mobile 37


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

5.1. Clasificarea articulatoarelor


Datele înregistrate prin determinarea relaţiilor intermaxilare sunt trimise în
laboratorul de tehnică dentară, unde complexul modele – şabloane se montează într-
un aparat care:
 este capabil să menţină o stabilitate a ansamblului;
 este capabil să reproducă unele mişcări ale mandibulei faţă de maxilar.
Majoritatea simulatoarelor au mecanisme articulare care determină mobilizarea
braţului unde se fixează modelul maxilar şi menţin modelul mandibular fix, deci
invers decât în realitate.
CLASIFICAREA SIMULATOARELOR:
Clasificarea lui Navarro:
• Articulatoare neprogramabile;
• Articulatoare parţial programabile;
• Articulatoare programabile.
Clasificarea lui Ash şi Ramfjord :
A. Simulatoare fixe care cuprind:
- ocluzoarele;
- articulatoare cu valori medii (neprogramabile).
B. Simulatoare cu valori reglabile:
- articulatoare parţial programabile;
- articulatoare total programabile.

5.2. Montarea în ocluzor


OCLUZORUL
Este un simulator simplu, confecţionat din diverse materiale (metalice sau
nemetalice), care poziţionează modelele antagoniste în relaţie centrică, la o
dimensiune verticală de ocluzie optimă şi permite doar mişcări de deschidere şi
închidere.
Este constituit din:
 Braţ superior pentru fixarea modelului maxilar, reprezentat la
extremitatea sa liberă de un cadru cu aspect ovalar, rotund,
dreptunghiular sau în furculiţă, care face corp comun cu balamaua la
extremitatea distală;
 Braţ inferior tot sub formă de cadru, asemănător celui superior, utilizat
pentru fixarea modelului mandibular, angulat la jumătatea sa la 90°,
imitând ramul ascendent al mandibulei. În zona angulată este plasat
şurubul distanţator;
 Balamaua distală cu ajutorul căreia se articulează cele două braţe;
 Un şurub distanţator, care este plasat în apropiere de axa balama distală şi
a cărui extremitate liberă vine în contact cu braţul superior;
 Un menţinător de spaţiu, reprezentat de piuliţa stabilizatoare, care se
reglează şi se strânge când şurubul este în contact cu braţul superior.
Montarea modelelor în ocluzor
Modelele sunt fixate prin gipsare pe braţele ocluzorului. Anterior acestei operaţii
se controlează:
a) Ocluzorul : să efectueze numai mişcări de deschidere – închidere, fără
deplasări în plan orizontal, care pot apărea în urma uzurii articulaţiei
balama. Şurubul şi piuliţa să se poata regla în poziţia dorită;

Tehnologia protezelor mobile 38


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

b) Datele înregistrate prin determinarea relaţiilor intermaxilare sunt trimise


în laboratorul de tehnică dentară, unde complexul modele – şabloane se
montează într-un aparat care:
-este capabil să menţină o stabilitate a ansamblului;
-este capabil să reproducă unele mişcări ale mandibulei faţă de maxilar.
Pregătirea modelelor pentru gipsare, pregătire ce cuprinde:
Reducerea soclurilor modelelor în înălţime (să nu depăşească 13 - 15 mm) şi în
lăţime la soclator pentru ca după gipsare să rezulte un ansamblu uşor de manevrat;
Se reduce soclul modelului superior în jumătatea distală sub formă de pantă
pentru a face loc braţului superior al ocluzorului. Această operaţie este necesară mai
ales în cazul unei bolţi palatine foarte adânci, când modelul superior nu poate fi
redus suficient;
Pe suprafaţa bazală a modelelor se vor trasa cu spatula nişte şanţuri în două
direcţii, formând o grilă. Aceste şanţuri favorizează aderenţa gipsului mărind
suprafaţa de gipsare a modelelor;
Ansamblul model – şablon se solidarizează cu beţe de chibrit, freze uzate sau
bucăţi de sârmă lipite cu ceară fierbinte pe faţa externă a soclului în trei locuri, unul
frontal şi două laterale. Această operaţie este necesară pentru ca în timpul gipsării
ansamblul să prezinte stabilitate.
Fixarea modelelor în ocluzor se face cu respectarea următoarelor reguli:
1. Planul de orientare ocluzală, reprezentat de unirea bordurilor de ocluzie ale
şabloanelor, să fie paralel cu planul mesei. Se va urmări ca acest plan să fie paralel
cu masa pe toată întinderea sa, nu numai frontal.
2. Planul medio-sagital al modelelor (marcat eventual cu o linie trasată cu
creionul pe soclul modelului superior) să se suprapună cu mediana ocluzorului
(materializată printr-o bară), fiind astfel perpendicular pe axa balama.
3. Distanţa de la punctul interincisiv (marcat pe şabloane de întâlnirea liniei
mediane cu planul de orientare ocluzală) să fie la 10,5 cm de axul de rotire al
ocluzorului.
Gipsarea modelelor în ocluzor se face astfel:
Modelele solidarizate prin intermediul şabloanelor de ocluzie se introduc între
cele două ramuri ale ocluzorului cu partea distală către balama. Şurubul ocluzorului
se activează până când între ramura superioară şi soclul modelului superior se crează
o distanţă de aproximativ 5 mm, poziţie în care şurubul se blochează cu
contrapiuliţa;
Ansamblul se introduce 2 - 3 minute în apă rece pentru a favoriza aderarea pastei
de gips şi pentru ca gipsul să nu facă priza instantaneu (apa din compoziţie fiind
absorbită de gipsul deshidratat al modelelor);
Montarea începe întotdeauna cu braţul inferior;
Se prepară pasta de gips şi se depune o cantitate mică de gips pe o bucată de
hârtie lucioasă sau o plăcuţă de sticlă şi se aşează ramura inferioară a ocluzorului în
gips. Se depune o nouă cantitate de gips şi se poziţionează modelele cu partea distală
spre balama şi se îndepărtează excesul, pentru a exista loc pentru manevrarea
şurubului.
În acest moment este important ca poziţionarea modelelor să se facă conform
celor trei reguli. Pentru tehnicienii începători e bine să aştepte priza gipsului cu care
s-a făcut fixarea modelului inferior;
O nouă cantitate de gips se depune pe soclul modelului superior şi se închide
ramura superioară a ocluzorului. Excesul de gips se îndepărtează, celui cu care s-a

Tehnologia protezelor mobile 39


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

fixat modelul superior dându-i-se o formă de semielipsă (calotă). În final, volumul


ansamblului montat în ocluzor, trebuie să permită o manevrare uşoară;
Este bine ca fixarea să se facă în doi timpi pentru ca dilatarea de priză a gipsului
să nu modifice relaţia intermaxilară. Gipsarea trebuie făcută destul de repede pentru
ca gipsul să nu facă priză înainte de terminarea operaţiei. Imediat după priza gipsului
se definitivează fasonarea;
După fixarea modelelor, se controlează ca şurubul să nu fie acoperit de gips.
Fixitatea poziţiei şurubului este asigurată avansând contrapiuliţa în contact cu braţul
pe care şurubul se deplasează.
TRASAREA REPERELOR DE PE ŞABLOANE PE MODELELE
GIPSATE ÎN OCLUZOR
Există două situaţii în funcţie de tehnica utilizată:
1. Transferarea reperelor după metoda lui Alfred Gysi. Reperele însemnate de
medic pe bordura şabloanelor de ocluzie sunt trasate pe soclul modelelor montate în
ocluzor astfel:
a) linia mediană (axa de simetrie a arcadei): se prelungeşte în sus pe soclul
modelului superior şi în jos pe soclul modelului inferior.
b) liniile caninilor: se prelungesc pe soclul modelului superior. Între liniile
caninilor se vor monta cei şase dinţi frontali;
c) linia surâsului: se măsoară distanţa dintre linia surâsului trasată pe şablonul
superior şi planul de ocluzie. Se trasează pe soclul modelului superior două linii
paralele aflate una de alta la distanţa măsurată. Aceasta distanţă măsurată în
milimetri se trece şi pe fişa de laborator;
d) planul de orientare ocluzală: se transcrie pe soclul modelului superior, printr-o
linie paralelă cu acesta.
e) curbura vestibulară a bordurii superioare de ocluzie: acest reper nu poate fi
transcris ci este înregistrat printr-o amprentare cu gips sau chit siliconic a curburii
vestibulare, obţinându-se o cheie, care este pusă pe model după îndepărtarea
şabloanelor şi faţă de care se montează grupul dinţilor frontali, în contact cu faţa
internă (concavă) a cheii.
După trasarea acestor repere se îndepărtează şabloanele de ocluzie de pe modele
astfel:
ambele în acelaşi timp când modelele prezintă reliefuri atrofiate sau când crestele
alveolare, deşi pronunţate, sunt în acelaşi plan;
separat, când modelele prezintă porţiuni retentive mari, creste alveolare foarte
proeminente, etc.
2. Transferarea reperelor după metoda lui Pedro Saizar.
Autorul a imaginat o plăcuţă metalică perfect plană, semirotundă sau de forma
literei „H” şi groasă de 0,5 - 0,7 mm. Ea este aşezată între bordurile şabloanelor de
ocluzie şi materializează planul de orientare ocluzală şi datorită căreia, montarea
dinţilor se va face faţă de un plan stabilit. Tehnica este următoarea:
 cele două şabloane se detaşează unul de celălalt la nivelul bordurilor de
ocluzie;
 se aplică şi se lipeşte plăcuţa metalică de suprafaţa ocluzală a bordurii
şablonului superior în aşa fel încât să depăşească limita vestibulară a
bordurii;
 se ramoleşte uniform la flacără ceara bordurii de ocluzie inferioară şi se
închide corect ocluzorul;

Tehnologia protezelor mobile 40


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

 plăcuţa se imprimă în bordura de ocluzie ramolită a şablonului inferior şi


se fixează de acesta cu ceară de lipit fierbinte;
 baza şablonului inferior se lipeşte de model cu ceară în câteva puncte
pentru a avea stabilitate în timpul montării dinţilor;
 se detaşează şablonul superior de plăcuţă;
 se închide ocluzorul şi se trasează pe plăcuţă cu un creion negru limita
vestibulară a valului de ocluzie superior (care reprezintă poziţia feţei
vestibulare a dinţilor superiori), linia mediană şi linia caninilor;
 în regiunea premolarilor şi molarilor, de ambele părţi, se trasează o linie,
corespunzătoare crestei alveolare inferioare şi o linie în regiunea frontală,
pentru creasta alveolară anterioară;
 pe soclul modelului superior se trasează două paralele la distanţa
măsurată pe şabloane, între planul de orientare ocluzală şi linia surâsului;
 în continuare se trasează liniile ajutătoare montării dinţilor arificiali ca la
punctul anterior.

5.3. Montarea în articulatorul neprogramabil (mediu)


Au următoarele repere fixe:
• panta tuberculului articular (valoare medie de 33 – 34 °);
• unghiul Bennett (valoare medie 15 - 18°);
• distanţa intercondiliană (valoarea medie 10,4 cm).
Aceste articulatoare permit reproducerea următoarelor mişcări mandibulare:
- deschiderea şi închiderea;
- propulsia;
- lateralitatea.
ARTICULATORUL GYSI SIMPLEX
Părţi componente:
• braţ superior mobil pe care se va monta modelul maxilar;
• braţ inferior pe care se montează modelul mandibular;
• mecanismul de articulare;
• tija verticală anterioară de menţinere a dimensiunii verticale de ocluzie;

Fig. 10
• un indicator interincisiv culisabil pe tija verticală;
• culisă pentru fixarea tijei de orientare anterioară;
• un platou incizal reglabil pe care se deplasează vârful tijei verticale, care
reface conducerea incizală;
• plan metalic demontabil ce materializează planul de orientare ocluzală;
• accesorii pentru montarea modelelor pe braţele articulatorului (discuri de
montare, ştifturi de fixare).
Montarea în articulatorul mediu
Este realizată în următoarea succesiune:
a) Pregătirea modelelor ce va cuprinde:
- trasarea reperului medio – sagital pe soclul superior;

Tehnologia protezelor mobile 41


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

- trasarea altor repere: linia surâsului, a caninilor, planul de orientare ocuzală;


- umezirea modelelor în apă;
b) Pregătirea şabloanelor cuprinde:
- realizarea a trei chei de reper, una frontală şi câte una laterală, dreapta şi
stânga, necesare pentru a repoziţiona şabloanele, oricând după separarea lor;
- separarea şabloanelor.
c) Pregătirea articulatorului:
- tija de ghidaj anterioară se situează la nivelul ramurii superioare;
- înclinarea platoului incisiv este reglată după înclinaţia dinţilor
cuspidaţi şi gradul de supraacoperire a frontalilor;
- plăcuţa ocluzală va fi distanţată de axul condilian la 3,4 cm, iar în sens
transversal se va situa pe axa de simetrie a aparatului;
- indicatorul incisiv se va situa la punctul interincisiv;
- se face izolarea cu ulei de vaselină a braţelor la locul de gipsare a
modelelor, lucru ce va permite îndepărtarea modelelor.
d) Gipsarea modelului superior. Întotdeauna se începe montarea cu
modelul superior după tehnica:
- se separă cele două şabloane de ocluzie dacă nu s-a făcut la faza de
pregătire a şabloanelor;
- se ridică braţul superior;
- se aşează şablonul superior împreună cu modelul cu suprafaţa ocluzală
a bordurii de ocluzie pe planul de orientare protetică;
- linia mediană trasată pe soclu trebuie să corespundă cu linia mediană a
braţului superior;
- indicatorul incizal se aduce la nivelul punctului interincisiv marcat pe
bordura de ocluzie şi se fixează;
- bordura de ocluzie se lipeşte cu ceară pe planul de orientare protetică;
- se aplică pasta de gips pe soclul modelului superior peste care se
coboară ramura superioară a articulatorului.
e) Gipsarea modelului inferior se face după priza gipsului cu care s-a fixat
modelul superior în ordinea :
- se îndepărtează planul de orientare protetică;
- poziţionarea modelului inferior faţă de cel superior prin intermediul
şabloanelor de ocluzie şi a cheilor realizate pe acestea;
- solidarizarea provizorie a şabloanelor prin lipire cu ceară;
- aplicarea pastei de gips pe braţul inferior al articulatorului;
- se coboară braţul superior pe care se află ansamblul modele – şabloane
până când modelul inferior vine în contact cu pasta de gips;
- se fixează tija verticală la înălţimea data de şabloane şi se reglează
platoul incizal.

5.4. Montarea în articulatorul programabil (individual)


Acestea pot fi:
Parţial programabile (semiadaptabile);
Total programabile (adaptabile).
ARTICULATOARELE PARȚIAL PROGRAMABILE
Acestea au următoarele valori reglabile individual:
• înclinarea pantei retroincisive (ghidajul anterior);

Tehnologia protezelor mobile 42


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

• înclinarea pantei tuberculului articular;


• distanţa de la punctul interincisiv la axa de rotaţie pură;
• unghiul Bennett.
În funcţie de valoarea aparatului, se mai pot regla:
-unghiul simfizar;
-orientarea planului de ocluzie după planurile de referinţă.
Reglarea aparatului se face pe baza datelor obţinute prin examen clinic şi
determinări funcţionale cu ajutorul arcului facial. Aceste arcuri faciale au fost
concepute pentru a permite înregistrarea şi transferarea în articulator a poziţiei
modelului superior în raport cu axa balama, care trebuie să fie cea pe care maxilarul
superior o are în raport cu articulaţia temporo-mandibulară.
Furculiţa pentru arcada edentată vine introdusă în valul de ceară pentru o
înregistrare corectă a raporturilor interarcadice. În cavitatea bucală ea contribuie la
susţinerea arcului facial.
ARTICULATOARELE TOTAL PROGRAMABILE
Aceste instrumente de laborator permit obţinerea unor rezultate exacte
determinate pe baza parametrilor anatomici şi funcţionali ai pacientului şi sunt
capabile să reproducă o mişcare tridimensională analogă mişcărilor funcţionale
mandibulare.
Au următoarele caracteristici:
• capacitatea de a individualiza traiectoria condiliană în trei planuri;
• programarea ghidajului condilian în funcţie de mişcarea Bennett;
• reproduc curburile pantei tuberculului articular pe baza datelor
înregistrate pe pacienţi;
• au distanţa intercondiliană reglabilă în totalitate;
• elementele articulare sunt fixate la braţul inferior, cel superior fiind
mobil;
• acceptă un ax cinematic de transfer.
Programarea individuală a acestor simulatoare se realizează pe baza:
• înregistrărilor intraorale;
• înregistrări extraorale grafice;
• înregistrări electronice.
Aceste înregistrări relevă relaţia centrică, traiectoriile condiliene şi/sau incisive
şi poziţia şablonului faţă de axele de referinţă.

Teste de autoevaluare
1*. La montarea în ocluzor se respectă următoarele reguli:
a. linia mediană a celor două modele trebuie să fie paralelă cu axa balama a
ocluzorului;
b. linia mediană a celor două modele trebuie să coincidă cu linia mediană a
ocluzorului;
c. distanţa de la axa balama la planul de ocluzie să fie de 9-10 cm;
d. se gipsează întâi modelul superior;
e. se gipseaza simultan cele doua modele.

2*. Direcţia planului de orientare protetică în regiunea laterală este paralelă cu:
a. planul orizontal al mesei;
b. linia bipupilară;
c. planul de la Frankfurt;

Tehnologia protezelor mobile 43


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

d. planul lui Camper;


e. Curba lui Spee;

3*. Articulatorul tip arcon:


a. are panta condiliană poziționată la nivelul brațului inferior;
b. are panta condiliană poziționată la nivelul brațului superior;
c. nu asigură superpozabilitatea între axa mecanică de închidere-deschidere şi
axa balama în jurul căreia se realizează mişcările mandibulei;
d. nu permit utilizarea unui arc facial;
e. utilizează un arc facial tip arcon.

4*. Ocluzorul:
a. permite doar mişcări în plan vertical;
b. permite doar o parțială programare în raport cu axa bicondiliană;
c. permite reproducerea 44artial a mişcărilor de lateralitate;
d. nu se utilizează în tehnologia metalo-ceramică;
e. utilizează un arc facial simplu.

5. Pregătirea modelelor constă în:


a. reducerea dimensiunilor soclurilor (dacă acestea sunt supradimensionate atât
în înălțime cât şi în lățime);
b. tăierea a mai multor şanțuri de retenție pe suprafața bazală a fiecărui soclu
adânci de 3-4 mm;
c. solidarizarea provizorie a modelelor între ele la nivelul soclurilor;
d. soclarea modelelor în vederea obținerii conturului modelelor;
e. se pot monta fără să se reducă din baza modelului pentru că au fost soclate
foarte bine .

6. Reguli de montare a ansamblului modele-şablon în ocluzor:


a. planul de orientare ocluzală materializat de locul de unire a celor două
suprafețe ale bordurilor este plasat în planul orizontal reprezentat de
suprafața mesei;
b. planul medio-sagital al modelelor să se suprapună planului medio-sagital al
ocluzorului (paralel pe axa balama);
c. distanța între punctul interincisiv, marcat pe şabloane, de intersecția liniei
mediană cu planul de ocluzie şi axul de rotație să fie de 10,5 cm .
d. linia surâsului paralelă cu linia bipupilară;
e. liniile canine paralele între ele şi cu axul ocluzorului .

7. Ce repere se transferă de pe şabloane pe modele în vederea montării dinților:


a. linia mediană;
b. planul lui Camper;
c. linia bipupilară;
d. linia canină;
e. curbura vestibulară .

8. Ce repere se transferă de pe şabloane pe modele în vederea montării dinților


cu o excepție:
a. linia mediană;

Tehnologia protezelor mobile 44


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

b. linia canină;
c. linia surâsului;
d. linia bipupilară;
e. planul de ocluzie .

Soluţii la testele de autoevaluare


1. B; 2. D; 3. B; 4. A; 5. A, B, C; 6. A, B, C; 7. A, D, E;
8. A, B, C, E.

Bibliografie minimală
1.Burlui V. şi colab. – Protetica dentară, Curs litografiat, IMF Iaşi, 1989.
2.D. Bratu şi colab.: Bazele clinice şi tehnice ale protezei totale. Ed. Medicală,
Bucureşti, 2005;
3.Costin G. – Tehnologia aparatelor gnatoprotetice amovibile – Principii şi
parametri, Ed.Apollonia, Iaşi, 2002.
4.DonciuV., David D., Pătraşcu I. – Tehnologia protezei totale, Ed.Didactică. şi
Pedagogică., Bucureşti, 1995.

Tehnologia protezelor mobile 45


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

6. ALEGEREA ȘI MONTAREA DINȚILOR ARTIFICIALI ÎN


VEDEREA REALIZĂRII MACHETEI PROTEZEI TOTALE
Alegerea dinților artificiali
Tehnici de montare a dinților
Definitivarea machetei
Teste de autoevaluare
Soluţii la testele de autoevaluare
Bibliografie minimală

Obiective ale unităţii de învăţare:


La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
însuşirea cunoştinţelor privind alegerea dinților artificiali, tehnici de
montare ale acertora, precum și realizarea propriu-zisă a machetelor.
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 5 ore

Tehnologia protezelor mobile 46


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

6.1. Alegerea dinților artificiali


Alegerea dinţilor în protezarea totală este mai bine percepută dacă se consideră
dinţii anteriori (frontali) şi dinţii laterali (posteriori) separat.
Dinţii frontali sunt selectaţi astfel încât să satisfacă deziderate estetice şi fonetice,
în timp ce dinţii posteriori sunt aleşi astfel încât să determine o funcţie masticatorie
cât mai eficientă. Atât dinţii anteriori cât şi cei posteriori trebuie să se armonizeze
anatomic şi funcţional cu structurile sistemului stomatognat.

Alegerea dinţilor frontali:


dinţii frontali sunt reprezentaţi de doisprezece dinţi, şase maxilari şi şase
mandibulari. Există însă situaţii când premolarii maxilari, în special primii, au
funcţie predominant estetică.
La dinţii frontali ne interesează:
 Pentru a stabili dimensiunea dinţilor artificiali se ţine cont de următorii
factori:
-Dimensiunea feţei;
-Dimensiunea arcadei maxilare;
-Papila incisivă, bosa canină şi frenurile bucale;
-Relaţiile intermaxilare;
-Conturul crestei alveolare reziduale;
-Distanţa dintre cele două creste alveolare reziduale – determină înălţimea
dinţilor;
-Buzele.
 Forma
Forma şi conturul feţei – aspectul general al unui dinte trebuie să se integreze în
aspectul general al feţei privită din normă frontală. Un dinte privit dinspre mezial sau
distal trebuie să se adapteze profilului feţei.
Ea poate fi realizata din documentele fisei stomatologice in care s-au trecut datele
individuale preextractionale sau, daca ele lipsesc, in functie de parametrii clinici
determinati de medic.
Unii autori vin și întăresc regulile de alegere a dinților, astfel:
1.Williams indică drept formă a incisivilor centrali – asemănarea cu conturul
răsturnat al feței, distribuind astfel:
formă pătrată,
formă ovoidală,
formă ascuțită.
2.Nelson stabilește o triadă – triada lui Nelson – armonioasă între conturul feței,
forma arcadei și forma incisivului central superior.
3.Muzi corelează armonia dintre forma incisivilor cu forma generală a corpului,
într-o armonie dento-somato-facială. Astfel pentru indivizii mici de statură dinții vor
fi scurți și mai lați, în timp ce indivizii înalți vor avea dinții lungi și dreptunghiulari.
4.Lejoyeux arată că forma dinților anteriori depinde de:
- arhitectura facială osoasă a feței și forma incisivului central.
Astfel există
tip pătrat cu fețele proximale paralele,
tip triunghiular cu fețele proximale convergente incizal,
tip ovoidal cu fețele divergente și curbe aproximal,
tipurile mixte.

Tehnologia protezelor mobile 47


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

- contururile părților moi


În plan frontal formele feței pătrate, triunghiulare, ovoidale și mixte dau forma
incisivului central superior.
De asemenea, ne mai putem orienta și după forma nasului, astfel unui nas lat de la
bază până la extremitatea sa îi va corespunde un dinte lat, respectiv unui nas îngust
la nivelul bazei îi va corespunde un incisiv central cu un colet mai îngust.
În plan sagital profilul convex impune o față vestibulară a incisivului modelată
convex, o frunte plată cu obrajii scobiți cu profilul plat, impune dinții cu fețele
vestibulare plate
- sexul.
Pentru sexul feminin formele feminine sunt înscrise într-o sferă, dinții au
contururile rotunjite, ovoide, evocând blândețea.
Formele masculine pot fi înscrise într-un cub,dinții au forma robustă, ce
conferă forță, rigiditate și vigoare.
- tipul constituţional – determină alegerea dinţilor frontali superiori.
Incisivul superior diferă ca formă în funcţie de tipul constituţional (atletic,
picnic, leptosom), tip constituţional care se obţine schematic prin încadrarea
imaginară a trunchiului pacientului într-un tetraedru care porneşte de la umeri şi se
termină la articulaţiile coxo-femurale.
- personalitatea individuală.
Refacerea și ameliorarea unei personalități fizice deteriorate se obține prin
refacerea surâsului.
Personalitățile se clasifică în personalități viguroase la care incisivii centrali
sunt în timpul surâsului aparenți și foarte vizibili, personalitățile delicate au
incisivii centrali gracili, fragili și sterși, și intermediarii, constituind majoritatea, au
în timpul surâsului dinții sănătoși, de aspect plăcut. Incisivul central reprezinta partea
concretă a personalității, iar forma incisivului lateral este cea abstractă. Astfel, un
individ mai viguros, aspru și dur, va avea incisivul lateral asemănător cu a
centralului și este dominat de acesta din urma. Cu cât individul este mai emancipat,
intelectualizat, forma incisivului lateral este mai plăcută.
Forma caninului este ascuțită la tineri și la persoanele viguroase, agresive; este
patrată la subiecții bătrâni; rotunjită la persoanele calme, înțelepte sau feminine.
Abraziunea vârfului are aspect concav afectând marginea distală sau numai
vârful caninului.
Vârsta înaintată face ca dintele să fie mai scurt, cu marginea incizală mai groasă.
 Culoarea. Alegerea culorii dinților din zona frontală reprezintă un obiectiv
deosebit de important care domină sau completează armonia formelor și a
dimensiunii dinților frontali.
Armonia culorii este dominată de:
- culoarea de bază care este galbenul la un grad de stralucire și saturație diferit,
la care se adaugă nuanțe reduse de cenușiu, albastru sau roz.
- stralucirea sau luminozitatea este dată de proporția dintre negru și albul care
intră în compoziția culorii.
- gradul de saturație este dat de cantitatea de culoare de bază, galbenul, care
intră în compoziția culorii finale. Este mai accentuat la nivelul coletului.
- transluciditatea caracterizează aspectul natural al dinților și este prezenta la
nivelul marginilor libere și proximale. Transluciditatea la nivelul incizal sau la colet,
face dintele mai tânar, iar suprimarea ei la nivelul marginii incizale face ca dintele să
fie mai saturat, mai îmbătrânit.

Tehnologia protezelor mobile 48


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

Alegerea culorii dinților se face în condițiile unui mediu exterior care va respecta
următoarele condiții (după Lejoyeux):
- se va folosi lumina zilei în orele de luminozitate maximă. Fac excepție
persoanele care lucrează în medii publice de TV și reflectoarele teatrelor pentru care
se va folosi o sursa de lumină asemanatoare. Dar este necesară și confecționarea unei
alte proteze totale cu dinții aleși la lumina zilei pentru activitatea lor cotidiană.
- se așează pacientul la 2 m în fața unei ferestre care nu este orientată spre sud,
pentru a obține o lumină difuză.
- se acoperă hainele prea colorate cu o pânză de culoare neutră, cenușie, și ne
vom feri de culorile dominante, contrastante din jur.
- se umezește cheia de culori.
- să nu privim culoarea dinților mai mult de 5-10 secunde, după care privirea va
aluneca pe fața pacientului, încercând să reconstituim mintal efectul estetic.
- alegerea culorii se face pentru toți dinții frontali, uneori montați pe șablonul de
ocluzie superior.
Culoarea dentară se va armoniza cu:
- Vârsta: la pacienții mai în vârstă dintele este mai galben, mai puțin strălucitor
și transparent, cu mici insule pigmentate și marginea incizală fără transluciditate.
- Sexul: dinții la femei sunt mai deschiși.
- Personalitatea: subiecții viguroși au culoarea mai saturată, închisă și
pigmentată.
- Culoarea părului: pentru bruneți se vor alege dinții galbeni, pentru blonzi
dinții mai deschiși cu marginea incizală transparentă.
- Culoarea tenului: dinți cu dominanță galbenă pentru blonzi, bruni, roșcați, și
dinți cu dominanță cenușie pentru măslinii.
- Culoarea ochilor: ochilor negri le corespund dinții galbeni, ochilor albaștrii
dinții mai deschiși conturați cu cenușiu.
- Poziția dinților pe arcada artificială: sunt mai deschiși dacă sunt vestibularizați
și par mai întunecați dacă sunt mai retrași și oralizați.
- Cadrul oral în care urmează să se armonizeze: grosimea buzelor, culoarea
tegumentelor.
- Culoarea dinților din zona frontală este astfel: incisivul central o dată ales,
incisivul lateral are o tentă mai deschisă, caninul cea mai închisă, iar primul
premolar are culoarea la fel cu a incisivului central. Culoarea dinților omologi este
identică.
- Doleanțele pacientului: culoarea dinților se alege împreună cu pacientul,
acceptându-i doleanțele justificative. Se vor folosi și fotografii vechi ce orientează
tipul de ocluzie, forma și culoarea dinților frontali.
 Materialul din care se confecţionează dinţii artificiali.
Dinții artificiali din zona frontală pot fi realizați din porțelan sau acrilat,
dinți care corespund cerințelor estetice și funcționale.
Alegerea dinţilor din zona laterală
Dinții laterali trebuie să corespundă în principal dezideratelor de ordin funcţional
masticator.
Aici ne interesează:
 Dimensiunea dinţilor laterali – este de preferat ca dimensiunea
vestibulo-orală a dinţilor laterali artificiali să fie mai mică decât a celor naturali,
pentru a se reduce suprafaţa masticatorie, fără a prejudicia însă susţinerea obrajilor.
Dimensiunea vestibulo-orală trebuie să respecte coridorul bucal şi mişcările limbii,

Tehnologia protezelor mobile 49


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

iar dimensiunea antero-posterioară este determinată de dimensiunea spaţiului edentat


lateral.
Mărimea dinților se alege după:
- lungimea mezio-distală a celor patru dinții laterali trebuie să se încadreze în
spațiul dintre fața distală a caninului și limita anterioră a tuberozității maxilare sau
tuberculul piriform. Pe aceste elemente anatomice nu se montează dinții artificiali.
Dacă creasta mandibulară este foarte ascendentă distal, cu grad mare de atrofie
alveolară, se renunță la montarea celui de al doilea molar inferior.
- înalțimea dinților sau dimensiunea ocluzo-gingivală este dată de distanța
dintre cele două creste alveolare în RC din care se scade grosimea bazei protezelor
de 2-4 mm. Înălțimea dinților este egală cu jumătate din aceasta distanță. Ea diferă în
funcție de gradul de atrofie: dacă este mare dinții vor fi înalți și invers.
- lățimea vestibulo-orală este proporțională cu relieful crestei edentate
inferioare: o crestă lată dinții mai lați, creasta îngustă dinții înguști.
!!!!!!Ca regulă generală dinții artificiali:
- vor fi mai înguști decât cei naturali pentru a reduce presiunile asupra suportului
muco-osos și a măririi spațiul funcțional pentru limbă.
- fața linguală a dinților laterali nu trebuie să depășească verticala ridicată de pe
linia oblică internă.
- fața linguală a dinților laterali nu trebuie să depășească o linie care unește fața
mezială a caninului cu fața linguală a tuberculului piriform (regula lui Pound).
 Numărul dinţilor posteriori nu trebuie să fie egal cu cel din dentaţia
permanentă, evitându-se montarea lor pe zona ascendentă a crestei edentate
mandibulare.
 Forma dinților
Feţele proximale, vestibulare şi orale vor fi conturate ca şi cele ale dinţilor
naturali, astfel încât să fie percepute ca atare şi să permită refluarea alimentelor.
Ariile de contact care se realizează între feţele proximale vor asigura continuitatea
arcadelor artificiale.
Feţele ocluzale sunt cele care vor determina forma dinţilor artificiali:
-Anatomici (cuspidaţi) cu înclinarea pantelor cuspidiene de 30 - 33 grade şi
semianatomici (uşor cuspidaţi) cu înclinarea pantelor cuspidiene la 10 - 20 grade;
-Neanatomici (necuspidaţi).
 Culoarea premolarii trebuie să se armonizeze cu nuanţele dinţilor frontali.
Ei trebuie să aibă o culoare uşor mai deschisă decât a restul dinţilor laterali, dar nu
mai deschisă decât a dinţilor frontali.
 Materialul din care se confecţionează dinţii artificiali – sunt preferaţi
cei din răşini acrilice, mai rar cei din mase ceramice.

Pentru alegerea dinţilor artificiali, tehnicianul dentar se orientează după


următoarele repere:
1. După fişa de laborator, tehnicianul alege:
-materialul din care sunt confecţionaţi;
-forma şi culoarea;
-rapoartele interarcadice în regiunea frontală;
-relieful ocluzal al dinţilor laterali;
-artificiile de montare.
2. După reperele trasate pe şabloane, tehnicianul alege:

Tehnologia protezelor mobile 50


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

-înălţimea dinţilor frontali superiori – dată de distanța dintre linia surâsului și planul
de ocluzie;
-dimensiunea mezio-distală a grupului frontal superior – dată de distanța dintre
liniile caninilor – suma lățimii lor trebuie să fie egală cu distanța dintre linia
caninilor + 8 mm (pentru că linia caninilor, marchează vârful canilor, distanța se
măsoară doar până la ½ caninilor);
-dinţii frontali inferiori sunt corelaţi cu dinţii frontali superiori.
3. După modelele de lucru tehnicianul alege:
-lăţimea vestibulo-orală a dinţilor laterali astfel încât dinţii să fie plasaţi în perimetrul
de sprijin oferit de creste;
-lăţimea mezio-distală a dinţilor laterali care se va încadra între faţa distală a
caninului şi un punct situat la 5 - 6 mm faţă de tuberozitatea maxilară, respectiv
tuberculul piriform. Dacă în acest spaţiu nu se pot încadra doi premolari şi doi
molari, se va renunţa la molarul al doilea.
-înălţimea dinţilor laterali se alege în funcţie de distanţa dintre creste. Această
distanţă se poate măsura cu o riglă obişnuită sau cu rigla imaginată de Gysi.

6.2. Tehnici de montare a dinților


6.2.1. Realizarea bazei machetei
Material și instrumentar necesar:
-modelele funcționale montate în simulator,
-folie de ceară roz,
-substanță izolatoare,
-spatulă de ceară,
-bec de gaz.
Tehnica de realizare:
-Modelul se izolează – prin imersie în apă sau cu substanță izolatoare – pentru a
nu adera ceara și a se desprinde ușor macheta de pe model;
-Se plastifiază o folie de ceară roz – la aproximativ 20 de cm deasupra flăcării;
-Se adapează pe model, până la limita de închidere marginală, de la centru spre
periferie, cu presiune ușoară, uniformă, iar cu ajutorul spatulei îndepărtâm excesul;
-Se detensioneză și se îndepărtează de pe model pentru a verifica grosimea bazei;
aceasta trebuie să fie uniformă;
-Se repoziționează pe model baza machetei și se fixează de model în 3-4 puncte,
la marginea acesteia cu ceară fluidă, pentru a fi stabilă în timpul montării;
-Se realizează un rulou de ceară de 5-6 mm diametru, care se lipește pe mijlocul
crestei alveolare, în care vor fi fixați dinții artificiali.
6.2.2. Realizarea arcadelor
Montarea tradiţională a dinţilor artificiali se realizează după reguli generale
stabilite de către o serie de autori (Gysi, Pedro Saizar, etc.) şi care sunt diferite
pentru zona frontală şi cea laterală.
Tehnica GYZI
Gysi a conceput o riglă gradată, care se interpune între crestele interalveolare
ale modelelor fixate în simulator şi indică două aspecte caracteristice:
Valori peste 80 grade, se execută montarea clasică normală;
Valori sub 80 grade, se face montarea inversă.
Această riglă permite măsurarea distanței dintre crestele alveolare precum și
înclinarea axei alveolare.

Tehnologia protezelor mobile 51


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

Fig. 11

Material și instrumentar necesar:


-baza machetei pe modelele montate în simulator,
-garniturile de dinți artificiali aleși,
-ceară roz,
-spatulă de ceară,
-bec de gaz.

Reguli generale de montare a dinților artificiali:


 Vor urmări în special refacerea aspectului estetic al pacientului. Montarea
dinţilor artificiali în zona frontală va cuprinde următoarele etape:
 Montarea frontalilor superiori – se realizează după criterii estetice şi fonetice,
alegându-se dinţi asemănători ca formă, dimensiune şi culoare cu dinţii
naturali. Plasarea lor va imita în mare forma crestei superioare, descriind
curbura acesteia.
 Marginile incizale se vor situa în afara jumătăţii crestelor, iar coletele sunt în
general postate pe creastă.
 Montarea frontalilor superiori se realizează după datele obţinute la
determinarea relaţiilor intermaxilare, transferate în laborator, care sunt
marcate în cele trei planuri anatomice.
 Montarea frontalilor inferiori – are în vedere următoarele: plasarea obligatorie
a coletului dinţilor inferiori pe mijlocul crestei; marginea lor incizală este uşor
vestibularizată; se respectă spaţiul necesar limbii; se plasează dinţii în zona
neutrală, între limbă şi buza inferioară; între faţa vestibulară a dinţilor şi baza
protezei se realizează un unghi diedru, favorabil menţinerii şi stabilităţii
protezei prin aplicarea buzei inferioare; incisivii centrali vor avea rapoarte de
ocluzie în plan vertical doar cu incisivii centrali superiori.
 Obiectivele urmărite la montarea dinților în zona laterală sunt asigurarea
eficienţei masticatorii (cuspidarea adecvată în funcţie de stereotipul masticator
și plasarea dinţilor în perimetrul de sprijin) şi stabilizarea protezelor.
 Montarea dinților artificiali în zona laterală se realizează pe mijlocul crestei,
deoarece șanțul medio-distal trebuie să se suprapună cu muchia crestei.

Fig. 12

Tehnologia protezelor mobile 52


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

Fig. 13
 Stabilirea rapoartelor de ocluzie – întâlnirea dinților între ei se fac în planul de
ocluzie, respectând cele trei curbe: sagitală (Spee), tansversală (Monson şi
Villain), incizală.

Fig. 14

Reguli individuale de montare a dinților:


Pentru fiecare dinte artificiali există reguli individuale de montare care
precizează: direcţia axului longitudinal în sens mezio-distal, direcţia axului
longitudinal în sens vestibulo-oral și orientarea faţă de planul de ocluzie.
Mai întâi de montează dinții maxilari, alternativ stânga – dreapta, începând de la
linia mediană (cu incisivii centrali).
Dinții mandibulari se montează după cei maxilari, astfel: M 1, C, IC, IL, PM1,
PM2, M2.

Montarea dinților maxilari


Incisivul central superior:
Se poziţionează cu faţa mezială în continuarea liniei mediane de pe soclul
modelului superior, care prin montarea celor doi incisivi centrali devine linia
interincisivă;
Axul său longitudinal se va înclina 2 - 3 grade spre distal faţă de mezio-sagital.
Astfel coletul este uşor înclinat spre distal, deci axul celor doi incisivi centrali este
divergent la nivelul coletelor şi convergent la nivelul marginii incizale;
Înclinarea vestibulo-orală a axului longitudinal faţă de planul frontal va fi de 5 - 8
maximum 10 grade. Deci marginea incizală va fi vestibularizată faţă de poziţia
coletului cu 1 - 3 mm;

Tehnologia protezelor mobile 53


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

Fig. 15

Marginea incizală va atinge planul de orientare ocluzală, reper regăsit pe


marginea inferioară a şablonului inferior;
Raportul cu creasta reziduală este determinat de linia interalveolară pentru
ocluzia psalidodontă frontală.
Incisivul lateral superior:
Faţa mezială este situată în contact cu faţa distală a incisivului central;
Înclinarea mezio-distală a axului longitudinal al dintelui va fi de 3 - 5 grade spre
distal;

Fig. 16

Înclinarea vestibulo-orală va fi de 6 - 8 până la 12 grade, astfel încât coletul


dintelui să pară înfundat faţă de central;
Dintele nu atinge planul ocluzal, marginea incizală este distanţată de acest plan cu
0,5 - 1 mm.
Caninul superior:
Faţa mezială este în contact cu faţa distală a incisivului lateral superior;
Înclinarea mezio-distală a axului longitudinal al dintelui este de 1,5 - 2 mm spre
distal;

Fig. 16

Înclinarea vestibulo-orală a caninului este de 2 - 5 sau chiar până la 7 grade spre


oral faţă de planul frontal;

Tehnologia protezelor mobile 54


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

Caninul atinge planul de orientare ocluzală cu vârful cuspidului;


Jumătatea mezială a caninului se armonizează cu grupul frontal, iar jumătatea
distală cu grupul premolarilor.
Grupul frontal superior se înscrie clasic în curbura vestibulară prestabilită
clinic, iar dinţii prezintă contacte proximale strânse. După montarea lor se verifică cu
o placă rigidă (din sticlă sau metal), denumită placă de ocluzie, dacă aceştia au
poziţia corectă.
Premolarul prim superior:
Între el şi faţa distală a caninului există uneori un spaţiu mic de 0,75 mm, pentru a
putea permite o bună angrenare a cuspidului caninului inferior, când nu se lucrează
cu garnituri asortate;

Fig. 17

Şanţul mezio-distal al dintelui corespunde cu mijlocul crestei reziduale;


Axul longitudinal este perpendicular pe planul de orientare ocluzală;
Vârful cuspidului vestibular atinge planul de orientare ocluzală, iar vârful
cuspidului palatinal se distanţează de acest plan la 0,5 mm;
Liniile prelungite (spre bolta palatină) care unesc cuspizii vestibulari şi orali ai
premolarilor primi superiori din stânga şi dreapta arcadei, intersectează linia medio-
sagitală posterior amplasării lor.
Premolarul doi superior:
Faţa mezială este în contact cu faţa distală a primului premolar;
Şanţul mezio-distal se plasează pe mijlocul crestei;
Axul longitudinal este perpendicular pe planul de orientare protetică;

Fig. 18

Înclinarea coletului va fi cu 0,5 mm spre mezial;


Atinge planul ocluzal cu ambii cuspizi;

Tehnologia protezelor mobile 55


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

Liniile de unire ale cuspizilor vestibulari şi orali ai premolarilor secunzi din


stânga şi dreapta sunt una în prelungirea celeilalte şi sunt dispuse perpendicular pe
planul medio-sagital, deci în dreptul dinţilor respectivi.
După montarea premolarilor se controlează dacă marginile incizale ale dinţilor
frontali se află pe un arc de cerc continuu, corespunzător curburii vestibulare,
simetric faţă de linia mediană. Jumătatea distală a feţei vestibulare a caninilor va fi
continuată cu feţele vestibulare ale premolarilor, aflate pe o linie dreaptă sau uşor
convexă.
Molarul prim superior:
Faţa mezială este în contact cu faţa distală a premolarului secund;
Şanţul intercuspidian este plasat pe mijlocul crestei;
Axul longitudinal este înclinat spre mezial şi oral;
Faţa ocluzală are direcţie în jos, vestibular şi distal, formând un unghi de 6 grade
cu planul de orientare ocluzală;

Fig. 19

Prin această înclinare doar cuspidul mezio-palatinal atinge planul de orientare


protetică, cuspidul disto-palatinal fiind la un milimetru distanţă de acest plan.
Molarul secund superior:
Faţa mezială este în contact cu faţa distală a molarului prim;
Se montează pe mijlocul crestei alveolare;
Înclinarea axului său longitudinal este mai accentuată în sens mezial şi oral decât
a primului molar;

Fig. 20

Faţa ocluzală este puternic înclinată vestibular şi distal;


Nici unul dintre cuspizi nu atinge planul de orientare ocluzală;
Cel mai apropiat de planul de orientare ocluzală este cuspidul mezio-palatinal,
aflat la 0,5 - 1 mm.

Tehnologia protezelor mobile 56


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

Fig. 21

Montarea dinților mandibulari


Molarul prim inferior:
Se poziţionează pe mijlocul crestei reziduale, cu şanţul mezio-distal paralel cu
mijlocul crestei;
Se lipeşte cu faţa ocluzală de cea a dinţilor superiori astfel: cuspidul mezio-
vestibular intră între versantul distal al cuspizilor premolarului doi superior şi
cuspidul mezio-vestibular al molarului unu superior. În sens vestibulo-oral, cuspidul
vestibular intră în şanţul intercuspidian al molarilor superiori;
Se ramoleşte cu spatula ceara machetei inferioare şi se închide simulatorul. Se
răceşte bine, se dezlipeşte faţa ocluzală a molarului inferior de cea a dinţilor
superiori şi se deschide simulatorul. Molarul va rămâne fixat de macheta inferioară;
În plan sgital se obţine cheia lui Angle: cuspidul mezio-palatinal al molarului
prim superior se plasează în foseta centrală a molarului prim inferior, între cuspidul
mezio-vestibular şi centro-vestibular;
Cuspizii vestibulari ai molarului superior depăşesc pe cei mandibulari cu o
jumătate de cuspid.

Fig. 22

În caz de necesitate, se modifică înclinarea în sens vestibulo-oral a elementelor


arcadei superioare.
Excepţiile în cazul montării primului molar inferior sunt:
În cazul unui prognatism inferior, primul molar se va monta în poziţie
mezializată;
În retrognatismul inferior, se va monta în poziţie distalizată.
Caninul inferior:
Se montează cu coletul pe creastă;
Este aproximativ în poziţie verticală, coletul fiind uşor distalizat;
Vârful cuspidului, discret oralizat şi mezializat, se inseră în spaţiul interdentar
dintre incisivul lateral superior şi caninul superior;
Unind axele longitudinale ale celor doi canini, acestea converg spre linia
mediană.

Tehnologia protezelor mobile 57


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

Fig. 23

Incisivul central inferior:


Coletul este pe mijlocul crestei;
Se situează de regulă simetric de o parte şi de alta a liniei mediane, cu faţa
mezială în contact cu vecinul;

Fig. 24

Marginea incizală este discret vestibularizată;


În plan vertical, marginea incizală a incisivului central superior acoperă cu 1 - 2
mm incisivii centrali inferiori în ocluzie psalidodontă;
În plan sagital, se creează un spaţiu de inocluzie tot de 1 - 2 mm.
Incisivul lateral inferior:
Se situează pe mijlocul crestei;
Este perpendicular pe planul orizontal;
Faţa sa mezială se află în contact cu cea distală a incisivului central inferior;
Faţa sa distală este în contact cu faţa mezială a caninului inferior;

Fig. 25

Marginea incizală este plasată cu 0,5 mm superior faţă de cea a centralului


inferior;
Se plasează în treimea distală a feţei orale a incisivului central superior şi în
treimea mezială a feţei orale a incisivului lateral superior;
Marginea incizală are aceleaşi rapoarte ca şi incisivul central.
Premolarul unu inferior:
Se montează cu coletul pe creastă;

Tehnologia protezelor mobile 58


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

Cuspidul vestibular trebuie să se încadreze între vârful cuspidului caninului


superior şi cuspidul vestibular al premolarului superior;
Faţa ocluzală este uşor lingualizată;
În plan frontal, cuspizii vestibulari maxilari depăşesc cu jumătate din înălţimea
lor pe cei mandibulari;
În cazurile în care spaţiul disponibil între canin şi molare este redus, se şlefuieşte
proximal sau se suprimă total.

Fig. 26

Premolarul doi inferior:


Faţa mezială este în contact cu faţa distală a primului premolar, iar faţa distală
este în contact cu faţa mezială a molarului prim inferior;
Este cu coletul pe creastă;
Se montează pe mijlocul crestei, perpendicular pe ea;
Cuspidul vestibular este în contact cu crestele marginale ale premolarilor unu şi
doi superiori, iar vârful acestuia este plasat în spaţiul interdentar dintre cei doi
premolari superiori;
Faţa ocluzală este uşor lingualizată.

Fig. 27

Molarul doi inferior:


Se montează pe mijlocul crestei;
Realizează unitatea masticatorie cu molarul prim şi secund superior;
Faţa mezială este în contact cu faţa distală a molarului prim inferior;
Faţa ocluzală este orientată superior, mezial şi lingual.

Fig. 28

Tehnologia protezelor mobile 59


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

După montarea molarilor inferiori se verifică:


Dacă s-au realizat unităţile de masticaţie;
Dacă forma arcadei obţinută prin montarea dinţilor este simetrică;
Dacă curbura feţelor ocluzale este paralelă cu curbura crestei alveolare marcată
pe soclul modelului;
Dacă în sens transversal cuspizii vestibulari ai dinţilor laterali maxilari depăşesc
pe cei mandibulari cu o jumătate de cuspid. Astfel se obţine o treaptă care împiedică
mucoasa obrazului să pătrundă între feţele ocluzale ale dinţilor, evitând
traumatizarea ei;
Dacă şanţurile intercuspidiene mezio-distale ale dinţilor laterali corespund
mijlocului crestei alveolare, marcate printr-o linie prelungită distal pe soclul
modelelor;
Tehnica Pedro Saizar
Autorul foloseşte dinţi anatoformi, dar în locul plăcuţei mobile utilizate de Gysi
foloseşte o plăcuţă de ocluzie fixată pe faţa ocluzală a bordurii de ocluzie a
şablonului inferior. Avantajele metodei sunt:
Planul de orientare protetică, materializat prin plăcuţă, are o poziţie stabilă în
timpul montării dinţilor artificiali;
Reperele trasate pe şabloane sunt transpuse pe plăcuţă (mai puţin linia surâsului);
Exclude cheia vestibulară şi manevrele repetate de punere a acesteia în contact cu
modelul deoarece pe plăcuţă se trasează curbura bordurii superioare de ocluzie.
Plăcuța Pedro Saizar este din metal și are forma literei „U”. Se așează între
bordurele ocluzale pentru stabilirea planului de ocluzie și se transferă reperele de pe
șablonul de ocluzie superior: curbura vestibulara, linia mediană și linia caninilor.
Şablonul de ocluzie superior este îndepărtat de pe model şi apoi vor fi trase pe
model:
Pe soclu, în regiunea anterioară, două linii paralele la distanţa care corespunde pe
şabloane distanţei dintre planul de ocluzie şi linia surâsului;
Liniile care marchează mijlocul crestei în regiunea laterală.
Montarea dinţilor respectă legile generale şi individuale formulate de Gysi.
Astfel:
Incisivii centrali se montează de o parte şi de alta a liniei mediane. Coletul va fi
orientat spre oral cu 2 mm faţă de marginea incizală, rezultând înclinarea vestibulo-
orală a dintelui cu 5 - 8 grade. Coletul va fi distalizat cu 2 grade;
Incisivii laterali se montează cu feţele meziale în contact cu feţele distale ale
incisivilor centrali. Marginea incizală se va afla pe curbura vestibulară trasată pe
plăcuţă, dar cu 0,5 - 1 mm mai sus faţă de aceasta. Axul longitudinal va fi înclinat
distal cu 3 grade, iar vestibulo-oral cu 8 -12 grade;
Caninii se montează cu feţele meziale în contact cu feţele distale ale incisivilor
laterali. Cuspidul ia contact cu plăcuţa la nivelul curburii vestibulare, pe linia
caninilor. Axul longitudinal va fi înclinat distal cu 1,5 grade, iar vestibulo-palatinal
cu 3 - 5 grade;
După montarea grupului frontal, se controlează încadrarea lor în curbura
vestibulară, cât şi simetria montării;
Montarea dinţilor laterali se face pe mijlocul crestei alveolare, cu înclinările
cunoscute şi respectând planul de orientare ocluzală reprezentat de plăcuţă.

Tehnologia protezelor mobile 60


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

6.3. Definitivarea machetei


O dată terminată montarea dinţilor artificiali, macheta este pregătită pentru probă
pentru ca pacientul să fie plăcut impresionat încă de la început. Astfel:
Se modelează gingia artificială numai în regiunea frontală pentru ca medicul şi
pacientul să poată aprecia valoarea estetică a montării. Se modelează ceara din jurul
coletului dinţilor, se modelează papilele interdentare, precum şi porţiunea iniţială a
alveolelor. Nu se modelează feţele laterale şi faţa orală, deoarece ele nu influenţează
controlul şi s-ar putea să necesite modificări;
Dinţii artificiali sunt curăţaţi de ceară;
Se măreşte rezistenţa machetei pentru probă, pentru a preveni fracturarea sau
deformarea ei. Cea maxilară se întăreşte cu un fragment de placă de bază adaptată pe
baza machetei, între arcadele dentare artificiale. Cea mandibulară se armează cu un
fragment de sârma de 1,5 mm diametru, curbat şi aplicat prin încălzire în grosimea
versantului oral al machetei;
Machetele sunt desprinse de pe modele, marginile se rotunjesc, iar eventualele
asperităţi de pe suprafaţele mucozale se netezesc. Se verifică dacă marginile
machetei reproduc întocmai fundurile de sac, în caz contrar se izolează din nou
modelul cu apă şi se completează cu ceară topită zonele cu deficienţe;
Cu o pară de aer se proiectează pe suprafaţa machetelor un jet de aer cald pentru a
obţine un aspect neted, lucios.
După aceste operaţii, machetele aplicate pe modele, împreună cu aparatul în care
s-a realizat montarea (ocluzor sau articulator) precum şi cu şabloanele de ocluzie şi
fişa de laborator, sunt trimise în cabinet.

Teste de autoevaluare
1. Montarea dinţilor artificiali frontali (la protezatul total) se face după următoarele
repere însemnate pe modelele funcţionale şi socluri:
a. linia mediană, corespondentul axei de simetrie a feţei
b. liniile canine
c. curba von Spee
d. planul de orientare ocluzală
e. overjet de 2 - 3 mm.
R: A, B, D
2. Montarea normală a dinţilor laterali artificiali (în cadrul confecţionării machetei
protezei totale mandibulare) se face după următoarele reguli:
a. montarea dinţilor în inocluzie sagitală
b. montarea dinţilor pe mijlocul crestei alveolare
c. montarea dinţilor după regulile lui POUND
d. montarea distalizată a molarilor primi în ocluzia normală
e. montarea mezializată a molarilor primi în psalidodonţie.
R: B, C
3. Montarea premolarului I superior (la edentatul total) în raport cu planul de
orientare ocluzală va urmări:
a. atingerea planului cu toată suprafaţa ocluzală
b. atingerea planului de orientare ocluzală cu vârful cuspidului vestibular

Tehnologia protezelor mobile 61


MIHAELA PĂPUŞA VASILIU

c. distanţarea cuspidului oral de plan la 0,5 mm


d. nu se atinge deloc planul de orientare ocluzală
e. acest dinte nu se montează deloc pe arcada artificială.
R: B, C

Tehnologia protezelor mobile 62