Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Inflația este un dezechilibru macroeconomic care poate fi prezent în economia oricărei țări,
reprezentat de o creștere generalizată a prețurilor și de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei
naționale, ca rezultat al necorespunderii masei monetare cu Produsului Intern Brut creat în economie.
Inflația este un indicator final, care arată la sfârsit de an fiscal dacă politicile guvernamentale monetare,
fiscale, legislative, etc., alături de politicile Băncii Centrale, se coordonează și conduc la o stabilitate a
prețurilor de consum.
Nu putem vorbi despre inflație doar ca un proces de creștere a prețurilor, deoarece caracteristicile
inflației nu sunt doar creșterea prețurilor. Inflația:
este un proces de depreciere a banilor atât pe plan naţional, cât şi în raport cu alte monede;
este un proces de creştere durabilă şi generalizată a preţurilor şi tarifelor;
este expresia unui dezechilibru monetar şi material, manifestat atât pe piaţa monetară cât şi pe piaţa
bunurilor economice;
este influenţată de numeroase aspecte psihologice (de ex. de teama instabilităţii economice şi
folosind mecanismul creditului, populaţia aduce în "prezent" o cerere viitoare de consum, șocurile
economice, anticipările, etc).
În funcţie de amploarea procesului inflaţionist în teoria şi practica economică s-au încetăţenit mai
multe tipologii (forme) ale inflaţiei:
• Inflația lentă – se referă la creșterea treptată și continuă a prețurilor de până la 5%. Termenul a fost
propus de către Franklyn Holzman, profesor la universitatea Tufts, în 1959.
• Inflația moderată (persistentă) – reprezintă creșterea anuală a prețurilor cu 5-10%. Definiția
inflației moderate a fost propusă de către Rudiger Dornbusch, profesor la MIT și Stanley Fischer,
primul vice-director executiv al FMI, în 1993.
• Inflație galopantă – cea care conduce la dublarea preţurilor în decurs de un an,creșterea depășește
15% anual, expresie şi sursă a unor ample dezechilibre în economie.
• Megainflaţia – denumire relativ nouă, ce reflectă un fenomen inflaţionist foarte accentuat şi greu
de stăpânit de către autorităţile guvernamentale, apărut atunci când inflaţia depăşeşte pragul formei
galopante. Creşterile de preţuri se situează între 100% şi 150% anual.
• Hiperinflația – reprezintă creșterea prețurilor de peste 50% pe lună (ceea ce reprezintă 13000 pe
an). Definiția hiperinflației a fost formulată pentru prima dată de către Phillip Cagan, profesor la
Universitatea Columbia, în 1956. Hiperinflația începe în luna în care creșterea prețurilor depășește
50% și se termină, dacă rata creșterii prețurilor scade sub 50% și timp de un an se menține sub acest
nivel.
Care sunt cauzele inflaţiei?
Cauzele inflaţiei pot fi analizate pe rând, fiecare dintre acestea generând o anumită formă de inflaţie.
Economistul american M. Friedman explică faptul că inflaţia este legată de oferta de monedă,
creşterea acesteia fiind de natură subiectivă sau obiectivă (inflaţie prin monedă). M. Friedman
apreciază că inflaţia este totdeauna un fenomen monetar, excesul de monedă reprezentând
rădăcinile acesteia.
Altă cauză a inflaţiei o constituie excesul de cerere solvabilă (inflaţia prin cerere). Este cea mai
obişnuită formă a inflaţiei care are la bază creşterea cererii agregate în faţa căreia oferta este
inelastică.
Inflaţia prin costuri apare în situaţia în care costurile de producţie cresc mai rapid decât
productivitatea muncii, de fapt primesc un impuls de creştere care va fi reflectat în creşterea
inflaţiei. Atragerea unor factori de producţie rari ale căror preţuri sunt superioare în raport cu
productivitatea marginală ,rezultat a unor proaste alocări ale resurselor.
Inflaţia generată de cerere
Situaţia în care „sunt prea mulţi bani pentru prea Pg
AD1
AS
puţine bunuri" este . Când cererea pentru bunuri şi servicii
AD
Suma de bani de care dispune populaţia este relativ mare, iar industria nu are capacitatea de a mări
volumul de producţie. Ca rezultat preţurile cresc.
Pe
Cînd în 1973 şi 1979 Organizaţia Ţărilor Exportatoare de
Petrol (OPEC) a impus restricţii asupra exportului de
petrol, preţul „aurului negru” pe piaţa internaţională a Y
Ye1 Ye
crescut de 4 ori și a atins valori record..
Managerii firmelor producătoare de bunuri şi servicii au mărit preţurile de vînzare pentru a acoperi
costurile şi pentru a-şi menţine profiturile. Odată cu creşterea preţurilor, angajaţii au cerut majorarea
salariilor pentru a face faţă costului sporit al vieţii, astfel generînd o spirală a inflaţiei.
Cine suferă şi cine beneficiază de pe urma inflaţiei?
Inflaţia îi afectează pe oameni în mod diferit: unii au de suferit, alţii înregistrează beneficii.
Cei care suferă sunt de obicei persoanele cu venituri fixe,
persoanele care fac economii, oamenii care dau bani cu
împrumut şi oamenii de afaceri.
Altfel spus, dacă costul vieţii a crescut cu 10% în 2018, o persoană cu un salariu anual de 10000 lei
în anul 2001 va trebui să aibă un salariu de 11000 lei (10000 + 10%) în 2019.Anumite categorii de persoane
(de exemplu, pensionarii, care au pensii fixe) nu pot să-şi mărească venitul pentru a contracara efectele
inflaţiei. Din această cauză, nivelul lor de viaţă scade. Pentru a proteja aceste categorii, politicile de
protecţie socială trebuie să ţină cont de efectele inflaţiei.
Deponenţii. Persoanele care îşi plasează banii în depozite bancare sau titluri de valoare, care le
garantează un venit fix - dobînda. Dacă rata dobînzii este mai mică decît rata inflaţiei, suma finală de bani
(suma depozitului împreună cu dobînda) va avea o putere de cumpărare mai mică decît suma iniţială.
Creditorii. Persoanele care dau bani cu împrumut sunt în aceeaşi situaţie ca şi persoanele care fac
economii. Dacă pe durata împrumutului inflaţia creşte, banii returnaţi vor valora mai puţin decît valoarea
împrumutului iniţial. Iată de ce rata dobînzii trebuie să fie mai mare ca rata inflaţiei, pentru a asigura
valoarea iniţială a împrumutului plus un venit.
Firmele. Inflaţia afectează negativ afacerile, întrucât managerii pot cu greu anticipa creşterea
costurilor şi a preţurilor și investițiile devin ineficiente.
Cei care beneficiază de pe urma inflaţiei sunt persoanele care nu au venituri fixe, debitorii şi
Guvernul.
Persoane care nu au venituri fixe. În perioadele de inflaţie persoanele sau firme care reușesc să
obțină venit sau să achite salariile de mai multe ori pe lună reuşesc mai uşor să-şi mărească preţurile şi să
achite salarii mai mari angajaţilor. Dacă sporurile sunt mai mari decît rata inflaţiei, nivelul de viaţă al
acestor persoane va creşte. Rezultatul este o marjă a profitului mai mare în timpul acestei perioade.
Debitorii. Persoanele care au luat împrumuturi în perioada de inflaţie vor înapoia bani care vor
valora mai puţin decît suma împrumutată. Dacă dobînda împrumutului este mai mică decît rata inflaţiei, cei
care au luat credite vor beneficia de această diferenţă.
Guvernul. Majoritatea guvernelor colectează un impozit progresiv pe venit. Aceasta înseamnă că
rata impozitului creşte odată cu creşterea venitului. În timpul inflaţiei, cu creșterea nominală a veniturilor
vor crește și impozitele.
Inflaţia poate fi măsurată prin intermediul mai multor indicatori. Cei mai importanţi dintre aceştia
sunt:
a) indicele preţurilor bunurilor de consum (IPC);
b) indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI);
c) deflatorul PIB (IP).
Indicele preţurilor bunurilor de consum (IPC) măsoară evoluţia preţurilor unui coş de produse
semnificativ pentru cheltuielile efectuate de o gospodărie reprezentativă. Componentele acestui coş şi
ponderea acestora în cheltuielile totale sunt determinate de către Biroul Naţional de Statistică pe baza unor
studii efectuate prin sondaj asupra gospodăriilor din Republica Moldova.
IPC−IPC −1
π= ×100
IPC−1
Potrivit normelor minime de produse alimentare incluse în coșul minim de consum, moldovenilor le
revin pentru o zi 260 grame de pâine, 45 grame de carne, 220 mililitri de lapte și 39 grame de pește. Pentru
ciocolată, s-a stabilit o normă de 3 grame pe zi, pentru unt – 6 grame, iar pentru ceai – doar 2 grame zilnic.
Cafeaua nu este inclusă deloc în acest coș necesar pentru supraviețuire. [http://agora.md/analize/112/populatia-
republicii-moldova-traieste-la-limita-minimului-de-existenta ]
În dependență de factorii care provoacă inflația putem vorbi despre diferite instrumente folosite. De
exemplu:
Măsuri de indexare a veniturilor:
• salariilor fixe ;
• pensiilor ;
• dobânzilor ;
Măsuri de reducere a excesului de cerere agregată:
• politică monetară riguroasă, cu scopul de a evita excedentul de monedă în economie;
• politica bugetară a statului, orientată spre reducerea deficitului bugetar, spre menținerea la un
nivel echilibrat a cheltuielilor publice, în perioada respectivă, și spre ridicarea, în anumite
limite, a nivelului impozitelor și taxelor, care să frâneze creșterea cererii și a prețurilor;
• politica dobânzilor la creditele acordate, prin care să nu se ajungă la o micșorare artificială a
ratei dobânzii și la ieftinirea creditului;
Măsuri de stimulare a ofertei:
• o politică de salarizare corelată cu rezultatele economice obținute prin muncă, prin care să se
evite creșterea costurilor;
• creșterea capacității de adaptare a producției la cerințele pieții;
• stimularea extinderii potențialului de producție, prin investiții, progres tehnologic, prin forța de
muncă de calificare înaltă, inovații, prin creșterea productivității factorilor de producție.
Consecințele inflației provoacă dezechilibre în economie, au consecințe asupra tuturor domeniilor de
activitate economică, cum ar fi: scăderea puterii de cumpărare a banilor, reducerea capacității de
cumpărare a populației; redistribuirea veniturilor și a avuției; este stimulată înclinația spre consum și este
descurajată înclinația spre economisire; inflația avantajează debitorii (in moneda națională); rata dobânzii
este influențată de rata inflației.
Cost al inflației – consecințele inflației pe care le suportă populația, viața social-economică în
ansamblul.
În final, trebuie precizat că inflaţia rămâne un fenomen deosebit de complex şi, încă, insuficient
cunoscut, fapt reflectat atât de teoria, cât şi practica economică mondială. În acest context, nu există o
soluţie unică şi magică de combatere a acestui fenomen pretutindeni. Soluţiile pot fi diferite, în funcţie de
realităţile şi tradiţiile fiecărei ţări. Influența inflației asupra economiei naționale poartă un caracter
contradictoriu. Pe de o parte, inflația moderată duce la creșterea cererii, care la rândul său stimulează
dezvoltarea proceselor de producere. Pe de altă parte, inflația în creștere duce la micșorarea consumului și a
economiilor, reducerea investițiilor și exporturilor, majorarea importurilor, creșterea deficitului balanței de
plăți. În rezultatul inflației se redistribuie venitul național în favoarea păturilor cu veniturile înalte și în
detrimentul restului populației. Cel mai mare pericol inflația prezintă pentru persoanele cu veniturile fixe,
creditorilor și populației, ce deține economiile (primordial în cash).
Determinanţii AD sunt:
4) Modificarea exportului net – este influenţat de cursul valutar şi de venitul altor ţări.
P1
P2
AD
Y
Y1 Y2
P=M*V/Q
Q=M*V/P
b) efectul bogăţiei – care arată că dacă preţurile cresc, ca urmare valoarea bogăţiei
acumulate de populaţie se reduce, ca urmare se micşorează cererea din partea menajelor,
ceea ce duce la micşorarea cererii agregate;
Yd = Y – T
Similar se determină înclinaţia medie spre consum care exprimă ponderea cheltuielilor
pentru consum în venitul disponibil: APC = C / Yd
Ţinând cont de dependenţa direct proporţională dintre investiţii şi nivelul venitului, funcţia
investiţiilor are forma:
γ = ΔI / ΔY
Rata dobânzii nominală este numit procentul bancar pentru depozitele la termen, iar
mărimea puterii de cumpărare a consumatorilor este numită rata dobânzii reală. Dacă rata
dobânzii nominală este i, iar rata dobânzii reală cu r, inflaţia cu π, atunci relaţia dintre ele
este:
r = i – π de aici rezultă că i = r + π
Această ecuaţie arată că rata dobânzii nominale se poate modifica din 2 motive: în
rezultatul modificării ratei dobânzii reale şi în rezultatul modificării ritmului inflaţiei.
Determinanţii AS:
2) schimbările în productivitate:
a) când se modifică preţul (creşte) are loc deplasarea de-a lungul curbei AS;
b) când are loc modificarea cantităţii oferite indiferent de nivelul preţurilor are loc
deplasarea curbei AS în stânga sau în dreapta, în cazul dat nivelul producţiei se modifică,
iar preţul rămâne constant.
a) b)
P
P
AS2
SRAS AS
AS1
P2
P1
Y1 Y2 Y Y
Funcţia AS
Y = f(K; L; T) - funcţia ofertei agregate în perioadă lungă de timp; K – capital, L –
munca, T – tehnologia.
Dacă preţul efectiv creşte faţă de preţul aşteptat, atunci producţia efectivă creşte faţă
de producţia aşteptată.
Şocurile AD sunt:
- schimbarea legislaţiei.
P AD2
LRAS
AD1
C
P2
B SRAS
P1
A
Y
Y* Y