Responsabilitatea socială corporativă

1. Responsabilitatea socială corporativă: definiție, conținut, beneficii

2. Domeniile de implicare ale acțiunilor de RSC
3. Programe de RSC: tipologia, procesul de elaborare

1. Responsabilitatea socială corporativă: definiție, conținut, beneficii

Spre deosebire de filantropie, RSC nu reprezintă acţiuni singulare, conjuncturale ale unui
individ. Activităţile de RSC presupun companii de comunicare, relaţii pe termen lung cu
persoanele cointeresate şi comunitatea, intercalarea obiectivelor de management (strategii,
resurse umane) şi de marketing (branding, fidelizarea faţă de marcă, loialitate faţă de marcă).
Responsabilitatea socială a firmei este definită de Samuel C. Certo ca fiind obligaţia
managerilor de a întreprinde acţiuni care protejează şi îmbunătăţesc atât bunăstarea
societăţii privită ca întreg, cât şi interesele organizaţiei.1
Conceptul de RSC înseamnă a merge dincolo de îndeplinirea, în totalitate, a cerinţelor
prevederilor legale, prin investirea „suplimentară” în capitalul uman, în mediul înconjurător şi în
relaţiile cu persoanele cointeresate.
Iar o definiţie „clasică” ar fi următoarea: un parteneriat pe termen lung cu
stakeholderii, având ca scop sprijinirea acestora în soluţionarea problemelor sale sociale și
de mediu.
În evoluţia sa termenul de responsabilitate socială a preluat diverse abordări:
 obligaţie socială;
 reacţie socială;
 răspundere socială.
a. În conformitate cu prima abordare, rolul unei întreprinderi în societate se reduce la cel
de a obţine profit, încadrându-se în limitele legislaţiei. Datorită faptului că societatea admite
existenţa întreprinderilor, obligaţia socială a acestora constă în obţinerea profitului.
Acest punct de vedere se bazează pe lucrările lui Milton Friedman, laureat al premiului
Nobel pentru economie, în special pe articolul „Responsabilitatea socială a businessului este de a
face bani”, în cadrul căruia se argumentează că scopul fundamental pentru care societatea
creează firmele este acela de a produce bunuri şi servicii şi de a maximaliza profiturile. În
consecinţă, singura responsabilitate socială a firmelor constă în utilizarea cu maximă eficienţă a
resurselor de care dispune fiecare şi în creşterea profitului în limitele legii.
Această părere domina în rândul industriaşilor la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX.
Ei considerau că businessul are doar o singură obligaţie – de a aduce profit. Magnatul Wiliam
Wanderbild, care se ocupa de construcţia căilor ferate a expus părerea comună printr-o frază,
devenită renumită:„La naiba cu poporul! Eu lucrez pentru acţionari!”.
În prezent, această abordare a termenului de responsabilitate socială este depăşită.
b. Potrivit celei de a doua abordare a responsabilităţii sociale, cea de reacţie socială,
întreprinderea este menită nu numai să asigure societatea cu bunuri şi servicii, dar şi să aibă grijă
de unele din problemele sociale existente, legate de ocrotirea mediului, combaterea şomajului
etc. Cheltuielile pentru programele sociale şi filantropice reduc profitul curent, dar, pe termen
lung, creează circumstanţe sociale favorabile şi, respectiv, un venit constant.
În acest caz, reacţia socială este privită ca voluntară şi, deseori, este direct determinată de
presiunile sociale. Însă, o unitate economică, care manifestă o reacţie socială în rezultatul
boicotului unor grupuri sau presiuni ale consumatorilor, nu poate fi tratată drept social
responsabilă.
Astfel, când General Motors a scos de pe piaţă în 1980 1,1 milioane de automobile, din
cauza defectelor la sistemul de frânare, această acţiune nu a fost un exemplu de responsabilitate
1
Samuel C. Certo „Managementul modern”, Teora, Bucureşti, 2002.
1
socială, ci o acţiune guvernamentală, cu efect de lege, ceea ce a determinat scoaterea
automobilelor de pe piaţa americană.
c. Evoluând, conceptul de reacţie socială s-a transformat, în prezent, în cel de răspundere
socială. Comportamentele sociale responsabile ale firmelor sunt anticipative, preventive şi nu
doar reactive sau restaurative, însemnând mult mai mult decât obligaţia socială sau reacţia
socială. Responsabilitatea socială include adoptarea unei poziţii de sprijin pentru problemele
publice, acţiunile în favoarea grupurilor defavorizate, anticiparea nevoilor viitoare ale societăţii
şi acţiunilor pentru satisfacerea lor, conlucrarea cu guvernul în privinţa legislaţiei existente şi
anticiparea legislaţiei dezirabile.
RSC reprezintă un concept foarte dinamic, care permanent se perfecţionează prin idei
noi şi transformări continue. Şi dacă la începutul secolului trecut acest concept se dezvolta lent,
fără a găsi susţinere în lumea afacerilor, în prezent este tratat ca o filosofie fundamentală a
businessului în majoritatea ţărilor dezvoltate.

Conținutul RSC
Responsabilitatea socială a firmei cumulează patru categorii de obligaţii, ce reiese din relaţiile
permanente ale organizaţiei cu mediul economic, cu comunitatea şi viaţa socială a acesteia.
Responsabilitatea economică reprezintă prima obligaţie şi cea mai importantă. Rolul pe
care îl au unităţile economice într-o societate rezidă din obiectivul lor, care constă în producerea
de bunuri şi servicii pe care individul, comunitatea şi societatea le solicită. La fel, maximizând
profitul firma prin impozitele şi taxele plătite va contribui mai considerabil la susţinerea culturii,
învăţământului, sănătăţii etc.
Responsabilitatea juridică presupune că firmele în cadrul activităţii sale să se orienteze
spre respectarea cuvenită a societăţii şi a legislaţiei care o protejează. Întreprinderile trebuie să
acţioneze doar în limitele legilor, să-şi plătească taxele şi impozitele faţă de stat etc.
Responsabilităţile etice prevăd ca comportamentul întreprinderii, precum şi a
componentelor sale să fie în corespundere cu normele morale, chiar dacă acestea nu se regăsesc
precizate în legi şi nu servesc direct interesele economice ale firmei. În această obligaţie a
întreprinderii se include corectitudinea şi onestitatea în relaţiile cu salariaţii, clienţii, furnizorii,
concurenţii etc.
Responsabilităţile discreţionale (la alegere) se manifestă în acţiuni pur voluntare,
generate de dorinţa de a rezolva anumite probleme sociale fără ca acestea să fie impuse prin
obligaţii economice sau legale. Aceste angajamente reprezintă cel mai înalt nivel al
responsabilităţii sociale deoarece nu sunt impuse firmei, se soldează cu anumite cheltuieli din
partea firmei şi au drept scop creşterea bunăstării societăţii.
Responsabilitatea socială implică toate aceste obligaţii simultan.

Beneficiile implicării în activitățile sociale

Pentru ca o companie să se implice în programe de RSC cele mai considerabile motive
sunt următoarele:
1. Îmbunătăţirea indicatorilor financiari ai companiei
În cazul unor indicatori financiari comparabili, compania, care poluează mediul
înconjurător, foloseşte munca copiilor sau utilizează neeficient resursele naturale ale comunităţii
pierde în atractivitatea sa pentru investitori faţă de o companie social responsabilă. Existenţa
unei politici adecvate în domeniul mediului şi societăţii reduce riscurile şi indirect confirmă un
nivel înalt al managementului la toate nivele de activitate a companiei, abilitatea corporativă de a
diagnostica problemele şi de a reacţiona operativ la ele. În final, aceasta reduce preţul resurselor
atrase pentru dezvoltarea companiei şi majorează valoarea ei.
2. Obţinerea loialităţii consumatorilor faţă de companie şi produsele sale
În prezent, consumatorii tratează politica social responsabilă a companiei drept un avantaj
strategic. De exemplu, dacă programele sociale contribuie la promovarea valorilor corporative şi

2
permit de a reacţiona la starea emoţională a consumatorilor, atunci rezultatul unei asemenea
activităţi va consta în sporirea nivelului de loialitate faţă de companie şi produsele ei.
3. Îmbunătăţirea reputaţiei companiei
Dacă responsabilitatea socială înseamnă modul în care firmele ascultă şi răspund nevoilor
societăţii, reputaţia unei companii se concentrează asupra percepţiilor pe care membrii societăţii
le au vis-a-vis de modul în care nevoile le-au fost satisfăcute de organizaţie.
Orientarea socială a activităţii desfăşurate, respectarea eticii în afaceri contribuie la
consolidarea reputaţiei şi imaginii companiei în societate. Prin aceste activităţi se majorează
vizibilitatea unităţii economice respective şi credibilitatea ei. Anume imaginea pozitivă a
întreprinderii poate proteja businessul în situaţii critice, de care nu este asigurată nici o
companie: apariţia informaţiei negative în presă, greşelile organelor de control, intrigile
concurenţiale etc.
4. Motivarea angajaţilor
Implicare în programe de RSC creează un sentiment pozitiv puternic în rândul angajaţilor.
Din ce în ce mai mult, angajaţii resimt nevoia de a fi mândri de compania la care lucrează. Iar
unele acţiuni sunt realizate astfel, încât grupurile de angajaţi să lucreze împreună, dezvoltând
spiritul de echipă. Astfel de programe au un impact favorabil asupra majorării productivităţii
muncii în cadrul companiei, motivării personalului, minimalizării cheltuielilor, din cauza lipsei
loialităţii faţă de întreprindere.
5. Stabilizarea comunităţilor care duce la creşterea economică
Efortul depus de către companii în direcţia modernizării infrastructurii comunităţii,
principalelor obiecte de menire socială, culturală, educaţională etc. contribuie direct asupra
majorării nivelului de trai în localităţi. Ca rezultat, un număr mai mare de oameni va fi capabil să
cumpere produsele pe care compania le oferă, iar aceşti noi clienţi vor fi atraşi de companiile
care contribuie la bunăstarea societăţii.
Pe parcursul procesului de interacţiune cu autorităţile publice locale se acţionează, în mod
pozitiv, asupra relaţiilor viitoare ale companiei cu aceste autorităţi. La fel, această conlucrare
permite de a spori încrederea reciprocă şi înţelegerea mutuală în relaţiile cu locuitorii
comunităţii.

2 Domeniile de implicare ale acțiunilor de RSC

Acţiunile de responsabilitate socială ale companiilor pot viza diverse domenii. Iniţial, fiind
active într-un singur domeniu, unităţile economice odată cu dezvoltarea sa preiau o abordare
complexă în această direcţie.
1. Dimensiunea socială

1.1 Activităţile orientate către forţa de muncă

Scopul principal al acestor activităţi constă în atragerea şi menţinerea angajaţilor cu o înaltă
calificare, sporirea nivelului de loialitate a angajaţilor faţă de companie.
RSC în domeniul dat poate include:
 Formarea şi dezvoltarea personalului (traininguri, planificarea carierei, procesul de
învăţare pe tot parcursul vieţii ” lifelong learning”);
 Informarea angajaţilor şi participarea la luarea deciziilor companiei (delegarea şi
managementul participativ);
 Remunerarea responsabilă şi corectă sau sprijinul financiar pentru angajaţi (de
exemplu, sistemele de pensii, împrumuturile fără dobândă), oferirea unui pachet
social angajaţilor;
 Echilibrul dintre viaţa profesională şi viaţa privat, acordarea ajutoarelor pentru
întreţinerea copiilor angajaţilor.
 Egalitatea de șanse în muncă (gen, vârstă, etnie, religie).
1.2 Securitatea şi sănătatea în muncă
3
 Din perspectiva securităţii şi sănătăţii în muncă, RSC înseamnă a avea grijă de securitatea
şi sănătatea angajaţilor într-un mod superior cerinţelor prevederilor legale, precum şi de a lua în
considerare implicaţiile externe, cum ar fi utilizarea SSM drept criteriu în selectarea furnizorilor
sau în marketing.
În acest context, acţiunile de RSC pot viza:
 Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;
 Majorarea satisfacţiei la locul de muncă;
 Deservirea medicală a personalului companiei;
 Promovarea unei culturi preventive orientate spre obţinerea unui nivel înalt de
securitate ocupaţională (profilaxia unor boli profesionale);
 Promovarea activă a angajaţilor aflaţi în situaţie de inactivitate în urma unor boli
sau handicapuri permanente sau temporare.
1.3 Protecția consumatorilor
Concurența impune necesitatea ca companiile să fie mai inovative și în acțiunile sociale
orientate față de consumatori.
În acest context, acţiunile de RSC pot viza:
 Protecția identității clienților (păstrarea confidențialității datelor clienților);
 Oferirea de servicii sau produse ce protejează sănătatea consumatorilor; produse,
care într-un anumit mod avantajează consumatorii (consum mai mic de energie,
calorii, etc.)
 Servicii post-vînzare și alte servicii în aria RSC (servicii mobile de reparație);
 Crearea unor facilități speciale pentru clienții cu anumite dezabilități;
 Servicii promoționale și consiliere (program online pentru promovarea hranei
sănătoase).
1.4 Adaptarea la schimbări în comunitate
Tendinţele întreprinderilor contemporane spre o schimbare continuă provoacă modificări
structurale nu numai în rândul angajaţilor, ci şi printre stakeholderi, inclusiv membrii comunităţii
locale. Operaţiunile de restructurare efectuate în urma progresului tehnico-ştiinţific, fuziunile,
achiziţiile sporind eficienţa businessului, deseori, se soldează cu reducerea ocupaţiei forţei de
muncă, cu scăderea nivelului de motivaţie, loialitate a angajaţilor. Succesul unor asemenea
schimbări poate fi obţinut doar prin efortul comun al companiei, angajaţilor şi autorităţilor
locale.
În scopul reducerii impactului negativ al operaţiunilor de restructurare, companiile pot
întreprinde:
 Asumarea responsabilităţii în asigurarea unui grad sporit de angajare a forţei de
muncă (reorientarea profesională a angajaţilor);
 Reorganizarea proceselor de muncă (contribuţia la angajarea în câmpul muncii a
personalului redus);
 Relaţiile bune cu partenerii de afaceri locali (condiții preferențiale);
 Realizarea unor programe de colaborare cu organizaţiile de stat, cu asociaţii
profesionale, cu alte organizaţii neguvernamentale;
 Cooperarea durabilă cu autorităţile locale.
1.5 Activităţile de RSC orientate către dezvoltarea comunităţilor
Există o conexiune clară între o firmă sănătoasă şi rentabilă şi bunăstarea comunităţii din
jur. Companiile sunt parte integrantă din comunitate şi trebuie să aibă o implicare activă în
aspiraţiile şi activităţile locale.
RSC în domeniul dat poate include:
 Organizarea acţiunilor de ajutorare a grupurilor social-vulnerabile;
 Programele de susţinere a copiilor şi adolescenţilor;
 Participarea la programele de restaurare şi protejare a obiectelor, care au valoare
culturală şi istorică;
4
  Sponsorizarea manifestaţiilor şi organizaţiilor sportive, culturale sau educaţionale;
 Susţinerea acordată investigaţiilor şi campaniilor sociale importante.

2. Dimensiunea ecologică

Epuizarea resurselor naturale, încălzirea globală, poluarea mediului, catastrofele tehnogene

sunt doar câteva dintre problemele acute provocate de activitatea umană. Conştientizând
importanţa subiectului multe întreprinderi au luat asupra sa responsabilitatea de a proteja mediul
înconjurător.

2.1 Utilizarea eficientă a resurselor

 Materii prime (reducerea materii prime utilizate pentru o unitate e produs,
ponderea cantității de materiale reciclabile în cantitatea totală de materiale
utilizate);
 Energie (economia de energie obținută prin creșterea eficienței utilizării ei);
 Apă (economia de apă obținută prin creșterea eficienței utilizării ei);
 Eco-inovaţii (noi tehnologii si surse alternative de energie);
 Utilizarea optimă și rațională a mijloacelor de transport.

2.2 Reducerea deşeurilor şi a poluării

 Inițiative pentru reducerea consumului indirect de apă, energie, materii prime,
materiale (hârtie);
 Reducerea emisiilor de gaz cu efect de seră pe unitate de produs;
 Reducerea emisiilor de substanțe nocive pe unitate de produs;
 Reducerea raportului dintre produsele vândute și cantitatea de ambalaj;
 Responsabilizarea publicul și angajaților, în sensul unui comportament mai
responsabil în privința protecției mediului (colectarea bateriilor portabile uzate).

2.3 Reciclarea deşeurilor

 Colectarea separată a deșeurilor;
 Inițiative de reciclare a deșeurilor rezultate din procesul de producție ;
 Inițiative de reciclare și reutilizare a apei;
 Inițiative de reciclare a energiei;
 Inițiative de reciclare a ambalajelor.

2.4 Grija faţă de mediu în proiectarea produselor/proceselor de producţie

 Existența sistemelor de managementul mediului certificate conform ISO 14000;
 Inițiative pentru reducerea influenței negative asupra mediului provocate de
produsele/serviciile întreprinderii (ambalaj reciclabil);
 Inițiative pentru realizarea de produse și servicii slab consumatoare de energie;
 Aplicarea unei „evaluări ecologice” a furnizorilor, în ceea ce priveşte standardele
lor de mediu;
 Informarea partenerilor de afaceri, a clienţilor sau a societăţii cu privire la
aspectele legate de mediu;

2.5 Acţiunile de voluntariat orientate spre protejarea mediului în comunitate

 Green Office;
 Amenajarea teritoriului aferent companiei;
 Habitaturi protejate pe terenurile companiei;
 Plantarea spaţiilor verzi în comunitate;
5
  Susținerea programelor comunitare orientate spre protejarea mediului.

3. Programe de RSC: tipologia, programe de elaborare

Programele de RSC – un instrument de realizare a activităţilor social responsabile ale

întreprinderii, care include metodele, tehnicile şi tehnologiile concrete de implicare a companiei
în soluţionarea problemei sociale.

Compania poate efectua programul de RSC de una singură, în parteneriat cu organele de

conducere publice locale sau regionale, în parteneriat cu ONG-le, asociaţii profesionale şi/sau în
colaborare informaţională cu presa.
Una dintre cele mai reuşite tipologii ale programelor sociale este realizată de Philip Kotler si
Nancy Lee în cartea “Corporate Social Responsibility: Doing the Most Good for Your Company
and Your Cause”2 :
1. Promovarea unei cauze
2. Marketingul legat de o cauză
3. Marketingul social
4. Acţiunile filantropice
5. Voluntariatul în comunitate
6. Practicile de afaceri responsabile social

1. Promovarea unei cauze – tip de program prin care compania contribuie cu bani
sau alte resurse pentru a mobiliza publicul să doneze, să participe sau să voluntarieze în
sprijinul unei cauze.
2. Marketingul legat de o cauză – tip de program de RSC prin care o companie se
angajează să doneze în
favoarea unei cauze o suma care depinde de vânzările pe care le realizează într-o anumită
perioadă.
3. Marketingul social – program de RSC prin care compania îşi propune să schimbe
un comportament negativ sau să convingă publicul să adopte un comportament pozitiv.
4. Acţiunile filantropice - reprezintă un tip de program, prin care compania contribuie,
în mod direct, cu bani sau produse la sprijinirea unei cauze.
5. Voluntariatul în comunitate – tip de iniţiativă prin care angajaţii companiei, în
mod voluntar, participă la activităţi în sprijinul comunităţii, al unui ONG sau al unei cauze.
6. Practici de afaceri responsabile social – iniţiative prin care o companie îşi
îmbunătăţeşte, în mod voluntar, modul de operare, în aşa fel încât să contribuie la binele
general al comunităţii şi la protejarea mediului.

Se pune problema nu de a cheltui câţi mai mulţi bani pentru aceste activităţi, dar de a le
utiliza cât mai eficient, pentru ca în rezultat să se obţină beneficii duble: atât pentru societate, cât
şi pentru întreprinderea ce efectuează cheltuielile.
Sarcina de bază constă în determinarea modului în care firma trebuie să manifeste un
comportament social responsabil, în vederea obţinerii unui efect maxim.
Sensibilitatea socială este gradul de eficacitate şi de eficienţă pe care îl manifestă o
organizaţie în realizarea sarcinilor sale de responsabilitate socială.
Caracteristicile unui comportament sensibil social constau în sprijinul acordat problemelor
publice, manifestarea de solicitudine pentru acţiunile oricărui stakeholder, anticiparea nevoilor
viitoare ale societăţii şi implicarea în satisfacerea lor.
Una dintre provocările cu care se confruntă managerii care încearcă să fie sensibili la
problemele sociale este aceea de a stabili ce obligaţii sociale sunt impuse de situaţia în care se
2
www.responsabilitatesociala.ro
6
găseşte firma lor. De exemplu, managerii din industria tutunului sunt probabil obligaţi, din
punct de vedere social, să contribuie la sănătatea publică prin conceperea unor produse
inovatoare din tutun care să dăuneze mai puţin sănătatea oamenilor decât produsele actuale, dar
ei nu sunt obligaţi din punct de vedere social să cureţe plajele contaminate de scurgerile de
petrol.
Procesul de elaborare a unei programe sociale constă din următoarele etape:
1. Analiza strategică a companiei;
2. Identificarea stakeholderilor;
3. Diagnosticarea problemei sociale a stakeholderilor;
4. Alegerea tipului de program social

1. În scopul obţinerii unei sensibilităţi sociale înalte, conturarea conţinutului şi priorităţilor

în acţiunile de responsabilitate socială a firmei trebuie sa se înceapă cu o analiză strategică.
Scopul acestei faze iniţiale ale procesului de interacţiune este de a concretiza obiectivele
strategice, identificând cine sunt stakeholderii, care sunt riscurile companiei în interacţiunea cu
ei, precum şi metodele de influenţă asupra principalelor persoane cointeresate.
Procesul de interacţiune cu stakeholderi poarte fi realizat la diferite nivele: unei programe
concrete, unei direcţii a activităţii unităţii economice sau în ansamblu pe companie.
Elaborarea programei sociale va fi succedată de luarea unor decizii principiale: pentru ce
este necesară interacţionarea cu stakeholderii; cu privire la ce şi cine vor fi stakeholderii.
Ordinea în care se răspunde la aceste întrebări depinde de situaţie. Spre exemplu,
compania „Petrom” a lansat în România programul „Parcurile viitorului”, în cadrul căruia cinci
parcuri din această ţară au fost aduse la standardele europene de arhitectură, urbanism şi
protecţia mediului. În acest caz, iniţial a fost determinată orientarea spre o dezvoltare durabile,
apoi au fost identificați stakeholderi şi doar după aceasta a fost aleasă problema socială (prin
intermediul unui concurs de idei).3

2. Identificarea stakeholderilor
Nu există o listă model al persoanelor cointeresate pentru toate companiile şi nici chiar
pentru o singură unitate economică, deoarece va apărea necesitatea permanent de o modifica.
Mult depinde de domeniul de activitate, companie, geografie şi problemele precăutate.
Încadrarea companiei în interacţiunea cu stakeholderii este influenţată nu numai de
modul cum sunt conştientizate avantajele acestei relaţii, dar şi de un şir de motive obiective: o
atenţie sporită din partea societăţii, noile responsabilităţi, noile pieţe, schimbarea aşteptărilor
publicului larg, noile tehnologii, unele evenimente cruciale în acest domeniu (tragedia din
Bhopal, India – ce a accentuat importanţa protejării mediului; cazurile cu companiile Gap Inc.,
Nike – care au scandalizat opinia publică prin utilizarea muncii copiilor în ţările subdezvoltate).

3. Diagnosticarea problemei sociale

Anume prin intermediul conlucrării eficiente cu stakeholderi compania poate să
determine corect problemele sociale, soluţionarea cărora va influenţa benefic atât asupra
societăţii, cât şi asupra performanţelor firmei. Este crucial ca compania să aleagă anume acele
probleme, care sunt semnificative pentru dezvoltarea durabilă a businessului. În caz contrar, dacă
firma nu poate corect să clasifice problemele în corespundere cu impactul lor, atunci ea riscă în
relaţiile cu stakeholderi să se orienteze doar la tendinţe de scurtă durată şi la predispuneri sociale
importante.
Problema poate fi importantă atât pentru întreprindere, cât şi pentru societate, dar poate
să nu fie conştientizată în măsura necesară. Aceeaşi problemă poate să se afle la diferite nivele
de conştientizare de către societate în diferite regiuni, ţări, domenii.

3
www.adacademy.ro/news.php
7
 Se deosebesc patru nivele de maturitate a problemei sociale: latentă, resimţită,
consolidată şi instituţionalizată.

Nivelele de maturitate a problemei sociale

Nivelele Caracteristicile
Latentă Despre problemă cunosc doar cei mai activi locuitori ai comunităţii şi
ONG;
Nu sunt suficiente dovezi ştiinţifice sau de alt ordin;
Companiile sau nu observă problema, sau nu doresc să se ocupe de ea.
Resimţită Cercurile politice şi mass-media menţionează despre problemă;
Apar primele investigaţii asupra problemei, dar se simte o lipsă de
informaţie;
Companiile lider caută soluţia de rezolvare a problemei.
Consolidată Companiile obţin experienţă în rezolvarea problemei sociale;
Apar multe iniţiative voluntare de a soluţiona problema;
Apare necesitatea unei reglări legislative a problemei;
Se elaborează standarde şi se petrec acţiuni colective.
Instituţionalizată Se primesc norme legislative şi de afaceri;
Metodele promovate devin o normă obişnuită pentru efectuarea
businessului la un nivel înalt.

De obicei, la problemele care se află la nivelele superioare de maturitate, se acordă o

atenţie sporită. Dar aceasta nu semnifică că discuţiile în jurul lor s-au finisat, iar decizia,
convenabilă absolut pentru toate stakeholderi este de acum găsită. Astfel, un proces eficient de
interacţiune cu stakeholderi trebuie să fie flexibil, să lasă spaţiu pentru schimbări permanente şi
atragerea unor noi grupuri de persoane cointeresate, chiar dacă problema este, deja,
instituţionalizată. Un exemplu bun serveşte practica de aproape 20 de ani de raportări corporative
în domeniul protecţiei mediului sau tehnicii de securitate la locul de muncă.