CUPRINS

Capitolul nr.1 ..........................................................................................pg.2

Capitolul nr.2...........................................................................................pg.10
Capitolul nr.3 ..........................................................................................pg.15
Capitolul nr.4 ..........................................................................................pg.20
Capitolul nr.5 ..........................................................................................pg.28
Capitolul nr.6 ..........................................................................................pg.33
Capitolul nr.7...........................................................................................pg.37
Capitolul nr.8 ..........................................................................................pg.42
Capitolul nr.9 ..........................................................................................pg.46
Capitolul nr.10 ........................................................................................pg.50
Capitolul nr.11 ........................................................................................pg.55
Capitolul nr.12 ........................................................................................pg.61
Capitolul nr.13 ........................................................................................pg.67
Capitolul nr.14.........................................................................................pg.71
Capitolul nr.15 ........................................................................................pg.77
Capitolul nr.16 ........................................................................................pg.83
Capitolul nr.17.........................................................................................pg.88
Capitolul nr.18 ........................................................................................pg.92
Capitolul nr.19 ........................................................................................pg.99
Capitolul nr.20 ........................................................................................pg.103
Capitolul nr.21 ........................................................................................pg.107
Capitolul nr.22 ........................................................................................pg.112
Capitolul nr.23 ........................................................................................pg.117
Capitolul nr.24 ........................................................................................pg.122
Capitolul nr.25 ........................................................................................pg.127
Capitolul nr.26 ........................................................................................pg.131
Capitolul nr.27 ........................................................................................pg.135
Capitolul nr.28 ........................................................................................pg.140
Capitolul nr.29 ........................................................................................pg.151
Capitolul nr.30 ........................................................................................pg.155
Capitolul nr.31 ........................................................................................pg.158
Capitolul nr.32 ........................................................................................pg.163
Capitolul nr.33 ........................................................................................pg.173
Capitolul nr.34 ........................................................................................pg.178

~1~
Capitolul 1
Recapitularea istoriei în Transiordania. Porunca de a
părăsi Horebul

1 Acestea sunt cuvintele rostite de Moise înaintea lui Israel, în pustia de la răsărit de
Iordan, în Araba a(Denumirea, în Vechiul Testament, a riftului care se întinde de la
Marea Galileii până la Marea Roşie; de obicei se referă la Valea Iordanului), faţă în
faţă cu Suf, între Paran şi Tofel, Laban, Haţerot şi Di-Zahab.
Israel. S-ar părea să fie greu ca glasul lui Moise să fie auzit de o mulţime aşa de mare. De aceea
este posibil că toate cuvintele lui au fost repetate de anumiţi conducători care se aflau în mijlocul
poporului.
La răsărit de Iordan. Adică partea de răsărit a râului. „Dincolo de Iordan” (RSV) văzută din
Palestina de vest. Astăzi, regiunea este cunoscută ca Transiordania.
În pustia. Vecinătatea părţii estice a Iordanului, alăturată cu pustia prin care au rătăcit.
În Araba. Adică „araba Moabului” (Numeri 22,1). Termenul „araba”, tradus aici „câmpie”, se
aplică tuturor regiunilor joase ale râului Iordan, tocmai până la golful Acaba, sau ale vreunei părţi
a acestuia. Partea cea mai adâncă a acestei depresiuni geografice este Marea Moartă.
Suf . Cuvântul „mare” nu este în textul ebraic. Când Moise se referă la Marea Roşie, el foloseşte
cuvântul „mare” (Deutronom 1,40). Ebraicul suf, tradus „roşie”, literal, înseamnă „trestie” (vezi
comentariul pentru Exod 10,19). Probabil că referirea de aici este la o localitate la răsărit de Iordan
încă neidentificată.
Între Paran. Numele de locuri redate aici nu apar în raportul peregrinărilor israelite (Numeri 33).
Unii l-au identificat pe Haţerot cu locul de peregrinaj ’Ain-Cadra, la jumătatea drumului dintre
Sinai şi Eţion-Gheber. De altfel, despre locurile amintite aici nu se cunoaşte nimic. Laban
înseamnă „alb” şi Di-Zahab se referă la o regiune „de aur”.

2 Distanţa de la Horeb până la Kadeş-Barnea este cale de 11 zile pe drumul către

muntele Seir.
Drumul către muntele Seir. Adică pe drumul muntelui Seir, ocolind hotarele Edomului (vezi
comentariul pentru Numeri 21,4).

3 În al patruzecilea an, în prima zi a lunii a unsprezecea b(Luna Şebat (ianuarie-

februarie), în al patruzecilea an de la ieşirea din Egipt), Moise le-a spus israeliţilor
ceea ce DOMNUL i-a poruncit să le spună.
În al patruzecilea an. Acesta include şi anul în care au părăsit Egiptul; al doilea an în care au
părăsit Sinaiul, după o staţionare de 11 luni, plus 38 de ani de rătăcire până după moartea lui
Aaron (Exod 19,1; Numeri 10,11; Deutronom 2,14).
Lunii a unsprezecea. Două luni şi 9 zile înainte de a trece Iordanul (compară cu Iosua 4,19).
Cartea Deutronom este un raport a ceea ce s-a întâmplat în acest interval de timp.

4 Aceasta a avut loc după ce l-au învins pe Sihon, regele amorit, care locuia la
Heşbon şi pe Og, regele Başanului, care locuia la Aştarot, în Edrei.

După ce l-au învins. Vezi Numeri 21,21 la 22,1. Cei 2 regi amintiţi aici au fost învinşi în al
patruzecilea an al Exodului. Înfrângerea lor a fost una din ultimele realizări ale lui Israel sub
conducerea lui Moise.

~2~
5 Dincolo de Iordan, în ţara Moabului, Moise a început să explice Legea aceasta,
zicând:

Moise a început. Literal, „Moise a întreprins” sau „Moise a luat asupra sa...” forma verbului
ebraic folosit aici sugerează hotărârea lăuntrică a lui Moise.
Legea aceasta. Cuvântul tradus aici „lege” este unul care se referă la instruire în general şi
urmează să se aplice oricărei instruiri care vine de la Dumnezeu.

6 „DOMNUL, Dumnezeul nostru ne-a vorbit la Horeb şi ne-a zis: «Aţi locuit destulă
vreme pe muntele acesta.

Ne-a vorbit. Vezi Numeri 10,13.

La Horeb. Vezi despre Exod 3,1 şi 10,1.
Aţi locuit destulă vreme. Israel a cantonat la picioarele muntelui Sinai din a treia lună a anului
întâi al exodului (Exod 19,1) până în a douăzecia lună a celui de-al doilea an (Numeri 10,11).
Rămânerea lor la Sinai a fost consacrată organizării ca biserică şi naţiune şi construirii Cortului
Întâlnirii.

7 Întoarceţi-vă şi plecaţi; mergeţi înspre regiunea muntoasă a amoriţilor şi înspre toţi

locuitorii dimprejurul ei – din Araba, din regiunea muntoasă c(Zona muntoasă din
centrul Canaanului, situată între Valea Iordanului şi zona deluroasă) şi din zona
deluroasă d(Ebr.: Şefela, zona cu dealuri joase, piemontană, situată între centrul
muntos al Canaanului şi ţărmul Mediteranei), din Neghev e(Ţinutul pustiu din sudul
Canaanului, între Beer-Şeba şi Kadeş-Barnea) şi de pe ţărmul mării – înspre ţara
canaaniţilor şi înspre Liban, până la Râul cel Mare, râul Eufrat.

Regiunea muntoasă. Nu un munte „deosebit”, ci toată „regiunea muntoasă” (RSV) a Palestinei,

apoi a teritoriului amorit. Este aceeaşi regiune străbătută de către cele 12 iscoade (Numeri 13,17-
25).
Toţi locuitorii dimprejurul ei. „Toţi vecinii lor” (RSV). Sunt enumerate apoi regiunile învecinate
cu regiunea deluroasă a Palestinei.
Din Araba. Ebraicul Araba, depresiune incluzând valea inferioară a Iordanului (vezi comentariul
pentru Deutronom 1,1; vezi şi Deutronom 3,17; 2 Regi 25,5), Marea Moartă şi câmpia care se
întinde spre sud de golful Acaba. Marea Moartă a fost numită „marea câmpiei” [’Araba]
(Iosua 3,16; 2 Regi 14,25).
Din regiunea muntoasă. De la acelaşi cuvânt ca „munte” în versetul anterior, referindu-se la
regiunile superioare muntoase ale Palestinei centrale.
Din zona deluroasă. Ebraicul Şefela, un termen aplicat regiunii de la picioarele muntelui, aşezată
între regiunea înaltă a Palestinei centrale şi câmpia de coastă, mai ales acea parte a ei dintre Iudeea
şi Filistia.
Heghev. Literal, Negeb-ul, regiunea din jurul Beer-Şebei şi Cades-Barnea.
Ţărmul mării. Câmpia de ţărm a Filistiei şi aceea a Şaronului, la nord de Filistia.

~3~
8 Priviţi, v-am pus ţara înainte! Intraţi şi luaţi în stăpânire ţara pe care DOMNUL a
promis părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov, că le-o va da lor şi seminţei
f(Termenul ebraic pentru sămânţă este un singular care se poate referi atât la un
singur urmaş, cât şi la toţi urmaşii de pe linia genealogică a unei persoane
(colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o
ambiguitate intenţionată. În traducerea de faţă a fost redat fie literal, fie cu urmaş
sau urmaşi, în funcţie de contextul literal şi de cel teologic. Apostolul Pavel
(Gal. 3:16) aplică acelaşi termen, sămânţă, lui Isus Cristos, demonstrând prin
exegeza sa că promisiunea făcută lui Avraam îşi găseşte împlinirea ultimă în Isus
Cristos) lor.»
V-am pus ţara. În mod literal, „v-am dat ţara”, adică am pus-o la dispoziţia voastră.
A promis.O referire la făgăduinţele făcute lui Avraam,Isaac şi Iacov şi raportate în Geneza 15,18;
17,7.8; 28,13. Compară cu Geneza 9,9, 17,7-10.19; 35,12; 48,4; Exod 28,43; Numeri 25,13.

Desemnarea liderilor

9 V-am spus atunci: «Nu sunt în stare să vă port singur.»

Port. O referire la sfatul lui Ietro din Exod 18 şi la numirea colaboratorilor care să-l ajute pe
Moise în lucrarea administraţiei civile.

10 DOMNUL, Dumnezeul vostru, v-a înmulţit şi iată că astăzi sunteţi la fel de

numeroşi ca stelele cerului.
Ca stelele cerului. O referire la binecuvântarea lui Avraam (Geneza 22,17) şi Iacov
(Geneza 26,24). Vezi şi Exod 32,13.

11 DOMNUL, Dumnezeul strămoşilor voştri, să vă înmulţească de 1000 de ori şi să

vă binecuvânteze după cum a promis.
Cum a promis. Vezi Geneza 12,2; 15,5; 17,5.6; 18,18; 22,17.18 etc.

12 Deci cum puteam eu să port de unul singur povara voastră, problemele voastre şi
certurile voastre?
Povara. Ceva ce oboseşte o persoană, o istoveşte. Cuvântul astfel tradus mai apare numai în
Isaia 1:14, unde este redat „necaz”. Forma de verb a cuvântului apare numai o dată (Iov 37,11) şi
este tradusă „încarcă”.
Problemele. O greutate pentru a fi ridicată. Acelaşi cuvânt este tradus „datorie” în Neemia 10,31
şi „bir” în 2 Cronici 17,11.
Certurile. Dispute, pretenţii, controverse (vezi Geneza 13,7; Deutronom 19,17).

13 De aceea v-am spus: «Alegeţi din seminţiile voastre bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi
cunoscuţi, iar eu îi voi pune conducători peste voi!»
Alegeţi. Literal, „prezentaţi” sau „alegeţi” (RSV).
Înţelepţi. Cuvântul tradus astfel poate să se refere la iscusinţa în lucrarea tehnică (Isaia 3,3;
Ieremia 10,9), pricepere în administraţie (Geneza 41,33.39), oameni isteţi (2 Samuel 13,3) şi
oameni culţi (Exod 7,11).
Pricepuţi. De la un substantiv a cărui rădăcină înseamnă „a discerne”, „a fi inteligent”, „a fi
judicios”, „a avea abilitatea de a învăţa”.

~4~
 Cunoscuţi. Adică „experimentaţi” (vezi Exod 18,21.25). Ei au fost recunoscuţi ca nişte oameni
competenţi şi experimentaţi.

14 Voi mi-aţi răspuns atunci că porunca pe care v-am dat-o este un lucru bun.
Mi-aţi răspuns. Consimţământul verbal al poporului faţă de planul de alegere a asistenţilor
seminţiilor pe lângă Moise este raport pentru prima dată aici.

15 Prin urmare, am luat căpetenii din seminţiile voastre, bărbaţi înţelepţi şi

cunoscuţi, şi i-am pus conducători peste voi: conducători peste 1000, peste 100,
peste 50 şi peste 10 oameni; i-am rânduit ca dregători în seminţiile voastre.
Căpetenii. Cuvântul tradus astfel înseamnă „scrib” sau „secretar” şi vine de la verbul „a scrie”.
Probabil că substantivul înseamnă „scriitor” sau „secretar” şi se referă la unul însărcinat cu
rapoartele scrise. Aceeaşi folosire a unei rădăcini identice se află în limba arabă.

16 Le-am dat porunci, în acelaşi timp, şi judecătorilor voştri şi le-am zis: «Să
ascultaţi neînţelegerile dintre fraţii voştri şi să judecaţi după dreptate neînţelegerile
fiecăruia cu fratele său sau cu străinul.
Am dat. Adică am instruit sau am dat ordine.

17 Să nu fiţi părtinitori în judecată, ci să-l ascultaţi pe cel mic la fel ca şi pe cel

mare. Să nu vă fie teamă de oameni, fiindcă judecata este a lui Dumnezeu; cazurile
care sunt prea grele pentru voi să le aduceţi la mine ca să le ascult.»
Să nu fiţi părtinitori. Săracul trebuia să fie tratat la fel ca bogatul, sau ca şi cel cu autoritate. Nu
trebuia să se caute la faţa omului (vezi Exod 23,2.5; Levitic 19,5).
Judecata este a lui Dumnezeu. Bogăţia, puterea, poziţia, naşterea, educaţia – nimic din acestea nu
trebuia să influenţeze hotărârea judecătorească. Judecătorii lui Israel ţineau locul lui Dumnezeu.
De fapt, ei erau numiţi ’elohim, literal, „zei”, chiar cuvântul folosit pentru Dumnezeu în texte ca
Geneza 1,1-31 (vezi Exod 7,1). ’Elohim se aplică la judecător în Exod 21,6 şi 22,8.9 în calitatea
lor de a vorbi şi a lua hotărâri în numele lui Dumnezeu.

18 La vremea aceea v-am poruncit tot ce aveaţi de făcut.

La vremea aceea. Adică în timp ce erau la Horeb.

Trimiterea iscoadelor

19 Am plecat din Horeb, aşa cum DOMNUL, Dumnezeul nostru, ne poruncise, am

călătorit prin toată pustia cea mare şi înfricoşătoare, pe care aţi văzut-o, mergând pe
drumul către regiunea muntoasă a amoriţilor şi am ajuns la Kadeş-Barnea.
Am plecat. Literal, când ne-am „ridicat” sau am „scos” (stâlpii şi ţăruşii).
Pustia…înfricoşătoare. Nu numai întinsă, ci şi fierbinte, potrivită pentru vânturi care ridică
nisipul în aşa măsură încât să primejduiască viaţa, de asemenea plină de diferite fiinţe otrăvitoare
şi de animale sălbatice.
Pe drumul către. „Pe drumul spre” (RSV).
Kadeş-Barnea. Unde izraeliţii au rămas timp îndelungat în pustia Paran, după refuzul de a intra în
Canaan (Numeri 13,3.26).

~5~
20 Atunci eu v-am spus: «Aţi ajuns în regiunea muntoasă a amoriţilor, pe care ne-o
dă DOMNUL, Dumnezeul nostru.
Ne-o dă. Dealurile Palestinei centrale făceau parte din moştenirea promisă.

21 Iată că DOMNUL, Dumnezeul vostru, v-a pus ţara înainte. Duceţi-vă şi luaţi-o în
stăpânire, aşa cum v-a poruncit DOMNUL, Dumnezeul părinţilor voştri. Să nu vă fie
frică şi să nu vă înspăimântaţi.»
Să nu vă fie frică. Compară cu folosirea unei expresii asemănătoare a lui Hristos în Ioan 14,27.

22 Atunci v-aţi apropiat de mine şi mi-aţi zis: «Să trimitem câţiva bărbaţi înaintea
noastră ca să iscodească ţara şi să ne aducă un răspuns cu privire la drumul pe care
trebuie să înaintăm şi la cetăţile în care vom intra.»
Ţara. Vezi Numeri 13,17-20.

23 Propunerea voastră mi s-a părut bună, astfel că am luat 12 bărbaţi dintre voi, câte
un om din fiecare seminţie.
Doisprezece bărbaţi. Vezi Numeri 13,1-16.

24 Ei au plecat, au trecut muntele, au ajuns în valea Eşcol şi au început să

iscodească ţara.
Au plecat. Adică au lăsat Cades-Barnea în urmă şi au mers mai departe.
Valea Eşcol. Vezi Numeri 13,24. Cuvântul „Eşcol” tradus înseamnă „ciorchine”, mai ales
ciorchine de struguri. Valea Eşcol se crede că ar fi fost la nord de Hebron, o regiune renumită
pentru marii ei ciorchini de struguri delicioşi.

25 Au luat cu ei din roadele ţării, ni le-au adus şi s-au întors cu următorul mesaj:
«Ţara pe care DOMNUL, Dumnezeul nostru, ne-o dă este bună.»
Roadele. Vezi Numeri 13,23.
Ţara…este bună. Vezi Numeri 13,27; 14,7.

Răzvrătirea poporului

26 Dar voi n-aţi vrut să mergeţi şi v-aţi împotrivit poruncii DOMNULUI, Dumnezeul
vostru.
Împotrivit. Literal, „răzvrătiţi cu încăpăţânare”.

27 Aţi cârtit în corturile voastre şi aţi spus: «Pentru că ne urăşte, de aceea ne-a scos
DOMNUL din ţara Egiptului! El vrea să ne dea pe mâna amoriţilor ca să fim nimiciţi.
Cârtit. Vezi Numeri 14,1.
Ne urăşte. Copiii lui Israel au ajuns nesuferiţi pentru Iehova din cauza idolatriei şi a cârtirii lor
constante.

28 Unde să mergem? Fraţii noştri ne-au înmuiat inima când ne-au spus: ‘Locuitorii
ţării sunt mai puternici şi mai înalţi decât noi. Cetăţile lor sunt mari, fortificate până
~6~
la cer; mai mult, i-am văzut acolo şi pe anachiţi g[Locuitori străvechi ai Canaanului,
descrişi ca fiind uriaşi (Num. 13:33)]!’»

Anachiţi. Vezi Numeri 13,28.33.

29 Dar eu v-am zis să nu vă temeţi şi să nu vă fie frică de ei,

30 fiindcă DOMNUL, Dumnezeul vostru, merge înaintea voastră şi El se va lupta

pentru voi, tot aşa cum a făcut în Egipt, înaintea ochilor voştri.

Merge. Adică în stâlpul de nor ziua şi de foc noaptea (vezi Exod 13,21; 32,34;Deut. 31,6.8).
Se va lupta pentru voi. Vezi Exod 14,14; 17,8; Iosua 10,14.42; 23,3.10.

31 Apoi, în pustie aţi văzut cum DOMNUL, Dumnezeul vostru, s-a îngrijit de voi
asemenea unui părinte care se îngrijeşte de fiul său, pe toată perioada călătoriei,
până când aţi ajuns în acest loc.

Pustie. Pustia Mării Roşii (Exod 13,18), pustia Sin (Exod 16,1), pustia Sinai (Exod 19,1.2) şi
pustia Paran (Numeri 10,12).
S-a îngrijit. Compară cu Exod 19,4; Isaia 46,4; 63,9; Osea 11,4.

32 Cu toate acestea, nu v-aţi încrezut în DOMNUL, Dumnezeul vostru,

33 Care mergea înaintea voastră pe drum, într-un stâlp de foc noaptea şi într-un nor
ziua, ca să vă caute un loc de popas şi să vă arate drumul pe care să mergeţi.

Înaintea voastră. Adică în nor (Exod 13,21.22; Numeri 14,14).

Un loc. Vezi Numeri 10,33.

34 Când DOMNUL a auzit ceea ce aţi vorbit, El s-a mâniat şi a jurat zicând:

S-a mâniat. În diferite ocazii (Deutronom 9,7.8.19.22; Isaia 47,6; 57,16.17).

35 «Nici un bărbat din generaţia aceasta rea nu va vedea ţara aceea bună pe care
le-am promis-o, prin jurământ, strămoşilor voştri,

Ţara aceea bună. Descrisă iarăşi şi iarăşi în felul acesta (Exod 3,8;Numeri 14,7;Deutronom 3,25;
4,21 etc.).

36 în afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea şi Eu îi voi da lui şi fiilor lui ţara
în care merge, pentru că L-a urmat din toată inima pe DOMNUL.»

Caleb. Împreună cu Iosua, urmaşul lui Moise, Caleb a făcut excepţie de la blestemul pe care şi l-a
atras poporul la Cades (Numeri 14,24.30). Eleazar, fiu şi urmaş al lui Aaron, a intrat de asemenea
în Canaan (Iosua 17,4; 24,33).
37 DOMNUL s-a mâniat şi pe mine din cauza voastră şi mi-a zis: «Nici tu nu vei
intra în ea,

~7~
 S-a mâniat şi pe mine. Din cauza nesupunerii în apropiere de Cades (Numeri 20,2-5).

38 însă Iosua, fiul lui Nun, slujitorul tău, va intra în ea. Încurajează-l, căci el îl va
pune pe Israel s-o ia în stăpânire.
Slujitorul tău. Adică un slujitor amabil. Lui i s-a dat făgăduinţa intrării în Canaan împreună cu
Caleb (Numeri 14,6.7.30).

39 Cu privire la copilaşii voştri, despre care aţi spus că vor fi pradă şi la fiii voştri,
care azi nu cunosc nici binele, nici răul, ei vor intra în ţară; Eu le-o voi da şi ei o vor
stăpâni.
Copilaşii. Vezi Numeri 14,31. Vârsta lor fragedă şi nevinovăţia i-a scutit să fie părtaşi la păcatul
părinţilor lor.

40 Cât despre voi, întoarceţi-vă şi mergeţi în pustie, pe drumul către Marea Roşie
h(Ebr.: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau Marea Algelor – vezi Iona 2:5, unde
acelaşi termen ebraic, suf, are sensul de alge). Denumirea de Marea Roşie a fost
introdusă în traducerile moderne prin LXX şi VUL; în VT însă, sintagma ebraică
denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar şi astăzi localnicii numesc
Golful Aqaba Yam Suf; vezi 1 Regi 9:26).»
41 Voi însă aţi început să-mi spuneţi: «Am păcătuit împotriva DOMNULUI! Ne vom
duce să ne luptăm, aşa cum ne-a poruncit DOMNUL, Dumnezeul nostru!» Şi astfel
v-aţi luat armele şi aţi îndrăznit să vă urcaţi pe vârful muntelui.
Am păcătuit. Ei au pretins că se pocăiesc şi fac voia Domnului, după ce era prea târziu şi de
teama pedepsei care s-a abătut asupra lor (Numeri 14,40).
Aţi îndrăznit. Literal, „aţi privit-o ca pe o treabă uşoară”, de la un verb ebraic care înseamnă „a
privi ca uşor”, „a face cu uşurinţă”. De aceea, atitudinea poporului a fost oarecum diferită de
impresia redată prin „v-aţi încumetat”. Traducerea RSV redă „aţi socotit a fi uşor”.

42 Dar DOMNUL mi-a poruncit să vă spun astfel: «Să nu vă urcaţi şi să nu vă luptaţi

pentru că Eu nu sunt în mijlocul vostru şi astfel veţi fi învinşi de către duşmanii
voştri.»
Nu vă urcaţi. Compară cu Numeri 14,41.42. Întreaga atitudine a poporului a dat pe faţă judecată
slabă şi pocăinţă superficială. Chivotul prezenţei Domnului n-a putut să-i însoţească
(Numeri 14,44).

43 V-am vorbit, dar nu m-aţi ascultat. V-aţi răzvrătit împotriva poruncii DOMNULUI
şi, încrezători, v-aţi urcat pe munte.

Încrezători, v-aţi urcat. Vezi Numeri 14,42-44. Verbul ebraic înseamnă „a se înfierbânta”, „a se
agita”, „a acţiona în mod insolent”. Ei au sfidat cu aroganţă sfatul lui Dumnezeu.

44 Atunci amoriţii care locuiau în acea regiune muntoasă au venit împotriva voastră,
v-au urmărit ca albinele şi v-au zdrobit din Seir până la Horma.

~8~
 Urmărit ca albinele. O potrivită formulă de exprimare, care înseamnă spontaneitate, rapiditate şi
ferocitate în atac. Există riscuri premeditate pe care oamenii le pot lua când au de-a face cu lumea
şi, în ciuda acestor riscuri, ei pot să reuşească. Dar niciodată nu sunt în siguranţă când sfidează pe
Dumnezeu.

45 Când v-aţi întors, aţi plâns înaintea DOMNULUI, dar El nu v-a ascultat plânsetul
şi nu v-a luat în seamă.

Aţi plâns. Lacrimile lor au fost de suferinţă trupească şi de mânie, nu de adevărată pocăinţă.
„Înaintea Domnului” înseamnă în faţa Cortului Întâlnirii, unde se adunau să spună cu glas tare
simţămintele lor. Compară cu experienţa notată în Judecători 20,23.26.

46 Şi aşa aţi rămas la Kadeş, unde aţi locuit multe zile.

La Kadeş. De pe vremea când au părăsit Cades-Barnea, până la sosirea lor la muntele Hor, au
trecut aproape 38 de ani. Dumnezeu hotărâse ca ei să intre imediat. Dar plânsul falsei pocăinţe nu
poate lua locul nici al ascultării şi nici al adevăratei pocăinţe.

Comentarii Ellen G. White:

1-46 TM 420
2 PP 376, 387
15 Ed 37; PP 374
16,17 AA 94; PP 381
22 PP 387
41 PP 392
45 PP 394

Capitolul 2
Pribegia prin pustie
~9~
1 Apoi ne-am întors şi am mers în pustie, pe drumul către Marea Roşie a(Vezi nota
de la 1:40), după porunca DOMNULUI. Am înconjurat multe zile muntele Seir.

Ne-am întors. Ei mergeau acum spre sud, spre ţărmul Mării Roşii.
Muntele Seir. Regiunea deluroasă a edomiţilor, din care făcea parte chiar muntele Seir (vezi
1 Regi 9,26; 2 Cronici 8,17).

2 DOMNUL mi-a zis:

3 «Ajunge cât aţi înconjurat muntele acesta! Întoarceţi-vă spre nord!

Ajunge. Trecuseră 39 de ani de când izraeliţii au plecat din Egipt. Ei petrecuseră aproximativ 38
de ani de peregrinare.
Spre nord. Adică de la Eţion-Gheber spre Moab şi Canaan.

4 Porunceşte poporului următorul lucru: ‘Acum veţi traversa teritoriul fraţilor voştri,
urmaşii lui Edom, care locuiesc în Seir. Ei se vor teme de voi, dar voi să vă păziţi
bine.

Fraţilor voştri. Urmaşii lui Esau (Deutronom 23,7; Amos 1,11; Obadia 10,12; Maleahi 1,2).
Să vă păziţi bine. Locuitorii Edomului aveau să fie nervoşi şi neîncrezători şi puteau să atace pe
neaşteptate pe Israel. Pe de altă parte, dându-şi seama de teama din inima edomiţilor, izraeliţii
puteau să caute să tragă foloase din această teamă şi să invadeze ţara.

5 Nu-i provocaţi la luptă, fiindcă nu vă voi da nimic din ţara lor, nici măcar o palmă
de pământ. Muntele Seir i l-am dat în stăpânire lui Esau.

6 Să cumpăraţi de la ei pe preţ de argint hrană, ca să aveţi ce mânca şi să cumpăraţi

de la ei pe preţ de argint apă, ca să aveţi ce bea,

Să cumpăraţi... hrană. Literal, „cumpăraţi hrană” (vezi Geneza 41,35.36.48; 42,7.10; 44,1.25;
47,24). Verbul tradus „a cumpăra” se referă la cumpărarea de cereale (Geneza 47,14), în timp ce
substantivul din aceeaşi rădăcină înseamnă „grâu” (Geneza 42,1.2.19.26; 43,2; 47,14; Amos 8,5).
Să cumpăraţi... apă. Apa este un produs preţios în pustiurile deşerte şi uşor poate deveni pricină
de ceartă (vezi Geneza 26,17-22).

7 căci DOMNUL, Dumnezeul vostru, a binecuvântat toată lucrarea mâinilor voastre.

El cunoaşte călătoria voastră prin pustia cea mare; în timpul acestor 40 de ani
DOMNUL, Dumnezeul vostru, a fost cu voi şi nu aţi dus lipsă de nimic’.»

Călătoria. Grija lui Dumnezeu se aplică la amănuntele călătoriei vieţii (Psalmi 1,6).
Patruzeci de ani. Un număr rotund. De la Paştele din Egipt până la primul Paşte la Ghilgal
(Iosua 4,19; 5,10) au fost exact 40 de ani.
8 Şi astfel am trecut pe lângă fraţii noştri, urmaşii lui Esau, care locuiau în Seir,
departe de drumul spre Araba, departe de Elat şi de Eţion-Gheber; apoi ne-am întors
şi am luat-o pe drumul care traversează pustia Moabului.

~ 10 ~
 Elat. Direcţia lor de la Seir a fost spre sud, spre Eţion-Gheber la golful Acaba şi Elat, care
probabil că era aşezat aproape de Eţion-Gheber pe ţărm. Apoi, înconjurând teritoriul Edomului,
când s-au întors şi au călătorit spre nord, au ajuns pe teritoriul Moabului.

9 DOMNUL mi-a zis: «Să nu-i asediaţi pe moabiţi şi să nu-i provocaţi la luptă,
fiindcă nu vă voi da nimic din ţara lor; cetatea Ar am dat-o în stăpânirea urmaşilor
lui Lot.»
Ar. Descendenţilor lui Lot, ca şi celor ai lui Israel şi Esau, le fusese stabilită moştenirea înainte
ca sămânţa lui Avraam să fi ocupat ceea ce a fost hotărât pentru ei. Se pare că Arul a fost cetatea
principală a acelui ţinut şi a dat numele lui întregii regiuni (Numeri 21,15.28).

10 (În trecut aici locuiau emiţii, un popor puternic, numeros şi de statură înaltă
asemenea anachiţilor b(Vezi nota de la 1:28; şi în vs. 11, 21).
Emiţii. Pentru a ne reaminti de popor şi de cetatea lor, Şave-Chiriat-aim, vezi Geneza 14,5 şi
Iosua 13,19.

11 Ei erau consideraţi refaiţi ca şi anachiţii, dar moabiţii îi numeau emiţi.

12 În Seir au locuit în trecut şi horiţii, însă urmaşii lui Esau i-au ocupat, i-au nimicit
şi au locuit în locul lor, la fel cum a făcut Israel în ţara pe care DOMNUL i-a dat-o ca
moştenire.)
Horiţii. Vechii locuitori ai muntelui Seir (Geneza 14,6; 36,20), horiţii, a căror istorie, limbă şi
religie au fost aduse la lumină numai de curând.

13 «Acum ridicaţi-vă şi traversaţi uedul c(Vale situată într-un ţinut arid care
acumulează apele de pe versanţi în timpul sezonului ploios, creând un pârâu
temporar; peste tot în capitol) Zared!» Şi noi am traversat uedul Zared.
Uedul Zared. Compară cu Numeri 21,12. Modernul Wâdi el-Hesa, la colţul de sud-est al Mării
Moarte.

14 Perioada de când am plecat din Kadeş-Barnea şi până la traversarea uedului

Zared a fost de 38 de ani, timp în care toată generaţia de luptători a pierit din
mijlocul taberei, aşa cum jurase DOMNUL.
Luptători. O expresie folosită pentru a arăta pe oamenii în vârstă de 20 de ani şi mai mari
(Numeri 1,3).
A pierit. N-a mai rămas nici unul (Numeri 26,64.65).
Cum jurase Domnul. Vezi Numeri 14,28.29.

15 Într-adevăr mâna DOMNULUI a fost împotriva lor ca să-i nimicească din mijlocul
taberei, până ce au pierit.

16 După ce au murit toţi luptătorii din mijlocul poporului,

17 DOMNUL mi-a vorbit:

18 «Astăzi vei trece hotarul Moabului pe la Ar.
Vei trece. Adică să înconjori hotarul, fără să-l treci.

~ 11 ~
19 Când te vei apropia de amoniţi, să nu-i asediezi şi să nu-i provoci la luptă, fiindcă
nu-ţi voi da nimic din ţara lor, pentru că am dat-o în stăpânirea urmaşilor lui Lot.»
Amoniţi. Ei nu trebuiau să calce teritoriul copiilor lui Amon, ci să treacă prin ţinutul lui Sihon,
regele Hesbonului (vezi Numeri 21,13.24).

20 (Şi această ţară era considerată ca fiind a refaiţilor, deoarece ei au locuit-o în

trecut; amoniţii îi numeau zamzumimi.
Zamzumimi. Vezi Geneza 14,5. Nu avem nici o informaţie cu privire la acest neam de oameni,
cu excepţia faptului că erau de statură uriaşă şi că au fost alungaţi de amoniţi.

21 Ei erau un popor puternic, numeros şi de statură înaltă asemenea anachiţilor.

DOMNUL i-a nimicit dinaintea amoniţilor care i-au ocupat şi au locuit în locul lor.
I-a nimicit. Amoniţii au fost folosiţi de Domnul pentru a pedepsi poporul.

22 La fel a făcut şi pentru urmaşii lui Esau, care locuiau în Seir, când i-a nimicit pe
horiţi dinaintea lor. Ei i-au ocupat şi au locuit în acel loc până în ziua de azi.
Horiţi. Vezi v.12.

23 Tot aşa s-a întâmplat şi cu aviţii care locuiau în satele dimprejurul Gazei.
Caftoriţii, veniţi din Caftor d(Insula Creta), i-au distrus şi au locuit în locul lor.)
Aviţii. Vezi Iosua 13,3.4. Locuitorii băştinaşi ai Palestinei de sud-vest, deposedaţi de filisteni.
Caftoriţii. Vezi comentariul pentru Geneza 10,14, precum şi Ieremia 47,4 şi Amos 9,7.

Înfrângerea lui Sihon, regele Heşbonului

24 «Ridică-te şi traversează uedul Arnon, pentru că l-am dat în mâinile tale pe Sihon
amoritul, regele Heşbonului, împreună cu ţara lui. Începe cucerirea şi provoacă-l la
luptă.
Ridică-te. Vezi Numeri 21,13. Porunca de a trece Arnonul şi de a invada teritoriul învecinat cu
Iordanul locuit de amoriţi.
Sihon amoritul. Sihon luase acest ţinut de la moabiţi, care s-au retras la sud de Arnon.

25 De azi încolo voi băga groaza şi frica de tine în toate popoarele de sub cer. Când
vor auzi veşti despre tine, vor începe să tremure şi se vor îngrozi.»
Groaza. Compară cu făgăduinţa făcută lui Moise (Exod 15,15.16) şi cu experienţa lui Iosua cu
amoriţii la Gabaon. (Iosua 10,11).

26 Din pustia Chedemot am trimis soli lui Sihon, regele Heşbonului, cu gând de
pace, ca să-i spun:

Chedemot. Vezi Iosua 13,18; 21,37; 1 Cronici 6:71, unde este amintită o cetate cu acelaşi nume
în câmpia Iordanului.
27 «Lasă-mă să trec prin ţara ta! Voi merge numai pe drum şi nu mă voi abate nici
la dreapta, nici la stânga.

~ 12 ~
 Drum. Un drum împărătesc păstrat pentru călătoria expediţionară a slujbaşilor şi a trupelor
(Numeri 20,17; 21,22). Urme ale acestui mare drum antic se văd astăzi de la golful Acaba spre
nord, prin Transiordania.

28 Să-mi vinzi pe preţ de argint doar hrană, ca să am ce mânca şi apă, ca să am ce

bea. Lasă-mă doar s-o traversez mergând pe jos –
Să-mi vinzi. Izraeliţii au oferit orice înlesnire pentru acordarea unei treceri paşnice.

29 aşa cum m-au lăsat urmaşii lui Esau, care locuiesc în Seir şi moabiţii care
locuiesc în Ar – până când voi traversa Iordanul în ţara pe care DOMNUL,
Dumnezeul nostru, ne-o dă.»
Traversa Iordanul. O asigurare pentru Sihon că ei nu aveau intenţia să se aşeze în ţinutul lui,
deoarece moştenirea lor se afla dincolo de Iordan.

30 Dar Sihon, regele Heşbonului, nu ne-a lăsat să trecem, pentru că DOMNUL,

Dumnezeul tău, i-a făcut duhul neînduplecat şi i-a împietrit inima ca să-l dea în
mâinile tale, după cum vezi astăzi.
Nu ne-a lăsat să trecem. El a suspectat sinceritatea lor şi a pus la îndoială temeinicia cererii lor
(vezi Numeri 21,23).
Duhul neînduplecat. Adică a îngăduit ca încăpăţânarea lui Sihon să-şi urmeze cursul.
I-a împietrit inima. Verbul ebraic tradus astfel înseamnă „a fi tare”, a fi puternic, „a fortifica”
(Numeri 2,1), „hotărâtă” (Rut 1,18). Dumnezeu nu avea să Se amestece în acţiunea firească a
inimii şi intenţiilor lui Sihon, ci să-l întărească în atitudinea lui (vezi comentariul pentru
Exod 4,21). Cineva poate să folosească puterea minţii şi a inimii date de Dumnezeu pentru a
persista în rău, sau pentru a se întoarce spre bine. Domnul nu-l constrânge pe om pentru o cale sau
alta, dar este gata întotdeauna să conlucreze prin Duhul Său cu omul care alege binele. Acelaşi
cuvânt este tradus în Iosua 1,6 cu „întăreşte-te şi îmbărbătează-te”.

31 DOMNUL mi-a zis: «Iată că am început să ţi-l dau pe Sihon împreună cu ţara lui;
ia în stăpânire teritoriul lui.»
32 Când Sihon împreună cu toţi oamenii săi a ieşit la luptă împotriva noastră la
Iahaţ,
33 DOMNUL, Dumnezeul nostru, l-a dat în mâinile noastre; noi l-am lovit de moarte
atât pe el, cât şi pe fiii lui şi pe întregul lui popor.
34 Le-am cucerit atunci toate cetăţile şi am distrus e(Termenul ebraic se referă la un
lucru sau o persoană dedicate irevocabil DOMNULUI, fie ca dar, fie printr-o
distrugere complete) tot ce era în ele – bărbaţi, femei şi copii. N-am lăsat nici un
supravieţuitor.

Distrus. Literal, „pus sub interdicţie”, „pus deoparte”. O astfel de faptă poate fi adusă la
îndeplinire numai prin porunca lui Dumnezeu. Acelaşi lucru s-a făcut şi cu privire la Ierihon.

35 Numai animalele şi bunurile din cetăţi le-am luat ca pradă pentru noi.
36 De la Aroer, care este pe malul uedului Arnon şi de la cetatea care se află în
defileu, până la Ghilad n-a existat nici o cetate prea puternică pentru noi. DOMNUL,
Dumnezeul nostru, ni le-a dat pe toate.

~ 13 ~
 Aroer. O cetate amorită pe malul drept al râului Arnon, aproximativ la 13 mile de Marea Moartă
(vezi Iosua 12,2; 13,16; 2 Regi 10,33). Numele ei modern este ’Arî’ir.

37 Însă de ţara amoniţilor, de malurile uedului Iabok şi de cetăţile din regiunea

muntoasă nu v-aţi atins, aşa cum a poruncit DOMNUL, Dumnezeul nostru.

Iabok. Vezi Numeri 21,24; Judecători 11,22. Conform cu porunca divină, ţinutul amoniţilor nu a
fost invadat. Ambiţia trebuie să fie întotdeauna în armonie cu voia lui Dumnezeu şi să nu încerce a
trece dincolo de limitele impuse de El. Atunci succesul din această viaţă va fi întru totul
binecuvântat. Dar, dacă cineva merge dincolo de voia lui Dumnezeu şi caută mai mult decât
permite El, succesul acţiunii riscante poate foarte bine să se dovedească asemenea Mării Moarte.

Comentarii Ellen G. White:

1-37 PP 433-435
3-6 PP 414
4,5 PP 423
6.7 PP 424 7 PP 406
9 PP 433
14,15 PP 406
19 PP 433
24,25 PP 434
27,28,30 PP 434
32-34 PP 435

Capitolul 3
Înfrângerea lui Og, regele Başanului

~ 14 ~
1 Ne-am întors şi am luat-o în sus pe drumul către Başan. Og, regele Başanului, ne-a
ieşit înainte împreună cu toţi oamenii lui ca să se lupte cu noi la Edrei.
Ne-am întors şi am luat-o. Vezi Numeri 21,32.33
Başan. Probabil de la rădăcina ebraică ce înseamnă „a fi moale”, „a fi plăcut la pipăit”.
Substantivul ca nume propriu ar însemna „neted”, „fertil”, ceea ce este adevărat despre regiunea
de la nord de Iarmuc până la Hermon. Ea are pomi puţini, dar un sol bogat, ideal pentru cereale.

2 DOMNUL mi-a zis: «Nu te teme de el, căci l-am dat în mâna ta, cu tot cu poporul şi
ţara sa. Să-i faci aşa cum i-ai făcut lui Sihon, regele amoriţilor, care locuia în
Heşbon.»
Nu te teme. O repetare din Numeri 21,34.
L-am dat. Compară cu Exod 23,31; Deutronom 7,24; 20,13.

3 El l-a dat în mâinile noastre şi pe Og, regele Başanului, împreună cu tot poporul
lui. I-am lovit până ce n-a mai rămas nici un supravieţuitor.
I-am lovit. Vezi Numeri 21,35.

4 Am cucerit atunci toate cetăţile, până când n-a mai rămas nici una pe care să n-o fi
luat de la ei, din cele 60 de cetăţi din tot ţinutul Argobului, din regatul lui Og din
Başan.
Argobului. Vezi 1 Regi 4,13. Argob înseamnă „grămadă de bulgări”, „movilă de pământ” şi
poate fi aplicat la ţinutul accidentat. Aceasta este regiunea ţinutului înalt la sud-est de Basan şi a
cuprins cetăţile Carnaim şi Aştarot.

5 Aceste cetăţi erau fortificate cu ziduri înalte, cu porţi şi zăvoare; pe lângă acestea
mai erau şi satele fără ziduri, şi ele numeroase.
6 Noi le-am distrus cu totul a(Vezi nota de la 2:34), aşa cum îi făcusem şi lui Sihon,
regele Heşbonului, nimicind b(Vezi nota de la 2:34) bărbaţii, femeile şi copiii din
fiecare cetate.
Distrus. Acelaşi cuvânt este în cap. 2,34 şi înseamnă la origine „a devota pentru”, „a dedica”, aici
pentru nimicire.

7 Dar toate animalele şi bunurile care erau în cetăţi le-am luat ca pradă pentru noi.
8 Astfel, în perioada aceea am cucerit de la 2 regi amoriţi teritoriile care sunt la
răsărit de Iordan, de la uedul c(Vezi nota de la 2:13; peste tot în capitol) Arnon până
la muntele Hermon

Teritoriile. Teritoriul atribuit lui Gad şi Ruben şi jumătate din seminţia lui Manase.
Arnon până la muntele Hermon. Hotarele sudic şi nordic ale ţării. Hermon, la vreo 2700 m
deasupra nivelului mării, domină întreaga regiune.

9 (Hermonul fiind numit Sirion de către sidoniţi şi Senir de către amoriţi),

Sirion. Întrucât hotarele mai multor naţiuni se întâlnesc la muntele Hermon, fiecare i-a dat un
nume în propria limbă. Numele Sirion, pentru Hermon, apare în literatura ugaritică a Siriei de
nord. Pentru alte cazuri de astfel de diferenţe de nume, vezi Geneza 23,2 şi 31,47.

~ 15 ~
10 toate cetăţile podişului, întreg Ghiladul şi tot Başanul până la Salca şi Edrei,
cetăţi ale regatului lui Og, în Başan.
Toate cetăţile. Aici sunt amintite diferitele feluri de cetăţi ale ţinutului din cuprinsul ţării cucerite.

Salca şi Edrei. Vezi Iosua 13,11 şi Numeri 21,33.

11 (Doar Og, regele Başanului, mai rămăsese din neamul refaiţilor. Patul d(Probabil
un eufemism pentru sarcofag) lui este unul de fier şi se află la Raba, cetatea
amoniţilor. Are o lungime de 9 coţi şi o lăţime de 4 coţi, după cotul unui om. e[Un
cot măsura aproximativ 0,5 m; aproximativ 4,5 m lungime 2 m lăţime])
Refaiţilor. Literal, „refaimiţi”, un popor foarte vechi, întâlnit printre cei învinşi de Chedorlaomer
şi împăraţii asociaţi cu ei (Geneza 14,5). Ei locuiau pe ambele părţi ale Iordanului şi se pare să fi
aparţinut unei grupe mai vechi de locuitori ai regiunii.
Patul. Cuvântul tradus astfel mai este redat „culcuş” (Psalmi 6,6; Amos 3,12; 6,4). El se poate
referi şi la un sarcofag sau mormânt.

Împărţirea Transiordaniei

12 Acesta era teritoriul pe care-l luasem în stăpânire atunci. Le-am dat rubeniţilor şi
gadiţilor ţinutul de la Aroer, care este lângă uedul Arnon, precum şi jumătate din
regiunea muntoasă a Ghiladului împreună cu cetăţile ei.
13 Ceea ce mai rămăsese din Ghilad şi tot Başanul, regatul lui Og, am dat unei
jumătăţi din seminţia lui Manase. (Întreaga regiune a Argobului din Başan era
cunoscută ca ţara refaiţilor.
Ţara refaiţilor[Ţara uriaşilor(engleză)]. Literal, „ţara refaimiţilor” (vezi comentariul pentru v.11).
Regele Og a fost ultimul dintre „uriaşi”.

14 Iair, urmaşul lui Manase, a luat în stăpânire întreaga regiune a Argobului până la
hotarul cu gheşuriţii şi maacatiţii. El a numit acele aşezări după numele său, acestea
chemându-se până astăzi Havot-Iair f(Havot-Iair înseamnă Aşezările lui Iair).)
Iair. Mama lui era din seminţia lui Manase, dar tatăl lui era din seminţia lui Iuda (vezi
1 Cronici 2,22). Iair cucerise acest teritoriu, care i-a fost dat lui şi urmaşilor lui (Numeri 32,41).
Gheşuriţii şi maacatiţii. Acesta era ţinutul dintre Iarmuc şi Hermon, fiind partea vestică a
Basanului (vezi Geneza 22,24; 2 Samuel 12,8; 1 Cronici 19,6).

15 Iar Ghiladul l-am dat lui Machir.

Machir. Acea porţiune a Galaadului care nu fusese dată copiilor lui Gad a fost atribuită urmaşilor
lui Machir (Numeri 32,40).

16 Rubeniţilor şi gadiţilor le-am dat ţinutul de la Ghilad până la uedul Arnon, al

cărui mijloc ţine loc de hotar şi până la uedul Iabok, care este hotarul amoniţiilor.
Al cărui mijloc. Pârâul care curgea prin vale sau Wadi, avea să formeze hotarul.
Iabok. Pârâul acesta avea să fie celălalt hotar al teritoriului. Aici a fost locul unde Iacov s-a luptat
cu îngerul (Geneza 32,33-35).
~ 16 ~
17 Le-am dat Araba g(Vezi nota de la 1:1), care se întinde până la Iordan, din
Chineret h(Marea Galileii) până la Marea Arabei (Marea Sărată) i(Marea Moartă),
iar spre răsărit – până la poalele muntelui Pisga.
Chineret. Marea Chineret (Iosua 12,3; 13,27). Mai era o cetate cu acelaşi nume (Iosua 19,35), de
la care şi-a primit numele lacul. Ea era pe ţărmul nordic al lacului, ruinele ei fiind acum cunoscute
ca Tell el-’Oreimeh. Marea Chineret este Marea Galileii Noului Testament, cunoscută ca lacul
Ghenezaret şi mai târziu ca Marea Tiberiadei.
Marea Arabei. Cunoscută şi ca Marea Moartă, marea „câmpiei” (Deutronom 4,49; 2 Regi 14,25;
compară cu Geneza 14,3; Numeri 34,3.12).
Spre răsărit – până la poalele muntelui Pisga. Literal, „sub panta lui Pisga înspre răsărit” (RSV).
Muntele Pisga învecinat cu muntele Nebo se cheamă acum Râs es-Siâga. Muntele Nebo însuşi este
modernul Yebel-Neb?. ambele vârfuri, în munţii Abarim, domină Marea Moartă (vezi
Numeri 27,12; Deutronom 34,1-3).

18 În vremea aceea v-am poruncit astfel: «DOMNUL, Dumnezeul vostru, v-a dat ţara
aceasta în stăpânire. Toţi cei puternici să meargă înarmaţi înaintea fraţilor lor
israeliţi.
V-am poruncit. O referire la porunca dată seminţiilor lui Ruben şi Gad şi la jumătate din seminţia
lui Manase (vezi Numeri 32,30).
V-a dat ţara aceasta. Cum au cerut ei în mod special (Numeri 32,30-22).
Înarmaţi. Vezi Numeri 32,17-32.
Înaintea fraţilor lor israeliţi. Membrii celor două seminţii urmau să fie avangarda oştirii lui Israel.
Compară cu curajul lui Gad din cap. 33,20.

19 Numai soţiile, copiii şi vitele voastre – ştiu că aveţi multe vite – să rămână în
cetăţile pe care vi le-am dat,
Soţiile…voastre. Vezi Numeri 32,16.24.26.

20 până când DOMNUL le va da odihnă fraţilor voştri la fel ca şi vouă şi vor stăpâni
ţara pe care El le-a dat-o dincolo de Iordan. După aceea fiecare se va întoarce la
proprietatea lui.»
Odihnă. Când Ţara Făgăduinţei a fost ocupată, Iosua a eliberat oştirea celor două seminţii şi
jumătate de a se întoarce pe teritoriul lor, de cealaltă parte a Iordanului (Iosua 22,4).

21 Tot atunci i-am spus lui Iosua: «Ai fost martor la tot ceea ce DOMNUL,
Dumnezeul vostru, a făcut acestor doi regi; tot aşa va face tuturor regatelor
împotriva cărora vei merge.

Ai fost martor. Literal, „proprii tăi ochi, aceştia sunt văzători a toate”. Apelul lui Moise către
popor era ca să-şi aducă aminte de calea pe care i-a călăuzit Dumnezeu.

22 Deci să nu vă temeţi de ei, fiindcă Însuşi DOMNUL, Dumnezeul vostru, va lupta

pentru voi.»

Domnul. Ultima parte a versetului se citeşte literal: „Iehova, Dumnezeul vostru, El este Cel ce
luptă cu voi”. Pronumele „El” este accentuat.

~ 17 ~
 Moise este oprit să treacă Iordanul

23 În perioada aceea m-am rugat DOMNULUI şi I-am zis:

M-am rugat. Forma verbului ebraic sugerează traducerea „eu căutam favoarea Domnului pentru
mine”. Aceasta fost când Dumnezeu i-a spus lui Moise că nu va intra în Ţara Făgăduinţei, ci va
trebui să moară la hotar (Numeri 27,12.13).

24 «Stăpâne DOAMNE! Tu ai început să arăţi robului Tău măreţia şi puterea mâinii

Tale, căci care este dumnezeul acela, în cer sau pe pământ, care să poată face lucrări
ca ale Tale şi să aibă o putere asemănătoare cu a Ta?

Tu ai început să arăţi. Moise era dornic să participe ca martor la sfârşitul campaniei de cucerire a
Canaanului, după cum participase la începutul ei.
Puterea mâinii. Vezi Iosua 4,24. Mâna este un simbol al puterii, pentru că este unealta prin care
este exercitată puterea. Ea este tradusă „stăpânire” în 1 Cronici 18,3 şi 2 Cronici 21,8.
Care este dumnezeul? Moise ştia că alte naţiuni credeau în ceruri populate de mulţi zei, dar el ştia
că există doar un singur Dumnezeu; toţi ceilalţi sunt născociri ale imaginaţiei.

25 Dă-mi voie, Te rog, să trec şi să văd ţara aceea bună care este dincolo de Iordan,
munţii aceia frumoşi şi Libanul.»

Să văd. În sensul de a o cunoaşte în premieră, adică prin experienţă personală.

Munţii aceia frumoşi şi Libanul. Literal, „această bună ţară muntoasă şi Libanul” sau poate mai
bine „acest munte frumos şi Libanul”. Numele Liban este de la verbul „a fi alb” şi înseamnă „vârf
alb”. Poalele răcoroase şi împădurite ale muntelui şi vârful lui acoperit de zăpadă arătau atrăgător
şi vrednic de dorit în contrast cu ţinutul pustiu. Moise a dorit să umble în răcoarea Libanului.

26 Dar DOMNUL s-a mâniat pe mine din cauza voastră şi nu m-a ascultat. El mi-a
răspuns: «Destul! Nu-Mi mai vorbi despre lucrul acesta.

S-a mâniat. Dintr-un cuvânt a cărui rădăcină înseamnă „a trece peste”. Forma folosită aici fiind
reflexivă, cuvântul înseamnă „a trece de limită” adică a-şi ieşi din fire faţă de cineva sau când se
iveşte un incident (vezi Psalmi 78,21.59.62).

27 Urcă-te pe vârful Pisga şi priveşte spre apus, spre nord, spre sud şi spre răsărit.
Priveşte-o cu ochii tăi, pentru că nu vei trece Iordanul.

Pisga. Vezi comentariul pentru v.17.

Nu vei trece. Compară cu Deutronom 3,12 şi Iosua 1,2.11.

28 Instruieşte-l pe Iosua, încurajează-l şi întăreşte-l, fiindcă el va merge înaintea

acestui popor şi el îl va ajuta să stăpânească ţara pe care tu o vei vedea.»

El va merge. Pronumele este accentuat: „El este Cel ce va trece peste”. Prin această accentuare
Moise a ştiut că hotărârea era irevocabilă.

29 Şi astfel am rămas în valea care este aproape de Bet-Peor.

~ 18 ~
 Bet-Peor. Primul cuvânt al acestui termen compus înseamnă „casă”. Cel de-al doilea cuvânt
„peor” poate fi dintr-o rădăcină care înseamnă „a fi lacom”, „a fi deschis”, „a avea dorinţă
arzătoare”. În cazul acesta, cuvântul ar însemna „casa dorinţei”. Moise a fost înmormântat de
Dumnezeu prin apropiere (cap. 34,6).

Comentarii Ellen G. White:

1-11 PP 435-437
2 PP 436
4.5 PP 435 24-27 PP 462
25 DA 421; PP 479
26 PP 419, 420; 3T 319
26.27 SR 166 27 MH 508

Capitolul 4
Îndemn la supunere faţă de Lege

1 Acum, ascultă, Israele, poruncile şi hotărârile pe care vă învăţ. Împliniţi-le ca să

trăiţi şi să intraţi în stăpânirea ţării pe care DOMNUL, Dumnezeul părinţilor voştri,
v-a dat-o.

~ 19 ~
 Ascultă. În sensul de „ia aminte”. Capitolul al treilea a făcut un rezumat al călătoriei lui Israel de
la Horeb la râul Iordan înainte de a-l trece. Capitolul al patrulea constă în mare măsură dintr-un
îndemn la ascultare.
Hotărârile. Adică prevederile codului civil care reglementează comportamentul, în contrast cu
„poruncile” care se referă la administrarea „legilor” în mod deosebit cu privire la sentinţele
judecătoreşti. Cuvântul redat prin „porunci” este uneori tradus „drept”, în sensul de „dreptate” sau
„sentinţă dreaptă” (Geneza 18,25; Iov 34,6.7; 35,2; Psalmi 9,4).
Ca să trăiţi. Părinţii lor muriseră în pustie din cauza neascultării. Ei aveau să trăiască – dacă
ascultau de Dumnezeu – în ţara promisă părinţilor lor.

2 Să nu adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu şi să nu desfiinţaţi nimic dintre

ele. Dimpotrivă să păziţi legile DOMNULUI, Dumnezeul vostru, aşa cum vi le dau
eu.
Să nu adăugaţi. Tot ce face Dumnezeu este desăvârşit. A adăuga sau a scoate înseamnă a strica
sau a ruina (Deutronom 12,32; Ieremia 26,2; Apocalipsa 23,18).
Legile. Din cuvântul ebraic tradus de obicei „ordin” sau „poruncă” (Geneza 26,5; Exod 15,26;
Levitic 4,2; Numeri 15,22; Psalmi 78,8 etc.).

3 Aţi fost martori la ceea ce DOMNUL a făcut din cauza lui Baal-Peor a(O formă de
închinare regională înaintea lui Baal, zeul canaanit al fertilităţii). El a nimicit din
mijlocul vostru toţi bărbaţii care l-au urmat pe Baal-Peor,
Din cauza lui Baal-Peor. Literal „în Baal Peor”. Pentru păcatul şi rezultatele lui din acest loc,
vezi Numeri 25,1-5; Deutronom 3,29; Osea 9,10. Unii comentatori cred că Baal Peor amintit aici a
fost un zeu al plăcerii sexuale, aşa cum i se închină în mod atât de liber unii locuitori din India de
astăzi.

4 însă voi, cei care aţi stat alipiţi de DOMNUL, Dumnezeul vostru, sunteţi toţi vii
astăzi.
Alipiţi. Cuvântul acesta exprimă cea mai apropiată legătură posibilă, ca aceea dintre soţ şi soţie
(Geneza 2,24; vezi şi Iov 19,20 şi Ieremia 13,11).

5 Iată că v-am învăţat poruncile şi hotărârile aşa cum mi-a poruncit DOMNUL,
Dumnezeul meu, ca astfel să le puteţi împlini în ţara în care veţi intra s-o luaţi în
stăpânire.
6 Să le păziţi şi să le împliniţi, fiindcă aceasta va fi înţelepciunea şi discernământul
vostru înaintea popoarelor; ele vor auzi despre toate aceste porunci şi vor zice:
«Într-adevăr poporul acesta este înţelept şi neamul acesta mare are discernământ!»
Să le păziţi şi să le împliniţi. A le păzi înseamnă a le accepta cu mintea şi cu inima cu intenţia de
a rândui viaţa în conformitate cu ele, a le împlini înseamnă a aduce la îndeplinire intenţia voinţei.
Omul trebuie să aibă de gând să facă binele înainte de a-l face. Aceste două îndemnuri sunt
repetate mereu (cap. 7,12; 16,12; 23,23; 24,8; 26,16; 28,13). Împlinirea practică a voinţei lui
Dumnezeu este ceea ce El apreciază şi preţuieşte cel mai mult.
Înţelepciunea. Respectul lui Israel printre naţiuni avea să fie proporţional cu credincioşia lor în
păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Binecuvântările lui Dumnezeu asupra poporului Său prin trăirea
în armonie cu cerinţele Lui urmau să impresioneze în mare măsură neamurile înconjurătoare.

7 Căci care neam este aşa de mare, încât să-şi aibă zeii atât de aproape, cum Îl avem
noi pe DOMNUL, Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm?

~ 20 ~
8 Şi care este neamul acela aşa de mare, încât să fi avut porunci şi hotărâri tot atât de
drepte ca şi legea aceasta, pe care eu v-o prezint astăzi?
Ca şi legea aceasta. Literal, „toată Tora aceasta”. Cuvântul Tora cuprinde toate instrucţiunile şi
doctrina, precum şi toate principiile de purtare. Moise sugerează ideea de comparare a „legii” lui
Dumnezeu, sau a principiilor de purtare cu acelea ale naţiunilor înconjurătoare.

9 Numai ia seama la tine şi veghează cu luare-aminte asupra sufletului tău ca să nu

uiţi lucrurile pe care le-ai văzut cu ochii tăi şi ca ele să nu se depărteze de inima ta în
toate zilele vieţii tale. Fă cunoscute aceste lucruri copiilor tăi şi nepoţilor tăi.
Cu luare-aminte. Este necesară o veghere continuă pentru ca viaţa spirituală să poată fi în
consonanţă cu voinţa descoperită a lui Dumnezeu.
Fă cunoscute aceste lucruri copiilor tăi. Literal „fă-le cunoscut copiilor tăi” (vezi Exod 12,26;
13,8.14; Iosua 4,21).

10 Adu-ţi aminte de ziua în care ai stat în prezenţa DOMNULUI, Dumnezeul tău, la

Horeb, atunci când DOMNUL mi-a zis: «Strânge poporul la Mine ca să asculte
cuvintele Mele şi să înveţe astfel, atât ei, cât şi copiii lor, să se teamă de Mine în
toate zilele pe care le vor trăi pe pământ.»
La Horeb. Memorabila ocazie când Dumnezeu a descoperit Legea sfântă. Amintirea acestei
ocazii trebuia să fie păstrată în mod clar şi pentru totdeauna.
Să se teamă de Mine. A te teme de Dumnezeu înseamnă a-L privi cu cinste profundă şi
respectuoasă (Exod 19,10-13; 20,20) şi a privi cum se cuvine voinţa Lui (Deutronom 8,6;
Proverbe 3,7; Eclesiast 12,13; Isaia 11,2.3.; 33,6).

11 Voi v-aţi apropiat şi aţi stat în vecinătatea muntelui. Muntele ardea cu flăcări ce
se înălţau până în inima cerurilor. Era întuneric, nori şi negură.
V-aţi apropiat. Vezi Exod 19,17.
Ardea. Adică muntele semăna cu un foc, cu rugul care „ardea” (Exod 3,2; compară cu
Evrei 12,18).

12 DOMNUL v-a vorbit din mijlocul focului. Voi aţi auzit sunetul cuvintelor Sale,
dar nu aţi văzut nici o înfăţişare, ci aţi auzit doar o voce.
Domnul v-a vorbit. Vezi Exod 19,20; 20,1.22.
Mijlocul focului. Vezi Exod 10,18; 24,17; Deutronom 4,15.33.36; 5,4.22.24; 9,10; 10,4.
Sunetul[glas-trad. Cornilescu]. Literal, „sunetul” cuvintelor pe care le-a rostit Dumnezeu (vezi
Exod 19,19; 24,16).
Nici o înfăţişare. Literal, „n-aţi văzut nici un chip”. „Chip” este redat „înfăţişare” în
Deutronom 4,23.25; 5,8; Psalm 17,15 şi Iov 4,16.

13 El v-a vestit legământul Său, Cele 10 Porunci, pe care v-a poruncit să le urmaţi şi
pe care le-a scris pe două table b(Probabil două exemplare ale aceluiaşi document,
nu un singur document în două părţi; în cf. cu pratica orientală, fiecare parte
implicată în tratat trebuia să deţină o copie a documentului; peste tot în carte) de
piatră.

~ 21 ~
 Legământul. Cuvântul ebraic tradus astfel poate fi aplicat oricărui acord sau contract. Probabil că
vine de la verbul ebraic „a lega”, „a împiedica”. Este folosit pentru tratat sau alianţă
(Geneza 14,13; Exod 23,32), pentru acord (2 Samuel 3,12.13.21; Ieremia 34,8) şi pentru
jurământul de căsătorie (Maleahi 2,14).
Zece porunci. Literal, „cele 10 cuvinte”. Acestea au fost scrise mai târziu chiar de Dumnezeu
(Exod 24,12; 34,28; Deutronom 10,4).

14 În vremea aceea, DOMNUL mi-a poruncit să vă învăţ poruncile şi hotărârile pe

care trebuie să le împliniţi în ţara pe care o veţi stăpâni, după ce veţi traversa
Iordanul.

Mi-a poruncit. Cele 10 Porunci le-a prezentat Însuşi Dumnezeu, dar toate legile civile şi
ceremoniale au fost date prin Moise (Exod 24,3). Moise scoate în evidenţă în mod repetat această
deosebire (Exod 20,1.19; 21,1; 24,3; Deutronom 5,22). Cartea Deutoronom se ocupă în primul
rând cu legile civile.

Idolatria este interzisă

15 În ziua când DOMNUL, Dumnezeul vostru, v-a vorbit la Horeb, din mijlocul
focului, nu aţi văzut nici o înfăţişare; de aceea vegheaţi cu luare-aminte asupra
sufletelor voastre,

Înfăţişare. Literal „formă (vezi comentariul pentru v.12). Omul este înclinat să încerce să
exprime în formă materială, vizibilă concepţiile lui despre Dumnezeu. Manifestarea gloriei divine
la Sinai nu trebuia să fie o scuză de a face aşa ceva.

16 ca nu cumva să vă pervertiţi şi să vă faceţi vreun chip cioplit, reprezentând un

idol sau chipul unui bărbat sau al unei femei

Să vă pervertiţi. Vezi Exod 20,4. Neamurile păgâne s-au degradat, înfăţişând pe zei parţial
oameni şi parţial animale şi făcând reprezentări groteşti ale formei umane.

17 sau înfăţişarea unui animal de pe pământ sau a unei păsări care zboară prin aer

18 sau chipul vreunei creaturi care mişună pe pământ sau al vreunui peşte care
trăieşte în ape.

Mişună. Închinarea la şerpi şi alte creaturi inferioare este obişnuită pentru milioane de oameni
chiar în ziua de azi.
Peşte. Vechii filisteni, mesopotamieni şi posibil egipteni au inclus în panteonul lor un peşte-zeu
(vezi Exod 20,4).
19 Iar atunci când veţi privi spre cer şi veţi vedea soarele, luna şi stelele, întreaga
oştire a cerului, să nu vă lăsaţi îndemnaţi să vă închinaţi înaintea lor şi să le slujiţi,
căci acestea sunt lucruri care au fost împărţite de DOMNUL, Dumnezeul vostru,
tuturor neamurilor de sub cer.
Oştire a cerurilor. Închinarea la corpurile cereşti este o cursă în care omul a căzut din cele mai
vechi timpuri. Astăzi, o astfel de închinare este obişnuită în multe ţări orientale. Pentru un raport

~ 22 ~
despre acest păcat în poporul lui Dumnezeu, vezi 2 Regi 17,16; 23,3.5; 23,4.5; Ieremia 14,18.19;
Ezechiel 8,16; Ţefania 1,5.

20 Pe voi însă DOMNUL v-a luat şi v-a scos din cuptorul de fier, din Egipt, ca să fiţi
poporul moştenirii Lui, cum sunteţi astăzi.
Cuptorul de fier. În 1 Regi 8,51 şi în Ieremia 11,4 este folosită această expresie pentru a descrie o
robie aspră. Isaia defineşte experienţele de disciplinare sub mâna lui Dumnezeu ca un proces de
curăţire într-un cuptor (Isaia 48,10; Iov 28,10).
Poporul moştenirii Lui. Sau „propria Lui moştenire” (vezi cap. 32,9).

21 DOMNUL s-a mâniat pe mine din cauza voastră şi a jurat că nu voi traversa
Iordanul şi nu voi intra în ţara cea bună pe care El are să v-o dea ca moştenire.
Domnul S-a mâniat. Moise vorbeşte despre faptul acesta a treia oară în dorinţa de a imprima în
mintea izraeliţilor pericolele împotrivirii faţă de voia lui Dumnezeu (cap. 1,37; 3,26).
V-o dea.Literal, „pe punctul de a o da” sau „în preajmă de a o da” (vezi şi cap. 15,4; 25,19; 26,1).

22 Deci eu voi muri în ţara aceasta şi nu voi traversa Iordanul, dar voi îl veţi
traversa şi veţi lua în stăpânire ţara aceea bună.
Eu voi muri. Moise a simţit amărăciunea de a fi oprit să intre în Ţara Făgăduinţei (vezi
Numeri 27,12-14).

23 Aşadar, vegheaţi asupra voastră şi nu uitaţi legământul DOMNULUI, Dumnezeul

vostru, pe care l-a încheiat cu voi. Să nu vă faceţi vreun idol sau orice alt fel de chip
pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru, v-a interzis să-l faceţi.
Idol. Pericolul practicilor idolatre apăsa greu pe inima lui Moise (vezi v.16, 25).

24 Căci DOMNUL, Dumnezeul vostru, este un foc mistuitor şi un Dumnezeu gelos.

Un foc mistuitor. Compară cu Psalmi 50,3; Isaia 29,6.30; 27,30; Amos 5,6; Ţefania 1,18;
Evrei 12,29.
Un Dumnezeu gelos. Dumnezeu nu va îngădui iubire împărţită sau serviciu cu jumătate de inimă
(Exod 20,5).

25 Când veţi avea copii şi nepoţi şi veţi locui de mult timp în ţară, dacă vă veţi
perverti şi vă veţi face vreun idol sau orice alt fel de chip, dacă veţi face ce este rău
în ochii DOMNULUI, Dumnezeul vostru, ca să-L mâniaţi,

De mult timp. Literal, „a cădea de somn”. Cuvântul ebraic tradus astfel înseamnă „a adormi” şi
poate fi folosit în mod figurat despre o viaţă spirituală slabă, sau despre pierderea de către cineva a
primelor impresii.

26 chem astăzi cerul şi pământul ca martori împotriva voastră, că veţi fi nimiciţi

repede din ţara pe care o veţi lua în stăpânire după ce veţi traversa Iordanul. Nu veţi
trăi multe zile, ci veţi fi nimiciţi.
Nu veţi trăi multe zile. Ei aveau să piară ca naţiune (vezi Deutronom 5,33; 11,9; 17,20; 22,7;
30,18; 32,47).

~ 23 ~
27 El vă va împrăştia printre popoare şi nu veţi rămâne decât un mic număr de
oameni acolo, între neamurile la care DOMNUL vă va conduce.
Vă va împrăştia. Vezi Levitic 26,32.33.

28 Acolo veţi sluji unor zei făcuţi de mâna omului, din lemn şi din piatră, care nu
pot nici să vadă, nici să mănânce, nici să audă şi nici să miroasă.
Sluji unor zei. Versetul acesta este descrierea celei mai înjositoare forme de idolatrie (vezi
2 Regi 19,18; Psalmi 115,4; 135,15; Mica 5,13).

29 Dar dacă de acolo Îl veţi căuta pe DOMNUL, Dumnezeul vostru, Îl veţi găsi, dacă
Îl veţi căuta din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.
Din toată inima. Motivele omului trebuie să fie curate şi spirituale (vezi cap. 6,5; 10,12; 11,13;
30,2.6.10).

30 În strâmtorarea voastră, după ce vi se vor fi întâmplat toate aceste lucruri, în

zilele de pe urmă, vă veţi întoarce la DOMNUL, Dumnezeul vostru, şi-I veţi asculta
glasul.
În zilele de pe urmă. Literal „în zilele de după”. Expresia aceasta este într-un sens profetic
arătând spre Mesia, împărăţia Sa şi a doua Sa venire (vezi Isaia 2,2; 1 Petru 1,20; 1Io 2,18).

31 Căci DOMNUL, Dumnezeul vostru, este un Dumnezeu îndurător, Care nu vă va

părăsi şi nu vă va distruge. El nu va uita legământul pe care l-a încheiat, prin
jurământ, cu strămoşii voştri.
Îndurător. Rădăcina de la care vine adjectivul tradus astfel înseamnă „a iubi”, „a fi înclinat spre
afecţiune” şi în forma lui intensivă „a avea compătimire”. În cele 13 locuri în care este folosit în
Vechiul Testament, acest adjectiv este aplicat întotdeauna la Dumnezeu.
Nu vă va părăsi. Literal, „El nu te lăsa să te afunzi”. Verbul este adesea tradus „a ajunge slab”,
„a slăbi”, „a pierde curajul”.

Nimeni nu este ca DOMNUL

32 Întrebaţi despre vremurile străvechi, care au fost înainte de zilele voastre,

începând cu ziua în care Dumnezeu l-a creat pe om pe pământ şi cercetaţi cerul de la
un capăt la celălalt. S-a întâmplat vreodată un lucru atât de mare ca acesta sau s-a
auzit vreodată aşa ceva?

Întrebaţi. Aceasta întăreşte pe credincios să-şi aducă aminte de felul cum a lucrat Dumnezeu în
timpurile trecute (vezi LS 196).

33 A existat vreodată vreun popor care să fi auzit glasul lui Dumnezeu c(Sau: glasul
vreunui zeu), vorbindu-i din mijlocul focului, cum l-aţi auzit voi şi să fi rămas în
viaţă?
Popor care să fi auzit. Aceasta reflectă teama lor respectuoasă în prezenţa lui Dumnezeu. Omul
păcătos nu poate vedea literal pe Dumnezeu şi să trăiască (Exod 33,20; Judecători 13,22).

~ 24 ~
34 A existat vreodată vreun dumnezeu care să ia un neam din mijlocul altui neam,
prin încercări, prin semne şi minuni, prin război, cu mână puternică, cu braţ întins şi
cu mare teroare, aşa cum a făcut cu voi DOMNUL, Dumnezeul vostru, în Egipt,
înaintea ochilor voştri?
Să ia. Adică „aventurat” sau „încercat”.
Încercări. Aici nu este nici o idee de a duce în ispită, ci mai degrabă este vorba de experienţe
grele.
Semne. Vezi Exod 4,9; 7,9.10.
Minuni. O referire la plăgile Egiptului (Exod 7,3; 11,9.10).
Război. Înfrângerea egiptenilor la Marea Roşie (Exod 14,14; 15,3).
Braţ întins. Vezi Deutronom 3,24; 9,29; precum şi Exod 6,6; 7,5.

35 Ţie ţi-au fost arătate aceste lucruri ca să şti că DOMNUL este Dumnezeu şi că nu
este altul în afară de El.
36 Din cer te-a făcut să auzi vocea Lui, ca să te disciplineze. Pe pământ ţi-a arătat
focul Lui cel mare, iar tu ai ascultat cuvintele Lui din mijlocul focului.
Focul lui cel mare. O referire la slava lui Dumnezeu (vezi comentariul pentru Deut.4,11.24).

37 El i-a iubit pe strămoşii tăi şi de aceea a ales sămânţa d(Vezi nota de la 1:8) lor
după ei. Apoi te-a scos din Egipt prin prezenţa şi puterea Lui cea mare.
A ales sămânţa lor. Vezi Geneza 12,7; 13,15.16; 22,17.18; Exod 32,13.

38 A izgonit dinaintea ta neamuri mari şi puternice ca să intri în ţara pe care ţi-a

dat-o ca moştenire, după cum vezi astăzi.
A izgonit. Literal, „a deposedat” cum este tradus în Numeri 32,39.
Mari şi puternice. Aşa de mult încât la raportul iscoadelor, Israel s-a temut şi s-a răzvrătit
împotriva lui Dumnezeu (Numeri 13,28-31).

39 Să ştii astăzi şi să-ţi pui la inimă faptul că DOMNUL este Dumnezeu sus în cer şi
jos pe pământ şi că nu este altul în afară de El.
Nu este altul. Vezi Isaia 44,8; Fapte 4,12.

40 Păzeşte deci poruncile şi legile Lui, pe care eu ţi le dau astăzi, ca să-ţi meargă
bine atât ţie, cât şi urmaşilor tăi şi astfel să trăieşti multe zile în ţara pe care
DOMNUL, Dumnezeul tău, ţi-o dă pentru totdeauna.”

Să trăieşti multe zile. Vezi cap. 5,17; 6,2; 11,9. Aici se încheie prima cuvântare a lui Moise.

Cetăţi de scăpare

41 Atunci Moise a ales 3 cetăţi la răsărit de Iordan,

A ales 3 cetăţi. Literal, „a făcut să fie separate 3 cetăţi”, adică cetăţile de scăpare. Acelaşi cuvânt
tradus „separat” este folosit la punerea deoparte a seminţiei lui Levi de a duce mobilierul sfânt al
Cortului Întâlnirii (cap. 10,8). Ezechiel 42,20 vorbeşte despre zidul care „despărţea locul sfânt de
~ 25 ~
cel nesfânt”.
La răsărit. Adică „spre est”, însemnând la răsărit de Iordan în teritoriul ocupat de cele două
seminţii şi jumătate.

42 ca să slujească de refugiu ucigaşului care l-a omorât fără voie pe semenul său,
fără să-l fi urât mai dinainte. El va putea să se refugieze într-una din aceste cetăţi
pentru a-şi salva viaţa.
Aceste cetăţi. Vezi cap. 19,1-13 pentru legile privitoare la cetăţile de scăpare.

43 Aceste cetăţi erau: Beţer, în regiunea de podiş a rubeniţilor; Ramot, în Ghiladul

gadiţilor şi Golan, în Başanul manasiţilor.
Beţer. De la un cuvânt care înseamnă „fortăreaţă” sau „împrejmuire”. Cuvântul este tradus
„apărare” în Iov 22,25 (engleză). Aşezarea Beţerului n-a fost identificată.
Ramot. Cuvântul tradus astfel este dintr-o rădăcină ce înseamnă „mărgean”. Ramotul a jucat un
rol important în istoria de mai târziu a regilor lui Israel (vezi 1 Regi 4,7.13; 22,1-40;2 Regi 8:28,
29). Numit acum Tell R?ith, această aşezare se află la 25 mile est de Iordan în linie dreaptă.
Golan. Probabil de la cuvântul care înseamnă „cerc”. De obicei el este identificat cu satul modern
Sagem el I?lân, la 18 mile est de Marea Chineret.

Recapitularea Legii de la Horeb şi a Decalogului

44 Iată care este Legea pe care i-a dat-o Moise lui Israel.
Legea. Tora, care înseamnă instrucţiuni în general, inclusiv cele 10 Porunci.
I-a dat-o. Literal, „a pune”, „a aşeza”, aici în ideea de a pune legea înaintea ochilor lor (vezi
Exod 19,7; unde este redat prin „a pus-o”).

45 Acestea sunt mărturiile, poruncile şi hotărârile pe care Moise le-a dat israeliţilor
după ce au ieşit din Egipt,
Mărturiile[învăţăturile-trad. Cornilescu]. Cuvântul ebraic astfel tradus este folosit de 60 de ori în
Vechiul Testament şi aproape fără excepţie despre cele 10 Porunci.

46 dincolo de Iordan, în vale, faţă în faţă cu Bet-Peor, în ţara lui Sihon, regele
amoriţilor, care locuia în Heşbon şi a fost învins de Moise şi de Israel după ieşirea
lor din Egipt.
Învins. În al 40-lea an al exodului (Numeri 21,24; 33,38).

47 Ei au luat în stăpânire ţara lui şi ţara lui Og, regele Başanului, cei 2 regi amoriţi,
care erau la răsărit de Iordan.

[Dincoace-trad. Cornilescu] de Iordan. Vezi Iosua 1,15; 12,1.

48 Ţara lor se întindea de la Aroer, care este pe malul uedului e(Vezi nota de la
2:13) Arnon, până la muntele Sirion f[Siriacă şi 3:9; TM: Sion] (acesta este
Hermonul)

Muntele Sirion. Nu muntele Sionului din Ierusalim, ci fie un alt nume pentru Sirion, nume
sidonian al muntelui Hermon, fie numele unuia din vârfurile lui (Deutronom 3,8.9.12;
Psalmi 29,6).

~ 26 ~
49 şi cuprindea toată Araba g(Vezi nota de la 1:1) de la răsărit de Iordan până la
Marea Arabei h(Marea Moartă), lângă poalele muntelui Pisga.

Comentarii Ellen G. White:

1-49 FE 508
1-6 PK 294
5,6 PP 464
5-8 COL 289; MM 26; SR 150, 6T 12
5-9 CT 428; FE 393, 478
5-10 TM 140
6 DA 28; Ed 40, 174, 220; GC 230; PK 30, 83, 500; PP 605
7.8 PP 465 9 PK 295
10 PK 465
13 TM 140
15.16.19 PK 295 20 PP 465
23 PK 295
23,24 PP 466
24 DA 600; EW 102; 3T 238, 248; 4T 370; 8T 266
26 PP 466
26-28 PK 295
29 PK 569
29-31 PP 629
30,31 PK 334
32,35 PP 463
39,40 FE 508

Capitolul 5
1 Moise a convocat tot Israelul şi i-a zis: „Ascultă, Israele, poruncile şi legile pe care
vi le spun astăzi, în auzul vostru. Învăţaţi-le şi împliniţi-le!
Poruncile şi legile. Aceleaşi cuvinte ebraice care sunt date în cap. 4,1.

2 DOMNUL, Dumnezeul nostru, a încheiat cu noi un legământ la Horeb.

~ 27 ~
 A încheiat…un legământ. Vezi Exod 19,5-8; 24,3-8.

3 Nu cu strămoşii noştri a încheiat El legământul acesta, ci cu noi, cei ce suntem în

viaţă astăzi.
Strămoşii noştri. Adică strămoşii, referindu-se la Avraam, Isaac, Iacov şi cei 12 patriarhi.
Acordul dintre Dumnezeu şi „părinţi” a fost de natură personală. La Sinai, pentru prima dată în
istorie, Dumnezeu a intrat în legământ cu un popor întreg. El urma să fie Împăratul lor, iar ei
poporul Lui.

4 DOMNUL v-a vorbit faţă în faţă pe munte, din mijlocul focului.

Faţă în faţă. Ei au fost în imediata Lui prezenţă, totuşi „n-au văzut nici un chip”(Deutronom 4,12;
vezi şi Exod 20,22).

5 Atunci eu am stat între El şi voi, ca să vă fac cunoscut Cuvântul DOMNULUI,

deoarece v-a fost teamă de foc şi nu v-aţi urcat pe munte. Şi El a zis astfel:
Între El şi voi. Moise a fost mijlocitor între Dumnezeu şi Israel (Exod 19,10-12.17.21;
Galateni 3,19).

6 «Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul tău, Care te-a scos din ţara Egiptului, din casa
sclaviei.
7 Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine.
8 Să nu-ţi faci vreun idol reprezentând vreun lucru de sus din cer, de jos de pe
pământ sau din apele de sub pământ.
Idol. Concepţiile omeneşti de formă nu pot fi aplicate lui Dumnezeu. El este micşorat de orice
încercare a-L reprezenta în formă materială (Ioan 4,24). Reprezentările materiale ale lui
Dumnezeu pot să dea doar o concepţie denaturată şi nedesăvârşită a maiestăţii şi caracterului Său
nemărginit şi de aceea ele dispreţuiesc pe Dumnezeu. Singurul chip pământesc care poate doar
foarte pe departe să se asemene cu Dumnezeu este caracterul uman transformat după asemănarea
divină (Geneza 1,26.27; Ioan 3,3; Romani 8,29; 2 Corinteni 3,18; Coloseni 3,10).

9 Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, fiindcă Eu, DOMNUL, Dumnezeul

tău, sunt un Dumnezeu gelos, Care pedepsesc copiii pentru nelegiuirea părinţilor lor,
până la a treia sau a patra generaţie a[Cel care păcătuia atrăgea pedeapsa atât asupra
sa, cât şi asupra casei sale, alcătuită de obicei din 3 sau 4 generaţii(vezi Num. 16:31-
34; Ios. 7:24)] a celor ce Mă urăsc

10 şi Îmi arăt îndurarea b[Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori)
în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoinţă, milă,
credincioşie, dragoste statornică). Se referă atât la relaţiile dintre oameni, cât şi,
într-un mod cu totul special, la relaţia dintre YHWH şi Israel. Cel mai frecvent, se
referă la loialitatea părţilor implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH,
care este certă). Termenul, aşa cum o dovedeşte varietatea de sensuri, cuprinde toate
implicaţiile loialităţii lui YHWH faţă de promisiunile legământului; peste tot în
carte)] până la a mia generaţie a celor ce Mă iubesc şi împlinesc poruncile Mele.

~ 28 ~
 Celor ce Mă iubesc. Numai cei ce-L iubesc pe Dumnezeu sunt capabili să-L asculte. Ascultarea
care nu vine din inimă nu este nimic mai mult decât o încercare legalistă de îndreptăţire de sine,
prin care omul caută să se laude în faţa lui Dumnezeu. Aşa ceva nu este deloc ascultare înaintea lui
Dumnezeu. Fără spiritul ascultării, litera, forma exterioară sunt fără valoare. Dar cel care-L iubeşte
pe Dumnezeu mai presus de orice va găsi cea mai mare plăcere în conlucrarea cu El.

11 Să nu foloseşti nesăbuit c[Expresia poate avea mai multe sensuri: (1) abuzul faţă
de acest Nume, concepţia antică fiind aceea că o cunoaştere a numelui unei zeităţi
oferă puteri magice cunoscătorului, care putea astfel să manipuleze zeitatea; (2)
jurământul fals pe acest Nume – vezi Lev. 19:12; (3) numirea unui idol cu acest
Nume – construcţia gramaticală ebraică oferă spaţiu pentru această interpretare; (4)
orice altă folosire a Numelui fără un scop precis şi corect (în mod nesăbuit)] Numele
DOMNULUI, Dumnezeul tău, căci DOMNUL nu va lăsa nepedepsit pe cel care va
folosi nesăbuit Numele Lui.

Nesăbuit. Literal, „spre deşertăciune”, care înseamnă, în mod fals, ipocrit, sau într-un fel comun,
necugetat. Atitudinea omului faţă de Dumnezeu trebuie să fie arătată prin veneraţie şi aceasta
trebuie să fie reflectată în cuvinte şi fapte.

12 Păzeşte ziua de Sabat, ca s-o sfinţeşti, după cum ţi-a poruncit DOMNUL,
Dumnezeul tău.

Ziua de Sabat. Vezi comentariul pentru Exod 20,8-11. Porunca a patra are un temei natural care
se întinde până la creaţiune (Geneza 2,1-3). Ea mai mare şi un temei moral în legătura dintre
creaţiune şi Creator. Scopul primar al Sabatului ca instituţie este de a păstra această legătură.
Sănătatea fizică cere o zi de odihnă în fiecare săptămână, tot aşa şi sănătatea spirituală pretinde
Sabatul pentru exercitarea minţii şi a inimii în căutarea lui Dumnezeu, ca să putem „căuta pe
Dumnezeu” şi să-L găsim (Fapte 17,27).

13 Să lucrezi 6 zile şi să-ţi faci toată lucrarea ta,

14 dar ziua a şaptea este Sabatul DOMNULUI, Dumnezeul tău; să nu faci nici o
lucrare, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sclavul sau sclava ta, nici boul, nici
asinul şi nici un alt animal de-al tău, nici străinul care locuieşte în cetatea ta, pentru
ca sclavul şi sclava ta să se odihnească la fel ca tine.

15 Adu-ţi aminte că şi tu ai fost sclav în ţara Egiptului şi DOMNUL, Dumnezeul tău,

te-a scos de acolo cu mână puternică şi cu braţ întins. De aceea ţi-a poruncit El să
păzeşti ziua de Sabat.

Ai fost sclav. Orice faptă a lui Dumnezeu în favoarea noastră constituie un motiv pentru care să
ne „aducem aminte”, adică să reflectăm, să recunoaştem şi să apreciem această iubire şi purtare de
grijă. Scopul lui Dumnezeu este ca în ziua Sabatului tot ce vine în opoziţie cu părtăşia personală şi
directă dintre Creator şi fiinţa creată să fie lăsat la o parte. Sabatul este o zi în care avem fericitul
privilegiu să cunoaştem mai bine pe Tatăl nostru din ceruri, cunoaşterea căruia este viaţa veşnică
(Ioan 17,3). A-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a-L iubi (vezi 1 Ioan 4,8), a-L cinsti şi a preţui

~ 29 ~
dovezile bunătăţii Sale părinteşti (Romani 1,21).
Eliberarea lor din Egipt a constituit un motiv în plus pentru care izraeliţii să cinstească Sabatul,
totuşi chiar cuvintele poruncii a patra arată spre originea Sabatului la creaţiune (Exod 20,8-11) ca
motiv pentru porunca de aici de „a păzi ziua de Sabat şi a o sfinţi”. Trebuie să fie reamintit că
forma în care a rostit Dumnezeu cele 10 Porunci pe Sinai este cea dată în Exod 20, nu în
Deutronom 5. După cum arată şi numele ei, cartea Deutronom este o recapitulare a diferitelor legi
transmise lui Israel la Sinai, cu explicaţii suplimentare date de Moise într-o încercare de a imprima
în popor importanţa păzirii cu credincioşie a tot ce le fusese poruncit să facă. Dacă amintirea
eliberării din Egipt în legătură cu porunca a patra urmează să fie luată ca limitând păzirea ei, în
principiu, la cei care au fost astfel eliberaţi – Israelul literal – atunci principiile Celor 10 porunci
ca întreg aparţin numai iudeilor, pentru că atât aici (Deutronom 5,6), cât şi în Exod 20:2,
Dumnezeu prezintă Legea Sa ca fiind întemeiată pe faptul că îi scosese din ţara Egiptului.
După cum Israelul literal a fost eliberat din robia Egiptului, tot aşa poporul lui Dumnezeu de
astăzi a fost eliberat de robia păcatelor (Romani 6,16-18). Sabatul devine astfel pentru creştin o
aducere aminte nu numai despre creaţiune, ci şi despre restatornicirea chipului lui Dumnezeu în
propria inimă şi minte (vezi comentariul pentru Deutronom 5,8). Sabatul este astfel un „semn” al
sfinţirii (Ezechiel 20,12), al răscumpărării şi al creaţiunii.

16 Cinsteşte-l pe tatăl tău şi pe mama ta, aşa cum ţi-a poruncit DOMNUL,
Dumnezeul tău,pentru ca să trăieşti mult timp şi să-ţi meargă bine în ţara pe care ţi-o
va da DOMNUL, Dumnezeul tău!

Cinsteşte. Compară cu instrucţiunea apostolului Pavel din Efeseni 6,1-3 (vezi şi Exod 20,12).
Numai copilul care învaţă să cinstească şi să respecte autoritatea părinţilor lui va învăţa să-L
cinstească şi să-L venereze pe Dumnezeu.

17 Să nu ucizi!

18 Să nu comiţi adulter!

19 Să nu furi!

20 Să nu depui mărturie falsă împotriva semenului tău!

21 Să nu o pofteşti pe soţia semenului tău; să nu pofteşti casa semenului tău,

pământul lui, sclavul sau sclava lui, boul sau asinul lui şi nici vreun alt lucru care
este al semenului tău.»

22 Acestea sunt poruncile pe care DOMNUL le-a rostit cu glas tare înaintea întregii
adunări, pe munte, din mijlocul focului, dintre nori şi negură deasă şi nu a mai
adăugat nimic. Le-a scris pe două table de piatră şi mi le-a dat mie.
Adunări. Cuvântul tradus astfel se referă la adunarea împreună a poporului sau a reprezentanţilor
aleşi ai lui. Adesea el este tradus „congregaţie” (Levitic 4,14.21) şi „gloată mare”(Ezechiel 23,46).

Două table de piatră. Mai sunt numite „tablele legământului” (cap. 9,9.11.15) şi „cele două table
ale mărturiei” (Exod 31,18; 32,15; 34,29).

23 Când aţi auzit glasul din mijlocul întunericului, în timp ce muntele ardea,
~ 30 ~
căpeteniile seminţiilor voastre şi cei din sfatul bătrânilor d(Lit.: bătrânii, şefi de
familii şi de clanuri, recunoscuţi ca autoritate la toate popoarele orientale; rol de
judecători în cadrul comunităţii locale (Deut. 19:12; 21:1-9; 18-21; 22:13-21; 25:5-
10) sau lideri militari (Ios. 8:10). Ca instituţie, Sfatul Bătrânilor lui Israel (lit.:
bătrânii lui Israel) este atestat în special în perioada monarhiei, cu rol de consiliu
(2 Sam. 3:17; 5:3; 17:4; 1 Regi 20:7); peste tot în carte) s-au apropiat de mine
24 şi mi-au zis: «Iată că DOMNUL, Dumnezeul nostru, ne-a arătat slava şi măreţia Sa
şi noi am auzit glasul Lui din mijlocul focului. În ziua aceasta am văzut că
Dumnezeu a vorbit omului şi el a rămas în viaţă.
25 Dar acum, de ce trebuie să murim? Căci focul Lui cel mare ne va mistui şi ne va
omorî dacă vom continua să ascultăm glasul DOMNULUI, Dumnezeul nostru.
De ce trebuie să murim. Poporul fusese pe drept impresionat de maiestatea lui Dumnezeu şi a
înţeles că, păcătoşi fiind, nu puteau nici măcar să trăiască în prezenţa Lui. Povara păcatului i-a
făcut să se teamă pentru viaţa lor. Cei răi vor alege, până la urmă, să moară decât să trăiască în
prezenţa lui Dumnezeu (Apocalipsa 6,15-17).

26 Cine este omul care să fi auzit, ca şi noi, glasul Dumnezeului celui Viu, vorbind
din mijlocul focului şi să trăiască?
27 Apropie-te tu şi ascultă tot ceea ce DOMNUL, Dumnezeul nostru, va vorbi. Apoi
să ne spui şi nouă tot ceea ce El îţi va zice, iar noi vom asculta şi vom împlini.»
28 DOMNUL a auzit cuvintele pe care mi le-aţi spus şi mi-a vorbit: «Am auzit
cuvintele pe care ţi le-a spus poporul acesta. Tot ceea ce au vorbit este bine.
Ce au vorbit este bine. Adânca lor temere evlavioasă faţă de manifestarea puterii şi gloriei divine
a fost tocmai atitudinea minţii şi a inimii pe care a dorit s-o nască Dumnezeu în ei. Numai atunci
când omul devine smerit înaintea lui Dumnezeu, când îşi dă seama de totala lui păcătoşenie şi
neputinţă în contrast cu dreptatea şi atotputernicia lui Dumnezeu, numai atunci poate Dumnezeu
să lucreze în el şi pentru el.

29 O, dacă ar rămâne ei cu aceeaşi inimă, să se teamă de Mine şi să păzească toate

poruncile Mele în toate zilele vieţii lor, ca să fie fericiţi pentru totdeauna ei
împreună cu fiii lor,.

Aceeaşi inimă. Sau „astfel de dispoziţie a minţii”. Viaţa este numai o proiectare a cugetelor
„inimii” sau minţii. Cum cugetă omul aşa şi este (Proverbe 23,7). Dumnezeu nu este atât de mult
preocupat de faptele exterioare, cât de motivele care au dat naştere la fapte. Dacă un om îşi
propune în „inima” lui să conlucreze cu Dumnezeu, „dacă este bunăvoinţă” (2 Corinteni 8,12),
viaţa va fi schimbată în mod corespunzător (Romani 12,2). Ascultarea din inimă este singura
ascultare adevărată şi numai aceasta poate fi primită de Dumnezeu.

30 Du-te şi spune-le să se întoarcă fiecare la cortul lui.

Întoarcă. O poruncă dată cu recunoaşterea cererii lor de a fi eliberaţi de prezenţa lui Dumnezeu.
De aici înainte Moise avea să fie intermediarul (v.5).

~ 31 ~
31 Tu însă rămâi aici cu Mine ca să-ţi dau toate legile, poruncile şi hotărârile pe care
trebuie să-i înveţi să le împlinească în ţara pe care le-o dau în stăpânire.»

32 Deci vegheaţi ca să faceţi aşa cum v-a poruncit DOMNUL, Dumnezeul vostru. Să
nu vă abateţi nici la dreapta, nici la stânga.

Să nu vă abateţi. De la cei care intră în legământ se aşteaptă să-I slujească cu o inimă neîmpărţită
şi să nu se abată ca să urmeze propriile lor înclinaţii (vezi cap. 17,11.20; 28,14).

33 Să umblaţi în toate căile pe care vi le-a poruncit DOMNUL, Dumnezeul vostru, ca

să trăiţi, să fiţi fericiţi şi să aveţi multe zile în ţara pe care o veţi stăpâni.

Să aveţi zile multe. Binecuvântarea lui Dumnezeu este condiţionată de ascultarea de preceptele
Sale, nu prin decretul Lui arbitrar, ci pentru că această conlucrare cu principiile veşnice tinde în
mod firesc să „prelungească” viaţa. Ba mai mult, ocuparea ţării făgăduinţei era condiţionată de
continua lor credincioşie. Dreptul lor la Canaan se întemeia exclusiv pe prevederile legământului.
Dacă aveau să calce cerinţele lui, aveau să piardă dreptul asupra acelei ţări.

Comentarii Ellen G. White:

1-33 PP 305-309; TM 135

12 PK 182

Capitolul 6
Iubirea de Dumnezeu şi împlinirea poruncilor

1 Acestea sunt legile, poruncile şi hotărârile pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru,

mi-a poruncit să vă învăţ să le împliniţi în ţara pe care o veţi moşteni,

~ 32 ~
 Poruncile. Aceleaşi cuvinte ebraice în aceeaşi ordine ca în cap. 5,31.

2 ca să vă temeţi de DOMNUL, Dumnezeul vostru, atât voi, cât şi fiii şi nepoţii

voştri, în toate zilele vieţii voastre, păzind toate hotărârile şi poruncile pe care eu vi
le dau şi ca să trăiţi multe zile.
Să vă temeţi de Domnul. Cuvântul ebraic „a se teme” înseamnă „a sta cu teamă evlavioasă”,
„a venera”, „a cinsti” (vezi comentariul pentru cap. 4,10).

3 Ascultă, Israele, şi veghează să le împlineşti, ca să fii fericit şi să devii numeros în

ţara în care curge lapte şi miere, aşa cum DOMNUL, Dumnezeul părinţilor tăi, ţi-a
promis.
Devii numeros. Compară cu făgăduinţa lui Dumnezeu făcută patriarhilor (Geneza 12,2; 17,6;
22,17.18).

4 Ascultă, Israele! DOMNUL, Dumnezeul nostru, este singurul DOMN a(Sau:

DOMNUL este Dumnezeul nostru, DOMNUL este unul).
Domnul,Dumnezeul nostru,este singurul Domn. Literal, „Iehova, Dumnezeul nostru, singurul
Iehova (este)”. În contrast izbitor cu naţiunile din jur, care erau politeiste, evreii credeau într-un
singur Dumnezeu adevărat. Această mărturisire de credinţă a fost lozinca neamului evreiesc timp
de mai mult de 3000 de ani (vezi Marcu 12,29). Apostolul Pavel mărturiseşte acelaşi adevăr ca
doctrină a creştinătăţii (1 Corinteni 8,4-6; Efeseni 4,4-6).
Înainte de descoperirea sulurilor de la Marea Moartă, cel mai vechi manuscris ebraic existent din
oricare parte a Vechiului Testament a fost papirusul Naş din primul secol al erei creştine, care
conţine Decalogul şi Deutronom 6:4,5.

5 Să-L iubeşti pe DOMNUL, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi
cu toată puterea ta.
Să-L iubeşti. Cuvântul ebraic tradus aici „iubeşte” este un termen general care sugerează şi ideea
de „dorinţă”, „afecţiune”, „înclinaţie”, o apropiere mai intimă între două suflete. Legătura
credinciosului cu Dumnezeu este întemeiată pe iubire (1 Ioan 4,19) şi iubirea este principiul
fundamental al legii Lui (Marcu 12,29.30). A iubi cu desăvârşire înseamnă a asculta din toată
inima (Ioan 14,15; 15,10).
Inima ta. Creştinismul cere tot ceea ce un om este şi are – mintea, iubirea şi toată capacitatea lui
de acţiune (1 Tesaloniceni 5,23). Cuvântul tradus aici „inimă”, la general, se referă la motive,
afecţiune, simţăminte, dorinţe şi voinţă. Este izvorul acţiunii şi centrul gândirii şi simţirii (vezi
Exod 31,6; 36,2; 2 Cronici 9,23; Eclesiast 2,23).
Sufletul.Cuvântul tradus „suflet” înseamnă principiul de viaţă din om, viaţa, dar cuprinde şi
poftele şi dorinţele lui trupeşti (vezi Numeri 21,5). El este redat „poftă” în Proverbe 23,2;
Eclesiast 6,7.
Puterea.Cuvântul tradus „putere” este de la un verb care înseamnă „a înmulţi”. Substantivul, ca
aici, înseamnă „belşug” şi poate să se refere la lucrurile de care a avut parte un om în viaţa lui.

6 Iar cuvintele acestea, pe care ţi le poruncesc astăzi, să le păstrezi în inima ta.

În inima ta. Literal, „pe inima ta” (vezi cap. 11,18).

7 Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti despre ele când vei fi acasă sau
în călătorie, când te vei culca sau când te vei trezi.

~ 33 ~
 Să le întipăreşti. Cuvântul tradus aici „întipăreşti” înseamnă „a ascuţi”, (vezi Deutronom 32,41;
Psalmi 64,3; 140,3; Isaia 5,28). Apelul acesta este pentru a lămuri învăţături tăioase. Părinţii au
răspunderea dificilă de a instrui zi de zi pe copiii lor cu privire la îndatorire şi scop.

8 Să ţi le legi de mâini ca semn de aducere-aminte şi să ţi le fixezi pe frunte b(Lit.:

şi să fie ca o bentiţă (semn) între ochi. Interpretarea literală a dus mai târziu la
apariţia filacterelor, cutiuţe din piele purtate pe frunte şi pe braţul stâng, conţinând,
pe bucăţi de pergament, patru paragrafe biblice: Ex. 13:1-10; 11-16; Deut. 6:4-9;
11:13-21).
Să ţi le legi. Mai târziu, iudeii au aplicat acest cuvânt literal, purtând filacterii pe cap şi pe partea
interioară a braţului stâng (vezi Exod 13,9).

9 Să le scrii pe uşorii caselor tale şi pe porţile cetăţilor tale.

Pe uşorii. În unele ţări orientale este astăzi un obicei de a scrie cuvinte de binecuvântare şi
făgăduinţa dorită pe uşiorii uşii. Aceasta o fac musulmanii şi hinduşii, precum şi chinezii, mai ales
în timpul anului nou.

10 Când DOMNUL, Dumnezeul tău, te va duce în ţara pe care a promis-o, prin

jurământ, strămoşilor tăi, Avraam, Isaac şi Iacov, şi-ţi va da cetăţi mari şi bune, pe
care nu tu le-ai construit,
11 case pline cu tot felul de bunuri, pe care nu tu le-ai umplut, fântâni pe care nu tu
le-ai săpat, vii şi măslini pe care nu tu i-ai plantat, atunci când vei mânca şi te vei
sătura,
12 veghează ca nu cumva să uiţi de DOMNUL, Care te-a scos din ţara Egiptului, din
casa sclaviei.
Veghează. Versetele 10-12 rămân ca o avertizare pentru Israel când au intrat într-o ţară în care
toate lucrurile bune ale vieţii se găseau din belşug. Ei nu trebuiau să fie atât de absorbiţi de
bunurile lor noi, încât să-şi uite îndatoririle faţă de Dumnezeu. O dată cu înmulţirea bunurilor
materiale există întotdeauna tendinţa de a uita pe Domnul, prin a cărui putere au venit.
Casa sclaviei. Literal, „casa sclavului”. Aici se face referire la fostul lor loc de şedere, Egiptul, ca
la o „casă”.

13 Să te temi de DOMNUL, Dumnezeul tău, numai Lui să-I slujeşti şi în Numele Lui
să juri.

Să juri. Adică cineva să se lege printr-un jurământ. Cuvântul tradus astfel este din aceeaşi
rădăcină cu numeralul 7. Implicaţia este că atunci când un om „jură”, el se leagă de 7 ori, în sensul
că ia asupra sa o obligaţie de care nimic nu-l poate elibera.

14 Să nu vă duceţi după alţi dumnezei, după zeii popoarelor din jurul vostru,
Alţi dumnezei. Porunca aceasta este în strânsă legătură cu v.13; ei nu trebuiau nici măcar să
amintească numele altor zei (Exod 23,13; Iosua 23,7; Ieremia 5,7).

15 fiindcă DOMNUL, Dumnezeul vostru, Care este în mijlocul vostru, este un

~ 34 ~
Dumnezeu gelos, iar mânia Lui s-ar aprinde împotriva voastră şi v-ar nimici de pe
faţa pământului.
Un Dumnezeu gelos. Vezi Exod 20,5; 34,14; Deutronom 4,24. Rădăcina cuvântului tradus
„gelos” înseamnă „a deveni foarte colorat la faţă”, adică de emoţii adânci, precum iubirea, zelul
sau mânia. Prin însăşi natura Lui, Dumnezeu nu poate fi altfel; cum ar putea El să împartă
afecţiunea poporului Său cu alţi zei (2 Corinteni 6,14-17)? Lumina şi întunericul nu pot fi
împreună; pentru ca cineva să primească întunericul în suflet, trebuie ca întâi să alunge lumina.

16 Să nu-L ispitiţi pe DOMNUL, Dumnezeul vostru, aşa cum L-aţi ispitit la Masa.
Ispitiţi. Literal, „a încerca”, „a pune la încercare”. Aici el nu are sensul modern de seducere, de
atragere în păcat. Acelaşi cuvânt este folosit despre Dumnezeu ca „probând”, sau „punând la
încercare” pe oameni pentru a-şi clădi caracterul şi a-şi întări credinţa şi loialitatea faţă de El (vezi
Geneza 22,1; Exod 20,20; Deutronom 8,2.16; Daniel 1,14). Cuvântul englezesc “încercare” este
din aceeaşi rădăcină latină ca şi verbul „a ispiti”. O perioadă de probă este o perioadă de încercare,
sau probare. La Masa, Israel a inversat procesul şi în mod sfidător a pus pe Dumnezeu la încercare
(Exod 17,2.7). Când Satana L-a provocat să sară de pe aripa templului, Hristos a citat din
Deutronom 6,16 (Matei 4,7). Dacă Hristos ar fi fost de acord cu sugestia, ar fi dovedit încredere în
sine şi nu credinţă. Încrederea în sine este contrafacerea credinţei.

17 Să păziţi cu atenţie poruncile DOMNULUI, Dumnezeul vostru, mărturiile şi legile

pe care vi le-a dat.
18 Să faceţi ce este drept şi bine înaintea DOMNULUI, ca să fiţi fericiţi şi să intraţi în
stăpânirea acelei ţări bune pe care El a promis-o, prin jurământ, strămoşilor voştri
Ca să fiţi fericiţi. Îndeplinirea cu credincioşie a îndatoririlor face posibil ca Dumnezeu să acorde
binecuvântări suplimentare. Moise scoate tot mereu în evidenţă necesitatea credincioşiei neabătute
faţă de Iehova.

19 şi astfel să-i izgoniţi pe toţi duşmanii voştri dinaintea voastră, după cum
DOMNUL a promis.
Toţi duşmanii voştri. Adică toţi cei care s-au împotrivit ocupării ţării făgăduite. Prin refuzul lor
continuu de a-L onora pe adevăratul Dumnezeu, ei ajunseseră vrăjmaşii Lui şi astfel ai poporului
Său ales.

20 Când fiul tău te va întreba într-o zi: «Ce înseamnă aceste mărturii, legi şi
hotărâri, pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, ţi le-a dat?»,
Fiul tău te va întreba. Vezi Exod 13,14. Întotdeauna hotărârea lui Dumnezeu a fost că părinţii
trebuie să-şi asume răspunderea de a-i instrui pe copiii lor cu privire la răspunderile faţă de El.

21 să îi răspunzi fiului tău astfel: «Îi eram sclavi lui Faraon în Egipt, iar DOMNUL
ne-a scos din Egipt cu mână tare,

22 făcând înaintea ochilor noştri semne, minuni mari şi dezastre împotriva

Egiptului, împotriva lui Faraon şi a întregii lui case;

23 El ne-a scos de acolo ca să ne ducă în ţara pe care a promis-o, prin jurământ,

strămoşilor noştri.

~ 35 ~
 Ne-a scos. Eliberarea lor miraculoasă din robia literală trebuia să fie mereu amintită ca dovadă a
puterii lui Dumnezeu şi a pretenţiilor Sale asupra lor. Eliberarea din Egipt înseamnă şi eliberarea
din păcat (vezi Romani 6,12-23; 8,21).

24 DOMNUL ne-a poruncit să împlinim toate aceste legi şi să ne temem de El ca să

fim tot timpul fericiţi şi să ne ţină în viaţă aşa cum face astăzi.

Ca să fim…fericiţi. Tot ce cere Dumnezeu de la noi este spre propriul nostru bine. Restricţiile pe
care le pune El sunt pentru ocrotirea noastră în faţa pericolelor spirituale care pot să nu fie vizibile.
Un păstor nu trebuie să ridice un staul împrejurul oilor lui pentru a le împiedica să petreacă bine
cu lupii, ci pentru ca el să le poată păstra în viaţă.
Să ne ţină în viaţă. Adică atât ca naţiune cât şi ca indivizi.

25 Iar dacă vom avea grijă să împlinim toate poruncile acestea înaintea DOMNULUI,
Dumnezeul nostru, aşa cum ne-a poruncit El, atunci vom avea parte de dreptatea Lui
c(Sau: aceasta va fi dreptatea noastră).»

Dreptatea Lui. Literal, „dreptatea ne va fi (acordată)”. Ideea este că ascultarea de voia

descoperită a lui Dumnezeu, în puterea pe care el ne-o dă (Romani 8,3.4; Galateni 2,20) este
considerată de El ca şi când „dreptatea” ar fi a noastră. Omul este îndreptăţit numai prin credinţă
(Romani 5,1), dar „credinţa fără fapte este moartă” (Iacov 2,20).

Comentarii Ellen G. White:

1 PK 296
4,5 PP 305, 373
5T 328
4-9 TM 140

Capitolul 7
Porunca de a-i nimici pe canaaniţi şi pe idolii lor

1 Când DOMNUL, Dumnezeul tău, te va duce în ţara înspre care mergi ca să o iei în
stăpânire şi va izgoni dinaintea ta multe neamuri – pe hitiţi, pe ghirgaşiţi, pe amoriţi,

~ 36 ~
pe canaaniţi, pe periziţi, pe hiviţi şi pe iebusiţi, 7 neamuri mai numeroase şi mai
puternice decât tine –

Multe neamuri. Hetiţii sunt amintiţi de multe ori în Scripturi (vezi Geneza 10,15).
Ghirgaşiţi. Un trib canaanit din Palestina de vest (vezi Geneza 10,16; Iosua 24,11).
Amoriţi. Vezi comentariul pentru Geneza 10,16. Acest popor numeros şi mult răspândit este
adesea amintit în Scriptură (Geneza 14,7,13; 15,16,21; 48,22; etc.). Numele lor apare în 18 cărţi
ale Vechiului Testament.
Periziţi. Un popor din partea centrală a Palestinei de Vest (vezi comentariul pentru Geneza 13,7).

Hiviţi. Vezi comentariul pentru Geneza 10,17. Se cunoaşte prea puţin despre ei.
Iebusiţi. Vezi comentariul pentru Geneza 10,16. Poporul acesta deţinea fortăreaţa de pe înălţimea
Iebus, numită şi Ierusalim sau Salem (Iosua 15,63; 18,28; Judecători 1,21; 2 Samuel 5,6.8).
Numele de Ierusalim este atestat de rapoartele egiptene ale sec. al XIX-lea î.Hr.

2 când DOMNUL, Dumnezeul tău, ţi le va da şi le vei învinge, să le nimiceşti a(Vezi

nota de la 2:34; şi în v. 26) cu totul. Să nu închei legământ cu ele şi nici să nu-ţi fie
milă de ele.

Nu închei legământ. Vezi Exod 23,32; 34,12. Scopul lui Dumnezeu nu era ca Israel să rămână
pentru totdeauna izolat de alte neamuri. Dar până ce ei aveau să se încreadă şi să-I slujească cu
toată inima, asocierea cu idolatrii era plină de pericole. Dumnezeu a intenţionat ca poporul evreu
să fie o lumină pentru lume, dar atât timp cât ei erau înclinaţi să-şi însuşească întunericul altora,
era cel mai bine pentru ei să rămână la o parte. Trecut de acest pericol, Israel avea să fie în poziţia
de a da mărturie despre adevăratul Dumnezeu neamurilor păgâne din jurul lor (vezi Exod 24,12;
Numeri 33,52).

3 Să nu te înrudeşti cu ele, dându-ţi fetele fiilor lor sau luând pe fetele lor pentru fiii
tăi,

Să nu te înrudeşti. Legături intime ca în cămin cu idolatrii aveau să afecteze nu numai pe individ

ci şi naţiunea (vezi Exod 34,15.16). Solomon a călcat acest principiu cu nespus de mare pierdere
personală şi naţională ca rezultat (1 Regi 11,1). Nu este nici o fericire sau siguranţă în legăturile cu
cei ce nici nu iubesc, nici nu slujesc lui Dumnezeu (1 Corinteni 6,14-17). Experienţele tragice a lui
Esau (Geneza 26,34.35), Samson (Judecători 14,1) şi ale altora sunt revelatoare în mărturia lor
favorizând îndemnul de a rămâne separaţi.

4 pentru că i-ar întoarce pe fiii tăi de la Mine şi ar sluji altor dumnezei. Atunci
mânia DOMNULUI s-ar aprinde împotriva ta şi te-ar nimici îndată.

I-ar întoarce. Iubirea unui bărbat pentru soţia lui idolatră, de obicei, dacă nu întotdeauna, avea să
abată inima lui de la Dumnezeu. Acesta a fost un pericol deosebit împotriva căruia a avertizat
Iosua (Iosua 23,11-13).
5 Iată însă ce să le faci: să le dărâmi altarele, să le zdrobeşti stâlpii sacri, să le tai
aşerele b(Ebr.: aşerim, simboluri din lemn ale zeiţelor canaanite Aşera sau Aştoret
(gr.: Astarte), împlântate pe o înălţime, sub un copac umbros, alături de un altar;
stâlpi sacri, crânguri sacre) şi să le arzi idolii în foc.
Să le tai aşerele. Aceşti aserim probabil că erau stâlpi de lemn sculptaţi, închinaţi lui Azera, o
zeiţă canaanită (vezi Deutronom 16,21; Judecători 6,25-30).

~ 37 ~
 Să le arzi. Pentru o poruncă asemănătoare vezi Numeri 33,52. Vezi şi zelul lui David în legătura
cu chipurile Filistenilor (1 Cronici 14,12).

6 Fiindcă voi sunteţi un popor sfânt pentru DOMNUL, Dumnezeul vostru. El v-a ales
dintre toate popoarele care sunt pe pământ, ca să fiţi poporul Lui, comoara Lui
c(Sau: proprietatea Lui preţioasă).
Un popor sfânt. Vezi Levitic 11,44-45; 19,2; 20,7,26. Sfinţenia pentru Iehova trebuia să fie chiar
constituţia şi norma de purtare a poporului. Înţelesul iniţial al cuvântului tradus „sfânt” este acela
de separare fizică. El a dezvoltat apoi ideea de „consacrare” sau „dedicare”, Un popor „sfânt” era
un popor „separat”, adică separat de obiceiurile neamurilor din jurul lor şi consacraţi exclusiv
slujirii lui Dumnezeu (vezi 1 Petru 2,9).
Poporul Lui. Literal, „un popor de proprietate specială”. Cuvântul tradus „special” este dintr-o
rădăcină care înseamnă „a achiziţiona proprietate”.

7 DOMNUL nu s-a ataşat de voi şi nu v-a ales pentru că sunteţi mai numeroşi decât
celelalte popoare, – căci voi sunteţi cei mai neînsemnaţi dintre toate popoarele, –
Sunteţi mai numeroşi. Compară cu făgăduinţa făcută lui Avraam (Geneza 12,1-3; 15,1-2). Chiar
după 200 de ani de când se făcuse făgăduinţa, în ramura aleasă a familiei lui erau numai 70 de
bărbaţi (Geneza 46,26-27).

8 ci pentru că DOMNUL vă iubeşte şi Şi-a respectat jurământul pe care l-a făcut

strămoşilor voştri; de aceea v-a scos DOMNUL cu mână puternică şi v-a eliberat din
casa sclaviei, din mâna lui Faraon, monarhul Egiptului.
Domnul vă iubeşte. Literal, „Iehova, care este iubitorul vostru”. Iubirea lui Dumnezeu poate fi
comparată cu aceea a unui părinte pentru copiii lui.
Cu mână puternică. „Mâna puternică” a lui Iehova este mâna puterii divine, folosită pentru a
elibera pe poporul Său şi pentru a-i împuternici să împlinească adevăratul lor destin. Aceasta se
vede în dezvoltarea seminţei lui Avraam într-o naţiune puternică. Poporul lui Dumnezeu a coborât
în Egipt o familie de 70, cu toate acestea, la timp cuvenit Domnul i-a făcut „o mulţime ca stelele
cerului” (Deutronom 10,22).

9 Acum dar să ştiţi că DOMNUL, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu. El este un

Dumnezeu credincios, Care Îşi păstrează legământul şi îndurarea până d(Sau: Îşi
păstrează cu loialitate legământul până; sau: Îşi păstrează legământul dragostei
până; şi în v. 12) la a mia generaţie faţă de cei ce Îl iubesc şi păzesc poruncile Lui.
Dumnezeu credincios. Cuvântul tradus cu „credincios” este o formă de participiu a verbului
’aman, din care, pe filieră greacă avem cuvântul “amin”. Sensul verbului ebraic este „a sta”,
„a susţine”, „a fi tare, solid, sigur” accentuând astfel ideea dependenţei totale.
Îndurarea. Traducerea termenului chesed, un cuvânt fără echivalent în limba engleză. El reflectă
conceptele iubirii arzătoare, dorinţei profunde, bunătăţii altruiste, harului, favorii şi milei.
Termenul reprezintă culmea altruismului la Dumnezeu sau om. Versiunea RVS a Bibliei redă
termenul cu „iubire neclintită”.
A mia generaţie. Echivalent în sens cu expresia „veşnic”. Referirea este la mulţimile care intră în
legământ în decursul istoriei.

10 Dar răsplăteşte îndată celor care Îl urăsc, nimicindu-i. El nu întârzie să-i

răsplătească celui care-L urăşte.
Răsplăteşte. Nu din duşmănie, ci ca Unul care răsplăteşte pe fiecare om exact după meritele lui
(Eclesiast 11,9; Romani 2,6-11; Apocalipsa 22,12). Dumnezeu este extrem de drept si răbdător,

~ 38 ~
dar îndurarea Sa (vezi comentariul pentru vers 9) faţă de vreun individ este limitată de bunăstarea
tuturor. Păcatul se plăteşte, iar acela care merită se poate aştepta la plată deplină. Cei care cu
încăpăţânare resping cu dispreţ îndurarea Lui (v.9), vor avea parte până în cele din urmă şi în mod
inevitabil de mânia Sa.

11 De aceea păziţi poruncile, legile şi hotărârile pe care vi le dau astăzi să le

împliniţi.
Păziţi poruncile. Literal, „păzeşte porunca”, probabil ca referire la Decalog, ca întreg sau la
vreunul din preceptele lui cu aplicaţie la împrejurări.

12 Dacă veţi lua aminte la aceste legi, dacă le veţi păzi şi le veţi împlini, atunci
DOMNUL, Dumnezeul vostru, Îşi va păstra faţă de voi legământul şi îndurarea pe
care le-a jurat strămoşilor voştri.
Dacă veţi lua aminte. Cuvântul tradus „dacă” este în realitate un substantiv care înseamnă
„consecinţă”. El este folosit de obicei ca adverb care înseamnă „ca o consecinţă a”, „din cauză”.
Prin urmare, traducerea de aici ar fi nu „dacă”, ci „ca o consecinţă a”, indicând spre răsplătirile
pentru faptul că se ţine seama de poruncile Domnului.

13 El vă va iubi, vă va binecuvânta şi vă va înmulţi. Va binecuvânta rodul

pântecelor voastre şi rodul pământurilor voastre, grânele, mustul şi untdelemnul
vostru, creşterea cirezilor voastre şi creşterea turmelor voastre în ţara pe care a
promis-o strămoşilor voştri că v-o va da.
Vă va binecuvânta. Aceste bogate făgăduinţe sunt o repetare a celor făcute strămoşilor lor
(Geneza 15,5; 22,17; 28,14; Levitic 26,4-5; Ieremia 31,12).

14 Veţi fi binecuvântaţi mai mult decât toate popoarele; la voi nu va exista nici un
om şi nici un animal sterp.
Sterp. Vezi Exod 23,26. Rodnicia era considerată cea mai mare dintre binecuvântările
pământeşti, după cum sterilitatea era cel mai mare blestem.

15 DOMNUL va îndepărta de la voi orice fel de maladie şi nu vă va lovi cu nici una

din bolile pe care le-aţi cunoscut în Egipt, dar va lovi cu ele pe toţi aceia care vă
urăsc.
Bolile… în Egipt. În Scripturi, despre cele mai dezgustătoare boli se spune ca fiind identificate
cu Egiptul (Exod 15,26; Deutronom 28,27,35). Dacă Israel ar fi conlucrat cu principiile vieţuirii
sănătoase date lor de Dumnezeu, „debilitatea şi boala n-ar fi fost cunoscute printre ei” (PP 378). Ei
ar fi devenit modele de sănătate,vigoare fizică,tărie morală şi mintală mărită.

16 Să distrugeţi toate popoarele pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru, vi le va da.

Ochii voştri să nu privească cu milă spre ele şi să nu slujiţi zeilor lor, fiindcă
lucrurile acestea vor fi o capcană pentru voi.
O capcană. Literal, „o momeală”, de la rădăcina verbului „a pune o momeală”. În Amos 3,5
cuvântul tradus „cursă” este cu totul diferit de cel folosit aici, şi cuvântul tradus acolo „laţ” este
cel care aici este tradus „cursă”.

~ 39 ~
17 Poate că veţi zice în inimile voastre: «Popoarele acestea sunt mai numeroase
decât noi! Cum vom putea să le izgonim?»
18 Să nu vă temeţi de ele. Aduceţi-vă aminte ceea ce DOMNUL, Dumnezeul vostru,
i-a făcut lui Faraon şi întregului Egipt,
Să nu vă temeţi. Generaţia cea nouă trebuia să se ferească de spiritul de teamă arătat de părinţii
lor, care a avut ca rezultat pieirea lor în pustie (Numeri 14,35). Teama, contrarul credinţei, nu este
în măsură să colaboreze cu Dumnezeu. Aceasta explică faptul că Dumnezeu n-a putut conduce
generaţia de mai înainte în ţară cum de altfel ar fi putut fi privilegiul lor de care să se bucure
(Evrei 3,12.19).

19 aduceţi-vă aminte de încercările mari pe care le-aţi văzut, de semnele şi de

minunile, de mâna puternică şi de braţul cu care El v-a scos. Tot aşa va face
DOMNUL, Dumnezeul vostru, tuturor popoarelor de care vă temeţi.
Încercările. Literal, „probe” sau „necazuri” dar în Biblie niciodată „ispite” în sensul de seduceri
la păcat. Aici referirea este la dovezile puterii divine prin care Dumnezeu a căutat să aducă pe
Faraon să elibereze pe poporul Său. Prin acestea Dumnezeu a prezentat regelui dovada
cuprinzătoare a faptului că El era Dumnezeu, punându-l astfel faţă în faţă cu încercarea care îi
cerea să aleagă între conlucrarea cu voia lui Dumnezeu sau să i se împotrivească.

20 Mai mult, DOMNUL, Dumnezeul vostru, va trimite viespi e[Sensul termenului

ebraic este nesigur; probabil este o metaforă (vezi Is. 7:18)] împotriva lor, până vor
fi nimiciţi chiar şi cei ce au mai rămas şi s-au ascuns de voi.
Viespi[Viespii bondăreşti-trad. Cornilescu].Folosit probabil într-un sens figurat (vezi comentariul
pentru Exod 23,28; vezi şi Iosua 24,12).

21 Să nu vă temeţi de ei fiindcă DOMNUL, Dumnezeul vostru, Care este în mijlocul

vostru, este Dumnezeul cel Mare şi Înfricoşător.
Dumnezeul vostru,Care este în mijlocul vostru.Compară cu întrebarea lui Moise înaintea
stâncii Horeb (Exod 17,6-7).

22 DOMNUL, Dumnezeul vostru, va izgoni aceste neamuri dinaintea voastră

încetul cu încetul. Nu le veţi putea nimici repede ca să nu se înmulţească
animalele sălbatice împotriva voastră.

Încetul cu încetul. Adică, pe măsură ce ei erau pregătiţi să o ocupe (Exod 23,29). Dacă ţării i s-ar
fi îngăduit să revină la pustietate, dificultatea care ar fi confruntat poporul lui Israel ar fi crescut
prin aceasta enorm de mult.

23 Dar DOMNUL, Dumnezeul vostru, vi le va da vouă, va aduce peste ele o mare

groază, până vor fi nimicite.

Vi le va da vouă. Compară cu expresia variantă a aceleiaşi cugetări din Exod 23,27.

24 El îi va da pe regii lor în mâinile voastre şi voi le veţi şterge numele de sub cer.
Nici un popor nu va putea să vă stea împotrivă, până ce nu le veţi nimici.

~ 40 ~
 El îi va da pe regii lor. Iosua enumără o listă de 31 de împăraţi subjugaţi în timpul cuceririi
Canaanului (Iosua 12,7-24).

25 Chipurile zeilor lor să le ardeţi în foc. Să nu pofteşti argintul şi aurul lor şi să nu

le iei pentru tine ca să nu ajungă o capcană pentru tine, fiindcă acestea sunt o
urâciune înaintea DOMNULUI, Dumnezeul tău.

Argintul şi aurul. Metale folosite spre a îmbrăca idoli de lemn şi ornamente adorate (vezi
Isaia 30,22). Acestea aveau să devină numai o cursă pentru Israel (Iosua 7,21-22) şi în orice caz nu
aveau valoare permanentă.

26 Să nu aduci în casa ta nici un lucru urâcios dintre lucrurile care sunt puse
deoparte pentru distrugere, pentru că, altfel, ai fi şi tu nimicit ca şi el. Să-ţi fie scârbă
de ele şi să le dispreţuieşti, fiindcă ele au fost rânduite pentru a fi nimicite.

Pentru a fi nimicite[lucru blestemat-trad. Cornilescu].Adică, dat pentru nimicire. A atinge sau a

adăposti aceea ce era hotărât pentru nimicire însemna să sufere aceeaşi soartă. Compară cu solia
lui Dumnezeu către Ahab (1 Regi 20,42).

Comentarii Ellen G. White:

1-26 TM 141, 420

2 PK 570; PP 492
2-4 PK 568
3 PP 369; 4T 508; 5T 363
3,4 5T 328
4 4T 508; 5T 363
6 COL 288; MM 26; PK 18; TM 420; 5T 363; 6T 12
6, 7 1T 283
6-8 TM 141; 2T 109; 5T 328
6-11 FE 413
6-14 6T 222
7-9 PP 464
9 COL 288; PP 118
9,10 5T 363; 9T 251
11 TM 141
11-15 COL 288
14 MH 283
15 DA 824; MH 114
26 MH 280

Capitolul 8
Israel nu trebuie să-L uite pe DOMNUL

1 Să păziţi şi să împliniţi toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să trăiţi, să vă

înmulţiţi şi să intraţi în stăpânirea ţării pe care DOMNUL a promis-o strămoşilor
voştri.

~ 41 ~
 Toate poruncile. Literal, „fiecare poruncă”, probabil accentuând-o pe fiecare în parte (vezi
comentariul pentru cap 7,11).

2 Adu-ţi aminte de fiecare drum pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, te-a condus prin
pustie în timpul acestor 40 de ani, ca să te smerească, să te încerce şi să cunoască ce
este în inima ta şi să vadă dacă vei păzi poruncile Lui sau nu.

Adu-ţi aminte de fiecare drum. Dovezile călăuzirii lui Dumnezeu sunt şi multe şi importante
încât copilul smerit al lui Dumnezeu nu trebuie să-şi piardă niciodată încrederea sau să se
descurajeze.
Primii paşi pe care îi facem de îndepărtare de El în ţara uitării se datorează uitării atât de multor
lucruri pe care le-a făcut Dumnezeu pentru noi (Romani 1,21; LS 196).

3 Astfel El te-a smerit, te-a lăsat înfometat şi te-a hrănit cu mana de care nu ştiai
nimic nici tu, nici părinţii tăi, ca să te înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci
cu orice cuvânt care iese din gura DOMNULUI.

Numai cu pâine. Această declaraţie a lui Moise a fost aceea din care a citat Isus ca răspuns la
prima ispită a lui Satana în pustie (Matei 4,4; Luca 4,4).

4 Hainele nu ţi s-au învechit pe tine, iar picioarele nu ţi s-au umflat în timpul acestor
40 de ani.

Hainele nu ţi s-au învechit. O intervenţie miraculoasă din partea lui Dumnezeu (vezi Deut. 29,5;
Neemia 9,21). După cât se pare ei nu aveau mijloace să-şi asigure îmbrăcămintea; altfel
Dumnezeu n-ar fi întreprins nici un pas neobişnuit spre a satisface cerinţele lor. Dumnezeu a
asigurat hrană, băutură, ocrotire şi alte lucruri când ei nu se puteau ajuta singuri.
Umflat. Cuvântul tradus astfel apare în altă parte numai în Neemia 9:21, şi înţelesul lui este mai
de grabă obscur. El ar putea să însemne, poate, „a se spuzi”. Totuşi substantivul din aceeaşi
rădăcină este tradus „cocă” (Exod 12,34,39; Ieremia 7,18; Osea 7,4), fără îndoială pentru că ea se
umflă ca rezultat al fermentaţiei drojdiei.

5 Recunoaşte acum că DOMNUL, Dumnezeul tău, te disciplinează asemenea unui

om care îşi disciplinează fiul.

Te disciplinează. Disciplina lui Dumnezeu întotdeauna este educativă, niciodată pentru a produce
doar suferinţă şi durere (Evrei 12,5-11; Apocalipsa 3,19). Cuvântul grecesc tradus „încercare” sau
„cercetaţi” din 2 Corinteni 8,8; 1 Timotei 3:10,înseamnă aproape în mod inevitabil proba făcută cu
scopul de a pune aprobare pe ceea ce este probat. Aşa este cu mustrarea lui Dumnezeu (Iov 23,10;
Ieremia 9,7).
6 Să păzeşti poruncile DOMNULUI, Dumnezeul tău, umblând pe căile Lui şi
temându-te de El.
Umblând pe căile Lui. Mai de grabă decât în căile propriei noastre alegeri (vezi Exod 18,20;
1 Regi 3,14).

7 Căci El are să te conducă într-o ţară bună, o ţară cu râuri, izvoare şi pâraie ce
izvorăsc din văi şi din munţi,

~ 42 ~
 O ţară bună. Palestina modernă este foarte neasemănătoare cu această descriere. Poate din cauza
folosirii cu nepăsare a pământului timp de secole şi a despuierii de lemnul lui de construcţie, care
stăpânea apa şi eroziunea, fertilitatea lui a fost consumată. Descrierile contemporane egiptene ale
ţării oferă un tablou mult mai atractiv decât îl prezintă ea astăzi.

8 o ţară cu grâu şi cu orz, cu vii, cu smochini şi cu rodii, cu untdelemn şi cu miere,

Grâu şi cu orz. Recoltele cu cereale de bază.
Smochini şi cu rodii. Împreună cu măslinii,aceştia erau principalii pomi fructiferi ai vechii
Palestine.

9 o ţară unde nu vei duce lipsă de pâine şi nu vei avea nevoie de nimic, o ţară unde
stâncile sunt de fier şi din munţii căreia vei putea extrage bronzul.
Stâncile sunt de fier. Fierul se găsea în regiunea muntoasă de la sud de Marea Moartă. Astăzi
fierul este exportat din această regiune. Pe timpul judecătorilor, filistenii deţineau monopolul
asupra fabricării fierului (1 Samuel 13,19-22). Probabil că fierul lor venea din Asia Mică. Numai
pe timpul lui David, când puterea Filistenilor a fost frântă, s-a ajuns la folosirea obişnuită a
fierului în Israel.
Bronzul[aramă-trad. Cornilescu]. Mai de grabă „cupru” sau „bronz”, un aliaj de cupru şi cositor.
Arama, un aliaj de cupru şi zinc, era necunoscută în vremurile cele vechi. Descoperirile recente
includ rafinăriile de cupru ale lui Solomon aflate la Eţion-Gheber. Topitoriile producătoare de la
Eţion-Gheber erau echipate cu multe tuburi şi pentru curenţii lor se foloseau puternicele vânturi
nordice care suflau prin Arabia dinspre regiunea Mării Moarte.

10 Când vei mânca şi te vei sătura, să-L binecuvântezi pe DOMNUL, Dumnezeul tău,
pentru ţara cea bună pe care ţi-a dat-o.
Să-L binecuvântezi pe Domnul,Dumnezeul tău. Recunoştinţa trebuie să fie exprimată tot aşa cum
este simţită. Fără recunoştinţă omul este ceva mai bun decât o brută necuvântătoare. Adevărata
nobleţe a sufletului începe cu aprecierea pentru binecuvântările Cerului şi amabilitate pentru
semenii noştri (Psalmi 103,2).

11 Ai grijă ca nu cumva să-L uiţi pe DOMNUL, Dumnezeul tău, până acolo, încât să
nu mai păzeşti poruncile, legile şi hotărârile pe care eu ţi le dau astăzi.
Nu cumva să-L uiţi. Compară cu cap. 6,12.

12 Când vei mânca şi te vei sătura, când vei construi şi vei locui în case frumoase

Case frumoase. Bunurile materiale adesea duc la preocuparea excesivă cu lucrurile acestei lumi.
Creştinul trebuie să aibă în vedere pe Dumnezeu în primul rând şi să se încreadă în El pentru
nevoile vieţii (Matei 6,33). Prea adesea noi suntem înclinaţi să punem aceste „lucruri” pe întâiul
loc şi să nădăjduim că pe o cale oarecare ni se va „adăuga” şi cerul.
13 şi când vei vedea că cirezile şi turmele ţi s-au înmulţit, argintul şi aurul ţi-au
sporit şi tot ce ai s-a mărit,
Tot ce ai. Bogăţia în sine nu este un rău. Totuşi, tendinţa omenească este să devină absorbită în
încercările de a acumula şi a o păstra pentru plăcere personală şi să uite pe Dumnezeu din
socoteală. Atunci când Avraam şi Lot au ajuns bogaţi s-a iscat ceartă între ei (Geneza 13,6,7).
Atunci când creştinii ajung „bogaţi cu multe bunuri” şi sunt mulţumiţi de ele, tocmai atunci ajung
săraci în lucruri de o valoare mai permanentă (Apocalipsa 3,17). Adesea, cei „săraci în ochii lumii
acesteia”, se dovedesc a fi „bogaţi în credinţă” (Iacov 2,5).

~ 43 ~
14 atunci să nu te mândreşti în inima ta şi să nu uiţi de DOMNUL, Dumnezeul tău,
Care te-a scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei.
Mândreşti. Adică de mândrie că bogăţia şi prosperitatea se datorează propriilor eforturi ale cuiva
(vezi v.18). Ia act de sfatul dat cu privire la îndatoririle unui rege (cap. 17,20) şi compară cu
Osea 13,6.

15 El te-a condus prin pustia cea mare şi înfricoşătoare cu ţinuturi secetoase, cu

şerpi veninoşi şi scorpioni. El a făcut să izvorască apă dintr-o stâncă de cremene.
Pustie... înfricoşătoare. Vezi comentariul pentru cap. 1,19.
Ţinuturi secetoase. Literal, „pământ însetat” (vezi Psalmi 107,33; Isaia 35,7).
Şerpi veninoşi. Vezi despre Numeri 21,6.
Scorpioni. O pacoste obişnuită în regiunea pustie la sud de Iudea şi mai puţin aşa în altă parte din
Palestina. Acolo există vreo 8 varietăţi, cel mai mare fiind de vreo 20 cm lungime. Muşcăturile de
scorpion pot fi extrem de dureroase.
Stâncă de cremene. Se afla şi în Deutronom 32,13 şi Psalmi 114,8. Aşa cum este folosit în Biblie
„cremene” se poate referi la orice stâncă tare. Unele cuţite au fost făcute din cremene (Iosua 5,2).
În mod figurat, cremenea reprezintă loialitate şi devoţiune faţă de datorie (Isaia 50,7).

16 El ţi-a dat să mănânci în pustie mana pe care nu au cunoscut-o părinţii tăi, ca să

te smerească şi să te încerce, dar cu scopul de a-ţi face bine după aceea.
De a-ţi face bine. Adică, „la urmă”, cu referire aici la aşezarea lui Israel în Ţara Făgăduinţei.
Aceasta stabileşte în mod simplu un contrast între lecţiile dureroase ale celor 40 de ani de
peregrinaj comparaţi cu pacea şi siguranţa Canaanului (vezi Evrei 12,11). Aici expresia nu se
referă la sfârşitul lumii.

17 Să nu zici în inima ta: «Forţa şi puterea mâinilor mele mi-au câştigat aceste
bogăţii!»
Forţa. Omul este înclinat să-şi acrediteze sie-şi buna lui stare şi să se mândrească prin faptul că
este o persoană care s-a ridicat prin sine însuşi.

18 Ci să-ţi aduci aminte de DOMNUL, Dumnezeul tău, fiindcă El este Cel Ce îţi dă
putere să-ţi însuşeşti aceste bogăţii, ca să întărească astfel legământul încheiat cu
strămoşii tăi prin jurământ, aşa cum face astăzi.

Îţi dă putere. Tot ceea ce suntem şi tot ceea ce avem sunt de la Dumnezeu. Conştienţa acestui
fapt îl face pe om smerit şi-l face în stare să privească lucrurile vremelnice din perspectiva lor
adevărată.

19 Dar dacă vei uita de DOMNUL, Dumnezeul tău, şi te vei duce după alţi dumnezei,
dacă le vei sluji şi te vei închina înaintea lor, te asigur astăzi că vei fi nimicit.

Dacă vei uita. Literal, „dacă uitând vei uita”, un idiom tipic ebraic asemănător cu „vei muri
negreşit” (vezi Geneza 2,17) şi „să mănânci după plăcere” (Geneza 2,16). Această expresie
idiomatică este folosită pentru accentuare.
Te asigur. Literal „vă afirm astăzi”. În ziua judecăţii ei nu vor putea pretinde că Dumnezeu nu i-a
avertizat (cap. 30,19; 32,46).

~ 44 ~
20 Veţi pieri la fel ca neamurile pe care DOMNUL le-a nimicit dinaintea voastră,
dacă nu veţi asculta de glasul DOMNULUI, Dumnezeul vostru.

Nu veţi asculta. Cuvântul tradus „asculta” înseamnă a auzi şi a face în consecinţă (cap. 7,12).

Comentarii Ellen G. White:

1-20 TM 420
2 Ed 39; 5T 49
2,3 DA 121; PP 407
3 CH 371; CSW 27; DA 386; Ed 171; MB 83; 6T 347
4 PP 429
5 Ed 39; PP 407
7,8 PP 128
7-9 PP 465
11-14 COL 291
15 COL 287; PP 428
17 COL 52, 291; 1T 562
17,18 1T 536; 2T 652
18 AA 75; COL 351; CS 47, 138, 148; Ed 138;MH 212; PP 525; 3T 549; 5T 481; 6T 452;WM 15
19 PK 296
19,20 COL 291

Capitolul 9
Israel – un popor răzvrătit

1 Ascultă, Israele! Astăzi veţi traversa Iordanul ca să începeţi să puneţi stăpânire pe

neamuri mai mari şi mai puternice decât voi, cu cetăţi mari şi fortificate până la cer,

~ 45 ~
 Astăzi. Timpul fixat pentru luarea în stăpânire a Canaanului era aproape. Israel trebuia să se
pregătească să treacă în viitorul apropiat. Înainte de trecerea cu adevărat a Iordanului mai urmau
să aibă loc moartea lui Moise şi o jelire pentru el.

2 cum sunt anachiţii a(Vezi nota de la 1:28), un popor puternic şi de statură înaltă,
pe care îi cunoaşteţi şi despre care aţi auzit zicându-se: «Cine poate sta împotriva
anachiţilor?»
Popor. Vezi Numeri 13,28.32.
Anachiţii[Anac-trad. Cornilescu]. Literal, „cei cu gâtul lung”. Ei par să fi fost descendenţii lui
Arba, întemeietorul Hebronului (Iosua 14,15; 15,13). Ei erau răspândiţi în regiunile muntoase ale
Iudeii (vezi Numeri 13,22; 28,33).
Anachiţilor[Copiii lui Anac-trad. Cornilescu]. După cucerirea izraelită n-a mai rămas în Iudea
nici un Anachim, dar o mică rămăşiţa a supravieţuit în Filistia (Iosua 11,22; 2 Samuel 21,16;
1 Cronici 20,4). Se crede că Goliat a fost un descendent al lui Anac (Numeri 13,33; Iosua 11,22;
1 Samuel 17,4).

3 Dar să ştiţi astăzi că DOMNUL, Dumnezeul vostru, va traversa El Însuşi înaintea

voastră, ca un foc mistuitor. El îi va distruge şi vi-i va supune, iar voi îi veţi izgoni şi
îi veţi nimici repede, aşa cum DOMNUL v-a promis.
El îi va distruge. Pronumele „El” este emfatic; „El care merge înaintea ta”, „El îi va nimici”, şi
„El va smeri”. Cucerirea Canaanului avea să fie adusă la îndeplinire prin puterea LUI – „şi tu
(Israel) îi vei izgoni”. Slava avea să fie a Lui, nu a lor (vezi Iosua 3,1-11; 11,21-23).

4 După ce îi va izgoni dinaintea voastră, să nu începeţi să ziceţi în inimile voastre:

«Datorită dreptăţii noastre ne-a adus DOMNUL să stăpânim această ţară!» Căci din
cauza răutăţii acestor neamuri le va izgoni DOMNUL dinaintea voastră.
Dreptăţii noastre. Purtarea lor rea de când au părăsit Egiptul dovedea clar că nu li s-a dat ţara
Canaanului pentru că au meritat-o (v.7-27).
Răutăţii. Când Avraam se afla în Canaan „nelegiuirea amoriţilor nu şi-a ajuns încă vârful”
(Geneza 15,16). În timpul celor 215 ani al lor din Canaan, Avraam şi urmaşii lui au depus o
mărturie credincioasă pentru Dumnezeul cel adevărat, aşa că locuitorii ţării să poată avea ocazia
să-şi îndrepte căile. Numai când naţiunile din Canaan păcătuiseră iremediabil până ce a trecut ziua
lor de har, Dumnezeu i-a deposedat de ţara lor (vezi Levitic 18,24-28; 1 Regi 14,23.24; 21,26).

5 Nu datorită dreptăţii sau onestităţii inimilor voastre veţi intra în stăpânirea

teritoriilor lor, ci din cauza răutăţii acestor neamuri DOMNUL, Dumnezeul vostru, le
va izgoni dinaintea voastră, prin aceasta împlinind totodată şi jurământul făcut
strămoşilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov.
Le va izgoni. La început, Dumnezeu repartizase Canaanul amoriţilor şi altor triburi pe care
izraeliţii le-au găsit acolo (Deutronom 32,8; Fapte 17,26), dar ei au pierdut dreptul lor asupra lui
din cauza căii lor rele. Dacă Israel ar fi imitat căile acestor naţiuni ei ar fi fost izgoniţi la fel.
Aceasta s-a şi întâmplat până la urmă (vezi Exod 34,24; Deutronom 4,38; 11,23; Iosua 23,5.9).
6 Să ştiţi deci că nu din cauza dreptăţii voastre DOMNUL, Dumnezeul vostru, v-a dat
în stăpânire această ţară bună, fiindcă voi sunteţi un popor încăpăţânat.
Încăpăţânat. Cuvântul tradus cu „încăpăţânat” provine dintr-o rădăcină semnificând „a fi tare”,
„a fi greu” şi astfel, figurat, „a fi încăpăţânat”. Un gât „ţeapăn” este un gât care a fost înţepenit
(2 Regi 17:14; Neemia 9:16, 17, 29; Proverbe 29:1). Acelaşi cuvânt este folosit în dreptul lui
Faraon, descriind „împietrirea” inimii lui (Exod 3). Dumnezeu cere poporului Său să nu-şi

~ 46 ~
„împietrească” inima (Psalmi 95:8). Totuşi aceasta s-a întâmplat adesea (Exod 32:9; 33:3, 5; 34:9;
vezi comentariul la Exod 4:21).

7 Aduceţi-vă aminte şi nu uitaţi cum L-aţi provocat la mânie în pustie. V-aţi

împotrivit Lui din ziua în care aţi ieşit din ţara Egiptului, până la sosirea voastră aici.
Împotrivit. La cea mai mică provocare închipuită ei se răsculau împotriva lui Dumnezeu în aşa
măsură încât Moise i-a numit „răzvrătiţi” (Numeri 20,10).

8 La Horeb aţi provocat într-atât mânia DOMNULUI, încât DOMNUL s-a mâniat pe
voi, dorind să vă nimicească.
La Horeb. Răzvrătirea de la muntele Sinai a fost cea mai condamnabilă având în vedere dovezile
impresionante pe care le dăduse Dumnezeu cu puţin timp în urmă (Exod 32:7,8). Ei s-au răzvrătit
chiar în prezenţa Lui.

9 Când m-am urcat pe munte ca să iau tablele de piatră, Tablele Legământului pe

care DOMNUL l-a încheiat cu voi, am rămas pe munte 40 de zile şi 40 de nopţi fără
să mănânc pâine şi fără să beau apă.
M-am urcat. Vezi Exod 24,18; 34,28.
Fără să mănânc pâine şi fără să beau apă. Exod nu aminteşte postul în legătură cu primele 40 de
zile şi nopţi ale lui Moise pe Sinai, ci îl aminteşte în legătură cu a doua urcare (Exod 34,28).
Adesea postul însoţeşte perioade consacrate meditaţiei asupra subiectelor sacre, pentru că el tinde
să clarifice vedenia spirituală.

10 DOMNUL mi-a dat cele două table de piatră scrise cu degetul lui Dumnezeu. Pe
ele erau toate poruncile pe care mi le-a spus pe munte, din mijlocul focului, în ziua
adunării.
Table de piatră. Vezi şi Exod 31,18; 32,15.16.
Ziua adunării. O referire la ocazia însemnată când Israel a fost adunat să audă pe Dumnezeu
proclamând sfânta Sa Lege (cap. 10,4; 18,16).

11 La sfârşitul celor 40 de zile şi 40 de nopţi DOMNUL mi-a dat tablele de piatră,

Tablele Legământului.
12 DOMNUL mi-a zis atunci: «Ridică-te şi coboară-te repede din acest loc fiindcă
poporul tău pe care l-ai scos din Egipt s-a pervertit. Repede s-a mai abătut de la
calea pe care i-am poruncit-o, turnându-şi un idol!»

13 DOMNUL mi-a vorbit din nou astfel: «Văd că poporul acesta este un popor
încăpăţânat.

14 Lasă-Mă să-i nimicesc şi să le şterg numele de sub ceruri, iar din tine am să fac
un neam puternic şi mai numeros decât ei.»
Să-i nimicesc. Îndepărtarea intenţionată a lui Israel de voia descoperită a lui Dumnezeu i-a lăsat
fără scuză înaintea Lui, şi ei nu mai meritau îndurarea Lui. Păcatul deliberat, premeditat, poate să
aducă pe neaşteptate încheierea zilei de probă. Trebuie să aibă loc un început nou, o reformă
adevărată spre a abate ceasul judecăţii (vezi Exod 32,10).

~ 47 ~
15 Eu m-am întors şi am coborât de pe munte. Muntele ardea ca un foc, iar cele
două Table ale Legământului erau în mâinile mele.
16 Când m-am uitat, am văzut că păcătuiserăţi împotriva DOMNULUI, Dumnezeul
vostru, făcându-vă ca idol un viţel. Repede v-aţi abătut de la calea pe care v-o
poruncise DOMNUL!
Idol un viţel. Vezi Exod 32,19.
Abătut. Numai cu câteva săptămâni mai înainte poporului i se poruncise să nu-şi facă chipuri
cioplite (Exod 20,4) şi făgăduise să asculte (Exod 24,3).

17 Atunci am luat cele două table şi le-am aruncat din mâini, spărgându-le înaintea
ochilor voştri.
Spărgându-le. Sfărâmarea tablelor de piatră simbolizează sfărâmarea şi ruperea legământului
(Exod 32,19). Dumnezeu a rupt legăturile cu Israel, şi legământul care fusese ratificat cu o lună
mai înainte, a devenit nul şi neavenit. Numai datorită mijlocirii lui Moise,Israel a fost primit din
nou în favoarea divină şi aceasta pe bază condiţionată şi doveditoare (Exod 32,10-14, 32-34).

18 M-am aruncat cu faţa la pământ înaintea DOMNULUI timp de 40 de zile şi 40 de

nopţi. Nu am mâncat pâine şi nici nu am băut apă din cauza tuturor păcatelor pe care
le-aţi săvârşit. Astfel aţi făcut ce este rău înaintea DOMNULUI şi I-aţi provocat
mânia.
M-am aruncat cu faţa la pământ. Pentru mijlocire în favoarea poporului. În ţările orientale chiar
şi astăzi prosternarea este o atitudine de supunere completă.
[Ca mai înainte-trad. Cornilescu]. Adică, ca în timpul primelor 40 de zile şi nopţi. Aceasta a fost
dimineaţa după ce sfărâmase viţelul de aur(Exod 32,30-32).
Păcatelor care le-aţi săvârşit. De 3 ori înainte de aceasta, existaseră neascultări majore din partea
lui Israel - la Mara (Exod 15,23), în pustia Sin (Exod 16,2.3) şi la Masa (Exod 17,2-7).

19 La vederea mâniei şi furiei DOMNULUI m-am înspăimântat, fiindcă era plin de

mânie împotriva voastră până acolo, încât să vă nimicească. Dar DOMNUL m-a
ascultat şi de data aceasta.
20 De asemenea, DOMNUL a fost foarte supărat şi pe Aaron, încât a dorit să-l
omoare, dar m-am rugat atunci şi pentru el.
Aaron. Aaron a considerat pe Moise ca prea sever cu poporul şi a crezut că este mai bine să fie
mai conciliant şi să vină în întâmpinarea în parte a dorinţelor lui. Dar un astfel de compromis cu
păcatul a fost dezastruos. Nu este de mirare că Dumnezeu a fost gata să-l nimicească; vina lui a
fost mai mare decât cea a poporului. De ce n-a făcut Dumnezeu aşa nu este spus. Faptul că i-a
îngăduit să trăiască şi să ajungă mare preot mărturiseşte despre îndurarea şi îndelunga răbdare a lui
Dumnezeu.
21 Am luat viţelul pe care-l făcuserăţi, isprava păcatului vostru, şi l-am ars în foc.
L-am sfărâmat bine, l-am măcinat până s-a făcut cenuşă şi am aruncat cenuşa în
pârâul care curgea din munte.
Păcatului vostru. Sau, „lucrul păcătos (RVS), ideea evidentă (Isaia 31,7)”.
L-am ars. Aşa cum este raportat în Exod 32,20. Viţelul fusese probabil scos din foc (v.24) şi de
aceea era numai potrivit încredinţat flăcărilor încă o dată.

~ 48 ~
 Pârâul. Adică pârâul care curgea din stânca Horeb, pe care o lovise Moise cu toiagul său
(Exod 17,6) şi care alcătuia aprovizionarea lor cu apă.

22 Apoi, la Tabera, la Masa şi la Chibrot-Hataava aţi provocat iarăşi mânia

DOMNULUI.
Tabera. Vezi Numeri 11,1-3.
Masa. Vezi Exod 17,2-7.
Chibrot-Hataava. Vezi Numeri 11,4-34.

23 Iar când v-a trimis DOMNUL de la Kadeş-Barnea, zicându-vă: «Duceţi-vă şi luaţi

în stăpânire ţara pe care v-am dat-o!», v-aţi împotrivit din nou poruncii Lui. Nu v-aţi
încrezut în El şi nu aţi ascultat de glasul Lui.
Kadeş-Barnea. Vezi Numeri 13 si 14.

24 V-aţi împotrivit DOMNULUI de când vă cunosc.

25 M-am aruncat cu faţa la pământ înaintea DOMNULUI 40 de zile şi 40 de nopţi,
pentru că DOMNUL spusese că vrea să vă nimicească.
26 M-am rugat DOMNULUI şi I-am zis: «Stăpâne DOAMNE, nu distruge poporul
Tău, moştenirea Ta, pe care ai izbăvit-o cu puterea Ta cea mare şi ai scos-o din
Egipt cu mână tare.
27 Adu-Ţi aminte de slujitorii Tăi, Avraam, Isaac şi Iacov. Nu privi la încăpăţânarea
acestui popor, nici la răutatea şi păcatul lui,
Adu-ţi aminte de slujitorii Tăi. Un apel la legământul făgăduinţelor ca un motiv de a nu lepăda
încă pe Israel, în ciuda stricăciunii lui (Exod 32,13).

28 ca nu cumva în ţara din care ne-ai scos să se spună: ‘Pentru că DOMNUL nu avea
putere să-i ducă în ţara pe care le-a promis-o şi pentru că îi ura, de aceea i-a scos din
Egipt, ca să-i omoare în pustie.’
Nu avea putere. Vezi comentariul pentru Exod 32,12.

29 Totuşi ei sunt poporul Tău, moştenirea Ta, pe care ai izbăvit-o cu puterea Ta cea
mare şi cu braţul Tău întins.»

Comentarii Ellen G. White:

1 PP 487;7-29 3T 319;10 PP 314;18 PP 329; 3T 319;20 PP 323;21 PP 313, 320;24 3T 319.

Capitolul 10
Tablele noi ale Legii

1 În vremea aceea DOMNUL mi-a zis: «Taie două table de piatră asemeni celor
dintâi şi urcă-te la Mine pe munte; să faci şi un chivot din lemn.

~ 49 ~
 În vremea aceea. Adică, cele 40 de zile şi nopţi de mijlocire despre care se vorbeşte în cap. 9 care
urmează după această poruncă (Exod 34,1.2.28).
Taie. Primele table de piatră au fost oferite de Dumnezeu (Exod 24,12), celelalte două de către
Moise.
Să faci şi un chivot. Porunca aceasta a fost dată în timpul primelor 40 de zile (Exod 25,10). Unii
comentatori ebraici au susţinut că au existat două chivoturi, unul care să meargă înaintea poporului
în luptele lor, şi altul care să rămână în Cortul Întâlnirii, dar nu există în privinţa aceasta nici o
dovadă. Chivotul la care se face referire aici nu poate fi altul decât chivotul, pentru că acum după
38 de ani, tablele erau încă acolo unde le-a pus Moise de prima dată (v. 5).

2 Eu voi scrie pe ele cuvintele care erau pe cele dintâi, pe care tu le-ai spart. Apoi să
le pui în chivot.»
Eu voi scrie. Legea lui Dumnezeu nu este efectivă până ce nu Îi permitea Levi s-o scrie din nou
pe „table care sunt inimi de carne” (2 Corinteni 3,3; vezi şi Romani 8,3,4). Numai atunci când
lumea reţine reflectarea legii scrisă în inimile noastre, ea este instruită şi edificată. După cum
tablele de piatră au fost scrise de Dumnezeu şi au mărturisit despre caracterul şi viaţa Lui, tot aşa
biserica poartă inscripţia lucrată de Duhul Sfânt, prezentată spre a fi citită de toţi oamenii
(2 Corinteni 3,2). O astfel de viaţă este un monument al harului lui Dumnezeu, o aducere aminte a
puterii Lui lucrătoare în vieţile oamenilor.

3 Am făcut un chivot din lemn de salcâm, am tăiat două table de piatră asemeni
celor dintâi şi am urcat pe munte, având cele două table în mână.
Lemn de salcâm. Literal, „scânduri de salcâm”. Aceasta era probabil o specie de salcâm spinos
care se găsea din belşug prin apropierea Sinaiului.

4 DOMNUL a scris pe table ceea ce a fost scris pe primele, Cele 10 Porunci,care v-au
fost spuse pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării. Şi mi le-a dat mie.
Cele 10 porunci. Literal, „cele 10 cuvinte”, ca în Exod 20,1; 34,28; Deutronom 4,13. Cuvântul
tradus şi folosit în felul acesta înseamnă un „precept” sau un „edict” (Estera 1,19). Se mai
foloseşte şi despre o „propoziţie” sau „zicală” a unui om înţelept (Eclesiast 1,1, etc.), şi despre un
„cuvânt” al lui Dumnezeu (Numeri 23,5.16; Ieremia 1,4.11; etc.). Folosirea lor cu privire la cele
10 Porunci le identifică cu o descoperire divină şi este un amintitor al faptului că Dumnezeu le-a
rostit în auzul întregului Israel (Deutronom 4,13).
În ziua adunării. Vezi comentariul pentru cap. 9,10.

5 Apoi m-am întors, coborând de pe munte, şi am aşezat tablele în Chivotul pe care

l-am făcut, după porunca DOMNULUI, şi acolo au şi rămas.
Coborând. Adică, la încheierea celor 40 de zile şi nopţi (Exod 34,28.29; compară cu Exod 32,15
şi Deutronom 9,15).
Chivotul. Făcut de Beţaleel sub îndrumarea lui Moise (Exod 37,1; vezi Deutronom 10,1).
Chivotul a fost aşezat în Cortul Întâlnirii, după terminarea lui, împreună cu cele două table de
piatră conform cu instrucţiunile lui Dumnezeu (Exod 40,20.21).
Acolo au şi rămas. Ele mai erau încă în chivot cu multe secole mai târziu (1 Regi 8,1.9), în
timpul domniei lui Solomon. Nu există nici un raport că ele au fost cândva îndepărtate din chivot.
Ele mai sunt acolo şi astăzi (PK 453), şi „vor fi prezentate înaintea lumii ca normă de dreptate”
(EGW în Review and Herald, 28 ian. 1909, pag. 8).

6 (Israeliţii au plecat din Beerot-Bene-Iaakan a(Sau: de la izvoarele iaakaniţilor;

sau: de la izvoarele din Bene-Iaakan) la Mosera b(TM; PentSam conţine, în cf. cu

~ 50 ~
Num. 33:31: au părăsit Moserotul şi au campat la Bene-Iaakan). Acolo a murit şi a
fost înmormântat Aaron, iar în locul lui a slujit ca preot Elazar, fiul său.
Beerot-Bene-Iaakan. Bene-Iaacan în Numeri 33Ş32.

7 De acolo au plecat la Gudgoda, iar de la Gudgoda la Iotbata, o regiune bogată în

izvoare de apă.
De acolo. Adică, de la Bene-Iaacan în Numeri 33,32.
Gudgoda. Aceasta este Hor-Ghidgad, literal „dealul trupei” (Numeri 33,32).
Iotbata. Iotbata din Numeri 33,34.
Izvoare de apă. Aici apa era abundentă, un fapt care fără îndoială că a accentuat lipsa ei la Cadeş,
curând după aceea (vezi Numeri 20,3.4). Probabil că Iotbata trebuie să fie identificată cu et-Taba,
cam la 22 mile nord de Acaba.

8 În perioada aceea, DOMNUL a pus deoparte seminţia lui Levi, poruncindu-i să

ducă Chivotul Legământului cu DOMNUL, să stea înaintea DOMNULUI ca să
slujească şi să binecuvânteze în Numele Lui. Aceste lucruri le-au făcut până în ziua
de azi.
În perioada aceea. Adică, la Sinai (vezi v.5, 10). Referirea este la întoarcerea lui Moise în tabără
după cea de a doua rămânere a lui timp de 40 de zile pe munte.
Pus deoparte[Despărţit-trad. Cornilescu]. Forma cuvântului ebraic folosit aici arată un act solemn
de consacrare în slujba lui Dumnezeu. Într-un fel asemănător a fost „despărţit” şi Israel dintre
celelalte naţiuni (Levitic 20,24), şi Leviţii dintre celelalte seminţii ale lui Israel (Numeri 16,9),
făcându-i prin aceasta să fie ai lui Iehova (Numeri 8,14). Leviţii se separaseră ei înşişi de celelalte
triburi ca răspuns la chemarea lui Moise de a sta pentru Dumnezeu în mijlocul apostaziei
(Exod 32,26-29). Ei erau în caracter despărţiţi de fraţii lor, în virtutea propriei lor alegeri, acum, în
virtutea alegerii lui Dumnezeu ei erau puşi de o parte pentru slujba Lui.
Să ducă chivotul. Această însărcinare sfântă a fost dată chehatiţilor, când se muta tabăra dintr-un
loc în altul (Numeri 3,27.31).
Să stea înaintea Domnului. Aceasta este o expresie care înseamnă consacrare pentru slujba
Domnului în serviciul public. Ei slujeau înaintea lui Dumnezeu aşa cum făceau slujbaşii de la
curte înaintea regelui. Preoţii erau răspunzători faţă de Dumnezeu. Ea mai este folosită de profeţi
ca slujitori ai lui Dumnezeu (1 Regi 17,1; 18,15). Ea mai este folosită şi despre prezenţa lui
Ghehazi pe lângă profetul Elisei (2 Regi 5,25).
Ca să slujească. Leviţii trebuiau să slujească pe preoţi ca ajutoare ai lor (Numeri 3,6), şi să poarte
grija generală a Cortului Întâlnirii (Deutronom 10,8). Numele de „levit” a ajuns să indice pe
membrii ne-aaronici ai seminţiei preoţeşti. Fiii lui Aaron din punct de vedere tehnic nu sunt
„leviţi”. Leviţii erau consacraţi pentru însărcinările serviciului de la Sanctuar, altele decât cele ale
serviciului divin şi al jertfelor.
Să binecuvânteze în numele Lui. Vezi Numeri 6,23-27, unde această expresie este folosită despre
preamărirea lui Dumnezeu şi binecuvântarea poporului cu mâinile ridicate. Aceasta era o
însărcinare solemnă adusă la îndeplinire de către preoţi (Levitic 9,22) ca de încheiere a serviciului
de dimineaţă şi seara şi în alte dăţi. La ocazii importante şi regii binecuvântau poporul
(2 Samuel 6,18). Moise mai vorbeşte despre ea în Deutronom 21,5.
9 De aceea Levi nu are nici un teritoriu şi nici o moştenire împreună cu fraţii săi.
DOMNUL este moştenirea lui, după cum DOMNUL, Dumnezeul vostru, le-a vorbit.)
Nu are nici. Având în vedere că leviţii erau „deosebiţi” pentru serviciul sacru ei nu puteau să-şi
câştige existenţa angajându-se în cele mai obişnuite ocupaţii. Din acest motiv lor nu li s-a
repartizat teritoriu tribal, cu excepţia unor cetăţi răspândite printre celelalte seminţii
(Numeri 18,20; Iosua 13,14,33; 18,7).

~ 51 ~
 Moştenirea Lui. Înţelesul acestei expresii se află în cap. 18,2-4. Seminţia lui Levi avea să
primească o parte din jertfele sfinte aduse lui Iehova de către adunare.

10 Am stat pe munte 40 de zile şi 40 de nopţi, ca şi mai înainte, iar DOMNUL m-a

ascultat din nou şi n-a mai dorit să vă nimicească.
11 După aceea, DOMNUL mi-a zis: «Ridică-te şi porneşte în călătorie în fruntea
poporului, ca astfel să intre şi să ia în stăpânire ţara pe care am promis-o strămoşilor
tăi că le-o voi da.»
Ridică-te şi porneşte. Literal, „ridică-te, sparge tabăra”. Cuvântul tradus aici „mergi” apare şi în
Numeri 10,2. El mai este folosit şi despre spargerea sau eliberarea de pietre întregi într-o carieră
(1 Regi 6,7).

Esenţa Legii

12 Acum, Israele, ce altceva cere DOMNUL, Dumnezeul vostru, de la voi, decât să

vă temeţi de DOMNUL, Dumnezeul vostru, să umblaţi în toate căile Lui, să-L iubiţi
şi să-L slujiţi pe DOMNUL, Dumnezeul vostru, din toată inima şi din tot sufletul
Cere Domnul. Aceasta este asemănător cu Mica 6,8. Cuvântul tradus „cere” înseamnă şi „a dori”,
„a solicita”. Numele de „Saul” este din aceeaşi rădăcină, şi înseamnă „solicitat”, „dorit”.
Să vă temeţi. În mod literal, „a respecta”, „a avea o vedere pioasă pentru”. Aici respectul este
cerut ca principiu de bază în inima copilului lui Dumnezeu. O dreaptă atitudine faţă de Dumnezeu
este temelia adevăratei religii (vezi comentariul pentru cap. 6,2).
Să umblaţi. Vezi comentariul pentru cap. 6,8. Aceasta este o umblare zilnică cu Dumnezeu în
puterea Duhului Sfânt, cu scopul unui caracter perfect (vezi Geneza 5,22). Apostolul Pavel afirmă
acelaşi adevăr în cuvinte diferite (Romani 6,17.18.22).
Să-L iubiţi. Acolo unde există adevărată iubire de Dumnezeu în inimă, omul nu se va supune cu
uşurinţă faţă de ispitire (vezi Geneza 39,3; Deutronom 13,4; 1 Regi 8,23; Ioan 15,10).

13 şi să păziţi poruncile DOMNULUI şi hotărârile Lui, pe care eu vi le dau astăzi

pentru binele vostru?
Poruncile. De la cuvântul obişnuit pentru „porunci”. Rădăcina verbală înseamnă „a aşeza”,
„a stabili”. Principiile Decalogului sunt întemeiate pe caracterul lui Dumnezeu, astfel că sunt
temeinic statornicite. A păzi poruncile, se spune de către Solomon, este „datoria oricărui om”
(Eclesiast 12,13.14), pentru că ele exprimă iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele
(Matei 22,36-40).

14 Iată, ale DOMNULUI, Dumnezeul vostru, sunt cerurile şi cerurile cerurilor,

pământul şi tot ce este pe el.

Cerurile. Adică cerurile atmosferice.

Cerurile cerurilor. O referire la locul care slujeşte ca locaş al lui Dumnezeu (vezi 1 Regi 8,27;
Psalmi 68,32.33; 148,1-4). Apostolul Pavel vorbeşte de „al treilea cer” (2 Corinteni 12,2), iar
Hristos s-a înălţat „mai presus de toate cerurile” (Efeseni 4,10).
Pământul. Oamenii ar trebui să caute a trăi o viaţă de proslăvire a lui Iehova, aşa cum fac
locuitorii cerurilor (vezi Psalmi 19,1-6).

15 DOMNUL s-a ataşat de strămoşii voştri, iubindu-i, dar v-a ales şi pe voi, urmaşii
lor, dintre toate neamurile, după cum vedeţi astăzi.

~ 52 ~
 Iubindu-i. Vezi cap. 7:6,7.

16 De aceea circumcideţi-vă inima şi nu mai fiţi încăpăţânaţi.

Nu mai fiţi încăpăţânaţi. Literal, „nu vă mai înţepeniţi gâtul”. Apostolul Pavel exprimă acelaşi
principiu în termeni asemănători pentru credinciosul de astăzi (Romani 2,29). O inimă netăiată
împrejur nu poate fi pătrunsă de apelul Duhului Sfânt. Inima tăiată împrejur este o inimă care
iubeşte pe Dumnezeu (Deutronom 30,6; Ieremia 4,4). O inimă netăiată împrejur este îngâmfată
(Levitic 26,14; vezi şi Ieremia 9,25; Ezechiel 44,7.9). Aceeaşi expresie este folosită şi pentru
ureche (Ieremia 6,10) şi pentru buze (Exod 6,12.30).
Această expresie figurată poate să vină de la obiceiul boilor care uneori îşi retrag umerii şi gâtul
lor de la jug în încercarea de a respinge povara (vezi Neemia 9,29; Zaharia 7,14). Compară
cuvintele lui Ştefan faţă de iudei (Fapte 7,51).

17 Căci DOMNUL, Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor şi Stăpânul

stăpânilor c(Dumnezeul dumnezeilor şi Stăpânul stăpânilor sunt superlative ebraice
care exprimă ideea că Dumnezeul este mai presus de oricine şi orice), Dumnezeul
cel Mare, Puternic şi Înfricoşător, Care nu este părtinitor şi nu primeşte mită,
Dumnezeul dumnezeilor. Observă îndemnul psalmistului (Psalmi 136,2.3), şi cuvintele regelui
Babilonului către Daniel (Daniel 2,47). Când Hristos îndepărtează îmbrăcămintea Lui preoţească
şi Îşi pune hainele Sale regale, la încheierea timpului de probă, El îşi însuşeşte şi titlul „Rege al
regilor şi Domn al Domnilor” (Apocalipsa 19,16; compară 17,14).
Dumnezeul cel Mare. Neemia foloseşte un limbaj asemănător (Neemia 9,32).
Puternic. De la un cuvânt care înseamnă un mare erou, un mare luptător (Judecători 11,1). El mai
este aplicat la leu ca fiind cel mai puternic dintre fiare (Proverbe 30,30). Superlativul folosit in
Deutronom 10,14 despre locul de locuit al lui Dumnezeu este asemănător cu această expresie
pentru Dumnezeu.
Nu este părtinitor. Declaraţia aceasta se citeşte literal, „el nu înalţă feţele şi nu ia mită”. Iehova
va lucra întotdeauna just. Jertfele şi darurile nu-L vor influenţa să treacă cu vederea păcatul cu
voia (vezi Exod 23,8; Levitic 19,15). Observă cuvintele lui Petru la întâlnirea lui cu Corneliu care,
asemenea lui Petru, avusese o vedenie (Fapte 10,34.35).

18 Care face dreptate orfanului şi văduvei şi iubeşte pe străin, oferindu-i pâine şi

îmbrăcăminte.
Face dreptate. În decursul istoriei, facerea dreptăţii se tărăgăna şi era nesigură în Orient, dar
Iehova nu este numai nepărtinitor, ci şi prompt în ce lucra. În Exod 22:21,22 Dumnezeu
porunceşte poporului Său să fie absolut nepărtinitor faţă de „străin” şi cel neajutorat.

19 Să-l iubiţi pe străin, pentru că şi voi aţi fost străini în Egipt.

Străin. De la un substantiv derivat din verbul „a şedea” (un scurt timp), „a zăbovi”, „a locui”. O
traducere mai bună ar fi „cel ce rămâne un timp mai scurt”. Termenul se referă la străinii care
rămân vremelnic sau ca şi colonişti permanenţi (vezi Geneza 12,10; 19,9; 47,4; Isaia 52,4).

20 Temeţi-vă de DOMNUL, Dumnezeul vostru, şi slujiţi-I. De El să vă ataşaţi şi în

Numele Lui să juraţi.

Să vă ataşaţi. De la un verb care exprimă cel mai puternic ataşament sau alipire posibilă de ceva.
El este folosit despre un soţ sau o soţie care devin un singur trup (Geneza 2,24), şi despre boală
înlăuntrul ţesuturilor trupului (Deutronom 28,21.60).

~ 53 ~
21 El este slava voastră şi Dumnezeul vostru, Cel Ce a făcut aceste lucruri mari şi
înfricoşătoare, pe care ochii voştri le-au văzut.

Slava voastră. Compară cuvintele din Ieremia 17,14 folosite în legătură cu vindecarea.

22 Strămoşii voştri s-au coborât în Egipt în număr de 70 de suflete, dar acum

DOMNUL, Dumnezeul vostru, v-a făcut la fel de numeroşi ca stelele cerului.

Ca stelele cerului. O astfel de creştere a populaţiei se putea datora numai binecuvântării lui
Dumnezeu. Aici Moise redă ecoul făgăduinţelor lui Avraam (Geneza 15,5; compară cu
Exod 12,37; Numeri 51,62).

Comentarii Ellen G. White:

1 MH 508
6 PP 427
8 Ed 148; 1T 650
9 DA 433; Ed 149
12,13 FE 477; PK 326
17-19DA 500
17-21 FE 477

Capitolul 11
Binefacerile iubirii şi ascultării de DOMNUL

~ 54 ~
1 Să-L iubeşti pe DOMNUL, Dumnezeul tău, şi să păzeşti îndatoririle, hotărârile,
legile şi poruncile Lui tot timpul.

Să-L iubeşti pe Domnul. Iubirea este principiul pe care trebuie să se întemeieze orice închinare şi
slujire faţă de Dumnezeu. Iubirea faţă de Dumnezeu transformă în bucurie împlinirea tuturor
cerinţelor Lui. Îndurarea şi bogatele binecuvântări ale lui Dumnezeu, dacă sunt apreciate cu
adevărat, inspiră în inima omului o iubire pentru El. Adevărata iubire faţă de Dumnezeu este
reacţia inimii omeneşti faţă de bogata Lui iubire.
Tot timpul. Literal, „toate zilele”. Ascultarea faţă de Dumnezeu trebuie să fie continuă şi nu
intermitentă. O iubire care oscilează este în general centrată mai de grabă asupra ta însuţi decât
îndreptată asupra lui Hristos.

2 Recunoaşteţi astăzi – căci nu stau de vorbă cu fiii voştri care n-au cunoscut şi nici
n-au văzut nimic, ci cu voi – disciplinările DOMNULUI, Dumnezeul vostru, măreţia
Lui, mâna Lui puternică şi braţul Lui întins,

Recunoaşteţi astăzi. Ei au fost martori ai puterii celei mari a lui Dumnezeu în acţiune, şi
cunoşteau ceva despre nemărginitele resurse care le-au fost puse la dispoziţie de Iehova.
Braţul. Braţul este simbolul puterii, şi este adesea folosit de forţele militare (Daniel 11,15.22.31).
Tot aşa, o oştire este „braţul” puternic al unei naţiuni. „Braţul Domnului” este simbolul puterii Lui
(vezi Isaia 52,10; 53,1).

3 minunile şi lucrările pe care le-a înfăptuit în mijlocul Egiptului, în faţa lui Faraon,
monarhul Egiptului, şi a întregii lui ţări;

Minunile. Literal, „semnele” (compară cu cap. 4,34). Dovezile puterii divine care au însoţit
eliberarea lor din Egipt, au inspirat întotdeauna generaţiile de mai târziu ale lui Israel şi adesea au
constituit subiect al imnului şi literaturii inspirate.

4 ce a făcut oştirii egiptenilor, cailor şi carelor lor, când a năpustit peste ei apele
Mării Roşii a(Vezi nota de la 1:40), atunci când aceştia vă urmăreau şi cum i-a
nimicit până în ziua de azi;

5 ce v-a făcut în pustie până să ajungeţi în locul acesta;

Locul acesta. Ei erau acum în câmpia Moabului, aproape de Sitim şi faţă în faţă cu Ierihonul
(Numeri 25,1; Deutronom 1,31).

6 ce a făcut lui Datan şi lui Abiram, fiii rubenitului Eliab, când pământul s-a deschis
şi i-a înghiţit împreună cu familiile, cu corturile şi cu tot ceea ce aveau în mijlocul
întregului Israel.

Datan şi lui Abiram. Exemple cunoscute de răzvrătire contra lui Dumnezeu (vezi Numeri 16).

7 Fiindcă aţi văzut cu ochii voştri toate aceste lucrări, pe care le-a făcut DOMNUL,
Aţi văzut cu ochii voştri. Literal, „ochii voştri sunt văzători” (vezi cap. 3,21).
Lucrări. În legătură cu eliberarea lor din Egipt şi şederea lor în Canaan (vezi Judecători 2,7).

~ 55 ~
8 să păziţi toate poruncile pe care eu vi le dau astăzi, ca să fiţi puternici şi să puteţi
intra în posesia ţării spre care veţi trece pentru a o lua în stăpânire
Toate poruncile. Literal, „fiecare poruncă”, numărul singular accentuând ascultarea desăvârşită
ca principiu de purtare.
Să puteţi intra în posesia. În sensul de „încingere a cuiva” pentru acţiune, sau „ţinere în mod
tenace”. Puterea voastră ca creştini stă în iubirea care se revarsă în ascultare faţă de voinţa
descoperită a lui Dumnezeu. Numai cel ascultător poate fi tare, pentru că Dumnezeu nu poate da
tărie acelora care calcă cu premeditare Legea Sa.

9 şi ca să aveţi multe zile în ţara pe care DOMNUL a promis-o strămoşilor voştri că

le-o va da atât lor, cât şi seminţei b(Vezi nota de la 1:8) lor, o ţară în care curge
lapte şi miere.
Lapte şi miere. Compară cu Exod 3,8; Deutronom 6,3. Laptele nu reprezintă numai
binecuvântările celor mai alese bunuri ale Canaanului pământesc, ci şi bogata binecuvântare a
mântuirii prin Hristos (Isaia 55,1). Dulceaţa mierii este comparată cu dulceaţa Legii lui Dumnezeu
(Psalmi 19,10) şi cu toată voinţa revelată a Lui (Ezechiel 3,3; Apocalipsa 10,9.10).

10 Căci ţara în care veţi intra pentru a o stăpâni, nu se aseamănă cu ţara Egiptului,
de unde aţi venit şi pe care aţi semănat-o şi irigat-o cu piciorul c(Probabil cu referire
la tehnicile artificiale de irigare folosite in Egiptul antic, care erau la îndemâna
oricărui agricultor), ca pe o grădină de zarzavat.
Irigat-o. O figură de stil care înseamnă mecanismul folosit spre a ridica apa din Nil şi canalele lui
tributare, care consta din muncă grea. Dar Ţara Făgăduinţei era udată prin ploi bogate care
niciodată n-au lipsit atâta timp cât Israel a fost credincios faţă de Dumnezeu (vezi 1 Regi 8,35;
17,1; 18,17.18).
O grădină de zarzavat. Trudnicele metode de irigaţie practicate în Egipt erau aplicabile numai
îngustei fâşii de pământ mărginaşe cu Nilul, în timp ce ploaia din Canaan avea să facă provincia
din Palestina un câmp fertil.

11 Ţara în care veţi intra ca s-o moşteniţi are munţi şi văi care adună apa ploilor.
Ţara…are munţi. Nu o câmpie întinsă ca Egiptul care se putea iriga printr-un sistem de canale.
Palestina putea fi udată cum trebuie şi făcută fertilă numai prin ploile bune din cer, iar căderea
acestor ploi era asigurată în măsura în care poporul era credincios faţă de Iehova.

12 De acest ţinut se îngrijeşte DOMNUL, Dumnezeul vostru. Ochii Lui veghează

continuu peste el de la începutul anului până la sfârşitul lui.
Îngrijeşte. Literal, „se interesează”, ceea ce înseamnă „a cerceta”, „a face investigaţii”. Această
exprimare este folosită la căutarea oii pierdute (Deutronom 22,2; Ezechiel 34,6-8) şi la căutarea lui
Dumnezeu după inimile oamenilor (1 Cronici 28,9).
Ochii Lui. O figură de stil reprezentând neîncetata purtare de grijă a lui Dumnezeu exercitată în
folosul celor credincioşi Lui (Psalmi 33,18; 34,15).

13 Dacă veţi împlini poruncile pe care eu vi le dau astăzi, iubindu-L pe DOMNUL,

Dumnezeul vostru, slujindu-I din toată inima şi din tot sufletul,

~ 56 ~
 Slujindu-i. Adică a asculta de El. Pentru a fi primit, slujirea omului faţă de Dumnezeu trebuie să
decurgă din iubirea din inima omului, nu din încercarea de a dobândi îndreptăţirea prin
conformarea legală cu cerinţele Sale (vezi cap. 10,12).

14 atunci El vă va trimite ploaie pe pământ la timpul potrivit, ploaie timpurie şi

ploaie târzie d(Sau: ploaie tomnatică şi ploaie primăvăratică, sezonul ploios în
Canaan începând în octombrie şi sfârşindu-se în aprilie),ca să puteţi strânge grânele,
mustul şi untdelemnul
Ploaie timpurie. Aceasta era ploaia de toamnă, care cădea pe vremea însămânţării cerealelor de
iarnă spre a face să încolţească sămânţa şi să-i dea o pornire bună înainte de a se instala iarna cea
rece. Ea cădea în luna a opta, târziu în toamna noastră (vezi Ezra 10,9.13).
Într-o ţară care depinde de ploaie, sămânţa nu avea să încolţească până nu cădea ploaia la vremea
ei (Levitic 26,4).
Ploaie târzie. Aceasta cădea primăvara înainte de seceriş, în timpul lunii noastre martie şi
începutul lui aprilie, şi făcea ca recolta să ajungă la maturitate deplină (vezi Ieremia 5,24;
Ioel 2,23).
În răspunsul său la falsele învinuiri ale lui Elifaz, Iov vorbeşte în mod figurat de importanţa ploii
târzii (Iov 29,23). Solomon o foloseşte ca o ilustraţie a favorurilor acordate de un rege
(Proverbe 16,15) şi Osea ca o înviorare şi reformă (Osea 6,2.3). Tragedia care a rezultat din lipsă
de ploaie târzie este descrisă de Ieremia în prima sa solie către biserica ce aluneca din zilele sale
(Ieremia 3,3; compară cu Amos 4,7; vezi Ioel 2,23).

15 şi să crească iarbă pe câmp pentru vitele voastre. Astfel veţi mânca şi vă veţi
sătura.
Iarbă. Acelaşi cuvânt poate să însemne vegetale pentru folosul omului (Geneza 3,18), cât şi iarbă
pentru vite, ca aici (Psalmi 106,20; Ieremia 14,6).
Veţi mânca. Vite sănătoase şi bine hrănite înseamnă şi abundenţă de hrană pentru om, şi
prosperitate în general (Levitic 25,19; compară cu Ioel 1,10-20).

16 Fiţi atenţi să nu vă înşelaţi în inimile voastre şi astfel să vă abateţi ca să slujiţi

altor dumnezei şi să vă închinaţi lor.
Fiţi atenţi. O abundenţă de bunuri de-ale vieţii acesteia, aşa cum sunt făgăduite în versetele
precedente, poate să facă pe individul prea încrezut să devină necredincios faţă de marele Dătător
al acestor daruri (vezi Deutronom 6,14; Osea 2,5.8; 1 Corinteni 10,12).
Să nu vă înşelaţi. Adesea un înţeles fals al valorilor orbeşte atât de mult inimile oamenilor
(Ieremia 17,9; Romani 1,21.22) încât ei merg în zadar să urmărească lucruri care sunt numai de
valoare trecătoare (Eclesiast 1,13.14; 2,1-11; Matei 6,28-34; Ioan 6,27-29). Este bine a se aminti
că a fost un înţeles denaturat al valorilor ceea ce a condus pe Eva să mănânce din fructul oprit.
Aceasta fost când ea a „văzut” ceva ce nu era aşa cum socotise ea (Geneza 3,6).

17 Căci atunci mânia DOMNULUI se va aprinde împotriva voastră; El va închide

cerurile şi nu va mai ploua, iar pământul nu îşi va mai da rodul şi veţi fi nimiciţi
repede din ţara cea bună pe care v-a dat-o.

Închide. Exact contrariul a ceea ce Iehova a dorit să facă pentru poporul Său (Deutronom 28:12,
23). Compară cu o expresie similară din Levitic 26,19. Lipsa de ploi avea să fie un amintitor al
păcatului care trebuia să fie căit (1 Regi 8,35).
Veţi fi nimiciţi repede. Neascultarea avea să fie urmată de calamităţi naturale cu scopul de a
aduce poporul înapoi la Dumnezeu (Iosua 23,16; Amos 4,6-9).

~ 57 ~
18 Întipăriţi-vă cuvintele acestea în inima şi în sufletul vostru. Să vi le legaţi de
mână ca semn de aducere-aminte şi să vi le fixaţi pe frunte e(Vezi nota de la 6:8).
Fixaţi[Fruntarii-trad. Cornilescu]. Cuvântul tradus astfel este dintr-o rădăcină care înseamnă
„a lega”, „a împrejmui”. Substantivul se află numai aici şi in Exod 13,16; Deutronom 6,8. Luând
îndemnul literal, iudeii au legat filacteriile pe frunte, crezând că astfel se recomandă ei înşişi lui
Dumnezeu (vezi Exod 13,9).

19 Să-i învăţaţi pe copiii voştri, vorbindu-le despre ele când veţi fi acasă sau în
călătorie, când vă veţi culca sau vă veţi trezi.
Să-i învăţaţi. Un îndemn adesea repetat părinţilor (cap. 4,10; 6,7). Raşi, comentatorul iudaic,
interpretează cuvintele acestea ca însemnând că un părinte trebuie să înveţe pe copil limba ebraică
şi Tora, de când începe să vorbească.

20 Să le scrieţi pe uşorii caselor voastre şi pe porţile cetăţilor voastre.

Să le scrieţi. Astfel păcatele lor aveau să fie scrise „ca un priboi de fier” (Ieremia 17,1).

21 Atunci zilele voastre şi ale urmaşilor voştri în ţara aceasta, pe care DOMNUL a
promis-o strămoşilor voştri că le-o va da, vor dăinui cât timp va exista cer deasupra
pământului.
Zilele voastre. Compară cu cap. 4,40; 6,2; 11,9.
Cât timp va exista cer. „Atâta timp cât cerurile se află deasupra pământului” (RVS; compară cu
Matei 5,18). Printre evrei veşnicia cerurilor era o credinţă stabilă şi, de aceea, cuvintele acestea au
devenit pentru ei o făgăduinţă despre natura de durată a moştenirii lor (vezi Psalmi 72,5.7; 89,29;
Iov 14,12).

22 Dacă veţi păzi deci cu grijă toate aceste porunci, pe care eu vi le dau ca să le
împliniţi, iubindu-L pe DOMNUL, Dumnezeul vostru, umblând în toate căile Lui şi
alipindu-vă de El,
Dacă veţi păzi. Vezi v.13 şi cap. 10,20.
Alipindu-vă de El. Ideea de alipire este o figură de afecţiune şi credincioşie (Rut 1,14). Dacă
alegem să ne alipim de Dumnezeu nimic nu ne poate smulge din apucătura Lui (Ioan 10,28).

23 atunci DOMNUL va izgoni toate aceste neamuri dinaintea voastră, iar voi veţi
stăpâni peste aceste popoare mai mari şi mai puternice decât voi.
Va izgoni. O făgăduinţă des reperată (Exod 23,27; Deutronom 7,23). Dar ca toate celelalte
făgăduinţe ea era condiţionată de ascultarea lor de poruncile Sale. Dacă Dumnezeu ar fi continuat
să-i binecuvânteze fără a ţine seamă de purtarea lor, ei ar fi devenit cu totul întăriţi în căile lor rele.
În felul acesta ei n-ar fi fost martori faptului dorit de a conlucra cu adevăratul Dumnezeu – care
era scopul Lui atunci când le acorda toate aceste binecuvântări.
Popoare mai mari. Compară cu cap. 7,1; 9,1. Ei erau „cel mai mic dintre toate popoarele”
(cap. 7,7), dar „nimic nu împiedică pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca printr-un
mare număr” (1 Samuel 14,6; compară cu Judecători 7,2-7).

24 Orice loc pe care îl va călca piciorul vostru va fi al vostru. Teritoriul vostru se va

întinde din pustie până în Liban, de la râu (adică râul Eufrat) până la Marea de Apus
f(Marea Mediterană).

~ 58 ~
 Din pustie. Adică pustia Sin, care se află la sud de Palestina.
Liban. Hotarul dinspre nord.
Eufrat. Hotarul dinspre nord-est. Compară cu făgăduinţa făcută lui Avraam (Geneza 15,18).
Marea de Apus. Literal „de la spate” sau marea „de apus”. Cuvântul tradus „cel mai extrem” este
de la o rădăcină care înseamnă „ceea ce este în spate”, adică în spatele vorbitorului. Când evreii
indicau direcţiile din Canaan ei se socoteau a fi cu faţa la răsărit şi în felul acesta Marea
Mediterană era „în spatele” lor (vezi Deutronom 34,2; Ioel 2,20; Zaharia 14,8; vezi şi Exod 3,1).
Marea Mediterană era numită Marea cea mare în Numeri 34,6.

25 Nimeni nu va putea să vi se împotrivească. DOMNUL, Dumnezeul vostru, va

răspândi frică şi teroare faţă de voi în întreaga ţară, oriunde veţi merge, după cum
v-a promis.

Frică…de voi. Vezi făgăduinţa lui Dumnezeu la Muntele Sinai (Exod 23,27), şi repetată mai
înainte de căderea Ierihonului (Iosua 2,9.24).

26 Iată, pun astăzi în faţa voastră binecuvântarea şi blestemul:

Binecuvântarea şi blestemul. Ceea ce înseamnă voinţă liberă şi puterea de alegere a omului.

Dumnezeu porunceşte dar omul este liber să aleagă dacă vrea să asculte (vezi Iosua 24,15;
compară cu Ieremia 18,7-10).

27 binecuvântarea dacă veţi asculta de poruncile DOMNULUI, Dumnezeul vostru, pe

care eu vi le dau astăzi;

Binecuvântarea. Vezi cap. 28,2-6 pentru o declaraţie amănunţită a ceea ce este cuprins în această
binecuvântare.

28 blestemul dacă nu veţi asculta de poruncile DOMNULUI, Dumnezeul vostru, şi vă

veţi abate de la calea pe care v-am poruncit-o astăzi, ducându-vă după alţi
dumnezei, pe care nu i-aţi cunoscut.

Blestemul. Compară cu cap. 28,15-68.

Alţi dumnezei. Vezi cap. 6,14. Numai Dumnezeul cerurilor poate să binecuvânteze pe poporul
Său (cap. 7,9; 8,3). Copiii lui Israel au fost adesea avertizaţi despre pericolele idolatriei (cap. 4:3,
15,16,23; 6,4.14; 7,4.5.25; 8,19; 9,12; 10,20; etc.).

29 Când DOMNUL, Dumnezeul vostru, vă va conduce în ţara pe care o veţi stăpâni,

să rostiţi binecuvântarea pe muntele Garizim, iar blestemul pe muntele Ebal.

Vă va conduce. Compară cu Deutronom 6,10; 7,1; Exod 13,5,11.

Muntele Garizim. Pe partea de sud a bogatei văi în care este aşezat Sihemul, cu muntele Ebal
înspre nord. Garizim este fertil, şi Ebal oarecum sărac. Unii comentatori au văzut în faptul acesta
motivul alegerii unuia ca fiind potrivit pentru „binecuvântare” şi celălalt pentru „blestem”.
30 Munţii aceştia sunt dincolo de Iordan, dincolo de drumul ce duce spre apus, în
teritoriul canaaniţilor care locuiesc în Araba g(Vezi nota de la 1:1), faţă în faţă cu
Ghilgal, aproape de terebinţii lui More.

~ 59 ~
 Dincolo de. Adică, pe partea de sud a Iordanului în Ţara Canaan (vezi cap. 3,20.25).
Spre apus. O persoană care stă pe malul de răsărit al Iordanului, faţă în faţă cu Ierihonul, poate
vedea apusul de soare în apropiere de munţii Garizim şi Ebal cam la cca. 40 mile mai la o parte.
Ghilgal.Numele tradus astfel poate veni de la verbul „a rostogoli”. Aceasta înseamnă o „roată”
sau un „cerc”. Unii consideră că aceasta se poate aplica la un cerc de pietre în legătură cu
închinarea păgână. Ghilgal aproape de Ierihon, amintit aici, a fost numit aşa pentru că „ocara
Egiptului” a fost „prăvălită” de pe popor în acest loc (Iosua 5,9-12).
Terebinţii lui More. Literal „lângă terebinţii lui More” (vezi Geneza 13,18; 18,1).

31 Când veţi traversa Iordanul ca să intraţi în posesia ţării pe care DOMNUL,

Dumnezeul vostru, v-o dă, când o veţi lua în stăpânire şi veţi locui în ea,

Veţi traversa. Moise îşi exprimă siguranţa cu privire la ocuparea de către ei a Ţării Făgăduinţei.
Participiul folosit aici are forţa că „voi sunteţi pe punctul de a trece dincolo”.

32 aveţi grijă să împliniţi toate poruncile şi hotărârile pe care vi le dau astăzi.

Comentarii Ellen G. White:

7,8 SR 171
10-12 PP 465
10-17 PK 135
13-218T 81
18,19 FE 141; PK 136; 3T 565
18-21 CSW 45; PP 503
19 PP 504
20 PK 464
22-25 Ed 48; PP 544, 716
26-28 FE 508; 3T 81
27,28 MB 9
29 PP 499

Capitolul 12
Un singur loc pentru închinare

~ 60 ~
1 Acestea sunt poruncile şi hotărârile pe care trebuie să le împliniţi în ţara pe care
DOMNUL, Dumnezeul strămoşilor voştri, v-a dat-o în stăpânire, în toate zilele vieţii
voastre pe pământ.

Acestea sunt…hotărârile. Capitolele de la 12,1 la 26,19 au fost numite Cartea Legământului.

Înclinaţia poporului de a uita cererile lui Dumnezeu a necesitat o repetare a voinţei Lui (vezi
cap. 6,1).

2 Să distrugeţi complet toate locurile aflate pe munţii înalţi, pe dealuri şi sub orice
copac verde, unde neamurile pe care le veţi stăpâni slujesc zeilor lor.

Orice copac verde. Literal, „orice copac cu frunziş bogat”. Cuvântul tradus „verde” este de la
verbul „a creşte bogat”. Munţi, dealuri şi tufişuri sunt locurile favorite printre naţiunile păgâne
pentru aşezarea unui idol şi a sanctuarului lui (vezi 1 Regi 14,23; 2 Regi 16,4; Isaia 57,5; 65,7;
Ieremia 2,20; 3,13; Ezechiel 18,6.11.15; 22,9). În general, o astfel de închinare era însoţită de
imoralitate sub înfăţişare religioasă.

3 Să le distrugeţi altarele, să le zdrobiţi stâlpii sacri şi să le ardeţi în foc aşerele

a(Vezi nota de la 7:5), să le dărâmaţi chipurile cioplite ale zeilor lor şi să le nimiciţi
numele din locurile acelea.

Să le distrugeţi altarele. Aceasta era absolut necesar, dacă trebuia ca idolatria să fie dezrădăcinată
(vezi Levitic 26,1; Deutronom 7,5).
Stâlpii. Cuvântul tradus „stâlp” se referă la o singură piatră. Altarele erau clădite pe una sau mai
multe pietre; „stâlpul” era o singură piatră şi de obicei era obiect de închinare. Acelaşi cuvânt este
tradus „chip” şi „chipuri” in Exod 23,24; 34,13; Levitic 26,1; Deutronom 7,5; 16,22; 1 Regi 14,23;
2 Regi 3,2; 10,26.27; Osea 3,4).

4 Voi să nu vă închinaţi astfel înaintea DOMNULUI, Dumnezeul vostru,

Să nu vă închinaţi astfel. Astfel de altare, tufişuri şi stâlpi sacri nu trebuiau să fie folosiţi în
închinarea faţă de Iehova. Totuşi, în istoria lor de mai târziu, copiii lui Israel n-au ascultat de
porunca expresă a lui Dumnezeu (2 Regi 17,10.11; Ezechiel 20,28; Osea 4,13).

5 ci să-L căutaţi în locul pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru, îl va alege ca

locuinţă din toate seminţiile, ca să-Şi aşeze Numele acolo. În acel loc să mergeţi.

În locul. Sanctuarul din Şilo şi mai târziu Templul din Ierusalim (vezi 2 Samuel 7,13; 1 Regi 3,2;
8,17-19,44.48; Isaia 18,7; Ieremia 3,17). În alte cazuri, referirea poate să fie la Ţara Sfântă.
Să-şi aşeze Numele. Adică, unde avea să locuiască El personal – în Templu. Numele Iehova era
sfinţit, şi nu trebuia să fie expus în locuri nevrednice (vezi Exod 20,24). Unde este numele lui
Dumnezeu este un loc de scăpare (Psalmi 48,3; 76,1). Mai ales Psalmii sunt foarte bogaţi în
referinţe cu privire la numele sfinţit (Psalmi 5,11; 29,2; 33,21; 72,17.19; etc.). Compară cu
făgăduinţa din Maleahi către biserica rămăşiţei (Maleahi 4,2).

6 Acolo să vă aduceţi arderile de tot, jertfele, zeciuielile, primele roade, contribuţiile

pentru împlinirea jurămintelor, darurile de bunăvoie şi întâii născuţi din cirezile şi
turmele voastre.

~ 61 ~
 Arderile de tot. Adesea amintite împreună ca „jertfele”, întrucât erau cele mai obişnuite dintre
toate jertfele (Exod 10,25; 18,12; Iosua 22,26.28).
Zeciuielile. Vezi cap. 14,22,23.
Primele roade. Aceasta este o referire la „primele roade” de grâu, vin, untdelemn şi alte produse
ale pământului aduse în persoană (Numeri 18,11.12; Deutronom 18,4; 26,4,10). Închinătorul le-a
cultivat prin propria lui muncă şi le-a cules cu propria lui mână.
Darurile de bunăvoie. Acestea erau jertfele aduse ca îndeplinire a unei juruinţe sau ca jertfe de
mulţumire pentru o binecuvântare specială (vezi Levitic 7,16; 22,18.21; 23,28; Numeri 15,3;
29,39).
Întâii născuţi. Vezi Exod 13,2.12; 22,29; 34,19; Numeri 18,15-17.

7 Acolo, în prezenţa DOMNULUI, să mâncaţi şi să vă bucuraţi împreună cu familiile

voastre de toate realizările mâinilor voastre, cu care DOMNUL, Dumnezeul vostru,
vă va fi binecuvântat.

În prezenţa Domnului. Preoţii mâncau în incinta sanctuarului (Numeri 18,10), dar poporul putea
să mănânce numai aproape de Cortul Întâlnirii şi, în sensul acesta, în prezenţa lui Dumnezeu
(Exod 18,21; 24,11; Deutronom 27,6,7).
Să mâncaţi. Adică, la mesele ceremoniale (Exod 18,12).
Să vă bucuraţi. A se „bucura” înaintea Domnului este în Scripturi un subiect fără sfârşit
(Levitic 23,40; Deutronom 16,11.14; 27,7; Psalmi 32,11; 97,12). În schimb, Dumnezeu se bucură
de poporul Său (Ţefania 3,14-17).

8 Să nu faceţi aşa cum facem noi astăzi aici, unde fiecare face ce-i place,

Face ce-i place. Adică, cu privire la prescripţiile ceremoniale la care tocmai se făcuse referire.
Mereu trebuie să fie avut în vedere că multe din instrucţiunile date de Moise lui Israel în pustie
n-au putut fi întru totul îndeplinite, până n-au ajuns să fie o comunitate stabil aşezată.
[În propriii lui ochi]. Adică, în mod conştient de acord cu Legea (vezi cap. 13,18).

9 deoarece n-aţi ajuns încă la locul de odihnă şi la moştenirea pe care DOMNUL,

Dumnezeul vostru, v-o dă.

Locul de odihnă.Vezi şi 1 Regi 8,56; Psalmi 95,11). Numele de Noe este derivat din aceeaşi
rădăcină. În Vechiul Testament există multe făgăduinţe frumoase despre odihnă, odihnă în
prezenţa lui Dumnezeu (Exod 33,14), odihnă după osteneli (Isaia 14,3), şi liberare de vrăjmaş
(Isaia 14,5-7).

10 Dar, după ce veţi traversa Iordanul şi vă veţi aşeza în ţara pe care DOMNUL,
Dumnezeul vostru, v-a dat-o ca moştenire şi după ce vă va da odihnă din partea
tuturor duşmanilor voştri, care vă înconjoară, ca să locuiţi în siguranţă,

Vă va da. Comentatorii iudei aplică aceasta la glorioasa domnie a lui David (2 Samuel 7,1).

11 atunci va exista un loc pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru, îl va alege pentru

a-Şi aşeza Numele Lui. Acolo să aduceţi tot ceea ce v-am poruncit: arderea de tot,
jertfele, zeciuielile, primele roade şi toate contribuţiile voastre alese, pe care le veţi
aduce DOMNULUI pentru împlinirea jurămintelor voastre.

~ 62 ~
 Să aduceţi. Domnul a poruncit să-I fie aduse jertfe şi daruri, nu pentru vreo oarecare virtute
inerentă în darurile însăşi, ci ca lecţie intuitivă prin care poporul să poată învăţa calea mântuirii.
Fără sinceritatea de inimă din partea credinciosului, darul lui nu era primit înaintea lui Dumnezeu
(1 Samuel 15,22; Isaia 1,11; Ieremia 7,22-24).
Jurămintelor voastre. Literal, „toate alesele voastre juruinţe” – toate darurile lor de plată a
juruinţelor. Animalele de jertfă alese de ei trebuiau să fie desăvârşite, fără nici un defect.

12 Să vă bucuraţi în prezenţa DOMNULUI, Dumnezeul vostru, voi, fiii şi fiicele

voastre, slujitorii şi slujitoarele voastre, precum şi leviţii din cetăţile voastre,
întrucât ei n-au parte de moştenire împreună cu voi.
Leviţii. Seminţia lui Levi a fost consacrată serviciului sfânt al lui Dumnezeu şi, prin urmare, nu
avea nici o parte în ocupaţiile obişnuite prin care oamenii îşi câştigau existenţa. Levitul nu avea
pământ (cap. 10,9) şi de aceea el primea întreţinerea de la adunare (cap. 14,27; 16,11.14; 18,1-8;
26,11).

13 Aveţi grijă să nu jertfiţi arderile de tot în orice loc pe care îl veţi vedea,
În orice loc. O aşezare frumoasă nu trebui să-i ademenească. Multe astfel de locuri, fără îndoială
că mai înainte fuseseră ocupate de altare idolatre (vezi Ezechiel 20,27-29).

14 ci să aduceţi arderile de tot în locul pe care DOMNUL îl va alege într-una din

seminţiile voastre şi acolo să împliniţi tot ceea ce vă poruncesc.
În locul. Porunca aceasta a fost dată în mod repetat (v.5, 6, 11) ca o avertizare accentuată şi o
protecţie împotriva închinării idolatre. Numai când Dumnezeu a stabilit un loc, slujbele lor aduse
acolo aveau să fie primite.

15 Totuşi toţi aceia care vor dori vor putea să jertfească şi să mănânce carne în
cetăţile lor potrivit cu binecuvântarea pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru, le-o va
da; atât cei necuraţi, cât şi cei curaţi vor putea să mănânce din carne aşa cum se
mănâncă din gazelă şi din cerb.
Să jertfească şi să mănânce. Aceasta este o modificare a legii în vigoare în timpul peregrinărilor
prin pustie, care interzicea înjunghierea de animale pentru hrană decât înaintea uşii Cortului
Întâlnirii (Levitic 17,3.4). Legea cea nouă s-a aplicat la şederea în Canaan.
Potrivit cu binecuvântarea. Referirea de aici este la o mâncare obişnuită. După cât se pare vânatul
căprioarelor nu era mai puţin obişnuit decât astăzi. Pentru că mâncarea aceasta nu era mâncare de
jertfă, nu se insista asupra curăţirii ceremoniale ca în cazul unei mâncări de jertfă
(Deutronom 12,22; Levitic 7,20).

16 Dar să nu mâncaţi sângele, ci să-l vărsaţi pe pământ aşa cum faceţi cu apa.

Sângele. În armonie cu prevederile stricte în vigoare încă de pe vremea când omului i s-a
îngăduit să mănânce carne după potop (vezi Geneza 9,4-6).
Să-l vărsaţi. Sângele animalului de jertfă era stropit pe altar. Tot aşa, sângele unui animal
înjunghiat pentru hrană nu trebuia să fie băut, ci vărsat pe pământ.
17 Nu veţi putea să mâncaţi în cetăţile voastre zeciuielile din grâne, din must, din
untdelemn, din întâii născuţi ai cirezilor şi ai turmelor voastre, nici din ceea ce
aduceţi pentru împlinirea unui jurământ, nici din darurile de bunăvoie sau din
contribuţiile voastre.

~ 63 ~
 Cetăţile voastre. Adică, în particular, în propriile cămine. Aceasta este o repetare a versetului 7
cu privire la mâncarea jertfei, cu scopul ca să nu se facă confuzie cu privire la îngăduinţa acordată
în versetul 15.
Zeciuielile. Aceasta nu poate fi prima zecime, care era folosită exclusiv pentru întreţinerea
leviţilor (Numeri 18,24). Zecimea care era îngăduită poporului s-o mănânce, totuşi numai în
apropierea sanctuarului iar nu în căminele lor, era cea de a doua zecime. Amănunte asupra acestei
a doua zecimi sunt date în Deutronom 14,22-29.
Întâii născuţi. Vezi cap. 15,19,20. Întâiul născut de parte bărbătească din turme şi cirezi era în
mod expres proprietatea Domnului (Exod 13,2.12.15; Numeri 18,15-18) şi aparţinea părţii
preoţilor. Acest dar nu putea fi niciodată mâncat de poporul de rând. Se poate ca întâii născuţi la
care se referă aici să fie întâi născuţi de parte femeiască. Aceştia trebuiau să fie partea poporului şi
a preoţilor în prezenţa Domnului.
Jurământ. Acestea de asemenea aparţineau lui Iehova (Levitic 27,28) şi erau pentru preoţi
(Numeri 18,14) când juruinţele erau făcute exclusiv lui Iehova. Alte daruri ca juruinţe erau
mâncate la sărbători solemne cu preoţii şi puteau fi împărţite cu văduvele, orfanii şi cu cei săraci.
Contribuţiile. Cele dintâi roade din grâu, vin şi untdelemn erau de asemenea partea preoţilor
(Numeri 18,12).

18 Pe acestea să le mâncaţi în prezenţa DOMNULUI, Dumnezeul vostru, în locul pe

care El îl va alege; să le mâncaţi atât voi, fiii şi fiicele voastre, slujitorii şi
slujitoarele voastre, precum şi leviţii din cetăţile voastre. Să vă bucuraţi în prezenţa
DOMNULUI, Dumnezeul vostru, de toate realizările voastre.
19 Aveţi grijă să nu-l părăsiţi niciodată pe levit în tot timpul cât veţi trăi pe pământ.
Levit.Această avertizare divină contra neglijării celor din slujba sfântă este repetată în cap. 14,27.
Aceasta era necesar pentru că nu era luată nici o măsură legală spre a obliga la plata zecimii.
Leviţii puteau fi aduşi la o stare precară dacă poporul devenea neglijent şi nu plătea cu
credincioşie zecimea. Apostolul Pavel aplică acest principiu al zecimii cu credincioşie la slujirea
creştină (1 Corinteni 9,13.14).

20 După ce DOMNUL, Dumnezeul vostru, vă va mări teritoriul, aşa cum v-a promis
şi veţi dori să mâncaţi carne, veţi putea să mâncaţi carne după cum doriţi.
Teritoriul. În armonie cu făgăduinţa din Geneza 15,18 (vezi şi Deutronom 1,21; 19,8; compară cu
Exod 34,24).

21 Dacă locul pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru, îl va alege pentru a-Şi aşeza
Numele acolo va fi prea departe de voi, veţi putea să jertfiţi, aşa cum v-am poruncit,
din cirezile şi turmele voastre, pe care El vi le-a dat şi veţi putea mânca din ele în
cetăţile voastre, după cum doriţi.
Departe. În timpul peregrinărilor prin pustie, sanctuarul era aproape de popor; de aceea toată
carnea era mâncată în prezenţa lui Dumnezeu (Levitic 17,3.4). O dată cu lărgirea hotarelor
naţiunii, avea să fie o călătorie grea şi costisitoare pentru mulţi spre a ajunge într-un singur loc,
indiferent unde acesta era ales. Distanţa până la un loc central de închinare avea să fie pentru cea
mai mare parte din popor prea departe din motive de comoditate.
Cetăţile voastre. Poporul putea să mănânce din cirezile şi turmele lui acasă. O elaborare a
versetelor 15 şi 16 şi o modificare a prescripţiei stricte de a nu face aşa în timp ce se aflau în
pustie.

22 Dar va trebui să le mâncaţi aşa cum se mănâncă gazela şi cerbul. Vor putea
mânca atât cei necuraţi, cât şi cei curaţi.

~ 64 ~
 Gazela. Aceasta şi „cerbul” nu erau considerate ca animale de jertfă (v.15).
Cei necuraţi, cât şi cei curaţi. Vecinătatea faţă de altar făcea locul sfânt şi numai cei curaţi în mod
levitic se puteau apropia de loc. Când oamenii mâncau la casele lor, persoana ce nu era curată
ceremonial putea să participe şi ea.

23 Ai grijă ca nu cumva să mănânci cu sânge, deoarece sângele este viaţa; să nu

mănânci viaţa împreună cu carnea b[Sângele simboliza viaţa, care era sacră,
trebuind tratată cu respect (vezi Gen. 9:4-6; Lev. 17:11)].
Ai grijă ca nu cumva. Porunca împotriva sângelui este cea mai accentuată şi literal se citeşte
„Să devii tare ca să nu mănânci sângele”.
Sângele este viaţa. Vezi Geneza 9,4; vezi şi Levitic 17,11.14; 1 Samuel 14,32-35.

24 Să nu mănânci cu sânge, ci să verşi sângele pe pământ aşa cum faci cu apa.

25 Să nu mănânci cu sânge, ca să fii fericit atât tu, cât şi urmaşii tăi, căci astfel vei
înfăptui ce este drept în ochii DOMNULUI.
Să fii fericit. O făgăduinţă deseori făcută (cap. 4,40; 5,29; 6,18). Fără îndoială sunt incluse
ambele binefaceri, atât fizică, cât şi spirituală.

26 Însă lucrurile tale sfinte şi ceea ce vei aduce pentru împlinirea unui jurământ va
trebui să le iei şi să le aduci în locul pe care DOMNUL îl va alege.
Lucrurile. O declaraţie generală care cuprinde jertfele (Exod 28,38; Levitic 22,2.3; Numeri 18,8)
şi zecimile (Levitic 27,30) şi astfel de jertfe speciale pe care o persoană putea dori să le facă.
Aceasta este o repetare că jertfele ceremoniale trebuiau să fie aduse la altar.

27 Să îţi aduci arderea de tot, carnea împreună cu sângele, pe altarul DOMNULUI,

Dumnezeul tău. Sângele pentru jertfă trebuie vărsat pe altarul DOMNULUI,
Dumnezeul tău, iar carnea trebuie s-o mănânci.
Pe altarul. Vezi versetul 6.
Vărsat. În aceste cazuri, sângele era sfânt, nu ca sângele animalelor înjunghiate acasă, care era
vărsat pe pământ.
Carnea trebuie s-o mănânci. Adică după ce preoţii şi leviţii îşi primiseră părţile cuvenite lor.

28 Să păzeşti şi să asculţi toate aceste cuvinte, pe care eu ţi le poruncesc, ca să fii

fericit pentru totdeauna atât tu, cât şi urmaşii tăi, înfăptuind ceea ce este bine şi drept
în ochii DOMNULUI, Dumnezeul tău.
Ca să fii fericit. Vezi versetul 25.
Ce este bine si drept. Vezi cap. 6,18. Fericirea lor viitoare ca popor şi ca indivizi depindea de
colaborarea cu voinţa exprimată a Domnului.

29 După ce DOMNUL, Dumnezeul vostru, va zdrobi dinaintea voastră neamurile pe

care le veţi invada ca să le stăpâniţi, după ce le veţi lua în stăpânire şi veţi locui în
ţara lor,

Va zdrobi… neamurile. Vezi Deutronom 19,1; Iosua 23,4.

30 iar ele vor fi nimicite dinaintea voastră, aveţi grijă să nu cumva să cădeţi în

~ 65 ~
capcană şi să vă luaţi după ele, spunând: «Oare cum se închinau aceste neamuri
zeilor lor? Şi noi vrem să facem la fel!»

Aveţi grijă ca nu cumva. În noua patrie aveau să se ivească pentru ei tot felul de ispite.
Cădeţi în capcană. Era o credinţă comună printre vechile popoare că era fatal să se neglijeze
închinarea la zeii speciali ai localităţii în care se putea afla o persoană (vezi 2 Regi 17,26). Aceasta
explică accentuarea pe care o face Dumnezeu de a nu se închina la zeii ţării în care aveau să intre.
Acest început de închinare a fost rădăcina depravării locuitorilor păgâni care aveau să fie alungaţi
sau nimiciţi (Deutronom 7,16.25).

31 Voi să nu faceţi aşa faţă de DOMNUL, Dumnezeul vostru, căci ele săvârşeau
înaintea zeilor lor tot felul de lucruri îngrozitoare, pe care DOMNUL le urăşte. Ele îşi
ardeau fiii şi fiicele în foc ca jertfe pentru zeii lor.

Să nu faceţi aşa. Ritualurile şi ceremoniile idolatriei nu trebuiau să fie preluate de poporul lui
Dumnezeu şi folosite în închinarea adusă Lui.
Fiii şi fiicele. Vezi Levitic 18,21; 20,2; 2 Regi 17,31; Ieremia 7,31; 19,5; 32,35. Jertfirea de copii
la vechile popoare păgâne este cu totul legalizată. Au fost cunoscute cazuri izolate de acestea în
India modernă (vezi India, Census, Ethnography, 1901-1931, tipărită de tipografia Guvernului
Indiei, New Delhi, 1937, pag. 65).

32 Voi însă să aveţi grijă să împliniţi toate lucrurile pe care vi le poruncesc. Să nu

adăugaţi nimic la ele şi să nu scoateţi nimic din ele.

Toate lucrurile. Acesta este versetul 1 din cap. 13 din textul ebraic. El se aplică cu forţă egală atât
la capitolul 12, cât şi la capitolul 13.

Comentarii Ellen G. White:

7 SC 108
8 PP 634
16 AA 191
19 Ed 149
28 PP 634

Capitolul 13
Pedepsirea celor ce instigă la idolatrie

1 Dacă în mijlocul vostru se va ridica un profet sau un tălmaci de vise care vă va

vesti un semn sau o minune,

Dacă …se va ridica. De preferat, „dacă se va ivi”.

~ 66 ~
 Un profet. Literal, un „purtător de cuvânt” sau „crainic”. Cuvântul tradus astfel este dintr-o
rădăcină care înseamnă „a grăi cu glas încet”, „a anunţa”, „a transmite o înştiinţare”.
Un tălmaci. Cuvintele ebraice folosite aici se referă la vise obişnuite (Isaia 29,8; Psalmi 126,1), la
vise inspirate, ca acelea ale lui Iacov (Geneza 28,12), ale lui Iosif (Geneza 37,5-10), ale lui
Nebucadneţar (Daniel 2,1-3), şi ale profeţilor falşi ca aici (Ieremia 23,25).
Semn.De la oth, care înseamnă „semn”,sau o „minune” împlinită spre a dovedi o solie inspirată şi
spre a încuraja pe cei care mărturisesc despre ea ca să conlucreze cu credincioşie cu voinţa divină.
Minune. Literal, un „simbol”, „semn”, „prevestire rea”, sau „act simbolic” trimis ca semn al
vreunui eveniment viitor. Aceasta se referă la o manifestare specială a puterii de către un profet
adevărat (Exod 7,3; 11,9; Psalmi 105,5), sau de către un profet fals, ca aici.

2 iar semnul sau minunea despre care v-a vorbit s-a împlinit, dacă vă va zice apoi:
«Haideţi să mergem după alţi dumnezei, pe care nu îi cunoaşteţi, ca să le slujim!»,

3 să nu ascultaţi de cuvintele acelui profet sau tălmaci de vise, fiindcă DOMNUL,

Dumnezeul vostru, vă încearcă ca să ştie dacă Îl iubiţi pe DOMNUL, Dumnezeul
vostru, din toată inima şi din tot sufletul vostru.

Să nu ascultaţi. Împlinirea unui „semn” sau „minune” nu trebuie să fie acceptată ca singura
dovadă a pretenţiilor profetului. Solia lui trebui să fie în armonie cu adevărul descoperit mai
înainte (Isaia 8,19.20). Poporul iudeu era înclinat să caute semne, chiar şi pe vremea lui Hristos
(Ioan 6,30), şi pentru aceasta El i-a mustrat (Matei 12,38-45). Şi apostolul Pavel comentează
asupra tendinţei oamenilor de a căuta semne (1 Corinteni 1,22).
Dumnezeul vostru, vă va pune la încercare. Literal, „Dumnezeu este Acela care vă pune la
încercare” (vezi cap. 8,2,16).
Iubiţi pe Domnul. Dumnezeu cere de la poporul Său iubire sinceră şi neîmpărţită
(Deutronom 6,5; 30,20; Iosua 22,5; 23,11; Psalmi 31,23; Psalmi 56,6). Ascultarea care nu
izvorăşte din iubire este fără valoare înaintea lui Dumnezeu.

4 Voi să-L urmaţi pe DOMNUL, Dumnezeul vostru, de El să vă temeţi, poruncile Lui

să le păziţi, de glasul Lui să ascultaţi, Lui să-I slujiţi şi de El să vă ataşaţi.

Să-L urmaţi. Aceasta este datoria de bază absolut obligatorie pentru fiecare credincios
(Deutronom 6,13; 10,20; 11,13.22; Eclesiast 12,13.14; Mica 6,8). Ordinea cuvintelor ebraice este
mult mai accentuată. Ea s-ar citi literal astfel, „după Iehova Dumnezeul vostru să mergeţi”, care
înseamnă după El şi nu după altcineva. Părtăşia cu Dumnezeu adesea este numită ca o „umblare”
(Geneza 5,24).
Poruncile Lui. Acestea constau din iubire exprimată în atitudini şi acţiuni faţă de Dumnezeu şi
om (Levitic 19,18; Deutronom 6,5; 10,12; Mica 6,8), aşa cum a explicat Hristos mai târziu
(Matei 5,43-45; 19,16-22; 22,36-40; vezi şi 1 Ioan 4,6-12).
5 Acel profet sau tălmaci de vise va trebui să moară, deoarece a vorbit de răzvrătire
împotriva DOMNULUI, Dumnezeul vostru, Care v-a scos din ţara Egiptului şi v-a
răscumpărat din casa sclaviei. El a dorit să vă abată de la calea pe care DOMNUL,
Dumnezeul vostru, v-a poruncit s-o urmaţi. Să nimiciţi astfel răul din mijlocul
vostru.
Să moară. Vezi 2 Regi 10,19-27 şi 11,18 ca exemple de acţiune drastică în cazuri de idolatrie.
Să vă abată de la calea. Sau „te-a învăţat răzvrătire” (RSV). Substantivul ebraic tradus aici
„abată” este redat ca răzvrătiţi în Isaia 1,5; 59,13, „abătut” în Isaia 31:6, şi „răzvrătire” în
Ieremia 28,16; 29,32.

~ 67 ~
 Să nimiciţi…răul. Literal, „arde răul” (vezi Numeri 11,3; Isaia 10,17; Ieremia 4,4; 7,20; 21,12;
etc.).

6 Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău sau fiica ta sau soţia ta, care se
odihneşte la pieptul tău sau prietenul tău, pe care îl iubeşti ca pe tine însuţi, te va
stârni în secret, spunându-ţi: «Hai să mergem şi să slujim altor dumnezei», zei pe
care nu i-ai cunoscut nici tu şi nici părinţii tăi,
Dacă fratele tău. Moise notează aici influenţa rudelor apropiate asupra vieţii spirituale (vezi
Matei 10,37; Luca 14,26).
Soţia. Cea mai apropiată de bărbat pentru că sunt un trup (Geneza 2,24). Aceasta sugerează grija
care ar trebui exercitată în alegerea unui tovarăş de viaţă. În vreme de criză, mai ales în timpul
capitolelor finale ale marii lupte dintre bine şi rău, se poate să nu fie posibil să te încrezi nici chiar
în cele mai apropiate rude, dacă ele nu ţin la credinţă (Mica 7,5-7; Matei 10,21).

7 zei dintre cei ai popoarelor care sunt în jurul tău, în apropierea ta sau mai departe
de tine, de la o margine la cealaltă a pământului,
Zei dintre cei ai popoarelor. Astăzi aceşti dumnezei sunt materialism, bogăţie, popularitate,
politică, sport, modă, distracţii, etc.

8 să nu accepţi ce-ţi spune şi să nu-l asculţi, să nu-l priveşti cu compătimire şi să

nu-l cruţi sau să-l ascunzi,
Compătimire. Când interesele veşnice sunt în joc, trebuie să fie luate măsuri drastice. Bisturiul
chirurgului poate fi dureros, totuşi el poate fi singurul mijloc de salvare a altor vieţi (cap. 7,16;
19,13.21; 25,12).

9 ci să-l omori. Tu să fii primul care se ridică împotriva lui ca să-l omoare şi apoi
întregul popor.
Tu să fii primul[Mâna ta-trad. Cornilescu]. Martorul crimei, învinuitorul, trebuie să ia parte
activă la executarea pedepsei. Scopul acestei prevederi era spre a înlătura acuzaţiile false
întemeiate pe ură sau ceartă. Un individ avea să ezite să conducă execuţia unuia pe care-l ştia
nevinovat.

10 Să-l ucizi cu pietre, deoarece a căutat să te abată de la DOMNUL, Dumnezeul tău,

Care te-a scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei.

Să-l ucizi cu pietre. Vezi Deutronom 17,5; 21,21; 22,21.24; Iosua 7,25. Literal, „atacă-l” (cu
pietre). Deoarece Palestina este o ţară pietroasă, o cantitate suficientă avea să fie întotdeauna la
îndemână.
11 Atunci toţi israeliţii vor auzi şi se vor teme şi nimeni nu va mai face un astfel de
rău în mijlocul poporului.
Vor auzi şi se vor teme. Măsurile severe schiţate în versetele precedente au fost destinate spre a
proteja biserica de idolatrie (vezi cap. 17,13; 19,20; 21,21). Dumnezeu avea să aibă oameni care să
înţeleagă natura odioasă a idolatriei.

12 Dacă, despre o cetate pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru, v-a dat-o ca să locuiţi
în ea, veţi auzi vorbindu-se astfel:
Cetate. Ca în timpurile moderne, fără îndoială că atunci cetăţile tindeau să devină pepiniere ale
crimei şi declinului spiritual.

~ 68 ~
13 «Nişte oameni nelegiuiţi au ieşit din mijlocul ei şi i-au înşelat pe locuitorii cetăţii,
zicându-le: ‘Haideţi să slujim altor dumnezei!’», zei pe care nu-i cunoaşteţi,
Oameni nelegiuiţi (în limba engleză, copiii lui Belial). Literal, „fiii lui Belial”, adică „fiii răului”,
„copiii răutăţii”. Acelaşi cuvânt, „Belial” este redat în cap. 15:9, ca „rău” şi în 2 Samuel 20,5 şi
Psalmi 18,3 ca „vrăşmaşi”, în Naum 1,11 ca „răutăcioşi” şi în Psalmi 41,8 ca „rău”.
Au ieşit. Adică, s-au folosit de legătura cu poporul lui Dumnezeu poate cu scopul de a înfiinţa o
nouă organizaţie (1 Ioan 2,19). Cei care părăsesc biserica pentru a lucra în opoziţie cu ea, ar fi bine
să-şi amintească faptul că separat de Hristos nu pot avea o viaţă spirituală şi nu pot face nimic
pentru împărăţia cerurilor (Ioan 15,4,5).
Au înşelat. Mai degrabă „i-a tras” (RSV), adică, au făcut eforturi puternice spre a amăgi pe alţii.
Acelaşi cuvânt este tradus „abată” în versetele 5 şi 10, sugerând efort intens.

14 atunci să faceţi cercetări, să căutaţi şi să întrebaţi cu atenţie. Dacă este adevărat şi

se dovedeşte că s-a săvârşit această faptă rea în mijlocul vostru,
Să faceţi cercetări. Literal, „cercetare”, „investigaţie”, în ideea de a cere un răspuns (cap. 17,4;
19,18). El este folosit în Osea 10,12 de căutarea lui Dumnezeu.
Să căutaţi. Folosit despre investigaţie intensă şi amănunţită (Judecători 18,2; Psalmi 139,1;
Proverbe 25,2; Ieremia 31,37).
Se dovedeşte. Literal, „real”, „verificat”, „stabilit” după investigaţia cuvenită ( cap. 17,4).
Faptă rea. Folosită despre practici idolatre. Ca exemplu vezi Deutronom 17,4; 18,9; 20,18;
Ieremia 32,35).

15 atunci să-i ucideţi cu sabia pe toţi locuitorii cetăţii. Să nimiciţi a(Vezi nota de la
2:34; şi în v. 17) prin sabie toţi oamenii şi animalele care se află în ea.
Sabia. Literal, „gura sabiei”. Sabia este zugrăvită ca având o gură nesătulă (2 Samuel 2,26;
11,25).

16 Să adunaţi toate bunurile în piaţă, să ardeţi complet cetatea împreună cu toate

bunurile, ca o ardere de tot înaintea DOMNULUI, Dumnezeul vostru, şi astfel să
rămână pentru totdeauna o ruină, niciodată să nu se mai reconstruiască.
Piaţă. Literal, „locul deschis”, adică piaţa cetăţii sau locul de târg. De obicei, aceasta era aşezată
aproape de poarta cetăţii (Neemia 8,1,3,16; 2 Cronici 32,6) şi era folosită pentru adunări publice
(2 Cronici 29,4; Ezra 10,9).
Să ardeţi complet. Tradus ca „jertfă pentru arderea de tot” în cap. 33,10 şi Psalmi 51,19. Aceasta
înseamnă o jertfă care nu poate fi răscumpărată prin schimb, sau altă formă de plată pentru
substituire (vezi Levitic 27,31).
Pentru totdeauna o ruină. Un semn despre scârba lui Dumnezeu faţă de apostazie şi idolatrie
(vezi Iosua 7,26; 8,28).

17 Nimic din lucrurile date spre nimicire să nu se lipească de mâinile voastre pentru
ca DOMNUL să se întoarcă din înverşunarea mâniei Lui, să-Şi arate compasiunea şi
îndurarea faţă de voi şi să vă înmulţească, după cum a promis strămoşilor voştri că
va face

Nimicire.Biserica de astăzi trebuie să vegheze pentru a nu fi întinată de diferite feluri de idolatrie,

dintre care lăcomia este un exemplu (Coloseni 3,5; 2 Corinteni 9,5).
Înverşunarea. Literal, „căldura” de la verbul „a arde” (vezi Exod 22,24). El apare şi ca „aprins”
(Judecători 6,39; 10,7).

~ 69 ~
 [Asculta]. O temă repetată în Deutronom. Ea subliniază că în tabăra lui Dumnezeu nu există
neutralitate (Matei 12,30). Astăzi biserica este necesar să se roage continuu pentru putere divină
spre a păstra credincioşie absolută. Ia seama la îndemnul apostolului Petru pentru aceste zile de pe
urmă (2 Petru 3,17.18), la cuvintele de avertizare ale lui Iuda (Iuda 17-25) şi la solia lui Hristos
Însuşi de pe Muntele Măslinilor (Matei 24,11-13).

18 dacă veţi asculta de glasul DOMNULUI, Dumnezeul vostru, păzind toate poruncile
Lui, pe care eu vi le dau astăzi şi înfăptuind ce este drept în ochii DOMNULUI,
Dumnezeul vostru.

Capitolul 14
Rituri funerare interzise. Animale curate şi necurate

1 Voi sunteţi copiii DOMNULUI, Dumnezeul vostru. Să nu vă faceţi crestături şi să

nu vă radeţi partea din faţă a capului a[Ritualuri funerare canaanite (vezi şi
Lev. 19:28)] pentru un mort,
Copiii Domnului. Dumnezeu a făcut cunoscut mai dinainte adevărul acesta lui Faraon(Exod 4:22,
23). Aceasta este o strânsă legătură intimă care atrage după sine grele răspunderi (vezi Isaia 1,2;
63,8.16; 64,8; Ieremia 3,14.19.22,Osea 11,1-4; Maleahi 2,10).
Faceţi crestături. Compară cu obiceiul închinătorilor lui Baal (1 Regi 18,28). Obiceiul acesta este
atestat şi în textele canaanite din nord de la Raş Şamra, vechiul Ugarit, unde chiar zeul cel mai
mare ‚ ‘El, s-a crestat ca semn al suferinţei şi al durerii. Vezi şi Ieremia 16,6 despre crestarea

~ 70 ~
trupului cuiva de durere pentru cel mort şi Ieremia 41,5; 47,5 pentru aceeaşi demonstrare în timpul
unei calamităţi publice. În unele părţi ale lumii oamenii se taie şi se crestează de durere în diferite
ocazii.
Radeţi. Compară cu Levitic 21:5, pentru exprimare similară (vezi şi Ieremia 16,6; Ezechiel 7,18;
Mica 1,16). Hinduşii au astăzi un obicei de a păstra rasă o porţiune din creştetul capului, în
credinţa ca sufletul la moarte să găsească uşor calea de a ieşi din corp prin acel loc.

2 fiindcă voi sunteţi un popor sfânt pentru DOMNUL, Dumnezeul vostru. El v-a ales
dintre toate popoarele de pe pământ, ca să fiţi poporul Lui, comoara Lui.
Un popor sfânt. Repetat din cap. 7:6, explicând de ce anume Israel trebuia să nimicească
monumentele idolatriei pe care avea să le găsească în ţară. Aici apelul este diferit, fiind acela al
demnităţii unui popor al lui Dumnezeu.
Popoarele. Literal, „popoare”, sugerând statul lui Israel şi instituţiile lui, în contrast cu alte state
organizate şi instituţiile lor.
Poporul Lui. Literal, „un popor de avut în posesiune”. Cuvântul ebraic tradus „propriu” este
substantivul „posesiune”, „proprietate evaluată”, din verbul „a achiziţiona proprietate”. Acest
substantiv este tradus în altă parte „comoară proprie” (Exod 19,5; Psalmi 135,4; Eclesiast 2,8;
Maleahi 3,17). Traducerea lui KJV redând „propriu” a fost uneori greşit înţeles ca însemnând
„ciudat”. Pe timpul traducătorilor lui KJV un om care pescuia „într-un râu deosebit” încălca
drepturile unei proprietăţi particulare. Chiar şi acum înţelesul lui „deosebit” este „ceea ce aparţine
mai ales sau exclusiv unui individ”, deşi se referă acum în primul rând la caracteristicile lui
„speciale” sau „distinctive”. În conformitate cu aceasta, el înseamnă acum „diferit”, „ciudat”,
„straniu”. Dar aceasta, folosirea lui obişnuită de astăzi este neliterară.

3 Să nu mâncaţi nimic necurat.

Necurat. Pentru amănunte, vezi Levitic 11,2-23. Aceasta se referă la lucruri „urâcioase” din
punct de vedere sanitar, al sănătăţii şi alte motive. Compară cu declaraţiile apostolului Pavel din
1 Timotei 4,4; Romani 14,14. Principiul creştin trebuie să fie regula mâncării şi băuturii.

4 Acestea sunt animalele pe care puteţi să le mâncaţi: boul, oaia şi capra,

Animalele. Primele animale amintite sunt acelea care erau aduse de obicei ca jertfă (vezi
Levitic 1,2.5.10).

5 cerbul, gazela, căprioara, ţapul sălbatic, pigargul, antilopa şi oaia sălbatică.

Cerbul. Animalele din acest verset nu erau aduse ca jertfă.

6 Să mâncaţi din orice animal care rumegă şi are copita sau unghia despicată, adică
despărţită în două.
Copita sau unghia despicată. Pentru o explicaţie mai amănunţită a versetelor 6-8 vezi
Levitic 11,3-8.

7 Dar dintre cele care doar rumegă sau au doar copita despicată să nu mâncaţi
următoarele: cămila, iepurele sălbatic şi viezurele b(Sau: bursucul), pentru că, deşi
rumegă, acestea nu au copita despicată; să le consideraţi necurate.
8 De asemenea, să consideraţi necurat şi porcul pentru că, deşi are copita despicată,
nu rumegă. Să nu mâncaţi din carnea lor şi să nu vă atingeţi de hoiturile lor.
9 Dintre cele care sunt în apă puteţi mânca din tot ce are aripioare şi solzi;

~ 71 ~
 Aripioare şi solzi. Vezi Levitic 11,9-12.

10 dar din acelea care nu au aripioare şi solzi, să nu mâncaţi; să le consideraţi

necurate.
11 Puteţi să mâncaţi din orice pasăre curată.
Pasăre curată. Precum porumbelul, potârnichea şi pitpalacul şi probabil şi altele (compară cu
Levitic 11,13-19).

12 Păsările pe care nu puteţi să le mâncaţi sunt următoarele: vulturul, vulturul

pleşuv, acvila,
Vulturul. Lista enumerată aici este aproape identică cu cea din Levetic 11:13-23.

13 gaia roşie, şorecarul şi toate speciile lui,

[Şoimul-trad. Cornilescu]. Notează felurile despre care se vorbeşte în Levitic 11,14. Vulturul
pleşuv este răspândit în Răsărit.

14 corbul şi toate speciile lui,

Corbul şi toate speciile lui. Vezi Levitic 11,15. Acelaşi cuvânt ebraic ca pentru pasărea căreia
Noe i-a dat drumul din corabie (Geneza 8,7) şi care a hrănit pe profetul Ilie (1 Regi 17,4,6).
Cuvântul este din rădăcina „a fi negru”.

15 struţul, striga, pescăruşul, şoimul şi toate speciile lui,

16 cucuveaua, bufniţa şi ciuful de pădure,
17 ciuşul, uliganul pescar, cormoranul,
18 barza, bâtlanul şi toate speciile lui, pupăza şi liliacul c(Identificarea exactă a
unora dintre animalele şi păsările din acest capitol este nesigură).
19 De asemenea, să consideraţi necurată orice insectă zburătoare care mişună; să nu
mâncaţi din ele.

Orice insectă zburătoare care mişună. Vezi Levitic 11:20. Literal, „orice lucru care mişună” cu
referire la diferite insecte zburătoare, nu păsări.
20 Puteţi mânca din orice creatură zburătoare considerată curată.
Creatură zburătoare. Literal, „lucruri care zboară”. Aceasta nu este o repetare a v.11, care se
ocupă cu păsări, ci se referă la insecte curate, ca unele specii de lăcuste, considerate chiar şi azi de
către arabi ca o delicatesă (vezi Levitic 11,21.22).

21 Să nu mâncaţi din nici un hoit; să-l daţi străinului care trăieşte printre voi să-l
mănânce, sau să-l vindeţi celui de alt neam, fiindcă voi sunteţi un popor sfânt pentru
DOMNUL, Dumnezeul vostru. Să nu fierbeţi iedul în laptele mamei lui d(Probabil un
ritual canaanit păgân).
Hoit. Literal, „nici un cadavru” al unui animal care moare de la sine, de boală sau altceva.
Interdicţia aceasta este o repetare din Levitic 11,39.40 (vezi şi Levitic 17,15). Cuvântul ebraic vine
de la verbul „a se afunda”, „a se prăpădi”, „a coborî şi ofili”. Exemple, „te istoveşti” (Exod 18,18),
„se veştejesc” (Psalmi 37,2), „cade” (Isaia 34,4). „te voi înjosi” (Naum 3,6).

~ 72 ~
 Străinului. Un străin necircumcis care nu practica idolatria şi de aceea îi era îngăduit să locuiască
printre evrei. „Străinii” nu erau obligaţi să practice toate regulile ceremoniale şi levitice.
De alt neam. Adică, un străin vremelnic, unul care nu se stabilise în mod permanent printre evrei,
ci era în tranzit pentru comerţ, sau pentru alte motive.
Un popor sfânt. Literal, „un popor al sfinţeniei”. Separarea lor, starea lor consacrată, trebuia să
fie întotdeauna în faţa lui Israel ca standard de viaţă al lor. Cuvântul „sfânt” mai este folosit pentru
a descrie caracterul lui Iehova şi Cortul Întâlnirii, uneltele şi jertfele lui (vezi Levitic 11,44.45).
Fierbeţi iedul. Pentru explicaţia acestui obicei păgân vezi Exod 23,19 (vezi şi Exod 34,26).

Reglementări privind zeciuielile

22 Să pui deoparte a zecea parte din tot ce-ţi va produce sămânţa, din tot ce-ţi va da
pământul în fiecare an.
A zecea parte. Profetul Samuel a amintit de plata zeciuielii ca sprijin pentru rege, când Israel a
cerut un stăpân personal asupra lor (1 Samuel 8,15). Dumnezeu, ca Domn suprem al pământului, a
poruncit ca zeciuiala să fie plătită pentru sprijinirea slujbelor Lui. Este în general admis că
zeciuiala despre care se vorbeşte în aceste versete este a doua zeciuială care trebuia să fie
consumată ca un ospăţ sfânt înaintea Domnului, la Cortul Întâlnirii. Despre această a doua
zeciuială se mai vorbeşte şi în Deutronom 14,28 şi 26,12-15. A doua zeciuială era deosebită de
prima zeciuială, care era consacrată exclusiv pentru sprijinirea preoţilor şi a leviţilor
(Numeri 18,21.26).
Pământul. Cuvântul tradus „ogor” are sensuri diferite, ca „păşune”, „câmp deschis”, „teren
cultivat”, „proprietate particulară”, „vatra cetăţii”. Aici el este folosit în sensul de „teren cultivat”.

23 Să mănânci zeciuiala din grânele, din mustul şi din untdelemnul tău, întâii
născuţi din cireada şi turma ta, în prezenţa DOMNULUI, Dumnezeul tău, în locul pe
care-L va alege ca să Îşi aşeze Numele acolo, ca să înveţi să te temi întotdeauna de
El.
Să mănânci…în prezenţa Domnului. Compară cu cap. 12,5-7. Zeciuiala care trebuia să fie
mâncată înaintea Domnului era a doua zeciuială, Acest lucru trebuia să fie făcut timp de 2 ani,
apoi în al treilea (şi astfel şi în al şaselea) an trebuiau să fie aplicate prevederile din versetul 28.
Anul al şaptelea era sabatic, în care pământul era necultivat. Nu se cerea nici o zecime pentru că
nu era recoltă.
Zeciuiala din grânele. Aceasta nu se putea referi la prima zeciuială plătită leviţilor, deoarece
poporul de rând nu era potrivit să se împărtăşească de ea, ci numai preoţii. Necredincioşia în
zeciuiala veniturilor putea duce la pierderea întregii recolte, prin reţinerea binecuvântării lui
Dumnezeu (Osea 2,8.9).
Întâii născuţi. Vezi cap. 12,6. Legea întâilor născuţi este dată în cap. 15,19-23. Aici ea este
amintită aproape incidental.
În locul. Poporul urma să se ducă la locul ales de Dumnezeu pentru serviciile şi ospeţele
religioase. Ei aveau să mănânce ca familii în împreună părtăşie înaintea Domnului. Astfel de
ocazii au fost hotărâte pentru a promova viaţa religioasă. Aveau să fie scoase în evidenţă
numeroase învăţăminte ca: dăruirea conştiincioasă pentru scopuri practice şi religioase, caritatea
pentru nevoiaşi (vezi Levitic 7,15), împreuna părtăşie sfântă înaintea Domnului, întărirea
legăturilor de familie, etc.
Să înveţi să te temi. Ascultare conştiincioasă de aceste cerinţe divine avea să impresioneze pe
închinător cu teama de Domnul şi să încurajeze statornicia în comuniune cu El. „Frica de Domnul,
aceasta este înţelepciunea” (Iov. 28,28). „Să mă închin cu frică în Templul Său cel sfânt”
(Psalmi 5,7). „Frica de Domnul este urârea răului” (Proverbe 8,13). „Frica de Domnul este un
izvor de viaţă” (Proverbe 14,27). „Frica de Domnul este şcoala înţelepciunii” (Proverbe 15,33).
„Frica de Domnul duce la viaţă” (Proverbe 19,23).
~ 73 ~
24 Dar dacă, atunci când te va binecuvânta DOMNUL, drumul pe care-l ai de făcut
este prea lung şi nu eşti în stare să duci zeciuiala deoarece locul unde a ales
DOMNUL, Dumnezeul tău, să-Şi pună Numele este prea departe de tine,
Prea lung. Dacă o familie locuia departe de sanctuar, sau dacă drumurile erau grele, aşa încât
zecimea în natură nu putea fi luată decât cu mare greutate, atunci aveau să se aplice prevederile
din versetele următoare. Aici era un plan practic care făcea pe închinători în stare să ajungă în mod
expeditiv la sanctuar şi fără pierderea bunurilor perisabile.

25 atunci s-o schimbi în argint e[Bucăţi de argint de diferite greutăţi, numite şecheli,
folosite ca mijloc de schimb în comerţ (vezi nota de la 22:19)], să iei argintul acela
în mâini şi să te duci la locul pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, l-a ales.
S-o schimbi în argint. Pentru că banii sunt mai uşor de dus decât produsele.
Să iei. Literal, „a asedia”. Ca exemplu vezi Isaia 29,3; Ieremia 21,4; 37,5. Banii trebuiau să fie
strânşi într-un fel şi fixaţi la încheietura braţului.

26 Acolo să cumperi cu argintul tot ce-ţi doreşte sufletul: vite, oi, vin sau băutură
tare, sau orice altceva vei dori. Să mănânci şi să te bucuri acolo, tu şi familia ta, în
prezenţa DOMNULUI, Dumnezeul tău.
Ce-ţi doreşte sufletul. Mai bine, „dori”. Acelaşi cuvânt ebraic mai este tradus „dorit” sau
„doreşte” (Iov. 23,13; Psalmi 132,13.14; Isaia 26,9; Mica 7,1). Necesitatea de a-i aproviziona pe
închinătorii care veniseră de la depărtare cu diferite articole pentru ospăţ a dus până la urmă la
înfiinţarea unui târg în zona Templului din Ierusalim. O astfel de situaţie avea să corupă în curând
o preoţie înclinată spre cele lumeşti şi să dea naştere la un izvor de câştig personal (vezi
Ieremia 6,13; 23,11).
Băutură tare. „Vinul” şi „băuturile tari” la care se face referire aici erau ambele fermentate. În
timpurile trecute, adesea Dumnezeu a „trecut cu vederea” marea „ignoranţă” răspunzătoare de
practici pe care El niciodată nu le putea aproba. Dar până la urmă vine timpul când, în privinţa
fiecărui punct, Dumnezeu „porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască”
(Fapte 17,30). Atunci cei care persistă în practicile lor, în ciuda sfatului şi avertizării, nu mai au
„nici o dezvinovăţire pentru păcatele lor” (Ioan 15,22). Înainte de timpul acesta, „ei nu avuseseră
păcat”, iar Dumnezeu nu-i trăgea întru totul la răspundere, chiar dacă faptele lor erau departe de
ideal. Îndelunga lui răbdare este extinsă asupra tuturor celor care „nu ştiu ce fac” (Luca 23,34).
Asemenea lui Pavel, care a prigonit biserica „din neştiinţă, în necredinţă” (1 Timotei 1,13), ei pot
obţine îndurare.
În vremurile cele vechi, Dumnezeu a îngăduit izraeliţilor să aibă sclavi, dar a ocrotit pe sclavi
împotriva nedreptăţii (Exod 21,16.20). Nici chiar în biserica creştină, sclavia n-a fost desfiinţată
imediat, dar stăpânii erau îndemnaţi să se poarte amabil cu sclavii lor (Efeseni 6,9; Coloseni 4,1).
Tot aşa, Dumnezeu n-a aprobat niciodată practicarea divorţului sau păstrarea mai multor soţii.
„De la început n-a fost aşa” (Matei 19,8). Dar, pentru un timp, Dumnezeu a îndurat aceasta şi a dat
instrucţiuni destinate să ocrotească drepturile femeilor pentru a îndulci suferinţa care rezultă din
aceste practici şi spre a ocroti legătura de căsătorie de abuzuri mai mari (Exod 21,7-11;
Deutronom 21,10-17). În timp ce, pe de o parte, Dumnezeu n-a interzis lui Avraam, de exemplu,
să ia o a doua soţie, pe Agar, El nu l-a ocrotit de relele care au rezultat dintr-o astfel de procedare.
Dumnezeu a dat lui Moise legi destinate nu să desfiinţeze direct poligamia, ci pentru a o
descuraja (Levitic 18,18; Deutronom 17,17), pentru a pune restricţii la divorţ (Deutronom 22:19,
29; 24,1) şi pentru a ridica nivelul vieţii de căsătorie (Exod 20,14.17; Levitic 20,10; Deut.22,22).
Hristos a arătat clar că prevederile Vechiului Testament pentru mai multe soţii şi pentru divorţ nu
erau ideale, ci mai degrabă un mijloc vremelnic îngăduit de Dumnezeu, „din pricina împietririi
inimilor voastre” (Matei 19,4-8). Hristos a arătat idealul lui Dumnezeu pentru căminele creştine

~ 74 ~
(Matei 19,9), care întotdeauna a fost monogamia (Matei 19,4-6; 1 Timotei 3,2; Tit 1,6). Creştinul
nu trebuie să fie în îndoială cât priveşte voia lui Dumnezeu în această privinţă şi, de aceea, nu are
nici cea mai mică scuză avută de bărbaţii vremurilor Vechiului Testament..
Astfel a fost şi cu „vinul” şi cu „băuturile tari”. Nici unul nici altul n-au fost strict oprite, cu
excepţia celor angajaţi în însărcinări religioase, şi probabil şi în administrarea dreptăţii
(Levitic 10,9; Proverbe 31,4.5). Relele „vinului” şi ale „băuturilor tari” au fost arătate în mod clar,
poporul a fost sfătuit să se abţină de la ele (Proverbe 20,1; 23,29-33), şi un blestem a fost
pronunţat asupra acelora care aveau să ademenească pe alţii să se dedea la băutură (Habacuc 2,15).
Dar Pavel pune în faţa noastră idealul, declarând „Deci fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi
altceva, să faceţi totul spre slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10,31) şi ne avertizează că
Dumnezeu va nimici pe cei care pângăresc trupurile lor (1 Corinteni 3,16.17). Băuturile alcoolice
„mânjesc templul lui Dumnezeu”, iar folosirea lor nu poate fi considerată ca mijloc de preamărire
a Lui (1 Corinteni 6,19.20; 10,31). Pavel a părăsit folosirea oricărui lucru vătămător pentru corp
(1 Corinteni 9,27). Nu există astăzi nici o scuză pentru argumentul că nu este nimic rău în
folosirea băuturilor îmbătătoare, pe temeiul că Dumnezeu le-a îngăduit cândva. După cum s-a
văzut deja, El a îngăduit pe vremuri şi sclavia şi poligamia. Biblia avertizează că „beţivii” nu vor
„moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6,10).
Vei dori. De la un verb ebraic diferit decât „plăcea”. „A dori” este dintr-un cuvânt care înseamnă
„a solicita”, „a cere”.
Să mănânci. Un ospăţ sacru pentru întreaga familie „înaintea Domnului”, adică înaintea
sanctuarului.
Familia ta. Aceasta avea să cuprindă nu numai membrii apropiaţi ai familiei, ci şi slujitorii
(cap. 12,18).

27 Să nu uiţi de levitul care este în cetăţile tale, fiindcă el nu are nici teritoriu şi nici
moştenire în popor.

Levitul. Leviţii, fără partea lor proprie de pământ (cap. 12,12), locuiau în cetăţile proprii,
răspândite printre diferitele seminţii, şi urmau să fie invitaţi la aceste ospeţe sfinte (cap. 12,18).

28 La sfârşitul celui de-al treilea an să scoţi toată zeciuiala din producţia acelui an şi
să o aşezi în cetăţile tale.

Din producţia acelui an. Adică, al treilea an.

29 Atunci să vină levitul care nu are teritoriu sau moştenire în popor, străinul,
orfanul şi văduva din cetăţile tale şi să mănânce şi să se sature, pentru ca DOMNUL,
Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în toate lucrările pe care le vei face cu mâinile
tale.

Străinul. „Străinul”, întocmai ca levitul, nu avea pământ. Orfanii şi văduvele meritau de

asemenea o consideraţie deosebită (vezi cap. 16,11.14; 24,17.19; 26,12). Prima zecime era
exclusiv pentru întreţinerea preoţilor şi a leviţilor. A doua zecime se îngrijea fie de un ospăţ sacru
de familie înaintea Domnului, ori pentru o masă prescrisă de Iehova pentru orfani, pentru săraci, şi
pentru „străinii” din interiorul ţării. Era de preferat ca leviţii să ia parte la toate aceste ospeţe.
Prescripţiile lui Israel pentru cei nevoiaşi au încurajat practica adevăratei religii. Apostolul Iacov a
exprimat acelaşi principiu pentru biserica creştină (Iacov 1,27).

~ 75 ~
 Comentarii Ellen G. White:

2 GC 46; LS 350; MM 321

PK 568; 1T 282; 3T 172
8 MH 313
23,29 PP 530
29 COL 220

Capitolul 15
Reglementări privind anul iertării

1 La sfârşitul fiecăror 7 ani să acordaţi iertarea datoriilor.

La sfârşitul fiecăror 7 ani. Adică, în anul al şaptelea, ca în v.12 (vezi Deutronom 31,10;
Ieremia 34,14). Porunca din versetul acesta este o extindere a lui Exod 21,2; Levitic 25,3.
Să acorzi iertarea. Literal, „să faci o scutire”. Cuvântul tradus „eliberare” înseamnă o scutire
vremelnică, de la rădăcina „a lăsa să picure”, „a desprinde”. El este folosit vorbind despre pământ.
„Dar în al şaptelea an să-i dai răgaz”, adică să fie scutit de cultivare şi să rămână nelucrat
(Exod 23,11); şi referindu-se la fiinţa Izabelei, aruncată jos de eunucii ei (2 Regi 9,33). Această
„scutire” se referă la o eliberare de datorie, de sclavie, precum şi la o odihnă pentru pământ de a
nu se cultiva.

~ 76 ~
2 Şi iertarea datoriilor se va face astfel: orice proprietar care l-a împrumutat pe
semenul său va trebui să anuleze împrumutul dat. Să nu pretindă semenului sau
fratelui său să-i plătească, pentru că DOMNUL a instituit acest timp de iertare a
datoriilor.
Iertarea…se va face astfel. Literal, „cazul scutirii”. Vezi cap. 19:4, unde acelaşi cuvânt este
tradus „caz”.
Orice proprietar care l-a împrumutat. Literal, „orice stăpân al împrumutului mâinii lui”, ceea ce
înseamnă „fiecare proprietar a ceea ce mâna lui a împrumutat vreunei alte persoane”. Aceasta este
legea care să guverneze pe creditor în fiecare al şaptelea an, cu privire la cei săraci neînstare să
plătească împrumuturile lor.
Semenul. Cuvântul mai înseamnă şi „prieten”, „tovarăş”, „asociat”. Forma verbală înseamnă
„a se asocia cu”.
Să nu pretindă. Aceeaşi rădăcină în limba arabă are sensul „a conduce în mod vehement”.
Evident că înţelesul este că nu putea fi exercitată nici o presiune pentru a recupera datoria (vezi
Exod 22,25).
Fratelui său. Nu un frate de corp, ci un compatriot israelit, accentuând în felul acesta legăturile de
tovărăşie şi de frăţietate naţională a izraeliţilor (vezi cap. 17,15; 19,18.19; 22,1-4; 23,20.21; 25,3).
[Scutirea Domnului]. Aceasta vrea să spună, în cinstea lui Iehova, căruia creditorul îi datorează
toată averea şi buna stare a sa, şi care a poruncit o Lege atât de binefăcătoare pentru binele general
al poporului.

3 Vei putea pretinde plata de la străin, dar datoria celui din poporul tău va trebui s-o
anulezi.
De la străin. Adică, un străin care nu era un prozelit al credinţei iudaice, nici un locuitor
permanent, ci un simplu călător vremelnic pentru comerţ sau alte scopuri. O astfel de persoană nu
era obligată să asculte de legile anului al şaptelea, de aceea nu era nevoie să se înlăture pretenţia
unui creditor asupra lui (vezi Levitic 25,1-7.20-22).

4 Nu va trebui să existe între voi nici un sărac, deoarece în ţara pe care DOMNUL,
Dumnezeul tău, ţi-o dă în stăpânire ca s-o moşteneşti, El te va binecuvânta foarte
mult,

Nu va trebui să existe între voi. Literal, „totuşi ca să nu fie” (vezi v.11). Cuvântul tradus „sărac”
în acest verset înseamnă unul supus abuzului sau oprimării, unul care nu este în situaţia de a se
apăra (vezi Amos 2,6; 5,12).
Moşteneşti. Vezi cap. 4,21.
Te va binecuvânta. Credincioşia faţă de instrucţiunile lui Dumnezeu avea să însemne
binecuvântări divine care urmau să elimine sărăcia jalnică, cu toate că nu egaliza în mod necesar
distribuirea averii. Compară cu situaţia primilor credincioşi ai comunităţii creştine (Fapte 4,33.34).

5 bineînţeles, numai dacă vei asculta întru totul de glasul DOMNULUI, Dumnezeul
tău, păzind şi împlinind toate poruncile acestea, pe care eu ţi le dau astăzi.
Vei asculta. Mai ales în ceea ce priveşte mila fată de săraci şi cei în nevoie. Credincioşia în
aducerea la îndeplinire a voinţei exprimate a lui Dumnezeu avea să aducă binecuvântările Sale
asupra lor.
Poruncile acestea. Literal, „porunca aceasta” (compară cu cap. 5,31; 8,1).

6 Căci DOMNUL, Dumnezeul vostru, vă va binecuvânta după cum v-a promis şi veţi

~ 77 ~
putea împrumuta multor neamuri, dar voi nu veţi lua cu împrumut. Veţi domni peste
multe neamuri, dar nimeni nu va stăpâni peste voi.
Vă va binecuvânta. Forma verbului ebraic este la trecut, „te-a binecuvântat”, scoţând în evidenţă
siguranţa făgăduinţei dacă Israel avea să asculte (vezi v.14; cap. 12,7). Binecuvântarea făgăduită
este atât de sigură, încât Moise vorbeşte despre ea ca fiind deja împlinită.
Veţi putea împrumuta. Forma verbului tradus aici „da cu împrumut” înseamnă „a da un zălog”;
forma cauzativă, ca aici, înseamnă „a face (pe alţii) să dea zălog”. Aceasta este o făgăduinţă de
prosperitate financiară şi materială. Ei aveau să fie „cap, şi nu coadă” (cap. 28,13). Dacă Israel,
prin conformarea faţă de cerinţele înţelepte ale lui Dumnezeu, ar fi devenit reprezentanţi demni ai
Lui, ei ar fi ajuns puterea conducătoare politică şi comercială a antichităţii.
Nu veţi lua cu împrumut. Literal, „nu vei da un zălog”. Ascultarea de instrucţiunile lui
Dumnezeu urmau să împiedice înrobirea lor faţă de orice naţiune, pentru că a fi dator înseamnă a
risca să fii înrobit (Proverbe 22,7).
Vei domni peste. Compară cu capitolul 28,1.

7 Dacă va exista printre voi vreun sărac, dintre fraţii voştri, într-una din cetăţile
voastre, în ţara pe care v-o dă DOMNUL, Dumnezeul vostru, să nu vă împietriţi
inimile şi să nu vă închideţi mâna faţă de fratele vostru sărac.
Sărac. Literal, „un nevoiaş”. Se pare că sărăcia există întotdeauna (Deutronom 15,11;
Matei 26,11); totuşi, se poate face mult spre a o reduce şi a alina suferinţa care o însoţeşte. Atâta
timp cât există o diversitate de talente printre oameni, întotdeauna vor fi unii care vor avea nevoie
de ajutor. Membrii bisericii ar putea face mult mai mult pentru cei mai puţin dăruiţi din jurul lor,
şi încă nefăcut pe calea evanghelizării publice.
Cetăţile voastre. Sau „cetăţile tale” (RSV; vezi cap. 12,12).
Închideţi mâna. Verbul tradus aici „închis” mai înseamnă „a retrage”. Este ca şi când omul bagă
mâna în buzunarul său, sau o duce la spatele lui, refuzând să o întindă înainte în gest de
generozitate. În 1 Ioan 3:17, apostolul Ioan explică literal, „dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi
vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea lui
Dumnezeu?” Răspunsul anticipat este că iubirea divină nu poate rămâne în inima unei astfel de
persoane.

8 Ci să-ţi deschizi mâna ca să-l împrumuţi cu tot ceea ce are nevoie.

Să-ţi deschizi mâna. O figură de vorbire despre un spirit darnic. Forma ebraică este tare,
„deschizând să-i deschizi mâna ta”. Compară cu cuvintele lui Hristos (Matei 5,42; Luca 6,30-34).
Una din cele mai grele lecţii de învăţat pentru mulţi este că egoismul este auto-înfrângere.
Tot ceea ce are nevoie. Trebuie să fie împrumutat îndeajuns pentru a face faţă nevoii. Adevăratul
caz de nevoie cere compasiune (Matei 18,33).
9 Ai grijă ca nu cumva să te gândeşti cu răutate în inima ta şi să spui: «Of, se
apropie anul al şaptelea, anul iertării datoriilor!» şi ca nu cumva să priveşti cu ochi
rău pe fratele tău nevoiaş şi să nu-l împrumuţi. Atunci el va striga către DOMNUL şi
vei fi vinovat de păcat.
Ochi rău. Un ochi „rău” sau „egoist” afectează caracterul întreg (Deutronom 28,54.56; vezi şi
Proverbe 23,6).
Striga. Compară cu Exod 22,22.23.
Păcat. Literal, „păcat în tine” (vezi cap. 23,22; 24,15).

10 Să-i dai cu dărnicie, nu cu părere de rău în inimă, căci pentru aceasta te va

binecuvânta DOMNUL, Dumnezeul tău, în toate lucrările tale şi în orice lucru pe care
vei pune mâna.

~ 78 ~
 Nu cu părere de rău. Literal, „a nu fi rău”. Acelaşi cuvânt este tradus „întristată” (1 Samuel 1,8
RSV), „rău” (Deutronom 28,54). Apostolul Pavel vorbeşte de aceeaşi stare de spirit în
2 Corinteni 9:7, spunând literal, „după cum a hotărât în inima lui; nu cu părere de rău, sau de silă”.

În toate. Dumnezeu i-a aminte la tot ceea ce face un om; nimic nu este trecut cu vederea. Trebuie
să fie un „belşug” sau aşa cum spune Pavel literal, „sporiţi” în tot ce facem pentru Dumnezeu
(2 Corinteni 8,7.9).

11 Întotdeauna vor exista săraci în ţară; de aceea îţi poruncesc să fii darnic faţă de
fratele tău sărac şi faţă de cel nevoiaş din ţara ta.
Întotdeauna vor exista. La aceasta se referă Hristos în Matei 26,11. Nevoia de generozitate şi
caritate creştină nu va înceta niciodată. Iacov vorbeşte despre săraci ca despre unii pe care El i-a
ales pentru Sine (Iacov 2,5). Săracii în nevoie au o cerere faţă de cei care nu sunt săraci şi ajutorul
pe care ei îl cer trebuie să fie cu inimă largă, şi nu cu un spirit de părere de rău. Contradicţia
aparentă de aici cu versetul 4 se datorează faptului că versetul 4 arată înainte spre rezultatul de
conlucrare cu planul stabilit aici (vezi v.4). Dar niciodată nu va veni timpul să nu mai fie nici o
ocazie de a ajuta pe aproapele.
Să fii darnic. Literal, „deschizând să-i deschizi mâna ta”, forma ebraică de accentuare. Forma
substantivală a cuvântului astfel tradus înseamnă „intrarea” unui cort (Geneza 18,1.2.10), a unei
case particulare (Exod 12,22), a Cortului Întâlnirii (Exod 38,8), şi a unei case a regelui
(2 Samuel 11,9). A „deschide larg mâna” înseamnă astfel o părtăşie din lucrurile cele bune ale
căminului cuiva.

12 Dacă unul dintre cei din poporul tău, evreu sau evreică, ţi se va vinde, să te
slujească timp de 6 ani, iar în al şaptelea an să-l eliberezi.
Dacă… poporul tău. Compară cu Exod 21,2-6; Ieremia 34,9-14. Un bărbat putea să se facă pe
sine rob, sau putea fi făcut prin hotărâre judecătorească. În orice caz, robii izraeliţi trebuiau să fie
bine trataţi de fraţii lor, şi dacă nu se răscumpărau mai devreme, în al şaptelea an trebuiau să fie
lăsaţi liberi. Vezi Exod 21,20.26.27; Levitic 25:39, privind restricţiile pentru stăpân în legătură cu
tratamentul robilor.
Al şaptelea an. Anul sabatic afecta tot cursul vieţii (Levitic 25,2). Dar anul al şaptelea, care
prevedea eliberarea sclavului, nu trebuie să fie confundat cu anii care îşi aveau împlinirea în anul
sabatic. Anul eliberării sclavului urma după 6 ani de robie şi putea sau nu să coincidă cu anul
sabatic. Sclavia era o instituţie a ordinii sociale a vremii. Dar Dumnezeu a dat legi spre a ocroti pe
sclavi în calitate de copii ai lui Dumnezeu, ca fraţi în comunitatea religioasă şi ca cetăţeni într-o
ordine socială care avea ca ţintă oamenii liberi.

13 Când îl vei elibera să nu-l trimiţi cu mâna goală;

Goală. Adică „cu mâna goală”. Rădăcina cuvântului tradus „goală” adesea înseamnă „în zadar”
(Levitic 26,16.20). Aici se referă la efortul depus care nu aduce folos. A trimite un sclav eliberat
să meargă fără mijloace necesare spre a începe o nouă viaţă, ca membru independent al societăţii,
ar fi ca un gest făcut în zadar. Probabil că el avea să cadă iarăşi în robie. Vezi făgăduinţa lui
Dumnezeu pentru cel credincios (Isaia 65,23; compară cu Geneza 31,42; Exod 3,21).

14 să-i dai produse din turma ta, din aria ta şi din teascul tău, cu care DOMNUL,
Dumnezeul tău, te-a binecuvântat.
Să-i dai. Literal, „aprovizionându-l cu lănţişor, să-l aprovizionezi cu un lănţişor”. Cuvântul
tradus „aproviziona” este folosit despre „lănţişoarele de la gâtul cămilelor lor” (Judecători 8,26).

~ 79 ~
 Băştinaşii din Orient şi astăzi mai împodobesc cu lănţişoare cămilele lor. Vezi acelaşi cuvânt
pentru „lanţ” în Proverbe 1,9; Cântarea cântărilor. 4,9; Psalmi 73,6. Stăpânului evreu îi era
poruncit să „împodobească”, sau să echipeze un sclav când părăsea slujba stăpânului său.
Cu care Domnul,Dumnezeul tău,te-a bunecuvântat. Compară cu cap. 7,13; 12,15; 16,17.
Stăpânul trebuia să dea dovadă de dărnicie faţă de sclavul lăsat liber, în proporţie cu
binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lui.

15 Adu-ţi aminte că şi tu ai fost sclav în ţara Egiptului, iar DOMNUL, Dumnezeul

tău, te-a răscumpărat. De aceea îţi dau astăzi porunca aceasta.
Sclav. Un argument puternic din experienţă, cel mai puternic motiv pentru generozitate (vezi
Deutronom 16,12; 24,18.22; compară cu Matei 10,8; 18,23-35).
Legile biblice referitoare la sclavie nu numai că uşurau soarta sclavului, ci până la urmă duceau
la libertatea lui. Nici un israelit nu trebuia să fie ţinut în sclavie pentru totdeauna. Regulile acestea
cuprindeau prevederi, (1) Sclavul israelit nu putea fi obligat să slujească mai mult de 6 ani, iar în
al şaptelea an trebuia să fie eliberat. (2) Tratamentul aspru din partea stăpânului era strict oprit
(Levitic 25,39-43). (3) Dacă într-un moment de mânie stăpânul provoca serioasa vătămare
corporală sclavului, acesta din urmă trebuia să fie eliberat (Exod 21,26). (4) Pedeapsa severă
neraţională aplicată sclavului atrăgea pedeapsa legală pentru stăpân (Exod 21,20.21). (5) În timpul
robiei, condiţiile slujbei trebuiau să fie atât de liberal administrate încât să fie posibil pentru rob să
achiziţioneze proprietate sau suficiente mijloace spre a se elibera pe sine (Levitic 25,49). Efectul
acestor principii avea să tindă neabătut spre a elimina neplăcuta şi nefericita soartă a sclavului. De
fapt, soarta „sclavului” evreu cu greu putea fi recunoscută ca sclavie de către naţiunile din jurul lui
Israel.

16 Dar dacă el îţi va zice: «Nu doresc să plec de la tine», pentru că te iubeşte pe tine
şi familia ta şi pentru că o duce bine la tine,
Nu doresc să plec de la tine. Aici este cazul unui bărbat care a ajuns atât de ataşat de stăpânul său
încât prefera să rămână (vezi Exod 21,5). Când un om refuza astfel să devină liber, el alegea în
mod voluntar sclavia perpetuă. Prevederea aceasta, dacă era adusă la îndeplinire în conformitate
cu regulile puse de Dumnezeu (vezi v.15), se putea dovedi o binecuvântare pentru indivizi
neînstare să-şi administreze propriile treburi. Ei se puneau astfel în mod permanent sub ocrotirea
unuia care putea să administreze treburile pentru ei şi care dovedise amabilă purtare de grijă faţă
de sclavii lor. Aceleaşi prevederi care fuseseră aplicate unei robii vremelnice trebuiau să fie
continuate.
Te iubeşte. Tratamentul generos şi plin de consideraţie câştigase inima omului. În sclavie el
aflase suficientă măsură de libertate spre a-l satisface. Motivul pe care se întemeia dorinţa lui de a
rămâne era iubirea.

17 atunci să iei o andrea şi să-i străpungi lobul urechii la uşă; astfel el va rămâne
sclavul tău pentru toată viaţa. Tot aşa să faci şi cu sclava ta.
Să iei o andrea. Pentru amănunte vezi Exod 21,1-6. Prin acest simbol bărbatul era pentru
totdeauna legat de un slujitor ascultător de familia stăpânului său.
Pentru toată viaţa. Aceasta pare să se contrazică cu Exod 21:7, „ea să nu iasă cum ies robii”. Dar
aici nu se spune că ea să nu iasă deloc, ci mai degrabă ca ea să nu fie eliberată pe aceeaşi bază ca
robii. Condiţiile pentru eliberarea ei sunt arătate în Exod 21,8-11; compară cu Ieremia 34,9.

18 Să nu-ţi pară rău din cauză că o vei lăsa să plece de la tine, deoarece ţi-a slujit 6
ani, ceea ce face cât de două ori plata unui angajat. Iar DOMNUL, Dumnezeul tău, te
va binecuvânta în orice lucrare pe care o vei face.

~ 80 ~
 Să nu-ţi pară rău. O referire la versetele 13, 14.
Face. Un om tocmit cu plată avea să câştige de două ori mai mult decât un sclav.
Te va binecuvânta. Dumnezeu este întotdeauna gata să dea binecuvântările Sale oamenilor, dar
El poate face aşa numai pentru cei care preţuiesc îndeajuns iubirea Lui spre a-L iubi şi a-L asculta
(1 Ioan 4,19; Ioan 14,15; 15,10). Dacă Dumnezeu ar face altfel şi ar binecuvânta pe cei care nu-i
slujesc, i-ar încuraja să continue în neascultare.

Reglementări privind întâii născuţi dintre animale

19 Să închini DOMNULUI, Dumnezeul tău, fiecare întâi născut care este mascul din
cireada şi din turma ta. Să nu lucrezi cu întâii născuţi ai vitelor tale şi să nu tunzi
întâii născuţi ai oilor tale.
Să închini Domnului. Aceasta nu contrazice Levitic 27:26, „nimeni nu va putea să închine
Domnului pe întâiul născut”. Aici înţelesul este că proprietarul trebuie să recunoască pe întâiul
născut ca proprietate a lui Iehova, şi nu trebuie să fie folosit în nici o împrejurare pentru alt scop.
Levitic 27,26 înseamnă că nici un om să nu ia ceea ce Domnul consideră deja ca fiind al Său –
întâiul născut – şi să-l prezinte ca plată pentru o juruinţă personală.
Întâi născut care este mascul. Legea era dată la ieşirea din Egipt că orice întâi născut de parte
bărbătească atât dintre oameni cât şi din animale aparţinea lui Dumnezeu (vezi Exod 13,12-15;
Numeri 18,15-18).
Să nu lucrezi.Întâii născuţi de parte bărbătească erau sfinţiţi lui Iehova.Ei nu trebuiau să fie puşi
la muncă profană obişnuită, chiar dacă ei puteau rămâne în mod temporar în posesiunea omului.
Întâii născuţi de parte femeiască nu erau consacraţi Domnului, cum erau cei de parte bărbătească.
Ei puteau fi aduşi ca jertfă de pace, cu participarea aducătorului la o masă ceremonială, dând o
parte şi preoţilor. Aceasta este în armonie cu principiul zecimii a doua (cap. 14,23).
Să nu tunzi. Un întâi născut din turmă nu trebuia să fie tuns, pentru că el era consacrat pentru o
folosire sfântă. Dumnezeu are în primul rând pretenţia asupra a tot ce avem, viaţa noastră,
afecţiunile noastre, puterile noastre spirituale, mintale şi fizice, slujirea noastră, proprietatea
noastră.

20 Să-i mănânci în fiecare an, tu şi familia ta, înaintea DOMNULUI, Dumnezeul tău,
în locul pe care El îl va alege.
În fiecare an. La cele 3 mari ocazii festive, când toţi adulţii de parte bărbătească trebuiau să se
prezinte înaintea Domnului la Ierusalim. La aceste ocazii întotdeauna se celebrau sărbători
ceremoniale şi jertfe de pace.
Familia ta. Compară cu cap. 12,6-7.17.18.26; 14,23. Levitul şi străinul trebuiau să fie invitaţi să
ia parte la aceste sărbători sfinte.
21 Dacă au vreo meteahnă, dacă sunt şchiopi sau orbi sau au alte metehne trupeşti,
să nu-i jertfeşti DOMNULUI, Dumnezeul tău.

Vreo meteahnă. Cusururile sunt enumerate în Levitic 22,21-24 (vezi Deutronom 17,1).
Şchiopi. Cusurul acesta nu este menţionat în Levitic 22,21-24, ci în Maleahi 1,8 se menţionează
jertfa unui animal şchiop ca „rea”.
Să nu-i jertfeşti. Acesta nu era primit ca animal consacrat.

22 Să-i mănânci în cetăţile tale. Amândoi, atât cel necurat, cât şi cel curat, vor putea
să-i mănânce aşa cum se mănâncă o gazelă sau un cerb.

În cetăţile tale. La acesta se lua parte acasă ca la o masă obişnuită. Alături probabil că luau parte
la masă leviţii, străinii şi nevoiaşii.
~ 81 ~
 Cel necurat. Nu era cerută curăţirea ceremonială, ca atunci când era mâncat un animal de jertfă
înaintea Domnului, pentru că aceasta era hrană obişnuită şi nu o jertfă sfinţită (vezi cap. 12,15.20).

23 Să nu mănânci însă cu sânge, ci să-l verşi pe pământ aşa cum faci cu apa.

Sânge. Compară cu Deutronom 12,16.23.24; vezi Geneza 9,4.

Comentarii Ellen G. White:

1,2 PP 532
6 MH 187
6-9 PP 533
7,8 MB 111; MH 186; PK 647
7-11 6T 270
10 MH 187
11 MH 186; PK 647; PP 533; 8T 134; WM 17
12-14 PP 532
21 CH 69; 1T 115, 195, 221; 3T 546

Capitolul 16
Paştele şi Sărbătoarea Azimelor

1 Să păziţi luna Abib a(Luna spicelor (martie-aprilie) prima lună în calendarul

canaanit, precum şi în cel israelit) şi să celebraţi Paştele DOMNULUI, Dumnezeul
vostru, pentru că în luna Abib DOMNUL, Dumnezeul vostru, v-a scos din Egipt,
noaptea.

Luna Abib. Literal, „luna tinerelor spice de grâu” (Exod 9,31; Levitic 2,14). Această lună
iudaică, numită mai târziu Nisan, se întindea între sfârşitul lui martie şi sfârşitul lui aprilie. Abib
era numită de Dumnezeu ca prima lună a anului bisericesc israelit (Exod 12,2; compară cu 13,4;
34,18).

~ 82 ~
 Paştele. Din cele 3 sărbători anuale poruncite, Paştele era prima (Exod 23,14-17). Ea se ţinea în
Abib sau Nisan, pentru că aceasta era luna în care Dumnezeu a scos pe Israel din ţara Egiptului.
Timp de 7 zile poporul mânca pâine nedospită, ca la plecarea lor grăbită din Egipt (vezi
Exod 12,34). În casele lor nu trebuia să rămână deloc aluat, nici ceva din mielul pascal după prima
noapte. După ce animalul pascal era mâncat, poporul se întorcea la corturile lui. Timp de 6 zile
mâncau pâine nedospită şi ţineau o adunare în a şaptea zi, care era respectată ca un Sabat (vezi şi
Exod 12,1-28).
Noaptea. De fapt, când copii lui Israel au părăsit Egiptul era dimineaţa devreme (PP 281)
(Exod 12,29-34). Porunca să se pregătească pentru plecare urgentă şi cererea lui Faraon ca ei să
plece imediat fuseseră date cu o seară înainte (Exod 12,11.12.31-33).

2 Să jertfiţi de Paşte în cinstea DOMNULUI, Dumnezeul vostru, un animal din

turmele sau cirezile voastre, în locul pe care-l va alege ca să-Şi aşeze Numele.

Să jertfiţi de Paşte. Animalul de jertfă pentru Paşti trebuia să fie un miel sau un ied (Exod 12,5).
Să se observe că Exod 12,3-6 prescrie un animal de parte bărbătească de un an, miel sau ied, spre
a fi consumat la o singură masă. Mai târziu a fost ales în mod neabătut mielul ca jertfă, mai
degrabă decât iedul.
În locul. Locul în care ei trebuia să înjunghie Paştele era sanctuarul Domnului, o poruncă repetată
mereu (cap. 16,2.6.7; compară cu v.11, 15, 16 pentru alte sărbători).

3 Să nu mâncaţi pâine dospită, ci timp de 7 zile să mâncaţi azime, pâinea întristării,

deoarece aţi ieşit în grabă din ţara Egiptului; aşa să faceţi pentru a vă aduce aminte
în toate zilele vieţii de ziua ieşirii voastre din ţara Egiptului.

Nu… pâine dospită. Pâinea dospită era interzisă la orice mâncare de jertfă (vezi Levitic 2,1),
deoarece aluatul reprezintă fermentare şi decădere, şi deci stricăciune.
Şapte zile. Vezi Exod 12,15.18-20; 13,6.7; 23,15; Levitic 23,6.
Întristării. Cuvântul astfel tradus este dintr-o rădăcină care înseamnă „a fi aplecat”, „a fi
dezamăgit”. Referirea de aici este la robia lui Israel din Egipt (Exod 3,7; 4,31).
În grabă. Expresia tradusă astfel este dintr-un cuvânt care înseamnă „a fi alarmat”, „a tremura”.
Verbul arabic corespunzător înseamnă „a grăbi”, „a constrânge”, „a incita”. Înţelesul de aici este
că Israel s-a grăbit să plece în mare grabă. Compară cu aceeaşi rădăcină redată ca „înspăimântaţi”
(cap. 20,3). Compară cu Exod 12,11.34.39, unde este spus că Israel n-a avut timp să pună aluat în
plămădeala lor (vezi Isaia 52,12).
A vă aduce aminte…de ziua. Vezi Deutronom 4,9; Exod 13,8.
4 Să nu se vadă la voi aluat timp de 7 zile, pe tot cuprinsul ţării. Să nu rămână nimic
până dimineaţă din animalul pe care l-aţi jertfit în seara primei zile.
[Peste noapte-trad. Cornilescu]. Vezi Exod 12,10; 34,25; Numeri 9,12 (compară cu Exod 23,18).

5 Nu veţi putea să aduceţi jertfa de Paşte în orice cetate pe care DOMNUL,

Dumnezeul vostru, v-a dat-o,
Nu veţi putea să aduceţi jertfa. În viitor, jertfa nu putea fi făcută în nici o locuinţă sau loc
particular, ci numai în locul arătat de Iehova (vezi cap. 12,5.11). Primul Paşti a fost mâncat în
locuinţele oamenilor din Egipt, în ajunul fugii lor. Atunci nu exista sanctuar, nici loc de adunare
sfântă unde ei puteau să se adune.

6 ci doar dacă acea cetate este locul pe care El îl va alege pentru a-Şi aşeza Numele

~ 83 ~
Lui acolo. Seara, la apusul soarelui, să aduceţi acolo jertfa de Paşte, ca să sărbătoriţi
b(Sau: de Paşte, la timpul când aţi ieşit din Egipt) ieşirea voastră din Egipt.
Seara. Adică, între cele două seri (vezi Exod 12,6). După ce era adusă jertfa de seară, era
înjunghiată jertfa de Paşti.
[Pe vremea-trad. Cornilescu]. Literal, „vremea hotărâtă” sau „locul adunării”. Compară cu „la
vremea hotărâtă” (Exod 23,15; 34,18); „un loc hotărât” (Iosua 8,14). În aceste cazuri, referirea este
la ceasul hotărât şi anume acela al Exodului din Egipt.

7 Să o fierbeţi şi să o mâncaţi în locul pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru, îl va

alege. Iar dimineaţa să vă întoarceţi şi să vă duceţi la corturile voastre.
Să o fierbeţi şi să o mâncaţi. Vezi Exod 12,8.9. Verbul tradus aici „fierbi” este redat „copt”
(2 Samuel 13,8) şi de două ori „fiert” (Deutronom 16,7; 2 Cronici 35,13), dar în toate celelalte
cazuri de gătire este tradus „fiert”. După cum s-ar părea, însemnătatea rădăcinii lui era „a coace”,
ca în „secerişul este copt” (Ioel 3,13) şi „struguri copţi” (Geneza 40,10). Deoarece în toate cazurile
ideea este aceea a coacerii sau a aducerii la punctul deplinei pregătiri prin căldură, aici „fript” ar
putea fi mai potrivit. Compară cu expresia „fript la foc” (Exod 12,9) şi raportul de mai târziu
despre Paşti care contrastează mielul fript cu alte jertfe, care erau fierte (2 Cronici 35,13).
Corturile. Aici cu înţelesul de „cămine”. Acest obicei a rămas chiar şi după ce Israel n-a mai
peregrinat ci a devenit o naţiune stabilă în Palestina, cu locuinţe permanente (vezi Judecători 7,8;
2 Samuel 19,8; 1 Regi 12,16). Ei trebuiau să rămână peste noapte în locul în care mâncaseră
Paştele. Dimineaţa, cei care se uniseră cu alte familii la mielul pascal, puteau să se întoarcă la
casele lor (vezi Exod 12,4).

8 Timp de 6 zile să mâncaţi azime, iar în ziua a şaptea să aveţi o adunare solemnă în
cinstea DOMNULUI, Dumnezeul vostru, şi să nu lucraţi.
Ziua a şaptea. Sărbătoarea ţinea 7 zile, cât ţinea şi mâncarea de pâine nedospită (Exod 12,15;
13,6; Levitic 23,6; Numeri 28,17). Declaraţia făcută aici trebuie să fi însemnat că după ce s-a
mâncat pâinea nedospită timp de 6 zile, copiii lui Israel trebuiau să ţină „o adunare de sărbătoare”,
în timp ce continuau să mănânce pâine nedospită.
O adunare solemnă. Cuvântul tradus astfel este dintr-un verb care înseamnă „a reţine”, „a
îngrădi”, „a închide”, mai ales pentru scopuri religioase (vezi Levitic 23,36; Numeri 29,35;
2 Cronici 7,9; Neemia 8,18, cu referire la sărbătoarea corturilor; compară cu Amos 5,21).
Să nu lucraţi. Adică, ei nu trebuiau să facă nici o lucrare obişnuită (Numeri 28,25; compară cu
„lucrarea” din 2 Regi 22,5.9).

Sărbătoarea Săptămânilor

9 Să număraţi 7 săptămâni; de când veţi începe seceratul grâului să număraţi 7

săptămâni.
Să număraţi. Aceste 7 săptămâni începeau pe timpul seceratului de orz (vezi Iosua 3,15; 5,10;
vezi şi Levitic 23,15).
Şapte săptămâni. Vezi Levitic 23,15. Această expresie dă sărbătorii numele de „sărbătoarea
săptămânilor” (vezi Deutronom 16,10). La iudeii din răspândiri aceasta a fost numită mai târziu
„Cincizecime” (Fapte 2,1).

10 Să ţineţi Sărbătoarea Săptămânilor pentru DOMNUL, Dumnezeul vostru, aducând

~ 84 ~
cu mâinile voastre daruri de bunăvoie potrivit cu ceea ce vă va binecuvânta
DOMNUL, Dumnezeul vostru.
Sărbătoarea. De la chag, un cuvânt care înseamnă mai mult decât „sărbătoare”. El cuprinde ideea
de pelerinaj religios şi este, de fapt, deviat dintr-un verb care înseamnă „a face un pelerinaj”, „a
întreprinde o călătorie către un obiect de închinare”. Cuvântul arab haj descrie pelerinajul sacru al
musulmanilor la Mecca.
Sărbătoarea Săptămânilor. Acestei sărbători îi mai sunt date şi numele de „sărbătoarea
secerişului” şi „ziua celor dintâi roade” (vezi Exod 23,16; 34,22; Numeri 28,26).
[Să aduci tribut (engleză)]. Cuvântul astfel tradus nu se mai află în nici un alt loc din Vechiul
Testament. Echivalentul aramaic al cuvântului înseamnă „suficienţă”. Ideea poate să fie a unui dar
proporţional cu poziţia şi mijloacele vieţii unui om. Derivarea cuvântului este obscură.
Binecuvânta. Vezi versetul 17.

11 Să vă bucuraţi înaintea DOMNULUI, Dumnezeul vostru, în locul pe care-l va

alege ca să-Şi aşeze Numele, atât voi, fiii şi fiicele voastre, slujitorii şi slujitoarele
voastre, cât şi leviţii care sunt în cetăţile voastre, precum şi străinii, orfanii şi
văduvele care sunt în mijlocul vostru.
Să vă bucuraţi. Trebuia să fie arătat un spirit generos faţă de cei în nevoie (cap. 12,7.12.18;
14,29). Aceasta avea să aducă bucurie pentru cel ce dăruia şi pentru cel ce primea.

12 Aduceţi-vă aminte că şi voi aţi fost sclavi în Egipt şi căutaţi să păziţi şi să

împliniţi poruncile acestea.
Sclavi. Vezi cap. 15,15.

Sărbătoarea Corturilor

13 Să ţineţi Sărbătoarea Corturilor timp de 7 zile, după ce veţi recolta din arie şi din
teasc.
Sărbătoarea Corturilor. Ultima sărbătoare anuală iudaică. Era poruncit ca toţi bărbaţii să fie
prezenţi în fiecare an (vezi versetul 16). Cuvântul „corturi” este tradus din cuvântul pentru
„colibe” (Geneza 33,17). Verbul înseamnă „a împleti împreună”, „a acoperi”. Substantivul derivat
este, atunci, un „acoperiş” sau „colibă” de ramuri împletite şi întreţesute pentru a forma un
acoperământ vremelnic şi totuşi adecvat. Sărbătoarea corturilor era ţinută la sfârşitul secerişului
când cerealele şi strugurii din vii fuseseră adunaţi şi prelucraţi.

14 Să vă bucuraţi la această sărbătoare atât voi, fiii şi fiicele voastre, slujitorii şi

slujitoarele voastre, cât şi leviţii, străinii, orfanii şi văduvele care sunt în cetăţile
voastre.

Să vă bucuraţi. Sfârşitul sezonului culesului de struguri avea să fie un timp de veselie (vezi
Isaia 16,10). Secerişul grâului fusese adunat aproximativ cu 4 luni mai devreme; culesul
strugurilor venea prin septembrie sau octombrie.

15 Timp de 7 zile să ţineţi sărbătoarea în cinstea DOMNULUI, Dumnezeul vostru, în

locul pe care-l va alege El; căci DOMNUL, Dumnezeul vostru, va binecuvânta toate

~ 85 ~
veniturile voastre şi toate lucrările mâinilor voastre şi astfel veţi fi cu siguranţă
bucuroşi.

Sărbătoarea. Notează diferitele daruri oferite pentru această perioadă (Numeri 29,12-35). În
Levitic 23,36; Numeri 29,35 se vorbeşte despre o zi, a opta.

16 De 3 ori pe an, toţi bărbaţii să se înfăţişeze înaintea DOMNULUI, Dumnezeul

vostru, în locul pe care-l va alege El: la Sărbătoarea Azimelor, la Sărbătoarea
Săptămânilor şi la Sărbătoarea Corturilor. Să nu vă înfăţişaţi cu mâinile goale
înaintea DOMNULUI.

De 3 ori. Vezi Exod 23,14-17; vezi şi Exod 34,18,22,23. Observă că Exod 34,24 adaugă
făgăduinţa că Domnul păstra ţara neatinsă în timpul absenţei poporului din casele lor. Expresia
„înaintea Domnului” literal se citeşte „în faţa lui Iehova” care înseamnă acces în prezenţa Lui.
Notează aceeaşi expresie folosită despre o întâlnire regală faţă către faţă (2 Samuel 3,13; 14,28.32;
2 Regi 25,19; Estera 1,14). Psalmistul vorbeşte despre extazul credinciosului la privirea feţei lui
Dumnezeu (Psalmi 17,15).
Goale. Adică, „cu mâna goală” (RSV). Poporul trebuia să apară în faţa lui Iehova cu astfel de
daruri care să fie vrednice de binecuvântările primite la secerişurile lor (vezi Exod 23,15; 34,20).
Vezi versetul 10.

17 Fiecare bărbat să dea după binecuvântarea pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru,

i-a dat-o.

Să dea [ce va putea-trad. Cornilescu]. Literal, „conform cu darurile mâinii lui”. Deşi el trebuia să
dea cu mână largă, după binecuvântările primite, el nu trebuia să dea până la măsura de a se
împovăra pe sine şi de a crea greutăţi pentru familia sa.

18 Să numiţi judecători şi dregători în toate cetăţile pe care DOMNUL, Dumnezeul

vostru, vi le dă, iar ei să judece poporul cu dreptate.

Să numiţi. Literal, „numeşte pentru tine”. Compară cu numirea de către Moise de judecători
pentru a aplana disputele dintre oameni (Exod 18,21-26; Deutronom 1,12-18).
În toate cetăţile. Sau, „în toate cetăţile tale” (RSV). Aceasta se referă la numirea de judecători
locali. Procedura juridică a fost mai târziu amplificată prin numirea de preoţi ca şi curte de recurs
(cap. 17,8,9).
Judece… cu dreptate. Literal, „judecăţile dreptăţii” (vezi cap. 1,16).
19 Să nu pervertiţi judecata: să nu fiţi părtinitori şi să nu luaţi daruri, pentru că
darurile orbesc ochii înţelepţilor şi pervertesc cuvintele celor drepţi.

Să nu pervertiţi judecata. Vezi Exod 23,6,8 (compară cu Deutronom 24,17; 27,19; 1 Samuel 8,3;
Isaia 10,1,2).
Să nu fiţi părtinitori.Literal „să nu recunoşti feţe”(vezi Exod 23:1-3;Levitic 19:15;Psalmi 82:1-5).

Darurile. Mai ales, mită (vezi Exod 23,8; 1 Samuel 8,3; Iov 15,34; Psalmi 26,10).

20 Să urmaţi cu râvnă dreptatea ca să trăiţi şi să stăpâniţi teritoriul pe care

DOMNUL, Dumnezeul vostru, vi-l dă.

~ 86 ~
 Să urmaţi. Adică, ca şi cum ai urmări-o (Geneza 35,5; Levitic 26,7; 2 Samuel 2,19).
Cu râvnă dreptatea. Literal, „dreptate, dreptate”, o formă iudaică caracteristică de afirmare
accentuată a chestiunii.

Idolatria este interzisă şi pedepsită

21 Să nu plantaţi nici un copac al Aşerei c[Zeiţa canaanită a mării, (soţia lui El, zeul
suprem); uneori confundată cu Aştoret (gr.: Astarte)] lângă altarul pe care îl veţi
înălţa DOMNULUI, Dumnezeul vostru,

Copac al Aşerei. Ebraicul aşerim. Cuvântul este folosit de mai mult de 30 de ori în Vechiul
Testament şi în mod constant este redat prin „crâng” în KJV. Cuvântul este întotdeauna folosit în
legătură cu idoli (vezi Exod 34,13). Ar trebui tradus „copaci sacri”, sau „stâlpi de lemn”. Aceştia
erau dedicaţi zeiţei păgâne Ashera, în timp ce stâlpii de piatră erau obiecte de închinare consacrate
lui Baal.

22 şi să nu ridicaţi nici o piatră sacră care este urâtă de DOMNUL, Dumnezeul

vostru.

Piatră sacră. Literal, „stâlp”. Astfel de „stâlpi” au fost ridicaţi de păgâni ca obiecte de închinare
(vezi Geneza 28,18). Acelaşi cuvânt apare în Exod 23,24; 34,13; Levitic 26,1; etc.. De obicei
aceşti „stâlpi” erau de piatră şi erau dedicaţi închinării idolatre, mai ales lui Baal. În multe cazuri
ei erau în legătură cu închinarea perversă sau desfrânată. Din contră, Iacov a ridicat un stâlp de
aducere aminte a vizitei făcută lui de către Dumnezeu (Geneza 28,18,22; 31,13; 35,14).

Comentarii Ellen G. White:

11-14 PP 530
16,17 3T 395
17 CS 73

Capitolul 17
1 Să nu jertfiţi DOMNULUI, Dumnezeul vostru, nici un bou sau un miel care are vreo
meteahnă sau vreun cusur în el, fiindcă este o urâciune pentru DOMNUL, Dumnezeul
vostru.
Meteahnă. Literal, „ceva rău”. Aceasta explică propoziţia de mai înainte, care se referă la boala
unui animal.
Cusur. O jertfă nedesăvârşită n-ar fi simbolizat cum se cuvine pe Hristos (vezi 1 Petru 1,19).
Legea cu privire la desăvârşirea cerută pentru animalele de jertfă este dată în mod amănunţit în
Levitic 22,17-25. Vezi şi Maleahi 1,7-12, unde profetul se plânge de nedesăvârşirea jertfelor aduse

~ 87 ~
în înţelegere cu o preoţie coruptă. Orice mai puţin decât ceea ce este cel mai bun este nevrednic
spre a fi pus în serviciul lui Dumnezeu. Dumnezeu are drept la ceea ce este mai bun din ce este al
omului, şi a reţine aceasta înseamnă a arăta dispreţ faţă de El. Este îngâmfare a oferi lui Dumnezeu
ceea ce este de mică valoare, sau ceea ce ne costă puţin, ori nimic.

2 Dacă se va găsi în mijlocul vostru, într-una din cetăţile voastre, pe care DOMNUL,
Dumnezeul vostru, vi le dă, un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea
DOMNULUI, Dumnezeul vostru, încălcând legământul
3 şi care să meargă să slujească altor dumnezei şi să se închine lor – la soare sau la
lună, sau la toată oştirea cerurilor – contrar poruncii mele,
Oştirea cerurilor. Primitivă şi în multe feluri cea mai rea formă de idolatrie era închinarea la
corpurile cereşti (vezi Deutronom 4,19; Iov 31,26.27).
Contrar poruncii. Mai degrabă „oprit” (RVS).

4 de îndată ce veţi lua la cunoştinţă şi veţi afla lucrul acesta, să cercetaţi bine. Dacă
este adevărat şi se dovedeşte că această faptă rea s-a săvârşit în Israel,
Lucrul aceasta. Disciplina bisericească trebuie să fie întemeiată pe siguranţă, nu pe zvonuri. Cele
din auzite nu trebuiau să fie primite ca dovadă. Dacă cineva îşi permite să facă o învinuire, lui
trebuie să i se ceară să aducă dovada concludentă despre aceasta înainte de a se trece la acţiune
(vezi v.6).

5 să-i aduceţi la porţile cetăţii pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care a săvârşit
această faptă rea şi să-i omorâţi cu pietre.
Porţile. Vezi cap. 16,18. Pentru „porţi” care înseamnă edificiu de intrare în cetate. Aici, încăperi
clădite anume în care luau loc în mod oficial bătrâni, judecători şi regele (vezi Geneza 19,1).
Omorâţi cu pietre. Vezi Levitic 24,14; Numeri 15,36; Deutronom 22,24; Fapte 7,58.59.

6 Cel vinovat de moarte să fie omorât pe baza mărturiei a 2 sau 3 martori; să nu fie
omorât pe baza mărturiei unui singur martor.
Martori. O persoană nu trebuia să fie condamnată pe mărturia unui singur martor (Numeri
35,30), ca nu cumva hotărârea să fie influenţată de ciudă sau dorinţă de răzbunare.

7 Mai întâi martorii să arunce cu pietre în el ca să-l omoare şi pe urmă întregul

popor. Să nimiciţi astfel răul din mijlocul vostru.
[Mâna-trad. Cornilescu]. Vezi cap. 13,9. Aceasta pune o mare răspundere asupra martorilor.
Păcatul vinovăţiei sângelui avea să rămână asupra aceluia care depunea mărturie falsă, pentru că el
avea să devină executorul principal. Această lege tindea să cultive credincioşie faţă de adevăr în
rândul martorilor, precum şi grija în prezentarea de acuzaţii.

Forul suprem de judecată

8 Dacă vi se va părea prea greu de judecat o cauză cu privire la un omor, la o

neînţelegere sau la o lovitură care aduce ceartă în cetăţile voastre, să vă duceţi la
locul pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru, îl va alege.
Prea greu. Adică, pentru instanţele de judecată locale, care urmau să fie înfiinţate în toate cetăţile
lor (cap. 16,18). În ebraică textul literal este „prea surprinzător”, „care depăşeşte” sau
„neobişnuit”. Acelaşi cuvânt apare în 2 Samuel 1,26; Psalmi 118,23; Proverbe 30,18; Mica 7,15.
~ 88 ~
Referirea este la vreo parte din lege care nu era clară pentru judecătorii locali.
La un omor. Adică, vărsarea de sânge care a dat naştere la moarte – era accidentală, premeditată,
o crimă cu voia? (vezi Exod 21,12-14). Hotărârea într-un astfel de caz avea să determine dacă
acuzatul să fie admis sau nu într-o cetate de scăpare.
Neînţelegere. O referire la procese civile, privind proprietatea personală, datorii şi cazuri de
pierdere personală şi prejudiciu.
Aduce ceartă. Cazuri care nu puteau fi rezolvate la instanţele inferioare şi, de aceea, aveau să fie
transferate instanţelor de judecată levitice.

9 Să intraţi la preoţii leviţi sau la judecătorul care va fi în zilele acelea. Să-i întrebaţi
şi ei vă vor aduce la cunoştinţă verdictul judecăţii.
Preoţii. Compară cu cap. 19,17; 21,5. Regele (2 Samuel 14,3; 15,2) sau vreo persoană numită de
el (2 Samuel 15,3) putea activa ca judecător. Preoţii erau administratorii legii (Maleahi 2,7), şi
regele şi cei numiţi de el, executorii ei.

10 Să faceţi după cuvântul pe care vi-l vor aduce la cunoştinţă în locul pe care
DOMNUL îl va alege şi să aveţi grijă să înfăptuiţi tot ceea ce vă vor învăţa.
După cuvântul pe care vi-l vor aduce la cunoştinţă. Literal, „conform cu gura (porunca)
cuvântului” (ca în Geneza 45,21).
[Ei-trad. Cornilescu]. Adică judecătorii.

11 Să faceţi potrivit cu legea pe care v-o vor arăta şi cu hotărârea pe care v-o vor
spune. Să nu vă abateţi de la cuvintele pe care ei vi le-au spus, nici la dreapta, nici la
stânga.
Potrivit cu legea. Literal „după gura instrucţiunii divine”, „gură” care din nou înseamnă
„poruncă”, ca în v.10. Cuvântul tradus „Lege” înseamnă directive divine („instrucţiuni” RSV), în
acest caz cu privire la deciziile luate în cazuri de procese civile (vezi cap. 33,10).
Să nu vă abateţi. Literal, „să nu te abaţi pe-alături” (Exod 32,8; Judecători 2,17; Proverbe 13,14).

12 Bărbatul care din îngâmfare nu va asculta de preotul sau de judecătorul care este
pus acolo să-L slujească pe DOMNUL, Dumnezeul vostru, să fie omorât. Să nimiciţi
astfel răul din Israel.

Din îngâmfare. Rădăcina cuvântului tradus astfel înseamnă „a fierbe”, „a activa în mod
răzvrătit”, şi substantivul ebraic derivat, ca aici, „insolenţă”, „mândrie”, „înfumurare” (vezi
Deutronom 18,22; 1 Samuel 17,28; Ieremia 49,16).

13 Atunci toţi din popor vor auzi şi se vor teme şi nu vor mai fi îngâmfaţi.
Vor auzi şi se vor teme. Procedura schiţată avea de gând să înveţe poporul să respecte cum se
cuvine autoritatea stabilită. În schimb, aceasta avea să întipărească respectul datorat autorităţilor
divine şi instrucţiunilor date prin uneltele alese.

Reglementări pentru rege

14 Atunci când veţi intra în ţara pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru, v-o va da,
după ce o veţi lua în stăpânire şi veţi locui în ea, şi veţi zice: «Ne vom pune un rege
ca să domnească peste noi, ca toate neamurile ce ne înconjoară»,

~ 89 ~
 Un rege. Adevăratul conducător sau comandant al poporului era Hristos (Isaia 55,1.4). În
experienţa lui Israel a sosit timpul când Israel a simţit nevoia imperativă de a avea un împărat
pământesc ca popoarele păgâne din jur (1 Samuel 8,5; 12,12). Dar sub teocraţie, adevăratul lor
împărat era Dumnezeu (Psalmi 5,2; 10,16; 29,10; 44,4; 68,24; Ţefania 3,15).

15 să-l încoronaţi pe acela pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru, îl va alege din

mijlocul poporului vostru. Nu veţi putea pune ca rege un străin care nu este fratele
vostru.
Domnul, Dumnezeul vostru, îl va alege. Alegerea unui împărat peste poporul lui Dumnezeu nu
trebuia să fie lăsată la buna plăcere a omului. Vezi cuvintele profetului Samuel către Saul
(1 Samuel 10,1.19.22.24). Părerea Domnului se vede în cuvintele lui David cu privire la urmaşul
său (1 Cronici 28,5; 29,1).
Nu este fratele vostru.Bărbatul care urma să fie ales trebuia să fie un iudeu. Poporul putea dori să
stăpânească un străin peste ei.

16 Dar să nu aibă mulţi cai şi să nu întoarcă poporul în Egipt, pentru a avea mulţi
cai, deoarece DOMNUL v-a poruncit să nu vă mai întoarceţi niciodată pe drumul
acela.
Să nu aibă mulţi cai. Solomon n-a ţinut seama de porunca aceasta (1 Regi 4,26). Dependenţa de
cavalerie arăta spre lipsa de credinţă în puterea lui Dumnezeu de a păzi pe poporul Său. De obicei
aceasta era însoţită de răzvrătire sau păcat.
Întoarcă... în Egipt. Egiptul era recunoscut ca o sursă de aprovizionare pentru cai (1 Regi 10:28,
29). Porunca însemna că nu trebuiau să fie trimişi agenţi în Egipt să cumpere cai. Aici Solomon a
făcut din nou o mare greşeală. De fapt, topografia Palestinei, fiind muntoasă, nu se preta uşor la
mişcări de mari corpuri de călăreţi. De aceea a înfiinţa o mare forţă de cavalerie avea să însemne
alianţe cu naţiuni îndepărtate şi reflecta dorinţa de a cuceri teritorii învecinate.

17 Să nu-şi ia multe soţii ca să nu i se abată inima şi să nu strângă mult argint şi aur.

Multe soţii. David a călcat porunca aceasta (2 Samuel 5,13), dar Solomon a călcat-o şi mai mult
(1 Regi 11,3). Multe din legăturile de căsătorie pe care le-a încheiat acesta din urmă erau, după cât
se pare, motivate de interese politice (1 Regi 11,1.3).
Argint şi aur. Bogăţia nu este rea în sine. Totuşi ea se poate dovedi o cursă când ia locul lui
Dumnezeu în inima şi viaţa omului. Viaţa particulară şi publică a împăratului era limitată de
condiţii hotărâte. Lucrurile pentru care împăratul trebuia să fie demn sunt redate în versetele
următoare.

18 Când se va aşeza pe tronul regatului său, să-şi scrie pentru sine, pe un sul, o
copie a acestei Legi, pe care s-o ia de la preoţii leviţi.

O copie. Literal, „scrie-i lui însuşi un duplicat”. O mare distincţie care trebuia să deosebească pe
conducătorul lui Israel era devoţiunea lui din inimă faţă de perceptele divine (vezi Iosua 8,32).
Făcând o astfel de „copie” avea demonstreze credinţa lui în Cuvântul inspirat şi hotărârea sa de a
se conduce după el. Aceasta avea să întărească încrederea poporului că împăratul lor pământesc
era smerit în supunerea faţă de Împăratul împăraţilor.

19 Va trebui s-o aibă cu el şi să citească din ea în toate zilele vieţii lui, ca să înveţe
să se teamă de DOMNUL, Dumnezeul lui, să păzească toate cuvintele acestei Legi şi
să împlinească poruncile acestea.

~ 90 ~
 Să citească. Pe monarh trebuia să-l caracterizeze studierea şi meditaţia asupra Cuvântului lui
Dumnezeu (vezi Iosua 1,8; Psalmi 1,2; 119,1.2.9.15.16.36).

20 În acest fel inima lui nu se va înălţa mai presus de cei din poporul său şi nu se va
abate de la poruncile acestea, nici la dreapta, nici la stânga. Astfel el şi fiii lui vor
avea multe zile în regatul lui, în mijlocul lui Israel.

Nu se va înălţa mai presus. Vezi cap. 8,2.14. Omul are nevoie de harul lui Dumnezeu spre a evita
să devină îngâmfat. Nu este uşor pentru un împărat sau alt conducător să creadă despre sine că este
servul poporului său.
Vor avea multe zile. Vezi cap. 4,26.40. Numai un om convertit cu adevărat ar putea să-şi
ordoneze viaţa în conformitate cu obligaţiile schiţate pentru un monarh în acest capitol. Călăuzit
de instrucţiunile divine raportate în cartea legii, el avea să devină un model pentru poporul său, o
copie vie a voinţei lui Dumnezeu pentru oameni.

Comentarii Ellen G. White:

16,17 PK 56
17-20 PK 52

Capitolul 18
Dreptul preotului şi al levitului

1 Preoţii leviţi – întreaga seminţie a lui Levi – să nu aibă teritoriu sau moştenire
împreună cu Israel. Ei vor trăi din jertfele mistuite de foc în cinstea DOMNULUI,
pentru că acestea sunt moştenirea lor.
Întreaga seminţie a lui Levi. Mai bine, „adică seminţia lui Levi”.
Moştenire. Declarat mai înainte în Numeri 18,20 şi Deutronom 10,9. Comentatorii iudei referă
aceasta la preoţii care puteau să slujească la slujbele sfinte, şi la cei din seminţia lui Levi care nu
puteau sluji din cauza defectelor fizice. Deşi nu puteau sluji, aveau şi ei parte la întreţinerea
asigurată pentru preoţie.

~ 91 ~
 Jertfele. Arderile de tot aparţineau lui Iehova şi nu erau incluse în moştenirea preoţilor. Dar o
parte din toate celelalte jertfe era a lor (Numeri 18,9-11.18.19).
[Darurile-trad. Cornilescu]. Adică moştenirea lui Iehova, în a cărui prezenţă vorbea Moise şi care
rezervase anumite animale de jertfă pentru Sine (vezi Numeri 18,8.9.12-15).

2 Să nu moştenească nimic în mijlocul poporului lor, căci DOMNUL este moştenirea

lor, după cum le-a promis.
Moştenirea lor. Domnul era „moştenirea” întregii seminţii a lui Levi (vezi Numeri 18,20;
Iosua 13,14.33; 18,7; Ezechiel 44,28). Din „moştenirea” repartizată pentru celelalte seminţii
fiecare familie trebuia să se aprovizioneze pentru nevoile vremelnice. Levi nu avea o astfel de
„moştenire”; în schimb, însuşi Domnul se va îngriji de ei.

3 Iată care este partea cuvenită preoţilor, când poporul jertfeşte un bou sau o oaie: să
le daţi preoţilor spata, fălcile şi viscerele.
Jertfeşte. În mod deosebit, o jertfă de mulţumire (Levitic 17,5.8; Numeri 15,3).
Spata. Amintită împreună cu pieptul în Levitic 7,32-34.
Fălcile şi viscerele. Neamintite mai înainte, astfel că probabil că au fost adăugate pe vremea
aceasta. „Pântecele” este stomacul aspru al animalului rumegător, în care este completat procesul
digestiv. Părţile date aici sunt ca adaos la pieptul de legănat şi piciorul ca dar de ridicat din jertfa
de mulţumire, despre care se vorbeşte în Levitic 7,14.15.23.30.31; Numeri 18,11; compară cu
1 Samuel 2,12-17.

4 De asemenea, să le daţi cele dintâi roade din grânele, mustul şi untdelemnul

vostru, precum şi prima lână de la tunsul turmelor voastre,
Lână. Acesta este singurul loc în care este amintită lâna ca parte a „moştenirii” leviţilor.

5 fiindcă DOMNUL, Dumnezeul vostru, i-a ales pe ei şi pe urmaşii lor, dintre toate
seminţiile, ca să stea şi să slujească în Numele DOMNULUI în toate zilele vieţii lor.
Dintre toate seminţiile. Vezi Deutronom 21,5; 1 Samuel 2,28.

6 Dacă un levit se va muta din cetatea în care el trăieşte în Israel şi se va duce după
propria-i dorinţă într-un alt loc pe care DOMNUL îl va alege,
Dacă…se va muta. Preoţii şi leviţii au primit 48 de cetăţi în Israel (Numeri 35,7). Mulţi aveau să
locuiască departe de sanctuar, dar ori de câte ori veneau, lor trebuia să li se acorde privilegiul
slujirii conform cu slujba de familie repartizată lor. Preoţia nu fusese încă împărţită în cete
(1 Cronici 23,6; 24,1; 2 Cronici 8,14).
Se va duce. Adică, cu intenţia de a sluji la sanctuar.
Alt loc. Sanctuarul, locaşul Lui de locuit (vezi cap. 12,5).

7 iar acolo va sluji în Numele DOMNULUI, Dumnezeul lui, asemenea fraţilor lui
leviţi, care slujesc acolo în prezenţa DOMNULUI,

Va sluji. Adică, a fi prezent la altar şi a îndeplini diferite slujbe ale sanctuarului. Deşi levit din
altă parte a ţării, el trebuia să fie primit şi trebuia să-i fie îngăduit să participe la slujbele preoţeşti
în mod egal cu leviţii din localitate.

8 el va trebui să primească ca hrană o parte egală cu a lor, pe lângă ceea ce vinde din

~ 92 ~
moştenirea familiei a(Lit.: din bunurile părinteşti. Sensul în ebraică al propoziţiei
este nesigur; textul nu este explicit în ce priveşte natura acestor bunuri).

O parte egală. El trebuia să aibă parte egală din toate veniturile primite.
Moştenirea familiei. Ceea ce era a lui din darurile pe care le aducea poporul, el putea să le
păstreze pentru sine. Preoţii erau liberi să cumpere şi să vândă averea (1 Regi 2,26; Ieremia 32:7,
8). Moştenind averea tatălui său, un fiu nu avea să fie obligat s-o împartă cu alţi preoţi la Ierusalim
(vezi Levitic 25,33).

Practici detestate de DOMNUL

9 După ce veţi intra în ţara pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru, v-o dă, să nu
învăţaţi să vă îndeletniciţi cu practicile scârboase ale acelor neamuri.

Practicile scârboase. O poruncă des repetată (vezi cap. 13,14).

10 Să nu existe nimeni care să-şi treacă fiul sau fiica prin foc b[E vorba despre jertfe
umane pe care canaaniţii le aduceau zeului Moleh (vezi 12:31 şi Lev. 18:21)], care
să se îndeletnicească cu ghicirea, prezicerea, tălmăcirea semnelor, vrăjitoria,

Să-şi treacă fiul. Mai de grabă, „arde pe fiul lui” (RSV). Vezi Levitic 18,21; 20,2-5. Aceasta era
una din urâciunile la care se face referire în Deutronom 12,31. În vremurile de mai târziu era
practicată pe scară largă în Israel (2 Regi 16,3; 21,6; Ieremia 32,35). Închinarea la Moloh dădea
naştere la copii nelegitimi, şi apoi îi ardea – ambele fapte fiind considerate cele mai plăcute pentru
el. Încă din vremurile străvechi focul a fost adorat şi cinstit de către popoarele păgâne ca zeu.
Închinarea la foc supravieţuieşte astăzi în Persia.
Îndeletnicească cu ghicirea. Literal, „ghicitorul care practică ghicirea”. După cât se pare folosită
în legătură cu ceremonia focului (2 Cronici 33,6; Ezechiel 20,31). Aceasta se crede că se făcea
prin tragere la sorţi, care consta din săgeţi fără vârf (vezi Ezechiel 21,21).
Prezicerea. Literal, „un observator al norilor”. „Cititorul în stele” putea deci să fie unul care făcea
preziceri întemeiate pe studiul norilor (vezi şi Levitic 19,26; 2 Regi 21,6; 2 Cronici 33,6).
Tălmăcirea semnelor. Literal, „şoptitor” sau „fluierător” de la o rădăcină care înseamnă „a
fluiera”. Forma substantivală derivată care înseamnă „şarpe” este folosită de 31 de ori în Vechiul
Testament (Geneza 3,1; Mica 7,17; etc.). Probabil că aceasta este o referire la practicile
spiritismului.
Vrăjitoria. Vezi 2 Cronici 33,6. Un alt substantiv din aceeaşi rădăcină este „vrăjitorie” (vezi
2 Regi 9,22; Mica 5,12; Naum 3,4).
11 care să arunce vrăji, care să cheme duhurile şi să descânte sau care să caute pe
cei morţi,
Arunce vrăji. Literal, „unul care întreabă despre un ob”, un „medium” (RSV). Un ob este pielea
unei oi sau a unei capre, folosită de obicei ca un recipient pentru apă de oamenii care aprovizionau
satele cu apă de la o fântână sau izvor (vezi Levitic 19,31). Referirea de aici poate fi la sunetul gol
produs de o astfel de piele uscată, şi astfel să se referă la şoptirea, ciripirea şi murmurarea unui
spirit familiar, care a câştigat control asupra „celui care întreabă” sau mediumului. Aceasta mai
poate cuprinde şi ventrilogismul, practicat în vechime de o preoţie decăzută pentru a-i înşela pe
oameni. Pentru folosirea acestui cuvânt cu referire la o sticlă de piele vezi Iov 32,19. În literatura
ugaritică, descoperită recent la Ras Şamra (vezi pag. 128) cuvântul ob înseamnă mai ales „spirit
plecat”.
Descânte. Literal, „un cunoscător”, de la verbul „a şti”. Aici el se referă la cei care pretind că au
înţelepciune din alte izvoare decât cele umane.

~ 93 ~
 Caute pe cei morţi. Literal, „unul care consultă morţii”. Se pare a fi o diferenţă mică sau nici una
între cel care „întreabă morţii” şi cel care întreabă pe cei ce „cheamă duhurile”.

12 pentru că oricine se îndeletniceşte cu toate aceste lucruri este o urâciune înaintea

DOMNULUI. Căci din cauza acestor lucruri va izgoni DOMNUL, Dumnezeul vostru,
dinaintea voastră aceste neamuri.
13 Voi să fiţi pe deplin ai DOMNULUI, Dumnezeul vostru.
Pe deplin. Acelaşi cuvânt ebraic este tradus aici în diferite feluri. Verbul înseamnă „a fi
complet”, „a fi sfârşit”. Adjectivul, folosit şi aici, este diferit redat ca „fără cusur” (Exod 12,5),
„întregi” (Levitic 23,15), „fără pată” (Numeri 19,2), „cu toată curăţia” (Judecători 9,16), „fără
vină” (2 Samuel 22,24), „fără prihană” (Psalmi 119,1).

14 Neamurile acestea, pe care voi le veţi cuceri, ascultă de cei ce se îndeletnicesc cu

prezicerea şi ghicirea; vouă însă DOMNUL, Dumnezeul vostru, nu vă dă voie să vă
îndeletniciţi cu aşa ceva.
Prezicerea. Cuvântul tradus astfel este dintr-o rădăcină care înseamnă „a practica ghicirea”.
Sensul original al substantivului se poate referi la zumzetul insectelor, la foşnetul frunzelor, ca în
rădăcina arabă înrudită. În acest caz, cuvântul s-ar referi la cei care pretind a fi în stare să
interpreteze diferite sunete misterioase ale naturii şi să comunice cu lumea ne-umană.
Ghicirea. Vezi versetul 10.
Dă voie. Literal, „dă”, „acordă”. Astfel de practici ca acele despre care se vorbeşte aici nu erau în
armonie cu voia lui Dumnezeu.

Un Profet asemenea lui Moise

15 DOMNUL, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un Profet asemenea

mie. De El să ascultaţi!
Un Profet. „Şi tot ce a fost scris mai dinainte, a fost scris pentru învăţătura noastră”, pentru ca,
prin ele, „să avem nădejde” (Romani 15,4). Dar nu trebuie să uităm că deşi „aceste lucruri... au
fost scrise pentru învăţătura noastră”, ele „s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde”
(1 Corinteni 10,11). Multe din afirmaţiile profetice, evenimente istorice şi simboluri care arătau în
mod clar înainte spre Mesia aveau de asemenea o însemnătate imediată pentru cei care le auzeau şi
erau martori la ele. Solii profetice adresate poporului lui Israel au apărut în legătură cu împrejurări
istorice care au ieşit la iveală şi au fost poruncite de Dumnezeu pentru a face faţă nevoilor
poporului Său pe vremea când au fost date.
Prezicerile profeţilor Vechiului Testament pot fi împărţite în următoarele 4 categorii:
1. 1. Cele care au apărut au fost în legătură numai cu situaţia istorică imediată, sau cu evenimente
care se împlineau în curând. Astfel a fost interpretată profeţia lui Ieremia despre jugurile de lemn
şi de fier (cap. 28), cumpărarea simbolică a ogorului aproape de Anatot (cap. 32) şi prezicerea lui
cu privire la moartea lui Hanania (cap. 28,15-17). Tot aşa, Ezechiel a asediat simbolic Ierusalimul
pe o cărămidă de piatră din Tel-Abib (cap. 4 şi 5), Amos a denunţat naţiunile vecine ale lui Israel
(cap. 1 şi 2) şi Naum a prezis căderea Ninivei (cap. 2 şi 3).
2. 2. Cele care arătau înainte în mod evident şi exclusiv spre evenimente în legătură cu venirea
lui Mesia, precum ar fi declaraţiile profetice din Isaia 9,6.7; 40,3-5; 53; 61,1-3; Daniel 9;
Zaharia 9,9; 13,1.6.7.
3. 3. Acele profeţii din cartea lui Daniel care se ocupă în primul rând cu evenimente istorice ale
viitorului îndepărtat, era creştină şi timpul sfârşitului, după cum este în mod specific spus în
profeţiile însuşi (Daniel 2,44; 7,27; 8,14; 10,14; 11,40; 12,4).
4. 4. Acele profeţii care au o aplicare dublă – în primul rând la o situaţie istorică, locală; în al

~ 94 ~
doilea rând la Mesia şi Împărăţia Lui. Profeţiile din aceasta a patra categorie sunt probabil cele
mai mult greşit înţelese şi astfel greşit aplicate. Adesea aceasta se întâmplă din cauză că nu se
înţelege că anumite profeţii au un aspect dublu.
Scripturile abundă de profeţii care au o aplicaţie dublă. Făgăduinţa către Avraam despre
„sămânţă” (Geneza 12,7; 13,15; 22,18) care arată clar înainte spre Hristos (Matei 1,1;
Galateni 3,16), dar a avut o împlinire reală şi adevărată şi în naşterea lui Isaac (Geneza 13,16;
15,4.5.13; 17,7.16.19-21; 18,10; 21,1,3). De fapt, prima împlinire în Isaac a fost un semn
pregătitor pentru ultima împlinire în Hristos. O făgăduinţă asemănătoare făcută lui David a fost în
mod evident o profeţie cu privire la Hristos (2 Samuel 7,12.13; Matei 1,1; Fapte 2,30) totuşi ea s-a
aplicat şi la naşterea lui Solomon (1 Regi 8,20). Când Moise era gata să încheie însărcinarea lui de
conducător şi când poporul se întreba cine îi va lua locul, el a făcut prezicerea inspirată, „Domnul,
Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un prooroc ca mine” (Deut. 18,15).
Contextul arată clar că făgăduinţa aceasta şi-a avut aplicaţie imediată la conducerea profetică a lui
Israel în anii care au urmat după moartea lui Moise (Deutronom 18,18; compară cu Exod 20,19;
Deutronom 5,25-27; vezi şi Numeri 27,18-23; Deutronom 34,9.10; Osea 12,10.13), totuşi
Inspiraţia declară că „în Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise (Deutronom 34,10; compară cu
Numeri 12,6-8). Numai Hristos a putut împlini pe deplin condiţiile puse în prezicerea lui Moise
(vezi Ioan 1,21; 6,14; 7,40).
Tot în felul acesta era mielul pascal, care mai întâi era pentru eliberarea literală, istorică, a lui
Israel din Egipt, şi mai târziu pentru eliberarea spirituală a poporului lui Dumnezeu din păcat prin
Mesia (1 Corinteni 5,7). Stânca lovită în pustie a dat apă, literal, unui popor însetat, şi prin urmare
a devenit un simbol al Stâncii, Isus Hristos, care avea să ofere apa vieţii fără bani tuturor
oamenilor (Ioan 4,10; 7,37; 1 Corinteni 10,4). În acelaşi fel, mana care a căzut din cer a fost
pâinea spre a satisface foamea lui Israel, dar Isus a declarat mult mai târziu că El era „adevărata
pâine din cer” (Ioan 6,31-33). Marele preot Iosua a fost încoronat cu coroane literale ca anticipare
profetică a încoronării lui Hristos ca preot şi Împărat (Zaharia 6,9-13; 9,9).
Referindu-se la eliberarea lui Israel din robie, Osea a vorbit despre Dumnezeu chemându-şi „fiul
din Egipt” (Osea 11,1), totuşi Matei vede în cuvintele lui Osea o profeţie despre Hristos
(Matei 2,15). Referirea lui Ieremia, „Rahela îşi plânge copii” (Ieremia 31,10.11.15.16.20), la
început s-a aplicat la captivitatea babiloniană, după cum se vede clar din context, dar evanghelistul
o găseşte profetică despre uciderea copiilor de către Irod în Betleem (Matei 2,18). Isaia zugrăveşte
în mod viu starea spirituală a lui Israel din zilele lui (Isaia 6,9.10; 29,13), dar Hristos declară
profetice aceste cuvinte despre generaţia Sa (Matei 13,14.15; 15,7-9), zicând „bine a proorocit
profetul Isaia despre voi”. Exegeza lui Pavel despre evenimentele istorice şi spusele profetice
raportate în Vechiul Testament (vezi Fapte 13,32.33; 2 Corinteni 2,15; Galateni 3,13.16; 4,22-31;
1 Timotei 5,17.18; Evrei 1,5-8; 10,5). Astfel scriitorii Noului Testament în mod constant au
dezvăluit, au explicat şi au interpretat spusele profetice ale Vechiului Testament.
Acestea şi multe alte ilustraţii care ar putea fi date dovedesc în mod evident că declaraţiile biblice
văzute mai târziu a fi profetice despre Hristos, adesea au fost întru totul de însemnătate literală şi
mai mult imediată pentru oamenii care le-au auzit de prima dată şi au fost martorii oculari ai
evenimentelor descrise. Vederea lor întunecată poate, într-adevăr, să fi restrâns declaraţiile
inspirate la propriile lor zile. Dar mai târziu, sfinţii profeţi călăuziţi de inspiraţie au văzut chiar în
acele declaraţii o altă însemnătate profetică (Luca 24,25-27.32; Ioan 16,13; 1 Petru 1,10-12).
Adesea numai datorită faptului că atunci când Hristos sau Duhul Sfânt „le-a deschis mintea”,
bărbaţii vremurilor creştine au început „să înţeleagă Scripturile” (Vechiul Testament) în împlinirea
lor (Luca 24,45). Mai înainte, întocmai ca şi compatrioţii lor necredincioşi, au trecut cu vederea
multe profeţii care arătau spre prima venire, şi au aplicat greşit altele care se refereau exclusiv la
cea de a doua venire (DA 30,777). Este evident, de altfel, că anumite profeţii ale Vechiului
Testament care arată spre înainte, spre venirea lui Mesia şi întemeierea Împărăţiei Lui se aplică în
parte la prima venire şi în parte la cea de a doua. Astfel, în prima Sa predică la Nazaret, Hristos a
citat pe Isaia 61,1-3 ca fiind împlinită „astăzi” (Luca 4,16-21), totuşi a omis în mod semnificativ
referirea la „o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru” (Isaia 61,2), pentru simplul motiv că „ziua
de răzbunare” vine numai la cea de a doua venire. Lucrarea hotărâtă a lui Ilie, de întoarcere a

~ 95 ~
inimilor lui Israel spre Tatăl lor ceresc (1 Regi 18,36-40) este folosită de profeţii de mai târziu ca
un simbol al lucrării lui Ioan Botezătorul (Isaia 40,3; Maleahi 3,1; 4,5.6; Ioan 1,23; Matei 11,9-17;
17,10-13; Marcu 9,11-13; Luca 7,24-27). Dar prezicerea despre apariţia lui Ilie „înainte de a veni
ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată” (Maleahi 4,5) are să fie din nou împlinită în zilele
noastre (3T 62). La ziua Cinzecimii, Petru a arătat spre Ioel ca fiind împlinit în acea zi
(Fapte 2,16-21); dar cuvintele lui Ioel urmează să-şi găsească o a doua împlinire în zilele noastre
(EW 142; AA 54,55). Tot aşa, anumite preziceri din Matei 24 arătau atât spre distrugerea
Ierusalimului în anul 70 d.H., cât şi spre sfârşitul timpului (DA 628; GC 22,25).
Întrebarea care se naşte în mod firesc este: Cum putem şti când un eveniment istoric special
poate fi văzut, pe drept cuvânt, ca având încă o aplicaţie într-un eveniment de mai târziu, sau o
declaraţie profetică, ca având o aplicaţie dublă? Răspunsul este: Când un scriitor inspirat face o
astfel de aplicare a ei. A trece dincolo de ceea ce este arătat în mod clar de Inspiraţie, înseamnă a
intra în domeniul părerii personale. Într-o perioadă în care suflă orice vânt de învăţătură, este bine
să fim siguri că înţelegerea Scripturii se întemeiază pe un hotărât „aşa zice Domnul” (vezi
Deutronom 29,29; Isaia 50,11; Ieremia 2,13; Matei 7,24-28; 1 Corinteni 2,4.5.12.13; Efeseni 4,14;
Coloseni 2,2-4.8; 2 Petru 1,16; Apocalipsa 22,18). Regula sigură în interpretarea biblică este de a
compara Scriptura cu Scriptura. În nici un alt fel nu putem fi siguri faţă de explicaţiile fanteziste şi
chiar groteşti pe care le-au dat unii profeţiilor Vechiului Testament.
Deşi pe vremea când a fost dată la început profeţia, se putea înţelege numai aplicarea locală şi
imediată, totuşi în preştiinţa lui Dumnezeu a fost făcută şi prevedere pentru o aplicaţie ultimă şi
completă la Hristos, sau la semnele care prevesteau a doua Sa venire, şi întemeierea împărăţiei
Sale. Faptul că profeţii înşişi puteau să nu-şi dea seama că declaraţiile lor inspirate aveau uneori o
aplicaţie dublă, în nici un caz nu slăbeşte validitatea unei astfel de aplicaţii. Mai de grabă ea
mărturiseşte despre o înţelepciune mai mult decât omenească care a inspirat cele spuse. Avraam
n-a fost singurul despre care Hristos a putut spune că a văzut „ziua Mea... şi s-a bucurat”
(Ioan 8,56), pentru că profeţii înşişi făceau studiu zelos asupra propriilor solii pentru a înţelege
mai bine însemnătatea mesianică despre care ei înşişi la început puteau să-şi dea seama numai în
mod întunecos (1 Petru 1,10-12).
Forţa unei profeţii cu privire la Hristos în nici un caz nu este slăbită din cauză că cuvintele
profetului se aplică întâi la o situaţie istorică imediată. Adesea prima şi mai imediata împlinire
slujeşte nu numai să confirme şi să lămurească pe cea de a doua, ci poate fi chiar necesară pentru
ea. Când un scriitor al Noului Testament aplică o afirmaţie a unui profet din Vechiul Testament la
timpul Noului Testament sau la cel următor, a nega validitatea unei astfel de aplicaţii înseamnă a
nega inspiraţia scriitorului Vechiului Testament. Dar când contextul unei afirmaţii a Vechiului
Testament este evident că se aplică şi la o situaţie istorică imediată, a nega această aplicaţie ar
însemna să se calce o principală regulă de interpretare: anume, că examinarea contextului şi a
împrejurării istorice este fundamentală pentru o înţelegere corectă a oricărui text.
Crezând că atât scriitorii Vechiului Testament, cât şi ai Noului Testament, sunt întru totul
inspiraţi, pentru a fi consecvenţi, noi trebuie să credem că unele profeţii au o aplicaţie dublă.
Făgăduinţele Vechiului Testament, făcute la început Israelului literal, urmează să fie împlinite, cel
puţin în principiu, pentru Israelul spiritual. Şi, după cum Israelul literal a privit înainte spre o
„odihnă” în Canaanul pământesc, dar n-a reuşit să intre în el, este privilegiul nostru de a privi
înainte, în speranţă şi credinţă, spre o odihnă veşnică în Canaanul ceresc (Eve 4,8-11); vezi şi
Matei 25,34.
Cuvântul tradus „profet” este din verbul „a spune”, „a anunţa”. Prezicerea evenimentelor viitoare
de abia că este sarcina majoră a slujbei profetice. Sarcina principală a profetului era să vorbească
pentru Dumnezeu cuvinte de sfat, avertizare şi mustrare. Cuvântul „profet” este din grecescul
prophetes, „a vorbi pentru”, adică „în locul cuiva”. Aceasta este concepţia biblică despre un
profet. El este un purtător de cuvânt pentru Dumnezeu.

16 Căci aceasta este ceea ce aţi cerut de la DOMNUL, Dumnezeul vostru, la Horeb în
ziua adunării, când ziceaţi: «Să nu mai auzim glasul DOMNULUI, Dumnezeul nostru,
şi să nu mai vedem focul acesta mare ca să nu murim!»
~ 96 ~
 La Horeb. Vezi Exod 20,19; Deutronom 5,25-29. Aceasta a fost o urmare a acelei cereri de la
început că a fost făcută această făgăduinţă.

17 Cu acel prilej DOMNUL mi-a vorbit astfel: «Ceea ce au spus ei este bine.
Ce au spus ei este bine. Vezi cap. 5,25.28. Dumnezeu a apreciat simţămintele exprimate de popor
cu privire la bunăvoinţa lor de a asculta sfatul Lui, şi nu le-a mai vorbit aşa ca pe Muntele Sinai.

18 Le voi ridica, din mijlocul poporului lor, un Profet asemenea ţie. Voi pune
cuvintele Mele în gura Lui, iar El le va vorbi tot ceea ce-I voi porunci.
Un Profet. Vezi versetul 15. Hristos a fost adevăratul profet „care avea să vină în lume”
(Ioan 6,14).
El le va vorbi. Hristos a făcut aluzie la această profeţie când a spus: „Cuvintele pe care vi le spun
Eu, nu le spun de la Mine; ci, Tatăl care locuieşte în Mine, el face aceste lucrări ale Lui”
(Ioan 14,10; compară cu Ioan 16,13.14; 5,45.46).

19 Dacă cineva nu va asculta de cuvintele pe care le va spune în Numele Meu, Eu îi

voi cere socoteală.
Spune în Numele Meu. Adevărata slujbă a unui profet este de a descoperi voia lui Dumnezeu.
Aspectul acesta al lucrării unui profet a fost exemplificat în modul perfect de Hristos (Ioan 12,47-
50; compară cu Ioan 8,28.42.47; Evrei 12,25.26).

20 Însă profetul care va îndrăzni să vorbească în Numele Meu un cuvânt pe care Eu

nu i l-am poruncit să-l spună sau care va vorbi în numele altor dumnezei, acel profet
va trebui să moară.»
Va îndrăzni să vorbească. A pretinde că vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, când în realitate un
om vorbeşte numai cuvintele lui, Dumnezeu consideră ca fiind cea mai odioasă crimă
(Ieremia 14,14.15; 23,16.21-27.30-33; 28,15-17; Ezechiel 12,24; 13,1-3).

21 Poate vă veţi întreba: «Cum vom recunoaşte cuvântul pe care nu l-a rostit
DOMNUL?»

Cum vom recunoaşte. Dovada scrisorii de acreditare a unui profet constă, în parte, în împlinirea
prezicerilor sale. Observă cât de adevărat a fost aceasta despre Samuel (1 Samuel 3,18-21). Iudeii
aveau tendinţa să se bazeze pe semne şi minuni (Ioan 2,18; 1 Corinteni 1,22) şi Domnul i-a
avertizat împotriva acestora (Deutronom 13,1.2).
22 Dacă cuvântul pe care-l va rosti profetul în Numele DOMNULUI nu se va adeveri
sau nu se va împlini, acel cuvânt nu a fost rostit de DOMNUL. Profetul a vorbit din
îngâmfare; să nu vă fie teamă de el.

Nu se va adeveri. Aceasta avea să fie dovada concludentă că „profetul” nu era trimis de

Dumnezeu (vezi Ieremia 28,9).

Comentarii Ellen G. White:

4 AA 337
5 AA 336
12 PP 689

~ 97 ~
15 DA 190; PP 480
15,18 AA 222; PK 684

Capitolul 19
Cetăţile de refugiu

1 Când DOMNUL, Dumnezeul vostru, va fi nimicit neamurile din ţara pe care El v-o
dă, după ce o veţi fi luat în stăpânire şi veţi fi locuit în cetăţile şi în casele lor,

Când. Vezi capitolul 12,29.

Veţi fi locuit. Problema în discuţie avea să se aplice în mod deosebit la situaţia din Palestina, o
dată ce Israel urma să se aşeze în mijlocul ţării alese de Dumnezeu. Ceea ce urmează se aplică
unei ordini de viaţă socială (vezi cap. 6,10).

~ 98 ~
2 atunci să alegeţi 3 cetăţi în ţara pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru, v-o dă în
stăpânire.

Să alegeţi 3 cetăţi. Aşa poruncise Dumnezeu mai înainte de Moise (Numeri 35,14.15). Cele 3 de
pe partea de apus a Iordanului au fost hotărâte de Iosua după cucerire (Iosua 20). Cele 3 de pe
partea de răsărit a Iordanului fuseseră deja hotărâte de Moise, şi anume: Bezer, Ramot-Ghilead şi
Golan (Deutronom 4,41-43).
[În mijlocul-trad. Cornilescu]. Nu exact în centrul geografic, dar distribuite aşa fel ca să le facă
accesibile tuturor celor care aveau nevoie de ele. Cetăţile de scăpare arată inimii temătoare spre
siguranţa în Isus Hristos.

3 Să construiţi drumuri până la ele a(Sau: să întreţii drumurile care ajung până la
ele; sau: să calculezi distanţele până la ele) şi să împărţiţi teritoriul ţării, pe care
DOMNUL, Dumnezeul vostru, v-o dă ca moştenire, în 3 părţi, astfel încât orice
ucigaş să se refugieze acolo.

Drumuri. Literal, „drumul” adică „şoseaua”. Accesul la cetăţile de scăpare trebuia să fie uşor.
Şoseaua trebuia să fie în mod clar însemnată şi bine întreţinută (PP 513), pentru că era în pericol
viaţa oamenilor. Tot aşa trebuie să fie şi „calea” spre refugiul nostru în Isus Hristos, aşa de clară
încât nimeni să nu se rătăcească pe ea (vezi Isaia 35,8).
Teritoriul. Adică „regiunea” (RVS). Fiecare cetate de scăpare avea să servească drept centru
convenabil pentru districtul în care era aşezată şi nici un loc nu trebuia să fie prea îndepărtat de
cetatea de scăpare. Aceleaşi aranjamente trebuie să fie făcute pentru toate părţile ţării.
Să se refugieze. Creştinul consacrat se va gândi cu siguranţă la privilegiul păcătosului de a fugi la
Hristos. După cum porţile cetăţii de scăpare nu trebuiau să fie închise niciodată pentru cel care
căuta să intre, tot aşa Hristos nu refuză niciodată pe omul care vine la El plin de remuşcări şi
pocăit (Psalmi 51,17; Isaia 57,15).

4 Aceasta este porunca privitoare la ucigaşul care se va refugia acolo ca să trăiască,

atunci când îl va omorî fără voie pe semenul său, fără să-i fi fost duşman mai
dinainte.

Fără voie. Adică, „neintenţionat”, literal, „fără ştiinţă” (Deutronom 4,42; Iosua 20,3.5).
Fără să-i fi fost duşman. Bărbatul responsabil a lucrat neintenţionat (vezi Numeri 35,23). A cere
viaţa unui astfel de ucigaş fără voie ar însemna să se verse sânge nevinovat.

5 De exemplu, dacă un om se va duce la pădure împreună cu semenul lui ca să taie

lemne şi, ridicând securea cu mâna pentru a tăia lemnul, i se va desprinde fierul
securii din mâner şi-l va lovi pe semenul său omorându-l, el va trebui să se refugieze
într-una din cetăţile acestea ca să-şi salveze viaţa.
Lemne. Probabil pe o coastă de deal. După rapoartele egiptene, Canaanul era mult împădurit pe
vremea patriarhilor. Acesta este cazul de omucidere fără premeditare (vezi Numeri 35,22). Omul a
fost angajat într-o ocupaţie legală, şi moartea tovarăşului său a fost cu totul accidentală.
Mâner. Unii consideră că aceasta înseamnă că securea a sărit din pom deoarece cuvântul pentru
pom este acelaşi ca acela tradus aici „coadă”. Dar poate că este mai bine a se înţelege aşa cum este
redat în KJV, că a sărit fierul securii din coadă în timp ce omul tăia pomul.
Viaţa. Compară cu Iosua 20,1-4 pentru amănunte suplimentare. Aceasta este o figură de

~ 99 ~
exprimare evident simbolică a siguranţei pe care o poate găsi păcătosul în Isus Hristos. Persoana
vinovată de sânge este curăţită în Isus (Romani 8,1), pentru că fiind „socotiţi neprihăniţi prin
credinţă”, ei au „pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos” (Romani 5,1).

6 Altfel, s-ar putea ca atunci când îl va urmări pe ucigaş, răzbunătorul sângelui,

cuprins de mânie, să-l ajungă din urmă deoarece distanţa va fi prea mare şi să-l
omoare pe cel ce nu era vinovat de moarte, pentru că nu-l duşmănise mai dinainte
pe semenul său.
Răzbunătorul. Din acelaşi cuvânt tradus „rudă” (vezi Rut 2,20), şi „răscumpărător” (Iov 19,25;
Psalmi 19,14; 78,35; Isaia 41,14; 43,14; 54,5).
Distanţa va fi prea mare. Acelaşi interes cu privire la lungimea şi inconvenienţa drumului le
arătase Dumnezeu în legătură cu altarul central (cap. 12,21; 14,24).

7 De aceea v-am poruncit să alegeţi 3 cetăţi.

De aceea. Cele 3 cetăţi au fost stabilite în diferite părţi ale ţării pentru a preveni o situaţie
nenorocită ca aceea amintită în versetele precedente.

8 Când DOMNUL, Dumnezeul vostru, vă va mări teritoriul, aşa cum a promis

strămoşilor voştri şi vă va da toată ţara, pe care le-a promis-o lor
Mări. Vezi Geneza 15,18; Exod 23,31; Deutronom 1,7.

9 (doar dacă veţi fi păzit şi împlinit toate poruncile acestea, pe care eu vi le

poruncesc astăzi, iubindu-L pe DOMNUL, Dumnezeul vostru, şi umblând
întotdeauna pe căile Lui), atunci să adăugaţi încă 3 cetăţi la acestea 3,
Doar dacă veţi fi păzit. Împlinirea făgăduinţelor despre lărgire era dependentă de ascultare
(cap. 11,22-24). Compară cu făgăduinţa făcută lui Avraam (Geneza 15,18).
Adăugaţi 3 cetăţi. În total aveau să fie 9, deoarece se stabiliseră deja câte 3 de fiecare parte a
Iordanului (versetul 2; cap. 4,41-43). Totuşi nu există nici un raport al celor 3 adăugate ca fiind
vreodată hotărâte în istoria de mai târziu a naţiunii.

10 ca să nu fie vărsare de sânge nevinovat în ţara pe care DOMNUL, Dumnezeul

vostru, v-o dă ca moştenire şi astfel să fiţi vinovaţi de acest sânge.

Nevinovat. Compară cu Deutronom 21,8; Ieremia 7,6. Cuvântul tradus astfel este din rădăcina
unui verb care înseamnă „a fi curat”, „a fi liber”. Ideea inerentă în ea este a fi liber de obligaţiile
care rezultă din vinovăţie.
Să fiţi vinovaţi de acest sânge. Compară cu 2 Samuel 16,8; Osea 12,14. Sângele nevinovat asupra
lor avea să fie al aceluia care a ucis pe cel care omorâse un om în mod întâmplător, şi n-a putut
găsi un loc de refugiu înainte ca să fie omorât.

11 Dar dacă un om s-a refugiat într-una din aceste cetăţi după ce, din ură, şi-a pândit
semenul, s-a aruncat asupra lui şi l-a lovit de moarte,

Din ură. Pentru amănunte vezi Numeri 35,16-24. Ura în inima unui om face să întindă „laţuri”,
apoi să se arunce „asupra lui” la momentul oportun, şi „l-a lovit aşa încât i-a pricinuit moartea”
aproapelui pe care-l detesta (vezi Exod 21,14).

~ 100 ~
12 atunci sfatul bătrânilor din cetatea lui să trimită să-l prindă şi să-l dea în mâna
răzbunătorului de sânge ca să moară.

Sfatul bătrânilor. Cei legal numiţi şi autorizaţi trebuiau să lucreze în acest domeniu important.
Compară cu cap. 21,2.4.6.19, pentru exemple de bătrâni legal numiţi. Cât priveşte bătrânii acestor
cetăţi, vezi Iosua 20,1-6.
Să-l dea. Dacă era găsit ca vinovat de ucidere cu premeditare el trebuia să fie predat
răzbunătorului sângelui; altfel, trebuia să primească ocrotire (Numeri 35,12.24.25).

13 Să nu vă fie milă de el, ci să ştergeţi astfel vina pentru sângele celui nevinovat
din Israel ca să vă meargă bine.

Să nu vă fie milă. Vezi versetul 21.

Să ştergeţi. Literal „să consumi” sau „să arzi” arătând îndepărtarea completă.

14 Să nu muţi hotarul semenului tău, stabilit de înaintaşi în moştenirea ta, în ţara pe

care DOMNUL, Dumnezeul tău, ţi-o dă în stăpânire.

Să nu muţi. Literal, „muţi înapoi”, adică,în aşa fel ca să lărgeşti propria bucată de pământ şi să
micşorezi corespunzător pe cea a vecinului. Din vechi timpuri, semnele de hotar au fost
considerate ca inviolabile. Asupra aceluia care muta pe furiş semnele de hotar era pronunţat un
blestem (Deutronom 27,17; vezi şi Iov 24,2; Proverbe 22,28; 23,10; Osea 5,10).
Stabilit de înaintaşi. Sau „de cei de mai înainte”. Nu se referă la generaţiile timpurilor trecute
ajungând până la antichitate, ci la cei care au împărţit la început pământul şi au pus semn
hotarelor.

Reglementări privind declaraţiile martorilor

15 Un singur martor nu va fi de ajuns pentru a învinui un om sau pentru a-l dovedi

vinovat de vreo nelegiuire sau de vreun păcat. Orice vorbă trebuie să fie susţinută pe
baza mărturiei a 2 sau 3 martori.

Un singur martor. Un om nu putea fi osândit pe mărturia unui singur martor, fie învinuire civilă,
fie penală (compară cu Deutronom 17,6; Numeri 35,30).

16 Dacă un martor mincinos se va ridica împotriva unui om ca să-l acuze de vreun

păcat,

Martor mincinos. Un martor mincinos trebuia să fie pedepsit (versetul 19).

17 cei 2 oameni, care se ceartă între ei, vor trebui să se înfăţişeze înaintea
DOMNULUI, înaintea preoţilor şi a judecătorilor care vor fi în slujbă în zilele acelea.

Înaintea Domnului. Un caz mai greu putea fi adus la o instanţă superioară la uşa sanctuarului
Domnului, unde părţile aveau să fie în faţa lui Iehova (cap. 17,8-12).

18 Judecătorii să cerceteze cu atenţie, iar, dacă martorul se dovedeşte mincinos şi că

a depus o mărturie falsă împotriva fratelui său,

~ 101 ~
 Martorul se dovedeşte mincinos. Sperjurul este cea mai odioasă crimă, totuşi mulţi nu ezită să
mintă chiar sub jurământ. Unul care nu spune în mod public adevărul păcătuieşte împotriva lui
însuşi, a vrăjmaşului lui şi împotriva lui Dumnezeu.

19 atunci să-i faceţi ceea ce el dorea să-i facă fratelui său. Să nimiciţi astfel răul din
mijlocul vostru.

Ceea ce el dorea să-i facă. Un martor mincinos avea să sufere pedeapsa pe care el a avut de gând
să i-o aplice învinuitului (vezi Deutronom 19,21; compară cu Exod 23,1; Psalmi 35,11). Aceasta
este legea pedepsei juste.

20 Ceilalţi vor auzi şi se vor teme şi nu se va mai face vreo faptă aşa de rea în
mijlocul vostru.

Nu se va mai face. Această lege a fost dată pentru a înfrâna egoismul şi tindea să ridice pe o
treaptă mai înaltă slujba publică şi moralitatea (vezi cap. 13,11; 17,13).

21 Să nu vă fie milă, ci să cereţi viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru
dinte, mână pentru mână, picior pentru picior.

Să nu vă fie milă. Sfatul acesta este dat judecătorilor,ca să nu fie ispitiţi a fi mai îngăduitori decât
cerea stricta dreptate.
Viaţă pentru viaţă. Pentru mai multe amănunte, vezi Exod 21,23-25; Levitic 24,19.20. O
conspiraţie care urmăreşte depunerea unei mărturii mincinoase şi, prin aceasta, punerea unui om
nevinovat în primejdie, este de neiertat, pentru că reprezintă o crimă latentă în inima martorului
mincinos (vezi Matei 5,22). Groaza pe care a inspirat-o în inima vecinului său nevinovat trebuia să
fie propriul său mormânt.

Capitolul 20
Reglementări privind războiul

1 Când veţi merge la război împotriva duşmanilor voştri şi veţi vedea cai şi care şi o
oştire mai numeroasă decât a voastră, să nu vă temeţi de ei, pentru că DOMNUL,
Dumnezeul vostru, Care v-a scos din ţara Egiptului, va fi cu voi.

~ 102 ~
 Cai şi care. Canaaniţii aveau un mare număr de care (Iosua 11,4; Judecători 4,3). Oştirea lui
Israel era alcătuită din infanterişti. Ei nu şi-au pierdut niciodată teama de carele înarmate
(Iosua 17,16; Judecători 1,19; 4,3; 1 Samuel 13,5,6). Abia în timpul lui David au avut şi ei carele
lor (2 Samuel 8,4).
Să nu vă temeţi. Iehova îi scosese din Egipt. El avea să fie cu ei în greutăţile luptei care le sta în
faţă (Psalmi 20,6-8).
Dumnezeul vostru... va fi cu voi.Pentru aceeaşi făgăduinţă dată în alte împrejurări vezi cap.1:30,
42; 7,21. Compară cu solia lui Isaia către Ahaz în conflictul lui cu Rezin şi Peca (Isaia 7,4-14;
8,8.10).

2 Când se va apropia momentul începerii războiului, să vină preotul şi să vorbească

poporului
Să vină preotul. Vezi Numeri 31,6; 2 Cronici 13,12. Pentru chivotul luat pe câmpia de luptă, vezi
1 Samuel 4,4.5 (compară cu 2 Samuel 11,11), şi pentru o jertfă adusă lui Dumnezeu pentru
victorie în bătălie, vezi 1 Samuel 7,9; compară cu 1 Samuel 13,9-13.

3 astfel: «Ascultă, Israele! Astăzi porniţi la război împotriva duşmanilor voştri. Să

nu vi se înmoaie inima, să nu vă fie teamă, să nu vă înspăimântaţi şi să nu tremuraţi
înaintea lor,
Înmoaie. Mai bine „moaie”, „a fi plăpândă”, „a fi slabă”. Pentru alte întrebuinţări ale cuvântului
tradus „turbure” vezi 2 Regi 22,19; Psalmi 55,21; Isaia 1,6.

4 fiindcă DOMNUL, Dumnezeul vostru, va merge cu voi ca să se lupte pentru voi

împotriva duşmanilor voştri şi să vă dea izbândă!»
Domnul,Dumnezeul vostru. Compară cu încrederea lui David (1 Samuel 17,45; Psalmi 20,7).
Adesea jertfele erau aduse lui Dumnezeu la începutul campaniei cu scopul de a invoca prezenţa
Sa. În marea luptă de pe urmă, de înaintea celei de a doua veniri a lui Hristos, Iehova este
reprezentat ca fiind prezent în persoană pentru a duce lupta (vezi Isaia 13,6-14; Ioel 3,9-21;
Apocalipsa 16,14-16; 19,11-16).

5 Dregătorii să vorbească astfel către popor: «Cine şi-a construit o casă nouă şi nu a
locuit încă în ea? Să se întoarcă de îndată acasă, ca să nu moară în luptă şi să
locuiască alt om în ea.
Dregătorii. Acelaşi cuvânt tradus aici „mai mari” se află în Exod 5,6.10.14.15.19; Numeri 11,16;
Deutronom 1,15; 16,18; Iosua 1,10, etc., şi ca „priveghetor” în Proverbe 6,7. Aceşti bărbaţi erau
magistraţi civili, pentru că oştirea lui Israel nu era o grupare de soldaţi profesionişti.
Nu a locuit. (consacrat, în engleză) Verbul astfel tradus (consacrat n.trad.) este folosit pentru
consacrarea unui altar (Numeri 7,10) şi a sanctuarului (1 Regi 8,63; 2 Cronici 7,5). În acest verset,
pentru o casă particulară.

6 Cine a plantat o vie şi nu s-a bucurat încă de ea? Să se întoarcă de îndată acasă, ca
să nu fie ucis în luptă şi un alt om să se bucure de ea.
Nu s-a bucurat încă de ea. Proprietarul nu putea să mănânce legal rodul unei vii în timpul
primilor 3 ani după plantare (Levitic 19,23; etc.). În al patrulea an el putea să aducă roadele la
Ierusalim şi să le mănânce ca dar de mulţumire (Levitic 19,24). Dar în anul al cincilea roadele erau
ale lui (Levitic 19,25).

7 Cine s-a logodit cu o femeie şi nu s-a căsătorit încă cu ea? Să se întoarcă de îndată
acasă, ca să nu fie omorât în luptă şi un altul să se căsătorească cu ea.»
~ 103 ~
 S-a logodit cu o femeie. Această scutire era un act de atenţie, aşa ca omul să nu moară fără să
aibă copii care să perpetueze numele şi interesele lui. Scutirea aceasta dura un an (cap. 24,5). Cele
3 scutiri inserate în versetele 5-7 nu puteau să aibă un efect folositor asupra economiei naţiunii.
Ele erau o importantă uşurare a nesiguranţei şi a extrem de tulburătoarelor efecte ale războiului
asupra întregii vieţi a poporului.

8 După aceea, dregătorii să vorbească mai departe poporului: «Cine este fricos sau
slab la inimă? Să plece şi să se întoarcă acasă, ca să nu înmoaie inima celor din
poporul lui.»
Fricos sau slab la inimă. Se simţea necesar a ocroti oştirea de spiritul molipsitor al laşităţii. Este
de asemenea necesar a se menţine un înalt nivel de curaj în lupta creştină. Biruinţele se câştigă
prin disciplină, curaj, devoţiune faţă de datorie şi un spirit de sacrificiu de sine (Luca 14,26.27;
Galateni 6,9).

9 După ce dregătorii au terminat de vorbit poporului, să numească conducători în

fruntea oştirii.
Conducători. Referindu-se la slujbaşii care aveau comanda peste grupele de mii, de sute, de 50
(vezi Numeri 31,14.48; 1 Samuel 8,12; 22,7; 2 Samuel 18,1). Numărul singular de căpitan al
„oştirii” este folosit spre a-l desemna pe comandantul şef al armatei întregi (Geneza 21,22;
2 Samuel 2,8; 1 Regi 16,16).

10 Când vă veţi apropia de o cetate, ca să luptaţi împotriva ei, s-o îndemnaţi la pace.
Îndemnaţi la pace. Însemnând condiţii de supunere. Vezi propunerile de negociere făcute de
Ben-Hadad al Siriei lui Ahab, regele lui Israel (1 Regi 20,1-6), şi de reprezentantul regelui Asiriei
lui Ezechia, regele lui Iuda (2 Regi 18,17-37).

11 Dacă vă vor accepta pacea şi vă vor deschide porţile, atunci tot poporul care se
află în ea va trebui să presteze pentru voi muncă forţată şi să vă slujească.
Să presteze pentru voi muncă forţată [Să-ţi dea bir-trad. Cornilescu]. Cuvântul tradus astfel este
un substantiv colectiv care indică un corp de lucrători pentru muncă forţată (vezi RVS). Împăratul
Solomon a strâns astfel de oameni din popor, vreo 30.000 (1 Regi 5,13) pentru a fi trimişi în Liban
(1 Regi 5,14; compară cu 1 Regi 9,15.20.21; 12,18; 2 Cronici 10,18). În Isaia 31,8 acelaşi cuvânt
este tradus „robiţi”.

12 Dacă nu vor dori să facă pace cu voi, ci vor dori să se lupte împotriva voastră,
atunci să asediaţi cetatea.

Nu vor dori să facă pace. O respingere a ofertei de pace era privită ca o declaraţie de război şi era
urmată de începerea ostilităţilor.
13 Când DOMNUL, Dumnezeul vostru, v-o va da în mâini, să treceţi prin ascuţişul
sabiei pe toţi bărbaţii din ea.
Prin ascuţişul sabiei pe toţi bărbaţii. Respingerea ofertei de pace era expresia unei hotărâri de a
continua închinarea la idoli, cu toate imoralităţile prezente. Corupţia morală şi totala stricăciune a
locuitorilor cetăţilor idolatre făcea inevitabilă nimicirea lor dacă refuzau să primească pe
Dumnezeu şi să întoarcă spatele idolatriei.

14 Dar femeile, copiii, animalele şi tot ceea ce există în cetate să le luaţi ca pradă,

~ 104 ~
apoi să mâncaţi prada luată de la duşmanii voştri, pe care DOMNUL, Dumnezeul
vostru, v-a dat-o.
Prada. Metale preţioase, îmbrăcăminte, stocuri de hrană şi tot felul de bunuri de gospodărie
(vezi cap. 2,35).

15 Aşa să faceţi cu toate cetăţile care sunt la distanţă mare de voi şi care nu aparţin
neamurilor din apropierea voastră.
16 Dar în cetăţile acestor neamuri, pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru, vi le dă ca
moştenire, să nu lăsaţi nimic în viaţă.
Cetăţile. Referindu-se special la cetăţile Canaanului. Lor nu trebuia să li se facă nici o ofertă de
pace. Dumnezeu dăduse mai înainte instrucţiuni severe în privinţa cruţării vreuneia dintre ele
(Exod 23,31-33; 34,11-16). A fost luată orice precauţie pentru a ocroti pe Israel de formele
degradante ale idolatriei practicate de canaaniţi. Despre urâciunea acestor popoare vezi
Levitic 18,24-28; 20,23.

17 Să-i nimiciţi cu totul a(Vezi nota de la 2:34) pe hitiţi, pe amoriţi, pe canaaniţi, pe

periziţi, pe hiviţi şi pe iebusiţi, după cum v-a poruncit DOMNUL, Dumnezeul vostru,
Nimiciţi cu totul. Literal, „consacrat”, adică dat nimicirii.
Hitiţi. Compară cu Deutronom 7,1 şi Iosua 24:11, unde sunt enumerate 7 naţiuni, nu 6. Aici sunt
omişi ghirgasiţii.
Cum v-a poruncit. Vezi cap. 7,2; compară cu instrucţiunile raportate în Exod 23,31-33.

18 ca nu cumva să vă înveţe şi pe voi să faceţi toate urâciunile pe care ei le fac

pentru zeii lor şi să păcătuiţi astfel împotriva DOMNULUI, Dumnezeul vostru.
Urâciunile. Acestea indică spre motivul suprem al măsurilor severe luate. Marea răutate îmbinată
cu respingerea harului cerea judecată (vezi cap. 7,26; 12,31). Când „nelegiuirea amoriţilor” s-a
umplut, judecata a venit (vezi Geneza 15,16; 1 Regi 21,26).

19 Când veţi asedia o cetate timp de mai multe zile, fiind în război cu ea pentru a o
cuceri, să nu distrugeţi pomii fructiferi, tăindu-i cu securea. Să mâncaţi din ei şi să
nu-i tăiaţi, căci pomul de pe pământ nu este un om ca să-l asediaţi.
Pomii fructiferi. Pomii fructiferi aveau să dea reînviorare şi întreţinere. Ei nu puteau creşte într-o
zi.
Pomul de pe câmp. Compară cu 1 Samuel 16:20, care literal se citeşte „un măgar de pâine”, care
înseamnă un măgar încărcat cu pâine. Tot aşa, despre pomii fructiferi se spune ca fiind pentru
întreţinerea oamenilor. În RSV citim: „Sunt oare pomii de pe câmp oameni ca să fie interesaţi de
tine?”

20 Doar copacii care nu fac roade bune de mâncat vor putea fi distruşi sau tăiaţi, ca
să puteţi construi fortificaţii împotriva cetăţii care este în război cu voi, până va fi
cucerită.

De mâncat. Literal, „pentru hrană”.

Fortificaţii. Literal, „lucrări de asediere” (RSV). Referirea este la diferitele ziduri de apărare,
tranşee, etc., construite pentru a ajuta la supunerea cetăţii. Acelaşi cuvânt este tradus „întărit”
(2 Cronici 8,5); „întărite” (2 Cronici 11,5); „fortăreaţă” (Ieremia 10,17); „fortificat” (Mica 7,12);

~ 105 ~
„turn” (Habacuc 2,1; compară cu 2 Cronici 26,15; 2 Samuel 20,15).
Va fi cucerită. Literal, „doborî” (vezi Deutronom 28,52; Isaia 32,19)

Comentarii Ellen G. White:

5-8 PP 548
16 PP 492
17 COL 253 18-21
18-214T 204, 455

Capitolul 21
Ispăşire pentru crimele ai căror făptaşi nu sunt cunoscuţi

1 Dacă în ţara pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, ţi-o dă ca moştenire vei găsi pe
câmp un om ucis şi nu ştii cine l-a omorât,
Om ucis. Pentru o expresie similară faţă de alte împrejurări vezi cap. 17,2; 24,7. Dumnezeu a
scos întotdeauna în evidenţă sfinţenia vieţii omului şi a drepturilor personale (vezi Geneza 9,5.6).

~ 106 ~
2 cei din sfatul bătrânilor şi judecătorii să vină şi să măsoare distanţa de la omul ucis
până la cetăţile cele mai apropiate.
Sfatul bătrânilor. Probabil bătrânii şi judecătorii satului din apropierea locului unde a fost găsit
trupul (cap. 16,18; 19,12).

3 Sfatul bătrânilor din cetatea cea mai apropiată de cel ucis să ia o juncană, care n-a
fost pusă la muncă niciodată sau care n-a tras la jug,
Mai apropiată. Bătrânii cetăţii cele mai apropiate de locul unde găsea trupul erau răspunzători de
aducerea la îndeplinire a ultimelor ritualuri necesare. Se putea presupune că ucigaşul era un
individ din imediata apropiere.
Juncană. Vârsta nu este dată, deşi comentatorii iudaici dau vârsta de 2 ani ca fiind cerută. În alte
împrejurări este specificată o viţea în vârstă de 3 ani (Geneza 15,9).
N-a fost pusă la muncă. Adică, să nu fi lucrat ca animal de tracţiune (Numeri 19,2).

4 să o ducă lângă o apă curgătoare unde nu se ară, nici nu se seamănă şi să-i frângă
gâtul.
Apă curgătoare. Literal, „o vale nelipsită niciodată de apă”. Accentul în versetul de aici este
asupra apei care curge continuu, şi nu asupra dimensiunii sau condiţiei suprafeţei.
Ară. Mai bine, „arat”, referindu-se la un loc necultivat (vezi Geneza 45,6).
Să-i frângă. Literal, „rupă”. Comentatorii văd în viţea un înlocuitor pentru ucigaş. Există un
oarecare element de ritual în aceea că animalul este tânăr şi nu a fost folosit la munca obişnuită.

5 Preoţii leviţi să se apropie, pentru că pe ei i-a ales DOMNUL, Dumnezeul vostru, ca

să-I slujească, să binecuvânteze în Numele Lui şi să decidă cu privire la orice ceartă
şi la orice rănire.
Preoţii. Vezi cap. 17,9; 18,1. Preoţii din cetatea levitică cea mai apropiată aveau să fie prezenţi ca
să vadă că cerinţele au fost aduse la îndeplinire în armonie cu ce fusese poruncit, pentru că „ei
trebuiau să hotărască”, literal, „după gura lor”, în toate aceste cazuri. Autoritatea leviţilor era
foarte întinsă. Ei aveau un cuvânt de spus în orice hotărâre importantă. În acest caz, prezenţa lor
dădea validitate punerii sarcinii ucigaşului asupra districtului unde a fost găsit cadavrul.

6 Atunci toţi cei din sfatul bătrânilor cetăţii celei mai apropiate de cel ucis, să se
spele pe mâini în apă, deasupra juncanei căreia i-au frânt gâtul
Să se spele pe mâini. Luând apă din izvorul văii, arătau în felul acesta nevinovăţia lor şi a cetăţii
pe care o reprezentau. Compară cu cuvintele psalmistului (Psalmi 26,6; 73,13) şi cu acţiunea lui
Pilat la judecata lui Hristos (Matei 27,24).
Deasupra juncanei. Dacă viţeaua reprezenta pe ucigaşul necunoscut, după cum se pare că era
cazul, atunci actul acesta al punerii vinovăţiei asupra lui era simbolic.
Frânt gâtul. Literal, „al cărei gât a fost frânt” (vezi v.4).
7 şi să declare: «Mâinile noastre nu au vărsat sângele acesta şi ochii noştri nu l-au
văzut vărsându-se!

Să declare. În sens ceremonial (cap. 27,14). Ei făceau o declaraţie solemnă în concordanţă cu

autoritatea slujbei lor sacre.

8 DOAMNE, primeşte această ispăşire pentru poporul Tău, Israel, pe care Tu l-ai

~ 107 ~
răscumpărat şi nu face vinovat poporul Israel de sângele unui om nevinovat.» Şi se
va face ispăşire pentru ei din cauza sângelui vărsat.

Primeşte[Iartă-trad. Cornilescu]. Cuvântul tradus astfel probabil înseamnă „a acoperi”.

Traducerea RSV conţine „a ierta”. Aceeaşi rădăcină arabă înseamnă „a acoperi”, „a ascunde”.
Traducerea obişnuită este „a face ispăşire” (Exod 30,10; Levitic 4,20.26.31.35; 5,6.10.13.18; etc.).
Substantivul din aceeaşi rădăcină este tradus „scaunul îndurării” (Exod 25,17-22). Ideea este aceea
unei acoperiri pentru ocrotire.
Răscumpărat. Literal, „cumpărat”, „plătit preţul pentru”. Uneori este tradus „eliberat” (Iov 33,28;
Psalmi 55,18; 69,18; 78,42; 119,134), şi „scăpat” (1 Samuel 14,45).
Nu face. Literal, „nu îngădui să rămână”. Este foarte probabil să însemne că oamenii din
apropiere erau consideraţi vinovaţi, în parte, poate pentru că n-au făcut să fie în siguranţă
drumurile care duceau la cetatea lor, aşa cum ar fi trebuit să fie.

9 Aşa va trebui să îndepărtaţi de la voi vina pentru sângele nevinovat care este în
mijlocul vostru, de vreme ce aţi făcut ce este drept în ochii DOMNULUI.

Va trebui să îndepărtaţi. Textul ebraic este accentuat: „şi tu, tu trebuie să-l arzi”, ceea ce
înseamnă „a scoate din rădăcini cu desăvârşire”, sau „a consuma”.

Reglementări privind relaţiile familiale

10 Când vei merge la război împotriva duşmanilor tăi şi DOMNUL, Dumnezeul tău,
ţi-i va da în mână şi vei lua prizonieri,

Vei lua prizonieri. Deoarece canaaniţii trebuiau să fie exterminaţi, este posibil ca referirea de aici
să fie generală cu privire la conflictele viitoare cu naţiunile din jur (vezi cap. 20,13.14.16).

11 dacă printre ei vei vedea o femeie frumoasă şi te vei îndrăgosti de ea, vei putea
s-o iei de soţie.

O femeie frumoasă. Nu se spune dacă ea era măritată, dar dacă toţi bărbaţii erau omorâţi
(cap. 20,13), ea putea fi ori măritată, ori văduvă.

12 S-o aduci în familia ta. Să se radă pe cap, să-şi taie unghiile,

În familia ta. Literal, „în mijlocul familiei tale”, desigur o procedură mai onorabilă decât s-o ţină
altundeva în taină.
Să se radă pe cap. Procedura schiţată aici probabil că era simbolică de jelire. Văduvele arabe
urmează un ritual asemănător la sfârşitul unui an de jelire pentru bărbaţii lor decedaţi. Unii
comentatori cred că acesta este pentru curăţire.
13 să-şi schimbe haina pe care o purta când a fost luată captivă, să nu iasă din casă
şi să plângă pe tatăl şi pe mama ei o lună de zile. După aceea să intri la ea
a(Eufemism cu sensul de a avea relaţii sexuale); tu să-i fii soţ, iar ea să-ţi fie soţie.

Din casă. Ea urma să fie sustrasă privirii publice şi să rămână retrasă timp de o lună (vezi
Geneza 38,11).
O lună de zile. Compară cu perioada de jelire pentru Aaron şi Moise (Numeri 20,29;
Deutronom 34,8). Aceasta avea să-i ofere timp să se acomodeze la noua ei situaţie.

~ 108 ~
 Soţie. Este evident că Dumnezeu a intenţionat să descurajeze relaţiile ilicite şi să încurajeze
căsătoria legală. Nici chiar o femeie captivă nu trebuia să fie făcută jucăria pasiunilor unui bărbat,
dar dacă vroia să trăiască în armonie cu poporul lui Dumnezeu, ei trebuiau să-i ofere o situaţie
onorabilă.

14 Dacă nu-ţi va mai plăcea, să o laşi să plece unde doreşte. Nu vei putea s-o vinzi
pe argint, nici să te porţi cu ea ca şi cu o sclavă, pentru că ai dezonorat-o.
Unde doreşte. Literal, „în acord cu sufletul ei”, adică oriunde doreşte. Ea era liberă să-şi
hotărască viitorul, ca stăpână a propriei persoane.
Nu vei putea s-o vinzi. Compară cu situaţia unei roabe ebraice căsătorite, de care soţul dorea să
divorţeze (Exod 21,8).
Nici să te porţi cu ea ca şi cu o sclavă. Literal, „să nu te porţi tiranic”, adică s-o sileşti să devină
roabă.

15 Dacă un om are două soţii şi pe una o iubeşte, iar pe cealaltă nu o mai iubeşte şi
are copii de la amândouă, dacă întâiul născut este de la soţia pe care nu o iubeşte,
Nu o mai iubeşte. Cuvântul „nu iubeşte”, în astfel de cazuri înseamnă aversiune sexuală faţă de
ea (2 Samuel 13,15). Acesta a fost cazul cu Iacov şi Lea (vezi Geneza 29,16.30.31). Nu este
imposibil ca în astfel de cazuri afecţiunea soţului faţă de copiii soţiei favorite să fi fost mult mai
prezentă.

16 în ziua când va împărţi moştenirea între fiii lui, nu va putea da dreptul de întâi
născut fiului celei pe care o iubeşte în defavoarea întâiului născut care este fiul soţiei
pe care nu o iubeşte.
Împărţi moştenirea între fiii lui. A se observa că se vorbeşte numai de fii, nu de fiice, pentru că
acestea din urmă nu erau îndreptăţite la o porţie dublă. Tradiţia iudaică este că numai fiii născuţi
înaintea tatălui erau astfel privilegiaţi. Un fiu născut după moartea tatălui nu era îndreptăţit la o
porţiune dublă.
Nu va putea da. Aceasta este echivalent cu executarea modernă a unui testament (vezi
Geneza 24,36; 25,5).

17 Să recunoască dreptul de întâi născut pentru fiul soţiei pe care nu o iubeşte şi să-i
dea o parte dublă din toată averea lui. Din moment ce el este primul rod al puterii
lui, lui i se cuvine dreptul de întâi născut.
Să recunoască. În ciuda simţămintelor şi predilecţiilor lui personale.
Parte dublă. Literal, „gura a 2”, adică două porţii. Dacă un om avea 5 fii, moştenirea avea să fie
împărţită în 6 părţi, fiul cel mai mare primind două (vezi Geneza 48,22; 2 Regi 2,9).
Primul rod. Adică cel dintâi rod al puterii lui (vezi Geneza 49,1-3 şi Psalmi 78,51; 105,36).

18 Dacă un om are un fiu neascultător şi răzvrătit, care nu ascultă de tatăl şi de

mama lui şi nu ascultă nici după ce l-au disciplinat,
Neascultător şi răzvrătit. „Încăpăţânat” este dintr-un verb care înseamnă „a fi răzvrătit”,
„revoltat”, „ursuz”. Comentatorii iudei în general aplică aceasta la fiii care au dat pe faţă
resentimente ursuze faţă de cerinţele lui Dumnezeu şi au refuzat să le îndeplinească. „Îndărătnic”,
iudeii l-au aplicat unuia care a făcut lucruri care i-au fost interzise mai ales în legătură cu părinţii
(vezi Psalmi 78,8; Ieremia 5,23).
Nu ascultă… de mama lui. Amândoi părinţii trebuiau să fie cinstiţi în mod egal; amândoi
trebuiau să fie ascultaţi conştiincioşi.
~ 109 ~
 Disciplinat. Adică, „disciplinat”, „corectat”, „mustrat”, adesea referindu-se la pedeapsa corporală
(vezi Deutronom 8,5; Proverbe 19,18; 29,17).

19 părinţii să-l ducă înaintea celor din sfatul bătrânilor, la poarta cetăţii
Să-l ducă. Literal, „a ţine cu fermitate”, ca o sabie (Ezechiel 30,21).
Sfatul bătrânilor. Vezi cap. 16,18; 19,12.
Cetăţii. Vezi Geneza 19,1.

20 şi să le spună: «Acest fiu al nostru este neascultător şi răzvrătit! Nu ascultă de noi

şi este un risipitor şi un beţiv.»
Neascultător. Vezi v.18.
Răzvrătit. Vezi aceeaşi expresie în Proverbe 23,20-22. „Lacom” este mai bine tradus cu
„mâncător gălăgios”. Aceasta implică ideea de a fi risipitor iraţional, cheltuind sănătatea şi averea
cuiva.

21 Atunci toţi oamenii din cetatea lui să-l omoare cu pietre. Să nimiciţi astfel răul
din mijlocul vostru. Toţi israeliţii vor auzi şi se vor teme.
Oamenii din cetatea lui. Tânărul era incorigibil, totuşi aducerea la îndeplinire a unei pedepse atât
de severe nu era lăsată la judecata tatălui; această solemnă răspundere revenea oamenilor din
cetate (vezi cap. 13,10; 17,5; 22,24). A disciplina cu severitate era competenţa părintelui
(Proverbe 19,18), dar nu şi executarea pedepsei cu moartea. Pentru alte crime care meritau
pedeapsa cu moartea, vezi Exod 21,15.17; Levitic 20,2.27; compară cu Iosua 7,25.
Să nimiciţi astfel răul. Vezi cap. 19,20.

Diferite reglementări

22 Dacă un om care a săvârşit un păcat vrednic de moarte, a fost omorât şi l-aţi

spânzurat b(Sau: l-aţi tras în ţeapă, mod de expunere a trupurilor celor executaţi) de
un copac,
L-aţi spânzurat. Spânzurarea nu este rar raportată în Biblie (Geneza 40,22; 2 Samuel 21,12;
Estera 7,10; 9,14). Comentatorii iudaici susţin că acuzatul era omorât şi după aceea cadavrul
spânzurat de un pom.

23 să nu-i rămână trupul atârnat de lemn întreaga noapte, ci să-l îngropaţi în aceeaşi
zi, pentru că blestemat de Dumnezeu este cel atârnat de lemn. Să nu pângăriţi
pământul pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru, vi l-a dat ca moştenire.
Să nu-i rămână…întreaga noapte. Vezi Iosua 8,29; 10,27.
Cel atârnat de lemn. Rădăcina tradusă „blestemat” mai înseamnă şi „josnic”, „de dispreţuit”.
Compară cu argumentul apostolului Pavel din Galateni 3,10-14.
Să nu pângăriţi pământul. Ţara era considerată ca fiind spurcată prin expunerea trupurilor
criminalilor cărora li s-a aplicat pedeapsa capitală. Criminalul care era spânzurat era considerat ca
fiind sub blestemul lui Dumnezeu şi trupul lui nu trebuia să rămână de privelişte publică. Isus a
fost condamnat de propriul popor ca unul din cei mai răi criminali şi ca fiind sub blestemul lui
Iehova (Matei 27,43; compară cu Isaia 53,4).

~ 110 ~
Capitolul 22

1 Dacă vei vedea boul sau oaia fratelui tău rătăcindu-se, să nu fii nepăsător, ci să i le
aduci înapoi.

Boul... fratelui tău. Răspunderea pentru prosperitatea unui prieten sau vecin a fost cu stricteţe
prescrisă şi extinsă chiar la un vrăjmaş (Exod 23,4). Traducerea KJV, „rătăcindu-se”, este
nepotrivită faţă de cuvântul ebraic care înseamnă „fiind alungată”. Acelaşi cuvânt mai este redat
~ 111 ~
prin „tăindu-i” (Deutronom 20,19), „risipit” (Deutronom 30,4), „abate” (Deutronom 30,17),
„fugit” (Iov 6,13). Dacă vitele, în acest caz, doar s-ar fi rătăcit, a le aduce înapoi n-ar fi fost
altceva mai mult decât o chestiune de timp şi efort. Dat textul mai sugerează şi că în unele cazuri
erau alungate de hoţi. În astfel de cazuri, exista un element de risc personal, când era posibil să
aibă loc pierderea vieţii.
Nepăsător. Compară cu Isaia 58,7.
Să i le aduci înapoi. Nu era de ajuns să aducă la cunoştinţa proprietarului, ci trebuia să fie depus
efort spre a redobândi proprietatea lui. Compară cu pilda samariteanului milos (Luca 10,30-35).

2 Dacă fratele tău nu locuieşte aproape de tine sau dacă nu-l cunoşti, să iei animalul
acasă la tine şi să-l păzeşti până va veni după el. Atunci să i-l dai înapoi.

Să iei animalul. Aceasta putea să cuprindă îngrijirea animalelor rănite şi, desigur, adăpostirea şi
hrănirea lor, până ce va fi descoperit proprietarul de drept.

3 La fel să faci şi cu asinul, cu haina sau cu orice lucru pierdut de cel din poporul
tău, pe care el l-a pierdut, iar tu l-ai găsit; să nu fii nepăsător.

Orice lucru pierdut. Aceeaşi lege ca în versetele 1 şi 2 era aplicată la orice ar putea un om să
găsească. Principiul de bază al iubirii pentru aproapele cuprindea interes pentru tot ce îl afecta pe
el. Compară cu învăţătura lui Isus din Matei 5,42-48.

4 Dacă vei vedea asinul sau boul fratelui tău căzut pe drum, să nu-l ocoleşti, ci să-l
ajuţi să se ridice.

Să nu-l ocoleşti. Adică, a o lua din loc înainte ca el să fie observat în apropierea animalelor în
suferinţă (vezi Luca 10,31.32).
Să-l ajuţi. Compară cu Exod 23,4.5.

5 Femeia să nu se îmbrace cu haine bărbăteşti, iar bărbatul să nu se îmbrace cu

îmbrăcăminte femeiască, fiindcă DOMNUL, Dumnezeul vostru, detestă pe cel ce face
acest lucru.

Să nu se îmbrace. Probabil că aceasta se referă la obiceiul păgân – destul de comun astăzi în

unele ţări – a unui schimb de sex simulat pentru scopuri imorale, bărbaţii purtând îmbrăcămintea
femeilor, imitând manierele lor şi oferind trupurile lor pentru scopuri imorale. Cuvântul tradus aici
„ceea ce aparţine” este folosit pentru multe alte obiecte, nu doar pentru îmbrăcăminte, precum
„scule de aur” (Geneza 24,53), „arme” (Geneza 27,3), „lucruri” (Geneza 31,37), „arme”
(1 Samuel 14,1.6), „traistă” (1 Samuel 17,40), „lucruri scumpe” (Naum 2,9). Dumnezeu a făcut pe
om parte bărbătească şi parte femeiască, iar această deosebire trebuie să fie cinstită şi respectată.
Dorinţa de a ascunde această deosebire izvorăşte din idealuri josnice şi contribuie la imoralitate.
6 Dacă vei găsi un cuib de pasăre lângă drum, într-un copac sau pe câmp, cu pui sau
ouă, iar mama şezând peste pui sau peste ouă, să nu iei mama împreună cu puii.
Mama împreună cu puii. Sau „mama şi puiul ei”. Se presupune că referirea de aici se referă la o
pasăre curată care poate fi mâncată. Dumnezeu ţine seama de susceptibilităţile şi vieţile creaturilor
Lui mai mici (Matei 10,29; Luca 12,6) şi este mulţumit şi onorat când facem la fel (vezi
Levitic 22,27). A lua viaţa creaturilor lui Dumnezeu din distracţie, sau ale necăji sau tulbura fără
rost este nevrednic de un creştin şi neplăcut în ochii lui Dumnezeu.

~ 112 ~
7 Ci să dai drumul mamei şi să nu iei decât puii, ca să-ţi fie bine şi să ai viaţă lungă.
Să dai drumul mamei. Aceasta va proteja specia, asigurând păstrarea vieţii păsării. Legile de
vânătoare moderne reflectă, în general, principiul stabilit aici.

8 Când vei construi o casă nouă, să faci un parapet pe acoperiş, ca să nu aduci vină
de sânge peste casa ta, dacă va cădea cineva de pe ea.
Un parapet. Acoperişul orizontal al unei case trebuia să aibă un parapet scund pentru a proteja de
cădere o persoană neatentă. Adesea acoperişul era folosit ca loc pentru uscarea diferitelor cereale
şi fructe, pentru copii sau pentru relaxare în răcoarea serii (vezi Iosua 2,6; 2 Samuel 11,2; 18,24;
Neemia 8,16; Matei 10,27; Fapte 10,9).

9 Să nu semeni două feluri de seminţe în podgoria ta, ca nu cumva să întinezi a(Sau

să dedici [DOMNULUI], asemenea lucruri nemaiputând fi folosite) şi rodul seminţei
pe care ai semănat-o, şi rodul viei.
Feluri de seminţe. O poruncă asemănătoare fusese dată şi cu privire la holdele lor (Levitic 19,19).
Probabil că această lege a fost dată pentru a se asigura păstrarea calităţii seminţelor. Din
încrucişare putea uşor să rezulte varietăţi inferioare şi Dumnezeu a considerat să ocrotească pe
poporul Său faţă de acestea. Încrucişarea selectivă ştiinţifică era necunoscută.
Întinezi. Literal, „sfinţit”, „sacru”, „sanctificat”, „consacrat” (Exod 29,21.37; 1 Samuel 21,5;
2 Cronici 26,18; 31,6; Ezra 3,5). Termenul acesta a fost aplicat la preoţi şi leviţi, la jertfe, altar,
persoana lui Dumnezeu, biserică, etc. Din cele 589 de ori în care este amintit cuvântul acesta şi
forma lui substantivală în Vechiul Testament, acesta este singurul loc unde este tradus „întinat”.
După cât se pare, traducătorii au înţeles greşit sensul. Înţelesul de aici este că produsul viei ar
deveni „sfânt”, adică „confiscat pentru sanctuar” (RSV). Acesta nu trebuia să fie folosit de
proprietar, nici nu putea fi vândut sau înstrăinat. El nu trebuia să beneficieze de el în nici un fel.

10 Să nu ari cu un bou şi cu un asin înjugaţi împreună.

Un bou şi un asin. Boul era un animal „curat”, iar măgarul „necurat”. Totuşi această interdicţie
probabil că era umană, având în vedere faptul că dimensiunea şi puterea animalelor erau inegale.
În răsărit astăzi cămilele şi măgarii sunt uneori înjugaţi împreună.

11 Să nu te îmbraci cu o haină ţesută din fire diferite, cum ar fi lâna şi inul ţesute
laolaltă.
Lâna şi inul. Vezi Levitic 19,19; Ezechiel 44,17.19; Apocalipsa 19,8.

12 Să faci ciucuri la cele 4 colţuri ale mantiei cu care te vei înveli.

Ciucuri. Mai exact încheietori. Cuvântul ebraic tradus astfel mai este folosit numai o singură dată
în Vechiul Testament (1 Regi 7,17, „ghirlandă”). El este de la verbul „a ajunge mare”, „a răsuci”,
şi nu este acelaşi cuvânt tradus cu „ciucuri” din Numeri 15,37-41.
Cele 4 colţuri. Sau „cele 4 colţuri” (RSV; compară Numeri 15,38 „margine” acelaşi cuvânt în
ebraică). „Haină”, de la verbul „a acoperi” era probabil o haină pe deasupra, de formă
dreptunghiulară, asemenea unei mantale, care mai este încă purtată de ţăranii din Palestina.
Săracii o foloseau ca acoperitoare în timpul nopţii. În vechime, iudeii purtau încheietori la
vedere, peste îmbrăcăminte. Întrucât acestea îi identificau uşor în vreme de persecuţie, ei au trecut
încheieturile de la haină pe dedesubt. Mai târziu ei au luat obiceiul să poarte încheieturile, sau
corzile împletite, numai la mantaua mică, purtată la rugăciuni. Îmbrăcămintea poporului lui
Dumnezeu trebuia să fie deosebită. Ei nu aveau voie să urmeze moda popoarelor în mijlocul
cărora locuiau.

~ 113 ~
13 Dacă un bărbat şi-a luat o soţie, iar după ce a intrat la ea b(Eufemism ebraic cu
sensul de a avea relaţii sexuale), a început s-o urască
A început s-o urască. Adică, află că nu-i place de ea. După cum s-ar părea, el s-a căsătorit cu
femeia respectivă fără nici o iubire reală pentru ea, ci în primul rând din cauza atracţiei fizice.
Atracţia fizică este unul dintre cele mai precare baze de întemeiere a unei familii. Unitatea
spiritului este unica legătură sigură şi statornică dintre soţ şi soţie.

14 şi să-i aducă învinuiri, scoţându-i astfel un nume rău, zicând: «Am luat-o de soţie
pe femeia aceasta şi când m-am apropiat de ea nu am găsit nici un semn al fecioriei
ei»,
Învinuiri. Literal, „a o învinui de desfrânare”. Nu este decât un om josnic şi egoist acela care va
învinui pe nedrept pe soţia lui şi va ruina cinstea ei numai pentru a-şi asigura dreptul „legal” de a o
alunga.Un astfel de om trebuia să fie pedepsit în public(v. 18).Vezi textele din Numeri 14:36,37;
Deutronom 19,18.19 despre atitudinea lui Dumnezeu faţă de un raport mincinos.
Fecioriei. Cuvântul tradus „fecioară” este adevăratul termen pentru o virgină în sensul absolut.
Versetul se citeşte literal: „şi n-au găsit-o privitor la fecioria ei”. Pentru acelaşi substantiv vezi
versetul 15,17.20 (vezi şi Levitic 21,13, etc.).

15 atunci părinţii fetei să ia şi să aducă semnele fecioriei fetei la poartă, înaintea

celor din sfatul bătrânilor cetăţii.
Semnele. Din vremurile cele vechi dovada fecioriei unei tinere femei era păstrată ca dovadă a
nepătatei ei tinereţi. Imediat după consumarea împreunării, această dovadă fizică (vezi v.17) era
arătată celor mai apropiate rude, care puteau fi chemate apoi ca martori importanţi ai fecioriei ei.
La poartă. Vezi Geneza 19,1.

16 Tatăl fetei să spună înaintea sfatului bătrânilor: «Am dat-o pe fiica mea de soţie
acestui bărbat, dar el nu o mai iubeşte.
Tatăl fetei. După cum s-ar părea, mama nu lua parte activă la apărarea publică, dar prezenţa ei
acolo era o dovadă deosebită a interesului faţă de caz.

17 Acum el o învinuieşte pe fiica mea că nu a fost fecioară, dar iată, acestea sunt
semnele fecioriei ei!» Atunci părinţii fetei să desfacă haina înaintea sfatului
bătrânilor cetăţii,
Haina. Cuvântul tradus „haină” este cel obişnuit pentru „capot” sau „învelitoare”, o haină mare
pătrată, de obicei din in, purtată ca îmbrăcăminte exterioară atât de bărbaţi cât şi de femei (folosit
în Deutronom 22,5; compară cu Geneza 35,2; Exod 22,24; 2 Samuel 12,20; Rut 3,3), şi folosită ca
învelitoare la culcare (Exod 22,27).

18 iar aceştia să-l ia pe bărbatul acela şi să-l pedepsească.

Aceştia. Adică, cercetarea oficială fiind făcută împreună cu prezentarea dovezilor, hotărârea era
luată de bătrâni.
Să-l pedepsească. Condamnatul primea 40 de lovituri de la bărbaţii numiţi să administreze
pedeapsa (cap. 25,3). Iosif Flaviu (Antiquities IV 8,23) spune că omul primea 39 de lovituri.

19 Să-l pună să plătească 100 de şecheli de argint c(Sau: sicli, greutate de bază,

~ 114 ~
comună la toate popoarele semite antice; existau mai multe tipuri de şechel: regal (2
Sam. 14:26; aproximativ 13 gr), obişnuit (aproximativ 12 gr) şi cel al Lăcaşului
(aproximativ 10 gr); greutatea şechelului a variat în diferite vremuri şi în diferite
zone; aproximativ 1,2 kg) şi să-i dea tatălui fetei, pentru că a scos nume rău unei
fecioare israelite. Ea va rămâne soţia lui, iar el nu va putea s-o izgonească toată viaţa
lui.
Să-l pună să plătească. „Să-l amendeze” (RSV). Amenda aplicată era de două ori din ceea ce
mirele se obliga să dea miresei. Cuvântul tradus „gloabă” mai însemna şi „a pedepsi”, adică
pedeapsă prin plătirea pedepsei (Exod 21,22).
Nu va putea s-o izgonească.Un astfel de aranjament cu greu a putea face viaţa de căsătorie
fericită în sensul modern.Soţul a dorit să scape de nevasta lui,dar a fost obligat s-o reţină împotriva
voinţei lui. Dar procedura a îndreptăţit-o pe soţie şi a restabilit caracterul ei în ochii lumii.

20 Dar dacă faptul este adevărat şi fata nu a fost găsită fecioară,

21 atunci ei vor trebui s-o aducă la uşa casei tatălui ei ca să fie omorâtă cu pietre de
către bărbaţii cetăţii, pentru că a săvârşit o urâciune în Israel, desfrânându-se pe
când era în casa tatălui ei. Astfel să nimiciţi răul din mijlocul vostru.
La uşa. Ea a dezonorat casa tatălui ei, de aceea trebuia să fie pedepsită la uşa lui.
Omorâtă cu pietre. Compară cu cap. 21,21.
Urâciune în Israel. Cuvântul tradus „mişelie” este greu de exprimat, el este redat ca „nelegiuire”
(Judecători 19,24) şi „nelegiuit” (Isaia 32,6). El conţine ideea de ruşine, destrăbălare fără nici un
pic de bun simţ.

22 Dacă se va găsi un bărbat culcându-se cu o femeie măritată, să fie omorâţi

amândoi, atât bărbatul care s-a culcat cu femeia, cât şi femeia. Să nimiciţi astfel răul
din Israel.
Amândoi. Felul morţii nu este arătat. Tradiţia iudaică este că toţi cei de felul acesta erau
spânzuraţi, dar puteau fi şi omorâţi cu pietre, ca în versetul 24 (Ezechiel 16,38.40; 23,45.47). Vezi
şi întâmplarea din Noul Testament (Ioan 8,5.7) a unei femei presupusă a fi logodită.

23 Dacă o fată fecioară este logodită, iar un bărbat o întâlneşte în cetate şi se culcă
cu ea,
Logodită. Cazul acesta este tratat ca şi când ar fi adulter adevărat, având în vedere că fata era
făgăduită „soţului” ei şi considerată ca femeie măritată. Compară cu cazul lui Iosif şi Maria, a
căror ceremonie de căsătorie nu avusese încă loc, ci numai logodna lor. Totuşi, despre ea se
vorbea ca despre „soţia” lui Iosif (Matei 1,20.24). Logodnei apusene îi lipseşte solemnitatea şi
caracterul obligatoriu al logodnei orientale (2 Samuel 3,14).

24 să îi aduceţi împreună la porţile cetăţii şi să-i ucideţi cu pietre pe amândoi: pe

fată s-o condamnaţi pentru că nu a strigat în cetate, iar pe bărbat fiindcă a necinstit-o
pe soţia semenului său. Să nimiciţi astfel răul din mijlocul vostru.

25 Dar dacă bărbatul acela va întâlni pe câmp o fată logodită şi o va forţa să se culce
cu el, atunci doar bărbatul care s-a culcat cu ea să fie ucis.

~ 115 ~
 Pe câmp. Se presupunea că fata a fost obligată să se supună, ei i se acorda beneficiul îndoielii.
Prin apropiere nu existau oameni cărora să le ceară ajutor (versetul 27), şi i se atribuia nevinovăţia
dacă cercetările nu dovedeau contrariul (2 Samuel 13,11).

26 Fetei să nu-i faceţi nimic, pentru că ea nu este vinovată de nici un păcat vrednic
de moarte; căci este ca şi cum un om se năpusteşte asupra semenului său şi îi ia
viaţa.

27 El a întâlnit-o pe câmp pe fata logodită şi, deşi ea a strigat, nu a fost nimeni care
să o salveze.

Întâlnit-o. Poate păzind turma sau strângând ierburi, ori scoţând apă. Se presupunea că ea se află
într-o lucrare legitimă şi a fost violată.

28 Dacă un bărbat întâlneşte o fată fecioară nelogodită şi o forţează să se culce cu el

şi este descoperit,

Nelogodită. În acest caz, fata nu era considerată ca soţie, pentru ca nu avusese loc nici o
ceremonie de logodnă, cu schimbul de făgăduieli solemne şi plata unei sume de bani.
Este descoperit. Se putea să fie surprinşi de martori, sau puteau mărturisi ei, cu scopul de a forţa
situaţia – datorită opoziţiei părinţilor privind căsătoria.

29 bărbatul care s-a culcat cu ea, să plătească tatălui fetei 50 de şecheli de argint
d(Vezi nota de la 22:19; aproximativ 0,6 kg). Ea să rămână soţia lui, pentru că a
necinstit-o, iar el nu va putea s-o izgonească toată viaţa lui.

30 Nimeni să nu o ia de soţie pe nevasta tatălui său e(Probabil alta decât mama sa) şi
nici să nu descopere învelitoarea tatălui său.

Nevasta tatălui său. Compară cu Levitic 18,8; 20,11; Ezechiel 22,10.

Învelitoarea tatălui său. Textul se citeşte literal, „să nu îndepărteze poala hainei tatălui său”.
Aceasta se referă la obiceiul oriental când un bărbat nou căsătorit întinde poala hainei lungi peste
soţia sa, ceea ce înseamnă că ea este proprietatea lui şi că numai el are drept asupra ei (Rut 3,9-14;
4,10; Ezechiel 16,8).

Comentarii Ellen G. White:

4 WM 48
5 1T 421, 457, 459

Capitolul 23
Reglementări privind curăţia adunării

1 Nici un om care este castrat prin zdrobire sau tăiere să nu intre în adunarea
DOMNULUI.

~ 116 ~
 Castrat prin zdrobire. Schilodirea intenţionată a organelor unui bărbat încă este practicată în
India de „oamenii sfinţi”, ca o consacrare pentru zeii lor. Obiceiul acesta a existat la diferitele
popoare antice ca parte a religiei lor (vezi Levitic 21,20).
Să nu intre. Pentru a scoate în evidenţă oroarea lui Dumnezeu privind mutilarea corpului
omenesc. Aceeaşi interdicţie aplicată şi la anumiţi străini, însemna în mod evident excluderea de
la sanctuar, unde se închina adunarea (Neemia 13,1,7; Plângeri 1,10), dar nu excludere de la
mântuire, sau casa spirituală de la Dumnezeu (vezi Isaia 56,3.5). Mai târziu, în comunitatea
spirituală a credincioşilor creşti, un eunuc a fost mult onorat de către un sol special trimis de
Dumnezeu (Fapte 8,27-40). Eunucii erau folosiţi în slujba regilor lui Israel şi Iuda (2 Regi 9,32;
Ieremia 29,2).

2 Bastardul să nu intre în adunarea DOMNULUI, nici chiar cei din a zecea generaţie a
lui să nu intre în adunarea DOMNULUI.

Bastardul. Rădăcina cuvântului astfel tradus este necunoscută. Tradiţia rabinică nu aplică acest
cuvânt la cineva născut în afara căsătoriei, ci îl limitează la cel născut din incest. Altfel considerat
cuvântul ar însemna un ne-israelit, sau un străin a căror strămoşi sunt necunoscuţi. Curăţenia
familiei şi viaţa spirituală au fost întotdeauna o chestiune de supremă importanţă pentru
Dumnezeu. Despre excluderea din adunare vezi versetele 1,3.

3 Amonitul sau moabitul să nu intre niciodată în adunarea DOMNULUI, nici chiar cei
din a zecea generaţie a lor să nu intre în adunarea DOMNULUI,

Amonitul sau moabitul. Tobia, un amonit, a fost exclus din Templu, pe baza acestui text (vezi
Neemia 2,10; 13,1-8).

4 fiindcă nu v-au întâmpinat cu pâine şi cu apă pe drum, la ieşirea voastră din Egipt
şi l-au adus împotriva voastră pe Balaam, fiul lui Beor, din Petorul Aram-
Naharayimului a(NV Mesopotamiei) pentru a vă blestema.

Nu v-au întâmpinat. Atitudinea neprietenoasă a lui Amon si Moab a adăugat mult la greutăţile
copiilor lui Israel. Amândoi erau înrudiţi cu Israel, dar nu i-au acordat nici măcar politeţea
obişnuită datorată străinilor, cu mult mai puţin aceea datorată rudelor (Geneza 14,18; 18,2;
19,1.2).
Dumnezeu le poruncise deja izraeliţilor să nu deranjeze pe amoniţi (Deutronom 2,19).
Contradicţia aparentă dintre declaraţia făcută aici, că moabiţii nu au ieşit înaintea lui Israel cu
provizii, şi aceea din capitolul 2:29, că ei au făcut lucrul acesta, este mai mult aparentă decât reală.
Cuvintele din capitolul 23,4 înseamnă numai că moabiţii nu le-au oferit hrană de bună voie,
într-un spirit prietenos – nu că ei n-au vândut hrană izraeliţilor în schimbul banilor.
L-au adus împotriva voastră pe Balaam. Aceasta a fost lucrarea moabiţilor ajutaţi de madianiţi
(Numeri 22,4-7). Hristos a învăţat că persoana nerecunoscătoare nu va moşteni împărăţia
(Matei 25,41-46). Vrăjmăşia arătată faţă de biserică este privită ca ostilitate faţă de Hristos însuşi
(Fapte 9,4.5).
5 Dar DOMNUL, Dumnezeul vostru, nu a vrut să-l asculte pe Balaam, ci a schimbat
blestemul în binecuvântare, pentru că DOMNUL, Dumnezeul vostru, vă iubeşte.

Nu a vrut să-l asculte. Profetul era dornic să blesteme pe Israel, dar Iehova a pus în gura lui
cuvinte pe care el nu s-a putut abţine să le pronunţe (vezi Numeri 22). Era cu neputinţă pentru un

~ 117 ~
profet fals să înlăture binecuvântările lui Dumnezeu şi să aplice blesteme asupra poporului Său.
Blestemele lui Balaam au fost schimbate în binecuvântări (Numeri 23 şi 24).
Alte exemple a grijii ocrotitoare a lui Dumnezeu sunt raportate despre Iosif (Geneza 39,1-3;
41,39-45), despre Mardoheu şi poporul iudeu (Estera 6-10), despre tânărul Daniel şi cei 3 tovarăşi
(Daniel 3,16-30; 6,1.2) şi mulţi alţii.

6 Să nu contribui nici la fericirea lor, nici la bunăstarea lor b(În ideea de a nu

încheia tratate de alianţă şi prietenie), în toate zilele vieţii tale, pentru totdeauna.

Fericirea lor. Aceasta se referă la fraternizarea cu vecinii lor păgâni (vezi Ezra 9,12). Israel
trebuia să rămână cu totul deosebit de aceste popoare în măsura în care era vorba de legături
pentru scopuri sociale. Experienţa de la Baal-Peor dovedise tragicele rezultate ale unor astfel de
asocieri (vezi Numeri 25,1-9). Avertizarea aceasta era deosebit de potrivită având în vedere faptul
că moabiţii erau vecinii lor apropiaţi, şi fără îndoială că ar fi fost multe ocazii de asocieri libere şi
intime.

7 Să nu-l dispreţuieşti pe edomit, căci este rudă cu tine. Să nu-l dispreţuieşti pe

egiptean, pentru că ai fost străin în ţara lui.

Pe edomit. Exista o permanentă stare de ostilitate între regatul vecin al lui Israel şi al Edomului
(Numeri 20,18-21; vezi 2 Samuel 8,13).
Pe egiptean. Nu trebuia să se uite că Israel a găsit refugiu în Egipt timp de mulţi ani, şi a
prosperat în ţară, în ciuda greutăţilor impuse.

8 A treia generaţie de copii care li se vor naşte vor putea să intre în adunarea
DOMNULUI.

A treia generaţie. Timp de 200 de ani, Israel găsise un cămin în Egipt. Ei se bucuraseră de
ocrotire şi întreţinere într-un timp de foamete grozavă. Mai târziu a venit prigoana. Totuşi
Dumnezeu nu dorea ca poporul Său să vadă numai partea rea a caracterului unei naţiuni şi să
stăruie asupra ei. În al treilea neam, urmaşilor Edomului sau Egiptului le erau îngăduite toate
privilegiile poporului lui Dumnezeu, după ce au fost circumcişi. Probabil că au existat relaţii
comerciale şi culturale importante între cele două ţări.

9 Când veţi înainta cu oştirea împotriva duşmanilor voştri, să vă feriţi de orice lucru
rău.

De orice lucru rău. Aici este amintită stricteţea cu privire la curăţenia fizică şi spirituală. O oştire
în marş, o mare grupare de oameni ruptă de legăturile sociale normale, are multe ispite de
comportare josnică. Situaţia lui Israel înaintea lui Dumnezeu era mult mai importantă decât
pregătirile ei militare pentru confruntarea cu vrăjmaşul. Dumnezeu nu putea să conducă în mod
consecvent la victorie un popor necredincios şi necurat.

10 Dacă vreunul din voi va fi necurat din cauza unei întâmplări din timpul nopţii, să
iasă din tabără şi să rămână acolo.
Va fi necurat. Vezi Levitic 15,16. De fapt, Dumnezeu cerea ca oştirea lui Israel să fie liberă de
pângărirea morală, ceremonială şi fizică, naturală. Iehova era în mijlocul taberei pentru a-i
conduce la biruinţă. El nu avea să îngăduie purtarea josnică, prea frecvent asociată cu viaţa
militară.

~ 118 ~
11 Seara să se spele în apă, iar după asfinţitul soarelui să se reîntoarcă în tabără.
Seara. El nu avea să-şi recâştige curăţia până la sfârşitul zilei.

12 Să aveţi un loc în afara taberei şi acolo să ieşiţi.

Acolo să ieşiţi. Trebuia să se aibă în vedere bunăcuviinţă şi respect faţă de regulile de viaţă.
Trebuiau să fie impuse reguli sanitare nu numai din respect pentru fineţea de sentiment, ci şi
pentru a ocroti sănătatea oştirii.

13 Printre uneltele voastre să aveţi şi o lopată cu care să săpaţi în locul din afara
taberei, ca să vă acoperiţi murdăriile.
O lopată. O unealtă ascuţită pentru diferite întrebuinţări. Ea era folosită ca pană sau ţăruş pentru
cort (Exod 27,19; Judecători 4,21.22), ca unealtă de ţesut (Judecători 16,13.14), ca stâlp, folosit la
figurat drept ocrotire sub braţul lui Dumnezeu (Isaia 33,20). Traducerea RSV zice: „un baston cu
armele voastre”.

14 Căci DOMNUL, Dumnezeul vostru, merge în mijlocul taberei voastre ca să vă

ocrotească şi să vi-i dea în mâini pe duşmanii voştri. Prin urmare, tabăra voastră va
trebui să fie sfântă, ca El să nu vadă nimic necurat la voi şi să se întoarcă de la voi.
Dumnezeul vostru merge. Făcând astfel tabăra un pământ sfânt. Chivotul era în tabără ca semn al
prezenţei lui Iehova (vezi Numeri 10,33-36). Forma verbului „a umbla” folosită aici sugerează
umblarea în sus şi în jos în tabără (vezi Geneza 3,8; 13,17; 2 Samuel 7,6.7). Compară cu declaraţia
apostolului Pavel din 2 Corinteni 6:16 la 7:1, care se poate să fi avut în minte acest verset când
scria.
Nimic necurat. Literal, „nici o goliciune de nici un fel”, de obicei însemnând poziţie indecentă.
Acelaşi cuvânt se întâlneşte în Geneza 9,22.23; Exod 28,42; Levitic 18,6.7; etc.
Să se întoarcă. Compară cu Ieremia 32,40. Nimic ruşinos, necurat, indecent, nu trebuia să fie
îngăduit să aibă loc nemustrat, sau Dumnezeu nu avea să mai rămână în tabără, ceea ce însemna că
El avea să îngăduie vrăjmaşilor lor să-i înfrângă. O biserică necurată nu poate fi biruitoare în lupta
dintre Hristos şi Satana, pentru că binecuvântarea cerului îi aşteaptă numai pe cei care se încred în
El şi-L ascultă fără rezerve.

Diferite reglementări

15 Să nu-l daţi înapoi stăpânului său pe sclavul care se va refugia la voi.

16 Să locuiască la voi, în mijlocul vostru, în locul pe care îl veţi alege, în una din
cetăţile voastre, acolo unde îi va plăcea. Să nu-l asupriţi.

Să locuiască la voi. În cetatea în care îi plăcea lui (cap. 15,7; 16,5; 17,2; 18,6).
Să nu-l asupriţi. Spiritul legii lui Moise se opunea robiei. Mai degrabă era recomandat un spirit al
amabilităţii (Levitic 19,33.34).
17 Să nu existe printre femeile din Israel nici o prostituată şi să nu existe printre
bărbaţii din Israel nici unul care practică prostituţia. c(Interdicţia se referă aici la
prostituţia sacră, practică întâlnită în religiile antice)
Nici o prostituată. Limbajul acestui verset este general, totuşi referirea principală pare să fie la
prostituţia religioasă. Cuvintele traduse „curvă” şi „sodomit” se trag din aceeaşi rădăcină ebraică,
care înseamnă „sfinţit” sau „sfânt”, aşa cum este aplicat la sanctuar (Exod 26,33.34), la hainele

~ 119 ~
sfinte (Exod 28,2.4), la altar (Exod 29,37), etc. RSV traduce „prostituată de cult”. Prostituata de la
templu a fost întotdeauna un element al idolatriei. Una ca aceasta este o parte a vieţii de la templu
astăzi în unele părţi ale Orientului şi este cunoscută ca devadasi, literal „slujitoare a zeului”.
Prostituarea templului era o scârbă înaintea lui Dumnezeu, în orice caz, dar prostituţia consacrată
ca parte a religiei este cea mai oribilă degradare. Vezi referirile la prostituţie în legătură cu religia
din 1 Regi 14,23.24; 15,12; 2 Regi 23,7; Ieremia 3,2.

18 Să nu aduci în Casa DOMNULUI, Dumnezeul tău, câştigul unei prostituate sau al

unui sodomit d(Ebr.: câine, cuvânt asociat adesea cu impuritatea spirituală sau
morală), ca împlinire a unui jurământ, căci şi unul şi celălalt sunt o urâciune înaintea
DOMNULUI, Dumnezeul tău.
Câştigul. Cuvântul pentru „câştig” este de obicei folosit pentru plata făcută unei femei pentru
prostituirea obişnuită, fie pentru aceea în legătură cu închinarea de la templu (Osea 9,1; Mica 1,7).

Sau al unui sodomit.Cuvântul „preţ” nu este din aceeaşi rădăcină ca „câştig”. Acesta este „preţul”
sau „plata” pe care o primeşte „câinele”. Cuvântul „câine” este folosit aici pentru a indica o
persoana amintită în versetul 17 ca fiind un „sodomit”. În ebraică, el este un termen de dispreţ
(1 Samuel 17,43; 2 Samuel 16,9; Isaia 56,10). Compară cu descrierea apostolului Ioan despre cei
care nu pot intra în Împărăţia veşnică (Apocalipsa 22,15). În ţările orientale, câini rătăcesc încoace
şi încolo, jumătate sălbatici, înfometaţi şi murdari (1 Regi 14,11). Ei sunt un simbol al necurăţiei şi
al celor respinşi.

19 Să nu iei dobândă de la cel din poporul tău: nici pentru argint, nici pentru
mâncare, pentru nimic care se împrumută cu dobândă.
Dobândă. Vezi Exod 22,25. Porunca aceasta nu se referă la afacere obişnuită, negoţ sau comerţ,
ci era partea săracilor, o lege în ţara lui Israel, şi era destinată numai pentru cei care sunt cu
adevărat în nevoie (vezi Exod 22,25; Levitic 25,35.36; compară cu Neemia 5,2-5.10-13).

20 De la străin vei putea lua dobândă, dar de la fratele tău să nu iei, pentru ca
DOMNUL, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în tot ce vei face, în ţara în care vei
intra ca s-o stăpâneşti.
De la străin. Un ne-iudeu, fie că locuieşte sau nu în Israel. Străinul care devenise un prozelit
trebuia să fie tratat ca un frate (Levitic 19,33.34).

21 Dacă vei face un jurământ DOMNULUI, Dumnezeul tău, să nu întârzii să-l

împlineşti, fiindcă DOMNUL, Dumnezeul tău, cu siguranţă te va întreba de el şi vei fi
vinovat de păcat.
Un jurământ. Adică o făgăduinţă solemnă făcută lui Iehova, o obligaţie să nu fie tratată cu
uşurinţă. Vezi, spre exemplu, Geneza 28,20; Numeri 21,2; Judecători 11,30; 1 Samuel 1,11;
2 Samuel 15,7; compară cu Numeri 30,2-16. Sensul principal al cuvântului ebraic este „ a dedica”.

Întârzii. De la cuvântul ebraic obişnuit, care înseamnă „a întârzia”, „a zăbovi”, „a rămâne în

urmă”. Aici nu se spune nimic cu privire la locul unde trebuia să fie făcută plata. Această
informaţie este dată în cap. 12,5.6.11.18.26. Pentru binecuvântarea pe care o primeşte cel care îşi
aduce la îndeplinire juruinţele sale, vezi Psalmi 22,25; 50,14; 56,12.13; 61,8; 65,1; 66,13.

22 Dacă te vei feri să faci un jurământ, nu vei păcătui.

~ 120 ~
 Feri. Nu este obligatoriu să faci juruinţe lui Iehova. Ceea ce este obligatoriu este aducerea la
îndeplinire a juruinţei după ce aceasta a fost făcută. O astfel de violare este păcat înaintea lui
Dumnezeu. A face o juruinţă lui Dumnezeu este a-ţi asuma o obligaţie sacră. Sustragerea de la
această obligaţie înseamnă a aduce pagubă vieţii spirituale (vezi Levitic 27; Numeri 30).

23 Să păzeşti şi să împlineşti tot ce-ţi va ieşi de pe buze, deoarece jurământul pe

care l-ai făcut DOMNULUI, Dumnezeul tău, cu însăşi gura ta, l-ai rostit de bunăvoie.

Ieşi de pe buze. N-a fost constrângere. Juruinţa a fost făcută de bună voie şi, prin urmare, trebuie
să fie adusă la îndeplinire.

24 Dacă vei intra în podgoria semenului tău, vei putea mânca câţi struguri doreşti,
până te vei sătura, dar să nu iei şi în coşul tău.

Mânca…struguri. Referirea de aici este în primul rând pentru lucrătorii din vie şi pentru
trecătorii care au nevoie de hrană. Este o practică obişnuită astăzi în Orient ca un om să ia un fir de
trestie de zahăr din ogor, în trecerea de la un sat la altul (vezi Matei 12,1-9).
Doreşti. Literal, „conform cu sufletul tău”. Cuvântul tradus de obicei „suflet”, înseamnă aici
„poftă” (vezi Psalmi 107,9; Proverbe 13,25; Isaia 58,11).
În coşul. Trecătorii puteau să-şi astâmpere foamea din acel moment. Dar a lua ceva însemna să
abuzeze de un privilegiu destinat ca binecuvântare pentru călători.

25 Dacă vei intra în aria semenului tău, vei putea culege cu mâna spice de grâu, dar
nu vei putea secera în aria lui.

Nu vei putea secera. Compară cu Marcu 2,23. Foamea legitimă trebuia să fie satisfăcută, a lua
mai mult avea să fie considerat furt. Această prevedere era în armonie cu cea de a doua „mare
poruncă” a iubirii faţă de aproapele şi era o recunoaştere că recolta era de la Dumnezeu.
Proprietarul n-avea să piardă o cantitate mare de grâu sau fructe luate astfel din ogorul sau
grădina lui de către un trecător. Proprietarul nu putea să simtă propriu zis că fusese păgubit, nici
străinul, dacă era sărac, să ajungă să simtă că societatea nu se interesa de nevoile lui.

Comentarii Ellen G. White:

3-6 PK 670
7, 8 PP 375
10, 11, 14 CH 62, 81, 101
14 Ed 38; MH 280; ML 129; PP 375; 6T 170
15, 16 PP 532
19 PK 647
19, 20 1T 535
21-23 4T 471
24, 25 DA 284

Capitolul 24
Reglementări privind divorţul şi recăsătoria

~ 121 ~
1 Dacă un bărbat se va căsători cu o femeie şi se va întâmpla ca ea să nu mai
găsească bunăvoinţă în ochii lui, pentru că acesta a descoperit ceva ruşinos la ea,să-i
scrie o carte de despărţire, să i-o dea în mână şi s-o lase să plece din casa lui.
Ruşinos. Literal, „goliciune” şi în mod figurat, ca aici, „ruşine” sau „dezonoare”. Fapta ei
ruşinoasă nu putea fi adulterul, pentru că acesta era pedepsit cu moartea (Deutronom 22,22;
compară cu Matei 19,9). Era pur şi simplu o comportare pe care soţul o considera indecentă sau
degradantă. Iudeii au înţeles acest precept mozaic ca însemnând că un bărbat putea divorţa de soţia
lui aproape pentru orice motiv. (Matei 19,3.7). Hristos a explicat, totuşi, că nu era voia lui
Dumnezeu ca divorţul să fie obţinut atât de uşor (Matei 19,4-6) şi că prevederea aceasta fusese
făcută numai din cauza „împietririi” inimilor lor. (Matei 19,8).
O carte de despărţire. Literal, „o notă de separare”.
Să i-o dea. Aceasta trebuia să fie dată în mod formal, probabil înaintea martorilor, pentru ca ea să
fie legal valabilă şi incontestabilă.
S-o lase să plece. Un alt act formal presupunea că soţul era dator să-i dea drumul
aprovizionând-o cel puţin cu mijloacele necesare pentru a ajunge în siguranţă la casa tatălui ei
(vezi Geneza 21,14; compară cu Deutronom 15,13).

2 Dacă ea a ieşit şi a plecat din casa lui, va putea să se căsătorească cu un alt bărbat
Va putea. Plecarea ei formală era un anunţ public al faptului că nu mai era soţia bărbatului şi din
cauza aceasta se putea mărita din nou. „Nota de separare”, sau „cartea de despărţire” desfăcea
complet căsătoria.

3 Dacă şi al doilea soţ nu o mai iubeşte, să-i scrie o carte de despărţire, să i-o dea în
mână şi s-o lase să plece din casa lui; sau dacă acest al doilea soţ va muri,
4 atunci primul soţ, care i-a dat drumul, nu va mai putea să se recăsătorească cu ea,
după ce ea s-a necinstit. Aceasta ar fi o urâciune înaintea DOMNULUI. Să nu aduceţi
vreun păcat asupra ţării pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru, v-a dat-o ca
moştenire.
S-a necinstit. Consumarea căsătoriei cu un al doilea soţ o făcea necurată faţă de întâiul ei soţ. A o
lua iarăşi de nevastă însemna să comită adulterul. Ea era nelegitimă pentru el (vezi Ieremia 3,1).
Vreun păcat asupra ţării. Adică, prin îngăduirea de stricăciune morală. Deşi Dumnezeu a îngăduit
unele lucruri pe care desigur că El nu le putea aproba (vezi Deutronom 14,26), existau limite
dincolo de care omul nu putea să treacă. Adesea „ţara” este personificată, ca şi când aceasta ar
simţi şi acţiona (vezi Levitic 18,25; Isaia 24,5).
Astăzi unii oameni se referă la Deutronom 24,1-4 ca un temei pe care ei sunt bucuroşi să-l
considere „divorţ creştin”. În realitate, aceste versete ne descoperă viaţa de cămin a iudeului, în
care luarea unei soţii era considerată ca achiziţionarea unei bucăţi de teren. Autoritatea soţului
asupra soţiei sale era aproape absolută. Scopul legii anunţate era de a îmbunătăţi soarta femeilor
evreice. Legea aceasta, departe de a stabili un nivel moral inferior, sau a aproba unul ca acesta,
reprezenta un nivel mult mai înalt decât recunoscutele obiceiuri crude ale vremii. Legea garanta
unei femei divorţate anumite drepturi şi în realitate o ocrotea de a fi considerată ca o adulteră şi ca
o lepădată. Ea părăsea căminul primului ei soţ ca femeie liberă şi membru respectat al societăţii,
cu dreptul de a contracta o căsătorie onorabilă. Cartea de despărţire declara că primul ei soţ nu mai
avea asupra ei nici o pretenţie legală şi că nu avea nici un fel de obligaţie faţă de el – ea era liberă
să devină soţia altui bărbat. Măritându-se din nou, ea nu devenea vinovată de adulter şi drepturile
primului ei soţ nu erau încălcate.
Divorţul mozaic nu a fost instituit pentru a anula idealurile căsătoriei aşa cum au fost instituite de
Dumnezeu la creaţiune, ci din cauza „împietririi” inimilor oamenilor. (Matei 19,8). Soarta femeii
gonite era deplorabilă. Cartea de despărţire uşura nenorocita ei soarta. Legea aceasta recunoştea

~ 122 ~
pur şi simplu situaţia apăsătoare şi încerca s-o îmbunătăţească. Aceasta era o lege a îngăduinţei, nu
poruncitoare. Aceste restricţii precise erau destinate să elimine uşoara procedură de divorţ, pe care
se pare că evreii o învăţaseră din legăturile lor cu popoarele păgâne.
Vorbirea atât de accentuată a lui Hristos a fost contra ideii soţiei ca proprietate (Matei 5,27-32;
19,3-9). Aceasta a adus multă mizerie şi nedreptate sexului feminin. Şcoala lui Hillel, care a
elaborat filozofia religioasă populară iudaică pe vremea lui Hristos, a interpretat expresia tradusă
„ceva ruşinos” (Deutronom 24,1) ca însemnând ceva care putea să fie neplăcut pentru soţ. Şcoala
mai strictă şi mai puţin populară a lui Şamai a definit „necurăţia” ca un act dovedit de impudoare
sau adulter. Pe vremea lui Hristos, şcoala Hillel îngăduia divorţul pentru astfel de josnicii ca
expunerea braţului unei femei în public, arderea mâncării, sau când soţul găsea o altă femeie mai
atrăgătoare. Despre această atitudine elastică Iosif Flavius scria: „Acela care doreşte să se despartă
de soţia sa pentru o pricină oarecare (şi multe astfel de pricini se întâmplau să fie printre oameni)
să-i dea în scris asigurarea că niciodată nu va mai fi soţia lui, căci în felul acesta ea putea fi liberă
să se mărite cu un alt soţ, cu toate că înainte de a fi dată această carte de despărţire nu trebuia să i
se îngăduie să facă aşa”. (Antiquities iv. 8,32).
Legea din Deutronom 24,1-4 nu instituie divorţul ci numai îl tolerează, ţinând seama de
nedesăvârşirile naturii omeneşti şi inferioarele concepţii morale ale poporului lui Dumnezeu din
acel timp. Spre a cunoaşte părerea lui Dumnezeu cu privire la căsătorie, nu trebuie să stabilească
alături de Deutronom 24,1-4, ci să meargă mai departe înapoi la Geneza 1,27 şi 2,24, cum a făcut
şi Isus. (Matei 5,27-32; 19,3-9). Sfatul scris de Moise pentru poporul zilelor lui trebuie să fie
interpretat în contextul acelor zile şi întotdeauna având în vedere idealul divin. Hristos a înălţat
privirea oamenilor spre acel ideal divin rânduit în Eden. Acea primă căsătorie constituie modelul
pe care Dumnezeu doreşte să fie urmat de poporul Său.

5 Dacă un bărbat s-a căsătorit de curând cu o femeie, să nu fie trimis la război, nici
să nu i se dea vreo sarcină. Timp de un an să fie scutit din cauza familiei şi să-şi
înveselească soţia cu care s-a căsătorit.
Căsătorit de curând. Adică dacă este „căsătorit de curând” (RSV; vezi cap. 20,5-8).
La război. Vezi cap. 20,7. Este în avantajul statului să dispună astfel de măsuri care vor cinsti şi
înălţa căsătoria. Legea aceasta prevedea timp pentru trainica stabilire a căminului. Ba chiar mai
important, din punct de vedere ebraic, ea făcea mai sigur ca un moştenitor să perpetueze numele
familiei şi să moştenească pământul familiei.
Sarcină. Literal, „slujbă” aşa cum este adesea tradus cuvântul ebraic (Numeri 4,23; 30, 35.39.43;
8,24). Aceasta se referă la orice slujbă publică care l-ar fi dus departe de cămin.

Reglementări privind dreptatea şi grija pentru ceilalţi

6 Să nu iei drept garanţie pietrele de moară – nici piatra de jos, nici piatra de
deasupra – deoarece e ca şi cum ai lua drept garanţie viaţa cuiva.
Pietrele de moară. Literal, „ambele pietre de râşniţă sau una din ele”. Cuvântul tradus „piatra de
râşniţă de deasupra” se poate referi la o piatră sau la o piesă a râşniţei (Judecători 9,53;
2 Samuel 11,21).
Viaţa cuiva. Adică, luând de la el ceva esenţial pentru pregătirea hranei lui şi periclitând
sănătatea familiei lui. De secole, săracii Orientului au trăit la limita înfometării, şi un lucru ca
acesta, în aparenţă mic, se putea dovedi tragic.
7 Dacă se va descoperi că un om l-a furat pe unul din fraţii lui israeliţi şi l-a tratat ca
pe un sclav sau l-a vândut, hoţul să fie omorât. Să nimiciţi astfel răul din mijlocul
vostru.
L-a furat. Vezi Exod 21,16. Răpirea unui om pentru a face un rob din el era o crimă pedepsită cu
moartea. Libertatea personală a omului era scumpă înaintea lui Dumnezeu. Robia era un păcat
~ 123 ~
nescuzabil înaintea lui Dumnezeu şi a societăţii, ca împotriva robului.Totuşi,sclavia a existat într-o
formă sau alta în ţările din Răsărit din timpuri imemorabile. Legile date de Dumnezeu lui Israel
erau destinate să elimine sclavia cu timpul. Sclavia calcă buna cuviinţă şi orice drept uman.

8 Păziţi-vă de plaga leprei a(Termenul ebraic poate desemna diverse boli ale pielii,
nu neapărat lepra) şi împliniţi cu stricteţe ceea ce preoţii leviţi v-au învăţat! Să faceţi
tot ce v-au poruncit.
Plaga leprei. Aceasta era cea mai rea formă de necurăţie ceremonială şi, de aceea, cu privire la ea
trebuiau să fie luate cele mai prudente precauţii. Două capitole lungi din Leviticul (cap.13 şi 14)
enumără simptomele foarte amănunţit. „Rana”, literal „lovitură”. Acelaşi cuvânt ebraic este folosit
în capitolul 17,8; 21,5.

9 Aduceţi-vă aminte ce i-a făcut DOMNUL, Dumnezeul vostru, lui Miriam pe drum,
la ieşirea voastră din Egipt.
Miriam. Vezi Numeri 12. Maria era unul din cei 3 conducători de seamă din Israel (Mica 6,4). Cu
toate acestea ea a fost deodată lovită cu teribila boală a leprei şi scoasă din tabăra lui Israel timp de
7 zile (Numeri 12,14). Nici poziţia ei însemnată, nici înrudirea ei personală cu Moise, n-au scutit-o
de aceasta. Leprosul cel mai sărac şi mai mizerabil nu era mai aspru tratat decât un lepros bogat
sau dintr-o familie de seamă. Exista printre iudei tendinţa de a vedea toate cazurile de lepră ca o
pedeapsă divină, dar nu este corect de a avea o astfel de părere faţă de toate cazurile.(Luca 13,1-6).
Lepra este un simbol al păcatului. Leprosul spiritual la care însuşi sufletul este bolnav, nu poate
găsi vindecare de boala lui în afară de Isus Hristos.

10 Când veţi împrumuta cu ceva pe semenul vostru să nu intraţi în casa lui ca să

luaţi lucrul stabilit drept garanţie.
În casa lui. Prevedere legală pentru ocrotirea celui sărac. Căminul lui şi conţinutul acestuia avea
să fie de mică valoare materială şi era compus numai din cele mai sărace lucruri de strictă
necesitate. O astfel de familie probabil că nu avea nimic mai mult decât îmbrăcămintea, câteva
oale şi o râşniţă primitivă, pe lângă teren şi casă. Totuşi un astfel de cămin trebuia să fie respectat
şi să rămână inviolabil. Acesta avea puţin de oferit pentru un împrumut (vezi Exod 22,26.27), dar
nu trebuia să se facă abuz de ceva de mică importanţă. Stăpânul trebuia să vină afară la uşă şi să
arate ce poate să ofere ca zălog. Cel care împrumuta nu trebuia să intre în cămin să ia sau să aleagă
ce voia să ia.

11 Să rămâneţi afară şi omul pe care l-aţi împrumutat să vă aducă afară lucrul

stabilit drept garanţie.
Să rămâneţi afară. Literal, „afară să stai”. Dumnezeu a ridicat un gard în jurul celui sărac şi umil.
Drepturile de proprietate ale nevoiaşului sunt tot atât de scumpe înaintea lui Dumnezeu ca ale
celui avut şi de clasă înaltă. Compară cu parabola din Matei 18,23-35. Dumnezeu aşteaptă ca
creştinul să dovedească consideraţie în legăturile lui cu fraţii.

12 Dacă omul este sărac, să nu vă culcaţi acoperindu-vă cu lucrul luat drept garanţie
de la el.

Să nu vă culcaţi. Haina lui de deasupra poate să fi fost singurul lui lucru de valoare pe care omul
sărac avea să-l ofere ca „zălog”. A oferi haina ca zălog nu era neobişnuit (Deutronom 24,17;
Iov 22,6; Proverbe 20,16; 27,13; Amos 2,8). Acest zălog nu trebuia să fie reţinut peste noapte
(Exod 22,25.26). Îmbrăcămintea exterioară era folosită pentru multe scopuri (Exod 12,34;

~ 124 ~
Judecători 8,25). Cu privire la cerinţa de a restitui zălogul unui om sărac, vezi Ezechiel 18,7.12;
33,15.

13 La apusul soarelui să-i daţi înapoi garanţia ca să se culce în haina lui şi să vă

binecuvânteze. Lucrul acesta este considerat drept de DOMNUL, Dumnezeul vostru.

Drept. Credinţa lui Avraam i-a fost considerată ca îndreptăţire înaintea lui Dumnezeu. Arătarea
îndurării faţă de cei săraci şi nevoiaşi este tot aşa de plăcută înaintea lui Dumnezeu (Matei 25,34-
36). Oamenii sunt persoane care fac obiectul afectuoasei iubiri şi îndurări a lui Dumnezeu şi El
doreşte ca noi să privim pe semenii noştri în acelaşi fel. Cuvântul ebraic pentru „îndreptăţire”
apare atât în forma masculină, cât şi feminină. Ultimii profeţi ai lui Israel au folosit forma
feminină, aşa cum face Moise aici, cu referire la atenţia compătimitoare faţă de săraci şi nevoiaşi.
Ei erau dependenţi de Dumnezeu (Psalmi 10,14; 72,2), care amintea mereu poporului Său că
datoria lor faţă de El cuprindea şi atenta purtare de grijă pentru aceşti nevoiaşi (compară cu
1 Samuel 2,8). Dar în acelaşi timp ei nu trebuiau să facă din „pomenile” lor, literal „îndreptăţire”
înaintea oamenilor (Matei 6,1). Ei trebuiau să fie drepţi înaintea lui Dumnezeu.

14 Să nu-l nedreptăţeşti pe angajatul sărac şi în nevoie, fie că este unul dintre cei din
poporul tău, fie că este vreun străin care locuieşte în regiunea ta, în cetatea ta.

Nedreptăţeşti.Literal, „fraudezi”.Acelaşi cuvânt ebraic este folosit în Lev. 19:13;1 Samuel 12:3,4;
Levitic 6:2,4.
Angajatul. Vezi Levitic 19,13; Ieremia 22,13; Maleahi 3,5; Iacov 5,4.
Străini. Nici o deosebire nu trebuia să fie făcută între iudeu şi prozelit (Levitic 19,34).

15 Să-i dai plata în fiecare zi înainte de apusul soarelui, pentru că este sărac şi
sufletul lui o doreşte. Altfel, ar striga împotriva ta către DOMNUL, Dumnezeul tău, şi
te-ai face vinovat de păcat.

Plata. Punctualitatea în plata salariului este o cerinţă tot atât de divină ca păzirea Sabatului sau
plata zecimii. Aceasta nu este o faptă de bunăvoinţă, ci de dreptate. Compară cu pilda lucrătorilor
din vie (Matei 20,1,2.8).
O doreşte. Literal, „înalţă sufletul său”. El trăieşte de pe o zi pe alta şi nu are rezerve.

16 Să nu-i omori pe părinţi pentru copii şi nici pe copii pentru părinţi. Fiecare om să
fie omorât pentru păcatul lui.

Fiecare. Nu era neobişnuit printre păgâni să se condamne o întreagă familie pentru crima unui
membru (Daniel 6,24), dar Dumnezeu doreşte ca păcătosul însuşi să poarte întreaga pedeapsă
pentru crima lui (2 Regi 14,6; Ezechiel 18,10-24). Scriptura trage o clară linie de despărţire între
pedeapsa aplicată pentru o faptă rea, ca aici (vezi şi Romani 6,23), şi rezultatele naturale ale unei
astfel de fapte (Ezra 20,5).
17 Să nu te atingi de dreptul străinului sau al orfanului şi să nu iei drept garanţie
haina văduvei.
Să nu te atingi de dreptul. Vezi Exod 22,22-24.
Haina văduvei. Compară cu Iov 24,3. Dreptatea nu trebuie să fie negată nici celui mai neajutorat.
Străinul, văduva, orfanul şi cel lipsit trebuie să se bucure de totala protecţie a legii (vezi
Matei 18,18-35).

~ 125 ~
18 Adu-ţi aminte că ai fost sclav în Egipt, iar DOMNUL, Dumnezeul tău, te-a
răscumpărat de acolo. De aceea îţi porunceşte să împlineşti poruncile acestea.
Ai fost sclav. Compară cu Levitic 19,33-34. Asupritorul care a experimentat el însuşi
amărăciunea asupririi are o îndoită vină.

19 Când îţi vei secera lanul şi vei uita un snop pe câmp să nu te întorci să-l iei.Lasă-l
străinului, orfanului şi văduvei, pentru ca DOMNUL, Dumnezeul tău, să te
binecuvânteze în toată lucrarea mâinilor tale.
Vei secera. Dumnezeu a lăsat numeroase legi pentru a uşura soarta celor nevoiaşi (Levitic 19:9,
10; 23,22). Celor fără ogor le-a fost dat privilegiul de a culege ce rămânea pe ogor, în vie sau în
pădurile de măslini. Proprietarul terenului putea să renunţe la ce rămânea în urma recoltării şi
astfel să aducă fericire celor săraci, să uşureze nevoile lor şi în acelaşi timp să încălzească propria
inimă (vezi Proverbe 11,24).

20 Când îţi vei scutura măslinii să nu te întorci să strângi ce a mai rămas în pomi.
Lasă-le străinului, orfanului şi văduvei.
Măslinii. Din anotimp în anotimp vremea recoltei ar vrea să le amintească oamenilor despre
valoarea şi frumuseţea spiritului de milă. Existenţa săracilor în mijlocul nostru ne dă ocazia de a
cultiva spiritul de generozitate. Acela care rămâne cu inima zgârcită pe vremea recoltei, când
adună frumoasele daruri ale naturii, se poate cu greu aştepta să exercite generozitate în alte
vremuri.

21 Când îţi vei strânge strugurii din vie să nu te întorci să strângi ce a mai rămas în
vie. Lasă ce a mai rămas străinului, orfanului şi văduvei.
22 Adu-ţi aminte că ai fost sclav în ţara Egiptului. De aceea îţi poruncesc să
împlineşti aceste porunci.
Adu-ţi aminte. Vezi v.18; cap. 15,15. Propriile experienţe grele şi dezamăgitoare din viaţă ar
trebui să ne facă miloşi faţă de alţii care mai târziu pot să sufere aşa cum am suferit noi altă dată.

Comentarii Ellen G. White:

5 AH 216
10-12 MH 187
10-13 MB 111
14, 15 PP 532
17 MH 187
19-21 MH 186
19-22 PP 531

Capitolul 25
1 Când 2 oameni se vor certa între ei, să se înfăţişeze la judecată şi să fie judecaţi.
Să fie considerat drept cel nevinovat, iar cel vinovat să fie condamnat.
Certa. O discuţie care duce la litigiu, aşa cum rezultă din ceea ce urmează. Cuvântul tradus astfel
este din rădăcina „a agita”, „a se certa gălăgios”, „a striga” (vezi Geneza 26,22; Iov 9,3;

~ 126 ~
Proverbe 25,9). Forma de substantiv folosită ca aici apare şi în Geneza 13,7; Iov 31,13.
La judecată. „La judecată” (RSV), locul de judecată (1 Regi 7,7; Isaia 28,6). Cuvântul judecată
se referă şi la proces, sau la procedura juridică din sala de judecată (Iov 14,3; Eclesiast 11,9;
12,14). În sfârşit, este folosit şi pentru hotărârea, sau „judecata” dată de judecător după auzirea
cazului (Maleahi 2,17) celui nevinovat. Literal, „pricina celui drept să fie dreaptă”. Cel acuzat în
mod fals trebuia să fie scutit şi achitat. Cuvântul tradus „îndreptăţit” este folosit şi pentru
îndreptăţirea păcătosului înaintea lui Dumnezeu. El este folosit aici în sensul legal de a pronunţa
nevinovăţia unui om (vezi Exod 22,9; 2 Samuel 15,4; Psalmi 4,21; Proverbe 17,15; Isaia 5,23).
Curţile de judecată au fost stabilite sub directa conducere a lui Dumnezeu.
Cel vinovat să fie condamnat. Cuvintele traduse aici „vinovat” şi „osândească” sunt din aceeaşi
rădăcină. Literal, expresia ar însemna „a face să fie ordonat cel nenormal” (neordonat). Rădăcina
înrudită în arabă înseamnă „a fi eliberat” (de ramuri) şi, de aceea, „rău ordonat” sau „scrântit”.
Trebuia să fie depusă o stăruinţă de a reabilita şi a potrivi, mai degrabă decât a pedepsi în înţeles
de răzbunare.

2 Dacă cel vinovat merită să fie lovit, judecătorul să pună să-l întindă la pământ ca
să fie lovit înaintea lui cu un număr de lovituri potrivit vinovăţiei lui,
Înaintea lui.Adică, în faţa publicului, înaintea martorilor şi judecătorilor. El era pus jos şi i se
dădea numărul de lovituri stabilite de judecători. Pedeapsa corporală era administrată de obicei cu
un băţ (2 Samuel 7,14), deşi erau folosite şi ramuri cu spini (Judecători 8,7.16), şi uneori bice
(1 Regi 12,11.14). „Scorpioanele” erau făşii de piele împletite cu noduri tari conţinând bucăţi
ascuţite de metal sau lemn.

3 dar să nu i se dea mai mult de 40 de lovituri, pentru ca nu cumva, dându-i-se mai

multe lovituri, fratele vostru să fie înjosit în ochii voştri.
Patruzeci de lovituri. Compară cu experienţa lui Pavel (2 Corinteni 11,24). Mai târziu iudeii au
fixat numărul la 39 ca să nu se dea, din nebăgare de seamă, mai mult de 40.
Înjosit. O pedeapsă prea severă ar fi dus la resentiment şi la simţământul că omul fusese tratat pe
nedrept. O lovitură peste 40 avea să fie considerată nedreaptă. Când pedeapsa era aplicată în
sinagogă era obiceiul să se citească texte ca Deutronom 28:58,59 în timpul biciuirii şi în prezenţa
martorilor.

4 Să nu legi gura boului în timp ce treieră grâul.

Gura boului. Din timpuri vechi era obiceiul să se folosească boii la scoaterea cerealelor prin
călcare. În India este astăzi un lucru obişnuit a pune botniţă la animale. Scoaterea cerealelor prin
călcare este adesea dureroasă pentru picioarele boilor şi nu este neobişnuit ca ei să şchioapete ca
rezultat al acestei acţiuni, mai ales dacă erau folosiţi peste măsură. Acest precept mozaic nu numai
că ocroteşte pe „bou” de tratamentul cel crud, ci era destinat să întipărească delicateţea – o
trăsătură neobişnuită la păgâni. Ia aminte la simţămintele exprimate în Proverbe 12,10 chiar asupra
acestei chestiuni. Apostolul Pavel s-a referit la Deutronom 25,4 ca dovadă că slujitorul trebuie să
primească un salariu potrivit şi adecvat, în armonie cu demnitatea sacră a slujbei lui (vezi
1 Corinteni 9,9; 1 Timotei 5,18; compară cu Matei 10,10). Slujirea credincioasă a oamenilor sau a
animalelor, merită o recunoaştere generoasă.

Legea leviratului

5 Dacă fraţii locuiesc împreună, iar unul dintre ei moare fără să aibă copii, soţia
celui mort să nu se mărite în afara familiei. Fratele soţului ei trebuie să intre la ea
a(Eufemism ebraic cu sensul de a avea relaţii sexuale) şi să se căsătorească cu ea,
împlinindu-şi astfel datoria de cumnat faţă de aceasta.

~ 127 ~
 Să se căsătorească cu ea, împlinindu-şi astfel datoria de cumnat. Scopul unei astfel de căsătorii
era să se asigure un succesor celui decedat (vezi Geneza 38,8; Matei 22,25). Primul copil născut
dintr-o astfel de legătură numită de obicei căsătorie levirată (căsătoria în care fratele soţului mort
fără urmaşi ia în căsătorie pe cumnata rămasă văduvă, n. trad.), trebuia să fie moştenitorul fratelui
decedat, cu scopul de a perpetua numele şi moştenirea lui. Un frate care refuza să îndeplinească
această îndatorire era dispreţuit în public. Acest obicei era comun la multe popoare vechi, deşi cu
mici deosebiri, şi mai era practicat de descendenţii unor vechi popoare din India. Cel mai bine
cunoscut exemplu biblic al aplicării principiului căsătoriei levirate este acela al lui Rut moabita
(Rut 1,22; 2,1-4.17).

6 Întâiul născut pe care ea îl va naşte, va purta numele celui mort pentru ca să nu i se

piardă numele în Israel. b(Legea leviratului (lat.: levir, „cumnat”) împiedica
înstrăinarea posesiunii familiei şi îi asigura văduvei un trai sigur şi liniştit.)
Numele. Compară cu Numeri 27,4; Rut 4,5. În toate epocile, oamenii au preţuit perpetuarea
numelui de familie. Aceasta rămâne adevărat pentru ţările orientale de astăzi, unde nu poate
deveni o nenorocire mai mare decât aceea de a muri fără un moştenitor de parte bărbătească.

7 Dacă bărbatul acesta nu va dori să se căsătorească cu soţia fratelui lui, atunci ea să

se ducă la cei din sfatul bătrânilor, la porţile cetăţii şi să le spună: «Cumnatul meu
nu vrea să ridice numele fratelui său în Israel şi nu doreşte să-şi împlinească datoria
de cumnat.»
Sfatul bătrânilor.Cu privire la autoritatea bătrânilor la poartă, vezi Deutronom 21,19; 22,15;
Rut 4,1. Legea nu cerea fratelui să se căsătorească cu văduva, dacă el simţea că nu o poate iubi.
Dar în cazul în care refuza să se căsătorească cu ea, ea putea face o plângere formală contra lui.

8 Cei din sfatul bătrânilor cetăţii să-l cheme la ei şi să-i vorbească. Dacă el refuză în
continuare să se căsătorească cu ea,
Sfatul bătrânilor. „Bătrânii” erau conducătorii responsabili ai cetăţii care se ocupau cu el. Fără
îndoială că erau pe deplin cunoscători ai circumstanţelor lui şi capabili să dobândească noi
informaţii asupra cazului. „Bătrânii”, literal „bărbaţi între două vârste”, erau foarte respectaţi şi
exercitau o autoritate considerabilă.

9 cumnata lui să se apropie de el înaintea sfatului bătrânilor, să-i scoată sandala din
picior, să-l scuipe în faţă şi să-i spună: «Astfel se face bărbatului care nu vrea să
ridice un moştenitor fratelui său.»
Să-i scoată sandala. Literal, „sandaua” lui. Tradiţia iudaică indică încălţămintea piciorului drept.
Fapta descrisă aici era privită ca un act de nedemnitate, având în vedere că a nu consimţi cu Legea
leviratului (vezi v.5) era privit ca un semn de egoism (vezi Rut 4,6). Punerea piciorului încălţat pe
proprietate făcea cunoscut fie dispreţul cuiva asupra ei, fie deplina proprietate a cuiva asupra
acesteia (Psalmi 60,8; 108,9). În conformitate cu aceasta, îndepărtarea încălţămintei unui bărbat de
către văduva fratelui lui, făcea cunoscut nevrednicia bărbatului. El refuza să facă ceea ce era
numai drept să se aştepte de la el. Compară cu Cântarea Cântărilor 7,1 ca figură pentru piciorul
încălţat, ca tablou al frumosului şi atracţiei. A merge desculţ era privit ca degradant
(2 Samuel 15,30; Isaia 20,2,4), sau ca un semn de umilinţă (Exod 3,5; Iosua 5,15).
În faţă. Comentatorii iudaici interpretează aceasta ca scuipare pe pământ, „înaintea feţei lui”.
Aceasta pare rezonabil, pentru că prepoziţia nu este „pe” ci „lângă” sau „înainte”
(Deutronom 11,25; Iosua 10,8). Scuiparea înaintea feţei era considerată a fi umilitoare
(Numeri 12,14). Verbul acesta apare de 3 ori în Biblia ebraică.

~ 128 ~
 Astfel se face.Singura excepţie era marele preot căruia nu i se aplica legea leviratului(Lev. 21:13,
14), fraţii care locuiau la depărtare şi cel în vârstă.

10 Familia lui va fi cunoscută în Israel ca «familia celui descălţat».

Diferite reglementări

11 Dacă 2 oameni se vor lupta unul cu celălalt, iar soţia unuia dintre ei se va apropia
ca să-şi scape soţul din mâna celui ce-l loveşte şi, întinzându-şi mâna, îl prinde pe
acesta de părţile ruşinoase,

Lupta unul cu celălalt. În Exod 21,22 este raportat oamenilor care se ceartă şi recompensa care
trebuie să fie dată unei femei gravide rănită ca rezultat al unei bătăi între bărbaţi. În cazul acesta,
se asigura ocrotirea legală bărbatului. Unii comentatori au sugerat că aceasta se referă la văduva
din versetele 5-10, aşa încât cumnatul ei să fie obligat să se căsătorească cu ea. Dacă aceasta ar fi
aplicaţia, legea aceasta ar interzice femeii să treacă dincolo de marginile decenţei. Cu toate
acestea, contextul arată clar că aceasta era o ceartă personală, în care soţia unuia dintre bărbaţi se
străduia să-şi ajute soţul. Cuvântul tradus aici „luptă” ar putea fi mai bine tradus cu „bătaie corp la
corp”. El este redat diferit în Exod 2,13; 21,22; Levitic 24,10; 2 Samuel 14,6).

12 să-i tăiaţi mâna. Să nu vă fie milă de ea.

Să-i tăiaţi mâna. Acest lucru nu trebuia să fie făcut de bărbatul pe care l-a apucat ea, pentru că el
avea să fie incapabil, poate rănit permanent. El urma să aducă plângerea lui înaintea judecătorilor.
Legea aceasta rezultă din principiul arătat în Exod 21,24. Unii comentatori iudei resping ideea că
exprimarea trebuie să fie interpretată literal. Rabinii au schimbat mai târziu sentinţa într-o amendă
grea.

13 Să nu ai în sacul tău două greutăţi diferite: una mai grea şi alta mai uşoară.

Două greutăţi diferite. „Două feluri de greutăţi” (RSV). Una mai uşoară folosită pentru vânzare şi
alta mai grea pentru cumpărare. Literal, „o piatră şi o piatră, mare şi mică”. Vechile greutăţi
ebraice erau făcute de obicei din piatră. Amos 5,5 arată că aceste fel deosebit de necinste nu era
neobişnuit la iudei. Notează declaraţia despre diferite greutăţi din Proverbe 20:23, ca o „urâciune”
pentru Iehova, în timp ce greutăţile drepte sunt aprobate de Domnul (Proverbe 16,11). Profetul
Mica face o declaraţie similară despre neplăcerea lui Dumnezeu cu privire la greutăţile false
(Mica 6,11). Dumnezeu intenţionează ca în poporul Său să stăpânească principiile de dreptate şi
echitate. Aceia care Îi slujesc lui Dumnezeu nu-i vor înşela pe semenii lor (vezi 1 Ioan 4,20).

14 Să nu ai în casă două unităţi de măsură diferite: una mai îngustă decât cealaltă.

15 Să ai o greutate adevărată şi dreaptă şi o unitate de măsură adevărată şi dreaptă,

ca să trăieşti multe zile în ţara pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, ţi-o dă.

Greutate adevărată şi dreaptă. Vezi Levitic 19,35.36. Tentaţia de a se lăsa în voia ispitei spre a
realiza profituri uşoare nu este întotdeauna uşor eliminată din preocupările de afaceri. Noi vorbim
despre cinste ca fiind cea mai bună politică. Cu toate acestea, politica urmată de unii oameni de

~ 129 ~
afaceri este atât de crudă ca dinţii şi fălcile în junglă. Trebuie să se admită că astfel de proceduri
au adus oamenilor bogăţii imense şi chiar mare reputaţie în societate. Totuşi, fără cinste nu poate
exista pace în suflet şi o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu.

16 Căci toţi aceia care fac astfel de lucruri, toţi aceia care fac ce nu este drept sunt o
urâciune înaintea DOMNULUI, Dumnezeul tău.

17 Aduceţi-vă aminte ce v-au făcut amalekiţii pe drum, când aţi ieşit din Egipt.

Amalekiţii. Referirea de aici este la ostilitatea amaleciţilor faţă de Israel în călătoria lor din Egipt
(Exod 17,8-16). Este adevărat că pe vremea scrierii cărţii Deutronom amaleciţii nu mai erau o
ameninţare pentru Israel. Totuşi, Iehova nu a uitat vătămarea pe care au făcut-o poporului Său.

18 Când eraţi obosiţi şi sleiţi de puteri, ei v-au întâlnit pe drum şi i-au atacat pe toţi
cei care erau istoviţi în urma voastră; ei n-au avut nici o teamă de Dumnezeu.

I-au atacat... în urma voastră. Reflectând laşitate şi cruzime (vezi Exod 17,8-13).
N-au avut nici o teamă de Dumnezeu. Acesta a fost motivul relei lui purtări. Indiferenţa faţă de
principiile dreptăţii cu greu poate constitui o temelie trainică pe care să fie clădite bunătatea şi
dragostea faţă de aproapele.

19 Când DOMNUL, Dumnezeul vostru, vă va da odihnă de toţi duşmanii care sunt în

jurul vostru, în ţara pe care El v-o dă drept moştenire, ca s-o stăpâniţi, să ştergeţi
amintirea lui Amalek de sub cer. Să nu uitaţi lucrul acesta!

Să ştergeţi. Domnul este un Dumnezeu al iubirii şi dreptăţii. Porunca de a şterge pe amaleciţi ca

naţiune a fost adresată prima dată lui Iosua (Exod 17,14), dar adevărata lucrare de judecată asupra
acestui popor care îşi umpluse paharul nedreptăţii lui, a fost adusă la îndeplinire pe etape. Barac şi
Ghedeon (Judecători 5,14; 6,3; 7,12), Saul şi Samuel (1 Samuel 15,1-9) şi David (1 Samuel 26:8,
9; 30,1.17), toţi au luat parte la executarea poruncii împotriva lor. În cele din urmă au venit copiii
lui Simeon care au desăvârşit însărcinarea (1 Cronici 4,42.43).

Comentarii Ellen G. White:

4 GW 450; TM 253, 347, 493

13, 14 MH 188
13-16 CS 77
13-18 TM 371
14-16 7T 179
17-19 PP 299; 2T 108; 5T 245
19 PP 628; TM 372

Capitolul 26
Primele roade şi zeciuiala

1 După ce vei intra în ţara pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, ţi-o dă ca moştenire,
după ce o vei lua în stăpânire şi te vei aşeza în ea,

~ 130 ~
 Vei intra.Adică aşezat în Ţara Sfântă. Forma aceasta de exprimare a mai fost deja folosită de
nenumărate ori (cap.17,14).

2 să iei din primele roade ale pământului, pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, ţi le-a
dat, să le pui într-un coş şi să te duci în locul pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, îl va
alege ca să Îşi aşeze Numele acolo.
Primele. Despre legea celor dintâi roade vezi Numeri 18,12; Deutronom 18,4).
În locul. O parte din cele dintâi roade coapte trebuia să fie pusă într-un coş, adusă la sanctuar şi
predată preotului de serviciu.

3 Să mergi la preotul care va fi în slujbă în vremea aceea şi să-i spui: «Mărturisesc

astăzi înaintea DOMNULUI, Dumnezeul tău, că am intrat în ţara pe care DOMNUL a
promis-o strămoşilor noştri că ne-o va da.»
Să mergi. Adică în timpul sărbătorii Cinzecimii (Exod 23,16). În anii de mai târziu, după intrarea
în curtea Templului, unde aştepta preotul care slujea, închinătorii cântau Psalmi 122, şi apoi
Psalmi 150 şi Psalmi 30,1. Cu mărturisirea de păcat şi o rugăciune de recunoştinţă, închinătorul
avea să recunoască bunătatea lui Dumnezeu care a eliberat pe poporul Său din robia egipteană şi
i-a dat Ţara Făgăduinţei.

4 Preotul să ia coşul din mâna ta şi să-l aşeze înaintea altarului DOMNULUI,

Dumnezeul tău.
Înaintea altarului. Preotul legăna coşul şi-l punea înaintea Domnului, recunoscând proprietatea
lui Iehova asupra ţării. Ceremonia aceasta trebuia să fie o ceremonie de bucurie în Domnul, ca
Dătător al secerişului, păcii şi prosperităţii. Principiul de a da înapoi lui Dumnezeu o parte a
binecuvântărilor primite de la El este un principiu spus de apostolul Pavel care să stimuleze pe
creştini (1 Corinteni 16,2; 2 Corinteni 8,7-9).

5 Apoi să iei iarăşi cuvântul înaintea DOMNULUI, Dumnezeul tău, şi să zici:

«Strămoşul meu era un arameu pribeag, care a plecat spre Egipt împreună cu puţini
oameni; ei au locuit acolo şi au devenit un neam mare, puternic şi numeros.
Arameu pribeag[gata să piară-trad. Cornilescu].Literal, „un arameu pribeag” (RSV). Aceasta este
o referire la originea umilă a naţiunii, la Rebeca şi Lea, care erau din Padan-Aram (Geneza 25,20),
şi la Iacov care a petrecut acolo un număr de ani (Geneza 29-31). Laban, unchiul lui Iacov era
numit ca „sirian”, literal „arameul” (Geneza 25,20; 28,5.6; 31,20.24). Expresia tradusă „gata să
piară”, era folosită pentru animale care rătăceau şi se pierdeau (Deutronom 22,3; 1 Samuel 9,3.20)
şi de asemenea pentru oameni pierduţi (Psalmi 119,176) şi în pericol de a pieri (Iov 6,18).
Originea nomadă a lui Israel este chestiunea la care se referă Moise aici.
A plecat spre Egipt. Vezi Geneza 46,26; 47,4 pentru călătoria lor în Egipt şi pentru numărul lor
cel mic din acel timp.
Un neam. Vezi Exod.1,7,9.12.20. Iacov este descris ca un sirian sau arameu în parte pentru
îndelungata lui rămânere în Mesopotamia nordică,unde Avraam venise din Canaan(Geneza 11,31).
Din acest mic început a ieşit o mare naţiune. Prezentarea celor dintâi roade comemora salvarea
întâiului născut din Egipt.

6 Dar egiptenii ne-au asuprit, ne-au făcut să suferim şi ne-au supus la munci grele.
Ne-au făcut să suferim. Binecuvântarea lui Dumnezeu care a pricinuit o aşa de mare creştere a
lor, a devenit şi motiv de cruntă persecutare din partea Egiptenilor (Exod 1,9-14; compară cu
Numeri 20,15).

~ 131 ~
7 Noi am strigat către DOMNUL, Dumnezeul strămoşilor noştri. El ne-a auzit glasul
şi a văzut umilirea, truda şi asuprirea noastră.
El ne-a auzit. Vezi Exod 2,23-25; 3,7-9; 4,31; Numeri 20,16).

8 Astfel că DOMNUL ne-a scos din Egipt cu mână tare şi braţ întins, cu mare teroare,
cu semne şi minuni.
Ne-a scos. Vezi cap. 4,34; 7,19; 16,3.

9 El ne-a adus în locul acesta şi ne-a dat ţara aceasta, ţară unde curge lapte şi miere.
Locul acesta. Vezi cap. 1,1.5.
Lapte şi miere. Vezi Exod 3,8; Deutronom 6,3.

10 Acum, iată, aduc cele dintâi roade ale pământului, pe care Tu, DOAMNE, mi le-ai
dat.» Să-l aşezi înaintea DOMNULUI, Dumnezeul tău, şi să te închini înaintea Lui.
Să-l aşezi. Adică să le dai preotului care avea să le prezintă Domnului (v.4).
Să te închini. Recunoaşterea milostivelor îndurări ale lui Dumnezeu este o parte vitală a
închinării. Iehova este un Dumnezeu păstrător al legământului care îndeplineşte cu credincioşie
făgăduinţele Sale.Poporul Său nu poate face altceva decât să-şi exprime aprecierea pentru
credincioşia Sa.Literal, „apleacă-te”,adică prosternează-te (Geneza 37,10; Exod 11,8; Levitic 26,1;
Isaia 60,14).

11 Să te bucuri atât tu împreună cu familia ta, cât şi levitul şi străinul care sunt
printre voi, de toate bunurile pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, ţi le va fi dat.
Să te bucuri. Când se aduceau cele dintâi roade trebuia să fie sărbătoare şi bucurie. Nu numai cei
ai familiei, ci şi leviţii, vecinii şi străinii, puteau să fie invitaţi să ia parte la darurile cerului
(amintite în cap. 12,6.7; 16,10-12).

12 Când vei termina de luat a zecea parte din toate roadele tale din anul al treilea,
anul zeciuielii, s-o dai levitului, străinului, orfanului şi văduvei; ei să mănânce şi să
se sature în cetatea ta.
Din anul al treilea. În anul al treilea trebuia să fie dată o „zecime” pentru săracii locali (vezi
cap.14,28.29) ca adaos la aceea care se plătea mereu leviţilor. Dumnezeu n-a uitat pe cei mai
puţini fericiţi şi poporul Lui trebuia să facă la fel.
Ei să mănânce. Legalistul şi moralistul pot spune despre cei săraci că suferă datorită propriilor
defecte. Este adevărat, desigur, că nu toţi sunt atât de cu grijă, energici sau atenţi cum ar putea să
fie. Dar, dacă sunt în nevoie, ei nu trebuie să fie trecuţi cu vederea din cauza aceasta. Dumnezeu a
aşezat în mod special pe leviţi într-o poziţie de dependenţă faţă de fraţii lor, ca o provocare la
generozitate pentru Israel.

13 Să declari înaintea DOMNULUI, Dumnezeul tău, astfel: «Am scos din gospodăria
mea partea consacrată şi am dat-o levitului, străinului, orfanului şi văduvei, ţinând
cont de toate poruncile pe care mi le-ai dat. Nu m-am îndepărtat de poruncile Tale,
nici nu le-am uitat.
Am scos. O atare mărturisire a îndatoririi îndeplinite avea să fie un privilegiu de fiecare an.
Săracul şi levitul trebuiau să fie sprijiniţi. Aducătorul afirma că cerinţele lui Dumnezeu le

~ 132 ~
îndeplinise pe deplin, că „zecimea” fusese în întregime plătită în armonie cu instrucţiunile Lui.
Atâta timp cât „zecimea” rămânea într-un cămin particular, acel cămin era dator faţă de
Dumnezeu. El nu putea binecuvânta căminul acela până ce datoria nu era plătită pe deplin.

14 Nu am mâncat nimic din roadele acestea în perioada de jale, n-am luat nimic din
ele cât timp am fost necurat şi n-am dat nimic din ele cu prilejul morţii cuiva. Am
ascultat de glasul DOMNULUI Dumnezeu şi am împlinit tot ceea ce mi-a poruncit.
Perioada de jale. Probabil în legătură cu necurăţia ceremonială pentru morţi (vezi Levitic 7,20;
21,1; compară cu Osea 9,4). Diferite împrejurări puteau da naştere la necurăţie şi prin aceasta
„jalea” făcea imposibil ca acea persoană să apară înaintea lui Dumnezeu cu veselie. Nu numai că
persoana în cauză avea să fie necurată ceremonial, ci chiar şi lucrurile consacrate aveau să devină
necurate dacă ea lua parte la ele în starea de „necurat” (vezi Deutronom 14,23-26).
Cât timp am fost necurat. Sau, „în timp ce eram necurat” (RSV). El nu avea să întrebuinţeze
zecimea pentru vreo folosire „necurată”.
Cu prilejul morţii cuiva. Sau, „pentru cel mort” (RSV). Din vremurile vechi, păgânii credeau că
cei morţi putea fi făcuţi fericiţi prin darurile de hrană, sau alte lucruri de care se putea ca ei să aibă
nevoie. Este vrednic de observat că religia iudaică nu numai că nu prevedea nimic pentru astfel de
ritualuri, ci le excludea în mod specific. În ţările păgâne, obiceiul de a pune hrană în mormântul
celui decedat, ca dar pentru „sufletul” lui (vezi Tobit 4,17; şi Eclesiast 30,18) mai este încă
practicat, ca de exemplu în India şi China. Poate că cheltuielile de înmormântare erau mari şi
ispita de a folosi o parte din „zecime” pentru acoperirea acestor cheltuieli nu era neobişnuită.

15 Priveşte din cer, din Lăcaşul Tău cel Sfânt, binecuvântează pe poporul Israel şi
ţara pe care ne-ai dat-o, aşa cum ai promis strămoşilor noştri, ţara acesta unde curge
lapte şi miere.»
Priveşte. O cerere pentru privirea binevoitoare a lui Dumnezeu. Aceasta mai este şi o
recunoaştere evlavioasă a înaltei poziţii a lui Dumnezeu, mult deasupra locuinţei oamenilor şi a
faptului că toate binecuvântările sunt de la El. Compară cu cuvintele lui David înaintea adunării
(1 Cronici 29,11-13). Vezi şi 2 Cronici 30,27; Isaia 63,15; Ieremia 25,30; Zaharia 2,13).
Binecuvântează. Cuvântul tradus astfel înseamnă a îngenunchea. Un substantiv derivat înseamnă
„genunchi”, iar altul „o binecuvântare”. Expresia „binecuvântează pe Dumnezeu” prezintă
descrierea închinării la Dumnezeu plecat pe genunchi.
Cum ai promis. O plăcută recunoaştere a credincioşiei lui Dumnezeu faţă de legământul Său şi a
credincioşiei faţă de toate făgăduinţele Lui. Iehova nu este numai în măsură să îndeplinească
făgăduinţele Lui, dar este imposibil ca El să greşească vreodată în desăvârşirea aducerii lor la
îndeplinire (vezi ver.3, şi cap. 1,8; 6,3).

16 Astăzi, DOMNUL, Dumnezeul vostru, vă porunceşte să împliniţi poruncile şi

legile acestea. Să le păziţi şi să le împliniţi din toată inima voastră şi din tot sufletul
vostru.
Legile. Cuvintele diferite folosite în acest text cuprind toate cerinţele lui Dumnezeu faţă de
poporul Său, nu numai cu privire la îndatoririle religioase, ci şi la cele civile şi sociale. Moise se
referă la rămânerea lor „în vale, în dreptul Bet-Peorului” (cap. 3,29), unde a prezentat poporului
toate legile care i-au fost descoperite lui la Horeb. Aici începe o mare însărcinare pentru tot
poporul. Acesta este un monument de aducere aminte că au intrat în legături de legământ cu
Dumnezeu şi că, făcând aşa, îşi asumaseră cele mai solemne obligaţii. Iar de partea Sa Iehova a
promis să-i binecuvânteze.
Să le păziţi şi să le împliniţi. Partea lor din legământul cel solemn. Aceasta este o chemare la
sinceritatea vieţii cu privire la relaţiile legământului (vezi cap.4,6; 7,12).

~ 133 ~
17 Astăzi aţi declarat înaintea DOMNULUI că El este Dumnezeul vostru şi că veţi
umbla în căile Lui, veţi păzi poruncile, legile şi hotărârile Lui şi veţi asculta de
glasul Lui.

Aţi declarat. În ebraică, declaraţia astfel prezentată este foarte emfatică: „Astăzi ai făcut pe
Iehova să proclame că El este pentru tine Dumnezeul tău”. Aceasta a fost împlinit de Israel, care
asculta recitirea tuturor prescripţiilor legământului şi recunoştea obligaţia lor de a rămâne în ele.

18 Astăzi, DOMNUL, Dumnezeul vostru, v-a declarat că sunteţi poporul Lui,

comoara Lui, după cum v-a promis, iar voi va trebui să păziţi toate poruncile Lui.

Domnul…v-a declarat. Aceasta este o paralelă a expresiei emfatice din v.17. Ea spune, literal:
„Domnul a făcut să-ţi spună astăzi că pentru El tu eşti un popor care Îi aparţii”, adică proprietatea
Lui particulară.
Poporul Lui,comoara Lui. Vezi Exod 19,5; 1 Petru 2,9. Acelaşi cuvânt ebraic tradus aici
„deosebit”, apare şi în Exod.19,5; Deutronom 7,6. În 1 Cronici 29,3 cuvântul este tradus „aurul şi
argintul pe care-l am” şi în Maleahi 3,17 „comoară deosebită”.
Cum v-a promis. Ambele părţi şi-au asumat obligaţii. Legământul era mutual şi făgăduinţa de la
Sinai era condiţională (Exod 19,5-8; 24,3.7).

19 El vă va da întâietate, în slavă, în renume şi în măreţie, peste toate neamurile pe

care le-a creat. Veţi fi un popor sfânt pentru DOMNUL, Dumnezeul vostru, aşa cum
v-a promis.”

Întâietate. Vezi Deutronom 28,1 şi Geneza 17,1. Substantivul tradus aici „întâietate” este unul
din numele lui Dumnezeu (vezi Geneza 14,18-20.22; Numeri 24,16; Deutronom 32,8;
2 Samuel 22,14; Psalmi 9,2; Isaia 14,14). În scop divin, numele Celui Prea Înalt este pus asupra
poporului lui Dumnezeu (Numeri 6,27).
Măreţie. Cuvântul tradus astfel este din verbul „a înfrumuseţa”, „a glorifica”. Substantivul
derivat înseamnă „turban”, „îmbrăcămintea capului”, la început un „ornament”. Pentru alte cazuri
de traducere a aceluiaşi cuvânt, vezi Isaia 46,13; 62,3. Notează semnificaţia lăuntrică a acesteia
aşa cum este exprimată de Hristos (Ioan 17,10) şi aplicaţia ei privind biserica de astăzi, aşa cum
este comentată de apostolul Petru (1 Petru 2,9.10). Aşa se încheie aşa numita Carte a
Legământului şi, o dată cu ea, cea de-a doua cuvântare a lui Moise.

Comentarii Ellen G. White:

5 PP 526;8 6T 9;8-11 PP 526;11 MH 281;12 PP 530;17-19 PK 18; 6T 222;18,19 MH 283;19 DA

28; Ed 40

Capitolul 27
Altarul de pe muntele Ebal

~ 134 ~
1 Moise împreună cu cei din sfatul bătrânilor lui Israel au poruncit poporului: „Să
păziţi toate poruncile pe care vi le dau astăzi.
Sfatul bătrânilor. Pentru prima oară în Deutronom bătrânii se unesc cu Moise în a îndemna
poporul. Motivul pentru care fac acest lucru nu este arătat (vezi cap. 31,9), dar se poate să fi fost
că moartea lui Moise avea să pună o răspundere mai mare asupra lor în calitate de conducători.
Toate poruncile.Probabil inclusiv toate instrucţiunile pe care le descoperise Dumnezeu lui Moise.

2 Când veţi traversa Iordanul în ţara pe care v-o dă DOMNUL, Dumnezeul vostru, să
înălţaţi câteva pietre mari şi să le tencuiţi.
Pietre. Comentatorii iudei spun că au fost ridicate 3 grupe de pietre, una chiar în mijlocul
Iordanului (Iosua 4,9), alta la Ghilgal (Iosua 4,20) şi a treia la muntele Ebal (Deutronom 27,4).
Alţii consideră că au fost ridicaţi în total 12 stâlpi, ca atunci când Moise a ratificat legământul
dintre Iehova şi Israel (Exod 24,4). Nu se spune nimic despre dimensiunile sau numărul acestor
pietre, cu excepţia că erau destul de mari pentru a asigura spaţiu spre a scrie pe ele cele 10 Porunci
şi legile date prin Moise.
Să le tencuiti. La multe popoare era obiceiul de a grava cuvintele în piatra însăşi. Aici era urmat
un procedeu egiptean. Peste pietre se punea o îmbrăcăminte de tencuială bună de var, care avea să
se întărească aproape tot aşa de tare ca şi cimentul modern. Învelişul acesta avea să prezinte o
suprafaţă netedă şi tare pentru gravarea de litere. Totuşi, astfel de inscripţii nu erau permanente,
pentru că mai devreme sau mai târziu tencuiala avea să crape şi să cadă. Probabil că izraeliţii s-au
obişnuit cu felul acesta de a lucra în Egipt şi unii erau experţi în materie. Verbul tradus „a tencui”
se află numai în versetele 2 şi 4 ale acestui capitol. Forma de substantiv „tencuială” apare de
asemenea numai aici, iar ca „var” în Isaia 33,12 şi Amos 2,1.

3 Să scrieţi pe ele toate cuvintele acestei Legi, după ce veţi traversa ca să intraţi în
ţara pe care DOMNUL, Dumnezeul vostru, v-o dă, ţară în care curge lapte şi miere,
după cum DOMNUL, Dumnezeul strămoşilor voştri, v-a promis.
Acestei Legi. Probabil legislaţia adevărată, nu binecuvântările şi blestemele enumerate mai târziu
în versetele 14-26 (vezi P.P. 500). Cuvântul tradus aici „Lege” este Tora, un termen general pentru
toate instrucţiunile sacre, dar nu limitat la Decalog. Aici el se referă mai ales la voia lui Dumnezeu
şi la felul în care i-a fost descoperită lui Moise. Aceasta trebuie să fie scrisă citeţ şi pusă la un loc
bine văzut, un perpetuu aducător aminte a legământului dintre Iehova şi Israel (vezi Iosua 8,30-
35). Astăzi avem voia descoperită a lui Dumnezeu în căminele noastre, dar Israel n-a avut un
privilegiu ca acesta. Prin urmare, chiar pietrele ţinutului aveau să o descopere tuturor oamenilor
prin citire, ca să nu uite.

4 Când veţi traversa Iordanul, să înălţaţi aceste pietre – pe care vă poruncesc astăzi
să le ridicaţi – pe muntele Ebal şi să le tencuiţi.
Ebal. Vezi cap.11,29. Pentateuhul samaritean substituie aici „Muntele Garizim” muntele cel sfânt
al samaritenilor. Ca în altă parte, traducătorii au schimbat cuvintele lui Moise pentru a corespunde
cu credinţa lor. Muntele Ebal se află aproximativ la 18 mile de cel mai apropiat vad peste Iordan şi
aproximativ la 30 de mile de Ghilgal, unde avea să tăbărască Israel.

5 Să construiţi acolo un altar DOMNULUI, Dumnezeul vostru, un altar din pietre,

peste care să nu treacă fierul a(Sau: pietre care să nu fie cioplite).

Altar. Dedicarea unui altar nou avea să fie o ocazie de jertfe şi o reînnoire a legământului lui
Dumnezeu.
Să nu treacă fierul. Vezi Exod 20,25. Cuvântul acesta este folosit despre fier prelucrat în unelte şi

~ 135 ~
diferite scule şi ustensile de metal (Geneza 4,22; 1 Cronici 22,3.16; 29,2,7). Vezi şi
Proverbe 27,17; Eclesiast 10,10; Isaia 10,34; Amos 1,3).

6 Să construiţi un altar DOMNULUI, Dumnezeul vostru, din pietre întregi şi să

aduceţi pe el arderi de tot pentru DOMNUL, Dumnezeul vostru.

Pietre întregi. Pietrele nu trebuiau să fie tăiate, fasonate sau lustruite, ca nu cumva încercările de
a le decora să rezulte în forme care puteau deveni obiecte de cult. După comentatorii iudei,
pietrele acestea au fost luate din albia Iordanului. Astfel de altare din pietre brute erau clădite cu
diferite ocazii ca acela ridicat de Ghedeon şi Manoah (Judecători 6,24.26; 13,19), Samuel
(1 Samuel 7,17), Saul (1 Samuel 14,35), şi David (2 Samuel 25,25). Compară cu cei 12 stâlpi ai
lui Moise ridicaţi când, la început, Israel a intrat în legături de legământ la Horeb (Exod 24,4). Mai
târziu, Ilie a luat 12 pietre şi a clădit un altar ca parte a stăruinţei lui de a aduce pe Israel înapoi la
legământul lui Dumnezeu (1 Regi 18,31.32).
Arderi de tot. Cuvântul tradus astfel este din rădăcina verbului „a merge în sus”, „a înălţa”.
Substantivul, folosit aici, se referă la o jertfă mistuită în întregime pe altar (vezi comentariul
pentru Levitic 1,3), în contrast cu alte jertfe, din care pe altar erau puse numai o parte. Numai
pielea şi astfel de părţi care nu puteau fi spălate nu ajungeau pe altar. Jertfa aceasta simboliza
înălţarea sufletului în închinare.
Dacă jertfa era un animal, el trebuia să fie de parte bărbătească, fără cusur (Levitic 1,3.10;
22,18.19). dacă era o pasăre trebuia să fie o turturea sau un porumbel (Levitic 1,14). De obicei,
porumbelul era adus de cei săraci (vezi Levitic 5,7; 12,8) şi mielul de persoane care îşi puteau
îngădui lucrul acesta (Levitic 12,6; Numeri 6,14) şi de naţiune (Levitic 23,12). Jertfa aceasta
însemna supunere completă a aducătorului, consacrare deplină faţă de Domnul (vezi Exod 24,5-7).

7 Să aduceţi jertfe de pace b(Adesea tradus prin jertfă de comuniune sau jertfă de
mulţumire, deoarece poartă şi aceste sensuri), să mâncaţi acolo şi să vă bucuraţi în
prezenţa DOMNULUI, Dumnezeul vostru.

Jertfe de pace. Jertfele de mulţumire exprimau preţuirea pentru salvare, pentru sănătate, pentru
eliberare. Trecerea cu bine a Iordanului şi intrarea în moştenirea făgăduită oferea un bun motiv de
bucurie.
Legea scrisă pe piatră avea să fie atât un amintitor al datoriei cât şi o mărturie pentru călcător.
Jertfele aveau să dovedească despre îndurarea, harul şi iertarea păcatului – despre faptul că au fost
luate măsuri suficiente pentru pocăinţa păcătosului. Ele erau ca mărturie, ca şi consacrare
reînnoită. Jertfele de pace erau acelea care aduceau aminte despre iubirea, îndurarea şi harul cu
care Dumnezeu se întâlnea cu omul. Împăcarea avea loc aici. Aici începea o viaţă nouă.
Să vă bucuraţi. Sufletul pocăit avea să înţeleagă că jertfa de mulţumire era o masă de bucurie şi
fericire. Prietenia cu Dumnezeu fusese refăcută şi la sărbătoarea sacră. Dumnezeu şi omul
comunicau împreună. Între Iehova şi poporul Său era pace şi unire.

8 Să scrieţi foarte clar toate cuvintele acestei Legi pe pietrele acestea!”

Foarte clar. Literal, „făcând desluşit”, „făcând bine”.

Cele 12 blesteme rostite pe muntele Ebal

9 Moise împreună cu preoţii leviţi au vorbit întregului Israel: „Fă linişte, Israele, şi
ascultă! Astăzi, voi aţi devenit poporul DOMNULUI, Dumnezeul vostru.

~ 136 ~
 Astăzi. Adică, ziua ultimei adresări a lui Moise către popor. Când au intrat în moştenirea lor,
Dumnezeu a confirmat legământul făcut cu părinţii lor (vezi cap. 28,18). Întoarcerea în Ţara
Făgăduinţei a devenit o ocazie potrivită pentru o nouă afirmare a prevederilor legământului.
Dumnezeu era aproape să împlinească făgăduinţa legământului Său – darul Canaanului – şi Israel
nu-şi putea îngădui să uite făgăduinţa de a asculta de El, ca să nu piardă dreptul la moştenirea ţării.
Probabil că „bătrânii” (v.1) se aflau la puncte strategice din cuprinsul taberei, pentru a transmite
mai departe cuvintele lui Moise către marea mulţime. Această reînnoire a legământului pare să fi
fost la fel de impresionantă ca ratificarea legământului la Sinai. Cea mai mare parte a adulţilor
care luau acum parte la ceremonia de reconsacrare, fie că la Sinai erau copii, fie că nu se născuseră
încă.

10 Să ascultaţi de glasul Lui şi să împliniţi legile şi poruncile Lui, pe care vi le dau

astăzi!”
Să ascultaţi.Copiii lui Israel aveau grele şi solemne răspunderi.Părtăşia cu Dumnezeu întotdeauna
atrage după sine obligaţii grele.Aşa este şi „sfânta chemare” a creştinului (1 Petru 2,1-9).

11 În aceeaşi zi Moise a mai poruncit poporului:

A mai poruncit. Verbul astfel tradus este în forma emfatică şi înseamnă că Moise a poruncit
poporului în modul cel mai serios, chiar vehement. Binecuvântările şi blestemele trebuiau să fie
repetate în formă rituală.

12 „Când veţi traversa Iordanul, seminţiile lui Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif şi
Beniamin să stea pe muntele Garizim şi să binecuvânteze poporul.
Muntele Garizim. Muntele de la sud de Sihem.

13 Iar celelalte seminţii, Ruben, Gad, Aşer, Zabulon, Dan şi Neftali, să stea pe
muntele Ebal şi să rostească blestemul.
Muntele Ebal. Muntele acesta este aşezat la nord de Sihem, faţă în faţă cu Garizim cu o vale
strâmtă între ei. Cei 2 munţi au format astfel un mare amfiteatru natural de dimensiune suficientă
pentru a încăpea mulţimea cea mare. Vorbitorii trebuiau să stea în centru, în vale, iar seminţiile
trebuiau să se adune pe versanţii celor 2 munţi. Şase seminţii care descindeau din Lea şi Rahela
trebuiau să răspundă la binecuvântări. Seminţiile prin care urma să se dea răspunsul la blesteme
pentru neascultare erau descendente din Zilpa şi Bilha, împreună cu aceia ai celui mai tânăr fiu al
lui Lea, Zabulon, şi ai lui Ruben care şi-a pierdut dreptul de întâi născut din cauza păcatului lui
contra tatălui său (Geneza 35,22; 49,4).

14 Leviţii să rostească cu glas tare înaintea întregului popor Israel astfel:

Leviţii. Glasurile lor puteau fi auzite de toată mulţimea adunată. La citirea Legii şi răspunsul
poporului, Dumnezeu şi poporul Său intrau din nou într-un legământ solemn care conţinea
binecuvântări pentru ascultare şi pedepse pentru neascultare. Ocazia impresionantă nu avea să fie
uitată curând.
Aici era o anticipare a creştinismului. Vinovatul (Iacov 2,10) care a călcat Legea (Romani 1,32)
consimţământul că cerinţele lui Dumnezeu sunt drepte şi bune (Romani 7,12-14); răscumpărarea
din blestemul legii (Galateni 3,13), împreună cu neputinţa Legii de a osândi pe om dacă este cu
Hristos Isus (Romani 8,1); biruinţa finală şi ţara făgăduită (Apocalipsa 15,2; 21,1-7).
15 «Blestemat este omul care-şi face un chip cioplit sau un idol turnat şi-l aşază
într-un loc ascuns! Căci o astfel de lucrare a mâinilor acelui meşteşugar este o
urâciune înaintea DOMNULUI.» Şi tot poporul să răspundă: «Amin!»

~ 137 ~
 Chip cioplit. Vezi Exod 20,4.23; 34,17; compară cu Ieremia 10,3-5;Osea 8,6; 13,2; şi Isaia 40,19;
41,7; 44,10-20.
Loc ascuns. Este curios cum oamenii se înşeală singuri, socotind că pot să ascundă ceva de
Dumnezeu (vezi Deutronom 13,6; Iov 31,27).

16 «Blestemat este cel ce-şi necinsteşte tatăl şi mama!» Şi tot poporul să răspundă:
«Amin!»
Necinsteşte. Literal „necinstitori”. Idolatri şi cei care blestemau pe părinţii lor erau pedepsiţi cu
moartea (Exod 21,17; Levitic 20,9).

17 «Blestemat este cel ce mută hotarul semenului său!» Şi tot poporul să răspundă:
«Amin!»
18 «Blestemat este cel care-l face pe orb să rătăcească pe drum!» Şi tot poporul să
răspundă: «Amin!»
Pe orb. Despre călăuzirea greşită a orbului vezi Levitic 19,14.

19 «Blestemat este cel ce se atinge de dreptul străinului, al orfanului şi al văduvei!»

Şi tot poporul să răspundă: «Amin!»
20 «Blestemat este cel ce se culcă cu soţia tatălui său, pentru că descoperă
învelitoarea tatălui lui!» Şi tot poporul să răspundă: «Amin!»
21 «Blestemat este cel ce se culcă cu un animal!» Şi tot poporul să răspundă:
«Amin!»
22 «Blestemat este cel ce se culcă cu sora lui, fiica tatălui său sau a mamei sale!» Şi
tot poporul să răspundă: «Amin!»
23 «Blestemat este cel ce se culcă cu soacra lui!» Şi tot poporul să răspundă:
«Amin!»
24 «Blestemat este cel ce-şi ucide semenul în ascuns!» Şi tot poporul să răspundă:
«Amin!»
Ucide. Un blestem asupra criminalului (Exod 20,13; 21,12; Levitic 24,17), chiar nedescoperit şi
de aceea criminal nepedepsit.

25 «Blestemat este cel ce ia un dar ca să ucidă o persoană nevinovată!» Şi tot

poporul să răspundă: «Amin!»

Ia un dar ca să ucidă. Luarea de mită pentru crimă (vezi Exod 23,7.8; Deutronom 16,19;
Ezechiel 22,12). Poate că acuzarea aceasta este adresată judecătorilor care puteau fi mituiţi în
legătură cu un caz de crimă.

26 «Blestemat este cel ce nu stăruieşte să împlinească cuvintele acestei Legi!» Şi tot

poporul să răspundă: «Amin!»

Nu stăruieşte să împlinească. Literal, „a face să stea”, de aceea „a stabili”, „a face să îndure”,

„a lega”, „a aduce la îndeplinire”.Aceeaşi formă a verbului este redată şi „stabili”

~ 138 ~
(Deutronom 28,9; Geneza 17,21; Psalmi 78,5); „a îndeplini” (1 Regi 8,20; 2 Cronici 6,10);
„a ridica” (Iov 4,4).
În Galateni 3,10 apostolul Pavel citează din acest verset.

Comentarii Ellen G. White:

15 5T 318
17-19 3T 517
26 PP 372

Capitolul 28
Binecuvântări datorate ascultării

~ 139 ~
1 Dacă vei asculta pe deplin de glasul DOMNULUI, Dumnezeul tău, păzind şi
împlinind toate poruncile pe care eu ţi le dau astăzi, DOMNUL, Dumnezeul tău, îţi va
da întâietate peste toate neamurile pământului.

Asculta. Literal, „ascultând să asculţi” (vezi şi cap. 7,12). Aceasta este o invitaţie la o foarte
serioasă luare în seamă (vezi Exod 23,22). După ce a dat instrucţiuni pentru ceremonialul
blestemului şi binecuvântării şi pentru repetarea lui într-o ocazie viitoare, Moise revine în acest
capitol să repete ceva mai amplu răsplătirile şi făgăduinţele pentru ascultare şi neascultare.
Moise se apropia acum de sfârşitul vieţii. El era constrâns să prezinte mult mai clar înaintea
poporului lui, alternativa ascultării şi a neascultării. Moise ştia că discursul pe care-l prezenta lui
Israel era educativ şi disciplinar. Legea era temelia educaţiei lor ca popor. Prin cuvintele lui de
introducere: „Dacă vei asculta cu grijă”, el le făcea cunoscut că soarta lor veşnică era în propriile
lor mâini. Mâinile lui Dumnezeu sunt încă legate de alegerea omului. El nu are altă alternativă,
decât să răsplătească pe om în armonie cu purtarea sa (Matei 6,33).
Întâietate. Vezi cap. 26,19.

2 Toate aceste binecuvântări vor veni peste tine şi vei avea parte de ele, dacă vei
asculta de glasul DOMNULUI, Dumnezeul tău.

Binecuvântări. Ca ploile torenţiale asupra pământului, asupra celui ascultător aveau să cadă
bogate binecuvântări.

3 Vei fi binecuvântat în cetate şi la câmp.

În cetate. Versetul acesta constituie o declaraţie rezumativă a tot ceea ce urmează. Lucrările
enumerate în versetele care urmează cuprind întreaga viaţă a lui Israel, particulară şi naţională.

4 Rodul pântecelui tău şi rodul pământurilor tale, creşterea cirezilor tale şi creşterea
turmelor tale vor fi binecuvântate.

Pântecelui. De preferat „pântecul tău” (ca în Geneza 30,2; Deutronom 7,13; etc.) O făgăduinţă că
nu va mai avea loc nici o naştere prematură sau avort şi de succes în creşterea de copii sănătoşi
(vezi Deutronom 28,11).
Pământurilor tale. Adică, a tuturor recoltelor cultivate şi, de aceea, o făgăduinţă despre ploi
potrivite şi la timp, precum şi acel fel de vreme necesară spre a asigura recolte bogate (vezi
Deutronom 7,13; 30,9; şi Exod 23,26).
Cirezilor tale[Turmelor-trad. Cornilescu]. Tradus din cuvântul obişnuit pentru animale mai mari,
precum cămile şi vite (Exod 9,25; 12,12; Psalmi 135,8; Ieremia 50,3). Acesta este din verbul „a fi
mut în vorbire”, „a fi cu limba legată”.
Turmelor[Vacilor-trad. Cornilescu]. Cuvântul tradus „vaci” este de la verbul „a învăţa”. Aceeaşi
rădăcină în arabă înseamnă „a se lipi de”, „a deveni familiar cu”. Substantivul înseamnă „dresat”,
„docil” şi „domesticit”, şi este folosit pentru animalele domestice dresate în ferma de lucru sau în
serviciul omului în general.
[Oilor tale-trad. Cornilescu]. Poate mai bine înţeles că înseamnă partea femeiască a oilor şi
caprelor. Cuvântul tradus „turmă” cuprinde diferite animale mici ca oi şi capre. Atunci, aici este
binecuvântare asupra femelelor, ca să poată naşte la timp şi să dea naştere la rase sănătoase.
5 Coşul şi covata ta vor fi binecuvântate.

Coşul. Comentatorii iudei consideră că aceasta se referă la vasele în care erau păstrate fructele şi
pâinea. Aceasta se referă la proviziile de hrană zilnice ale copiilor lui Israel, făgăduinţa fiind că nu

~ 140 ~
vor duce lipsă de nevoile lor zilnice.
Covata. Comentatorii iudei aplică aceasta la covata de frământat aluatul, în care era păstrată acea
parte de hrană care nu era încă gata pentru a fi folosită. Această făgăduinţă asigură pe Israel că nu
va fi lipsă, ci întotdeauna ceva de rezervă spre folosinţă. Compară cu vasul de untdelemn al
văduvei (2 Regi 4,6).

6 Vei fi binecuvântat la venire şi la plecare.

La venire. Expresia din versetul 6 se aplică la toate activităţile vieţii(vezi Deut. 31:2;2 Sam. 3:25;
Psalmi 121:8; Isaia 37:28).

7 DOMNUL îţi va da biruinţă asupra duşmanilor care se vor ridica împotriva ta. Pe
un drum vor ieşi împotriva ta, dar pe 7 drumuri vor fugi dinaintea ta.

Duşmanilor. Compară cu Exod 34,24.

Şapte drumuri. Când vrăjmaşii lor înaintau spre ei în formaţie strânsă, rând după rând, ca oameni
de luptă, cum era obiceiul, ei aveau să fie împrăştiaţi, ca şi când ar fi o gloată neorganizată (vezi
Judecători 7,21.22 despre madianiţi şi 2 Regi 7,7 despre sirieni).

8 DOMNUL va face ca binecuvântarea să fie în hambarele tale şi peste toate lucrurile

pe care vei pune mâna în ţara pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, ţi-o dă.

Hambare. Versetul acesta este cuprinzător al tuturor activităţilor legate de câştigul traiului vieţii.
Compară cu Proverbe 3,10 pentru „grânare” sau hambare, şi cu Deutronom 12,7 pentru activităţile
din circuitul zilnic al vieţii.

9 DOMNUL te va face un popor sfânt, aşa cum ţi-a promis, dacă vei păzi poruncile
Lui şi vei umbla în căile Lui.

Sfânt. Aceasta nu se referă la sfinţenie ca idee abstractă, ci la Israel ca fiind pus deoparte pentru a
fi poporul lui Dumnezeu şi recunoscut astfel înaintea tuturor naţiunilor (vezi cap. 26,18,19).
Dacă. Compară cu Deutronom 7,12; Exod 19,5. Binecuvântările lui Dumnezeu sunt condiţionate,
dependente de ascultarea lui Israel faţă de poruncile Lui cele drepte. Moise a prezentat înaintea lor
destinul lor veşnic, cum a făcut mai târziu şi Hristos (Matei 6,33).

10 Toate popoarele pământului vor vedea că Numele DOMNULUI este chemat peste
tine şi se vor teme de tine.

Numele Domnului este chemat peste tine. Literal, „că numele Domnului este pus asupra ta”, ceea
ce înseamnă că Israel are să fie recunoscut ca proprietate a lui Dumnezeu (vezi cap. 14,2; 26,18).
Tot aşa numele lui Dumnezeu este chemat peste cetatea Ierusalimului (Ieremia 25,29). Toţi
oamenii aveau să cunoască legăturile lui Iehova cu poporul Său (Isaia 61,9).

11 DOMNUL te va copleşi cu bunătăţi – înmulţind rodul pântecelui tău, rodul

animalelor tale şi al pământului tău – în ţara pe care DOMNUL, Dumnezeul tău, a
promis că ţi-o va da.

~ 141 ~
 Copleşi. Sunt cuprinse toate binecuvântările materiale. Literal, „te va face să ai un surplus” (vezi
Deutronom 30,9; 2 Regi 4,43.44).

12 El îţi va deschide cerul, vistieria Lui cea bună, pentru a-ţi da ploaie pe pământ la
timp şi pentru a binecuvânta tot lucrul mâinilor tale. Vei împrumuta multe neamuri,
dar tu nu vei lua cu împrumut.
Vistieria Lui cea bună. Declaraţia se înţelege literal, „Iehova va deschide pentru tine comoara
Lui” (vezi Iosua 6,19.24; Psalmi 33,7, „cămări”; Ieremia 50,25 „casa de arme”).
Vei împrumuta multe neamuri.Compară cu cap. 15,6. Posibilitatea de a da cu împrumut înseamnă
abundenţă.

13 DOMNUL te va face cap, nu coadă; întotdeauna vei fi în frunte şi niciodată nu vei

fi ultimul, dacă vei asculta de toate poruncile DOMNULUI, Dumnezeul tău, pe care
eu ţi le dau astăzi ca să le păzeşti şi să le împlineşti
Cap. O făgăduinţă de conducere viitoare (vezi Isaia 9,14; 19,15). Contrastul este afirmat în
Deutronom 28,43.44.

14 şi dacă nu te vei abate de la nici o poruncă pe care ţi-o dau astăzi, nici la dreapta
şi nici la stânga, păzindu-te ca nu cumva să te duci după alţi dumnezei şi să le
slujeşti.

Blesteme în urma neascultării

15 Dar dacă nu vei asculta de glasul DOMNULUI, Dumnezeul tău, păzind şi

împlinind toate poruncile şi hotărârile pe care ţi le dau astăzi, toate aceste blesteme
vor veni peste tine şi te vor ajunge.
Nu vei asculta. Cuvântul tradus „asculta” cuprinde mai mult decât doar auzirea. El mai cuprinde
şi ascultarea. Lucrul acesta este bine ilustrat în cuvintele lui Daniel, „ascultă” şi „lucrează”
(Daniel 9,19).

16 Vei fi blestemat în cetate şi la câmp.

Blestemat Compară-l pe acesta cu v.3. Binecuvântările pentru ascultare aveau să întreacă
imaginaţia omenească. Dar pedepsele pentru neascultare aveau să fie tot atât de impresionante.

17 Coşul şi covata ta vor fi blestemate.

18 Rodul pântecelui tău, al pământului tău, al cirezilor tale şi al turmelor tale va fi
blestemat.

19 Vei fi blestemat la venire şi la plecare.

20 DOMNUL va trimite împotriva ta blestemul, neliniştea şi mustrarea în mijlocul

tuturor lucrurilor pe care le vei face, până când vei fi nimicit şi vei pieri repede din
cauza faptelor tale rele, pentru care L-ai a(TM: M-ai părăsit) părăsit.

Vei pieri repede.Compară cu expresia din Psalmi 39:11, „îi prăpădeşti ca molia”, şi Ţefania 1:18,
„căci va nimici deodată pe toţi”.

~ 142 ~
21 DOMNUL va trimite peste tine ciuma, până te va nimici din ţara în care ai intrat
ca s-o stăpâneşti.

Ciuma. Vezi Levitic 26,25 pentru ciuma cea teribilă. Cu o ocazie au murit 70000 de oameni
(2 Samuel 24,15; vezi şi Ieremia 14,12; 21,6.7.9;Ezechiel 5,12; 6,11.12; Amos 4,10).

22 El te va lovi cu tifos şi cu friguri, cu inflamaţie şi cu febră, cu sabie, cu filoxeră şi

cu mană. Ele te vor urmări până te vor distruge.

Te va lovi. Diferitele încercări redate în acest verset sunt greu de definit. A încerca să le identifici
cu boli moderne înseamnă a da frâu liber speculaţiei. În general, se admite că primele 4 amintite se
referă la fiinţe omeneşti, şi că ultimele 3 la recolte. Se crede că ch-r-b, cuvânt tradus „sabie”, aşa
cum a fost scris la început de Moise, trebuie să fi fost vocalizat de către masoreţi ca choreb,
„secetă”, mai de grabă decât ca chereb, „sabie”. Cuvântul „secetă” se armonizează mai bine cu
contextul.

23 Cerul de deasupra capului tău va fi de cupru, iar pământul de sub tine va fi de

fier.

Cupru. „Cerurile” considerate în mod obişnuit ca sursă a umezelii, sub blestemul lui Dumnezeu
nu aveau să dea mai multă apă decât se poate aştepta de la aramă (vezi Levitic 26,19;Ieremia 14,1-
10).
Fier. Fără umezeală, pământul avea să se usuce atât de tare, încât uneltele primitive ale vremii
nu-l mai puteau cultiva. Poporul avea să piară din lipsă de hrană.

24 DOMNUL va trimite pe pământul tău ploaie de praf şi de pulbere. Ea va cădea din

cer peste tine ca să te nimicească.

Praf şi pulbere. Marele deşert de la frontiera estică a Palestinei era un arsenal gata pentru aceste
arme ale lui Dumnezeu. Dinspre deşert sufla temuta furtună de praf cunoscută ca sirocco.

25 DOMNUL va face să fii biruit de duşmanii tăi; pe un drum vei ieşi împotriva lor şi
pe 7 drumuri vei fugi dinaintea lor. Vei fi o pricină de groază pentru toate regatele
pământului.

Pe 7 drumuri vei fugi. Ei aveau să meargă împotriva vrăjmaşilor lor ca o oştire compactă bine
organizată, pe deplin echipată, dar aveau să fie învinşi ca o gloată neorganizată şi fără conducere.
Vei fi o pricină de groază. Literal, „vei fi o groază”. Cuvântul tradus astfel nu include ideea de
„dispersare” ca în LXX. Rădăcina lui înseamnă „a tremura”, „a se cutremura”, „a se teme”
(Eclesiast 12,3; Daniel 5,19; 6,26). Dacă evreii rămâneau neascultători aveau să ajungă un
exemplu îngrozitor de sărăcie, boală şi suferinţă pentru toţi ne-iudeii (vezi 2 Cronici 29,8;
Isaia 28,19).
26 Trupurile alor tăi vor fi hrană pentru toate păsările cerului şi pentru toate
animalele pământului şi nu va fi nimeni care să le sperie.
Trupurile alor tăi. O ameninţare repetată în Ieremia 7,33 (vezi Ieremia 15,3; 16,4; 19,7; 34,20).
Iudeii erau deosebit de sensibili cât priveşte morţii lor rămaşi neîngropaţi. O astfel de privelişte era
privită ca pedeapsa extremă (vezi Ieremia 22,19; 36,30; compară cu Psalmi 79,2.3).

~ 143 ~
 Să le sperie. Literal, „să le sperie”, adică fiarele şi păsările de pradă care aveau să sfâşie trupurile
lor moarte.

27 DOMNUL te va lovi cu bubele Egiptului şi cu răni, cu umflături şi cu scabie, de

care nu te vei putea vindeca.
Bubele. Sau „fierbe”. Cuvântul tradus astfel este dintr-o rădăcină care înseamnă „a fi fierbinte”,
„a fi inflamat” (vezi Deutronom 28,35; Exod 9,9-11; Levitic 13,18-23; 2 Regi 20,7; Iov 2,7;
Isaia 38,21). Boli de piele de diferite feluri întotdeauna au fost obişnuite în Orient.
Răni. Literal, „umflături”, de obicei cu înţelesul că se referă la umflăturile hemoroidale. Unii au
sugerat „tumorile” (vezi 1 Samuel 5,6.9.12).

28 El te va lovi cu nebunie, cu orbire şi cu rătăcire a minţii.

Cu orbire. Deşi orbirea fizică este destul de obişnuită în Răsărit, este în general admis că aici
adevărata explicaţie este la lipsa de judecată sănătoasă în politica de guvernare, dând naştere la
ruinarea naţiunii (vezi Zaharia 12,4; compară cu Isaia 13,8; 29,9-12.18; Ieremia 4,9; 25,16.18;
Ţefania 1,17).

29 Ziua în amiaza mare vei bâjbâi cum umblă orbul prin întuneric. Nu vei prospera
în nimic din ceea ce vei face; cu adevărat, în fiecare zi vei fi asuprit şi jefuit şi nu va
fi nimeni care să îţi vină în ajutor.
Să îţi vină în ajutor. Adică, împotriva vrăjmaşilor străini. Compară cu eşecul Egiptului de a-i
ajuta (Ieremia 37,7; 46,17).

30 Te vei logodi cu o femeie, dar altul o va lua şi se va culca cu ea. Vei construi
case şi nu vei locui în ele, vei planta vii şi nu te vei bucura de rodul lor.
Logodi cu o femeie. Soţul îşi va pierde soţia chiar înainte de a se consuma căsătoria. Acesta era
considerat ca un blestem foarte greu, deoarece căsătoria reciprocă era preţuită ca o mare
binecuvântare.
Se va culca cu ea. Cuvântul tradus astfel înseamnă „a răpi”, „a silui” (vezi Isaia 13,16;
Zaharia 14,2). Aceasta se referă la violenţă, aşa cum se poate aştepta de la soldaţii beţi de victorie.

31 Boii tăi vor fi înjunghiaţi înaintea ochilor tăi şi nu vei mânca din ei. Ţi se vor lua
asinii dinaintea ta şi nu ţi se vor mai da înapoi. Turmele tale vor fi date duşmanilor
tăi şi nimeni nu îţi va veni în ajutor.
Boii tăi. Animalele domestice aveau să fie neajutorate spre a face ceva în propria lor apărare
(vezi Isaia 1,7).
Nimeni. Literal, „nici un salvator pentru tine” (vezi Deutronom 28,29).

32 Fiii şi fiicele tale vor fi date unui alt popor, iar ochii tăi vor îmbătrâni uitându-se
în fiecare zi după ei şi mâinile tale vor fi fără putere.

33 Un popor pe care nu-l cunoşti va mânca rodul câmpurilor tale şi tot venitul
muncii tale şi în toate zilele vei fi asuprit şi zdrobit.
Rodul. Compară cu făgăduinţa din Isaia 65,21-25.

34 Priveliştea aceasta, pe care o vei vedea zilnic, te va face să înnebuneşti.

~ 144 ~
 Te va face să înnebuneşti. Adică, dus la disperare, înţelegând zădărnicia încercării de a face ceva
spre a uşura situaţia.

35 DOMNUL te va lovi cu bube rele la genunchi şi la picioare, de care nu vei fi în

stare să te vindeci, te va lovi din talpa piciorului până în creştetul capului.
Bube rele. Vezi v.27.

36 DOMNUL te va duce, pe tine şi pe regele pe care îl vei pune să domnească peste

tine, la un neam pe care nu l-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi. Acolo vei sluji altor
dumnezei, idolilor din lemn şi din piatră.
Vei sluji altor dumnezei. O stare de apostazie completă. Naţiunea avea să fie părăsită de
Dumnezeu şi însuşi poporul umilit avea să se închine la idolii naţiunii care i-a luat ca robi (vezi
Ieremia 9,15.16; 16,13).

37 Vei fi de râs, de pomină şi de batjocură printre toate popoarele, pe unde te va

duce DOMNUL.
De pomină. Urma să fie aproape de necrezut ca o naţiune atât de favorizată altădată de
Dumnezeu să cadă atât de jos cum a căzut Israel (vezi 1 Regi 9,7-9; Ieremia 18,15-17; 19,8).
De batjocură. Când păgânii doreau să-şi exprime dispreţul pentru o persoană, aveau să facă lucrul
acesta numindu-o jidan.

38 Vei semăna multă sămânţă pe câmpurile tale, dar vei recolta puţin, pentru că o
vor mânca lăcustele.
Puţin. Un cuvânt care descrie foametea. Pentru o împlinire a acesteia, precedând robia din
Babilon, vezi Ieremia 14,1-6.
Lăcustele. Sau „cosaşi” ca în Judecători 6,5; 7,12; Iov 39,20, etc.

39 Vei sădi vii şi le vei lucra, dar nu vei bea şi nu vei strânge struguri din ele, pentru
că le vor mânca viermii.
Viermii. Probabil dăunători care aveau să mănânce viile lor.

40 Vei avea măslini pe toată întinderea ţării, dar nu te vei unge cu untdelemn, pentru
că măslinele se vor strica.
Nu te vei unge. Compară cu Mica 6,15 pentru acelaşi fel de vorbire. Despre obiceiul oriental de a
unge corpul cu untdelemn de măsline vezi 2 Samuel 12,20; 14,2; 2 Cronici 28,15.

41 Ţi se vor naşte fii şi fiice, dar nu vor rămâne ai tăi, pentru că vor merge în
captivitate.

42 Omizile îţi vor mânca toţi pomii şi rodul pământului.

Omizile. Tradus dintr-un cuvânt diferit de cel folosit în v.38, ca fiind o varietate de lăcuste.
Vor mânca. Literal, „a pune stăpânire pe”, „a moşteni”, „a dispune”, este folosit de peste 200 de
ori în Vechiul Testament. Lăcustele aveau să pună stăpânire completă pe ţară şi s-o lase pustie.

~ 145 ~
43 Străinul care locuieşte în mijlocul tău se va ridica tot mai sus, deasupra ta, iar tu
te vei coborî tot mai jos.
Deasupra ta. Compară cu cap. 10,19. Nu este nimic mai umilitor pentru o naţiune decât a avea
străini în ţară care prosperă pe socoteala unei populaţii băştinaşe lovite de sărăcie.

44 El te va putea împrumuta, dar tu nu vei fi în stare să-l împrumuţi. El va fi cap, iar

tu vei fi coadă.
Coadă. Exact antiteza scopului lui Dumnezeu în stabilirea legământului Lui cu poporul Său
(v.12, 13).

45 Toate aceste blesteme vor veni peste tine, te vor urmări şi te vor ajunge din urmă,
până te vor nimici, fiindcă nu ai ascultat de glasul DOMNULUI, Dumnezeul tău,
păzind poruncile şi hotărârile pe care ţi le-a dat.
Nu ai ascultat. Blestemele lui Dumnezeu aveau să urmeze progresiv, unul după celălalt până ce
Israel a fost adus la ruină completă. Motivul pentru toate acestea a fost dispreţuirea condiţiilor
legământului lui Dumnezeu în care ei au intrat de bunăvoie. Ei au depus înaintea Lui un jurământ
solemn să fie credincioşi faţă de voinţa Lui expresă. Completa repudiere de către ei a lui
Dumnezeu şi a legământului Său a adus o completă răsturnare a scopului lui Dumnezeu cu ei.
Degradarea lor avea să fie proporţională cu posibila înălţare a lui Israel înaintea tuturor naţiunilor.

46 Ele vor fi pentru totdeauna un semn şi o minune pentru tine şi urmaşii tăi.
Semne. Compară cu cap. 4,34. Iudeii aveau să fie priviţi atât de cu totul în dizgraţia lui
Dumnezeu, ca unii care purtau semnele mâniei Sale care pedepseşte. Aceasta avea să continue
pentru totdeauna – ca prosperitatea lor, dacă ar fi fost credincioşi.

47 Fiindcă nu ai slujit DOMNULUI, Dumnezeul tău, în vreme de prosperitate, cu

bucurie şi cu inimă bună,
48 vei sluji, flămând, însetat şi dezbrăcat, duşmanilor tăi, pe care DOMNUL îi va
trimite împotriva ta. El îţi va aşeza pe gât un jug de fier până când te va nimici.
Un jug de fier Compară cu Ieremia 28,12-14 pentru împlinirea acestei profeţii.
Nimici. Literal, „exterminat”, „anihilat” (vezi Ezechiel 14,9; Amos 2,9; 9,8, Mica 5,14;
Hagai 2,22).

49 DOMNUL va aduce de departe un neam împotriva ta, de la marginile pământului,

care se va năpusti asupra ta asemenea vulturului, un neam a cărui limbă nu o vei
înţelege,
Un neam. Comentatorii au aplicat această profeţie la diferitele neamuri, de obicei la Asiria
(Isaia 10,5) şi Babilon (Ieremia 5,15). Alţii insistă asupra romanilor, arătând spre vulturul de pe
steagurile romane. Comentatorii iudei vorbesc despre atacul forţelor romane conduse de
Vespasian şi Titus care au luat Ierusalimul în anul 70 d.Hr.
Năpusti…asemenea vulturului. Literal, „cum se repede vulturul”. Compară cu o figură
asemănătoare din Iov. 9,26; 39,27-29; Matei 24,28. Repezirea iute a vulturului din înaltul cerului
asupra prăzii lui este consemnată în Osea 8:1, şi este asemănată cu atacurile vechilor oştiri ale
Asiriei şi ale forţelor haldeilor (Ieremia 48,40; 49,22; Habacuc 1,8).
Nu o vei înţelege. Vezi Ieremia 5,15. Aceeaşi expresie este folosită de profetul Isaia vorbind
despre asirieni (Isaia 28,11; 33,19). Mulţi comentatori creştini şi majoritatea celor iudei văd aceste
cuvinte împlinite în oştile romane. Popoarele asirian şi caldeean vorbesc limbi apropiat înrudite cu
~ 146 ~
limba iudeilor. Limba latină este complet străină pentru evrei, deoarece era diferită de a lor, iar ei
nu avuseseră nici un contact cu romanii.

50 un neam cu o înfăţişare necruţătoare, care nu va avea respect faţă de bătrân sau

milă pentru tânăr.
Cu o înfăţişare necruţătoare. Literal, „înfăţişare inflexibilă”, din rădăcina verbală „a fi tare”, „a fi
puternic”, „a fi formidabil”. Acelaşi cuvânt este folosit în Daniel 8,23 despre puterea romană.
Cuvântul acesta este tradus „sălbatic” (Geneza 49,7) „puternici” (Numeri 13-24), „porniţi la rău”
(Psalmi 59,3), „asprime” (Proverbe 18,23), „lacomi” (Isaia 56,11).
Nu va avea respect. Compară cu haldeii (2 Cronici 36,17; Plângeri 5,6-12) şi mezii (Isaia 13,18).

51 Ei îţi vor mânca rodul cirezilor tale şi rodul pământului tău, până când te vor face
să pieri. Nu îţi vor lăsa nici grâu, nici vin, nici untdelemn, nici viţei în cirezile tale
sau miei în turmele tale, până când te vor face să pieri.
Să pieri. Împlinirea diferitelor pedepse asupra unui popor neascultător ne învaţă că Dumnezeu nu
se abţine pentru totdeauna de la aplicarea judecăţii cerute de păcat. Nu este nici consolare a aminti
că starea deplorabilă a cuiva este rezultatul propriilor lui umblări îndărătnice.

52 Ei îţi vor asedia toate cetăţile de pe toată întinderea ţării, ca să îţi dărâme zidurile
cele înalte şi fortificate, în care te-ai încrezut. Ei îţi vor asedia toate cetăţile din
întreaga ţară, pe care ţi-a dat-o DOMNUL, Dumnezeul tău.
Îţi vor asedia. Un cuvânt descriptiv al luptei poporului pentru oraşele şi cetăţile lor împrejmuite
cu ziduri, cu regiunea care producea hrană naţiunii pustiită.
Dărâme zidurile. Chiar şi ultimele lor fortăreţe aveau să fie slăvite, părăsindu-le fără adăpost.
Moartea din cauza foamei, datorată ogoarelor devastate, avea să contribuie la căderea cetăţilor
fortificate (vezi Ieremia 5,17).

53 Din cauza asediului şi a strâmtorării în care te va aduce duşmanul tău, te vei

hrăni cu rodul pântecelui tău, carnea fiilor şi a fiicelor tale, pe care DOMNUL,
Dumnezeul tău, ţi i-a dat.
Rodul pântecelui tău. Mai bine „al pântecelui tău”. Pentru un astfel de blestem teribil vezi
Levitic 26,29; Ieremia 19,9; Ezechiel 5,10. Aceasta s-a împlinit prin asedierea Samariei de către
sirieni (2 Regi 6,26.29), în asedierea Ierusalimului de către Nebucadneţar (Plângeri 2,20; 4,10), şi
iarăşi la asedierea Ierusalimului de către Titus.

54 Bărbatul cel mai delicat şi mai sensibil dintre ai tăi va privi cu răutate la fratele
lui, la femeia care se odihneşte la pieptul lui şi la copiii pe care i-a lăsat să trăiască

Va privi cu răutate. Aceasta se poate referi la supravegherea şi la râvnirea oricărei mici bucăţele
pe care putea s-o vadă în posesia altor membri ai casei lui şi la intenţiile rele împotriva propriilor
lui rude.

55 şi nu le va da nimic din carnea copiilor cu care se hrăneşte, pentru că nu-i va mai

rămâne nimic din cauza asediului şi a strâmtorării în care te va aduce duşmanul tău,
în toate cetăţile tale.
Nu-i va mai rămâne nimic. O descriere a stărilor de foame ce se pot imaginea. Chinuitoarea
suferinţă a lipsei poate îndepărta toate caracteristicile delicateţei şi culturii.

~ 147 ~
56 Femeia cea mai delicată şi mai sensibilă – care, de delicată şi de sensibilă ce era,
nu ştia cum să calce mai fin cu piciorul pe pământ – va privi cu răutate pe bărbatul
de la pieptul ei, pe fiii şi pe fiicele ei
Femeia... delicată. O descriere a femeilor care au fost învăţate şi crescute să observe şi să practice
toată graţia în purtare asociată cu cultură şi educaţie nobilă.

57 şi nu le va da nimic din resturile ieşite, după naştere, dintre picioarele ei sau din
copiii pe care îi va naşte, pentru că îi va mânca pe toţi în ascuns din cauza asediului
şi a strâmtorării în care te va aduce duşmanul tău, în cetăţile tale.
Resturile ieşite,după naştere. Literal, „placenta ei”. Mama avea să fie atât de chinuită de foame
încât avea să mănânce placenta, şi apoi şi copilul pe care l-a născut (vezi v.53).

58 Dacă nu vei păzi şi împlini toate cuvintele acestei Legi, scrise în cartea aceasta,
temându-te de acest Nume slăvit şi înfricoşător – adică de DOMNUL, Dumnezeul tău
–
Cartea aceasta. Probabil că aceasta nu se referă numai la cartea Deutronom, ci şi la Tora (vezi
cap. 17,19; 27,3.8; 29,29; 31,12; 32,46).
Nume…înfricoşător. Adesea numele este folosit pentru persoană, renumele şi caracterul
persoanei (vezi Ieremia 14,7.21; Ezechiel 20,9.14; Psalmi 25,11; 31,3; Isaia 48,9; 66,5).

59 atunci DOMNUL te va lovi, în chip nemaiauzit, pe tine şi pe urmaşii tăi, cu plăgi

adânci şi îndelungate şi cu boli grave şi prelungite.
Nemaiauzit. Mai bine „extraordinar” sau „greu de înţeles”. Plăgile au fost ieşite din comun prin
severitatea şi durata lor (Isaia 29,14).

60 Va aduce peste tine toate bolile Egiptului, de care ţi-a fost frică şi se vor lipi de
tine.
Bolile. Compară cu Deutronom 7,15; şi prin contrast Exod 15,26.

61 Mai mult, DOMNUL va aduce peste tine, până te va distruge, toate bolile şi rănile
care nu sunt scrise în această Carte a Legii.
Această Carte a Legii. Ca exemplu al acestui caz vezi Deutronom 29,21; Iosua 1,8.

62 După ce ai fost atât de numeros precum stelele cerului, vei rămâne un mic număr
de oameni, fiindcă nu ai ascultat de glasul DOMNULUI, Dumnezeul tău.

63 Aşa cum DOMNUL s-a bucurat să îţi facă bine şi să te înmulţească, tot aşa
DOMNUL se va bucura să te ruineze şi să te nimicească. Şi vei fi smuls din ţara în
care ai intrat s-o stăpâneşti.

Să te nimicească. Compară cu simţământul opus exprimat de Dumnezeu în Osea 11,8; de

asemenea în Ieremia 32,41.

~ 148 ~
64 DOMNUL te va împrăştia printre toate popoarele de la o margine până la cealaltă
a pământului. Acolo vei sluji altor dumnezei, idolilor din lemn şi din piatră, pe care
nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi.

Te va împrăştia. Compară cu Levitic 26,33; Deutronom 4,27; Ieremia 9,16.

65 Printre aceste neamuri nu vei avea pace şi nu vei avea un loc de odihnă pentru
talpa picioarelor tale. Acolo DOMNUL îţi va da o inimă care tremură, nişte ochi
lâncezi şi un suflet amorţit.

Nu vei avea pace. Literal, „nici o odihnă” (vezi Ieremia 31,2; 50,34).
Ochi lâncezi. Oboseala rezultată din privirea după eliberarea care nu venea (vezi Iov 11,20; 17,5;
Psalmi 119,123).
Sufletul amorţit. Literal, „privirea sufletului”.

66 Vei trăi în continuă nesiguranţă, te vei teme noaptea şi ziua şi niciodată nu vei fi
sigur de viaţa ta.

Nesiguranţă. Literal, „atârnat pentru tine în faţă”, ca ceva de un fir de aţă care este în pericol
continuu de a se rupe.

67 Dimineaţa vei spune: «O, dacă ar veni seara!», iar seara vei spune: «O, dacă ar
veni dimineaţa!», din cauza groazei care îţi va umple inima şi a lucrurilor pe care
ochii tăi le vor vedea.

Groazei. Cuvântul tradus „groază” conţine spaimă, teamă îmbinată cu respect, teroare şi
tremurare. Iov a avut o astfel de experienţă aşa cum este descrisă aici (vezi Iov 7,2-4; compară cu
Proverbe 28,1).

68 DOMNUL te va întoarce cu corăbiile în Egipt pe drumul despre care îţi spusesem:

«Să nu-l mai vezi din nou!» Acolo vă veţi vinde duşmanilor voştri ca sclavi şi
sclave, dar nu va fi nimeni să vă cumpere.”

Cu corăbiile. Angajate probabil în comerţul cu sclavi (vezi Ezechiel 27,13; Ioel 3,6; Amos 1,9).
Aici se termină a treia vorbire a lui Moise.
În Egipt. Nici o pedeapsă mai de temut nu putea fi dată, decât o reîntoarcere forţată în ţara robiei
din care îi eliberase Dumnezeu.

Comentarii Ellen G. White:

1-68 PP 466-467
1 PP 466
1-14 SR 171
2-6 MH 284
2-13 1T 609; 2T 574

~ 149 ~
3-8 PP 466
8-13 MH 284
9-13 6T 351
10 DA 28; Ed 40; MH 404
12 PK 134
15 PK 136; PP 466
20 Ed 143
23,24 PK 136
32 Ed 143
37 PP 466; 3T 200
49-53 PP 467
56,57 GC 32; PP 467
64 EW 75, 213
64-67 PK 569; PP 466
65-67 DA 223

Capitolul 29
Reînnoirea legământului în câmpiile Moabului

1 Acestea sunt cuvintele legământului pe care DOMNUL l-a poruncit lui Moise să-l
încheie cu israeliţii la Moab, în afara legământului pe care l-a încheiat cu ei la
Horeb.
~ 150 ~
 Acestea sunt cuvintele. În limba ebraică acesta este v.69 din capitolul 28. Totuşi, textul poate fi
tot aşa de bine aplicat şi la cele ce urmează.
La Moab. Israel era cantonat încă în acelaşi loc amintit în cap.1:5.
Legământului. Nu alt legământ ca adaos la acel făcut la Sinai, ci mai degrabă o reafirmare a
acestuia. La Sinai legământul a fost încheiat şi ratificat prin sânge (vezi Exod 24).

2 Moise i-a chemat pe toţi israeliţii şi le-a spus: „Aţi văzut tot ceea ce DOMNUL a
făcut înaintea ochilor voştri, în ţara Egiptului, lui Faraon, tuturor slujitorilor lui şi
întregii lui ţări.
3 Cu ochii voştri aţi văzut aceste încercări, semne şi minuni.
Cu ochii voşti aţi văzut. Compară cu cap. 10,21. Vederea fizică naturală poate fi excelentă iar
discernământul spiritual aproape neglijabil. Vederea spirituală este un dar de la Dumnezeu; fără
darul acesta un om înţelege greu (Ezechiel 20,49; Psalmi 106,7).
Încercări. Mai bine „încercări” (vezi cap. 4,34; 7,19), adică, experienţă de probă prin care
Dumnezeu a rânduit ca ei să-şi dezvolte caracterul.

4 Dar DOMNUL nu v-a dat minte să înţelegeţi, ochi să vedeţi şi urechi să ascultaţi,
până în ziua de astăzi.
Minte să înţelegeţi. Altfel, simţurile ar fi fost în măsură să priceapă voia lui Dumnezeu, şi voinţa
consacrată să o aducă la îndeplinire. Omul care îşi dă seama de nevoia de discernământ spiritual
şi-l caută îl va primi (vezi Psalmi 25,9.12.14; 119,18). Compară cu contrastul pe care l-a arătat
Isus Hristos între iudei şi ucenicii Săi (vezi Matei 13,10-17; Ioan 7,17). Mintea nerenăscută nu are
însuşirea de a preţui valorile spirituale. Dar când un om se întoarce sincer la Dumnezeu, vederea
lui spirituală va fi refăcută (vezi Ioan 6,45; 1 Corinteni 2,12-16; 2 Corinteni 4,6; Efeseni 1,17).

5 Timp de 40 de ani cât v-am condus prin pustie, hainele nu s-au învechit pe voi şi
nici încălţămintea nu s-a tocit în picioarele voastre.
6 Nu v-aţi hrănit cu pâine şi n-aţi băut nici vin, nici băutură tare. În acest timp aţi
cunoscut că DOMNUL este Dumnezeul vostru.
Pâine. Compară cu cap. 8,3. Afară de astfel de cumpărături, pe care erau în măsură să le facă, de
la popoarele din regiunile alăturate, izraeliţii erau dependenţi în mod absolut de Dumnezeu care
arăta în mod constant putere miraculoasă în favoarea lor. Ei nu semănau nici nu secerau şi de
aceea nu aveau nici o recoltă.

7 Când am ajuns în locul acesta, Sihon, regele Heşbonului, şi Og, regele Başanului,
ne-au ieşit înainte ca să se lupte cu noi, dar noi i-am învins.

8 Le-am luat ţara şi am dat-o ca moştenire rubeniţilor, gadiţilor şi unei jumătăţi din
seminţia lui Manase.
9 Să păziţi cuvintele acestui legământ şi să le împliniţi ca să prosperaţi în tot ceea ce
veţi face.
Să prosperaţi. Literal, „arată atenţie faţă de”, „lucrează în mod circumspect”, „dă pe faţă
prudenţă”. Aceasta se referă mai mult la conducere înţeleaptă, la darea pe faţă a isteţimii în toate
afacerile personale (vezi Deutronom 32,29; Iosua 1,8; Psalmi 101,2; Daniel 12,3).

10 Astăzi staţi în prezenţa DOMNULUI, Dumnezeul vostru, voi toţi – căpeteniile

~ 151 ~
seminţiilor voastre şi bătrânii voştri, dregătorii voştri împreună cu toţi bărbaţii lui
Israel,
Căpeteniile. Literal „căpetenii”.
Bătrânii. Probabil cei 70 despre care se vorbeşte în Numeri 11,16 şi judecătorii (vezi
Deutronom 19,12.18; 21,2.4.6; 25,8).
Dregătorii. Slujbaşii civili care executau hotărârile luate de judecători (vezi cap. 16,18).

11 copiii şi soţiile voastre şi străinul care este în mijlocul taberei voastre, de la cel ce
vă taie lemne, până la cel ce vă scoate apă –
Străinul. Referindu-se în principiu la egiptenii care au ieşit din Egipt cu ei (vezi cap.5,14; 24,14;
31,12).
Cel ce vă taie lemne.Poate mai bine „cel care-ţi culege lemne pentru foc”, în armonie cu folosirea
aceleaşi rădăcini în limba arabă.

12 ca să intraţi în legământ cu DOMNUL, Dumnezeul vostru, legământ încheiat prin

jurământ şi făcut cu voi astăzi
Prin jurământ. Prima întâlnire a cuvântului tradus astfel în Deutronom. El este folosit în sensul
unui legământ sigilat cu un jurământ cu sugerarea blestemelor în caz de neîndeplinire a condiţiilor
legământului. Vezi acelaşi cuvânt în Numeri 5,21.

13 şi ca să vă facă astăzi, poporul Lui, după cum v-a promis şi a jurat strămoşilor
voştri, Avraam, Isaac şi Iacov.
14 Nu numai cu voi închei legământul acesta, încheiat prin jurământ,
15 ci îl fac atât cu cei care stau astăzi aici, înaintea DOMNULUI, Dumnezeul nostru,
cât şi cu cei care nu sunt astăzi aici.
Nu sunt astăzi aici. Legământul urma să cuprindă toate generaţiile viitoare.

16 Voi ştiţi cum aţi locuit în ţara Egiptului şi cum aţi trecut prin mijlocul neamurilor
pe care le-aţi traversat.
Ţara Egiptului. Ei cunoşteau din plin, prin experienţa personală, viaţa din Egipt, cu toată idolatria
ei şi imoralitatea care o însoţeşte.

17 Aţi văzut urâciunile şi idolii lor, idoli din lemn şi din piatră, din argint şi din aur.

Urâciunile. Mai bine, „lucrurile lor odioase”, adică toate lucrurile care erau folosite la închinarea
şi obiceiurile păgâne.

18 Să nu existe printre voi nici un bărbat sau femeie, nici un clan şi nici o seminţie a
căror inimă să se întoarcă astăzi de la DOMNUL, Dumnezeul nostru, ducându-se să
slujească zeilor acestor neamuri. Să nu existe la voi nici o rădăcină care produce
otravă sau amărăciune.
Otravă sau amărăciune. Cuvântul acesta apare ca „venin” în cap. 32:33, „otravă” în Iov 20,16 şi
„otrăvitoare” în Osea 10,4. Cuvântul tradus „pelin” este tradus la fel în toate celelalte texte, afară
de Amos 6:12, unde este redat ca „otravă”. Aceşti termeni sugerează urmările amare ale idolatriei.
~ 152 ~
19 Dacă cineva care a auzit cuvintele acestui jurământ, va invoca o binecuvântare
asupra lui însuşi, zicând în inima lui: «Voi avea pace, chiar dacă mi-aş urma
pornirile minţii mele!» Aceasta va aduce dezastru, atât peste pământul fertil, cât şi
peste cel uscat, a(Sensul expresiei în ebraică este nesigur; sau: mele, adăugând
beţia la sete!»)
Zicând în inima lui. Adică, să caute să se convingă pe sine printr-un proces de a raţiona, că nici
unul din aceste blesteme nu avea să se abată asupra lui, ci se va bucura de lucrurile bune ale vieţii.
Pornirile. Mai bine „încăpăţânarea”.
Aeasta va aduce dezastru, atât peste pământul fertil, cât şi peste cel uscat [Aşa adăuga beţia la
sete-trad. Cornilescu]. Literal, „cu intenţia de a înlătura pe cel udat cu cel uscat”. Probabil că
aceasta a fost o expresie proverbială, însemnând nimicirea multora care fuseseră rău influenţaţi de
alţii.

20 iar pe acela DOMNUL nu va mai dori să-l ierte. Mânia şi gelozia DOMNULUI se
va aprinde împotriva lui. Toate blestemele scrise în Cartea aceasta vor veni peste el
şi DOMNUL îi va şterge numele de sub cer.
Numele. Adică, „omul însuşi”. El şi urmaşii lui urmau să fie nimiciţi cu desăvârşire (vezi
cap. 7,24; 9,14; 25,19).

21 El îl va despărţi de toate seminţiile lui Israel ca să-l nenorocească potrivit cu tot

ce este scris în această Carte a Legii.
22 Generaţiile următoare, copiii care vor veni după voi şi străinul care va veni dintr-
o ţară îndepărtată, vor vedea nenorocirile care au fost în ţara aceasta şi urgiile cu
care DOMNUL v-a îndurerat.
23 Peste tot va fi pucioasă şi sare; toată ţara va fi arsă; nimic nu se va semăna, nimic
nu va încolţi şi nici o plantă nu va creşte. Va fi la fel ca la distrugerea Sodomei,
Gomorei, Admei şi Ţeboimului, pe care DOMNUL le-a distrus în mânia şi urgia Lui.
Toate neamurile vor întreba:
Sodomei, Gomorei. Simboluri ale nimicirii rezultate din răutate (vezi Geneza 18,20; 19,24.25;
Iov 18,15; pentru contrast vezi Isaia 61,11).
Vor întreba. Adică, cele spuse în v.24. Generaţiile viitoare ale poporului ţării, precum şi vizitatorii
aveau să observe cu uimire calamităţile aduse de Dumnezeu asupra poporului răzvrătit.

24 – De ce a făcut DOMNUL astfel ţării acesteia? De ce s-a aprins cu o mânie atât de

mare? Şi li se va răspunde:

25 – Fiindcă au părăsit legământul DOMNULUI, Dumnezeul strămoşilor lor, pe care

l-a încheiat cu ei când i-a scos din ţara Egiptului.

Au părăsit legământul. Vezi 1 Regi 19,10.14; Ieremia 22,9. Timp de sute de ani, Ţara Palestinei a
fost răspândită înaintea tuturor oamenilor ca o dovadă a blestemului lui Dumnezeu. Mare parte a
ţării a fost timp îndelungat o pustietate goală. Aceasta a venit asupra ţării din cauza apostaziei
neamului iudaic care a părăsit legământul. Oamenii sunt adesea uimiţi că o ţară atât de
respingătoare ca Palestina de astăzi a putut fi descrisă vreodată ca având în ea „lapte şi miere”
(vezi Exod 3,8; etc.; Geneza 12,6).

~ 153 ~
26 Ei s-au depărtat, au slujit şi s-au închinat altor dumnezei, zei pe care nu-i
cunoşteau şi pe care nu li-i dăduse El.

27 De aceea DOMNUL s-a aprins de mânie împotriva acestei ţări, astfel că a adus
peste ei toate blestemele scrise în Cartea aceasta.

Mânie. Compară cu Ieremia 21,5; 32,37. Cuvântul tradus „mânie” este redat uneori „nări” (vezi
Geneza 2,7; Exod 15,8; Numeri 11,20; 2 Samuel 22,9.16; Iov 4,9; 27,3; Psalmi 18,8, etc.). Aceasta
înseamnă adeseori respiraţie rapidă prin nas ca un semn de emoţie.

28 DOMNUL i-a smuls din ţara lor cu mânie, cu furie şi cu mare înverşunare şi i-a
aruncat într-o altă ţară, cum se vede astăzi.

I-a aruncat. Literal, „a-i azvârli”. Definitiva pierdere a Canaanului nu a fost doar rezultatul unui
număr de circumstanţe care au avut loc. Ei au fost „aruncaţi” de Dumnezeu Însuşi.

29 Lucrurile ascunse sunt ale DOMNULUI, Dumnezeul nostru, iar lucrurile

descoperite sunt ale noastre şi ale urmaşilor noştri pentru totdeauna, ca să împlinim
toate cuvintele acestei Legi.

Lucrurile ascunse. Mulţi comentatori, printre care şi iudei, au aplicat aceste cuvinte la păcate
ascunse, cunoscute numai de Dumnezeu, ca în Psalmi 19,12. Totuşi, expresia paralelă, „lucruri
descoperite”, adică „nouă”, înseamnă că „lucrurile ascunse” sunt lucruri pe care Dumnezeu n-a
considerat că este bine să le descopere. Omul nu poate pătrunde în sfaturile intime ale Celui
Atotputernic. Ele sunt ale Lui. Lucrurile pe care El le-a descoperit despre Lege şi viaţă sunt ale
noastre ca să privim la El. În Scripturi avem voia descoperită a lui Dumnezeu. Aceasta toată este a
noastră.

Comentarii Ellen G. White: 19-22 Te 52;29 CT 248; DA 234;Ed 171;Ev 627;FE

335;GC 324; MH 429; PP 113; SC 113;5T 701; 8T 279

Capitolul 30
Promisiunea restaurării

1 Când vor veni peste tine toate binecuvântările şi blestemele pe care eu ţi le-am pus
înainte, iar tu îţi vei aduce aminte de ele în mijlocul neamurilor în care DOMNUL,
Dumnezeul tău, te va risipi,

~ 154 ~
 Îţi vei aduce aminte. Literal, „să-i aduci înapoi la inima ta”. Notează aceeaşi expresie în
1 Regi 8,47. Avea să fie necesar ca ei să mediteze asupra cauzelor exilului lor şi a legăturilor lor
cu Iehova ca o măsură pregătitoare pentru refacerea lor faţă de favoarea lui Dumnezeu (vezi
Levitic 26,40; Deutronom 4,29.30).

2 dacă tu şi copiii tăi te vei întoarce la El şi vei asculta de glasul Lui din toată inima
ta şi din tot sufletul tău, potrivit cu tot ceea ce ţi-am poruncit astăzi,

Întoarce. Aceasta trebuie să fie şi o întoarcere de la păcat şi o reîntoarcere la închinarea la Iehova

(vezi Numeri 1,8.9). Sinceritatea avea să fie reflectată în ascultare.

3 atunci DOMNUL, Dumnezeul tău, îţi va întoarce captivii a(Sau: îţi va restaura
bunăstarea), va avea milă de tine, te va aduce înapoi şi te va strânge dintre toate
popoarele prin care te-a risipit.

Va întoarce captivii. Compară Psalmi 14,7; 85,1-3; 126,1.4; Ezechiel 16,53. Nu eliberarea din
captivitatea fizică este cel mai important lucru, ci mai degrabă eliberarea din captivitatea păcatului
(vezi Psalmi 41,4; Ieremia 3,22; 17,14; Osea 14,4; Matei 13,15).

4 Chiar dacă ai fi risipit până la marginile cerului, şi de acolo DOMNUL, Dumnezeul

tău, te va strânge şi te va întoarce.

Marginile cerului. Profetul Neemia se referă la făgăduinţa acestui verset (Neemia 1,8,9). Pentru o
expresie asemănătoare, vezi Deutronom 4,32; Psalmi 19,4; Isaia 13,5. Iehova nu avea să lepede pe
poporul Său. Ca indivizi, El nu i-a lepădat niciodată. Pedeapsa lor avea să fie împrăştierea.
Pedeapsa divină are întotdeauna un obiectiv deosebit. Când efectul acesta s-a realizat, Dumnezeu
Se întoarce la copilul Său cu oferta de restaurare şi ajutor de aducere la îndeplinire (vezi
Iov 23,10; Osea 6,1-3; Evrei 12,11).

5 El te va aduce în ţara pe care o stăpâneau strămoşii tăi şi o vei lua în stăpânire. El

îţi va face bine şi te va înmulţi mai mult decât pe strămoşii tăi.

Îţi va face bine. Vezi Ieremia 32,42,43, cu privire la felul în care Dumnezeu a intenţionat să
împlinească această făgăduinţă.

6 DOMNUL, Dumnezeul tău va circumcide inima ta şi inima urmaşilor b(Lit.:

seminţei; termenul ebraic pentru sămânţă este un singular care se poate referi atât la
un singur urmaş, cât şi la toţi urmaşii de pe linia genealogică a unei persoane
(colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o
ambiguitate intenţionată) tăi, ca să-L iubeşti din toată inima ta şi din tot sufletul tău
şi astfel să trăieşti.
Va circumcide inima ta. Compară cu Levitic 26,41; Ieremia 31,33. A tăia împrejur inima
înseamnă a însufleţi percepţia spirituală a cuiva şi a face sensibilă conştiinţa cuiva.

~ 155 ~
7 DOMNUL, Dumnezeul tău, va face ca toate aceste blesteme să vină asupra
duşmanilor tăi, care te prigonesc şi asupra celor ce te urăsc.
Asupra duşmanilor tăi. Adevărata pocăinţă inversează blestemul adus de încăpăţânare. Nu există
nici o separare între Dumnezeu şi păcătos, atât de largă şi de adâncă încât să nu poată fi închisă
imediat după întoarcerea din nou a păcătosului la Dumnezeu. Bucuria lui Dumnezeu este totală
când un om se întoarce la El, pentru că atunci pot fi revărsate binecuvântările cerului. Păcătosul
care stăruie în păcat este cel care trebuie să sufere blestemul deplin al păcatului.

8 Iar tu te vei întoarce, vei asculta de glasul DOMNULUI şi vei împlini toate
poruncile pe care eu ţi le-am dat astăzi.
Te vei întoarce. A reveni pe urmele paşilor săi, ca dintr-o călătorie. Aceasta se foloseşte adesea în
mod figurat despre întoarcerea la Dumnezeu în pocăinţă umilită (vezi Isaia 10,21; 19,22;
Ieremia 4,1; 15,19; 18,11; Ezechiel 18,23; etc.).

9 Atunci DOMNUL, Dumnezeul tău, te va face să prosperi în toate lucrările mâinilor

tale, în rodul trupului tău, în rodul cirezilor tale şi în rodul pământului. DOMNUL se
va bucura din nou de fericirea ta, aşa cum s-a bucurat de cea a strămoşilor tăi,
[Te va umple-trad. Cornilescu]. Când un om iubeşte pe Dumnezeu şi ascultă de voinţa Lui (vezi
Ioan 14,15), pentru că găseşte plăcere în poruncile lui Dumnezeu (vezi 1 Ioan 5,3), atunci
principiile divine ajung să fie păstrate în inima lui (Psalmi 40,8). Aceasta îngăduie lui Dumnezeu
să învioreze sufletul şi viaţa acelui om şi să adauge binecuvântări materiale (vezi
Deutronom 28,63; Ieremia 32,41; Matei 6,33).

10 dacă vei asculta de glasul DOMNULUI, Dumnezeul tău, păzind poruncile şi

hotărârile Lui scrise în această Carte a Legii şi dacă te vei întoarce la El din toată
inima ta şi din tot sufletul tău.
Această Carte a Legii. De la Tora, care se referă la voia descoperită a lui Dumnezeu în general.
Iudeii o aplică de asemenea la Pentateuh şi chiar la Vechiul Testament în întregime.

Alegerea între viaţă şi moarte

11 Porunca aceasta, pe care ţi-o dau astăzi, nu este prea grea pentru tine, nici prea
departe de tine.

Prea grea. Literal, „şi nu este nici prea grea”, adică nu este prea greu de înţeles (vezi
Geneza 18,14; Deutronom 17,8; Ieremia 32,17.27; etc.).

12 Nu este nici în cer, ca să zici: «Cine se va înălţa la cer pentru noi ca să ne-o
aducă şi astfel să o auzim şi să o împlinim?»
Cine se va înălţa. Este posibil că versetele 12 şi 13 citează o zicală proverbială. Sensul este că nu
se cere ca cineva să întreprindă vreo lucrare supraomenească, să facă o călătorie lungă şi
obositoare, sau să încerce să se suie în ceruri în scopul de a înţelege voia lui Dumnezeu pentru om.
Dumnezeu a descoperit în mod clar gândul Său lui Israel, prin proorocul Său Moise. Poruncile
Sale cele drepte au fost scrise; omul pe deplin informat.Compară cu argumentul apostolului Pavel
(Romani 10,5-13).

~ 156 ~
13 Şi nu este nici de partea cealaltă a mării, ca să zici: «Cine va traversa marea ca să
ne-o aducă şi astfel să o auzim şi s-o împlinim?»
14 Dimpotrivă, Cuvântul este foarte aproape de tine; este în gura ta şi în inima ta, ca
să-l poţi împlini.
Aproape de tine. Moise făcuse cunoscută voinţa lui Dumnezeu nu numai prin cuvântul vorbit, ci
şi sub formă de scriere. Compară cu apărarea lui Pavel (Fapte 20,26.27; Filipeni 1,8).

15 Iată, astăzi îţi pun înainte viaţa şi binele şi moartea şi răul.

16 Pentru că astăzi îţi poruncesc să-L iubeşti pe DOMNUL, Dumnezeul tău, să umbli
în căile Lui şi să păzeşti poruncile, hotărârile şi legile Lui; atunci vei trăi şi te vei
înmulţi, iar DOMNUL, Dumnezeul tău, te va binecuvânta în ţara în care ai intrat s-o
iei în stăpânire.
17 Dar dacă inima ta se va schimba şi nu vei asculta, dacă te vei abate închinându-te
şi slujind altor dumnezei,
18 atunci îţi fac cunoscut astăzi că vei fi nimicit şi nu vei locui multe zile în ţara
pentru care ai traversat Iordanul, ca să intri în ea şi s-o iei în stăpânire.
19 Chem astăzi cerul şi pământul ca martori împotriva voastră, că v-am pus înainte
viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Acum alege viaţa, ca să trăieşti atât tu,
cât şi urmaşii tăi,
20 iubindu-L pe DOMNUL, Dumnezeul tău, ascultând glasul Lui şi alipindu-te de El.
Căci El este viaţa ta şi lungimea zilelor tale în ţara pe care DOMNUL a promis-o
strămoşilor tăi, Avraam, Isaac şi Iacov, că le-o va da.”
El este viaţa ta. Mai bine, „aceasta este viaţa ta”, a-L iubi pe Dumnezeu. A avea o viaţă inspirată
şi condusă de iubirea lui Dumnezeu înseamnă a avea viaţa veşnică. Posibilităţile vieţii pentru
fiecare om sunt în cele din urmă reduse la două. Una este a iubi pe Dumnezeu cu toate puterile lui.
Rezultatul final este viaţa în toată plinătatea ei, unindu-se până la urmă cu nemurirea. Alternativa
este o neluare în seamă a bunei plăceri a lui Dumnezeu, cu viaţa cuiva care este consacrată
lucrurilor acestui pământ. O viaţă petrecută în felul acesta în mod constant, duce la moarte
veşnică. Aceste alegeri confruntă pe fiecare bărbat şi femeie născut/născută în această lume. Aici
se termină a patra cuvântare a lui Moise.

Comentarii Ellen G. White: 15 GC 544;16-18 SR 171;19 PK 393;19,20 PP 467.

Capitolul 31
Iosua drept succesor al lui Moise

1 Moise s-a dus şi a spus următoarele cuvinte înaintea întregului Israel:

Moise s-a dus. Comentatorii iudaici consideră că aceste cuvinte înseamnă că Moise a rezumat
aici cuvântările sale în faţa poporului adunat înaintea lui. Apoi el a plecat de la seminţie la

~ 157 ~
seminţie spre a duce ştirea apropiatei lui morţi şi spre a îndemna poporul să-l susţină şi să-l
sprijine pe Iosua, succesorul său.

2 „Eu am 120 de ani şi nu voi mai putea să vă conduc. DOMNUL mi-a interzis să
traversez Iordanul.
[Astăzi-trad. Cornilescu]. Evident, el a ştiut că lucrarea lui era aproape terminată. El a murit la
scurt timp după aceasta (cap. 34,7). Când Moise a stat înaintea lui Faraon era în vârstă de 80 de
ani (Exod 7,7). De atunci au trecut 40 de ani de peregrinări prin pustie.
Nu voi mai putea să vă conduc. El părea să fie tare şi viguros (vezi Deutronom 34,7;Iosua 14,11).

3 El Însuşi va traversa înaintea ta, va nimici neamurile acestea dinaintea ta, iar tu le
vei stăpâni. Iosua va traversa în fruntea ta, aşa cum DOMNUL a vorbit.
Înaintea ta. Compară cu Deutronom 9,3; Exod 23,23. Chivotul şi prezenţa lui Dumnezeu aveau
să meargă înaintea lor (vezi Iosua 3,5.11).

4 DOMNUL va face cu ele tot aşa cum le-a făcut lui Sihon şi Og, regii amoriţi, şi
ţărilor lor, pe care le-a distrus.
Sihon. Vezi cap. 2,32 la 3,8; 29,7.

5 DOMNUL vi le va da vouă, iar voi să faceţi potrivit cu toate poruncile pe care vi

le-am dat.
Vi le va da. Vezi cap. 7,23; 9,3.
Poruncile. Adică, diferitele porunci pe care le dăduse Dumnezeu cu privire la nimicirea „pomilor
închinaţi”, a idolilor şi a altarelor păgânilor (vezi capitolele 7,2-5.25; 12,1-3).

6 Întăreşte-te şi încurajează-te! Să nu-ţi fie teamă şi să nu te înspăimânţi din cauza

lor, fiindcă DOMNUL, Dumnezeul tău, va merge împreună cu tine; El nu te va părăsi,
nici nu te va uita.”
Întăreşte-te. O chemare către popor să exercite credinţă.
Să nu-ţi fie teamă. Aceeaşi poruncă fusese dată şi părinţilor lor (vezi cap. 1,21.29; 3,2.22; 7,17;
18,21), dar generaţia mai în vârstă fusese necredincioasă (cap. 1,28-32).
Va merge împreună cu tine. Făgăduinţa aceasta fusese dată mai înainte (vezi cap. 20,4).
Nu te va părăsi. Vezi făgăduinţa făcută lui Iosua după moartea lui Moise(Iosua 1,5). Apostolul
Pavel aplică experienţa aceasta la biserica creştină (vezi Evrei 13.5).
Moise trăise o viaţă lungă şi plină de evenimente. El slujise lui Dumnezeu şi poporului Său în
mod neegoist şi neobosit. Pe pământ, el nu putea fi niciodată mai mare decât a fost în acea vreme,
cu toate acestea Dumnezeu avea în păstrare ceva mai mult pentru el, în Canaanul ceresc. Compară
cu experienţa lui Pavel (2 Timotei 4,6-8).

7 Moise l-a chemat pe Iosua şi i-a vorbit înaintea întregului Israel: „Fii tare şi
curajos,pentru că tu vei merge cu poporul acesta în ţara pe care DOMNUL a promis-o
strămoşilor lor că le-o va da şi îi vei conduce la moştenirea lor.

Iosua. Conducătorul cel nou numit de Dumnezeu (vezi Numeri 27,18-21). Iosua înseamnă
„salvarea lui Iehova”. El este amintit de prima dată în Exod 17,9. Asemenea lui Moise el primise o
pregătire adecvată pentru lucrarea sa. El fusese asociat cu Moise la darea legii, în luptă şi în

~ 158 ~
conducere. Ca şi cei 12 apostoli aleşi de Hristos, lui i s-a dat o educaţie specială în experienţă şi
asociere.

8 DOMNUL Însuşi va merge înaintea ta şi va fi cu tine; El nu te va părăsi, nici nu te

va uita; să nu-ţi fie teamă şi să nu te înspăimânţi!”

Nu te va părăsi. De la verbul obişnuit „a lăsa sărac” (vezi Geneza 24,27; Psalmi 16,10).

Citirea publică şi periodică a Legii

9 Moise a scris Legea aceasta şi a încredinţat-o preoţilor leviţi, care duceau Chivotul
Legământului cu DOMNUL, şi sfatului bătrânilor lui Israel.

Legea aceasta. De la Tora, un termen care cuprinde toată voia descoperită a lui Dumnezeu.
Neemia se referă la Exod 13,2.12; 23,19 şi vorbeşte despre ceea ce este „scris în Lege”
(Neemia 10,35,36). Isaia a adus la îndeplinire poruncile din Levitic 19,30; 20,6.27 şi spunea să se
împlinească „cuvintele legii” (2 Regi 23,24). Ezechia a dat poruncă să se aducă la îndeplinire toate
îndatoririle din Numeri 28 şi 29 „scrise în Lege” (2 Cronici 31,3).
Duceau Chivotul. Vezi Deutronom 10,8; Iosua 3,3.6; 1 Regi 8,3.4.

10 El le-a poruncit astfel: „La fiecare 7 ani, în anul iertării, la Sărbătoarea

Corturilor,

Anul iertării. Cuvântul tradus „eliberare” este dintr-o formă a verbului şamat, „a arunca jos”. În
Exod 23,11 este redat „răgaz”. Referirea de aici este la anul sabatic , când pământul trebuia să se
odihnească şi când era eliberare de datorie (vezi Deutronom 15,1-10). Eliberarea unui om care se
vânduse pe sine în robie avea loc după 6 ani plini de slujire (vezi Deutronom 15,12). Pentru el,
„anul al şaptelea” nu trebuia să coincidă cu anul sabatic, „anul iertării”. Citirea Legii avea loc pe
timpul Sărbătorii Corturilor care începea în 15 a lunii Tişri. Anul sabatic evident că începea, ca
anul al 50-lea, anul jubiliar, în luna lui Tişri. Anul jubiliar se deschidea în mod oficial prin sunarea
trompetelor la încheierea Zilei de Ispăşire, în ziua a 10-a a lui Tişri (vezi Levitic 25,9).

11 când întreg Israelul va veni înaintea DOMNULUI, Dumnezeul vostru, în locul pe

care El îl va alege, să citiţi această Lege înaintea întregului popor, în auzul lor.

Să citiţi această Lege. Legea mai era citită şi cu alte ocazii (vezi Iosua 8,34; 2 Regi 23,2;
Neemia 8,1-3). O citire respectuoasă a Cuvântului lui Dumnezeu este un factor care stabilizează
viaţa oricărui om. Este un lucru bun a auzi ce spune Domnul către sfinţii Lui (vezi Psalmi 85,8).
Leviţilor le era poruncit să înveţe pe popor Scripturile (vezi Deutronom 33,10; Levitic 10,11;
Maleahi 2,7).

12 Să convocaţi poporul – bărbaţii, femeile, copiii şi străinul din cetăţile voastre –

ca să asculte şi să înveţe să se teamă de DOMNUL, Dumnezeul vostru, şi să păzească
toate cuvintele acestei Legi, împlinindu-le.
Să asculte. Secvenţa este: auzire, învăţare, teamă de Domnul şi ascultare de Lege (vezi cap. 4,10;
14,23; 17,19).

13 În acest fel şi copiii lor, care nu o cunosc, o vor auzi şi vor învăţa să se teamă de

~ 159 ~
DOMNUL, Dumnezeul vostru, în tot timpul cât veţi trăi în ţara pentru care aţi trecut
Iordanul ca s-o stăpâniţi.”
Copiii lor. Unul din cele mai de seamă privilegii acordate iudeilor a fost să li se încredinţeze
Cuvântul lui Dumnezeu (vezi Romani 3,1,2). Planul Mântuirii, minunile împărăţiei viitoare, toate
sunt raportate în Cuvântul Său. Nu este înţelept ai lăsa pe copii să crească fără să cunoască
Cuvântul. Scripturile au fost scrise să fie citite şi să se mediteze asupra lor. Înţelepciunea lor
trebuie să fie moştenirea copiilor noştri. A neglija să se dea tinerilor educaţia religioasă adecvată,
înseamnă a neglija o datorie principală.

Rebeliunea lui Israel este prezisă

14 DOMNUL i-a zis lui Moise: „Iată că se apropie ziua morţii tale. Cheamă-l pe
Iosua şi înfăţişaţi-vă la Cortul Întâlnirii, ca să-l împuternicesc.” Moise şi Iosua au
venit şi s-au înfăţişat la Cortul Întâlnirii.
Înfăţişaţi-vă. Literal, „luaţi poziţie” (vezi Exod 33,7).
Ca să-l împuternicesc[Poruncile-trad. Cornilescu]. Compară cu cap. 3:28, unde lui Moise i s-a
spus să dea porunci lui Iosua. Conducerea lui Iosua avea să atragă după sine răspunderi mari.
S-au înfăţişat. Literal, „au luat poziţia lor”. Probabil că au stat în curte cu faţa spre uşa Cortului
Întâlnirii, deasupra căruia avea să apară slava lui Dumnezeu.

15 Atunci DOMNUL S-a arătat în Cort într-un stâlp de nor, iar stâlpul de nor s-a oprit
la intrarea Cortului.
Domnul S-a arătat. La ocazii deosebite, stâlpul de nor care rămânea asupra Cortului Întâlnirii
(vezi Numeri 9,15.18) se muta la uşa Cortului Întâlnirii. Aici strălucea prin el slava lui Iehova
(vezi Exod 33,9.10; 40,35).

16 DOMNUL i-a vorbit lui Moise: „Iată, tu vei muri, iar poporul acesta se va ridica şi
se va prostitua înaintea zeilor străini din ţara în care vor intra. Mă vor părăsi şi vor
rupe legământul pe care l-am încheiat cu ei.
Iată. Ceea ce înseamnă, „dă atenţie”. Ce urmează este foarte important.
Muri. Vezi aceeaşi expresie pentru moarte din 2 Samuel 7,12; 1 Regi 2,10; 11,43.
Poporul acesta. Un trist tablou al istoriei viitoare a poporului lui Dumnezeu.
Prostitua. Vezi Exod 34,15. Deja s-au manifestat anumite tendinţe care indicau purtarea viitoare
a naţiunii (vezi Judecători 2,7-17). Psalmistul a înregistrat un capitol trist din istoria lui Israel (vezi
Psalmi 106,34-39). Lor li s-a spus să nu se teamă de zeii păgâni (Judecători 6,10) şi să cunoască
bine datoria lor faţă de adevăratul Dumnezeu (Exod 20,3).
Rupe legământul. Prin închinarea la alţi zei (vezi Exod 20,22.23; 23,32.33; Deutronom 5,3.4;
6,3.4). Intrând în legământ, ei consimţiseră să-L recunoască pe Domnul ca Dumnezeu şi să-I
slujească şi să-L iubească numai pe El.

17 În ziua aceea mă voi aprinde de mânie împotriva lor şi îi voi părăsi, Îmi voi
ascunde faţa de ei şi vor fi nimiciţi. Multe rele şi necazuri vor veni peste ei şi atunci
vor începe să se întrebe: «Oare nu ne-au ajuns aceste nenorociri din cauză că
Dumnezeul nostru nu este în mijlocul nostru?»
Mânie. Tot aşa în Judecători 2,14 la prima lor apostazie după trecerea Iordanului.

~ 160 ~
 Îmi voi ascunde faţa. Aceasta înseamnă o retragere a mâinii protectoare a lui Dumnezeu (vezi
Deutronom 32,20; Isaia 8,17; 64,7; Ezechiel 7,22; 39,23).
Dumnezeul nostru nu este în mijlocul nostru. Vezi Ieremia 14,9; Mica 3,11; compară cu
Isaia 12,6; Ţefania 3,15,17.

18 Iar Eu Îmi voi ascunde faţa de ei în ziua aceea, din cauza tuturor răutăţilor pe
care le-au săvârşit întorcându-se spre alţi dumnezei.
19 Acum scrieţi pentru voi cântarea aceasta şi învăţaţi-i pe israeliţi s-o cânte, pentru
ca astfel, cântarea aceasta să fie pentru Mine un martor împotriva lor.
Cântarea aceasta. Vezi cap. 32,1. Izraeliţii aveau să înveţe cântarea şi în felul acesta ea era
transmisă din neam în neam. Ea avea să rămână astfel vie în memoria lor şi să-i lege faţă de
înaltele principii pentru care a stat Moise.

20 Când îi voi duce în ţara unde curge lapte şi miere, pe care am promis-o
strămoşilor lor şi când vor mânca, se vor sătura şi se vor îngrăşa, ei se vor întoarce
spre alţi dumnezei şi le vor sluji, iar pe Mine Mă vor dispreţui şi vor rupe
legământul Meu.
21 Iar când vor fi loviţi cu o mulţime de rele şi necazuri, cântarea aceasta va
mărturisi împotriva lor, pentru că ea nu va fi uitată de urmaşii lor. Căci Eu le cunosc
pornirile pe care le au chiar de pe acum, chiar înainte să-i duc în ţara pe care le-am
promis-o.”
Pornirile. Cuvântul tradus aici „închipuire” este dintr-o rădăcină de verb care înseamnă „a
născoci în mintea cuiva”, „a urzi”, „a stabili”, „a forma”. Forma de substantiv derivat este folosită
despre un impuls al minţii, o născocire, un scop. Plănuirile, înclinaţiile, intenţiile existente deja în
inima multora erau cunoscute lui Dumnezeu (vezi 1 Cronici 28,9; Psalmi 103,14 „născocire”).

22 În ziua aceea Moise a scris cântecul acesta şi i-a învăţat pe israeliţi.

23 El i-a poruncit lui Iosua, fiul lui Nun: „Fii tare şi curajos, pentru că tu îi vei
conduce pe israeliţi în ţara pe care le-am promis-o, iar Eu voi fi cu tine.”
Curajos. Domnul a repetat aceasta pentru Iosua după moartea lui Moise (vezi Iosua 1,6.7.9;
compară cu 10,25).

24 După ce Moise a terminat de scris cuvintele acestei Legi într-o carte, de la

început până la sfârşit,
25 a dat porunca aceasta leviţilor care duceau Chivotul Legământului cu DOMNUL:

Leviţilor. Vezi 1 Regi 8,3. Aceasta era îndatorirea şi privilegiul atribuit lor de a se apropia de
chivot când li se poruncea să facă aşa.

26 „Luaţi această Carte a Legii şi aşezaţi-o lângă Chivotul Legământului cu

DOMNUL, Dumnezeul vostru. Acolo va fi ca un martor împotriva voastră.

Lângă. Vezi 1 Regi 8,9; 2 Cronici 5,10, compară cu Deutronom 29,21; 30,10. Comentatorii iudei
sunt împărţiţi în vederile lor în legătură cu aceste cuvinte. Unii susţin că sulurile scrise erau puse
înlăuntrul chivotului împreună cu cele două table de piatră, alţii, că acestea erau puse într-o
despărţitură făcută din scândură, ca o anexă în partea dreaptă a chivotului. Declaraţia hotărâtă că
~ 161 ~
„în chivot nu erau decât cele două table, pe care le pusese acolo Moise în Horeb” (2 Cronici 5,10)
confirmă ultima părere. În traducerea RSV se spune, „alături de chivot” (Deutronom 31,26).
Principiile scrise pe cele două table de piatră erau de aşa natură încât ele să fie puse prin ele însele
într-o categorie. Decalogul era suprem, „cartea” cuprinzând „cuvintele legii acesteia”
(Deutronom 31,24) erau o amplificare şi o aplicaţie a principiilor acesteia la gospodărirea lui
Israel.

27 Pentru că eu cunosc răzvrătirea şi încăpăţânarea voastră. Dacă voi v-aţi

împotrivit continuu DOMNULUI în timp ce eu trăiam împreună cu voi, cu atât mai
mult vă veţi împotrivi după moartea mea!

Încăpăţânarea. Cuvântul tradus „încăpăţânare” mai are şi sensul de „tare”, „sever”, „greu”,
„încăpăţânat” (vezi Ieremia 7,26; 17,23; 19,15). Poporul se fixase pe căile lui şi era greu, dacă nu
imposibil pentru ei, să se schimbe.

28 Chemaţi-i înaintea mea pe toţi bătrânii seminţiilor voastre şi pe toţi dregătorii

voştri! Voi spune în auzul lor aceste cuvinte şi voi lua ca martori împotriva lor cerul
şi pământul.

29 Fiindcă eu ştiu că după moartea mea vă veţi strica şi vă veţi abate de la calea pe
care v-am poruncit-o. În vremurile care vor urma va veni nenorocirea peste voi dacă
veţi face ceea ce este rău în ochii DOMNULUI, mâniindu-L prin lucrarea mâinilor
voastre.”

În vremurile care vor urma. Această expresie apare pentru prima oară în Biblie în Geneza 49:1,
unde este tradusă cu „vremile care vor veni” (vezi Num. 24:14; Deut. 4:30). Această expresie este
folosită cu destulă largheţe în Vechiul Testament. În general se referă, în mod simplu, la viitor.

Cântarea lui Moise

30 Apoi Moise a rostit toate cuvintele acestei cântări în auzul întregii adunări a lui
Israel:

Moise a rostit. Iosua era asociat cu el în aceasta (vezi cap. 32,44). Moise, marele legislator, era pe
punctul de a fi eliberat de sarcinile sale. Un tânăr soldat avea să ia sarcina de a conduce pe Israel la
cucerirea Palestinei. Iehova l-a întărit pe Moise. El avea să meargă şi înaintea lui Iosua.

Comentarii Ellen G. White: 6 PK 393;8 PK 576;9 PP 311; SR 171;10-13 PP 503;12,13

PK 465; 23 PP 470;24 PP 312, 365; SR 149;26 SR 172.

Capitolul 32
1 „Ascultaţi, ceruri, şi voi vorbi. Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele.
Ceruri. Moise începe cântarea lui, chemând pe oameni şi îngeri să dea ascultare cuvintelor pe
care Duhul Sfânt le-a pus în gura lui. Aceştia trebuie să fie martori (vezi cap.31,28) pentru
maiestatea şi puterea lui Dumnezeu. Compară cu psalmistul (50,4), Isaia (Isaia 1,2; 34,1) şi Mica
(Mica 1,2). Aceasta aminteşte de cântarea lui Moise la Marea Roşie (Exod 15).
~ 162 ~
2 Ca ploaia să cadă învăţătura mea şi ca roua să curgă cuvintele mele, ca stropii de
ploaie pe verdeaţă şi ca aversele pe iarbă.
Ca ploaia. Un simbol a reînviorării (vezi Iov 29,23; Psalmi 72,6).
Învăţătura mea. Literal, „luarea mea” de la verbul „a lua”. Ideea este aceea a primirii pentru a da
mai departe altora. Apostolul Pavel scria bisericii din Corint despre modul cum le-a dat învăţătura
pe care o primise de la Dumnezeu (vezi 1 Corinteni 11,2). Pavel a folosit chiar limbaj asemănător
cu cel al lui Moise (1 Corinteni 11,23).
Ca roua. Cuvântul tradus „rouă” este din rădăcina verbului „a fi umed”, „a ploua ploaie fină”,
adică ceaţă. Roua este un simbol al vorbirii blânde, reînviorătoare, ca aici, a unităţii între fraţi
(vezi Psalmi 133,3), a favorii regale (vezi Proverbe 19,12), şi a-l afectuoaselor îndurări ale lui
Dumnezeu faţă de poporul Său (vezi Osea 14,5).
Cuvintele. Tradus şi ca „cuvânt” (vezi Deutronom 33,9; 2 Samuel 22,31; Psalmi 12,6) şi ca
„poruncă” (vezi Psalmi 147,15).
Verdeaţă. Literal, „iarbă” ca în Geneza 1,11.12; 2 Samuel 23,4.
Iarbă. De la cuvântul obişnuit pentru vegetaţie, mai ales vegetale potrivite pentru consumul
oamenilor (vezi Geneza 1,11.12.29.30; 3,18; 9,3).

3 Căci voi proclama Numele DOMNULUI. Recunoaşte-ţi măreţia Dumnezeului

nostru!
Voi proclama. Cântarea lui avea să fie despre bunătatea lui Dumnezeu, despre bunăvoinţa
îngăduitoare a Lui faţă de oameni (vezi Exod 34,6).

4 El este Stânca, lucrările Lui sunt desăvârşite, căci toate căile Lui sunt drepte.
Dumnezeu este credincios şi în El nu este nedreptate, El este drept şi cinstit.
Stânca. Aceasta se întâlneşte de vreo 30 de ori în Vechiul Testament ca titlu descriptiv pentru
Hristos, Rege şi Conducător al teocraţiei ebraice. Aici se foloseşte pentru prima dată cu referire la
Iehova (vezi şi v.15,18.30.31). Compară cu folosirea ei de către Anania în 1 Samuel 2,2; a lui
David în Psalmi 18,2.31.46; 19,14 (unde „tăria mea” este literal „stânca mea”); 28,1; 62,2.7; şi
multe altele. Ultimul loc de folosire a ei în Vechiul Testament este în Habacuc 1:12, unde „o,
Dumnezeu puternic”, literal se citeşte „o, Stâncă”.
Stânca cea solidă, muntele cel înalt, lanţul de munţi, sunt sugestive pentru multe atribute ale lui
Dumnezeu. Veşnicia Lui este considerată în termeni ai munţilor veşnici (vezi Psalmi 90,2).
Castelul de necucerit cu turnurile lui pe vârful muntelui este un simbol al apărării de neatacat a lui
Dumnezeu şi al purtării Sale de grijă pentru copiii Săi (vezi Psalmi 18,2; Daniel 2,35). Domnul
este de asemenea descris în aceeaşi figură ca un loc sigur de locuit, un adăpost şi o umbră (vezi
Psalmi 90,1; Isaia 32,2), şi ca temelie pe care stă biserica (Matei 16,18; 1 Corinteni 3,11) şi pe
care creştinul trebuie să-şi clădească locuinţa credinţei lui (Matei 7,24).
Iehova este singura Stâncă adevărată. Munţii sunt un simbol al neclintitei Lui credincioşii, a
caracterului Său neschimbător şi a credincioşiei Lui faţă de biserică şi faţă de membrii ei în parte.
Cuvântul „stâncă” niciodată nu este aplicat la oameni.
Desăvârşite. Niciodată Dumnezeu nu lasă lucrarea Lui neterminată sau nedesăvârşită. El are să
aducă la îndeplinire Planul Mântuirii până la completa lui încheiere.
Drepte. Mai degrabă, „dreptate” (RSV, compară cu Isaia 61,8). Toate lucrările lui Dumnezeu
sunt conforme cu natura Lui cea dreaptă. Hotărârile Lui sunt ireproşabile şi căile Lui cu toate
fiinţele create sunt fără greşeală. El este într-adevăr „un Dumnezeu al dreptăţii” (Isaia 30,18).
Credincios. Cuvântul „adevăr” de aici nu se referă la adevărata doctrină, adică la un număr de
puncte de credinţă. El se referă mai degrabă la „credincioşie” ca un principiu.El este un Dumnezeu
care este credincios faţă de Sine, care lucrează în armonie cu propriile atribute divine. Cuvântul
este din verbul „a fi sigur”, „a fi hotărât”.
Nu este nedreptate. Este imposibil pentru Iehova de a face rău, de a înşela pe cineva, de a avea

~ 163 ~
nişte defecte etice sau morale. El Însuşi este propria normă de conducere şi normă pentru toate
fiinţele create.

5 Ei s-au stricat; spre ruşinea lor ei nu mai sunt fiii Lui a(Sensul în ebraică al celor
două versuri este nesigur), ci o generaţie pervertită şi necinstită.
S-au stricat. Textul ebraic este neclar. O redarea literală a primelor două expresii probabil că ar fi
„stricăciunea nu este a lui”, „a copiilor lui”, „a lor este ruşinea”. Se pare că se are în vedere un
contrast între Dumnezeu şi poporul Său, între desăvârşirea Lui şi nedesăvârşirea lor.
Pervertită. Cuvântul tradus astfel este dintr-o rădăcină care înseamnă „a strâmba”. Aplicat la
inimă, buze, gură, sau căi, el înseamnă diformitate şi urmărirea de metode ocolite cu scopul de a
ajunge la obiective suspecte. Folosind rădăcina acestui verb Isaia zice: „Apucă pe cărări sucite”
(Isaia 59,8; vezi şi Proverbe 2,15). Cuvântul englezesc „stricat” nu este potrivit cu sensul ebraic;
„corupt” este mai apropiat, pentru că termenul ebraic cuprinde ideea de a strâmba tot ceea ce ar
trebui să fie drept, o „strâmbare” a lucrurilor.
Necinstită. Al doilea adjectiv, redat aici „stricat”, accentuează sensul celui dintâi. El se află
numai aici în Biblie şi poate fi redat, „întortocheat”. Rădăcina apare în 2 Samuel 22,27 ca
„îndărătnic” şi în Psalmi 18,26 ca „stricat”. Este sigur că Moise descrie aici această generaţie ca
stricată, neascultătoare, refractară. Este comparabilă cu descrierea făcută de Hristos generaţiei Lui
(vezi Matei 16,4; 17,17), ca şi cu explicaţiile lui Pavel (vezi 1 Tesaloniceni 2,15;
2 Tesaloniceni 3,2).

6 Astfel Îl răsplătiţi voi pe DOMNUL, popor nechibzuit şi neînţelept? Nu este El

Tatăl vostru, Creatorul b(Sau: Tatăl vostru, care v-a dobândit) vostru, Cel Ce v-a
întocmit şi v-a dat înfăţişare?
Îl răsplătiţi voi pe Domnul. Ordinea ebraică a cuvintelor este emfatică, „Iehova este cel răsplătit
astfel?” O mustrare pentru felul lipsit de sens în care ei s-au comportat faţă de Iehova.
Nechibzuit. De la nabal, care înseamnă dârzenia lor nesocotită în neluarea în seamă a bunătăţii
lui Dumnezeu.
Neînţelept. Lipsă de discernământ, discriminare, înţelepciune.
Tatăl vostru. Israel era copilul lui Iehova prin adopţie (vezi Ezechiel 16,6).
V-a întocmit. Cu referire la creşterea lor, dezvoltare ordonată şi progres sub braţul lui Dumnezeu.

7 Aduceţi-vă aminte de zilele din trecut. Socotiţi anii care au trecut din generaţie în
generaţie. Întrebaţi-i pe părinţii voştri şi vă vor învăţa, pe bătrânii voştri şi vă vor
spune.
Zilele din trecut. Un îndemn de a merge înapoi în istoria lor atât de mult cât puteau şi de a
povesti toate cazurile de eliberare din pericol (vezi Isaia 63,11).
Bătrânii. Oameni ai experienţei şi în vârstă care au păstrat cunoaşterea providenţei lui Dumnezeu.
Astfel de oameni erau izvoarele lor de informare istorică. Era o vreme când cărţile sub orice formă
erau rare şi informaţiile erau predate verbal din generaţie în generaţie.

8 Când Cel Preaînalt c(Ebr.: Elion) le-a dat neamurilor moştenirea, când i-a
despărţit pe fiii oamenilor, El a aşezat hotarele popoarelor după numărul fiilor lui
Israel d(TM; Q: fiilor lui Dumnezeu; LXX: îngerilor lui Dumnezeu).

Le-a dat. Vezi Geneza 10,5.25.32. Sensul este acela al repartizării pentru fiecare naţiune a
moştenirii ei (vezi Fapte 17,26).
I-a despărţit pe fiii oamenilor. Mai bine, „în despărţirea lui a fiilor oamenilor” (vezi Geneza 1,26;
3,17; vezi şi Geneza 11,8,9), deoarece separarea neamurilor a venit după Turnul Babel.
~ 164 ~
 A aşezat hotarele. Mulţi comentatori iudaici consideră că aceasta înseamnă că Iehova a vegheat
la creşterea şi răspândirea naţiunilor ca să fie loc suficient pentru Israelul cel numeros. Declaraţia
lui Moise se poate referi la faptul că Dumnezeu a condus destinele naţiunilor cu privire la propriul
Său popor, ca prin ei toţi oamenii să poată ajunge să-L cunoască pe El (vezi Fapte 17,26.27).

9 Căci partea DOMNULUI este poporul Lui, Iacov este moştenirea Lui.

Partea. Literal, „porţiune”, „posesiune”, „parte”. Compară cu „moştenirea mea” (Psalmi 16,5), de
asemenea şi ideea cealaltă că Dumnezeu este „partea” sau „posesiunea” noastră (vezi
Psalmi 119,57; 142,5; Plângeri 3,4).

10 El l-a găsit într-un ţinut pustiu, într-o singurătate plină de urlete deznădăjduite.
L-a înconjurat şi s-a îngrijit de el. L-a apărat ca pe lumina ochilor Lui,

Într-un ţinut pustiu. Ca şi când Israel ar fi fost un copil nedorit, aruncat să moară şi Iehova l-ar fi
găsit astfel (vezi Ieremia 2,2; Ezechiel 16,5.6; Osea 9,11).
L-a înconjurat. Literal, „l-a înconjurat”. Adică, Dumnezeu a încercuit pe Israel cu ocrotire şi
îndurare infinită (vezi Psalmi 32,10). În felul acesta ocroteşte El întotdeauna pe poporul Său
(Psalmi 34,7).
S-a îngrijit. L-a învăţat, cum ar învăţa un tată pe copilul său (vezi Exod 20,1.2; 34,1.10).
Lumina ochilor Lui. Literal, „pupila ochiului lui”. Expresia tradusă astfel este din aceeaşi
rădăcină precum cuvântul „om” şi se poate referi, aşa cum consideră unii, la imaginea care este
reflectată în ochi. Poate că ochiul este cel mai sensibil organ al corpului şi unul pe care omul îl
ocroteşte, fără să-şi dea seama, cu mai mare grijă decât pe oricare altul. Dumnezeu priveşte la
poporul Său cu o grijă asemănătoare (Isaia 49,15).

11 asemenea vulturului care îşi scutură cuibul şi zboară deasupra puilor, care îşi
deschide aripile, îi ia şi-i poartă pe penele lui.

Asemenea vulturului. Aceasta este o dezvoltare a celei asemănătoare din Exod 19,4. Ea
sugerează nobila conducere şi ocrotire a lui Dumnezeu (vezi Deutronom 1,31; Osea 11,3).
Şi-i poartă. Această vorbire figurată sugerează iubitoarea purtare de grijă a lui Iehova pentru
poporul Său, mai ales în timpul purtării lor îndărătnice din pustie (vezi Fapte 13,18). Purtarea de
grijă a lui Dumnezeu şi faptele Lui de disciplină sunt întotdeauna cu scopul de dezvoltare a
caracterului (vezi Evrei 12,11; Apocalipsa 3,19). El Îşi propune ca oamenii să-şi dea seama de
posibilităţile inerente legăturii de filiaţiune cu Dumnezeu.

12 DOMNUL a condus singur pe poporul Său şi nu era nici un zeu străin alături de
El.

Domnul…singur. Ajutorul altor zei era pură închipuire. Din contră, puterea lui Iehova era pe
deplin îndestulătoare (vezi Psalmi 81,10; Osea 13,4).
13 El l-a urcat pe înălţimile ţării şi l-a hrănit cu roadele câmpului. L-a hrănit cu
miere din stâncă şi cu untdelemn din stânca cea mai tare,

Înălţimile. O sugestivă figură de vorbire a conducerii triumfătoare a lui Dumnezeu (vezi

Amos 4,13). Compară cu făgăduinţa aplicabilă astăzi bisericii rămăşiţei (vezi Isaia 58,13.14).
Roadele datorate binefăcătoarei purtări de grijă a lui Dumnezeu şi binecuvântărilor pe care El avea
să le adauge la munca lor, şi viaţa de ascultare (Matei 6,33).
Miere din stâncă. O aluzie la nenumăratele albine sălbatice care se găseau în crăpăturile

~ 165 ~
stâncoase din Palestina.Mierea era folosită pentru a ilustra învăţăturile divine(vezi Proverbe 24:13,
14), de asemenea şi ca o închipuire a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu (vezi Psalmi 19,9-11) şi a
Cuvântului Său (vezi Psalmi 119,103). Aici, primul înţeles este la darurile naturale ale Canaanului.
Untdelemn din stânca cea mai tare. Nici un bine nu avea să lipsească. Untdelemn sau „grăsime”
este un simbol al prosperităţii şi al abundenţei (vezi Ezechiel 16,13.19).

14 cu iaurtul vitelor şi cu laptele oilor, cu grăsimea mieilor, a berbecilor din Başan şi

a ţapilor, cu grăsimea boabelor de grâu. Şi ai băut vin, sângele strugurilor.

Iaurtul. Mai bine, „lapte covăsit”, nu untul modern. Acesta era un simbol al belşugului (vezi
Iov 20,17; compară cu Geneza 18,8; Judecători 5,25; 2 Samuel 17,29).
Laptele oilor. Mai bine, „laptele turmei”, referindu-se mai ales la laptele caprelor. Cuvântul
tradus „oi” este cel obişnuit pentru turma de oi sau de capre.
Grăsimea mieilor. Poate, mai bine, „grăsimea berbecilor”, având în vedere că substantivul aici
este masculin.
Başan. Renumit pentru păşunile lui (vezi Numeri 32,1-5).
Grăsimea boabelor de grâu. Sau, „boabele de grâu”, însemnând o recoltă neobişnuit de bună.
Sângele strugurilor. Compară cu Geneza 49,11.

15 Ieşurun e(Ieşurun înseamnă cel drept, nume poetic al lui Israel, desemnând
caracterul ideal al poporului) s-a îngrăşat şi s-a împotrivit! Te-ai îngrăşat, ai devenit
greu şi mare! El L-a părăsit pe Dumnezeul Care l-a creat şi a respins Stânca
mântuirii lui.

Ieşurun. Aici este un nume poetic pentru Israel (vezi Deutronom 33,5.26; Isaia 44,2). El este
derivat din verbul „a fi drept”, „a fi drept în sus” şi este aplicat la Israel ca „cel drept”. Probabil că
aici este folosit ca mustrare a unui Israel decăzut care avea să se abată mult de la idealul lui
Dumnezeu pentru poporul Lui.
S-a îngrăşat. Când Israel a ajuns prosper s-a răzvrătit împotriva Aceluia care le-a dat prosperitate
(vezi Ieremia 5,28; Osea 2,8; 4,16).
A respins. Sau, „a dispreţuit”. Literal, „tratat ca un nebun”. Pentru acelaşi verb vezi „fapte de
nebunie” (Proverbe 30,32), „te voi face de ocară” (Naum 3,6), „batjocoreşte” (Mica 7,6). Şi
adjectivul aceleiaşi rădăcini „nechibzuit” (Deutronom 32,6,21), „nebunul” (Psalmi 14,1; 53,1;
Proverbe 17,7.21; 30,22; Ieremia 17,11), „prooroci fără minte” (Ezechiel 13,3).

16 Ei L-au făcut gelos prin zeii străini şi L-au mâniat prin urâciuni.

L-au făcut. Prin urâciuni idolatre Israel, ca o soţie necredincioasă, l-a întărâtat pe Domnul
Dumnezeul lor la gelozie (Exod 43,14; Isaia 54,5).

17 Ei au adus jertfe demonilor, nu lui Dumnezeu, unor zei pe care nu-i cunoşteau,
zei noi, sosiţi de curând, de care strămoşii voştri nu s-au temut.
Au adus jertfe demonilor. Compară cu 1 Corinteni 10,19.20. Cea mai mare urâciune a cultului
păgân era jertfirea copiilor pentru demoni (vezi Psalmi 106,37).
Curentul păcătos se pare că a pornit aproape în etape imperceptibile. Primul pas nu putea să fie
un act pozitiv de ilegalitate ci mai degrabă un păcat negativ, omiterea vreunei cerinţe pozitive. Un
pas aduce pe celălalt, până ce poate să rezulte o schimbare completă a purtării de mai înainte a
cuiva. Cu toate acestea, se pare aproape de necrezut cum poporul ales al lui Dumnezeu să se fi

~ 166 ~
putut închina la demoni şi să aducă pe proprii lor copii ca daruri de jertfă. Abătându-te de la calea
lui Dumnezeu se poate să fi condus la cele mai îngrozitoare alternative, cum s-a întâmplat cu
Israel.
Sosiţi de curând. Sau, „sosiţi mai la urmă”. Compară cu descrierea grafică a lui Isaia (Isaia 44,15;
vezi şi Judecători 5,8).
Nu s-au temut. Verbul ebraic exprimă teamă, groază, ca de exemplu „înfioraţi-vă de spaimă şi
groază” (Ieremia 2,12; Ezechiel 32,10).

18 Aţi părăsit Stânca care v-a creat, aţi uitat pe Dumnezeul Care v-a născut.
Stânca. Vezi v.4.
Aţi uitat pe Dumnezeul. Ei aveau să fie absorbiţi întru totul de idolatrie.
Care v-a născut. Vezi Exod 19,5.6; compară cu Ieremia 2,27; învăţătura apostolului Pavel
(1 Corinteni 4,15; Filimon 10; Galateni 4,19).

19 DOMNUL a văzut şi i-a dispreţuit; El s-a mâniat pe fiii şi pe fiicele Lui.

I-a dispreţuit. Literal, „dispreţuit”. Pentru alte locuri ale acestui verb vezi Proverbe 1,30; 5,12;
15,5; Plângeri 2,6.

20 «Îmi voi ascunde faţa de ei, a zis El, şi voi privi la sfârşitul lor, căci sunt o
generaţie pervertită, sunt nişte copii necredincioşi.
Îmi voi ascunde faţa. El avea să-i lase să se descurce singuri (vezi cap. 31,17.18).
Pervertită. Adică, dedat la perversiune şi eludare de la adevăr şi purtare bună.
Necredincioşi. Ei se vor dovedi nedemni de încredere totală. Pe ei nu se mai putea conta.

21 M-au provocat la gelozie prin ceea ce nu este Dumnezeu şi M-au mâniat prin
idolii lor de nimic. De aceea şi Eu îi voi provoca la gelozie prin ceea ce nu este un
popor; îi voi mânia printr-un neam fără pricepere.
Gelozie. Vezi v.16.
Nu este Dumnezeu. Idolii la care se închinau şi reprezentau dumnezei care nu existau. Ei nu erau
dumnezei care lucrau în şi prin idoli.
Nu este un popor. Literal, „un ne-popor”.
Neam fără pricepere. O descriere mai departe a „ne-poporului” din propoziţia precedentă. Mulţi
comentatori iudei atribuie aceasta la prima nimicire a Templului de către caldeeni, citând, „Iată pe
haldei, care nu erau un popor” (Isaia 23,13; compară cu Habacuc 1,5.6). Comentatorii susţin că
haldeii nu au avut nici un fel de statut naţional până când Dumnezeu nu i-a ridicat să pedepsească
pe Israel. Dar argumentul acesta nu este valid din punct de vedere istoric. Apostolul Pavel aplică
Deutronom 32,21 la ducerea Evangheliei la neamuri după refuzul naţiunii iudaice de a primi pe
Mesia (vezi Romani 10,19; compară cu 1 Tesaloniceni 2,15.16). Vezi şi cuvintele lui Hristos din
Matei 21,43.44.

22 Căci focul mâniei Mele s-a aprins şi va arde până în adâncul Locuinţei Morţilor
f(Ebr.: Şeol). Va distruge pământul împreună cu recoltele lui şi va arde temeliile
munţilor.
Focul. Un simbol al marilor calamităţi (vezi Ezechiel 30,8) sau o izbucnire de mânie (vezi
Ieremia 15,14; 17,4). „Locuinţa morţilor” este o preînchipuire a nimicirii (vezi Proverbe 15,11;
Psalmi 86,13).
Adâncul Locuinţei Morţilor. Literal, „adâncurile Şeol-ului” (RSV), adică ale „mormântului”. O
expresie figurată care înseamnă nimicire totală.

~ 167 ~
 Munţilor. Comentatorii iudei vorbesc despre Ierusalim ca fiind aşezat şi înconjurat de munţi (vezi
Psalmi 125,2) şi atribuie invaziei lui Nebucadneţar ca împlinind, în parte, această prezicere (vezi
2 Regi 25,1-7).

23 Voi aduce nenorociri peste ei, voi arunca toate săgeţile Mele împotriva lor;
Voi arunca toate săgeţile. O figură de vorbire referindu-se la judecăţile lui Dumnezeu (vezi
Psalmi 7,12.,13; 38,2; 91,5; Plângeri 3,12.13; Ezechiel 5,16).

24 vor fi vlăguiţi de foamete, mâncaţi de molimă şi distruşi cu asprime. Voi trimite

împotriva lor colţii animalelor sălbatice şi veninul şerpilor.
Vlăguiţi de foamete. Literal, „istoviţi de foame”. Rădăcina verbului înseamnă „a absorbi”, şi
adjectivul, ca aici, înseamnă „absorbit” sau „gol de foame”.
Mâncaţi de molimă. Literal, „săgeată de foc”. Compară cu versetele următoare care au acelaşi
cuvânt ebraic, Psalmi 78:48, „focul cerului”; Cântarea cântărilor 8:6, „jar de foc”; Psalmi 76:3,
„săgeţile”.
Şerpilor. Sau, „târâtoare”. Cuvântul tradus aici „şerpi” este din rădăcina „a se târî”, „a se căţăra”.
În Mica 7,17 acelaşi cuvânt este tradus „viermi”.

25 Pe drum vor pieri de sabie, iar în odăi vor pieri de groază. Vor pieri şi tânărul, şi
fecioara, şi copilaşul, şi bătrânul.
Sabie. Versetul acesta descrie războiul ca punct culminant al relelor. Nu va fi cruţată nici vârsta,
nici sexul şi nici un loc nu avea să acorde siguranţă faţă de efectele lui (vezi Ieremia 9,19-22;
Plângeri 1,20; Ezechiel 7,15).

26 Am zis că îi voi zdrobi şi le voi şterge amintirea printre neamuri,

Îi voi zdrobi. Literal, „tăia în bucăţi”. Textul ebraic nu este clar. Unii comentatori sugerează „îi
voi sufla departe”, adică, a-i împrăştia cu desăvârşire.

27 dar mă tem de insultele duşmanilor, ca nu cumva vrăjmaşii lor să se amăgească

singuri şi să zică: ‘Tăria mâinilor noastre, şi nu DOMNUL a făcut toate aceste
lucruri!’»
Mă tem. Nu că Iehova are teamă ca oamenii. El vorbeşte adesea în limba adaptată la înţelegerea
omenească (vezi Numeri 14,13-16; Exod 32,12).
Să se amăgească. Adică, să nu recunoască adevăratele fapte ale cazului.
Tăria mâinilor noastre. Mândrindu-se că au învins pe Israel datorită propriei superiorităţi şi
nerecunoscând că Iehova le dăduse victoria (vezi Isaia 10,5-11; Habacuc 1,15.16).

28 Ei sunt un neam lipsit de sfat şi nu mai există discernământ în ei.

Lipsit de sfat. Cuvântul tradus aici „gol” este de la verbul „a pieri”, „a distruge”, „a fi pierdut” şi
este tradus astfel practic aproape în fiecare loc din cele vreo 200 în care se găseşte verbul în
Vechiul Testament. El poate fi tradus „pieire de sfat”. Adică, ei urmau întru totul sfatul rău dat de
falşii păstori şi drept rezultat au pierit (vezi Ieremia 18,18).
Pentru alte texte care folosesc rădăcina aceasta vezi Levitic 26,38, Iosua 23,16; 2 Regi 9,8;
Estera 4,16; Iov. 18,17, etc. Forma precisă folosită aici mai este tradusă ca „pieire”

~ 168 ~
(Deutronom 26,5; Iov 4,11; 29,13; 31,19), „sfărmat” (Psalmi 31,12) şi „pierdut” (1 Samuel 9,20;
Psalmi 119,176).

29 Dacă ar fi fost înţelepţi, ar fi înţeles aceasta şi s-ar fi gândit la ceea ce li se va

întâmpla.
Li se va întâmpla. Traducerea KJV a omis prepoziţia „to” ca în original: „şi-ar da seama în mod
clar de sfârşitul lor de la urmă”.

30 Cum ar fi putut unul să urmărească 1000 sau 2 să pună pe fugă 10000, dacă nu
i-ar fi vândut Stânca lor şi dacă DOMNUL nu i-ar fi întemniţat?
Vândut. Versetul acesta zugrăveşte o schimbare completă a sorţii lor, datorită faptului că ei au
lepădat pe Iehova (vezi Levitic 26,8,17.36.37; Deutronom 28,25).
Întemniţat. Vezi acelaşi verb, tradus aici „vândut”, redat ca „dăduse în mâinile tale”
(1 Samuel 24,18), „a dat în mâinile” (Plângeri 2,7), „voi da în mâna” (Amos 6,8).

31 Căci stânca lor nu este ca Stânca noastră, chiar şi duşmanii noştri înţeleg aceasta.
Stânca lor. Neamurile păgâne se încredeau în zeii lor pentru biruinţă şi succes. Dar când ei erau
martori ai puterii lui Iehova erau obligaţi să recunoască nemărginita superioritate a Lui faţă de zeii
lor (vezi Exod 14,25; Numeri 23,24; Iosua 2,9; 1 Samuel 5,7). Cât despre Stânca lui Israel, vezi
Deutronom 32,4.

32 Viţa lor izvorăşte din via Sodomei şi din câmpiile Gomorei. Strugurii lor sunt
plini de venin, iar ciorchinii sunt amari.
Viţa. Neamurile păgâne sunt privite aici ca mlădiţe vătămătoarelor plante Sodoma şi Gomora.
Tulpina lor era rea; de aceea roada lor era otrăvitoare (vezi Ieremia 2,21). Şi Israel a fost asemănat
cu o viţă (vezi Isaia 5,2.7; Osea 10,1).

33 Vinul lor este venin de şerpi, veninul cobrelor nemiloase.

Şerpi. Cuvântul astfel tradus este din rădăcina „a lungi”, „a întinde”. Înţelesul literal al
substantivului derivat este „cel întins”, cu referire la lungimea corpului. În altă parte, el apare ca
„peşti mari” (Geneza 1,21), „şarpe” (Exod 7,9,10,12), „şacali” (Plângeri 4,3).
Cobrelor. În general presupusă a fi înrudită cu cobra. Acelaşi cuvânt este redat ca „năpârcă”
(Psalmi 91,13).

34 Oare nu este păstrat lucrul acesta la Mine şi pecetluit printre comorile Mele?

35 A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti! Vine vremea când le vor aluneca
picioarele, întrucât zilele distrugerii sunt aproape şi destinul lor se va grăbi.

Răzbunarea…voi răsplăti. Ca Creator şi Domn al universului, Iehova este judecătorul lui,

Compară folosirea de către apostolul Pavel a acestei expresii (Romani 12,19; Evrei 10,30).
Distrugerii. Compară cu avertizările privind pe Babilonul haldeu (Isaia 47,7-10; 51,6.8) şi
aplicarea la Babilonul spiritual (Apocalipsa 18,8.10.17).

36 Căci DOMNUL Îşi va judeca poporul, dar va avea milă de robii Săi când va vedea
că li s-a dus puterea şi că n-a mai rămas nimeni, nici întemniţat, nici liber.
Îşi va judeca poporul. Adică, va apăra şi va proteja pe poporul Lui de vrăjmaşii lor (vezi
Ieremia 50,34). Vezi şi experienţa Rahelei (Geneza 30,6), rugăciunea psalmistului (Psalmi 54,1) şi
profeţia despre regele Lemuel (Proverbe 31,4,9).
~ 169 ~
 Va avea milă. Va întoarce mâna Sa de la poporul Său să lovească pe vrăjmaşii lor, prin care El îi
pedepsise – de exemplu Babilonul (vezi Ieremia 50,23; 51,24). Pentru „părerea de rău” a lui
Dumnezeu vezi Numeri 23,19.
Li s-a dus puterea. Literal, „mâna lor este istovită”. Mâna este un simbol al puterii şi al priceperii
de aduce la îndeplinire un plan (vezi Isaia 28,2; compară cu Psalmi 76,5; 78,42)

37 «Unde le sunt zeii, va întreba El, stânca ce le slujea drept adăpost,

Stânca. Folosită în mod ironic despre dumnezeii falşi (vezi v.31).

38 zeii ce se hrăneau cu grăsimea jertfelor lor şi care beau vinul jertfelor lor de
băutură? Să se ridice ca să vă ajute! Să vă ofere un adăpost!
Să se ridice. Vezi Isaia 46,1.2.7; compară cu 1 Regi 18,27.

39 Vedeţi acum că Eu Însumi sunt El! Nu mai există alt dumnezeu în afară de Mine.
Eu dau la moarte şi tot Eu aduc la viaţă, Eu zdrobesc şi tot Eu vindec şi nimeni nu
poate izbăvi din mâna Mea.
Eu Însumi sunt. Observă pronumele repetat şi compară cu Osea 5,14; Isaia 43,11.25; 51,12.

40 Îmi ridic mâna spre cer şi declar: Viu sunt Eu pe vecie,

Îmi ridic mâna. Semnul unei juruinţe solemne. Compară cu experienţa lui Avraam
(Geneza 14,22) şi cu aceea a copiilor lui Israel la intrarea în Canaan (Exod 6,8; Neemia 9,15).
Compară cu jurământul solemn al îngerului din Apocalipsa 10,5.

41 că Îmi voi ascuţi fulgerul sabiei Mele şi voi începe, cu mâna Mea, să fac
judecată. Mă voi răzbuna pe duşmanii Mei şi voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc.
Duşmanii Mei. Adesea Iehova este zugrăvit în imagine poetică precum un războinic, combătând
pe vrăjmaşii poporului Său (vezi Exod 15,3; Isaia 42,13). A te opune poporului lui Dumnezeu
înseamnă a te ridica vrăjmaş împotriva lui Dumnezeu şi a lupta cu El.

42 Voi face ca săgeţile Mele să se îmbete de sânge, iar sabia Mea se va hrăni cu
carne, cu sângele celor ucişi şi al captivilor, şi cu capetele conducătorilor
duşmanilor.»

Săgeţile. Preînchipuire a unui mare măcel (vezi Isaia 34,5.6; 66,16). Compară cu cuvintele lui
Hristos cu privire la scenele în legătură cu a doua Sa venire (Matei 24,36-44; Marcu 13,35-37) şi a
profeţiei lui Petru (2 Petru 3,10).

43 Bucuraţi-vă g(Sau: Faceţi, neamuri, ca poporul Său să se bucure; sau: Lăudaţi-l,

neamuri, pe poporul Său), neamuri h(TM; Q şi LXX: Bucuraţi-vă, ceruri, împreună
cu El / şi toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine), împreună cu poporul Lui, pentru
că El va răzbuna sângele slujitorilor Lui, se va răzbuna pe duşmanii Lui şi va face
ispăşire pentru ţara şi poporul Lui.”
Ispăşire. Îndurarea lui Dumnezeu asupra ţării şi poporului Lui. Cuvintele acestea vor avea
împlinirea lor deplină în legătură cu cei mântuiţi pe pământul cel nou (vezi Apocalipsa 21,1-7).

~ 170 ~
Apostolul Pavel citează acest verset pentru a arăta că Neamurile trebuie să aibă parte de mântuire
făcută cu putinţă prin Hristos (vezi Romani 15,10).

44 Deci Moise a venit împreună cu Iosua i[Ebr.: Osea, o variantă a numelui lui
Iosua (vezi Num. 13:8, 16 şi nota de la v. 16)], fiul lui Nun, şi a rostit toate cuvintele
acestei cântări în auzul poporului.
Împreună cu Iosua. O repetare a Deutronom 31:30, cu excepţia că Iosua (vezi Numeri 13,8.16)
este amintit ca fiind colaboratorul lui Moise (vezi Deutronom 31,3.7.14.23).

45 Când Moise a terminat de rostit toate cuvintele acestea către întreg Israelul,
46 le-a zis: „Puneţi-vă la inimă toate cuvintele pe care eu vi le-am rostit astăzi, astfel
încât să porunciţi copiilor voştri să păzească şi să împlinească toate cuvintele acestei
Legi.
Puneţi-vă la inimă. Compară cu îndemnul lui Dumnezeu către Ezechiel (cap. 40,4).
Copiilor voştri. Instrucţiunea aceasta cu privire la educarea copiilor fusese deja dată de mai multe
ori (vezi cap. 4,10; 6,7; 11,19).

47 Căci nici un cuvânt nu este fără însemnătate, ele sunt viaţa voastră. Prin cuvintele
acestea vă veţi lungi zilele în ţara voastră pe care o veţi stăpâni după ce veţi traversa
Iordanul.”
Nici un cuvânt nu este fără însemnătate. Slujirea faţă de Dumnezeu nu rămâne niciodată
nerăsplătită (vezi cap. 30,20).

Moise priveşte ţara de pe muntele Nebo

48 În aceeaşi zi DOMNUL i-a vorbit lui Moise:

49 „Urcă-te pe muntele Abarim, adică pe muntele Nebo j(Muntele Nebo, cu vârful
Pisga, făcea parte din lanţul muntos Abarim), în ţara Moab, care este înaintea
Ierihonului şi priveşte Canaanul pe care Eu îl dau lui Israel în stăpânire.
Abarim. Abarim se înţelege că se referă la un lanţ de munţi, dintre care unul din vârfurile lui este
Nebo. Instrucţiuni cu privire la moartea sa fuseseră date lui Moise mai înainte(vezi Numeri 27:12).

Priveşte. Lui Moise i s-a dat privilegiul de a vedea Ţara Făgăduinţei. În afară de aceasta, el a
văzut în vedenie scene din istoria poporului lui Dumnezeu peste veacuri până la împlinirea tuturor
lucrurilor (vezi PP 472-477).

50 Tu vei muri pe muntele pe care te vei urca şi vei fi astfel adăugat la strămoşii tăi,
după cum fratele tău Aaron a murit pe muntele Hor şi a fost adăugat la strămoşii lui,

Adăugat la la strămoşii tăi. Vezi Numeri 20,24. Moise a fost ascultător până la moarte şi moartea
lui a fost preţioasă înaintea lui Dumnezeu. În unele privinţe, el a fost un simbol al lui Hristos.
Dumnezeu l-a înviat din locul lui singuratic de odihnă spre a locui în Canaanul ceresc şi l-a trimis
să încurajeze pe Hristos la schimbarea Sa la faţă (vezi Marcu 9,2-4). O astfel de răsplată i-a revenit

~ 171 ~
ca un slujitor credincios în casa Domnului său (vezi Evrei 3,5).
După cum…Aaron. Vezi Numeri 20,24-28; 33,38.

51 din cauză că aţi fost necredincioşi faţă de Mine înaintea israeliţilor, la apele
Meribei din Kadeş, în pustia Ţin, unde nu M-aţi sfinţit în mijlocul lui Israel.

Aţi fost necredincioşi. Vezi Numeri 27,14.

Nu M-aţi sfinţit. „Nu M-aţi respectat ca Sfânt” (RSV). Vezi Numeri 20,12; 27,14.

52 Tu vei vedea pământul făgăduinţei de la distanţă, dar nu vei intra în ţara pe care o
dau poporului Israel.”

Nu vei intra. Moise a dorit foarte mult să aibă privilegiul de a intra în Ţara Sfântă, dar dorinţa i-a
fost refuzată (vezi Deutronom 1,37; 3,25.27; compară cu Evrei 11,13).

Comentarii Ellen G. White: 1-4 PK 394 2 MH 157; MYP 227; 3T 448; 5T 422 4 DA
413, 414, 769; PP 43 7 5T 585 7-10 PK 394 9, 10 COL 166 9-11 8T 275 9-12 COL 287; PK 17 10
PP 407 10,12 Ed 33, 39 11 TM 255 11,12 PP 469; 8T 150 15 PP 413 15-21 PK 395 16-22 1T 280,
364 23,24 PK 395 26-30 1T 365 28-31 PK 395 30 TM 277 34, 35 PK 396 35-37 1T 368 39 TM 23
46 MH 114 47 Ed 174; PK 500 49,50 PP 470 50-52 SR 166

Capitolul 33
Moise binecuvântează cele douăsprezece seminţii

1 Aceasta este binecuvântarea pe care Moise, omul lui Dumnezeu, a rostit-o pentru
Israel, înainte de moartea sa.
Binecuvântarea. Compară cu Geneza 49,1.

~ 172 ~
 Înainte de moartea sa. Vezi Deutronom 32,49; compară cu Isaac (Geneza 27,7), Iacov
(Geneza 50,16), David (1 Cronici 22,5).

2 El a vorbit astfel: „DOMNUL a venit din Sinai şi a răsărit peste ei a(TM; LXX,
VUL, Siriacă: peste noi) din Seir. A strălucit din muntele Paran şi a venit din
mijlocul zecilor de mii de sfinţi b(Sau: cu zecile de mii de sfinţi), din sud, de pe
versanţii munţilor Lui.
Din Sinai. Gloria divină manifestată cu ocazia promulgării Legii (Exod 19,20) este zugrăvită aici
ca fiind reflectată în mod strălucitor din vârfurile şi versanţii munţilor învecinaţi.
Zecilor de mii de sfinţi. Literal, „de miliarde de sfinţi” adică, din locul şederii Sale din ceruri cu
nenumăratele fiinţe sfinte, unde El şade încoronat cu slavă (vezi 1 Regi 22,19; Iov. 1,6;
Psalmi 89,7; Daniel 7,10). Prepoziţia „cu” (în engleză) nu este o redare exactă a textului ebraic.
Tabloul este acela al regiunilor cereşti, unde fiinţele cereşti aşteaptă să facă plăcerea lui Dumnezeu
(vezi Geneza 28,12; 32,2.3; Psalmi 103,21).
[Focul legii-trad. Cornilescu]. Compară cu Exod 19,16.18. Poate că o traducere mai clară ar fi,
„la dreapta Lui era un foc arzător pentru ei;” sugerând prezenţa fiinţelor cereşti (vezi
Galateni 3,19).

3 Da, El Îşi iubeşte poporul c(LXX; TM: El iubeşte popoarele), toţi sfinţii sunt în
mâna Ta, ei s-au plecat la picioarele Tale şi au primit cuvintele Tale.
Iubeşte poporul. Popoarele erau copiii Lui (vezi Exod 4,22; 19,4).
Toţi sfinţii. Adică, poporul lui Israel, neamul cel sfânt (Exod 19,6; Deutronom 7,6; 14,2.21;
26,19).
S-au aplecat la picioarele. În poziţie de expectativă, aşteptând proclamarea voii lui Dumnezeu.
Au primit cuvintele Tale. Referirea de aici ar fi pentru toate cele ce Dumnezeu le-a descoperit
prin Moise.

4 Moise ne-a dat Legea, moştenirea adunării lui Iacov.

Ne-a dat Legea. Folosind pronumele „ne”, Moise se identifică pe sine cu poporul.

5 El era Împărat peste Ieşurun d(Vezi nota de la 32:15; şi în v. 26) când se adunau
conducătorii poporului împreună cu seminţiile lui Israel.
Împărat peste Ieşurun. Prin autoritatea şi sub braţul lui Dumnezeu. În timpul vieţii sale, Moise a
fost profet, preot, rege, judecător şi legiuitor pentru Israel. Desigur că în sensul cel strict, numai
Iehova a fost regele lor (vezi Exod 15,18; Psalmi 47,6.7). Yeşurum este un nume poetic pentru
Israel.

6 Să trăiască Ruben şi să nu moară, iar bărbaţii lui să fie fără număr e(Sau: chiar
dacă bărbaţii lui sunt puţini).
Ruben. O referire subînţeleasă la păcatul lui cu Bilha (Geneza 35,22). Ruben era întâiul născut
(Geneza 49,3), dar n-a atins niciodată o mare importanţă naţională. Mai degrabă seminţia aceasta
s-a micşorat mereu ca număr. Iacov a declarat profetic că ea nu va excela, Moise asigură aici pe
Rubeniţi că nu vor dispare cu totul din Israel.

7 Despre Iuda a zis: Ascultă, DOAMNE, glasul lui Iuda şi întoarce-l la poporul lui.
Întăreşte-i mâinile şi ajută-l împotriva duşmanilor lui.
Iuda. Poate că înţelesul numelui este „lăudat” sau „obiect de laudă”. El era fiul lui Iacov cu Lea.
Înţelesul numelui lui se întemeiază pe cuvintele mamei lui la naşterea lui (vezi Geneza 29,35).

~ 173 ~
Tatăl său i-a prezis că fraţii lui îl vor lăuda (vezi Geneza 49,8). Despre seminţia lui Iuda vezi
Iosua 14,6; 1 Regi 12,20; 2 Regi 17,18; Psalmi 78,68.

8 Despre Levi a zis: Tumim şi Urim f(Cuvinte cu origine şi sens nesigur, însemnând
probabil: Lumini şi Desăvârşiri; pietre cu funcţie oraculară, de căutare a voii lui
Dumnezeu, în timp de criză (Num. 27:21; 1 Sam. 28:6; Ezra 2:63); LXX le traduce
cu Arătarea şi Adevărul; alte indicii nu avem în VT) au fost încredinţate bărbatului
pios, pe care l-ai încercat la Masa şi l-ai certat la apele Meribei.
Levi. După Iosif, această seminţie este amintită cel mai des în cărţile lui Moise.În binecuvântarea
lui Iacov, Simeon şi Levi sunt uniţi. Aici, Moise nu aminteşte pe Simeon, având în vedere că Iacov
a prezis că el avea să fie împrăştiat printre fraţii lui (vezi Geneza 49,7).
Tumim. Seminţia lui Levi avea să păstreze înalta cinste a conducerii spirituale.

9 El a spus despre tatăl său şi despre mama sa «Nu i-am văzut!», pe fraţii lui nu i-a
recunoscut, iar de copiii lui n-a dorit să ştie, fiindcă a împlinit Cuvântul Tău şi a
păzit legământul Tău.
10 El învaţă pe Iacov poruncile Tale şi pe Israel Legea Ta. El aşază tămâie înaintea
Ta şi jertfe pe altarul Tău.
Tămâie. A jertfi tămâie era privilegiul special al preoţilor (Numeri 16,6-10.40; 1 Samuel 2,28).

11 DOAMNE, binecuvântează tăria lui şi primeşte lucrarea mâinilor lui. Zdrobeşte

coapsele celor ce se ridică împotriva lui şi cei ce-l urăsc să nu se mai ridice.
Tăria. Acelaşi cuvânt ebraic este tradus „bogăţie” (engleză) în cap. 8,17.18.
Primeşte. Recunoaşte şi apreciază lucrarea lui.
Zdrobeşte. Leviţii erau investiţi cu îndatoriri atât civile cât şi religioase (vezi cap.17,8-12). A te
ridica împotriva lor însemna să devii un vrăjmaş al statului.

12 Despre Beniamin a zis: Preaiubitul DOMNULUI va locui în siguranţă lângă El,

DOMNUL îl va ocroti în toate zilele şi el se va odihni între umerii Lui.
Beniamin. Copilul bătrâneţilor tatălui său, pe care el îl iubea.
Odihni între umerii Lui. Adică, a fi purtat pe spatele Lui, sau ocrotit. Dumnezeu avea să-l
ocrotească pe Beniamin. Unii comentatori aplică aceste cuvinte la limitele teritoriului lui
Beniamin (vezi Iosua 15,8; 18,13) şi vorbesc despre Ierusalim ca fiind în teritoriul lui.

13 Despre Iosif a zis: Binecuvântat de DOMNUL să fie pământul lui, cu roua

îmbelşugată a cerului de sus şi cu apele adânci de jos,
Iosif. Aici sunt referinţe la binecuvântarea pronunţată asupra lui Iosif (vezi Geneza 49,22-26).
Este prezis un pământ bogat, care la rândul lui va asigura un înalt nivel de trai. Ţara repartizată
urmaşilor lui era bine udată. Acolo erau din belşug diferite recolte de cereale şi fructe alese. Vitele
lui aveau să fie puternice şi sănătoase. Puterea lui militară avea să fie mare.
14 cu cele mai bune roade ale soarelui şi cu cele mai bune recolte ale fiecărei luni,
15 cu înălţimile munţilor străvechi şi cu bunătăţile dealurilor veşnice.
16 Cele mai bune daruri ale pământului, belşugul lui şi bunăvoinţa Celui Ce S-a
arătat g(Lit.: a locuit) în rug să vină peste capul lui Iosif, pe creştetul capului său, a
celui deosebit h(Sau: său, care este un prinţ între fraţii săi) de fraţii săi.

~ 174 ~
 Bunăvoinţa. „Bunăvoinţa” lui Dumnezeu a umplut pământul acesta cu aşa zisele bogăţii
inepuizabile, dovezi ale iubirii Lui pentru oameni. Există un anumit sens în care de această
„bunăvoinţă” se bucură toţi (Matei 5,45). Dar, într-un sens special, totuşi „bunăvoinţa” lui
Dumnezeu este asupra reprezentanţilor Lui aleşi de pe pământ (vezi Galateni 3,26).
În rug. Cuvintele acestea se referă la prezenţa lui Dumnezeu în rugul aprins (Exod 3,2.4).

17 El are frumuseţea întâiului născut al taurului. Coarnele lui sunt coarnele bivolului
sălbatic. Cu ele va împunge popoarele până la capătul pământului; ele sunt zecile de
mii ale lui Efraim şi miile lui Manase.
Efraim. Iacov a ridicat pe Efraim la gradul de întâi născut (vezi Geneza 48,18.19), de aceea
„zecile de mii” sunt prezise pentru el, şi numai „miile” pentru Manase.

18 Despre Zabulon a zis: Bucură-te, Zabulon, de alergările tale şi tu, Isahar, de

corturile tale.
Zabulon. Zabulon este descris aici ca un popor maritim. Aceasta se reflectă şi în profeţia lui
Iacov (vezi Geneza 49,13). Din seminţia aceasta s-au ridicat mulţi luptători de seamă (vezi
Judecători 5,18, 1 Cronici 12,33).
Zabulon şi Isahar erau asociaţi cu Iuda în divizia conducătoare din pustie (vezi Numeri 2,5-7). Ca
ultimii 2 fii ai Leii, aici Moise îi tratează împreună. Dintre cei 2, Zabulon era cel mai mic, dar este
pus primul, în armonie cu Geneza 49,13.

19 Ei vor chema popoarele pe munte şi acolo vor oferi jertfe potrivite, căci vor sorbi
bogăţia mărilor i[Cu referire, probabil, la profiturile obţinute din comerţul maritim
(vezi Gen. 49:13)] şi comorile ascunse în nisip.
Jertfe. Purtarea şi închinarea lor avea să fie în armonie cu instrucţiunile lui Dumnezeu şi, de
aceea, după plăcerea Lui (vezi Psalmi 4).

20 Despre Gad a zis: Binecuvântat să fie cel ce lărgeşte hotarele lui Gad! El se
odihneşte ca leul şi sfâşie la braţ sau la cap.
Gad. O seminţie războinică care a crescut în număr şi în putere (vezi 1 Cronici 5,18-20; 12,8;
compară cu Geneza 49,19).
Leul. Vezi 1 Cronici 12,8 pentru cei 11 gadiţi „ca nişte lei”.

21 El şi-a ales partea cea mai bună, căci acolo era ascunsă partea legiuitorului. El a
venit cu căpeteniile poporului, a împlinit dreptatea DOMNULUI şi judecăţile Lui cu
privire la Israel.

Partea cea mai bună. Primul teritoriu cucerit a fost împărţit de Moise între Ruben, Gad şi
jumătatea seminţiei lui Manase (vezi Numeri 32,1.2.33).
Judecăţile Lui. Gadiţii au împlinit făgăduinţa lor de a trece Iordanul spre a-şi face partea lor în
cucerirea Canaanului, până a fost cucerită toată ţara (Numeri 32,21.22.29).
22 Despre Dan a zis: Dan este un pui de leu care a sărit din Başan.

Dan. Iacov l-a comparat cu un şarpe, sau o viperă (vezi Geneza 49,17). Aici se spune despre el ca
fiind un „pui de leu”, cum era Iuda (vezi Geneza 49,9; compară cu Judecători 18,25-31).

23 Despre Neftali a zis: Neftali este sătul de bunăvoinţă şi este plin de

binecuvântarea DOMNULUI. El va moşteni în partea de sud, lângă lac.

~ 175 ~
 Neftali. Pentru teritoriul lui Neftali, vezi Iosua 19,32-39.
Sătul de bunăvoinţă. Compară cu Psalmi 145:16, pentru binecuvântările lui Dumnezeu pentru
copiii Lui.
Lângă lac. Literal, „mare”. Aceasta cu greu ar putea să fie Marea Mediterană, ci mai degrabă
Marea Ghenezaret (cap. 3,17), adică Marea Galileii.

24 Despre Aşer a zis: Cel mai binecuvântat dintre fii este Aşer. Să fie plăcut fraţilor
lui şi să-şi înmoaie picioarele în untdelemn.

25 Zăvoarele porţilor tale să fie de fier şi de bronz, iar puterea ta să ţină cât zilele
tale.

Zăvoarele. Cuvântul tradus aici „încălţăminte” nu se află niciunde în Vechiul Testament. El este
mai bine tradus „zăvoare” ca în Neemia 3:3, unde este folosită o formă asemănătoare. El este
derivat din verbul „a zăvorî”, „a închide puternic”. Poate că aici înţelesul este acela al
nepătrunderii referindu-se la casele şi fortăreţele lui Aşer. Vezi Psalmi 107,16; Isaia 45,2 unde
„ferul” şi „arama” sunt amintite împreună cu porţile şi zăvoarele. Aceste materiale de obicei nu
sunt amintite în legătură cu încălţămintea.

26 Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Ieşurun, care străbate călare cerurile ca să te

ajute şi trece pe nori cu măreţie.

Străbate călare cerurile. O figură de vorbire pentru a descrie supremaţia universală (vezi
Psalmi 18,8.9; 68,33-35).

27 Dumnezeul cel veşnic este un adăpost, iar sub tine sunt braţele Lui veşnice. El îi
va izgoni pe duşmani dinaintea ta şi va zice: «nimiciţi-i!»

Adăpost. Vezi Psalmi 90,1. O traducere mai bună ar fi „loc de locuit”. Vezi Deutronom 26,15
pentru acelaşi cuvânt ebraic.

28 Israel va locui singur la adăpost. Izvorul lui Iacov este în siguranţă în ţara
cerealelor şi a mustului, unde cerul lasă să cadă roua.

Singur la adăpost. Comentatorii iudei aplică aceste cuvinte la domnia lui Solomon (vezi
1 Regi 4,25; compară cu Ieremia 23,6).
Izvorul lui Iacov. În general considerat a fi o referire la curentul continuu al descendenţilor
patriarhului Iacov (vezi Isaia 48,1; compară cu Psalmi 68,26).

29 Fericit eşti tu, Israel! Cine este ca tine, un popor mântuit de DOMNUL? El este
scutul şi ajutorul tău şi sabia ta glorioasă. Duşmanii tăi te vor linguşi şi tu vei călca
peste înălţimile lor j(Sau: peste spinările lor).”

Te vor linguşi. Neamurile din jur aveau să se apropie de Israel sub înfăţişarea prieteniei şi
smereniei cu sensul de a cere favoarea lor. Rădăcina verbului ebraic sugerează linguşire, supunere
ploconitoare (vezi Psalmi 18,44; 66,3; 81,14).
Vei călca peste. Va fi triumfător asupra vrăjmaşilor lor (Amos 4,13; Mica 1,3). Nimeni nu va fi
~ 176 ~
în stare să stea în faţa lor.
Versetele finale ale acestui capitol sunt o încurajare pentru a avea credinţă în Dumnezeu. El este
suprem. El binecuvântă din belşug pe copiii Săi credincioşi, dându-le siguranţă, pace şi belşug de
bunuri pentru viaţă. În cele din urmă, El le va da o moştenire veşnică. Copiii lui Dumnezeu trebuie
să aibă întotdeauna un bun curaj.

Comentarii Ellen G. White:

1 SR 172
2,3 MB 75; PP 304
13-16 PP 475
25 CT 258; FE 264; MB 50; ML 51; MYP 98; SC 131; 4T 278; 5T 200
25-29 MH 285
26-29 PP 471
27 AH 204; CH 362; EW 88; GW 265; MB 148; ML 316; 1T 617; 4T 328, 538;
8T 131
27-29 8T 270

Capitolul 34
Moartea lui Moise

1 Moise s-a urcat din câmpiile Moabului pe muntele Nebo, pe vârful Pisga, care este
înaintea Ierihonului. DOMNUL i-a arătat întreaga ţară, de la Ghilad până la Dan,

~ 177 ~
 S-a urcat. Aşa îi poruncise Dumnezeu (vezi cap. 32,49).
Moabului. Ultima oprire înainte de a intra în Canaan (vezi Numeri 33,48-50), locul de unde
Dumnezeu dăduse directive (vezi Numeri 35,1; 36,13) şi de unde Moise a dat lui Israel cuvintele
cărţii Deutronomului (vezi Deutronom 1,5).
Nebo. Vezi comentariul pentru cap. 32,49. Era şi o cetate cu acelaşi nume (vezi Numeri 32,38;
Isaia 15,2) în imediata apropiere.
Pisga. Partea de nord a lanţului de munţi Abarim (vezi Numeri 27,12).
I-a arătat. Dumnezeu îi făgăduise deja lui Moise că avea să-i fie îngăduit să vadă ţara Canaanului,
însă nu va pune piciorul în ea (Numeri 27,12; Deutronom 3,27).

2 ţara lui Neftali, ţara lui Efraim şi a lui Manase, toată ţara lui Iuda până la Marea de
Apus a(Marea Mediterană),
Ţara lui Neftali. Domnul i-a dat lui Moise o privelişte a părţilor de nord ale ţării, unde în
depărtare puteau fi văzuţi muntele Hermon şi dealurile lui Neftali, partea centrală unde s-au aşezat
Efraim şi Manase, şi partea de sud unde s-a aşezat Iuda.
Marea de Apus. Unii comentatori aplică aceasta la Marea Sărată (vezi Numeri 34,3), sau Marea
Moartă în partea de răsărit a hotarului lui Iuda. Este mai bine a se înţelege Marea Mediterană,
ascunsă în spatele dealurilor lui Iuda.

3 Neghevul b(Vezi nota de la 1:7) şi toată regiunea din Valea Ierihonului, Cetatea
de Palmieri, până la Ţoar.
Neghevul[Miază-zi-trad. Cornilescu]. Negeb-ul (vezi Geneza 12,9; 13,1).
Toată regiunea. Toată valea Iordanului; mai ales, extrem de frumoasa câmpie a Ierihonului, prin
care curge Iordanul (vezi Geneza 13,10). Cuvântul tradus aici „împrejurimile”, literal „rotund” sau
„oval”, se referă la bazinul circular al Iordanului, mai ales la acea parte a lui unde intră Iordanul în
Marea Moartă. Acelaşi cuvânt este folosit despre o felie rotundă de pâine (vezi Exod 29,23;
Judecători 8,5; 1 Samuel 10,3; 1 Cronici 16,3).
Cetatea de Palmieri. Regiunea învecinată cu cetatea Ierihonului a fost întotdeauna renumită
pentru finicii ei şi clima ei tropicală (vezi Judecători 1,16; 3,13, 2 Cronici 28,15). Aceasta
constituie o staţiune de iarnă ideală. Ţoar. Poate că la capătul de sud al Mării Moarte (vezi
Geneza 14,3,10; 19,22.24).

4 Atunci DOMNUL i-a vorbit: „Aceasta este ţara pe care am promis-o lui Avraam,
lui Isaac şi lui Iacov când am spus: «Seminţei c(Vezi notele de la 1:8 şi 30:6) tale i-
o voi da!» Te-am lăsat să o vezi, dar nu vei intra în ea.”
Aceasta este ţara. Vezi Geneza 12,7; 13,15; 15,18; Exod 33,1. Moise a văzut-o în toată
frumuseţea ei; pentru aceasta el se rugase şi Dumnezeu l-a ascultat (Deutronom 3,23-29).

5 Moise, robul DOMNULUI, a murit în ţara Moab, după Cuvântul DOMNULUI.

Robul. Vezi Iosua 1,27, unde Iehova numeşte pe Moise robul Lui. Apostolul Pavel spune că
Moise „a fost credincios în toată casa lui Dumnezeu” (Evrei 3,5). Cuvântul tradus „rob” în
Epistola către evrei este therapon. Cuvântul terapie derivă din acesta. Termenul înseamnă lucrare
compătimitoare şi credincioasă a unui medic alături de patul unui bolnav. Râvna neobosită,
iubitoare şi compătimitoare a lui Moise pentru poporul său îi este pusă lui în socoteală şi spre
gloria lui Dumnezeu. Este interesant a se observa că termenul grecesc modern pentru medic este
therapon.
După Cuvântul Domnului. Literal, „la gura lui Iehova” (Numeri 27,12-14).

6 El d(TM; PentSam, LXX: Ei l-au înmormântat) l-a înmormântat în ţara Moab, în

~ 178 ~
valea care este faţă în faţă cu Bet-Peor, dar nimeni nu i-a cunoscut mormântul până
în ziua de azi.
Bet-Peor. Literal, „casa lui Peor”. Valea aceasta era în ţara lui Sihon, regele Amoriţilor
(Deutronom 4,46), dar pe vremea aceasta era în stăpânirea lui Israel şi cuprinsă în moştenirea lui
Ruben (Iosua 13,20). Ea a fost numită după un zeu păgân cu numele Peor şi templul lui
(Iosua 22,17).
Mormântul. Numai Iehova cunoştea locul exact unde l-a ajuns pe Moise moartea. Diavolului i-ar
fi plăcut foarte mult să continue a-l ţine pe Moise în legăturile morţii (vezi Iuda 9) şi în scopul
acesta s-a împotrivit lui Hristos. Dar Moise a fost înviat şi luat la cer (vezi Marcu 9,2-4).

7 Moise era în vârstă de 120 de ani când a murit, însă vederea nu-i slăbise şi puterea
nu-l părăsise.
Puterea. Literal, „prospeţimea”, „vigoarea”. Deci, declaraţia ar suna „prospeţimea lui n-a trecut”.
Aceasta nu poate însemna mai puţin decât că puterile fizice erau tot atât de proaspete şi viguroase
la acea dată cum au fost întotdeauna.
Aceasta este scena finală a unei vieţi într-adevăr mari. Cât priveşte ajutorul fizic, Moise a fost
singur în scenă la moarte. Dar el a murit în braţele lui Dumnezeu. Aceasta era de ajuns (compară
cu Psalmi 23,4). Moartea nu este o perspectivă plăcută, dar când vine, dacă spiritul omului este în
legătură intimă cu Duhul lui Dumnezeu, nu există teamă. Chiar dacă cineva trebuie să moară în
singurătate, departe de simpatia şi ajutorul omenesc, dacă poate să moară în prezenţa lui
Dumnezeu, acesta este un sfârşit minunat, plin de speranţă.

8 Israeliţii l-au plâns pe Moise în câmpiile Moabului 30 de zile, după care zilele de
plâns şi de doliu pentru Moise s-au încheiat.
Plâns şi de doliu. După moartea neegalatului lor conducător, poporul nu putea decât să simtă un
mare gol în viaţa naţiunii. Cu ce interes trebuie să fi urmărit Moise soarta variată a lui Israel când
el îi vedea din ceruri.

9 Iosua, fiul lui Nun, era plin de duhul înţelepciunii, deoarece Moise îşi pusese
mâinile peste el. Israeliţii au ascultat de el şi au împlinit ceea ce DOMNUL i-a
poruncit prin Moise.
Iosua. Acest conducător relativ tânăr a fost umplut cu spiritul înţelepciunii prin punerea mâinilor
lui Moise. Acest „spirit” de înţelepciune cuprindea iscusinţă atât în administrarea civilă, cât şi în
conducerea militară. El se dovedise mai înainte tare în credinţă, în curaj şi în neabătută consacrare
faţă de datorie.

10 De atunci nu s-a mai ridicat în Israel nici un alt profet asemenea lui Moise, pe
care DOMNUL să-l fi cunoscut faţă în faţă.

Faţă în faţă. O figură de vorbire pentru a descrie legătura intimă, prietenia împărtăşită. Compară
cu experienţele lui Iacov (Geneza 32,30) şi ale lui Ghedeon (Judecători 6,22). Nici o altă fiinţă
omenească nu a avut vreodată o mai strânsă legătură cu Iehova. El este pe drept cunoscut ca fiind
cel mai mare eliberator şi legiuitor al lumii. El a influenţat istoria în decursul tuturor vremurilor
care au urmat.În primul rând, fiind o personalitate puternică, Moise a avut o comuniune cu
Dumnezeu care a dezvoltat şi întărit în mare măsură caracterul lui.

11 Căci doar pe el DOMNUL l-a trimis în ţara Egiptului ca să facă toate acele semne
şi minuni împotriva lui Faraon, a slujitorilor lui şi împotriva întregii ţări

~ 179 ~
12 şi doar Moise a înfăptuit cu mână tare înaintea întregului Israel, toate acele fapte
măreţe.

Note suplimentare pentru capitolul 34

Inspiraţia n-a descoperit cine este autorul versetelor de încheiere a Deutronomului. Unii
comentatori susţin că Moise a scris această parte a cărţii înainte de moartea lui, iar alţii consideră
că Iosua sau alt scriitor nenumit a adăugat-o mai târziu, ca un post-scriptum la Pentateuh. Fiecare
punct de vedere este pe deplin în armonie cu felul în care a lucrat Duhul Sfânt în alte ocazii. Cu
toate acestea, unele expresii din versetele 6-12 par să fie cel mai bine înţelese admiţând că Iosua a
fost autorul:
1. 1. Cuvintele „Nimeni nu i-a cunoscut mormântul până în ziua de azi” (v.6) reflectă interesul
din partea acelora care au supravieţuit lui Moise, cu privire la locul înmormântării. Este un motiv
mai întemeiat a crede că declaraţia aceasta a fost scrisă de o altă persoană după moartea lui, prin
inspiraţie, mai degrabă decât că ea a fost scrisă chiar de Moise înainte de acest eveniment.
2. 2. Cuvintele din versetul 9 care atestă autoritatea lui Iosua şi priceperea lui în calitate de
conducător, par să fie mai mult un simplu raport istoric al transferării de conducere, decât o
prezicere cu privire la ea. În descrierea lui Moise a viitoarelor experienţe ale celor douăsprezece
seminţii ale lui Israel (cap. 33) el vorbeşte într-o limbă clar profetică (v.10, 12, 19, etc.); aici,
limba este aceea a unui simplu raport istoric.
3. 3. Cuvintele „În Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise” (v.10), par mult mai potrivite caun
elogiu făcut de Iosua sau de o altă persoană decât de către Moise însuşi.
Paternitatea pauliană a epistolei către Romani este neîndoielnică, totuşi scribul care a scris pentru
Pavel s-a simţit liber să adauge un salut personal al lui, adresat prietenilor din Roma
(Romani 16,22-24). Prezenţa acestui post-scriptum nu schimbă cu nici un chip faptul că epistola
este lucrarea lui Pavel mai degrabă decât a lui „Terţiu, care am scris epistola aceasta” (v.22), nici
nu afectează în vreun un fel calitatea inspiraţiei ei. Duhul Sfânt putea să călăuzească pe Terţiu tot
aşa de bine cum putea să-l călăuzească şi pe Pavel. În acelaşi fel, Duhul Sfânt a putut tot aşa de
uşor să călăuzească pe Iosua în scrierea versetelor de încheiere a Deutronomului, după cum
călăuzise pe Moise în scrierea părţii precedente a cărţii, sau după cum l-a călăuzit mai târziu pe
Iosua în scrierea cărţii care-i poartă numele.

Comentarii Ellen G. White:

1 PP 471
1-4 PP 472
1-7 SR 172; 1T 659
5 EW 164; 4T 156
5,6 PP 477
6 AH 477
7 PP 463
8 PP 481
9 4T 156
10 Ed 64; MH 475
10-12 PP 478

~ 180 ~