Arhitectura calculatoarelor – Componenta HARDWARE a calculatorului (Pag. 1) Sem.

I/ F02

2. PERFORMANŢELE UNUI CALCULATOR

Structura unui calculator presupune existenţa componentelor hard şi soft, deci
performanţele în funcţionarea sa sunt date de cele obţinute de fiecare dintre acestea.
Câţiva factori de ordin tehnic care pot influenţa performanţele computerului sunt:
 Viteza procesorului;
 Dimensiunea unităţii de memorie (UM);1
 Dimensiunea hard-discului;
 Dimensiunea memoriei cache;
 Viteza de transmitere a datelor pe magistrala de date.
Din punct de vedere soft, performanţele sunt date de numărul şi complexitatea aplicaţiilor
în lucru.

3. HARDWARE

PLACA DE BAZĂ (MAINBOARD SAU MOTHERBOARD)

Placa de bază este principala componentă hard
dintr-un calculator. Ea constă dintr-un circuit imprimat
pe care se află diverse sloturi şi conectori pentru
ataşarea celorlalte componente ale sistemului.
Cele mai importante sloturi sunt:
 Slotul procesorului, în care se montează „creierul“
calculatorului şi anume procesorul.
 Sloturile ISA – sunt pe cale de dispariţie şi erau
folosite la plăci grafice, plăci de sunet şi
modemurile mai vechi.
 Sloturile PCI – pentru conectarea unor plăci care
au nevoie de un astfel de slot, cum ar fi plăcile de
sunet, plăcile de reţea, unele plăci video şi, nu în
ultimul rând, plăcile modem.
 Sloturile AGP – aici se pot conecta doar plăcile
video care au o viteză mai mare de 133 Mhz.
 Sloturile pentru memorie – folosite la montarea circuitelor de memorie internă.
Fiecare placă de bază are şi conectori, la care se conectează hard-discuri, unităţi de
dischetă, de CD, de DVD etc.
Placa de bază mai conţine şi interfeţe pentru memoria RAM şi asemenea memoria de tip
ROM (Read-Only Memory).
Încorporate pe placa de bază mai sunt şi porturile, care pot fi:
 seriale (COM1 şi COM2) – pentru mouse/fax modem extern;
 paralele (LPT) – pentru imprimante/scannere/plottere;
USB (Universal Serial Bus) –pentru camere video/scannere/aparate foto digitale.

1
Cu cât memoria este mai mare, cu atât se pot executa programe mai complexe; în plus, la o memorie mare, putem avea
la un moment dat mai multe programe încărcate, ceea ce permite schimbul de date între acestea.
Arhitectura calculatoarelor – Componenta HARDWARE a calculatorului (Pag. 2) Sem.I/ F02

UNITATEA CENTRALĂ DE PRELUCRARE (PROCESORUL)

Este un circuit integrat montat în soclul (socket) corespunzător
de pe placa de bază. El poate fi considerat creierul unui
calculator, deoarece el execută „gândirea” acestuia din punct
de vedere hardware. De fapt, el nu face altceva decât să
„proceseze” biţii de 1 si 0 primiţi din memoria RAM a sistemului.
El are următoarele funcţii:
 controlează operaţiile efectuate de alte componente ale
computerului;
 realizează calculele şi operaţiile logice.
Fiecare procesor este alcătuit din mai multe module interconectate prin intermediul unor
căi de comunicaţie numite magistrale interne, pe care circulă informaţii (date sau
instrucţiuni). Viteza magistralelor depinde de:
 Lăţimea magistralei – numărul de linii de circulaţie; deoarece pe fiecare linie circulă un
bit, se poate vorbi de magistrale de 8, 16, 32, 64 sau 128 de biţi);
 Frecvenţa de tact – numărul de paşi de lucru (tacturi) pe care poate să îi execute
procesorul în fiecare secundă; se măsoară în MegaHerzi (MHz) sau, mai nou, în
GigaHerzi (GHz).

MEMORIA
Memoria internă
Este zona de stocare temporară a datelor şi programelor într-un
calculator, pe durata execuţiei.
Termenul este folosit pentru a desemna cipurile reale capabile să
păstreze datele, cipuri care se montează în sloturile corespunzătoare
de pe placa de bază.
Deoarece calculatorul recunoaşte numai două stări, datele supuse prelucrării sunt
transformate în şiruri de cifre binare 0 şi 1.
O cifră binară se mai numeşte bit2 (prescurtat, b) şi reprezintă cea mai mică unitate de
măsură a cantităţii de informaţie.
O succesiune de 8 biţi se numeşte BYTE (prescurtat, B) sau OCTET, fiind cea mai mică
unitate de date ce poate fi reprezentată şi adresată de către memoria unui sistem de calcul.
Se folosește și noțiunea de cuvântul pentru unitatea minimă (1 byte) de informaţie accesibilă
la un moment dat.
1 kiloByte 1 kB = 1024 B = 210 B 1 TerraByte 1 TB= 1024 GB = 210 GB
1 MegaByte 1 MB = 1024 kB = 210 kB 1 PetaByte 1 PB= 1024 TB = 210 TB
1 GigaByte 1GB = 1024 MB = 210 MB 1 ExaByte 1 EB= 1024 PB = 210 PB

Numărul maxim reprezentabil pe un byte este 11111111(2), adică 255(10), deci o valoare
total insuficientă.
Lungimea cuvintelor este o caracteristică importantă a unui calculator. Un cuvânt cu
lungimea de 8 cifre binare (biţi) se numeşte octet (byte). Din acest motiv, s-a trecut la

2
binary digit – cifră binară.
Arhitectura calculatoarelor – Componenta HARDWARE a calculatorului (Pag. 3) Sem.I/ F02
reprezentarea datelor/informaţiilor pe:
 cuvinte de memorie: un cuvânt = 2 bytes (16 biţi);
 cuvinte duble: un cuvânt dublu = 4 bytes (32 biţi);
 cuvinte cvadruple: un cuvânt cvadruplu = 8 bytes (64 biţi).
Principala caracteristică de performanţă a unui cip de memorie internă este capacitatea
ei, exprimată în puteri ai lui 2 MB (2, 4, 8, 32, 64, 128, 256, 512 MB).

Tipuri de memorii interne

Din punct de vedere al „volatilităţii“, memoria este de două tipuri:
1) Memoria ROM (Read Only Memory), caracterizată prin următoarele:
 nu îşi pierde conţinutul la oprirea calculatorului;

 nu poate fi „scrisă“ de utilizator (este inscripţionată de producător cu ajutorul unei

aparaturi speciale);
 este de capacitate redusă (până în 2 MB);

 este folosită pentru stocarea informaţiilor despre hardware;

 conţine mici programe esenţiale care se încarcă în memoria internă la pornirea

calculatorului
2) Memoria RAM (Random Access Memory):
 este o memorie volatilă (se pierde la oprirea calculatorului);

 poate fi atât citită cât şi modificată;

 este folosită pentru stocarea programelor şi datelor, fiind considerată principala memorie

de lucru a calculatorului.
Memoria externă (suplimentară)
Este memoria care foloseşte dispozitive speciale pentru stocarea datelor (hard-disc, CD,
dischetă, disc ZIP, pen-drive, DVD).
Memoria cache
Este un mecanism de stocare de mare viteză. Poate fi o secţiune rezervată în memoria
principală sau un dispozitiv independent.
Uneori este încorporată în arhitectura procesorului (de exemplu, la calculatoarele
Pentium).

DISPOZITIVELE PERIFERICE ALE CALCULATORULUI

a) Dispozitive de intrare
Sunt dispozitive prin intermediul cărora utilizatorul introduce informaţii în calculator.
Tastatură
Reprezintă principalul periferic de introducere a datelor în
calculator, fiind un periferic standard (este inclusă în cadrul
minim de dotare a unui calculator).
Cu ajutorul ei se pot introduce în calculator diferite informaţii:
date, comenzi, texte.
Cuprinde 5 categorii de taste, grupate în blocuri:
1) Taste de introducere text (blocul alfanumeric);
2) Taste funcţionale (F1...F12), cu diverse roluri, ţinând cont de aplicaţia care se execută;
Arhitectura calculatoarelor – Componenta HARDWARE a calculatorului (Pag. 4) Sem.I/ F02
3) Taste numerice (Blocul numeric) – utile la introducerea valorilor numerice (ele grupează
toate cifrele sub aceeaşi mână);
4) Taste de deplasare a cursorului;
5) Taste speciale (Ctrl, Alt, Tab, Shift, Esc, Print Screen, Pause etc.).
La tastaturile mai noi există şi taste de navigare pe Internet.
Tastaturile clasice sunt conectate la computer printr-un cablu dar, mai nou, există şi
tastaturi fără cablu (wireless), ce transmit informaţiile spre cutia calculatorului prin unde radio.
Mouse
Este un dispozitiv periferic, parte integrantă a interfeţei grafice,
care controlează mişcarea cursorului (pointer) pe un ecran de
afişare.
Este de dimensiune redusă, poate fi deplasat pe o suprafaţă
rigidă şi plată şi conţine cel puţin două butoane cu funcţii diferite, în
funcţie de programul care se execută.
În particular, mouse-ul este important pentru interfaţa grafică spre utilizator, deoarece
opţiunile şi obiectele se pot indica folosind cursorul, apoi cu un clic pe obiect cu un buton al
mouse-ului. Astfel de aplicaţii sunt deseori numite point-and-clic.
Mouse-ul este util şi pentru programele de grafică, unde poate fi folosit ca stilou, creion
sau pensulă.
Din punct de vedere al principiului de funcţionare, există trei tipuri de bază de mouse:
 Mouse mecanic – are o bilă metalică învelită în cauciuc ce se poate roti în toate direcţiile,
mutând corespunzător indicatorul pe ecran (sensul de mişcare e detectat de senzorii
încorporaţi);
 Mouse optic – pentru detectarea direcţiei mişcării se foloseşte un laser; deplasarea
mouse-ului se face folosind o suprafaţă specială, dotată cu o grilă. Acest tip de mouse
răspunde mai rapid şi mai precis decât cele mecanice, dar sunt şi mult mai scumpe.
 Mouse optomecanic – este o combinaţie între mouse-ul optic şi cel mecanic, dar nu
necesită suprafeţe speciale.
Un mouse „clasic“, indiferent de principiul de funcţionare, e conectat la computer printr-
un cablu dar, mai nou, există şi variante fără cablu (wireless), ce transmit informaţiile spre cutia
calculatorului prin unde radio.
Trackball (bila rulantă)
Este un dispozitiv de intrare ce poate fi considerat un mouse aşezat pe spate;
mutarea cursorului pe ecran se poate face prin rotirea bilei cu ajutorul degetelor.
De obicei, există 3 butoane lângă bilă.
Ca şi mouse-ul, trackball-ul permite indicarea şi selectarea unor obiecte şi este
folosit într-o Interfaţă Grafică cu Utilizatorul (GUI).3
Avantajul principal faţă de mouse este acela că nu necesită o suprafaţă de
lucru putând fi aşezat şi manipulat oriunde pe masa de lucru.
Unele trackball-uri sunt conectate la computer printr-un cablu dar, mai nou, există şi
trackball-uri fără cablu (wireless), ce transmit informaţiile spre cutia calculatorului prin unde
radio.
Touchpad

3
Graphic User Interface.
Arhitectura calculatoarelor – Componenta HARDWARE a calculatorului (Pag. 5) Sem.I/ F02
Este o mică suprafaţă sensibilă la atingere şi la
deplasarea degetului pe ea, folosită ca dispozitiv de
indicare şi/sau selectare pe unele calculatoare portabile.
Din punct de vedere al modului de conectare la
sistem, există:
Touchpad extern şi intern
 Touchpad-uri interne – incluse în tastatură, de
obicei la mijlocul părţii ei inferioare;
 Touchpad-uri externe – conectate la sistem ca periferic separat (ca şi la tastaturi şi
mouse, există şi variante wireless).
Scanner
Este un dispozitiv de intrare care poate parcurge text sau imagini tipărite
pe hârtie, transformându-le într-o formă pe care calculatorul o poate
interpreta, stoca (de obicei sub forma unui fişier) şi folosi. Ulterior, aceste
imagini pot fi afişate pe ecran, prelucrate şi tipărite prin programe speciale.
Constă dintr-o platformă de sticlă iluminată din partea inferioară, pe care
se aşează hârtia cu imaginea/textul care trebui scanat, şi un braţ care se
plimbă şi culege informaţii despre poziţia, culoarea, luminozitatea, saturaţia
fiecărui punct din imagine.
Principalele caracteristici de performanţă ale unui scanner sunt:
 Rezoluţia – măsurată în dpi (dots per inch),4 cu alte cuvinte, cu cât scanner-ul va putea
culege informaţii despre mai multe puncte, cu atât informaţiile stocate în fişier vor fi mai
aproape de imaginea originală;
 Adâncimea de culoare – numărul de culori distincte pe care scannerul le poate deosebi
pe imaginea originală;
 Mărime hârtie – dimensiunea maximă a hârtiei pe care scannerul o poate explora (maxim
A0 – foarte scumpe, de obicei A4);
 Viteza de scanare – măsurată în numărul de pagini pe minut (ppm) care pot fi scanate.
OBSERVAŢIE
Numeroase imprimante sunt compatibile cu operaţia de scanare, caz în care trebuie
cumpărat un cap de scanare pentru imprimanta respectivă. În acest caz se instalează la
imprimantă capul de scanare, se furnizează imprimantei hârtia cu imaginea respectivă şi
se dă comanda de scanare.
Joystick
Este un dispozitiv de intrare care conţine, în principal, o manetă care poate fi
mişcată în toate direcţiile, controlând deplasarea pointerului pe ecran.
Este similar unui mouse, cu deosebirea că la un mouse mişcarea cursorului pe
ecran încetează odată cu deplasarea acestuia pe masă, pe când la joystick
cursorul continuă să se deplaseze în direcţia în care e îndreptată maneta,
încetând doar odată cu revenirea acesteia la poziţia iniţială (în centru).
Este un dispozitiv folosit mai ales pentru jocurile pe calculator care presupun o
anumită viteză de reacţie din partea utilizatorului (lupte, bătălii, curse de maşini etc.).
Microfon

4
1 inch (1 ţol, 1") = 2,54 cm. 1 dot (punct) = 1/72"≈0,3 mm.
Arhitectura calculatoarelor – Componenta HARDWARE a calculatorului (Pag. 6) Sem.I/ F02
Este un periferic de intrare folosit pentru a înregistra diverse sunete pe
calculator sau pentru a comunica, pe cale sonoră, cu alte calculatoare legate
într-o reţea.
De obicei este folosit în telefonia prin Internet, dar şi la introducerea verbală a comenzilor
(deşi, în acest ultim caz, calculatorul trebuie dotat cu soft-uri care pot recunoaşte comenzi
verbale).
Camera foto şi/sau video
Este o variantă mai evoluată de cameră video sau aparat de
fotografiat, la care stocarea informaţiilor nu se mai face pe film foto sau
pe casetă video, ci în format digital, pe un mini hard-disc încorporat.
Ulterior, secvenţele video sau imaginile pot fi stocate pe calculator sub formă de fişiere.
Light-pen (creion cu lumină)
Este un dispozitiv de intrare asemănător cu mouse-ul, şi care foloseşte un
detector sensibil la lumina emisă de un ecran, prin punctare directă.
Unele light-pen-uri sunt legate direct la calculator prin cablu, altele sunt
wireless.
De asemenea, performanţele unui light-pen se disting prin numărul de culori pe care le
poate distinge, rezoluţie, numărul de culori pe care le poate desena etc.

b) Dispozitive de ieşire
Extragerea datelor din computer se face prin utilizarea unor dispozitive de ieşire
specializate, care pot prezenta rezultatele într-o formă inteligibilă, prin vizualizare directă, pe
hârtie sau acustic, după dorinţa utilizatorului.
Subsistemul video
Pentru afişarea directă a informaţiilor, un calculator foloseşte subsistemul video, compus
din:
 Monitorul propriu-zis;
 Placa/adaptorul video/grafic.

Monitorul
Monitorul (VDU – Video Display Unit) este
perifericul standard de ieşire, având rolul de a
afişa texte sau imagini.
Din punct de vedere al principiului de
funcţionare, există trei tipuri de monitoare:
1) cu tub catodic (CRT – Cathod Ray Tube) –
imaginea se formează în mod asemănător cu
cea de pe un televizor obişnuit.
2) cu cristale lichide (LCD – Liquid Crystal Display) – ecranele utilizează două straturi de
material polarizat, cu o soluţie de cristale lichide între ele care, la trecerea unui curent
electric, se aşează astfel încât să oprească/să permită trecerea luminii spre utilizator. Se
utilizează, de obicei, la calculatoare portabile (laptop-uri) dar, mai nou, se pot folosi şi la
sistemele de birou (se mai numesc şi monitoare TFT5).
5
Thin Film Transistor.
Arhitectura calculatoarelor – Componenta HARDWARE a calculatorului (Pag. 7) Sem.I/ F02
cu plasmă - acest tip de monitoare combină caracteristicile CRT-urilor cu caracteristicile
LCD-urilor.
Calitatea unui monitor este determinată de:
 Diagonală – măsurată în inch6; există monitoare cu diagonala de 15 (mai vechi), 17
(actuale), 19, apoi până la 42"7;
 Rezoluţie – măsurată în pixeli8 (numărul de puncte ce pot fi afişate la un moment dat pe
orizontală şi pe verticală) – are valori standardizate, pornind de la 800x600, ajungând
până la 2048x1536 sau chiar mai mult9
 Frecvenţă – măsurată în Hz – arată de câte ori pe secundă se generează, pe ecran, o
nouă imagine;
 Aspectul ergonomic – se referă la cantitatea de radiaţii emise de monitor, cunoscându-se
faptul că lucrul mai îndelungat la calculator provoacă disconfort ocular.

Display screen
Este un ecran de afişare al unui monitor propriu-zis; de cele mai multe ori funcţionează cu
tub catodic.

Placa/adaptorul video/grafic
Monitorul este cuplat la calculator prin intermediul unui dispozitiv, cu aspect de circuit
imprimat, numit placă/adaptor video/grafic.10
În decursul anilor au apărut diverse tipuri de adaptoare video: MDA, Hercules, CGA, VGA,
SVGA (actualul standard). Ele se deosebesc extrem de mult prin performanţele de care sunt
capabile şi prin cerinţele impuse monitoarelor conectate la ele.
Actualmente, adaptoarele video se conformează lui SVGA, care a devenit mai mult un
standard decât o variantă constructivă.
În ultima vreme, adaptoarele video sunt montate direct sub formă de circuite integrate
pe placa de bază.11
Imprimante
Sunt dispozitive de ieşire care afişează pe hârtie texte sau ilustraţii.
Imprimantele sunt caracterizate prin următorii parametri de funcţionare:
Calitatea imprimării, exprimată prin numărul de puncte per inch (dpi – dots12 per inch)
 Viteza – exprimată prin numărul de caractere tipărite pe secundă sau pe minut (cps/cpm)
sau numărul de pagini tipărite pe minut (ppm)
 Modul de alimentare cu hârtie (automat, manual etc.)
 Zgomotul – exprimat în decibeli (dB)
În funcţie de tehnica de tipărire utilizată, există mai multe tipuri de imprimante:
 Imprimante matriciale (cu pini/ace);

6
1 inch=2,54 cm.
7
Preţurile cresc exponenţial pornind de la diagonala de 17".
8
1 pixel = 1/72 inch ≈0,3 mm.
9
Valoarea normală este de 1024x768, la care se asigură o afişare rezonabilă ca dimensiune a tuturor detaliilor. Valorile
mai mari ale rezoluţiei se folosesc numai pentru aplicaţii de grafică, pentru cele obişnuite folosindu-se rezoluţia normală (cele
mai mari fiind obositoare pentru ochi).
10
Actualmente, plăcile video sunt, în cele mai multe cazuri, încorporate pe placa de bază.
11
Avantajul este că se poate face o comunicare mai rapidă cu procesorul; dezavantajul constă în faptul că, la o defecţiune
tehnică a adaptorului video, este necesară schimbarea completă a plăcii de bază.
12
1 dot = 1/72 inch ≈0,3 mm.
Arhitectura calculatoarelor – Componenta HARDWARE a calculatorului (Pag. 8) Sem.I/ F02
 Imprimante cu jet de cerneală;
 Imprimante cu laser;
 Imprimante termice.

Imprimante matriciale
Caracterele se obţin prin puncte create prin lovirea unei panglici
tuşate de un anumit număr de ace (pini).13
Cu cât numărul de ace este mai mare, cu atât calitatea imaginii
obţinute este mai bună. Există imprimante cu 9, 16, 24 şi 36 de ace.

Avantaje Dezavantaje
+ Ieftine - Calitate slabă a listării
+ Consumabilele sunt ieftine - Listarea se face pe hârtie specială, perforată pe margini
- Listare zgomotoasă

Imprimante cu jet de cerneală

Caracterele sunt formate din puncte obţinute prin stropi fini de
cerneală, proiectaţi dintr-un cartuş prin duze speciale.

Avantaje Dezavantaje
+ Hârtia de scris e normală - Listarea e relativ lentă
+ Costul e rezonabil - Consumabilele sunt scumpe (tuşul)14
+ Calitate bună
+ Sunt silenţioase

Imprimante cu laser
Folosesc aceeaşi tehnologie ca şi copiatoarele; pentru imprimare
utilizează toner şi hârtie normală.

Avantaje Dezavantaj
+ Calitate foarte bună - Sunt scumpe
+ Listarea se face pe hârtie normală
+ Sunt silenţioase
+ Sunt rapide

Imprimante termice
Folosesc o hârtie specială sensibilă la căldură pentru a realiza imprimarea. Principalul
dezavantaj este că imprimarea îşi pierde calitatea în timp.
Plotterul
Este un periferic special pentru desenarea pe hârtie a unor
13
Modul de funcţionare este asemănător cu cel de la o maşină de scris.
14
Cartuşele pot fi reumplute dar, după câteva umpleri, acesta trebuie schimbat complet iar preţul unui cartuş nou este de
aproximativ jumătate din preţul imprimantei.
Arhitectura calculatoarelor – Componenta HARDWARE a calculatorului (Pag. 9) Sem.I/ F02
planuri şi desene tehnice, folosind una sau mai multe peniţe.
Constă dintr-o platformă pe care se aşează hârtia pe care se va face desenarea şi un
braţ mobil, dotat cu una sau mai multe peniţe, care se plimbă deasupra hârtiei şi execută
desenul.
Boxe (difuzoare)
Sunt folosite ca dispozitive de ieşire pentru sunet. Sunt legate la placa de sunet (eventual,
se pot folosi căşti în locul lor).
Proiector
Este un periferic de ieşire destinat proiectării pe un ecran de
pânză/carton a unor imagini care, în mod normal, ar apărea pe
monitorul calculatorului.
Se foloseşte, de obicei, în scopuri didactice.
Conectarea se face, uzual, la portul de ieşire al plăcii video.

c) Dispozitive de intrare/ieşire
Modemul
Este un dispozitiv care permite calculatorului să
transmită date prin liniile telefonice.
Informaţiile prelucrate de calculator sunt stocate
digital, în timp ce informaţiile ce pot fi transmise prin liniile telefonice sunt transmise analogic.
Denumirea de MODEM vine de la MOdulator/DEModulator, întrucât rolul lui este de a codifica
semnalul digital în semnal analogic (la emisie), precum și de a decodifica semnalul analogic
în semnal digital (la recepție)15.
Din punctul de vedere al modului de conectare la sistem, un modem poate fi:
 Intern – o placă de circuit imprimat, legată în slotul
corespunzător din placa de bază;
 Extern – în acest caz, placa de circuit este inclusă într-o
carcasă separată. Modem intern şi modem extern
Principala caracteristică de performanţă a unui modem
este viteza teoretică de transfer, măsurată în kb/s16 (uzual, 56 kb/s), dar această valoare
depinde, din punct de vedere practic, de traficul din reţea.
Touch screen
Este un tip de ecran de afişare, acoperit de o folie transparentă, sensibilă la
atingere, punctarea elementelor făcându-se cu degetele.
Acest aspect poate fi considerat ca un avantaj (interfaţă naturală), dar şi
un dezavantaj, punctarea cu acurateţe fiind imposibilă.
Memoria flash/stick (pen drive)
Este o memorie nevolatilă, externă, care nu are nevoie de sursă de
alimentare pentru păstrarea informaţiilor. Are aspectul unui mic „stilou“ (de
unde şi numele), care se conectează la portul USB al sistemului de calcul.

15
Procesul se numeşte modulare.
16
Atenţie! E vorba de kbiţi, nu kBytes.
Arhitectura calculatoarelor – Componenta HARDWARE a calculatorului (Pag. 10) Sem.I/ F02
Capacităţile standard sunt 1, 2, 4, 8 GB.

DISPOZITIVE DE STOCARE
Hard-Discul (discul fix)
Este un disc magnetic pe care se pot stoca date şi programe într-un calculator. Marea
majoritate a programelor şi datelor de pe un calculator sunt memorate pe hard-discuri.
La nivel fizic, sunt organizate ca zone circulare concentrice numite piste, fiecare împărţită,
la rândul ei, în câte 12 arce numite sectoare. Memorarea se face prin magnetizarea
suprafeţelor elementare din aceste sectoare într-un sens sau altul, corespunzător lui 0 şi 1
binar.
Hard-diskurile au capacităţi mari, în general peste 40 GB17 (actualmente, capacităţile
uzuale sunt de 60, 80, 120, 160 GB, dar pot ajunge
până la 500 GB).
În hard-disk au loc două mişcări:
 mişcarea de translaţie a capetelor de citire-
scriere;
 mişcarea de rotaţie a discului în jurul axului
(3600-15000 rpm, uzual 5400 şi 7200 rpm). Hard-disk (exterior şi interior)
Caracteristicile tehnice care determină viteza
unui hard-disc sunt:
 timpul de acces la date – timpul necesar pentru accesul la un sector (85...65 ms);18 cu cât
viteza de rotaţie este mai mare, cu atât accesarea datelor se
realizează mai rapid;
 viteza de transmisie a datelor – cantitatea de informaţii citite într-o
secundă.
În general, hard-diskurile sunt interne, în sensul că sunt
nedetaşabile, dar există şi hard-discuri externe. Un hard-disc extern Hard-disk extern
este situat într-un sertar al calculatorului, având conectori pentru
legare la magistrala de date a calculatorului.
Un calculator poate avea mai multe hard-discuri (desemnate prin literele C: D: etc.).

CD-ROM (Compact-Disc Read Only Memory)

CD-ul este un tip de disc optic pe care stocarea si accesarea datelor se
realizează prin mijloace optice (un laser de mică putere ce „sapă“ în
suprafaţa activă a discului).CD-urile permit stocarea unor cantităţi mari de
informaţii, capacitatea sa standard fiind de 700 MB.19
Unităţile de CD pot fi de două tipuri:
 CD-ROM – care permit doar citirea CD-urilor deja inscripţionate;
 CD-RW – care permit atât citirea CD-urilor cât şi memorarea informaţiilor pe ele.
Din punct de vedere al posibilităţii de refolosire, există două categorii de CD-uri:
 CD-R – imprimabile o singură dată;

17
1 GB de informaţie = informaţia cuprinsă în aprox. 200.000 de pagini tipărite.
18
De fapt, este durata de timp ce se consumă din momentul emiterii unei cereri de citire/scriere şi până în momentul când
începe efectiv operaţia respectivă.
19
Echivalent cu 75-80 minute de muzică.
Arhitectura calculatoarelor – Componenta HARDWARE a calculatorului (Pag. 11) Sem.I/ F02
 CD-RW – imprimabile de mai multe ori.
Principalele caracteristici de performanţă ale unităţilor de CD sunt:
 timpul de acces – are aceeaşi semnificaţie ca la hard-discuri, dar are valori mai mari
decât la acestea (adesea, în intervalul 100...200 ms);
 viteza de transmitere a datelor – se referă la cantitatea de informaţie ce se transferă într-o
secundă şi poate fi cuprinsă între 150kB/s (la primele tipuri de unităţi de CD) şi 7800 kB/s (la
unităţile moderne);
 viteza de lucru – se stabileşte în raport cu primul tip de unitate CD, care lucra cu un
transfer de 150kB/s (1X), actualmente ajungându-se la 52X (7800 kB/s).
Din cauza capacităţii relativ mari, CD-urile sunt cele mai bune medii de stocare20 pentru
aplicaţiile multimedia. Termenul de multimedia desemnează o metodă de prezentare a
informaţiei pe un computer, folosindu-se simultan text, imagini, sunete, imagini video etc.
Aplicaţiile multimedia sunt folosite la:
 Prezentări;
 Materiale pentru instruire pe computer – CBT (Computer Based Training);
 Jocuri;
 Publicitate;
 Aplicaţii pentru afaceri;
 Enciclopedii.
Calculatoarele folosite la aplicaţiile multimedia sunt mai scumpe deoarece trebuie
echipate astfel încât să permită prezentarea de texte, imagini, video, animaţie şi sunet. Ele se
numesc PC-multimedia şi permit folosirea de simboluri grafice, redarea/înregistrarea de
sunete şi/sau muzică, rularea unor jocuri etc.
Sistemele de operare identifică, în general, unitatea de CD prin D:.
DVD
Un DVD este asemănător cu un CD, diferenţa constând în densitatea de stocare
(capacitatea de stocare ajunge la 4,7 GB sau chiar 8,5 GB – cele duale21).
Un DVD arată ca un CD obişnuit, dar zonele elementare purtătoare de informaţie binară
(0 şi 1) sunt mult mai mici şi mai apropiate unele de altele.
Pentru a putea citi informaţiile de pe un DVD e nevoie de o unitate de DVD,
asemănătoare, din punct de vedere fizic, cu una de CD.
Ca şi la CD-uri, şi aici există unităţi DVD-R şi unităţi DVD-RW.
OBSERVAŢIE: Pe unităţile de DVD se pot scrie/citi şi CD-uri, dar nu şi invers.
Discheta (floppy-discul)
Discheta este un disc magnetic flexibil, portabil, cu timp de acces mare şi
capacitate mică (în general, 1,44MB).
Dimensiunea fizică e de 3,5" (cele mai vechi aveau diametrul de 5,25").
Ca şi hard-discurile, şi dischetele sunt organizate în piste şi sectoare.
Pentru a putea lucra cu discheta, aceasta trebuie iniţial formatată (deşi, la dischetele de
tip mai nou, acestea sunt deja formatate). Formatarea este necesară pentru ca discheta să
fie compatibilă cu sistemul de operare folosit. Prin formatare, sistemul de operare şterge toate
informaţiile legate de gestiunea suportului, testează şi eventual marchează zonele defecte,

20
În ultimul timp, tendinţa e de a fi înlocuite de DVD-uri, care au o capacitate de stocare mult mai mare.
21
DVD-urile duale pot fi inscripţionate pe ambele feţe.
Arhitectura calculatoarelor – Componenta HARDWARE a calculatorului (Pag. 12) Sem.I/ F02
astfel încât acestea să nu mai poată fi folosite pe viitor.

Avantajele utilizării dischetelor Dezavantaje

+ toate calculatoarele au unitate de - se defectează foarte uşor;
dischetă, astfel încât o dischetă poate fi - au capacitate de stocare redusă
citită/scrisă pe orice calculator;
+ costul de achiziţie este foarte redus.