CECCAR Business Magazine  ❖  Nr. 40, 22-28 oct.

2019  ❖  Expertiza și a- a+

auditul afacerilor

Analiza cost-volum-profit și performanţa (I)

CECCAR

REZUMAT
În articolul de faţă prezentăm aspecte legate de comportamentul costurilor, modelul
cost-volum-profit, ecuaţia rezultatului şi contribuţia brută (marja pe costuri variabile),
punctul de echilibru, cifra de afaceri critică, intervalul de relevanţă, modelul cost-volum-
profit pentru un mix de vânzări, analiza cost-volum-profit şi analiza de senzitivitate,
limitele analizei CVP, impactul structurii costurilor asupra acesteia şi levierul
operaţional. 

Termeni-cheie: cost-volum-profit, contribuţie brută, punct de echilibru, cifra de afaceri

critică, interval de relevanţă

Clasificare JEL: M11, M19, G32

1. Comportamentul costurilor

Rentabilitatea sau profitabilitatea, din perspectiva activităţii de comercializare, este

stabilită ca diferenţa dintre cifra de afaceri obţinută din vânzare şi costul bunurilor
vândute.

În condiţiile în care parametrii de tipul volumul producţiei, volumul vânzărilor sau

capacitatea de producţie sunt în permanentă modificare, cunoaşterea modului de
comportare a costurilor în raport cu aceşti parametri este foarte importantă.
✔Costul variabil este un cost care variază în raport cu modificările intervenite în
volumul de activitate. Conceptul de costuri variabile poate fi utilizat pentru a modela
performanţa financiară viitoare a unei afaceri, dar şi pentru a stabili repere în fixarea
preţurilor. Exemple de costuri variabile sunt:
materialele directe, deoarece costul materialelor reprezintă un element al
costului produselor vândute;
comisioanele vânzătorilor, deoarece personalul de vânzări câştigă aceste
comisioane atunci când au loc operaţiuni de vânzare.

Costul manoperei directe nu este un cost variabil în cazul în care forţa de muncă
productivă nu este remunerată în raport cu volumul de muncă depus sau în funcţie de
volumul producţiei realizate.

✔Costurile fixe sunt costuri independente de volumul producţiei realizate. Un cost

fix nu variază pe termen scurt, indiferent de schimbările în volumul producţiei sau în
nivelul vânzărilor. Acesta este o cheltuială de exploatare curentă care nu poate fi
evitată, cum ar fi plata unei chirii.

În mare parte, costul indirect nu este un cost variabil, deoarece costurile de regie vor
fi realizate indiferent de nivelul producţiei. De exemplu, atât plata chiriei, cât şi
amortizarea unui utilaj, care sunt costuri indirecte, vor fi efectuate chiar dacă nu
există nicio activitate de producţie.

Matricea costurilor – variabile şi fixe versus directe şi indirecte – se prezintă după

cum urmează:

Exemplu

Societatea Alesia SRL prezintă datele din tabelul de mai jos:

Tabelul 1. Costurile totale şi volumul de activitate

Comentarii:

✔ Costurile variabile evoluează proporţional cu cantitatea fabricată (volumul

producţiei). Dacă nu există producţie, nu se efectuează costuri variabile (Figura 1).
 Figura 1. Evoluţia costurilor variabile totale

✔ Chiar dacă nu există producţie, se înregistrează costuri fixe. Acestea sunt constante
ca nivel total, indiferent de volumul total al producţiei fabricate (Figura 2).

Figura 2. Evoluţia costurilor fixe totale

✔ Costul unitar mediu (costul total/cantitate) scade odată cu creşterea volumului de

activitate, întrucât costurile fixe (constante) sunt repartizate unui număr mai mare de
produse.

Tabelul 2. Costurile unitare

✔ Costul variabil pe unitate (bucată de produs) este constant (Tabelul 2 şi Figura 3).
 Figura 3. Evoluţia costului variabil unitar

✔ Costul fix unitar (calculat ca raport între costurile fixe totale şi cantitatea fabricată)
scade ca urmare a faptului că acelaşi volum de costuri fixe este împărţit la un număr
tot mai mare de produse (Figura 4).

Figura 4. Evoluţia costului fix unitary

O întreprindere cu o proporţie ridicată a costurilor variabile poate genera de obicei

un profit rezonabil pentru un nivel de vânzări relativ scăzut, deoarece costurile fixe
sunt reduse.

✔ Costurile mixte. Pe lângă costurile variabile şi cele fixe există şi un al treilea tip de
cost, care se comportă diferit prin faptul că atât costurile totale (pentru întreaga
producţie), cât şi cele pe unitate se modifică odată cu schimbarea volumului de
activitate. Acest tip este denumit cost mixt şi descrie un cost care include un amestec
de costuri fixe şi variabile.

Exemplu

Personalul de vânzări din cadrul societăţii Alesia este plătit cu un salariu lunar de 400
u.m., plus un comision de 0,15 u.m. pentru fiecare produs vândut.

Acesta este un cost mixt, deoarece are o componentă fixă de 400 u.m. pe lună şi una
variabilă de 0,15 u.m. pe unitate de produs vândut.

Ecuaţia costului mixt este:

Costul mixt total = Costul fix total + (Costul variabil unitar × Numărul de unităţi)

Nu toate costurile pot fi uşor delimitate ca fixe sau variabile, unele fiind:
 semivariabile: au o componentă fixă şi una variabilă – costul de telefonie,
electricitate etc.;
semifixe sau fixe în trepte, constante pe un interval de activitate, dar care pot
creşte sau scădea ca urmare a unor modificări în capacitatea de producţie
(intrarea sau ieşirea unui utilaj determină creşterea costurilor fixe cu
amortizarea, respectiv scăderea lor) (Figura 5).

Figura 5. Costuri fixe totale în trepte 

✔ Costurile fixe angajate şi costurile fixe discreţionare. Entităţile delimitează

costurile fixe ca fiind fie angajate, fie discreţionare.

Costul fix angajat este un cost fix care nu poate fi uşor schimbat pe termen scurt fără
a avea un impact semnificativ asupra companiei.

Exemplu

Presupunem că Alesia are un contract de închiriere de cinci ani pentru un utilaj de

producţie, pentru suma de 800 u.m./lună.

Acesta este un cost fix angajat, deoarece contractul de închiriere nu poate fi reziliat cu

uşurinţă.

Alte exemple de costuri fixe angajate includ salariile personalului cu contracte pe

termen lung, amortizarea clădirilor şi cheltuielile cu asigurarea lor.

Costul fix discreţionar este un cost fix care poate fi modificat pe termen scurt fără a
avea un impact semnificativ asupra societăţii.

Exemplu

Alesia donează anual 500 u.m. către organizaţii caritabile.

Managementul are opţiunea de a schimba această sumă pe termen scurt fără a

produce un impact semnificativ asupra companiei.

Alte exemple de costuri fixe discreţionare includ publicitatea, cercetarea şi

dezvoltarea şi programele de formare (deşi se poate argumenta că scăderea acestor
cheltuieli ar putea avea un impact semnificativ asupra companiei, în funcţie de
valoarea reducerilor).

În general, întreprinderea încearcă să diminueze costurile fixe discreţionare atunci

când vânzările şi profiturile sunt în scădere, deoarece reducerile în această zonă nu
tind să aibă un impact atât de important asupra entităţii, cum s-ar întâmpla prin
măsuri de diminuare a costurilor fixe angajate. Dificultăţi apar atunci când societăţile
care se confruntă cu probleme de profitabilitate depăşesc costurile fixe discreţionare
şi încearcă să scadă costurile fixe angajate.
2. Analiza cost-volum-profit

Înţelegerea relaţiei dintre veniturile obţinute din vânzare, costuri şi volumul

vânzărilor se poate realiza prin intermediul analizei cost-volum-profit.

Analiza (modelul) cost-volum-profit (CVP) este o tehnică ce examinează schimbarea

nivelului profitului ca efect al modificării cantităţilor vândute, a costurilor şi a
preţurilor de vânzare. Această analiză se efectuează pentru a planifica nivelurile
viitoare ale activităţii de exploatare şi pentru a furniza informaţii despre:
nivelul de rentabilitate a produselor sau serviciilor;
volumul vânzărilor necesare pentru atingerea unui nivel specific de profit;
veniturile necesare pentru evitarea pierderilor;
nevoia de a creşte costurile fixe;
dimensiunea bugetului pentru cheltuielile discreţionare;
gradul în care costurile fixe expun compania la un nivel inacceptabil de risc.

Analiza CVP oferă răspuns la următoarele întrebări:

✔ Care este efectul probabil asupra profitului prin modificarea preţului de vânzare
sau a volumului de activitate?
✔ Dacă apar costuri suplimentare, cum trebuie modificate nivelul preţului de
vânzare şi cantitatea vândută?

Analiza cost-volum-profit este o tehnică de planificare pe care managerii o folosesc

pentru a previziona volumul viitor de activitate, costurile necesare, vânzările şi
profiturile. Ea este o ecuaţie matematică ce pune în evidenţă modul în care
modificările costurilor şi ale vânzărilor vor afecta veniturile în perioadele viitoare.

2.1. Ecuaţia rezultatului şi contribuţia brută (marja pe costuri variabile)

Analiza CVP are la bază ecuaţia de bază a rezultatului:

Rezultat = Venit total – Costuri totale

Notă. Modelul CVP vizează performanţa întreprinderii din perspectiva activităţii

principale de exploatare şi comercializare. Astfel, în categoria veniturilor totale,
modelul CVP cuprinde veniturile din vânzare (cifra de afaceri), iar în categoria
costurilor, consumul de resurse necesar realizării acestui venit. Rezultatul reprezintă
astfel marja comercială conform contului de profit şi pierdere.

Separând costurile în variabile şi fixe, exprimăm rezultatul după cum urmează:

Rezultat = Venit din vânzare – Costuri variabile totale – Costuri fixe totale

Contribuţia brută (marja pe costuri variabile) reprezintă diferenţa dintre venitul din
vânzare şi costurile variabile totale:

●  Venit din vânzare

–  Costuri variabile totale                                                          
=  Contribuţie brută totală (marja pe costuri variabile)

În mod similar, contribuţia pe unitate este preţul de vânzare pe unitate minus costul
variabil pe unitate:
●  Preţ de vânzare unitar
–  Costuri variabile unitare                                                                          
=  Contribuţie brută unitară (marja unitară pe costuri variabile)

Ambii indicatori, contribuţia brută totală şi contribuţia brută unitară, sunt

instrumente valoroase atunci când se analizează efectele volumului vânzărilor asupra
profitului. Cel de-al doilea arată cât din preţul de vânzare al unei unităţi vândute
participă la acoperirea costurilor fixe. Odată ce au fost vândute suficiente unităţi
pentru a acoperi toate costurile fixe, contribuţia brută rezultată din vânzarea
unităţilor de produs rămase devine profit.

În aceste condiţii ecuaţia rezultatului devine:

Rezultat = Pvu × Q – (Cvu × Q + CF)
în care:
Pvu – preţul de vânzare pe unitate;
Q – cantitatea de produse vândute (unităţi de bunuri sau servicii);
Cvu – costul variabil pe unitate;
CF – costurile fixe totale.

Exemplu

Dacă vinde 15.000 de bucăţi cu un preţ unitar de 1,5 u.m., costul variabil pe unitate
fiind de 0,6 u.m. şi costurile fixe de 2.000 u.m., societatea Alesia obţine un profit de
11.500 u.m.

Profit = 15.000 buc. x 1,5 u.m./buc. – (15.000 buc. x 0,6 u.m./buc. + 2.000 u.m.) = 22.500
u.m. – 11.000 u.m. = 11.500 u.m.

2.2. Punctul de echilibru

Modelul CVP are ca ipoteză de lucru faptul că preţul de vânzare, costul variabil pe
unitate şi costurile fixe totale sunt constante.

Punctul de echilibru (PE) este cantitatea de produse care trebuie vândută astfel încât
veniturile din vânzare să fie egale cu costurile, deci în urma vânzării acestei cantităţi
nu există profit, dar nici pierdere.

Exemplu

Câte produse trebuie să vândă Alesia, la preţul de vânzare de 1,5 u.m./buc., pentru a
ajunge la punctul de echilibru?

Revenind la ecuaţia rezultatului, îl vom înlocui cu 0. Calculăm cantitatea vândută

pentru care profitul este nul (QPE).

0 = Pvu x QPE – (Cvu x QPE + CF)

Rezultă relaţia:

Cantitatea care trebuie vândută pentru ca rezultatul să fie 0 = 9.200 u.m./(1,5 u.m./buc.

– 0,6 u.m./buc.)= 10.222 buc. (cantitatea la punctul de echilibru) 
2.3. Cifra de afaceri critică

Cifra de afaceri critică sau pragul de rentabilitate este acel nivel al cifrei de afaceri
care egalează costurile totale (fixe şi variabile).

Diferenţa dintre preţul de vânzare unitar şi costul variabil unitar (Pvu – Cvu) este
contribuţia brută unitară (Cbu) sau marja unitară pe costuri variabile.

Rata contribuţiei brute sau rata marjei pe costuri variabile (RCb) reprezintă,
procentual, ponderea contribuţiei brute unitare în preţul de vânzare unitar.

Exemplu

Pentru Alesia, 

În aceste condiţii, cifra de afaceri critică (CAPE) rezultă din înmulţirea cantităţii la
punctul de echilibru cu preţul de vânzare unitar.

Pvu – Cvu = Cbu

Sau:

Exemplu

Pentru Alesia, cifra de afaceri critică este de 15.333 u.m. (9.200 u.m./60%).

Acelaşi rezultat se obţine dacă se înmulţeşte cantitatea la punctul de echilibru (10.222

buc.) cu preţul de vânzare unitar (1,5 u.m./buc.).

2.4. Intervalul de relevanţă

Economiştii presupun că relaţiile cost-volum-profit urmăresc o evoluţie liniară, deşi în

realitate acestea reflectă un model nonliniar (Figura 6).
 Figura 6. Evoluţia costului total şi intervalul de relevanţă

Economiştii limitează problematica modului în care evoluează costurile (liniar sau

nonliniar) la intervalul de relevanţă. Acesta reprezintă volumul de activitate în
cadrul căruia se aşteaptă ca întreprinderea să îşi desfăşoare normal activitatea pe un
orizont pe termen scurt (în perioada de gestiune– luna curentă sau viitoare), iar
afacerea va opera cu acelaşi nivel al costurilor fixe. Intervalul de relevanţă se referă
deci la un interval limitat în ceea ce priveşte volumul producţiei sau al activităţii.

Exemplu

Volumul lunar de producţie pentru Alesia este în mod constant între 8.000 şi 20.000 de
bucăţi de pâine şi între 300 şi 500 de ore de funcţionare (Figura 1). În acest interval de
activitate, societatea funcţionează optim cu aceleaşi costuri fixe lunare (9.200 u.m.),
formate din salariile şoferilor care livrează clienţilor produsele de panificaţie, chiria
spaţiului, amortizarea utilajelor etc.

În cazul în care volumul de activitate s-ar situa sub acest interval, întreprinderea nu
ar mai avea nevoie de toţi şoferii, iar spaţiul închiriat ar deveni excedentar, astfel
încât costurile totale lunare fixe ar fi mai mici.

Dacă volumul activităţii ar depăşi cele 500 de ore (pentru o producţie mai mare de
20.000 de bucăţi de pâine), Alesia ar suporta costuri fixe suplimentare pentru mai
mulţi şoferi, pentru un spaţiu suplimentar închiriat etc.

Prin urmare, intervalul de relevanţă pentru Alesia este de la 8.000 la 20.000 de bucăţi
de pâine şi între 300 şi 500 de ore de funcţionare.

Numai în acest interval relevant nivelul costurilor fixe lunare este de 9.200 u.m.

În interiorul acestui interval de relevanţă evoluţia costurilor este considerată

liniară.

2.5. Modelul CVP pentru un mix de vânzări

Companiile produc şi vând game extinse de produse/servicii la diferite preţuri, astfel

că economiştii din întreprindere utilizează un mix de produse/servicii considerat
constant şi un preţ unitar mediu considerat de asemenea constant atunci când aplică
analiza CVP. Astfel de calcule sunt realizate folosind mixul de vânzări.

Mixul de vânzări reprezintă o combinaţie, în diferite proporţii, a cantităţilor vândute

pentru sortimentele de produse fabricate. Se determină cantităţile care trebuie
vândute din fiecare sortiment de produs (cantităţile la punctul de echilibru) pentru
obţinerea rezultatului 0.
 Exemplu

Alesia produce şi comercializează trei produse diferite: A, B şi C. Volumele de vânzări

previzionate sunt prezentate în Tabelul 3.

Tabelul 3. Situaţia vânzărilor previzionate (unităţi)

Ca urmare a concurenţei sporite şi a încetinirii creşterii economice, managerii

societăţii ar dori să ştie dacă pot obţine un profit de 10.000 u.m., în condiţiile în care
cantităţile fabricate şi produse nu se pot majora cu mai mult de 10% faţă de situaţia
actuală. Parametrii de calcul în modelul CVP se găsesc în Tabelul 4.

Tabelul 4. Date de intrare în analiza CVP

Dacă societatea produce şi vinde produse sau servicii diferite, se utilizează

contribuţia brută unitară medie (Cbu medie), calculată ca medie ponderată a
contribuţiei brute totale pe unitate, pentru a determina punctul de echilibru global în
unităţi.

Astfel:

Sau, pentru realizarea unui profit-ţintă:

În mod similar se utilizează rata contribuţiei medii pentru a determina cifra de

afaceri critică globală. „Media ponderată” se referă aici la mixul de produse: 6.000 de
unităţi de produs A, 6.700 de unităţi de produs B şi 5.500 de unităţi de produs C.

Datorită mixului de vânzări se stabileşte o cifră de afaceri critică globală (CAPE global).
Se utilizează rata contribuţiei medii (RCb medie) (51%), calculată ca raport între
contribuţia brută globală (14.640 u.m.) şi cifra de afaceri totală a societăţii (28.770
u.m.), aşa cum se prezintă în tabelul de mai jos.
Astfel:

Sau, pentru realizarea unui profit-ţintă:

Analiza CVP este prezentată în Tabelul 5.

Tabelul 5. Analiza CVP

Conform acestor calcule, pentru un profit de 10.000 u.m., Alesia trebuie să vândă 7.869
de unităţi A, 8.737 de unităţi B, respectiv 7.123 de unităţi C.

În condiţiile de incertitudine a pieţei în care activează, neputând creşte cantitatea

vândută cu mai mult de 10% faţă de situaţia actuală, societatea nu va reuşi să
realizeze acest profit.

Va urma...

BIBLIOGRAFIE
1. Horngren, C.T., Datar, S.M., Foster, G. (2003), Cost Accounting: A Managerial
Emphasis, Upper Saddle River, NJ Prentice Hall.
2. Horngren, C.T., Datar, S.M., Rajan, M.V., Beaubien, L., Graham, C. (2016), Cost
Accounting: A Managerial Emphasis, ediţia a VII-a, Pearson Canada, Toronto.
3. Lanen, W.N., Anderson, S.W., Maher, M.W. (2011), Fundamentals of Cost
Accounting, ediţia a III-a, McGraw-Hill/Irwin, New York.
4. corporatefinanceinstitute.com/resources/knowledge/finance/cvp-analysis-guide/
5. www.accaglobal.com/lk/en/student/exam-support-resources/fundamentals-exams-
study-resources/f5/technical-articles/CVP-analysis.html
6. www.cliffsnotes.com/study-guides/accounting/accounting-principles-ii/cost-
volume-profit-relationships/cost-volume-profit-analysis

 Acest articol este preluat din lucrarea Managementul performanţei, autori Corina-
Graziella Bâtcă-Dumitru, Daniela-Nicoleta Sahlian şi Cleopatra Şendroiu, apărută la
Editura CECCAR în anul 2019.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

Cuvinte-cheie: expertiza şi auditul afacerilor, cost-volum-profit, contribuţie brută, punct

de echilibru, cifra de afaceri critică, interval de relevanţă